Cunoasterea

Termenul cunoaştere se referă, atât la activitatea de producere a cunoştinţelor, cât şi la

ansamblul rezultatelor acestei activităţi. În primul sens, sunt luate în considerare
facultăţile sau capacităţile de cunoaştere ale minţii noastre şi funcţionarea lor, iar în al
doilea, sunt avute în vedere cunoştinţele gata constituite: noţiunile, judecăţile, teoriile.
În accepţiunea cea mai cuprinzătoare, cunoaşterea este acea procesualitate, prin care
omenirea îşi dezvoltă capacitatea de a se raporta la zone tot mai extinse ale existenţei.
Ea se amplifică prin reorganizări succesive care, iniţial, au loc în interiorul comunităţilor
umane disparate. Pe măsură ce interacţiunea dintre acestea se diversifică, cunoaşterea
devine o performanţă a domeniului ontic al umanului.
Capacitatea de cunoaştere umană (sensibilitatea, intelectul, raţiunea) dispune de anumite
forme, tipare, structuri a priori (spaţiul şi timpul pentru sensibilitate, unitate –
multiplicitate,necesitate, contingenţă, cauzalitate, existenţă – nonexistenţă etc.,pentru
intelect), cărora trebuie să le fie dat un conţinut, pentru a se ajunge la cunoaştere.
Cunoştinţa apare astfel, ca rezultat al prelucrării, modelării şi remodelării treptate, de
către structurile a priori ale sensibilităţii mai întâi, şi, apoi, ale intelectului, a unor
impulsuri vagi, nedeterminate, provenite de la „lucrul în sine” (lumea exterioară).
Cunoştinţa este rezultatul unuia sau mai multor demersuri cognitive, ea constituindu-se
de regulă într-o judecată, un raţionament, un ansamblu de raţionamente înşiruite logic, o
teorie.
Cunoştinţa nu este o copie sau un duplicat al obiectului cunoaşterii, ci este o re-
construcţie a lui, sau chiar o construcţie, dacă este vorba de obiecte abstracte sau doar
posibile.
Nivelul senzorial-perceptiv se finalizează în senzaţii, percepţii∗ şi reprezentări, care
furnizează informaţii asupra determinărilor, însuşirilor, caracteristicilor individuale,
exterioare, perceptibile, ale obiectelor şi fenomenelor presupunând un raport
direct subiect-obiect. Senzaţia reflectă o proprietate disparată a mediului (culoarea,
forma, mirosul etc.), percepţia reproduce trăsăturile unui obiect în ansamblul lor, iar
reprezentarea este o percepţie amintită, este imaginea schematică, sintetică şi globală a
unui obiect în lipsa acestuia.
Nivelul raţional are ca forme de manifestare: noţiunea, care sintetizează trăsăturile
esenţiale ale unei clase de obiecte sau fenomene, într-un termen lingvistic, fiind rezultatul
unor procese de analiză, sinteză, abstractizare, generalizare; judecata, ca enunţ ce afirmă
sau neagă ceva despre altceva exprimând o relaţie între noţiuni; raţionamentul, o
înlănţuire logică, coerentă de judecăţi, o inferenţă mediată. Raţionamentele pot fi:
inductive, deductive, traductive, disjunctiv-ipotetice, de relaţie, raţionamente prin
analogie etc.
Cunoaşterea perceptivă presupune o îmbinare strânsă între nivelul perceptiv şi cel
raţional, ponderea având-o nivelul perceptiv. Cum obiectul acestei cunoaşteri este
reprezentat de bogăţia fenomenelor lumii, informaţiile primare, obţinute prin
simţuri, sunt transformate în cunoştinţe perceptive, cu ajutorul structurilor logice. În
urma unor operaţii logico-sintactice, structurile logice permit transpunerea şi codificarea
informaţiilor în semne lingvistice, în scopul memorării, comunicării, verificării şi
confruntării lor cu alte cunoştinţe. Senzaţiile, percepţiile şi chiar reprezentările doar
înlesnesc şi condiţionează actul cunoaşterii, nefiind cunoaştere propriu-zisă.
Cunoaşterea raţională îşi fixează ca punct de plecare un ansamblu de cunoştinţe
acumulate anterior, pe care le supune unor operaţii şi proceduri logice, proprii gândirii, în
scopul desprinderii esenţialului din aria fenomenalului şi a trecerii către noi niveluri de
Esenţialitate.
Cunoaşterea teoretică constituie modalitatea cea mai înaltă de asimilare a obiectului, cea
care pune în valoare capacitatea constructivă a subiectului epistemic. Ea presupune
trecerea de la experienţa concretă la experimentul mental, prin folosirea abstracţiei de tip
constructiv şi prin impunerea, alături de limba naturală, a unui sistem special de semne.

Adevărul
In centrul teoriei cunoasterii se afla conceptul de adevar care exprima,de fapt
valoarea cunoasterii noastre sau altfel spus gradul de adancime al lor la obiectul cunoscut.
Adevarul este conceptul care exprima corespondenta sau concordanta dintre continutul
informational al prop noastre si starea dede fapt a lucrurilor, concordanta dintre
cunostinta si obiectul ei.
Trasaturile adevarului:
1)adevarul este reflecare si constructie in acelasi timp.Trasatura adevarului de a fi
reflectare consta in faptul ca exista in continutul prop noastre informatii ce nu depind de
particularitatile subiectului cunascator, ci reflecta desi incomplet si impartil prop lumii
inconjuratoare.A devarul este constructie pentru ca omul,subiectul, nu fotografieaza
realitatea,ci o surprinde, o capteaza creeand o imagine subiectiva a ei.
2)caracterul procesual al adevarului
Complexitatea obiectelor si fenomenelor face ca esenta lor sa nu poata fi surprinsa printr-
o singura secventa de cunoastere.Subiectele reabordeaza, reverifica continutul.In acelasi
timp obiectul cunoasterii nu este dat in mod definitoriuodata pt totdeauna ci se modifica
continuu.Procesualitatea cunoasterii se reflecta in relatia dintre caracterul relativ al
adevarului si caracterul absolut al acestiua.Relatia dintre adevarul absolut si cel relativ se
manifesta astfel:-orice adevar este element sau parte a sferei adevarului absolut
-adevarul absolut exista sub forma unei posibilitati ,a unei limite catre
care cunoasterea noastra se indreapta continuu.

Existenta filosofiei

Existenta exprima calitatea de continut al realitatii, realitate ce are mai multe straturi.
Straturile realitatii:
 Entitatile natural materiale, concrete pe care le cunoiastem prin modul obisnuit
de existenta
 Entitati material- socile pe care le cunoastem atat din viata obisnuita cat si prin
instruire
 Proprietatile insusirile caracteristicile entitatilor naturale si sociale cunoscute prin
aceleasi proprietati
 Relatiile ce caracterizeaza natura si societatea pe care le ccunoastem deasemenea
prin activitatea cotidiana
  Sisteme de idei materializate exprimate in mod concret in lucrari, carti, constructii
materiale
Ce este filosofia?
Filosofia este un tip, o modalitate de gandire deosebita de alte modalitati cum ar
fi:mitic,religios,artistic,stiintific.Ea a aparut acm aprx.3000de ani, mai intai in India si
China(sec X-IX I. Hr.) si VII- VII.Hr. in Grecia Antica.
Analiza etimologica ne arata ca in limba geaca filos insemna iubitor de, iar sophia
intlepciune.De-a lungul timpului insa iubire de intelepciune sau cautarea intelepciunii au
ramas doar conditii necesare filosofiei insuficiente definirii ei.
Aparitia filosofiei- ca manifestare specializata a spiritului uman,intrarea ei in istorie,
prezentarea specifculuiacestui mod de gandire a insemnat:
-individulaizarea filosofiei in raport cu alte forme ale culturii
-surprinderea insusirilor fundamentale ca si a sensurilor ei multiple,distincte de cele ale
altor moduri de gandire
-precizarea ideii ca filosofia este un mod rational de reconstructi spirituala a
lumii,distincte de simtul comun.
Im. Kant spunea:filosofia imi arata: -ce trebuie sa stiu
-ce pot sa fac
-ce imi este permis
- sa sper
Lucian Blaga (1895-1961)facea distinctia intre constiinta filosofica si filosofia ca atare.
Conditia filosofica apartine atat omului obisnuit cat si savantului.Filosofia propriu-zisa e
sistemul de idei, de concepte,ansamblu organizat de elemente ideale produse de o
constiinta filosofica ce rezulta si ea din aceeasi dragoste de intelepciune ,idei despre
modul uman de a rezolva relatiile omului cu lumea inconjuratoare.
Ca domeniu specific al culturii,alaturi de stiinta, arta,religie, filosofia raspunde unor
nevoi ale omului cum ar fi: nevoia de a ordona ceea ce se intampla zi de zi .In mod
obisnuit omul judeca,aprecizeaza, interpreteaza realittea in termeni de actiune, de
trebuinte immediate, bazandu-se in general pe simtul comun.
Simtul comun reprezinta experienta obisnuita a vietii din convietuirea cu semenii fara
teoretizari si orientat spre utilitatea cotidiana.
Bunul simt reprezinta intelepciunea care isi are originea in simtul comun si se refera la
modalitatea de rezolvare a situatiilo de viata bazata pe judecati corecte si in special pe
respectarea normelor si prejudecatilor curente apartinand unei comunitati umane.
Simtul comun conduce omul spre realitivism, spre ideea ca totul se schimba in
permanenta, ca nu exista decat diversitate, ori omul prin structura lui fizica si intelectuala
are nevoie si isi doreste stabilitate,unitate, rigoare, o oarecare repetabilitate.Asadar,
comparativ cu simtul comun, filosofia are o functie integratoare si o misiune ordonatoare:
-filosofia isi propune sa explice unitatea in diversitate
-filosofia elaoreaza modele de intelegere a lumii atingand astfel un alt strat de adancime
intelectual
In acest context filosofia isi propune sa disocieze interogatiile adevarate de cele false
inlaturand ambiguitatile specifice simtului comun.
Situatiile teoretice nu sunt direct aplicabile realitatii,dar filosofia lamureste principii si
de aici pot fi extrase consecinte practice.
 Capacitata omului de a gandi filosofic e miracolul constatarii ca existenta lui apartine
Universului si esentei acestuia, miracol care rezulta din experienta traita de el.Aceasta
experienta declanseaza gama de arte filoofice.Din aceste motive filosofia nu a fost
niciodata un produs de lux, un act ornamental la care eventual s-ar putea renunta.A aparut
, exista si va exista in forme din ce in ce mai complexe ca o necesitate fireasca , ca o
nevoie a spiritului uman de a se recunoase pe sine, atat in constructiile ei teoretice cat si
in interpretarile,completarile referitoare la arta,religie,politica.
Filosofia se manifesta sub 3 forme: 1) un mode de gandire care vizeaza gasirea temeliei
rationale a organizarii lui
2)ete un ansamblu de cunostinte despre lume in totalitatea ei
3)este constiinta filosofica
Filosofia este un sistem coerent de cunostinte care ofera o imagine de ansamblu asupra
Universului, este o conceptie generala despre lume care implica si o anume intelegere a
conditiei umane ca si raspunsuri la intrebari ce privesc destinul omului in lume.
Conditia umana –notiune care se refera atat la modul lor specific de a se comporta, de a
fi, de a se integra in societate .Spre deosebire de “esenta umana” care se refera numai la
trasaturile generale ale omului , “conditia umana” are o mai mare incurcatura concret
istorica(conditie de viata, epoca istorica,educatia,cultura etc.)
Principalele trasaturi ale filosofiei:
1) filosofia are posibilitatea de a interpreta in mod totalizator Universul- imbina
originalitatea creatorului cu rezultatul ordonarii experientelor multiple de viata si
cunoasterea omului in general,desi se sprijina pe datele stiintelor in constituirea unei
viziuni de ansamblu asupra lumii nu se limiteaza la ele.
2) Filosofia contine in ea o modalitate specifica de cunoastere care se sprijina doar pe
cea stiintifica confruntandu-se de fapt cu aceasta.
3) Generalizarile filosofice nu pot fi controlate pana l ultimele consecinte.Ele depasesc
limitele experientelor umane aratand nu numai “ce este omul ”ci si “ce ar trebui sa fie
omul”.Filosofia propune asaadar un ideal de realizat avand astfel un scop moral si
umanist.
4) Filosofia nu se limiteaza la explicarea, interpretarea,creearea unei viziuni asupra lumii
ci ralizeaza si o raportare a acestora la nevoil concrete ale omului, la necesitatile lui
cotidiene.Direct sau indirect, recunoscut sau nu, un punct de plecar sau
concluzie,omul este prezent in orice discurs filosofic
5) Filosofia se caracterizeaza prin insusirea a tuturor reflexivitatii.Gandul filosofic se
intoarce mereu asupra experientelor trecute,asupra cunostintelor anterioare ca si
asupra propriului sau continut

Obiectul filosofiei

Obiectul filosofic este reprezentat de lume in totalitatea ei,ansamblul

realitatilor,activitatilor si experientelor umane, raspunsul la marile intrebari privind
esenta Universului, rolul omului in acest Univers relatiile lui cu lumea inconjuratoare.
Lucian Blaga spunea ca filosoful este creatorul unei lumi, iar filosofia este o constructie
care nu poate fi considerata definitiva.Viziunea asupra lumii se modifica mereu,dar
filosofia ca atare ramand ea insasi, adica este domeniul autonom.
Intra in filosofie nu orice discurs care spune filosofic ci numai acela care exprima nevoia
de cunoastere (contribuind la cunoasterea in general si la cunoasterea filosofica in
special), nevoia de umanizare, acele discursuri filosofice care sustin ideile de progres si
libertate.
Principalele domenii ale filosofiei sunt:
-Centologia sau teoria xistentei
-Gnosologia teoria cunoasterii
-logica sau teoria principiilor gandirii corecte
-epistemologia sau teoria cunoasterii stiintifice
-antropologia
-axiologia sau teoria valorii
-etica
-estetica

Relatia filosofie stiinta

deosebiri asemanari
Filosofia abordeaza in mod totalizator sau Filosofia trebuie sa izvorasca din stiinta,
ipostaze ale ei in acelasi mod trebuie sa fie compatibila cu spiritul stiintei
Stiinta se regaseste in anumite domenii de pentru a se adecva la realitate,dar trebuie
existenta sa-l depaseasca prin conditiile filosofice
Filosofia se exprima in concepte Filosofia se foloseste de rezultatul stiintei
pentru a le reprezenta la conditia umana
Stiinta are notiunile ei prporii Filosofia ofera stiintei o orientare
metodologica generala si modele de
argumentare a ideilor
Filosofia presupune omul cu intreaga lui
personalitate, explica esenta conditiei
umane, este forma superioara a constiintei
de sine a umanitatii
Stiinta se detaseaza de subiectivitate,de
idealuri,de trasaturile celui care cereceteaza
Stiinta se limiteaza la a demonstra

Relatia filosofie –arta

deosebiri asemanari
Filosofia se exprima in notiuni, recurge la Ambele intretin si dezvolta contiinta de
demonstratie,analiza,deductie, are caracter sine a omului
totalizator general universal
Arta creeaza realitatea folosind imagini Ambele au un rol important in formarea
artistice ,forta sugestiva so intuitiva proiectelor si idealurilor de vointa ale
omului.

Relatia filosofie –religie

deosebiri Asemanari
Filo exprima o conceptie despre lume in Filo si religia sunt suporturi ale idealurilor
notiuni de max generalitate,in tze si omului, ambele oferind conceptii despre
principii lume si exprima o atitudine fata de lume
Religia exprima o conceptie despre lume in
reprezentari si dogme
Filosofia este un sistem teoretic care
explica, face apel la ratiune, promite
adevarul prin cercetare
Religia nu explica se sustrage legitimarii
rationale,apeleaza la credinta se adreseaza
sentimentelor