Simptomele si diagnosticarea autismului Simptomatologia Britanica vorbete de 9 simptome:

Puternic i susinut incapacitate de stabilire a unor relaii emoionale cu ceilali oameni. Comportare anormal fa de ceilali membrii. Au dificulti n joc i colaborare cu ceilali.

Incapacitatea contientizrii identitii propriei persoane. Se caracterizeaz prin comportri anormale fa de ei nii. Sunt caracterizai prin explorare sau privire ndelungat a minilor.

Existena unor preocupri fa de obiecte particulare.

Prezena unor mpotriviri susinute la orice schimbare de mediu i ncercarea de restaurare a unor activiti anterioare instalarea unei monotonii.

Existena unei experiene perceptive anormale (prezena unor rspunsuri excesive sau diminuate sau imprevizibile la o serie de stimuli concrei)

Prezenta si existenta unei anxieti excesive i aparent inexplicabile. Anxietatea se accentueaz cnd apar schimbri n mediul nconjurtor sau n ataamentul persoanelor din jur. Manifest team inexplicabil pentru anumite obiecte i lips de team n faa unor pericole evidente.

Absena vorbirii sau prezena unor ntrzieri n dezvoltarea vorbirii. Pot exista confuzii n utilizarea pronumelui personal, fenomene de ecolalie sau manierism.

Existena unor distorsiuni ale schemelor motorii, elemente de hiperkinezie, imobilitate specific, apariia unor posturi bizare sau manierisme rituale (nvrtirea unor obiecte in jurul propriei persoane, legnarea, etc.)

Persistena unui fond de serioase ntrzieri n dezvoltarea funciilor psihice, prezena unor aptitudini muzicale. n Romnia, E. Verza distinge 5 categorii de trsturi pentru autism:
o

Dificulti de limbaj i comunicare. Apar de timpuriu i au ca numitor comun lipsa de interes pentru comunicare. Se manifest prin:
o

lipsa de rspuns la apelul numelor

prezenta ntrzierilor n dezvoltarea vorbirii i existena unei

pronunii defectuoase
o

existena ecolaliilor sub forma repetiiei de cuvinte i propoziii

schimbarea ordinii sunetelor n cuvnt, substituirea cuvintelor ntre ele

prezena unui vocabular srac, lipsa de dinamism i flexibilitate, vorbirea neexpresiv.

Discontinuitate n nvare i dezvoltare pot s apar sub forma unor comportamente cognitive poate exista la acelai subiect incapacitatea de a numra, dar nva cu uurin nmulirea. Autistul prezint interes crescut n nvarea unor informaii n detrimentul altora.
o

Deficiente perceptive i relaionale. Exista autiti plngrei, agitai, dar i inhibai, lipsii de interes, care refuza contactul. Unii sunt interesai n atingerea obiectului, alii manifest repulsie pentru anumite obiecte. Exista autiti care prezint atracie deosebit pentru anumite obiecte (staniolul).
o

Tulburri acionale i comportamentale. Apar comportamente bizare care se manifest prin:

automutilare se produce prin aciuni de micare a unor pri ale corpului pn la epuizare

autodistrugerea

autostimulare, care poate fi:

kinestezic legnat nainte i napoi

auditiv plescit din limb, emiterea nencetat a unui singur sunet

tactil lovirea coapsei cu mna, zgrierea coapsei

vizual nvrtirea unui obiect n faa ochilor

aciuni stereotipe rotirea braelor, nvrtirea n cerc, mersul pe vrfuri.

au reacii diminuate la cald i frig.

i modific strile afective. Toate comportamentele sunt mai accentuate n copilrie. ntre 3 si 5 ani se poate observa comportamentul tipic autist.

Disfuncionalitate ale proceselor i nsuirilor psihice. Sunt accentuate mai ales n planul afectiv-motivaional, prin lipsa de interes fa de contactul

social, fa de tririle celor din jur, ataamentul nemotivat fa de obiecte, dei nu tiu s mint, las impresia c ascund ceva, lips de jen.

Afectivitatea are caracteristici de imaturitate, nu stabilesc contacte afective dect foarte rar, nu au dispoziii afective constante fa de persoanele apropiate, tendina de izolare n felul propriu, triesc stri de frustraie, hiperexcitabilitate.

Jocul este asemntor cu cel al sugarului, nu acord simbol jucriei.

Memoria uneori exacerbata, i amintesc melodii, ncperi, expresii verbale.

Personalitatea este in intregime afectata.

Gndirea are un aspect asemntor cu cel al deficientului mintal sever. Etiologie nu s-a putut demonstra transmiterea ereditar a autismului. Boulin, Coleman, OBrian studiu 1970 la persoane cu autism existena n proporii diferite a unor anomalii biochimice n celulele sanguine. Din punct de vedere etiologic exista 3 categorii:
1.Teorii organice: Autismul se datoreaza disfuinctiilor organice de natura biochimica sau a unei slabe dezvoltori structurale a creierului. 2.Teorii psihogene: Autismul este un fenomen de retragere psihologica fata de tot ce este perceput ca fiind rece, ostil, pedepsitor 3.Teorii comportamentale: Autismul infantil ia natere printr-un ir de comportamente nvate, ca urmare a unor pedepse i recompense ntmpltoare. Cauze:

Boli infecto-contagioase

Traumatisme din timpul naterii

Cauze ereditare

Anomalii ale creierului

Existena hidrocefaliei Alte teorii cauze comune care au determinat celelalte handicapuri: cauze ereditare, traumatisme, anomaliile creierului. Frecvena
1.70-90% prezint handicap sever sau moderat. 2.Frecven mai mare n rile dezvoltate dect in cele slab dezvoltate. 3.Apar n toate tipurile de familii 4.9 din 10000 de nou-nscui (cercetri recente 1-20000) 5.de 4 ori mai frecvent la brbai dect la femei

Evaluarea si diagnosticarea n evaluarea autismului se folosesc probe de tipul scalelor de evaluare. Ele sunt destinate nregistrrii comportamentului autismului ntr-o manier obiectiv i precis. Comparativ cu testele, scalele de evaluare nu necesit participarea subiectului la procesul de evaluare. Scalele de evaluare se bazeaz pe intervenia unui observator competent. Nu sunt chestionare ci probe complexe, care conin procedee necesare cuantificrii informaiei care se obine de la subiect pe baza unor simptome obiective. Simptomul unei scale Orice fenomen anormal n comportamentul, atitudinea sau ideile subiectului. Acest fenomen observabil poate fi cuantificat de la 0-1 pe o scala care cuprinde rubricile de la absent la foarte important. Formele scalelor de evaluare
1.Chestionarele 2.Listele de simptome ce trebuie scoase n eviden 3.Inventarele 4.Scalele de apreciere Clasificarea scalelor de evaluare: 1.Scalele de autoevaluare sunt administrate subiectilor sub forma unui chestionar ce urmeaza a fi completatsau a unor fise de clasat. 2.Scalele de evaluare cu evaluator extern notele sunt atribuite in urma unui examen psihiatric. Se analizeaza anturajul subiectului si relatarile anturajului despre subiect. 3.Scalele de comportament sunt completate dupa observarea prelungita a comportamentului individului in situatii diverse, care pot fi spontane sau provocate. Principalele scale de evaluare folosite n autismul infantil: a.Chestionarul diagnostic E2 Rimland

1964 o serie de 76 de ntrebri cu rspunsul la alegere. Rspunsurile sunt date de prini. E2 se refer la anomalii n dezvoltare survenite nainte de 6 ani. Scorul final este obinut prin suma algebric a sumelor pariale. Scorurile mai mari de 20 includerea copiilor n autiti de tip Kanner.
b.Chestionarul Rutter este compus din 8 scale care coreleaz relaiile subiectului cu adultul: 1.comunicare i exprimare oral 2.perceperea i nelegerea sunetelor i limbajului 3.socializarea

4.motricitatea 5.dezvoltarea biopsihologic

Fiecare scala este notata de la 0-10. c.Scala de observare a comportamentelor Freeman (1978) se refera la evaluarea obiectiva a comportamentelor copiilor autiti ntr-un anumit context de dezvoltare. Cuprinde 67 de itemi. Observarea copilului se face prin intermediul peretelui-oglind sau prin nregistrare video. edinele se desfoar ntr-o sal cu jucrii adaptate vrstei subiectului i se mpart n 5 perioade de observare. La nceput copilul face ce dorete examinatorul, rmnnd pasiv. Apoi copilul este introdus n situaii de joc standardizate
d.Lista de verificare a comportamentelor autitilor Krub 1980 a pornit de la criteriul de diagnostic a autismului elaborat de Kanner. Se iau n considerare: 1.prezena unor tulburri de limbaj 2.rezistena la stimulare 3.deficite n formarea unor deprinderi bazate pe imitaie 4.prezena unor comportamente anormale i obsesive

Lista cuprinde 57 de comportamente repartizate pe 5 domenii: senzorial, raional, folosirea corpului i obiectului, domeniul limbajului i socializarea. Structura programului pentru autiti Programele sunt personalizate i trebuie s in seama de faptul c:

autismul este o tulburare complex caracterizat printr-o dezvoltare i comportament anormal

indivizii autiti sunt o populaie heterogen, reprezint o varietate de nevoi deoarece au o palet larg de tulburri

majoritatea autitilor sunt polihandicapai i au afectate: percepia, comunicarea, motricitatea

un obiectiv fundamental al recuperrii autitilor consta n a-i determina s funcioneze n medii restrictive

pentru aceasta este nevoie de utilizarea unor programe pentru nvarea unor comportamente noi cu caracter adaptativ

programele de educatie si recuperare sunt edeosebit de complexe, pentru ca se bazeaza pe un curriculum adaptat. Tehnici de intervenie n autism Intervenia indirect asupra familiei deriv din teoriile lui Kanner. Unii autori consider ca autismul este determinat de relaiile patologice familie-copil

autist. Bettelheim recomand separarea autistului de mam. Szurck recomand introducerea ambilor prini n terapie. Folosirea procedurilor comportamentale Terster fondator o serie de comportamente care trebuie s fie dezvoltate la copii i care trebuie s in seama de nevoile copilului i a persoanelor apropiate lui. Se recomand:
1.Pstrarea neschimbat a mediului (cnd se fac schimbri s i se explice) 2.In mediul colar pentru autiti adaptarea curricular (Valey) autitii s funcioneze n 4 domenii fundamentale: 3.autogospodrire 4.recreere 5.elemente vocaionale 6.funcionarea autonomiei n comunitate 7.Aciunea terapeutic se realizeaz n dou direcii fundamentale 8.pana la 14 ani lrgirea experienei copilului pe domeniul pe care el este cel mai puin dezvoltat. 9.Dup 14 ani folosirea eficient a obsesiilor i stereotipiilor autitilor Contactul cu autitii se va realiza innd seama de cteva reguli fundamentale: 1.Apropierea de copil s se fac din fa dect din spate sau lateral 2.Apropierea s se fac la nivelul ochilor 3.Explicarea inteniei nainte de a atinge copilul 4.Activitile tactile s fie precedate de atingeri treptate 5.Activitile trebuie mai nti exemplificate pe propria persoan 6.Activitatea trebuie gradat ca dificultate pentru a trezi interesul copilului 7.Se folosesc mbririle ca metod de ntrire Metode de terapie A.Metode de stimulare senzorial 1.legnatul n balansoar, 2.rsucirea pe un scaun rotativ de cteva ori pe sptmn, 3.frecarea uoar n jurul gurii, 4.stimularea prin presopunctur. B. Metode pentru dezvoltarea tactil: 1.mbriri ferme 2.frecri pe spate 3.rostogolire pe diferite suprafee 4.ascunderea n perne

5.jocul de tip sandwich (mpachetri n pleduri) 6.exerciii de tarare pe planuri nclinate 7.mers descul pe diferite suprafee C. Metode pentru desensibilizare tactil: 1.evitarea impunerii stimulilor senzoriali 2.evitarea ciufulirilor i mngierilor pe cap fr motiv 3.evitarea gdilrii i atingerilor neateptate din spate, etc. D.Ludoterapia - se recomand jocuri pentru 2 persoane. Se trece treptat de la

exerciii cu diferite pri ale corpului la jocul cu mingea, jocuri de construcie. Copilul trebuie s stea n braele psihoterapeutului cu spatele lipit de pieptul acestuia.
E.Artterapia meloterapia, desen i pictura, sculptur, dramatizri, asigura un prim contact i surs de informare. F.Meloterapia mijloc de comunicare ntre terapeut si copil. Autistul poate ine ritmul melodiei. G.Dramatizarea Se recomand teatrul de ppui, chiar i cnd sunt stereotipe. Parinti autoritari si disciplinarea copilului Disciplina are aspecte mentale si morale. Privita ca o actiune inseamna a educa, a controla, dar include si notiuni de protectie, prevenire si pedepsire.

Disciplinarea copilului presupune ca acesta sa dobandeasca un set de atitudini si comportamente care sa-i permita sa se adapteze la diferite situatii si sa se incardreze in regulile societatii in care va trai. Se stie ca exista un grup de copii greu de disciplinat, etichetati drept copii dificili. Este vorba de cei care au anumite caracteristici comportamentale, un anumit grad de impulsivitate, intoleranta la frustrare, rezistenta la insusirea unor experiente noi. Desi sunt dificil de manipulat si condus, aceasta categorie de copii va dobandi mai repedesi mai sigur autonomie; ei vor deveni mai usor independenti, vor dovedi calitati creatoare si organizatorice. Aceste talente devin evidente abia la adolescenta. Parintii normali cu un stil optim de interactiune cu copilul, combina autoritatea si fermitatea in luarea hotararilor cu o modalitate de relatie cu copilul caruia ii cultiva independenta si recunoasterea drepturilor. Acesti parinti raspund pozitiv si indeplinesc cererile rezonabile ale copilului. Se porneste de la ideea ca un copil are nu numai datorii ci si drepturi. Metoda, considerata optima, implica responsabilitate din partea partenerilor, autostima si nu naste niciodata agresiune, violenta sau negativism din partea copilului.

Copilul va fi rasplatit ori de cate ori va face ceva bine, un gest sau o actiune acceptata social si interpretata astfel de catre parinti. Tipul de rasplata va fi ales de catre parinti (joaca cu o jucarie preferata, filmul dorit, plimbarea cu masina, vizite etc) Prescolarul poate fi antrenat sa participe a diferite activitati casnice ( pusul mesei, udatul florilor). Procedeul este mai corect decat daca este pus sa efectueze singur o activitate, unele actiuni depasind competentele lui la aceasta varsta. Copilul invata foarte mult lucrand alaturi de parintele lui, ajutandu-l sau numai simuland ca lucreaza. Lucrul impreuna are efecte benefice cognitive si de imbogatire al vocabularului si avantaje pentru cunoasterea reciproca. In timpul unei astfel de activitati, copilul pune numeroase intrebari cautand se se informeze de cauzalitatea fenomenelor. Ora de masa si de culcare este decisa de parinti si nu de catre prescolar. Ea se integreaza armonios in programul familiei si va fi respectata pana devine un obicei. Parintii trebuie sa pastreze autoritatea in fata copilului , sa fie drepti, fermi si sa raspunda egal in imprejurari egale. Daca atunci cand plange, deoarece se considera frustrat, copilul este luat in brate si mangaiat, el invata foarte repede ca atunci cand plange este alintat si foloseste aceasta arma care-i sta la indemana, ori de cate ori considera ca se afla in dificultate. Daca prescolarul manifesta un comportament negativ inadmisibil social sa nu se supune regulilor de disciplina ale familiei (refuza sa mearga la masa, refuza sa se culce) el trebuie admonestat verbal si chiar pedepsit. Parinti hiperprotectori si disciplinarea copilului Studiul clasic care a atras atentia medicilor pediatri asupra hiperprotectiei parentale a fost publicat in anul 1943. Supraprotectia parentala apare in cazurile unui contact excesiv intre mama si copil, la varsta la care ar fi trebuit sa se fi instalat relativa lui independenta. Interactiuniledeosebit de stranse intre parinti si copil exclud acestuia alte relatii. Contactul excesiv este fizic si social si consta in prelungirea nedorita a ingrijirilor si serviciilor care sunt prestate de catre mama, la varsta la care ar fi trebuit sa apara la copil elemente de autoingrijire. Copilul supraprotejat este de obicei anxios, iar mamele isi aroga atitudini hiperprotectoare de infantilizare. Hiperprotectia materna genereaza in principal in lipsa de autonimie. Se discuta 5 categorii de factori care conduc la hiperprotectie familiala:

Factori legati de copil. Copilul hiperpretentios este cel mai ades victima hiperprotectiei materne. De obicei acesta s-a nascut dupa o lunga perioada de sterilitate, sau dupa avorturi repetate. Mama hiperprotectoare este de obicei trecuta de 30 de ani si are un singur copil. Familiile care au trecut prin experienta tragica a mortii unui alt copil sunt in mod invariabil hiperprotectoare fata de copilul restant sau inlocuitor.

Factori legati de mama. Mamele copiilor supraprotejati nu sunt de obicei salariate. Adeseori ele sunt lipsite de caldura sufleteasca si afectiunea sotului.

Factori legati de casatoria parintilor. Familia copilului supraprotejat sufera de lipsa de comunicare adecvata intre parteneri. Tatal copilului lipseste mult timp de acasa, este preocupat excesiv de activitatea profesionala si nu-si impartaseste sotiei preocuparile.

Tulburari emotionale ale parintilor. Nevroza sau bolile psihiceale parintilor genereaza supraprotectia copilului. Parintii il considera hiperdependent, chiar si atunci cand nu exista acest tip de manifestari. In aceasta situatie intra parinti ipohondri, preocupati de boli imaginare ale lor sau ale copiilor lor, solicita frecvent si nesolicitat salvarea, camera de garda. Studii longitudinale intreprinse asupra acestor copii au dus la concluzia ca hiperprotectia parentala din timpul copilariei genereaza lipsa de eficienta si competitivitate sociala, tulburari emotionale si depresie neendogena la varsta adulta. Anxietatea parentale excesiva se asociaza cu constrangerea excesiva a copilului si controlul sever al fiecarei initiative a acestuia, prin interferenta sincroniei normale parinti-copii. Parinti indulgenti si disciplinarea copilului In contrast cu parintii hiperprotectori, care domina activitatea copilului si ii limiteaza initiativa si autonomia, se situeaza parintii indulgenti. Ei nu reusesc sa controleze adecvat activitatea copilului, accepta si se supun fara discernamant cererilor lui. Aceasta atitudine parentala favorizeaza dezvoltarea agresivitatii si negativismul la copil. Situatia este redata uneori la ultimul nascut al unei familii numeroase. Ca rezultat al acestei lipse de autoritatemanifestate de parinti copilul prezinta intarziere i instalarea controlului sfincterian, tulburari de somn, vorbeste mai tarziu, mai greu, raspunde protestar prin crize de manie si negativism.

Crizele de manie sunt tulburari de comprtament aparute ca urmare a conflictului dintre personalitatea copilului, in plina afirmare si atitudinea permisiva a parintilor. Prescolarul reactioneaza astfel la orice frustrare, exprimandu-si protestul prin crize de descarcare motorie, care sunt violente si spectaculoase. Copilul urla, se zbate pe podea, se loveste cu capul de pereti, manifestandu-si agresivitatea fata de persoane si obiecte. El sconeaza pe efectul teatral al acestor crize asupra anturajului, si rezultatele nu intarzie sa apara, uneori depasindu-i asteptarile. Factorii de precipitare ai crizei de manie sunt opozitia, gelozia, intoleranta la frustrare, imposibilitatea de a obtine un anumit obiect pe care il considera valoros. Copilul nu a fost invatat sa respecte interdictia nu si utilizeaza crizele de manie pentru a-si mentine proprietatea asupra unor jucarii sau obiecte pe care le considera importante. Daca si de aceasta data parintii dau dovada de indulgenta, copilul invata aceasta arma pentru a obtine beneficii materiale sau morale Opozitionismul (negativismul) se inscrie in cadrul acelorasi manifestari; se exprima printr-o atitudine nejustificata de refuz, rezistenta sau ostilitate fata de orice fel de oferta. Negativismul protestatar coloreaza viu aspectul clinic al sindromului acut de separare parinti copii, mai ales daca ne referim la prescolar. In afara de acesta el exprima dominare parentale ineficienta, permisivitate excesiva, lipsa de autoritate din partea parintilor. Pentru prescolar un grad de opozitionism este acceptat ca normal, aceasta fiind varsta cand copilul isi testeaza capacitatea de dominare, autocontrol si autoreglare. Negativismul este mai bine exprimat in caz de boala, foame, oboseala, senzatie de insecuritate sau frica si este intalnit numai la copiii cu particularitati comportamentale. Parinti severi si disciplinarea copilului Parintii severi nu lasa initiativa copilului si il obliga sa se supuna fara comentarii la masuri educative aspre, uneori frizand absurdul. Tatal ia deciziile de unul singur, dispune in exclusivitate de intreaga activitate a copilului, impune totul fara discutii. El hotaraste unilateral ce este de facut si nu urmareste dezvoltarea autodisciplinei, autostimei si constiintei copilului. Aceste masuri de severitate evidenta nu aduc un spor de avantaje privind disciplinarea copilului, actiunile coercitive repetate, uneori lipsite de logica sau motivatie sociala, conduc si ele la cresterea agresivitatii si ostilitatii copilului, producand tensiuni si conflicte inutile parinti-copii.

In mod simplificat se poate considera ca agresiunea parentala exemplificata este consecinta frustrarilor repetate in viata conjugala sau la locul de munca, unde nu dau rezultate scontate. Doar sotia si copiii sunt persoanele asupra carora tatal isi poate manifesta autoritatea. Nu se va cadea in greseala de a interprerta orice actiune agresiva ca pe o frustrare si a considera ca frustrarea cnduce in mod invariabil la agresivitate. Cum imitarea modelului parental este frecvent intalnita la copii, atitudinea aspra a parintelui invata pe copil un comportament inacceptabil social. Ceea ce ar trebui sa invete copilul prin masuri educationale este sa se autostapaneasca si sa nu raspunda la frustrare prin agresiune. Sursa de conflict care duce la bataia copilului provine din faptul ca parintii au o expectanta nerealista asupra posibilitatilorde intelegere ale unui copil la o anumita varsta. Adultul se enerveaza si se descarca producand groaza si durere copilului. Copilul, mai ales cel mic, nu poate intelege de ce adultul, care este intr-adevar mai puternic fizic, dar care i-a dat dovezi de dragoste anterior, il ataca asa de violent. Bataia nu are rol educativ asa cum se estimeaza, pentru ca cel mult il invata pe copil ceea ce nu trebuie sa faca, dar in nici-un caz ceea ce trebuie sa faca, singura atitudine cu valoare educativa. Parinti agresivi si disciplinarea copilului Copilul maltratat este victima agresivitatii nebanuite si disimulate a familiei. Se defineste drept copil maltratat orice copil (de obicei cu varsta mai mica de 10 ani) care a suferit agresiuni fizice repetate din partea parintilor sau a fratilor. Este de la sine inteles ca acesti parinti nu duc imediat copilul la medic, ei prezinta urmele de violenta ca pe leziuni accidentale. Copilul victima a agresivitatii parintilor este copilul special, diferit de ceilalti dintre frati, purtatorul unor malformatii, deficiente, retard, tulburari de comportament. Studiile psihologice si sociale au adus date despre personalitatea parintilor agresivi. Cel mai constant element intalnit este experienta personala dezastruasa in timpul copilariei. Acesti parinti au fost la randul lor deficitar ingrijiti, abandonati, maltratati, lipsiti de caldura unui camin. Este o dovada in plus ca sentimentele materne au o importanta componenta educational-sociala. Al doilea element frecvent intalnit este situatia tensionata dintre soti. Cuplurile instabile, concubinajul, cupluri casatorite in care exista relatii extraconjugale. S-a dovedit ca mamele acestor copii nu au abilitatea sa solicite ajutorul altor persoane in momente de dificultate. Mamele acestor copii sunt izolate si desperate in

izolarea lor, au o imagine nefavorabila despre ele si despre posibilitatea de a fi ajutate de cineva. de obicei aceste mame nu au satisfactii din partea copilului, pentru ca neglijandu-l treptat si nestimulandu-l acesta nu raspunde favorabil si nu manifesta atasament fata de ea. Unii parinti violenti sufera de psihopatie franca. Copilul si parintii adoptivi Copilul adoptat dobandeste prin actul adoptiunii situatia juridica de copil al unei alte familii decat parintii lui firesti. In mod obisnuit acesta se integreaza total familiei de care este adoptat si pierde orice legatura cu familia de origine. Copilul adoptat provine adesea din sarcini nedorite, concubinaje, etc. Avand in vedere importanta factorului ereditar pentru unele boli cu incarcatura genetica, fisa medicala a parintilor este necesara pentru obtinerea informatiilor suplimentare. Este avantajos pentru copil si pentru parintii lui adoptiv ca infierea sa se faca cat mai curand dupa nastere, deci la varsta frageda. Se stimuleaza astfel crearea unor comunicari stranse parinti copii care pot fi comparate cu ceea ce se intampla intr-o familie naturala. Schimbarea prea deasa a figurii persoanei care ingrijeste sugarul afecteaza comportamentul si atasamentul selectiv al acestor copii. Aceasta categorie de copii au adesea probleme de comportament, agresivitate,enure zis ceea ce le ingreuneaza plasarea in alta familie. Exista parinti care se tem sa spuna copilului ca este adoptat. Unii dintre ei se gandesc sa o faca dar amana acest moment din mai multe motive. Unul ar fi teama de reactia copilului, respingerea lor ca parinti adoptivi, altul ar fi "istoria" copilului care este trista si pe care parintii care o cunosc, nu stiu cum sa o expuna copilului., altul ar fi starea de jena, de incurcatura legata de intrebarile pe care parintii isi imagineaza ca le va pune copilul. Totusi a evita adevarul sau a amana nu este o solutie pentru ca mai devreme sau mai tarziu copilul va afla de la vecini, rude, cunoscuti. Copiii si adolescentii sunt preocupati de originea lor, de "cand erau mici", de cand s-au nascut, de cum erau parintii inainte de nasterea lor etc. Este normal ca si copiii adoptati sa manifeste aceasta curiozitate. Misterul din jurul nasterii sau al micii copilarii poate duce la dificultati in construirea imaginii de sine. In acest context este important daca a fost adoptat de la mama naturala, dintr-o institutie sau de la un asistent maternal. Este esential modul in care simt parintii adoptivi aceste lucruri si forma in care aleg sa-i vorbeasca copilului despre perioada anterioara adoptiei, fara a invinovati

persoanele care s-au ocupat de el pana atunci si cum prezinta problema parintilor naturali care l-au abandonat. Un alt punct important este motivul pentru care parintii l-au adoptat si daca mai au alti copii, naturali sau adoptati. Infertilitatea este una dintre cauze, varsta inaintata, riscurile unei sarcini pentru mama, lipsa unui partener dar si dorinta de a mai creste un copil.