Istoria filosofiei antice.

Curs 2022

ISTORIA FILOSOFIEI ANTICE

Prof. Dunca Petru

Istoria filosofiei: modalitate de cunoaștere și aprofundare a filosofiei.

Filosofia a apărut în evoluția spirituală a umanității ca o conștiință a conștiinței
ființei umane.
Ființa umană își asumă reflecții asupra realității din care face parte și își oferă
numeroase explicații asupra evenimentelor, fenomenelor trecute, prezente și
viitoare.
Filosofia se naște din întrebăriile și din mirarea în fața realității, din nevoia
de explicație. Aceste gânduri sunt redate sub forma unor mituri, descrieri narative,
care au în substanța lor o idee filosofică.

George Gusdorf, ”Mit și metafizica”: Mitul se afirmă ca o formă spontană a

ființării omului în lume.Nu este teorie sau doctrină, ci viziune asupra lucrurilor,
asupra ființelor și asupra sinelui, modul omului de a fi în realitate. Mitul oferă o
explicație asupra lumii, este o poveste vie de explicare a lumii. Mitul prinde via ța
prin rit. ”Un rit este un mit în acțiune”, spune Mircea Eliade.

Conștiința mitică asigură un cod al unui mod de viață și orientează reperele

ontologice (de existență) și pe cele de gnoseologie (de cunoaștere). În acest sens,
omul arhaic este posesor al unei metafizice originale în care se așează relațiile
dintre ”eu”-”univers”-”evidența sacrului” (sfânt, pur). Sacrul apare ca o matrice din
care se nasc și în care se întâlnesc toate fenomenele. Ritul vine să stabilească
această legătură dintre omul arhaic și divinitate.
Cadrele existenței mitice (arhaice), străvechi: spațiul și timpul au dimensiuni
sacre (biserica, templul, altarul); timpul sacru este definit de sărbători.

Două personalități importante sunt în această perioadă arhaică, care

realizează experiențe speciale, spirituale:
 Șamanul (vrăjitorul) – formă religioasă specială. El apare ca un prim tip
uman specific perioadei mitice; susținut de tradiții străvechi, el combină
funcțiile nediferențiate de mag (magician): poeți, filosofi, tămăduitori,
predicatori, sfătuitori publici. Se leagă de o anumită concepție despre suflet,
considerând că între trup și suflet există un conflict. Sufletul, cauza suferinței
fizice, se vindecă, cum spune și tradiția lui Pitagora, prin muzică, prin cuvinte

1
Istoria filosofiei antice. Curs 2022

frumoase și înțelepte și prin fapte morale. Un model este Orfeu (zeul muzicii,
cântă la liră și la harfă). El este poet, magician, preot, profet și filosof. Șamanii
sunt purtători inițiali ai Logosului prin care filosofii își anunță intrarea în
lumea spiritului.

 Poetul – în relația cu Logosul o semnificație aparte o are experiența poetică.

Poeții sunt cei care elaborează discursul mitic, fiind mesagerii divinității.
Trebuie să nuanțăm un răspuns la mesajul pe care-l transmite poetul.
Filosoful Democrit afirma ,,Poetul, cele ce le scrie sunt semnul unui entuziasm
sau al unui suflu divin’’. Homer, mare poet, este considerat, prin ,,Iliada’’
și ,,Odiseea”, un exponent al acestei inspirații divine. Discursul poetic are
funcție magică, transformatoare, de la descântec până la profundele poeme cu
o tematică extrem de diversă. Datorită funcției sacre a memoriei, poetul este
cel care se ocupă de reconstruirea trecutului. A doua sarcină a poetului este
sacralizarea prezentului. Într-o lume de războaie, poetul reprezintă forul
suprem de adevăr. Acesta luptă împotriva uitării.

Se pune problema acestei treceri de la perioada arhaică, mitică la perioada

elaborării ideilor filosofice. Se încearcă răspunsul la întrebarea ,,Unde începe
filosofia?’’. El identifică acest moment la începutul secolului V î. Hr., în cetatea
greacă Milet, prin textele de filosofie ale lui Thales.
Anaximandru și Anaximene investighează natura. Toate fenomenele își găsesc
originea în natură, forța naturii fiind dată de ordine, de principiu. Elementele
fundamentale ale naturii sunt apa, aerul, nelimitatul, pământul, focul. Această natură
este guvernată de legea echității, a dreptății. Această lume este descrisă și explicată
printr-o teorie; cunoașterea lumii se face prin cercetare pentru aflarea adevărului.
Puțin mai târziu, filosoful Parmenide pune problema definirii Ființei (Ființa
Supremă). Se face saltul de la elementele materiale la elementul suprem spiritual,
Ființa.

CÂND ȘI CUM AU APĂRUT TERMENII DE FILOSOF ȘI FILOSOFIE

Istoricii antici afirmă că în secolul VI termenii de ”filosof” și ”filosofie„ nu existau.

Termenul de ,,philosophos’’ este precizat într-un fragment atribuit lui Heraclit
(începutul secolului V); cu un conținut mai bag îl găsim în textele istoricilor antici
Herodot și Tucidide. Termeni cu un sens mai precis apare în textele lui Pitagora.
Istoricul grec Diogene Laertiu afirma ,,Pitagora a fost cel dintâi care a întrebuințat

2
Istoria filosofiei antice. Curs 2022

termenul de filosofie și s-a numit pe el însuși filosof, spunând că nici un om nu este

înțelept, ci numai Zeul. Filosofia se numea mai înainte înțelepciune și cel care o
profesa era numit înțelept pentru că arăta că a ajuns la cel mai înalt grad de
perfecțiune sufletească; filosof era, însă, iubitorul de înțelepciune’’.
Pentru Pitagora, înțelept e acela care posedă știința supremă, înțelegând
prin aceasta ,,știința numerelor’’ care constituie cunoașterea armoniei Universului.
Filosoful Platon dă o definiție mai precisă a termenului de filosofie: ,,În viață,
filosofia vede ceea ce este, nu ceea ce pare a fi. ’’ Pentru el, înțelepciunea vizează
cercetarea și cunoașterea adevărului, stabilind o delimitare între val de adevăr și
părere, referitoare la experiența senzorială.
Aristotel înțelegea prin ,,filosofie’’ două lucruri: (1) filosofia ca totalitatea
științelor (matematica, fizica, poetica); de aici derivă și termenul de ,, metafizică’’
(textele filosofilor așezate după textele de fizică) și (2) filosofia ca sumă a
principiilor supreme ale existenței, adică filosofia primă, fundamentală, adică
metafizică (spiritul suprem, eul individual, conceptul de transcendență dincolo de
lucruri, problematica valorilor – binele – frumosul – adevărul).
Filosofii stoici defineau înțelepciunea ca o știință a lucrurilor divine și
umane; se ocupă de om și de divinitate. Filosofia apare ca un efort spre virtute.
Pentru Epicur, scopul filosofiei este atingerea fericirii.
În timpul lui Socrate, filosofii se considerau înțelepți, dar Socrate le spunea
ironic ,,negustori de înțelepciune’’ pentru că dădeau lecții de filosofie, pretinzând să
fie plătiți.

La greci vorbim de 7 înțelepți și nu de 7 filosofi. Conceptul de ,, sophos’’ și

de ,,sophia’’ îl reprezintă maxima ,,Cunoaște-te pe tine însuți! ’’ care era înscrisă pe
templul de la Delphi.

Un filosof din perioada medievală (secolul VI) este David Armeanul. În

lucrarea ,,Introducere în filosofie’’ ajunge la concluzia că până la el s-au dat 6 definiții
ale filosofiei:
1. Aristotel: ,,Filosofia este arta artelor și știința științelor. ’’ Tot Aristotel
arată că ,,filosofia este știința teoretică a primelor principii și a primelor cauze .’’
(Metafizica).
2. După filosofii scolastici din Evul Mediu ,,filosofia devine o căutare a
absolutului. Teosophie’’ .
3. Filosoful englez Francis Bacon numește filosofia ca o ”știință cuprinzătoare
asupra lui Dumnezeu, asupra naturii și asupra omului.’’

3
Istoria filosofiei antice. Curs 2022

4. Friedrich Nietzsche consideră că filosofia este ,,o artă în ceea ce privește

scopurile și producțiile ei. Însă mijlocul de explicare este conceptul, element care este
comun și științei.”

O îndelungată tradiție afirmă că ideile filosofice s-au născut în spațiu grecesc,

aici elaborându-se un discurs organizat și rațional Această perspectivă este marcată
de helenocentrism sau europocentrism și exclude în linii generale, Orientul, de la
participarea sa remarcabilă la fundamentarea spiritului filosofic, cu toate că mulți
filosofi chiar din perioada antică și de mai târziu vor recunoaște meritul
civilizațiilor orientale în fundamentarea filosofiei. Această perspectivă europo-
centristă se va derula până în secolul XX. Desigur, există o mare diferență între
filosofia europeană și filosofia orientală, mai ales începând cu temele filosofice care
diferă mult.
Filosofia europeană are filosofi individualizați și curente de gândire distincte
(Platon, Aristotel, Sf. Augustin, Martin Heidegger) sau curente (raționalism – Kant,
Hegel; fenomenologie - Edmund Husserl; existențialism – Jean Paul Sartre; marxism
– Karl Marx; sau pragmatismul american).
În schimb, în orient nu vom găsi individualități filosofice, decât foarte puține,
în general, întemeietori de religii (India – înțeleptul Buddha – budismul; China -
Confucius – confucianismul). Specific pentru filosofiile orientale este această
interferență sau unitate deplină dintre ideile filosofice și religie, religia fiind mereu
activată prin intermediul riturilor.
Nu conștiința mitică, ci dezvoltarea materială a comunităților, fundamentarea
civilizațiilor în Orient cu 3.000-4.000 de ani î. Hr. au contribuit la construirea
reflexiei filosofice, la progresul acesteia, la originalitatea acesteia.
Aici s-a consolidat un ansamblu de reprezentări și credințe numite
protofilosofie. Ansamblul de speculații și credințe formează nucleul concepțiilor
asupra Universului care îmbracă forme originale la fiecare civilizație.
Transcendența organizează și ordonează Universul real. Norma este divinizată.
Marile idei filosofice fundamentează protofilosofia mesopotamiană,
egipteană, chineză, indiană, iudaică, toate având un anumit specific și care
fundamentează aceste civilizații și pe baza cărora s-au dezvoltat pe durate întinse
de timp.

DEZVOLTAREA FILOSOFIEI ÎN MESOPOTAMIA

4
Istoria filosofiei antice. Curs 2022

În Valea Tigrului și Eufratului s-a dezvoltat acum 4000 de ani î. Hr. o

civilizație înfloritoare, respectiv cea sumeriană. Nu se știe dacă sumerienii au fost o
populație autohtonă în Mesopotamia sau au venit din zona Asiei sau a Indiei. S-au
întemeiat aici primele orașe-state, în jurul anilor 2.600 î. Hr. (Uruk, Babilon, Sidon);
toate aceste referințe le găsim în Vechiul Testament sau în scrierile pe tăblița de lut
din perioada respectivă.
Printre realizările culturale remarcabile ale sumerienilor se enumeră
inventarea scrierii. Ea a fost denumită scrierea cuneiformă (latinescul ,,cuneas’’ =
cui, vârf).
Mai veche scriere decât aceasta este scrierea de pe tăblițele de la Tărtăria
(Transilvania), aproximativ 14.000 de ani î. Hr. Acest tip de scriere a avut și un
caracter pictografic. Cuvintele se exprimă prin semnele pictografice. De exemplu,
pentru cuvântul ,,cer’’ se desena soarele.
Scrierea cuneiformă cuprinde 555 de semne, formate prin combinarea a 4
elemente de bază: pană orizontală, oblică, verticală și triunghi. Lexicul limbii
sumeriene este extrem de variat și bogat. Se mai păstrează câteva zeci de mii de
cuvinte cunoscute, o parte din acestea fiind sistematizate în peste 30 de volume la
Institutul de Orientalistică din Chicago. Multe cuvinte au dispărut odată cu
comunitățile sau au fost transformate în alte limbi.
În Mesopotamia s-au dezvoltat o serie de domenii, mai ales din astronomie,
matematică, medicină, în domeniul practicilor magice folosite în medicină. Preoții
mesopotamieni considerau că există un raport între mișcările astrelor și
evenimentele din viața oamenilor. Ei nuanțează constelațiile zodiacului, de aceste
zodii legând destinul individual sau colectiv prevestind viitorul. Astfel, se dezvoltă
astrologia. Aveau cunoștințe în medicină, considerându-se primii medici din lume,
atestați în documente.
Acum 2.000 de ani î. Hr., în principalele orașe existau medici chirurgi și
medici veterinari. Toate aceste informații mai amănunțite le găsim în ,, Istoria începe
la Sumer’’ a lui S. Kramer.
Codul lui Hammurabi conține 9 articole referitoare la medici. Există câteva
tipuri de medicină:
 medicina magică: susține că boala este efectul unui demon malefic, a
unui dușman. Vindecarea depinde de izgonirea acelor spirite malefice
de către zeul care se invocă în descântece și incantații. Zeul suprem
este EA ,,stăpânul descântecelor’’, fiind inventatorul scrierii și
posesorul înțelepciunii supreme. Zeul Nabu era stăpânul medicilor.
Fiul său era un alt zeu vindecător care avea ca simbol un șarpe

5
Istoria filosofiei antice. Curs 2022

încolăcit pe un toiag. Acesta este simbolul de azi al medicinei. Șarpele

era considerat simbol al vindecării, deoarece lepădându-și pielea,
devine tânăr, renaște.
 medicina divinatorie: caută să găsească diagnosticul pe diferite
tehnici.
 terapia empirică: utilizarea plantelor, condimentelor, alimentelor în
terapeutică (vindecare).
Aceste tipuri de scrieri au stat la baza Tratatelor Hipocratice, a medicinei
Talmudului, a Kabalei, medicină a Evului Mediu. Atunci s-au descoperit o serie de
rețete de substanțe farmaceutice și de tehnici terapeutice. Medicina s-a dezvoltat.
Arheologii au descoperit 21 de tăblițe care ilustrau calcule matematice.
Așa-numita teoremă a lui Pitagora era cunoscută de sumerieni cu 1.000 de
ani înaintea lui Pitagora și este foarte probabil ca acesta, locuind mult timp în Egipt,
să o fi preluat de la vechii perși ce stăpâneau Babilonul.
Tăblițele descoperite la Susa relevă nivelul ridicat de cunoștințe în domeniul
geometriei. Pe una din tăblițe se află calculată raza unui cerc înscris într-un hexagon
regulat. Ei cunoșteau valoarea aproximativă a lui Pi, care era 3,125.
Una dintre preocupările cele mai importante ale scribilor era întocmirea
listelor de nume, aspect numit știința numelor. Aceștia au realizat un inventar de
diferite semne privind substantivele, verbele, adjectivele. Numele unui lucru
presupune existența sa; dacă un lucru nu avea nume, el nu exista.
Au fost utilizate liste de minerale, plante, viețuitoare, unelte, zei, fluvii, munți.
Acestea erau un fel de dicționare cu rol practic. Foarte multe nume se referă la
lumea plantelor și a animalelor. Pământul era imaginat ca un disc plat înconjurat de
apele oceanului. În centrul lui se află Babilonul.

FILOSOFIA ȘI COSMOLOGIA MESOPOTAMIANĂ

În Mesopotamia a fost elaborată o filosofie în care ideile despre univers, ființă

umană, existență sunt îmbrăcate în forma miturilor (”o poveste despre...„).
Mesopotamienii rămân la stadiul protofilosofiei. Nu întâlnim nici școli de gândire,
nici filosofi inndividualizați, nici concepte bine definite: ”binele”, ”răul”, ”frumosul”,
”adevărul„. Explicațiile se găsesc în mituri. Chiar filosoful Aristotel considerea că
iubitorul de mituri este oarecum un filosof și că discursul filosofic este înudit cu
mitul: ”și iubitorul de mituri e oarecum un filosof ”. Miturile cosmogorice, ale creație
Cosmosului, modul lui de organizare, conțin idei filosofice.

6
Istoria filosofiei antice. Curs 2022

Creația spirituală a siro-babilonienilor, în ceea ce privește filosofia, se poate

sistematiza astfel:
1. Textele de cosmogonie (exp.: cum este creat Cosmosul): ”Epopeea lui
Ghilgameș”, ”Epopea creației lumii”, ”Enuma elish”, ”Mitul lui Etan”, ”Cosmogonia lui
Berossos” (care a fost preot).
2. Invocări, imnuri, incantații: ”Imn către Zeul Soare”, ”Imn către Zeul Lună„,
”Imn către Zeița Iștar” (zeița dragostei), ”Incantație către Zeul Marduk„ (zeul
suprem).
3. Textele sapiențiale (povestioare cu învățături): ”Dialog despre miseria
umană”, ”Cel drept suferind”, ”Observații asupra vieții și ordinii în lume”.
4. Codu lui Hammurai: primul cod de legi din lume.

Întreaga concepție asupra universului este legată deuniversul mitologic.

Această cunoaștere cuprindea diverse domenii: astrologie, astronomie, fizică,
matematică, literatură, etică, religie.

EMMA ELISH sau poemul creației , numit și ”Când în sus”, datează de la

începutul mileniuli II îHr. și pune în evidență o cosmogonie (despre nașterea lumii)
și o teogonie (despre nașterea zeilor).
Astfel, la începutul creației Cosmosului se spune că ” Marea primordială” a stat
la nașterea lui și că ea a existat dintotdeauna. Marea primordială s-a separat în ape
dulci și ape sărate. De aici se vor naște formele de viață (fapt confirmat și de
științele actuale).
În aceste mituri cosmogorice identificăm realități naturale: