Ghid privind art.

3
din Convenția europeană
a drepturilor omului

Interzicerea torturii

Actualizat la 31 august 2024

Întocmit de Grefă. Nu obligă Curtea.

 Ghid privind art. 3 din Convenție – Interzicerea torturii

Invităm editorii sau organizațiile care doresc să traducă și/sau să reproducă integral sau parțial
acest ghid, în format tipărit sau electronic, să completeze formularul de contact: cerere de
reproducere sau republicare a unei traduceri, pentru a se informa cu privire la procedura de
autorizare.
Pentru informații privind traducerile în curs de realizare ale ghidurilor privind jurisprudența, vă
rugăm consultați lista Traduceri în curs.

Textul original al acestui ghid este redactat în limba engleză. Este actualizat periodic, data cea mai recentă fiind
31 august 2024. Poate suferi modificări de formă.
Documentul pot fi descărcat de la adresa https://ks.echr.coe.int. Pentru informații noi despre publicații, vă
rugăm să vizitați contul de Twitter al Curții < https:/twitter.com/ echrpublication>.
Prezenta traducere este publicată cu acordul Consiliului Europei și al Curții Europene a Drepturilor Omului și
reprezintă responsabilitatea exclusivă a Institutului European din România.
© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2024

Curtea Europeană a Drepturilor Omului 2/43 Ultima actualizare: 31.08.2024

 Ghid privind art. 3 din Convenție – Interzicerea torturii

Cuprins
În atenția cititorilor ........................................................................................ 5

I. Considerații generale ................................................................................ 6

Interpretarea art. 3 ..................................................................................................................... 6
Obligațiile statului în temeiul art. 3 ............................................................................................ 6
Sfera de aplicare a art. 3 ............................................................................................................. 6
Tipuri de tratamente sau pedepse interzise............................................................................... 7
Tortura .................................................................................................................................. 7
Tratamente sau pedepse degradante................................................................................... 9
Tratamente sau pedepse degradante................................................................................... 9
Cu privire la relația dintre art. 2 și 8 din Convenție .................................................................. 11

II. Interzicerea torturii, a tratamentelor sau a pedepselor inumane ori

degradante, cauzate sau facilitate de agenți ai statului ........................... 12
Observații preliminare .............................................................................................................. 12
Aprecierea probelor .................................................................................................................. 12
Principiul probei .................................................................................................................. 13
Sarcina probei ..................................................................................................................... 13
Uzul de forță din partea agenților statului ............................................................................... 13
Considerații generale .......................................................................................................... 13
Folosirea mijloacelor sau a măsurilor specifice de constrângere ....................................... 14
Percheziția corporală sau intimă .............................................................................................. 15
Serviciul militar.......................................................................................................................... 15
Condițiile de detenție ................................................................................................................ 16
Tratamentul medical în timpul detenției ................................................................................. 16
Suferința rudelor victimei ......................................................................................................... 17
Observații preliminare ........................................................................................................ 17
Rudele persoanelor dispărute ............................................................................................ 17
Decese confirmate .............................................................................................................. 18
Rele tratamente aplicate cadavrelor .................................................................................. 18
Altele ................................................................................................................................... 19
Condamnarea și aplicarea pedepsei .......................................................................................... 19
Vârsta răspunderii penale ................................................................................................... 19
Pedepse extrem de disproporționate ................................................................................. 19
Pedeapsa cu moartea ......................................................................................................... 20
Detențiunea pe viață .......................................................................................................... 20
Extrădarea și expulzarea ............................................................................................................ 22
Intervenții medicale forțate ...................................................................................................... 22
a. Principii generale .......................................................................................................... 22
b. Alimentarea forțată ...................................................................................................... 22
c. Tratamentul psihiatric forțat......................................................................................... 23
d. Sterilizarea nevoluntară și avortul forțat...................................................................... 23
e. Prelevarea drogurilor și a altor probe din corpul unei persoane ................................. 24

Curtea Europeană a Drepturilor Omului 3/43 Ultima actualizare: 31.08.2024

 Ghid privind art. 3 din Convenție – Interzicerea torturii

III. Protecția împotriva torturii, a tratamentelor sau a pedepselor

inumane ori degradante, cauzate de actori nestatali ............................... 25
Domeniul de aplicare al obligațiilor pozitive ale statului ......................................................... 25
Natura obligațiilor pozitive ale statului .................................................................................... 26
Datoria de a institui un cadru legislativ și administrativ adecvat ....................................... 26
Datoria de a lua măsuri operative preventive .................................................................... 26
Câteva ilustrări .......................................................................................................................... 27

IV. Obligația de a ancheta susținerile referitoare la tortură, tratamente

sau pedepse degradante inumane ori degradante ................................... 28
Cu privire la obligațiile procedurale.......................................................................................... 28
Scopul cercetării........................................................................................................................ 29
Natura și gradul examinării ....................................................................................................... 29
Standardele cercetării .............................................................................................................. 29
Observații preliminare ........................................................................................................ 29
Independența...................................................................................................................... 30
Caracterul adecvat .............................................................................................................. 31
Promptitudine și termen rezonabil ..................................................................................... 32
Analiza publică și participarea victimei ............................................................................... 33
Probleme legate de urmărirea penală, de sancțiune și de compensare .................................. 34
Anchetarea infracțiunilor motivate de ură ............................................................................... 35
Obligații procedurale în contexte transfrontaliere................................................................... 36
Restabilirea obligațiilor procedurale ........................................................................................ 36

Lista cauzelor citate ..................................................................................... 37

Curtea Europeană a Drepturilor Omului 4/43 Ultima actualizare: 31.08.2024

 Ghid privind art. 3 din Convenție – Interzicerea torturii

În atenția cititorilor
Prezentul ghid face parte din seria Ghiduri privind jurisprudența, publicată de Curtea Europeană a
Drepturilor Omului (denumită în continuare „Curtea”, „Curtea Europeană” sau „Curtea de la
Strasbourg”), cu scopul de a informa practicienii din domeniul dreptului cu privire la hotărârile și
deciziile fundamentale pronunțate de aceasta. Prezentul ghid analizează și rezumă jurisprudența
referitoare la art. 3 din Convenția europeană a drepturilor omului (denumită în continuare
„Convenția” sau „Convenția europeană”). Cititorii vor găsi aici principiile-cheie dezvoltate în acest
domeniu, precum și precedentele relevante.
Jurisprudența citată a fost selectată dintre hotărârile și deciziile de referință, importante și/sau
recente.*
Hotărârile și deciziile Curții soluționează nu numai cauzele cu care aceasta a fost învestită, ci servesc,
mai general, pentru a clarifica, proteja și dezvolta normele Convenției; astfel, acestea contribuie la
respectarea de către state a angajamentelor pe care și le-au asumat în calitate de părți contractante
[Irlanda împotriva Regatului Unit, 1978, pct. 154 și Jeronovičs împotriva Letoniei (MC), 2016, pct. 109].
Sistemul instituit de Convenție are ca finalitate să soluționeze, în interesul general, probleme care țin
de ordinea publică, ridicând astfel standardele de protecție a drepturilor omului și extinzând
jurisprudența din acest domeniu la întreaga comunitate a statelor care sunt părți la Convenție
[Konstantin Markin împotriva Rusiei (MC), 2012, pct. 89]. Astfel, Curtea a subliniat rolul Convenției ca
„instrument constituțional al ordinii publice europene” în domeniul drepturilor omului [Bosphorus
Hava Yolları Turizm ve Ticaret Anonim Şirketi împotriva Irlandei (MC), nr. 2005, pct. 156, și, mai recent,
N.D. și N.T. împotriva Spaniei (MC), nr. 2020, pct. 110].
Protocolul nr. 15 la Convenție a introdus recent principiul subsidiarității în preambulul Convenției.
Acest principiu „impune o răspundere comună a statelor părți și a Curții” în ceea ce privește protecția
drepturilor omului, iar autoritățile și instanțele naționale trebuie să interpreteze și să aplice dreptul
național într-un mod care să asigure efectul deplin al drepturilor și libertăților definite în Convenție și
în protocoalele la aceasta [Grzęda împotriva Poloniei (MC), pct. 324].
Prezentul ghid include referiri la cuvintele-cheie din fiecare articol citat din Convenție sau din
protocoalele sale adiționale. Problemele juridice abordate în fiecare cauză sunt sintetizate într-o Listă
de cuvinte-cheie, alese dintr-un tezaur cuprinzând termeni extrași (în cea mai mare parte) direct din
textul Convenției și din protocoalele sale.
Baza de date HUDOC a jurisprudenței Curții permite căutarea după cuvinte-cheie. Căutarea după
aceste cuvinte-cheie permite găsirea unui grup de documente cu un conținut juridic similar (motivarea
și concluziile Curții din fiecare cauză sunt rezumate prin cuvinte-cheie). Cuvintele-cheie pentru fiecare
cauză sunt disponibile în Fișa detaliată a cauzelor, în baza de date HUDOC. Pentru mai multe informații
privind baza de date HUDOC și cuvintele-cheie, consultați Manualul de utilizare a HUDOC.

* Hiperlinkurile către cauzele citate în versiunea electronică a ghidului trimit la textul în limba engleză sau
franceză (cele două limbi oficiale ale Curții) al hotărârii sau al deciziei pronunțate de Curte și al deciziilor sau al
rapoartelor Comisiei Europene a Drepturilor Omului (denumită în continuare „Comisia”). Dacă nu se specifică
altfel, trimiterea este la o hotărâre pe fond, pronunțată de o Cameră a Curții. Abrevierea „(dec.)” arată că este
vorba despre o decizie a Curții, iar „(MC)” că respectiva cauză a fost examinată de Marea Cameră. Hotărârile
pronunțate de o Cameră, care nu sunt definitive la data publicării prezentei actualizări, sunt marcate cu un
asterisc (*).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului 5/43 Ultima actualizare: 31.08.2024

 Ghid privind art. 3 din Convenție – Interzicerea torturii

I. Considerații generale
Interpretarea art. 3
1. Abordarea Curții față de interpretarea art. 3 trebuie să se ghideze după faptul că obiectul și scopul
Convenției ca instrument de protecție a ființelor umane individuale impune ca dispozițiile acesteia să
fie interpretate și aplicate astfel încât garanțiile prevăzute să fie practice și eficiente. Orice interpretare
a drepturilor și libertăților garantate trebuie să fie în concordanță cu spiritul general al Convenției, un
instrument menit să mențină și să promoveze ideile și valorile unei societăți democratice (Soering
împotriva Regatului Unit, 1989, pct. 87).
2. Art. 3 din Convenție consacră una dintre cele mai importante valori ale societăților democratice.
Astfel, interzicerea torturii și a tratamentelor sau a pedepsirii inumane ori degradante este o valoare
a civilizației strâns legată de respectarea demnității umane [Bouyid v. Belgium (MC), 2015, pct. 81].
Interzicerea în chestiune este absolută, nicio derogare de la acesta nefiind permisă în temeiul art. 15
§ 2, nici chiar în eventualitatea stării de urgență care ar pune în pericol existența națiunii sau în cele
mai dificile circumstanțe, cum sunt combaterea terorismului și a criminalității organizate sau afluxul
de migranți și solicitanți de azil, indiferent de comportamentul avut de persoana în cauză [A. și alții
împotriva Regatului Unit (MC), 2009, pct. 126; Mocanu și alții împotriva României (MC), 2014,
pct. 315; El-Masri împotriva Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei (MC), 2012, pct. 195 și Z.A. și alții
împotriva Rusiei (MC), 2009, pct. 187-188] sau de natura pretinsei infracțiuni săvârșite de aceasta
[Ramirez Sanchez împotriva Franței (MC), 2006, pct. 116 și Gäfgen împotriva Germaniei (MC), 2010,
pct. 87].

Obligațiile statului în temeiul art. 3

3. Art. 3 a fost aplicat deseori în contexte în care forma de tratament proscrisă a emanat din acte
cauzate deliberat de agenți sau autorități publice ale statului. Poate fi descris în termeni generali ca
impunând statelor o obligație în primul rând negativă de a se abține de la a aduce prejudicii grave
persoanelor aflate sub jurisdicția lor (Hristozov și alții împotriva Bulgariei , 2012, pct. 111).
4. Totuși, Curtea a considerat, de asemenea, că statele au obligații pozitive în temeiul art. 3 din
Convenție, care cuprind, în primul rând, obligația de a institui un cadru legislativ și de reglementare al
protecției; în al doilea rând, în anumite împrejurări bine definite, obligația de a lua măsuri operaționale
de a proteja persoane specifice împotriva riscului de tratamente contrare acestei dispoziții și, în al
treilea rând, obligația de a ancheta efectiv pretențiile întemeiate privind inducerea unui astfel de
tratament. În general, primele două aspecte ale acestor obligații pozitive sunt descrise ca „materiale”,
în timp ce al treilea aspect corespunde obligației procedurale a statelor [X și alții împotriva Bulgariei
(MC), 2021, pct. 178].

Sfera de aplicare a art. 3

5. Interzicerea în temeiul art. 3 din Convenție nu se referă la toate cazurile de rele tratamente [Savran
împotriva Danemarcei, (MC), 2021, pct. 122]. Conform jurisprudenței consacrate a Curții, în general,
relele tratamente trebuie să atingă un prag minim de severitate pentru a intra sub incidența art. 3.
Aprecierea acestui nivel este relativă și depinde de toate circumstanțele cauzei, cum ar fi durata
tratamentului, efectele fizice și psihice și, în unele cazuri, sexul, vârsta și starea de sănătate a victimei
[Muršić împotriva Croației (MC), 2016, pct. 97].
6. Pentru a stabili dacă s-a atins pragul de gravitate, alți factori trebuie luați în considerare, în special:
(a) scopul pentru care relele tratamente au fost aplicate, precum și intenția sau motivația din spatele
acestora, deși absența unei intenții de a umili sau de a înjosi victima nu poate exclude categoric
constatarea încălcării art. 3 din Convenție; (b) contextul în care relele tratamente au fost aplicate,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului 6/43 Ultima actualizare: 31.08.2024

 Ghid privind art. 3 din Convenție – Interzicerea torturii

precum atmosfera de tensiune sporită și emoții; și (c) dacă victima se află într-o situație vulnerabilă
[Khlaifia și alții împotriva Italiei (MC), 2016, pct. 160].
7. Atunci când evaluează dacă o persoană a fost supusă la rele tratamente atingând nivelul minim de
gravitate, în special cele cauzate de persoane particulare, Curtea ține seama de o gamă de factori,
fiecare dintre aceștia având o importanță semnificativă. Toți acești factori presupun că tratamentul la
care a fost „supusă” victima au fost urmarea unui act deliberat. Prin urmare, leziunile corporale și
suferințele fizice și psihice experimentate de o persoană în urma unui accident care este pur și simplu
rezultatul întâmplării sau al unui comportament neglijent nu pot fi considerate ca fiind urmarea unui
„tratament” la care persoana respectivă a fost „supusă” în sensul art. 3 [Nicolae Virgiliu Tănase
împotriva României (MC), 2019, pct. 121 și 123].
8. Totuși, atunci când o persoană este privată de libertate sau, mai general, se confruntă cu agenți de
aplicare a legii, orice comportament al acelora din urmă față de aceasta și care diminuează demnitatea
umană constituie o încălcare a art. 3 din Convenție [Bouyid împotriva Belgiei (MC), 2015, pct. 100-
101].

Tipuri de tratamente sau pedepse interzise

Tortura
9. Interzicerea torturii a obținut statutul de jus cogens sau de normă peremptorie în dreptul
internațional (Avizul consultativ privind aplicabilitate legislației de limitare a urmăririi penale, a
condamnării și a pedepsirii în privința unei infracțiuni care reprezintă, pe fond, un act de tortură (MC),
pct. 59, 2022]. Pentru a stabili dacă anumite forme de rele tratamente trebuie descris drept tortură,
Curtea va ține seama de diferențierea cuprinsă la art. 3 între această noțiune și cea de tratamente
inumane sau degradante. Intenția Convenției a fost să atașeze, prin intermediul unei diferențieri, un
stigmat deosebit tratamentelor inumane deliberate care provoacă suferințe foarte grave și crude;
aceeași diferențiere este conturată la art. 1 din Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva
torturii și altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante „UNCAT” [Irlanda
împotriva Regatului Unit, 1978, pct. 167, Selmouni împotriva Franței (MC), 1999, pct. 96 și Ilaşcu și alții
împotriva Moldovei și Rusiei (MC), 2004, pct. 426].
10. Pe lângă gravitatea tratamentului aplicat, există elementul intenției, așa cum este recunoscut în
UNCAT, care definește tortura ca însemnând orice act prin care se provoacă unei persoane, cu intenție,
o durere sau suferințe puternice cu scopul, inter alia, de a obține informații sau o mărturisire, prin
pedeapsă sau intimidare [Selmouni împotriva Franței (MC), 1999, pct. 97; Salman împotriva Turciei
(MC), 2000, pct. 114; Al Nashiri împotriva Poloniei, 2014, pct. 508 și Petrosyan împotriva
Azerbaidjanului, 2021, pct. 68].
11. Întrucât Convenția este un instrument viu, care trebuie interpretat în lumina condițiilor actuale,
acte calificate în trecut ca fiind „tratamente inumane și degradante” ca opuse „torturii”, ar putea fi
calificate diferit în viitor. Curtea este de părere că standardul din ce în ce mai ridicat necesar în
domeniul protecției drepturilor omului și a libertăților fundamentale impune, în mod corespunzător
și inevitabil, o mai mare rigoare în evaluarea încălcărilor valorilor fundamentale ale societăților
democratice [Selmouni împotriva Franței (MC), 1999, pct. 101].
12. În acest sens Curtea a subliniat că Interzicerea torturii a obținut statutul de jus cogens sau de
normă peremptorie în dreptul internațional.
13. De exemplu, a constatat că relele tratamente sunt echivalente cu „tortura” atunci când:
▪ reclamantul a fost dezbrăcat complet, cu mâinile legate la spate, și suspendat de brațe
(„spânzurarea palestiniană”) de agenții statului pe când era reținut pentru a i se smulge o
mărturisire (Aksoy împotriva Turciei, 1996, pct. 64; a se vedea și Israilov împotriva Rusiei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului 7/43 Ultima actualizare: 31.08.2024

 Ghid privind art. 3 din Convenție – Interzicerea torturii

2023, pct. 165, în care reclamantul a fost supus la suferințe psihice și mentale severe,
provocate în mod intenționat pentru a se obține informații);
▪ reclamantul a fost violat și supus la un număr de acte de alte rele tratamente fizice și psihice
pe când era reținut (Aydın împotriva Turciei, 1997, pct. 83-87, a se vedea și Maslova și
Nalbandov împotriva Rusiei, 2008, pct. 108 în care reclamantul a fost violat în mod repetat,
precum și supus mai multor acte de violență fizică pe timpul interogării și Zontul împotriva
Greciei, 2012, pct. 92 unde un imigrant ilegal a fost violat de un paznic de coastă responsabil
cu supravegherea sa);
▪ reclamanții au fost privați de somn, supuși „spânzurării palestiniene” și „falaka”, stropiți cu
apă, bătuți timp de mai multe zile pe când erau reținuți pentru a li se smulge o mărturisire
(Batı și alții împotriva Turciei, 2004, pct. 110 și pct. 122-124);
▪ reclamantul, un deținut aflat în refuz de hrană, a fost hrănit cu forța, în ciuda absenței unei
necesități medicale și cu folosirea cătușelor, a unui depărtător bucal, un tub special de
cauciuc introdus prin cavitatea bucală până în stomac și, în caz de rezistență, cu folosirea
forței (Nevmerzhitsky împotriva Ucrainei, 2005, pct. 98);
▪ reclamantului i s-au aplicat măsuri combinate și premeditate implicând încătușarea,
acoperirea capului și a feței, dezbrăcarea forțată, administrarea cu forța a unui supozitor
fără a fi necesar medical în timp ce era ținut la pământ, în cadrul unei „prestații
extraordinare”, pentru a obține informații de la reclamant, a-l pedepsi sau a-l intimida [El-
Masri împotriva Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei (MC), 2012, pct. 205];
▪ bătăi severe aplicate de ofițeri de poliție care au dus la decesul rudei reclamanților
(Satybalova și alții împotriva Rusiei, 2020, pct. 76; a se vedea și Lutsenko și Verbytskyy
împotriva Ucrainei, 2021, pct. 79-80, în care domnul Verbyskyy a fost bătut până la moarte
de către agenți nestatali angajați de poliție în contextul protestelor Maidan);
▪ reclamantul a fost supus la violențe fizice, inclusiv cu țevi din PVC, precum și la abuz
psihologic, cum ar fi amenințarea cu violul și violența sexuală, în timp ce se afla în detenție
de tip incommunicando la subsolul sediului poliției cecene pe motivul homosexualității sale
(Lapunov împotriva Rusiei, 2023, pct. 107-110).
14. Curtea a statuat că, un anume tip de comportament, precum violarea unei persoane private de
libertate de către un funcționar al statului trebuie să fie considerată o formă deosebit de gravă și de
josnică de rele tratamente, dată fiind ușurința cu care agresorul poate exploata vulnerabilitatea și
slăbiciunea victimei sale. În plus, violul lasă asupra victimelor cicatrici psihologice profunde care nu se
vindecă la fel de repede în timp ca alte forme de violență psihică și fizică. Victima simte, de asemenea,
durerea fizică acută a penetrării cu forța, care o face să se simtă înjosită și violată atât fizic, cât și
emoțional ((Maslova și Nalbandov împotriva Rusiei, 2008, pct. 105).
15. Curtea nu a exclus că amenințarea cu tortura poate, de asemenea, echivala cu tortura, deoarece
natura torturii include atât durerea fizică, cât și suferința psihică. În special, frica de tortura fizică în
sine poate constitui, în anumite împrejurări, tortură psihică. Cu toate acestea, a subliniat că clasificarea
dacă o amenințare sau tortura fizică anume au constituit tortură psihică sau tratamente inumane ori
degradante depindea de circumstanțele unui anumite cauze, inclusiv, în special, gravitatea presiunii
exercitate și intensitatea suferinței psihice cauzate [Gäfgen împotriva Germaniei (MC), 2010, pct. 108].
16. În Tunikova și alții împotriva Rusiei, 2021, reclamanții au cerut Curții să decidă că și relele
tratamente săvârșite de actori nestatali au constituit „tortură”. Deși Curtea a recunoscut că o
asemenea caracterizare suplimentară ar fi importantă pentru reclamanți și ar fi de natură să
influențeze percepția publică asupra violenței în familie, a considerat că nu era necesară în
circumstanțele din acest caz, unde nu exista nicio îndoială că tratamentele aplicate reclamanților au
atins pragul de gravitate necesar pentru a intra în sfera de aplicare a art. 3 din Convenție (pct. 77).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului 8/43 Ultima actualizare: 31.08.2024

 Ghid privind art. 3 din Convenție – Interzicerea torturii

Tratamente sau pedepse degradante

17. Diferențierea dintre tortură, tratamente sau pedepse inumane și tratamente sau pedepse
degradante derivă în principal dintr-o diferență în intensitatea suferinței cauzate (Irlanda împotriva
Regatului Unit, 1978, pct. 167). Curtea a considerat ca fiind „inumane” acele tratamente sau pedepse
fiindcă, inter alia, acestea au fost premeditate, au fost aplicate mai multe ore la rând și au cauzat fie
leziuni corporale reale, fie suferințe fizice și psihice intense [Labita împotriva Italiei (MC), 2000,
pct. 120 și Kudła împotriva Poloniei (MC), 2000, pct. 92].
18. De exemplu, tratamentele sau pedepsele au fost reținute ca fiind „inumane” atunci când:
▪ reclamantul a fost amenințat cu tortura pe când era reținut [Gäfgen împotriva Germaniei
(MC), 2010, pct. 91 și 101-108; a se vedea și Al-Saadoon și Mufdhi împotriva Regatului Unit,
2010, pct. 137 și 144, în care reclamantul a fost supus la temerea de a fi executat de
autorități străine și Al Nashiri împotriva României, 2018, pct. 675, în care reclamantul, supus
anterior unor rele tratamente, a fost expus unor condiții dure de detenție în izolare completă
cu perspectiva de a fi supus torturii; a se vedea și Al-Hawsawi împotriva Lituaniei, pct. 213-
214, 2024];
▪ casele și proprietatea reclamanților au fost deliberat distruse de forțele de securitate,
privându-i pe reclamanți de mijloacele de viață și obligându-i să-și părăsească satul (Selçuk
și Asker împotriva Turciei, 1998, pct. 77; Hasan İlhan împotriva Turciei, 2004, pct. 108);
▪ reclamantul a suferit de incertitudine și îngrijorare pe o perioadă prelungită și continuă din
cauza dispariției rudei sale (Orhan împotriva Turciei, 2002, pct. 360; a se vedea și Musayev și
alții împotriva Rusiei, 2007, pct. 169, în care reclamantul a fost martor la execuția
extrajudiciară a mai multora dintre rudele și vecinii săi, precum și la răspunsul neadecvat și
lipsit de eficiență al autorităților în urma evenimentelor);
▪ Reclamantul, un recrut care suferea de probleme de sănătate, a fost supus unui nivel excesiv
de exerciții fizice impuse ca pedeapsă (Chember împotriva Rusiei, 2008, pct. 57).
▪ Reclamantul își executa pedeapsa detențiunii pe viață de mult timp în condiții precare și într-
un regim foarte restrictiv [Simeonovi împotriva Bulgariei (MC), 2017, pct. 90].

Tratamente sau pedepse degradante

19. Tratamentul este considerat a fi „degradant” atunci când umilește sau înjosește o persoană,
denotând lipsă de respect pentru aceasta sau diminuându-i demnitatea umană, sau atunci când îi
trezește sentimente de frică, angoasă sau inferioritate capabile de a-i învinge rezistența morală și
fizică. Poate fi suficient ca victima să se considere umilită din punctul său de vedere, chiar dacă nu din
punctul de vedere al altora. Mai mult, deși chestiunea dacă scopul tratamentelor a fost de a umili sau
de a înjosi victima este un factor de luat în seamă, absența unui astfel de scop nu poate exclude
categoric constatarea încălcării art. 3 [Gäfgen împotriva Germaniei (MC), 2010, pct. 89; Ilaşcu și alții
împotriva Moldovei și Rusiei (MC), 2004, pct. 425; M.S.S. împotriva Belgiei și Greciei (MC), 2011,
pct. 220].
20. Pentru ca o pedeapsă să fie „degradantă” și să încalce art. 3, umilirea și înjosirea implicate trebuie
să atingă un anumit nivel. Evaluarea este, inevitabil, relativă: aceasta depinde de toate circumstanțele
cauzei și, în special, de natura și contextul pedepsei în sine și de modul și metoda de aplicare a acesteia
(Tyrer împotriva Regatului Unit, 1978, pct. 30). Pedeapsa nu își pierde caracterul degradant numai
deoarece se consideră că este, sau este într-adevăr, o descurajare sau un ajutor eficiente în controlul
criminalității și nu este niciodată permis să se recurgă la pedepse care sunt contrare art. 3, oricare ar
fi efectul lor descurajator (Tyrer împotriva Regatului Unit, 1978, pct. 31).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului 9/43 Ultima actualizare: 31.08.2024

 Ghid privind art. 3 din Convenție – Interzicerea torturii

21. În această privință, Curtea a subliniat că există o legătură puternică între conceptele de
tratamente sau pedepsire „degradante” în sensul art. 3 din Convenție și respectarea „demnității”
[Bouyid împotriva Belgiei (MC), 2015, pct. 90].
22. De exemplu, tratamentele sau pedepsele au fost reținute ca fiind „degradante” atunci când:
▪ o persoană încadrată în gradul de handicap grav a fost privată de libertate în condiții
necorespunzătoare în care aceasta a suferit în mod periculos de frig, a riscat să dezvolte
leziuni deoarece patul era prea dur sau inaccesibil și nu a putut să folosească toaleta ori să-
și mențină igiena fără dificultăți de cel mai înalt nivel (Price împotriva Regatului Unit, 2001,
pct. 30; a se vedea și Vincent împotriva Franței, 2006, pct. 101-103, în care reclamantul,
paraplegic, nu putea ieși din celulă și nici să se deplaseze în mod independent în penitenciar);
▪ reclamantului i-a fost ras părul cu forța de către administrația penitenciarului, fără nicio
justificare sau un temei legal (Yankov împotriva Bulgariei, 2003, pct. 120-121; a se vedea și
Slyusarev împotriva Rusiei, 2010, pct. 44, în care reclamantului i-au fost confiscați ochelarii
după arestarea sa pentru cinci luni, fără justificare sau temei legal);
▪ un minor străin neînsoțit a trebuit să trăiască în condiții precare într-o zonă sărăcăcioasă
(„shantytown”) din cauză că autoritățile nu au executat hotărârea judecătorească privind
plasamentul (Khan împotriva Franței, 2019, pct. 94-95);
▪ uzul de forță asupra reclamanților în timpul percheziției domiciliare nu era strict necesar
(Ilievi și Ganchevi împotriva Bulgariei, , 2021, pct. 56-57);
▪ reclamantului i-a fost aplicată pedeapsa corporală judiciară (Tyrer împotriva Regatului Unit,
1978, pct. 35).
▪ autoritățile nu au luat măsurile adecvate pentru a-i asigura unui copil de 12 ani care a asistat
la arestarea părinților săi, supravegherea de către un adult, și care a fost informat despre
situație în timp ce părinții săi erau reținuți (Ioan Pop și alții împotriva României, 2016,
pct. 65).
▪ reclamantul a fost în detenție pentru un timp îndelungat într-un mediu extrem de
supraaglomerat și insalubru în penitenciar (Kalashnikov împotriva Rusiei, 2002, pct. 102);
▪ reclamantul a fost supus la o percheziție corporală în mod necorespunzător, cu adresarea de
remarci umilitoare (Iwańczuk împotriva Poloniei, 2001, pct. 59; a se vedea și Valašinas
împotriva Lituaniei, , 2001, pct. 117, în care reclamantul a fost dezbrăcat complet în fața unui
polițist de penitenciar de sex feminin, iar agenții de penitenciar îi examinau organele sexuale,
precum și mâncarea primită, fără mănuși);
▪ luarea în custodie publică a unui solicitant de azil timp de trei luni la secția de poliție în
așteptarea aplicării unei măsuri administrative, fără a i se asigura accesul la activități
recreative și fără hrană adecvată [Tabesh împotriva Greciei, 2009, pct. 38-44, a se vedea și
Z.A. și alții împotriva Rusiei (MC), 2019, pct. 195, în care, în așteptarea soluționării cererii de
azil, reclamanții au fost încarcerați în condiții improprii, nepotrivite pentru o ședere de
durată într-o zonă de tranzit pe aeroport, precum și N.H. și alții împotriva Franței, 2020,
pct. 184, în care solicitanții de azil erau nevoiași și au trăit cu greu timp de mai multe luni din
cauza întârzierilor administrative care îi împiedicau să primească ajutorul prevăzut de lege];
▪ douăzeci și șapte de activiști LGBTI au fost supuși la abuzuri verbale feroce și la atacuri fizice
aleatorii din partea unei mulțimi de contrademonstranți, iar protecția promisă a poliției nu
a fost asigurată la timp sau în mod adecvat (Women’s Initiatives Supporting Group și alții
împotriva Georgiei, 2021 pct. 60; a se vedea și Oganezova împotriva Armeniei, 2022, pct. 97,
în care, după un interviu televizat, reclamanta – o bine-cunoscută membră a comunității
LGBTI – a fost ținta unei campanii susținute și agresiv homofobe, incluzând un atac incendiar
asupra clubului ei, precum și amenințări cu moartea și faptul că a fost supusă la atacuri fizice
de grup și la discursuri de incitare la ură);

Curtea Europeană a Drepturilor Omului 10/43 Ultima actualizare: 31.08.2024

 Ghid privind art. 3 din Convenție – Interzicerea torturii

▪ ca urmare a amânării de către cadrele medicale a accesului la teste genetice, reclamanta,

însărcinată fiind, a trebuit să suporte 6 săptămâni de incertitudine dureroasă privind
sănătatea fătului său, iar când a obținut în cele din urmă rezultatele testelor, era deja prea
târziu pentru ea să ia o decizie în cunoștință de cauză cu privire la continuarea sarcinii sau
realizarea unui avort legal (R.R. împotriva Poloniei, 2011, pct. 159).
▪ reclamantul era încătușat pe durata unei călătorii cu autobuzul timp de aproximativ 20 de
ore în contextul deportării forțate (Akkad împotriva Turciei, 2022, pct. 115).
▪ deținuții erau segregați, umiliți și asupra lor se comiteau abuzuri de către alți deținuți din
cauza statutului inferior („marginalizați”) într-o ierarhie neoficială a deținuților.
Stigmatizarea, repartizarea la munci dezonorante și negarea nevoilor de bază, impuse prin
amenințări cu violența și, de asemenea, prin acte de violență fizică și sexuală ocazională, au
durat ani întregi (S.P. și alții împotriva Rusiei, 2023, pct. 92-96, a se vedea și D împotriva
Letoniei, pct. 49, 2024).

Cu privire la relația dintre art. 2 și 8 din Convenție

23. Există anumite situații în care tratamentele de care s-a plâns reclamantul pot intra în domeniul de
aplicare al unuia sau al mai multora dintre articolele din Convenție. În asemenea cauze, în funcție de
circumstanțe, Curtea poate examina plângerea separat în temeiul fiecărei prevederi (a se vedea, de
exemplu, Mubilanzila Mayeka și Kaniki Mitunga împotriva Belgiei, 2006; și D.P. și J.C. împotriva
Regatului Unit, 2002) sau coroborat (a se vedea, de exemplu, M.C. împotriva Bulgariei, 2003). Mai
poate considera necesar și să examineze aceeași plângere conform art.8, dacă constată o încălcare a
art. 2 sau 3 din Convenție [a se vedea, de exemplu, Öneryıldız împotriva Turciei (MC), 2004; și Z și alții
împotriva Regatului Unit (MC), 2001].
24. În principiu, atunci când o persoană este agresată sau supusă relelor tratamente de către agenți
ai statului, capetele sale de cerere vor fi examinate în temeiul art. 3 din Convenție [Makaratzis
împotriva Greciei (MC), 2004, pct. 51; İlhan împotriva Turciei (MC), 2000, pct. 76]. Totuși, în
circumstanțe excepționale, în funcție de considerații precum gradul și tipul de forță folosită și natura
leziunilor, utilizarea forței de către agenți ai statului, care nu are ca rezultat decesul, poate indica o
încălcare a art. 2 din Convenție, în cazul în care comportamentul agenților statului, prin însăși natura
sa, pune grav în pericol viața reclamantului, chiar dacă acesta din urmă supraviețuiește [Makaratzis
împotriva Greciei (MC), 2004, pct. 55; Soare și alții împotriva României, 2011, pct. 108-109; și Trévalec
împotriva Belgiei, 2011, §§ 55-61].
25. În cauze privind reclamanți care au supraviețuit potențialului atac letal al unor actori nestatali,
Curtea a adoptat o abordare similară celei folosite în cauze privind uzul de forță din partea agenților
statului (Yotova împotriva Bulgariei, 2012, pct. 69).
26. Mai mult, atunci când un tratament nu respectă cerințele de protecție impuse la art. 3, poate,
totuși, să contravină art. 8 care, inter alia, protejează integritatea fizică și morală, aspecte ale dreptului
la respectarea vieții private (Wainwright împotriva Regatului Unit, 2006, pct. 43).
27. Curtea, de exemplu, a constatat că tratamentele, care nu au atins pragul de gravitate prevăzut la
art. 3, sunt contrare art. 8 atunci când:
▪ persoane din armată a fost cercetate și concediate din cauza orientării sexuale (Smith și
Grady împotriva Regatului Unit, 1999, pct. 117-123);
▪ o stație de tratare a deșeurilor din apropierea domiciliului reclamantului a cauzat noxe
(López Ostra împotriva Spaniei, 1994, pct. 58-60);
▪ ofițerii din penitenciara au dat dovadă de lipsă de politețe la percheziționarea corporală a
vizitatorilor în penitenciar, însă fără violență verbală sau contact fizic (Wainwright împotriva
Regatului Unit, 2006, pct. 44-49);

Curtea Europeană a Drepturilor Omului 11/43 Ultima actualizare: 31.08.2024

 Ghid privind art. 3 din Convenție – Interzicerea torturii

▪ reclamantul a fost atacat de o haită de câini fără stăpân din cauză că autoritățile nu au reușit
să implementeze măsuri adecvate împotriva câinilor fără stăpân (Georgel și Georgeta
Stoicescu împotriva României , 2011, pct. 45).

II. Interzicerea torturii, a tratamentelor sau a pedepselor

inumane ori degradante, cauzate sau facilitate de agenți
ai statului
Art. 3 din Convenție
„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”

Observații preliminare
28. Un stat contractant va răspunde în temeiul Convenției pentru încălcările drepturilor omului
cauzate de actele agenților săi produse în îndeplinirea sarcinilor. Curtea a hotărât că, atunci când
comportamentul unui agent al statului este ilegal, problema dacă actele în litigiu se pot imputa statului
necesită o apreciere a circumstanțelor în ansamblu și o luare în considerare a naturii și a
circumstanțelor respectivului comportament. Mai mult, faptul dacă o persoană este agent al statului
în scopurile Convenției se stabilește pe baza unei multitudini de factori, dintre care niciunul nu este
determinant în sine. Criteriile-cheie utilizate pentru a stabili dacă statul este responsabil pentru actele
unei persoane, fie aceasta o persoană oficială în mod formal sau nu, sunt după cum urmează:
modalitatea de numire, supravegherea și responsabilitatea, obiectivele, puterile și funcțiile persoanei
în chestiune (V.K. împotriva Rusiei, 2017, pct. 174).
29. În legătură cu cele de mai sus, consimțământul sau conivența autorităților unui stat contractant
față de actele persoanelor particulare care încalcă drepturile prevăzute de Convenție ale altor
persoane aflate sub jurisdicția sa poate angaja această răspundere a statului în temeiul Convenției
(Chernega și alții împotriva Ucrainei, 2019, pct. 127).

Aprecierea probelor
30. În cauzele în care se susține încălcarea art. 3 din Convenție, trebuie ca, în aprecierea probelor, să
realizeze o examinare deosebit de riguroasă. În cazul în care s-au desfășurat proceduri interne, nu
este sarcina Curții să înlocuiască cu propria evaluare a situației de fapt pe cea a instanțelor interne și,
de regulă, este sarcina acestor instanțe să examineze probele puse la dispoziție. Deși în cauzele în
temeiul art. 3 Curtea este pregătită să fie mai critică față de concluziile instanțelor interne, în
circumstanțe normale solicită elemente convingătoare pentru a se abate de la constatările de facto la
care au ajuns instanțele respective (Cestaro împotriva Italiei, 2015, pct. 164 și cauzele citate în
aceasta).
31. În cauzele în care există relatări contradictorii ale evenimentelor, Curtea se confruntă în stabilirea
faptelor, în mod inevitabil, cu aceleași dificultăți întâmpinate de instanța de prim grad. Caracterul
specific al acestei sarcini prevăzute la art. 19 din Convenție – să asigure respectarea de către state
contractante a angajamentelor care le incumbă de a garanta drepturile fundamentale consacrate de
Convenție – condiționează abordarea sa privind chestiunile legate de dovezi și probe [El-Masri
împotriva Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei (MC), 2012, pct. 151].

Curtea Europeană a Drepturilor Omului 12/43 Ultima actualizare: 31.08.2024

 Ghid privind art. 3 din Convenție – Interzicerea torturii

Principiul probei
32. Acuzațiile de tratamente care sunt contrare art. 3 trebuie să fie susținute de probe
corespunzătoare. La evaluarea acestor probe, Curtea adoptă principiul probei „dincolo de orice
îndoială rezonabilă”, dar adaugă că astfel de probe pot rezulta din coexistența unor deducții suficient
de puternice, clare și concordante sau a unor presupuneri de facto similare necontestate [Salman
împotriva Turciei (MC), 2000, pct. 100; Bouyid împotriva Belgiei (MC), 2015, pct. 82].

Sarcina probei
33. Gradul de convingere necesar pentru a ajunge la o anumită concluzie și, în legătură cu aceasta,
repartizarea sarcinii probei sunt legate inerent de specificitatea faptelor, de natura acuzației formulate
și de dreptul prevăzut de Convenție care a fost invocat [El-Masri împotriva Fostei Republici Iugoslave
a Macedoniei (MC), 2012, pct. 151].
34. Procedurile în temeiul Convenției nu se pretează în sine în toate cazurile unei aplicări stricte a
principiului affirmanti incumbit probatio (sarcina probei revine celui care afirmă) [Blokhin împotriva
Rusiei (MC), 2016, pct. 140]. În cazul în care evenimentele în cauză sunt cunoscute integral, sau într-
o mare măsură, exclusiv de autorități, precum în cazul persoanelor reținute aflate sub controlul lor,
vor exista prezumții de fapt puternice privind leziunile survenite în cursul unei astfel de detenții.
Sarcina probei revine prin urmare Guvernului, care trebuie să ofere o explicație satisfăcătoare și
suficientă furnizând probe care să stabilească faptele care pun la îndoială relatarea evenimentelor de
către victimă [Salman împotriva Turciei (MC), 2000, pct. 100]. În lipsa unei astfel de explicații, Curtea
poate formula concluzii defavorabile Guvernului [Bouyid împotriva Belgiei (MC), 2015, pct. 83; a se
vedea, de exemplu, Lapunov împotriva Rusiei, 2023, pct. 103-106].
35. Principiul menționat anterior se aplică în toate cauzele în care o persoană se află sub controlul
poliției sau al unei autorități similare [Bouyid împotriva Belgiei (MC), 2015, pct. 84].

Uzul de forță din partea agenților statului

Considerații generale
36. Așa după cum s-a menționat anterior, atunci când o persoană este privată de libertate sau, mai
general, se confruntă cu agenți de aplicare a legii, orice folosire a forței fizice care nu a fost strict
impusă de comportamentul său lezează demnitatea umană și este, în principiu, o încălcare a dreptului
prevăzut la art. 3 din Convenție. În acest sens, Curtea a subliniat că expresia „în principiu” nu poate fi
interpretată în sensul că ar putea exista situații în care nu se impune constatarea unei încălcări,
deoarece nu a fost atins pragul de gravitate. Orice ingerință în demnitatea umană lovește în însăși
esența Convenției. Din acest motiv, orice comportament al agenților de aplicare a legii față de o
persoană și care diminuează demnitatea umană constituie o încălcare a art. 3 din Convenție. Privește
în special folosirea forței împotriva unei persoane atunci când nu este strict necesară în raport cu
comportamentul acesteia, indiferent de impactul avut asupra sa [Bouyid împotriva Belgiei (MC), 2015,
pct. 100-101].
37. Curtea a subliniat în continuare că art. 3 nu interzice utilizarea forței de către agenți ai statului,
în anumite împrejurări bine definite, precum efectuarea arestării. Cu toate acestea, forța poate fi
folosită numai dacă este indispensabilă și nu trebuie să fie excesivă (Necdet Bulut împotriva Turciei,
2007, pct. 23; Shmorgunov și alții împotriva Ucrainei, 2021, pct. 359). În această privință, prezintă
importanță faptul dacă, de exemplu, sunt motive pentru a crede că persoana vizată ar rezista arestării
sau s-ar eschiva, ar provoca răni ori prejudicii sau ar distruge probe (Mafalani împotriva Croației, 2015,
pct. 120 și cauzele citate în aceasta).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului 13/43 Ultima actualizare: 31.08.2024

 Ghid privind art. 3 din Convenție – Interzicerea torturii

38. De exemplu, Curtea a constatat că nu sunt proporționale metodele folosite de poliție, inclusiv
utilizarea bastoanelor pentru a controla reclamantul în cursul unui control al identității, dat fiind că
reclamantul nu era înarmat și rămăsese în mare măsură pasiv înainte de a fi pus la pământ, deși l-a
mușcat pe unul dintre agenții de poliție (Dembele împotriva Elveției, 2013, pct. 47; a se vedea și A.P.
împotriva Slovaciei, 2020, pct. 62, în care reclamantul i-a scuipat pe agenți și a încercat să-i lovească
cu pumnul).
39. În schimb, Curtea a constatat că, din cauza comportamentului lor, a fost necesară folosirea forței
împotriva reclamanților – culturiști – care au opus rezistență și i-au agresat pe agenții de poliție în
timpul arestării (Berliński împotriva Poloniei, 2002, pct. 62, a se vedea și Barta împotriva Ungariei,
2007, pct. 72, în care reclamanta a suferit leziuni în timpul arestării, când a obstrucționat agentul de
poliție, și P.M. și F.F. împotriva Franței, 2021, pct. 88, în care reclamanții, care se aflau în stare de
ebrietate, au suferit leziuni pe durata arestării pentru infracțiunea de daune cauzate proprietății
private).
40. În plus, în contextul unei operațiuni a poliției urmărind scopuri legitime, precum efectuarea unei
arestări, a percheziției și a ridicării de articole, ca și obiectivul de interes public al urmăririi penale a
infracțiunilor, anterior Curtea a constatat că posibila prezență la locul arestării a membrilor familiei,
în special a copiilor, a căror vârstă mică îi face vulnerabili psihic, este un factor care trebuie luat în
considerare în planificarea și desfășurarea operațiunii (Gutsanovi împotriva Bulgariei, 2013, pct. 132).
În Gutsanovi împotriva Bulgariei, 2013, Curtea a constatat că faptul că operațiunea poliției a avut loc
la primele ore ale dimineții și a implicat agenți speciali purtând măști a dus la intensificarea
sentimentelor de teamă și anxietate ale copiilor care au asistat la arestarea tatălui lor, astfel încât
tratamentul la care au fost supuși a depășit pragul de gravitate prevăzut (pct. 134; a se vedea și A
împotriva Rusiei, 2019, pct. 67, în care o copilă de nouă ani a asistat la arestarea violentă a tatălui ei,
care nu a opus rezistență și, dimpotrivă, Ilievi și Ganchevi împotriva Bulgariei, 2021, pct. 60, în care
toți membrii familiei care au asistat la arestarea rudelor în casa lor erau adulți).
41. Pentru folosirea forței în contextul specific al detenției, a se vedea Ghid privind jurisprudența
derivată din Convenția europeană a drepturilor omului – Drepturile persoanelor private de libertate în
contextul specific al adunărilor și al demonstrațiilor publice, a se vedea Ghid privind jurisprudența
derivată din Convenția europeană a drepturilor omului – Proteste în masă.

Folosirea mijloacelor sau a măsurilor specifice de constrângere

42. Folosirea mijloacelor de constrângere, precum cătușele, nu ridică în general o problemă sub
incidența art. 3 din Convenție în cazul în care măsura se impune în legătură cu o arestare sau o privare
de libertate legale și nu implică folosirea forței, sau expunerea în public, peste nivelul considerat
necesar într-un mod rezonabil în circumstanțele date (Shlykov și alții împotriva Rusiei, 2021, pct. 72).
Curtea consideră că sunt importante circumstanțele fiecărei cauze și examinează dacă folosirea
constrângerilor a fost necesară (Pranjić-M-Lukić împotriva Bosniei și Herțegovinei, 2020, pct. 72). În
această privință, prezintă importanță faptul dacă, de exemplu, sunt motive pentru a crede că persoana
vizată ar rezista arestării sau ar încerca să se eschiveze, sau ar provoca răni ori prejudicii sau ar distruge
probe [Svinarenko şi Slyadnev împotriva Rusiei (MC), 2014, pct. 117 și cauzele citate în aceasta].
43. În special, Curtea a hotărât că uzul cătușelor ar putea fi necesar în ocazii specifice, precum
transferările în afara penitenciarului; când se face pe perioade scurte sau atunci când constituie o
măsură individuală și revizuibilă periodic față de reclamant, care este legată de o apreciere personală
a riscului bazată pe comportamentul acestuia (Shlykov și alții împotriva Rusiei, 2021, pct. 73). Atunci
când apreciază nivelul de gravitate în acest context, Curtea evaluează o varietate de factori, precum:
severitatea sentinței reclamantului; cazierul și istoricul violențelor sale; dacă măsura respectă
legislația națională; proporționalitatea măsurii față de comportamentul persoanei; legalitatea
detenției; natura publică a tratamentului; consecințele pentru sănătate; starea de sănătate a

Curtea Europeană a Drepturilor Omului 14/43 Ultima actualizare: 31.08.2024

 Ghid privind art. 3 din Convenție – Interzicerea torturii

reclamantului; alte condiții de securitate aplicate; și perioada în care au fost aplicate cătușele (Shlykov
și alții împotriva Rusiei, 2021, pct. 73 și cauzele menționate în aceasta).
44. În ceea ce privește utilizarea spray-ului cu piper în aplicarea legii, Curtea a confirmat
recomandările Comitetului European pentru Prevenirea Torturii și a Tratamentelor sau Pedepselor
inumane sau degradante (CPT). Potrivit CPT, spray-ul cu piper este o substanță potențial periculoasă
și nu trebuie folosită în spații închise: dacă în mod excepțional este necesară folosirea sa spații
deschise, trebuie instituite garanții clar definite (Tali împotriva Estoniei, 2014, pct. 78; a se vedea și El-
Asmar împotriva Danemarcei, 2023, pct. 78-79). În special, nu ar trebui să fie folosit niciodată
împotriva unei persoane care a fost deja plasată sub control (İzci împotriva Turciei, 2013, pct. 40-41 și
Ali Güneş împotriva Turciei, 2012, pct. 39-40).
45. În mod similar, Curtea a făcut referire la rezervele serioase ale CPT cu privire la folosirea armelor
cu electroșocuri, în mod deosebit, atunci când sunt aplicate prin contact, deoarece produc suferință
intensă și incapacitate temporară. În această privință, Curtea a subliniat că agenții de aplicare a legii
instruiți corespunzător dispun de multe alte tehnici de control atunci când se află la foarte mică
distanță de persoana care trebuie adusă sub controlul lor (Anzhelo Georgiev și alții împotriva Bulgariei,
2014 pct. 75-76).
46. În ceea ce privește ținerea unei persoane într-o cușcă de metal pe durata procesului, Curtea a
constatat că o asemenea măsură – având în vedere natura sa în mod obiectiv degradantă,
incompatibilă cu normele comportamentului civilizat care este semnul distinctiv al unei societăți
democratice – constituie în sine un afront la adresa demnității umane cu încălcarea art. 3 din
Convenție [Svinarenko și Slydanev împotriva Rusiei (MC) nr. (MC), 2014, pct. 138; a se vedea și
Karachentsev împotriva Rusiei, 2018, pct. 53, în care reclamantul a luat parte la procesul său via un
link video dintr-o cușcă de metal din interiorul penitenciarului]. Dimpotrivă, plasarea inculpaților în
spatele dispozitivelor de separare din sticlă sau în cabine de sticlă nu implică, în sine, un element de
umilire suficientă pentru a ajunge la nivelul minim de gravitate. Acest nivel poate fi atins, totuși, dacă
circumstanțele izolării în dispozitive de separare din sticlă sau în cabine de sticlă, considerate în
ansamblu, le-ar cauza stres sau suferință de o intensitate peste nivelul inevitabil de suferință inerent
detenției (Yaroslav Belousov împotriva Rusiei, 2016, pct. 125).
47. Pentru folosirea unor asemenea tehnici și a altora în contextul specific al detenției, a se vedea
Ghid privind jurisprudența derivată din Convenția europeană a drepturilor omului – Drepturile
persoanelor private de libertate.

Percheziția corporală sau intimă

48. Percheziția corporală sau intimă efectuată în timpul arestării va fi compatibilă cu art. 3 cu condiția
să fie efectuată în mod corespunzător cu respectarea demnității umane și în scop legitim (Wieser
împotriva Austriei, 2007, pct. 39; a se vedea și Roth împotriva Germaniei, 2020, pct. 65 în contextul
privării de libertate și Ghid privind jurisprudența derivată din Convenția europeană a drepturilor omului
– Drepturile persoanelor private de libertate).

Serviciul militar
49. Serviciul militar obligatoriu implică adesea elemente de suferință și umilire, la fel ca măsurile care
privează de libertate aplicate persoanei. Cu toate acestea, multe acte care ar constitui tratamente
degradante sau inumane față de deținuți pot să nu atingă pragul de rele tratamente atunci când apar
în cadrul forțelor armate, în măsura în care contribuie la misiunea specifică a forțelor armate prin
aceea că fac parte, de exemplu, din pregătirea pentru condițiile de război (Chember împotriva Rusiei,
2008, pct. 49).
50. Totuși, statul are datoria de a se asigura că o persoană își îndeplinește serviciul militar în condiții
compatibile cu respectarea demnității umane, că procedurile și metodele pregătirii militare nu o

Curtea Europeană a Drepturilor Omului 15/43 Ultima actualizare: 31.08.2024

 Ghid privind art. 3 din Convenție – Interzicerea torturii

supun unui stres sau unor greutăți de o intensitate peste nivelul inevitabil de suferință inerent
disciplinei militare și că, date fiind nevoile practice ale serviciului, sănătatea și bunăstarea sa sunt
asigurate în mod corespunzător, între altele, prin furnizarea de asistență medicală necesară (Chember
împotriva Rusiei, 2008, pct. 50).
51. Cu toate că exercițiile fizice provocatoare pot face parte integrantă din disciplina militară, Curtea
a subliniat că, pentru a fi compatibile cu art. 3 din Convenție, trebuie să nu depășească nivelul de la
care ar pune în pericol sănătatea și bunăstarea recruților sau ar submina demnitatea umană a acestora
(Chember împotriva Rusiei, 2008, pct. 51).
52. Curtea a constatat, de exemplu, încălcarea art. 3 cu privire la un bărbat cu probleme la genunchi
căruia i s-a ordonat să facă 350 de genuflexiuni ca pedeapsă pentru insuficienta curățare a barăcilor
(Chember împotriva Rusiei, 2008, pct. 52-57). La fel, art. 3 a fost încălcat în Taştan împotriva Turciei,
2008, când un bărbat de 71 de ani a fost chemat pentru a îndeplini serviciul militar și făcut să ia parte
la pregătirea rezervată recruților mult mai tineri (pct. 31). Curtea a considerat, de asemenea, că art.
3 a fost încălcat în Lyalyakin împotriva Rusiei, 2015, în care un recrut care a încercat să fugă a fost
obligat să stea în fața batalionului având numai chiloții militari (pct. 72-79).

Condițiile de detenție
53. Pentru ca detenția să intre în mod specific sub incidența art. 3 din Convenție, suferința și umilirea
implicate de aceasta trebuie să depășească elementul inevitabil al suferinței și umilinței specific
privării de libertate în sine. Astfel, autoritățile trebuie să se asigure că o persoană este deținută în
condiții compatibile cu respectarea demnității umane, că modul și metoda de executare a unei
pedepse privative de libertate sau a altui tip de măsură de detenție nu supun persoana în cauză la
stres sau suferințe cu o intensitate peste nivelul inevitabil de suferință inerent detenției și că, date
fiind cerințele practice ale detenției, sănătatea și bunăstarea persoanei în cauză sunt asigurate în mod
corespunzător [Neshkov și alții împotriva Bulgariei, 2015, pct. 227 și Muršić împotriva Croației (MC),
2016, pct. 99].
54. Atunci când sunt evaluate condițiile de detenție, trebuie să se țină seama de efectele cumulate
ale condițiilor respective, precum și de afirmațiile specifice făcute de reclamant. Trebuie luată în
considerare, de asemenea, durata perioadei în care o persoană este deținută în acele condiții specifice
[Ananyev și alții împotriva Rusiei, 2012, pct. 142; Idalov împotriva Rusiei (MC), 2012, pct. 94 și Muršić
împotriva Croației (MC), 2016, pct. 101].
55. Informații mai detaliate pot fi găsite în Ghid privind jurisprudența derivată din Convenția
europeană a drepturilor omului – Drepturile persoanelor private de libertate.

Tratamentul medical în timpul detenției

56. Art. 3 impune statului obligația de a proteja starea fizică bună a persoanelor private de libertate
acordându-le, între altele, îngrijirile medicale necesare [Blokhin împotriva Rusiei (MC), 2016, pct. 136
și Mozer împotriva Moldovei și Rusiei (MC), pct. 178].
57. În această privință, simplul fapt că un deținut a fost văzut de un medic și i s-a prescris un anumit
tip de tratament nu poate duce automat la concluzia că asistența medicală a fost corespunzătoare.
Autoritățile trebuie să se asigure totodată că se păstrează un dosar complet privind starea de sănătate
a deținutului și tratamentul său din cursul detenției, că diagnosticul și îngrijirile sunt prompte și
corecte, precum și că, acolo unde natura afecțiunii medicale o impune, supravegherea este periodică
și sistematică și implică o strategie terapeutică menită să trateze corespunzător problemele de
sănătate ale deținutului sau să prevină agravarea lor, mai degrabă decât să le abordeze în mod
simptomatic. Autoritățile trebuie să arate totodată că au fost create condițiile necesare pentru ca
tratamentul prescris să fie într-adevăr urmat complet. În plus, tratamentul medical acordat în
penitenciare trebuie să fie adecvat, adică la un nivel comparabil cu cel pe care autoritățile statului s-

Curtea Europeană a Drepturilor Omului 16/43 Ultima actualizare: 31.08.2024

 Ghid privind art. 3 din Convenție – Interzicerea torturii

au angajat să-l asigure populației în ansamblu. Totuși, acest lucru nu înseamnă că fiecărei persoane
private de libertate trebuie să i se garanteze același nivel de tratament medical care este disponibil în
cele mai bune centre de sănătate din afara penitenciarelor. Atunci când tratamentul nu poate fi
instituit la locul detenției, trebuie să fie posibilă transferarea deținutului la spital sau la o unitate
specializată [Rooman împotriva Belgiei (MC), 2019, pct. 147-148].
58. Informații mai detaliate pot fi găsite în Ghid privind jurisprudența derivată din Convenția
europeană a drepturilor omului – Drepturile persoanelor private de libertate.

Suferința rudelor victimei

Observații preliminare
59. Curtea a fost întotdeauna sensibilă, în jurisprudența sa, la impactul psihologic profund pe care o
gravă încălcare a drepturilor omului îl are asupra membrilor din familia victimei care sunt reclamanți
în fața Curții. Cu toate acestea, pentru a se constata o încălcare separată a art. 3 din Convenție în
privința rudelor victimei, trebuie să existe factori speciali care să confere suferinței lor o dimensiune
și o natură diferite de stresul emoțional inevitabil rezultat din încălcarea propriu-zisă menționată
[Janowiec și alții împotriva Rusiei (MC), 2013, pct. 177]. Jurisprudența din această categorie a fost
dezvoltată în principal cu privire la rudele unor persoane dispărute. Cu toate acestea, Curtea a aplicat,
de asemenea, în mod excepțional principiile stabilite în aceste cazuri de dispariții în afara contextului
de dispariții [Nicolae Virgiliu Tănase împotriva României (MC), 2019, pct. 227].

Rudele persoanelor dispărute

60. Fenomenul disparițiilor impune o povară specială rudelor persoanelor dispărute, care sunt ținute
în necunoaștere cu privire la soarta celor dragi și suportă suferința incertitudinii. Prin urmare,
jurisprudența Curții a recunoscut de mult timp că situația rudelor poate dezvălui tratamente inumane
ori degradante care sunt contrare art. 3. Esența unei încălcări nu constă în faptul că a existat o
încălcare gravă a drepturilor omului privind persoana dispărută, ci constă în reacția și atitudinea
autorităților față de situație în momentul în care le-a fost sesizată [Varnava și alții împotriva Turciei
(MC), 2009, pct. 200].
61. Alți factori relevanți includ gradul de apropiere al legăturii de familie, circumstanțele speciale ale
relației, măsura în care membrul de familie a asistat la evenimentele respective și implicarea
membrului de familie în încercarea de a obține informații privind persoana dispărută. Constatarea
încălcării nu se limitează la cauze în care statul pârât a fost declarat responsabil pentru dispariție, ci
poate apărea atunci când lipsa de răspuns a autorităților la cererea de informații a rudelor sau când
obstacolele puse în calea lor, făcând ca acestea să îndure greul eforturilor de a descoperi orice fapt,
pot fi considerate ca dezvăluind ignorarea flagrantă, continuă și insensibilă a obligației de a da seama
de localizarea și soarta persoanei dispărute [Varnava și alții împotriva Turciei (MC), 2009, pct. 200;
Janowiec și alții împotriva Rusiei (MC), 2013, pct. 178].
62. De exemplu, în cauza Orhan împotriva Turciei, 2002, reclamantul se plângea că dispariția fiului său
mai mare și a celor doi frați i-au produs suferință cu încălcarea art. 3. Curtea a reținut că reclamantul
a fost prezent și a asistat la plecarea din sat a fiului și a fraților cu soldații și că dispăruseră înainte cu
aproape opt ani. Aceasta a subliniat, de asemenea, că reclamantul a suportat povara desfășurării a
numeroase anchete și petiții și că nu a primit informații sau explicații din partea autorităților, nici nu
a fost informat cu privire la soluționarea urmăririlor penale desfășurate. A reținut în continuarea că
reclamantul a pierdut siguranța domiciliului și a satului său. Pe baza tuturor acestor factori, Curtea
consideră că incertitudinea și îngrijorarea suferite de către reclamant pe o perioadă prelungită și
continuă i-au provocat grave angoase și stres psihic constituind un tratament contrar art. 3 (pct. 359-
360; a se vedea și Imakayeva împotriva Rusiei, 2006, pct. 165, în care Curtea a subliniat și că
autoritățile, în mod nejustificat, i-au refuzat reclamantei accesul la documentele din dosarele

Curtea Europeană a Drepturilor Omului 17/43 Ultima actualizare: 31.08.2024

 Ghid privind art. 3 din Convenție – Interzicerea torturii

anchetei, care puteau arunca o lumină asupra sorții rudelor sale dispărute, fie în mod direct, fie prin
procedurile în fața Curții Europene a Drepturilor Omului; și Enzile Özdemir împotriva Turciei, 2008,
pct. 64-65, în care Curtea a subliniat și existența unei ștampile oficiale confirmând luarea în custodie
publică a soțului reclamantei, liniștind-o astfel cu privire la locația soțului ei dispărut, ulterior negată
de autorități fără nicio explicație).
63. Dimpotrivă, Curtea nu a constatat încălcarea art. 3 cu privire la reclamanta al cărei soț dispăruse
în circumstanțe care îi puneau viața în pericol, pe motiv că nici nu a fost martoră la pretinsele
evenimente care au dus la dispariția acestuia, nici nu și-a demonstrat implicarea în urmăririle penale
aflate în derulare (Nesibe Haran împotriva Turciei, 2005, pct. 83-84; a se vedea și Kagirov împotriva
Rusiei, 2015, pct. 113, în care Curtea nu a fost convinsă că efectuarea anchetei de către autorități, deși
neglijentă, ar fi atins nivelul de gravitate cerut în temeiul art. 3 din Convenție).

Decese confirmate
64. Curtea are o abordare mai restrictivă în situațiile în care persoana este reținută, dar mai târziu
este găsită decedată, după o perioadă relativ scurtă de incertitudine privind soarta sa. Într-o serie de
cauze cecene în care reclamanții nu au fost martori la uciderea rudelor lor, dar au aflat despre moartea
lor numai după ce le-au fost descoperite trupurile, Curtea a considerat că nu era necesară o constatare
separată a încălcării art. 3, dat fiind că deja constatase încălcarea art. 2 din Convenție pe aspecte de
fond și de procedură. În plus, în cauzele privind persoane care erau ucise de autorități cu încălcarea
art. 2, Curtea a reținut că aplicarea art. 3 nu se extinde de obicei la rude pe considerentul naturii
instantanee a incidentului care duce la respectivul deces. O constatare separată a încălcării art. 3 a
fost considerată doar în situații de deces confirmat în care reclamanții erau martori oculari la suferința
membrilor familiilor acestora [Janowiec și alții împotriva Rusiei (MC), 2013, pct. 179-181 și cauzele
citate în aceasta].

Rele tratamente aplicate cadavrelor

65. Curtea a hotărât că prin deces calitatea umană s-a stins și, prin urmare, interzicerea relelor
tratamente nu mai este aplicabilă pentru cadavre (Akpınar și Altun împotriva Turciei, 2007, pct. 82).
Cu toate acestea, relele tratamentele aplicate cadavrelor au dus la încălcarea art. 3 cu privire la rudele
persoanei decedate (pct. 84-87).
66. În Khadzhialiyev și alții împotriva Rusiei, 2008, Curtea a constatat încălcarea art. 3, unde
reclamanții nu au putut înmormânta corespunzător corpurile dezmembrate și decapitate ale copiilor
lor, deoarece au fost găsite numai părți ale rămășitelor (pct. 121). În Akkum împotriva Turciei ,2005,
art. 3 a fost încălcat în privința unui tată căruia i-a fost prezentat corpul mutilat al fiului (pct. 259). În
Elberte împotriva Letoniei, 2015, Curtea a constatat încălcarea art. 3 determinată de prelevarea de
țesut de la soțul decedat al reclamantei fără consimțământul prealabil sau cunoștința acesteia și în
mod contrar legislației interne (pct. 143).
67. Nu a rezultat nicio încălcare în Cangöz și alții împotriva Turciei, 2016, în care corpuri ale rudelor
reclamanților, care fuseseră ucise de soldați, au fost duse la o bază militară. Acolo au fost așezate în
exterior într-un loc de unde puteau fi văzute de soldații din bază, dezbrăcate de haine și examinate de
procuror și doi medici. Curtea a reținut că, indiferent dacă reclamanții au văzut personal cadavrele,
cunoașterea condițiilor în care trupurile rudelor lor au fost examinate a generat suferință psihică.
Totuși, având în vedere în mod special scopul tratamentelor (efectuarea examinării cadavrelor),
circumstanțele nu au dat suferinței reclamanților o dimensiune și o natură diferite de stresul
emoțional care poate fi considerat ca fiind inevitabil cauzat oricărui membru de familie al persoanei
decedate într-o situație comparabilă (Cangöz și alții împotriva Turciei, 2016, pct. 157-168).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului 18/43 Ultima actualizare: 31.08.2024

 Ghid privind art. 3 din Convenție – Interzicerea torturii

Altele
68. Cauza Mubilanzila Mayeka și Kaniki Mitunga împotriva Belgiei, 2006 a privit detenția și deportarea
unui solicitant de azil minor neînsoțit. Curtea, având în vedere conduita autorităților naționale, a
constatat că prima reclamantă – mama copilei în vârstă de cinci ani reținut – a suportat o profundă
suferință și anxietate ca urmare a detenției fiicei sale. Având în vedere circumstanțele cauzei, Curtea
a concluzionat că nivelul de gravitate necesar pentru stabilirea unei încălcări a art. 3 fusese atins
(pct. 55-59). Dimpotrivă, Curtea a constatat că anxietatea simțită de mama unui copil de opt ani, care
a petrecut o zi la secția de poliție în timpul anchetei împotriva mamei, neraportată la autoritățile
pentru protecția copilului, nu a atins nivelul minim de gravitate (Tarak și Depe împotriva Turciei, 2019,
pct. 79).
69. Într-o cauză în care fiul reclamantei a murit în închisoare de SIDA din cauza îngrijirilor medicale
inadecvate, Curtea, ținând seama de o serie de factori, inclusiv numeroasele încercări ale reclamantei
de a atrage atenția asupra situației fiului ei și atitudinea cinică, indiferentă și crudă arătată de autorități
față de apelurile ei, atât înainte de decesul fiului, cât și în timpul anchetei ulterioare, a constatat că
aceasta a fost victima unui tratament inuman (Salakhov şi Islyamova împotriva Ucrainei, 2013,
pct. 204).
70. În contextul unei anchetări a acuzațiilor de agresiune sexuală, Curtea a considerat că reclamantul
– tatăl pretinsei victime – nu a prezentat niciun exemplu de reacție sau atitudine nepotrivite din partea
autorităților față de el și, prin urmare, a respins această parte din cerere ((M.P. și alții împotriva
Bulgariei, 2011, pct. 123-125).

Condamnarea și aplicarea pedepsei

Vârsta răspunderii penale
71. În V. împotriva Regatului Unit, 1999, și T. împotriva Regatului Unit, 1999, Curtea a analizat dacă
atribuirea răspunderii penale reclamanților cu privire la acte săvârșite atunci când erau în vârstă de 10
ani ar putea duce la încălcarea art. 3 din Convenție. Curtea a constatat că nu a existat, la acel moment,
niciun standard comun clar în rândul statelor membre ale Consiliului Europei cu privire la vârsta
minimă a răspunderii penale. Deși Anglia și Țara Galilor se aflau printre puținele jurisdicții europene
având o vârstă mică a răspunderii penale, nu s-ar putea spune că vârsta de zece ani este atât de mică
încât să se deosebească în mod disproporționat de vârsta limită din alte state europene. Prin urmare,
Curtea a concluzionat că atribuirea răspunderii penale reclamanților nu a dus, în sine, la o încălcare a
art. 3 din Convenție [V. împotriva Regatului Unit (MC), 1999, pct. 72-74; T. împotriva Regatului Unit
(MC), 1999, pct. 70-72].

Pedepse extrem de disproporționate

72. Curtea acceptă că, deși, în principiu, problema unei pedepse adecvate se află în general în afara
domeniului de aplicare a Convenției, o pedeapsă extrem de disproporționată ar putea echivala cu rele
tratamente, contrare art. 3 în momentul impunerii sale. Totuși, Curtea a subliniat că „extrema
disproporționalitate” reprezintă un test strict care va fi trecut doar în cazuri rare și unice (Babar Ahmad
și alții împotriva Regatului Unit, 2012, pct. 237; Harkins și Edwards împotriva Regatului Unit, 2012,
pct. 133).
73. De exemplu, Curtea nu a admis că extrădarea reclamantului ar genera un risc concret de
tratamente contrare art. 3 din Convenție într-o cauză în care probele sugerau că reclamantul ar putea
primi o pedeapsă de până la 35 de ani de închisoare în cazul extrădării sale în Statele Unite ale Americii,
fără o condiție privind pedeapsa minimă. Ținând seama de natura presupuselor infracțiuni, care includ
infracțiuni de terorism, și de pragul înalt necesar pentru a demonstra că o pedeapsă ar fi excesiv de
disproporționată, Curtea nu a admis că extrădarea reclamantului ar genera un risc concret de

Curtea Europeană a Drepturilor Omului 19/43 Ultima actualizare: 31.08.2024

 Ghid privind art. 3 din Convenție – Interzicerea torturii

tratamente contrare art. 3 din Convenție ca urmare a duratei oricărei pedepse impuse (Aswat
împotriva Regatului Unit, 2013, pct. 58).
74. Într-o cauză în care reclamanții s-au plâns de continuarea executării în Regatul Unit, în temeiul
unui acord de transfer al deținutului, a unei pedepse lungi impuse de instanțele din Thailanda, Curtea
a subliniat că, atunci când se examinează dacă o pedeapsă încalcă art. 3 în contextul continuării
executării pedepsei în temeiul unui acord de transfer al deținutului, accentul trebuie pus pe aspectul
dacă orice suferință sau umilință implicate depășește gradul inevitabil de suferință sau umilință legat
de punerea în executare a pedepsei cu închisoarea aplicate de instanța străină. În evaluarea gradului
de suferință și de umilire, este necesar să se țină seama de diferitele practici de condamnare adoptate
de state și de diferențele legitime și rezonabile dintre state, ca și de durata adecvată a pedepselor.
Curtea trebuie să ia în considerare și faptul că transferul a avut loc în cadrul cooperării internaționale
în administrarea justiției, care este, în principiu, în interesul persoanelor în cauză. Prin urmare, atunci
când măsura cooperării internaționale vizează promovarea și protecția drepturilor fundamentale ale
persoanelor supuse sancțiunilor penale în străinătate, beneficiul de care se bucură reclamantul ca
rezultat al executării măsurii reprezintă un factor important în favoarea constatării că modul și metoda
de executare a pedepsei nu supun reclamantul la stres sau suferințe care depășește nivelul inevitabil
de suferință inerent detenției (Willcox și Hurford împotriva Regatului Unit, 2013, pct. 76).

Pedeapsa cu moartea
75. În Al-Saadoon și Mufdhi împotriva Regatului Unit, 2010, Curtea a reținut că toate statele membre,
cu excepția a două dintre ele, au semnat Protocolul nr. 13 referitor la abolirea pedepsei cu moartea în
toate situațiile și că toate statele semnatare, mai puțin trei dintre ele, l-au ratificat. S-a constatat că
aceste cifre, precum și practica constantă a statelor în ceea ce privește respectarea moratoriului
privind pedeapsa capitală, indică în mod clar că art. 2 a fost modificat astfel încât să interzică pedeapsa
cu moartea în toate situațiile.1 În acest context, Curtea nu a considerat, așa cum hotărâse anterior în
Soering împotriva Regatului Unit, 1989, pct. 102-104, că formularea tezei a doua a art. 2 § 1 continua
să îi interzică interpretarea cuvintelor „pedepse sau tratamentele inumane ori degradante” de la art.
3 ca incluzând pedeapsa cu moartea (Al-Saadoon și Mufdhi împotriva Regatului Unit, 2010, pct. 120).
Pedeapsa capitală a devenit, prin urmare, o formă inacceptabilă de pedeapsă care nu mai este permisă
în temeiul art. 2 astfel cum a fost modificat de Protocolul nr. 6 și Protocolul nr. 13 și care constituie
„tratamente sau pedepsire inumane ori degradante” în temeiul art. 3 [A.L. (X.W.) împotriva
Rusiei2015, pct. 64].
76. Art. 3 din Convenție interzice extrădarea, expulzarea sau alte transferări ale unei persoanei în alt
stat în cazul în care s-a demonstrat că există motive întemeiate să se creadă că aceasta ar fi expusă
unui risc real de a fi condamnată la pedeapsa cu moartea în statul respectiv [Al-Saadoon și Mufdhi
împotriva Regatului Unit, 2010, pct. 123 și 140-143; A.L. (X.W.) împotriva Rusiei, 2015, pct. 63-66;
Shamayev şi alții împotriva Georgiei și Rusiei, 2005, pct. 333].
77. Informații mai detaliate pot fi găsite în Ghid privind jurisprudența derivată din Convenția
europeană a drepturilor omului – Imigrația.

Detențiunea pe viață
78. Prin Convenție nu se interzice aplicarea pedepsei detențiunii pe viață în cazul persoanelor
condamnate pentru infracțiuni deosebit de grave, precum omorul. Totuși, pentru a fi compatibilă cu
art. 3, o astfel de pedeapsă trebuie să fie reductibilă de jure și de facto, ceea ce înseamnă că trebuie
să existe atât o perspectivă de punere în libertate a deținutului, cât și o posibilitate de reexaminare.

1
Federația Rusă a încetat să mai fie stat membru al Consiliului Europei la 16 martie 2022 și a încetat să mai fie
parte la Convenție la 16 septembrie 2022. La data celei mai recente actualizări a acestui ghid, Protocolul nr. 13
a fost semnat de toate statele membre ale Consiliului Europei și ratificat de toate cu o excepție (Azerbaidjan).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului 20/43 Ultima actualizare: 31.08.2024

 Ghid privind art. 3 din Convenție – Interzicerea torturii

Baza reexaminării trebuie să cuprindă și stabilirea existenței unor motive penologice legitime pentru
continuarea încarcerării deținutului. Aceste motive includ pedeapsa, descurajarea, protecția publică
și reabilitarea. Echilibrul dintre acestea nu este în mod automat static și se poate schimba pe parcursul
executării pedepsei, astfel încât principalul motiv pentru detenție de la început poate să nu mai fie
astfel după o lungă perioadă de executare a pedepsei. Se subliniază importanța motivului reabilitării,
adică reintegrarea în societate a persoanei condamnate,, dat fiind că politica penală europeană din
prezent pune accent pe acest aspect, după cum se reflectă în practica statelor contractante, în
standardele relevante adoptate de Consiliul Europei și în materialele internaționale relevante [Murray
împotriva Țărilor de Jos (MC), 2016, pct. 102; și Hutchinson împotriva Regatului Unit (MC), 2017,
pct. 42].
79. O condamnare pe viață nu devine „ireductibilă” prin simplul fapt că, în practică, nu poate fi
executată în totalitate [Murray împotriva Țărilor de Jos (MC), 2016 pct. 99, cu trimiterile ulterioare].
Totuși, respectarea demnității umane cere ca autoritățile din penitenciare să facă eforturi în direcția
reabilitării unui deținut condamnat pe viață [Murray împotriva Țărilor de Jos (MC), 2016, pct. 104].
Rezultă de aici că reexaminarea cerută trebuie să țină seama de progresele făcute de deținut către
reabilitare, evaluând dacă aceste progrese au fost atât de importante încât continuarea detenției nu
mai poate fi justificată din motive penologice legitime. Reexaminarea care se limitează la motive
umanitare este, prin urmare, insuficientă [Hutchinson împotriva Regatului Unit (MC), 2017, pct. 43].
80. Criteriile și condițiile stabilite în legislația internă care se referă la reexaminare trebuie să aibă un
grad suficient de claritate și de certitudine și, de asemenea, să reflecte jurisprudența relevantă a Curții.
Aceasta înseamnă că deținuții care primesc condamnarea la detențiune pe viață fără posibilitatea
liberării condiționate au dreptul să cunoască de la început ce trebuie să facă pentru a fi eligibili pentru
eliberare și în ce condiții. În aceasta se include și momentul în care va avea loc ori se poate solicita o
revizuire a pedepsei (Vinter și alții, 2013, pct. 122). În acest sens, Curtea a reținut un sprijin evident în
materialele comparative și internaționale relevante în favoarea revizuirii care să aibă loc nu mai târziu
de 25 de ani de la aplicarea pedepsei, cu revizuiri periodice ulterioare (ibid., pct. 68, 118, 119 și 120).
Însă a indicat și că aceasta este o problemă care intră în marja de apreciere care trebuie acordată
statelor contractante în materie de justiție penală și stabilire a pedepselor (ibid., pct. 104, 105 și 120).
81. Cu privire la natura reexaminării, Curtea a subliniat că sarcina sa nu este de a dispune dacă trebuie
să fie judiciară sau de executare, ținând seama de marja de apreciere care trebuie acordată statelor
contractante (Vinter și alții, 2013, pct. 120). Prin urmare, trebuie ca fiecare stat să stabilească dacă
revizuirea pedepsei este efectuată de puterea executivă sau de cea judecătorească [Hutchinson
împotriva Regatului Unit (MC), 2017, pct. 44].
82. Continuarea detenției unui deținut cauzată de imposibilitatea practică a transferului, în
circumstanțe în care detenția sa nu mai era considerată necesară de către autoritățile naționale, a
echivalat cu o pedeapsă pe viață ireductibilă de facto din cauza lipsei unei perspective realiste de
eliberare (Horion împotriva Belgiei, 2023, pct. 75).
83. În contextul extrădării, conformitatea Convenției cu pedeapsa cu închisoarea pe viață impusă într-
o țară terță nu se evaluează cu trimitere la toate standardele care se aplică deținuților pe viață în
statele contractante. Prin urmare, garanțiile procedurale stabilite în Vinter și alții împotriva Regatului
Unit (MC), având ca obiect contextul intern, nu sunt aplicabile în contextul extrădării. Curtea aplică
mai degrabă o abordare adaptată cu două etape: în prima etapă, trebuie stabilit dacă reclamantul a
prezentat probe de natură să demonstreze că există motive întemeiate pentru a crede că, în caz de
extrădare și de condamnare, există un risc real de a i se aplica o pedeapsă cu detențiunea pe viață fără
posibilitatea acordării liberării condiționate. În acest caz, în etapa a doua trebuie verificat dacă, de la
momentul condamnării, este instituit un mecanism de revizuire permițând autorităților din țara terță
să țină seama de progresele deținutului în vederea reabilitării sau de orice motiv de punere în libertate
în baza comportamentului acestuia sau a altor circumstanțe personale relevante (Sanchez-Sanchez
împotriva Regatului Unit, pct. 83-97).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului 21/43 Ultima actualizare: 31.08.2024

 Ghid privind art. 3 din Convenție – Interzicerea torturii

84. Informații mai detaliate pot fi găsite în Ghid privind jurisprudența derivată din Convenția
europeană a drepturilor omului – Imigrația.

Extrădarea și expulzarea
85. Curtea a subliniat că Statele contractante au dreptul, în temeiul dreptului internațional consacrat
și sub rezerva obligațiilor prevăzute prin tratate, inclusiv Convenția, să controleze intrarea, șederea și
expulzarea străinilor [Khasanov și Rahmanov împotriva Rusiei (MC), 2022, pct. 93]. Un drept la azil
politic nu este cuprins în Convenție sau în protocoalele la aceasta. Cu toate acestea, expulzarea,
extrădarea sau altă măsură de îndepărtare a unui străin poate ridica o problemă în temeiul art. 3,
angajând, astfel, răspunderea statului contractant în temeiul Convenției, în cazul în care s-au prezentat
motive întemeiate pentru a crede că, dacă va fi îndepărtată, persoana respectivă ar risca în mod real
să fie supusă unor tratamente contrare art. 3 în țara de destinație. În aceste condiții, art. 3 implică
obligația de a nu îndepărta persoana în țara respectivă [Ilias și Ahmed împotriva Ungariei (MC), 2019,
pct. 125-126].
86. Informații mai detaliate pot fi găsite în Ghid privind jurisprudența derivată din Convenția
europeană a drepturilor omului – Imigrația.

Intervenții medicale forțate

a. Principii generale
87. O măsură de necesitate terapeutică din punct de vedere al principiilor consacrate ale medicinei
nu poate fi considerată, în principiu, ca inumană și degradantă. Cu toate acestea, Curtea trebuie să se
asigure că necesitatea medicală a fost demonstrată în mod convingător și că există și sunt respectate
garanțiile procedurale pentru decizia respectivă [Jalloh împotriva Germaniei (MC), 2006, pct. 69].

b. Alimentarea forțată
88. Alimentarea forțată care vizează salvarea vieții unui deținut care refuză în mod conștient să se
hrănească nu poate fi considerată, în principiu, ca inumană și degradantă. Cu toate acestea, Curtea
trebuie să se asigure că necesitatea medicală a fost demonstrată în mod convingător și că există și
sunt respectate garanțiile procedurale pentru decizia de alimentare forțată [Ciorap împotriva
Moldovei (MC), 2007, pct. 77]. Mai mult decât atât, modul în care reclamantul este supus alimentării
forțate în timpul refuzului de hrană nu trebuie să depășească nivelul minim de severitate prevăzut de
jurisprudența Curții în temeiul art. 3 din Convenție (Nevmerzhitsky împotriva Ucrainei, , 2005, pct. 94).
89. În Herczegfalvy împotriva Austriei, 1992, care a implicat, inter alia, alimentarea forțată a unui
pacient psihiatric care refuza să se hrănească, Curtea a constatat că tratamentul este justificat de
necesitatea medicală și că, prin urmare, nu a încălcat art. 3 (pct. 79-84).
90. Dimpotrivă, Curtea a constatat că alimentarea forțată a unui deținut aflat în greva foamei pentru
a protesta împotriva condițiilor din penitenciar nu se baza pe motive medicale valabile, ci mai degrabă
a avut scopul de a-l forța să înceteze protestul și s-a făcut într-un mod care l-a expus în mod inutil
durerii fizice și umilinței, constituind tortură (Ciorap împotriva Moldovei, 2007, pct. 89; a se vedea și
Nevmerzhitsky împotriva Ucrainei, 2005, pct. 98).
91. Mai recent, Curtea a considerat că autoritățile statului nu au gestionat protestul reclamantului
prin greva foamei, dată fiind lipsa necesității medicale pentru alimentarea forțată la puțin timp după
începerea refuzului de hrană și date fiind absența reglementării legale și garanțiile procedurale
deficiente privind aplicarea. În lipsa unei anchete, Curtea nu poate exclude că scopul alimentării
forțate în litigiu era suprimarea protestelor din respectivul penitenciar (Yakovlyev împotriva
Ucrainei,2022, pct. 46-51).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului 22/43 Ultima actualizare: 31.08.2024

 Ghid privind art. 3 din Convenție – Interzicerea torturii

c. Tratamentul psihiatric forțat

92. În cauza Gorobet împotriva Moldovei, 2011, Curtea a constatat că nu existase nicio necesitate
medicală pentru a supune reclamantul la patruzeci și una de zile de internare și la tratament psihiatric
forțat în spital și că un asemenea tratament nelegal și arbitrar a generat în reclamant sentimente de
teamă, chin și inferioritate care echivalau cu un tratament degradant (pct. 52).
93. La fel, deși internarea nevoluntară inițială a reclamantului (care a avut o tentativă de suicid) era
justificată, Curtea a considerat, în cauza Bataliny împotriva Rusiei, 2015,, că nu a fost demonstrată
nicio necesitate medicală pentru continuarea internării și a tratamentului împotriva voinței sale,
inclusiv imobilizarea și participarea la cercetarea științifică pentru un nou medicament (pct. 88-91).
94. În același sens, Curtea a constatat încălcarea art. 3 atunci când un minor orfan în vârstă de 15 ani,
cu o ușoară dizabilitate intelectuală, aflat în îngrijirea statului, a fost internat nevoluntar într-un spital
de psihiatrie și supus unui tratament psihiatric, inclusiv cu neuroleptice și tranchilizante fără o
necesitate medicală dovedită. În acest caz, Curtea a mai considerat condițiile materiale ale plasării
ulterioare a reclamantului într-o secție pentru adulți și folosirea de substanțe chimice, din nou în lipsa
necesității terapeutice, ca fiind o încălcare a art. 3 (V.I. împotriva Republicii Moldova, pct. 136-142,
pct. 144 și pct. 147-157).
95. Dimpotrivă, în Naoumenko împotriva Ucrainei, 2004, pct. 113-116, Curtea nu a considerat că
există probe pentru a stabili dincolo de orice îndoială rezonabilă că tratamentele aplicate
reclamantului în penitenciar, chiar dacă forțat, erau contrare art. 3, având în vedere, mai cu seamă,
faptul că reclamantul suferea de grave tulburări mintale, că a avut două tentative de suicid și că a
primit tratament medicamentos pentru ameliorarea simptomelor (a se vedea și Dvořáček împotriva
Republicii Cehe, 2014, pct. 106, în care reclamantul s-a plâns, între altele, de tratamentul sexologic
despre care pretinde că i-a fost administrat fără consimțământul său informat).

d. Sterilizarea nevoluntară și avortul forțat

96. Curtea a statuat că sterilizarea constituie o ingerință majoră în starea de sănătate reproductivă a
unei persoane. Aceasta poate fi realizată legitim la cererea persoanei interesate, de exemplu ca
metodă de contracepție sau pentru scopuri terapeutice acolo unde a fost stabilită în mod convingător
necesitatea medicală. Cu toate acestea, a considerat că impunerea unui tratament medical fără
consimțământul unui pacient adult competent mintal este incompatibilă cu cerința respectării
libertății și demnității umane, unul dintre principiile fundamentale aflate la baza Convenției (V.C.
împotriva Slovaciei, 2011, pct. 106-107).
97. În V.C. împotriva Slovaciei, 2011, în care reclamanta, de origine romă, a fost sterilizată fără
consimțământul ei informat după ce născuse prin cezariană, Curtea a concluzionat că, deși nu exista
niciun indiciu că personalul medical a acționat cu intenția să supună reclamanta relelor tratamente,
totuși medicii au dat dovadă de o flagrantă lipsă de respect față de dreptul acesteia la autonomie și la
alegere în calitate de pacientă. Un astfel de tratament a încălcat, prin urmare, art. 3 din Convenție
(pct. 106-120; a se vedea și N.B. împotriva Slovaciei, 2012, în care Curtea a constatat că sterilizarea
reclamantei, minoră, nu fusese o intervenție medicală pentru salvarea vieții și fusese efectuată fără
consimțământul său informat sau al reprezentantului său. S-a constatat că o astfel de procedură a
fost incompatibilă cu obligația de respectare a libertății și a demnității umane a reclamantului (pct. 74-
81) și, dimpotrivă, Y.P. împotriva Rusiei, 2022, în care Curtea a constatat că sterilizarea reclamantei
fără consimțământul acesteia nu a atins nivelul de gravitate necesar, având în vedere că sterilizarea
reclamantei în timpul unei operații de cezariană a fost determinată de îngrijorarea reală a medicilor
pentru sănătatea și siguranța sa într-un context neașteptat și urgent și dată fiind absența unor
elemente suplimentare, precum, de exemplu, vulnerabilitatea deosebită a reclamantei (pct. 36-38).
98. În G.M. și alții împotriva Republicii Moldova, 2022, în care reclamantele – femei cu dizabilități
intelectuale, rezidente într-un azil de psihiatrie – erau victimele violării de către un medic și supuse

Curtea Europeană a Drepturilor Omului 23/43 Ultima actualizare: 31.08.2024

 Ghid privind art. 3 din Convenție – Interzicerea torturii

fără acord avorturilor și controlului nașterilor, Curtea a observat că instrumentele juridice și rapoartele
adoptate de Organizația Națiunilor Unite și de Consiliul Europei arătau că avortul, sterilizarea și
controlul nașterilor, toate acestea forțate, erau forme de violență bazată pe gen (pct. 88). A constatat,
în special, că din cadrul juridic în litigiu lipseau: garanția cerinței de a obține un consimțământ valabil,
liber și prealabil pentru intervențiile medicale de la persoanele cu dizabilități intelectuale; legislație
penală adecvată pentru a descuraja practicarea intervențiilor medicale neconsensuale efectuate
asupra persoanelor cu dizabilități intelectuale în general și asupra femeilor în special; și alte
mecanisme de prevenire a unor astfel de abuzuri asupra persoanelor cu dizabilități intelectuale în
general și a femeilor în special (pct. 128).
99. Atunci când avortul era efectuat într-un spital public cu încălcarea standardelor medicale și
împotriva voinței unei tinere adulte vulnerabile constrânse de părinți, Curtea a constatat că
tratamentele în cauză contravin demnității umane și sunt o formă extraordinară de tratament inuman
și umilitor, date fiind efectele fizice și psihice imediate și pe termen lung asupra reclamantei (S.F.K.
împotriva Rusiei, 2022, pct. 81).

e. Prelevarea drogurilor și a altor probe din corpul unei persoane

100. Curtea a subliniat că, chiar în cazul în care nu este motivat de necesitatea medicală, art. 3 din
Convenție nu interzice, în sine, recurgerea la o procedură medicală cu sfidarea voinței unui suspect
pentru a se obține probe ale implicării lui în săvârșirea unei infracțiuni. Totuși, orice recurs la o
intervenție medicală forțată pentru a obține probe ale infracțiunii trebuie să fie justificat în mod
convingător de faptele unui anumit caz. Acest lucru este valabil în special pentru cazurile în care
procedura este concepută să recupereze din interiorul corpului persoanei probe reale ale infracțiunii
de care este suspectă. Natura deosebit de intruzivă a acestui act necesită o examinare strictă a tuturor
circumstanțelor. În legătură cu aceasta, trebuie să se țină seama de gravitatea infracțiunii în cauză.
Autoritățile trebuie să demonstreze și că au luat în considerare metode alternative de obținere a
probelor. În plus, procedura trebuie să nu implice riscul unor prejudicii durabile pentru sănătatea
suspectului [Jalloh împotriva Germaniei (MC), 2006, pct. 70-71].
101. În plus, ca și în cazul intervențiilor efectuate în scopuri terapeutice, modul în care o persoană
este supusă unei proceduri medicale forțate pentru a se obține probe din corpul său trebuie să nu
depășească nivelul minim de gravitate în conformitate cu dispozițiile din jurisprudența Curții în
legătură cu art. 3 din Convenție. Factorii relevanți în această privință includ: dacă persoana implicată
a îndurat o durere fizică sau o suferință grave în urma unei intervenții medicale forțate; dacă
procedura medicală forțată a fost dispusă și administrată de medici; dacă persoana implicată a fost
plasată sub supraveghere medicală constantă și dacă intervenția medicală forțată a produs o agravare
a stării de sănătate a reclamantului și a avut consecințe de durată pentru sănătatea sa [Jalloh împotriva
Germaniei (MC), 2006, pct. 72-74].
102. De exemplu, Curtea a constatat că reclamantul a fost supus la tratamente inumane și degradante
cu încălcarea art. 3 atunci când reclamantul a fost cateterizat forțat la secția de poliție pentru a se
obține o mostră de urină prin care să se stabilească dacă a fost implicat într-o infracțiune de siguranță
rutieră. În această privință, a constatat că autoritățile au obținut aceeași probă prelevând totodată și
sânge de la reclamant și că modul în care s-a aplicat măsura i-a cauzat reclamantului atât durere fizică,
cât și suferință psihică [R.S. împotriva Ungariei, 2019, pct. 72; a se vedea, pe de altă parte, Schmidt
împotriva Germaniei (dec.), 2006 în care prelevarea de probe de sânge și de salivă de la un suspect
împotriva voinței sale pentru a se stabili participarea sa la o infracțiune nu a atins nivelul minim de
gravitate în conformitate cu art. 3].

Curtea Europeană a Drepturilor Omului 24/43 Ultima actualizare: 31.08.2024

 Ghid privind art. 3 din Convenție – Interzicerea torturii

III. Protecția împotriva torturii, a tratamentelor sau a

pedepselor inumane ori degradante, cauzate de actori
nestatali
Art. 3 din Convenție
„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”

Domeniul de aplicare al obligațiilor pozitive ale statului

103. Deși statului contractant nu i se poate atribui responsabilitatea directă în temeiul Convenției
pentru acțiuni ale persoanelor particulare (Beganović împotriva Croației, 2009, pct. 68) sau ale
agenților statului acționând în calitate de persoane private [Çevik împotriva Turciei, (nr.2), 2010,
pct. 33], Curtea a considerat că răspunderea statului se poate angaja, totuși, prin obligația impusă la
art. 1 din Convenție.
104. În această privință, a statuat că obligația ce revine înaltelor părți contractante în temeiul art. 1
din Convenție, de a asigura oricărei persoane aflate sub jurisdicția lor drepturile și libertățile definite
în Convenție, coroborat cu art. 3, impune statelor să adopte măsuri care să garanteze că persoanele
aflate sub jurisdicția lor nu sunt supuse la tortură sau tratamente inumane ori degradante, inclusiv la
rele tratamente aplicate de persoane particulare [Z și alții împotriva Regatului Unit (MC), 2001, pct. 73
și O’Keeffe împotriva Irlandei (MC), 2014, pct. 144].
105. În special, copiii și alte persoane vulnerabile au dreptul la o protecție eficientă [X și alții împotriva
Bulgariei (MC), 2021, pct. 177 și R.B. împotriva Estoniei, 2021, pct. 78].
106. În această privință, abordarea constantă a Curții a fost, de asemenea, că art. 3 impune statelor
datoria de a proteja starea fizică bună a persoanelor aflate într-o poziție vulnerabilă prin faptul de a fi
sub controlul autorităților, precum, de exemplu, deținuții sau recruții (Premininy împotriva Rusiei,
2011, pct. 73).
107. Curtea a examinat obligația pozitivă a statelor de a proteja de rele tratamente în numeroase
contexte diferite, cum ar fi:
▪ În contextul abuzurilor asupra copiilor [a se vedea, de exemplu, A. împotriva Regatului Unit,
1998; Z și alții împotriva Regatului Unit (MC), 2011; Association Innocence en Danger și
Association Enfance et Partage împotriva Franței, 2020];
▪ În contextul violenței în familie (a se vedea, de exemplu, T.M. și C.M. împotriva Republicii
Moldova, 2014; Talpis împotriva Italiei, 2017; Volodina împotriva Rusiei, 2019, și, pentru
violența cibernetică, a se vedea Buturugă împotriva României, 2020, pct. 74, 78-79);

▪ În contextul infracțiunilor sexuale (a se vedea, de exemplu, M.C. împotriva Bulgariei, 2003;

și cu privire la minori, a se vedea I.C. împotriva României, 2016; M.G.C. împotriva României,
2016);
▪ În contextul conflictelor dintre deținuți (a se vedea, de exemplu, Pantea împotriva României,
2003; Rodić și alții împotriva Bosniei și Herțegovinei, 2008; și D.F. împotriva Letoniei, 2013);
▪ În contextul demonstrațiilor (a se vedea, de exemplu, Identoba și alții împotriva Georgiei,
2015, pct. 72-74, pct. 81; și Women’s Initiatives Supporting Group și alții împotriva Georgiei,
2021, pct. 70-78; Romanov și alții împotriva Rusiei, 2023, pct. 71-74);

Curtea Europeană a Drepturilor Omului 25/43 Ultima actualizare: 31.08.2024

 Ghid privind art. 3 din Convenție – Interzicerea torturii

▪ În contextul hărțuirii fizice și verbale a unei persoane cu handicap (a se vedea Đorđević

împotriva Croației, 2012);
▪ În contextul hărțuirii fizice și verbale a unui minor (a se vedea V.K. împotriva Rusiei, 2017)
sau a unei persoane vârstnice (a se vedea Irina Smirnova împotriva Ucrainei, 2016);
▪ În contextul violenței comise din motive de ură (a se vedea, de exemplu, Škorjanec împotriva
Croației, 2017; Burlya și alții împotriva Ucrainei, 2018);
▪ În contextul inițierii prin umilire și al intimidării în armată (a se vedea, de exemplu, Filippovy
împotriva Rusiei, 2022).

Natura obligațiilor pozitive ale statului

108. Obligațiile pozitive de fond care revin statelor în temeiul art. 3 din Convenție cuprind, în primul
rând, obligația de a institui un cadru legislativ și de reglementare al protecției; în al doilea rând, în
anumite împrejurări bine definite, obligația de a lua măsuri operaționale de a proteja persoane
specifice împotriva riscului de tratamente contrare acestei dispoziții [X și alții împotriva Bulgariei (MC),
2021, pct. 178].

Datoria de a institui un cadru legislativ și administrativ adecvat

109. Obligația pozitivă în temeiul art. 3 din Convenție necesită, în special, instituirea unui cadru
legislativ și de reglementare care să apere în mod adecvat persoanele de încălcări ale integrității lor
fizice și psihologice, în special în cele mai grave cazuri, prin adoptarea de dispoziții penale și efectiva
lor aplicare în practică [X și alții împotriva Bulgariei (MC), 2021, pct. 179].
110. Această obligație capătă o importanță deosebită în contextul unui serviciu public având datoria
de a proteja sănătatea și bunăstarea copiilor, în special acolo unde aceștia sunt vulnerabili în mod
deosebit și se află sub controlul exclusiv al autorităților. Curtea poate, în anumite circumstanțe, să
ceară adoptarea unor măsuri și garanții speciale. În această privință, Curtea a specificat, în legătură cu
cauzele de abuz sexual asupra minorilor, în special atunci când autorul acestor abuzuri se află într-o
poziție de autoritate asupra copilului, că existența mecanismelor utile de detecție și de semnalare
reprezintă o condiție fundamentală pentru implementarea legilor penale relevante [X și alții împotriva
Bulgariei (MC), 2021, pct. 180].
111. La fel, în contextul violenței în familie, Curtea a hotărât că această obligație va cere, în mod
obișnuit, autorităților naționale să ia măsuri pozitive în sfera protecției penale. Astfel de măsuri ar
include, mai ales, incriminarea actelor de violență în familie oferind sancțiuni efective, proporționale
și disuasive (Volodina împotriva Rusiei, 2019, pct. 78). În plus, în măsura în care sunt în discuție
măsurile de protecție, Curtea solicită ca setul de măsuri legislative și operaționale disponibile în cadrul
juridic național trebuie să ofere autorităților implicate o gamă de măsuri suficiente dintre care să
aleagă, corespunzătoare și proporționale cu nivelul de risc care a fost evaluat în circumstanțele cauzei
respective (Tunikov și alții împotriva Rusiei, 2021, pct. 95).

Datoria de a lua măsuri operative preventive

112. Ca și în cazul art. 2 din Convenție, art. 3 poate, în anumite circumstanțe, să impună unui stat să
ia măsuri operaționale pentru a proteja victimele sau potențialele victime ale relelor tratamente [X și
alții împotriva Bulgariei (MC), 2021, pct. 181].
113. Această obligație pozitivă de a proteja trebuie să fie interpretată astfel încât să nu impună o
sarcină excesivă autorităților, având în vedere, în special, caracterul imprevizibil al comportamentului
uman și alegerile operaționale de făcut cu privire la priorități și resurse. Astfel, nu orice risc de rele
tratamente ar putea implica pentru autorități o cerință a Convenției de a lua măsuri pentru a preveni
materializarea riscului respectiv. Totuși, măsurile necesare ar trebui să asigure, cel puțin, o protecție

Curtea Europeană a Drepturilor Omului 26/43 Ultima actualizare: 31.08.2024

 Ghid privind art. 3 din Convenție – Interzicerea torturii

eficientă, în special, a copiilor și altor persoane vulnerabile, și să includă demersuri rezonabile pentru
prevenirea relelor tratamente despre care autoritățile au ori ar trebui să aibă cunoștință [O’Keeffe
împotriva Irlandei (MC), 2014, pct. 144].
114. Prin urmare, pentru ca o obligație pozitivă să ia naștere trebuie stabilit că autoritățile știau sau
ar fi trebuit să știe la acel moment de existența unui risc real și imediat ca o persoană identificată să
fie supusă relelor tratamente prin faptele penale ale unui terț și că autoritățile nu au luat măsuri în
domeniul de aplicare al competențelor lor care, considerate în mod rezonabil, ar fi fost de așteptat să
evite acel risc [X și alții împotriva Bulgariei (MC), 2021, pct. 183].
115. Curtea observă că, în acest context, aprecierea naturii și a nivelului riscului face parte integrantă
din datoria de a lua măsuri operative preventive acolo unde prezența unui risc o cere. Astfel, o
examinare a respectării de către stat a acestei datorii trebuie să cuprindă analiza atât a caracterului
adecvat al evaluării riscului efectuate de autoritățile naționale, cât și, în cazul în care un risc relevant
care declanșează datoria de a acționa a fost sau ar trebui să fie identificat, a caracterului adecvat al
măsurilor preventive adoptate [Kurt împotriva Austriei (MC), 2021, pct. 159, chiar dacă în temeiul art.
2 din Convenție].
116. Curtea a subliniat și că nu este necesar să demonstreze că „cu excepția” omisiunii statului relele
tratamente nu s-ar fi întâmplat. Incapacitatea de a lua măsurile disponibile în mod rezonabil care ar fi
putut într-o perspectivă reală să modifice rezultatul sau să reducă daunele este suficientă pentru a
angaja responsabilitatea statului [O’Keeffe împotriva Irlandei (MC), 2014, pct. 149].

Câteva ilustrări
117. Curtea a constatat că statul pârât nu și-a îndeplinit obligația de a proteja persoanele de relele
tratamente atunci când:
▪ administrația locului de detenției nu a prevenit relele tratamente sistematice aplicate unui
deținut de către codeținuți (Premininy împotriva Rusiei, 2011, pct. 90; a se vedea și I.E.
împotriva Republicii Moldova, 2020, pct. 46 în care un adolescent cu handicap mintal a fost
plasat într-o celulă cu autori de infracțiuni săvârșite cu violență și a suferit bătăi și viol);
▪ cadrul legal național nu definea violența în familie ca infracțiune distinctă sau ca element
agravant al altor infracțiuni și nu stabilea un prag minim de gravitate a vătămărilor necesar
pentru începerea urmăririi penale, iar autoritățile nu au luat măsuri operaționale preventive
pentru a proteja reclamanta (Volodina împotriva Rusiei, 2019, pct. 85 și pct. 91; a se vedea
și M.C. împotriva Bulgariei, 2003, pct. 166, în care Curtea a constatat că prin cadrul legislativ
național se oferea o protecție insuficientă victimei unui presupus viol);
▪ autoritățile nu au protejat membrul unei minorități religioase vulnerabile de a fi atacat în
mod sistematic (Milanović împotriva Serbiei, 2010, pct. 90; a se vedea și Membrii
Congregației din Gldani a Martorilor lui Iehova și alții împotriva Georgiei, 2007, pct. 100-105
și pct. 124, în care poliția nu a acționat suficient împotriva unui atac în desfășurare asupra
unei întruniri a martorilor lui Iehova de către membri ai Bisericii Ortodoxe, în pofida faptului
că fusese alertată destul de devreme încât să acționeze prompt pentru a pune capăt violenței
și a proteja victimele).
▪ autoritățile militare nu l-au protejat pe fiul reclamanților – victimă și denunțător al hărțuirii
și al umilirii în armată – de represalii din partea celorlalți recruți (Filippovy împotriva Rusiei,
2022, pct. 103).
▪ statul nu a protejat o elevă de 14 ani cu dizabilități intelectuale de abuzul sexual în școala ei
din partea unui profesor care era și funcționar public la momentul faptelor, din două motive:
lipsa unui cadru de reglementare adecvat pentru prevenirea, reținerea și raportarea abuzului
sexual asupra minorilor și neadoptarea măsurilor adecvate (A.P. împotriva Armeniei, 2024,
pct. 141; a se vedea și Z împotriva Republicii Cehe, pct. 57-62, 2024, în care Curtea a

Curtea Europeană a Drepturilor Omului 27/43 Ultima actualizare: 31.08.2024

 Ghid privind art. 3 din Convenție – Interzicerea torturii

constatat o încălcare a art. 3 și a art. 8 pe motivul abordării defectuoase a autorităților în

interpretarea faptelor și a cadrului juridic, neoferind astfel protecție adecvată unui adult
vulnerabil față de abuzul sexual din partea unui preot care a fost și profesorul său
universitar).
118. În schimb, în cauza X și alții împotriva Bulgariei (MC), 2021, pct. 183, care privea acuzații de abuz
sexual într-un orfelinat, Curtea a considerat că modul în care fusese aplicat cadrul normativ nu a
generat o încălcare a art. 3, fiind stabilită problema specială, dar nu sistemică, referitoare la abuzurile
sexuale comise asupra copiilor de vârstă mică în centrele de îngrijire. În continuare a constatat că, în
faptele speciale ale cauzei, nu existau suficiente informații pentru a constata că autoritățile bulgare
au știut sau ar fi trebuit să știe de existența unui risc real și imediat ca reclamanții să fie supuși la rele
tratamente, care să genereze obligația de mai sus de a-i proteja împotriva acestui risc.

IV. Obligația de a ancheta susținerile referitoare la

tortură, tratamente sau pedepse degradante inumane
ori degradante
Art. 3 din Convenție
„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”

Cu privire la obligațiile procedurale

119. În cazul în care o persoană invocă o pretenție argumentată că a suferit un tratament contrar art.
3 pe când se afla sub controlul agenților statului, dispoziția respectivă, coroborată cu obligația
generală a statului, conform art. 1 din Convenție, prin care se „recunosc oricărei persoane aflate sub
jurisdicția lor drepturile și libertățile definite în […] Convenție”, impune, implicit, efectuarea unei
anchete oficiale efective [Assenov și alții împotriva Bulgariei, , 1998, pct. 102 și El-Masri împotriva
Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei (MC), 2012, pct. 182]. În caz contrar, interzicerea legală
generală a torturii și a tratamentelor și pedepselor inumane sau degradante ar fi lipsită de efect în
practică, în pofida importanței ei fundamentale, și ar fi posibil ca în unele cazuri reprezentanții statului
să încalce drepturile celor aflați sub controlul lor cu o impunitate virtuală [Labita împotriva Italiei (MC),
2000, pct. 131].
120. În legătură cu cele de mai sus, Curtea a subliniat că un răspuns adecvat din partea autorităților
în anchetarea acuzațiilor privind rele tratamente suferite din partea poliției sau a altor agenți ai
statului, în conformitate cu regulile art. 3, este esențial pentru a menține încrederea publicului în
respectarea statului de drept și pentru a preveni orice aparentă complicitate la acțiuni contrare legii
sau orice aparentă toleranță față de asemenea acțiuni nelegale (Lyapin împotriva Rusiei, 2014,
pct. 139).
121. Această obligație procedurală se extinde și asupra cerinței de a ancheta acuzațiile cu privire la
rele tratamente aplicate de persoane particulare atunci când acestea sunt „întemeiate” [M. și alții
împotriva Italiei și Bulgariei, 2012, pct. 100 și X și alții împotriva Bulgariei [GC], 2021, pct. 184; a se
vedea și Ghişoiu împotriva României, (dec.), 2023, pct. 62-64, unde nicio obligație procedurală nu era
determinată în absența unei pretenții întemeiate în contextul unei pretinse violențe față de un minor].

Curtea Europeană a Drepturilor Omului 28/43 Ultima actualizare: 31.08.2024

 Ghid privind art. 3 din Convenție – Interzicerea torturii

Scopul cercetării
122. Scopul esențial al anchetei este de a asigura punerea eficientă în aplicare a legislației interne
care interzice tortura și tratamentele sau pedepsele inumane ori degradante în cauze care implică
agenții sau organismele statului și de a asigura angajarea răspunderii lor pentru relele tratamente care
s-au produs sub autoritatea lor [Bouyid împotriva Belgiei (MC), 2015, pct. 117].

Natura și gradul examinării

123. Natura și gradul examinării care îndeplinesc pragul minim al eficienței anchetei depind de
circumstanțele cauzei respective. Acestea trebuie stabilite pe baza tuturor faptelor relevante, cu
referire la realitățile practice ale activității de anchetare [X și alții împotriva Bulgariei (MC), 2021,
pct. 190].
124. De exemplu, în cauze în care poate copiii au fost victime ale abuzului sexual, îndeplinirea
obligațiilor pozitive care rezultă din art. 3 impune, în contextul procedurilor naționale, punerea în
aplicare eficientă a dreptului copiilor de a li se lua în considerare interesele superioare ca primă
prioritate și abordarea adecvată a vulnerabilității speciale a copilului și a nevoilor sale aferente, pentru
a-i proteja împotriva victimizării secundare (B împotriva Rusiei, 2023, pct. 54). În special, obligația
procedurală în temeiul art. 3 în astfel de cauze trebuie interpretată în lumina obligațiilor decurgând
din celelalte instrumente internaționale aplicabile și, mai exact, din Convenția Consiliului Europei
pentru protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și a abuzurilor sexuale [„Convenția de la
Lanzarote”) (X și alții împotriva Bulgariei (MC), 2021, pct. 192].
125. La fel, într-o cauză în care victima incestului (viol) a primit amenințări cu moartea de la agresorul
ei, Curtea a subliniat că, din moment ce autoritățile erau conștiente de vulnerabilitatea specială a
victimei determinată de sexul acesteia, de originea etnică și de traumele din trecut, ar fi trebuit să
reacționeze prompt și eficient la plângerile sale penale pentru a o proteja de punerea în practică a
amenințării, ca și de intimidare, represalii și victimizare repetată (J.I. împotriva Croației, 2023, pct. 97).

Standardele cercetării
Observații preliminare
126. În S.M. împotriva Croației,, (MC), 2020, pct. 311-320, Curtea a sintetizat jurisprudența sa privind
obligația procedurală în temeiul principiilor convergente de la art. 2, 3 și 4 din Convenție. A reținut, în
special, că deși domeniul general de aplicare a obligațiilor pozitive ale statului poate fi diferit în cazurile
în care tratamentul contrar Convenției a fost aplicat prin implicarea agenților statului de cel din
cazurile în care violența este aplicată de persoane particulare, cerințele procedurale sunt similare
(Sabalić împotriva Croației, 2021, pct. 96).
127. În special, autoritățile au obligația de a acționa de îndată ce a fost formulată o plângere oficială.
Cu toate acestea, chiar în absența unei plângeri exprese, trebuie întreprinsă o anchetă dacă există alte
indicii suficient de clare că au putut exista tortură sau maltratare. Odată ce problema le-a fost adusă
la cunoștință, autoritățile trebuie să acționeze din oficiu (Membrii Congregației din Gldani a Martorilor
lui Iehova și alții împotriva Georgiei, 2007, pct. 97).
128. Obligația procedurală în temeiul art. 3 continuă să se aplice în condiții dificile de securitate,
inclusiv în contextul unui conflict armat. Chiar și atunci când evenimentele care duc la obligația de a
investiga au loc într-un context de violență generalizată, iar anchetatorii întâmpină obstacole și
constrângeri care obligă la utilizarea unor măsuri mai puțin eficiente de anchetă sau cauzează
întârzierea cercetării, rămâne faptul că art. 3 impune ca toți pașii rezonabili să fie făcuți pentru a oferi
garanția că se desfășoară o anchetă efectivă și independentă [Mocanu și alții împotriva României (MC),
2014, pct. 319].

Curtea Europeană a Drepturilor Omului 29/43 Ultima actualizare: 31.08.2024

 Ghid privind art. 3 din Convenție – Interzicerea torturii

129. În sfârșit, parametrii pentru evaluarea respectării cerințelor procedurale de la art. 3, care
converg cu cele în temeiul art. 2, se evaluează pe baza câtorva parametri esențiali: caracterul adecvat
al măsurilor de anchetă, promptitudinea anchetei, implicarea victimei în anchetă și independența
anchetei. Aceste element sunt strâns legate între ele și fiecare, considerat separat, nu este un scop în
sine. Sunt criterii care, considerate împreună, permit să se evalueze gradul de eficacitate al măsurilor
de anchetă [R.R. și R.D. împotriva Slovaciei, 2020, pct. 178, a se vedea și Mustafa Tunç și Fecire Tunç
împotriva Turciei (MC), 2015, pct. 225 în ceea ce privește art. 2].

Independența
130. Pentru ca o anchetă să fie eficientă, instituțiile și persoanele responsabile pentru desfășurarea
acesteia trebuie să fie independente de cele vizate de anchetă. Este vorba nu numai de absența unei
legături ierarhice sau instituționale, ci și de o independență practică [Bouyid împotriva Belgiei (MC),
2015, pct. 118].
131. În această privință, cerințele aplicabile necesită o examinare concretă a independenței întregii
anchete, mai degrabă decât o apreciere abstractă. În plus, prin respectivele cerințe nu se impune ca
persoanele și organele responsabile cu ancheta să beneficieze de o independență absolută, ci mai
degrabă să fie suficient de independente de persoanele și structurile a căror responsabilitate ar putea
fi angajată. Caracterul adecvat al gradului de independență trebuie evaluat, prin urmare, în lumina
tuturor circumstanțelor, care sunt, în mod necesar, specifice fiecărei cauze (M.B. și alții împotriva
Slovaciei, 2021, pct. 91).
132. Curtea a constatat că ancheta în litigiu era lipsită de independență atunci când:
▪ investigatorii erau procurori militari care, la fel ca acuzații (doi dintre care erau generali),
erau ofițeri într-o relație de subordonare în ierarhia militară [Mocanu și alții împotriva
României (MC), 2014, pct. 333];
▪ procurorul care a condus ancheta formulase, totodată, în mod oficial acuzațiile împotriva
reclamantului și ceruse arestarea preventivă a reclamantului (Boicenco împotriva Moldovei,
2006, pct. 124);
▪ autoritatea de anchetă a delegat partea majoră și esențială a anchetei – identificarea
autorilor presupuselor rele tratamente – către aceeași autoritate ai cărei agenți ar fi săvârșit
infracțiunea și apoi s-a bazat pe constatarea acesteia că nu se puteau identifica agenții de
poliție în litigiu, fără a întreprinde în continuare nicio acțiune (Najafli împotriva
Azerbaidjanului, 2012, pct. 52-54; a se vedea și Bursuc împotriva României, 2004, pct. 104,
în care probele au fost obținute și martorii au fost audiați de agenți de poliție care aparțineau
de aceeași forță armată și în același oraș ca și agenții care erau cercetați; și, într-un context
asemănător, Lapunov împotriva Rusiei, 2023, pct. 116);
▪ purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, care era angajatorul anchetatorului
însărcinat cu cercetarea penală, a declarat mijloacelor de informare în masă, după trei zile
de la începerea urmăririi penale și fără a aștepta concluziile acesteia, că reclamantul nu a
fost supus la rele tratamente din partea poliției și că susținerile sale nu erau adevărate (Emin
Huseynov împotriva Azerbaidjanului, 2015, pct. 74);
▪ comportamentul anchetatorilor nu avea transparența și aspectul de independență necesare,
dat fiind că nu luase nicio măsură independentă, precum audierea celui de al doilea
reclamant, a agenților implicați și a martorilor oculari sau dispunerea examinării medico-
legale a leziunilor celui de al doilea reclamant (Đurđević împotriva Croației, 2011, pct. 89-
90);
▪ anchetatorii au stabilit circumstanțele cauzei penale bazându-se exclusiv și nejustificat pe
versiunea cu privire la evenimente prezentată de agenții de poliție, inclusiv pretinșii
făptuitori și colegii lor, cu toții fiind într-un fel implicați în evenimentele în cauză, fără măcar

Curtea Europeană a Drepturilor Omului 30/43 Ultima actualizare: 31.08.2024

 Ghid privind art. 3 din Convenție – Interzicerea torturii

să-l audieze pe reclamant sau pe vreun martor (Virabyan împotriva Armeniei, 2012, pct. 165-
167; a se vedea și Suleymanov împotriva Rusiei, 2013, pct. 144);
▪ când parchetul a solicitat asistență poliției care se subordona aceleiași ierarhii ca și polițiștii
cercetați penal (Baranin și Vukčević împotriva Muntenegrului,, 2021, pct. 144).
133. Dimpotrivă, Curtea nu a constatat o problemă cu privire la independența anchetei în
următoarele circumstanțe:
▪ autoritatea administrativă contestată sau angajații săi nu erau implicați în cauză și nu existau
probe care să demonstreze lipsa lor de independență [X și alții împotriva Bulgariei (MC),
2021, pct. 207];
▪ ancheta a fost efectuată mai ales nu de către autoritățile judiciare în contextul procedurilor
penale, ci și de către o autoritate administrativă care prezenta toate garanțiile de
independență (P.M. și F.F. împotriva Franței, 2021, pct. 71);
▪ ancheta a fost efectuată de către Parchetul de stat, care era independent atât din punct de
vedere ierarhic, cât și instituțional de cei vizați de anchetă, iar acesta a desfășurat toate
măsurile de anchetă el însuși și nu s-a bazat pe nicio constatare a celor care ar fi putut fi
lipsiți de independența ierarhică sau instituțională [V.D. împotriva Croației (nr. 2), 2018,
pct. 69].

Caracterul adecvat
134. Pentru a fi „efectivă”, ancheta trebuie să fie adecvată. Aceasta înseamnă că trebuie să ducă la
stabilirea faptelor, la stabilirea chestiunii dacă forța folosită a fost sau nu justificată în circumstanțele
respective și la identificarea și – după caz – pedepsirea celor vinovați [Labita împotriva Italiei (MC),
2000, pct. 131 și Jeronovičs împotriva Letoniei (MC), 2016, pct. 103]. Altminteri, interzicerea legală
generală a torturii și a tratamentelor și pedepselor inumane sau degradante ar fi lipsită de efect în
practică, în pofida importanței ei fundamentale, și ar fi posibil ca în unele cazuri reprezentanții statului
să încalce drepturile celor aflați sub controlul lor cu o impunitate de facto (Cestaro împotriva Italiei,
2015, pct. 204).
135. Ancheta trebuie să fie amănunțită, ceea ce înseamnă că autoritățile trebuie să facă mereu o
încercare serioasă de a afla ce s-a întâmplat și nu ar trebui să se bazeze pe concluzii pripite sau
neîntemeiate pentru finalizarea anchetei sau pentru a le folosi ca temei pentru deciziile lor. Acestea
trebuie să ia toate măsurile rezonabile de care dispun pentru a obține probele referitoare la incident,
inclusiv, inter alia, declarații ale martorilor oculari și probe medico-legale. Orice nereguli ale anchetei
care afectează posibilitatea de a stabili cauza vătămării sau identitatea persoanelor responsabile riscă
să contravină acestei norme [El-Masri împotriva Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei (MC), 2012,
pct. 183].
136. Curtea a constatat că ancheta în litigiu nu era adecvată atunci când:
▪ autoritățile de anchetă s-au bazat în mare parte pe declarațiile presupușilor autori și ale altor
agenți de poliție, precum și pe însemnări interne ale poliției atunci când au respins plângerile
reclamantului de rele tratamente suferite din partea poliției (M.F. împotriva Ungariei (2017,
pct. 55; a se vedea și Archip împotriva României, 2011, pct. 66-71, în care organele judiciare
au concluzionat fără să ofere detalii despre circumstanțele reale și fără să facă o evaluare
atentă a faptelor și circumstanțelor incidentului, iar autoritățile de anchetă au adoptat o
abordare selectivă și oarecum inconsecventă față de evaluarea probelor (pct. 66-71);
▪ autoritățile relevante au rămas pasive nu au efectuat o anchetă oficială, în pofida acuzațiilor
credibile de rele tratamente care le-au fost aduse la cunoștință [M.S. împotriva Croației (nr.
2), 2015, pct. 81-84; a se vedea și Hovhannisyan împotriva Armeniei, 2018, pct. 58-59 și
Lapunov împotriva Rusiei, 2023, pct. 115];

Curtea Europeană a Drepturilor Omului 31/43 Ultima actualizare: 31.08.2024

 Ghid privind art. 3 din Convenție – Interzicerea torturii

▪ unul dintre făptuitorii de rele tratamente nu a fost niciodată identificat în mod oficial și
acuzat, în pofida identificării sale de către reclamant (Barovov împotriva Rusiei, 2021, pct. 39;
a se vedea și Ochigava împotriva Georgiei, 2023, pct. 59, unde autoritățile nu au investigat
implicarea oficialilor de rang înalt din penitenciar într-o cauză în care șapte agenți de
penitenciar au fost găsiți vinovați de sistematice rele tratamente aplicate deținuților dintr-
un penitenciar, inclusiv reclamantului);
▪ autoritățile interne nu au identificat și nu au interogat agenți de poliție din unitatea
specializată, purtând măști fără numere sau litere de identificare, care luat parte la
descinderea la domiciliu în care reclamantul a susținut că a fost supus la rele tratamente
(Hristovi împotriva Bulgariei, 2011, pct. 91);
▪ autoritățile relevante au comis erori procedurale care au făcut inamisibilă partea principală
a probelor, ducând la o stagnare în procedura penală (Maslova și Nalbandov împotriva
Rusiei, 2008, pct. 92-97).
137. Dimpotrivă, având în vedere variatele măsuri întreprinse de autoritățile interne, Curtea nu a
constatat o problemă în privința caracterului adecvat al anchetei în:
▪ Baklanov împotriva Ucrainei, 2013, a avut ca obiect prezumtivele rele tratamente și
intimidarea reclamantului în timpul serviciului militar obligatoriu;
▪ V.D. împotriva Croației (nr. 2), 2018, care privea recenta anchetă deschisă de Parchetul de
stat în privința pretențiilor de rele tratamente pentru care Curtea a constatat anterior o
încălcare a art. 3;
▪ P.M. și F.F. împotriva Franței, 2021, care privea prezumtivele rele tratamente aplicate
reclamanților sub controlul poliției în timpul audierii și pe durata reținerii.

Promptitudine și termen rezonabil

138. Art. 3 impune ca anchetele să fie prompte şi să se efectueze cu o rapiditate rezonabilă. Deși pot
exista obstacole sau dificultăți care împiedică progresul unei anchete într-o anumită situație,
răspunsul prompt al autorităților constând în anchetarea pretinselor rele tratamente poate fi
considerat în general ca fiind esențial pentru a menține încrederea publicului în respectarea statului
de drept și pentru a preveni orice aparentă complicitate la acțiuni contrare legii sau orice aparentă
toleranță față de asemenea acțiuni nelegale [Bouyid împotriva Belgiei (MC), 2015, pct. 121].
139. Curtea a constatat că autoritățile interne nu au anchetat, printre altele, prompt și într-un termen
rezonabil atunci când:
▪ opt ani și patru luni au trecut la trei grade de jurisdicție în procesul penal care privea violența
domestică împotriva unui minor (D.M.D. împotriva României, 2017, pct. 53; a se vedea și Y.
împotriva Sloveniei, 2015, pct. 99, în care au trecut mai mult de 7 ani de la momentul în care
reclamanta a depus cererea despre faptul că a fost abuzată sexual până când hotărârea a
fost pronunțată de instanța de fond);
▪ în contextul relelor tratamente în penitenciar, procesul gardienilor a început abia după cinci
ani și opt luni de la depunerea plângerilor penale, iar procesul era în continuare pendinte la
momentul examinării cauzei în fața Curții (Indelicato împotriva Italiei, 2001, pct. 37);
▪ existau întârzieri nejustificate în identificarea martorilor sau luarea declarațiilor acestora
(Baranin și Vukčević împotriva Muntenegrului, 2021, pct. 142, 11 și Mătăsaru și Saviţchi
împotriva Moldovei, 2010, pct. 88 și 93);
▪ exista o prelungire nejustificată a acțiunii penale având ca rezultat expirarea termenelor de
prescripție (Angelova și Iliev împotriva Bulgariei, 2007, pct. 101-103; a se vedea și Barovov
împotriva Rusiei, 2021, pct. 39 și 42);

Curtea Europeană a Drepturilor Omului 32/43 Ultima actualizare: 31.08.2024

 Ghid privind art. 3 din Convenție – Interzicerea torturii

▪ existau amânări în audierea unui specialist cheie la momentul relevant, incapacitatea de a

ajunge la semnele clare de rele tratamente, precum și o lungă perioadă în ansamblu în care
nicio singură hotărâre nu a fost pronunțată (I.E. împotriva Republicii Moldova, 2020, pct. 52);
▪ existau întârzieri în luarea mărturiilor orale ale reclamanților, minori, victime ale
presupuselor rele tratamente din motive rasiale (M.B. și alții împotriva Slovaciei, 2021,
pct. 82-83);
▪ mai multe anchete și respectivele proceduri penale privind acuzațiile reclamantului de
agresiune, hărțuire, amenințări și rele tratamente – toate în contextul violenței în familie –
erau fie prescrise, fie încă pendinte după mulți ani de la evenimente, ca urmare a pasivității
autorităților (M.S. împotriva Italiei, 2022, pct. 141 și 150).
140. Dimpotrivă, Curtea a constatat că anchetele nu contravin cerințelor privind promptitudinea și un
termen rezonabil în desfășurarea anchetelor, de exemplu, atunci când:
▪ durata anchetei putea fi explicată de scopul cercetării efectuate, dat fiind că numeroase
audieri și nu mai puțin de patru evaluări ale experților au fost realizate (Ghedir și alții
împotriva Franței, 2015, pct. 133);
▪ când procedurile de despăgubire au fost foarte lungi (15 ani), dar a stabilit faptele legate de
săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă asupra reclamantei trăgând la
răspundere pe vinovați și a acordat despăgubiri acesteia (Isayeva împotriva Ucrainei, 2018,
pct. 63-66);
▪ în pofida relativei complexități a cauzei, care necesita interogarea a mai multor martori,
obținerea unui raport de expertiză și alte probe referitoare la incident, urmărirea penală a
durat în total aproximativ șase luni (V.D. împotriva Croației (nr. 2), 2018, pct. 80).

Analiza publică și participarea victimei

141. Ancheta trebuie să ofere un element suficient de control public pentru a garanta asumarea
răspunderii în practică, dar și în teorie (Al Nashiri împotriva României, 2018, pct. 641 și cauzele citate
în aceasta).
142. În plus, victima ar trebui să aibă posibilitatea de a participa efectiv la anchetă [Bouyid împotriva
Belgiei (MC), 2015, pct. 122 și X și alții împotriva Bulgariei (MC), 2021, pct. 189]. Totuși, dezvăluirea
sau publicarea rapoartelor și a actelor de cercetare penală ale poliției poate implica probleme sensibile
cu posibile efecte prejudiciabile asupra persoanelor private sau a altor cercetări. Nu se poate
considera așadar ca fiind o cerință automată aceea de a se permite accesul victimei sau al rudei sale
celei mai apropiate la anchetă pe măsura evoluției acesteia. Accesul necesar poate fi oferit în alte
etape ale procedurilor disponibile, iar organele de urmărire penală nu au obligația de a satisface
fiecare cerere pentru un anumit act de urmărire penală în cursul anchetei (Stevan Petrović împotriva
Serbiei, 2021, pct. 109).
143. Curtea a constatat că ancheta nu a fost suficient de accesibilă victimei sau că nu a permis o
examinare publică adecvată atunci când:
▪ anchetatorul nu a audiat victimele în persoană sau nu a menționat versiunea acestora asupra
evenimentelor în deciziile care nici măcar nu le-au fost comunicate (Dedovskiy și alții
împotriva Rusiei, 2008, pct. 92;
▪ nu existau o cale legală specifică în legislația națională care să acorde accesul la dosarul
cauzei în etapele urmăririi penale și, în special, enumerarea motivelor pentru respingerea
sau acordarea accesului, măsura în care i se poate acorda acces unui solicitant, termenele
pentru analiza cererilor relevante și oferirea accesului (Oleksiy Mykhaylovych Zakharkin
împotriva Ucrainei, 2010, pct. 73);

Curtea Europeană a Drepturilor Omului 33/43 Ultima actualizare: 31.08.2024

 Ghid privind art. 3 din Convenție – Interzicerea torturii

▪ autoritățile au ascuns permanent informațiile cu privire la deciziile lor sau au întârziat în mod
considerabil să ofere informații reclamanților, contrar cerinței explicite din dreptul intern
(Chernega și alții împotriva Ucrainei, 2019, pct. 166).
144. Dimpotrivă, Curtea nu a constatat nicio problemă cu privire la analiza publică sau la participarea
victimei atunci când informația adecvată și accesul la dosar au fost date victimei oferindu-i
posibilitatea de a indica fapte și de a propune probe care să fie obținute în anchetă [V.D. împotriva
Croației (nr. 2), 2018, pct. 78].

Probleme legate de urmărirea penală, de sancțiune și de

compensare
145. Curtea a subliniat că obligația de a efectua o anchetă eficientă reprezintă o obligație de mijloace,
nu de rezultat [X și alții împotriva Bulgariei (MC), 2021, pct. 186]. Atunci când ancheta oficială a dus la
instituirea unor proceduri în fața instanțelor naționale, procedura în ansamblu, inclusiv faza de
judecată, trebuie să îndeplinească cerințele de art. 3 din Convenție. Aceasta include sancțiunile impuse
la finalul acestor proceduri. Deși nu există nicio obligație absolută ca toate urmăririle penale să aibă
ca rezultat o condamnare sau pronunțarea unei anumite pedepse, instanțele naționale nu ar trebui,
în niciun caz, să se arate dispuse să lase nepedepsite atingerile grave aduse integrității fizice și psihice
sau să permită sancționarea infracțiunilor grave cu pedepse excesiv de blânde. Elementul important
pe care Curtea trebuie să îl verifice, prin urmare, este dacă și în ce măsură s-ar putea considera că
instanțele, ajungând la concluzia lor, au supus cauza unui control atent, astfel încât să nu fie subminate
efectul de descurajare al sistemului judiciar existent și importanța îndeplinirii rolului său de a preveni
să fie încălcată interzicerea relelor tratamente (Sabalić împotriva Croației, 2021, pct. 97).
146. Rezultă că, deși acordă un respect substanțial autorităților și instanțelor naționale cu privire la
alegerea sancțiunilor adecvate pentru rele tratamente, Curtea trebuie să exercite o anumită putere
de a verifica și de a interveni în cazuri de disproporție manifestă între gravitatea faptelor și pedeapsa
impusă (Myumyun împotriva Bulgariei, 2015, pct. 67).
147. Mai mult, într-o cauză în care plângerea reclamantului privea comutarea pedepsei cu închisoarea
în prestarea unei activități în folosul comunității, Curtea, având în vedere marja largă acordată statelor
în materie de justiție penală și de politică de stabilire a pedepselor, a confirmat că, într-un astfel de
caz, controlul său trebuie să fie direcționat către a evalua dacă, în circumstanțele din speță, instanțele
naționale au efectuat o analiză atentă necesară când au comutat pedeapsa. Prin urmare, a examinat
dacă în acest caz comutarea se baza pe criterii și motive care erau adecvate pentru a asigura că
pedeapsa rămâne corespunzătoare naturii și severității relelor tratamente implicate în faptele penale
săvârșite împotriva reclamantului ca victimă (Vučković împotriva Croației, 2023, pct. 55; a se vedea și
M.G. împotriva Lituaniei, 2024, pct. 118, în legătură cu o decizie de a suspenda pedeapsa cu
închisoarea a autorului infracțiunii în contextul agresiunii sexuale împotriva unui minor).
148. În același sens, pentru ca ancheta să fie efectivă în practică, există o condiție prealabilă ca statul
să fi adoptat dispoziții de drept penal care sancționează practicile contrare art. 3 (Cestaro împotriva
Italiei, 2015, pct. 209).
149. În cazul în care agenții statului au fost acuzați de infracțiuni implicând rele tratamente, este
important ca aceștia să fie suspendați din funcție în timp ce sunt cercetați sau judecați şi trebuie demiși
în caz de condamnare [Gäfgen împotriva Germaniei (MC), 2010, pct. 125; Barovov împotriva Rusiei,
2021, pct. 43].
150. Curtea a confirmat, de asemenea, că, în cauzele referitoare la tortură sau rele tratamente
aplicate de agenți ai statului, urmărirea penală nu trebuie să înceteze pe considerentul termenului de
prescripție, iar amnistia și grațierea nu trebuie tolerate în astfel de cauze. Mai mult, modul de aplicare
a termenului de prescripție trebuie să fie compatibil cu cerințele Convenției. Prin urmare, este dificil
de acceptat termene de prescripție inflexibile care să nu admită excepții [Mocanu și alții împotriva

Curtea Europeană a Drepturilor Omului 34/43 Ultima actualizare: 31.08.2024

 Ghid privind art. 3 din Convenție – Interzicerea torturii

României (MC), 2014, pct. 326]. Acest principiu a fost extins și la actele cu violență săvârșite de
persoane private, în special atunci când privesc nerespectarea gravă a drepturilor fundamentale ale
omului (Pulfer împotriva Albaniei, 2018, pct. 83, în contextul agresiunii fizice; E.G. împotriva Republicii
Moldova, 2021, pct. 43, în contextul agresiunii sexuale și M.S. împotriva Italiei, 2022, pct. 144, în
contextul violenței domestice).
151. Astfel, Curtea a constatat încălcarea sub aspect procedural a art. 3 în cauze în care aplicarea
termenelor de prescripție a fost determinată de faptul că autoritățile nu au acționat cu promptitudine
și cu diligența cuvenită sau acolo unde urmărirea penală a devenit tardivă din cauza încadrării
neadecvate de către autoritățile naționale a faptelor de tortură și a altor forme de rele tratamente ca
infracțiuni mai puțin grave, ducând la termene de prescripție mai scurte și permițând autorilor
infracțiunilor să scape de răspunderea penală [Avizul consultativ privind aplicabilitate legislației de
limitare a urmăririi penale, a condamnării și a pedepsirii în privința unei infracțiuni care reprezintă, pe
fond, un act de tortură (MC), 2022, pct. 61-62].
152. În sfârșit, în cauzele de rele tratamente intenționate aplicate de agenți ai statului cu încălcarea
art. 3, Curtea a constatat în mod repetat că sunt necesare două măsuri pentru a se obține o reparație
corespunzătoare. În primul rând, autoritățile statului trebuie să fi efectuat o anchetă amănunțită și
eficientă care să ducă la identificarea și pedepsirea persoanelor responsabile. În al doilea rând,
despăgubirea reclamantului este impusă după caz sau, cel puțin, posibilitatea de a solicita și de a
obține compensarea prejudiciul suferit de reclamant ca urmare a relelor tratamente [Gäfgen
împotriva Germaniei (MC) 2010, pct. 116; Razzakov împotriva Rusiei, 2015, pct. 50].

Anchetarea infracțiunilor motivate de ură

153. Curtea a evidențiat cerința specifică potrivit căreia anchetarea unui atac cu conotații rasiale să
se desfășoare cu diligență și imparțialitate, având în vedere necesitatea de a reafirma permanent
condamnarea rasismului de către societate pentru a se menține încrederea minorităților în
capacitatea autorităților de a le proteja împotriva amenințării violenței rasiste [Antayev și alții
împotriva Rusiei (MC), 2014, pct. 110].
154. Prin urmare, atunci când sunt anchetate incidente violente declanșate de persoane suspectate
de atitudini rasiste, autoritățile statului trebuie să ia toate măsurile rezonabile pentru a stabili dacă au
existat motive rasiste și dacă sentimentele de ură sau prejudecățile bazate pe originea etnică a unei
persoane au jucat un rol în evenimentele în cauză. A examina violența și brutalitatea motivate rasial
de pe aceeași poziție ca în cauzele care nu au conotații rasiste ar echivala cu a ignora natura specifică
a unor acte care sunt deosebit de distructive pentru drepturile fundamentale ale omului (Abdu
împotriva Bulgariei, 2014, pct. 44). Obligația menționată este parte din responsabilitatea care
incumbă statelor în baza art. 14 din Convenție coroborat cu art. 3, fiind totodată un aspect al
obligațiilor procedurale ce decurg din art. 3 din Convenție (M.F. împotriva Ungariei, 2017, pct. 73).
Aceasta se aplică, de asemenea, atunci când un tip anume de tratamente incompatibile cu art. 3 este
aplicat de o persoană particulară (Abdu împotriva Bulgariei, 2014, pct. 44).
155. În plus, o asemenea anchetă se referă nu numai la acte de violență motivate de situația personală
sau caracteristicile, reale sau percepute, ale unei victime, ci și la acte de violență bazate pe asocierea
sau afilierea, reală sau prezumată, a unei victime cu o altă persoană care are sau se presupune că are
un anumit statut sau o caracteristică protejată (Škorjanec împotriva Croației, 2017, pct. 56).
156. Demonstrarea motivației rasiale este adesea dificilă în practică. Obligația statului pârât de a
ancheta posibilele accente rasiale ale unui act de violență este obligația de a folosi cele mai bune
metode, dar nu metodele absolute. Autoritățile trebuie să facă tot ceea ce este rezonabil în
circumstanțele respective pentru a strânge și a asigura probele, să exploreze toate mijloacele practice
de descoperire a adevărului și să pronunțe decizii temeinic motivate, imparțiale și obiective, fără

Curtea Europeană a Drepturilor Omului 35/43 Ultima actualizare: 31.08.2024

 Ghid privind art. 3 din Convenție – Interzicerea torturii

omiterea unor fapte suspecte care pot indica acte de violență care au motivație rasială (Antayev și alții
împotriva Rusiei, 2014, pct. 122).
157. Aceleași considerente apar pentru violența care rezultă, de exemplu, din intoleranța religioasă
sau pentru violența motivată de discriminarea bazată pe gen ori pe orientarea sexuală (Sabalić
împotriva Croației, 2021, pct. 94; a se vedea, de exemplu, Romanov și alții împotriva Rusiei, 2023,
pct. 78-79; a se vedea și, pentru violența rezultată din intoleranța politică, Verzilov și alții împotriva
Rusiei, 2023, pct. 78).
158. Informații mai detaliate pot fi găsite în Ghid de jurisprudență privind art. 14 și art. 1 din Protocolul
nr. 12 - Interzicerea discriminării.

Obligații procedurale în contexte transfrontaliere

159. Cerința caracterului efectiv al anchetei penale poate include, în anumite circumstanțe, obligația
organelor de urmărire penală de a coopera cu autoritățile din alt stat, implicând obligația de a cere
sau de a acorda asistență. Natura și domeniul de aplicare ale acestor obligații vor depinde, inevitabil,
de circumstanțele fiecărui caz în parte, de exemplu, dacă principalele elemente de probă sunt
localizate pe teritoriul statului contractant în cauză sau dacă suspecții au fugit acolo. Aceasta înseamnă
că statele vizate trebuie să ia toate măsurile rezonabile pe care le pot lua pentru a coopera între ele,
epuizând cu bună-credință posibilitățile disponibile în temeiul instrumentelor internaționale aplicabile
privind asistența și cooperarea juridică reciproce în materie penală. Deși Curtea nu este competentă
să supravegheze respectarea altor tratate și obligații internaționale decât Convenția, în mod normal
verifică în acest context dacă statul pârât a folosit posibilitățile disponibile în temeiul acestor
instrumente [X și alții împotriva Bulgariei (MC), 2021, pct. 19].

Restabilirea obligațiilor procedurale

160. Obligația procedurală poate fi restabilită în urma unei noi evoluții, precum descoperirea de noi
probe sau informații care demontează rezultatele unei cercetări sau ale unui proces anterior [a se
vedea Egmez împotriva Ciprului (dec.), 2012, § 63]. Natura și amploarea oricărei cercetări ulterioare
cerute de obligația procedurală vor depinde, inevitabil, de circumstanțele fiecărui caz în parte și pot fi
diferite de cele așteptate imediat după ce au avut loc relele tratamente [Jeronovičs împotriva Letoniei
(MC), 2016, pct. 107].

Curtea Europeană a Drepturilor Omului 36/43 Ultima actualizare: 31.08.2024

 Ghid privind art. 3 din Convenție – Interzicerea torturii

Lista cauzelor citate

Jurisprudența citată în prezentul ghid face trimitere la hotărâri sau decizii pronunțate de Curtea
Europeană a Drepturilor Omului, precum și la decizii și rapoarte ale Comisiei Europene a Drepturilor
Omului.
Dacă nu se specifică altfel, trimiterea este la o hotărâre pe fond, pronunțată de o Cameră a Curții.
Abrevierea „(dec.)” arată că este vorba despre o decizie a Curții, iar „(MC)” că respectiva cauză a fost
examinată de Marea Cameră.
Hiperlinkurile cauzelor citate în versiunea electronică a ghidului direcționează spre baza de date
HUDOC (<http://hudoc.echr.coe.int>) care oferă acces la jurisprudența Curții (hotărâri și decizii
pronunțate de Marea Cameră, de Cameră și de Comitet, cauze comunicate, avize consultative și
rezumate juridice extrase din Nota de informare privind jurisprudența) și la jurisprudența Comisiei
(decizii și rapoarte), precum și la rezoluțiile Comitetului de Miniștri.
Curtea pronunță hotărârile și deciziile în limba engleză și/sau franceză, cele două limbi oficiale ale
acesteia. Baza de date HUDOC conține, de asemenea, traduceri ale unor cauze importante în peste
treizeci de limbi neoficiale. În plus, include linkuri către aproximativ o sută de culegeri de jurisprudență
online, elaborate de terți.

—A—
A împotriva Rusiei, nr. 37735/09, 12 noiembrie 2019
A. împotriva Regatului Unit, 23 septembrie 1998, Culegere de hotărâri și decizii 1998-VI
A. și alții împotriva Regatului Unit (MC), nr. 3455/05, CEDO 2009
A.L.(X.W.) împotriva Rusiei, nr. 44095/14, 29 octombrie 2015
A.P. împotriva Slovaciei, nr. 10465/17, 28 ianuarie 2020
A.P., Garçon și Nicot împotriva Franței, nr. 79885/12 și alte 2 cereri, 6 aprilie 2017
Abdu împotriva Bulgariei, nr. 26827/08, 11 martie 2014
Abdyusheva și alții împotriva Rusiei, nr. 58502/11 și alte 2 cereri, 26 noiembrie 2019
Abu Zubaydah împotriva Lituaniei, nr. 46454/11, 31 mai 2018
Avizul consultativ privind aplicabilitate legislației de limitare a urmăririi penale, a condamnării și a
pedepsirii în privința unei infracțiuni care reprezintă, pe fond, un act de tortură (MC), solicitare
nr. P16-2021-001, Curtea de Casație din Armenia, 26 aprilie 2022
Aggerholm împotriva Danemarcei, nr. 45439/18, 15 septembrie 2020
Akkad împotriva Turciei, nr.1557/19, 21 iunie 2022
Akkum împotriva Turciei, nr. 21894/93, CEDO 2005-II(extrase)
Akpınar și Altun împotriva Turciei, nr. 56760/00, 27 februarie 2007
Aksoy împotriva Turciei, 18 decembrie 1996, Culegere de hotărâri și decizii 1996-VI
Ali Güneş împotriva Turciei , nr. 9829/07, 10 aprilie 2012
Al-Hawsawi împotriva Lituaniei, nr. 6383/17, 16 ianuarie 2024
Al Nashiri împotriva Poloniei, nr. 28761/11, 24 iulie 2014
Al Nashiri împotriva României, nr. 33234/12, 31 mai 2018
Al-Saadoon și Mufdhi împotriva Regatului Unit, nr. 61498/08, CEDO 2010
Ananyev și alții împotriva Rusiei, nr. 42525/07 și 60800/08, 10 ianuarie 2012
Angelova și Iliev împotriva Bulgariei, nr. 55523/00, 26 iulie 2007
Antayev și alții împotriva Rusiei, nr. 37966/07, 3 iulie 2014
A.P. împotriva Armeniei, nr. 58737/14, 18 iunie 2024

Curtea Europeană a Drepturilor Omului 37/43 Ultima actualizare: 31.08.2024

 Ghid privind art. 3 din Convenție – Interzicerea torturii

Anzhelo Georgiev și alții împotriva Bulgariei, nr. 51284/09, 30 septembrie 2014

Archip împotriva României, nr. 49608/08, 27 septembrie 2011
Assenov și alții împotriva Bulgariei, 28 octombrie 1998, Culegere de hotărâri și decizii 1998-VIII
Association Innocence en Danger împotriva Franței și Association Enfance et Partage împotriva
Franței, nr. 15343/15 și 16806/15, 4 iunie 2020
Aswat împotriva Regatului Unit, nr. 17299/12, 16 aprilie 2013
Aydın împotriva Turciei, 25 septembrie 1997, Culegere de hotărâri și decizii 1997-VI

—B—
B împotriva Rusiei, nr. 36328/20, 7 februarie 2023
Babar Ahmad și alții împotriva Regatului Unit, nr. 24027/07 și alte 4 cereri, 10 aprilie 2012
Baklanov împotriva Ucrainei, nr. 44425/08, 24 octombrie 2013
Baranin și Vukčević împotriva Muntenegrului, nr. 24655/18 și 24656/18, 11 martie 2021
Barovov împotriva Rusiei, nr. 9183/09, 15 iunie 2021
Barta împotriva Ungariei, nr. 26137/04, 10 aprilie 2007
Bataliny împotriva Rusiei, nr. 10060/07, 23 iulie 2015
Batı și alții împotriva Turciei, nr. 33097/96 și 57834/00, CEDO 2004-IV (extrase)
Beganović împotriva Croației, nr. 46423/06, 25 iunie 2009
Berliński împotriva Poloniei, nr. 27715/95 și 30209/96, 20 iunie 2002
Blokhin împotriva Rusiei (MC), nr. 47152/06, 23 martie 2016
Boicenco împotriva Moldovei, nr. 41088/05, 11 iulie 2006
Bouyid împotriva Belgiei (MC), nr. 23380/09, CEDO 2015
Burlya și alții împotriva Ucrainei, nr. 3289/10, 6 noiembrie 2018
Bursuc împotriva României, nr. 42066/98, 12 octombrie 2004
Buturugă împotriva României, nr. 56867/15, 11 februarie 2020

—C—
Cangöz și alții împotriva Turcia, nr. 7469/06, 26 aprilie 2016
Cestaro împotriva Italiei, nr. 6884/11, 7 aprilie 2015
Çevik împotriva Turciei (nr. 2), nr. 39326/02, 27 august 2010
Chember împotriva Rusiei, nr. 7188/03, CEDO 2008
Chernega și alții împotriva Ucrainei, nr. 74768/10, 18 iunie 2019
Ciorap împotriva Moldovei, nr. 12066/02, 19 iunie 2007

—D—
D împotriva Letoniei, nr. 76680/17, 11 ianuarie 2024
D.F. împotriva Letoniei, nr. 11160/07, 29 octombrie 2013
D.M.D. împotriva României, nr. 23022/13, 3 octombrie 2017
D.P. și J.C. împotriva Regatului Unit, nr. 38719/97, 10 octombrie 2002
Dedovskiy și alții împotriva Rusiei, nr. 7178/03, CEDO 2008 (extrase)
Dembele împotriva Elveția, nr. 74010/11, 24 septembrie 2013
Đorđević împotriva Croației (MC), nr. 41526/10, CEDO 2012
Đurđević împotriva Croației (MC), nr. 52442/09, CEDO 2011(extrase)
Dvořáček împotriva Republicii Cehe, nr. 12927/13, 6 noiembrie 2014

Curtea Europeană a Drepturilor Omului 38/43 Ultima actualizare: 31.08.2024

 Ghid privind art. 3 din Convenție – Interzicerea torturii

—E—
E.G. împotriva Republicii Moldova, nr. 37882/13, 13 aprilie 2021
Egmez împotriva Ciprului (dec.), nr. 12214/071, 18 septembrie 2012
Elberte împotriva Letoniei, nr. 61243/08, CEDO 2015
El-Asmar împotriva Danemarcei, nr. 27753/19, 3 octombrie 2023
El-Masri împotriva Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei (MC), nr. 39630/09, CEDO 2012
Emin Huseynov împotriva Azerbaidjanului, nr. 59135/09, 7 mai 2015
Enzile Özdemir împotriva Turciei , nr. 54169/00, 8 ianuarie 2008

—F—
Filippovy împotriva Rusiei, nr. 19355/09, 22 martie 2022

—G—
G.M. și alții împotriva Republicii Moldova, nr. 44394/15, 22 februarie 2023
Gäfgen împotriva Germaniei(MC), nr. 22978/05, CEDO 2010
Georgel și Georgeta Stoicescu împotriva României, nr. 9718/03, 26 iulie 2011
Ghedir și alții împotriva Franței, nr. 20579/12, 16 iulie 2015.
Ghişoiu împotriva României, (dec.), nr. 40228/20, 29 noiembrie 2022
Gorobet împotriva Moldovei, nr. 30951/10, 11 octombrie 2011
Grzęda împotriva Poloniei (MC), nr. 43572/18, 15 martie 2022
Gutsanovi împotriva Belgiei, nr. 34529/10, CEDO 2013 (extrase)

—H—
Harkins și Edwards împotriva Regatului Unit, nr. 9146/07 și 32650/07, 17 ianuarie 2012
Hasan İlhan împotriva Turciei, nr. 22494/93, 9 noiembrie 2004
Herczegfalvy împotriva Austriei, 24 septembrie 1992, seria A nr. 244
Hristovi împotriva Bulgariei, nr. 42697/05, 11 octombrie 2011
Hristozov și alții împotriva Bulgariei, nr. 47039/11 și 358/12, CEDO 2012 (extrase)
Horion împotriva Belgiei, nr. 37928/20, 9 mai 2023
Hovhannisyan împotriva Armeniei, nr. 18419/13, 19 iulie 2018
Hutchinson împotriva Regatului Unit (MC), nr. 57592/08, 17 ianuarie 2017

—I—
I.C. împotriva României, nr. 36934/08, 24 mai 2016
I.E. împotriva Republicii Moldova, nr. 45422/13, 26 mai 2020
Idalov împotriva Rusiei (MC), nr. 5826/03, 22 mai 2012
Identoba și alții împotriva Georgiei, nr. 73235/12, 12 mai 2015
Ilaşcu și alții împotriva Moldovei și Rusiei (MC), nr. 48787/99, CEDO 2004-VII
İlhan împotriva Turciei(MC), nr. 22277/93, CEDO 2000-VII
Ilias și Ahmed împotriva Ungariei (MC), nr. 47287/15, 21 noiembrie 2019
Ilievi și Ganchevi împotriva Bulgariei, nr. 69154/11 și 69163/11, 8 iunie 2021
Imakayeva împotriva Rusiei, nr. 7615/02, CEDO 2006-XIII (extrase)
Indelicato împotriva Italiei, nr. 31143/96, 18 octombrie 2001

Curtea Europeană a Drepturilor Omului 39/43 Ultima actualizare: 31.08.2024

 Ghid privind art. 3 din Convenție – Interzicerea torturii

Ioan Pop și alții împotriva României, nr. 52924/09, 6 decembrie 2016

Irlanda împotriva Regatului Unit, 18 ianuarie 1978, seria A nr. 25
Irlanda împotriva Regatului Unit (revizuire), nr. 5310/71, 20 martie 2018
Irina Smirnova împotriva Ucrainei, nr. 1870/05, 13 octombrie 2016
Isayeva împotriva Ucrainei, nr. 35523/06, 4 decembrie 2018
Israilov împotriva Rusiei, nr. 21882/09 și 6189/10, 24 octombrie 2023
Iwańczuk împotriva Poloniei, nr. 25196/94, 15 noiembrie 2001
İzci împotriva Turciei, nr. 42606/05, 23 iulie 2013

—J—
J.I. împotriva Croației, nr. 35898/16, 8 septembrie 2022
Jalloh împotriva Germaniei(MC), nr. 54810/00, CEDO 2006-IX
Janowiec și alții împotriva Rusiei (MC), nr. 55508/07 și 29520/09, CEDO 2013
Jeronovičs împotriva Letoniei (MC), nr. 44898/10, 5 iulie 2016

—K—
Kagirov împotriva Rusiei, nr. 36367/09, 23 aprilie 2015
Kalashnikov împotriva Rusiei, nr. 47095/99, CEDO 2002-VI
Karachentsev împotriva Rusiei, nr. 23229/11, 17 aprilie 2018
Khadzhialiyev și alții împotriva Rusiei, nr. 3013/04, 6 noiembrie 2008
Khan împotriva Franței, nr. 12267/16, 28 februarie 2019
Khasanov și Rakhmanov împotriva Rusiei (MC), nr. 28492/15 și 49975/15, 29 aprilie 2022
Khlaifia și alții împotriva Italiei (MC), nr. 16483/12, CEDO 2016 (extrase)
Konstantin Markin împotriva Rusiei, nr. 30078/06, 22 martie 2012
Kudła împotriva Poloniei (MC), nr. 30210/96, CEDO 2000-XI
Kurt împotriva Austriei (MC), nr. 62903/15, 15 iunie 2021

—L—
Labita împotriva Italiei (MC), nr. 26772/95, CEDO 2000-IV
Lapunov împotriva Rusiei, nr. 28834/19, 12 septembrie 2023
López Ostra împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, seria A nr. 303-C
Luca împotriva Republicii Moldova, nr. 55351/17, 17 octombrie 2023
Lutsenko și Verbytskyy împotriva Ucrainei, nr. 12482/14 și 39800/14, 21 ianuarie 2021
Lyalyakin împotriva Rusiei, nr. 31305/09, 12 martie 2015
Lyapin împotriva Rusiei, nr. 46956/09, 24 iulie 2014

—M—
M. și alții împotriva Italiei și Bulgariei, nr. 40020/03, 17 decembrie 2021
M.B. și alții împotriva Slovaciei, nr. 45322/17, 1 aprilie 2021
M.C. împotriva Bulgariei, nr. 39272/98, CEDO 2003-XII
M.F. împotriva Ungariei, nr. 45855/12, 31 octombrie 2017
M.G. împotriva Lituaniei, nr. 6406/21, 20 februarie 2024
M.G.C. împotriva României, nr. 61495/11, 15 martie 2016
M.P. și alții împotriva Bulgariei, nr. 22457/08, 15 noiembrie 2011

Curtea Europeană a Drepturilor Omului 40/43 Ultima actualizare: 31.08.2024

 Ghid privind art. 3 din Convenție – Interzicerea torturii

M.S. împotriva Croației (nr. 2), nr. 75450/12, 19 februarie 2015

M.S. împotriva Italiei, nr. 32715/19, 7 iulie 2022
M.S.S. împotriva Belgiei și Greciei (MC), nr. 30696/09, CEDO 2011
Mafalani împotriva Croației, nr. 32325/13, 9 iulie 2015
Makaratzis împotriva Greciei (MC), nr. 50385/99, CEDO 2004-XI
Maslova și Nalbandov împotriva Rusiei, nr. 839/02, 24 ianuarie 2008
Mătăsaru și Saviţchi împotriva Moldovei, nr. 38281/08, 2 noiembrie 2010
Membrii Congregației Martorilor lui Iehova din Gldani și alții împotriva Georgiei, nr. 71156/01, 3 mai
2007
Milanović împotriva Serbiei, nr. 44614/07, 14 decembrie 2010
Mocanu și alții împotriva României (MC), nr. 10865/09 și alte 2 cereri, CEDO 2014 (extrase)
Mozer împotriva Moldovei și Rusiei (MC), nr. 11138/10, 23 februarie 2016
Mubilanzila Mayeka și Kaniki Mitunga împotriva Belgiei, nr. 13178/03, ECHR 2006-XI
Murray împotriva Țărilor de Jos (MC), nr. 10511/10, 26 aprilie 2016
Muršić împotriva Croației (MC), nr. 7334/13, CEDO 2016
Musayev și alții împotriva Rusiei, nr. 57941/00 și alte 2 cereri, 26 iulie 2007
Mustafa Tunç și Fecire Tunç împotriva Turciei (MC), nr. 24014/05, 14 aprilie 2015
Myumyun împotriva Bulgariei, nr. 67258/13, 3 noiembrie 2015

—N—
N.B. împotriva Slovaciei, nr. 29518/10, 12 iunie 2012
N.H. și alții împotriva Franței, nr. 28820/13 și alte 2 cereri, 2 iulie 2020
Najafli împotriva Azerbaidjanului, nr. 2594/07, 2 octombrie 2012
Naoumenko împotriva Ucrainei, nr. 42023/98, 10 februarie 2004
Necdet Bulut împotriva Turciei, nr. 77092/01, 20 noiembrie 2007
Neshkov și alții împotriva Bulgariei, nr. 36925/10 și alte 5 cereri, 27 ianuarie 2015
Nesibe Haran împotriva Turciei, nr. 28299/95, 6 octombrie 2005
Nevmerzhitsky împotriva Ucrainei, nr. 54825/00, CEDO 2005-II (extrase)
Nicolae Virgiliu Tănase împotriva României (MC), nr. 41720/13, 25 iunie 2019

—O—
Ochigava împotriva Georgiei, nr. 14142/15, 16 februarie 2023
Oganezova împotriva Armeniei, nr. 71367/12 și 72961/12, 17 mai 2022
O’Keeffe împotriva Irlandei (MC), nr. 35810/09, CEDO 2014(extrase)
Oleksii Mihailovici Zaharkin împotriva Ucrainei, nr. 1727/04, 24 iunie 2010
Öneryıldız împotriva Turciei (MC), nr. 48939/99, CEDO 2004-XII
Orhan împotriva Turciei, nr. 25656/94, 18 iunie 2002

—P—
P.M. și F.F. împotriva Franței, nr. 60324/15 și 60335/15, 18 februarie 2021
Pantea împotriva României, nr. 33343/96, CEDO 2003-VI (extrase)
Petrosyan împotriva Azerbaidjanului, nr. 32427/16, 4 noiembrie 2021
Pranjić-M-Lukić împotriva Bosniei și Herțegovinei, nr. 4938/16, 2 iunie 2020
Premininy împotriva Rusiei, nr. 44973/04, 10 februarie 2011
Price împotriva Regatului Unit, nr. 33394/96, 10 octombrie 2001
Pulfer împotriva Albaniei, nr. 31959/13, 20 noiembrie 2018

Curtea Europeană a Drepturilor Omului 41/43 Ultima actualizare: 31.08.2024

 Ghid privind art. 3 din Convenție – Interzicerea torturii

—R—
R.B. împotriva Estoniei, nr. 22597/16, 22 iunie 2021
R.R. împotriva Poloniei, nr. 27617/04, CEDO 2011 (extrase)
R.R. și R.D. și alții împotriva Slovaciei, nr. 20649/18, 1 septembrie 2020
R.S. împotriva Ungariei, nr. 65290/14, 2 iulie 2019
Ramirez Sanchez împotriva Franței (MC), nr. 59450/00, CEDO 2006-IX
Razzakov împotriva Rusiei, nr. 57519/09, 5 februarie 2015
Rodić și alții împotriva Bosniei și Herțegovinei, nr. 22893/ 05, 27 mai 2008
Rooman împotriva Belgiei (MC), nr. 18052/11, 31 ianuarie 2019
Romanov și alții împotriva Rusiei, nr. 58358/14 și alte 5 cereri, 12 septembrie 2023
Roth împotriva Germaniei, nr. 6780/18 și 30776/18, 22 octombrie 2020

—S—
S.F.K. împotriva Rusiei, nr. 5578/12, 11 octombrie 2022
S.M. împotriva Croației (MC), nr. 60561/14, 25 iunie 2020
S.P. și alții împotriva Rusiei, nr. 36463/11 și alte 10 cereri, 2 mai 2023
Sabalić împotriva Croației, nr. 50231/13, 14 ianuarie 2021
Salakhov și Islyamova împotriva Ucrainei, nr. 28005/08, 14 martie 2013
Salman împotriva Turciei (MC), nr. 21986/93, CEDO 2000-VII
Sanchez-Sanchez împotriva Regatului Unit, nr. 22854/20, 3 noiembrie 2022
Satybalova și alții împotriva Rusiei, nr. 79947/12, 30 iunie 2020
Savran împotriva Danemarcei (MC), nr. 57467/15, 7 decembrie 2021
Schmidt împotriva Germaniei (dec.), nr. 32352/02, 5 ianuarie 2006
Selçuk și Asker împotriva Turciei, 24 aprilie 1998, Culegere de hotărâri și decizii 1998-II
Selmouni împotriva Franței (MC), nr. 25803/94, CEDO 1999-IV
Shamayev și alții împotriva Georgiei şi Rusiei, nr. 36378/02, CEDO 2005-III
Shlykov și alții împotriva Rusiei, nr. 78638/11 și alte 3 cereri, 19 ianuarie 2021
Shmorgunov și alții împotriva Ucrainei, nr. 15367/14 și alte 13 cereri, 21 ianuarie 2021
Simeonovi împotriva Bulgariei (MC), nr. 21980/04, 12 mai 2017
Škorjanec împotriva Croației, nr. 25536/14, 28 martie 2017
Slyusarev împotriva Rusiei, nr. 60333/00, 20 aprilie 2010
Smith și Grady împotriva Regatului Unit, nr. 33985/96 și 33986/96, CEDO 1999-VI
Soare și alții împotriva României, nr. 24329/02, 22 februarie 2011
Soering împotriva Regatului Unit, 7 iulie 1989, seria A nr. 161
Stevan Petrović împotriva Serbiei, nr. 6097/16 și 28999/19, 20 aprilie 2021
Suleymanov împotriva Rusiei, nr. 32501/11, 22 ianuarie 2013
Svinarenko și Slyadnev împotriva Rusiei (MC), nr. 32541/08 și 43441/08, CEDO 2014 (extrase)

—T—
T. împotriva Regatului Unit (MC), nr. 24724/94, 16 decembrie 1999
T.M. și C.M. împotriva Republicii Moldova, nr. 26608/11, 28 ianuarie 2014
Tabesh împotriva Greciei, nr. 8256/07, 26 noiembrie 2009
Tali împotriva Estoniei, nr. 66393/10, 13 februarie 2014
Talpis împotriva Italiei, nr. 41237/14, 2 martie 2017
Tarak și Depe împotriva Turcia, nr. 70472/12, 9 aprilie 2019
Taştan împotriva Turciei, nr. 63748/00, 4 martie 2008
Trévalec împotriva Belgiei, nr. 30812/07, 14 iunie 2011

Curtea Europeană a Drepturilor Omului 42/43 Ultima actualizare: 31.08.2024

 Ghid privind art. 3 din Convenție – Interzicerea torturii

Tunikova și alții împotriva Rusiei, nr. 55974/16 și alte 3, 14 decembrie 2021

Tyrer împotriva Regatului Unit, 25 aprilie 1978, seria A nr. 26

—V—
V. împotriva Regatului Unit (MC), nr. 24888/94, CEDO 1999-IX
V.C. împotriva Slovaciei, nr. 18968/07, CEDO 2011 (extrase)
V.D. împotriva Croației (nr. 2), nr. 19421/15, 15 noiembrie 2018
V.I. împotriva Republicii Moldova, nr. 38963/18, 26 martie 2024
V.K. împotriva Rusiei, nr. 68059/13, 7 martie 2017
Valašinas împotriva Lituaniei, nr. 44558/98, CEDO 2001-VIII
Varnava și alții împotriva Turciei (MC), nr. 16064/90 și alte 8 cereri, CEDO 2009
Verzilov și alții împotriva Rusiei, nr. 25276/15, 29 august 2023
Vincent împotriva Franței, nr. 6253/03, 24 octombrie 2006
Vinter și alții (MC), nr. 66069/09 și alte 2 cereri, CEDO 2013 (extrase)
Virabyan împotriva Armeniei, nr. 40094/05, 2 octombrie 2012
Virgiliu Tănase împotriva României (MC), nr. 41720/13, 25 iunie 2019
Volodina împotriva Rusiei, nr. 41261/17, 9 iulie 2019
Vučković împotriva Croației, nr. 15798/20, 12 decembrie 2023

—W—
Wainwright împotriva Regatului Unit, nr. 12350/04, CEDO-2006
Wieser împotriva Austriei, nr. 2293/03, 22 februarie 2007
Willcox și Hurford împotriva Regatului Unit (dec.), nr. 43759/10 și 43771/12, CEDO 2013
Grupul de Sprijin al Inițiativelor Femeilor (Women’s Initiatives Supporting Group - WISG) și alții
împotriva Georgiei, nr. 74959/ 13 și 74959/13, 16 decembrie 2021

—X—
X și alții împotriva Bulgariei (MC), nr. 22457/16, 2 februarie 2021

—Y—
Y. împotriva Slovaciei, nr. 41107/10, CEDO 2015 (extrase)
Y.P. împotriva Rusiei, nr. 43399/13, 20 septembrie 2022
Yakovlyev împotriva Ucrainei, nr. 42010/18, 8 decembrie 2022
Yankov împotriva Bulgariei, nr. 39084/97, CEDO 2003-XII (extrase)
Yaroslav Belousov împotriva Rusiei, nr. 2653/13 și 60980/14, 4 octombrie 2016
Yotova împotriva Bulgariei, nr. 43606/04, 23 octombrie 2012

—Z—
Z împotriva Republicii Cehe, nr. 37782/21, 20 iunie 2024
Z și alții împotriva Regatului Unit (MC), nr. 29392/95, CEDO 2001-V
Z.A. și alții împotriva Rusiei (MC), nr. 61411/15 și alte 3 cereri, 21 noiembrie 2019
Zontul împotriva Greciei, nr. 12294/07, 17 ianuarie 2012

Curtea Europeană a Drepturilor Omului 43/43 Ultima actualizare: 31.08.2024