Afectivitatea

In viata psihica a omului distingem trei domenii: activitatea, inteligenta si

afectivitatea. Cele trei elemente sunt indisociabile.

Afectivitatea este partea absolut fundamentala a vietii metale, nu numai baza pe

baza careia se construiesc relatiile umane, ci toate legaturile care il ataseaza pe
individ de mediul sau.

Chiar si o functie abstracta ca gandirea, rationalul este sub-inteleasa prin

modurile noastre de a simtii, fiind afectata de emotiile noastre. Securitatea,
bucuria, fericirea, pot favoriza dezvoltarea intelectuala, rationalitatea.
Preocuparile anxioase si insecuritatea, in schimb, franeaza si inhiba dezvoltarea
individului, fiind responsabile de numeroase inadaptari sociale. Ele se regasesc in
esecurile scolare, nevroze, psihoze. De exemplu, un baiat indragostit de
profesoara lui ii fura acesteia o batista. Intrebat mai apoi de ce a facut asta, el
spune ca a avut nevoie de ea si ca nu a indraznit sa o ceara.

Afectivitatea este o stare a sentimentelor, caracterizata, pe de o parte printr-o

considerabila inervatie corporala si pe de alta parte, printr-o perturbare specifica
a derularii reprezentarilor.

Afectul poate fi considerat ca o emotie a individului, dar nu poate fi considerat un

sentiment. Orice sentiment, daca atinge o anumita intensitate declanseaza
interventii corporale, devenind astfel un afect. Pe de alta parte sentimentul poate
fi o functie supusa vointei, afectul – nu.

Afectivitatea este o suma intre afecte si sentimente, generand o anumita

atitudine. Astfel, atitudinea este definita ca o predispozitie a psihicului de a
reactiona intr-o anumita directie.

Atitudinea este importanta pentru psihologia fenomenelor sufletesti complexe,

deoarece exprima acest fenomen psihologic specific care face ca anumiti stimuli,
in anumite momente, sa actioneze puternic, iar alti stimuli sa actioneze slab sau
deloc.

Sentimentul poate fi individual (trait de un singur individ, la un moment dat), sau

colectiv (acele continuturi psihice proprii mai multor indivizi in acelasi timp: ideea
colectiva de Dumnezeu este un sentiment colectiv).
Orice individ traieste sentimente placute si neplacute.

Inventariati-va, intr-un tabel sentimentele placute si cele neplacute, pe doua

coloane.

Pornind de la placerea sau durerea fizica infatisarea sentimentelor este extrem de

variata:

un sentiment neplacut ne influenteaza negativ, fiind deprimant; acesta este numit

astenic;

un sentiment placut, dimpotriva, stimuleaza la actiune; il numim stenic.

Intre durere si bucurie exista un punct limita in care aceste categorii de

sentimente par a coincide. Acest punct limita arata ca marginirea fiintei noastre
nu ar putea suporta mai mult, fara sa ne punem in primejdie. Pana la acest punct
limita, insa, bucuria este binefacatoare.

Tonusul psihic este promovat de sentimente si este in acelasi timp un promotor

pentru activitatea noastra. De aceea, bucuria este indispensabila oricarei munci
productive. Iata deci, ca bucuria are o functie valorizatoare.

Procesul emotional este constituit din:

procese emotionale primare: dispozitii organice si afectele;

emotiile propriu-zise;

dispozitiile afective;

sentimentele.

Emotiile sunt ceea ce noi simtim: tristete, veselie sau angoasa. Pentru a trai avem
nevoie de o cunostinta permanenta si precisa a emotiilor. Cand totul este in
regula, cunoasterea lor nu are nici o importanta de vreme ce, in ansamblu,
emotiile sau starea afectiva generala sunt bune. Dimpotriva, cand totul merge
rau, cunostinta imprecisa a afectelor persista si devine amenintatoare pe masura
ce suportam fara a constientiza impactul emotiilor negative, care constituie un
factor agravant.

Nu este deci usoara o reperare precisa a emotiilor care ne incearca atunci cand
suntem deprimati.

Emotiile pot fi agreabile si pozitive, fie jenante si negative. Cele mai frecvente, mai
familiare emotii sunt:

Emotii pozitive Emotii negative

Veselie Angoasa

Placere Furie

Calm Tristete

Seninatate Durere sufleteasca

De multe ori emotiile negative sunt dominante si ne coplesesc viata mentala in

detrimentul emotiilor pozitive si agreabile. Trebuie sa invatam, insa, sa le scoatem
la lumina: imediat ce vom realiza aceasta actiune de evaluare, vom observa faptul
ca dificultatea este mai redusa decat ne-am fi asteptat. Daca suntem deprimati
este pentru ca ne gandim ca lucrurile sunt imposibil de schimbat si nu incercam sa
le schimbam.

Sunt diverse interpretari care s-au dat naturii sentimentului. Dar nu sunt aprobate
parerile celor care vad in sentiment numai reflexe ale vietii intelectuale. Bergson
sustine ca sentimentul, emotia si sensibilitatea constituie „o zguduire afectiva a
sufletului”. Aceasta „zguduire” poate fi superficiala sau adanca. El vede in emotie,
sentiment, ceva ireductibil, primar. Sentimentul constituie elementul tipic pentru
originalitatea de manifestare a sufletului uman.

Din observarea atenta a starilor sufletesti descoperim doua categorii

de rezonante afective, in noi:
prima este definita de datele pe care le putem numi obisnuite, favorizate de
lumea externa sau ea interna, de aspectul zilnic al realitatii. Aici putem vorbi
despre lumea valorizarii (imi place sa fiu cel mai bun) – este de natura
conformista;

cea de-a doua se reflecta in vederea clara a spiritului, care genereaza o stare
emotionala specifica si are o valorizare esentiala.

Valorizarea conformista presupune tendinte de apropiere, de participare, de

devotament, de creare, de contemplare estetica.

Valorizarea esentiala presupune o emotivitate cu un caracter spiritual si ni se

prezinta sub forma de reprezentari. In acest caz emotivitatea noastra se afla in
fata unui fel de presimtire a unui indemn spiritual.

Omul cauta necontenit fericirea, desi fiecare om da o alta definitie fericirii, o

resimte intr-un mod specific si se bazeaza pe criterii individuale.

Analizati ce este fericirea pentru voi si apoi da-tii o definitie.

In definirea fericirii, omul tine cont de mai mult de trebuintele sale obiective
(aspecte materiale) si mai putin de cele subiective (nevoi spirituale). Acest punct
slab poate duce uneori la suferinta.

Sentimentele unei persoane variaza in functie de temperament, sex, precum si in

functie de gradul de cultura si maturizare afectiva.

Afectivitatea – functie de temperament

introvertitul – are un comportament negativ fata de „obiect”, cauta sa se sustraga

lui, se pazeste de o eventuala dominatie a acestuia; este in cautarea unei imagini
de ne-gasit in realitate, obiectele nu sunt niciodata pe masura telurilor sale;
intensitatea interioara pe care o cauta si si-o doreste n-o primeste niciodata de la
„obiecte” si el este convins de asta, afiseaza o uluitoare indiferenta.

extravertitul – are o atitudine pozitiva fata de „obiect”, isi raporteaza tot timpul
atitudinea la acesta; un lucru este „frumos” sau „bun” pentru ca asa se cuvine, nu
pentru ca asa simte el neaparat sau pentru ca o judecata contrara ar jigni pe altii;
acesta este un act de integrare si nu de simulare, minciuna; se pierde caracterul
personal al sentimentului; sentimentele devin in acest caz reci, lucide, ne-
convingatoare.

Afectivitatea – functie de sex

femeile – isi conduc viata dupa sentimente, iar gandirea este o anexa a
sentimentului; femeile sunt, majoritatea, extravertite, deci caracteristicile
extravertitului, din punct de vedere al sentimentelor , predomina la ele; „apele
linistite sunt adanci” se potriveste perfect in cazul femeilor: indiferenta si raceala
lor afisata de multe ori, ascunde, de fapt, timiditatea, melancolia, profunzime
sufleteasca, ceea ce le face sa para introvertite; barbatii – sunt stapani pe
sentimentele lor; isi conduc sentimentele rational.

Afectivitatea – functie de mediul social

Un anumit anturaj cere o anumita atitudine, de aceea ne comportam diferit de la

un anturaj la altul. Cu cat mai des este ceruta aceasta atitudine, cu atat aceasta
devine mai obisnuita. Foarte multe persoane din clasa cultivata trebuie sa se
comporte diferit, in doua anturaje diferite: in familie si in viata profesionala. Ea
trebuie sa adopte atitudini diferite, precum si dedublarea caracterului. Astfel,
caracterul poate fi in acest sens individual si colectiv. Caracterul social (colectiv) se
orienteaza dupa asteptarile si cerintele mediului profesional, iar cel individual se
orienteaza dupa intentiile si ambitiile subiectului.

Ruperea copilului de mama la varsta mica genereaza o criza afectiva, respectiv un

comportament specific (isi va suge degetul, se leagana etc.) – acest fenomen sau
comportament specific fiind , de fapt, un fenomen de compensare, echilibrare.
Compensarea vietii afective nu face altceva decat sa suplineasca ceea ce lipseste
afectului pentru o echilibrare generala, functionala, pentru autoreglarea
aparatului psihic.

Nevoia de comunicare afectiva creste o data cu varsta, maturizarea psihologica.

Manifestarile comportamentale externe constau in mimica, pantomimica,
inrosirea obrajilor, oftatul, tremurul, grimasele, contractarea muschilor faciali,
tipatul, rasul, tremurul vocal etc.
Starile afective prezinta valoare motivationala. Orice stare afectiva poseda o
tensiune gata de descarcare. Exista, deci un camp afectiv, in care ne plasam
permanent. Polaritatea vietii afective este data de existenta unor cupluri contrare
in viata noastra afectiva ( de exemplu, iubirea se poate usor transforma in ura
cand intervine o ruptura).

Intrebare: Poate un om sa traiasca fericirea asa cum o vad eu?

Intrebare: Ce factori din copilarie ne influenteaza viata afectiva?

Intrebare: Ce elemente dovedesc maturitatea vietii mele afective?

refularea – alungarea sentimentelor ce ne fac rau (ascund ceea ce-mi face rau,
pentru a fi fericit)

disimularea – ascund ceea ce-mi face rau si ma prefac a fi fericit (eu nu pot fi cel
adevarat, deoarece semenii ma obliga sa-mi ascund gandurile; fiindca nu pot fi
ceea ce sunt cu adevarat, ma fac ca sunt ceea ce cred si se asteapta ceilalti sa fiu)

visul – refularea sentimentelor vietii noastre disimulate (visez sa fiu asa cum cred
ceilalti ca sunt)

Procesele afective pot fi:

primare – la nivel de obiect

complexe – la nivel de activitate

superioare – la nivel de personalitate

Interpretati urmatorul text:

„ Dezvoltarea personalitatii mai inseamna si altceva decat frica pura si simpla de

profitori odiosi sau de insingurare; ea inseamna si fidelitate fata de legea
proprie.” C.G.Jung