UNIVERSITATEA DE STUDII POLITICE ȘI ECONOMICE

EUROPENE "CONSTANTIN STERE"

Referat : Căsătoria în dreptul privat Roman.

Elaborat: Ceban Radu , Grupa 110

Verificat: Dr.,conf.,univ. Iurie Mihalache

Chișinău 2021
Cuprins:

Cuprins:....................................................................................................................2
1.Noțiunea de căsătorie.Logodna...........................................................................3
2.Condiții cerute pentru încheierea căsătoriei......................................................4
2.1 Condiții de formă...........................................................................................4
2.1 Condiţiile de fond ale căsătoriei....................................................................4
3.Tipuri de căsătorie................................................................................................6
Bibliografie:.............................................................................................................8

2
1.Noțiunea de căsătorie.Logodna.
Încă din epoca cea mai veche a istoriei statului roman, familia era organizată pe baze patriarhale
monogamice; în ceea ce privește noțiunea de familie, aceasta avea, față de sensul actual al
termenului, un conținut mai complex. Conținutul său a fost reflectat în dreptul roman prin
jurisconsultul roman Modestin, urmând a fi reflectat prin comparație cu reglementările actuale.

În familia romană, autoritatea tatălui era nelimitată și absolută, având drept de viață și de

moarte asupra soției și copiilor săi. Atare drept conferit tatălui nu făcea altceva decât să sporescă
autoritatea sa în familie, acesta fiind centrul puterii, pe care o exercita chiar cu prețul vieții
membrilor familiei sale.
Căsătoria și implicit alegerea soțului sau soției în dreptul roman revenea părinților, între cele
două familii încheindu-se un contract prin care era prevăzută data căsătoriei, iar căsătoria în
Roma Antică se celebra printr-o ceremonie tradițională, în centrul cărora erau momentele
semnării contractului și al împreunării spirituale a mâinilor celor doi miri. Deci bazele căsătoriei
la romani se fundamentaseră pe existența unui act, pe o procedură scriptică și obligatorie pentru
existența acestui raport pe care astăzi îl încadrăm în sfera raporturilor juridice nepatrimoniale.

Frecvent căsătoria era precedată de logodnă - sponsalia, care era un acord (uneori doar verbal)
între cei doi şefi de familii prin care aceştia se înţelegeau asupra modalităţii de transferare a
proprietăţii, logodna fiind un angajament în acest sens, fără a fi însoţită de transfer, care se
producea ulterior, la momentul căsătoriei3 . Evident erau reglementate şi aspectele privind dota,
la care ne vom referi însă mai târziu. Dacă pentru căsătorie exista stabilită o vârstă minimă,
pentru logodnă această limitare nu exista (de exemplu, Augustus a logodit-o pe Iulia la vârsta de
2 ani, dar foarte probabil că astfel de aranjamente aveau un caracter politic sau patrimonial şi nu
se practicau în marea majoritate a cazurilor). Chiar dacă nu are un caracter legal, anumite
consecinţe juridice decurgeau din logodnă, în legătură cu delictele specifice: infamia, stuprum
sau adulter, care nu se aplicau însă şi bărbatului, sau în legătură cu regimul testamentar şi
darurile între logodnici, care erau interzise, cu excepţia situaţiei în care erau incluse în dotă.
Despre astfel de acte nu există dovezi clare din Dacia, este imposibil de precizat cu certitudine
dacă se practica logodna, dacă erau acceptate consecinţele juridice pe care le producea. Putem
doar să emitem cu titlu de ipoteză ideea că e foarte probabil ca familiile din aristocraţie, unde
interesele patrimoniale erau mai consistente, să fie înclinate spre astfel de acte juridice, deoarece
aceste „precontracte” confereau o protecţie juridică mai ridicată.

3
2.Condiții cerute pentru încheierea căsătoriei.

2.1 Condiții de formă.

Căsătoria cu manus se realiza în trei forme:
 confarreatio;
 usus;
 coemptio
Confarreatio este o formă de căsătorie rezervată patricienilor, căci presupunea prezenţa lui
pontifex maximus şi a preotului lui Jupiter. Prima formă este cea mai veche probabil şi cu cea
mai bogată încărcătură religioasă, ritualul care o însoţea necesitând acea îndeplinire extrem de
riguroasă care caracteriza aspectele vieţii religioase romane, fiind de altfel rezervată familiilor
patriciene. Era însoţită de oferirea către Jupiter a unei pâini (farreum panis), ceremonial de unde
îi vine şi denumirea, în prezenţa a zece martori, a marelui pontif şi a lui flamen Dialis.
Usus consta din coabitarea vreme de un an a viitorilor soţi, iar după expirarea termenului de un
an, femeia trecea automat sub puterea bărbatului.
Coemptio se realiza printr-o autovânzare fictivă a viitoarei soţii către viitorul soţ.
Celelalte două tipuri de căsătorie nu mai au acel aspect religios accentuat. Ele sunt la origine o
concesie care a fost făcută nepatricienilor, prin acordarea de ius conubii. Interesant este că atât
usus cât şi coemptio au trăsături care le asimilează de fapt unor modalităţi de transmitere a
dreptului de proprietate asupra femeii, de la tată sau şeful familiei din care provine la soţ. Usus
are caracterul unei prescripţii achizitive bazată pe posesia îndelungată (o uzucapiune), care
trebuie exercitată pe o perioadă de un an, fără întrerupere . Dacă în cadrul acestui termen apare
usurpatio trinoctii, respectiv întreruperea termenului prin lipsa femeii de acasă trei nopţi
consecutiv, bărbatul nu mai poate dobândi manu asupra soţiei. În ceea ce priveşte coemptio
aceasta este o cumpărare a femeii în cadrul solemn care însoţea orice vânzare-cumpărare, cu un
preţ fictive.
Căsătoria fără manus nu presupune forme solemne, ci se realiza prin instalarea femeii în casa
bărbatului, ocazie cu care se organiza o petrecere.

2.1 Condiţiile de fond ale căsătoriei

Căsătoria presupune îndeplinirea unor condiţii de fond care sunt comune pentru ambele forme
ale căsătoriei. Acestea sunt:
 connubium;
 consimţământul;
 vârsta.
Connubium are două înţelesuri:
4
 obiectiv – aptitudinea unei persoane de a contracta o căsătorie civilă;
 subiectiv – desemnează posibilitatea unor persoane determinate de a se căsători între ele,
deoarece nu toţi cei care au connubium în sens obiectiv au şi connubium în sens subiectiv. Spre
exemplu, fraţii între ei nu au connubium în sens subiectiv.
Piedicile la căsătorie erau în număr de trei:
 rudenia;
 alianţa;
 condiţia socială.
-Rudenia de sânge în linie directă era piedică la infinit. Rudenia de sânge în linie colaterală era
piedică la căsătorie numai până la gradul patru. Alianţa în linie colaterală nu constituia piedică la
căsătorie. Deci, bărbatul se putea căsători după decesul soţiei cu sora acesteia. În schimb, alianţa
în linie directă a fost piedică la căsătorie. Spre exemplu, bărbatul nu se putea căsători cu fiica
dintr-o altă căsătorie a fostei soţii.
Condiţia socială. Până în vremea lui August, au fost interzise căsătoriile dintre ingenui şi
dezrobiţi.
-Consimţământul. În dreptul vechi, dacă viitorii soţi erau persoane sui iuris, se cerea
consimţământul lor. Pentru femei, chiar dacă erau persoane sui iuris, era necesar şi
consimţământul tutorelui, deoarece femeile sui iuris se aflau sub tutela agnaţilor. Dacă însă
viitorii soţi erau persoane alieni iuris, în epoca veche, nu li se cerea consimţământul, fiind
necesar consimţământul celor doi pater familias. Dar, în dreptul clasic, se cerea şi
consimţământul viitorilor soţi, chiar dacă erau persoane alieni iuris.
-Vârsta a constituit un motiv de controversă între sabinieni şi proculieni, pentru ca, în dreptul
postclasic, Justinian să stabilească faptul că bărbaţii se puteau căsători la 14 ani, iar fetele la 12
ani.

5
3.Tipuri de căsătorie.
În dreptul roman sunt cunoscute două forme de căsătorie:
 cu manus;
 fără manus.
S-au conturat două forme de căsătorie: cum şi sine manu, criteriul de departajare fiind
exercitarea sau nu a autorităţii şefului familiei asupra femeii, care intră sau nu din punct de
vedere juridic în familia soţului. Deşi în timp statul a reglementat numeroase aspecte privind
căsătoria, aceasta a rămas în esenţă un act domestic, fără o reglementare legală, fără un act
doveditor, însoţită în unele situaţii de anumite ceremonii religioase. La început, caracter juridic a
căpătat doar una dintre formele căsătoriei romane, respectiv căsătoria cum manu. Acest caracter
juridic este identificabil nu atât printr-o reglementare juridică a actului căsătoriei, cât prin
reglementarea unor efecte juridice specifice unui asemenea act. Pentru încheierea acestei forme
de căsătorie era necesară îndeplinirea anumitor condiţii: să existe acordul de voinţă al celor doi
şefi de familie ai celor doi soţi, să fie îndeplinit un anumit ceremonial sacrificial şi domum
deductio2 . Prin această căsătorie, femeia devenea mater familias şi intra în familia soţului,
devenind agnata acestuia şi avea situaţia juridică a unei fiice (loco filiae). Ea pierdea dreptul de
succesiune în familia proprie, iar soţul său dobândea drepturi de proprietate asupra patrimoniului
femeii. La decesul soţului, la fel ca descendenţii rezultaţi din căsătorie, ea devine moştenitoarea
soţului său şi alieni iuris.
Căsătoria cum manu avea la rândul său trei forme: confarreatio, usus şi coemptio. Prima formă
este cea mai veche probabil şi cu cea mai bogată încărcătură religioasă, ritualul care o însoţea
necesitând acea îndeplinire extrem de riguroasă care caracteriza aspectele vieţii religioase
romane, fiind de altfel rezervată familiilor patriciene. Era însoţită de oferirea către Jupiter a unei
pâini (farreum panis), ceremonial de unde îi vine şi denumirea, în prezenţa a zece martori, a
marelui pontif şi a lui flamen Dialis5 . Celelalte două tipuri de căsătorie nu mai au acel aspect
religios accentuat. Ele sunt la origine o concesie care a fost făcută nepatricienilor, prin acordarea
de ius conubii. Interesant este că atât usus cât şi coemptio au trăsături care le asimilează de fapt
unor modalităţi de transmitere a dreptului de proprietate asupra femeii, de la tată sau şeful
familiei din care provine la soţ. Usus are caracterul unei prescripţii achizitive bazată pe posesia
îndelungată (o uzucapiune), care trebuie exercitată pe o perioadă de un an, fără întrerupere6 .
Dacă în cadrul acestui termen apare usurpatio trinoctii, respectiv întreruperea termenului prin
lipsa femeii de acasă trei nopţi consecutiv, bărbatul nu mai poate dobândi manu asupra soţiei. În
ceea ce priveşte coemptio aceasta este o cumpărare a femeii în cadrul solemn care însoţea orice
vânzare-cumpărare, cu un preţ fictive

6
În dreptul clasic apare un al doilea tip de căsătorie, căsătoria sine manu. S-a considerat că acest
tip de căsătorie a apărut din considerente patrimoniale (nu prea pot fi bănuite tendinţe feministe
în această epocă), neexistând nici un interes ca familia de origine a femeii să piardă controlul
asupra patrimoniului pe care aceasta l-ar fi putut deţine, în contextul în care în cazul divorţului
sau al decesului femeii, nici dota nu mai putea fi recuperată 11. Prin acest tip de căsătorie,
femeia nu mai devenea agnata soţului său, ea rămânea în familia sa de origine, familie în care ea
poate moşteni şi în care vor moşteni eventualii ei copii. Autoritatea sub care era rămânea cea a
tatălui, nu trecea sub cea a soţului12. Condiţiile sub care se încheie acest nou tip de căsătorie
sunt diferite faţă de căsătoria cum manu, fiind o căsătorie nici solemnă, dar nici pur consensuală.
Este necesar de data aceasta acordul de voinţă al ambilor soţi de a fonda o familie (acord care se
manifesta în general prin logodnă) – affectus maritalis. Acest acord este necesar, dar nu suficient,
fiind obligatorie prezenţa femeii (nu şi a bărbatului) şi comunitatea de existenţă a celor doi.

7
 Bibliografie:
 C. Hamangiu, Matei G. Nicolau, Dreptul roman, vol. I, ed. Librăriei Socec, Bucureşti,
1930
 C. Cătuneanu, Curs elementar de drept roman, Cluj-Napoca, 1922,
 Emil Molcuț, Drept privat roman, Editura Universul Juridic, București, 2007
 Victor Volcinschi, Daniela Turcan, Serghei Cebotari…, Drept privat roman, Note de
curs, Tipografia Reclama, Chișinău, 2014
 Al. Stănescu, Familia în Dacia romană, diss. Cluj Napoca, 2003
 https://legalup.ro/casatoria-in-roma-antica/
 https://istpedia.blogspot.com/2014/04/casatoria-la-romani.html