Măsurare și scalare în resurse umane
Curs 3
Calități psihometrice ale instrumentelor de măsurare: fidelitatea
Standardizare. Etalonare
Calități psihometrice ale instrumentelor de măsurare: fidelitatea
Pentru a prepara o reţetă, un farmacist foloseşte cântarul la dozarea substanţelor. Ce s-
ar întâmpla însă dacă la reluarea măsurătorilor ar ajunge la greutăţi diferite? Concluzia ar fi
că în determinările pe care le face nu poate avea încredere, acestea fiind lipsite de stabilitate,
nu sunt consistente. Măsura în care un instrument este considerat consistent sau stabil şi va
oferi aceleaşi indicaţii ori de câte ori este reluată măsurarea, este definită ca fidelitatea acestui
instrument.
Fidelitatea reprezintă consistenţa, consecvenţa în timp a măsurătorilor. Fidelitatea
este „gradul în care scorurile testului sunt consistente sau repetabile, adică gradul în care ele
nu sunt afectate de erorile de măsură” (APA Standards, 1985, apud Pitariu & Albu, 1996).
Măsurătorile obiectelor şi fenomenelor fizice sunt mai puţin afectate de erori decât
măsurătorile constructelor abstracte. Variaţiile scorurilor la o măsurătoare psihologică pot
avea cauze diverse: aspecte legate de testul în sine (dificultatea itemilor), de persoană (starea
motivaţională, oboseala) şi de contextul în care se desfăşoară procesul de măsurare
(Millward, 2005).
Fidelitatea este măsurată prin coeficientul de corelaţie, denumit coeficient de fidelitate.
Sunt numeroşi factorii care pot afecta stabilitatea rezultatului la o măsurătoare:
particularităţi generale şi stabile ale individului (aptitudini, deprinderi),
caracteristici specifice ale individului (cunoştinţe, familiarizarea cu testele),
particularităţi temporale ale individului (sănătate, oboseala, stare emotivă, condiţii de
mediu, fluctuaţii specifice unor procese psihice),
factori de schimbare care pot afecta administrarea si evaluarea performanţelor la
probe (timpul acordat, claritatea instrucţiunilor, interacţiunea cu personalitatea
examinatorului, sexul acestuia),
varianţa introdusa de evenimentele (variabilele) necontrolate (întâmplarea în găsirea
răspunsului, distragerea atenţiei de către stimuli distractori etc.).
Scorurile unui test pot reflecta influenţa a doi factori (Iosif, 2001):
factori care contribuie la consistenţă: particularităţile stabile ale individului, atributele
psihice care se încearcă să se măsoare;
1
factori care contribuie la inconsistenţă: factori individuali sau situaţionali care pot
afecta performanţele şi care n-au nicio legătură cu atributele investigate.
Rezultatul obţinut de subiect la un test reprezintă aşa-numitul scor observat (Ary,
Cheser Jacobs, Razavieh, & Sorensen, 2009). Acesta se compune din ceea ce în realitate
caracterizează persoana - scorul adevărat - şi evenimentele care afectează scorul adevărat -
eroarea.
Există trei tipuri majore de evaluare a consistenţei sau stabilităţii (fidelităţii)
instrumentelor de măsurare.
Test - retest. Noua probă se aplică acelorași subiecţi în două momente diferite şi se
compară scorurile, prin calculul corelaţiei. Coeficienţii de fidelitate (corelaţie) în jur de 0,70
sunt profesional acceptabili, deşi unele teste utilizate frecvent au fidelitatea test-retest de
numai 0,50. Fidelitatea poate fi mare chiar dacă performanţele subiecţilor îşi schimbă
mărimea, important este să se păstreze ordinea de dispunere ierarhică a indivizilor.
Formele echivalente sau paralele. Se proiectează două forme ale măsurătorii şi se
aplică pe un grup de persoane. Cele două scoruri ale fiecărei persoane sunt apoi corelate.
Corelaţia rezultată reflectă măsura în care cele două forme sunt măsurători echivalente ale
aceluiaşi concept.
Consistenţa internă. Acest tip de estimare se referă la măsura în care testul are
conţinut omogen. Se calculează două tipuri de fidelitate a consistenţei interne:
tehnica înjumătăţirii (split-half) se realizează prin calculul corelaţiei a două şiruri de
scoruri, obţinute din acelaşi instrument, administrat o singură dată unui grup de per-
soane: un prim scor este rezultat din răspunsurile la itemii pari; al doilea scor se
obţine din răspunsurile la itemii impari.
calcularea coeficienţilor de consistenţă internă presupune că fiecare item al unui
test este tratat ca un minitest. Răspunsul la fiecare item este corelat cu răspunsul la
fiecare alt item, iar matricea de corelaţii inter-itemi reflectă omogenitatea testului.
Dacă testul este omogen (conţinutul itemilor este similar), fidelitatea consistenţei
interne a testului va fi mare. Coeficientul Alpha Cronbach este unul dintre coeficienții
de consistență internă foarte utilizați. Valoarea lui minim admisă pentru o consistență
bună a unei probe este 0,7.
Fidelitatea bună a unei probe nu presupune implicit şi confirmarea validităţii ei. Dacă
scorurile unei persoane sunt constante în timp, la măsurători repetate, acest lucru nu înseamnă
2
automat că acea probă măsoară ce afirmă că măsoară. În schimb, o fidelitate redusă este un
indiciu sigur al unei validităţi reduse (Millward, 2005).
Fidelitatea unei probe poate fi influenţată de factori precum (Ary et al., 2009):
lungimea testului: cu cât proba este mai amplă (conţine un număr mare de itemi), cu
atât fidelitatea este mai bună;
eterogenitatea grupului: cu cât grupul de persoane pe care se aplică proba este mai
mare, cu atât fidelitatea este mai mare:
nivelul abilităţii în grupul evaluat: cu cât proba este mai uşoară sau mai dificilă pentru
subiecţii investigaţi, cu atât fidelitatea scade;
metodele utilizate pentru estimarea fidelităţii: tehnicile test-retest şi înjumătăţirii duc
la estimări mai bune decât cea a formelor paralele;
natura variabilei măsurate: dacă variabila este mai uşor de măsurat, fidelitatea este
mai bună. Măsurătorile de personalitate, construct dificil de măsurat, au coeficienţi de
fidelitate moderaţi, variind între 0,60 şi 0,70.
obiectivitatea scorării (calculării scorului): cu cât scorarea este mai obiectivă, cu atât
fidelitatea este mai bună. Diferenţele în cotare pot să introducă erori ce afectează
fidelitatea. O probă care include răspunsuri libere, care trebuie codificate, are o
fidelitate mai redusă decât una cu întrebări închise.
Utilizarea oricărui instrument de măsură trebuie să aibă în vedere erorile ce pot fi făcute
luând ca adevărate rezultatele obţinute în urma aplicării sale. Eroarea poate fi semnificativ
mai redusă dacă folosim un instrument de măsură fidel (în care se poate avea încredere că la
o nouă măsurătoare cu acelaşi instrument şi în aceleaşi condiţii se obţin aceleaşi rezultate) şi
valid (măsoară ceea ce se presupune că măsoară).
Standardizare. Etalonare
Standardizarea se referă la uniformitatea lucrului cu testul/instrumentul, uniformitate ce
decurge dintr-un ansamblu de norme bine precizate şi care trebuie respectate. Standardizarea
se referă la conţinut, aplicare şi interpretare, care se realizează la fel oricând aplicăm
instrumentul respectiv.
Standardizarea înseamnă:
sarcină identică pentru toţi cei cărora li se aplică instrumentul.
uniformitatea instructajului dat subiecţilor în legatură cu sarcina care trebuie
executată.
3
respectarea timpilor de lucru prezenţi pentru rezolvarea sarcinii
uniformitatea modului de cotare/scorare (modalitatea de calculare a scorului) astfel
încât subiectivitatea examinatorului să intervină cât mai puţin.
uniformitatea interpretării rezultatelor.
Etalonarea este procesul prin care se stabilește etalonul unei probe. Etalonul conține date
obținute pe un eșantion reprezentativ din populația vizată de testul/instrumentul respectiv.
Pentru a înțelege semnificația unui scor obținut de o persoană la un test, rezultatul trebuie
raportat la etalonul testului, care ne indică diferite categorii de scoruri (de ex. mici, medii,
mari) obținute la nivelul populației vizate de test. De ex. un rezultat de 12 la un test de
memorie nu ne spune nimic despre nivelul memoriei individului. Dacă avem un etalon la care
să raportăm acest scor, rezultatul capătă semnificație (de ex. poate însemna memorie foarte
bună, dacă se află peste media populaței, care este de 8).
Semnificaţia reală a rezultatelor o putem cunoaşte în condiţiile în care efectuăm un
studiu comparativ de raportare a performanţei obţinute la test de către un individ, la
rezultatele unei populaţii de referinţă, rezultate care constitui un tabel de norme, un etalon.
Etalonul reprezintă rezultatele obţinute de un eşantion reprezentativ de indivizi la
testul/instrumentul folosit.
Din punct de vedere statistic, populaţie înseamnă orice mulţime de obiecte, fiinţe,
grupuri de fiinţe, fenomene, manifestări, observaţii delimitate cu precizie pe baza unor criterii
clare. Populaţia de referinţă sau de bază defineşte o mulţime din care s-a extras un eşantion.
În domeniul resurselor umane, populații pot fi angajații în general, managerii, angajații dintr-
un anumit domeniu de activitate (de ex. personal medical sau personal din vânzări).
Eşantionul este partea unei populaţii, reprezentativă în raport cu populaţia din care a
fost extras. Reprezentativitatea se referă la faptul că eșantionul trebuie să reproducă la scară
mai mică principalele caracteristici ale populației (de ex. distribuția pe gen, vârste, nivel
educațional, ocupație etc.). Ea permite extinderea cu o a anumită precizie a concluziilor
obţinute din studiul eşantionului pe ansamblul intregii populaţii din care el a fost extras.
Exemple de etaloane
Etalonul unui instrument de satisfacție poate include clasele:
satisfacție ridicată – scoruri intre 16-22
ambivalență – scoruri intre 9 și 15
satisfacție scăzută – scoruri între 1-9
În fig. 1 este redat etalonul unui chestionar care măsoară trei dimensiuni ale motivație pentru
muncă (Economică, Socială și de Autorealizare/profesională).
4
Fig. 1 Etalonul unui chestionar de motivație (sursa Ciucurel, M.)
Bibliografie
Ary, D., Cheser Jacobs, L., Razavieh, A., & Sorensen, C. (2009). Introduction to Research in
Education (8th ed.). Belmond: Wadsworth, Cengage Learning.
Iosif, Gh. (2001). Managementul resurselor umane – Psihologia personalului. Bucureşti:
VICTOR .
Millward, L. (2005). Understanding Occupational and Organizational Psychology. London:
Sage.
Pitariu, H., Albu, M. (1996). Psihologia personalului. Măsurarea și interpretarea
diferențelor individuale. Cluj Napoca: Presa universitară clujeană.
