ETICA, DISCIPLINA FILOSOFICA A MORALE

1. Obiectul si problematica eticii.

2. Functiile eticii

3. Evolutia conceptiilor filosofice despre morala

Standarde de performanta: La sfrsitul activitatii didactice studentii:

Identifica obiectul eticii, diferentiindu-l de obiectul celorlalte

discipline despre om.

Constientizeaza importanta studierii eticii pentru pregatirea lor

profesionala.

Caracterizeaza modul de actiune al eticii n viata indivizilor si a

colectivitatilor umane.

Identifica principalele doctrine etice si modul n care acestea

caracterizeaza morala.

Bibliografie:

1. Valorile si adevarul moral, Selectie, traducere si note de

Valentin Muresan; Editura Alternative, 1995.

2. Nicolae Bellu, Morala n existenta umana, Editura Politica,

Bucuresti, 1989, p. 50-63

3. J.S. Mill, Utilitarismul, Editura Alternative, 1994.

4. Teorii ale dreptatii, Editie ngrijita de Adrian Miroiu, Editura

Alternative, 1996.

5. A. Macintyre, Tratat de morala. Dupa virtute, Editura

Humanitas, Bucuresti, 1998, p. 62-101.

6. T. Catineanu, Elemente de etica, vol. I, Editura Dacia, Cluj-

Napoca, 1982, p.24-60, 77-85.
 7. V. Macoviciuc, Probleme de etica, n Filosofie, manual pentru
licee si scoli normale,Editura Didactica si pedagogica R.A.,
1992, p. 207-223.

8. Didier Julia, Dictionar de filosofie, Editura Univers

Enciclopedic, Bucuresti, 1996, p. 103, 217-219.

9. Dictionar de filosofie, Editura Politica, Bucuresti, 1978, p. 246-

247.

10. C. Lazar, Autoritate si deontologie, Editura Licorna, 1999, p.

38-60

1. OBIECTUL SI PROBLEMELE ETICII

Din cele mai vechi timpuri oamenii au fost preocupati sa reglementeze

relatiile dintre ei prin norme care sa aiba ca scop protejarea fiecarui individ
al comunitatii, a comunitatii ca ntreg sau a anumitor segmente ale acesteia
(familie, trib, ginta, popor, natiune, etnie, organizatie etc.)

Asemenea norme trebuie sa aiba cteva caracteristici fara de care sansa

lor de a se impune este putin probabila: sa delimiteze, pentru toti si pentru
fiecare n parte obligatii, interdictii, permisiuni; sa fie recunoscute de toti sau
de cel putin o majoritate; sa prevada sanctiuni pentru impunerea lor n folosul
comunitatii. Este de retinut faptul ca chiar si n cele mai autoritare si opresive
regimuri politice ale istoriei, caracteristicile de mai sus ale reglementarilor s-
au mentinut, chiar daca acestea au convietuit cu norme de conduita impuse
mpotriva vointei majoritatii, n folosul unei persoane sau al unei minoritati.

La baza constituirii acestor norme au stat ntotdeauna valorile

promovate n diferite momente istorice si n diferite arii de convietuire umana,
constituite n baza conceptiilor dominante vehiculate n societate despre sursa,
valoarea si sensul existentei umane. S-au constituit, astfel, o multitudine de
perechi valoare-norma destinate sa diriguiasca viata indivizilor si a
comunitatilor umane n conformitate cu idealul uman si cu sistemul de
interese promovat la un moment dat.

Din multitudinea acestor perechi, s-a desprins o categorie aparte,

identificata ca apartinnd de sfera de preocupari a eticii: sfera moralei. Natura
acestei sfere este data de problematica omului, raportata la sensul si
semnificatia, valoarea si scopul fiintei umane, de valori, norme, atitudini si
manifestari raportate la categoriile de "bine" si "rau", toate acestea
promovate, sustinute si aparate sub sanctiunea opiniei publice si a propriei
constiinte.

1.1. Delimitari conceptuale.

Unul dintre cele mai importante puncte de pornire n studiul eticii l

reprezinta ntelegerea corecta a sensului si semnificatiei termenilor cu care
aceasta opereaza. Aceasta, deoarece la nivelul simtului comun, precum si n
unele studii, analize, interpretari sau discursuri moralizatoare, n lucrari
stiintifice sau articole de presa termenii de baza ai domeniului moral sunt
adesea utilizati n mod inadecvat.

Un prim mod de utilizare inadecvata este stabilirea unui raport de identitate

ntre etica si morala, ca notiuni, sau ntre etic si moral ca atribute ale unor
persoane, actiuni, comportamente.

Un al doilea mod inadecvat este utilizarea npreuna, n acelasi timp si sub

acelasi raport, a celor doi termeni, sub forma binomului "etic si
moral" sau "etico-moral", sugernd cuprinderea lor sub acelasi gen proxim,
neidentificat, nsa.

Pentru nlaturarea acestor neajunsuri vom preciza originea termenilor,

precum si evolutia acestora spre semnificatia pe care au capatat-o astazi n
cele mai multe dintre studiile etice.

Termenii etica si morala au, la nceputurile utilizarii lor, anumite similitudini.

Ei provin din doua culturi diferite dar, n devenirea lor istorica, aflate ntr-un
proces de permanenta influenta: cultura greaca si cea latina.

Astfel, termenul etica provine din filosofia greaca (ethos = lacas, locuinta,
locuire si ethicos = morav, obicei, caracter), n timp ce
termenul morala provine din limba latina (mos-mores-moralis = obicei,
datina, obisnuinta). Chiar daca initial cei doi termeni au circulat cu relativ
acelasi nteles, filosofia moderna si contemporana le-au separat
semnificatiile, astfel ca cei mai multi eticieni considera eticadrept disciplina
filosofica ce studiaza morala, n timp ce aceasta din urma are semnificatia
de obiect al eticii, fenomen real, colectiv si individual, cuprinznd valori,
principii si norme, aprecieri si manifestari specifice relatiilor interumane si
supuse exigentei opiniei publice si constiintei individuale. Aderenta la acest
punct de vedere nu este unanima, ea fiind mai pregnanta n rndul filosofilor
cu afinitati spre cultura greaca, n timp ce romanistii au preferat, o vreme,
sa interpreteze stiinta despre morala cu acelasi termen : filosofia morala sau
pur si simplu morala, cu sensul de stiinta. n filosofia contemporana, nsa,
interpretarea eticii ca stiinta despre morala a devenit predominanta, drept
pentru care ne-o asumam si noi, n cadrul acestui curs.

1.2. Obiectul eticii

nca din explicatiile date termenilor de baza ai eticii am stabilit ca obiectul

eticii l constituie morala.Fie ca acceptam acest punct de vedere, fie ca l
preferam pe cel care denumeste stiinta despre morala ca Filosofie
morala sau Morala, obiectul sau de studiu ramne acelasi: ntreaga sfera a
moralei, cu determinatiile sale teoretice, axate pe ntelegerea categoriilor
etice fundamentale, a binelui - reper fundamental al moralitatii si categorie
etica fundamentala si cu determinatiile sale practice, legate de problematica
fundamentala a vietii morale.
n Problemele de etica propuse elevilor de liceu, V. Macoviciuc defineste
etica drept "teoria filosofica si/sau stiintifica asupra moralei, adica ansamblul
constructelor conceptuale prin care se explica structura, temeiurile si rigorile
experientelor practico-spirituale ce constituie planul moralitatii traite,
reale". "Riguros vorbind - mai spune autorul - morala este obiectul de studiu
al eticii, chiar daca n ntrebuintarea lor cotidiana cei doi termeni pot avea
aceleasi semnificatii" (7, p.207).

Dictionarul de filosofie (1978) propune urmatoarea definitie: "Disciplina

filosofica care studiaza problemele practice si teoretice ale moralei".(9, p.
246), n timp ce n Dictionarul sau de filosofie, Didier Julia prefera sa
denumeasca disciplina cu termenul Morala, definind-o ca "stiinta binelui si a
regulilor actiunii umane" si ca "stiinta a scopurilor vietii, a principiilor de
actiune" (8, p. 217, 218).

G. E. Moore, n Principia Ethica , sustine ca "problema cum trebuie

definit "bun" e cea mai importanta problema a eticii. Ceea ce e semnificat de
cuvntul "bun" e, de fapt, (cu exceptia opusului sau, "rau")singurul obiect
simplu de cercetat specific eticii" (1, p.30). Autorul subsumeaza acestei
categorii centrale a eticii termeni precum "virtute", "viciu", "datorie",
"corect", "trebuie", preciznd ca atunci cnd formulam enunturi ce cuprind
acesti termeni, sau cnd discutam adevarul lor, discutam probleme de etica
(1, p. 27).

Ideea de bine este prezenta ca obiect al reflexiilor etice nca de la Platon si

Aristotel, acesteia adaugndu-i-se, de-a lungul istoriei filosofiei,
o problematica devenita traditionala:

cercetarea originii si esentei moralei;

definirea si determinarea notiunilor de datorie, virtute, sensul vietii

si fericirea etc.;

elaborarea si fundamentarea teoretica a unor sisteme de norme

morale (coduri);

cercetarea valorilor si normelor morale specifice unor profesiuni

(deontologia);

cercetarea comportamentelor si atitudinilor morale individuale si

colective (sociologia moralei);

cercetarea istoriei moralei si inventarierea doctrinelor etice;

studiul raporturilor dintre etica si celelalte stiinte;

fundamentarea gnoseologica si analiza logica a judecatilor si

normelor etice (metaetica).
Diferitele curente filosofice adauga acestei problematici preocupari mai
specializate, specifice acestor curente, cum sunt problemele subiectivitatii
morale (autocunoasterea si responsabilitatea individului) la Socrate, ierarhia
valorilor morale la Platon, "ratiunea practica", "libertatea si demnitatea
umana" la Kant, raportul dintre "morala subiectiva si morala colectivitatii" la
Hegel, "criza moralei" la Nietzsche, morala si "comunicarea" la M. Buber si E.
Levinas etc.

1.3. Etica - disciplina filosofica si stiintifica

Una din problemele care se pot pune n legatura cu statutul eticii este aceea
a justificarii ei ca disciplina filosofica si stiintifica.

Argumentele potrivit carora etica este o disciplina filosofica sunt

urmatoarele:

a aparut si s-a dezvoltat pe tarmul filosofiei, fiind parte

componenta a operei majoritatii filosofilor importanti pe care
i-a dat istoria filosofiei;

are la baza o conceptie generala asupra existentei, fiind

indispensabila unei filosofii despre om;

desfasoara un demers sintetic si conceptualizant, categoriile

sale fiind de aceeasi naltime conceptuala cu categoriile
filosofice;

abordeaza realitatea ca relatie a subiectului cu obiectul, la

nivelul maxim de interpretare, propriu filosofiei.

Exista suficiente argumente pentru a demonstra ca etica este o disciplina

stiintifica:

are un obiect propriu de studiu: morala;

si revendica o modalitate proprie de abordare, fiind, prin

excelenta, o disciplina axiologica si normativa;

este de-sine-statatoare si nu se pierde n peisajul diversificat

al stiintelor si nici nu ramne la nivelul simtului comun;

tinde spre o explicatie conceptual-logica a obiectului sau.

2. FUNCIILE ETICII
Fiind o disciplina filosofica cu un caracter aparte, lumea moralei fiind
eminamente o lume a intersubiectivitatii, a interactiunilor dintre indivizi,
precum si dintre individ si grupurile umane sau dintre grupurile umane,
nsele, rolul eticii nu se poate rezuma la o simpla critica a unor concepte
teoretice. Ea este deopotriva o stiinta teoretica si practica, descriptiva si
normativa, reflexiva si axiologica. Toate aceste laturi se regasesc mai mult
sau mai putin evident n diferite curente filosofice, astfel nct putem realiza
o sinteza a principalelor functii ale eticii.

1. Functia cognitiva. Aceasta functie a eticii se realizeaza prin cel

putin patru momente distincte ale contactului cu lumea morala:

momentul descriptiv, n care valorile, normele si

faptele morale sunt puse n evidenta ca realitati
descoperite sau de descoperit;

momentul analitico-sintetic, n care toate acestea trec

din planul empiric n cel stiintific, fiind supuse metodelor
de tip epistemic;

momentul explicativ, n care intra n functiune

doctrinele etice, acelea care dau seama de felul
particular de interpretare a fenomenului moral;

momentul comprehensiv, n care universul conceptual

al eticii trece de la teoretician spre producatorul de
fapte morale, iluminndu-l pe cale rationala sau
intuitiva, ntre cunoasterea comuna si cea stiintifica
realizndu-se astfel necesara unitate.

2. Functia normativa (axiologica). Prezentam aceasta functie ca

produsul relatiei inseparabile dintre valoare si norma, n lumea
moralei. Este de retinut faptul ca etica nu creaza norme; ea doar
le descopera ca fiind consecinte ale universului axiologic, la rndul
sau originat n morala individuala si colectiva. Rolul eticii este
doar unul de sistematizare, de conceptualizare, de rationalizare si
de comunicare.

3. Functia persuasiva. Asa cum remarca nca Aristotel, diferenta

ntre rationamentul categoric si cel dialectic, specific stiintelor
normative, printre care si etica, este aceea ca spre deosebire de
rationamentul categoric n care totul este demonstrabil, n
rationamentul dialectic intervine argumentarea, ca mijloc de
convingere a interlocutorului. Cu alte cuvinte, stiintele normative
nu numai explica, ci si conving, chiar daca, asa cum interpretam
noi etica, nu este vorba de convingere pe calea manipularii
constiintelor, ci de convingere pe calea deschiderii constiintei
spre rationalitatea si eficienta respectarii normelor, n eticile
"consecintionaliste", respectiv spre caracterul legic, indiscutabil,
sacru al Legii morale, n eticile "deontologiste" (10, p.55).
 3. EVOLUIA CONCEPIILOR FILOSOFICE DESPRE

MORAL

Tema morala este una dintre cele mai vechi teme ale filosofiei. Ea a fost si
este constitutiva naturii umane, iar constiinta de sine a omului s-a constituit,
nainte de toate, n jurul valorilor morale. Este suficient sa aducem ca
argument unul dintre cele mai vechi documente istorice, Biblia, n care
pacatul originar, care a dus la raspndirea omului n lume si la devenirea lui
istorica, s-a savrsit tocmai prin accesul acestuia la cunoasterea binelui si
raului. De altfel, primele judecati de valoare morala au aparut n strnsa
legatura cu doctrinele religioase ale nceputului istoriei si au ramas pna
astazi componente majore ale religiozitatii si, totodata, surse importante
pentru constituirea doctrinelor morale.

Primele idei sistematizate despre morala n afara unor sisteme religioase au

aparut n filosofia greacapresocratica. Presocraticii identificau morala
cu virtutea, cu viata n armonie cu natura, cu universul, fiind prin excelenta
adeptii unei morale individualiste si cosmogonice.

Realiznd marea rasturnare epistemologica a filosofiei grecesti, prin

ntoarcerea cugetarii filosofice spre om, Socrate pune la baza moralitatii
ratiunea ca virtute, realiznd o ierarhie valorica asupra careia se vor opri
numerosi alti filosofi ai antichitatii:

NELEPCIUNEA

CURAJUL

CUMPTAREA

DREPTATEA

Prelund liniile de cercetare filosofica ale lui Socrate, eroul dialogurilor

sale, Platon considera ca morala exista n viata oamenilor n baza unor
prescriptii sub forma virtutilor, constituite dupa principiile rational, volitional
si sensibil proprii naturii umane, dar apartinnd societatii ca un "dat" al
universului. Platon a gndit etica drept o stiinta a organizarii rationale a
societatii, ierarhia valorilor morale stabilita de acesta fiind:

DREPTATEA

NELEPCIUNEA

CURAJUL

CUMPTAREA

Pentru Aristotel, morala este produsul unui raport social, prin care se asigura
cultivarea unor virtuti confirmate social, apoi traite constient. Aristotel a
formulat pentru prima data ideea libertatii de a alege, dar nu ca un atribut
nnasut al individului, ci ca relatie sociala.

La fel ca predecesorii sai, si Aristotel are un punct de vedere cu privire la

ierarhia valorilor. n conceptia sa, primordiala este DREPTATEA, care
genereaza raporturile individului cu societatea, n timp ce NTELEPCIUNEA,
CURAJUL si CUMPATAREA determina raportul individului cu sine.

Odata cu apusul carierei politice a lui Alexandru Macedon, stapnul celui mai
mare imperiu din istorie, dar si ucenic n ale ntelepciunii al lui Aristotel,
filosofia intra n ceea ce s-a denumit perioada elenistica. Preocuparile pentru
soarta fiintei umane, tot mai amenintata de desele prabusiri ale ordinii
sociale, trec de la nivelul trairilor autentice la nivelul filosofarii, astfel ca se
cristalizeaza doua curente etice majore, care vor influenta ndeosebi filosofia
clasica: epicurianismul (hedonismul), pentru care scopul fundamental al
omului este fericirea, si stoicismul, pentru care omul nu poate urmari alt tel
n viata, dect virtutea, sau practica datoriei.

ncepnd cu anul 529 d.Chr., cnd mparatul imperiului roman, Justinian, a

interzis religiile pagne, n favoarea "Bisericii catolice si apostolice si a
credintei ortodoxe", filosofia clasica a antichitatii este ngenuncheata, fiind
interzisa, ca religie pagna. Cele doua curente filosofice medievale, patristica
si scolastica, dezvolta o noua morala, la baza careia stau perceptele crestine.
Marii filosofi ai antichitatii, ndeosebi Platon si Aristotel vor fi reinterpretati
de pe pozitiile crestinismului, fara ca valorile morale promovate de acestia
sa-si gaseasca, n vreun fel, continuitatea.

Epoca moderna cunoaste o mare varietate de interpretari ale moralei.

Unele se nscriu n continuarea conceptiilor religioase, unele l redescopera

pe Platon, altele interpreteaza morala de pe pozitii psihilogice sau biologice.

Cele doua curente majore ale epocii moderne, rationalismul si empirismul se

manifesta, ca atare, si n etica, de o parte Descartes si Spinoza ducnd ideile
etice spre un rationalism extrem ( bazate pe cunoasterea adevarului, la
Descartes, respectiv pe cunoasterea lui Dumnezeu, la Spinoza), de cealalta
parte Hume si Locke, deducnd regulile morale din experienta si obisnuinta.

O perspectiva aparte au realizat materialistii francezi ai secolului al XVIII-

lea, care explicau morala de pe pozitiile stiintelor naturii.

Meritul constituirii unei etici robuste, bine conturata n peisajul filosofic,

apartine filosofiei clasice germane, reprezentate de marile
repere ale filosofiei din toate timpurile, Immanuel Kant si Georg Wilhelm
Friedrich Hegel. Acastia s-au constituit n critici nemilosi ai naturalismului,
revenind la rationalism si punnd bazele eticii ca disciplina filosofica
autentica.

Immanuel Kant realizeaza, n "Scrieri moral-politice", n "ntemeierea

metafizicii moravurilor" si mai ales n celebra sa lucrare "Critica ratiunii
practice" o imagine de mare profunzime a eticii dominata de
imperiul datoriei, exprimata sub forma imperativului categoric si a unitatii
dintre libertatea vointei siLegea morala.

G.W.F. Hegel considera moralitatea ca factor constitutiv al statului, la nivel

individual manifestndu-se doar trebuinte. Acestea sunt cele care determina
respectul pentru lege. Normele morale, dupa Hegel, sunt impuse de
specificul corporatist al societatii civile, avnd ca scop buna functionare a
acesteia.

Cele doua mari directii postclasice, neokantianismul si neohegelianismul au

deschis drumul filosofiei contemporane spre o mare diversitate de curente
etice, ncepnd cu reprezentantii scolii neokantiene de la Baden si
continund cu mari curente filosofice: neopozitivismul, utilitarismul si
pragmatismul, existentialismul, filosofia analitica etc.

Lucrarea "Valorile si adevarul moral" propune un inventar al principalelor

directii prezente n peisajul contemporan al eticii de factura anglo-saxona,
scrisa n limbajul filosofiei analitice, cu accent ndeosebi pe studii
de metaetica, sau, cum se exprima autorul, "etica de ordinul doi" (1, p.
242). Prezentam, n cele ce urmeaza, doua modele de inventar al curentelor
etice. Unul diacronic, care tine seama de istorie, si unul sincronic, dupa tabla
de materii a lucrarii lui Valentin Muresan. Primul surprinde ntreaga evolutie
a eticii, din antichitate pna astazi; este realizat cu o mai mare aproximare,
dar si cu o mai mare putere de cuprindere; al doilea surprinde tabloul eticii
contemporane, n care punctele de vedere sunt mai precis si mai nuantat
delimitate si n care este de observat absenta filosofiei de inspiratie latina,
mai putin aplecata spre problemele contemporane ale moralei si mai mult
preocupata de analize si interpretari ale filosofiei antice si clasice.Valoarea
celor doua modele este orientativa. Nu exista analogii sau corespondente
ntre ele, nici macar pe segmentul contemporan. O imagine de ansamblu
asupra eticii este posibila numai prin examinarea ambelor modele, n
continutul si structura lor intima.

A. MODELUL ISTORIC AL CURENTELOR ETICE

1. Etica religioasa

2. Hedonismul

3. Eudemonismul

4. Naturalismul

5. Etica datoriei (deontologismul)

6. Individualismul (existentialismul)

7. Pragmatismul (utilitarismul, consecintionalismul)

 B. MODELUL CURENTELOR ETICE CONTEMPORANE

1. Naturalismul

2. Intuitionismul

3. Emotivismul

4. Prescriptivismul

5. Proiectivismul

6. Realizationismul

7. Realismul

Daca n privinta modelului istoric, explcatiile date evolutiei curentelor etice

este satisfacatoare pentru identificarea principalelor idei vehiculate de
acestea, n legatura cu modelul propus de V. Muresan sunt necesare cteva
propozitii de identificare, lasnd la dispozitia celor care studiaza etica
patrunderea n universul explicativ al fiecarui curent etic, cu ajutorul textelor
propuse de autor.

Vom folosi, pentru aceasta, aprecierile facute de J.R, Lucas n Cuvntul

nainte la cartea lui V. Muresan.

Naturalismul este caracterizat de J.R.Lucas ca un transfer al schemei

explicative proprii stiintelor naturii, drept pentru care "parea inevitabil ca
moralitatea sa fie si ea adaptata acestei scheme explicative generale iar
conceptele noastre de "bun" si "trebuie" sa fie explicate n termeni
naturalisti, ca tot ceea ce asigura supravietuirea speciei (Spencer), sau ca
tot ceea ce asigura fericirea cea mai mare pentru cei mai multi (J.S. Mill).
Naturalismul explica fenomenul moralitatii, dar el nu da nici o explicatie
valorii, obligatiei, deliberarii, alegerii sau judecatii de valoare; toate acestea
nu sunt dect epifenomene, care nu trebuie luate prea n serios de cei ce
urmaresc sa nteleaga cursul real al evenimentelor." (1. P. 8)

Respingnd naturalismul ca model explicativ al

moralitatii, Intuitionismul considera ca binele nu este o calitate naturala, ci
una nenaturala, pe care o percepem prin intuitie, fapt pentru care att
Moore, ct si Pritchard si Ross sustin ca nu ne pot spune care e definitia
binelui sau care sunt criteriile dupa care ceva este bun.

n ce priveste emotivismul, considerat de aceeasi factura cu subiectivismul si

expresivismul, acesta se caracterizeaza prin pozitia potrivit careia "limbajul
moral nu poarta un nteles cognitiv obiectiv-valabil, ci spune doar care sunt
opiniile vorbitorului". (1, p. 9) Sursa acestor opinii este emotia vorbitorului
n fata faptului moral sau imoral.
Prescriptivismul, asa cum rezulta intuitiv si din denumirea data acestui
curent, sustine ca "specificul discursului evaluativ e, esentialmente,
orientarea actiunilor"(1, p. 9), fapt pentru care si discursul etic trebuie
nteles ca unul prescriptiv, de orientare a actiunii oamenilor, astfel nct
acestea sa fie moralmente corecte.

Proiectivismul readuce n discutie necesutatea obiectivitatii valorilor cu care

opereaza etica, dar punctul de vedere al lui Makie este acela ca, n realitate,
asemenea valori nu exista, drept pentru care discursul moral e bazat pe o
nentelegere. Doua sunt argumentele sale, n acest sens: primul, acela ca
daca ar exista, totusi, valorile morale ar fi "stranii" si deci discursul
evaluativ moral nu poate fi obiectiv; al doilea, faptul ca n domeniul moralei
nu se poate realiza un acord convingator.

Realizationismul pune priblema unitatii si corelatiei dintre valoare, nseleasa

ca "unitare organica" si sens, ca disponibilitate spre depasirea limitelor, a
granitelor .

Semnificatia cotiturii post-lingvistice n etica, inaugurata de Bernard

Williams, o constituie parasirea dezbaterilor metaetice proprii filosofiei
analitice si "revenirea n prim-plan a problemelor de ordinul
nti". (1, p. 244) Este perioada n care s-au afirmat sau dezvoltat
teorii etice semnificative cum sint utilitarismul, consecventialismul,
deontologismul, teoria virtutilor, teoria drepturilor, precum si o serie de
teorii n domeniul eticii aplicate.

Realismul moral este o tema prin care se continua traditia metaetica,

asupra careia se opreste studiul lui Sayre-McCord , publicat n cartea lui V.
Muresan. n acest studiu se propune o harta a realismului etic cuprinznd
doua modele care se interpatrund , numite "teorii ale erorii", respectiv "teorii
ale succesului", din primul model facnd perte non-cognitivismul, iar din al
doilea obiectivismul, intersubiectivismul, subiectivismul si cognitivismul.
Toate aceste teorii sondeaza conditiile de adevar ale propozitiilor etice.

Un alt studiu, cel al lui David Brink, nepublicat n limba romna, dar analizat
de V. Muresan, propune o clasificare tripartita a teoriilor din aceasta
categorie: realismul moral, nihilismul, si constructivismul.

Asa cum rezulta din cele de mai sus, tabloul curentelor etice este deosebit
de bogat; el este n continua expansiune, noi teme etice venind sa-l
completeze, pe masura cresterii complexitatii vietii si activitatii oamenilor si
a relatiilor dintre acestia. Privind acest tablou, precum si numarul deosebit
de mare de filosofi care-l populeaza, ntelegem ca este pe deplin justificata
afirmatia potrivit careia etica este o disciplina filosofica si stiintifica cu un
statut bine consolidat n lumea ideilor si a practicii sociale