Istoria românească a fost de foarte multe ori trasă pe roată.

Am putea spune că s-a dezvoltat

mai mult sub semnul supliciului. Inchisorile, exilul, fuga în munti, distrugerea oricărei înjghebări
de civilizatie, pustiirea şi încrâncenarea sufletească au caracterizat de cele mai multe ori paginile
ei pline de sânge.

Neamul românesc a avut mai multi martiri ca oricare altul de două mii de ani de când viiază pe
acest pământ, nu pentru vreo poftă de cucerire şi înrobire a altora ci pentru apărarea
pământului strămoşesc, a credintei lui in Dumnezeu şi a traditiilor sale de veacuri. Poate că este
o taină, poate că este un destin în faptul că marile aspiratii ale acestui neam să fie împlinite pe
lemnul crucii. Este o certitudine ca marea Viziune a Căpitanului - acest vis sublim, unic în lume,
să nu poată fi realizat decât prin taina răstignirii - a lepădării de tot ce este lut în noi.

Au fost şi pagini de glorie pe langa cele de deznădejde in istoria noastră, dar ele au fost scrise
tot cu sânge, pe Golgota pătimirii româneşti.

Suntem aşezati la răspântie de drumuri, într-un loc pitoresc şi bogat dar încoltit de toate pãrtile
de privirile vrăjmaşe, pline de ură ale celor ce privesc cu pizmă spre bogătia şi frumusetea
noastră cosmică - spre acest minunat şi legendar "SPATIU MIORITIC".

Ura a făcut totdeauna casă bună cu superficialitatea şi cu neadevărul. De aceea, a privi opera ca
şi viata altora din "întunericul patimilor" nu vom sesiza niciodată lumina care străluceşte în
aceste suflete alese şi nici unele adevăruri din creatia lor.

Poate este şi cazul acestui mare om al secolului nostru - unul dintre marii duşmăniti ai acestui
sfârşit de mileniu.

Horia Sima nu a fost numai un om politic; el a fost un vizionar politic dar şi un mare filozof al
istoriei, mai ales că unghiul din care priveşte filozofia istoriei este un unghi aparte şi diferit de al
celorlalti.

Ceea ce îl caracterizează în opera sa pe Horia Sima este realismul

şi optimismul, cu alte cuvinte robustetea istorică.

Ancorat în viziunea creştină asupra lumii, filozofia istoriei la el

capătă o nuantă metafizică, iar demersul său este in acest caz de
cea mai purl realitate spirituală pe care o putem cataloga a fi o
metafizică a istoriei.
Explorând, cu abilitatea filozofului format la şcoala lui Nae Ionescu, teritoriile cele mai rar
dezbătute, adică sufletul omului, structura neamurilor ca şi finalitatea colectivitătilor, Horia Sima
clădeşte o nouă structură pentru fiecare problemă in parte, luând ca piatră de temelie
dragostea, redactând astfel o nouă fatã a lumii, mai bine spus o nouă structură a lumii.

Comentând un fenomen in care s-a implicat cu toată existenta sa şi care i-a devenit mod de
viată şi de gândire, modelul de existentialism pe care îl profesează se deosebeşte total de cel al
celorlalte existentialisme, unele păgâne, unele spiritual-umane, dar nici unul de profunzimea
celui profesat de el, un existentialism de respiratie creştină.

Profetismul său vizează latura apocaliptică a problemei când spunea, în anul 1967, că: în anii
care vor veni, se va decide dacă omenirea vrea să rămână fidelă lui Hristos sau dacă ea
dezertează in masă pentru a se aşeza sub domnia lui Antihrist. Şi acest lucru se întâmplă astăzi
sub ochii noştri.

De aceea, tot ceea ce construieşte nu se doreşte altceva decât a fi o antiteză la cea mai feroce
aparitie apocaliptică a tuturor veacurilor: comunismul, o formulare stereotipă a materialismului
primar-vulgar şi a rationalismului utopic-dogmatic, care de altfel, se găseşte fată in fată cu
comunitatea de iubire, iubire care, in conceptia lui Horia, Sima, este "identicã cu principiul
Divin".

Te uimeşte la acest om care a cunoscut toate vicisitudinile luptei, atât in tară cât şi în refugiu în
tări străine, ancorarea sa in transcendent. El spune: "trăind conform naturii lui spirituale,
desăvârşindu-se în iubire individul reconstitute în sine imaginea lui Dumnezeu si, prin această
înoire sufletească se face vrednic de primirea mântuirii". Ceea ce îl interesează pe gânditor in
primul rând este ca omul să râmână mereu viu şi cu chipul lui Dumnezeu, care l-a creat, in
suflet, căci numai aşa poate învia (telul suprem al vietii ca individ şi colectivitate). Aceasta
neînsemnând altceva decât biruinta lui asupra mortii.

Cercetând structura umană, Horia Sima caută să simplifice toate datele referitoare la
descoperirile făcute asupra sufletului omenesc. Astfel el conchide că elementul generator şi
guvernator in fiinta omului este dragostea, care nu este altceva decât un elan creator care este
total diferit de elanul vital preconizat de Henry Bergson.

Multi psihologi şi filozofi au complicat lucrurile făcând fel si fel de scheme privitoare la
componenta sufletului omenesc şi a activitătilor lui. Aceasta nu a făcut decât să drarnatizeze şi
să complice existenta omului. De aceea simplificarea propusă de Horia Sima nu face decât să
readucă pe ins în peisajul initial al omului paradisiac, spălându-l şi curălindu-l de toată zgura
trecutului, prin apa binefăcătoare a dragostsi, devenită centru de existentă, element germinator
al tuturor initiativelor omului adevărat, a omului primordial. Astfel şi numai astfel el se poats
regăsi pe sine şi poate deveni stăpân al cosmosului cum a fost dintru început.
Dragostea tronează peste cele trei facultăti ale sufletului, inteligenta, sentimentele şi vointa, căci
ea este "depozitul sacru pe care ni l-a încredintat Dumnezeu rupându-l din propriul Său
Duh" zice filozoful. Pentru el problema centrală rămâne "omul" (sufletul lui) în contextul
comunitătii de iubire ca şi a comunitătii de destin a neamului, visând atât mântuirea cât şi
învierea ca teluri finale.

Exista în vreo filozofie a istoriei ceva mai măret, mai sublim ?

Horia Sima pleacă de la nişte date, ca de exemplu revelatiile Căpitanului, şi le disecă ducandu-le
pâna la ultimele limite de gândire şi de interpretare. Nu alunecă in interpretări nejustificabile şi
eretice, dar aduce lumini noi, lărgindu-le sfera de întelegere şi de aplicare morală şi practică.

Ca şi profesorul său Nae lonescu, este un realist şi un optimist.

Gândurilor exprimate lapidar, aforistic, de către Căpitan, le lărgeşte orizontul, le măreşte

apetitul şi face din ele nişte idei forte care electrizează şi dau elan.

În ceea ce priveşte misiunea unui popor, Horia Sima face precizări nete între imperialismele
cu "misiuni istorice" expansioniste, care tintesc la subjugarea altor natiuni, şi acea misiune care
nu este altceva decât o "răsfrângere a luminlor cerului dată unor natiuni cu chemări
dumnezeieşti", zice el.

Puterea de analiză şi perspicacitatea filozofului ies în evidenlă când caracterizează esenta celor
trei facultăti ale sufletului omenesc, unică in felul ei.

Iatã ce spune el: "dragostea spirituală e invariabi1a, nu suferă fluctuatii. Odată ce individul a
descoperit-o in interiorul lui şi îşi referă permanent la ea toate actele vietii lui, nici o nenorocire
nu-l mai poate doborî. E însuşi Spiritul Divin care îl sustine si-l călăuzeşte". Dragostea nu este
simpatia omenească dintre sexe, ci este ceva ce irumpe din adâncul sufletului, un elan creator, o
supraconştiintă. "Vointa apartine finitului personal, spatiului şi timpului. Vointa e putere oarbă,
incapabilă să distingă între bine şi rău, fără caracter şi fără personalitate".

Cea de a treia facultate, ratiunea, inteligenta, nu este, după Horia Sima, un instrument care are
posibilitatea să descopere adevărul ci este numai "un instrument de comunicare a
lui". Posibilitatea aceasta de cunoaştere el o conferă dragostei care stă deasupra celorlalte trei
facultăti. Pozitie care îl apropie de Nae Ionescu, care şi el considera dragostea ca fiind
instrumentul unic de cunoaştere a esenlei lucrurilor, respectiv a adevărului, şi chiar de Mircea
Eliade, care considera natiunea ca fiind o expresie subtilă a materiei, deci departe de a constitui
un mijloc de cunoaştere a realitătii spirituale.

Omul, după Horia Sima, nu este numai individ, în el se reflecta ca niste idei înăscute ideea de
neam si imaginea lui Dumnezeu.
Dragostea fiind prin esenta ei jertfelnică, răsfrântă asupra aproapelui, a neamului ca şi asupra lui
Dumnezeu ea devine nu o dragoste contemplativă ci o dragoste ce se manifestă dăruind,
jertfind. Este aici interpretarea cea mai autentică a învătăturii Hristice de început care spune ca
nu cel ce zice Doamne, Doamne, se va mântui sau face voia Domnului, ci cel ce se dăruieşte prin
faptă, deci prin jertfă.

Astfel, neamul capătă o dimensiune de cosmos în care omul îşi desfăşoară activitatea, cu ale
cărui aspiratii se contopeşte şi pe care caută să-l slujească până la jertfã.

Citându-l pe Aristotel, care spune că "există o vocatie socială a omului" care caută să se
organizeze pe natiuni, aşa cum instinctiv îl caută pe Dumnezeu, căruia vrea să se închine şi cu
ajutorul căruia vrea să se şi mântuiască, Horia Sima doreşte să arate că natiunea sau neamul îşi
au rădăcinile adânc înfipte în conştiinta omului, că ar fi vorba de o idee înăscută, că ne naştem
cu tendinta de a trăi şi a ne desfăşura activitatea nu in solitudine ci în colectivitate, colectivitate
care nu este alta decât natiunea.

Autorul nu este de aceeaşi părere cu existenta ciclurilor istorice, nici cu aceea a mitului eternei
reîntoarceri, neamul şi respectiv natiunea au o existentă vesnica. Existenta noastra istorica este
liniara si nu circula ca in filozofia indiana.

Disparitia neamurilor nu poate fi determinata decat de două cauze: ori o tentativă de distrugere
din afară întreprinsă de o natiune duşmană, ori un proces de descompunere iscat dinlăuntrul
naliunii, care ar putea-o duce la desfiintare.

Omul ca şi neamul nu-şi au limitele existentei în această lume. Tendinta lor este să depăşească
chemările lutului şi să se înscrie pe linia nemuririi, dacă vor.

De vrednicia lor depinde realizarea acestei înalt ideal: mântuirea şi învierea - adică nemurirea.
Interesant este faptul că filozoful, spre deosebire de alti filozof spiritualişti, nu găseşte scop vietii
în istoria acestei lumi. Ea este catalogată drept o mare scenă cu frumusetile ei morale şi cu
capcanele ei satanice, distrugătoare. Omul este pus în fata a două alternative: ori alege prima
cale, ori alege pe cea de a doua, ori îşi întelege menirea ori o ignoră. La fel şi neamul.

In această mare scenă se dă examenul decisiv şi se definitivează situatia morală a fiecărui om ca

şi a fiecărui neam.

Ceea ce este demn de luat in seamă este acea ancorare a gânditorului în filozofia creştină de cel
mai pur dogmatism şi anume în partea ei cea mai înaltă şi mai sublimă a ei.

Dumnezeu, guvernatorul lumii, cu preştiinta Sa universală, cu dreptatea Sa obiectivă, lipsită de

cel mai mic subiectivism care dirijează neamurile, destinul lor, ca un adevărat Pantocrator, este
în acelaşi timp şi un drept judecător al tuturor fiintelor ce au conştiintă, din acest univers.
Aici se ridică şi problema responsabilitătii nu numai a persoanelor dar şi a neamurilor, căci
neamurile nu sunt numai entităti biologice dar mai ales sunt entităti spirituale care implică
existenta unui suflet colectiv, o conştiintă, dispuse spre responsabilitate în fata lui Dumnezeu.
Horia Sima citează texte din Sf. Scriptură relevante pentru responsabilitătile ce cad asupra
capului poporului evreu pentru crime ce s-au făcut începând de la Abel, omorât de fratele său
Cain, şi până la Zaharia "pierit între altar si templu" (citat din Ap. Luca).

Un capitol important din activitatea publicistică a filozofului îl constituie analiza asupra

comunismului, alarmat de acea "alunecare spre stânga a istoriei". Pentru aceasta el porneşte de
la un fapt foarte simplu dar foarte grăitor. Lumea este împărtită in oameni buni şi oameni răi.
Aceasta explică geneza comunismului. El este produsul rãului in istorie, vehiculat, manevrat şi
aplicat de către oameni răi. Pe planul gândirii filozofice, Horia Sima aseamănă comunismul cu
ceea ce filozofii clasici împărteau lumea in numen şi fenomen. Numenul nu poate fi cunoscut
căci el exprimă realitatea in sine, adevărul absolut, iar mijloacele noastre de cunoaştere sunt
neputincioase, pe când fenomenele, care sunt expresia materializată a numenului, a lucrului în
sine, pot fi mai uşor cunoscute. Tot aşa şi comunismul, ne apare sub două forme. Una ascunsă,
care dirijează din umbră toate lucrurile, şi realitatea pe care noi, zii de zi, o trăim cu experienta
noastră şi care nu reprezintă comunismul în totalitatea lui, pentru noi, ci numai efectele
dramatice ale lui şi altă fata pe care trebuie s-o vedem noi, şi care şi aşa nu este deloc prea roză.

De aceea aparentele acestea, sunt prezentate în forme aşa de meşteşugit strălucitoare încât au
înşelat buna credintă a multor oameni care s-au dus la el şi l-au servit spre nenorocirea tărilor
care l-au adoptat şi spre nefericirea celor ce i s-au opus.

Ceea ce însă constituie măretia viziunii filozofice asupra istoriei, la Horia Sima, este analiza de
început a fenomenului comunist. El pleacă nu de la efectele lui care ni se înfãtişează de multe
ori în culori strălucitoare, ci de la cauza primordială, metafizică a fenomenului. Comunismul,
constata filozoful, nu este o doctrină politică, economică sau filozofică - el este o mişcare
negativă cu pretentia de a cuprinde tot pământul, pusă în lujba lui Lucifer şi având de la el
scopul de a distruge tot ceea ce este sacru pe pământ: Biserică, natiune, familie, om.

Pentru acessta el îşi alege adeptii din lumea celui nemultumiti, căci social şi psihologic
nemultumitul este un om negativ, urăşte, este înclinat spre răzbunare şi spre distrugere; ceea ce
caracterizează comunismul în sine şi in fapt.
Primul război declanşat de Lucifer a fost cel declarat lui Dumnezeu - război care s-a soldat cu
înfrângerea celui dintâi dar şi cu o multime de victime - îngerii căzuti din treapta de gratie şi
deveniti adepti ai lui Lucifer ce s-au transformat în diavoli.

Seria de actiuni luciferice continuă cu ispitirea primului om - păcatul originar - în care cad Adam
şi Eva - uciderea lui Abel de către fratele său Cain; crimele vechilor evrei împotriva Mântuitorului
lumii - Iisus Hristos - prin Răstignirea pe cruce. Blestemul şi l-au cerut singuri: "sângele Lui
asupra noastră si asupra copiilor nostri".

Revolutiile şi războaiele de tot felul şi de pretutindeni sunt opere ale lui Lucifer şi ale ocultei lui,
până la omuciderile în masă practicate in cei aproape 70 de ani cât a stăpânit politiceşte lumea
şi care se ridică la cifra astronomică de aproximativ 100.000.000 de fiinte omeneşti.

Unde este Niirenbergul pentru crimele făcute de comunişti ?

Ridicarea luptei de clasă la rangul de principiu de viată şi de doctrină nu este altceva decât
înlocuirea principiului binelui cu ura şi crima împotriva fratelui nostru.

Comunismul, spune Horia Sima "nu este o doctrina", "nu este un sistem economic si social", "nu
este o revolutie","nu este un partid","nu este un stat","Comunismul este o conspiratie", dar mai
bine zis este o religie - o religie luciferică - opusã religiei creştine, întemeiată de Iisus Hristos.

El vizează distrugerea Bisericii apostolice şi înlocuirea ei cu cultul satanic al Antihristului. Să nu

uităm că Marx făcea parte dintr-o Biserică satanică care-si avea ca Dumnezeu pe Lucifer. La ora
când trăia el erau Biserici satanice la Paris şi in Statele Unite.

Este foarte interesant faptul că Horia Sima, un om cu o cultură filozofică şi politică universală,
cunoscător al mai multor limbi şi culturi europene, pledează pentru ideile fundamentale ale
Bibliei şi Apocalipsului, apelează la ele şi le tălmăceşte - lucru ce ar face pe cărturarii secolului
ştiintifizat, al XIX-lea, să zâmbească. Dar el nu se sinchiseşte. -El crede că acesta este adevărul -
adevăr verificat de realitătile istorice prin care trecem şi îşi parcurge drumul său înainte. Istoria
i-a dat şi îi va da dreptate în continuare.

În lumina acestor adevăruri rezultă: comunismul nu are o doctrină sinceră, nu este un partid şi
nu apără aspiratiile clasei ce pretinde că o reprezintă sau a natiunii in sânul căreia ia naştere. El
este un transplant pe care natiunile conştiente îl refuză şi de aceea în mai toate tările pe unde s-
a instalat la putere, aceasta s-a realizat cu ajutorul fortelor sau planurilor din afară, respectiv al
Uniunii Sovietice, el fiind expresia intereselor Internationalei comuniste ce şi-a avut sediul la
Moscova.

In cazul acesta comunismul rămâne o antiteză la orânduirea creştină a lumii şi un exponent al

planurilor luciferice de instalare a Antihristului în omenire.
Metodele lui ca minciuna, dezinformarea, ura, teroarea, crima, conspiratia nu sunt metode
nobile de instalare a unei ordini drepte în lume, ci, dimpotrivă, ele duc la haos şi la dezastru.
Acesta este şi rămâne telul comunismului. Sunt lucruri pe care până la Horia Sima nu le-a spus
nimeni in Occident cu atâta vigoare şi cu atâta limpezime. Ba dimpotrivă, Occidentul l-a apărat.

Ceea ce este interesant însă este faptul că la tot acest proces de instalare negativă a unei
orânduiri noi, statele capitaliste, in loc să ia atitudine contrară, au dat tot sprijinul ca să biruie
comunismul şi să se mentină la putere, şi, deşi la ora actuală a fost repudiat în unele state,
metodele şi mentalitatea lui au rămas împlantate în sufletul şi practicile curente. Iar de o
problemă a responsabilitătilor pentru crimele şi ororile comise de comunism nici nu paate fi
vorba.

In concluzie, Horia Sima observă că cei care au creat comunismul nu au plecat, cum se
procedează in mod normal, de la observarea şi cercetarea socială, economică sau morala a unei
societăti, ca apoi să se construiască o doctrină şi, respectiv, un partid prin care sâ se aducă
corectiile necesare in societatea aceea.

In comunism s-a plecat invers - de sus in jos -, dela concluzii la realităti şi s-a creat o utopie. Deci
nu s-a urmărit o îndreptare a lucrurilor ci o conspiratie de sus in jos, o răsturnare şi o subjugare
a natiunilor fată de o ocultă cu scopuri duşmane statelor.

Conspiratia nu este altceva decât actiunea de subminare a tuturor pârghiilor vitale ale unui
stat şi atunci când aceste pârghii au fost acaparate de oameni puşi în slujba comunismului,
foarte uşor statul respectiv poate cădea în bratele unei stăpâniri comuniste.

Definitia majoră ce o dă Horia Sima comunismului este că el, "în expresia sa ultimă", e o
conspiratie nemaiîntâlnită până la ora actuală. Conspiratia având două mijloace de a actiona în
structurile organizatorice ale unei natiuni: -infiltratia care presupune un număr redus de agenti
care se infiltrează şi -structurile paralele care implică un număr mare de agenti ce au rolul de a
paraliza anumite sectoare ale statului, ca să le facă disponibile a cădea în bratele comunismului.

Un lucru care trebuie observat, în legătură cu viziunea ce constituie preocuparea de filozofie a

istorie: la Horia Sima, spre deosebire de alti filozofi, este faptul că el nu rămâne ancorat în planul
gândirii speculative Omenirea nu a progresat pe liniile ei pozitive datoria unor elaborări de
doctrine care au rămas atârnate în vidu speculatiilor. Teoriile nu sunt îndemnuri la progres şi
sperante de îndreptare. Natiunile au progresat datorita orientărilor geniale juste, dar practice in
câmpul aplicabilitătii.

De aceea, Horia Sima caută să ne puna la indemina solutii practice pentru a nu ne lăsa "devorati
de acest monstru" care sapă la temelia tuturor natiunilor pentru a le schimonosi şi fata şi
esenta.
Prima solutie ce o recomandă este aceea a aplicării principiului identitătii noastre. Să ne
cunoaştem pe noi ca natiune: cine suntem, de unde venim, ce destin avem. Un popor care nu-si
cunoaşte valorile sale şi nu şi le conservă - nu şi le protejează cu alte cuvinte (cum de altfel a
făcut comunismul) - şi le aruncă, le devorează, pierzându-si identitatea sa, acel popor este
predispus disolutiei şi chiar desfiiintării, căci identitatea este esentialul pentru o natiune. Ea este
autenticitate, ea este originalitate, ea este organicitate. Un neam trăieşte în istorie prin ea şi
rămâne in posterioritate datorită ei.

Pierderea identitălii nu s-a făcut sau nu se face dintr-o dată. În cazul de fată comunismul a găsit
terenul deja pregătit. La crearea unei atmosfere favorabile au contribuit curente ca liberalismul,
modernismul, socialismul, progresismul - căci ce sunt toate aceste doctrine, ca de altfel şi
atmosfera creată de Revolutia Franceză, decât un teren gata pregătit pentru a fi sădit
comunismul. Şi nu se explică altfel faptul că el a prins aşa de uşor şi pe o arie asa de întinsă.

Dar să zicem a fost şi a trecut, dar nu - efectele lui negative persistă şi vor persista vreme
îndelungată,deoarece comunismul a lucrat cu spălarea creierului, având ca instrument de lucru
teroarea şi crima, care au creat în sufletele oamenilor o stare de spaimă, de frică psihologică ce
nici acum, după capitularea lui politică, nu a dispărut încă din sufletele oamenilor.

Între curentele care au favorizat împământenirea şi lărgirea comunismului, Horia Sima citează şi
curentul filozofic denumit existentialism. Dar nu este vorba de tot curentul, ci numai de acela ce
s-a desprins de viziunea fericitului Augustin şi chiar de Kierkegaard, îmbrăcând o haină păgână şi
care este reprezentat astăzi de Nietzsche, chiar Heidegger, dar mai ales de filozoful francez Jean
Paul Sartre.

Îndepărtându-se de izvoarele existentialismului creştin, Sartre propagă o filozofie atee in care

libertatea individuala nu are margini şi crede că desfacerea de fostele canoane este cheia găsirii
sâmburelui existentei noastre. In schimb sunt strecurate insidios notiuni care fac să se creadâ că
faptele noastre bune sau rele in fata destinului nostru tragic nu operează in favoarea noastră, ci
că ne învârtim într-un fel de univers fără sens şi fără culoare, fatalism de cea mai autentică
spetă. Succesul acestui curent este fără precedent, mai ales in lumea tinerilor. Şi se pune
întrebarea, ce l-a făcut să fie aşa de căutat şi cu atât de mare priză, valoarea lui metafizică fiind
discutabilă.

Un lucru ciudat este faptul că tocmai ceea ce nu era de dorit, tocmai asta l-a făcut să placă:
nihilismul, tendinta spre hazard, perspectiva fatalismă, propagarea fugii de orice răspundere,
atât fată de semen cât şi fata de societate.

Un tineret - e vorba de tineretul francez - deja debusolat de alte curente nihiliste, dizolvante, a
căzut in plasa lui făcând din autorul său un fel de mit.
Se pare că la ora actuală curentul nu se mai bucură de prestigiul de care se bucura acum 20 de
ani. Eşuat ca orice curent dizolvant şi umflat ca un balon, când si-a îndeplinit misiunea a crăpat
şi s-a desumflat. Oculta însă a scos de la naftalină alt necunoscut căruia-i face propagandă spre
a-l lansa ca mare reformator in ale economiei, a politicii şi culturii. Acesta e Marcuse. In schimb
el este acelaşi mesager al ideilor procomuniste, care dizolvă societatea, o îndepărtează de
idealurile ei adevărate, o neutralizează transformând-o într-o societate morbida, incapabilă să
lupte şi să ia atitudine pentru a impune tot ceea ce e bine, drept şi frumos.

Robotizarea omului, anularea lui ca fiintă activă şi creatoare este scopul ocultei comuniste. În
toate actiunile comunismului, omul este tinta. În el caută să lovească, să-l dezechilibreze, să-l
transforme într-un adept al lui şi dacă se poate într-un propovăduitor al lui. De aceea atacurile
sunt din toate părtile şi cu felurite mijloace: curente filozofice, secte, curente literare, literatură
defetistă, curente politice.

Punând deci omul ca element de bază al viziunii sale filozofice, Horia Sima face o remarcă, că nu
este vorba de orice fel de om, ci de omul capabil să lupte împotriva comunismului; un om
înzestrat cu calităti deosebite şi mai ales un om care se bucură de anumitt privilegii
transcendente peste care se revarsă "o energie creatoare care emana din Natura Divina", care
energie îi dă tăria, puterea de a lupta cu duşmanul şi a-l învinge

Această participare divina la lupta noastră împotriva fortelor întunericului nu o găsim decât în
teologia mistică despre care filozoful, cu toată modestia lui, o detine ca un specialist in materie.
Horia Sima nu ia în calcul pozitia omului de rând, atât privind o parte cât şi cealaltă, ci vorbeşte
de elitele reprezentative care detin tehnica luptei de idei şi ideologiile în profunzimile lor.

De aceea el face o analiză amănuntită a sentimentelor ce le ventilează luptătorul împotriva

comunismului, ce trăieşte sub pliroma gratiei divine ca şi omul satanizat ce-şi manifestă pornirile
pina la acte bestiale, recurgând la crime odioase şi reprobabile.

Astfel că dragostea care îl caracterizează pe primul face din el un om creator de lume nouă, de
înnobilare colectivitătii in care trăieşte, pe când exponentul satanizat al comunismului rămâne
un ferment de disolutie, de vrajbă între oameni, un chinuitor al lor, un distrugător a semenilor,
un răsturnător de valori şi un distrugător de ordine morală.

Cazul închisorilor din România unde au murit aproximativ 2-3 milioane de români este elocvent.
În special experientele făcute pe studenti la Piteşti sau reeducările de schimonosire a sufletelor
oamenilor de la Aiud, Gherla, Canalul Dunăre-Marea Neagră sunt unice in lume. Aceste exemple
denotă că cei care au fost executantii acestor atrocităti erau in aşa fel satannzati că nu mai
rămăsese în sufletul lor nici o picăturã de umanitate, nici vorbă de spirit divin cu care este
înzestrat de la naştere orice făptură omenească, pe când ceilalti, victimele, duşmanii
antihristului, au dat dovadă de o trăire, o noblete sufletească şi o atitudine cavalerească ce
rivalizează cu aceea a martirilor sau a sfintilor părinti ai Bisericii creştine.

Ceea ce reiese ca genial din gândirea acestui mare filozof şi om politic este viziunea metafizică
asupra originii şi esentei comunismului. Cum am arătat şi mai sus, comunismul, spune Horia
Sima, nu este o doctrină, sau un partid, el este o religie "este o intreprindere satanica, este
opera lui Lucifer, este o reluare a luptei pentru a darâma Împaratia lui Dumnezeu. Neputând s-o
realizeze in cer, Lucifer o încearcd acum pe pamânt contra creatiei lui Dumnezeu".

Este uluitor faptul că tocmai poporul pe care Creatorul l-a ales dintre toate celelalte ca să-i fie
mesager pe pământ al planurilor şi idealurilor Lui, se răzvrăteşte împotriva Părintelui său şi el
este acela care a creat şi întretine comunismul pe fată şi din umbră. Cei care l-au creat i-au dat
un imbold, un suport - mesianismul - cu ajutorul căruia comuniştii fanatizati tind şi luptă pentru
cucerirea şi stăpânirea întregii lumi. Aceste forte oculte, după informatiile sale ar fi trei: cazarii-
evrei, ruşii si chinezii ce vor să refacă imperiul lui Gingis-han. Deci popoare măcinate de morbul
imperialismului la care s-a cultivat mesianismul negativ.

Este de observat că toate aceste trei popoare sunt geograficeşte asiatice, iar ca structură
năvălitoare, deci mesianice.

Armele cu care trebuie să luptăm trebuie să fie colective şi la obiect, adică europene sau cu alte
cuvinte general occidentale, având in vedere vechea rivalitate dintre barbarii năvălitori asiatici
de o parte şi cultura şi civilizatia apuseană de cealaltă parte.

Tinând cont şi de metodele perfide ce le folosesc în luptâ asiaticii, tăria noastră, oricât ar fi de
mare, fără ajutorul Providentei nu poate stăvili puhoiul năvălitor peste Europa, având in vedere
şi evolutia armelor sofisticate de astăzi.

Dar mai este ceva. Deoarece la comunişti nu se poate vorbi de o consecventă doctrinară, de o
onoare în ceea ce priveşte sustinerea ideilor lor, bătălia cu ei nu trebuie dată numai pe planul
ideilor, in publicatii sau în combaterea doctrinară a lor, căci ei îşi schimbă ideile după necesitătile
lor de moment, vizând doar realizarea revolutiei mondiale. De aceea lupta trebuie dusă practic
unde prezenta lor se face simtită.

Trebuie luat aminte, remarca Horia Sima, la toate manevrele pe care oculta comunistă le
manifestă prin presă, publicatii, nationale sau internationale, pentru a dezinforma opinia publică
mondială despre anumite fenomene politice la ordinea zilei. Chiar denumirile de partide
comuniste: spaniol, francez, german, român etc. sunt nişte diversiuni pentru cei naivi, căci cum
poate fi un partid internationalist roman, francez, când visul lor de totdeauna este revolutia şi
stăpânirea mondială a comunismului.
De asemenea, exista o incompatibilitate între calitatea de membru al unui partid comunist şi
pretentia de a rămâne totuşi in sânul Bisericii Creştine. Sunt două lucruri care se exclud. Cum
poti fi credincios lui Iisus Hristos şi în acelaşi timp militant al unei organizatii care urmăreşte
dărâmarea Bisericii, scoaterea notiunii de Dumnezeu din lume, deci din istorie, desfiintarea
neamurilor, desacralizarea vietii de familie, desfiintarea proprietătii particulare şi, în final,
desfiintarea omului ca personalitate şi creatie a lui Dumnezeu.

Ele nu se pot negocia, sunt elemente fundamentale şi constitutive ale civilizatiei, culturii şi
credintei popoarelor; sunt dimensiuni ale existentei umane.

Cum se explică faptul, observa Horia Sima, că o serie de oameni politici ce par de buna credintă
s-au lăsat înşelati de minciunile şi promisiunile comuniştilor care au cochetat cu puterile aliate,
puteri care au contribuit astfel indirect la năvălirea acestui comunism peste Europa ca şi peste
alte regiuni ale globului, bolşevizând natiunile şi oamenii timp de 45 de ani

Analiza subtilă de psiholog şi filozof ce o face este unică. Poate numai sociologul francez, Gustav
Le Bon, în secolul trecut, a mai prezis unele lucruri de mare subtilitate fără însă a fi făcut
experienta facută de filozoful nostru.

Horia Sima consideră că: "comunistii uzează de un alt tip de inteligentă decât inteligenta omului
normal. Aceeaşi inteligentă, inteligenta aceluiaşi om, se diversifică si se ascute, după natura
relatiei spirituale ce o întretine eul sãu. Avem mai întâi tipul comun de inteligentă pe
care o folosim în viata de toate zilete. Cu această inteligentă operăm în 90% din cazuri. Dar
dacă eul nostru se atasează puterilor răului, dacă intră constient si lucid sub obedienta lui
Lucifer, atunci si inteligenta noastră suferă un salt calitativ. Nu mai e aceeaşi inteligentă, ci
devine o inteligentă superioară aceleia ce o posedăm in stare normală. Inteligenta noastră
capătă reflexe luciferice de la stăpânul căruia i-am încredinlat destinul vietii noastre" .
"Comunistii sunt închinătorii si aliatii lui satan" . "Ei devin niste posedati - si inteligenta lor
devine mai fluidă si mai convingătoare decât a celorlalti oameni".

În cazul acesta Horia Sima propune însuşirea unei inteligente superioară celei
luciferice, "inteligenta de natură divină" şi care nu se câştigă decât printr-un proces de purificare
a noastră, de aşezare in noi a unei vieti din care a fost alungat egoismul, o viată de sacrificiu
permanent, pentru binele aproapelui şi triumful adevărului.

Atunci şi numai atunci ne vom bucura de concursul fortelor cereşti şi va coborî în noi acea
inteligentă de natură divina.

O problemă care se ventila prin deceniul al şaptelea şi al optulea, atât în Occident cât şi în
U.R.S.S., era problema convergentei sistemelor politice din ccle două emisfere: răsărit şi apus.
Ea a fost sustinută de oamenii de ştiintă Zaharov, Capita ca şi de economistul olandez cu vederi
comuniste Jan Tinbergen, care vedeau o rezolvare a problemei conflictului dintre comunism şi
capitalism nu printr-un nou război mondial ci printr-o cedare de ambele părti, deci o încercare
de oarccare liberalizare a comunismului şi de oarecare socializare a capitalismului, in care
ideologiile să nu mai aibă rolul primordial ci tehnica - spre un progres care să vizeze
îmbunătătirea soartei omului din ambele lagăre. Această nouă societate să nu fie condusă de
politicieni şi ideologi, ci de tehnocrati, economişti şi planificatori.

Cum era şi firesc, unele cercuri politice din Occident au şi dat semnalul punerii în aplicare a
acestei teorii, dar n-au tinut seamă că au în fată un duşman care totdeauna a promis dar nu s-a
tinut de cuvânt sau dacă a făcut unele concesii, le-a făcut de formă, ca sa inducă in eroare,
conform principiului comunist: doi paşi înainte, unul înapoi.

Astfel s-a ajuns, şi astăzi se constată din plin acest lucru, "la o alunecare spre stânga a istoriei".

Si-n cazul acesta Horia Sima trage semnalul de alarmă, scotând in evidentă cât de creduli sunt
occidentalii şi cum se lasă duşi in eroare de lucrarea ocultei comuniste.

Comunismul, la ora actuală, deşi aparent, politiceşte nu mai conduce unele state - în special in
răsărit totuşi mentalitatea lui, optica oamenilor, este prezenta peste tot locul. Cuvântul de
comunism a fost înlocuit cu acela de socialism sau social-democratie, care tot de la Marx se
inspiră.

Astfel stând lucrurile, problema lui rămâne o problema deschisă şi vor trebui găsite căile cele
mai operative pentru a o rezolva. El a creat o criză adâncă o criză de mentalitate, chiar o criză de
generatie şi, sa fim mai precişi, o criză de identitate.

Tineretul, plasma cea mai uşor de modelat a fost adânc afectat de această ideologie, iar in
elanul să tineresc a fost de ajuns ca cineva sa aprindă făclia ca să pornească ca un torent - dar
nu cu idealuri şi manier constructive, ci cu metode care au semănat haos. Haos in societate,
haos in sufletul oamenilor. Aşa s-a întâmplat in Occident prin deceniul al şaptelea, când sub
imboldul ideilor maoiste, tineretul universitar a devastat străzi, magazine, şi a militat pentru
stindarde străine de idealurile lui, nationale. "Misiunea lui, spunea Horia Sima, este să ofere
neamului o nouă aspiratie, un nou ideal, o nouă perspectivă, pe care să şi-o ducă la îndeplinire,
dar fără a ştirbi ceva din ethosul national".

E de înteles că acest tineret vrea totdeauna ceva deosebit de generatia trecută, căci în
definitiv "istoria nu înseamnă imobilism". Ea, ca şi viata, este în continuă curgere, in continuă
devenire - cum de altfel credea şi Nae Ionescu, dar fără a crea momente de haos, sau chiar un
hiatus istoric care poate fi fatal pentru desfasurarea vietii unei natiuni.

Problema crucială care se pune in aceste momente apocaliptice, atât pentru neamul nostru cât
şi pentru întreaga omenire, este de a stopa întinderea comunismului in lume şi nu numai, ci şi
de a lupta pentru înfrângerea lui.
Fortele noastre omeneşti sunt infime, dar filozoful găseşte totuşi nişte dezlegări.

El propune: "Nu se poate nimeni salva de comunism pe alte căi decât prin înfruntarea lui
eroică". De asemenea, recomandă ca fiecare om sa încerce să coboare in sufletul său, în adâncul
său, sa se cunoască şi sa caute să descopere acolo filonul creştin al personalitătii sale. "Numai
omul crestin, mai zice el, dispune de energiile necesare pentru a se măsura cu comunismul si a-
l înfrânge.

Omul creştin capătă puteri imense de la fortele divine care-l fac invincibil, după cum şi
comuniştii capătă puteri de la fortele luciferice, dar cele creştine sunt superioare.

"Dumnezeu ajută pe om, mai spune Horia Sima, numai în măsura în care acesta îsi arată
vrednicia in luptă pentru apărarea ordinei Divine a societătii".

Niciodată omul superior nu converteşte înaltele principii filozofice la nivelul întelegerii şi puterii
omeneşti comune de interpretare sau de aplicare în practica ci dimpotrivă el încearcă să se
ridice la înăltimile inaccesibile oricui, de unde priveşte peste mări şi tări ca şi peste timp,
desfăşurarea evenimentelor şi trage concluziile care se impun, întelege şi interpretează
devenirea din veac cu ochii vulturului.

In tot ce scrie şi analizează, Horia Sima lasă să se înteleagă omul de geniu, analistul şi logicianul
fără pereche, deschizătorul de drumuri şi vizionarul, păstră torul de traditii ca şi "legatarul
universal al testamentului Căpitanului", cum îl numea în 1940 un ziarist spaniol. Poate n-ar fi
completă această expunere dacă nu ne-am referi şi la viziunea filozofului asupra natiunii şi
respectiv asupra nationalismului. Căci a neglija ideea de natiune înseamnă a nu lua în seamă
unul din elementele fundamentale ale existentei organize de pe pământ, căci Biserica, natiunea,
proprietatea, familia şi omul sunt componentele de temelie ale acestei organicităti. Horia Sima
aduce toate evenimentele care au avut loc de zeci de ani încoace in fata justitiei imanente a
istoriei, dar nu numai atât. Sinceritatea, franchetea cu care le prezintă, aceste evenimente apar
a fi judecate şi in fata justitiei divine - care nu lasă niciodată drept de apel oamenilor, decât prin
mila lui Dumnezeu.

Încercând, cu obiectivitate, să scoată in relief unele greşeli ale nationalismului, face apel la
cauzele care au generat aparitia lor şi, mai ales subliniază că aceste greşeli au fost însolite pas cu
pas, dacă nu generate de greşelile orânduirii capitaliste.

Problema cauzalitătii comunismului este o problemă cu tolul aparte. El nu este o greşeală, sau
cu alte cuvinte nu a comis greşeli, spune Horia Sima, căci a face greşeli trebuie să mijească în
suflelul tău, cât de cât, ideea de bine. Ori, bolşevismul este de la început certat cu binele şi cu
adevărul. E antiteza lor şi se încearcă eliminarea lor chiar din conştiinta oamenilor. Comunismul
nu răstoamă şi nu luptă împotriva racilelor orânduirii capitaliste, ci le adânceşte până la a le
generaliza şi a le face oarecum de nevindecat.
"Forta revolutionară se revoltă contra fortei conservatoare, spune filozoful, nu pentru a-i
suprima abuzurile, ci pentru că nu a perfectionat îndeajuns tehnica muncii si nu vrea să se
despartă de ultimele mărturii de umanitate si viata liberă".

Analizele cercetătorului pornesc din toate părtile şi din observarea stărilor de lucruri ce au loc in
statele cotropite de comunism şi folosind metoda deductiva plecând de la doctrina marxistă.
Paralelismul ce-l face între burghezie şi comunism, pe de o parte, şi între burghezie şi
nationalism, pe de altă parte, reprezintă o magistrală analiză din punct de vedere structural ca şi
istorie a celor trei sisteme politice puse fată in fată. Numai că pe când comunismul reprezintă o
antiteză la democratie, dorind nu numai să o desfiinteze, dar chiar să-i şteargă şi "amintirea din
istorie", nationalismul preia multe din valorile nobile, nepervertite ale democratiei şi le duce
mai departe, dorind chiar să o convertească şi pe ea pe drumul acesta constructiv de realizare a
unei ordini mai drepte şi mai morale.

Comunismul fiind, din punct de vedere politic, e aparitie aproximativ recentă in istorie; deci in
secolul a: XIX-lea, nationalismul (cu elemente structurale: credinta in Dumnezeu, iubirea de
neam, tendinta firească de a trăi în colectivitate a omului) îşi întinde originile în negura
vremurilor.

Un lucru foarte judicios şi foarte important este şi opinia că pe când burghezia cât şi
nationalismul sunt produsul valorilor spirituale ale culturii europene, comunismul îşi are
originea in sălbăticia caracterelor asiatice cu toate tarele ei, tendinta spre crimă pe la spate,
năvălirea peste alte popoare, exploatarea sângeroasă a ocupatului.

Cu această ocazie ar trebui ca fiecare dintre noi să medităm la următorul lucru: unde ar fi ajuns
cultura şi civilizatia, nu numai a tării noastre, dar a întregii Europe, dacă nu ar fi existat cei o mie
de ani de nvăliri barbare. Numai distrugerea minunătiilor culturii şi civilizaliei Bizantului şi
arderea bibliotecii din Alexandria şi e suficient să ne facă să roşim la fată ca ne numim oameni.
Comunismul, spunea cineva pe un pat de suferintă in spitalul închisorii Aiud, orb de mai multi
ani, ar fi ultima năvălire barbară.

Având in vedere cele de mai sus, e firesc ca Horia Sima, să-si pună întrebarea: ce a determinat
burghezia capitalistă să sprijine duşmanul ei de moarte, ca să zdrobească nationalismul, mai ales
că toate cărtile de doctrină comunismă vorbesc de o ură neîmpăcată între comunism şi
capitalism şi de o tendintă permanentă de distrugere a celui din urmă. Consecinta insa a fost
tragica. Comunismul i-a plătit democratiei cu crime ajutorul de care s-a bucurat in timpul
războiului. Dar se pare că democratia nu prea a învătat mare lucru din această experientă.

Problema nationalismului este cea pe care o dezbate filozoful cu competentă şi calitatea celui
care s-a găsit in luptă pe baricada lui. El face însă o distinctie între national şi nationalism, am
putea spune unică. Pe cand nationalismul reprezintă treapta care s-a delimitat şi închegat după
revolutia franceză, când statele s-au conturat din punct de vedere politic şi geografic ca aşezare,
am putea spune pe orizontală, o aşezare într-un cosmos geografic limitat, o încercare de
constuire personalitătii lor politice, independente, nationalismul reprezintă treapta net
superioară, de "transfigurare" acestor realităti nationale prin încercarea de construire pe
verticală a unei culturi şi spiritualităti reprezentative ce va scoate în relief ethosul neamurilor
respective. Deci, activitate de adâncire a fortei creatoare a natiunilor, care să scoată în relief
toate darurile cu care au fost înzestrat de Creator, şi care se delimitează una de alta prin
caracteristici specifice, fără pretentia de a elimina p cineva din cosmosul universal cum
pretindeau national-socialiştii germani, excluzând, bineînteles, internationalismul şi şovinismul,
două notiuni ce sunt străine adevaratului nationalism. Adevăratul nationalism nu este
imperialist. Imperialismul său se întinde pe verticală, pe verticala valorilor spirituale specifice
natiunilor.

În etapa nationalului, popoarele se confruntă cu a anumită criză - "criza lipsei de idealuri" , cum
o numeştc filozoful. Idealul în această perioadă a fost firesc - ceva lumesc - uman am putea
spune, dar care nu se ridică la valoarea unui ideal ce trece de fruntariile acestei lumi Acest nou
ideal, acest vis neatins încă de natiuni, este idealul ce-l preconizează nationalismul, idealul
realizării unei măretii spirituale - o comunitate morală demnă de a primi cununa mântuirii şi a
învierii - căci Horia Sima nu concepe o spiritualitate nationalistă în afara idealurilor revelate prin
Iisus Hristos.

De aceea el face un rechizitoriu aspru greşelilor ce le-au făcut unele mişcări nationaliste din
tările mari şi puternice, fascismul, dar mai ales national-socialismul de unde-a venit toată
tragedia celei de a doua jumătăti a secolului al XX-lea. Alunecarea spre imperialism şi şovinism a
nationalismului german, ca de altfel şi a celui maghiar, au adus mari prejudicii stimei de care se
bucura înainte de 1937 mişcarea nationalistă pe plan international.

Orice greşală se plăteşte drastic în istorie de conducătorii de popoare, dar mai ales de mişcările
nationaliste care n-au voie să se joace cu destinul popoarelor pentru a nu fi puse în situatia să
suporte consecintele acestor greşeli. Greşeli care - conchide Horia Sima -nu sunt atât de grozave
şi importante prin ruinele materiale ce le-au lăsat în urmă, cât prin "ruinele sufletesti", ale căror
urmări se vor resimti multă vreme în istorie. Ele au dat apă la moară duşmanilor nationalismului
multe argumente, speculate cu mult rafinament şi acest lucru greu va fi remediat.

Egocentrismul national-socialismului, lipsit de spirit de deschidere spre popoare, l-a făcut să fie
repudiat şi alungat de pe scena istoriei, ca un sistem de neurmat. Lipsa dragostei şi stimei fată
de alte popoare l-a făcut vulnerabil şi uşor de învins.

Astfel dezastrul lui a fost dezastrul întregii Europe şi abisul sperantei unei "noi sinteze
istorice" pe pământul continentului nostru.
În ianuarie 1945, profesorul doctor Six, din Ministerul de Externe german, a avut o initiativă
salutară spune Horia Sima. El convoacă la Weimar pe toti reprezentantii mişcărilor nalionaliste
refugiati in Germania încercând o reformă in atitudinea nalional-socialismulu fată de ele. Este
începutul unei noi ere în istoria tristă a acestor mişcări, dar destul de târziu. Peste câteva luni
imperiul ce reprezenta flacãra nationalismului (greşit, înleles şi aplicat de el) plesnea din toate
încheieturile.

De asemenea, filozoful se ridică împotriva partidului unic care este contrar unei democratii
elitiste şi unui nalionalism curat şi altruist şi, mai ales, tendintei unui grup restrâns de a se
instala la putere şi a oprima prin suferintă marea multime a cetătenilor. "Nationalismul este o
revolulie spirituală", spune filozoful, şi cum poate admite el ca o minoritate să se instaleze în
fruntea statului şi să împileze o colectivitate care este într-un permanent proces de
transformare sufletească, cultural într-un proces de trăire colectivă a unor valori, am zice
transcedentale.

Vitregia vremurilor prin care au trecut popoarele Europei şi mişcările nationaliste îl îndrituieşte
pe filozof, in urma unor îndelungi meditatii şi experiente, să tragă anumite concluzii.

Mai întâi trebuie să avem în vedere cum observa el că "istoria are un curs ireversibil".

Dramaticele evenimente prin care s-a trecut, atât de la începerea celui de-al doilea război
mondial, când membrii acestor mişcări au fost puşi in situatia să trăiască momente umilitoare,
având in vedere atât neîntelegerile din interior ale guvernantilor cât şi din afara ale prietenilor
nationalişti italieni şi, mai ales, germani pentru faptul că idealurile lor de renaştere şi
redeşteptare natională nu-şi puteau găsi împlinire aşa cum ei visaseră, cât şi după război, când
aliatii, inclusiv ruşii, au fost chemati de falsul moment istoric să le judece năzuintele lor sfinte, la
un tribunal ad-hoc închegat, şi să-i condamne ca şi "colaborationişti" ai nemtilor, drama lor nu
are margini.

De aceea, pentru viitorul apropiat se deschid pentru aceste mişcări noi perspective şi sunt
necesare noi orientări in concordantă cu mentalitălile nou create şi mai compatibile cu valorile
fundamentale ale culturii, spirituaiitătii şi civilizatiei europene.

De aceea se impune o restructurare şi o reorientare spre trei valori care vor avea darul să
reconforteze doctrinele mişcărilor amintite şi să le facă mai plauzibile pe plan national şi
international.

In acest caz se impune o legătură mai strânsă a nationalismului cu creştinismul şi cu democratia

care va constitui un reviriment în viata lor ca şi a umanitătii pentru crearea unei noi ordini
europene, tulburată de internationalism şi comunism.
Sinteza ce o propune filozoful gândindu-se la destinul umanitătii, între creştinism, democratie şi
nationalism este menită să împace contrariile aparente şi sa aducă solutii salvatoare pentru
aşezarea de mâine a lumii. Numai atunci nu vor mai fi motive să se acuze vreo mişcare
nationalistă de totalitarism sau de fascism. Dac ar face-o, ar face-o dintr-o atiludine de ură şi
laşitate nu din onestitate, obiectivitate şi corecritudine sufleteasca!

Horia Sima n-a fost un Parvanist în sensul strict cuvântului. Asta nu înseamnă că sufletul său nu
a fost măcinat de drame. Dar câte nu a avut! Însă toate s-au consumat în interiorul său, în fiinta
sa chinuită de atâtea lovituri şi contestari. Ele nu au avut darul să-l înfrânga ci, dimpotrivă, au
creat in sufletul său o tortă vie care va lumina veacurile prin opera pe care a lăsat-o şi prin
dârzenia cu care a luptat pentru traducerea in viată a marilor idei lăsate ca testament de
înaintaşul său Corneliu Codreanu.

Ca filozof al istoriei Horia Sima afirmă că istor nu se rezumă numai "la ceea ce a fost, ci si la ceea
ce va fi", deci nu trebuie să luăm în consideratie numai evenimentele ce au avut loc, ci trebuie
să privim şi in perspectivă - adică in viitor.

O problemă pe care încearcă să o puna la punct filozoful este aceea a stabilirii notiunilor, atât
pentru nationalism cât şi pentru democratie, ca şi pentru comunism.

Foarte des se abuzează de termeni fără să se respecte întelesul şi fondul ce-l exprimă cuvântul
respectiv. Se vorbeşte asadar despre democratie ca despre o ideologie, neglijându-se faplul că
ea nu reprezintă o doctrină, un sistem politic, economic, financiar sau chiar filozofic, ea nefiind
altceva decat o tehnică, o formulă pe care trebuie să o îmbrace o societate care vrea să-si
spună de drept şi care vrea să respecte libertătile şi optiunile indivizilor.

O altă confuzie se face cu termenul de comunism care de multe ori, in loc să-şi spună
totalitarism, dictatură, îşi spune socialism democratic, şi asta spre ducerea în eroare a multora
care nu-i cunosc substratul.

O întrebare care si-o mai pune filozoful este şi aceasta: cine face istoria ?

Multă vreme s-a vorbit că elitele sau oamenii reprezentativi sunt creatori sau făuritori de istorie.
El încearcă totuşi să cerceteze şi dacă masele nu cumva joacă şi ele un anumit rol în
desfăşurarea evenimentelor istorice, deci in crearea de istorie.

Masele, după el, sunt produsul structurii unei natiuni. Ele nu pot fi despărtite de spiritul şi de
substanta natiunii din care fac parte. Sunt chiar un produs al acestei natiuni. Nu există în final
mase amorfe sau fără culoare natiunii căreia-i apartin. Este vorba de o masă franceză germană,
italiană, română. Nu se poate in nici un fe vorbi de o masă universală. Aportul lor la strălucirea
unei natiuni depinde de gradul lor de cultură, de instruire, de sensibilitate şi rafinament, la
intuirea marilor momente prin care trece natiunea din care fac parte si participarea lor cu elan
la reuşita unor intreprindei pozitive şi invers, când o masă este sub nivelul aşteptărilor,
needucată, neinstruită, participarea ei la eveniment lasă urme nebenefice pentru natiunea
respectivă.

Pe lângă participarea maselor la crearea istorie mai intervine încă ceva. Curentele de idei
filozofice, marile religii, marile descoperiri ştiintifice şi chiar marile zguduiri istorice sau
cataclismele naturale care pot modifica mersul istoriei.

Dar toate aceste zguduiri sunt influente venite din afară, nu sunt manifestări pornite din
interiorul natiunii. E firesc că şi ele pot produce unele modificări în mersul istoriei şi mutatii in
problema mentalitătilor.

De exemplu, se ventilează in secolul nostru ideea creării unei natiuni universale cu desfiintarea
natiunilor, a specificului national, a moravurilor şi chiar a credintei lor. Horia Sima crede că acest
lucru nu este posibil cu toate că multi emisari ai acestui plan traversează lumea în lung şi in lat
pentru propovăduirea ideilor respective.

Un argument este că şi astăzi se văd sub ochii nostri creându-se natiuni noi pe bază de specific,
de traditii, de rasă, de religie. Sentimentul national n-a murit şi nu va muri niciodată, nicăieri -
fie că este vorba de Europa, de Asia sau de Africa. Ideile retrograde şi antinationale vin din
America de Nord.

Universaliştii urmăresc scopuri oculte căci ideile lor nu sunt corforme cu scopul creatiei şi cu
problemele ontologiei umane, sunt antiexistentiale.

Pentru ca masele să nu alunece pe căi greşite ele se vor bucura de previlegiul de a avea în
fruntea lor elita natiunii, care va constitui farul lor conducător şi ghidul lor de viată.

Procesul care va avea loc va fi un proces de recrudescentă spirituală care va activa toate
energiile creatoare ale masei ce-si va selectiona membrii in individualităti şi personalităti.

Nationalismul le va fi orizontul ce-i va tine strâns legati de aspiratiile legitime ale natiunii într-un
climat de adevărată democratie.

Procesul acesta de renaştere spirituala va fi generat de aportul creator al fiecărui membru al

comunitătii şi va fi chezăşia înnoirii şi prosperitatii natiunilor. Universalismul va rămâne o himeră
şi o utopie imposibil de realizat.

Există într-o natiune două feluri de creatii. O creatie tehnică şi o creatie culturală. Creatia
tehnică este uniformă, transmisibilă de la o natiune la alta, e nespecifică natiunii respective care
a creat-o şi are utilitate practica materialã.

Dimpotriva, creatia culturala este expresia ethosului natiunii, e specifică lui, poartă amprenta
geniului national şi reprezintă valorile fundamentale spirituale ale natiunii care a creat-o. Creatia
culturală nu este o marfa de export şi nu se pretează la imitare sau asimilare pentru ca astfel
crează hibrizi.

De aceea o natiune este mare nu prin creatia tehnică ci prin creatia sa culturală, care este de
factura spirituală şi dă nemurire natiunii care a creat-o, nu numai în istorie, in conştiinta
umanitătii, dar prin ventilare valorilor metafizice şi în planul transcedental.

Creatia culturala este legată indestructibil de nationalism ca un arbore care este legat organic de
rădăcina lui.

Federalizarea Europei pe care o preconizează unii după modelul Statelor Unite, fără a tine cont
de specificul, traditia, structura, religia şi moravurile statelor respective, care de mai bine de
două mii de ani s-a plămădit pe aceste pământuri, este ceva cu totul anacronic. Această
încercare va crea o opozitie atât in sânul statelor cât şi pe plan european şi planul va întâmpina
greutăti in realizarea lui.

O federalizare a Europei se poate face numai cu respectarea specificului national şi a valorilor

perene nalionale ale fiecărei natiuni şi cu consimtământul neprecupetit al tuturor, fară ingerinte
sau imixtiuni din afara, astfel ajungându-se la crearea unei comunităti de state nationale cu
respectarea specificului şi aspiratiilor fiecăruia.

Ajungând la concluzia că legionarismul întruchipează in esenta lui cele trei elemente de care am
amintit mai înainte, Horia Sima conchide că fenomenul legionar a apărut din întâlnirea unei stări
de spirit care a mijit latent şi care se crease şi animase sufletul unei părti a natiei noastre şi o
elită conducătoare in frunte cu un conducător de geniu, Căpitanul, care au înteles aceste
aspiratii, le-au captat, le-au activat şi mai ales le-au organizat într-o fortă natională,
căci "fenomenul legionar, în semnificatia lui autentică, zice el, a rămas în toate timpurile un
fenomen de viata si de întelegere interioară". Pentru aceasta el, ca şi Căpitanul, propune
reforma omului - căci omul are într-însul o energie aşa de mare asemenea energiei atomice.
Această energie trebuie exploatată şi pusă în functiune, adică dezlăntuită, ca să dea roade.
Omul trebuie scos din starea de a-si "suporta existenta" şi trecut in aceea care "crează
existenta". Numai dezlăntuirea energiilor creatoare poate face pe om capabil de creatii mari
care să schimbe fata natiunii noastre, căci mişcarea legionară nu trebuie înteleasă astfel decât
ca "o mare revolulie spirituală" .

Trebuie să luăm aminte toti cei care dorim o renaştere spirituală a natiunii române, o urcare pe
culmi a tuturor valorilor spirituale şi morale pe care Providenta le-a pus in sufletul poporului
nostru şi pe care Căpitanul Corneliu Codreanu, cu lupta şi jertfa sa, a căutat şi reuşit să le
activeze şi valorizeze, ca cel care a făcut cunoscut lumii întregi aceste giuvaeruri în sensul cel mai
constructiv şi care a devenit prin lupta sa neînfricată prin apostolatul său "legatarul universal al
testamentului Căpitanului", cum îl categorisea presa spaniolă in an 1940, el este cel care a fost
ales şi numit Comandantul acestui fenomen legionar apărut în secolul al XX-lea de la Hristos, pe
nume Horia Sima.

Acest testament a fost însuşit drept crez de foc către zecile de mii de tineri care în închisorile din
Romania, începând din anul 1941, perioada de teroare dezlăntuită de o guvernare românească
denumită şi "nationalistă" şi care a constituit generatia de la '43, urmaşă nedezmintită a
idealurilor generatiei de la '22 care a cunoscut proba de foc de la Piteşti, Gherla, Aiud şi
Coloniile de pe Traseul Canalului Dunăre-Mar Neagră. Jertfa lor va constitui "măsura
creştinătatii noastre vii", cum spunea Ionel Mota.

Discursul adresat natiunilor lumii de către Horn Sima prin scrierile şi conferintele sale în
Occident, pentru construirea Europei pe baza unei ordini noi, ale cărei fundamente să fie
creştinismul, democratia şi nationalimul ne aminteşte de celebrele cuvântări către natiunea
germană tinute de către filozoful Fichte în aula universtătii berlineze, prin care îndemna poporul
la unitate, iubire de neam şi libertate.

Privind in perspectivă viitorul, cu dramele şi neajunsurile lui, dar mai ales cu pericolele care îl
pândesc, Horia Sima rămâne la solutia dintre cele trei idei, înmănunchiată in doctrina şi esenta
legionarismului ca singura solutie salvatoare care poate scoate omenirea din criza în care se
adânceşte.

Dacă natiunile nu vor lua aminte la solutiile propuse, forte oculte care lucrează din umbră vor
duce omenirea într-o aşa situatie încât dezastrul va fi aşa de mare, mai mare decât urmarea
unui război atomic.

Dezagregarea morală, spirituală şi nationala a omenirii va avea consecinte incalculabile asupra

viitorului omenirii, mai mari decât cele mai distrugătoare catastrofe naturale.

De aceea, Horia Sima rămâne un vizionar in ceea ce priveşte viitorul umanitătii şi un mare
îndrumător al natiunilor, precum şi un mare etician şi filozof al istoriei.

Făcând o trecere în revistă a evenimentelor ce au avut loc în scurta guvernare a Mişcării

Legionare în România anilor 1940-41, autorul spune că cel mai semnificativ moment din această
perioadă rămâne deshumarea osemintelor Căpitanului - poate singurul lucru care justifică
luarea puterii de către Mişcare din mâinile unor oameni famati care duseseră tara pe marginea
prăpastiei şi aproape de desfiintarea ei.
Aşa cum Mântuitorul Iisus Hristos a fost omorât de cărturarii şi fariseii evrei care au scontat că
odată dispărut El ca fiintă pământească va dispare şi învătătura Lui - urmând acelaşi exemplu,
cărturarii şi fariseii României de atunci, scontau că odată omorât Căpitanul se va termina şi cu
Mişcarea Legionară. Dar odata înviind Iisus Hristos - ca şi descoperirea mormântului lui Corneliu
Codreanu -, şansele de primenire a lumii în duhul Adevărului Sfânt devin posibile fară tăgadă şi
impotrivire.

Jertfa Mântuitorului, ca şi a Căpitanului - pe drumul Lui, in spiritul creştin -, stă la temelia

renaşterii şi a unei noi ordini în lume, cu ajutorul Duhului Sfânt.

Referitor la uciderea Căpitanului, Horia Sima notează că "ordinea întregii lumi a fost zguduită
prin asasinarea Căpitanului. Era o răstignire a unui om care n-a voit decât binele neamului si
apărarea Bisericii creştine". O răstignire care va avea ca urmare, cum prevestea însuşi Căpitanul,
cu o luna înainte de arestarea sa, care i-a adus şi moartea, învierea: "după fiecare răstignire
urmează o înviere; după fiecare înviere o cădere a judecătorilor nedrepti".

În viziunea lui asupra veacului, filozoful vorbind despre odioasa moarte a Căpitanului face
următoarea remarcă: el, cel "mai mare român al tuturor timpurilor poate unul dintre cei mai
mari oameni ai istoriei universale".

Gândirea lui Horia Sima se încadrează in dinamica vietii străbătută atât de dramatic de răscolirile
şi iscodirile răului cât şi de splendorile facerilor de bine ale spiritului. Drama vietii noastre ne-a
creat-o şi ne-o alimentează in continuare răul - iar destinul luminos este flacăra ce arde in noi
pentru cucerirea transcendentei, acea nostalgie după paradisul din care am căzut.

Lupta dintre moarte şi înviere este în esentă mesajul care se desprinde din zbuciumata sa
gândire şi opera. De aceea, contributia lui la descifrarea cauzelor care au contribuit la drama
umanitătii ca şi solutiile propuse pentru un destin mai luminos, pentru instalarea unei ordini
creştine in lume din care umanitatea să beneficieze ca o cale a drumului ei spre mântuire şi
înviere, sunt unice în gândirea politică şi filozofică a veacului nostru atât de zbuciumat.

Referitor la instalarea noii ordini in Europa, Horia Sima a fost confruntat cu dilema dintre
viziunea lui crestina şi nationalistă pe care a expus-o în toate mijloacele de comunicare şi în care
pledează pentru o era a libertătii spiritului, având împotrivirea clanurilor, imperialismelor, în
care valorile fundamentale ale spiritului, religia, cultura, arta să primeze ca factori pentru
instalarea unor noi moravuri şi mentalităti pe de o parte şi deceptia suferită atunci când a văzut
cu ochii proprii că tot edificiul clădit pe sperante dar şi pe luptă şi sacrificii s-a prăbuşit datorită
loviturilor primite din toate părtile şi care a avut consecinte dramatice asupra destinului
Europei, căzută în ghiarele unei situatii de destrămare spirituală, de confuzie distrugătoare a tot
ceea ce a realizat societatea umană de-a lungul veacurilor. Mesajul lui Horia Sima este tocmai
strigătul de alarmă vizând această situatie. Această dramă s-a consumat între ambitiile unui
general înfumurat şi ale unui fuhrer exaltat care a dus Europa in pragul unui dezastru.

Opera şi lupta lui Horia Sima excelează prin trei actiuni de valoare istorică:

- Mobilizarea energiilor legionare şi româneşti neutre pentru îndepărtarea domniei

sângeroase a lui Carol al II-lea şi aducerea la condacerea treburilor tãrii a Mişcării Legionare a
cărei adâncă semnificatie a fost descoperirea mormântului Căpitanului şi scoaterea
ramăşitelor pământeşti la lumina zilei, ca apoi să fie reînhunmate cu cele creştine şi după
datină, aceasta având valoare de tezaur bisericesc;

- A doua actiune este aceea de a constitui in exil, la Viena, în ziua de 10 Decembrie 1944,
guvernul ce avea să reprezinte onoarea şi demnitatea României adevărate şi continuarea
luptei împotriva bolşevismului care ne cucerise tara cu concursul lunmii politice de atunci şi
care avea, timp de 45 de ani, să schimonosească sufletul acestui neam, să secătuiască bogătia
lui proverbială şi să transforme acest popor blajin şi ospitalier într-o turmă de roboti;

- A treia actiune este efortul său permanent, strădania sa nedezmintită pentru crearea unui
climat spiritual necesar instalării unei ordini morale, creştine in Europa.

Actiunile sale s-au desfaşurat pe toate planurile culturii şi organizării.

Că lupta aceasta a adus vreo schimbare pozitivă in România şi chiar în Europa se va vedea in
viitor. Poate fără ea ar fi fost mai rău. Nici creştinismul nu a cules roade imediate ci după multe
crucificări - după multe jertfe.

BIBLIOGRAFIE

Horia Sima, Doctrina legionară, Editura Majadahonda, Bucureşti, 1995

Horia Sima, Ce este comunismul ?, Editura Dacia, Madrid, 1982

Horia Sima, Menirea nationalismului, Editura Vremea, Bucureşti, 1993