Universitatea Ovidius din Constanța
Facultatea de Psihologie și Științele Educației
Etică și integritate academică
Prof. univ. dr. Mircea Adrian Marica
Constanța
2024
Prezentarea disciplinei
Sumar:
1. FUNDAMENTELE ETICII ACADEMICE
1.1. Introducere în problematică. Etică și morală; tipuri de etică, etica teleologică și etica deontologică, etica și
deontologia profesională, etica și deontologia academică, integritatea academică – delimitări conceptuale
1.2. Eticile normative. Etici teleologice și etici deontologice. Corectitudine și integritate
2. Etica aplicată
2.1. Niveluri ale deciziei etice
2.2. Constituirea și evoluția eticii aplicate
2.3. Metodele deciziei etice
2.4. Etica descriptivă – exemplificări din psihologie
3. Etica profesională și codurilor etice/deontologice
3.1. Istoria codurilor etice
3.2. Funcțiile codurilor etice
3.3. Structura codurilor etice
3.4. Principii de bază ale codurilor etice
3.5. Tipuri de coduri etice
4. Etica academică și codurile universitare
4.1. Reglementări ale eticii academice
4.2. Valori ale eticii academice
4.3. Consiliul de Etică și Management Universitar
4.4. Codul de etică și deontologie universitară al UOC
5. Etica cercetării științifice
5.1. Corectitudinea științifică
5.2. Coduri etice ale cercetării
5.3. Norme etice privind tema cercetării
5.4. Norme privind metodologia cercetării
5.5. Norme etice privind subiecții cercetării
6. Etica valorificării rezultatelor cercetării
6.1. Redactarea corectă a unei lucrări academice
6.2. Autoratul și munca în echipă
6.3. Dreptul la proprietate intelectuală
6.4. Plagiatul și formele sale. Recomandări privind evitarea plagiatului.
6.5. Mijloace electronice de verificare a lucrărilor
Evaluarea activității
a)Portofoliu- 90%
Conținutul posibil al portofoliului:
- Analiza unui concept specific disciplinei (libertate academică, integritate,
confidențialitate, consimțământ informat, competență, plagiat, relație multiplă,
conflict de interese, conduită colegială .... etc.).
- Referat pe o secvență problematică (fericire, plăcere, utilitate, datorie, integritate...
etc.).
- Rezumarea unui studiu pe teme de etică academică/profesională.
- Recenzia unei cărți cu tematică specifică disciplinei.
- Traducerea/rezumarea unui studiu pe teme de etică academică (studii APA).
- Realizarea unei microcercetări în domeniul (opinia colegilor/profesioniștilor/
clienților) față de o normă etică (e.g. mita, plagiatul, nepotismul, copiatul la
examene...etc.).
- Eseu pe problematica eticii academice.
- Prezentarea unui studiu de caz (malpraxis academic/profesional/didactic,
experimente lipsite de etică) cu evaluarea problemelor deontologice.
- Selectarea unor conținuturi video cu tematică specifică eticii academice (și
deontologiei academice, în sens larg).
- Altele (cu condiția să fie pe tematica acestui curs).
Vor fi alese minim două componente.
Structurarea materialului
1. Introducere:
- Punerea problemei.
- Semnificarea importanței și actualității problemei.
- Particularitatea demersului personal.
2. Conținut:
- Secvențe de conținut distincte.
- Paragraf cu unitate ideatică/alineat distinct.
3. Concluzii:
- Cu ce am rămas, ce e de reținut, probleme deschise, ce rămâne de cercetat în contextul
actual?
4. Bibliografie finală
- relație 1 la 1 cu trimiterile intratextuale din conținut;
- autorul, data, titlul articolului, adresa (editura & localitatea/adresa electronică);
- ordine alfabetică, fără numerotare.
Pentru traduceri studii APA:
- Introducere de prezentare – ce tratează studiul, prin ce e relevant.
- Traducere/rezumare
- Concluzii personale.
Recomandări bibliografice
Aslam, C., Moraru,C.F., Paraschiv, R., 2018, Curs de deontologie și integritate academică, Universitatea Națională de
Arte, București.
Barrow, R;Keeney, P., (eds)., 2006, Academic Ethics, London: Routledge.
Chelcea S., 2007, Cum să redactăm o lucrare de licență, o teză de doctorat, un articol științific în domeniul științelor
socio-umane, Editura Comunicare.ro, București.
Colang, G., (coord), 2021, Deontologie academică și etică aplicată, Ed. Eikon, București.
Knapp, S., Gottlieb, M.C, Handelsman M.M., 2016, Dileme etice în psihoterapie. Abordări pozitive ale procesului
decizional, Ed Trei, București.
Iftode, C., 2021, Viața bună. O introducere în etică, Editura Trei, București.
Marica, M.A., 2013, On the ethical management of the teaching profession, Social and Behavioral Sciences, Volume 76,
15 April 2013, Pages 476 – 480.
http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S1877042813006927,
Marica, M.A., (2015), Philosophical assumptions of psychotherapeutic paradigms, Procedia - Social and Behavioral
Sciences, Volume 180 , pp.338 -344,
http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S1877042815014792
Mureșan, V, 2009, Managementul eticii în organizații, Editura Universității din București, București.
Papadima, L, (coord.) 2018, Deontologie academică. Curriculum-cadru, Editura Universității din București,
https://www.unibuc.ro/wp-content/uploads/sites/7/2018/09/Deontologie-Academica-Curriculum-cadru.pdf
Socaciu E., Vică C., Mihailov E., Gibea T., Mureșan V., Constantinescu M., 2018, Etică și integritate academică, Editura
Universității din București.
Șercan, E., 2017, Deontologie academică: ghid practic, Editura Universității din București.
Ștefan, E.E., 2018, Etică și integritate academică, Pro Universitaria, București.
*** Carta Universității Ovidius din Constanța
*** Codul de etică și deontologie profesională universitară al Universității Ovidius din Constanța, http://www.univ-
ovidius.ro/images/-docs/regulamente/v1/Codul_de_Etica_si__Deontologie_profesionala_01%20_09_2014%20.pdf
***Legea 199/2023 Învățământului superior, LEGE 199 04/07/2023 - Portal Legislativ (just.ro)
***Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, https://legeaz.net/legea-8-1996-dr
*** Codul etic al învățământului preuniversitar,
ETICĂ ȘI INTEGRITATE ACADEMICĂ– INTRODUCERE ÎN PROBLEMATICĂ
Obiectivele temei:
• familiarizarea studenților cu universul problematic al eticii;
• însușirea limbajului specific analizelor etice, prin apropierea comprehensivă a
conceptelor;
• înțelegerea caracteristicilor eticilor normative;
• sensibilizarea studenților față de problematica eticii academice și profesionale;
• cunoașterea tendințelor eticii contemporane;
Structura temei:
1.1. Etică, morală, deontologie, etică academică– delimitări conceptuale
1.2. Teorii etice fundamentale
1.2.1. Etica teleologică; hedonismul, utilitarismul, eudemonismul
1.2.2. Etica deontologică
1.2.3. Etica contractualistă
1.2.4. Etica fenomenologică
1.2.5. Etica sentimentelor, etica feministă, etica grijii, alte poziții etice
1.3. Caracteristici ale eticii contemporane
În domeniul inteligibilului, mai presus de toate e ideea Binelui; ea
este anevoie de văzut… Cel ce voiește să facă ceva cugetat în viața
privată sau în cea publică, trebuie s-o contemple.
(Platon, Republica)
1. Etică, morală și deontologie – delimitări conceptuale
”Ce știință îl ajută mai mult pe om să fie fericit?” îl întreabă,
maieutic, Socrate pe tânărul său discipol, Critias. ”știința binelui și
răului”, răspunde destoinic acesta. Prin urmare, întreabă Socrate,
”nu viața potrivită științei ne dă fericirea, nici chiar dacă ai întruni în
tine toate științele deodată, ci e de ajuns să stăpânești singura
știință a binelui și răului? Dar ia seama: dacă iei știința aceasta din
celelalte, o să fie medicina mai puțin capabilă de a ne vindeca? O să
fie cizmăria mai puțin destoinică să ne încalțe, iar țesătoria mai
puțin capabilă să ne îmbrace? O să fie cârmaciul mai puțin în stare
să ne apere pe mare de moarte, iar generalul în lupte?” ”Nu,
firește”, răspunde discipolul. ”și totuși, continuă Socrate, scumpul
meu Critias, dacă lipsește această știință a binelui și răului, niciuna
dintre artele acestea nu se va săvârși cum trebuie, și în așa fel care
să ne aducă folos” (Platon, Charmides).
Etică = gr. êthos, ethikos – obicei, datină, obișnuință.
Morală = lt. mores – moravuri, moralis - care ține de caracter.
etică și morală - sinonimi, desemnând arta ce are ca scop o viață bună și fericită.
• etică = disciplină filosofică specializată - Cum ar trebui oamenii să trăiască?
• morala = fenomenul real al comportamentului cotidian - Cum trăiesc oamenii?
Etică profesională - Ansamblul de valori, principii, norme (deontologia) și mecanisme (management
etic) care reglează comportamentele profesioniștilor dintr-un anumit domeniu.
Etică academică - Ansamblul de valori, principii, norme și mecanisme care reglează
comportamentele în spațiul academic.
Spațiul academic- sens larg - spațiul educațional instituționalizat / restrâns – spațiul universitar
Deontologia (gr. deon – obligație, datorie, gr. logos - discurs), în sens larg, este o subdisciplină etică
normativă, ce consideră că evaluarea unei acțiuni se realizează în raport cu adeziunea la anumite
valori, principii, norme. Este etica datoriei.
-în sens restrâns (profesională), reprezintă ansamblul normelor după care se ghidează
o instituție, profesie sau parte a acesteia, prin intermediul organizațiilor profesionale care devin
instanțe de elaborare, aplicare și supraveghere a aplicării acestor reguli.
Deontologia profesională - stabilește normele care guvernează activitatea membrilor, sub aspectul a
ceea ce este interzis și permis, dezirabil și prohibitiv în comportamentul profesional. Normele
deontologice ale profesiei sunt formulate imperativ în coduri deontologice.
Etică aplicată - reflecție interdisciplinară metodică, ce încearcă să raționalizeze situații problematice
ale deciziei morale pentru lumea actuală (medicală, profesională, politică etc).
Integritate – onestitate, cinste, probitate, incoruptibilitate, întreg
Relațiile eticii cu psihologia (profesorul se află și în condiția psihologului) pot fi privite din cel puțin trei
perspective corelative:
• Perspectiva teoretică a întemeierii practicilor psihoterapeutice. Indiferent de specializare, psihoterapeutul
ajută clientul în depășirea dificultății existențiale pe care le parcurge, mediind deschiderea spre sens,
valoare, spre ceea ce merită, spre ceea ce depinde de el și acțiune hotărâtă, și ceea ce nu depinde, și
acceptare senină. Ori, toate aceste probleme își au fundamentarea teoretică în filosofia morala sau în
etică. Psihologia umanistă, experiențeală, psihologia pozitivă desfășoară cercetări aplicative, empirice, a
fundamentelor eticii filosofice.
• Perspectiva pragmatică a unei etici profesionale. Internalizarea unei etici profesionale este rodul unui
proces de aculturație, ce presupune reflexivitate și exersarea unor metode sau pattern-uri de decizie ce țin
de instrumentalul eticii aplicate.
• Perspectiva epistemică a cercetării impactului problemelor de natură etică/morală în geneza tulburărilor
psihice (logoterapia, nevrozele noogene).
• Psihologia pozitivă se distinge de psihologia tradițională prin accentul pus pe starea de bine. Psihologia
tradițională era preocupată în primul rând de problema suferinței umane. Psihologia pozitivă este
interesată de mijloacele prin care oamenii își pot realiza potențialul, de strategiile prin care își pot
dezvolta personalitatea și stilul de viață, pentru a trăi un sentiment de împlinire reflectat printr-o stare de
bine (Ionescu D, 2015). Accentul cade așadar pe optimizarea potențialului uman, dezvoltarea scopurilor
morale, a virtuților, fericirii și stării de bine (Peterson și Seligman, 2004, apud Ionescu).
• Emoțiile plăcute, starea de fericire sunt obiectul psihologiei pozitive. Starea de bine e asociată cu
sentimentul de autonomie, acceptarea propriei persoane și dezvoltarea personală, reacțiile sociale
pozitive, integrarea adaptativă în mediul social, stabilirea de scopuri de viață înalt valorizate (Besser-
Jones, 2008).
”Oamenii percep moralitatea ca pe o sursă de frustrări inepuizabile... Etica pare să fie domeniul prohibiților”
Daniel Nica, 2015, Pastila roșie. Eseu despre moralitate și fericire, Editura Trei, București, p. 22
Relațiile eticii cu pedagogia și spațiul școlar
- de semnalat o deosebire fundamentală între celelalte profesiuni și cea pedagogică: în celelalte,
oricare ar fi ele, deontologia vizează strict corectitudinea actului profesional; în deontologia
pedagogică nu e în discuție doar actul profesional imediat, ci modelul formativ. Pedagogul
nu doar interacționează acum și aici într-un anume fel, ci formează/deformează/reformează;
activitatea lui nu se epuizează în relația prezentă, ci amprentează viitorul copilului și
tânărului. De aici și imensa responsabilitate a profesorului! Conștient sau nu, profesorul este
creator/formator de destine!
- pentru a diminua responsabilitatea imensă: profesorul nu este singurul ”zeu”; este doar unul
printre alții, familia, societatea cu toate ale ei (media, instituții etc); așadar, e un zeu de mâna
doua, cu picioarele de lut! Dar e un zeu! Bietul zeu...
- Să nu-l plângem! Acest ”zeu” e și el om, cu tot ce e omenesc. Și el vrea să fie fericit, să aibă o
viață cu sens, cu rost, o viață bună! Pentru asta trebuie mai întâi ”să contemple ideea
Binelui”!
2. TEORII ETICE FUNDAMENTALE. OPRIȚI-VĂ o clipă!
Pentru ce trăim? și cum?
Arta de a trăi bine, plăcut, cu sens
Imaginați-vă un grup fericit de cretini care muncesc. Cară
cărămizi pe un câmp deschis. În momentul în care au terminat
de pus cărămizile una peste alta la un capăt al câmpului, încep
să le transporte la capătul opus. Asta continuă fără încetare și,
câte zile are anul, ei sunt ocupați cu același lucru. Într-o zi,
unul dintre cretini se oprește pentru suficientă vreme ca să se
întrebe ce face. Își pune problema scopului pentru care cară
acele cărămizi. Iar din acel moment nu mai e la fel de fericit cu
ocupația sa cum fusese înainte.
Cretinul care se întreabă de ce cară cărămizile sunt eu.
Anonim. Bilet de adio al unui sinucigaș (apud Yalom, 2012)
După răspunsul la problema legată de ceea ce este bine
să faci cu viața ta, unică, iremediabil finită și irepetabilă, putem
să distingem între:
- etici teleologice - indică scopul vieții
- etici deontologice – indică datoriile persoanei morale
(ale virtuții – indică virtuțile existenței)
După alte criterii:
• etici obiective (Kant) și subiective (Nietzsche);
• etici imanente (Epicur) și transcendente (Platon);
• etici absolute (Platon) și relative (Protagoras).
Etica – ”reflecție asupra libertății” (Aslam C., Interviu, în Colang.
G., 2021, p. 475
CUM ARATĂ O VIAȚĂ ÎMPLINITĂ?
Eticile teleologice
- Sunt construite pe axa mijloc-scop
Care trebuie să fie țelul (telosul) vieții umane, scopul acesteia? Care este cel
mai mare bine pentru om (summum bonum)? - etici ale binelui. Elementul
comun - valoarea unei acțiuni este dată de scopul acesteia (plăcerea,
fericirea, înțelepciunea).
După scopul indicat în calitate de bine suprem al vieții umane, eticile
teleologice pot fi grupate în: etici hedoniste / etici eudemoniste.
Eticile hedoniste (grecescul hedone - plăcere) - scopul vieții omului este acela
de a se bucura de cât mai multe plăceri, evitând suferința. După accentele
puse pe trăirea plăcerii și, respectiv, pe evitarea suferinței, putem distinge
în interiorul hedonismului mai multe niveluri.
Un prim nivel, mai grosier, cu dominantă senzorială, se materializează în
sintagma „trăiește-ți clipa” (”carpe diem” – Horațiu), bucură-te în fiecare
moment al vieții tale de orice plăcere îți iese în cale; nu rata nimic, căci
fericirea vieții este dată de suma plăcerilor trăite.
Aristip din Cirene (430-355), întemeietorul școlii cirenaice, ”Se bucura de
clipa de față și nu-și dădea osteneala să-și procure o plăcere care nu era
prezentă” (Diogene Laertios, II, 66)
Un al doilea nivel, mai moderat, este reprezentat de Epicur (341-270),
întemeietorul celebrei școli ateniene în aer liber, numită Grădina lui
Epicur (306).
Plăcerea - binele suprem, dar prin aceasta nu înțelegea voluptăți și
orgii, ci solicita folosirea rațională a plăcerii:
- pe unele trebuie să le favorizăm (cele naturale și necesare),
- pe altele trebuie să le admitem (plăceri naturale dar nenecesare),
- iar pe altele să le evităm (plăceri nenaturale și nenecesare).
”Nu succesiunea neîntreruptă de chefuri și orgii, nu dragostea senzuală
cu băieți și femei, nu desfătarea cu un pește sau cu alte delicatese ale
unei mese îmbelșugate fac o viață plăcută, ci judecata sobră, căutarea
motivelor oricărei alegeri și respingeri, ca și alungarea acelor păreri
prin care cele mai mari tulburări pun stăpânire asupra sufletului. Dintre
toate acestea, primul și cel mai mare bun este înțelepciunea”(Diogene
Laertios, X, 132).
Numai astfel vom obține acea stare privilegiată, de liniște sufletească
netulburată - ataraxia. Prin urmare, accentul cade pe definirea
negativă a plăcerii, mai mult ca absență a durerii, pe atitudinea
moderată în fața plăcerilor, cu scopul de a ne cruța atât de
consecințele neplăcute ale plăcerilor violente, cât și de frustrarea
dorințelor neîmplinite.
Al treilea nivel – utilitarismul – aritmetica plăcerilor
Este mai bine să fii o ființă umană nesatisfăcută decât un porc satisfăcut; este mai bine
să fii un Socrate nesatisfăcut decât un nebun satisfăcut. Iar dacă nebunul sau porcul sunt de
altă părere, aceasta se datorează faptului că ei cunosc numai o latură a problemei.
(Jh. St. Mill, Utilitarismul)
• Scopul vieții este fericirea, iar aceasta este identificată cu plăcerea și absența
suferinței.
• Principiul utilității e varianta morală a calculului cost-beneficiu al economiștilor: o
acțiune e rațională numai dacă maximizează beneficiile nete, adică dacă beneficiile
depășesc costurile - Jeremy Bentham (1748 – 1831). Fericirea poate fi măsurată
prin unități de plăcere ierarhizate după intensitate, durată, siguranță, apropiere,
fecunditate, puritate, întindere.
• Jh. St. Mill (1806 – 1873): “Crezul care acceptă ca fundament al moralei
utilitatea sau principiul celei mai mari fericiri susține că acțiunile sunt corecte
proporțional cu tendința lor de a promova fericirea și sunt incorecte în măsura în
care tind să producă inversul fericirii. Prin fericire se înțelege plăcerea și absența
durerii”. Prin plăcere Mill înțelege toate plăcerile demne de o ființă umană – de la
cele elementare, ale trupului, până la cele mai elevate plăceri ale spiritului.
În regula de aur a lui Isus din Nazaret, afirmă Mill, putem găsi întregul spirit al eticii
utilității. ”Să faci altora așa cum vrei să ți se facă ție” și ”să-ți iubești pe aproapele
tău ca pe tine însuți” – iată idealul de perfecțiune al moralei utilitariste (pp. 32-33).
Nota distinctivă a utilitarismului contemporan o constituie consecințialismul social:
sunt bune acele acțiuni (plăceri) care aduc cea mai mare cantitate de fericire
socială – utilitatea publică – criteriu de analiză a deciziilor publice – calculul de
oportunitate.
Aplicații
• Aplicație 1: Un medic este pus în următoarea dilemă: să salveze viața unui
pacient grav rănit într-un accident, sau să-l lase să moară, salvând viața a
cinci pacienți internați, care aveau nevoie urgentă de un transplant. (Cum
ar proceda un medic utilitarist?).
• Aplicație 2: Un vagon scăpat de sub control urmează să ucidă cinci oameni.
Dacă se manevrează macazul spre dreapta, atunci va fi ucisă doar o
singură persoana, o bătrânică surdă ce traversează liniile căii ferate.
Manevrăm macazul?
• Aplicație 3: S-a inventat o mașină la care dacă ne conectăm putem trăi
cele mai intense plăceri pe care ni le putem imagina. Ne conectăm la
această mașină pentru tot restul vieții? De ce? (Experiment mental propus
de Robert Nozick, 1997, Anarhie, stat și utopie, Humanitas, București,
p.86)
Pentru a fi corecți cu Mill, trebuie să mai facem o precizare. Calculul
utilității se impune doar într-o a doua instanță. Prima instanță de decizie a
moralității actului este cutuma, morala comună împărtășită de membrii
comunității. În chestiunile inedite, pentru care nu există soluții în morala
standard, se impune calculul utilității. Apoi mai e ceva. Una e decizia morală,
alta e decizia de oportunitate...
În urma luptei dintre ”prietenii pământului” și ”prietenii cerului”,
filosofia hedonistă ”zace în tabăra învinșilor”, căci, argumentează Onfrei,
”dacă bisericile s-au golit, spiritele au rămas impregnate de învățătura
creștină: devalorizarea corpului, a senzațiilor, a emoțiilor, a cărnii, a
pasiunilor, a pulsiunilor, a femeii, a plăcerii, a bucuriei, supraestimarea
ascetismului, a suferinței, a renunțării, cu corolarul lor: misoginismul și
falocrația” (p.31).
Speculațiile filosofilor sunt certificate de cercetările psihologice:
Psihoterapiile dinamice, de sorginte freudiană, merg pe linia hedonismului.
Principiul plăcerii este cel care ne guvernează existența. În prima parte a
vieții căutăm excitația plăcerii, aspectul pozitiv al ei, iar în a doua parte,
accentele cad pe aspectul negativ, al evitării neplăcerii și suferinței.
De pe alte coordonate paradigmatice, psihoterapia cognitiv
comportamentală și psihoterapiile umaniste, existențiale (experiențiale), se
situează tot în prelungirea filosofiei hedonice, care urmărește trăirea unei
vieți împlinite, o viață pe care ne-ar plăcea s-o trăim încă o dată, dacă acest
lucru ar fi cu putință.
