I.

Premisele aparitiei si constituirii fenomenului

"temeliile stiintei" si clasificarea lor
E cunoscut faptul ca dezvoltarea stiintei este conditionata si influientata de mai
multi faptori, atit externi cit si de cei interni. In filosofia si istoriografia acesteia pentru
constientizarea (explicarea) factorilor si legitatilor evolutiei cunostintei stiintifice sau
reliefat doua paradigme - internalista si externalista, - ce concureaza intre ele
permanent. Momentul cheie al divergentelor teoretice dintre adeptii acestor conceptii il
constituie diversa apreciere a rolului factorilor interni (intrastiintifici) si externi
(socioculturali) in dezvoltarea stiintei.
Internalistii (A. Koyre, K. Popper, T. Kuhn, I. Lakatas s. a.) declara si afirma
posibilitatea si necesitatea crearii modelului teoretic de dezvoltare a cunostintei
stiintfice doar in baza factorilor intrastiintifici (observarea, experimentul, metodele de
acumulare a cunostintelor empirice si teoretice, argumentarea lor).
Externalistii (J. Bernal, M. Malkey s.a.) considera ca crearea unui astfel de model
devine imposibila in afara includerii in el, in caliate de componenta esentiala a
cunostintei stiintifice, diversi factori socioculturali (tehnica, arta, filosofia, structuri
sociale s.a.). Nu e cazul de a absolutiza importanta unei din cele doua paradigme.
Ambele au dreptul la viata, una o completeaza pe alta si impreuna lamuresc mai adecvat
unele aspecte ale functionarii si dezvoltarii stiintei.
E stiut faptul ca nivelul empiric si teoretic al cunostintei stiintifice poseda si
alcatuiesc o structura extrem de complicata. Interactiunea cunostintelor ce se includ in
fiecare din aceste niveluri, asociatia lor in seturi relativ independente, prezenta
conexiunilor directe si inverse dintre ele necesita analiza lor drept un sistem integru,
drept un sistem de autoorganizare. In limitele fiecarei disciplini stiintifice diversitatea
cunostintelor se organizeaza intr-o unitate sistemica gratie temeliilor pe care ele se
sprigina (bazeaza).Temeliile se manifesta ca un nucleu epistemic creativ, care determina
strategia cercetarii stiinifice, sistematizarea cunostintelor acumulate si asigura
implantarea acestora in cultura epocii istorice respective.
Deci, in structura cunostintelor stiintifice e logic a evidentia temelii fundamentale
relativ durabile in baza carora se formeaza teoriile si faptele empirice. Temeliile
determina strategia cercetarilor stiintifice si intermediaza implantarea rezultatelor
acestora in cultura epocii istorice respective. Restructurarea radicala a temeliilor
activitatii stiintifice reprezinta nu altceva decit revolutia in stiinta. Anume in procesul de
formare, de schimbare si de functionare a temeliilor cercetarii stiintifice se manifesta in
cel mai evident mod conditionarea socioculturala a cunostintei stiintifice. Temeliile
stiintei, posedind o structura complicata, pot fi clasificate, diferenciate. E logic a
evidentia cel putin trei parti componente principale ale temeliilor activitatii
stiintifice: idealurile si normele cercetarilor stiintifice (stilurile de gindire stiintifice),
tabloul stiintific al lumii si bazele filosofice ale stiintei. Fiecare din aceste temelii poseda
structura sa.

II. Idealurile si normele activitatii stiintifice

(stilul de gindire stiintific)
Ca orisice activitate cunoasterea stiinifica este reglamentata de anumite idealuri
si norme, de un anumit stil de gindire.
Stilul de gindire se reduce la reprezentari despre normele de descriere,
demonstrare si organizare a cunostintelor stiintifice. El cuprinde de asemenea si
totalitatea formelor de cunoastere, metodele, principiile si schemele de explicare etc.
Stilul de gindire influienteaza considerabil elaborarea problemelor stiintifice si
modul lor de rezolvare, metodele, formele si mijloacele de cunoastere stiintifica. Pe
parcursul unei anumite perioade stilul de gindire dominant satisface necesitatile logicometodologice corespunzatoare si contribuie la sporirea eficientii investigatiilor
stiintifice.
In idealuri si norme (stiluri de gindire) sunt reliefate reprezentarile despre
obiectivele activitatii stiintifice si despre mijloacele de realizare ale acestora. Printre
idealurile si normele stiintei pot fi stabilite:
a) norme pur obiective de cunoastere care reglamenteaza procesul de
reproducere a obiectului in diverse forme ale cunostintelor;
b) normative, idealuri sociale care fixeaza rolul stiintei si valoarea ei pentru viata
obsteasca la o perioada concreta a dezvoltarii istorice, dirigeaza procesele comunicative
de cercetare, etc.
Acestor doua laturi ale idealurilor si normelor stiintei le corespund doua aspecte
ale ei:stiinta drept activitate de cunoastere si stiinta drept institut social.
Idealurile si normele stiintei au o organizare destul de complicata. In ele e logic a
evidentia urmatoarele forme:
1) idealurile si normele de explicare si de descriere;
2) idealurile si normele de demonstrare si de fundamentare a cunostintelor;
3) idealurile si normele de construire si organizare a cunostintelor.
In totalitate ele constituie o schema de metoda specifica a activitatii de cercetare, ce
asigura cunoasterea obiectului.
In continutul acestor trei forme, in care se realizeaza si functioneaza idealurile, se poate
de scos la iveala citeva niveluri legate reciproc.

Primul nivel este reprezentat de semne care deosebesc (disting) stiinta de alte
forme de cunoastere (arta, cunoasterea cotidiana, cunoasterea religioasa, mitologica
etc.). De exemplu, in diverse epoci istorice se interpreta diferit esenta cunostintei
stiintifice, procedurile ei de argumentare si standartele de demonstrare. Insa faptul ca
cunostinta stiintifica difera de opinie, ca ea necesita fundamentare si demonstrare, ca
stiinta nu poate sa se limiteze la constatarea fenomenelor, dar trebuie sa dezvaluie
esenta lor - toate aceste cerinti normative se executau si in stiinta antica si in cea
medievala, se respecta si in stiinta contemporana.
Al doilea nivel al continutului idealurilor si normelor de cercetare este
reprezentat de dispozitiile (normele) ce se schimba istoric, fiind proprii unui anumit tip
de stiinta epocala. Sistemul unor astfel de norme (dispozitii) si constituie stilul de
gindire. De exemplu, comparind matematica din Babilon cu cea din Grecia antica,
descoperim divergente in idealurile (normele) organizarii cunostintelor. Idealul
tehnologiei din Orientul Antic se schimba in Grecia antica cu idealul organizarii
cunostintelor prin metoda deductiva (teorie). Apare geometria Euclidiana (primul
sistem teoretic in istoria stiintei).
Al treilea nivel, in care dispozitiile (normele) celui de al doilea nivel se
concretizeaza referitor la specificul domeniului de studiu al fiecarei stiinte (matematicii,
fizicii, biologiei, medicinei, psihologiei etc.). De exemplu, in matematica lipseste idealul
verificarii experimentale a teoriei, insa pentru stiintele experimentale (medicina,
biologie etc.) el este obligatoriu.
Transformarea idealurilor si normelor disciplinelor stiintifice este determinata de
doua cauze: a) de specificul obiectelor cercetate; b) de cultura epocii, de dominarea in
ea a dispozitiilor si valorilor conceptuale

III. Tabloul stiintific al lumii

O componenta de baza a temeliilor stiintei este tabloul stiintific al
lumii. Termenul de " tablou al lumii" a fost folosit pentru prima oara de fizicianul
german Herz. El definea tabloul fizic al lumii drept ansamblu de imagini ale obiectelor
din care se pot obtine pe cale logica informatii despre activitatea acestora.
Prin tablou stiintific al lumii se subintelege un sistem de reprezentari despre
insusirile si legitatile realitatii naturale si sociale care apare ca rezultat al generalizarii si
sintezei notiunilor si principiilor de baza ale stiintelor filosofice, reale si socioumaniste.
Tabloul stiintific al lumii care contine reprezentarile despre structura si dezvoltarea
naturii se numeste tablou stiintifico-natural al lumii, iar cel ce cuprinnde reprezentarilor
despre structura si dezvoltarea societatii se numeste tablou stiintifico-socioumanistic. E
logic a evidentia in aceasta ordine de idei si tabloul stiintifico-tehnic al lumii.
Se disting si alte tipuri de tablouri stiintifice ale lumii:
a) Tabloul particular-stiintific al lumii format pe baza cunostintelor unui singur
domeniu al stiintei, de exemplu, fizica, biologia, medicina, chimia etc. In aceasta ordine
de idei putem vorbi despre tabloul fizic al lumii, biologic al lumii etc. Primele tablouri
ale lumii au fost conturate in cadrul filosofiei antice si aveau ele un caracter filosoficonatural. Tabloul stiintific al lumii sa definitivat abia in epoca dezvoltarii furtunoase a
stiintelor naturale, in secolele XVI-XVII (epoca lui Copernic, Galilei si Newton)

b) Tabloul general-stiintiific al lumii tine de aparitia domeniilor integrativstiintifice (general-stiintifice) ca cibernetica, informatica, sinergetica, sistemotehnica
etc. Azi putem vorbi, deci, de tabloul cibernetic al lumii, de cel informational, sistemic,
functional etc.
c) Tabloul filosofic al lumii tine de explicarea realitatii obiective prin intermediul
categoriilor, legilor si principiilor filosofiei, cit si prin cele mai generale si universale
unitati (mijloace) de cunoastere.
Fiecare din tablourile stiintifice ale lumii nominalizate mai sus cunosc o continua
(perpetuie) evolutie si deci o modificare. De exemplu, tabloul fizic al lumii si-a inceput
"viata" in a II-a jumatate a sec. al XVII-lea ca tablou mecanic al acesteia, bazat pe
principiile (postulatele): lumea este compusa din atomi indivizibili; interactiunea lor se
realizeaza ca o transmisiune fulgeratoare (de o clipa) a fortei pe o linie dreapta; atomii si
corpurile formate din ei se deplaseaza intr-un spatiu si timp absolut.
Trecerea de la tabloul mecanic al realitatii fizice la cel electro-dinamic (ultima
patrime a sec. al XIX-lea), iar mai apoi si la cel cuantico-relativist (prima jumatate a sec.
al XX-lea) a fost insotita de schimbarea sistemului de principii ontologice ale fizicei. El a
fost radical schimbat mai ales in perioada devenirii fizicii cuantico-relativiste (revizuirea
principiilor indivizibilitatii atomilor, a exiztentei spatiului si timpului absolut, a
determinarii laplasiene a proceselor fizice).
Actualmente stilul de gindire aliniar (paradigma aliniaritatii) provocat de noile
descoperirii ale stiintei (teoria universala a relativitatii, teoria cuantica a cimpului,
termodinamica dezechilibrata, cosmologia cuantica, biologia populationista etc) a
determinat aparitia unui nou tablou al lumii - tabloului neliniar, sau tabloul sinergetic al
lumii, bazat
pe
ideile "istorismului" ireversibil
al
sistemului
deschis,
a autoorganizarii acestuia
prin
traversarea
de
la
haos
la
ordine
si
a autoactiunei spontane a sistemului in baza interconditionarii limitate a intregului si
partii. Actualmente se poate vorbi si despre tabloul noosferic al lumii bazat pe
paradigma de dezvoltare durabila.
Asadar, schimbarea radicala a tabloului stiintific al lumii provoaca schimbari ale
strategiei de cercetare si intotdeauna reprezinta prin sine o revolutie stiintifica.
Dupa anologie cu tabloul fizic al lumii poate fi jalonata modificarea tabloului
realitatii creat de alte stiinte (chimia, biologia, medicina s.a.). Ele deasemenea
contureaza tablouri ale lumii care istoric se schimba unul pe altul, fapt constientizat
odata cu analiza istorica a stiintei. De exemplu, imaginea medicala a lumii antice se
deosabea esential de cea medievala, dar si mai mult se deosebeste ea de cea
contemporana.

IV. Bazele filosofice ale stiintei

Al treilea set al temeliilor stiintei il constituie bazele filosofice ale acesteia.
Includerea cunostintei stiintifice in cultura preconizeaza motivarea (argumentarea ) ei
filosofica. Cunostinta stiintifica se realizeaza prin intermediul ideilor si principiilor
filosofice, care fundamenteaza postulatele ontologice ale stiintei, deasemenea idealurile
si normele ei.
De regula, in domeniile fundamentale de cercetare stiinta dezvoltata are de aface
cu obiecte inca neinsusite atit in producere, cit si in experienta cotidiana. Pentru bunul
simt cotidian aceste obiecte pot fi neconcepute si chiar neobisnuite. Cunostintele
nominalizate si metodele de acumulare ale acestora pot substantial sa nu coincida cu
normativele si reprezentarile despre lume in viziunea cunoasterii cotidiene a epocii
istorice corespunzatoare. Deaceea tablourile stiintifice ale lumii (schema obiectelor),
deasemenea idealurile si normativele structurii stiintei (schema metodei) nu doar in
perioada formarii lor, dar si in cele ulterioare de restructurare necesita o imbinare cu
conceptia dominanta despre lume a unei sau altei epoci istorice, cu categoriile culturii
acesteia. O astfel de "imbinare" este o asigurata de bazele filosofice ale stiintei. In
componenta lor se intrunesc postulatele de argumentare, ideile si principiile care
asigura euristica investigatiei. Aceste principii de regula indrumeaza cu un scop bine
determinat restructurarea structurilor normative ale stiintei si ale tablourilor realitatii,
iar mai apoi sunt folosite pentru argumentarea rezultatelor primite - ontologii noi si noi
reprezentari despre metode.
Dar coincidenta euristicii filosofice si argumentarii filosofice nu este obligatorie.
Se poate intimpla ca in procesul de formare a noilor reprezentari cercetatorul sa
utilizeze unele idei si principii filosofice, iar mai apoi reprezentarile dezvoltate de
el,sa obtina (capete) o alta interpretare filosofica si doar astfel ele sa dobindeasca
recunoastere si includere in Cultura. Asadar, bazele filosofice ale stiintei sunt
eterogenetice(compuse din diferite elemente deosebite). Ele permit variatii ale ideilor
filosofice si ale sensurilor categoriilor, ce se utilizeaza in activitatea de cercetare. Bazele
filosofice ale stiintei nu pot fi identificate cu masivul general al cunostintelor
filosofice. Aceasta-i o axioma.
Eterogenitatea bazelor filosofice nu exclude organizarea lor sistemica. Aici se pot
evidentia doua subsisteme: in primul rind, cel ontologic reprezentat prin totalitatea de
categorii ce servesc drept matrita de cunoastere a obiectelor cercetate (categoriile
"lucru", "proprietate", "relatie", "proces", "stare", "cauzalitate", "necesitate",
"intimplare", "timpul", "spatiul",etc.), in al doilea rind, cel epistemologic, exprimat prin
scheme categoriale, ce caracterizeaza procedeile de cunoastere si rezultatele lor
(conceperea adevarului, a metodei, a cunostintelor, a lamuririi, a dovezii, a teoriei, a
faptului, etc.). Ambele subsisteme se dezvolta istoric in dependenta de tipul obiectelor
ce sunt examinate de stiinta.
Deci bazele filosofice ale stiintei constituie in sine un sistem destul de complicat si
in curs de dezvoltare. In acest sistem se pot evidentia cinci tipuri de baze filosofice:

ontologice, gnoseologice, metodologice, logice si axiologice. O importanta deosebita o

au aici bazele axiologice ale stiintei. Ele includ in sine totalitatea reprezentarilor despre
predestinatiastiintei si despre valorile ei pentru om si socium intr-o perioada concreta
istorica, despre interconexiunea stiintei cu diferiti factori socioculturali (economia, arta,
religia, morala, politica), despre formele si nivelurile influentei acestor factori privind
dezvoltarea cunostintelor stiintifice etc.
Influenta socioculturii asupra stiintei se realizeaza nu nemijlocit )direct), dar prin
intermediul bazelor axiologice.
In structura bazelor axiologice e logic a evidentia bazele axiologice "interne" si
"externe". Bazele axiologice "externe" constituie legatura stiintei cu sociumul, cu diferite
elemente socioculturale. Bazele axiologice "interne" constituie obiectivele investigatiilor
despre idealurile si normele cercetarilor stiintifice, despre limitele rationalitatii
stiintifice, despre admisibilul si neadmisibilul in stiinta etc.
Unii autori evidentiaza cinci tipuri istorice de rationalitate stiintifica: oriental
antic, antic, medieval, clasic si postneclasic. Clasificarea nominalizata n-are criterii
speciale, este efectuata intuitiv din punct de vedere pur istoric. Noi propunem alta
clasificare, reiesind din revolutiile stiintifice si schimbarile stilului de gindire,
deasemenea a tabloului stiintific al lumii. Deci in cazul dat evidentiem tipul clasic,
neclasic, postneclasic si noosferic.
Deci stiinta se dezvolta prin intermediul mecanismelor internaliste si externaliste.
Ambele mecanisme sunt importante si n-avem dreptul a ignora rolul unora sau altora, a
absolutiza semnificatia unuea din ei in detrimentul altuia. Acesta-i adevarul in
solutionarea problemei in cauza, iar noi cei ce activam in domeniul medicinii suntem
obligati, indiferent de locul de munca sa depistam permanent atit mecanismele
socioculturale, cit si cele internaliste in dezvoltarea cunoasterii medicale, in prosperarea
practicii de tratament.