Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”

MASTERAT T.M.S.B.-FILOZOFIE.ANUL I,SEM I

Etica – filosofie si stiinta a moralei

Îndrumător:Prof. Univ. Dr. Adrian Lemeni

Masterand:Gilcă Ion-Daniel
Etica – filosofie si stiinta a moralei
Din antichitate, ceea ce astazi numim Etica s-a conturat ca ramura a Filosofiei, treptat
constituindu-se cu domeniu autonom de studiu: valori, norme, principii si idealuri
morale; asadar, si ca o stiinta al carei caracter social a fost evidentiat inca in scrierile lui
Platon si Aristotel.
Etica este filozofie si stiinta a athosului in care, de la un moment al
dezvoltarii social-istorice, intra si preocuparile privind ceea ce ar trebui sa fie / sa
devina, ceea ce se doreste a fi / a deveni omul si omenirea inteles de valoare-ideal
deopotriva imperativ si aspiratie intru depasirea starii existente nesatisfacatoare. Asadar,
etica implica traiectul transformarii rational concepute, simtite, dorite, alese si voite, pe
linie de actiune a omului – concentrare de convingere, atitudine si comportament.Etica
presupune distingerea urmatoarelor planuri, niveluri:realitatea asa cum este – fata de
care intervine demersul constatativ; sirealitatea asa cum ar fi bine sa fie, insemnand
concomitent: e de dorit sa fie si trebuie sa fie.
Acest „ar fi bine sa fie” imagineaza idealul moral, ca o
indreptare, o imbunatatire, o implinire / desavarsire a starii existente prin proiectarea si
asumarea unei stari ideale, a modelului, anticipare a trebuintei dar si a aspiratiei catre
care se cuvine a tinde. Propriu-zis, etica aseaza in deschiderile necesitatii si placerii;
intr-un fel, e la mijlocul situatiilor relativ dilematice, cum aflam in Noul Testament prin
pilda fratelui ratacitor (care, initial, „face ceea ce-i place”) si a celui ramas acasa (care
„face ceea ce trebuie”). Etica este o ramura a Filozofiei, subsistem
al sistemului filozofic. Conceptia etica apartine si are caracteristicile conceptiei
generale, filozofice despre lume, viata, om; la randu-i, ea completeaza conceptia
generala cu idealul, principiile si normele conduitei umane.
Intr-o perspectiva diacronica in
istoria filozofiei, remarcam preocuparea ganditorilor pentru problematica etica, fie
concretizata in contributii distincte (prin lucrari, curente, sisteme, scoli de filosofie
morala), fie implicit, ca parte integranta a teoriei filozofice in ansamblul ei.
Etica s-a impus si ca disciplina
stiintifica; ea este o stiinta teoretica, a moralei, avand metode specifice de cercetare si
principii dupa care actiunea umana are a se ghida. Etica are o functie de
informare si descriere a realitatii / experientei morale; permite studierea cu
instrumentarul stiintific al vietii morale; deschide intru sistematizarea cunostintelor,
intru elaborarea unei imagini teoretice globale pe baza explicatiei legice.Ca stiinta a
moralei, Etica are caracter axiologic si normativ - dimensiuni care (dincolo de unele
dispute in contemporaneitate, cum ca nu ar fi compatibile cu statutul de stiinta al Eticii )
o definesc. In corpus-ul Eticii sunt incluse o serie
de valori ce graviteaza in jurul binelui si raului; sunt valori, precum: dreptate,
responsabilitate, sinceritate, libertate, intelepciune, solidaritate, respect, onoare,
demnitate, modestie, fericire, omenie etc. cu opusii lor. De altfel, potrivi specialistilor,
in orizontul Axiologiei, cele mai numeroase sunt valorile moralei; totodata, ele fiind
cele mai inalt semnificative pentru afirmarea omului care isi da masura suprema ca
personalitate morala. Cu indreptatire, Louis Lavelle apreciaza valoarea morala ca fiind
„valoarea valorilor”; ea contamineaza toate celelalte valori, le impregneaza in chip
fundamental. Etica intereseaza prin ansamblul judecatilor de valoare ce poarta asupra
conduitei. (Fireste, admitand si conflictul care se creeaza intrucat nu totdeauna conduita
oamenilor e conforma propriilor judecati asupra valorii actelor). Totodata,
corpus-ul Eticii integreaza norme si principii – ca reflectare a ceva ce trebuie sa fie, a
imperativului – ghid pentru buna actiune umana. Fenomenele morale - de deslusit in
intreaga tesatura a vietii omului, la nivel de constiinta morala si de comportament
moral, in complexul de moravuri, idei, sentimente si convingeri, atitudini, deprinderi,
practici – stau sub semnul imperativului, al aprecierii responsabile antrenand – in
functie de gradul de respect al valorilor, normelor si principiilor de viata civilizata –
recompensa si / sau sanctiunea morala.
Unii autori accentueaza continutul normativ al Eticii. Astfel, obiectul de studiu al
acesteia, morala, in conceptia lui Pierre Moessinger, reprezinta tocmai „ansamblul de
reguli care ghideaza conduita omului in viata sa personala si sociala”. Pe pozitia
evidentierii nevoii de norma, a puterii normativului in raport cu axiologicul, se situeaza
Jurgen Habermas. Observa acesta: „Idealurile si valorile nu pot sa ne oblige in acelasi
sens ca normele morale; le lipseste caracterul de absolut al unei trebuinte categorice”.
Etica, situand in cimpul trecerii de la o stare de fapt la o alta proiectata, de la real la
ideal, de la ceea ce este la ceea ce trebuie sa fie (concomitent, ca ceea ce se doreste sa
fie), implica normativul care, in temeiul exigentelor de validitate, poseda un tip de
obiectivitate pe care nu-l are constatativul valori.
Etica inseamna nu doar imperativul, exigenta, trebuie-le; ci deopotriva, vointa,
aspiratia, ceea ce omul doreste a fi ( a deveni – ca acel ce e bine (implicand si ceea ce e
just) pentru sine / pentru toti. Domeniul eticii e unitate a preferintelor si deciziilor in
raport cu exigentele vietii morale – fapt evidentiat de catre Lawrence Kohlberg:
„Deciziile personale sunt considerate ca fiind din punct de vedere cultural, istoric si
individual relative, dupa cum un anume grad de empatie, de sensibilitate si de
comunicare sunt cerute pentru a rezolva asemenea chestiuni”. De altfel, ideea este
prezenta si la adeptii unei Etici deontologice, care insista asupra reglementarii relatiilor
interpersonale morale in perspectiva pragmatica, prin intemeierea si aplicarea normelor
ce fixeaza drepturile si datoriile reciproce, intr-un program realizabil – raspuns la
intrebarea: Ce trebuie sa fac / sa facem? . Obligatiile pragmatice, asteptarile de
comportament legitime, alegerea rationala poarta pecetea unei pregatiri si decizii
axiologice functie de posibilitatile de actiune alternative, ca orientare a unei practici de
viata globale; intra in joc stiinta de a interveni pentru a produce o stare de lucruri dorita.
„Evaluarea scopurilor, orientata in functie de valori, si evaluarea mijloacelor la
dispozitie, orientata in functie de un final, servesc decizia rationala”; „aprecierea morala
a maximelor si actiunilor” necesitand si „clarificarea chestiunilor empirice” – considera
Habermas.
Adoptarea normelor inseamna adeziune rational morivata, dar si acceptare
empirica; inseamna convingere (ca traire psihomorala complexa) asupra legitimitatii a
ceva la care se adera; totul, in baza criteriului axiologic, in corelatie cu un repertoriu de
valori admise si recunoscute ca atare.
Functia normativa a Eticii se realizeaza prin conditionarea cu reflexia teoretica,
prin prescrierea si recomandarea de reguli si principii; mai mult, prin anticiparea /
proiectia unor modele de urmat.
Structurarea axiologic-normativa a eticii se face in raport cu idealul moral,
cunoscand o anumita evolutie si afirmare cu particularitati spatio-temporale.
Idealul constituie proiectia dezvoltarii la maximul a capacitatilor umane, a
omenescului din om, adica a ceea ce da valoare adevarata si distinctie „fiintarii” numite
om. Idealul in etica esentializeaza imaginea realizarii personalitatii in libertate si in
respectul legii / al ordinii; expresie a personalitatii in demnitatea ei, potentare si
manifestare a virtutilor de care omul este capabil, pe care el trebuie sa le dovedeasca,
constientizand propria valoare si perseverand in efortul de a satisface principiul
devenirii ca Om, un principiu – porunca si indemn – cu functionalitate in plan
individual si social, ce deschide intru intelegerea necesitatii transcenderii omenirii ca
realitate demografica si istorica, conturarii umanitatii ca ideal valoric ce se cristalizeaza
in timp prin dezvoltarea constiintei morale. Caci, asa cum observa Traian Herseni
omenirea arata ce suntem, in vreme ce umanitatea arata ceea ce trebuie sa fim.
Continutul filozofic si stiintific al Eticii isi afla
argumente in intreaga evolutie a acestei discipline.