Opere esentiale 2, Interpretarea viselor, Sigmund Freud, Editura trei, 2009

Introducere in psihanaliza freudiana si postfreudiana, Vasile Dem. Zamfirescu, Editia a

treia, Editura trei, 2012.

Principalele manifestari al inconstientului: VISUL

(1856-1939)

Definiţie: visul este, asemenea actului ratat, un fenomen psihic de compromis, care satisface
în acelasi timp două tendinţe contradictorii: dorinţa de a dormi, care ţine de sistemul preconstient-
constient, si dorinţa inconstientă sau refulată, de natură instinctuală. Visul permite o satisfacere
deghizată a dorinţei instinctuale inconstiente asa încât somnul să nu fie perturbat.

Sugerez o disutie pe marginea unei afirmatii exceptionale: “Visul este calea regală de
acces la inconştient”.
“Via Appia, uneori, Drumul Appian (latină Via Appia, italiană Via Appia) a fost un drum
roman care lega Roma de Brundisium (azi Brindisi), unul dintre cele mai importante porturi din Italia
antică, unde aveau originea rutele comerciale către Grecia și Orient. Conecta orașul Roma și sud-
estul Italiei. Supranumită de romani regina viarum („regina drumurilor”), este considerată de toată
lumea, ținând cont de perioada în care a fost construită (sfârșitul secolului al IV-lea - secolul al III-
lea î.Hr.), una dintre cele mai mari lucrări de inginerie civilă ale Antichității datorită impactului
economic, militar și cultural enorm pe care l-a avut asupra societății romane. Via Appia (Via Appia
Antica) era principalul drum consular din Imperiul Roman”.
 (Accesul cel mai direct, drum liber catre caile imperiului, visul mijlocitor intre diferite
instante).
 (Reflectarea propriului narcisism, propriile dorinte, satisfacerea propriilor pulsiuni)

La “Interpretarea viselor”, Freud a lucrat cu întreruperi de la sfârşitul lui 1897 până în

septembrie 1899. Totuşi, teoriile prezentate aici începuseră să se schiţeze cu mult timp înainte,
aşa cum şi strângerea materialului se desfăşurase pe o perioadă mai lungă de timp.
Concepţia psihanalitică despre vis a fost precedată de cel puţin două grupuri de teorii: pe de o
parte, teoriile somatice, care vedeau visul ca pe un fapt organic rezultat din diminuarea activităţii
creierului în timpul somnului şi, pe de alta, teoriile populare şi romantice, care vedeau în vis un
fenomen dotat cu sens şi cu valoare profetică. Freud aprecia aceste ultime teorii, pentru că ele
considerau visul ca fiind un fenomen psihic şi pentru că propuneau metode de interpretare,
stabilind un set de tehnici care permiteau accesul la sensul visului, dincolo de aparenţa lui
confuză sau absurdă. Ceea ce deosebeşte însă, în mod esenţial, concepţia freudiană asupra visului
de teoriile populare este sursa însăşi a visului: aceasta se află în inconştient. Pentru Freud, visul
este calea regală de acces la inconştient. La sensul visului se poate ajunge dacă visul este tratat
ca un simptom, dacă visătorul-pacient produce asociaţii în marginea elementelor sale, pe care i le
comunică psihanalistului.
Pe locul casei de la Bellevue, undeva, pe un deal de la marginea Vienei, acolo unde Freud
făcuse, pe data de 24 iulie 1895, visul interpretat pentru prima dată în manieră psihanalitică, se
află un obelisc pe a cărui plăcuţă scrie: „Aici i s-a dezvăluit doctorului Sigmund Freud, la 24
iulie 1895, secretul visului."
Iata cum incepe Freud cartea Interpretarea viselor, Opere esentiale 2: “În paginile care
urmează voi demonstra că există o tehnică psihologică ce permite ca visele să fie interpretate şi
că, folosind acest procedeu, fiecare vis se va prezenta ca o formaţiune psihică purtătoare de sens,
care poate fi aliniată într-o anumită poziţie în activitatea psihică a stării de veghe. Voi mai căuta
şi să clarific procesele pe care se bazează caracterul ciudat şi obscur al visului şi din ele voi trage
o concluzie în ceea ce priveşte natura forţelor psihice din a căror acţiune concordantă sau
contradictorie se produce visul”.

Teorii prefreudiene despre vis

Teoriile somatice
Asa cum spuneam si in introducere, principala carecateristica a teoriilor somatice este ca
vad in vis un fapt organic rezultat din diminuarea activităţii creierului în timpul somnului (in
timpul unei nopti avem in medie 4-5 cicluri de vis REM cu non- REM. In starea de vis non-REM
nu ne amintim continutul viselor iaur in stare de vis REM ne amintim). Pe de o parte, acesta
separa psihicul omului de lumea exterioara, iar pe de alta parte, micsoreaza numarul legaturilor
intrapsihice si saraceste materialul folosit. Dupa Freud, reprezentantul cel mai de seamana al
acetui tip de teorie este Binz, care vedea in vis un fapt organic intotdeauna inutil, adesea morbid”.
Principala obiectie a lui Freud a fost ca o astfel de teorie nu poate explica functia visului
iar interpretarea nu se poate face atat timp cat ei contestau sensul visului.

Teoriile populare si romantic

Freud apreciaza aceste teorii deoarece vad in vis un feneomen psihic dotat cu sens. In
Antichitate visul era considerat a fi purtătorul unui mesaj divin. Visul era vehiculul comunicării
dintre oameni şi lumea zeilor. O altă variantă a teoriilor populare atribuie visului o valoare pro-
fetică: din vis putem afla ce ni se va întâmpla în viitor.
Una dintre particularităţile asociate de istoria culturii curentului romantic este interesul şi
preţuirea acordate visului. Şi la romantici regăsim ideea că visul este un fenomen cu sens.
Freud apreciază teoriile populare despre vis deoarece acestea propun metode de interpretare a
visului. Teoriile populare propun un set de tehnici de interpretare care permit accesul la sensul
visului dincolo de fatada confuză sau absurdă. Onirologia populară a elaborat, conform cercetării
lui Freud, două metode principale de interpretare: metoda simbolică şi metoda descifrării.
Metoda simbolică se caracterizează prin următoarele:
a) consideră visul ca pe un întreg;
b) caută să înlocuiască acest întreg prin alt întreg inteligibil şi analog.
Exemplu:
Interpretarea pe care o dă, în Biblie, Iosif visului Faraonului. Şapte vaci grase după care
urmează şapte vaci slabe, care le devorează pe primele = şapte ani de foamete în ţara
Egiptului, care vor distruge surplusul creat de şapte ani de prosperitate.
Metoda descifrarii descompune visul în elementele componente, pe care le interpretează
separat.
Diferenţa majoră constă în modalitatea interpretării. Cărţile de vise folosite de
metoda descifrării nu oferă nicio garanţie de obiectivitate, fiind elaborate
arbitrar. in acelaşi timp, circulă într-una şi aceeaşi cultură mai multe cărţi
concurente de vise, niciuna dintre ele nejustificând echivalările pe care le conţine.
Pe de altă parte, metoda descifrării, care apelează la dicţionare de simboluri, nu
acordă nicio importanţă aspectului individual al sensului visului. Visului meu sau
visului dumneavoastră i se aplică aceeaşi grilă de interpretare, neţinându-se seama de
diferenţele considerabile dintre noi. Psihanaliza face dreptate tocmai acestui aspect
personal, interpretând elementele visului pe baza asociaţiilor pe care le produce
pacientul (anlizandul, clientul) în legătură cu elementele visului.

Concepţia freudiană asupra visului

Teoria freudiană a fost construită pe baza experienţei psihotera peutice. Recomandându-le
pacienţilor să-i comunice asociaţiile lor legate de simptome, Freud a constatat că aceştia relatau
adesea vise. Astfel, Freud a învăţat de la pacienţii săi că visul işi poate găsi locul pe traseul
psihic care conduce de la o idee maladivă la o amintire a trecutului îndepărtat. Asemeni simptomului
nevrotic, visul are un sens, nu este o excrescenţă inutilă şi fără sens a somaticului, ci un fenomen
psihic produs de jocul forţelor psihice. La sensul visului se poate ajunge dacă visul este tratat ca un
simptom, dacă pacientul produce asociaţii în marginea elementelor sale, pe care le comunică
psihanalistului. Ca şi simptomul, visul işi are originea în inconştient. Pentru Freud, visul este calea
regală de acces la inconstient..

Continutul manifest si continutul latent

Prin conţinut manifest se desemnează imaginile, ideile, sentimentele pe care visătorul le
păstrează în minte în momentul în care se trezeşte sau şi le poate aminti. Altfel spus, conţinutul
manifest este faţeta conştientă a visului, care poate fi comunicată.
Continutul latent este mult mai amplu si este vorba de: resturi diurne, amintiri şi
dorinţe din copilărie, impresii corporale, aluzii la situaţia transferenţială. La acest continut
se poate ajunge decat in cadrul psihanalizei prin intermediul interpretarii.
Caracteristicile conţinutului latent constituie inversul caracteristicilor conţinutului
manifest. Spre deosebire de conţinutul manifest care este lacunar şi, în această
măsură, falsificator, conţinutul latent este complet şi veridic; conţinutul latent este
logic şi inteligibil, viaţa afectivă fiind pe deplin prezentă în cadrul său.

Travaliul visului si interpretarea

Conţinutul manifest şi conţinutul latent constituie în esenţă acelaşi conţinut exprimat
în două limbaje diferite.
Trecerea de la limbajul coerent, afectiv al ideilor latente ale visului la limba jul încifrat al
conţinutului manifest, inaccesibil pentru conştiinţa visătorului sau a observatorului profan, se
face prin intermediul travaliului visului. Acesta constă dintr-o seamă de procedee şi procese
psihice care determină modificările deformatoare, care ascund conţinutul latent pentru a
permite continuarea somnului. Interpretarea este demersul invers al travaliului visului:
interpretarea realizată de psihanalist deconstruieşte, demască, descifrează deformările
impuse gândurilor visului de travaliul visului.
Visu I despre injecţia făcută Irmei - primul vis interpretat psihanalitic
 Acest vis a apartinut lui Freud constituie unul dintre momentele fondatoare ale
psihanalizei. Pentru prima dată Freud are revelaţia că sensul visului constă în realizarea
unei dorin ţe. Această idee va face carieră datorită capodoperei lui Freud, Interpretarea viselor,
publicată în 1900.
Irma este pseudonimul sub care Freud o prezintă pe una dintre pacientele sale
preferate. În vacanţa de vară a anului 1895, când este produs visul, tratamentul aplicat de
Freud obţinuse anumite succese parţiale (dispăruse angoasa isterică, nu însă şi „toate
simptomele somatice"). Îndoielile lui Freud sunt activate de vizita unui prieten mai tânăr,
care o vizitase pe Irma la ţară şi care, la întrebarea lui Freud despre starea sănătăţii
Irmei, dă un răspuns iritant: „Îi merge bine, dar nu foarte bine". Freud vede în acest
răspuns un reproş, care ar fi exprimat mai curând nemulţumirea rudelor pacientei. În aceeaşi
seară, întemeietorul psihanalizei revede notele cazului şi alcătuieşte o prezentare pe care
intenţiona s-o supună atenţiei lui Joseph Breuer, care, în vis, apare ca doctor M., drept
justificare. Peste noapte, produce visul pe care-1 discutăm şi pe care îl analizează pe 12
pagini în Interpretarea viselor. În continuare, voi cita doar acea parte din conţinutul manifest
al visului care conţine realizarea uneia dintre dorinţele lui Freud. Cea mai uşor de
recunoscut.
În vis, Irma este diagnosticată ca având o infecţie, confirmată şi de doctorul M. Finalul
visului aduce şi explicaţia acestei situaţii. Citez din visul lui Freud: „Prietenul Otto i-a făcut
nu demult, când nu se simţise bine, o injecţie cu o soluţie de propil, propilenă... acid
propionic... trimetilamină... Asemenea injecţii nu se fac cu atâta uşurinţă... Probabil că nici
seringa nu era curată". Cu alte cuvinte, nu Freud este vinovat pentru starea în care se află Irma,
ci Otto, care i-a făcut o injecţie nepotrivită, în condiţii improprii. Visul îl răzbună pe Freud,
atribuindu-i prietenului Otto, care păruse că îi reproşează vindecarea incompletă a Irmei, cauza
suferinţei acesteia, şi anume o manevră medicală greşită. Concluzia lui Freud, devenită între
timp istorică, este că „el (visul) infăţişează lucrurile conform dorinţei mele; conţinutul său
este relizarea unei dorinţe, iar motivul său, o dorinţă".
Dorinţele pe care visul le prezintă ca realizate sunt de mai multe tipuri, dar decisivă pentru
formarea visului este dorinţa infantilă refulată (inconştientă).
Primul care a contestat valabilitatea generală a teoriei lui Freud a fost Carl Gustav Jung.
Alături de visele prin intermediul cărora se realizează, deghizat, o dorinţă inconştientă, acesta
admite vise care exprimă simbolic, dar nu deghizat, deformat, conţinuturi ale
inconştientului colectiv (arhetipale).
Cea mai superficială şi mai transparentă dorinţă care se poate satisface pe cale onirică este
dorinţa diurnă (actuală), acceptată de Eul visătorului, dar care, din cauza unor circumstanţe
exterioare nefavorabile, nu a putut fi realizată. O astfel de dorinţă devine, conform primei teorii
freudiene despre psihic, preconştientă.
Exemple:

a)visele de tip infantil, care pot fi întâlnite şi la adulţi, mai ales în situaţii-limită nu sunt
altceva decât dorinţe diurne, frustrate de condiţiile diurne şi realizate oniric. Astfel,
conducătorul unei expediţii polare povesteşte că el şi ceilalţi membri ai expediţiei, siliţi să
mănânce puţin şi monoton, visau invariabil în timpul nopţii mese copioase, munţi de tutun,
bucuriile căminului;

b)o tânără de curând căsătorită visează în timpul nopţii că i-a venit ciclul. Dorinţa pe care
o exprimă acest vis este de a nu rămâne încă însărcinată, de a se bucura încă un timp de condiţia
de tânără soţie şi de a mai amâna greutăţile şi îngrădirile legate de maternitate.

O a doua categorie de dorinţe pe care visul le poate exprima ca realizate sunt dorinţele
fiziologice activate în timpul somnului: sete, foame, dorinţe sexuale.
Deosebirea faţă de prima categorie constă în momentul declanşării dorinţei: visele din prima
categorie satisfac dorinţe apărute în timpul zilei, în timp ce visele din a doua categorie,
dorinţe care apar în timpul nopţii.
Exemple:
Visul despre satisfacerea setei în timpul somnului permite continuarea somnului dacă intensitatea
dorinţei nu este extremă. Un alt vis de comoditate, care pare să fie destul de frecvent, este cel în
care visăm că ne aflăm deja la şcoală, facultate sau locul de muncă, ceea ce ne permite să ne
continuăm somnul. Visele erotice fac şi ele parte din această categorie. Un prieten mi-a relatat
un astfel de vis în care accentul nu cădea atât asupra aspectului fizic al relaţiei, cât asupra
faptului că era îndrăgostit de femeia cu care făcea dragoste. Dorinţa sa era de a se îndrăgosti.
A treia categorie de dorinţe pe care visul le poate satisface reprezentându-le ca realizate o
constituie dorinţele diurne neacceptate de Eu şi refulate, împinse în inconştient. in timpul nopţii,
aceste dorinţe revin şi se pot realiza oniric în forme mai mult sau mai puţin transparente.
 Exemple:
Unei simpatice şi vesele doamne din vremea lui Freud i se solicită părerea, de către o
prietenă mai tânără, în legătură cu logodnicul acesteia. Deşi considera că bărbatul respectiv
este un om comun, fără valoare, „un om de duzină", simpatica doamnă nu a ezitat să-1
prezinte prietenei sale în lumina cea mai favorabilă. Noaptea a visat că i se punea aceeaşi
întrebare şi că răspundea în conformitate cu părerea sa reală. Când am ajuns pentru prima dată în
Occident, la Paris, în 1990, am visat de mai multe ori că, în preajma întoarcerii în România,
pierdeam biletele de tren sau de avion şi trăiam o frică extrem de intensă în faţa eventualităţii
de a fi silit să rămân la Paris. in felul acesta se satisfăcea, nu prea încifrat, cenzurata mea dorinţă
de a nu mă mai întoarce în ţară.
Cea mai importantă categorie de dorinţe care se satisfac halucinatoriu în vis o
reprezintă dorinţele infantile. Acestea nu pot depăşi în forme directe, nemodificate,
perimetrul inconştientului. Ele ar fi, după Freud, asemenea titanilor din mituri, care au fost
zdrobiţi de zeii învingători sub munţii pe care i-au rostogolit asupra lor, fără să fi fost omorâţi.
Tresăririle lor mai zguduie şi astăzi munţii. Dorinţele infantile inconştiente la care ajunge cu
regularitate analiza viselor realizată în psihanaliză, dorinţe de natură sexuală sau agresivă, sunt
decisive pentru formarea viselor. Dorinţele conştiente nu pot produce un vis decât dacă reuşesc să
mobilizeze o dorinţă inconştientă asemănătoare, care s-o "intărească, susţine Freud.

Exemple:
Visele despre moartea rudelor celor mai apropiate, moarte însoţită de afecte dureroase,
realizează dorinţe inconştiente sever condamnate cultural, care işi au originea în copilărie. in astfel
de vise se exprimă fie sentimentele ostile legate de rivalitatea infantiră dintre fraţi şi surori, fie
rivalităţile cu părinţii din perioada oedipiană. Una dintre pacientele lui Freud are următorul
vis:
„Mulţi copii, toţi fraţii, surorile, verişorii şi verişoarele mele aler gau pe o pajişte. Dintr-odată s-
au transformat în păsări şi au zburat". La prima vedere, conţinutul manifest nu are nicio
legătură cu dorinţele infantile ale visătoarei de a-şi elimina concurenţii. O asociaţie a
pacientei legată de vis arată că tocmai despre astfel de dorinţe este vorba. Când nu avea
 decât patru ani, pacienta a întrebat un adult din anturajul ei despre ce se întâmplă cu copiii
care mor. Răspunsul a fost: se transformă în păsări şi apoi in ingeri.

Un exemplu dintr-o analiză contemporană

Conţinutul manifest: „Analizandul fuge de acasă cu naşa lui, o femeie frumoasă, cu doi copii
reuşiţi, pentru a se căsători cu ea. Apoi revine şi o găseşte pe soţie într-o cameră cu două
paturi împreună cu I.G. Pascu! La început, acesta se afla în celălalt pat, apoi intră în pat cu
soţia. Visătorul nu e prea supărat. Pleacă întrebând-o dacă să se întoarcă de diminea ţă sau mai
devreme".
Conţinutul latent desprins de analiză pe baza asociaţiilor analizandului: prima dorinţă,
conştientă, era de a găsi o soluţie pentru dorinţa sa sexuală pe care nu şi-o putea satisface cu
soţia însărcinată în luna a noua. Naşa este o femeie foarte atrăgătoare; a doua dorinţă, de
asemenea asumată, era de a avea o altă soţie, una ca naşa, eventual chiar ea, pentru că făcea
copii reuşiţi; a treia dorinţă, preconştientă, viza deculpabilizarea sa: dacă soţia are un amant, el
se simte mai puţin culpabil; a patra dorinţă, cea inconştientă, constă în cultivarea dimensiunii sale
masculine cu naşa în dauna dimensiunii feminine, lăsată acasă cu soţia (I.G.P. fiind considerat de
analizand o întrupare a laturii sale feminine).
Clasificarea viselor in funcţie de raportul dintre conţinutul manifest şi conţinutul latent.
Prima categorie a acestei clasificări o reprezintă visele la care conţinutul manifest şi conţinutul
latent coincid total sau în mare parte. Ceea ce înseamnă că între cele două conţinuturi nu se
interpune travaliul visului. Astfel de vise sunt caracteristice pentru copiii de vârste foarte mici,
dar pot apărea şi la adulţi în anumite circumstanţe. Mai sunt cunoscute şi sub denumirea de
vise de tip infantil. Pentru Freud, importanţa lor constă, în primul rând, în faptul că
demonstrează cu incontestabilă claritate că esenţa visului este realizarea unei dorinţe.
Exemple:

a)O fetiţă de doi ani este pusă la dietă din cauza unui deranjament stomacal, pentru că, în
dimineaţa zilei respective, vomitase.
Răul fiind provocat de căpşune, i se interzisese acest aliment. Noaptea visează că mănâncă
tarte cu căpşune, căpşune.
 b)O fetiţă de trei ani şi trei luni a făcut o plimbare cu vaporul, care i s-a părut mult prea
scurtă, aşa încât la coborârea din vapor a izbucnit în plâns. iin noaptea următoare a visat o
interminabilă plimbare cu vaporul.

A doua categorie, care derivă din criteriul relaţiei dintre conţinutul manifest şi
conţinutul latent, conţine visele în care conţinutul manifest şi conţinutul latent nu coincid, între
ele interpunându-se travaliul visului. Din această categorie fac parte majoritatea viselor de tip
adult.

Travaliul visului
Travaliul visului reprezintă doar o operaţie de traducere în limbajul conţinutului manifest.
Procesele esenţiale care asigură această traducere sunt: condensarea, deplasarea, figurabilitatea,
elaborarea secundară.

Condensarea (ceva restrans din ceva foarte amplu)

- Prescurtare a continutului manifest in raport cu conţinutul latent.
În timp ce conţinutul manifest are doar câteva rânduri, conţinutul latent dezvăluit de analiză
se poate întinde pe pagini întregi. Spre expemplu, Freud a asociat pe 12 pagini
continutul latent al unui vis).
- Modalităţile de realizare ale condensării, ele pot fi reduse la două: utilizarea
asemănării şi a contrarietăţii între elementele visului.

Exemplu:
Continutul manifest al visului făcut de o tânără analizandă într-o analiză
contemporană este extrem de concentrat, ceea ce indică o masivă intervenţie a condensării:
„Bunica mea adormi 137 se în mijlocul unei grămezi de păstăi de fasole". Elementul din
conţinutul manifest „bunica", punctul nodal al acestui vis, trimite mai întâi la o amintire din
copilărie, când visătoarea, aflându-se 1a casa de 1a ţară a acesteia, a vrut să culeagă o păstaie de
fasole de pe un arac din vie. Sub frunzele viţei de vie se afla încolăcit un şarpe. in felul acesta,
păstaia de fasole s-a asociat cu şarpele, care este un simbol falic universal.
 Deplasarea (transferarea unei incarcaturi afective de la un obiect catre altul).
Deplasarea este o răsturnare, o inversare a valorilor psihice, afirmă Freud.
Pentru ca visul sa continue intervine cenzura prin deplasare (spre exemplu poate aparea un
alt tip de personaj sau un alt chip, etc) pentru a face acceptabil pentru inconstient. Visele în
care nu intervine deplasarea sunt clare şi inteligibile.

Figurabilitatea
„Figurabilitatea" se referă la înlocuirea expresiei abstracte a unui gând al visului printr-o imagine, mai ales
vizuală. Cu alte cuvinte, este vorba despre trecerea dintr-un limbaj in altul.

Utilizarea simbolurilor
Simbolom inseamna a aduce impreuna, a afec legaturi.
Simbolizarea inseamna extragerea esentialului.
Specificitatea simbolizării în raport cu alte forme de reprezentare indirectă constă în
constanţa legăturii dintre elementul simbolizat, care ţine de conţinutul latent, şi simbolul
care face parte din conţinutul manifest.
Simbolurile onirice pot fi individuale, generale sau universale.
Psihanaliza freudiană acordă o deosebită importanţă simbolurilor individuale, la a căror
descifrare se ajunge pe baza asociaţiilor analizandului, simboluri valabile doar pentru o singură
persoană. Ca exemplu, fără îndoială şocant, dar cu atât mai concludent, de simbol individual
poate funcţiona asocierea, caracteristică unui analizand, între pescuit şi masturbare, pe care va
trebui s-o recunoaşteţi ca fiind într-adevăr singulară. Realizată cu ocazia unei partide de pescuit
solitare, care 1-a inspirat la masturbare, respectiva asociere apărea frecvent în vise. Ori de câte ori
visa că pescuieşte, pescuitul simboliza o dorinta sexuală interzisă. Nu numai dorinţe autoerotice, dar
şi homosexuale, de exemplu.
Freud a recunoscut şi existenţa simbolurilor universale, fără să dezvolte o teorie amplă a
lor. Carl Gustav Jung a fost psihanalistul care a acordat un rol central simbolurilor
universale, pe care le-a numit simboluri arhetipale.
 Exemple de simboluri universale:
Dintre exemplele numeroase din Interpretarea viselor le-am ales pe cele caracteristice
psihanalizei freudiene:

a) Impărat, împărăteasă, rege, regină reprezintă părinţii visătorului, în timp ce prinţ,

prinţesă simbolizează visătorul sau visătoarea.

b) Cuţitul, pumnalul, umbrela, bastonul sau peştele, melcul, şoarecele, pisica, dar în special
şarpele constituie simboluri falice.

c) Cutiile, casetele, dulapurile, sobele, peşterile, navele, precum şi toate receptaculele

simbolizează corpul femeii, caracterizat de funcţia receptivă şi reproductivă.

d)Potecile abrupte, scările, faptul de a urca sau coborî scara simbolizează actul sexual.
e) În vis, castrarea este reprezentată simbolic prin: calviţie, tăierea părului, pierderea unui
dinte, decapitarea. Apărarea faţă de castrare este simbolizată în vis prin apariţia obiectelor falice.
Poate cel mai sugestiv simbol de acest tip este şopârla, care este un animal capabil să işi
regenereze coada, după ce a pierdut-o.

Elaborarea secundară
Este vorba de un timp secund al travaliului visului, care se aplică asu pra
rezultatelor condensării, deplasării, luării în considerare a figurabilităţii. Efectele elaborării
secundare constau în adăugiri sau remanieri. Scopul urmărit este de a da visului un aspect
mai coerent, asemănător cu cel al unei reverii. Rezultat al activităţii cenzurii, elaborarea
secundară intervine în momentele premergătoare trezirii sau în timpul relatării visului.
Visele sau pasajele de vis clare indică intervenţia elaborării secundare, în timp ce visele
sau pasajele ininteligibile, obscure, trădează eşecul elabo rării secundare. Acest procedeu,
care este activ nu numai în vis, ci şi în produse psihopatologice, cum ar fi fobiile, obsesiile,
delirurile (în special paranoice), corespunde nevoii minţii omeneşti de coerenţă,
inteligibilitate.

Funcţia visului: dorinţa şi cenzura

 După Freud, funcţia visului este de a fi gardianul somnu lui, în al cărui
spaţiu se dezvoltă tocmai în acest scop. Pentru a-şi realiza funcţia, visul absoarbe şi
prelucrează toate excitaţiile interne şi externe capabile să întrerupă somnul. Dintre
excitanţii externi cei mai frecvenţi, menţionez zgomotele, lumina foarte puternică,
mirosurile, iar dintre cei interni, durerea, nevoile fiziologice (setea, foamea, nevoia de a
urina, nevoia sexuală), interese psihice persistente, dorinţe actuale sau dorinţe infantile
refulate.
Un rol decisiv în protejarea somnului îl joacă prelucrarea dorinţei inconştiente de către
travaliul visului, care acţionează în folosul cenzurii şi al dorinţei de a dormi. Când cenzura
eşuează, protecţia somnului se realizează prin modalităţile paradoxale ale angoasei şi trezirii
(coşmarul). in general, dorinţele inconştiente sunt dorinţe blamabile din punct de vedere social,
etic şi estetic. In aceste dorinţe se exprimă egoismul fără limite al visătorului.
In acest caz este vorba, după Freud, de dorinţe sexuale condamnate cultural, al căror
obiect poate fi nu numai soţia/soţul prietenului/prietenei, dar şi rudele cele mai apropiate,
fraţi, surori, părinţi (dorinţele incestuoase) sau persoane de acelaşi sex (dorinţe homosexuale). De
asemenea, dorinţele de natură agresivă se pot exprima oniric în forme încifrate: ura, dorinţa de
răzbunare, dorinţa de a-i elimina pe rivali, chiar dacă fac parte din categoria persoanelor celor
mai apropiate (visele despre moartea rudelor apropiate).
Cenzura, căreia, aşa cum am văzut, îi revine un rol impor tant în formarea visului,
constă, în esenţă, în normele culturale (sociale, etice, estetice) interiorizate de subiect, în
special în prima copilărie. Cenzura se manifestă şi în anumite fenomene caracteristice
psihoterapiei psihanalitice. Pe de o parte, trebuie să recunoaştem intervenţia cenzurii în
refuzul visătorului de a asocia în marginea elementelor visului, iar pe de altă parte, în
respingerea interpretării psihanalistului.
Acţiunea cenzurii în vis este condiţionată de natura dorinţei şi de natura cenzurii. Ea va
fi cu atât mai pronunţată, cu cât dorinţele sunt mai blamabile şi cenzura mai severă.

Interpretarea visului în psihanaliza contemporană

Faţă de perioada începuturilor psihanalizei, când interpretării visului îi revenea o importanţă
de prim ordin (multe din analizele efectuate de Freud constau, mai curând, în interpretarea
viselor produse de pacient), psihanaliza contemporană, datorită îmbogăţirii considerabile a
experienţei clinice şi a teoriei, a restrâns considerabil rolul interpretării viselor. Principalele
surse de informaţii despre inconştientul pacienţilor le constituie astăzi analiza transferului şi
analiza contratransferului. Pe de altă parte, concepţia freudiană despre funcţia visului ca realizare
de dorinţe a fost îmbogăţită cu aspecte noi.

Aplicare a tehnicii de interpretare a visului la fenomenele culturale

Relaţia dintre psihanaliză şi produsele culturii este biunivo că: nu numai miturile, arta,
religia, basmele contribuie la stabilirea simbolurilor onirice universale, de exemplu, ci şi
psihanaliza poate contribui la o înţelegere mai profundă a produselor culturii, utilizând mai
sus-numitul simbolism oniric. Una dintre cele mai reuşite ilustrări pentru ultima situaţie o oferă
Freud în eseul „Motivul alegerii casetei".
Scena alegerii dintre trei casete din „Neguţătorul din Veneţia" de Shakespeare conţine un
element de neînţeles fără intervenţia psihanalizei. Frumoasa şi înţeleapta Portia va lua de bărbat,
conform hotărârii tatălui său, pe cel care va alege dintre cele trei casete (de aur, de argint, de
plumb) pe cea a atribuirii în care se află portretul Portiei. Contrar aşteptărilor noastre, cei care au
ales caseta de aur şi de argint s-au exclus. Câştigătorul este Bassanio, care alege caseta de plumb.
Fiecare pretendent a ţinut un discurs, în care a elogiat metalul ales. Prima intervenţie
psihanalitică a lui Freud constă în a sublinia caracterul for ţat al discursului lui Bassanio. Dacă
personajul lui Shakespeare ar fi pacient de psihanaliză, am fi îndreptăţiţi să afirmăm că în spatele
unui asemenea discurs se ascund motive tăinuite, susţine Freud.
A alege între trei casete echivalează cu a alege între trei femei, deoarece caseta simbolizează,
în calitate de cavitate, vaginul şi femeia. Aceasta e a doua intervenţie psihanalitică a lui
Freud.

Ogden – conceptul de vosul visatorului care viseaza si alte legaturi cu perspectiva

lui Bion.

Deşi noi nu putem prevedea natura experienţei emoţionale care va fi generată în travaliul
analitic cu un pacient, scopul nostru ca analişti este aproape acelaşi cu fiecare persoană care ne
vine la cabinet: generarea condiţiilor în care analizandul, cu participarea analistului, poate să
devină mai capabil săşi viseze visele nevisate şi întrerupte. Deşi poate părea că analistul este la
început folosit de către pacient să viseze visele nevisate ale pacientului „prin procură“, visele
analistului (reveriile lui în situaţia analitică) nu sunt de la început nici doar ale lui, nici doar ale
pacientului, ci sunt vise ale unui al treilea subiect inconştient care îi reprezintă deopotrivă pe
ambii (pacient şi analist) şi pe niciunul (Ogden, 2003b).
Situaţia analitică, aşa cum o concep eu, se compune din trei subiecţi aflaţi în conversaţie
inconştientă unul cu celălalt: pacientul şi analistul, ca subiecţi separaţi, şi „terţul analitic“
intersubiectiv (vezi Ogden 1994a, 1999b, pentru discuţii teoretice şi clinice ale conceptului de
„terţ analitic“). „Terţul analitic“ intersubiectiv inconştient se află mereu în procesul de a lua fiinţă
în câmpul de forţe emoţionale generat de interacţiunea inconştientă dintre pacient şi analist. Al
treilea „subiect al analizei“ este un subiect conjugat, dar asimetric construit de perechea analitică.
Când procesul analitic este „o preocupare curentă“ (Winnicott, 2013, p. 28), nici analistul, nici
analizandul nu pot pretinde că sunt singurii autori ai „propriilor“ vise/reverii.
În cursul participării la visarea viselor nevisate şi întrerupte ale pacientului, analistul ajunge
să cunoască pacientul întrun mod şi la o profunzime care îi permit săi spună acestuia ceva ce este
adevărat pentru experienţa emoţională conştientă şi inconştientă care are loc în relaţia analitică
din acel moment. Psihanaliza presupune ca analistul să ajungă să îl cunoască pe pacient — idee
înşelător de simplă — şi ca pacientul să simtă că este cunoscut de către analist la fel de bine cât i
se pare pacientului că se cunoaşte pe sine şi că-l cunoaşte pe analist. În participarea la visarea
viselor nevisate şi întrerupte ale pacientului, analistul nu doar că reuşeşte să-l înţeleagă pe
pacient; el şi pacientul trăiesc împreună în relaţia transfer–contratransfer experienţele emoționale
care au fost înainte de nevisat sau care au rămas să fie visate. În această experienţă, pacientul este
într-un proces de împlinire a fiinţei sale, iar analistul este pe cale să cunoască ce fel de persoană
va deveni pacientul.
Reuşita de a cunoaşte pacientul în acest mod este plină de dificultăţi. În timp ce analistul
încearcă să întâlnească fiecare pacient în fiecare nouă şedinţă ca şi cum l-ar vedea pentru prima
dată (Bion, 1978), renunţarea la ceea ce el deja „ştie“ presupune faptul că el, analistul, a învăţat
din propria experienţă. Numai atunci el poate avea libertatea de a lăsa deoparte ceea ce îşi
închipuia că ştie deja, pentru a fi receptiv la tot ceea ce nu ştie (Bion, 1970, 1992; Ogden, 2004a).