CUPRINS

Cuprins.............................................................................................................................................2
CUPRINS.........................................................................................................................................9
LISTĂ DE REDARE.....................................................................................................................10
AVERTISMENT DE DEclanșare..................................................................................................11
1......................................................................................................................................................12
UNA...............................................................................................................................................13
2......................................................................................................................................................21
UNA...............................................................................................................................................22
3......................................................................................................................................................33
CILLIAN........................................................................................................................................34
4......................................................................................................................................................41
UNA...............................................................................................................................................42
5......................................................................................................................................................49
CILLIAN........................................................................................................................................50
6......................................................................................................................................................56
CILLIAN........................................................................................................................................57
7......................................................................................................................................................63
UNA...............................................................................................................................................64
8......................................................................................................................................................70
CILLIAN........................................................................................................................................71
9......................................................................................................................................................77
UNA...............................................................................................................................................78
10....................................................................................................................................................86
UNA...............................................................................................................................................87
11....................................................................................................................................................94
CILLIAN........................................................................................................................................95
12....................................................................................................................................................99
CILLIAN......................................................................................................................................100
13..................................................................................................................................................105
UNA.............................................................................................................................................106
14..................................................................................................................................................114
UNA.............................................................................................................................................115
15..................................................................................................................................................122
CILLIAN......................................................................................................................................123
16..................................................................................................................................................130
CILLIAN......................................................................................................................................131
17..................................................................................................................................................135
 UNA.............................................................................................................................................136
18..................................................................................................................................................143
UNA.............................................................................................................................................144
19..................................................................................................................................................151
UNA.............................................................................................................................................152
20..................................................................................................................................................159
CILLIAN......................................................................................................................................160
21..................................................................................................................................................168
CILLIAN......................................................................................................................................169
22..................................................................................................................................................174
UNA.............................................................................................................................................175
23..................................................................................................................................................184
CILLIAN......................................................................................................................................185
24..................................................................................................................................................190
UNA.............................................................................................................................................191
25..................................................................................................................................................196
CILLIAN......................................................................................................................................197
26..................................................................................................................................................199
UNA.............................................................................................................................................200
27..................................................................................................................................................206
UNA.............................................................................................................................................207
28..................................................................................................................................................211
CILLIAN......................................................................................................................................212
29..................................................................................................................................................216
UNA.............................................................................................................................................217
30..................................................................................................................................................225
UNA.............................................................................................................................................226
31..................................................................................................................................................234
UNA.............................................................................................................................................235
32..................................................................................................................................................240
UNA.............................................................................................................................................241
33..................................................................................................................................................245
CILLIAN......................................................................................................................................246
34..................................................................................................................................................251
CILLIAN......................................................................................................................................252
35..................................................................................................................................................256
UNA.............................................................................................................................................257
36..................................................................................................................................................263
 UNA.............................................................................................................................................264
37..................................................................................................................................................267
CILLIAN......................................................................................................................................268
38..................................................................................................................................................271
UNA.............................................................................................................................................272
39..................................................................................................................................................275
CILLIAN......................................................................................................................................276
40..................................................................................................................................................282
UNA.............................................................................................................................................283
41..................................................................................................................................................288
CILLIAN......................................................................................................................................289
42..................................................................................................................................................298
UNA.............................................................................................................................................299
EPILOG .......................................................................................................................................300
CILLIAN......................................................................................................................................301
REGAT ÎNTUNEC......................................................................................................................306
DESPRE AUTOR........................................................................................................................321
INIMILE VICIOASE
O ROMÂNĂ DE MAFIA DARK DUMANES-TO-LOVERS
INIMILE ÎNTUNECOASE
CARTEA A DOUA
JAGGER COLE
 Inimi vicioase
Jagger Cole © 2023
Toate drepturile rezervate.
Coperta și design interior de Plan 9 Book Design
Fotografie de Chris Davis
Aceasta este o operă literară de ficțiune. Orice nume, locuri sau incidente sunt produsul imaginației autorului. Asemănările sau
asemănările cu persoane reale, vii sau moarte, sau evenimente sau instituții, sunt doar coincidențe.

Nicio parte a acestei cărți nu poate fi reprodusă, scanată sau distribuită în orice formă tipărită sau electronică fără permisiunea
prealabilă scrisă a autorului, cu excepția utilizării de citate scurte într-o recenzie de carte.

Reproducerea, transmiterea, distribuirea sau utilizarea neautorizată a acestei lucrări protejate prin drepturi de autor în cadrul
instruirii AI este ilegală și o încălcare a legii SUA privind drepturile de autor.

H Creat cu Vellum
 CUPRINS
Lista de redare
Avertisment de declanșare
Capitolul 1
capitolul 2
capitolul 3
capitolul 4
capitolul 5
Capitolul 6
Capitolul 7
Capitolul 8
Capitolul 9
Capitolul 10
Capitolul 11
Capitolul 12
Capitolul 13
Capitolul 14
Capitolul 15
Capitolul 16
Capitolul 17
Capitolul 18
Capitolul 19
Capitolul 20
Capitolul 21
Capitolul 22
Capitolul 23
Capitolul 24
Capitolul 25
Capitolul 26
Capitolul 27
Capitolul 28
Capitolul 29
Capitolul 30
Capitolul 31
Capitolul 32
Capitolul 33
Capitolul 34
Capitolul 35
Capitolul 36
Capitolul 37
Capitolul 38
Capitolul 39
Capitolul 40
Capitolul 41
Capitolul 42
Epilog
Regatul Întunecat
Tot de Jagger Cole
Despre autor
 LISTĂ DE REDARE
Killer - Valerie Broussard
Sânge proaspăt - Eels
Bebeluşul a făcut un lucru rău - Chris Isaak
Bolnav - Donna Missal
Lasă flăcările să înceapă - Paramore
Ain't No Grave - Johnny Cash
Regatul Possum - Toadies
Vino așa cum ești - Civil Twilight
Om sau monstru - Sam Tinnesz, Zayde Wølf
Psycho Killer - Madam Bandit
Muștele negre - Ben Howard
Zi de zi - Brigada Marii Veche
Night Drive - Jimmy Eat World
Gouge Away - Pixies
Vulcan - Damien Rice
Devil Side - Vulpi
Need You Tonight - Welshly Arms
Lumea nebună - Gary Jules, Michael Andrews
The Wolf - Orchestra din Manchester
Monstru - Paramore
Rollercoaster - Gradini
Slow Show - The National

Ascultă lista de redare pe Spotify !

 AVERTISMENT DE DECLANȘARE
Draga cititorule,
Această carte nu este pentru cei slabi de inimă. Eroul este un psihopat foarte gri din punct de
vedere moral, literal, iar povestea în sine tratează câteva teme extrem de întunecate, inclusiv
CSA, autovătămare, sinucidere și dependență. Temele pentru adulți includ CNC,
sadomasochismul, o îndoială de laudă și jocul de respirație.
Vă rugăm să cunoașteți (cu adevărat) declanșatorii înainte de a vă scufunda în această carte și
sper cu adevărat să vă bucurați.
1
 UNA
PENTRU A UCIDE MONȘTRI, trebuie să cunoști întunericul.
Trebuie să fii confortabil în ea. Trebuie să fii capabil să privești peste
marginea aceea și să nu simți nicio teamă.
Cunoscând întunericul? Am acoperit asta. Și mă uit peste margini de
când m-am născut. Dar este sentimentul fără frică pe care încerc să-l
scot în prezent din fund.
Pentru că acum, este nevoie de tot ce am – tot ce sunt – să nu fug de
acest loc de hedonism și păcat, unde bogații și monstruoșii vin să
joace.
A se rasfata.
Pentru a-și hrăni nevoile cele mai întunecate.
În jurul meu, muzica trance sufocă zgomotează la volumul potrivit din
difuzoarele ascunse. Iluminarea scăzută, senzuală și candelabrele
pâlpâitoare ocazionale aruncă umbre adânci și ondulate pe pereții
eleganti, de culoare neagră mat, accentuați cu auriu și roșu sânge.
Ospătarii îmbrăcați în totalitate negru, cu măști negre ornamentate,
dar goale din punct de vedere emoțional, care le acoperă fețele
alunecă fără efort din cameră în cameră a clubului cu tăvi cu
șampanie, cocktail-uri elegante, chiar și narcotice. În mod similar,
personalul de securitate îmbrăcat în negru, mai mare și mai impunător
decât chelneriții, dar purtând aceleași măști negre goale și
inexpresive, plutește discret chiar în afara vederii.
Tremur când pășesc dintr-o cameră în alta, mișcându-mă chiar lângă
privirea impasibilă a doi dintre acești paznici. N-ai ști niciodată dacă
se uitau măcar la tine, având în vedere întunericul total al găurilor
ochilor. Totuși, pot simți privirea asupra mea în timp ce îmi țin capul
sus și mă strec prin prag.
Ei nu știu că ești o fraudă. Ei nu știu că te-ai furișat .
Ei nu știu că sunt aici să ucid.
Dacă ar fi făcut-o, aș fi deja mort, sau orice s-ar întâmpla cu simplii
muritori care reușesc să se strecoare în Club Venom – locul de joacă
hedonist pentru cei mai bogați, periculoși și mai devianți zei din New
York.
Dar ei nu mă privesc din suspiciune. Ei se uită la mine pentru că sunt
bărbați, iar eu port o rochie care ar fi considerată lascină dacă nu
pornografică în majoritatea situațiilor. Nu aici, totuși.
Negru, oarecum transparent și mic. Un lanț subțire de aur în jurul
ceafei mele, sub părul blond strâns, ține două fire de material absurd
de subțire peste sânii mei. Peste o parte din sânii mei. Cele două
benzi de țesătură dantelă se adâncesc în jos pentru a se întâlni chiar
la sud de buricul meu, unde rochia complet fără spate se înfășoară ca
o fustă mini în stilul anilor 60 care abia îmi acoperă fundul.
Gardienii mă privesc din spatele acelor măști goale cu ochii lor negri,
pentru că, chiar și în lumina slabă, este evident că nu port sutien. Se
uită la mine pentru că am ales această rochie special pentru felul în
care tivul dansează sus pe coapsele mele goale și îmi lasă la vedere
fundul obrajilor. Din cauza chokerului de mătase neagră din jurul
gâtului meu. Din cauza tocurilor cu bretele aurii pe care le port, care
încă abia mă împing de 1,5 metri.
Chiar și pentru Club Venom, sunt îmbrăcat să ucid.
Sau, mai degrabă, tocmai am intrat în bârlogul unui lup îmbrăcat ca
momeală .
Toate fac parte din plan .
Camera în care pășesc are două grupuri de canapele de catifea roșu
intens, aranjate cu artă pe ambele părți ale acesteia. În stânga mea,
trei bărbați mai în vârstă, cu păr argintiu și maxilare aristocratică,
chicotesc și beau șampanie. Cu ele, două femei mult mai tinere în
rochii care abia acoperă mai mult decât propriul meu chicot și
pufnesc rânduri de cocaină dintr-o tavă de argint.
La fel ca mine și ca toți oaspeții de la Club Venom, poartă măști peste
părțile superioare ale feței - aurii, toate cu forme și ornamente ușor
diferite. Unele sunt accentuate cu roșu sânge, altele cu negru.
La canapele, una dintre fete își ridică capul de pe tava cu cola și se
întoarce, periându-și nasul înainte să se târască în poala unuia dintre
bărbați și să înceapă să-l sărute cu voracitate. El mârâie, iar când
mâna lui alunecă spre fundul ei și ridică tivul mini-rochiei ei argintii,
strălucitoare, pulsul îmi bate cu zgomot. El îi prinde un pumn din
părul ei și, deodată, mâna din fundul ei se dă înapoi și se prăbușește
cu o lovitură ascuțită pe obrazul ei gol.
Ea geme.
Aproape că fac și eu.
În miezul meu se formează bălți de căldură, iar respirația mea se
blochează. Este imposibil să nu simți puterea sufocantă și depravată
a acestui loc tachinandu-ți pielea și trăgând de cele mai întunecate
fantezii tale.
Chiar dacă – mai ales dacă – cei pe care îi ții încuiați înăuntru sunt
mai întunecați decât și-ar putea imagina cineva vreodată.
Atât de întuneric încât ar putea chiar să-i facă pe obișnuiții Clubului
Venom să pălească.
Mișcarea îmi trage privirea pe lângă primul cuplu, iar miezul meu se
strânge și ochii îmi deschid, în timp ce căldura îmi inundă obrajii sub
mască.
A doua fată este acum prinsă între ceilalți doi bătrâni, rochia îi
alunecă de pe umeri și dezvăluie sânii plini și sfarcurile cu vârfuri roz.
Capul ei se lasă langodit pe spate pe canapea, un geamăt moale pe
buze în timp ce cei doi bărbați o sărută pe gât și își trec mâinile pe
coapse și peste sânii ei. Mâinile ei coboară în poală, frecându-se în
timp ce pulsul îmi tună în urechi.
Adică, știam ce este Club Venom înainte să pun piciorul aici în seara
asta. Dar a cunoaște și a vedea singur sunt două lucruri foarte
diferite.
Simt din nou ochii ațintiți asupra mea și privirea mea se îndepărtează
de la grupul de trei către cuplu. Fața mea se întunecă de căldură când
îmi dau seama că amândoi mă privesc cu foame. Fata rânjește,
ridicând o mână și făcând semn.
Da, este un nu greu pentru mine.
Tremurând și stânjenit să-mi dau seama că tocmai acum stau aici
doar privindu-i la ei un minut sau două, îmi smulg repede privirea și
mă grăbesc din cameră în următoarea. Fața încă îmi mai palpită de
căldură și scot rapid un pahar de șampanie de pe o tavă care trece. Îl
dau înapoi, trăgând aer tremurat înainte de a cerceta camera mai mare
în care am intrat.
Și îngheța instantaneu .
Sfinte dracu '.
Prima cameră era doar preludiu.
Tocmai am intrat într-o orgie la scară largă.
Nu toată lumea participă. De fapt, mulți dintre oaspeții din camera
spațioasă și luxoasă amenajată cu canapele, zone de relaxare și un
bar plin sunt încă îmbrăcați complet și doar privesc.
Doar că este puțin greu să ratezi masa zvârcolită de corpuri goale,
transpirate, care gem și gâfâie și se trage din mijlocul camerei.
Ochii mei mari adaugă scena din fața mea, ceva direct din Eyes Wide
Shut . Privirea mea alunecă de la două blonde care se zvârcesc
deasupra unui bărbat musculos cu ceea ce arată ca tatuajele unei
închisori rusești până la o brunetă uimitoare care gâfâie între doi
bărbați asiatici cu părul lung prins în noduri și cerneală Yakuza pe tot
corpul.
Gâtul mi se strânge, gura îmi strânge strâns când căldura îmi inundă
din nou fața. Din nou, a ști ce este acest loc și a vedea ce este acest
loc sunt două lucruri extrem de diferite. Îmi pot spune că m-am
pregătit pentru asta sau că nimic din toate astea nu mă deranjează.
Dar știu al naibii de bine că tocmai am sărit în capătul adânc.
Club Venom nu este un club sexual obișnuit. Nici măcar nu este
exclusiv în aceeași ordine de idei cu multitudinea de alte așa-numite
cluburi „exclusive” din New York, cele care se adresează tipurilor
bogați de Wall Street sau tech-bros. Nu trebuie doar să fii bogat
pentru a ajunge în acest loc.
Trebuie să fii sucit și periculos.
Trebuie să fii puțin la margine.
Și trebuie să-ți fie foame de ceea ce este interzis.
Trei lucruri care descriu chiar monstrul pe care sunt aici să-l ucid în
seara asta.
Dacă nu mă ucide mai întâi, adică.
Ochii mei scanează exhibiționiştii care se zvârceau expuși în mijlocul
sălii, căutându-l. Chiar dacă toată lumea poartă măști, l-am studiat
săptămâni întregi. Îi cunosc forma feței și știu exact ce tatuaje are sub
haine.
Nu îl văd participând la orgie. Ceea ce este bine, pentru că dacă ar fi
el, ar face ceea ce trebuie să fac aici în seara asta exponențial mai
dificil.
Am nevoie de el singur.
Un vânător are răbdare, pasăre. Un vânător nu se grăbește. Nu vă
grăbiţi. Așteaptă, privește. Învață prada mai bine decât se cunoaște el
însuși. Atunci și numai atunci, când ești mai mult el decât el însuși,
lovești.
Tremur, înghițind înapoi cuvintele care îmi răsună în cap de ani și ani
în urmă, când un alt monstru a căutat să ne modeleze pe Finn și pe
mine după imaginea lui.
Stai naiba din capul meu, tată.
Tremurând, îmi smulg ochii de la spectacol. Terminând șampania din
mână, schimb paharul gol cu un flaut plin de la un chelner care trece.
Apoi încep să rătăcesc perimetrul camerei, forțându-mă să merg
încet. Să te miști cu ușurință. Să zâmbesc lejer.
Ca și cum aș aparține aici.
vreo treabă să fiu aproape de locul ăsta.
Ignorând vocea sâcâitoare din fundul minții mele, care îmi șoptește
că, oricât de întunecate ar fi propriile mele depravări și oricât de
sucite ar fi fanteziile din capul meu, asta e tot ce sunt și ceea ce ar
trebui să rămână mereu: fantezii.
Vise cu febră.
Dorințe interzise, menite doar pentru mine și numai pentru mine,
pentru a nu fi puse niciodată în aplicare.
Pentru că unele fantezii întunecate sunt prea întunecate pentru a fi
explorate cu adevărat, chiar și aici.
De parcă aș putea .
Mă sprijin de bar și sorbesc șampania când mă înțepenesc la o
prezență care se strecoară lângă mine. Mă întorc, înghițind, în timp ce
ridic privirea la un bărbat frumos a cărui maxilare și barbă întunecată
sugerează că este probabil din Orientul Mijlociu.
El zâmbește, iar cheii lui întunecați sub masca lui aurie căzând peste
decolteul meu adânc și sfârcurile ușor vizibile înainte de a ateriza pe
încheietura mea.
Mai exact, banda roșie cu cele trei linii aurii înfășurate în jurul ei.
Mă înțepenesc, pieptul mi se strânge în timp ce privirea îmi alunecă
spre încheietura lui și o bandă asemănătoare - roșia lui cu trei linii
negre .
La dracu.
„Te urmăream cum te distrați”, murmură el cu o voce accentuată.
Ridică un pahar din ceea ce miroase a scotch, sorbind în timp ce ochii
lui îi străpung pe ai mei. „Te-ai distrat?”
Pot fi. Dar noroc să mă faci să recunosc asta, chiar și pentru mine.
În schimb, ridic un umăr disprețuitor.
„Nu de asta vin aici.”
Zâmbește înfometat, privirea lui coborând din nou la încheietura
mâinii mele.
„Atunci de ce vii aici?”
înghit în sec. „Mă întâlnesc cu cineva.”
Fața lui se întunecă.
„Totuși nu ești deținut.”
ce ?
Când sprânceana mea se încruntă, ochii lui se îngustează.
„Nu ești deținut. Nu aparțineți nimănui.”
Încă încerc să-mi dau seama despre ce naiba vorbește când dă din
cap spre gâtul meu.
„Porți un guler, dar nu este ornamentat. Nu are semnul nimănui pe el.
Așadar, fetiță, mârâie el cu un ton încordat. „Tot ceea ce văd este o
curvă de durere fără stăpân.”
Gâfâi în timp ce el se mișcă brusc direct în spațiul meu personal,
rânjind în fața mea brusc îngrozită. Tremur când el mă apucă de
încheietura mâinii.
„Acum, vei veni cu...”
„Ia-ți mâinile de pe mine.”
Ochii lui sclipesc de mânia unui om care nu este obișnuit să audă
cuvântul nr.
„Lasă-mă să-ți explic ceva, ticălosule”, mârâie el. „Ești în Club
Venom, îmbrăcat așa , porți asta la încheietura mâinii”, șuieră el, dând
din cap spre brățara roșie și aurie. „Așa că încetează să mai joci rolul
de nebun și vino cu mine ca să pot da o lecție pe fundul tău...”
„Înlătură-ți mâna de pe ea, sau o voi scoate de pe braț.”
Un frig rece îmi sare pe coloana vertebrală ca o lamă. Pentru că știu
acea voce, după ce l-am studiat atât de mult. Cunosc marginea aspră,
accentul irlandez. Cunosc puterea întunecată învolburată care vine cu
acea voce, la fel cum o pot simți radiind pe pielea goală a spatelui
meu expus, ca un vânt rece și întunecat care se învârte din gura unei
peșteri negre.
Bărbatul din fața mea, încă ținându-mă de încheietura mâinii, se
încruntă.
„Suntem în mijlocul unei conversații...”
Abia atunci ochii lui se ridică de la mine spre bărbatul din spatele
meu. Și deodată, fața i se paliște. Zâmbetul îi scade de pe buzele lui în
timp ce frica pură, nealterată îi sângerează pe ochi.
„Sincerul meu...”
„Nu vreau scuzele tale. Vreau să fii plecat .”
Bărbatul din fața mea dă din cap atât de energic încât aproape că mă
face să tresar. Apoi, fără un alt cuvânt, mâna lui a dispărut de la
încheietura mea în timp ce se învârte și se grăbește prin cameră și
iese pe altă ușă.
Atunci, suntem singuri.
Doar eu.
Și monstrul pe care sunt aici să-l ucid.
Trece o secundă, apoi alta. Pielea îmi furnică din cauza energiei
răuvoitoare care fredonează de pe el pe spatele meu gol. Încet, înghit
nodul înnodat în gât, mă oțel și mă întorc spre el.
În secunda pe care o fac, fiecare nerv din corpul meu zboară. Fiecare
centimetru din pielea mea se înțeapă și tremură. Fiecare gram din
puterea mea de voință mă forțează să nu tremur în timp ce privirea îmi
trece peste costumul lui negru cu cămașa neagră dedesubt – fără
cravată.
Peste mâna tunsă imaculat de pe maxilarul lui ascuțit ca brici și pe
pomeții lui colțoși.
Peste buzele păcătoase de periculoase.
Peste mască, jumătate auriu și jumătate negru mat, cu trandafiri auriti
și noduri irlandeze împodobind marginile.
Până la ochii verzi pătrunzători și veninos letali care mă tăiau ca două
lame.
Cillian Kildare: șeful familiei criminale irlandeze Kildare, psihopat
literal, diavol infam.
Și în seara asta, prada mea.
Înghit din nou în sec, trecându-mi dinții peste buza de jos, în timp ce îi
arunc cea mai bună privire seducătoare a mea. Sau cel puțin, o privire
cât de seducătoare reușesc, având în vedere modul în care acei ochi
verzi și ascuțiți mă înjunghie fără să clipească, ușor dezlănțuit.
Și atunci, uitându-mă în sus în fața lui izbitor de superbă și în acei
ochi periculos de sociopați, mă lovește brusc cât de nepregătit sunt
pentru asta. În ciuda toată pregătirea mea. În ciuda tuturor brutalității
și antrenamentului care mi-au fost lovite când eram copil.
Totul se prăbușește în timp ce mă privesc cu al doilea cel mai
periculos om pe care l-am stat vreodată.
Dar trebuie să fac asta.
Trebuie să fac asta.
Așa că zâmbesc din nou, bătându-mi ochii spre el de sub mască, în
timp ce mă întinz să mă joc cu pletele mele blonde.
"Mulțumesc pentru-"
„Nu,” mârâie el încet, cu ochii încă îndreptați direct spre ai mei.
tremur. E ca și cum ai fi privit în jos de un nenorocit de tigru în
mijlocul junglei noaptea.
„Serios, vreau să-ți mulțumesc că m-ai salvat de asta...”
„Nu te -am salvat , fetiță”, murmură el întunecat, ochii lui sclipind
direct în nenorocitul meu suflet și transformându-mă instantaneu în
plumb topit. „Pur și simplu am văzut ceva ce îmi doream și am venit
să- l iau .”
Buzele mele se închid, corpul meu încordându-se pentru a încerca să
opresc tremurul în timp ce căldura îmi bate în miez.
Încetează. Continuă să vorbești. Ține-l interesat, ca să-l poți lua
singur .
„Deci, eu sunt ceea ce vrei tu...”
„ Nu ai locul aici .”
Tresesc înainte să mă opresc.
"Îmi pare rău?"
„Am spus că nu ai locul aici”, mârâie Cillian, apropiindu-se de mine.
Dar, spre deosebire de bărbatul de acum, care mi-a făcut pielea să se
târască când s-a apropiat, când Cillian se trage mai aproape de mine,
parcă ceva încins și senzual îmi alunecă delicios peste piele.
Putere bruta.
Un val negru.
La naiba, trebuie să-mi adun rahatul.
Aș putea încerca să mint sau să-mi scap de asta. Dar asta nu va
funcționa. Nu cu el. Deci, în schimb, mă aplec în ea. Roșesc,
mușcându-mi din nou buza într-un mod exagerat.
„Da, de fapt este prima dată când sunt aici. Este chiar atât de
evident?”
"Da."
Fară zâmbet. Fără farmec. Fără flirt. Nu se uită la mine de parcă ar
vrea să mă seducă.
Se uită la mine de parcă ar vrea să mă devore . Să mă înghită întreg.
Și când îmi dau seama cât de periculos mă face asta, miezul meu se
inundă de rușine.
Nu pot să simt asta. Nu cu el. Nu cu ce se va întâmpla în continuare.
„Înțelegi cum funcționează chiar și brățările acestui club?” răpește el
în liniște. „Sau ai ales roșu cu auriu pentru că arăta frumos ?” El
rânjește ultimul cuvânt, trimițându-mi un fior pe coloana vertebrală.
Eu dau din cap. „Nu, știu ce înseamnă.”
— Și ai vrut să alegi roșu cu auriu.
Privesc spre ai lui: roșu cu negru.
La Club Venom, roșul înseamnă durere și îndoială de control.
Sadomasochismul. Liniile negre semnifică o dominantă.
Cele mele aurii înseamnă o supusă. Și minciunile pe care mi le-am
spus, că am ales această trupă anume doar pentru că știam că va
purta roșu cu negru, se împrăștie rapid ca praful cu cât de... simți
această trupă pe mine.
Ridic un umăr, închizându-mi ochii cu privirea lui verde
pătrunzătoare. De data aceasta privirea seducătoare vine complet
natural.
"Am facut."
Maxilarul i se strânge. Ochii îi fulgeră cu o putere verde diavolească.
„Tu nu ai locul aici, iepureule”, mârâie el îngrozit.
„Dacă nu ești interesat, sunt sigur că pot găsi pe cineva care să...”
Gâfâi, teroarea și entuziasmul explodează prin tot corpul meu, în timp
ce mâna lui se ridică brusc și îmi prinde brusc maxilarul, făcându-mi
ochii să se umfle de frică.
— Ai idee ce dracu faci?
Nu .
Îi zâmbesc cochet.
„De ce nu vii să afli?”
Gâfâi liniștit, tremurând în timp ce el se mișcă brusc în mine,
coborându-și corpul falnic și musculos, astfel încât buzele lui să-mi
atingă urechile, întorcându-mi genunchii slabi.
„ Ma joc foarte dur, fetiță .”
tremur.
„Nu se știe niciodată”, răspund eu. „Poate că am și eu.”
Minciuni. Numai minciuni. Pentru că adevărul este că nu „joc” deloc .
Nu asa. Nu o singură dată. Vreodată.
Dar există o prima dată pentru toate.
Pulsul îmi sare când mâna lui puternică o ia pe a mea, trăgându-mă
repede după el în timp ce iese furtunos din cameră și pe un hol spre
camerele private.
Acest lucru se întâmplă.
Nu e cale de întoarcere.
Trebuie să cunoști întunericul. Trebuie să te uiți peste margine.
Pentru a ucide monștri, trebuie să fii și tu unul.
2
 UNA
LUMEA ESTE plină de durere și păcat, Una. Și este treaba celor drepți să
trimită pe cei răi în Iad, pentru ca restul să meargă în Rai.
Prinderea lui de mâna mea este fermă. Zumzetul pulsului lui împotriva
mea, senzația pielii lui singură și puterea brută care emană de pe
acest om îmi fac miezul legat în noduri și inima îmi bate de două ori.
Sau poate asta se datorează faptului că o fiară de om terifiantă, dar
superbă, construită ca un zeu cu inima de diavol, mă trage departe de
o orgie literală într-o cameră mai privată.
Unde putem fi singuri.
Unde poate face cu mine ceea ce vrea – ceea ce este marcat clar pe
banda din jurul încheieturii lui.
Din tigaie si in foc .
La capătul holului întunecat și negru, ușile aurii se deschid către un
lift mic, slab luminat. Cillian mă trage înăuntru și mă tremur când ușile
se închid din nou, împingându-ne înăuntru.
Departe de restul lumii.
Iepurele singur cu lupul.
Liftul începe să se ridice la etajele superioare ale Clubului Venom,
rezervate patronilor care doresc mai multă intimitate. Secundele trec,
iar pulsul începe să-mi bată și mai tare. Îmi simt pielea furnicături și,
deși liftul este la o temperatură normală, o strălucire de transpirație
începe să sclipească pe spate.
„Ești nervos.”
La naiba .
Mâna lui încă o ține pe a mea. El poate să spună . El știe că sunt o
fraudă. El stie-
Închid ochii, respir încet și împing toate astea în jos.
Nu bănuiește nimic sau nu ar fi urcat niciodată în acest lift cu tine .
Cu mine și cu instrumentul morții lui iminente, care în prezent îmi
prinde părul lung, blond și fals într-un nod în vârful capului meu.
Acest lucru se întâmplă.
Eu fac asta. Acum. Aici. Astă seară.
Aș face orice să-l salvez pe Finn. Chiar dacă înseamnă să mă furișez
într-un club sexual notoriu de periculos și extrem de puternic și să mă
pun în mod deliberat singur într-o cameră cu un sadic psihopat.
Chiar dacă înseamnă să-l las pe acel psihopat – și oricât de superb ar
fi el, Cillian Kildare este un psihopat monstruos – să facă tot ce-i
place pentru a ne duce la partea în care pot să-l văd sângerând.
Nu este nimic personal, chiar dacă odată l-a pus pe tatăl meu după
gratii, iar apoi a jucat un rol esențial în uciderea lui.
Tatăl meu Seamus O'Conor a fost un adevărat monstru. Unul și mai
periculos decât Cillian. Era brutal, crud și nebun. Nu am vărsat o
lacrimă și nu am petrecut o singură secundă plângând moartea lui.
Aceasta nu este răzbunare.
Este plata.
O viață pentru o viață.
Dacă îl ucid pe Cillian Kildare, atunci diavolul ținând o lamă în gâtul
fratelui meu îl lasă să trăiască. Deci nu, nu este vorba de fapt despre
tatăl meu. Este vorba despre a face orice – orice – este necesar
pentru a-l salva pe Finn, care a făcut totul când eram mai mici pentru
a mă ține în siguranță și pentru a mă proteja de monștri.
Îmi forțesc un alt zâmbet sufocant în timp ce mă întorc către demonul
care stă lângă mine. Mă strec aproape de el, trecându-mi cealaltă
mână peste abdomenul lui și tremurând de surprindere când simt
mușchii tari, cizelați, sub cămașa lui neagră.
Conform cercetărilor mele, Cillian are patruzeci. Aparent, abdomenele
lui încă mai cred că are douăzeci și doi de ani.
„Nu e nervos”, torc, ridicându-mă cât de sus pot în vârful picioarelor
pentru a-i înghiți gâtul. „ Doar încântat .”
Joacă rolul. Fii ispita.
Ochii mei se închid în timp ce buzele îmi periază pielea gâtului lui -
mai întâi sărutându-mă, apoi sugând ușor de pulsația jugularei lui.
„Am spus naibii că mă poți atinge?”
tresare, surprins. Tremurând, mă trag înapoi, tresărind sub
intensitatea acelor ochi verzi supranatural.
„C—ce?”
"Făcut. I. La naiba. Spune. Tu. Ar putea. La naiba. Atingere. Eu,”
răspește el gros, cu maxilarul încleștat.
Eu dau din cap. "Îmi pare rău."
Își înclină capul.
— Nu, murmur eu. „Nu, nu ai făcut.”
„Nu, nu ai... ce ?”
Căldura îmi inundă fața.
„Nu, nu ai...” înghit în sec. „ Domnule .”
"Fata buna."
O pulsație revoltător de nepotrivită îmi pulsa adânc în miezul meu,
strângându-mi coapsele în clipa în care rostește acele două cuvinte
împreună.
Isuse, ține-ți rahatul împreună, Una .
Din fericire, tocmai atunci ușile liftului se deschid în tăcere. Mâna lui
se strânge în jurul meu, făcându-mi pulsul să sară în timp ce mă trage
din lift într-un hol păcătos de întunecat. Ne întoarcem la stânga,
mișcându-ne până când se oprește la o ușă cu un L majuscul – cifra
romană pentru cincizeci – în roșu metalic lângă ușa neagră mat. Își
ține brățara de un senzor, iar ușa se descuie cu un clic puternic.
Inima îmi urcă în gât.
Intrăm într-o cameră întunecată și înfățișată: pereții sunt de un roșu
intens de sânge, podeaua și tavanul au același negru mat ca ușa, iar
mobilierul este în tonuri potrivite de negru mat, roșu sânge și auriu.
Nu există ferestre.
Pulsul îmi sare când ochii îmi aterizează pe patul uriaș cu baldachin
de lângă un perete, acoperit de o plapumă de un roșu intens, cu
emblema aurie Club Venom a viperei. În mod surprinzător, după ce
închide ușa în urma noastră cu un clic la fel de greu, Cillian nu se
mișcă spre pat. În schimb, pășește cu pași ușor și încrezător prin
cameră până la un cărucior de bar lângă un șemineu pe gaz.
Apăsă un buton de pe șemineu, dând viață șemineului și aruncând
umbre pâlpâitoare în camera întunecată și senzuală. Stau nemișcat,
nemișcat lângă ușă, folosind fiecare gram de voință pentru a nu mă
agita sau strâng unghiile.
Sau întoarce-te și fugi .
Cillian își toarnă un pahar cu ceea ce arată a whisky. Se întoarce, cu
ochii lui verzi tăind lumina slabă a camerei.
"Băutură?"
Dau din cap.
"Da, te rog."
El ridică o sprânceană.
„Da, vă rog, domnule ”, șoptesc eu, cu fața încinsă.
Îmi face semn cu două degete. Tremurând, mă clătin prin cameră cu
călcâiele până când stau în fața șemineului, între două canapele din
piele neagră. Îmi întinde un pahar de cristal – whisky, ca al lui – pe
care îl iau și îl duc repede la buze.
„ Sl á inte ”, murmură el, ridicând paharul într-un toast înainte de a lua
o înghițitură.
Îl jos pe al meu dintr-o înghițitură. Cillian ridică o sprânceană în
spatele măștii sale aurii și negre.
„Ești încă nervos.”
„Nu, doar exc...”
„Nu mă mai minți .”
Pulsul îmi sare, transpirația strălucind din nou pe spate.
„Este prima dată când aici”
Nu este o întrebare și nu există niciun motiv să minți când, evident,
știe deja răspunsul. Poate fi prima dată când sunt aici. Asta nu
schimbă nimic în acest mic joc.
— Da, murmur eu. — Da, domnule, mă amendez rapid, încercând să
ignor fiorul care îmi trece prin miez când o spun.
Aceasta nu este o fantezie. Acesta nu este unul dintre acele
videoclipuri pe care le vizionați noaptea târziu online. Acest lucru este
real și trebuie să-ți bagi capul în joc chiar acum.
„Și ești perfect clar ce înseamnă banda pe care o porți la încheietura
mâinii.”
dau repede din cap.
"Da domnule."
Ochii i se îngustează în timp ce sorbi din băutură, mergând încet în
jurul meu, privirea lui apreciativă lăsând urme arzătoare și furnicături
în urma ei.
„Reguli”, mârâie el. „În primul rând, odată ce începem, nu ne oprim –
pentru nimic – decât dacă spui cuvântul sigur. În seara asta, acesta va
fi cuvântul albastru. Tu spui albastru și ne oprim. Se înțelege asta?”
"Da domnule."
"Al doilea. Nu fac umilință.”
"Nici eu."
Stai ce? Pur și simplu se stinge și nu știu de ce. Asta nu este real .
Îndoirile din interiorul meu sunt, da. Întunericul pe care îl explorez
singur, cu ajutorul internetului – după cum mărturisește istoricul meu
îndoielnic de căutare – este real. Dar toate astea?
Nu este real. Deci de ce dracu am vărsat asta?
Sprânceana lui Cillian se arcuiește, iar eu tremur la felul în care
colțurile buzelor lui se îndoaie înainte ca el să-și continue plimbarea
lentă și metodică în jurul meu.
„O să te rănesc, totuși.”
Coapsele îmi strâng trădător.
„Te voi controla.”
Sfarcurile mele se intaresc.
La naiba, subconștient .
„Și, ar trebui să decid să...”
Tremur când îl simt că se oprește în spatele meu. Și când buzele lui
se perie lângă urechea mea, îmi mușc buza cu greu să nu mai gâfâi.
„ Te voi urmări , te voi ține jos și te voi sălbatic .”
Există șansa să fi mușcat mult mai mult decât pot mesteca.
Oh, tu Gândești ?
Cillian continuă să se plimbe în jurul meu, terminându-și băutura și
așezând paharul gol pe șemineu. Își dă jacheta din umeri, împăturind-
o metodic și drapând-o peste un braț al uneia dintre canapele. Îmi
smulge paharul gol din degete și îl pune lângă al lui înainte de a-și
continua plimbarea lent în jurul meu.
"Bandă."
Mă încordez, pulsul îmi bubuie în timp ce fiecare nerv din corpul meu
strigă că ar trebui să fug. Simt închizătoarea grea care îmi prinde
părul într-un nod – un lucru auriu, ornamentat, pe care Apostolul mi l-
a dăruit pentru seara asta.
Foarte drăguț, cu aspect foarte scump... și foarte letal, având în
vedere că ascunsă în ea este o lamă ascuțită de cinci inci, care scoate
în evidență stilul cuțitului fluture cu o simplă răsucire a încheieturii
mâinii.
Pentru o secundă, îmi imaginez că explodez în acțiune — ridicând
mâna, apucându-mi clema de pe păr și învârtindu-mă pentru a o
arunca în inima lui.
Nu încă. Nu acum.
Răbdare. Mângâie-
Întregul meu corp tresări, ochii îmi ies din orbite și gura mi se
deschide în stare de șoc, în timp ce o mână puternică îmi înfășoară
gâtul din spate, strângând. Cillian mârâie, apăsându-mi puternic
spatele și făcându-mi picioarele să tremure. Îi simt respirația și
mirosul amețitor al lui – un amestec de piele, whisky și tutun – mi se
învârte prin simțuri.
„ Nu voi mai întreba naibii .”
Căldura explodează prin miezul meu – crud, senzual, ilicit. Dar nu e
din frică. E mai rău. E din emoție . Este combinația dintre strângerea
lui pe gâtul meu, tonul aspru și solicitant din urechea mea și puterea
pură a lui care se învârte în jurul meu ca o magie neagră.
Este începutul nenumăratelor mele fantezii murdare. Dar acum nu
este momentul și nici locul pentru a le juca, oricât de ironic ar fi.
Tremurând, duc o mână până la ceafă. Degetele îmi desprind clema de
pe lanțul de aur delicat de acolo și, dintr-o dată, toată rochia subțire
se îndepărtează de mine. Materialul mătăsos îmi alunecă de pe
sfarcurile mele, alunecă de pe șolduri și se întinde pe podea în jurul
gleznelor mele.
Stau acolo, făcând tot ce îmi stă în putință pentru a-mi ține mâinile de
lângă mine — pentru a-mi păstra postura obișnuită și calmă, așa cum
am făcut asta de sute de ori în loc să nu niciodată — și să mă abțin de
la a-mi înfășura brațele în jurul meu pentru a-mi ascunde goliciunea .
„Îmi pare rău, ai înțeles greșit ordinul?”
Mă înroșesc profund, clătinând din cap.
"Nu, domnule."
Întreaga mea față devine roșie când degetele mele se strecoară în
talia tanga mea neagră. Arzând fierbinte, mă aplec la genunchi,
urechile îmi țiuiau în timp ce îmi strec chiloții pe picioare, apoi îi dau
jos.
Și apoi, cu excepția pantofilor, sunt complet gol.
Cu el .
Când aud pași care se îndepărtează de mine, mă încruntă, nedumerit.
Mă întorc ușor pentru a arunca o privire peste umăr la ceea ce face. Și
când văd, miezul îmi palpită de dorință deviantă.
Cillian merge la o masă lângă peretele îndepărtat acoperit cu... unelte
. Nu unelte pentru construcție, cum ar fi ciocanele sau ferăstrăile.
Instrumente pentru distrugere .
Reținere pentru încheietura mâinii și glezne din piele. Gauri cu minge.
O crostă de călărie. A—la dracu-mă—un bici .
Curele, mufe de diferite dimensiuni, cleme pentru mamelon fluture,
vâsle, floggers, legături la ochi, glugă și alte o duzină de alte
instrumente din piele și auriu strălucitor de plăcere și durere.
Instrumente pe care mi-e rușine să recunosc că sunt mult prea bine
versat.
Mulțumesc, internet.
Mă uit, inima îmi bate ritmul cu — ei bine, ceea ce vreau să spun este
frică, dar de fapt este mai mult ca o emoție interzisă — în timp ce
Cillian urmărește cu un deget gânditor peste fiecare obiect de pe
masă. Zaboveseste pe o paleta – de marimea unei palete de ping-
pong, dar acoperita cu crampoane metalice ridicate – si inima imi
sare. Dar apoi continuă să se miște pe linie.
În cele din urmă, mâna lui se oprește din nou, de data aceasta pe
crosta de călărie. Când îi privesc buzele curlându-se, tremur când el o
ridică și se întoarce spre mine, cu ochii sclipind rău.
„Ochii înainte.”
Tremur, tot corpul meu freamăt de așteptare și nervi când îl aud
întorcându-se spre mine.
— Amintește-ți cuvântul, iepurișule.
Înainte de a putea încerca să-mi amintesc ce este, focul explodează
pe pielea mea. Eu țip, înghițind și – rușinos – scâncind , în timp ce
simt înțepătura recoltei pe fundul meu gol.
O face din nou – nu tare, dar suficient de tare încât să mă facă să
suflu în timp ce mușcătura subțire de piele de la capăt îmi înțeapă
pielea sensibilă. Focul se aprinde a treia oară și toată fața mea se
înroșește când îmi dau seama că sunetul care îmi scapă de pe buze
de data aceasta este un geamăt foarte evident și foarte nevoit .
În spatele meu, Cillian chicotește întunecat în timp ce eu tremur în
replicile atacului asupra cărnii mele.
„ O fetiță atât de lacomă ”, mârâie el, urmărindu-mi vârful culturii
peste piele.
Sânc adânc în piept, întreaga mea lume transformându-se încet în foc
și nevoie. Orice altceva începe să se estompeze, până când tot ceea
ce știu este senzația tăieturii de piele care mi-a tachinat încet peste
șold, apoi în sus pe coaste în timp ce mă înconjoară, ca un rechin
care miroase sânge în apă.
lovitură rapidă de coaste mă face să mă miaun. Vârful trunchiului care
se întinde pe partea inferioară a sânului meu și trece peste mamelonul
dureros îmi aduce un fior și o gâfâitură de așteptare pe buze.
Trăiește .
Eu țip, gemând, creierul meu scurtcircuitându-mi în timp ce el lovește
capătul mameloanului pe celălalt mamelon al meu. Doare — vreau să
spun, chiar doare. Dar goana care urmează imediat – extazul pur care
inundă în spațiul durerii provocate – este euforică.
Și nu e ca nimic din ce am mai simțit până acum doar cu mine.
Știe și el. Pentru că brusc, o face din nou. Și din nou. Și din nou ,
pedepsindu-mi sfarcurile cu capătul culturii până când picioarele îmi
tremură. Până când pulsul îmi răcnește în urechi.
Până nu voi fi atât de ud, jur pe Dumnezeu, o să-mi picure chiar pe
picioare.
Mă înconjoară din nou și din nou, tachinând și apoi rănindu-mă,
tachinând și apoi rănind, lăsând înțepături și explozii de plăcere crudă
peste sânii, coapsele și fundul meu. Până în sfârșit, delirează atât de
mult de o plăcere interzisă, încât camera se învârte.
Atunci e brusc asupra mea.
Gâfâi în timp ce mâinile lui vin spre mine din spate – una mă înfășoară
în jurul gâtului, cealaltă târându-mi peste șold în timp ce mă trage
înapoi lângă el. Pulsul îmi răcnește și ochii îmi deschid, când simt
umflătura groasă și grea din pantalonii lui apăsând puternic pe partea
mică a spatelui meu.
Mâna lui inferioară continuă să se miște, iar gura mea cade deschisă
de dorință când se cufundă brusc între coapsele mele. Două dintre
degetele groase de pe mâna lui plină de vene și musculare se
adâncesc printre pliurile mele și nu pot să nu strig disperată când
începe să-mi frece clitorisul.
„ O fetiță atât de dezordonată pentru mine”, îmi răpește Cillian
întunecat la ureche. Mă scânc, sufocându-mă când mâna lui se
strânge pe gâtul meu, trimițându-mi corpul pe orbită. Degetele lui
împing mai jos, iar ochii mei se umflă, când el îi scufundă brusc nu pe
unul, ci pe amândoi adânc în mine într-o lovitură rapidă și brutală.
Doamne, el mă va face să vin .
Dacă va continua asta, chiar o va face. Poate că sunt cele două
pahare de șampanie urmate de un whisky. Poate sunt nervii mei.
Poate că este faptul că, în ciuda tuturor motivelor pentru care ar
trebui să fiu aici, faptul că explorez cu adevărat îndoielile întunecate
din capul meu pentru prima dată mă face să mă zgâriesc deja la
marginile minții mele.
Cillian mârâie jos, lângă gâtul meu, în timp ce degetele lui lovesc în
păsărica mea înmuiată – sunetul umed și neglijent umplând cu
obscenitate camera în timp ce picioarele mele se încinge. Își grelește
dinții pe gâtul meu și, când deodată mușcă cu putere, întreaga mea
lume trezește, iar eu mă clătinam în prag.
„Voiam să-mi iau timpul cu tine”, șuieră el întunecat. „Dar nu cred că
tu sau micuța ta păsărică udă lacomă poți aștepta, nu-i așa?”
Într-o singură mișcare, totul se schimbă. Mâna lui alunecă de între
picioarele mele. Mă învârte, iar eu icnesc când sunt brusc ridicată,
picioarele mele înfășurându-i talia înainte să mă lovească de un
perete.
Una dintre mâinile lui mari îmi apucă ambele încheieturi, împingându-
le și apoi ținându-le deasupra capului meu. Și când aud zgomotul
curelei lui și smulgerea fermoarului, ochii îmi pornesc din cap.
Oh, Dumnezeule meu …
Mă plâng când simt greutatea groasă, fierbinte și pulsantă a penisului
lui pe coapsa mea goală. Gâfâi când el își legănă șoldurile, împingând
capul uriaș și umflat peste pielea mea, până când se lovește de
clitorisul meu.
Lumea mea se estompează. Mi se sufocă respirația.
Acest lucru se întâmplă cu adevărat. O să mă tragă așa. Oh Doamne.
Cillian mârâie sălbatic. Mâna care nu îmi prinde încheieturile alunecă
în sus pe corp. Degetele lui găsesc un mamelon, iar eu strig,
înfiorându-mă și scâncind în timp ce el îl ciupește cu brutalitate. El
face același lucru cu celălalt mamelon, apoi se întoarce din nou,
alternând între cele două până când eu delirez de durere și plăcere.
Până când sunt atât de udă, știu că trebuie să picură peste el în timp
ce îmi freacă clitorisul cu capul.
El este chiar acolo.
E atât de aproape.
O singură lovitură... doar o mișcare a șoldurilor lui și va fi în mine.
Doar că nu este. Nu încă, cel puțin. El continuă să-mi brutalizeze
sfarcurile și să-și târască capul penisului înainte și înapoi peste
clitorisul meu și își coboară gura pentru a mă mușca și suge cu
sălbăticie de gât, în timp ce realitatea mea se estompează.
„Pentru asta ai venit aici...”
Îmi mușcă unul dintre sfarcurile, făcându-mă să țip de plăcere.
„Să fii al naibii de folosit ?”
Îl mușcă pe celălalt în timp ce mâna lui mă înfășoară în jurul gâtului.
„Să țâșnești în bârlogul lupului nenorocit ca un iepure mic, implorând
să fie al naibii de devorat?”
„ Eu …”
O să vin.
Am de gând să vin.
Și exact atunci își rostogolește șoldurile și își scufundă capul
penisului chiar între buzele mele, lângă deschiderea mea.
Sfânt. La naiba. La dracu.
Dinții îi strâng un mamelon atât de tare încât cred că o să-l muște.
Mâna lui se strânge în jurul gâtului meu până când pete negre înoată
în colțurile vederii mele.
Nu uita pentru ce ai venit aici.
Deasupra capului meu, mâinile mele se strâng și se desprind,
răsucindu-se sub strânsoarea lui nemiloasă, încercând să ajung la
lama ascunsă în părul meu.
Am venit aici pregătit să fac orice – orice – pentru Finn. Dar sunt chiar
gata să...
Cillian împinge.
Greu.
Și dintr-o dată, cocoșul lui se lovește în mine până la mâner.
Fiecare. Singur. La naiba. Imens. Inch din el.
Doare. Prost. Brutal. Cu excepția faptului că asta nu este tot ce face.
De asemenea, mă face să vin.
Instantaneu .
Toată anticiparea. Toată anxietatea se pregătește pentru asta și vine
aici în seara asta. Toată acumularea, atmosfera, hedonismul de la
parter și, în sfârșit, în sfârșit, întâlnindu -mi fanteziile și îndoielile mele
depravate în carne și oase și văd dacă încă mă slăbesc în genunchi
atunci când se întâmplă cu adevărat și nu doar în fanteziile mele.
Totul lovește deodată, așa cum psihopatul frumos și sadic pe care ar
trebui să-l ucid conduce fiecare centimetru din penisul său dur, gros
și uriaș adânc în mine.
țip când vin mai tare decât am mai venit vreodată cu o milă . Valurile
continuă să vină, iar și iar și iar, până amenință să mă tragă sub.
Spatele meu se arcuiește pe perete, șoldurile mele zdrobindu-se în el
prin durerea și plăcerea și vârtejul tuturor.
Inima îmi bate în continuare. Fiecare centimetru al corpului meu este
încă în flăcări, electrizat. Încet, deschid ochii, doar ca să tremur când
sunt înghițiți instantaneu de cei veninoși ai lui verzi.
„ Fata bună ”, mârâie el încet. Penisul lui se flexează puternic în
interiorul meu, făcându-mă să scânc în timp ce un val proaspăt de
plăcere se răsucește prin miezul meu.
Sub masca neagră și aurie, sprânceana i se încruntă brusc.
„La ce căutai?”
clipesc. "Ce?"
Fă-o .
„Îți întindeai mâna după ceva.”
Pulsul îmi sare. El este încă până în interiorul meu, dar este complet
îmbrăcat și pot vedea sclipirea unei lame de comutare la șold.
Fa-o acum. ACUM.
Ochii lui verzi se îngustează încet, vicioasă. Mâna lui coboară de pe
încheieturile mele, mișcându-se să-mi prindă strâns șoldul. Cealaltă
mână rămâne înfășurată în jurul gâtului meu, iar când începe să se
strângă ușor, am un moment de claritate.
Nu este vorba despre a te confrunta cu întunericul tău profund și
depravat.
Este vorba despre Finn .
Fa ce trebuie sa faci. Acum.
Ochii lui Cillian subțiri până la fante. „Ți-am pus o întrebare dracului.”
Merge. Fă-o.
La naiba FĂ-O .
„La ce naiba ai ajuns la dracu’”
"Acest."
M-am exersat să-mi smulg clema de pe păr și să-mi scot încheietura
de o sută de ori. Chiar și așa, făcând-o acum, cu goana tuturor
endorfinelor care încă urlează prin sistemul meu, parcă mă mișc sub
apă sau prin melasă.
Dar o fac la fel.
Mâna îmi cade până la nodul din vârful capului. Degetul mare
deschide clema, rostogolindu-l în palma mea în timp ce brațul meu
iese, deschizând lama de cinci inci.
Într-o singură mișcare, cu mâinile lui încă pe gâtul meu și strângându-
mă de fund - și cu penisul încă tare și cu mingi îngropate adânc în
mine - îmi leagăn brațul în jos și îngrop cuțitul adânc în partea stângă,
chiar lângă inima lui. .
Ochii verzi ai lui Cillian se fac mari, iar dinții lui sclipesc înverșunat.
„Ce naiba … ”
Mâna lui coboară din gâtul meu. Și șoldurile mele. Și deodată,
amândoi ne prăbușim la pământ. Am lovit podeaua cu o gâfâitură,
rostogolindu-mă departe de el, tresărind la durerea când penisul lui
enorm alunecă dintre picioarele mele.
Mă ridic în picioare, îndepărtându-mă de el, de parcă ar putea să se
arunce în sus și să mă lovească.
Nu. Nu pleacă nicăieri.
Brutal, vicios și superb șef criminal irlandez stă la pământ, tresărind
și scrâșnind din dinți. Cuțitul meu este încă îngropat până la mâner în
partea lui. Sânge – mult sânge – se scurge sub el. Ochii lui verzi
diabolici se rostogolesc, dar apoi se îndreaptă spre ai mei când încep
să se cețească.
„ Ce naiba …”
„ Sângele celui nevinovat spălă păcatele celor răi .”
Nu știu de ce o spun. Nu știu de ce în acest moment simt nevoia să
repet cuvintele pe care le spunea monstrul care a fost tatăl meu. Pur
și simplu alunecă afară.
Indiferent de.
Tremur peste tot în timp ce îmi iau rochia și o trag repede înapoi și o
prind la spate. Peruca mea blondă falsă îmi cade peste umeri în timp
ce mă îndrept, îmi bag sânii înapoi în rochie și mă întorc.
Nu mă uit înapoi.
doar plec.
Când ușile liftului se închid, mă cad brusc înapoi de perete,
strângându-mă de piept. Inima îmi bate atât de tare încât simt că voi
intra într-un stop cardiac.
A respira.
Respiră, Una.
Am scăpat un hohot de plâns, tremurând în timp ce mă îmbrățișez și
aspir o plin de aer, apoi îl suflă. O mai fac de două ori, apoi din nou de
două ori și, în sfârșit, mă părăsesc fiorii. Stau în picioare, respir adânc
și expir încet.
Este gata.
Pentru Finn. Este gata.
Ușile liftului se deschid. Ies afară, înghițind și lăsând calmul să se
instaleze peste mine.
Este gata. S-a terminat.
O modalitate al naibii de a-ți pierde virginitatea, totuși.
3
 CILLIAN
CRIMĂ.
Crima ar fi fost al naibii de mai ușoară .
Tresesc, strângând din dinți în timp ce Castle smulge cu putere roata,
făcând un colț.
„Ușor cu gazul de acolo, Steve McQueen”, mormăi eu.
Secundul meu de facto, înalt de 6 metri și jumătate, îmi aruncă o
privire piezișă, înainte ca mașina să zvâcnească din nou violent în
timp ce depășește o altă mașină. Vederea mi se încețoșează când mă
trântesc de ușa pasagerului și îi arunc o privire veninoasă.
„Nenorocitule. Asta a fost intenționat.”
El clătină din cap, mâinile sale uriașe strângând volanul în timp ce se
concentrează asupra apropierii sale de Formula 1 către autostrada
West Side.
„ Asta a fost să mă asigur că te duc la doctorul Blythe înainte să
sângerezi dracu’ în mașina mea.”
Maxilarul îmi zdrobește când mă uit în jos la prosopul îmbibat de
sânge pe care îl apăs pe partea mea, unde nenorocitul de cuțit al fetei
este încă înfipt între intercostalii mei.
Tresesc când Castle iese și mușchii trunchiului meu se contractă din
nou în jurul lamei dintre coaste. Face o mutră în timp ce se uită la
mine.
„Deci, o fată…”
"Doar condu."
"Un singur-"
„ Conduce blestemata de mașină.”
„Vorbim despre un viking de mărimea ...”
„ Nu mai vorbi și conduce .”
Castle este unul dintre puținii oameni din viața mea pe care mi-aș
permite să mă împingă așa, mai ales având în vedere situația. Dar
chiar și cu el, există limite.
La dracu Club Venom. Și la naiba cu scuza lor jalnică pentru
securitate care i-a permis micuțului psihopat să treacă pe ușa din față
purtând un cuțit nenorocit pe post de bară de păr.
Da, crimă.
Crima ar fi fost mult mai ușoară.
Și da, la naiba, de asemenea, în retrospectivă, cât suntem la asta.
Cu un geamăt, îmi permit să mă afund înapoi în scaun. Capul meu stă
lângă fereastră, ochii mei trăgând spre est să bea în vederea orașului
care trece șuierând pe lângă noi. Clădirile falnice de lumină și oțel.
Milioanele de oameni care își îndeplinesc în liniște sarcinile cotidiene.
Întreaga lume acceptând în tăcere să nu se rupă pe ea însăși și unul
pe altul, bucată cu bucată de sânge.
Reguli. Societate. Lege. Ordin. Majoritatea oamenilor văd totul ca pe
un cadru. O fundație. O pătură de securitate.
O văd doar pentru minciuna slabă, văruită în alb.
O cutie de nisip în care să te joci.
Un sistem de linii și pereți este probabil cel mai bine să rămâneți cel
puțin parțial în interior.
Venom este doar una dintre numeroasele... puncte de vânzare pe care
le folosesc. Una dintre căile prin care violența din interiorul meu poate
fi eliberată într-un mod controlat, ghidat, mai degrabă decât să
explodeze monstruos. Procedând astfel, folosind acele orificii de
ventilație, rămân uman. În limitele societății civilizate.
Ei bine, mai mult sau mai puțin.
Practic oricine m-a cunoscut vreodată înțelege că sunt... diferit.
Întuneric.
Un pic rupt. Puțin răsucit.
O mulțime de nebuni.
Și ei nu știu nici măcar jumătate.
În mod ironic, lucrul care a fost cel mai mare ajutor pentru a mă
menține în acele granițe stabilite de societate este preluarea și
conducerea întregului imperiu Kildare. Într-o altă viață, într-un univers
paralel, poate că aș fi fost un director general nebun al unei companii
din Fortune 500 sau un administrator de fonduri speculative pe Wall
Street.
Sau Napoleon, sau Genghis Khan, dacă vorbim cu adevărat de
realități alternative aici. O forță distructivă, condusă și neclintită a
naturii.
Dar conducerea și îndrumarea imperiului Kildare este doar o astfel de
cale; doar unul dintre modurile în care țin sub control sălbăticia din
mine. Există și alte metode pe care le folosesc — chimicale, cum ar fi
alcoolul sau nicotina. Brutalitate canalizată, precum luptele subterane
în care mă complac uneori.
Sau, ca în seara asta, cedând nevoilor mele mai depravate, carnale.
Prin urmare, Club Venom. Și blonda cu cuțitul dracului.
Și totuși, toate acestea sunt doar opreliști. Toate sunt... alternative
mai mici la singura cale adevărată prin care pot controla diavolul din
interior.
Sânge.
Adevărata violență.
Uciderea .
Zvonurile care mă înconjoară spunând că sunt un psihopat nebun și
nebunesc nu sunt exagerate. Dacă ceva, ele palesc lângă realitate.
Sunt de două ori mai mare decât monstrul pe care toți spun că sunt.
Dar problema cu a fi un psihopat abso-al naibii de confirmat este că
viața pentru mine a devenit un act de echilibru delicat între a da
dorințelor de bază care uneori aproape că mă copleșesc și a înțelege
cu o claritate fulgerătoare că cedarea acestor dorințe de bază va
aproape sigur — în cele din urmă — înseamnă închisoare. Sau
moartea.
Pentru că cedarea este o pantă alunecoasă.
Deci sunt reguli. Și așa am supraviețuit până la vârsta de patruzeci și
unu de ani. Lăsând acea violență să iasă în moduri canalizate,
controlate.
Sau, dacă am de gând să ucid – și credeți-mă, o fac – nu este haos
liber. Nu e ca și cum aș ieși și aș accelera elevii ca și cum aș fi într-un
film de groază pentru adolescenți din anii 90 cu buget redus sau că aș
merge pe un trotuar stropind gloanțe ca un maniac.
Când ucid, este precis.
Garantat.
Necesar.
Necesar.
Vederea mi se estompează pe măsură ce durerea se intensifică.
Aveam nevoie de eliberare în seara asta mai rău decât de obicei.
Aveam nevoie să sângerez întunericul din mine. Unul, pentru că eu
mereu în cele din urmă trebuie și va trebui întotdeauna în cele din
urmă. Dar mai important, două, pentru că Roma arde.
Imperiul meu se sparge și s-ar putea prăbuși complet.
În urmă cu două luni, un bărbat – diavolul întrupat – pe care l-am
ajutat cândva să-l pun într-o gaură pentru viață, a scăpat de acea
gaură. A venit după una dintre nepoatele mele, Neve, căutând
pedeapsă.
Seamus la naiba cu O'Conor.
Un monstru adevărat – și venind de la mine, asta înseamnă ceva. Un
fost asasin de top pentru mafia irlandeză care a depășit prea multe
linii cu brutalitatea sa barbară și a ajuns în închisoare.
Versiunea scurtă este că răposatul meu frate vitreg Declan – tatăl lui
Neve – a încheiat un acord cu FBI-ul pentru a-l lăsa pe Seamus
deoparte, în schimbul faptului că Biroul închide ochii la activitatea
criminală a familiei Kildare din New York City.
Tehnic vorbind, acest lucru l-a făcut pe Declan un șobolan, chiar dacă
totul a fost sancționat de Consiliul Irlandez al Clanurilor. Așa că
pentru a menține lucrurile fără probleme în cadrul celorlalte familii
majore, ca să nu mai vorbim de afluenții Kildare și de familiile vasale,
această mică informație a fost îngropată.
Cu excepția în urmă cu două luni, după ce a reușit să scape de
închisoare, Seamus a fost doborât de soțul lui Neve, Ares Drakos,
șeful familiei mafiei grecești Drakos.
Oficial, desigur, Ares nu era deloc acolo, creditul pentru ucidere
revenind contactului nostru din cadrul FBI. Dar inutil să spun că
Seamus O'Conor – Călăul, așa cum era cunoscut – a scăpat de
închisoare și apoi a fost ucis a fost în topul ciclului de știri de luni de
zile . Și cu atâtea lumina reflectoarelor care strălucește asupra
întregului lucru, mici secrete murdare de familie au ieșit la iveală.
Mai exact, cel în care răposatul și poate nu atât de plânsul meu frate
vitreg s-a înțeles cu nenorocitul de FBI.
Este suficient să spunem că acest lucru nu merge bine cu unele
dintre familiile vasale Kildare.
Deloc.
Deci, da, al naibii de clar, trebuia să scap de niște aburi, să explodez
sau să fac ceva în seara asta. Și în retrospectivă, având în vedere
lama nenorocită dintre coastele mele care provoacă în prezent o
cantitate alarmantă din sângele meu să se scurgă în scaunul
pasagerului Range Rover al lui Castle...
Crima ar fi fost mult mai simplă decât încercarea de a-mi supune
demonii carnal în seara asta.
Cu ea .
Fata cu buzele pline și pline de dracu și cu nevinovăția baby blues
care m-a făcut să vreau să distrug ceva frumos.
Să simtă darul supunerii ei. Să gust din scâncetul de pe buzele ei în
timp ce i-am aplicat pedeapsa.
Mintea îmi strica, fulgerări ale camerei private din club care se întorc
în staccato maniac. Curbele corpului ei. Cremitatea pielii ei. Gâfâitul
din gâtul ei delicat. Sfidarea incoruptibilă din ochii ei, amestecată cu
fragilitatea.
A fost cel mai al naibii de îmbătător dintre toate.
Este ceea ce m-a tras la bar, în timp ce îl priveam pe nenorocitul ăla
cu barbă își punea mâinile murdare pe ea.
Mașina se zvâcnește în lateral, iar sprânceana mea se încruntă adânc
la amintirea acelui sentiment neașteptat pe care l-am avut, privindu-l
lângă ea. Vorbind cu ea. Atingând-o.
mârâit de furie.
Posesivitate feroce.
Gelozie vicioasă, de parcă ar fi încercat să ia ceea ce era deja al meu .
Viziunea mea se înnebunește pe măsură ce amintirile se învârte și nu
se concentrează. Pe măsură ce lumea se estompează.
„ Cillian .”
Totul se întunecă și se estompează.
„ CILLIAN !”

— MĂ BUCUR SĂ te am înapoi cu noi, domnule Kildare.

Îngrozit, clipesc. Încet, camera din spate dură a clinicii veterinare intră
în atenție. La fel și fețele îngrijorătoare ale lui Castle, Dr. Blythe și
Hades – fratele mai mic al lui Ares și cumnatul lui Neve.
Hades și cu mine ne-am bătut capul la început, când familiile
irlandeze și grecești s-au reunit pentru a fuziona într-un singur front
unit. Acum că au trecut câteva luni, trebuie să recunosc, a crescut pe
mine. Pot să apreciez răutatea lui specială , deoarece nu este cu totul
diferită de a mea.
Dar în prezent, și nu pot afirma suficient acest lucru...
„ Ce naiba cauți aici ?”
Hades ridică o sprânceană, privindu-mă. Își împinge degetele prin
părul lung și întunecat, ochii lui albaștri neîncrezători și ușor mijiți în
timp ce se întoarce spre Castle, apoi înapoi la mine.
„Voi al naibii de serios? Chiar nu îți amintești că te-am ajutat să ieși
pe ușa din spate a clubului și să intri în mașina lui Castle?
Adevărul să fie spus, nu-mi amintesc foarte mult între că am fost
trântit în lateral de acea cățea mică și m-am trezit într-o cameră de
operație rezervată de obicei pisicilor, câinilor și hamsterilor ocazional.
"Nu chiar."
„Ei bine...” Hades se încruntă. "Cu plăcere."
— Ai fost la club?
El ridică din umeri. "Da. Și?"
"De ce?"
Hades zâmbește, trecându-și degetele în sus și în jos maxilarul
cizelat.
„Mă duc la aripioare și la specialități de bere două pentru unu. La
naiba crezi că am fost acolo?”
Arunc o privire spre Castle, care ridică din umeri. „Bănuiesc că ai
reușit să intri în lift și jos. Dar copilul te -a ajutat să ieși pe ușa din
spate și m-a chemat să vin în ajutor. Ai fost destul de deranjat, Cill.
Mă încruntă, coborându-mi privirea spre locul în care un bandaj alb
uriaș este înfășurat în jurul trunchiului meu gol.
Ochii îmi ridică spre Hades. "Bine. Mulțumesc."
El ridică din umeri. — Vrei să-mi spui cine te-a înjunghiat?
"Nu-"
"O femeie."
Mă întorc să arunc o privire de moarte la Castle.
Hades își arcuiește sprâncenele. „Stai, serios?”
„ Aruncă-l ”, ard.
„Vorbim ca un linebacker sau Xena Războinicul Pri...”
„ Hades ”, mormăie Castle, văzând sclipirea violenței în ochii mei.
"Suficient."
Încă mă uit la Castle, dar în cele din urmă mă renunț. „Apropo, frumos
condus.”
Își pleacă capul, împingându-și degetele prin părul scurt blond și
suflând încet aer prin buze. „Da, asta a fost mult prea atingere și du-te
puțin.”
Dr. Blythe se încruntă în timp ce se uită în ochii mei.
„Cum vă simțiți, domnule Kildare?”
„De parcă tocmai am fost înjunghiat. Cum te simți?”
Castle zâmbește. — Aș spune că e bine, doctore.
Dar sprânceana doctorului Blythe este încă încruntată în timp ce se
uită la mine.
"Da?"
„Dacă aș putea oferi o părere profesională?”
Ridic o sprânceană. „Prin toate mijloacele.”
"Domnul. Kildare, văd o cantitate destul de mare de răni de cuțit...”
„Ca un medic mafiot care operează în spatele unei clinici veterinare?
Ei bine, colorează-mă șocată, mormăi sec, strecurându-mi mâna în
buzunarul din spate al pantalonilor. Scot carcasa de argint și scot o
țigară din ea, punând-o între buze, în timp ce mâna mea se adâncește
înapoi pentru Zippo-ul meu.
Dr. Blythe se uită la țigara neaprinsă din gura mea.
"Tu glumești."
— Nu sunt un om care glumesc, doctore.
Se încruntă când arunc Zippo-ul și ating flacăra până la capăt, lăsând
cireșea să strălucească în timp ce inhalez încet, dar nu spune nimic.
El știe mai bine.
„Ți-ai dat părerea profesională despre lucruri ascuțite.”
Dr. Blythe își drese glasul.
„Voiam să spun că nu voi întreba cum s-a întâmplat asta sau unde...”
„De aceea îți plătesc sume mari de bani când am nevoie de tine, în
numerar.”
„ Totuși ”, continuă el. „Aceasta nu este o rană întâmplătoare. Nu este
căldura momentului.”
Zâmbesc sumbru, gândindu-mă la fata care l-a pus acolo.
Cât eram încă înăuntrul ei .
"Ţin să te contrazic."
Dr. Blythe ridică din umeri. „Aceasta a fost o înjunghiere exersată.
Este... precis din punct de vedere chirurgical. Și îndrăznesc să spun,
dacă n-ar fi fost teaca de piele a cuțitului pe care l-ai strâns de o parte
sub cămașă, sunt șanse mari lama aia mică...
Se întoarce să dă din cap cu bărbia spre cuțitul însângerat care se
află într-o cuvă de metal – o lamă ascunsă într-o clemă de păr aurie și
împodobită cu trandafiri drăguți.
„... Ar fi reușit să-ți străpungă inima. Sau cel puțin a provocat daune
interne mult mai grave, mai degrabă decât această simplă lucrare de
cusătură.” Oftă. „Ceea ce spun, domnule Kildare, este că acesta nu
era un amator. Cred că un profesionist a încercat să te asasineze în
seara asta.
Cireșul de la capătul țigării mele strălucește puternic în timp ce trag.
— Spune-mi ceva ce nu știu, doctore.
Mă duc să-mi legăn picioarele de pe marginea mesei. Castle mă
oprește imediat.
„Cillian, ce naiba crezi că faci?”
„Planul meu principal presupunea plecarea .” Mă întorc să arunc o
privire către doctorul Blythe. „Sunt bine să plec?”
Chipul lui spune altceva, dar dă din cap fără tragere de inimă. „Îți dau
niște analgezice și niște antibiotice. Ia-le . Și încercați să nu vă
efortați.”
O parte din mine vrea să renunțe — să merg acasă și să mă pierd în
analgezice, spălat cu whisky.
Dar asta nu se întâmplă.
Nu cât ea este încă acolo.
„Oh, de fapt, domnule Kildare...” Dr. Blythe se încruntă. „Este un pic
mai delicat, dar... ceilalți vă simțiți... bine?”
Sprânceana mea se ridică când iau o strop de nicotină.
„Elaborat cu amabilitate?”
Dr. Blythe își drese glasul, ochii lui coborând semnificativ în partea
din față a pantalonilor mei.
— Era ceva, uh, sânge, pe pantalonii tăi...
"Nu e al meu."
Amintiri neclare și vagi se ridică înapoi la suprafață. De a sta întins în
acea cameră, simțind sângele cum se scurge în spatele meu. Din
viziunea mea înotând în timp ce mă uitam în jos la lama din partea
mea, știind că s-o scot ar fi mai rău decât să o las înăuntru.
Știind că trebuie să mă trezesc. Știind și că ar trebui probabil să-mi
bag penisul înapoi în pantaloni înainte de a face asta.
Încruntat la dâra de sânge pe care am văzut-o acolo.
Sadic că sunt, să rup nenorocitul de vagin al cuiva cu pula mea nu
este tocmai pe lista mea de probleme. Dar apoi, m -a înjunghiat și m-a
lăsat să mor.
E cam greu să simți simpatie pentru ea după aceea.
Ea, sau păsărica ei.
Mormăi când îmi găsesc picioarele. Castle și Hades fac o mișcare să
mă apuce, dar le fac cu mâna.
"Sunt bine. Doar ia mașina.”
Castle scutură din cap. "Unde sa?"
"Acasă."
Îmi iau o ultimă tragere de fum înainte de a-l împinge în vasul de metal
de lângă masa de operație. Când mâna mea se îndepărtează, îi ține
lama.
Plănuiesc să merg acasă, desigur. Voi petrece cel puțin o zi
scufundându-mă în whisky și analgezice. Și amintirea gemetelor ei.
Supunerea ei. Gustul buzelor ei.
Și ce le voi face când o voi prinde.
Pentru că o voi prinde.
Nu este doar pentru răzbunare și nu doar pentru ceea ce s-a întâmplat
în seara asta. Din cauza celor douăsprezece cuvinte pe care le-a
respirat chiar înainte de a mă lăsa să mor.
„ Sângele celui nevinovat spălă păcatele celor răi .”
Nu este prima dată când aud aceste cuvinte. Dar mi-ar plăcea foarte
mult să știu unde le- a auzit.
Așa că am să o găsesc.
Și leagă-o.
Și trage-i secretele din piesă cu bucată.
4
 UNA
EXISTĂ câte un monstru în fiecare dintre noi.
Cel puțin, așa ne spunea tatăl meu. Sau ar trebui să spun, ceea ce
obișnuia să ne predice . Acest lucru a mers mână în mână cu remarci
înălțătoare precum „toți suntem deja în purgatoriu, iar treaba celor
drepți este să-i trimită pe cei răi în Iad, pentru ca ceilalți să meargă în
Rai”.
Seamus se credea om al lui Dumnezeu. Un mântuitor. Un profet. Și
pentru o lungă perioadă de timp – deci, cu atât mai mult decât ar fi
trebuit – am crezut asta. Ani de zile, am ales să trec cu vederea
realitatea care mă privea și, de obicei, țipa la mine, chiar în față.
Tatăl meu nu a fost un om al lui Dumnezeu. El nu a fost un profet sau
un mare salvator.
El era , totuși, monstrul despre care pretindea că se află în fiecare
dintre noi.
Și în seara asta, ai făcut un pas uriaș mai aproape de a deveni el .
Tresesc în timp ce urc ultimul etaj al palierului de la ultimul etaj al
blocului de apartamente Hell's Kitchen pe care l-am numit acasă în
ultimul an.
Am rănit.
Mult.
Peste tot.
Strângând din dinți, deschid cele trei încuietori de la ușă și mă strec
în apartament. Când este încuiat în siguranță și încuiat în spatele
meu, gemu în timp ce mă scufund de el, cu inima bătându-mi viteze.
Mintea mi se învârte.
Întregul meu corp încă – oh Doamne – palpită și furnică.
Și durere.
Cu un efort, mă îndepărtez de uşă şi mă târăsc prin garsoniera
minusculă. Mi-am lepădat haina și rochia mea porno subțire, lăsându-
mi pe ambele să se întindă peste patul meu, lângă perete, în timp ce
îmi dau cu recunoștință călcâiele. Îmi strec parțial lenjeria în jos și mă
strâmb în timp ce examinez dantelă neagră, pe alocuri mai întunecată.
Partea aceea nu trebuia să se întâmple. Asta nu era în plan.
Întorcându-mă, mi-am lăsat privirea să plutească peste colajul de
poze, tăieturi din ziare și note lipite pe perete. Fotografii cu oameni,
toate etichetate cu numele lor — Ares Drakos, Castle James, Neve
Kildare...
Pulsul îmi sare când ochii îmi aterizează pe pozele din mijlocul
grupului. Fotografiile bărbatului letal atractiv, cu falca ascuțită și ochii
verzi veninoși.
Fiara care mi-a luat virginitatea...
… cu vreo nouăzeci de secunde înainte să-i pun un cuțit în inimă.
Mă înfior, îmbrățișându-mă și tresărind din nou la durerea pe care o
simt peste tot. Gâtul meu, din mâinile și dinții lui. Sânii mei, care sunt
pătați cu primele pete întunecate de vânătăi și mai multe urme de
dinți. Șoldurile și fundul meu, purtand zbârcituri de la culturile de
călărie.
Între picioarele mele.
Doare totul. Și totuși... nu este neapărat o rană gravă.
Mulțumesc, nenorociri.
Îmi mestec buza, cu mâinile urmărindu-mi corpul învinețit. Da, asta nu
trebuia să se întâmple. Da, planul în seara asta presupunea să-l
seducă pe Cillian și să-l iei singur. Acesta este motivul pentru care
mi-am petrecut ultima lună urmărind patronii Clubului Venom care vin
și pleacă, restrângându-l la o mână de potențiale, apoi umbrându-i pe
fiecare dintre ei, pe rând, pentru a găsi o deschidere.
Am avut noroc cu Jenny.
Blonda, dar peruca a remediat asta, aproximativ dimensiunea și tenul
meu și un relativ nou venit la Club Venom — mulțumită tipului mai în
vârstă pe care îl vedea de pe site-ul Sugar Daddy, care i-a cumpărat
un abonament. Jenny a fost puțin nepăsătoare cu portofelul într-o
noapte, în timp ce s-a împiedicat într-un taxi în afara clubului. Jenny
și-a luat recent un nou loc de muncă în San Francisco și nu își va
folosi prea mult abonamentul la Club Venom.
Acesta era planul. Treceți prin securitate folosind ID-ul de membru al
lui Jenny Miller, găsiți și seduceți-l pe Cillian Kildare, lăsați-l singur și
ucideți-l.
Nu ca răscumpărare pentru implicarea lui în încarcerarea și apoi
moartea tatălui meu.
Dar să eliberez singura persoană de pe pământ la care țin sau căreia îi
pasă de mine.
Fratele meu geamăn, Finn.
Finn este motivul pentru care am venit la New York acum un an. El
este motivul pentru care mi-am petrecut orice moment liber pe care îl
am între slujbele mele ciudate, pieptănând părțile mai neplăcute ale
orașului, întrebând prin adăposturi, case de mijloc și clinici cu
metadonă.
O bătaie surdă, dar fermă, la ușa apartamentului meu îmi trimite un
val de ceva rece și aprig pe șira spinării. Mă încordez, luându-mi
halatul de cârligul de pe ușa băii și trăgându-l în grabă înainte să
arunc o privire spre uşă.
Știu că nu va fi nimeni acolo când îl voi deschide.
Nu există niciodată.
Înghițind, merg în liniște pe podea. Mă uit oricum prin vizor. Dar
desigur, nu e nimeni. Scârțâi încet ușa deschide o crăpătură, iar
privirea mea coboară spre podeaua palierului.
La cutia neagră.
Cu un fior pe care îl simt în sufletul meu, îl ridic, mă strec înapoi
înăuntru și încui din nou ușa de trei ori. Așezat pe marginea patului
meu, deschid cutia și mă uit la telefonul negru, umplut, din interior.
Aștept să sune. Asteapta in continuare. Secundele și apoi minutele
trec înainte să-l așez în cele din urmă.
Ochii mei alunecă înapoi spre peretele de fotografii și note.
Toate țintele , toate alese de el .
El poartă numele de Apostol. Nu ne-am întâlnit niciodată în persoană.
Doar prin e-mailuri puternic criptate și telefoane arzătoare, unde sună
ca și cum ar vorbi printr-un codificator de voce.
Pretinde că a lucrat pentru tatăl meu. El spune că încă „își
îndeplinește misiunea sfântă”. Acum două luni, când a contactat
prima dată, mi-a spus că are fratele meu.
Apoi l-a amenințat că îl va ucide pe Finn dacă nu am folosit
antrenamentul și brutalitatea pe care tatăl nostru ne-a bătut când
eram copii pentru a vâna și elimina o listă de ținte - toate asociate cu
capturarea și încarcerarea tatălui meu acum cincisprezece ani și cu
moartea lui câțiva. cu luni în urmă.
Nu l-am omorât pe Cillian Kildare în seara asta pentru că îi port
ranchiună. Nici măcar nu știu care a fost implicarea lui în moartea
tatălui meu și nici nu îmi pasă.
L-am omorât pentru că voi face orice pentru Finn.
Orice.
Chiar și urmărirea membrilor și a membrilor periferici ai unei familii
criminale irlandeze. Chiar și ucidendu-și liderul cu sânge rece.
Chiar să-l draci .
Se formează un nod în stomacul meu când simt că fața mi se încinge.
Din nou, asta nu trebuia să facă parte din ceea ce s-a întâmplat mai
devreme în seara asta.
Nu m-am dus într-un club de îndoieli cu intenția de a-mi pierde
virginitatea cu bărbatul pe care urma să-l ucid.
Un bărbat cu ochi verzi letal hipnotici. Un bărbat cu un întuneric
palpabil învolburându-l în jurul lui – un întuneric care s-a prins și s-a
agățat de acea parte secretă, ascunsă a mea, și a refuzat să-și dea
drumul.
Un întuneric care a stârnit ceva rău în mine.
Nu a trebuit să las nimic din toate astea să se întâmple. Aș fi putut să-
l ucid în lift. Sau când am intrat prima oară în cameră. Sau când îmi
spunea să mă dezbrac, sau când mă atingea prima dată.
Împingându-mă până la margine.
Mi-am spulberat inhibițiile și permițând părților cele mai întunecate
din mine pe care nu le-am explorat niciodată împreună cu o altă
persoană să iasă la iveală.
Știu că aș fi putut s-o fac înainte ca penisul lui să mi se înfigă între
picioare.
Înainte să intre cu mașina în mine, pretinzându-mă așa cum nimeni nu
a mai făcut-o până acum.
Înainte am simțit fiecare centimetru enorm din grosimea lui
umplându-mă, întinzându-mă, chiar sfâșiindu-mă – o durere care a
declanșat imediat un răspuns de plăcere, pentru că așa sunt
nenorocit.
Acea primă penetrare bruscă și vicioasă, după ce fusese înfășurată de
el atât de strâns, a fost ca și cum aș apăsa un trăgaci, făcându-mă să
vin instantaneu, mai greu decât am mai venit vreodată.
Nu. Nu a trebuit să las toate astea să se întâmple. Cel puțin, nu cred
că am făcut-o. Deși, acum că mă gândesc la asta, poate că este mai
bine să spun că am fost neputincios să opresc orice.
Pentru că versiunea în care am lăsat un monstru răutăcios să-mi ia
brutal virginitatea de peretele dormitorului unui club de sex cu câteva
secunde înainte să-i bag un cuțit în inimă nu mă pictează tocmai într-o
lumină foarte pozitivă.
Închid ochii, tremurând când îmi amintesc de sălbăticia atingerii lui.
Viciozitatea sărutului lui. Pura brutalitate a plăcerii sale.
Când mă mut pe pat, tresar la durerea care îmi are crampe între
coapse. Mi-am pus mâna acolo, iar degetele îmi ies pătate de roșu.
Și fața mea arde de rușine.
Aș vrea să pot spune că sângele este singura umezeală pe care am
simțit-o acolo în acest moment. Dar asta ar fi o minciună.
Cu un geamăt, mă ridic și intru în baie, aruncându-mi halatul. În
oglindă, ochii mei trage peste numeroasele vânătăi și semne
împrăștiate pe pielea mea — sfarcurile mele fragede, gâtul mușcat.
Umflatura dintre coapsele mele.
De acolo, ca întotdeauna, privirea mea se îndreaptă spre celelalte
semne care îmi împrăștie corpul. Cicatrici mai vechi. Răni mai vechi,
care sunt mult mai adânci decât pielea mea. Unii sunt de la monstrul
brutal care a fost tatăl meu – cicatricea decolorată de pe încheietura
mâinii, liniile de pe spate.
Alții sunt din propria mea mână.
Mici linii albe secrete de-a lungul coapselor mele.
Locuri unde puteam lăsa durerea să sângereze. Locuri de unde ororile
din copilăria și adolescența mea ar putea scăpa. Locuri pe care le-am
tăiat pentru a simți altceva decât umbrele trecutului.
Dar nu toți vin dintr-un loc de mizerie și întuneric. Alții vin dintr-un loc
de...
Depravare.
Ele sunt amintirile vremurilor în care am împins îndoielile deviante și
nenorocite din mine în locuri în care nu ar trebui să merg - la
marginile stâncilor peste care nu ar trebui să mă uit.
În locuri în care durerea și plăcerea se amestecă în moduri amețitoare
și îmbătătoare.
Tremurând, îmi întorc privirea de la oglindă și de la semnele de pe
corp. Desfac perdeaua de duș ca să pornesc apa, doar pentru a fi
întâmpinat de colegul meu de cameră și partener de viață dedicat,
Bones.
Bones își înclină capul într-o parte, cu ochii trecând peste mine de
parcă ar bea din fiecare vânătaie, fiecare semn de mușcătură. Fiecare
semn roz, roșu sau violet care se transformă rapid pe carnea mea și
mă judecă pentru fiecare.
„Nu te uita așa la mine, omule. Îți lingi propriul nemernic.”
Bones miaună, lingându-și buzele.
„Oh, lasă-mă să ghicesc. Minunea minunilor, ți-e foame . E un șoc.”
Bones sare pe marginea căzii. Probabil că a băut de la robinetul care
curge. El sare pe podea și își freacă capul de tibia mea.
„Al meu, uimitor cum scade atitudinea aia de judecător când ai nevoie
să îți umple burta, nu-i așa?” Zâmbesc, tresărind când mă aplec să-l
ridic. „Bine, hai.”
Frigiderul minuscul cu aragazul electric cu priză deasupra ei este
împins în colțul apartamentului meu înghesuit și mizerabil, chiar lângă
ușă. Fac o mutră când deschid frigiderul, mirosind ceva putred venind
de-numai-Dumnezeu-știe-de unde, considerând că e gol. Dulapul de
deasupra nu este cu mult mai bun. Am ajuns la două felii de pâine, o
cutie de supă de roșii și o cutie de ton.
Când am ajuns pentru prima dată în oraș, am lucrat cu mai multe
slujbe ciudate - ospătăriță, în principal - pentru a încerca să foșnească
suma enormă de bani pe care chiar și un rahat ca acesta costa de
închiriat în acest oraș. Pentru că trebuia să fiu aici. New York a fost
ultimul indiciu pe care l-am avut despre locul unde se afla fratele meu
geamăn, dependent.
Cu două luni în urmă, însă, când Apostolul a intrat în imagine, nu am
avut timp să lucrez. Nu încercând să urmăresc țintele pe care mi le-a
dat și să planific cum naiba trebuia să fac ceea ce voia el să fac. Și nu
chiar pot să-i fac factura pentru timpul meu.
Deci, mai ales, în ultimele două luni, l-am păstrat pe Bones și m-am
hrănit cu furturi. Am reușit să păstrez apartamentul în sine doar
pentru că bătrâna mea proprietară de la primul etaj nu-și amintește că
nu i-am plătit-o de două luni, ceea ce, inutil să spun, mă face să mă
simt ca un rahat.
Dar faci ceea ce trebuie să faci pentru a supraviețui. Și voi face
întotdeauna ceea ce trebuie să fac pentru Finn.
El a dat totul pentru mine.
Stomacul meu geme când mă uit peste proviziile noastre slabe.
"Știi ce?" Ridic din umeri, lăsând Bones jos și apoi luând ultima
conserva prețioasă de ton din dulap. „Sărbătorim...”
Ma opresc.
Ce naiba sărbătoresc ? Să omori pe cineva pentru prima dată? Cineva
cu care nici măcar nu am avut nicio problemă personală? Sau ce, să-
mi pierd virginitatea... așa ?
„Știi ce, uită să sărbătorești. Hai să mâncăm.”
Deschid cutia și folosesc o furculiță de plastic pentru a introduce cu
lopata un sfert din tigaie în bolul lui Bones. El sapă bucuros în timp ce
mă așez pe marginea patului, mestecând încet și bine pentru ca
fiecare mușcătură să dureze.
Tremur când telefonul arzător sună pe patul de lângă mine. Începem.
O răceală se instalează peste mine, așa cum se întâmplă întotdeauna
când trebuie să interacționez cu el.
„Bună, Una.”
Vocea – acest sunet vag metalic, ușor filtrat, aproape inuman – mă
face întotdeauna să simt că o fantomă își târăște unghiile pe șira
spinării mele.
„Bună”, mormăi eu într-o șoaptă înecată.
„Pot să presupun că s-a terminat?”
Dau din cap, dresindu-mi glasul. "Ah, da."
Telefonul este silențios.
"Buna ziua?"
„ Bine . Este datoria celor drepți să-i trimită pe cei răi în Iad.”
Inima mi se strânge când un fior mă străbate.
Tatăl meu era un zelot religios. Un monstru, un psihopat, un ucigaș și
un tată oribil . Dar fanatismul său religios era cel care a atras oamenii
la el, mai mult decât orice. Oameni la fel de nebuni, care l-au văzut ca
pe această figură aproape de cult. Erau femei, în mare parte. Atât de
multe îmi amintesc de înainte de a merge la închisoare – legiunile de
femei adoratoare și încântătoare care păreau să stea mereu în jurul
casei noastre zi și noapte.
Dar apoi au mai fost și alții. Alți zeloți precum Apostolul. Ei erau
adevărații ciudați. Uneori, mă întreb dacă l-am întâlnit pe Apostol în
acea viață pe care mi-o amintesc vag înainte de arestarea tatălui meu.
Dar nu prea contează. Având în vedere că îl are pe Finn, voi face tot
ce spune el acum.
îmi dresesc glasul. „Cum e...”
„O să fie bine”, latră Apostol. „Atâta timp cât faci ceea ce trebuie
făcut.”
Mă înfior, îmbrățișându-mă în timp ce ochii mei alunecă spre peretele
cu fotografii.
„Găsiți restul. Fă ceea ce trebuie făcut.”
Linia se stinge.

DORM MAI TÂRZIU decât de obicei a doua zi dimineața. Si eu inca ma

doare. Dar după câteva Tylenols Extra Puternice și o înmuiere lungă
într-o baie fierbinte, durerea începe încet să scadă.
Furniturile și durerile ilicite care vin cu această durere, totuși, rămân.
Stau pe pat, lipit de perete pentru a încerca să prind o singură bară a
conexiunii WiFi a vecinului meu. Pe laptopul meu prost, crăpat, vechi
de zece ani, citesc despre Ares Drakos, șeful familiei mafiote grecești
Drakos. În urmă cu câteva luni, el este și soțul lui Neve Kildare.
Aceasta ar fi, pentru cei care țin scorul, nepoata bărbatului pe care l-
am ucis aseară.
Mă înfior, stomacul mi se înnoda în timp ce ochii îmi cad pe mâini. De
parcă mă aștept încă să găsesc sânge pe ei, deși am făcut duș de
două ori și am făcut o baie de o oră de atunci.
Uciderea unei persoane nu este ceea ce credeam că va fi.
De asemenea, stăruie în sufletul meu mai mult decât am crezut.
Eu clătin din cap, încercând să limpez acele gânduri. Trebuie să. Pur
și simplu nu pot să mă opresc asupra păcatelor mele sau să mă
gândesc prea mult la modul în care acest lucru mă face un pic mai
asemănător cu tatăl pe care mi-aș dori să-l pot uita.
Cum am ajuns să alerg cu capul înainte pe drumul pe care a vrut să-l
urmăm, deși nu mi-am dorit niciodată.
Concentrează-te pe ceea ce urmează. Concentrează-te pe Finn.
O bătaie la uşă mă zguduie, ridicându-mi ochii de pe laptop.
Este el din nou.
Bineînțeles că este din nou el.
Aștept treizeci de secunde înainte de a aluneca încet din pat și de a
merge în liniște spre uşă. Nu vreau să mă vadă accidental și sunt
sigur că nu vrea să-l văd accidental. După cum era de așteptat, pe
palier, există o altă cutie neagră.
Apostolul nu mă sună niciodată de două ori pe același telefon. Cea
din scurta conversație de aseară este deja ruptă în două cu bateria
scoasă, așezată în coșul de gunoi din baie, conform instrucțiunilor.
Pe marginea patului, scot noul arzător. De data aceasta, bâzâie
instantaneu.
"Da-"
„Cillian Kildare este încă în viață.”
Mă lovește ca o palmă pe față.
Ca un pumn în stomac.
Ca un cuțit la inimă.
Dar există și o mică licărire de... ceva ... în interiorul meu care mă
aruncă și mai mult sau o buclă.
Fericire? Recunoștință? Relief?
Excitare .
„Una.”
Tremur, târându-mă înapoi la realitate și la vocea robotică de la
celălalt capăt al telefonului.
„Nu, asta e imposibil...”
„Nu mă mai minți niciodată, Una, sau vor exista consecințe.”
bâlbesc. „B-dar nu am făcut-o! Jur pe Dumnezeu că l-am înjunghiat
în...”
„Pentru Finn. Vor fi consecințe pentru Finn .”
Mă răcesc, clătinând din cap.
„ Te rog …”
„Termină ceea ce ai început.” Vocea lui Apostol este slabă prin
scrambler. — Ai treabă de făcut, păsărele.
5
 CILLIAN
DUPĂ CUM AM MENȚIONAT, o sălbăticie întunecată, mârâitoare, pândește
sub pielea mea, ca un monstru care târâșește prin umbre. Și de cele
mai multe ori, îl țin îngropat. Dar când știe că o să las puțin din acea
furie să iasă la joc într-unul din modurile mele atent controlate, se
ridică, ca un tigru care se plimbă și mârâie în gratii.
Caut o deschidere.
Caut să se elibereze și să vâneze .
Ceea ce este exact ceea ce fac în prezent.
Din adâncul umbrei de lângă garajul dărăpănat, îi privesc pe cei trei
bărbați care se împodobesc, râzând în timp ce se poticnesc din stradă
până la ușa din față a acestui loc, la nici cincisprezece metri de locul
în care mă amestec în noapte.
O energie sărită, nerăbdătoare, încântată începe să-mi zumzeze prin
vene. Degetul îmi mângâie mânerul lamei de comutare din buzunar.
Orașului New York îi place să creadă că s-a curățat singur la sfârșitul
anilor nouăzeci. Că toată murdăria și mizeria au fost spălate. Dar tot
ce au făcut cu adevărat a fost să lipească peste murdăria cu baruri
hipster și băcănii organice prea prețuite. Întunericul și răul sunt încă
acolo, doar că sunt mai bine ascunse.
Și la dracu-mă, a făcut vânătoarea mai incitantă.
Cei trei bărbați se apropie, râzând și cu fața roșie, în timp ce fac
glume. Sunt beți. Și în timp ce o parte din mine se simte înșelată că
acest lucru înclină cântarul puțin mai nedrept în favoarea mea, nu
sunt – strict vorbind – la vânătoare în seara asta ca mijloc de evadare
sau pentru a-mi hrăni monstrul.
Sunt aici în seara asta pentru răspunsuri .
Au trecut două săptămâni de când fetița micuță cu gâtul delicat,
sfidarea incoruptibilă din ochi și fragilitatea îmbătătoare care emana
din pielea ei m-au lăsat pe moartă. De atunci, am păstrat un profil
scăzut, rămânând în mare parte departe de ochii publicului.
Deși recent mi-am cumpărat un loc nou peste râu în Brooklyn – în
cele din urmă, după aproape un an în Statele Unite – am stat în casa
familiei Kildare din Upper East Side în ultimele două săptămâni.
Doar Castle și Hades știu ce s-a întâmplat în acea noapte la Club
Venom. Și o țin așa. Nimeni nu trebuie să știe despre fata cu cuțitul. Și
nu este vorba despre mândria mea sau ego-ul meu.
Din cauza a ceea ce a spus ea chiar înainte de a mă lăsa să sângerez.
„ Sângele celui nevinovat spălă păcatele celor răi .”
Am mai auzit acele cuvinte. De la diavolul însuși.
De la Seamus O'Conor.
Un Seiceadóir.
Călăul.
Seamus a murit, desigur. Categoric asa. Ares l-a ucis după ce a răpit-
o pe Neve, impunându-și răzbunarea. Și asta e ceva ce l-am văzut cu
proprii mei ochi: Seamus, cu ochii holbați la cer, fără să clipească, cu
fața albă, înconjurat de sânge, cu o gaură căscată în piept.
Dar, deși The Executioner însuși ar putea fi mort, ceea ce s-a
întâmplat noaptea trecută, sau mai precis ceea ce a spus acel
psihopat care m-a înjunghiat după ce a făcut-o, confirmă un sentiment
sâcâitor și persistent pe care l-am avut de luni de zile.
Acel Seamus era doar vârful aisbergului. Că nu a lucrat singur, așa
cum credeau toată lumea că a făcut.
Cu ani în urmă, când fratele meu vitreg Declan a făcut înțelegerea cu
FBI, a fost o soluție de ultimă oră. Timp de zeci de ani, Seamus fusese
cel mai vicios și prolific ucigaș angajat pe care mafia irlandeză l-a
cunoscut vreodată. Adică, acesta a fost un om care a fost literalmente
dat afară din armata republicană irlandeză în timpul Troubles pentru
„comportament crud și barbar”.
Trebuie să fii la un cu totul alt nivel pentru a fi considerat prea extrem
de nenorocitul de IRA . Și, în cele din urmă, extremismul pe care
Seamus l-a adus cu el în State când lucra ca ucigaș angajat a devenit
prea mult.
Seamus nu a mers doar după țintele sale. El, neautorizat, a mers și el
după familiile lor – soțiile lor, chiar și copiii lor – în moduri barbare.
Un fanatic religios, Seamus avea o mantră de „sângerare pe cei
nevinovați pentru a spăla păcatele celor răi”.
Adică la propriu la propriu. Modul de operare al lui Seamus a implicat
crucificarea familiilor țintelor sale și, literalmente, sângerarea lor.
Ani de zile, acest obicei a fost trecut cu vederea de Consiliul Clanelor,
din cauza conexiunii sale cu numele Kildare prin intermediul fratelui
meu vitreg Declan, care a fost un produs al nepotrivirilor tatălui meu
cu o femeie pe nume Sheila O'Conor.
sora lui Seamus O'Conor .
Tradus: fratele meu vitreg era nepotul lui Seamus.
Dar la un moment dat, chiar și având în vedere legătura de familie, a
fost suficient. Adăugați și faptul că Seamus nici măcar nu încerca
discret să-și construiască propriul imperiu, iar Consiliul a pus în cele
din urmă piciorul. Atunci Declan și-a făcut înțelegerea, iar Seamus a
fost aruncat în închisoarea supermax ADX Florence.
Și apoi, acum câteva luni, a fost ucis.
Dar.
După ce am auzit acele cuvinte de pe buzele micuțului psihopat
noaptea trecută, nu sunt sigur că viitorul său imperiu a murit odată cu
el . Și cusăturile încă din partea mea ar dori să știe cu siguranță.
Trebuie să știu ce este acolo în umbră. Trebuie să știu dacă mai există
pericole după colț, așteptând să încerc să-mi rănesc familia din nou.
Iar cei trei bărbați care în prezent se pot întoarce spre magazinul lor
de garaj-slash-chop – sau cel puțin cel care descuie ușa – îmi vor
spune asta.
Adică, poate că nu vor.
Dar asta ar fi o greșeală foarte dezordonată din partea lor.
știu deja că cuțitul pe care l-a folosit asupra mea a venit de la Aaron,
un broker de mașini furate și vânzător de arme. Știu pentru că este un
nenorocit egoist și are obiceiul de a grava acest simbol stupid – un
„A” pentru Aaron, cu un al doilea „A” suprapus peste cap, pentru
Armstrong, numele lui de familie – în armele pe care le vinde uneori.
Adică idiotul vinde arme ilegale și literalmente își scrie numele pe ele .
Orice s-ar întâmpla cu el în seara asta este milă.
Aștept până când toți trei s-au trântit înăuntru înainte să ies din
umbră. Piciorul meu lovește ușa chiar lângă clanță, trântind-o
înăuntru, trimițând-o în fața lui Aaron.
El țipă ca un porc blocat, strângându-și fața zdrobită și sângerândă în
timp ce se răstoarnă cu spatele pe podeaua murdară. Cei doi prieteni
ai săi mă privesc cu priviri de panică, frică și neîncredere totală,
devenind instantaneu seriozitate. Atunci mă grăbesc.
Monstrul din mine se îndoaie și se ridică, rânjind.
Mirosind sângele din apă chiar înainte de a lovi.
Primul îmi duce pumnul la gât, urmat de un cot peste față. Gâgâiește,
coborând puternic în timp ce sângele curge frumos din nas. Idiotul
numărul doi trage un cuțit și eu zâmbesc cu gheață.
Speram că vor fi atât de proști.
Sunetul pocnit al încheieturii lui răsună aproape la fel de tare prin
cameră ca țipătul lui când îi trag brațul în lateral. Într-o singură
mișcare, i-am scos picioarele de sub el, l-am biciuit să-și înfrunte
prietenii și i-am dus lama propriului cuțit până la gât.
Ochii lui Aaron se fac mari în timp ce încearcă să se târască de la
pământ.
„Nu trebuie să faci...”
Bărbatul din mâinile mele gâgâie, sufocându-se cu propriul sânge, în
timp ce îi tăiez lama prin jugulară și trahee dintr-o singură mișcare,
lăsându-l să cadă în picioare ca un pește eviscerat.
„Îmi pare rău, spuneai?”
Aaron se uită la mine îngrozit. Celălalt tip pare că va vomita în timp ce
își ține nasul zdrobit.
Simt mai puțin decât nimic despre bărbatul care se îneacă în propriul
său sânge la picioarele mele. În primul rând, pentru că, ei bine, eu
sunt.
Dar, de asemenea, simt mai puțin decât nimic despre acest sac de
rahat, pentru că lumii nu va lipsi niciunul dintre George T. Guitanno,
din Sheepshead Bay, Brooklyn. Un bărbat care părea să-și ia plăcerea
de viață din băutură, fiind colecționar pentru o bandă italiană fără
nume de doi biți și batându-și soția și copiii.
S-ar putea să fiu un monstru. Dar eu sunt un anumit tip de monstru. Și
sunt și alte tipuri pentru care nu am toleranță.
În plus, vreau să spun... un bărbat trebuie să aibă niște standarde.
"Domnul. Kildare…” Aaron boiește, arătând de parcă tocmai l-ar fi
văzut pe secerătorul însuși trecând prin ușa lui din față.
Dacă nu își joacă cărțile corect în următoarele două minute, exact asta
voi fi pentru el.
Îmi pun mâna în buzunar și scot micul cuțit cu mâner de aur – fostul
ocupant al coastelor mele. Îl țin sus, lăsând luminile de deasupra
garajului să strălucească de pe el.
„Aș dori să știu cui i-ai vândut asta.”
Aaron înghite în sec, cu ochii aruncându-i dintr-o parte în alta.
Te rog .
Te rog fii al naibii de prost.
Te rog să-mi întinzi fața ca să pot hrăni pofta de sânge din mine .
„Nu am mai văzut asta până acum în viața mea!”
Zâmbesc larg.
Mulțumesc, Aaron .
Într-o secundă, mă năpustesc spre prietenul lui și îl prind de
încheietură. Bărbatul țipă și se zvârcește, lovind și țipând în timp ce
încearcă să se elibereze de mine.
Da, nu. Asta nu va merge.
Îl târesc prin magazinul de tăiere până la unul dintre burghiile uriașe
de masă din metal. El țipă în timp ce îi trântesc mâna peste gaura cu
burica uriașă, de un centimetru în diametru, poziționată deasupra ei.
El țipă, trage și se răsucește.
Dar strânsoarea mea este puternică.
Nu pleacă nicăieri.
— Nu voi mai întreba, Aaron.
"Domnul. Kildare, te rog . Acela e varul meu!"
dau cu piciorul în aparat. Un zgomot metalic îngrozitor de puternic
umple garajul în timp ce burghiul amenințător se învârte până la o
neclaritate deasupra mâinii lui Dear Cousin.
"Jur! Niciodata nu am-"
Mulțumesc din nou, Aaron .
Iau mânerul de foraj cu mâna liberă și îl trag în jos.
Sunetul este foarte... umed .
Țipetele sunt mistuitoare.
"BINE! BINE! STOP!"
Păl pe comutatorul de podea, omorând burghiul cu burghiul încă prin
mâna bărbatului. Zâmbind și dresându-mi glasul, mă întorc către un
Aaron cu aspect îngrozit, ignorând suspinele vărului său.
— Mai ai vrut să spui ceva, Aaron?
El dă din cap energic, cu fața albă.
„Bine, bine . Uite, domnule Kildare, îmi pare rău, bine?! Dar a
amenințat că...
„Orice ar fi, știu că știi că pedeapsa mea va fi mult, mult mai rea.”
Aaron înghite în sec, dând din cap.
„ Cine .”
„Eu... nu i-am văzut niciodată fața. Purta o glugă și ca o... ca o mască
de un fel.”
Mi se încruntă sprânceana.
„Tu tot spui „el”.
"Pai da."
„El este un el.”
El dă din cap.
„Nici o fată blondă de o sută de lire.”
Aaron îmi aruncă o privire nedumerită, dar o ignor.
"Nume. Care era numele lui .”
Ochii lui Aaron se aruncă nervos dintr-o parte în alta înainte să se
concentreze asupra mea.
„El s-a numit doar apostol”.
Sprânceana mea se arcuiește neîncrezătoare.
„Știi,” scapă Aaron nervos. „Ca Sfântul Pavel...”
„Sunt al dracului de catolic irlandez, prostule. Știu ce este un
nenorocit de apostol. Cine dracu este el?”
Aaron scutură din cap. "Nu știu. Sincer, domnule Kildare... aruncă o
privire jalnică la vărul lui care sângerează și sângerează , fixat de
semănătoarea industrială. „Eu chiar, chiar nu. După cum am spus, nu
i-am văzut niciodată fața. Nici măcar nu i-am auzit vocea.”
mă încruntă. "Scuzați-mă? Tocmai ai spus...
„Da, tipul vorbește despre unul dintre acele lucruri cu robot. Ca tipii
ăia din reclamele anti-fumat care vorbesc dintr-o gaură în gât.”
Interesant .
„A plătit cash de fiecare dată.”
Ochii mei se îndreaptă spre cei ai lui Aaron. "De fiecare dată?"
El dă din cap cu nerăbdare. „Da, era un client repetat.”
„Ce a mai cumpărat?”
El înghite.
"Ce. Altfel.”
„Un patruzeci și cinci cu o grămadă de muniție, câteva detonatoare la
distanță și un Barrett M82.”
Gura mi se subțiază. — I-ai vândut detonatoare la distanță și o pușcă
de lunetă?
Înghite din nou, dând din cap.
"Bine. Poartă mască, folosește un schimbător de voce, plătește
cash,” mârâi. „Ești sigur că nu ai nimic altceva ce să-mi dai?”
Aaron scutură din cap. — Nu, domnule Kildare, îmi pare rău.
„Este foarte rău.”
Mă întorc, scoțând pistolul din jachetă și îndreptându-l spre bărbatul
prins de burghiu. Aaron țipă când îi pun un glonț prin capul vărului
său. Durerea lui nu durează mult. Un al doilea glonț își transformă
propria față în ciupercă aproximativ o jumătate de secundă mai târziu.
Și asta este.
Ca și înainte, nu simt absolut nimic. Și ca și înainte, este din aceleași
motive ca primul om pe care l-am ucis când am intrat aici. Unu, pentru
că despre mine vorbim. Și doi, pentru că lumea nu va lipsi și nici nu
are nevoie de bărbați ca Aaron și vărul său Brian de acolo.
Lui Brian îi plăcea și să bată femeile cu care era căsătorit. La fel ca
cea care a „fugit” acum cinci ani și nimeni nu pare să o găsească, sau
soția numărul doi care are mereu ochi negri și buze rupte.
Și Aaron? Ei bine, lui Aaron îi place – i-a plăcut – pornografia lui pe
internet, cu o strop de odiositate deosebită.
Copii.
Din nou, există tipuri de monștri pentru care nu am răbdare și cărora
nu le voi acorda niciun sfert.
Monștri ca tatăl meu.
Și fac sacrificii fantastice pentru propria mea poftă de sânge.
Fac o oprire rapidă la computerul de la biroul lui Aaron pentru a
șterge înregistrările de securitate ale haosului meu.
Atunci am plecat.
6
 CILLIAN
„DIMINEAȚA, SOARE.”
Mă întorc pentru a arunca o privire către nepoata mea, Eilish,
zâmbindu-mi de la masa de mic dejun din Upper East Side
brownstone - casa în care ea și sora ei au crescut și în care m-am
mutat acum aproape un an, când am venit la New York. de la Londra
pentru a prelua conducerea după ce Declan a fost ucis.
„Mai degrabă bună după-amiaza.”
Neve, sora mai mare a lui Eilish, îmi zâmbește la fel de pisică
Cheshire peste marginea cănii ei de cafea. Lângă ea, Castle doar
scutură din cap, fără să dea nimic.
De când s-a căsătorit, Neve, desigur, locuiește acum cu soțul ei Ares
în penthouse-ul lor din West Side. Ea și Eilish sunt totuși groși ca
hoții. Și când adaugi Castle în amestec, care practic a fost ca un frate
mai mare pentru ei de când l-am angajat să le fie bodyguard cu mai
bine de zece ani în urmă, este ca un mic trio de frați care nu pot sta
departe unul de celălalt.
Neve și Eilish se uită unul la celălalt, rânjind răutăcios, înainte de a se
întoarce la mine, dând din sprâncene.
"Da?" mormăiesc.
„Oh, nimic, Cill”, chicotește Eilish. „Doar că... ei bine, sigur ai ieșit
târziu.”
Mi se încruntă sprânceana. "Și?"
„Și atunci când ne vom întâlni cu ea?!” Neve zâmbește cu un rânjet.
Sunt derutat. Dar acea confuzie se estompează repede când îl prind în
ochiul lui Castle.
„Eu, uh, le-am spus despre femeia pe care ai văzut-o”, spune el cu
hotărâre. „Știi, cel care te ține departe de noi, departe de cinele în
familie, afară târziu…”
Există un motiv pentru care Castle s-a mutat rapid de la a fi
bodyguard și dădacă la cel mai înalt locotenent, la practic, sub
comanda mea, după ce m-am mutat aici.
Este un nenorocit inteligent .
Așa cum stau lucrurile acum, doar el, Hades și eu știm ce s-a
întâmplat în acea noapte. Și nu am naibii de intenție ca asta să se
schimbe.
Nu am nevoie de nepoatele mele – mai ales de Neve – să cred că
există vreun demoni înrudiți cu Seamus care vin după ei din mormânt.
„Aaaaaaaaa? Care e numele ei?" Eilish mă strigă. Fan-dracu-tastic.
Mă las târât în bârfele școlii la masa de la micul dejun.
„Numele ei nu este treaba ta.”
Ea chicotește, văzând jocul din ochii mei chiar și cu tonul meu
morocănos și mormăit.
Nu voi fi niciodată „normal”. Nu voi funcționa niciodată așa cum
funcționează Neve, Eilish, Castle sau oricine altcineva pe care îl
cunosc. Așa cum nu voi avea niciodată o familie a mea, pentru că nu
există niciun scenariu în care să mă căsătoresc și să am copii este
chiar și de departe o idee bună.
Nu cu întunericul meu.
Nu cu violența din mine.
Și cu siguranță nu știind că aș putea foarte bine să transmit natura
mea monstruoasă descendenților mei.
E o trecere grea. Lumea nu are nevoie de mai mulți Cillian Kildares în
ea.
Pe de altă parte, sunt de acord cu asta. Relațiile romantice sunt prea
complicate pentru ca să țin pasul foarte mult timp – am încercat și am
eșuat. Și într-un fel, nepoatele mele sunt ca niște fiice pentru mine –
Neve și Eilish aici, la New York, chiar și a treia nepoată a mea ușor
înstrăinată, fiica surorii mele, Rose, la Londra.
Și la naiba, chiar și Castle — este undeva între un fiu vitreg și un frate
mai mic.
„Ei bine, ne-ar plăcea să o întâlnim cândva”, ridică Neve din umeri.
„Și mă bucur pentru tine.”
"Mulțumiri."
„Hei”, îmi rânjește Neve. „Suntem pe cale să o luăm pe Callie și să ne
uităm la cum se desfășoară renovările la Banshee. Vrei să vii cu?”
Neve, Eilish și Calliope, cumnata lui Neve și cel mai mic frate Drakos,
au început recent să cumpere și să redeschidă împreună un bar
irlandez, Doamne să ne ajute pe toți.
Zambesc. "Mi-ar plăcea să. Dar am niște chestii de afaceri de
rezolvat.”
„Ești sigur ?” ea convinge. „Conduc noile mele roți și tot.”
O altă evoluție nouă: nepoata mea din viața mea din New York și-a
luat permisul de conducere și o mașină – un Aston Martin Vantage,
desigur, superb pe care Ares l-a cumpărat pentru ea.
„Oh, ei bine, în cazul ăsta...” Zâmbesc peste marginea cafelei. „Este
un nu categoric.”
Eilish crapă. Neve își scoate buza de jos, dându-și ochii peste cap în
timp ce mă dă jos.
Da, nu am nevoie de o relație romantică sau de copii pentru a avea o
familie.
Am deja unul, oricât de ciudat și sălbatic ar fi.

NEVE ȘI EILISH încetează în cele din urmă să mai încerce să scoată

numele unei femei care nu există de la mine când pleacă să se
întâlnească cu Calliope.
Sincer, Dumnezeu să aibă milă de oricine încearcă să intre în calea
acelei tornade cu trei trepte.
Nu mult după aceea, apare Hades, iar el, Castle și cu mine disparem
în biroul meu. Nu vă înșelați, familiile Drakos și Kildare ar putea fi
acum un front unit, deoarece Ares și Neve s-au căsătorit. Dar afacerile
noastre de familie sunt încă ale noastre. Îmbinarea familiilor
acționează ca un armistițiu și prezintă un front unit: nu este o fuziune
de afaceri.
Hades, totuși, nu este aici pentru afaceri de familie. El este aici pentru
afaceri cu fantome.
Dacă alți membri ai uneia dintre familiile noastre au vreo suspiciune
că potențiala rețea de adepți a lui Seamus este încă acolo, ei au
păstrat-o pentru ei înșiși. Dar Hades, Castle și cu mine... am citit
camera unul cu altul cu luni în urmă. Și să fim cu ochii pe orice indicii
despre oamenii lui Seamus a fost ceva cu care ne întâlnim cu o
oarecare regularitate de atunci.
„Ai ceva?”
Hades își drese glasul în timp ce își lasă corpul musculos pe
canapeaua de vizavi de mine. În timp ce eu și Castle am căutat
legături pe stradă, Hades a cercetat istoria lui Seamus. Ajută faptul că
are un adjunct al Securității Interne la apelarea lui rapidă, care se pare
că îi datorează o viață întreagă de favoruri.
„Seamus a fost un om foarte popular în închisoare.”
Castle își dă ochii peste cap. „Este acesta începutul unei glume
sexuale la duș?”
Fratele mai mic Drakos zâmbește, clătinând din cap. „Nu vreau să
spun că era popular printre ceilalți tipi din închisoare. Adică era
popular printre femeile care veneau să-l ia dracu.”
îmi arcuiesc o sprânceană. "Scuzați-mă?"
Plunecă un plic de manilă pe masă între noi.
„Conjugale. Nenorocitul avea un întreg fan club de grupări care voiau
să-l lovească, la fel ca Dahmer sau Bundy. Și lasă-mă să-ți spun,” dă
din cap spre dosar. „A existat un naibii de grup pentru a călări pe pula
acelui sociopat.”
Maxilarul mi se strânge. „De ce este prima dată când aud despre
asta?”
„Pentru că a fost sigilat.” Hades își arcuiește o sprânceană spre mine.
„Și dacă psiho-dracuții te surprind?” Se uită la Castle, apoi înapoi la
mine. „Atunci o să vrei să stai așezat când îți voi spune despre
evaluările psihice în afara locului pe care le-a avut la două
săptămâni.”
Ochii mi se îngustează letal în timp ce o lamă de gheață îmi târăște
încet pe șira spinării.
„ Ce? ”
Seamus O'Conor este unul dintre, dacă nu cei mai prolifici ucigași pe
care FBI i-a capturat vreodată. Acum cincisprezece ani, când m-am
asigurat că a intrat în nenorocita de gaură și a rămas acolo, a fost
aruncat în ADX Florence, alias Alcatrazul Munților Stâncoși. Este
închisoarea super-maximă de cel mai înalt profil și cea mai înaltă
securitate din țară, iar O'Conor a fost cel mai periculos deținut pe care
l-au avut vreodată, cel de care își doreau cel mai puțin să evadeze.
Adică, bărbatul a pus patruzeci de prizonieri și șapte gardieni în
mormintele lor în timpul petrecut acolo.
Deci, ce dracu’ făcea el fiind scos din acel loc pentru „evaluări psihice
în afara locului”?
„Nu există niciun fel de a fi adevărat”, mârâie Castle. „Cine naiba ar fi
atât de prost încât să lase acea bucată de rahat să iasă din cușcă?”
Mai ales că istoria plină de culoare a lui Seamus a implicat, în afară de
crime în masă și tortură, ieșirea din aproape orice altă închisoare în
care fusese vreodată.
Hades ridică un umăr, aruncând un al doilea plic pe masă.
„Un psihiatru criminalist care scria o carte despre criminalii în serie,
acesta este cine.”
Mi se macină maxilarul când întind mâna după cele două plicuri.
Prima are o listă – o listă lungă – cu nume și date ale femeilor. Se pare
că Seamus sună la pușcărie.
„Dr. Gail Thompson, mormăie Hades. „Acela este psihiatrul
criminalist. Ea a depus o petiție DOJ și FBI și a obținut permisiunea
specială, clasificată, de a studia O'Conor, cu condiția să folosească
ceea ce a învățat pentru a scrie și un ghid al Biroului despre
comportamentul sociopat, precum și nenorocitul ei de bestseller. El
ridică din umeri. „Nu am primit mare lucru, dar o parte din ele sunt
acolo. Pare a ta de bază Hannibal Lecter Clarice Starling Silence of
the Lambs . O mulțime de investigații în relația lui cu mama lui, așa
ceva.”
Hades se încruntă când deschid al doilea dosar.
„Copiii, acum e ciudat totuși. Tipul meu nu a avut cu adevărat niciun
răspuns despre asta.”
Ceva ticăie ca un ceas în capul meu. Ochii mei se îngustează când se
ridică la Hades.
„Ce naibii de copii?”
"Acolo."
Arătă spre dosar, pe care încep să-l răsfoiesc. Există pagini cu note
de la acest Dr. Thompson, diverse evaluări psihice. Când mă amestec
în partea de jos a dosarului, brusc, mă opresc de frig.
Ce dracu este asta .
Poza este veche și granulată, poate făcută cu o cameră de unică
folosință. În ea, doi copii – un băiat și o fată – care par să aibă vreo
zece stau unul lângă altul. De asemenea, par a fi aproape identice.
Ambele cu părul închis la culoare și ochi albaștri. Aceleași nasuri.
Aceeași bărbie. Aceleași... fețe.
Gemenii. Sunt al naibii de gemeni .
Dar, oricât de izbitori sunt, nu copiii sunt cei care îmi captează cu
adevărat atenția. Este bărbatul care stă în spatele lor, cu părul
argintiu, lung, cu barba argintie. Peste ei planează. O mână pe fiecare
dintre umerii lor, cu degetele gheare și cu aspect crud.
Zâmbind dracului pentru cameră.
Este Seamus.
„Cine naiba l-a lăsat să se apropie de două...”
Și apoi merg în continuare. Întunericul din interiorul meu începe să se
înfurie – la început liniștit, apoi din ce în ce mai tare pe măsură ce mă
apropii de imagine, ochii mei străpungându-se în ea.
În ea .
Jumătatea superioară a feței ei ar fi fost acoperită, dar voi muri înainte
de a uita acei ochi.
Buzele alea.
Gâtul delicat.
Sfidarea incoruptibilă și fragilitatea dulce, îmbătătoare.
Hades și Castle îmi spun ceva, dar nu aud niciun cuvânt. Încet, întorc
fotografia, iar ochii mei se concentrează asupra cuvintelor mâzgălite
pe spate.
„Stai, ce-i asta?” Hades se încruntă. „Nu am observat asta înainte.”
Castelul se aplecă mai aproape. „Da, ce...” continuă el. Oricât de
nemișcat sunt. „ Ce naiba de fapt ?”
Pe spatele fotografiei este scris de mână „Tata îi iubește pe Una și
Finn”.
Se spune că micul psihopat care a încercat să mă omoare este fiica
nenorocită a lui Seamus .
„La dracu...” mârâie Hades, uitându-se la fotografie. El își ridică
privirea spre Castle și spre mine, cu sprânceana încruntă profund. „Ai
naibii de știut?”
„Că nenorocitul de sociopat a avut copii ?” șuierat de castel. "Nu.
Nicio idee naibii.” Îmi aruncă o privire pieziș, dar eu scutur din cap,
hipnotizată, uitându-mă în continuare la fotografie.
De ea.
Atacatorul meu misterios – colegul meu de joacă letal periculos – are
un nume.
Una .
„Este prima dată când aud despre asta.”
Când ridic ochii, lui Hades se îngustează suspicios.
— Ai ceva în minte, Dumnezeule Iadului? şuier subţire.
Respiră încet, ochii lui albaștri ascuțiți sclipind înverșunat pe chipul
lui măsliniu. Își împinge o mână prin părul întunecat în timp ce se
așează pe spate pe canapea.
— Ai putea spune asta, mârâie el. „Ma întreb doar când scheletele din
dulapul Kildare vor înceta în sfârșit să cadă pe tot nenorocitul de
podea a sufrageriei. Pentru că încă o dată , mă trezesc prins cu garda
neprevăzută de niște chestii din trecutul familiei tale că am o bănuială
furișă că acum va implica nenorocita mea familia.”
Da. Despre asta. Abia după ce familiile Drakos și Kildare s-au unit prin
căsătoria lui Ares și Neve, a ieșit la iveală că infamul An Seiceadóir ,
alias The Executioner, alias Seamus O'Conor, era de fapt unchiul
mare al lui Neve.
În urma acelei revelații, a existat o oarecare îndoială din partea lui
Drakos – în principal din partea lui Hades, de fapt – că poate că tot
rahatul care se prăbușește chiar atunci cu Seamus era mult mai mult
decât se târguiseră Drakoses atunci când au convenit să unească
familiile.
Ceea ce, recunosc, este corect.
— Aceasta nu este istoria Kildare, Hades, mârâie Castle, cu o notă de
avertizare în voce. — Dacă ceva, având în vedere că fratele tău este
cel care a doborât acel monstr...
„Salvând-o pe Neve , ticălosule...”
„ Destul .”
Vocea mea străbate camera ca o lamă, reducându-i la tăcere. Ochii
mei înjunghie fără să clipească în Hades, ceea ce sunt bine conștient
că îl deranjează mereu.
„Castle are dreptate. Aceasta nu este istoria Kildare. E doar istorie
îngropată. Nimeni – și vreau să spun nimeni – nu știa că Seamus are
copii.
Ochii lui Hades se îngustează în timp ce dă încet din cap.
— Ăsta te-a înjunghiat noaptea trecută, nu-i așa? Își lasă privirea în
jos și se aplecă peste masă, atingând fotografia. "A ei."
În loc de răspuns, scot o țigară și o aprind cu îndemânare.
„Vreau să-l găsească.”
"Băiatul?" Castle dă încet din cap. "Sunt pe-"
"Nu tu." Eu dau din cap. „Am nevoie de tine foarte concentrat pe
Eilish. Și chiar dacă Neve îl are pe Ares și toți mușchii și ochii lui
Drakos care vin cu asta, vreau să o supraveghezi și tu.
Dacă micul psihopat vine după familia mea, nu există limită cât de
mult o voi face să sufere.
Mă întorc către Hades, care ridică din umeri. „Da, pot să mă ocup de
asta. Finn O'Conor, da?
„Probabil cel puțin un nume de familie diferit. Nu am auzit niciodată
de niciunul dintre ei, ceea ce înseamnă că Seamus îi ținea bine
ascunși.”
El dă din cap, scoțându-și telefonul, mărind pentru a face o poză
fratelui geamăn al lui Una. „Mă voi ocupa de asta astăzi. Am niște
oameni buni în care am încredere, care să-și țină ochii deschiși și
gura închisă.”
„Perfect”, mârâi eu, privindu-l în ochi. „Și asta rămâne doar pentru noi
trei deocamdată, este clar?”
Maxilarul îi macină. — Nu primesc ordine de la tine, irlandez.
Buzele mele subțiri. „Lasă-mă să o pun așa. Nu vreau ca Neve să afle
că se întâmplă ceva din toate astea, pentru că o va rupe, având în
vedere ce i-a făcut nenorocitul ăla. A intelege?" ma repez.
Știu că este la fel de protector cu cumnata lui ca și cu propria lui soră
de sânge, Calliope. În secunda în care o spun, mă uit la
comportamentul lui Hades răsturnând instantaneu.
"Bine. Suntem pe aceeași pagină.”
"Bun. Poate ține și asta departe de Ares.
Hades zâmbește sumbru. „Da, asta e o mânie pe care nimeni nu
trebuie să o vadă.”
Nici un rahat. Având în vedere că Seamus aproape l-a ucis pe cel mai
mare frate Drakos și aproape că și-a ucis soția Neve chiar în fața lui...
nu, Ares nu trebuie să știe că urmașii lui Seamus O'Conor se plimbă
pe străzile din Manhattan.
Ar arde întregul oraș doar ca să-i găsească.
„Găsește băiatul.”
Hades dă din cap în timp ce se ridică. "Pe el. Și fata?”
Trag încet din țigară înainte de a o stinge pe scrumiera din fața
noastră.
„Lasă-o în seama mea.”
7
 UNA
"NU ÎNȚELEG."
Pot simți mânia privirii lui asupra noastră amândoi chiar înainte ca
mâna lui să cadă puternic pe umărul lui Finn.
„Ce nu înțelegi, băiete?”
Ochii lui Finn se ridică spre ai mei. A lui sunt atât de asemănătoare cu
ale mele - același albastru strălucitor. Dar desigur că sunt. Suntem
gemeni, născuți în aceeași zi în urmă cu nouă ani. Dar există o
diferență importantă între noi: am învățat să-mi transform ochii în
pereți, împiedicând privirile indiscrete să privească în ceea ce ascund
în capul meu.
Fratele meu geamăn încă nu și-a dat seama cum să facă asta. Ochii lui
reflectă inima lui atât de deschis către lume, încât mi-a rupt-o.
— Ți-am pus o întrebare, băiete. Ai devenit surd?”
Mâna mea se îndoaie într-un pumn. Urăsc când tata face asta. E dur
cu noi doi. Chiar, foarte greu. Monstruos, chiar, ca atunci când ne-a
luat centura – sau mai rău, un adevărat bici – la noi. Dar el este de-a
dreptul crud cu Finn uneori. Pentru că vede moliciunea din el.
Bunătatea. Inima.
Toate acestea sunt lucruri pe care tatăl nostru le-ar îndepărta
chirurgical din lume în general cu o secure, dacă ar putea. Probabil de
aceea este în închisoare.
Desigur, nu acolo îl vizităm. De două ori pe lună, dr. Thompson sau
unul dintre asistenții ei ne ia de la casa de grup din Denver și ne
aduce aici, la Spitalul Coal Creek. Nu este genul ăsta de spital. Nu
este pentru oameni bolnavi. Este pentru oameni ca tatăl nostru.
Oameni care sunt... supărați, ca el.
Nu avem voie să vorbim despre venirea aici. Dr. Thompson spune că
dacă o facem, îi va da peste cap munca și cartea. În plus, spune că
asta va însemna că nu vom mai putea veni în vizită la tatăl nostru.
Nu sunt sigur că asta este cu adevărat amenințarea oribilă pe care o
crede ea. Dar gândul la ce ar face dacă ar ști că încălcăm regulile este
suficient pentru a ne liniști.
Oricum, nu că avem cuiva să spunem.
Casa de grup din Denver nu este cel mai rău loc în care am fost de
când tatăl nostru a intrat la închisoare. Dar la fel, suntem străini acolo.
Uneori, vreau să le spun tuturor numele nostru de familie adevărat -
că suntem O'Conors, nu Blakelys, și că dacă ei continuă să-l
tachineze pe Finn, o să-i spun tatălui nostru, Călăul, despre asta. Asta
le-ar atrage atenția.
Dar nu voi face. Nimeni nu ne poate ști numele de familie adevărat. Ei
nu pot ști cine este tatăl nostru. Ei nu pot ști că obișnuiam să locuim
într-o casă mare într-un oraș foarte drăguț din sudul Connecticutului,
în afara New York-ului.
Oricum, nimeni nu ne-a cunoscut cu adevărat numele de familie. În
Connecticut, eram Una și Finn Murphy. Tata ne-a spus mereu că este
pentru a ne proteja. Că a lucrat pentru oameni periculoși care făceau
lucruri periculoase și nimeni nu ar putea ști vreodată care este
numele nostru adevărat de familie.
„Dar tu, Una, vei ști mereu ce ești, că ai inima și impulsul unui
O'Conor.”
Tatăl nostru nu a trăit niciodată în casa aceea mare. Eloise și Carla,
menajera și bona noastră, au făcut-o. Ne-am vedea pe tatăl nostru de
patru sau cinci ori pe an, și asta a fost tot. Până în noaptea când au
venit bărbați care lucrau pentru el și ne-au spus că trebuie să plecăm.
Că trebuia să ne împachetăm imediat, că nu, nu ne-am putut lua
rămas bun de la Eloise și Carla. Și că numele nostru de familie era
acum Blakely.
"Bine?" Tatăl nostru se repezi cu răceală la fratele meu. "Esti surd?"
„N-nu, tată”, se bâlbâie Finn, uitându-se la iepurele din mâinile lui.
„Eu doar... dl. Fluffy este prietenul meu.”
Te rog nu.
Știu că urmează, dar sunt neputincios să-l avertizez pe fratele meu.
Dosul mâinii tatălui nostru îi încătușează urechea, făcându-l să se
clatine pe iarbă. Domnul Fluffy — iepurașul maro pestrițat, fratele
iepurelui complet alb din mâinile mele, Snowball — începe să fugă.
Dar tatăl nostru îl smulge repede și îl împinge înapoi în mâinile
tremurătoare ale lui Finn.
"Fă-o."
"Papa-"
Tresesc când se învârte asupra mea. — Tu ești următoarea, Una.
Mi-e frig, cu ochii mari.
„Vrei să...”
„Să-i omoare, da”.
Mă uit la el îngrozită. „Dar... sunt animalele noastre de companie .”
Domnul Fluffy și Snowball locuiesc aici, la Coal Creek. Dar i-am văzut
la două săptămâni în ultimele zece luni. Ar putea fi la fel de bine ale
noastre.
„Sunt atașamente inutile, incomode, Una”, mârâie el. „Nu sunt
animale de companie. Sunt o lecție. Acum…"
Scoate două cuțite mici din spatele pantalonilor. Mă uit îngrozit cum îi
dă unul lui Finn, iar celălalt mie.
"Fă-o. Gâtul va fi cel mai rapid.”
Finn începe să plângă. Mă uit în jur, căutându-l pe doctorul
Thompson. Dar suntem singuri aici, în curtea cu iarbă a spitalului. Nu
există nici măcar asistenții doctorului Thompson sau nici un infirmier.
Nimeni.
„Am un astfel de fiu”, șuieră tata cu fericire. „Ce păsărică.”
Finn continuă să plângă și eu tresărim când tatăl nostru se aplecă
brusc în fața lui, apucându-și partea din față a tricoului și scuturându-
l brusc.
„Ești SLAB, băiete!” urlă el. Finn începe să plângă mai tare,
îmbrățișându-l strâns pe domnul Pufos.
"Încetează!" strig eu. „Îl sperii!”
Gâfâi, tresărind când tatăl nostru se învârte spre mine cu acei ochi
albaștri înspăimântători.
„Voi face mult mai rău decât să-l sperii dacă nenorocitul de iepure ăla
nu este mort în mai puțin de un minut.” Își îndreaptă privirea
înspăimântătoare spre Finn, cu dinții sclipind. „Așa că ajută-mă
Doamne, băiete. Te voi transforma într-un nenorocit de O'Conor dacă
mă ucide. Și tu. Acesta este sângele MEU pe care îl risipești!”
Își dă mâna înapoi, încătușându-l pe fratele meu care plânge din nou.
"Încetează!" țip, ținând Snowball într-o mână în timp ce încerc să
prind cămașa tatălui meu cu cealaltă. "Vă rog! Stop!"
„Treizeci de secunde, băiete”, se mârâie el spre Finn, ignorându-mă.
„Ai treizeci de secunde pentru a face ceea ce-mi ordon. Și dacă
nenorocitul ăla de animal nu este mort până atunci, îți pot promite
mânia deplină a Domnului...
Pare uluit când trec pe lângă el, îl iau pe domnul Pufos din brațele lui
Finn și îl trag înapoi.
„Îmi pare rău”, șoptesc.
Cuțitul clipește. Iepurele zvâcnește și se bate în mână. Se ține repede,
în timp ce sângele îi țâșnește pe iarbă din tăietura din gât.
Finn începe să plângă mai tare, întorcându-se în timp ce se
prăbușește pe iarbă.
Îmi pare rău.
Îmi pare atât de rău.
Tatăl nostru nu spune nimic. Se uită la iepurele mort din mâna mea cu
o sprânceană arcuită, apoi se uită la Snowball, care era deja mort
înainte să-l smulg pe domnul Pufos.
Încet, tatăl nostru zâmbește.
„Acum există sângele familiei O'Conor. Te-ai descurcat bine, Una.”
Mă trezesc cu o gafătură, inima bătând cu putere, întinzând mâna
către un frate care nu este acolo. Căutând în jur o curte cu iarbă în
care n-am mai fost de ani de zile și doi iepuri nevinovați pe care i-am
ucis acum șaisprezece ani.
Expirez, încercând să-mi calmez inima năvalnică și aruncând o privire
la ceasul de pe măsuța șubredă de lângă patul meu.
Două dimineața. Și sunt treaz acum.
Grozav.
Știu din experiență că trezirea din vise care implică copilăria mea
nenorocită înseamnă că nu mă voi întoarce la somn prea curând. Așa
că mă dau jos din pat și mă îndrept spre baie să iau apă.
Bones mă întâmpină cu un mieunat plictisitor, urlăind de pe tronul
său de deasupra rezervorului de toaletă. Am petrecut mai mult timp
decât îmi place să recunosc încercând să-l fac să doarmă în patul
meu. Ca, cel puțin la capătul ei. Dar nu are niciun interes.
După ce urla, se scutură pe spate, arătându-mi liniile albe ale
dedesubtului lui, contrastând puternic cu haina lui, de altfel neagră.
Când l-am găsit pe o alee în urmă cu ani, au fost acele linii albe
puternice pe negru, dându-i iluzia de a fi un mic schelet, care i-au
inspirat numele.
„Nici nu poți dormi?”
Singurul răspuns al lui Bones este să închidă ochii și să se culce
imediat.
Dick .
Înapoi în cealaltă cameră, mă așez o clipă pe marginea patului înainte
de a mă prăbuși înapoi peste el. Arunc o privire spre coșul de gunoi,
unde ultimul telefon arzător pe care am vorbit cu Apostle încă zace în
bucăți.
Nu am primit încă un înlocuitor. În mod clar, Apostolul nu este
mulțumit că nu am reușit, de fapt, să-l ucid pe Cillian.
Dar apelul lui care mă anunță că am eșuat a fost acum două
săptămâni. De atunci a fost liniște. Nu este ca el.
Pentru a suta oară, reluez felul în care s-au întâmplat lucrurile la Club
Venom în acea noapte. Îmi critic acțiunile – poate nu atât de aspru pe
cât ar fi făcut-o tatăl meu. Dar nici cu mine nu stau ușor. Mă gândesc
la toate modurile în care aș fi putut și ar fi trebuit să mă asigur că era
mort. Apoi încerc să-mi dau seama de ce lovitura mea nu l-a ucis de
fapt. Ar fi trebuit.
Dar, în cele din urmă, la fel cum am în ultimele nopți, nu mă mai bat în
legătură cu asta.
Ce urmeaza? Trebuie să -mi dau seama cum naiba o să ajung la el din
nou.
El .
Omul care a trezit ceva în mine. Ceva întunecat și răuvoitor și...
lacom. Ceva pe care am petrecut ani de zile încercând să-l ascund,
chiar și de mine însumi.
Dorințe pe care nu ar trebui să le am. Îndeamnă nimeni să nu simtă.
Durerea nu ar trebui să fie egală cu plăcerea. Doar că nu ar trebui.
Îndemnul insidios de a fi luat – greu și cu sau fără acordul meu – nu
ar trebui să fie subiectul fiecărei fantezii pe care o am.
„O fetiță atât de dezordonată pentru mine. Voiam să-mi iau timpul cu
tine. Dar nu cred că tu sau micuța ta păsărică udă lacomă poți
aștepta, nu-i așa?
Tremur la amintire.
Mi se strâng coapsele.
Căldura trădătoare îmi inundă miezul.
La naiba .
Trebuie să opresc asta. Nu doar dorințele depravate toxic. Dar și mai
rău, să le am despre un bărbat pe care ar trebui să-l ucid.
Un psihopat. Un monstru.
Fantezia mea interzisă.
Dar încet, așa cum a fost în ultimele două săptămâni, otrava se
scufundă adânc în secunda în care are ocazia.
Mă ridic și închid ușa băii, asigurându-mă că Bones rămâne acolo,
departe de monstruozitatea mea. Înapoi în dormitorul meu, mă
dezbrac și mă întind pe spate pe pat, tremurând în întuneric în timp ce
degetele îmi urmăresc pielea.
Marginea mă cheamă. Locul în care mi-am spus de o mie de ori să nu
mă mai întorc niciodată. Nu mai arunca o privire în jos în abis . Dar
atunci când întunericul din interiorul meu are nevoie de săturare, este
imposibil să rezist.
Mă înfior în timp ce mâna îmi îmbracă sânul, degetele ciupind și
răsucind mamelonul cu putere până când un gâfâit îmi zvâcnește din
gât. Cealaltă mână se adâncește mai jos, mișcându-mi peste stomac
și șolduri înainte ca degetele să-mi atingă umezeala mătăsoasă.
Gemetul se încadrează în pieptul meu, un bâzâit profund când încep
să-mi rostogolesc clitorisul între vârfurile degetelor. Adaug mai multă
presiune, simțind că căldura începe să se răspândească prin miezul
meu. Îmi ciupesc sfarcurile până mă dor și strig când înfund două
degete în mine. Șoldurile mele se ridică, strângându-mi clitorisul de
palmă în timp ce plăcerea înflorește.
Nu e destul. Nu in seara asta. Nu cu marginea care mă cheamă așa
cum este.
Pulsul îmi răcnește ca un demon înfometat în timp ce mâna îmi
părăsește sânii pentru a ajunge la noptieră. Am ochii închiși, dar
degetele știu exact unde să găsesc cutia de metal cu balerina pictată
pe ea și să se învârtească în jurul ei. Se deschide cu ușurință și un
fior mi se strecoară pe coloana vertebrală când ating lama minusculă
de ras bătută înăuntru.
Asta e atât de naibii.
Ești stricat, Una .
Dar nici măcar propriul meu psihic sau monolog interior nu mă va
opri acum.
Metalul care îmi tăie pielea mă face să inspir brusc. Există o
senzualitate în ea - vicioasă și totuși atrăgătoare, ca să stai în vârful
picioarelor la marginea unei stânci sau a unei clădiri înalte și să
închizi ochii.
Aștept să văd dacă gravitația te trage.
Degetele mele plonjează mai adânc, mai greu. Palma îmi măcina de
clitoris. Și cealaltă mână aduce marginea lamei pe pielea delicată și
sensibilă a coapsei mele.
Doamne, da.
Prima tăietură mă scutură, spatele arcuindu-mă în timp ce îmi
răsucesc capul să țip în pernă. Mușchii mi se încurcă. Mi se strânge
gâtul. Întregul meu sentiment de a fi role.
Cea de-a doua tăietură mă trimite să mă năpustesc spre margine. Este
o combinație letală: degetele mă aduc să mă eliberez și senzația
ascuțită, explozivă și periculos de erotică a lamei care îmi deschide
pielea.
Asta și chipul bărbatului care îmi intră în gânduri exact când încep să
cad.
Vicios. Mortal. Ochi verzi veninoși…
Întregul meu corp se răsucește și se zvârcește, ridicându-se din pat în
timp ce coapsele mele se strâng strâns. țip în saltea, tremurând și
apăsându-mi degetele de clitoris în timp ce valurile se lovesc de mine.
Stau întins acolo gâfâind, cu o strălucire de transpirație pe piele în
timp ce mușchii îmi trec spasme.
La naiba .
Urăsc cât de bine se simte asta. Urăsc că am zburat atât de aproape
de soare, exploatându-mi îndoielile dureroase în acest fel pentru a
transforma masturbarea de la „superb” la „al naibii de incredibil”. S-a
transformat acea durere – și lama pe care o folosesc – într-un drog.
Unul de care îmi continuă pofta, deși știu că este letal.
Fața mi se înroșește când mă rostogolesc din nou pe spate. Nu atât
de mult de la replicile sau de la senzația de electricitate care încă îmi
mai pulsa corpul.
Dar din fața l-am văzut în ochiul minții mele a bărbatului, mârâit și
psihotic, cu ochii lui verzi îndreptându-se în ai mei exact când am
explodat.
Tremurând, gemu și îmi alunec picioarele peste marginea patului.
Stau in picioare, dar apoi ma incrunt si ma uit in jos.
La dracu .
Mă așez din nou, întinzând mâna înapoi în cutia de metal și scotând
un leucoan. Turnam putin peroxid din sticluta pe un servet si curat
cateva picaturi de sange de la a doua taietura. Am mers puțin mai
adânc decât ar fi trebuit.
Apoi leapaul o acoperă și păcatul meu.
Curăță lama cu mai mult peroxid, apoi bag totul înapoi în carcasă
înainte de a o pune înapoi în sertarul de pe noptieră.
Mă ridic din nou, mergând spre peretele cu fotografii și mestecându-
mi buza.
El este gata pentru mine acum. El știe că sunt aici.
Va fi și mai greu data viitoare.
Gemu, îmbrățișându-mi goliciunea în întunericul camerei mele.
Deodată mă înțepenesc, părul de pe ceafă mi se ridică.
Parcă sunt urmărită .
Mă învârt, cu inima urcându-mi în gât. Dar desigur, sunt singur. Și
când o verific, ușa studioului meu este încă încuiată și încuiată. La fel
și ferestrele.
Mă tremur, trăgând niște chiloți și un tricou. Apoi mă întorc la ferestre
și mă sprijin de perete, uitându-mă în noaptea din New York.
Nu e nimeni aici. Nimeni nu mă urmărea.
Poate sunt chiar mai nenorocit decât cred că sunt.
8
 CILLIAN
ACEST. Aici locuiește ea. Unde doarme.
Ochii mei înjunghie prin întuneric, apoi se închid, nasul inspirând
parfumul persistent și îmbătător al ei în aer.
Savurând-o. luxuriant în ea.
Întorcându-mă, mă strec tăcut pe podea pentru a sta în fața imaginii
cu mine de pe perete. Eu, precum și o multitudine de alți oameni pe
care îi cunosc și îi numesc familie. Neve, Eilish, Castelul, Ares.
Doamne, o are chiar și pe matriarha Drakos, bunica lui Ares, Dimitra.
Deși să fiu corect, acea micuță bunica greacă ar putea fi una dintre
cele mai înfricoșătoare persoane pe care le cunosc.
Nu este prima dată când văd acest „zid de ținte”. Așa cum nu este
prima dată când intru în apartamentul lui Una.
De fapt, devine o problemă. Am venit aici mult prea des în ultimele
două săptămâni.
La început, Club Venom a fost cu buzele strânse, chiar și cu mine ,
când mi-am făcut cererea. La urma urmei, nu sunt singurul gangster
care plătește bani buni pentru a fi membru acolo, iar politica lor
privind urmărirea oaspeților odată ce părăsesc clubul este clară.
Dar apoi mi-am scos masca de umanitate și i-am dat managerului de
operare o mică gust din întunericul care se învârtea în sufletul meu.
Nu, nu e mort. Nici măcar nu era sânge. Erau foarte multe să fie . Dar
micul rahat fără spinare a cedat în clipa în care am încuiat ușa biroului
lui și mi-am scos cuțitul cu promisiunea că îl voi despărți de unul sau
două dintre degetele lui.
Asta, sau în cele din urmă și-a dat seama exact cine sunt. Oricum, a
putut să confirme rapid că, da, o anume Jenny Miller părăsise de fapt
Club Venom aseară, fără să-și întoarcă brățara roșie și aurie la ușa din
față, la ieșire.
Și da, cu siguranță ar putea urmări unde se află prin intermediul
cipului său, care este ceea ce m-a condus aici, la această gaură de
rahat din Hell's Kitchen, care este deosebit de proastă chiar și după
standardele Hell's Kitchen.
Unde locuiește ea, nu Jenny Miller.
Prima dată când i-am văzut „zidul țintelor”, primul meu instinct a fost
să-mi pun întreaga familie în izolare imediată și să-i sugerez lui Ares
să facă același lucru cu a lui. Dar apoi mi-am dat seama de
semnificația cercului din jurul pozei mele, că eu sunt în mijlocul
tuturor.
Sunt primul. Și cu cât mă uit mai mult la acest zid, cu atât sunt mai
convins că aici există o ierarhie.
A mea este singura poză de pe perete care are o listă detaliată cu
programul meu, locurile în care merg, modelul mașinii pe care o
conduc și multe altele listate lângă ea. Restul sunt doar nume și
imagini.
E metodică. Sau poate există o problemă mentală în joc aici. Dar orice
ar fi, eu sunt primul, iar ea nu pare să vrea, și nici măcar să poată, să
treacă pe listă până când nu sunt îngrijită de mine. Ceea ce este
ciudat de reconfortant. Pentru că sunt un nenorocit greu de ucis.
Asa de. Restul sunt în siguranță atâta timp cât ea nu mă înțelege. Și
acesta este singurul motiv pentru care nu am lovit-o prima și nu am
ucis-o. Trebuie să o prind în capcană și să văd cu cine lucrează sau
pentru.
Sau cel puțin... asta îmi tot spun este motivul pentru care nu am
eliminat-o pur și simplu când aș fi putut-o face.
Mă dau înapoi de la perete, încruntat.
Da, devine o problemă că sunt aici atât de des.
De parcă aș avea nevoie de ceva mai convingător despre asta, un cap
neclar mă freacă de tibie. Îmi arunc privirea în jos, arcuind o
sprânceană spre pisica albă-neagră.
„Eu din nou”, mârâi eu încet.
Pisica miauna, ridicand privirea la mine cu foame. De asemenea, se
obișnuiește mult prea mult cu asta.
Scot din buzunar o cutie de mâncare umedă pentru pisici. Pisica își
linge buzele în timp ce eu decojesc capacul înapoi și turnam
conținutul neglijent în micul său castron de lângă frigiderul mic. El se
înfige imediat ca o fiară hrănitoare în timp ce eu fac un pas înapoi,
strecurând cutia într-o pungă cu fermoar și punându-l înapoi în
buzunarul jachetei.
„Asigură-te că mănânci toate dovezile.”
De parcă ar trebui să i se spună de două ori. Mă încrunți când deschid
dulapul și mă uit la conținutul slab.
Ea nu mănâncă suficient.
În baie, scot prin gunoi, încruntul mi se adâncește când le găsesc:
cele două telefoane cu arzător rupte de zile în urmă, încă acolo. Ceea
ce înseamnă că mânuitorul ei, sau oricine este cel care se ocupă aici,
nu a mai contactat de atunci.
Interesant .
Înapoi în dormitor slash kitchen slash living room slash dulap, mă
așez pe marginea patului ei. Deschid sertarul noptierei, scoțând
micuța cutie de metal cu desenul unei balerine. Îl deschid, uitându-mă
la lama care stă înăuntru, aranjată frumos lângă un teanc de articole
de toaletă, un sul mic de tifon și o sticlă mică de peroxid.
Nu-mi place că face asta. La. La naiba. Toate .
Nu am văzut-o încă făcând-o pentru a scăpa – la fel ca un mijloc
periculos de trezitor de a se împinge peste margine când se pune pe
pat. Am văzut-o făcând asta de două ori în ultima săptămână – de
ambele ori folosind mica lamă de ras pentru a se împinge mai tare și
mai adânc.
Este îmbătător să o privesc aducându-și o asemenea plăcere din
stingerea mea de pe acoperișul de peste drum. Chiar dacă mă înfurie
să o văd stricandu-se.
Ea explică micile linii albe de pe coapsele ei pe care le-am observat în
acea noapte la Club Venom.
Totuși, nu ține cont de cele roz încrucișate de pe spatele ei.
Încruntat la amintirea acelor cicatrici cu aspect deosebit de brutal,
ascult carcasa și întind mâna după laptopul ei. Parcurg rapid prin
istoricul ei recent de căutare și zâmbesc cu un zâmbet întunecat și
înfometat.
Fata rea .
Sunt aceleași lucruri pe care le urmărea pe site-ul porno săptămâna
trecută. Pornografie ultra hardcore, foarte realistă „fără
consimțământ”. Un pumn de BDSM. Câteva minute de o tânără legată
de o bancă pe mâini și genunchi, în timp ce un bărbat cu o mască
neagră - și vreau să spun aproximativ - o ia în ... mai multe găuri.
Pena mea se transformă în oțel în pantaloni când o imaginez pe Una
întinsă în acest pat, uitându-se la asta.
Din ce în ce mai umedă.
Gândindu-mă poate la mine și la felul dur și pedepsitor în care am
manipulat-o în acea noapte la Club Venom.
A fost iluminator să văd că interesul ei pentru sadomasochism nu a
fost doar un act de a intra pe ușă în acea noapte. Banda de pe brațul
ei nu era o minciună. Ea chiar se pricepe la asta. Ceea ce i-am făcut în
camera aceea este de fapt ceea ce își dorește.
Și asta e ceva ce probabil nu ar trebui să știu, având în vedere că Una
este inamicul meu.
Dar nu mă pot opri să mă gândesc la asta. La fel cum nu mă pot opri
să vin aici. Pentru că chiar și atunci când ea nu este aici, acest loc are
asupra mea același efect ca și ea. Parcă mirosul ei și aura pe care a
lăsat-o în urmă mă liniștesc și liniștește demonii dinăuntru, la fel de
mult cum făcea jocul cu ea în carne și oase.
Are un întuneric delicios în ea. Poate asta este. Poate că asta îmi
provoacă propria nenorocire și ameliorează vuietul.
E o păpușă frumoasă, ruptă. Una pe care vreau să o posed. Unul pe
care sunt hotărât să o pretind și să-l păstrez pentru mine. Dar mai
întâi am nevoie ca ea să mă aducă la oricine îi trage sforile.
Doar că nu știu cât mă mai pot opri să o iau.
Mă ridic. Înainte de a pleca, deschid unul dintre sertarele ei de
comodă și îmi trec degetele peste dantelă pe care o găsesc înăuntru.
Degetul meu se prinde prin gușa unui tanga minuscul – albastru, cu
palmieri negri pe el.
Mi se bagă în buzunar.
Fac din cap către pisică, încântat să văd că și-a terminat masa. Când
ridică privirea la mine, îmi trage un deget pe buze.
"Niciun cuvant."
Atunci am plecat.
Înapoi pe străzile din Hell's Kitchen, mă îndrept spre GTO negru pe
care l-am lăsat parcat pe aleea din spatele clădirii lui Una. Doi
nenorociți la întâmplare stau în deschiderea aleii, fumând și vorbind
rahat între ei. Nu le acord nicio atenție când trec, îndreptându-mă spre
mașină.
Adică până o aud.
„Mi-a spus că locuiește cu iubitul ei când l-am întrebat.”
„Nu, omule. Asta e o prostie. Sunt doar ea și această pisică proastă
alb-negru acolo sus.”
Mă încordez, încetinind până la oprire în timp ce mă aflu în umbră
lângă peretele aleii.
„Deci, niciun tip?”
„Niciun tip. Fără coleg de cameră. Doar pisica. Spun doar, frate, ar fi
atât de ușor . Și ea trece mult prin această alee.”
Primul tip chicotește întunecat. „Ce ticălos al naibii de prost.”
— Totuși, prostia ei este câștigul nostru, nu?
Ochii mei se transformă în fante, uitându-mă pe primul tip care își
freacă mâinile.
— Sau pur și simplu mergem la apartamentul ei și ne prefacem că
suntem cu proprietarul sau așa ceva. Pariez că s-ar deschide, nicio
problemă.”
„Oh, s-ar deschide în regulă”, rânge al doilea tip. „Pentru nenorocitul
meu de pula.”
Furia fierbe în mine.
"Omule!" Primul tip râde, luând în mână o înghițitură dintr-o sticlă.
„Cine spune că primești primele băuturi?”
„La naiba, omule. Fundul nenorocit al târfei e al meu ...”
"Spune-mi."
Amândoi încep la sunetul vocii mele. Încet, ies din umbră în timp ce ei
se uită nervos unul la altul, apoi la mine.
Întunericul meu se îndoaie, pulsand chiar sub piele.
"Scuzați-mă? Ce sa-ti spun-"
„Spune-mi că promiți să stai departe de ea. Spune-mi că juri că nici
măcar nu te vei mai uita la ea sau nu te vei mai gândi la ea, atâta timp
cât îți cruț viețile jalnice și fără valoare.”
Cei doi idioți se uită din nou unul la altul, batjocoresc și apoi se întorc
la mine.
„Cine dracu ești tu, iubitul ei?” al doilea tip chicotește.
„Nu, frate”, tăgănește tâmpitul numărul unu. "Prea batran. Seamănă
mai mult cu tatăl ei de zahăr.”
Îmi rostogolesc umerii, spărgându-mi gâtul în timp ce îmi strâng
caseta de țigări și îmi pun una între buze. Îl aprind cu Zippo-ul meu
fără să scot un cuvânt.
Al doilea tip se uită fix la mine, clătinând din cap. „Dacă cauți astfel de
promisiuni, poți să te draci imediat și să-ți scoți fundul din...”
"Ai inteles gresit." Îmi trag încet de fum. „Nu caut să aud promisiunile
tale. Caut să-ți aud minciunile . O face mult mai distractiv, având în
vedere cât de ușor va fi.”
Ei se uită la mine.
„Ce face mai distractiv?”
„Da, ce crezi că va fi ușor, amice?”
„ Te ucid .”
Clipesc la cuvintele mele contondente. Îmi trag calm țigara, ochii mei
verzi înjunghiându-i prin întuneric.
„Îmi place atât de mult când cerșesc, imploră și mint printre dinți.”
Primul tip înghite. A doua se uită la prietenul lui, apoi la mine. „Ieși de
aici, al naibii de ciudat.”
Mâna îmi alunecă din buzunar. Lama strălucește în lumina slabă a
unei spălătorii de peste drum.
Zâmbetele le cad de pe fețe.
„Oh, așa e, nu?” tipul numărul unu mormăie rece, ridicându-și ușor
haina pentru a-mi arăta patul pistolului băgat în pantaloni.
„E ultima ta șansă să pleci, omule”, adaugă cel de-al doilea tip,
uitându-se la mine.
Zâmbesc subțire. "Nu, nu este."
„La naiba...”
„Este al tău .”
Se aruncă o privire unul la altul.
„Omule, la dracu ’ cu tipul ăsta.”
Problema este că dușul numărul unu este genul de idiot care cumpără
o armă pentru credință stradală, nu pentru că știe să o folosească.
Sau, de altfel, cum să-l scoată chiar și din nenorociți de pantaloni cu
orice fel de urgență.
O asemenea rușine.
Mă apropii de ele într-o milisecundă, iar ochii tipului cu pistolul se
mari, cu gura pufnind în timp ce lama mea se scufundă în stomacul
lui. Apoi din nou, și din nou. Cuțitul meu fulgeră peste gâtul lui,
transformându-și gâfâitul într-un gâfâit umed în timp ce cade la
pământ.
Pistolul încă nu i-a ieșit din pantaloni. Presupun că nu va fi niciodată,
acum.
Mă învârt spre cel de-al doilea tip, evitându-i cu ușurință pumnul
sălbatic înainte să-l prind de gât din spate. Lama mea se apasă pe
gâtul lui în timp ce pulveriza și se sufocă.
"Vă rog! Te rog, omule! Jur, doar vorbeam prostii despre fata aia!
Doar prostii! Jur pe Dumnezeu...”
„Dumnezeu nu este aici acum.”
Lama îi apasă jugulara.
„ Te rog ! Îți jur că voi face orice spui! Nu mă voi uita niciodată la ea!
Nici măcar nu mă voi gândi la ea!”
Minciuni. Minciuni disperate, disperate .
Întotdeauna au un gust atât de dulce.
„Nu voi mai veni niciodată în acest cartier nenorocit, promit!”
Ei bine, nu greșește acolo.
Brațul meu smulge. Sângele țâșnește pe zidul de cărămidă de lângă
noi. Apoi am lăsat sacul de rahat să cadă la pământ lângă primul.
Țigara mi-a căzut din gură undeva în ultimele nouăzeci de secunde de
haos. Așa că scot un altul din carcasă și îl strec între buze. Îi
declanșez scânteia și inspir încet, privind în jos gânditor la cei doi
nenorociți morți pe pământ.
Le trag la coșul de gunoi din spatele clădirii lui Una și le acopăr cu
gunoi. Cât de potrivit . Folosesc o sticlă de sifon pe jumătate goală
din același tomberon pentru a spăla sângele de pe cărămizi și pământ
de la capătul aleii. Dar nu contează prea mult. Nu în acest cartier.
Folosesc dezinfectantul și șervețelele pe care le păstrez în
portbagajul GTO exact în acest scop pentru a curăța. Apoi ma urc la
volan si pornesc motorul.
Monstrul meu încă mârâie.
Întunericul meu este încă în plină expansiune și înfocat.
Nevoia este încă acolo și, se pare , simpla sângerare nu mai face asta.
Nu mă va mulțumi.
Nu când am gustat -o .
9
 UNA
GLUMEȘTI AL NAIBII DE MINE .
Peste stradă de Ritz-Carlton, mă opresc pe loc, cu falca deschisă, în
timp ce mă uit la bannerul care salută evenimentul de gală.
E nebun de rahat .
Adică, evident că este. Din punct de vedere istoric, empiric, Cillian
Kildare este – mai presus de orice altceva – cunoscut pentru că este
un psihopat categoric. Doar că nu credeam că este atât de nebun.
De două săptămâni, am încercat să găsesc ținta pe care trebuia să o
ucid la Club Venom. De două săptămâni, am tot încercat să mă forțez
să mă gândesc la el doar așa: o țintă. Un monstru. Dusmanul.
Nu bărbatul care m-a atins așa cum mi-am dorit în secret să fiu atins
de ani de zile. Nu omul care a trezit și a trezit în mine un întuneric
aprig care, în același timp, mă sperie și mă transformă într-un stâlp de
foc.
Dar, în sfârșit, după două săptămâni – timp în care Cillian a dispărut
aparent de pe fața pământului – am o deschidere.
Este un om inteligent. Nu este ca și cum toată lumea din acest oraș
nu ar fi conștient de familia Kildare sau ar fi ignorată de prezența,
puterea și modul în care își câștigă banii. Doar că, dacă atârnă destule
lucruri strălucitoare și frumoase „acolo”, oamenii nu acordă prea
multă atenție rahatului întunecat, murdar și ilegal pe care ești ocupat
să le faci „aici”.
Știam că Cillian mergea la o gală majoră de strângere de fonduri în
sala de bal de la Ritz-Carlton, unde – incredibil – prezenta ceea ce se
zvonește a fi un cec de donație de șase cifre.
Mă tot privesc la bannerul de gală de deasupra ușilor principale de la
Ritz, cu capul clătinându-mi încet o parte în alta.
Pur și simplu nu mi-aș fi imaginat, în cele mai nenorocite vise ale
mele, că evenimentul de gală la care a vorbit șeful uneia dintre cele
mai mari organizații criminale din oraș și la care a donat un cec
consistent, a fost nenorocitul de Balul Polițistului .
Și iată-mă, plănuiesc să valsez acolo să-l ucid.
Nenorocitul .
Nervos, deschid ambreiajul. Dezlipesc ușor căptușeala și arunc o
privire la lama de plastic, dar încă ascuțită ca brici, ascunsă înăuntru
– ceva lăsat în pragul ușii mele de Apostle în această dimineață, fără
îndoială, plastic pe care să îl obțin de orice detector de metale.
Dar să trec prin ușa din față pare că va fi cea mai mică dintre
nenorocitele mele probleme în seara asta.
Înghit în sec, sugându-mi dinții în timp ce mă uit peste stradă la
hoardele de polițiști care se gândesc afară și intră în hotel.
Nu. Este o nebunie. Este imposibil.
Este ceea ce trebuie să faci .
Evit taxiurile care traversează strada, apoi le zâmbesc plăcut celor trei
tineri ofițeri de poliție care se grăbesc să-și ofere brațul să mă ajute
să urc scările cu tocuri falnice în holul principal.
„Observați că nu ați sosit cu nimeni”, spune sergentul care mă ajută
să urc treptele cu grijă, cu un rânjet plin de speranță.
„Oh, ești cel mai dulce ”, zâmbesc imediat înapoi. „Dar mă întâlnesc
cu cineva înăuntru.”
În vârful scărilor, pleacă de partea mea cu un oftat apreciativ. „Ei bine,
este un om norocos.”
Nu tocmai .
Ținuta mea de seară nu este evaluată ca la Club Venom. Dar încă sunt
îmbrăcat să ucid.
Joc total destinat.
Lăsat în voia mea, nu aș fi putut să pun mâna pe cocktail-ul negru de
la Renta pe care îl port în prezent. Nu cu venitul meu negativ. Și mă
pricep la deșteptură când vine vorba de furturi, dar nu atât de bine.
Din fericire, rochia a fost un apostol la ușa din față în această
dimineață, împreună cu poșeta și pandantivul greu și lanțul de la gâtul
meu.
În interiorul hotelului, îmi pun clutch-ul mic peste umăr pe cureaua lui
mică, simțind greutatea ușoară a lamei de plastic ascunsă înăuntru.
Nu, detectorul de metale nu a detectat-o. Intru în sala de bal uriașă și
aurita de la Ritz, încercând să-mi țin nervii împreună, în timp ce
privesc sutele de ofițeri de poliție zâmbitori care zâmbesc prin
cameră.
Cum naiba o să fac asta .
Unu, pentru că mă aflu într-o mare a naibii de forțe de ordine. Și doi,
pentru că, chiar dacă îmi spun că am purtat o mască înainte, chiar
dacă nu port o perucă blondă în seara asta, părul meu natural închis
la culoare...
Doar că nu are cum să nu știe că sunt eu. Eram destul de aproape
când l-am înjunghiat.
Îmi arde fața.
Intim apropiat. Cât de aproape pot fi doi oameni, de fapt.
Tremur când corpul meu își amintește brutalitatea atingerii lui.
Săruturile pedepsitoare. Împingerea vicioasă a șoldurilor lui care a
sfâșiat mai mult decât virginitatea mea.
Mi-a deschis inhibițiile și în noaptea aceea. El a turnat benzină pe cele
mai întunecate, cele mai depravate și ascunse îndoieli ale mele și a
stabilit un potrivire cu ele - fantezii și dorințe pe care nu le-am
recunoscut niciodată unei alte persoane.
Mă întorc și scot un pahar de șampanie dintr-o tavă care trece în timp
ce scanez camera, căutându- l .
Pentru energia lui întunecată și răuvoitoare. Pentru acei ochi verzi
veninoși pe care i-aș cunoaște oriunde.
„Domnișoară?”
Tresesc, aproape vărsându-mi șampania în timp ce mă învârt, cu
mâna zburând spre ambreiaj. Dar bărbatul în vârstă cu fața roșie, cu
bara de locotenent pe uniformă, care zâmbește la mine, nu este
Cillian.
„Nu am observat niciun inel”, zâmbește el. — Crezi că te-aș putea fura
pentru un dans?
„Oh, eu...” Zâmbesc, înghițindu-mi nervii – și jumătate din șampanie.
"Sigur!"
Adică mai trebuie să fac turul camerei. Dar dacă Cillian mă vede
înainte să-l observ, aș putea la fel de bine să am un locotenent al
poliției de New York care mă învârte pe ringul de dans când o va face.
Locotenentul rază în timp ce îmi așez paharul pe o altă tavă care trece
și mă mișc să-l iau de mână.
Care este exact momentul în care îl simt, ca o briză rece care suflă
printr-o uşă deschisă. Ca și cum vopsea neagră picurată în apă
limpede, se învârte și se întunecă și se răspândește.
Ca o energie vicioasă alunecând peste pielea mea.
— Locotenentul O'Reilly.
Privirea bătrânului trece peste mine și o privire la jumătatea distanței
dintre frica abjectă și un zâmbet adulator îi inundă fața când își pune
ochii pe el.
Cillian.
"Ah! Domnule Kildare!”
Mă înțepenesc, nu vreau să mă întorc și să-l înfrunt, dar înțelegând că
ar părea ciudat să nu o fac. Așa că trag aer în piept și, încet, mă
rotesc. În momentul în care ochii mei îi găsesc pe ai lui, îl pot vedea
clar.
Da. El știe exact cine sunt.
„Dan. Văd că ai întâlnit întâlnirea mea pentru seara.
Îl simt pe bietul locotenent că se înțepenește în spatele meu în timp ce
pulveriza.
„Întâlnirea ta! Eu... cele mai umile scuze ale mele, domnule Kildare, nu
mi-am dat seama...
Cillian râde — nu vâscos sau răutăcios. Este un râs cald, non-
amenințător, pe tot corpul, care sclipește ochi.
El este bun .
Dar nu este perfect. Poate fi practicat până la punctul aproape de
perfecțiune în capacitatea sa de a masca monstrul de dedesubt. Dar,
dacă te uiți îndeaproape – și, crede-mă, o fac – poți vedea acea
întuneric care se scurge pe margini, ca cerneala care curge de sub o
mască.
„Te rog, deloc. Dar mă tem că trebuie să o fur înapoi acum.
Ochii lui se îndreaptă atât de puternic spre ai mei, încât chiar sângele
din venele mele se răcește.
M-a așteptat. Așa spune privirea otrăvitoare din ochii lui.
La naiba, cred că tocmai am intrat într-o capcană. Iar nervii care îmi
zvâcnesc pe coloana vertebrală și firele de păr care mi se ridică pe
ceafă îmi spun că este timpul să plec naibii de aici.
„Oh, Cillian”, râd, nu la fel de convingător ca el. „Cu siguranță o
donație de șase cifre pentru eroi precum locotenentul O’Reilly poate
veni doar cu un mic dans?”
Cillian zâmbește. Locotenentul O'Reilly chicotește în spatele meu.
„ Șase cifre? Îți lipsesc câteva zerouri acolo, draga mea. Presupun că
domnul Kildare a fost prea modest pentru a vă spune toată amploarea
generozității sale.
Stai, ce ?
Se întinde pe lângă mine să bată o mână fermă pe umărul lui Cillian.
„Trebuie să vă mulțumesc personal, domnule Kildare. Vom folosi cele
treizeci de milioane în valoare.”
Ce. The. La naiba .
— Nu mă îndoiesc că o vei face, Dan. Cillian zâmbește rece, ochii lui
zbârnind în mine ca niște cuțite cu vârf de venin. „Știți, am auzit că
crimele violente sunt în creștere în aceste zile în orașul nostru
frumos. Înjunghiuri și altele.”
Înghit în sec în timp ce ochii lui îi captivează pe ai mei, fără să
clipească.
— O grămadă de nenorociți de sălbatici acolo, vă spun, domnule
Kildare, oftă cu simpatie locotenentul O'Reilly. „Tocmai noaptea
trecută, de fapt, au găsit câțiva oameni de jos într-un garaj. Pare a fi
legat de bande. Două împușcături, unul cu gâtul tăiat. Un biet
nenorocit i s-a găurit mâna de un burghiu de presa, vă puteți
imagina? Și alte două aparente vieți joase au fost tăiate chiar noaptea
trecută la colțul dintre 11th și West 44th . ”
imi este frig.
Acesta este blocul meu...
— Groaznic, murmură Cillian, clătinând din cap, dar ținându-și ochii
lipiți de ai mei tot timpul. „Nu știi niciodată cine sau ce este acolo,
așteaptă să te înjunghie în spate.” Ochii i se îngustează. „Sau lateral.”
Înghit în sec, în timp ce el se întoarce pentru a arăta un zâmbet
învingător și exersat către locotenentul O'Reilly.
— Ei bine, locotenent, dacă nu te superi...
„Oh, nu, desigur, domnule Kildare. Bucură-te de seara ta și îți
mulțumesc din nou pentru generozitate.”
"Desigur."
„Îmi face plăcere să vă cunosc, domnișoară”, spune politicos
locotenentul O'Reilly înainte de a se întoarce și de a se îndepărta.
Gâfâi când Cillian mă apucă instantaneu de mână și de talie. Înainte
să-mi dau seama, mă învârt în timp ce el mă învârte pe ringul de dans.
Încerc să mă îndepărtez, dar strânsoarea lui este ca fierul, înfipt în
carnea mea și strângându-mă puternic de pieptul lui.
Tremur în timp ce ochii mei se ridică și îl văd înălțându-se deasupra
mea în timp ce mă prinde de corpul lui dur ca piatra.
„Te rog”, zâmbește el subțire. "Te rog. Încearcă ceva stupid.”
Gâfâi din nou când el mă învârte brusc în timp cu muzica de vals care
vine de la mica orchestră de peste cameră. Apoi mă sufoc din nou cu
răsuflarea în timp ce mă strânge cu putere înapoi de pieptul lui.
Deodată, mâna lui o părăsește pe a mea, trântindu-se spre părul meu.
"Au!"
Trec în timp ce el apucă o mână de el înainte de a-mi smulge clema
din pletele mele întunecate și de a o smulge. Îi dă o lovitură rapidă,
uitându-se la el când o lamă nu alunecă afară.
"Fericit?"
Nu spune nimic în timp ce-l strecoară în buzunarul jachetei,
întorcându-se să-mi privească părul în timp ce mi se prăbușește pe
umerii goi.
„Nu erau blonde?” spune el pe un ton tăiat, întunecat, irlandezul
tachinandu-mi pielea.
Inima îmi sare în timp ce mă învârte încă o dată, aducându-mă din nou
la pieptul lui după aceea.
„Te ascunzi în spatele polițiștilor, nu-i așa?”
Zâmbește și își arcuiește o sprânceană.
— Se pare că mă ascund, draga mea?
„Se pare că te asiguri că nu mai pot pune un cuțit în tine.”
„În general, să-mi pun un cuțit în mine nu se află pe lista mea de
lucruri de făcut.”
Continuăm să dansăm, trântind în lateral înainte ca el să ne învârtă pe
amândoi.
„Dar”, mârâie el. „La întrebarea orei: m-ai urmat aici ca să încerci să
mă înjunghii din nou, sau...” zâmbește cu fericiți, tăindu-mi răsuflarea
în timp ce se aplecă brusc și îmi șoptește la ureche.
„... m-ai urmărit aici pentru că ești disperată să mai vii peste
nenorocitul meu gros din nou?”
Dulce. Lord.
Fața mea arde înverșunat. Mă străduiesc să mă îndepărtez, dar
strânsoarea lui nu face decât să se strângă.
„Sau poate ambele? O mică reprezentație drăguță de bis de dragul
vremurilor de demult?”
Mă uit la el. „Crezi că glumitul despre asta te va salva?”
„Cred că nu mă sperii , fetiță”, mârâie el rece, transformându-mi inima
în gheață în timp ce frigul îmi sfâșie pielea. „Cred că m-am uitat mult
mai adânc în întunericul pe care îl porți așa cum l-ai cumpărat de la un
magazin ieftin. Un magazin de costume de Halloween.”
Mă încrezesc, cuvintele lui apăsând un trăgaci adânc în mine.
„Nu știi nimic despre m...”
„Nu… Una ?”
Podeaua cade de sub mine. Inima mea se transformă în gheață.
Oh dracu .
Am presupus că mă va cunoaște în seara asta odată ce mă va vedea.
Dar m-am gândit că mă va cunoaște doar ca fiind fata de la Club
Venom.
Nu am crezut niciodată că va ști cine sunt cu adevărat.
Cillian zâmbește. „O să-ți fac asta foarte ușor, fetiță.”
„Nu-mi mai spune așa.”
„Ai prefera „cățeaua care a încercat să mă înjunghie”?” se repezi el.
„ Te -am înjunghiat.”
"Ah, da. Cinci centimetri adâncime înăuntru. Dar apoi…” îmi zâmbește
cu răutate. — Tu ai luat mult mai mult de cinci centimetri, nu-i așa?
Fața mea arde fierbinte.
„O fată atât de bună.”
La naiba .
În secunda în care rostește cuvintele, miezul meu se strânge și se
încinge de căldură între coapse în timp ce îmi strâng buzele strâns.
„Sau, știu”, gândește el. „În loc de fetiță, ce-ar fi să mergem cu micuța
mea jucărie ?”
Zâmbește cu cruzime la felul în care mă înțepenesc. La felul în care
fața mea se inundă de căldură rușinată. La felul în care îmi cade gura
deschisă înainte să o pot opri.
„Te rog”, murmură el. „Poți încerca să negi, dacă vrei. Dar amândoi
știm că ai fost.”
Gâtul meu face o mișcare de înghițit, dar nu face nimic pentru a
îndepărta nodul prins acolo. Încerc cu disperare să respir și eu
căldura de pe față. Dar nici asta nu merge.
Nu eram pregătit pentru asta.
Nu eram pregătit pentru el .
Cillian oftă, spărgându-și gâtul înainte ca acei ochi letal veninoși să-
mi înjunghie din nou sufletul.
— O să-ți fac asta ușor, Una. Tremur când el se apropie din nou. „
Plege-te ”, mârâie el îngrozit în urechea mea. „Orice ai crede că sunt,
oricât de supărat ai fi pentru ceea ce s-a întâmplat cu nebunul tău de
tată...”
Mă străduiesc să-mi smulg brațele de pe el, dar este ca și cum m-ai
lupta cu un zid de cărămidă. Sau forța gravitației.
„Pot să vă asigur că a meritat tot ce i-a venit în cale. Așa că, pentru
ultima oară, fetiță…” șuieră Cillian, ochii mijindu-se în fante în timp ce
se îndreptau spre ai mei. „ Mergi. Departe . Sau îți promit, asta nu se
va termina bine pentru tine. Să pleci este calea ușoară, de departe.”
În cele din urmă, reușesc să înghit nodul din gât.
„Și pe calea grea?”
Buzele lui se îndoaie la colțuri. „Aș sugera foarte mult să nu aflu.”
Dintr-o dată, a plecat. Îmi coboară strânsoarea de la încheietura mâinii
și de la șold, se întoarce și dispare în mulțimea de ofițeri de poliție,
lăsându-mă tremurând și amorțit stând acolo pe ringul de dans.
Simt că tocmai am alergat un maraton.
A înotat un ocean.
A mers în picioare cu diavolul însuși.
Dar încă sunt aici. Inca rezist. Și asta va fi ultima greșeală pe care o va
face vreodată.
Totul în mine se concentrează cu laserul în timp ce mă scutur de
tremorurile pe care le-a lăsat curgând prin mine. Mă gândesc la Finn.
Mă gândesc la tot ce a făcut pentru mine în toți acești ani.
Te-am prins, lunatic...
Ei bine, de data asta, te am pe tine , Finn.
Mă strec prin mulțime, cu ochii năvălind sălbatic până îl zăresc. Cillian
se îndepărtează de sala principală de bal și pășește într-un hol lateral.
Urmez.
Zumzetul mulțimii și muzica din orchestră se estompează în timp ce
merg repede pe hol după el. Se oprește în colțul de la capăt, iar inima
îmi sare în gât în timp ce mă strec repede într-un alcov. Număr până la
cinci, apoi mă uit la față după colț.
El a plecat.
Alunec de pe călcâie, nu vreau ca clacănitul să mă dea departe. Alerg
pe hol, fac o pauză la colț și apoi mă uit cu grijă în jurul lui...
... tocmai la timp pentru a-l vedea pe Cillian aruncându-se în stânga și
în dreapta înainte de a se strecura printr-o ușă de la capătul holului și
s-o închidă în urma lui.
Zâmbesc în sinea mea.
Ar fi trebuit să rămână în sala de bal plină de polițiști.
Îmi desfac geanta și o deschid, dezlipind căptușeala interioară și
scoțând cuțitul ușor, încă ascuțit letal, în ciuda faptului că este din
plastic, cu o margine și un vârf șlefuit până la precizie chirurgicală.
Acest lucru se întâmplă cu adevărat de data asta. Și după asta, sunt
doar o dată mai aproape de a-mi salva fratele.
Desculț, merg pe hol până ajung chiar în fața ușii prin care a trecut.
Habar n-am ce e pe cealaltă parte, dar văd că e întuneric acolo din
crăpătura de sub uşă. Respirând, îmi las călcâiele și geanta în jos, îmi
încurc degetele strâns în jurul mânerului lamei și răsucesc clanța ușii.
Ușa se deschide în tăcere. Ochii mei se aruncă în jur, căutându-l, sau
o capcană, sau o ambuscadă. Apoi îngheț.
Stă lângă fereastră, cu silueta întunecată și nemișcată în lumina
luminilor orașului care strălucește din exterior. Bucle de fum din
țigara din mână. Mâna mea se strânge în jurul lamei și inspir profund,
dar în liniște.
Apoi mă mișc, repede .
Grăbesc distanța dintre noi fără niciun sunet, așa cum am fost
antrenat. Într-o mișcare rapidă, mă întorc și îi înfund lama în spate —
o dată, de două ori, de trei ori; un al patrulea. Când nu strigă, creierul
meu scurtcircuitează în confuzie înainte să-l înjunghi din nou, și din
nou, și din nou...
Până când manechinul pe care tocmai l-am tăiat în panglici se
răsturnează în liniște și se rostogolește pe podea.
Oh la naiba -
Țipătul nici măcar nu-mi iese din gură înainte ca o mână să-l înfășoare
cu putere. Celălalt al lui îmi smulge cuțitul din mână, zvârnindu-l să
zbucnească pe podea, apoi îmi strânge brațele la spate și le ține
strâns acolo.
Frica îmi inundă sistemul. Panica îmi strica creierul și se scurtează.
Un gâfâit mă lovește în piept când simt mirosul lui de piele întunecată
și de whisky, iar Cillian mă prinde cu spatele de pieptul lui.
"Fata buna. Speram atât de mult că vei alege calea grea.”
10
 UNA
FRICA, după cum se spune, este ucigașul minții.
Pepită aia nu este de la tatăl meu, totuși. Acesta este Frank Herbert.
Versiunea tatălui meu era mai degrabă „dacă îngheți și te sperii ca un
copil, te voi răni”.
Cred că aveam nouă ani când mi-a predat acea lecție.
Dar, nenorocitul care a fost, acea lecție — toate lecțiile lui — sunt încă
blocate în creierul meu.
Ca cancerul.
Pentru o fracțiune de secundă, mă gândesc să o lupt pe Cillian. Dar
acel plan zboară pe fereastră în clipa în care strângerea lui se strânge
pe încheietura mâinii mele. Mâna de pe gura mea coboară, curgându-
mi în jurul gâtului și trimițându-mi foc electric prin nervi.
Nu pot să ripostez. E mult prea mare și prea puternic. Și chiar mai rău,
sunt deja prins.
Prins în capcană.
Așa că schimb tactica: încep să plâng.
„ Te rog! ” Plâng, sufocându-mă violent, cu gâtul strâns. "Vă rog! M-
au forțat!”
Cillian chicoti, pieptul lui ferm bubuind pe spatele meu. — Încearcă
din nou, fetiță.
„Nu înțelegi! Va rog ! Aveau să ucidă…” Înghit. "Pe mine! Aveau să
mă omoare dacă nu vin după tine! Jur!"
Oftă, neclintit. „Este un mic basm frumos.”
„ Te rog !” Plang și mai tare, forțându-mi lacrimi adevărate pe obraji.
"Sunt doar o fata! Te rog să nu mă omori!”
Acolo. Iata.
Nu e mult, dar dintr-o dată, îmi dau seama că am cea mai mică
deschidere. Face o pauză, strânsoarea i se slăbește. Este doar o
fracțiune, pentru doar o milisecundă. Dar este șansa mea și nu o voi
pierde.
Într-o singură mișcare, ridic piciorul și apoi călc puternic pe arcul lui.
Cillian mormăie, iar mâna lui pe gâtul meu se slăbește de un fir de
păr.
Este tot ce am nevoie.
Sâsâit, îmi împing coatele înapoi, tare — mai întâi dreapta, pătruns în
coastele lui, apoi stânga. Acela, țintesc mai sus, și când îmi simt cotul
se conectează cu ceva moale sub hainele lui, care sigur ca rahatul se
simte ca tifon și bandaje, știu că mi-am atins punctul.
Mormăitul lui agonisit de durere cam dezvăluie și el.
Îmi încleștesc din nou cotul de rana lui de cuțit și apoi a treia oară,
pentru a face o măsură bună, înainte ca strânsoarea lui să se
slăbească asupra mea.
Atunci dau cu șuruburi .
Mă repez prin cameră orbește în întuneric, tresărind de durere când
coapsa mea se lovește de o masă laterală. Dar mă trântesc spre uşă,
pentru că dacă pot să ies acolo, pot să fug. Sau sunați la poliție. Sau-
Un țipăt izbucnește de pe buzele mele când el se lovește de mine din
spate, luându-ne pe amândoi pe podea. Mă sufoc, strâng din gheare și
întinz mâna spre ușa din fața mea. Cu greutatea lui încă ținându-mă
de pământ, brațul lui Cillian zboară pe lângă al meu, degetele prinzând
marginea ușii și trimițând-o să se închidă ferm.
„ A fost o greșeală dracului ”, îmi răpește el aspru în ureche.
Îmi blochez călcâiul înapoi și în sus. Cillian mârâie, aruncându-se în
lateral pentru a nu fi lovit în mingi. Mă ridic în mâini și în genunchi,
zbârnindu-mă pe podea înainte de a fi trântit brusc înapoi sub
greutatea lui.
strig în timp ce șoldul îmi lovește podeaua și ceva aspru îmi ciupește
sânii. Cu groază, mă uit în jos și îmi dau seama că unul dintre sânii
mei a alunecat din partea de sus a rochiei și sfarcul meu tocmai a fost
târât dureros pe podeaua de lemn.
Încerc să mă retrag din nou, dar de data aceasta, el este pregătit
pentru mine.
Și al naibii de supărat .
Îmi prinde piciorul, răsucindu-l cât să mă facă să mă sufoc de durere
înainte de a-l scăpa pe podea. Mă prinde, mâna lui apucându-mi un
pumn de păr de scalp și trăgând. Greu.
Mă urăsc pentru felul în care corpul meu reacționează la asta.
Eu nu inchid. nu plâng.
Mă ud al naibii .
Pentru că bineînțeles că da. Pentru că sunt nebun, și rupt, și sever,
sever nenorocit înăuntru.
Simt corpul musculos al lui Cillian ținându-mă, șoldurile lui
zdrobindu-mă în fund – ceea ce face cumva toată această experiență
mortificantă și mai rea-prin-ce-aș-adică-mai bine, la naiba. Se aplecă
peste mine, iar ochii îmi se umflă în timp ce cealaltă mână a lui
alunecă brusc sub mine pentru a-mi strânge brutal sânul expus.
Degetele lui ciupesc brusc mamelonul.
Si geam.
Dulce Isuse, ucide-mă acum, geme .
— Ți-ar plăcea asta, nu-i așa?
Tremur, mușcând un scâncet când buzele și vocea lui îmi ating
urechea. Mâna lui se strânge în părul meu, degetele lui ciupindu-se
aspru în timp ce șoldurile lui îmi înfundă fundul, lăsându-mă să-l
simt... pe el .
Tot el.
Greu.
Doamne .
„Ai vrea să te trag,” îmi răpește el întunecat în ureche. „Fie că ai vrut
sau nu.”
Ochii mi se umflă din nou, pulsul îmi urlă în urechi.
„Ți-ar plăcea să iau această păsărică mică și să o trag crudă.”
scânc. Cillian chicotește întunecat, iar eu strig în timp ce degetele lui
îmi ciupesc și îmi răsucesc mamelonul exact când dinții lui mușcă cu
putere de carnea moale a gâtului meu.
"Bine. Poate mai târziu, dacă mă întrebi frumos.”
Pulsul îmi tună.
"Să mergem."
Mă smulge brusc. Ceva se înfășoară în jurul capului meu, alunecând
între buze și dinți. Un căluș. M -a bătut al naibii .
Mă împinge brusc înainte, afară pe ușă, în holul întunecat. Dar orice
speranță pe care le am ca el să fie suficient de nebun încât să mă
târască pe lângă o sală de bal plină de polițiști se evaporă când ne
întoarcem și ne îndreptăm pe hol.
Când am ajuns la casa scărilor, am început să mă bat și să lovesc cu
piciorul. Cillian oprește frigul ăsta ridicându-mă de parcă aș cântări
mai puțin decât nimic și aruncându-mă – nenorocitul mă aruncă –
peste umărul lui. Mă zvârcolesc și țip și mă încurc și mai tare...
… până când palma lui coboară cu o lovitură puternică în fundul meu.
Maxilarul îmi slăbește. Sângele meu se transformă în foc.
Pentru un moment înfiorător, cred că sunt pe cale să-i pătesc umărul
jachetei cu excitarea mea. Mai ales când o face din nou, de data asta
ridicându-mi mai întâi fusta, astfel încât palma lui să lovească carnea
goală. Fața mea se inundă de căldură, în timp ce mâna lui zăbovește
pentru o clipă pe pielea usturătoare a obrazului meu fund, frecându-
se scurt peste ea și pe spatele curelei mele înainte de a scăpa.
Pe alt hol, Cillian deschide cu piciorul o ușă de serviciu din spate.
Tremur când aerul rece al nopții îmi lovește coapsele goale când
ieșim pe aleea din spatele Ritzului.
Unde așteaptă o mașină neagră.
„ VĂ ROG! ” țip eu. Dar este mai degrabă un „ PUHHEESH! ” în jurul
călușului îndesat în gură.
Singurul răspuns al lui Cillian este încă o lovitură în fundul meu.
Apoi mă smulge brusc de pe umărul lui. Gâfâi în timp ce mă trântește
în lateralul mașinii și se aplecă, sugând aerul din plămâni. — Am
terminat să mă joc cu tine, Una.
Mă scânc în timp ce mă învârte brusc, îmi prinde brațele la spate și
îmi înfășoară gâtul cu o mână puternică, plină de vene.
„Și acum vii cu mine.”
Adrenalina îmi urlă prin vene. Teroarea îmi inundă inima. Pentru că,
pentru toate fanteziile mele interzise și oribile care implică acest om,
acesta este încă Cillian Kildare .
Psihopat certificat.
Ucigaș vicios.
Și un bărbat care se uită la mine de parcă ar decide chiar aici, chiar în
acest loc, dacă să mă tragă sau să mă omoare.
Sau poate chiar ambele, în cine știe în ce ordine.
Nu aștept să-l las să-și dea seama. Într-o singură mișcare, îl călc
puternic pe picior și mă răsucesc, folosind o versiune bastardă a jiu-
jitsu pentru a scăpa din strânsoarea lui. Antebrațul meu se trântește,
prinzându-l prin surprindere în gât, înainte să mă învârt și să mă
arunc.
Fac toți doi pași înainte ca o mână să-mi apuce un pumn vicios și
dureros din părul meu. strig prin călușul încă din gură, sufocându-mă
și gâfâind în timp ce mă smulge înapoi. Un braț ferm și musculos mă
înfășoară în jurul gâtului și țip în căluș când simt metalul rece al
cătușelor care îmi asigur încheieturile la spate.
„Îmi place atât de mult când alegi calea grea .”
țip când o pungă îmi trece peste cap. Apoi, tot ce știu este că sunt
ridicat și aruncat fără ceremonie în ceea ce este clar portbagajul, care
apoi se închide înainte ca mașina să pornească.
Și apoi plecăm, numai Dumnezeu știe unde.
GÂFÂI, tresărind când geanta îmi este smulsă din cap. Tremur și, în
timp ce ochii mei se adaptează la lumina albă strălucitoare, ei
scanează camera.
Inima îmi urcă în gât.
Unde dracu sunt?
Este o cameră care s-ar putea foarte bine să fi fost odată literalmente
un abator sau un dulap pentru carne. Sau cel puțin, pot doar să sper
că „o dată” a fost și nu este „în prezent”.
Sunt într-un scaun de metal în centrul camerei cu lumină
fluorescentă. Pereții și tavanul sunt placați cu metal. Podeaua este din
beton, cu scurgere la mijloc.
Și sunt lanțuri cu cârlige dracului atârnând de tavan.
O să mă omoare. De fapt, o să mă omoare, chiar aici.
„Bine ați venit în noile dumneavoastră locuri de cazare, doamnă
O'Conor ”, mârâie el din spatele meu, surprinzându-mă. Mă învârt,
tremurând în timp ce el zâmbește cu gheață. Tres când se întinde spre
mine, sigur că o să lovească. Dar folosește doar un deget pentru a-mi
prinde călușul încă în gură și pentru a-l elibera.
Pârâie, gâfâind după aer curat în timp ce tremur. Când ochii mei se
concentrează asupra mâinii lui, mă înroșesc.
Gaul este o pereche de chiloți mei — cei albaștri, cu palmierii negri.
Perechea pe care am crezut că a mâncat-o uscătorul, sau că Bones o
ascunsese sub pat sau așa ceva.
Dacă sunt în mâna lui Cillian, nu poate însemna decât un lucru.
A fost în apartamentul meu.
Înghit în sec în timp ce ochii mei se îndreaptă spre ai lui și un fior îmi
curge pe șira spinării.
"Ce vrei cu mine?"
Cillian râde rece. „Ce vreau cu tine? Cu micul psihopat care a încercat
să mă omoare nu o dată, ci de două ori?
Gâfâi când el se aruncă înainte în fața mea, zâmbetul lui dizolvându-
se într-o privire aspră și vicioasă de răzbunare.
„ Eu. La naiba. Mirare. ”
Frica goală mă tremură.
„Eu...” bâlbesc. „Nu am făcut-o, adică nu am fost...”
„Știu că ai primit comenzi doar de la cineva pe acele telefoane. Cineva
care este suficient de inteligent să le folosească o singură dată și să-ți
spună să le rupi în jumătate când ai terminat cu ele.”
Nu-mi pot smulge ochii de ai lui.
„Ceea ce vreau cu tine , Una, este să știu cine este nenorocitul acela
de persoană .”
Este o alegere usor de facut. Dacă îi spun lui Cillian despre Apostle,
Finn e ca și mort. Dacă nu o fac, Cillian s-ar putea să mă omoare, dar
îl poate salva pe Finn. Adică ce rost ar avea să-l ucid pe Finn dacă
sunt deja mort?
Stomacul meu se încordează.
Sau poate că Apostolul încă mi -ar ucide fratele. Dar asta e doar
poate. Este un da categoric dacă îi spun ceva lui Cillian. Este atat de
simplu. Rămân tăcut în timp ce mă uit direct la el.
Sprânceana i se ridică, amuzamentul întunecat strecurându-se peste
chipul cizelat și în ochii lui străpunzători de smarald.
"Bine?"
Îmi strâng buzele, mă uit fix la el, fără să spun încă nimic. Sprânceana
lui Cillian se încruntă profund și oftă.
„Ne putem ajuta unul pe altul, Una. Sau chiar trebuie să trec la trap
din nou în discuția de încurajare pe cale ușoară și grea? Pentru că
sunt destul de sigur că știi ce opțiune voi prefera întotdeauna în acel
scenariu.”
„De ce te-aș ajuta?” Scuip.
El zâmbește sumbru. „Pentru că știi cine sunt. Și știi de ce sunt
capabil.” Tremur când el se apropie și mai mult de mine. „Și poate știi
chiar cât de mult îmi place să fac ceea ce sunt capabil.”
Mă uit liniștit la el.
„Ești un monstru.”
Gâfâi când el se îndreaptă spre mine, cu o mână încolându-mi gâtul.
Gura lui coboară până la gâtul meu, iar dinții lui țin peste pielea mea
delicată.
reacționează trădător și rușinos la asta.
„ Sunt …?” îmi răpește gros în ureche. Mâna lui se strânge și un
zgomot de căldură sfârâie prin miezul meu.
Care este exact când mâna lui cade chiar între picioarele mele . Ochii
îmi ies din cap în timp ce el îmi ridică cu îndrăzneală rochia și îmi
îmbracă păsărica prin chiloți. Și înainte ca eu să pot face sau chiar să
încerc să fac un lucru, el îmi trage brusc un deget gros pe cusătura
mea .
ma topesc .
„Spune-mi, Una”, mârâie el încet, atât de aproape încât tremur la
căldura buzelor lui lângă urechea mea. „Dacă sunt un monstru, atunci
de ce te ud atât de naibii pentru mine ?”
Întreaga mea lume se învârte. Plămânii mei simt că aerul este prea
gros și prea greu pentru a putea respira. Electricitatea îmi trece prin
corpul spasme și zguduiește, toate venind de unde mă atinge.
„Eu… nu… ”
„Spuni acest cuvânt destul de mult pentru o fetiță rea a cărei păsărică
se transformă într-o mizerie al naibii de fiecare dată când te ating.”
Oh. Ale mele. La naiba. Dumnezeu.
„Acum”, mârâie el, brusc, retrăgându-se.
Doamne, urăsc cât de dezamăgit mă simt când face asta.
„Știu cine ești și chiar ar trebui să te ucid.”
Încerc din răsputeri să-mi șterg căldura și dorința de pe față în timp ce
îmi trag privirea către a lui. „Atunci de ce nu...”
— Pentru că o să mă ajuți, Una.
Poșeta buzelor mele. „Dacă te gândești o secundă...”
„Nu-mi amintesc să fi pus o întrebare care avea nevoie de un
răspuns.”
Mi se îngustează ochii. Cele Cillian nu clipesc.
„Acum, fă-te ca acasă. Este apă și o găleată aici în care poți să te
pipi.”
Scoate o găleată de metal de sub scaun cu două sticle de apă în ea. Și
deodată, îmi trece prin minte că această cameră este închisoarea mea
.
„Stai, nu mă vei părăsi...”
"Fată deșteaptă. Asta este, de fapt, exact ceea ce voi face.”
Un fior mi se strecoară pe coloana vertebrală în timp ce mă uit la
cârligele amenințătoare care atârnă de tavan.
„O să țip.”
„Și ești binevenit. Dar pot să garantez că niciun suflet nu te va auzi.
Acest loc este izolat fonic.”
Desigur că este .
Nu vreau să știu de ce.
„Bucurați-vă de șederea dumneavoastră la Hotel Kildare, doamnă
O'Conor. Încercați să nu vă distrați prea mult cât sunt plecat.”
Și fără un alt cuvânt, se întoarce și se îndreaptă spre ușă, încuind-o în
urma lui.
Sunt singur.
Tremur și fac o mișcare de a sta în picioare. Apoi tresar când lanțul
care leagă una dintre încheieturile mele de scaun – care este,
bineînțeles , fixat pe podea – mă oprește rapid.
Bastard.
Mă pot deplasa de pe scaun atât cât să-mi folosesc mâna liberă
pentru a apuca. Și pot ajunge la găleată, dacă trebuie să... o folosesc .
Asta este.
Aceasta este foarte mult o închisoare.
Dar deodată, mă înţepenesc. Mă așez pe spate pe scaun, cu mâna
tremurândă când ajunge până la colier.
Tot acolo.
Respir tremurat în timp ce îl scot, punându-l în poală și răsucindu-mă
la pandantiv. Vine încet în două. Inima îmi bate repede în timp ce scot
rapid căștile Bluetooth și mi-o înfig în ureche. Apăs pe butonul mic
gravat în pandantiv, așa cum mi-a spus Apostolul.
Apoi... aștept.
Habar n-am dacă asta va funcționa chiar aici. Sau cât timp îi va lua
Apostolului să răspundă la...
„ Una .”
țip când vocea îmi zboară imediat mecanic în ureche prin micuța
cască. Apoi îmi trag respirația și îmi dresez glasul.
"Da, eu sunt."
Tăcere pentru o clipă.
— Pot să presupun că asta înseamnă că ai fost prins?
Înghit în sec, dând din cap. "Da."
— De Cillian?
"Da."
— Ești prizonierul lui?
Tremur când mă uit prin cameră. "Eu sunt."
"Bun."
imi pare rau ce ?
„Nu sunt sigur că pot scăpa...”
„Nu vreau să faci.”
Dintii imi trag peste buza.
„Finn...”
„Este în regulă”, râpă brusc Apostle. „Ține cursul, Una.”
„Dar cum este bulionul meu...”
„Am spus că e bine . Și el va rămâne bine, atâta timp cât tu ții cursul
.”
Lacrimile îmi curg în colțurile ochilor. "Eu voi."
„Știu că o vei face.” Apostol oftă din greu. „Tatăl tău ar fi foarte
mândru de tine, Una. Acum, fă ceea ce trebuie făcut.”
Linia se stinge.
11
 CILLIAN
— STAI, AI GĂSIT-O PE UNA O'CONOR?
Și apoi m-a găsit și a intrat în capcana mea .
Prin haosul ambelor familii care sosesc dintr-o dată în bucătăria
spațioasă din Upper East Side, îl trag pe Castle deoparte și îi dau
rapid din cap. „S-a rezolvat. Suntem bine."
Nu e bine . S-ar putea s-o am pe Una însăși închisă în camera mea de
ucidere din subsol. Dar oricine îi trage sforile – creierul – este încă
acolo.
Dar da. Deocamdată, cel puțin, o am pe ea .
Castle fluieră jos, trecându-și degetul peste maxilarul ascuțit. „Ei
bine, la naiba . Ai fost ocupat.”
Habar nu ai, prietene.
"Mort?"
"Nu încă."
Chiar și să spun că îmi aduce un sentiment acru în intestine.
Nu încă.
Am înțeles că uciderea afectează majoritatea oamenilor normali. Multă
vină asupra lor. Rușine. Remuşcare. Sentimentul de a fi un proscris,
de a încălca o regulă cardinală a oricărei societăți funcționale,
cântărește greu.
Nu am fost niciodată împovărat să simt nimic din asta. Vreodată. Face
parte din ceea ce sunt. Da, am ucis și m-am simțit neplăcut . Sau ușor
enervat. Dar niciodată niciunul din celelalte lucruri.
Poate că m-am născut un proscris m-a făcut așa. Diferit. Răsucit. rupt.
Dar chiar și totuși, chiar și cu detașarea mea emoțională când vine
vorba de a-mi lua o viață, ideea de a o ucide ... îmi stă prost. Trezește
emoții cu care nu sunt obișnuit.
Ceea ce este dincolo de confuz și puțin enervant. Mai ales că ar trebui
să fie exact opusul. Ar trebui să am mai puțin de zero rețineri în a-i
tăia gâtul după ce a încercat să mă omoare de două ori.
Deci, de ce, pentru prima dată în viața mea, am brusc rezerve când
vine vorba de a-mi lua o viață? De ce ideea de a o ucide pe Una
O'Conor îmi sta atât de prost?
Îmi înghit gândurile cu whisky-ul din pahar, în timp ce Neve îmi atrage
privirea prin mulțimea care se grămadă în bucătărie. Îmi face un semn
în timp ce se îndreaptă spre noi cu Ares în remorche.
„Vrei să-mi completezi detaliile mai târziu?” murmură Castle pe sub
răsuflarea lui.
Dau din cap, iar masca îmi revine. Fațada în spatele pe care o ascund,
încercând să arate normal. Să pară uman. Pentru a nu-i îngrozi pe cei
din jurul meu, lăsându-i să vadă monstrul care sunt cu adevărat. Chiar
și Castle, care vede mult mai mult din întunericul meu decât
majoritatea, nu știe adevărata profunzime a lui.
Și așa trebuie să fie.
Zâmbesc în timp ce Neve se lovește de mine, oferindu-mă o
îmbrățișare de urs înainte de a mă întoarce să-l îmbrățișeze pe Castle
la fel de tare. Nu pot să nu zâmbesc la umbra letală care traversează
fața lui Ares când soția lui îmi îmbrățișează numărul doi.
În ciuda zvonurilor ocazionale, de care sunt foarte conștient, nu , nu a
existat niciodată ceva neplăcut sau neplăcut între vreuna dintre
nepoatele mele și garda de corp a lor – desigur extrem de chipeș.
Adică, Castle a fost protectorul lor și chiar un pic de dădacă de când
aveau paisprezece și doisprezece ani. El este în esență un frate mai
mare pentru ei.
Dar încearcă să-i spui asta bărbatului letal supraprotector care sa
căsătorit cu Neve. Chiar dacă știe toate astea, tot nu se poate
ascunde strălucirea criminală din ochiul lui Ares ori de câte ori un alt
bărbat – din familie sau nu – măcar se uită la soția lui.
Trebuie să spun că pot să apreciez. De fapt, acea posesivitate
demonică pe care am văzut-o la Ares – felul în care era atât de
protector și loial față de familia sa – este principalul motiv pentru care
am acceptat vreodată să-i permit nepoatei mele să se căsătorească cu
liderul unuia dintre cei mai înverșunați dușmani ai noștri.
Da, din felul în care o smulge înapoi de la Castle și îi înfășoară un braț
posesiv în jurul taliei, în timp ce se uită cu pumnale la garda ei de
corp, sunt mai mult decât sigur că am făcut apelul corect.
„Dumnezeul Războiului”, murmur eu încuviind din cap.
Ares se scutură de ceața roșie și se întoarce să-mi zâmbească. — Am
auzit că ai o prietenă, Cillian.
Îi arunc o privire lui Neve, ridicând o singură sprânceană.
„Ce, de parcă n-aș fi vrut să-i spun?”
„Deci”, rânjește Ares. „A fost acea personalitate fericită a ta de care s-
a îndrăgostit sau este mai mult ca un prizonier înlănțuit în podul tău?”
„Ares!” Neve îi aruncă o privire laterală, dându-i un cot în lateral.
„Oh, hai,” chicotește el. „Cillian știe că glumesc...”
— De fapt, este subsolul.
Sprâncenele lui Ares se încruntă, o expresie ușor îngrijorată i se
întinde pe față înainte de a o scutura – sau, cel puțin, decide că nu
vrea să știe dacă glumesc sau nu.
După aceea, este doar haosul obișnuit al unei cine în familie Drakos-
Kildare. Și cu toate personalitățile și personajele din aceste două
familii?
Este un vârtej constant.
Dar, în mod ciudat, având în vedere propria mea experiență brutală și
zdrobită din copilărie cu familiile, este ceva ce am ajuns să iubesc.
Nu mă „repară”. Nu oprește vuietul din capul meu, așa cum o fac
violența și sadismul. Dar... nici nu e nimic . Și există ceva în faptul că
toți acești oameni împreună îmi oferă cel puțin un scurt răgaz din
haosul din capul meu - fără să-mi dau seama măcar că o fac - care îmi
aduce un zâmbet pe buze.
Adică, nu un zâmbet vizibil. Dar gândul este cel care contează, nu?
Dimitra Drakos, micul spiriduș de șoim care este, vine și îmi dă ciugul
ei obișnuit pe obraz, clincându-și paharul de ouzo cu whisky-ul meu.
Kratos – fratele mai mic al lui Ares și Hades și recent bucătar amator
care este – sosește, cu brațele uriașe bombate în timp ce poartă
cantitatea enormă de barbacoa și carne de porc pe care a pregătit-o
pentru cină, care aparent are o temă latină în seara asta.
Eilish mă trage deoparte, țâșnind despre programul cursurilor de la
școala de afaceri pe care tocmai l-a stabilit cu Universitatea Columbia
și cât de încântată este de unii dintre profesorii cu care va studia.
Hades chiar găsește un cuvânt în timp ce îmi mai servesc încă o
băutură mare pentru a vedea când voi mai face o apariție la luptele
subterane la care ne întâlnim ocazional.
Și până ne așezăm să mâncăm, amploarea tuturor acestor vibrații
normale de familie are de fapt o parte din întunericul din mine care se
limpezește, ca ceața.
Nu tot drumul.
Dar totuși, o voi lua. Nu pot să fiu tot timpul să ucid ticăloși în umbră,
nu-i așa?
Aici, mă pot uita la familie – veche și nouă – și mă pot pierde în
umanitatea lor. Toate fac să pară atât de ușor să fii „normal”.
Și totuși, în timp ce mă uit în jurul acestei mese de familie improbabilă
– dușmani care odată nu cu mult timp în urmă au vrut să înroșească
străzile unul cu sângele celuilalt – sunt... distras.
De captivul înlănțuit în subsolul meu.
De Una .
Pe buzele ei moi și totuși sfidătoare. Prin gândurile ei gemetele ei
gâfâite și nerăbdarea scâncită când am încurajat-o cu pedeapsă și
durere.
Nu a fost un act, în noaptea aceea în Club Venom. Nu a fost doar ea
care încerca să ajungă la mine. Sau, poate că a fost la început, dar nu
există nicio falsificare a modului în care corpul ei a răspuns în cele
din urmă. Nu era nicio minciună în felul în care obrajii ei s-au
îmbujorat, sfârcurile încrețite până la puncte dure și dureroase, în
timp ce coapsele i se strângeau. Nu a existat nicio înșelăciune în felul
în care gemea atât de nerăbdătoare sau în felul în care pielea i se
înțepa de nevoie și de emoție când a suflat un „Da, domnule” umil
supus.
Nu există nicio înșelăciune în cât de al naibii de udă sa făcut pentru
mine. Atât de udă încât, pe cât de mică și de minusculă este ea, și pe
cât de... mare sunt eu, am putut să-mi împing fiecare al naibii de
centimetru din penisul meu gros adânc într-o singură lovitură.
Atât de umedă încât a venit literalmente după mine la prima și singura
lovitură.
Amintirea tuturor acestor lucruri a ocupat imobiliare serioasă în capul
meu încă din acea noapte. Dar chiar acum, alimentat de faptul că o am
legată ca prizonieră, este și mai înverșunat. Este mai puternic.
Și dă foc întunericul din interiorul meu până devine un infern.
„Cillian. Cillian.”
Clipesc, sprânceana mi se limpezește când îmi dau seama că nu este
prima dată când Castle îmi mormăie numele aproape de urechea mea.
Mă întorc să văd o privire sumbră pe chipul lui.
„Dominic Farrell este afară.”
Regula nerostită cu noi toți nu este treaba la cinele în familie. Dar nu
sunt orb la îngrijorarea de pe fața lui Castle.
Seara asta va fi o excepție. Și Dimitra se poate îneca cu o baklava
dacă vrea să spună ceva despre asta.
„Curtea din spate”, mormăi eu înainte să-mi las șervețelul jos și să-mi
termin băutura. „Și să fim liniștiți despre asta.”
12
 CILLIAN
„CILLIAN.”
Dominic Farrell este un om mare – aproape la fel de mare ca Kratos și
asta înseamnă multe. Bărbos și cu umerii lați, cu urechile de conopidă
ale unui bărbat care a urcat printre rânduri, trosnind cranii și vărsând
sânge. Îl cunosc de când unchiul său Kerry era responsabil de familia
vasală Kildare. Acum, Dominic este cel care stă în fruntea mesei
Farrell.
Fac din cap spre el în întunericul grădinii îngrijite din spate a casei,
strecându-mi o țigară între buze și aprinzând-o cu o sclipire de foc.
„Ce pot să fac pentru tine, Dom?”
„Uite, urăsc să te deranjez în timp ce iei cina cu familia...”
"Este bine. Vorbi."
Îi are probleme cu sprâncenele. „Ați văzut știrile?”
„Va trebui să fii mai specific.”
Își drese glasul, aruncând o privire nefericită către Castle în timp ce
își scoate telefonul. „Acesta a apărut în presă acum aproximativ o oră.
Este deja peste tot naibii de internet.”
Își deschide telefonul, deschide un site de știri și redă fișierul de
sunet încorporat în pagină.
Instantaneu, starea mea se întunecă. Considerabil.
Ei bine, la dracu .
„ Uite, te voi aduce pe Seamus O ' Conor. O afacere este o afacere.
Dar ce este pregătit Biroul să facă pentru mine ?
La dracu. Major al naibii de naibii .
Este o înregistrare a lui Declan care făcea înțelegere cu FBI. Și pur și
simplu devine și mai rău de acolo.
Din fericire, cine a scurs acest audio a avut bunăvoința să editeze
numele fratelui meu vitreg, orice mențiune despre numele familiei
Kildare și numele agentului Shane Dorsey. Având în vedere că
Dorsey, tipul care a intermediat afacerea O'Conor, nu mai este un
simplu agent, ci este acum director regional de operațiuni din New
York City, ca să nu mai vorbim de „prietenul” meu de rang înalt din
cadrul Biroului, aceasta este o pauză bună pentru amândoi.
Dar acolo se termină norocul proverbial al irlandezilor.
Pentru că, deși înregistrarea nu spune în mod explicit că bărbatul care
vorbește este Declan, este foarte clar pentru oricine l-a întâlnit
vreodată că așa este.
Asta e rău.
Asta e al naibii de rău.
Când înregistrarea își urmează cursul, un Dominic cu fața sumbră
pune telefonul deoparte, cufundându-ne pe noi trei în întuneric, cu
excepția strălucirii țigării mele. Încet, expir, ochii mei străpungându-i
pe cei ai lui Dom.
„Pot presupune că ești aici pentru că acest lucru nu merge tocmai
bine cu familiile vasale.”
El face o față. — Urăsc să fiu purtătorul de vești proaste, Cill. Dar nu.
Deloc."
„Cât de rău vorbim?”
Maxilarul îi macină. „Uite, știi că Farrell sunt loiali. Nu mergem
nicăieri.”
"Apreciez asta."
Adică, Dominic îmi face o favoare parțial , pentru că este al naibii de
loial. Dar este și o afacere inteligentă. Această înregistrare și întreaga
problemă cu înțelegerea fratelui meu cu FBI ar putea face lucrurile
șubrede. Dar Dominic este suficient de inteligent să știe că este mult
mai bine să rămână cu mine și să aibă în spate puterea familiei
Kildare.
Nu doar pentru că îi fac mulți bani. Dar și pentru că nu e deloc pierdut
pentru mine că îl sperie naibii.
„Nici Foley nu pleacă nicăieri.”
Ei bine, nici un rahat. Familia Foley este condusă în prezent de tânărul
Tiernan Foley, după ce înjunghierea în spate și luptele interne au dus
la moartea prematură a tatălui său. Faptul că nu am ars toată
operațiunea Foley după aceea a cimentat destul de mult loialitatea lui
Tiernan pe viață.
"Cine altcineva?"
Dom își drese glasul. — McCormick, Kearney și O'Riordan sunt toți
solidi. Problema, scânteia care conduce apelul la o nenorocită de
revoluție, este Liam McCarthy.”
La dracu .
Castle, reluând gândurile mele, înjură pe sub răsuflarea lui. „Da, nu
îmi imaginez că vreuna din aceste știri îi stă foarte bine.”
Asta înseamnă o expunere obscenă .
Suportul lui Seamus O'Conor a fost întotdeauna față de oricine l-a
plătit. Și cu ani în urmă, înainte ca familia McCarthy să fie oficial sub
steagul Kildare și astfel să aibă protecția noastră, un rival de-al lor l-a
angajat pe O'Conor.
Liam avea șaptesprezece ani și era plecat la facultate când Seamus
și-a ucis tatăl, Michael.
Mama și frățiorul lui au fost răstigniți sângerați de acel nenorocit de
maniac.
Drept urmare, Liam a devenit capul familiei înainte de a fi suficient de
mare pentru a cumpăra țigări. Și acum tocmai a primit dovada că
organizația noastră a făcut o înțelegere de șobolan cu nenorocitul de
FBI pentru a-l preda pe O'Conor, în loc să-l jupuiască de viu pentru
atrocitățile sale?
Rahatul nu este pe cale să lovească ventilatorul. Este pe cale să se
înarmeze cu un dispozitiv termonuclear, să-și acopere urechile și să
apese nenorocitul de butonul roșu.
Dominic expiră liniștit în întuneric. „Uite, Cillian, orice ai nevoie,
spune doar cuvântul. Adică, toată dragostea pentru Liam McCarthy.
Dar asta este potențial revoltă sau insurecție totală dacă nu
încetinește și nu-și închide gura. Dacă va fi război...” dă el sumbru din
cap. „Ei bine, știi de partea cui suntem.”
Fac. Problema este că înțeleg și că, chiar și cu sprijinul lui, nu există
niciun câștigător dacă este vorba de război în interiorul imperiului
Kildare. Vărsarea de sânge de la așa ceva ar realiza mai puțin decât
nimic și ar putea, foarte posibil, să pună în mișcare moartea lentă, în
spirală, a întregii noastre organizații.
Oricât de mult salivează monstrul din mine la ideea că sângele se
revarsă pe străzi... nu este o opțiune de data asta.
— Nu va fi război, Dom.
El dă din cap. „Ei bine, atunci nu văd cum ne descurcăm cu asta.”
Castle dă din cap. — Nu greșește, Cill. De asemenea, nu sunt sigur
cum ai vindeca două facțiuni în război ca acesta.”
Nici un rahat. Nici eu nu.
Expirez încet, întorcându-mă pentru a-mi lăsa privirea să măture peste
piatra brună. Ochii mei înjunghie prin peretele ferestrelor serei de la
etaj, unde toată lumea încă termină cina. Unde Hades și Calliope fac
glume cu Eilish. Unde Kratos râde cu poftă și face un mic dans
ridicol, în timp ce Neve și Ares îl încurajează.
Unde Neve tocmai s-a strecurat în poala lui Ares, întorcându-se
pentru a-i privi adânc în ochi cu toată dragostea, puterea și legătura
de neîntrerupt pe care, mi s-a spus, sufletele pereche o au unul față
de celălalt.
Mi se încruntă sprânceana în timp ce îi privesc privindu-se unul la
altul. În timp ce Ares își scoate ușor o șuviță din părul roșu de pe față
înainte de a se apleca să o sărute încet și totuși posesiv. În timp ce își
înfășoară degetele în părul lui întunecat, zâmbind prin sărut.
Ei fac să pară atât de ușor și atât de natural să fii atât de lipsit de griji
și fericit așa.
Și apoi, deodată, în timp ce stau acolo în umbră, uitându-mă pe doi
foști dușmani înverșunați care au fost cândva gata să-și verse
sângele unul altuia pe străzi, privindu-se unul la altul cu cea mai pură
și mai înverșunată dragoste pentru totdeauna...
Se face brusc clic.
"Căsătorie."
Cuvântul îmi cade de pe buze în tăcerea întunecată, surprinzându-i pe
cei doi bărbați alături de care stau. Castle arcuiește o sprânceană
îngrijorată „ce dracu sugerezi”. Dom se încruntă.
„Cillian...”
„Căsătorie”, mârâi din nou. „O căsătorie pentru a îngropa păcatele
trecutului ar pune capăt schismei dintre rânduri.”
Dominic aruncă o privire precaută către Castle înainte de a se
întoarce spre mine.
— Vei dezgropa nenorocitul de cadavru al lui Seamus și vei face
nodul cu el?
Ignor sarcasmul.
„Ar face asta?”
„Cillian...”
„ Ar fi. Acea. Do. Asta ,” șuier. „O căsătorie între O'Conor și Kildare ar
îngropa nenorocitul de secure?”
Ochii lui Castle se îngustează, privindu-mă șocată. Dom se uită la
mine de parcă aș fi mai nebun decât de obicei înainte de a-și drese
glasul.
„Vreau să spun, necrofilia la o parte, dacă un O'Conor s-a căsătorit în
familia Kildare...” ridică el din umeri. „S-ar putea să funcționeze de
fapt. Dar dacă vorbim de astfel de ipoteze, adică, la dracu, Cillian. Să
luăm o mașină a timpului și să ne întoarcem să-l oprim pe fratele tău
de la...”
„Nu avem nevoie de o mașină a timpului. Sau cadavrul lui Seamus.”
Îmi iau o ultimă lovitură de fum, îl arunc și îl bat în pământ.
Am cheia pentru a opri această revoltă în subsolul meu.

ÎN AL DOILEA RÂND, DOMINIC PLEACĂ, Castle se învârte asupra mea în

întunericul curții din spate.
„Nu poți fi al naibii de serios.”
Chiar dacă Castle trece frecvent de o linie cu mine pe care majoritatea
oamenilor nu ar îndrăzni, expresia de pe chipul lui și furia din tonul lui
au trecut cu mult de orice confruntare pe care am avut-o vreodată în
cei zece ani în care l-am cunoscut.
Nu prea dau vina pe el, avand in vedere ca intelege exact unde merg
cu ceea ce tocmai i-am spus lui Dom.
„Cillian”, șuieră el printre dinții strânși violent. — Ai ieșit din mintea ta
al naibii?
De cele mai multe ori, da.
„Este un O'Conor, Castle.”
„Da, ăsta ar fi motivul expresiei de pe fața mea nenorocită acum, Cill”,
se răstește el. — L-ai închis pe fiul lui Seamus...
„Nu este un copil.”
„Ea este copilul lui ! Nenorocitul de sociopat a avut copii și tu ai unul
dintre ei închis în nenorocita ta casă. Și acum marele tău plan este să
te căsătorești cu ea?
— Exact asta este planul meu nenorocit, da, șuier eu subțire. „Pentru
că așa funcționează vechile metode .”
Scot o țigară nouă din carcasă și o aprind brusc, inspirând în timp ce
fumul se înfășoară în jurul feței mele.
„Trebuie să-i spui.”
Ea, ca în Neve .
Ca și în nepoata mea, pe care tatăl lui Una a răpit și torturat-o de două
ori . Care aproape că și-a pierdut soțul din cauza acelui maniac.
"O sa ma descurc."
„ Cillian... ”
Mă învârt cu un mârâit, apucând gulerul lui Castle în timp ce ochii îmi
devin livide.
„Am spus că mă voi descurca naibii de asta .”
Se uită la mine. Mă uit imediat înapoi. Dar i-am dat drumul la cămașă.
„Crede-mă”, șuier eu. „Înțeleg exact cât de proastă va fi o conversație
.”
„Da, bine”, mormăie el. „Nu va fi pe jumătate la fel de prost ca cel în
care îi spui lui Ares.”
Nici un rahat.
Să-i spun Zeului Războiului că sunt pe cale să mă căsătoresc cu fiica
bărbatului pe care l-a văzut aproape cum își ucide soția?
Da, ar trebui să fie butoaie de distracție.
13
 UNA
TREMUR, tremurând când sunetul ruginit și sfâșietor al ușii celulei
umple camera. Singura milă este că, în timp ce era plecat, Cillian a
lăsat luminile aprinse, așa că cel puțin eu nu înnebunisem în întuneric
total.
Având luminile aprinse, totuși, însemna și că am reușit să vorbesc cu
Apostolul.
… Și am reușit să întind mâna de pe scaunul înșurubat de care sunt
înlănțuit și să prind unul dintre vechii stâlpi de susținere din gresie a
camerei. Și am reușit să scot una dintre acele plăci vechi.
Și a reușit să șlefuiască și să modeleze țigla ruptă pe scaun și să o
șlefuiască într-o lamă improvizată.
Pentru că sunt bine așa.
În timp ce ușa se deschide, mă grăbesc, împingând arma sub mine și
mutându-mă să mă așez pe ea cu grijă. Mâna mea zboară până la
colier, asigurându-mă că este la loc exact când Cillian se rostogolește
ca o maree neagră.
„Sper că nu te-ai distrat prea mult la Hotel Kildare cât am fost plecat.”
Mă uit la el. Cillian – lipsit de sacoul lui obișnuit, dar încă poartă o
cămașă neagră obișnuită – începe să-și sufle mânecile pe antebrațele
musculoase, ceea ce, din anumite motive, mă umple de groază.
De parcă va deveni dezordonat .
Înghit în sec, pulsul îmi bubuie în timp ce el se apropie încet.
"Bine?"
„Am câteva comentarii pentru conducere.”
Dinții lui sclipesc, ca ai unui rechin. „Va trebui să le iau sub
consiliere.”
Inspiră și expiră încet, acei ochi verzi pătrunzători ai lui înjunghiându-
mă în mine. Nu clipește. Neclintit. Nemilostiv. Mă schimb, muşcându-
mi buzele în timp ce marginea ascuţită a plăcii de sub fund mă înţeapă
pielea.
Încet, Cillian începe să mă înconjoare, cu mâinile la spate.
„Au fost unele evoluții. eu...”
„De ce dracu ai fost în apartamentul meu?”
El se oprește din plimbarea cu o bruscă care mă surprinde de fapt,
întorcându-se la acea strălucire verde psiho-verde direct în ochii mei.
„Având în vedere situația ta actuală, aș crede că este evident.”
Dinții îmi mestecă interiorul buzelor, părul de pe ceafă îmi înțepătură
când el începe să mă înconjoare din nou, ca un lup. Sentimentul
neliniștit pe care l-am avut din când în când în ultimele săptămâni...
senzația de fior că sunt urmărit...
Totul mă lovește brusc ca și cum mi se aruncă apă cu gheață peste
cap.
— Nu a fost prima dată când ai venit la mine, nu?
Se oprește din nou din plimbare doar suficient de mult încât să se uite
la mine, acei ochi transformându-mi interiorul în foc lichid în timp ce
își arcuiește o sprânceană.
"Nu."
Apoi începe din nou să meargă.
„Ai...” înghit în sec, obrajii mi se înroșesc. „Vreau să spun, de ce ai...”
De ce mi-ai furat chiloții?
Dar această întrebare pare la fel de interzis să o spun cu voce tare
precum cealaltă care arde în miezul meu. Cum ar fi, de ce știind că îmi
invadează spațiul, văzând unde dorm, atingându-mi lucrurile,
despărțindu-mă din interior, aprinde ceva în mine?
Pasul lent al lui Cillian îl aduce în spatele meu și mă tremur când îl
simt că zăbovește acolo – simt privirea lui pătrunzătoare pârjoind în
mine.
„După cum spuneam, a existat o dezvoltare.”
Inima mea se transformă în gheață.
A venit să mă omoare .
Pentru razbunare. Sau poate doar pentru că el este cine este. Pentru
că se va bucura .
Mă înfior, mintea mi se învârte înainte ca gândurile să meargă spre
supraviețuire. La lama improvizată pe care stau.
trebuie sa actionez. Înainte să o facă, și e prea târziu.
Îmi bate pulsul în urechi, adrenalina inundându-mi sistemul în timp ce
mă gândesc la mișcările mele: folosește-mi mâna liberă pentru a
ajunge între picioare și apucă țigla de sub mine. Învârte, sari cât de
departe pot de scaun și înjunghie-l înainte să-mi facă Dumnezeu-știe-
ce.
Degetele mâinii mele nelegate trec pe coapsă. Mușchii îmi strâng și se
încordează, gata să treacă în acțiune...
Apoi țip când el se apropie brusc de mine.
Gâfâi brusc, tresărind în timp ce Cillian îmi apucă brațul liber și îl
smulge la spate. Mâna lui uriașă îmi împinge între coapsele cu un
mârâit.
„ Al naibii de-al meu ,” răpește el întunecat. Fața mea se transformă în
scrum când își trage mâna înapoi, un deget sângerând ușor în timp ce
ține țigla ascuțită în mână. Mârâie adânc în piept, ținând lama
improvizată chiar în fața feței mele – batjocorindu-mă cu acea singură
picătură de sânge pe degetul lui.
Asta e tot răul pe care l-am făcut, pentru toate planurile mele mărețe.
„Sunt insultat”, rânjește el, aruncând țigla departe. „Și puțin curios.
Ce naiba ai mai ascuns aici jos?”
Gura îmi slăbește când Cillian își alunecă mâna înapoi între picioarele
mele. Palma lui uriașă îmi îmbracă cu îndrăzneală și fără scuze
păsărica prin chiloți. Și când unul dintre degetele lui groase îmi trage
în mod neașteptat în sus cusătura, reacționez.
Oribil.
Mortificator.
Pielea mea se aprinde de căldură. Mușchii îmi încordează legăturile
care mă țin tare, corpul îmi tremură când mă atinge cu nonșalanță,
luând ceea ce vrea. Și știind că ar putea lua orice și -a dorit acum, nu
ar trebui – nu ar trebui să aibă acest efect asupra mea.
Ar trebui să fiu îngrozită, nu nerăbdătoare.
Ar trebui să fiu îngrozită, nu foame.
Ar trebui să mă tem, nu să mă întreb ce va face în continuare.
De ce esti asa?
Cillian chicotește întunecat în urechea mea, smulgându-mă din lumea
mea fantezienă nenorocită.
„Și gata, udându-te din nou pentru mine. Nu mă pot abține, nu-i așa,
fata mea bună?”
Dulce Isuse.
Căldura îmi explodează prin miez, sfarcurile mi se întăresc în timp ce
excitarea inundă rușinoasă între picioarele mele.
Cillian chicotește un râs hotărât, iar eu strâng din dinți în timp ce mă
încordez de strânsoarea lui, prinzându-mi brațul pe spate.
„Tu, fiu de cățea.”
„Hai să nu începem să ne vorbim cu părinții unii altora, nu?” Mă înfior
când respirația lui îmi tachinează pe gât. „Cel mai puțin părinților
noștri. Dragul meu tată era un adevărat nenorocit. Dar ceva îmi spune
că ai câștiga în continuare acea competiție fără îndoială.”
Îmi scrâșnesc dinții. Se aude un zgomot de taste. Și dintr-o dată,
mânacelul din jurul încheieturii mele, cel care mă ține de scaun, se
descuie și zgâiește la pământ.
"Să mergem."
Mi se prinde respirația în gât când Cillian mă smulge brusc și cu forța
de pe scaun și mă ghidează pe jumătate, mă trage pe jumătate prin
camera dură, cu lanțuri pe tavan și scurgeri în podea.
Mă împiedic după el pe ușă și merg pe un hol murdar și slab luminat
până la lift. Când ușile se deschid, clipesc șocată. Camera în care mă
aflam era un spectacol de groază. Holul nu era cu mult mai bun.
Liftul arată ca ceva din Architectural Digest .
Metal și sticlă elegant, negru-mat. Iluminat modern, discret. Un
sonerie moale și elegantă când ușile se deschid.
Ce dracu este asta?
Înăuntru, icnesc în timp ce el mă trântește și mă prinde de perete.
Privirea lui neplăcută și veninoasă mă ține captiv în timp ce se întinde
în spatele lui pentru a apăsa un buton. Ușile se închid, iar încet
începem să ne ridicăm. Și ridică-te. Și ridică-te.
cade maxilarul .
Unde dracu sunt?
Un apartament. Nu, nu apartament. Cuvântul ăsta nu face ceea ce mă
uit la justiție.
Este un palat nenorocit . Un penthouse, cu liftul urcând în mijlocul
unui spațiu imens, deschis. Ușile se deschid cu un alt zgomot moale
și eu răsuflă în liniște când Cillian mă smulge de braț în cel mai plin
de farmec în care am fost vreodată.
Penthouse-ul este realizat în nuanțe de lemn închis la culoare, metal
periat și ferestre din fier negru. Aproape că nu există mobilă. Doar o
singură canapea din piele Chesterfield de culoare maro închis, în
mijlocul podelei, în fața unei trăsături uimitoare – o fereastră de sticlă
enormă, cu o înălțime de 15 picioare, cu un ceas, cu fața spre vederea
asupra întregului Manhattan.
Nici măcar nu este cel mai frumos spațiu în care am fost vreodată.
Este cel mai superb spațiu pe care l-am văzut vreodată și am vizionat
câteva filme drăguțe.
Mintea mea fulgeră spre casele de grup. Motelurile de rahat. Strazile.
Apartamentul meu ticălos din Hell's Kitchen. Și dintr-o dată,
îndrăzneala de a crede că aș putea veni după acest bărbat este
aproape comică.
Cillian nu este doar un tip pe care Apostolul îl vrea mort. E un zeu al
dracului , care trăiește deasupra celorlalți dintre noi, respiră aer
rarificat. Ce dracu am crezut că o să-i fac?
Hei, ai reușit să-l înjunghii .
Bine. Uite unde m-a dus asta.
Gâfâi când strânsoarea lui Cillian de brațul meu se strânge, trăgându-
mă împiedicându-mă după el prin imensa întindere deschisă a
penthouse-ului. Mă trage pe un hol întunecat și elegant care se
deschide într-un dormitor uimitor .
Cel puțin, ar fi uimitor dacă ar exista niște lumină înfricoșătoare aici.
În prezent, pereții uriași ai ferestrelor sunt blocați cu perdele opace,
transformând elegantul dormitor matrimonial cu pereții negru ca
ardezie și tavanul negru într-un spațiu asemănător unei peșteri.
Perfect pentru un monstru ca el.
Printr-o altă ușă, ochii îmi izbucnesc când mă aflu într-o baie
principală superbă , ultra masculină și în întregime Cillian.
Întregul loc este negru ardezie, la fel ca dormitorul, cu accente aurii
periat și câteva elemente din lemn închis la culoare. Mă uit la dușul
uriaș de sticlă cu luminatorul și capul de duș cu ploaie deasupra lui.
La peretele de accent viu acoperit cu viță de vie cățărătoare.
Când Cillian mă târăște la o cadă uriașă care pare să fi fost sculptată
dintr-o singură bucată de marmură neagră și gri și începe să treacă pe
apa fierbinte, sprâncenele mele se încruntă.
"Ce faci?"
Nu spune nimic, ținându-mă în continuare de braț cu o mână puternic,
în timp ce cealaltă răsucește butoanele și testează temperatura cu
cotul. El apasă un buton de pe partea laterală a căzii și, instantaneu,
începe să se umple cu bule de săpun.
Rapiditatea pulsului meu.
"Ce este asta?" ma repez.
„O cadă de baie. Intră."
Miezul meu se strânge.
"Ce?"
„Este vremea băii, Una”, mormăie el, întorcându-se pentru a lăsa ochii
aceia verzi ai lancei lui să intre în mine. „Acum intră naiba”.
Capul îmi tremură. "Nu."
„Cred că îți imaginezi semnul de întrebare de la sfârșitul ultimei mele
propoziții.”
„Nu îmi scot hainele în fața ta.”
Mă înroșesc în clipa în care o spun, în timp ce buzele lui se îndoaie și
sprâncenele îi zboară în sus.
„Nimic din ce nu am văzut până acum.”
fierb la foc mic. „Asta... a fost diferit.”
"De ce, mă rog?" spune el, cu ochii îngustați. — Pentru că ai încercat
să mă omori în acel moment?
Înghit în sec în timp ce el se întoarce spre mine cu fața completă,
ridicându-se deasupra mea cu un zâmbet vicios și subțire pe
maxilarul lui cizelat.
„ Apropo, am observat că asta nu te-a împiedicat să-mi treci peste
penis.”
Căldura explozivă, răzbunătoare, păcătoasă explodează prin mine în
timp ce el se aplecă lângă mine și îmi cupă ferm maxilarul în mână,
ridicându-mi bărbia în timp ce ochii lui mă eviscerează.
„Acum”, se întinde în spatele lui, răsucind apa. „Intră naiba ” .
Baia tace, dar pentru ușoare picurare-picurare-picurare a robinetului
în apa spumoasă. Îmi strâng buzele, uitându-mă sfidător în ochii lui.
„Ce-ai zice, în schimb, să te duci dracu’ cu al tău – HEY!”
El explodează în acțiune atât de repede încât este aproape
supranatural. Mă prinde, ridicându-mă de parcă n-aș cântări absolut
nimic înainte de a se întoarce...
… și mă scufundă fără ceremonie în cadă, haine și tot.
Pufnesc și tușesc, încercând să-mi găsesc calea de ieșire. Dar
strânsoarea lui este nemilostivă, brațele lui puternice sunt de fier pur
și simplu, în timp ce mă împinge înapoi în bule.
Pentru o jumătate de secundă, mă umple teroarea, întrebându-mă
dacă aceasta este de fapt răzbunarea lui. Dacă așa mă ucide,
înecându-mă în cada lui. Dar exact când asta îmi trece prin minte,
strânsoarea lui pe partea din față a rochiei mele se strânge,
smulgându-mă înapoi din apă.
Tușesc și pufnesc și îi arunc obscenități. Dar nici unul dintre ei nu-l
deranjează. Nici măcar nu clipește, nici măcar când își lasă mâna din
rochia mea pentru a se da înapoi, zâmbindu-mă la mine stând acolo în
cadă ca un supraviețuitor al naufragiului.
„Probabil ar fi mai ușor dacă ți-ai scoate hainele.”
„Fă-te dracului.”
El ridică din umeri și scoate dintr-o dată un cuțit fluture din buzunar și
îl deschide.
"AȘTEPTA! VĂ ROG!"
Când cade lângă cadă și când lama se cufundă sub bule, nu este
carnea mea pe care o taie și o feliază.
Este îmbrăcămintea mea .
Trec, gâfâind în timp ce Cillian îmi tăie chirurgical rochia, tăindu-mi
tot drumul de la decolteu până la tivul scurt, cioplind-o literalmente de
pe corp. Dar nu mă taie – nici măcar o ciupătură, chiar și cu sălbăticia
mișcărilor lui și cu strălucirea întunecată din ochi.
Nu port sutien sub rochie și mă înroșesc, încercând repede să mă
acoper cu mâinile. Este inutil. Mâinile lui se cufundă adânc între
picioarele mele, făcându-mi corpul să tremure și să tremure în timp ce
lama lui alunecă prin materialul chiloților mei la ambele șolduri. Le
smulge de printre picioarele mele, făcându-mă să tremur în timp ce
dantelă umedă se trage de buzele mele și de clitoris.
Da, sunt stricat . Super, super stricat.
Abia atunci când apucă colierul și mi-l desprinde de la gât și-l aruncă
deoparte când îmi dau seama că a intrat și în apă cu mine. Și ceva îmi
spune că telefoanele secrete ascunse în coliere nu sunt tocmai
impermeabile.
Nu cred că voi vorbi cu Apostle folosind asta prea curând.
Cillian își sufle mânecile și mai mult în sus de antebrațele
musculoase, împingându-le peste coate până la umflătura bicepșilor
lui cizelați și dându-mi o privire de cerneală pentru tatuaj. Scoate o
sticlă de ceva de pe podea lângă cadă și o lufa pufoasă – neagră,
desigur.
Mă înțepenesc în timp ce îl văd cum stropește pe el.
„Ce dracu ești…”
„Îți fac baie, din moment ce nu am răbdare și prefer să nu am de-a
face cu un copil care protestează.”
„ Scuză-mă , hei!”
Tres când mă apucă de braț, smulgându-l de la sânii mei și ridicându-l
sus înainte ca lufa să-mi curgă pielea. Încerc să mă lupt cu el, să-mi
trag brațul înapoi. Dar este ca și cum ai încerca să scapi de un
bolovan și el oferă la fel de mult.
„Eu nu... STOP...!”
„Având în vedere starea acelui rahat pe care îl suni acasă și având în
vedere că ai stat în camera mea de ucidere în ultimele ore...”
Ucide camera .
Iisus Hristos .
„Da”, mormăie el. „Aș spune că ai neapărat nevoie de o baie.”
Cu îndemânare, ignorând insultele mele aruncate și înjurăturile țipete,
aparent indiferent de apa pe care o arunc pe podea în timp ce mă lupt
cu el, Cillian îmi spală pe brațe. Apoi trunchiul meu, ignorând felul în
care fața mea devine purpurie când îmi săpună sânii. Apoi picioarele
mele, în ciuda loviturilor mele.
Apoi între ele , în timp ce gâtul mi se strânge și căldura interzisă îmi
sfârâie prin miez.
În tot timpul, el nu spune nimic și nu oferă nicio reacție, cu excepția
unui zâmbet întunecat pe fața lui, când îmi prinde respirația la
senzația de lufa mătăsoasă deasupra păsăricii mele.
Pârâie și mă sufoc când îmi toarnă apă peste cap. Dar când este
urmat de șampon și apoi degetele lui puternice și groase frecând și
masând acel șampon în părul meu lung și întunecat, ceva în mine
pâlpâie treaz și tremură.
Ceva scâncește.
Ceva toarcă.
Nu-mi dau seama că am încetat să bat și să bat cu piciorul până când
îmi dau seama că oricum nu ar face nimic. Așa că stau acolo,
înăbușindu-mă și mestecându-mi buzele în timp ce psihopatul
periculos și frumos care se pare că acum m-a răpit îmi spală părul.
Ce dracu se întâmplă ?
"Stand."
Clipesc, deschizând ochii și realizând că a terminat, când apa începe
să se scurgă. Mă întorc de la el, încercând timid să-mi acopăr pieptul
și între picioare cu mâinile.
Adică, până când Cillian îi smulge brusc, mă smulge să-l înfrunt și
înfășoară un prosop mare în jurul meu. Gâfâi când mă ridică din cadă,
mă așează pe o covorașă pufoasă și apoi îmi usucă părul cu un alt
prosop.
Și în acest moment, nu sunt de fapt sigur dacă plănuiește să mă
omoare, să mă tragă sau să-mi transforme pielea într-o jachetă.
Posibil toate trei.
"Urmați-mă."
Când mă încăpățânez să-mi plantez picioarele, el se întoarce spre
mine, cu ochii trecând peste pielea mea și buzele curbatându-și
sardonic.
„Alternativ, te-aș putea duce peste umărul meu, fără prosop. Poți
decide în trei, doi...
"Bine bine!" am grăbit. "Bine în regulă. Te voi urma."
Când începe să se întoarcă spre uşă, ochii mei se îndreaptă spre
vanitatea de marmură neagră.

La briciul argintiu strălucitor, așezat pe un mic suport.

„Nici să nu te gândești.”
Tremur, privirea mea smulgându-mi înapoi spre el – spre zâmbetul
subțire de pe buzele lui.
„Eu...”
„Ferește-te de jena și pe mine efortul de a te reține. Nu se va
întâmpla.”
Mă uit la el. Cillian ridică din umeri și începe să se întoarcă.
Într-o clipită, mă arunc spre lamă. Dar are dreptate.
Nu se va întâmpla.
Gâfâi ascuțit când el mă prinde brusc în brațele lui puternice și mă
aruncă în nebunie peste umăr - fundul sus.
„Nenorocitule dracului!” țip, lovind-o pe spate în timp ce Cillian mă
ignoră.
Și mă poartă, lovind și țipând ca un nebun, în dormitorul lui.
14
 UNA
PULSUL ÎMI RĂCNEȘTE – FIE de frică, anticipare sau ceva între cele două,
nu aș putea spune. Dar nu. Continuă să meargă – pe lângă patul
imens, iese din dormitor și se întoarce pe hol în zona principală. Mă
duce în bucătărie, ținându-mă chiar acolo pe umărul lui, în timp ce
deschide frigiderul și scotocește înăuntru.
Apoi se întoarce, mergând cu pași mari spre o zonă de luat masa de
lângă un perete de ferestre din fabrică cu rame negru din fier, cu
vedere peste East River spre Manhattan. Oh. Suntem în Brooklyn.
Tremur când stă, trăgându-mă de pe umărul lui și pe poală. Roșesc
când îi simt coapsa mușchiă sub mine, unde prosopul nu atât de mare
abia îmi acoperă fundul.
„Când ai mâncat ultima dată?”
Mă uit în jos la farfuria cu fructe, brânză, biscuiți și mezeluri din fața
noastră. Spatele meu se îndreaptă, buzele mi se subțiază sfidător.
„Eu mănânc ”, mormăi eu.
„Nu te-am întrebat dacă consumi alimente. Am întrebat când ai făcut
ultima oară . Și mă refer la o masă completă. Nu tonul din cutie pe
care trebuia să-l împărțiți cu pisica.”
Fața mea se încălzește – jenă amestecată cu sentimentul îngrozit de a
ști cât de atent mă urmărea.
„De ce dracu îți pasă?”
Mi se prinde respirația când mâna lui se înfășoară în jurul ceafei mele.
„Unul dintre noi a încercat să-l înjunghie pe celălalt, de două ori .
Reduceți atitudinea de rahat.”
Există ceva autoritar în vocea lui care... îmi face ceva.
Și este ceva cu adevărat în neregulă.
"Nu mi-e foame."
„Înghite-ți mândria și încercările tale serios patetice de a mă minți și
de a mânca ceva.”
„Nu... hei! ”
Mă înfior, gâfâind când Cillian smulge brusc prosopul de pe mine și îl
aruncă deoparte, lăsându-mă complet goală în poala lui. Încerc să dau
un șurub, dar mâna lui încă mă prinde ferm de ceafă, ținându-mă
prins exact acolo unde sunt.
Mă întorc să-l privesc cu privirea prin înroșirea care mă pulsa pe față.
„ Sadic ”.
„Este felul tău de a-mi cere să te trag din nou? Pentru că va trebui să
întrebi mult mai frumos decât atât.”
Fața îmi arde fierbinte în timp ce buzele îmi strâng o linie.
"Oh?" şuier. „Nu părea să ia mult înainte.”
Buzele i se curbesc diavolesc în colțuri, ochii verzi devin oțel.
„ Ai grijă, fetiță .”
Un fior de căldură rușinoasă se strecoară prin mine.
„Nu mă mai spune așa.”
„O voi face când nu te mai porți ca un copil și vei mânca nenorocitul
de mâncare.”
"Nu mi-e foame."
„Și un mincinos teribil, s-ar părea. Mănâncă .”
„Fă-te dracului...”
Geme – și vreau să spun că al naibii de geme – când Cillian se ridică
brusc și îmi ciupește brusc unul dintre sfarcurile.
Ceea ce are și efectul de a mă face să deschid gura — o reacție pe
care o folosește pentru a-mi îndesa o căpșună între buze.
Din pură ciudă și sfidare, mă duc să-l scuipă înapoi. Ba chiar merg
atât de departe încât să mă întorc primul, ca să o pot face în fața lui .
Dar înainte să pot, mâna lui mare se ridică pentru a-mi prinde
maxilarul, închizându-mi ferm gura.
„ Mâncați .”
Mă uit la el. Cealaltă mână a lui șerpuiește în jurul taliei mele. Ochii mi
se umflă în timp ce îmi prinde sânul și apoi ciupește brusc și acel
mamelon.
Scot un sunet de geamăt, de sufocare, cu gura închisă - roșu
instantaneu în roșu aprins.
„ Metecă ”, mormăie el.
Când nu fac imediat ce spune el, el ciupește și apoi îmi răsucește din
nou sfarcul. De data asta, când tremur, o face din nou. Apoi, din nou,
trăgând și ciupind fără milă de micul nub roz până când un fior de
plăcere îmi trece prin miez.
„ Metecă , Una.”
Mă uit la el. Se uită imediat înapoi. Apoi, cu resentimente, o fac. Și în
secunda în care mușc, senzația este aproape orgasmică. La dracu, nu
am mai mâncat fructe proaspete de luni de zile. Gustul dulce al
căpșunilor este ca un păcat curat pe limba mea.
Când o înghit, sprânceana lui Cillian se arcuiește. "Terminat?"
Dau din cap.
"Arătaţi-mi."
Rânjesc, deschizând gura și scoțând limba.
„Happ...”
Pulfesc în timp ce el înfige o bucată de brânză și își folosește mâna
pentru a-mi închide maxilarul.
Este enervant. Infantilizarea. Înjositoare.
… Și ciudat de senzual.
Nu prea știu ce să cred sau să simt când stau acolo goală în poala lui
și mă hrănește. Cădem în tăcere și într-un mod ciudat este de fapt
aproape reconfortant.
„Știi ce a fost tatăl tău?”
Acea senzație confortabilă și senzuală se sparge ca sticla. Mă
înţepenesc, pulsul bubuind.
"Te-am întrebat ceva."
Mă întorc și mă uit la el. „Ce naiba ai vrea să spun?”
„Cred că a fost o întrebare destul de simplă. Ce. A fost. El?"
Îmi scrâșnesc dinții.
„Un ucigaș”, șuier eu. „Un monstru abuziv, manipulator. Un
psihopat.” Buzele îmi strâng în timp ce mă uit la el. „Știi, tu .”
O tensiune mortală plutește între noi în timp ce ochii lui pâlpâie
întunecat. Cillian doar zâmbește înapoi.
„Tatăl tău a făcut îngrozitor...”
„Da, crede-mă, știu... ah! ”
Gâfâi în timp ce mâna lui Cillian mă lovește din interiorul coapsei, cu
putere, făcându-mă să mă zvârcolesc și să mă mișc în poala lui.
„Nu întrerupe. Știai că acum cincisprezece ani, tatăl tău a răpit-o pe
nepoata mea, Neve?
Doamne .
Știu multe despre tatăl meu – lucruri care m-au ținut treaz sau m-au
trezit din coșmaruri toată viața. Cruzimea lui. Inumanitatea lui. Felul în
care mi-a spus foarte clar atât mie, cât și lui Finn că eram
instrumentele lui de distrugere înainte de a fi copiii lui.
Știam că a făcut lucruri rele. Știam că a ucis oameni și, uneori, chiar
citeam despre asta în ziare, chiar și în acea perioadă aveam să-l
vedem la Coal Creek la fiecare două săptămâni.
Dar nu știam asta , iar fața mea palidează când spune asta.
Există furie în ochii lui și furie vicioasă în voce. „Ea avea nouă ani.”
Fața mea cade îngrozită.
„A condus-o într-o cabană de vânătoare, a îngrădit-o până la un
crucifix nenorocit și a avut toată intenția să o sângereze până a
murit.”
Stomacul mi se răsucește otrăvitor, chiar sufletul îmi tremură.
„Eu...” înghit în sec, cu gura uscată în timp ce tremur. Ce zici de asta?
„Îmi pare rău”, mormăi încet. „Mi-am urât tatăl...”
Lumea explodează, iar cuvintele îmi sunt sufocate în gură, când
Cillian mă apucă brusc de maxilarul.
— Atunci de ce dracu ai încercat să mă omori?
Eu tremur. Ochii mei se întâlnesc cu ai lui – larg și neclintiți în timp ce
acele sfere verzi letale mă eviscerează. Buzele lui se îndoaie într-un
mârâit demonic, iar mușchii gâtului lui se unduiesc în timp ce eu
tremur, jugulara îi pulsa.
Și apoi, la fel de brusc, pe măsură ce a explodat din el, violența se
evaporă. Mâna lui coboară de pe maxilarul meu, cu ochii reci când se
întoarce. Scoate o altă căpșună, întorcându-se pentru a o ține de
buze. De data aceasta, o mănânc fără să mă chinui.
Iau si urmatoarea bucatica de mancare, tot fara sfidare. În cele din
urmă, pe măsură ce tăcerea dintre noi se prelungește, îmi dresez
glasul.
"De ce sunt aici?"
„Încă nu pui întrebările.” Se întoarce spre mine, cu brațul încă
încolăcit în jurul meu – degetele mi se înfășoară pe coastele mele
goale, chiar sub sânul meu.
„Unde este fratele tău?”
Podeaua cade de sub mine. Încerc să o ascund, să o maschez. Dar
știu că în clipa în care îi văd buzele ondulate, că fața mea mi-a dat
departe.
„Știi, fratele geamăn cu care mergeai să-l vizitezi pe tatăl tău la Coal
Creek.” Cillian zâmbește sadic. — Crede-mă, nu există nimic ce să nu
știu, Una.
Gâfâitul mă sufocă în gât când Cillian își înfășoară mâna puternică în
jurul ei, strângând ușor.
„Răbdarea mea are o limită. Mai ales față de cineva care a încercat să-
mi rănească familia.”
„Eu—eu—!”
Aerul îmi trece în plămâni prin trachea îngustă. Ochii îmi ies din cap în
timp ce se închid cu cei uniformi, rece, letali.
„ Unde. Este. El .”
Ar trebui să fiu îngrozită. Ar trebui să lupt cât pot de tare de teamă că
nu mă va ucide. Dar nu sunt și nu o fac.
Poate că este știrea că dacă acest om – dintre toți oamenii – ar vrea
să mă omoare, ar face-o, și probabil fără să bată un ochi.
Sau poate e incredibil de nenorocit de conștientizare că, în timp ce
mâna lui Cillian îmi strânge gâtul și, în timp ce mă zvârcolesc în poala
lui, îl simt că se întărește.
Chiar, foarte greu.
Dar nici asta nu este partea cea mai nenorocită. Partea cea mai
nenorocită este că, cu cât strânge mai tare, și cu cât mă zvârcesc mai
mult pe umflătura groasă de sub mine, cu atât mă ud.
Este o combinație mortală, o goană amețitoare, ilegală și un șoc
pentru sistemul meu, care are fiecare nervi care țipă și fiecare
centimetru din pielea mea furnicături de nevoie crudă. Cillian se
apropie de mine, cu ochii înjunghiându-i în ai mei, în timp ce fața mea
arde fierbinte.
În timp ce pulsul îmi răcnește.
În timp ce miezul meu fremătează și se strânge și amenință, în mod
mortificator, să explodeze în orice secundă, în timp ce el mă împinge,
cu bună știință sau fără să știe, până la pragul al naibii de sănătate.
Și apoi deodată — se oprește.
Îmi sufoc respirația în timp ce mâna lui coboară din gâtul meu și se
trage înapoi, cu o licărire dură și batjocoritoare în ochi în timp ce mă
pune pe coapsă.
„Poate că ar trebui să ne oprim”, murmură el în timp ce stau acolo
șocată, tremurând practic de piciorul lui. Cillian zâmbește sardonic.
„Înainte să vii peste pantalonii mei.”
Dulce. La naiba. Isus .
Fața mea capătă culoarea căpșunilor de pe farfuria din fața mea.
„Fratele meu... eu... nu știu.”
Mă privește cu acea privire pătrunzătoare, verzi veninoasă.
„Nu, sincer. Eu...” Îmi mușc buza și mă uit în altă parte. „Nu l-am
văzut și nu am vorbit cu el de aproape doi ani.”
Cillian tace. Când mă întorc, totuși, răutatea a dispărut din ochii lui și
îi văd bărbia dând din cap aproape imperceptibil.
„Acum”, mârâie el încet. „Fii o fată bună și deschide-te.”
Amorțit, încă tremurând, îmi deschid buzele, permițându-i să-mi
strecoare o altă bucată de brânză pe limbă. O mestec încet, blând,
incapabil să-i întâlnesc ochii.
"Ce vrei cu mine?" în sfârșit șoptesc.
Când nu răspunde, îmi trag privirea spre a lui, tremurând de verdele
veninos care îmi sclipește din chipul lui întunecat de frumos și cizelat.
Dar tot nu răspunde. Și pe măsură ce secundele trec, iar anxietatea
chiar începe să mă roadă, nu mai suport.
„Te rog”, scap eu. „Dacă ai de gând să mă omori, doar naibii de...”
„Dacă aș fi vrut să te omor, fetiță, ai fi deja moartă.”
Tremur la felul calm, conversațional în care o spune – o amintire dură
a psihopatului letal care pândește sub exteriorul întunecat de frumos,
ca un monstru care pândește chiar sub suprafața unui lac nemișcat
de vară.
„Dacă ai de gând să mă tragi, doar...”
„Abilitățile tale de seducție sunt cu adevărat uluitoare.”
Buzele mele se îndoaie. „La naiba.”
"Poate mai târziu. Noaptea este tanara."
îmi ling buzele.
„Dă-mi voie să-ți fac asta mai ușor”, mârâie el. „Chiar acum, aici
înăuntru, ești în siguranță.”
Îmi rezist nevoii de a latră un râs sarcastic. Cillian îl prinde oricum.
„Poți să faci o glumă slăbită sau să mă insulti ca pe un copil cât îți
place. Nu schimbă realitatea că știu că ești suficient de inteligent ca
să înțelegi. Cineva te-a trimis – indiferent de motivul pe care îl voi
scoate din tine – să mă omoare. Ai eșuat, spune el subțire. „De mai
multe ori, de fapt. Acum, dacă aș fi această persoană care ar fi vrut să
mă omoare, probabil că m-aș uita la un plan B în acest moment. Și
când te duci la un plan B în chestiuni de această natură, de obicei cel
mai bine este să îndepărtezi orice capăt cu planul A.”
Pulsul mi se accelerează.
Ochii lui Cillian se îngustă. „Spune-mi că mă înșel în privința oricui ar
fi cel care te-a supus la asta. Spune-mi că nu te vor ucide fără ezitare,
după ce i-au eșuat de atâtea ori.”
încep să tremur.
„De fapt, îți ofer protecție , Una”, mârâie el.
Inghit in sec, incet si nervos ridicandu-mi ochii cu prudenta catre ai
lui.
"Și?"
Zâmbește viclean. "Si ce?"
"Care e siretlicul? Din ce scoți...”
„Oh, cred că amândoi știm deja răspunsul la asta...”
O senzație înfiorătoare, interzisă, mi se încolăcește și tremură în
miezul meu.
„ Te înțeleg .”
Încerc să renunț la căldura care îmi inundă instantaneu fața. Aș putea
să mă lupt cu el. Sau spune-i să se ducă la dracu, sau să facă ceea ce
am făcut toată viața mea, adică să lupte cu valul, iar și iar și iar.
Dar așa sunt. La naiba. Obosit să încerc să înoți împotriva curentului.
Pentru că întotdeauna câștigă.
Și are dreptate. Nu mi-a trecut neobservat cum Apostolul a devenit
din ce în ce mai rece cu cât toată chestia asta a durat mai mult. Cum
se epuizează răbdarea lui.
Câtă dreptate ar avea Cillian când Apostolul a decis că nu merit să
risc dacă nu reușesc. Ce înseamnă asta pentru Finn este prea mult să
te gândești. Nu pot să-l ajut sau să-l salvez dacă sunt mort.
Există o șansă să pot dacă nu sunt , totuși. Și dacă asta înseamnă să
stai aici ca a lui Cillian... ce, sclav sexual? Micul lui animal de
companie ascultător, gata și dispus să-l lase să facă tot ce vrea cu
mine? Atunci asa sa fie.
Da, de parcă ai fi deloc supărat din cauza asta .
Roșesc când gândul din capul meu își dă ochii peste cap spre mine.
Dar nici nu este un gând incorect. Una din punct de vedere moral ,
poate. Dar nu incorect în fapt. Pentru că ideea de a-l lăsa pe Cillian să
facă ce vrea cu mine este... electrizantă.
Intoxicant.
Periculos de seducător.
Înspăimântător, dar atrăgător, ca și cum ai privi tăișul unui cuțit
sclipind în lumina lunii.
— Bine, am grăbit eu repede. Mă ridic din poala lui și, fără să clipesc,
deși îmi arde fața, mă aplec brusc peste marginea mesei. „Bine, fă ce
vrei.”
Nimic nu se intampla.
Nu se aruncă asupra mea. Sau să mă bată, sau să mă muște, sau să
mă pedepsească.
Sau dă-mi naiba.
Și urăsc că sentimentul pe care îl experimentez în prezent din cauza
asta este „dezamăgire”.
Tremur când îi simt mâinile prinse de șoldurile mele – pline de putere
și un fel de duritate senzuală. Deodată, mă trage înapoi, plantându-mă
din nou în poală. Căldura îmi inundă fața, pulsul îmi bate în timp ce el
îmi dă părul deoparte, iar eu icnesc când buzele lui îmi perie lobul
urechii.
„ Un lucru atât de nerăbdător .”
Îmi mușc buza atât de tare încât aproape sângerează ca să nu mai
scâncească.
„Dar mergem înaintea noastră. Vei fi al meu, mârâie el încet. „Dar nu
sunt sigur că înțelegi toată amploarea a ceea ce spun.”
Mâna lui îmi cuprinde maxilarul, rotindu-mi capul în timp ce tremur,
aducându-mi ochii la nivelul lui.
„O să fii soția mea.”
E ca și cum realitatea în sine s-ar stinge. La început, sunt sigur că am
halucinații sau că l-am auzit greșit. Dar cu cât stau mai mult acolo, al
naibii de gol în poală, cu ochii lui pătrunzând în ai mei, cu atât devine
mai clar cât de reale sunt toate acestea.
„Eu...” Mă uit la el.
Nu poate fi serios. Dar se uită la mine, fără să clipească, iar nodul din
stomacul meu se îndoaie și se strânge și mai mult.
„Nu poți să sugerezi asta sincer.”
— Nu a fost deloc o sugestie , Una. Este ceea ce se întâmplă.”
Clipesc, tremurând în timp ce ceva încălzit și fioros își agăță ghearele
în pieptul meu.
„Eu...” scutur din cap. "Nu, nu este."
Cillian zâmbește acel zâmbet subțire și sadic al lui. „Chiar nu ai luxul
de a alege aici.”
„La naiba, nu știu!” scap, simțindu-mi respirația venind mai repede.
„Nu poți forța pe cineva să se căsătorească...!”
„Lasă-mă să- ți fac acest lucru foarte clar ”, mârâie Cillian. Tremur
când mâna lui aterizează greu pe coapsa mea și se strânge. „Acolo
afară, ești mort. Perioadă. S-ar putea să fie din mâna oricui dracu’ ține
hotărârea cu tine. Sau ar putea fi în mâinile oricărui număr de
dușmani ai tatălui tău, odată ce își dau seama cine ești.”
Mă uit la el îngrozită. „Este asta o amenințare ?”
"Nu. Aceasta este o realitate rece și dură ”, se repetă el. „Am resurse
și conexiuni astfel încât sunt primul care mi-a dat seama cine ești. Dar
nu voi fi ultimul.”
Fața îmi palidează, corpul și creierul îmi amorțeau.
Acest lucru nu se poate întâmpla. Acest lucru nu poate fi real. Totul
este un vis urât.
Mă uit la el, respirația îmi vine zdrențuită și repede. „Eu... de ce...”
scutur din cap. „Vreau să spun, din ce ai…”
„O căsătorie între familiile noastre vindecă o diviziune în organizația
mea – una care are totul de-a face cu tatăl tău, de altfel.”
Mă tremur în timp ce mâna lui îmi îmbracă maxilarul, ridicându-mi
bărbia astfel încât ochii să se blocheze cu ai lui.
„Deci: primești protecție. Opresc un război civil. Și ... Se apropie,
făcându-mi respirația să-mi scape și corpul să mi se zguduie în timp
ce buzele lui îmi ating din nou urechea. „ Te voi lăsa să explorezi cu
adevărat acest întuneric din tine, într-un mod în care nimeni altcineva
nu poate. ”
Gâfâi, pulsul îmi sarind în timp ce îi simt mâna pe coapsa mea
strângându-se posesiv. În timp ce îi simt dinții tăind brusc carnea
fragedă a gâtului meu.
„Acum fii o fată bună și întinde-ți picioarele .”
15
 CILLIAN
MI-A FOST NEVOIE de fiecare gram de voință ca să fi trecut atât de mult
cu ea stând goală în poala mea și să nu o aplec peste masa
nenorocită din fața noastră și să o trag suficient de tare și suficient de
adânc încât să-mi potolesc foamea de ea.
Acum, acea răbdare a luat sfârșit.
Problema nu este doar goliciunea ei. Nu doar că am mai gustat-o din
ea. Nu doar că am simțit-o nebunește de tare în timp ce îmi strângea
pula, sau că am poftit de ea, chiar și în timp ce o vânez, de atunci.
Este că am văzut întunericul din ea.
Am văzut cât de adânc este propria ei depravare. Am văzut porno care
îi place și fanteziile pe care le are. Mi-am dat seama că trupa pe care a
purtat-o la încheietura mâinii în acea noapte la Club Venom nu a fost
doar un act, sau „copertă”.
Am văzut-o pășind pe margine, clătinându-se peste abis în încercarea
de a satisface dorințele întunecate pe care le ține închise înăuntru.
Și toate acestea , luate împreună, mă fac să nu mă mai pot opri sau să
mă refuz.
Având în vedere cine și ce sunt, nu este ca și cum aș merge prin oraș
și adun iepurași de club aleatoriu în fiecare seară a săptămânii. Dar
am și patruzeci și unu de ani și cu greu mi-am petrecut viața de adult
ca călugăr.
Cu toate acestea, a durat mai puțin de o săptămână de urmărit-o
pentru a înțelege că e ceva rar la Una.
N-am văzut niciodată o întuneric și răutate asemănătoare cu ale mele
reflectate la mine de vreo femeie.
Dorințe periculoase, depravate, îngropate adânc în interior. Și totuși
în ea sunt amestecate și cu un fel de inocență îmbătător de sfidător.
De parcă ar fi un război veșnic în ea, între bine și rău. Lumină și
întuneric, prinse pentru totdeauna ca fulgerul într-o sticlă.
Mor de nerăbdare să-l sparg.
Gâfâie, tremurând în timp ce mâna mea alunecă pe coapsa ei goală.
„Am spus, fii o fată bună și întinde-ți picioarele naibii .”
Una se uită drept înainte, în timp ce îi suflu cuvintele în ureche –
sfidare în ochii ei, maxilarul încleștat.
Dar totul este un act. Este o carapace în care a învățat să se ascundă -
pentru a opri lumea să vadă întunericul învârtindu-se în interiorul ei.
Ea este jenată de propriile ei dorințe. Așa că le ține încuiate adânc
înăuntru, ca pe un mic secret murdar, mascandu-se cu această
duritate cioplită pe umăr și cu nădejdea diavolului.
Pe care îl văd la naiba .
Pentru că jocul, după cum se spune, recunoaște jocul.
Mi-am petrecut toată viața purtând măști, de când unchiul meu Lorcan
a văzut – a văzut cu adevărat – diavolul din mine, care îi făcea pe
părinții mei în imposibilitatea de a-mi privi ochii. Lorcan a fost cel care
m-a învățat primul să canalizez acel întuneric – să găsesc orificii de
ventilație pentru a elibera presiunea, astfel încât să mă pot ascunde
măcar în societatea normală.
Deci, când Una încearcă să-și pună propria mască, este o cauză
pierdută când vine vorba de mine. Emoțiile și secretele ei ar putea fi la
fel de goale ca și acum.
Mâna mea alunecă pe coapsa ei. Ea se înțepenește și se duce să le
închidă. Dar când palma mea goală lovește carnea fragedă din
interiorul coapsei ei, ea țipă și încetează mișcarea. De asemenea,
devine roșu aprins. O privesc amuzată cum ea încearcă cu atâta
disperare să-și ascundă foamea de pe față, felul în care rozul obrajilor
îi curge pe gât până la piept, felul în care sfarcurile ei se întăresc când
o lovesc din nou pe coapsă.
„Forpa pe care ai purtat-o în acea seară la club nu a fost doar o
deghizare pentru a merge cu peruca, nu-i așa?”
Știu deja răspunsul. Dar vreau să o aud spunând asta. Nici nu m-ar
deranja dacă ea a mințit și m-a forțat să scot adevărul din ea.
„Eu... nu știu.”
Încă o lovitură în coapsă. „Am văzut videoclipurile pe care le urmăriți
online.”
Ochii i se umflă, gura căzând înainte să o închidă și să înghită.
„Ca să nu mai vorbim că, în cazul în care ai uitat, am avut o experiență
de primă mână, simțind cât de naibii de ud te simți când apare
durerea, să zicem, joacă.”
Buza ei de jos se prinde între dinți în timp ce se înțepenește, iar ochii
ei se îndreaptă spre mine înainte de a înjunghia din nou drept înainte.
„Nu… Adică, nu sunt ca…”
"Precum ce?" Mârâi subțire în urechea ei. "Ca mine?"
Ea înghite, dar nu vorbește.
„Ce sunt eu, Una?”
Când încă nu răspunde, îi forțesc un sunet pe buzele ei – un geamăt
icnind în timp ce mă întind în jurul ei și îi ciupesc din nou unul dintre
sfarcurile. Asta o face să-și îndrepte privirea spre mine, cu ochi
sălbatici.
"Bine? Ce sunt eu?"
Văd fulgerul de sfidare și lupt în ochii ei. Știu că vrea să profite de
această ocazie pentru a mă spune psihopat, sau nemernic, sau tiran,
sau orice număr de nume.
Sunt surprins când ea spune doar aia.
„Un sadic”, respiră ea încet.
„Uneori, da. Și știi ce înseamnă asta?”
Desigur, știu că ea știe ce înseamnă asta. Dar vreau să o deschid.
Vreau s-o dezgolesc. Vreau s-o fac să spună cu voce tare, pentru
amândoi.
„ Da ”, șoptește ea. „Înseamnă că vrei să rănești oamenii.”
Eu dau din cap. "Nu chiar. Vreau să rănesc oamenii care încearcă să
mă rănească pe mine sau pe familia mea, oricine ar face-o. Dar în
contextul meu și al tău, nu vreau să te rănesc, Una.
Ochii ei se fac mari și buzele îi tremură în timp ce mâna mea alunecă
până la coapsa ei pentru a-și prinde păsărica.
Cald. Umed .
Îmi contrazic dorința de a o ține de masă chiar acum și de a o dracu
până nu poate merge drept. În schimb, mă mulțumesc să-i răsucesc
sfarcul cu o mână, în timp ce mâna dintre picioare îi trage un deget
gros pe buze.
Una se cutremură, înghițind un geamăt.
„Înseamnă că vreau să găsesc părțile întunecate, negre, din tine și să
le smulg ”, răspund. „Înseamnă că vreau să demasc acele nevoi pe
care le ai de care ți-e atât de rușine încât le ții ascunse și ți le
provoacă până când ești a mea . ”
„Deci, vrei să mă rănești.”
„Mai exact, vreau să te rănesc așa cum știu că vrei să te rănesc.”
Ea tremură și jur pe Dumnezeu că îi pot simți păsărica devine și mai
caldă lângă mâna mea în timp ce ea se zvârcolește în poala mea.
Privirea ei alunecă spre a mea, obrajii înroșiți în timp ce își mestecă
buza. „Și dacă spun nu?”
Îmi arc o sprânceană amuzată. „Nu vei face.”
Ea pune o față șocată parțial convingătoare. „Dar dacă o fac , totuși?
Dacă spun nu, sau mă opresc, vrei?”
"Nu."
Ea tremură.
— Pentru că amândoi știm că asta e doar o parte din îndoielile tale. O
parte din ceea ce îl face palpitant pentru tine. Cealaltă parte este că s-
ar putea să spui nu și s-ar putea să nu-mi pasă dracului .”
Degetul meu îi mângâie păsărica udă strălucitoare, mătăsoasă,
uitându-mă amuzată întunecată în timp ce ea încearcă să-și muște un
geamăt.
„Dar...” își mușcă din nou buza cu putere în timp ce trec un deget
peste clitoris. „Dar dacă trebuie să se oprească. Dacă nu, cu adevărat,
înseamnă cu adevărat că nu...”
„Atunci folosești cuvântul tău sigur.”
Se uită la mine. „ Nu . Adică dacă nu vreau să-mi faci nimic din acele
lucruri. Dacă totul este un nu și continui oricum, știi măcar ce este...
„Știu că sfidarea din tine vrea atât de mult să spui nu. Dar diavolul din
tine nu te va lăsa.”
„Ce devi...”
Ea se sufocă, gemând în timp ce eu bag repede două degete adânc în
păsărica ei dezordonată. Îi strâng pe peretele ei din față, uitându-mă
cu o foame amuzată cum acea nădejde de pe fața ei se topește
complet și ea se topește în poala mea.
„ Diavolul ăla ”, mârâi eu. „Diavolul care tânjește la asprime și durere
și întunericul pe care îl cunoști al naibii de bine doar eu ți-l pot da. S-
ar putea să fi fost la club în noaptea aceea să mă rănești, Una, șuier.
„Dar ai fost acolo și să te uiți peste prăpastie, în întunericul la care îți
place să te joci cu alegerea ta de porno și cu metodele tale de a te
face să vii...”
Fața ei devine roz strălucitor și un scâncet se prăbușește de pe buze
în timp ce îmi mângâi încet degetele înăuntru și afară.
„Ai fost acolo pentru a vedea dacă să te uiți cu adevărat în întunericul
de care tânjiți te-ar speria pentru totdeauna sau te-ar absorbi și nu te-
ar lăsa niciodată să pleci.”
Ea se zvârcolește, încercând să mă privească, ceea ce este hilar de
eșec, având în vedere că degetele mele îi mângâie și ies păsărică și
degetul mare se rostogolește peste clitorisul ei.
„Tu... nu știi nimic despre...”
"Fac. Știu totul despre tine, șuier. „Fiecare dorință întunecată. Fiecare
nevoie depravată. Și dacă am scăpat ceva, crede-mă…”
Ea tresări, gâfâind când încep să-mi înfig degetele în ea mai tare, fără
milă.
Ceea ce, desigur, o face și mai umedă .
Ea se cutremură în poala mea, dinții ei mușcându-și buza atât de tare
încât sunt aproape sigur că sunt pe cale să sângereze. Ochii ei se
estompează și nu se focalizează, obrajii ei înroșindu-se în timp ce îmi
îndoaie degetele adânc pe punctul ei G.
Târându-i fără milă eliberarea de la ea. Împingând-o cu brutalitate
până la marginea dracului.
Mă întind în jurul ei cu cealaltă mână, făcând-o să gâfâie și să
scâncească în timp ce ciupesc tare un mamelon. Îmi răsucesc
bobocul pietrișat în degete, chinuindu-o în timp ce păsărica ei udă îmi
inundă degetele cu dorința ei. În timp ce ea se strânge de marginea
mesei și tremură ispititor în poala mea.
„Simt că această micuță și lacomă e gata să vină după mine,” îi
răspund la ureche, punctând cuvintele mele cu o mușcătură ascuțită
de gâtul ei. „Știu că o mare parte din tine încearcă să se abțină. Dar
voi trece peste această sfidare, Una.
Începe să se înțepenească, încheieturile și degetele ei devin albe în
timp ce strâng de marginea mesei.
„Voi sparge fiecare nenorocită de apărare pe care o ai, micuța mea
jucărie .”
Păsărica ei se strânge de degetele mele, tare, mușchii ei interiori
strângându-se în timp ce ochii i se rotesc înapoi și un țipăt tăcut
atârnă pe buzele ei tremurânde, așteptând să fie lăsat să iasă.
„Și ca să știi”, îi răspund la ureche. „Data viitoare când fac asta, nu o
vei vedea venind. Vei fi complet inconștient când te apuc, te leg și
dracu fiecare gaură strânsă din corpul tău, fără milă și fără grijă,
ignorând fiecare nu pe care reușești să-mi îneci penisul în timp ce-ți
stă nenorocit de gât. .”
Una explodează , venind ca o bombă care explodează în timp ce țipă
și se zvârcește și se zvârcolește în poala mea. O mușc din nou tare de
gâtul ei, conducând plăcerea mai sus în timp ce îi ciupesc sfarcul și
îmi înfig degetele adânc în păsărica ei nerăbdătoare, strânsă și cu
orgasm.
Apoi se duce ca jeleu în poala mea, tot corpul ei tremurând și
tremurând în timp ce ochii ei luptă să se concentreze.
" Fata buna ."
Căldura îi inundă fața — de rușine, sau de dorință, sau probabil de
ambele, având în vedere cine este ea.
Telefonul îmi sună în buzunar. La dracu. Încruntat, îl smulg ca să îl
închid, până când ochii mei aterizează pe numele lui Hades de pe
ecran. Dublu dracu.
„Trebuie să iau asta.”
Încet, o smulg din poală, mă ridic și apoi o așez pe spate în scaun.
"Stau. Mănâncă , mârâi eu, dând din cap spre farfuria cu mâncare
înainte să mă întorc și să mă duc pe podea spre zona de zi principală.
Stând lângă fereastra masivă a ceasului, mă uit peste Manhattan în
timp ce îl sun înapoi pe Hades.
"Bine?" Mormăi când îmi răspunde.
Hades expiră încet. „Am ajuns într-o fundătură cu fratele.”
La dracu .
Pentru o secundă acolo, am avut o scurtă speranță că, dacă am putea
găsi băiatul, l-aș putea folosi ca pârghie pentru a forța mâna lui Una în
această idee nebună de căsătorie, dacă ar fi trebuit.
„Așteaptă”, mormăie el. „Îți trimit o fotografie.”
Telefonul meu bâzâie. Îl retrag când următorul mesaj apare pe ecran.
Ochii mei se îngustează la imaginea granulată a unui tânăr sumbru,
clar devastat de droguri.
… Care arată identic cu Una.
„Acesta este Finn Smith ”, spune Hades când trag telefonul înapoi.
„Și asta e o poză pe care mi-au arătat-o călugărițele dintr-o casă
intermediară din Staten Island. Nu știu despre tine, dar așa naibii se
pare că copilul din fotografie a crescut până la mine.”
Nu arată doar așa. Este . _ Mă uit la Finn O'Conor — geamănul Unei.
Încet, maxilarul meu se strânge pe măsură ce sprânceana se
adâncește.
„Cât de mort vrei să spui?” mârâi liniştit.
Scurta lui tăcere spune totul.
„Mă refer la o fundătură literală. Finn Smith a fost un drogat de
heroină care a făcut o supradoză și a murit în acea casă de mijloc în
urmă cu optsprezece luni.
La naiba .
„Deci acum depinde de tine să găsești cățeaua aia psihopat care a
înjunghiat...”
Telefonul îmi zboară din mână când sunt smucită și trântit de
fereastra ceasului.
Cu un cuțit de bucătărie înfipt în gâtul meu, o Una speriată, furioasă și
cu aspect dezlănțuit ținea mânerul.
„ Îmi pare rău ”, se sufocă ea, cu ochii mari și sălbatici.
„Una...”
„ Trebuie ”, scapă ea, tremurând, privirea ei străpungându-se în a
mea. "Eu am-"
Ea clătină din cap, apoi gâfâie. Mă apropii de ea, până când gâtul meu
este apăsat puternic de vârful cuțitului. Ochii ei sălbatici se îndreaptă
spre ai mei, pupilele dilatandu-se în timp ce scutură din cap.
„Eu...” Ea clipește rapid, pieptul ridicându-se și coborând cu
respirația. Îi văd pulsul bătând în adâncul gâtului ei delicat.
„Are pe cineva pe care-l iubesc”, se sufocă ea în cele din urmă. Asta...
asta nu este personal.”
"Ţin să te contrazic."
Ea tremură, cu ochii implorând. "Nu este. Dar trebuie sa. Trebuie , sau
el va ucide...
"Fratele tau?"
Ea se înţepeneşte.
„ Te rog ...”
„Această persoană vrea să mă omori, sau îl va ucide pe Finn? Asta a
spus el?”
Un strigăt de suferință îi plânge din gât, în timp ce lacrimile îi curg în
ochi.
„ Nu înțelegi. Aș face orice să-l salvez.”
Mintea mea strica. Amintirile ies la suprafață cu o răzbunare
mârâitoare.
Am șaisprezece ani. Încă mai am sânge pe cămașă de la dus-o la
spital când ajung acasă și găsesc ușa bucătăriei întredeschisă.
Când o găsesc pe mama moale și nemișcată pe pământ, cu el stând
deasupra ei. Când se întoarce spre mine și dă din umeri .
— Ce ai de gând să faci în privința asta, micuțule?
Orice. Orice și totul. Asta aș face pentru a-mi salva familia.
Împing amintirea în jos și mă uit la fața plină de lacrimi a Unei, simțind
vârful cuțitului ei străpungându-mi gâtul - simțind picăturile de sânge
care picură pe pielea mea în timp ce ochii ni se blochează.
Am simțit-o înainte – întunericul nostru comun. Aprecierea noastră
reciprocă pentru margine și pentru că ne uităm peste ea în abis
pentru a vedea ce este acolo jos. Să vedem dacă asta ne-ar face
normali.
Dar acum văd, nu suntem doar niște monștri similari.
Suntem la fel.
Timpul încetinește, pulsul meu bate în timp cu al ei, de parcă am fi
legați de oțelul din mâna ei care îmi străpunge pielea. Și văd cu o
claritate absolută că ar face și a făcut orice pentru familia pe care o
iubește.
Dacă aș avea o inimă, s-ar putea rupe puțin chiar acum din ceea ce
trebuie să-i spun.
„Nu trebuie să faci asta”, mârâi eu încet.
„ Îmi pare rău, eu... ”
„ Una . Finn a murit.”
Se pare că tocmai i-am dat un pumn în intestin. Fața ei se
mototolește. Lumina din interiorul ei se stinge. Cuțitul tremură de
gâtul meu, curgând sânge în jos, înmuiând gulerul cămășii mele.
Apoi ochii ei se îngustează.
„E o minciună dracului...”
„Heroină”.
Ea se sufocă.
„A supradozat. Acum optsprezece luni.”
Una începe să plângă, umerii ei tremurând în timp ce își mișcă capul
dintr-o parte în alta.
„ Opriți. La naiba. MINCIUT! ”
„Telefonul meu”, mârâi încet, dând din cap spre locul în care a căzut
pe podea. Ea înghite în sec, tremurând în timp ce împinge lama pe
pielea mea și își folosește piciorul pentru a o trage peste.
Probabil că aș putea – cu siguranță, de fapt – să fac mișcarea când ea
se aplecă să o smulgă. Dar eu nu.
Am nevoie de ea să vadă asta.
„Uită-te la textele lui Hades Drakos.”
Ochii ei se aruncă între mine și telefon în timp ce îl ridică pentru a-și
lumina fața.
„Ce dracu este...”
Apoi o vede: poza înrămată a fratelui ei, cu două curmale gravate pe
placa de aramă dedesubt deasupra cuvintelor simple din cartea lui
Ioan: „Să nu-ți fie tulburată inima ”.
„ Nu …”
Ea tresări, plângând, în timp ce o prind de încheietura mâinii, smulg
cuțitul și îl arunc prin cameră. Fața ei se prăbușește, angoasă pură pe
chipul ei frumos, în timp ce își ridică privirea spre a mea.
Gata. Acceptând. Așteaptă să o ucid aici și acum.
Poate ar trebui. Ascultându-l pe monstrul meu, oricât de al naibii m-ar
face, m-a dus atât de departe în viață, până la urmă.
Dar de data asta, aduc la tăcere acele gânduri negre.
Și de data asta, chiar ascultă.
Se sufocă, gâfâind în timp ce brațele mele o înconjoară, trăgând-o în
pieptul meu.
„ Îmi pare rău, Una.”
Instantaneu, ea se sparge ca un cristal în brațele mele, toată
rigiditatea încleștată a dispărut - mototolindu-se și plângând în timp
ce tot ce a mai rămas din lumea ei este smuls de sub ea.
E un sentiment pe care îl cunosc prea bine.
16
 CILLIAN
TENSIUNEA SE RĂSPÂNDEȘTE prin cameră ca gheața care se sparge pe
suprafața unui lac înghețat. Ca o pânză de păianjen de sticlă sub o
greutate pe care nu este menită să o țină, până când totul se
prăbușește.
Și când o face…
Se sparge.
„ Ești al naibii de SERIOS?!”
Ares răcnește, ca porțile Iadului care se deschid, dând afară toată
mânia pe care o poate aduna Zeul Războiului. El trece peste
penthouse-ul de sticlă, oprindu-se chiar înainte de locul unde stau eu
la masa lor din sufragerie și se uită direct în fața mea.
„ Spune-mi că asta e o glumă bolnavă. ”
Inspir încet. Nu mă uit la Ares. Mă uit fix la soția lui, nepoata mea, care
stă peste masă față de mine.
Neve .
Stoic. Nu clipește. Nevorbind, dar cu aproximativ un milion de emoții
pâlpâind ca un foc de pădure în spatele ochilor ei.
„Răspunde-mi, nenorocit de psihopat irlandez!”
Întorc încet capul, trăgându-mi ochii de la Neve pentru a-i lăsa să se
așeze asupra lui Ares.
— Vei urmări cum îmi vorbești, Dumnezeule Războiului.
Capul îi scutură încet. „Nu, Cillian. Nu de data asta. Ai ieșit din minți
?! ”
Mă înțepenesc când îmi apucă partea din față a cămășii. La fel și
Neve.
— Ares... murmură ea avertisment.
Vocea ei și numai vocea ei pot ajunge vreodată la el când este atât de
furios. Și o face. El tresări, nările i se fulgeră înainte să expire încet și
să se întoarcă spre ea.
"Lasa-l sa plece."
„Iubire, vorbim despre...”
„ Ares . Vă rog."
„Ai trei secunde să-ți iei mâinile de pe cămașa mea”, mârâi eu încet.
Ochii lui se întorc spre ai mei, având în vedere. Apoi clătină din cap,
șuierând când îmi dă drumul și se dă înapoi.
„Vreau să spun, ce dracu’ , Cillian…”
Neve se ridică, mișcându-se în liniște lângă soțul ei și aplecându-se
să-l sărute pe obraz. „Fă o plimbare, bine? Am asta.”
Maxilarul i se strânge. „Neve…”
"Vă rog? Pentru mine?"
Ochii lui furtuni ard în mine, capul tremurând înainte să se întoarcă. „
Bine .” Se aplecă să o sărute încet, apoi suflă ușa penthouse-ului lor
ca un uragan.
Apoi tace.
Neve se întoarce și merge liniștit către căruciorul de bar din zona de
zi.
„Neve…”
„Vrei o băutură?” mormăie ea amorțită.
„Doar dacă mi te alături.”
Ea râde într-un râs rece și fragil în timp ce toarnă două pahare de
whisky.
De parcă asta ar fi o întrebare care trebuia demnificată cu un răspuns,
după ce tocmai le-am spus că mă voi căsători cu fiica maniacului care
aproape i-a ucis pe amândoi.
O urmăresc în zona de living și mă așez pe una dintre canapele. Neve
îmi dă un pahar înainte de a lua loc lângă măsuța de cafea. Fața ei
este impasibilă, mâna strânsă în jurul paharului în timp ce ia o
înghițitură.
— Îmi pare rău, murmur eu. „Acesta nu este ceva pentru care am
plănuit vreodată și nu este ceva ce îmi place să fac. Nu ai dat istoria ta
cu...”
„Este femeia pe care ai văzut-o?”
Vocea ei este fragilă și arată pozitiv bolnavă în timp ce pune
întrebarea.
„ Nu ”, mârâi eu. „Nu, eu…”
Aș putea minți. Aș putea acoperi asta în câteva moduri pentru a
diminua durerea pe care știu că o va provoca. Dar la naiba, nu am fost
niciodată altceva decât sincer cu Neve. Amândoi am fost prinși de
prea multă violență și durere în trecut pentru a fi altceva decât asta.
„Nu există nicio femeie. Nu a fost niciodata. Castle a inventat asta
pentru a explica de ce mințeam. Femeia asta ... fiica lui Seamus...
Cineva a pus-o să mă omoare ca să mă răzbune pentru Seamus. Ea a
încercat și a eșuat. Am vânat-o pe ea la fel cum ea mă vâna pe mine.”
Fața lui Neve devine albă. „ Cillian... ”
„Ea era puternică, dacă asta ar fi o consolare. E cineva deasupra ei,
cineva pe care nu-l cunoaște. Dar Una are... Mă încruntă. „ A avut... un
frate geamăn. Persoana care îi trăgea sforile ținea deasupra capului
amenințarea de a-l ucide. Numai că fratele e mort de un an și
jumătate. Ea nu știa asta.”
Durerea și ceva care ar putea fi furie sau ură pâlpâie pe chipul lui
Neve. E tăcută, nu spune nimic în timp ce-și sorbi din băutură.
„Știi foarte bine despre crăpăturile din imperiul nostru”, continu. „Vin
din povestea scursă despre înțelegerea tatălui tău cu FBI în schimbul
lui O'Conor. Acest lucru împiedică acele crăpături să se lărgească,
exact așa cum au fost întotdeauna menite să facă vechile moduri de a
se căsători pentru a pune capăt conflictelor de sânge.”
Neve încă tăce, cu capul întors, privind pe ferestrele penthouse-ului
cu vedere spre râul Hudson. Încet, se întoarce spre mine.
„Așa că, încă o dată, un Kildare se căsătorește cu un dușman de
sânge jurat pentru a-i împiedica pe toți să se omoare între ei.”
La fel ca ea și Ares.
suspin. „Așa pare.”
Un zâmbet ușor îi răsucește buzele în timp ce mai bea o înghițitură.
Apoi sprânceana ei se încruntă ușor. „Ai încredere în ea?”
Nu. Nu ştiu. Pot fi.
— Trebuie, mormăi eu. „Sau va fi un război civil.”
„Nu pare un răspuns foarte bun.”
— Ai avut încredere în Ares?
Ea își arcuiește o sprânceană. „Am avut încredere în tine că nu ai luat
cea mai proastă decizie posibilă pentru mine de a mă căsători cu el.”
Zâmbesc ironic. „Și ce am făcut ca să merit asta?”
„Mi-ai salvat viața”, ridică ea din umeri. „Asta vine cu avantaje, știi.”
Bem amândoi în tăcere pentru o clipă.
— În cine ai încredere, Cillian?
Monstrul meu. Întunericul meu.
Numai că e atât de obosit să o gust pe Una și să o devorez , încât nu
sunt sigur dacă mai pot avea încredere în ea.
— Nu caut binecuvântarea ta aici, Neve. Doar înțelegerea ta.”
Buzele ei se curbe în timp ce scutură din cap, privind din nou în altă
parte.
„ Asta , ai. Doar că nu sunt sigur de primul.”
„Și nu trebuie să fii niciodată, și asta e în regulă.” mă încruntă.
„Ares...”
Ea oftă. „Mă voi descurca cu Ares. Totuși, va trebui să-i permiți furia
lui.” Maxilarul ei se strânge. „După tot ce s-a întâmplat. După ce a
făcut tatăl acestei fete. Pentru mine, pentru el…”
Ea se cutremură și una dintre mâini se încrucișează cu cealaltă,
frecând automat cicatricea subțire și roz de pe încheietura mâinii ei,
care se vindecă treptat.
Semnul lui Seamus.
"Îmi pare rău. Îmi dau seama că asta trebuie să aducă totul înapoi.”
"Este bine."
„Chiar nu este.”
„Dar este ceea ce este , nu?” Ea îmi zâmbește ironic.
"Asa se pare."
Neve ridică din umeri. „Deci, crezi că acesta ar trebui să fie noul
nostru motto al familiei Kildare? — Ei bine, la naiba. Cred că trebuie
să"?"
Râd liniştit, sorbindu-mi băutura. „Voi căuta să comand un blazon de
familie cu asta pe el. Poate chiar să fie tradus în latină, pentru a suna
mai elegant.”
"Perfect."
îi zâmbesc. Ea zâmbește înapoi.
— Nu este tatăl ei, Neve, murmur eu încet. „Pentru orice valorează.”
Buzele ei se îndoaie într-un mic rânjet. „Presupun că merită ceva.”
Ne terminăm băuturile, eu mă ridic să plec, iar Neve stă în picioare și
mă îmbrățișează strâns.
— Ai înțeles deja, Cillian. Voi lucra la binecuvântare.”
„Înțelegerea ta este tot ce-ți cer.”
Mă îndepărtez și mă îndrept spre uşă.
„Cillian...”
Vocea lui Neve mă oprește la jumătatea drumului. Mă uit înapoi și o
văd rânjind cu un zâmbet uscat și amuzat.
„Bine ați venit la viața de căsătorie aranjată. Felicitări."
17
 UNA
AU TRECUT CINCI ZILE. Cred că. Poate patru. Şase? Nu știu. Am încetat să
țin evidența.
Finn e mort . Nu este un coșmar. Nu este un truc al minții. Este
realitatea mea sumbră.
Geamănul meu – cealaltă jumătate din mine – nu mai este aici.
Când m-am prăbușit în sufrageria lui Cillian, îmi amintesc vag că am
țipat că nu era adevărat. Că nu putea fi adevărat. Și voiam să cred –
atât de tare – că Cillian chiar s-ar apleca atât de jos încât să mă facă
să cred că Finn a dispărut când el nu era.
Până când a sunat la casa de mijloc cu difuzorul și m-a lăsat să
vorbesc cu sora Angela – una dintre călugărițele care lucra acolo. O
femeie mai bătrână a cărei voce s-a umplut de compasiune când i-am
spus că da, sunt sora lui Finn.
Un finlandez pe care îl cunoșteau drept Finn Smith, un dependent
dulce, dar foarte tulburat, care nu și-a putut scutura niciodată
demonii.
Finn Smith avea aceiași ochi ai lui Finn O'Conor. Același păr. Același
semn de naștere în formă de triunghi pe brațul stâng sus și același
tatuaj „Unbroken” pe antebraț pe care îmi amintesc cu claritate când
l-am văzut cum se făcea într-un magazin de tatuaje din Venice Beach.
Finn Smith, care a murit acum optsprezece luni din cauza unei injecții
de heroină tăiată cu fentanil.
Într-un fel, durerea este diminuată. Atenuat. Pentru că, în multe feluri,
l-am pierdut cu ani în urmă. Trăiam pe străzile din Los Angeles când a
început să se aprofundeze în heroină – ceva ce am încercat o dată cu
el și personal pe care nu l-am putut suporta.
Dar heroina a fost modul în care Finn și-a acoperit durerea. Așa a
reușit să treacă în fiecare zi. Da, am urât că l-a folosit și am încercat
de atâtea ori să-l scot din acea viață. Dar am înțeles de ce a făcut-o,
pentru că eu dintre toți oamenii cunoșteam demonii și ororile care îl
țineau treaz noaptea.
Doar că ceva nu a mers prost cu un dealer căruia îi datora bani și
amândoi a trebuit să plecăm repede din oraș. Planul era să mergem
spre nord, spre Seattle. Dar apoi, la stația de autobuz, Finn mi-a spus
că aș fi mai în siguranță dacă ar scăpa de căldură departe de mine.
Urcarea în autobuz în acea zi, fără el , a fost cel mai rău moment dintr-
o viață plină de momente groaznice. A fost ca și cum aș pierde o
bucată din mine. Am fost cu el toată viața, prin atâtea.
Și chiar așa, snurul nostru a fost tăiat.
Am primit o carte poștală de la Phoenix, apoi niște apeluri la un
telefon preplătit când s-a mutat la Chicago. Când acea linie a încetat,
am scris la căsuța poștală pe care mi-o dăduse ca adresă acolo, doar
pentru a primi un răspuns de la el din Nashville când acea scrisoare a
fost trimisă la noua lui căsuță poștală.
Și acestea au fost ultimele câteva ori când am luat legătura. Nu era
atât de des pe cât îmi doream și l-am tot întrebat când puteam să mă
urc într-un autobuz și măcar să-l vizitez, dacă nu să rămân. Dar Finn
era convins că dealerul din LA încă îl căuta și mi-a spus că nu mă va
lăsa să mă pun în acest tip de pericol.
Acum, mă întreb cât de mult din această frică a fost reală și cât de
mult a fost paranoia indusă de droguri.
Cu puțin mai puțin de doi ani în urmă, am vorbit pentru ultima oară.
Mi-a spus că se mută la New York și m-am prefăcut că nu sunt
speriată de cât de instabil și instabil suna.
Am primit o carte poștală de la New York odată ce a aterizat aici.
Atunci nimic.
Până la urmă, pericol sau nu, m-am urcat într-un autobuz și am trecut
prin țară să-l găsesc.
Și totul pentru nimic, s-ar părea. La fel cum am făcut toate aceste
lucruri oribile pentru Apostol, degeaba .
Nu era nicio armă îndreptată spre capul lui Finn, gata să-i pună capăt
vieții.
O făcuse deja singur cu un ac.
Toate acestea înseamnă că da, în multe privințe, mi-am pierdut fratele
cu ani în urmă. Dar încă mă doare să aud că e mort. Și încă nu pot
face altceva decât să mă bat în camera de oaspeți în care m-a lăsat
Cillian.
Sau, mai degrabă, că m- a închis .
Într-un program oarecum regulat, mâncarea ajunge la ușa mea, sau
uneori el o aduce înăuntru. În dulap sunt haine noi, curate, pe măsura
mea. Articole de toaletă în baia privată. Dar încă abia m-am mișcat din
pat.
Într-o după-amiază, în ziua numărul cine-chiar-știe, ușa deschide o
crăpătură. Îmi întorc spatele, întins pe pat, și aștept sunetul lui care
pune mâncare pe masă lângă fereastră și îmi spune să o mănânc în
felul acela ferm, autoritar, tiran pe care îl are.
Dar nu e nimic. Dintr-o dată, aud un mic zgomot. Apoi tresar când o
greutate ușoară aterizează pe pat.
Ceva cald și blănos îmi găzduiește ceafa și inima îmi sare în gât.
„ Oase !”
Țip atât de tare încât aproape că îl sperie înainte să reușesc să-l
strâng și să-l trag într-o îmbrățișare uriașă, exact când ușa camerei se
închide încet.
Lacrimile îmi umplu ochii în timp ce țin pisica, mângâindu-l câteva
secunde înainte de a mă îndepărta să-l verific. La urma urmei, am fost
plecat de zile întregi . Sărmanul trebuie să moară de foame...
Mi se încruntă sprânceana. Sau... nu .
Pentru că pare bine hrănit... de fapt, arată mai plinuț decât poate l-am
văzut eu vreodată. Și când mă uit mai aproape și adulmec, pot simți
literalmente mirosul de mâncare de pisică pe respirația lui - de
asemenea, cea bună. Genul scump scump.
„Aaaaaa... Vă descurci bine, înțeleg.”
Bones miaună, zvârcolindu-se din brațele mele și șerpuind spre
cealaltă pernă, pe care el continuă să o frământe.
„Ei bine, cel puțin te am aici.”
Se întoarce în cerc de trei ori și apoi se așează pe pernă. Da, acum e
al lui.

ESTE POATE o oră sau două mai târziu când ușa se deschide din nou,
fără să bată, ca de obicei. Mă înțepenesc în timp ce Cillian intră, acei
ochi supranatural de verzi ai lui mătură peste mine.
De parcă nu aș avea de-a face cu suficient, aceasta este cealaltă
realitate a mea: se pare că mă căsătoresc cu acest bărbat.
Un tiran puternic, furios. Un criminal psihotic letal.
O parte din mine vrea să spună cui îi pasă. Oricum, pentru ce mai
trebuie să trăiesc? Dar luptătorul din mine nu mă lasă. Luptătorul din
mine nu mă va lăsa să capitulez și să fiu pionul lui.
Marioneta lui politică.
Jucăria lui dracului .
„Apropo, ești binevenit.”
mă încruntă.
„Pentru pisică.”
Înghit în sec, privindu-l precaut, aşteptând ca capcana să izvorască.
"Mulțumesc. Numele lui este Bones.”
— Pentru că era piele și oase, din cauza lipsei de hrană?
Mă uit la el. „Pentru că semnele lui mi-au amintit de un schelet. Și l-
am hrănit .”
„În cea mai strictă definiție a cuvântului, da, presupun că da.”
imi uit ochii la el. „Nu am fost chiar plin de numerar.”
„Ah, corect, nu ai avut un loc de muncă remunerat.” Zâmbește
subțire. „Acum, de ce a fost asta, Una? Programul tău de caritate
încărcat? Ai plecat să schimbi vieți? Sau, stai, ai alcătuit o listă
nenorocită de succes cu mine și familia mea și complotezi să mă
omori?
Înghit în sec, evitându-i privirea.
— Îmi vei ierta lipsa totală de simpatie, Una.
„Ce vrei de la mine?”
Cillian se sprijină de tocul ușii, încrucișându-și brațele pline de vene
și mușchi peste pieptul ferm. Ca întotdeauna, este într-o cămașă
neagră cu nasturi și pantaloni negri.
Adică Isus Hristos, nu trebuie să se îmbrace ca Diavolul, nu-i așa? De
parcă nu ar fi dureros de evident că este oricum?
„Nu ai mâncat.”
Nu este o observație bună și îngrijorată.
Este o mustrare.
„Nu mi-a fost chiar foame.”
„Încă trebuie să mănânci.”
„Eu. Nu pot.”
El nu răspunde. El lasă acei ochi letali să mă pătrundă. Ceea ce ar
trebui să fie enervant. Știu , logic, că o privire atât de pătrunzătoare a
acestui om ar trebui să mă sperie la naiba.
Cu excepția faptului că nu. În schimb, este ciudat... încălzire , ceea ce
este o nebunie, având în vedere cât de rece este. Dar este aceeași
privire pe care mi-a dat-o când mi-a spus că îmi va smulge toate
secretele. Că va scoate la iveală și va dezvălui fiecare parte întunecată
a mea. Și acum, văzând-o din nou, la asta e tot ce mă pot gândi.
Dorințe întunecate, ilicite.
Opreste asta .
"Asa de. Ai de gând să mănânci sau va trebui să ne jucăm așa cum
făceam înainte?”
Fața mea arde fierbinte, amintindu-și când m-a plantat în poală și m-a
hrănit cu forța, în timp ce... mă tortura .
Delicios. Păcătos.
— Aștept un răspuns, Una.
Iisuse Hristos, șeful. Tonul controlant și aroganța de a vorbi cu mine
ca și cum aș fi un copil capricios căruia i se spune ce să facă și când
să o facă.
„Voi mânca , bine?” ma repez.
Îmi zâmbește, ridicând o sprânceană la portocala neatinsă și o farfurie
de pâine prăjită de azi dimineață.
"Curând."
„ Acum .”
Mă uit la el.
„Sunt mai mult decât fericit să o fac celălalt...”
„Bine, bine, Isuse ”, mormăi eu, alunecând din pat.
Port unul dintre tricourile și perechile de jambiere care mi-au rămas.
Dar încă înfășoară plapuma în jurul meu, aruncându-i lui Cillian o altă
privire ofilită în timp ce mă apropii de masă de lângă fereastră.
Inca nu am pofta de mancare. Dar recunosc că stomacul meu se
înnodează și geme la simpla vedere a mâncării. El are dreptate. Nu am
mai mâncat nimic de zile întregi și o simt în slăbiciunea corpului meu.
Cillian urmărește ca un șoim în timp ce devorez bucata de pâine
prăjită. Când las portocala și mă întorc în pat, el dă din cap.
„Nu ai terminat încă.”
Îmi dau ochii peste cap. "Glumesti?"
— Vin la tine ca un individ glumeț?
„De fapt, ieși ca un nemernic .”
Umărul i se ridică în timp ce dă din cap spre farfurie. "Mananca."
„Nu este decojit.”
„Ai șapte ani ?”
Poșetele mele.
Am avut o slujbă odată, cu ani în urmă, la un magazin alimentar
elegant și scump în Los Angeles, în secțiunea de mâncare preparată.
De două ori pe săptămână, trebuia să curăț portocalele pentru ca
segmentele să poată fi împachetate și vândute unor idioți bogați
dornici să plătească de cinci ori mai mult decât ar plăti pentru o
portocală întreagă pentru că nu voiau să-și distrugă manichiura.
Cuticulele mele au simțit ca focul luni de zile .
„ De dragul naibii ”, șuieră Cillian pe sub răsuflarea lui. Sar în timp ce
el se îndreaptă spre mine. Când cuțitul iese din jachetă, îmi cade gura
deschisă. Este tipul destul de nebun încât să mă omoare din cauza
unei portocale?
Defapt da.
"Bine! Bine ! O să mănânc naiba...
Cillian trece peste mine, apucă portocala și tăie cu dibăcie și
chirurgical pielea de pe ea cu lama. Zâmbește și îl pune pe farfurie.
„Iată-ne, prințesă .”
Mă uit la el. Dar ridic portocala, făcând tot posibilul să rețin un oftat
de mulțumire în timp ce o mușc. Este delicios.
Cillian mă privește cum mănânc totul. Când termin, ridic din umeri,
aruncându-i o privire batjocoritoare.
"Bine? Fericit acum?"
Gâfâi în timp ce el se aplecă direct în mine, aplecându-se pentru a-și
lăsa buzele să mă atingă urechea.
„Nu până nu lucrăm la această atitudine.”
Căldura îmi inundă în mod trădător miezul.
La naiba , eu.
"Vino cu mine."
Tremur în timp ce mă apucă de braț, trăgându-mă în baia privată – nu
la fel de generos ca cea din camera lui, așa că, doar a doua cea mai
plină de farmec baie pe care am văzut-o vreodată.
Când începe să umple cada, mă înțepenesc.
"Ce faci?"
„Fergând o baie.”
„ Mulțumesc ”, mormăi eu. „Dar chiar pot să mă scald.”
„Sunt încrezător că poți.” Se întoarce să-mi zâmbească slab. „Acum,
știi cum merge asta. Bandă."
Căldura îmi tremură pe spate.
„ Nu .”
„Una, Una. Îți tot imaginezi aceste semne de întrebare la sfârșitul
propozițiilor mele. Nu a fost o întrebare sau o sugestie. Fâșie .”
Înghit în sec, îmbrățișând plapuma în jurul meu, în timp ce cada se
umple cu apă aburoasă și bule parfumate.
„Sunt bucuros să-ți tai hainele din nou, dacă pentru asta cauți,
iepurașule.”
Miezul meu se strânge.
Iepurașul mic .
Așa mă numea în club.
În timp ce mă dezbraca.
M-a dezlegat.
-a desfăcut .
Când cuțitul se deschide cu un zgomot , mintea mea se zguduiește
din reluarea mea murdară.
"Bine! Bine! Iisuse Hristoase, ești întotdeauna un nemernic atât de
pretențios?”
"De obicei."
Îmi dau ochii peste cap, întorcându-mă și mormăind în timp ce las
plapuma să cadă pe podea. „Nu e de mirare că trebuie să forțezi pe
cineva să se căsătorească cu tine.”
Încep să trag tivul tricoului în sus, când mă opresc și mă uit la el.
„Pot să fac asta și eu, știi.”
— Din nou, da , știu bine că cel mai probabil ai stăpânit arta delicată
de a face baie, Una, rânjește el. „Dar având în vedere că au trecut
cinci zile, mă voi asigura că se termină.”
Tiran , mă gândesc în sinea mea.
"Corect."
Mă învârt, cu fața albă, în timp ce mă uit la el. "Ce?"
„Am spus corect . Ca și în, orice insultă sau etichetă creativă pentru
mine tocmai ați crezut, presupuneți că este corectă. Acum scoate-ți
hainele dracului , sau o voi face.”
Aruncă furnicături peste pielea mea.
"Amenda."
Mă întorc din nou, trăgându-mi tricoul și apoi dezlipindu-mi
jambierele. Mă înroșesc, acoperindu-mi pieptul în timp ce mă întorc
spre el.
„Oamenii obișnuiți nu fac băi în chiloți, urăsc să ți-o spun.”
„Vrei să mă apropii măcar de lista în care tu sau ceva despre tine este
cel mai îndepărtat de normal?” scuip înapoi.
Cillian ridică o sprânceană plictisită. „Luați-le jos; Intră."
Îmi strâng buzele sfidător.
Cuțitul lui iese din nou, iar corpul meu tremură – sfârcurile se întăresc
în timp ce pielea îmi furnică.
„ Bine ! Iisus!"
Fața mi se încălzește când mă întorc din nou, lăsând jos chiloții și
apoi coborând o mână pentru a mă acoperi. Mișcându-mă într-un
unghi, departe de el, pășesc în cadă, reținând un geamăt în timp ce
apa fierbinte și bulele parfumate mă învăluie.
„Bine, am intrat”, mormăi eu. "Poti pleca acum."
Cillian își suflecă mânecile în timp ce îngenunchează lângă cada mare
de marmură.
„Uh, ce faci?”
El apucă apa de corp și lufa așezată pe un raft încorporat în cadă.
„ Serios ? Asta din nou?”
"Serios. Ridică-ți brațele.”
Trag cu pumnale în el.
„Ridică-ți brațele sau te leg în dușul meu și o vom face așa.”
Căldura clocotește în fața mea în timp ce îmi strâng buzele.
„Poate îmi plac dușurile”, mormăi pe sub răsuflare în timp ce mă uit în
altă parte și ridic un braț moale.
„Păstrează-ți atitudinea și sunt mai mult decât bucuros să te oblig.”
Tremur în timp ce el mă săpun exact ca înainte – spălându-mi fiecare
parte a corpului, încet. Mă prefac că urăsc cât de mult îl urăsc când
îmi mișcă pe coapse sub bule.
Dar eu nu. Și corpul meu nu minte. Nu se poate opri valul de căldură
care se aprinde prin mine atunci când alunecă lufa peste păsărică sau
felul în care pulsul îmi bate cu nerăbdare.
La fel ca înainte, părul meu este următorul. Tremur, torcând aproape
ca Bones în timp ce îmi șamponează și îmi condiționează părul, încet.
Cu blândețe.
Senzual.
Îmi încrucișez brațele peste piept în timp ce sfarcurile îmi întăresc,
închizând ochii în timp ce el îmi clătește părul.
Și apoi, deodată, a terminat.
Clipesc surprins când aruncă lufa în cadă, își usucă mâinile puternice
pe un prosop și se ridică hotărât.
„Poți lupta cu asta tot ce vrei, Una. Dar oricât de distractiv este acest
dus și înapoi, nu mai am timp. Această căsătorie are loc.”
Casatoria. De parcă aș putea uita.
Mă întorc și îmi ridic capul să mă uit la el. Mă simt atât de mic și
vulnerabil în această cadă enormă cu el care se ridică deasupra mea.
Și totuși, există și ceva ciudat de reconfortant în asta.
Un sentiment de protecție, spre deosebire de orice am simțit în mai
bine de cincisprezece ani.
Poate vreodată.
„Există mâncare acolo când ai terminat. Mananca."
Apoi, cu acel decret final tiranic și totuși bizar de hrănitor, el a plecat,
lăsându-mă în seama bulelor mele cu miros de iasomie și a gândurilor
cu tentă neagră.
18
 UNA
IA mai mult decât aș vrea să recunosc să ies din baie. Stau doar acolo,
strângându-mi genunchii la piept, încercând să mă scutur de asta...
simțind că pleacă zăbovește peste mine după fiecare întâlnire.
Fizic sau de altă natură.
Pentru că problema este că oricât de dominator și tiranic ar fi Cillian...
nu- l urăsc .
De fapt, îmi cam place . Pentru că sunt rupt așa.
Există o putere neclintită, fără scuze în bărbatul care tocmai mi-a
spus – nu întrebat, spus – că mă voi căsători cu el. O răceală și ceva
dezorientat poți vedea în ochii lui care ar trebui să mă înspăimânteze.
Nu doar din cauza a ceea ce îl face. Dar din cauza cui asta îl face să
placă .
Tatăl meu.
Tremur, scufundându-mă mai adânc în apa caldă și spumoasă.
Cu excepția tuturor asemănărilor pe care le-ați putea desena între ei –
tendințele lor criminale, pasiunea pentru violență și puterea lor
întunecată – există ceva fundamental diferit între ei. Și după ce am
stat acolo în cada care se răcește treptat timp de zece, poate chiar
cincisprezece minute, în sfârșit mă lovește.
Cruzime.
Tatăl meu a fost udat în el. A respirat. S-a delectat cu ea și a trăit
pentru asta. Dar cu toată furia, pericolul și răutatea neclintită a lui
Cillian, el nu este niciodată crud . Cel puțin, nu așa am văzut.
Tatăl meu a mânuit amenințarea violenței și a întunericului său ca pe
o bâtă.
Cillian îl folosește ca pe un instrument. Sau poate armura. Nu sunt
sigur.
Posibil ambele.
"Ce crezi?"
Arunc o privire peste cameră, unde Bones și-a luat o nouă reședință
deasupra unei toalete mult mai plăcute .
Niciun raspuns. Oasele clasice.
Ei bine, orice ar fi și orice ar fi el — Cillian, adică — mai bine aș face
pace cu asta. Pentru că această idee nebunească de căsătorie este
reală și se întâmplă foarte mult – atât de mult este clar ca cristalul în
acei ochi verzi ai lui.
Real, și pentru totdeauna .
Înghit în sec, tremurând în timp ce mă scot din cadă și mă îndepărtez
de acel gând. Mă scot cu prosopul, dar când ochii îmi găsesc reflexia
în oglindă, mă încruntă în timp ce privirea îmi coboară spre coapsele
mele și pe micile linii albe de acolo. Dar mai precis, la cea mai
proaspătă tăietură, încă vindecatoare.
Evident că nu am cutia mea de metal, ca în apartamentul meu. Dar
ieri, când m-am simțit foarte deprimat și de parcă aveam nevoie să
elimin cumva durerea , am avut un ac de siguranță care ținea o
etichetă pe una dintre noile perechi de jambiere lăsate de Cillian în
camera mea.
Nu sunt mândru de linia proaspătă de pe interiorul coapsei, datorită
acelui ac de siguranță. Dar m-a târât înapoi în lumea celor vii. Un fel
de.
Baia fierbinte a slăbit bandajul pe care îl am deasupra, până la punctul
în care cade. Și tăietura de sub ea picura o singură picătură de sânge.
Cu îndemânare, îmi smulg bandajul de pe piele și îl arunc la gunoi
înainte de a începe să scormonesc prin sertare. Găsesc destul de
curând o cutie de medicamente și plasez un nou peste tăietură.
Bun ca nou.
Când ies din baie, totuși, de fapt nu există mâncare „acolo” în
dormitorul meu, așa cum a spus el.
Grozav, mai multe jocuri mintale.
Abia aștept să fiu căsătorit cu acest tip.
Mă încruntă în timp ce îmi pun blugi și hanoracul. Pentru toate
protestele mele că el mă hrănește, chiar mi -e foame. Mă duc la uşă să
bat şi să încerc să-i atrag atenţia. Dar când ajung la el, mă opresc.
E întredeschisă.
Îl deschid încet și mă uit afară, pe jumătate așteptându-mă la o
capcană.
Dar nu există nicio capcană. Nici Cillian. Și când mă gândesc, să mă
păcălească să părăsesc o cameră cu ușa deschisă chiar nu sună ca
el. Da?
Așa că ies afară, apoi merg liniștit pe hol în zona de zi principală.
„Nu, nu este o capcană.”
Aproape că sar din piele, privirea mea străpungându-mi camera spre
locul în care Cillian stă pe singura canapea, citind o copie cu urechi
de câine a, incredibil de incredibil, American Psycho.
"Într-adevăr?"
Se uită la carte, apoi la mine. "Da. De ce nu?"
„Nu, vreau să spun doar… știi…”
"Te rog, elaborează."
Ochii îi sclipesc de îndrăzneala ascunsă.
Iau momeala intenționat, deliberat.
„Este un pic... potrivit. Luați notițe?”
„Să spunem critică profesională.”
Mușc înapoi un mic rânjet.
„Există mâncare în bucătărie, la fel de îndrăzneață și revoluționară o
revelație care ar putea fi pentru tine.”
„Mulțumesc”, mormăi eu.
„Și ușa nu va mai fi încuiată.”
„Ce cadou de logodnă emoționant.”
El scăpa cartea, privindu-mă cu acea privire rece, de o mie de metri,
pe care o adun pe cei mai mulți oameni.
În mod ciudat, nu mai are acel efect asupra mea. Încerc să-mi
amintesc un moment când a făcut-o.
„Pareți destul de încrezător că nu voi încerca nimic. Adică, având liber
și tot.
Cillian ridică o singură sprânceană. "Poate. De asemenea, sunt
încrezător că, dacă o faci , sunt mai mult decât capabil să mă descurc
.”
Zâmbesc slab. — Apropo, nu o voi face.
„Vom vedea.”
Mă încruntă, aruncând o privire în jurul penthouse-ului care este
superb, dar aproape total lipsit de mobilier.
„Te-ai gândit vreodată să cumperi niște mese și scaune?”
"Da."
Cillian aduce cartea înapoi.
Ooook…
În zona de bucătărie, găsesc în frigider lucrurile pentru a face un
sandviș BLT - un favorit uriaș de-al meu pe care nu mi-am putut
permite de veci. Odată asamblat, îl mușc cu poftă, savurând slănina.
Când am terminat de inhalat aproape literal, mă încruntă în timp ce mă
uit spre locul în care încă mai citește.
Pentru totdeauna este mult timp .
Mă îndrept încet spre el înainte de a-mi drese glasul.
"Cât timp?"
Cillian se încruntă în timp ce ridică privirea. "Scuzați-mă?"
"Casatoria." Poșeta buzelor mele. „O voi face, dar există o dată de
expirare.”
„E curios că încă ești sub impresia greșită că este în orice fel o
negociere.”
„Totul este o negociere.”
Viața este o negociere, Una. În fiecare zi, fiecare suflare de aer este o
negociere cu soarta și cu Dumnezeu.
Întunericul îmi inundă mintea. Urăsc că aud din nou cuvintele tatălui
meu în capul meu .
oferta ta de deschidere ?”
"Șase luni."
Își dă ochii peste cap. "Nici o afacere."
"Ascultă-mă. Șase luni sunt timp mai mult decât suficient pentru a vă
repara singuri, nu?
Ochii i se îngustează. „ Atenție .”
"După care-"
"Nu. Căsătoria care se încheie în șase luni aproape că ar garanta
anularea întregului punct de a face asta în primul rând.”
„Nu se termină ca plecarea mea sau altceva. Cred că de fapt am o
idee și mai bună.”
Zâmbește, răsfățându-mă. „Și ce ar putea asta...”
„În șase luni, mă vei ucide.”
Cillian rămâne nemișcat, cu ochii pătrunzând în mine.
„Adică nu chiar.”
„Am adunat asta. Asta, sau mica ta durere și supunere este mult mai
profundă decât credeam.”
Fața mi se încălzește îngrozitor, dar continui.
„Vreau să spun, un lucru în scenă. De exemplu, a trebuit pentru că am
încercat să te ucid, autoapărare, așa ceva.
Sprânceana i se încruntă în timp ce își freacă maxilarul. Dar există o
nouă înfățișare îngropată acolo sub bazinele verzi învolburate, o
emoție pe care nu cred că am mai văzut-o până acum.
„Îți poți spune familiei sau organizației sau orice s-a întâmplat și te va
face să pari și mai puternic. Adică, haide: o ucizi pe fiica monstrului
care a încercat să-ți distrugă familia? Și voi dispărea. Sunt bun la
asta.”
Aproape că văd roțile întorcându-se în spatele feței lui letal de
frumoasă și ascuțită.
"Șase luni."
Dau din cap. "Șase luni."
Cillian își trece vârful degetelor pe linia maxilarului.
„Am propriii mei termeni de adăugat.”
mă încruntă. "Bine. Ce-"
— Fratele tău a consumat heroină, da?
Buzele mele subțiri, un nor întunecat se învârte în spatele ochilor mei.
„Una…”
„ Da ”, scuip. "Și?"
"Ai?"
O senzație de frig îmi tremură încet pe coloana vertebrală. Îmi
îmbrățișez brațele în jurul meu, privind în altă parte.
"Răspunde-mi."
„Odată”, șuier.
Gâfâi în timp ce el se trântește de pe canapea cu un mârâit scăzut în
piept, strângând distanța dintre noi în doi pași, până când se ridică
deasupra mea.
— De câte ori, Una.
„Tocmai ți-am spus !” scuip înapoi. „ Odată , bine?”
Buzele lui se îndoaie într-un rânjet disprețuitor.
„Oh, la dracu de tine !” șuier la el. „Nu poți să mă judeci! Uite ce ai!
Ceea ce îmi imaginez că ai avut mereu. Nu am făcut-o , bine?! Am
crescut în case de grup și în centre de plasament, iar pe străzile
nenorocite încercând să nu fiu ucis sau pradă! Deci da , Cillian, am
scuipat. „Am folosit heroină pentru a atenua durerea și durerea.
Odată . Și nu a fost pentru mine.”
Privesc în altă parte, ridicând călcâiul mâinii pentru a șterge o
lacrimă. "Iisus. Esti fericit acum?"
„Ai fost vreodată testat?”
Îmi întorc privirea furios la el, cu lacrimi încă plimbându-mi în ochi. —
Ce, ți-e teamă că ți-am dat ceva?
Privirea lui este dură. „Gândul mi-a trecut prin minte.”
Strâng din dinți, toată durerea și rușinea acelor ani de adolescență cu
adevărat, foarte grei pe străzile din LA, pe care Finn și cu mine i-am
îndurat în urma inundațiilor.
Ca să nu mai vorbim de ororile cu care ne-am confruntat în asistența
maternală.
„ Da , am fost testat”, scuip printre dinții strânși. "Bineinteles ca am.
Și am fost norocos.” Clipesc, îndepărtând umezeala din ochi. —
Altceva cât suntem la asta? ma repez.
"Da."
Gâfâi când mâinile lui zboară brusc și îmi prind talia blugilor.
"Hei! Ce dracu ești... hei !”
Cillian îmi smulge blugii în jos, fără să se obosească să-i desfac mai
întâi. Denimul mi se târăște brusc, dar electric peste șoldurile mele, în
timp ce el le împinge până la genunchi, lăsându-mă acolo în hanorac
și chiloți.
„ Asta se oprește .”
Mă încremenesc când degetul lui lovește acuzator la micile linii albe și
la banda proaspătă de pe coapsele mele.
— De fapt, asta nu e treaba ta.
"Gresit. Acum este treaba mea și s-a terminat. Peste. Terminat. Nu o
mai faci.”
Buzele mele se îndoaie într-un mârâit. „Ai grijă la naiba ta...”
Mă înfior când îmi prinde deodată maxilarul cu o blândețe
surprinzătoare, ridicându-mi ochii spre ai lui.
„Înțeleg de ce. S-ar putea să nu crezi asta, dar eu cred. Totuși, s- a
terminat cu .”
Privesc în altă parte, fierbând undeva între jenă și furie.
„Și nu mă refer doar când faci asta pentru a scăpa de orice monștri te
țin treaz noaptea. Mă refer la faptul că te împingi peste limită atunci
când te joci și cu tine însuți.”
Inima îmi sare, ochii mei se îndreaptă spre ai lui în timp ce fața mi se
încălzește.
El stie . El știe despre... boala mea.
M-a urmărit?
"Este clar?" Vocea lui Cillian este profundă și ascuțită, plină de un ton
de comandă. „Nu te vei mai păta. Vreodată. Din nou .”
Privesc în altă parte, dar apoi răsuflă în timp ce mâna lui se închide pe
bărbia mea, trăgându-mi privirea direct în acele verzi nepământene.
"Bine?"
Înghit în sec, dând din cap.
„ Bine , ce...”
Ochii mi se umflă când Cillian cade în genunchi în fața mea, la nivelul
ochilor cu chiloții mei. Fața îmi arde, șoldurile mi se mișcă stângaci.
Tremur când se întinde spre mine, dar apoi deodată, degetele lui
prinde marginea aparatului de coapsă.
„Stai, ce ești...”
O smulge. Gura mi se usucă, pulsul îmi bubuie în timp ce îi privesc
ochii cu laser la tăietura mai proaspătă și singura picătură de sânge
care picura încet.
„ Am spus bine ”, mormăi încet. "Nu voi-"
Nimic din lume sau din cele mai nebunești vise ale mele nu m-ar
putea pregăti pentru ceea ce va face el în continuare. Într-o singură
mișcare, fără ezitare, Cillian își lasă brusc gura spre tăietura mea .
Și nasol.
Isus al naibii de Hristos. E absolut nebun .
Bărbatul gustă literalmente din sângele meu .
Buzele lui se prind peste tăietura mea, iar senzația gurii lui suge în
timp ce limba i se târăște peste ea este atât de îndoit de realitate în
nebunia ei , cât și de accelerare a pulsului în intimitatea ei.
Mâna lui Cillian îmi trece peste șold. Degetele lui se îndoaie în talia
chiloților mei înainte să pot spune sau să fac ceva. Și înainte ca eu să
pot reacționa, el le smulge până la jumătatea coapsei, în timp ce gura
lui se îndepărtează de sughițul care acum îmi acoperă tăietura.
Abia am timp să procesez ceea ce tocmai sa întâmplat înainte, brusc,
gura lui se duce în altă parte.
Pasarica mea.
strig, picioarele mi se îndoiesc în timp ce Cillian îmi atacă cu
voracitate păsărica cu limba și buzele. Nu există nicio ușurare în asta.
Fără acumulare. Doar că mă devorează instantaneu.
Și sunt instantaneu deja aproape de a exploda.
Tremur și gemu, mâinile mele lipindu-mă de părul lui literalmente
pentru a mă împiedica să mă răsturn în timp ce limba lui se adâncește
în mine. Buzele lui se înfășoară în jurul clitorisului meu, limba lui
curgându-se și trecând peste el. Două degete se înfundă adânc în
mine, făcându-mă să geme adânc în timp ce picioarele încep să-mi
tremure.
Pe măsură ce miezul meu începe să se strângă și să se spasme.
În timp ce focuri de artificii se sting în capul meu.
Cillian mârâie în mine, dându-mă cu degetele și sugându-mi tare
clitorisul în timp ce realitatea mea se estompează în jurul meu. Până
când dintr-o dată, fără avertisment și fără o singură modalitate de a o
opri, orgasmul mă lovește ca un val.
strig, gemând și tremurând peste tot în timp ce mă agățăm de părul
lui. Punctul culminant mă sfâșie, lăsându-mă zdrobită, fără suflare și
pe picioare tremurate, în timp ce Cillian își trage încet limba pe buzele
mele încă o dată înainte de a se trage înapoi.
Am frisoane. Singurul lucru pe care îl aud este bătăile pulsului meu în
urechi. Încet, degetele mele se desprind de părul lui, căzând stângaci
înapoi lângă mine. Dar Cillian rămâne acolo unde este, la nivelul
ochilor cu păsărica mea palpitantă.
Apoi privirea lui coboară spre tăietură, iar singura picătură proaspătă
de sânge iese din mărgele.
Privirea lui se ridică spre a mea, ținându-mi ostatic privirea cu ochii
mari, roșii și fără suflare, în timp ce se apropie.
Și îl linge.
Ce. The. La dracu.
Sau, mai important, de ce naiba era atât de fierbinte?
Încă sunt fără suflare, fără cuvinte și tremur în timp ce îmi trage cu
ochiul de chiloții și blugii înapoi înainte de a se ridica.
Își întinde mâna. „Atunci, avem o înțelegere?”
Clipesc din cap, încă se învârte și gura încă nu poate să scoată
cuvinte.
„C—ce?”
— Avem o înțelegere, Una. Un acord în toate condițiile.”
Nu menționează și nici nu pare să recunoască faptul că tocmai a
gustat din sângele meu și m-a făcut să vin ca un uragan pe limba lui.
Ezit un moment, fiind pe deplin conștient de înțelegerea diavolului pe
care o fac cu omul în negru însuși. Dar apoi mâna mea o găsește pe a
lui și un tremur mă străbate în timp ce el o strânge ferm și o scutură.
„Deal”, șoptesc eu, tremurând.
Mâna lui Cillian o strânge pe a mea cu o secundă sau două mai mult
decât are nevoie, ochii lui ardând în mine înainte să mă elibereze. Mă
mut pentru a evada înapoi în camera mea de oaspeți. Dar apoi mă
opresc, întorcându-mă să-l văd stând pe spate pe canapea cu cartea
lui, de parcă nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat.
„Apropo, când facem asta?”
Ochii lui Cillian se ridică spre ai mei. "Mâine."
Sfinte dracu '.
Mă uit la el cu gura căscată. „ Ce ?”
„Oh, dragă, există vreun conflict cu programul tău încărcat?”
Mă uit la el. „ Nu .”
„Atunci s-a rezolvat. Mâine."
Îmi doresc atât de mult să mă răzvrăt împotriva tonului său autoritar,
poruncitor. Și totuși vreau să mă supun și eu.
Așa cum tocmai am făcut.
Și habar n-am cum voi începe vreodată să reconciliez acea polaritate.
Serios. În ce dracu m-am băgat?
19
 UNA
E BINE . E bine . _
Îmi spun că e bine toată noaptea.
Reușesc chiar să mă agățăm de cel puțin o parte din acel sentiment a
doua zi, pe drumul de la penthouse-ul lui Cillian din Brooklyn la casa
familiei Kildare din Upper East Side, convingându-mă că fac asta într-
o afacere mult mai mare decât este . chiar va fi.
Însă încrederea falsă și bravada forțată se evaporă pe măsură ce
pășim spre ușa din față a casei. Pulsul începe să-mi tundă în urechi,
bătând rapid sub piele. Transpirația îmi alunecă partea mică a
spatelui.
La ce naiba mă gândeam ?
Nici măcar nu este partea în care mă voi căsători cu Cillian . Este
faptul că sunt pe cale să dau față în față cu ceilalți.
Familia lui, pe care tatăl meu a încercat – și aproape a făcut – să o
omoare.
Aceiași oameni pe care i-am așezat pe zidul meu nenorocit la cerințele
lui Apostle, așezați ca o listă de hit-uri.
Să mă căsătoresc cu psihopatul confirmat și cu un sadic care stă
lângă mine ca o înțelegere a diavolului este un lucru. Să te confrunți
cu cineva ca nepoata lui Neve, pe care tatăl meu l-a legat o dată – nu,
de două ori – de un nenorocit de crucifix, este cu totul altă poveste.
Și dintr-o dată nu sunt sigur că pot face asta, șase luni sau nu șase
luni.
„Tu nu ești tatăl tău.”
Tres, mă întorc brusc la realitate și mă trezesc stând chiar în fața ușii
mari din față. Ochii mei se îndreaptă spre bărbatul care stă lângă mine
în costumul lui negru obișnuit și cămașa neagră, în prezent fără
cravată.
"Ce?"
Ochii lui Cillian pâlpâie în timp ce se întoarce pentru a-i străpunge în
ai mei. „Tu nu ești tatăl tău. Nimeni nu este niciodată.”
Sună la ușă și apoi merge înainte și descuie el însuși ușa oricum și
intră cu pași mari, cu mine în urma lui.
Da, bine, EI știu asta?
În clipa în care pășim înăuntru, văd o fată drăguță cu păr blond și ochi
mari verzi, nu atât de diferiți de ai lui Cillian.
Eilish, nepoata lui Cillian și sora mai mică a lui Neve. Douăzeci și unu,
incredibil de inteligent și pe cale să înceapă cursurile la Columbia
Business School.
Și urăsc că știu cine este ea din cauza unei liste de succese lipită pe
perete.
Cred că urăsc și mai rău că probabil știe și ea asta.
Și chiar dacă cumva nu cunoaște acea parte, de care mă îndoiesc, ea
știe totuși cine sunt: fiica monstrului care a încercat și aproape a
făcut-o să-și distrugă familia .
Nu sunt doar un străin. Sunt o amenințare. Dusmanul.
Vinovat prin asociere genetică.
Așa că nu o pot învinovăți când se înțepenește în timp ce trece prin
colț în foaierul din față. Ochii ei verzi se îndreaptă spre ai mei,
îngustându-se ușor în timp ce buzele ei se strecoară.
"Oh."
Ei bine, asta va fi distractiv.
Bună. Sunt fiica maniacului care a încercat să-ți omoare sora. Și
surpriză, mă căsătoresc cu unchiul tău, cu șaisprezece ani mai în
vârstă decât mine, pentru a opri un război civil al mafiei. Cum merge
ziua ta de marți până acum?!
Reușesc un zâmbet slab. „Bună, Eilish. Sunt-"
„Da, eu...” I se încruntă sprânceana.
„Bine, da.”
Îmi înghit nodul din gât.
Grozav. Prima impresie fantastică.
„Eilish.”
Ea își trage privirea de la mine la Cillian.
„Toți ceilalți sunt aici?”
Ea dă din cap. "Aproape. Castle este în spate cu Ares, Hades și
Kratos. Callie este...”
"Bună."
Capul îmi zvâcnește când văd o altă fată de vârsta lui Eilish coborând
scările, părul ei întunecat, ochii negri și pielea bronzată și măslinie
dând-o cu ușurință ca Drakos.
„Eu sunt Callie.”
Zâmbesc din nou slab. „Îmi pare bine să te cunosc, sunt...”
"Știu. Fratele meu este cel care i-a pus un glonț prin pieptul tatălui
tău.”
Da, deci, cred că venim legănându-ne pentru garduri aici.
„Eu...”
„ Calliope ”, mârâie Cillian cu un ton de avertizare. "Uşor."
Ea ridică din umeri, uitându-se la mine în timp ce Cillian se întoarce
spre nepoata lui.
„Doamna Guin este încă aici?”
"Nu încă. Neve's... Privirea lui Eilish mă târăște de sus în jos. „E sus.”
„Vrei să o iei pe Una și să-i găsești ceva de îmbrăcat, ceva potrivit
pentru ocazie?”
„Negrul funerar ar trebui să facă asta”, mormăie Callie cu colțul gurii.
Cillian o aude, dar nu răspunde, întorcându-se înapoi către Eilish.
„Voi fi afară.” Privirea lui se îndreaptă spre mine, făcându-mă să
tremur în timp ce puterea fierbinte din ochii lui zboară în mine. "Pe
curând."
Apoi el a plecat, iar eu sunt pe cont propriu, cu două fețe înghețate
care mă privesc în jos.
Nu este că nu pot sta pe picioarele mele. Mi-am petrecut toată viața
luptă împotriva bătăușilor de acasă de grup, a altor copii adoptivi care
încearcă să ia lucrurile mele sau ale lui Finn și numai Dumnezeu știe
câți târâi, prădători, interlopi și mai rău pe străzi.
Cumva, totuși, acest lucru este diferit. În alte vremuri, erau doar
bătăuși. Puteam să mă susțin pentru că aveam un teren legitim pe
care să mă sprijin . Astăzi, deși nu sunt tatăl meu, pentru acești doi aș
putea la fel de bine să fiu.
Un O'Conor.
Sânge contaminat.
Dusmanul.
Și se dovedește a fi puțin mai greu să mă susțin.
— Uite, spune Eilish brusc. „Nu știu care este unghiul tău...”
La naiba cu asta.
„ Unchiul tău are o problemă în rândurile Kildare și are nevoie să
rezolv problema.”
„Doamne, cât de caritabil din partea ta!” Callie țâșnește cu toată
sinceritatea unui punchline.
„ În plus , există o mulțime de oameni acolo care mă vor mort din
cauza cine a fost tatăl meu.”
„Nu-mi pot imagina de ce”, mormăie Eilish.
„Deci unghiul meu ”, spun eu strâns, „este să rămân naibii în viață .
Ce tare cu tine?”
Cei doi se încruntă, uitându-se unul la altul.
„ Nu sunt tatăl meu”, șuier. „Oh, și pentru cât valorează?” Mă întorc
să-mi îndrept privirea spre Callie. „ L-am urât și chiar mi-ar plăcea să-i
mulțumesc fratelui tău când îl văd că l-a trimis în Iad. Așa că, dacă am
terminat cu prostiile de la locul de joacă a fetelor răi, ne putem duce
să-mi găsim o rochie stupidă pe care să o port pentru această șaradă
stupidă și falsă?!”
Tăcerea scaldă foaierul. Eilish aruncă o privire către Callie. Callie
aruncă o privire înapoi către Eilish.
Încet, amândoi încep să rânjească.
Eilish se apropie, pune o mână pe umărul meu și îmi zâmbește pe
jumătate. „Cred că probabil că putem găsi ceva de-al meu care să se
potrivească.”
Gura mi se lărgește. "Mulțumiri."
Sus, la etajul al patrulea al casei, Eilish mă trage în ceea ce este în
mod clar dormitorul ei. Nu pot să nu zâmbesc în timp ce mă întorc
încet, bând totul. Știu – din nou, rușinos, din săpăturile mele de
înainte – că ea și Neve au crescut în această casă și că încă locuiește
aici. Așadar, dormitorul este o încrucișare între cel al unei bătrâne de
douăzeci și unu de ani, în drum spre o școală din liga de iederă, și cel
al unei fetițe.
Cărțile așteptate de cursuri de pregătire pentru GMAT și MBA, dar pe
un birou alb și argintiu în stil vanity, care arată aproape ca ceva dintr-
o casă de păpuși. Rafturi și rafturi de discuri de vinil — jazz, clasic și
rock din anii 60 și 70, cu un violoncel pe un suport lângă el. Dar patul
este cel mai mic lucru de prințesă pe care l-am văzut vreodată – patru
stâlpi, tifon alb și argintiu de vis, o husă de pilota roz.
Înainte să se prăbușească totul, am avut odată o cameră ca asta. Și
există o pușcătură ciudată în inima mea în timp ce preiau totul.
„Am crescut aici”, scapă Eilish, roșind puțin în timp ce își dă ochii
peste cap. „Știu, este super...”
"Minunat."
Buzele ei se ondula, o sprânceană arcuită. „Voiam să spun prost și
copilăresc și cu mult întârziat pentru o schimbare de look.”
"Îmi place. Într-adevăr."
Ea ridică un umăr grațios. "Ei bine, multumesc. Încă mă gândesc să
mă mut când încep școala de afaceri...”
„ Columbia ”, intervine Callie. „Este un geniu al naibii.”
Zâmbesc în timp ce Eilish își dă ochii peste cap și deschide un set de
uși care duc într-un dressing uimitor, enorm.
„ Bine , deci, alb...”
„Oh, nu trebuie să fie alb. Oricum nu este chiar culoarea mea.”
N-am idee ce este și ce nu este „culoarea mea”. Dar mă simt foarte
rău și la ideea de a-mi pune o rochie de mireasă albă pentru această
dezamăgire.
Eilish îmi zâmbește ironic. „Adică este o nuntă...”
„Una falsă.”
Ea zâmbește. „Da, ei bine, ne-am antrenat mult cu aceștia în ultima
vreme.”
— Te referi la sora ta?
Ea dă din cap. — Da, iar Callie e următoarea.
Fața celui mai mic frate Drakos se acru când mă întorc către ea. „Nu,
dacă mă pot abține, nu sunt.”
tresar. "Îmi pare rău."
„Alătură-te clubului, dar mulțumesc. Este un cap al mafiei italiene de
pe coasta de vest. Cu 30 de ani mai în vârstă decât mine și un total
nebun.”
Mi se încrețește nasul. „Doamne, asta e îngrozitor. De ce ?”
Ea scutură din cap, privind în altă parte. „Mai multe prostii din lumea
mafiei, ce să spun. Deci, bine ai venit în club, cred. De fapt sunt
invidios. Aș prefera să mă căsătoresc cu Cillian decât să mă duc cu
Luca Carveli.”
„Callie!” Eilish face o față. „Vorbim despre unchiul meu !”
"Asa de?" Callie rânjește nevinovat, întorcându-se spre mine. —
Adică, cel puțin Cillian e al naibii de fierbinte.
Fața mea devine roșie. Eilish's devine o nuanță de verde bolnăvicios.
„ Serios dezgustător.” Ea se cutremură, întorcându-se și
scufundându-se în dulap. „O să văd ce am. Dar tu ești și puțin mai
înalt decât mine. Ooo, stai…”
Scotocește înainte de a ieși în sfârșit cu trei rochii albe în stiluri
diferite.
„Unul dintre aceștia ar putea...”
Ea se încordează. Mă încrunt, apoi mă întorc să văd ce i-a atras atât
de mult atenția.
Mă înțepenesc, sângele îmi bubuie în urechi, când mă aflu brusc față
în față pentru prima dată cu Neve.
Ea stă țeapăn în prag, cu ochii ei – verzi, la fel ca ai surorii ei și ai
unchiului ei – cumva departe și înjunghiându-mă în același timp. Gura
ei este subțire și mică, iar când privirea mea coboară, stomacul mi se
răsucește și vreau să fug.
Unul dintre brațele ei este încrucișat peste mijlocul ei, degetele
frecându-se și trasând în mod obișnuit peste încheietura celuilalt braț.
Peste cicatrici subțiri, roz.
Tatăl meu a făcut asta.
Când a legat-o de un nenorocit de crucifix ca parte a răzbunării sale
împotriva familiei Kildare și a încercat să o însângereze .
Camera este tăcută în timp ce înghit în sec, uitându-se pe Neve în
timp ce se uită fix prin mine. Încet, ea se încruntă.
„Poate ești puțin mai aproape de înălțimea mea. hai.”
Ea se întoarce și dispare înapoi pe hol. Urmând-o încet, o duc înapoi
în camera ei. Aceasta are o atmosferă mult mai puțin feminină decât a
surorii ei. Un afiș înrămat pentru un concert Nina Simone în Franța.
Un perete de DVD-uri mai vechi care par aproape exclusiv a fi comedii
din anii 90 și 00. Și un pat care arată mai potrivit pentru o tânără decât
patul prințesă-zână din camera lui Eilish.
În afară de asta, camera este de fapt cam rară.
„M-am mutat acum câteva luni”, spune ea disprețuitoare, încet,
ridicând din umeri.
"Desigur. Apropo, felicitări.”
Mă simt ciudat chiar dacă o spun. Felicitări. Îmi pare rău, cadoul tău
de nuntă a fost monstrul meu tată care te vânează pe tine și pe noul
tău soț.
Dar când Neve se uită înapoi la mine cu un zâmbet ironic pe față, nu
văd nicio răutate acolo. Nervozitate, poate?
„Uite, Una...”
„Tatăl-meu-a fost-un-monstru-acolo-am-spus-o.”
Ea tresări.
îmi dresesc glasul. — Ăsta e felul meu ciudat de a încerca să-ți spun...
Ridic din umeri. „ Bine . Adică, mă bucur că a murit și mă bucur că
soțul tău l-a împușcat și îmi pare foarte rău pentru ce ți s-a întâmplat.”
Neve zâmbește ironic.
Nu trebuie să spunem altceva. Suntem pe aceeași pagină.
„Să văd ce am în alb...”
— Ce zici de orice altceva decât alb, de fapt?
Ea se întoarce să-mi zâmbească. „Îmi place unde mergi cu asta. Vrei
să arunci o privire?” Îi face semn cu capul în timp ce intră într-un
dulap uriaș de aceeași dimensiune ca al lui Eilish.
Înăuntru, încep să-mi urmăresc degetele peste un rafturi de rochii și
rochii, trăgând câteva ici și colo, dar în cele din urmă punându-le
înapoi pe suport.
În sfârșit, îl observ.
Și este perfect .
Neve rânjește larg la rochia neagră, până la podea, cu decolteu
deschis, cu mâneci lungi.
„ Acela a fost costumul meu de Halloween Morticia Addams în ultimul
an de liceu.”
„Este și...”
„Sincer cred că este al naibii de perfect. Tot negru pentru o nuntă
falsă?” Ea rânjește. „Foarte gotic. Du-te. Îți voi oferi puțină intimitate
ca să încerci...”
„Oh, e în regulă. chiar nu mă deranjează.”
Stând în fața oglinzii până la podea, îmi dau jos jambierele, tricoul și
hanoracul și încep să iau rochia de pe cuier.
Apoi văd chipul lui Neve în oglindă.
Ochii ei mari, îngroziți, în timp ce aterizează pe cicatricile roz care îmi
încrucișează spatele.
„Doamne, îmi pare atât de rău”, scapă ea, întorcându-se. „Eu...”
Gura mi se răsucește ironic în timp ce mă întorc spre ea. „Bănuiesc
că amândoi știm cât de bun a fost să lase cicatrici.”
Ea se înțepenește, cu gura mică în timp ce ochii ei se îndreaptă spre
ai mei. Ceva trece între noi. Poate e un armistițiu. Sau recunoscând
durerea din trecutul celuilalt.
Sau doar înțelegerea că, în ciuda tuturor, am supraviețuit amândoi.
Mă întorc pe spate și trag rochia, ajustând-o și lăsându-mi părul să
cadă pe spate. În oglindă, îmi privesc buzele cum se îndoaie într-un
rânjet.
„Oh, la naiba da.”
Încă zâmbind, mă întorc la sunetul vocii lui Callie să-i văd pe ea și pe
Eilish stând lângă Neve în pragul de la dressing.
Eilish chicotește. „Sincer, nu am idee dacă Cillian îl va urî sau îl va
iubi.”
„Nu-mi pasă în niciun caz”, murmur eu.
Neve chicotește. "Bun. Porți absolut asta.”
Mă întorc să mă privesc, un rânjet obraznic răspândindu-mi pe față. Și
pentru prima dată de mai mult decât îmi amintesc, ceea ce este o
nebunie având în vedere ceea ce urmează să se întâmple, cred că s-ar
putea să văd doar o licărire de fericire autentică undeva în acel
zâmbet.

NU EXISTĂ TRUPĂ. Nici măcar muzică. Fără altar, sau scaune pliante albe
sau așa ceva. Chiar nu cred că aș putea face asta dacă ar exista, în
orice caz. Este deja destul de greu să-mi opresc maxilarul să nu se
încleșteze sau picioarele să-mi tremure în timp ce stau în fața unui
tufiș de trandafiri, față în față cu Cillian.
Monstrul la care nu mă pot opri să mă gândesc sau la care fantezez.
Psihopatul periculos și întunecat cu ochi verzi veninoși cu care sunt
pe cale să mă căsătoresc .
Nu spune nimic când ies în grădina din spate îmbrăcată în Morticia.
Dar când mă opresc în fața lui — totuși, observ, toate în negru, dar
acum cu cravată — jur că colțurile buzelor lui se îndoaie doar o
stropire.
Pentru că nu există scaune, Neve și Ares, Eilish, Castle, Callie și
ceilalți doi frați ai ei Hades și Kratos stau într-un semicerc lângă noi.
Expresiile lor faciale variază de la zâmbete amestecate cu un strop de
simpatie din partea surorilor Kildare și Callie, până la neutre din
partea lui Castle și Kratos, până la încruntări de-a dreptul din Ares și
Hades.
Dar cred că toată lumea știe că acest lucru trebuie să se întâmple. Sau
imperiul Kildare se aprinde în flăcări de război civil.
Și/sau sunt mort .
Elsa Guin, o tânără britanică despre care cred că este un fel de avocat
al familiei Drakos, prezidează toată această nenorocire regretabilă. Ne
zâmbește profesionist lui Cillian și mie, în timp ce stă în fața noastră
într-un costum de fustă gri cărbune, cu părul alb-blond smuls pe
spate într-un coc sever.
„Ei bine, da?”
„Oh, te rog , hai,” trage Cillian cu un ton sarcastic.
Și apoi, plecăm.
Spunem cuvintele și, spre șocul meu, există de fapt inele: două benzi
de aur simple, neîmpodobite. Care sunt ciudat de perfecte, după
părerea mea.
Brusc, s-a terminat.
Sunt căsătorită cu Cillian Kildare.
Dacă ar fi adevărat, asta ar fi partea în care mă sărută, desigur. Pentru
o secundă, se trage mai aproape, ochii lui străpungându-se în ai mei,
inima îmi bătutând în timp ce mă pierd puțin în bălțile verzi de foc
învolburate.
Pentru un moment de inima, mă întreb dacă chiar o să mă sărute.
El nu are. Și mă pedepsesc imediat pentru dezamăgirea nebunească
pe care o simt când el nu o face.
Pentru că sunt nebun.
Evident.
Nu este real, nimic din toate astea. Nu căsătoria. Nici măcar
ceremonia sau inelele.
Nu sentimentele confuze și conflictuale pe care le simt învârtindu-se
în mine.
Frica și dorința. Resentimente și poftă. Sfidarea și supunerea.
Nu sunt reale.
Deci , de ce se simt așa cum sunt?
20
 CILLIAN
NUNTA ÎN SINE ESTE MICĂ. Este „sărbătoarea” de după aceea cea mai
mare.
Prin necesitate.
Nu este chiar ca Ares și Neve, când a trebuit să „vindem” relația lor
pentru a vindeca cu adevărat disputa de sânge dintre familiile Drakos
și Kildare. Nimeni nu trebuie să creadă că Una și cu mine ne dracului
de Romeo și Julieta sau altceva.
Dar toți trebuie să recunoască căsătoria – atât legitimitatea ei, cât și
legitimitatea lui Una ca rudă apropiată a lui Seamus. Având în vedere
că nimeni nu știa că există până de curând, am venit pregătit pentru
asta cu un test ADN care o compară cu răposatul meu frate vitreg
Declan, care era nepotul lui Seamus.
Am folosit un test de sânge pe care l-am avut în evidență pentru
Declan și o șuviță din părul lui Una am luat-o de pe peria ei. Iar testul
demonstrează în mod concludent că ea este O'Conor. Prin urmare,
după vechile moduri, asta ar trebui – și mă voi asigura de asta – să
pună capăt prostiei și diverselor apeluri la rebeliune.
Desigur, cu cât îmi tot spun că este vorba despre „repararea fisurilor”
– că totul este o obligație de afaceri – cu atât vreau să-mi sparg capul
.
Pentru că știu al naibii de bine că nu este adevărat.
Așa că trec la alte minciuni, mai plăcute pentru mine: îmi spun că o
fac din cauza poftei crude, întunecate și periculoase pe care o aprinde
în mine. Îmi reiau în minte, iar și iar, felul în care ea scâncește și geme
atât de nerăbdătoare și supusă sub atingerea mea pedepsitoare,
pentru a mă convinge că aceasta este atracția aici: o dependență pur
fizică.
Mai bine. Dar nici măcar acesta nu este adevărul complet.
Este felul în care privește peste margine în abis, pentru că o cheamă,
la fel ca mine. Felul în care este diferită și ascunde monstruozitatea
din ea, la fel ca mine.
Felul în care întunericul din ea se conectează cumva și îl mimează pe
al meu într-un mod pe care nu l-am mai simțit până acum. Felul în
care toate acestea mă înflăcără simultan și liniștește vuietul din
interior.
Și la naiba dacă am idee ce înseamnă asta.
Recepția – ținută într-un spațiu de evenimente din spatele
O’Bannon’s, un pub irlandez din care familia Kildare a făcut afaceri
din trecut – se umple încet de oameni. Când am mers pe acest drum
„căsătorie pentru a vindeca dezbinarea” cu Neve și Ares, recepția a
fost plină cu aproape un amestec exact de cincizeci și cinci de fiecare
dintre familiile Kildare și Drakos și familiile tributare.
De data aceasta, cu excepția familiei imediate Drakos – Ares, frații săi
și bunica lor șoim Dimitra – lista de invitați este toți din partea Kildare
și din familiile noastre vasale. Familiile McCormick, Kearney și
O'Riordan trec cu toții pe acolo unde stăm eu și Una, unul lângă altul,
și aduc un omagiu și un omagiu strângându-mi mai întâi mâna și apoi
pe Una în genunchi.
Câteodată, este spectaculos de medieval, de parcă aș fi un nenorocit
de stăpân al conacului sau un conducător căruia stăpânii locatari ai
fiefului meu trebuie să-i plătească tribut. Cu excepția faptului că exact
asta este.
Lumea mea nu este o democrație de niciun fel. Aceasta este o
monarhie absolută.
Și sunt foarte mult regele lor nebun.
O trupă cântă muzică tradițională irlandeză în colț, solistul cântând în
microfonul ei cu o voce deosebit de îmbibată de whisky. De fapt, totul
a fost ideea lui Neve – menită ca o dovadă suplimentară de respect
față de șefii în vârstă ai unora dintre aceste gospodării.
Peste sunetul de lăutări și pifături și versuri despre greutăți și mizerie
pe care irlandezii le plac atât de mult pentru un motiv bizar de a cânta
la evenimente pretinse fericite , cum ar fi nunți, strâng mâna și repar
fricțiunile, câte o casă pe rând.
Acum gardurile trebuie doar să reziste. Cel puțin timp de șase luni,
până la finalul nostru dramatic, nu atât de fericit.
Pe care de fapt nu sunt sigur că o voi onora. Dar vom vedea.
Mușchii maxilarului încep să mă doară din cauza naibii de zâmbet atât
de tare când o mână moale aterizează pe umărul meu, trăgându-mă
deoparte. Neve rânjește în timp ce îmi dă un pahar de whisky.
"Aici. Știu că tâlhăria pentru camere și sărutul bebelușilor nu este
tocmai partea ta preferată a muncii.”
Mă strâmb, luând recunoscător un melc din pahar. „Să faci rolul
politicianului a fost întotdeauna punctul forte al tatălui tău, nu al
meu.”
Ea chicotește în timp ce ochii ei alunecă pe lângă mine, către Una.
„Uite, știu rochia...”
"Este bine." Încerc să par supărat corespunzător.
Adevărul este că e mai mult decât bine.
E mult mai mult decât bine.
Da, știu că decizia ei de a merge cu all-black la nuntă a fost menită ca
un dracu de tine: pentru mine, pentru întreaga situație, pentru
căsătorie în general, poate. Am putut vedea asta clar în zâmbetul de
pe fața ei când a ieșit în grădinile din spatele pietrei brune Kildare.
Dar dacă încerca să mă enerveze, a eșuat. Și știu că ea nu a încercat
să mă ademenească, sau să mă momeze, sau să mă excite.
Dar ea a reușit foarte mult să realizeze toate aceste lucruri.
Neve rânjește scuzându-se, ridicându-și umărul. „Vreau să spun, știu
că ea a ales-o ca deget mijlociu.”
"Crezi?"
Ea râde. „Dar funcționează! Vreau să spun, oricum ai arătarea lui
Johnny Cash tot timpul, domnule Man-in-Black. Voi doi arătați bine
împreună.”
„Ceea ce este o preocupare zero la sută a mea, dar mulțumesc
oricum.”
Ea își dă ochii peste cap. „ Spun doar că . Îmi place atmosfera de rege
și regina balului gotic pe care o aveți în viață.”
„Oh, bine, asta am visat mereu că voi auzi în ziua nunții mele”,
mormăi cu un oftat dramatic.
Neve chicotește, lovindu-mă pe braț. „Nu fi prost. Uite, vreau să spun,
știu că nu este...
„Nive?”
Ea își arcuiește o sprânceană.
„Înainte de a te lansa în aceeași discuție motivațională, sunt sigur că
ți-am dat-o când te-ai căsătorit cu Ares, e bine. Asta înseamnă a fi în
vârf.”
„ Ei bine ”, oftă ea cu un rânjet. „Dacă mă lași să termin, o să spun
doar că ai fi putut face mult mai rău decât ea.”
Sprânceana mea se împletește curios. Nu am fost prezent la prima
interacțiune a lui Neve și Una, în casă, deși voiam să fiu, având în
vedere... istorie. Dar când i-am văzut afară, în grădină, vorbind și i-am
văzut împreună acum, aici la recepție, este clar că întâlnirea a decurs
mai bine decât m-aș fi așteptat vreodată.
„Nu este tatăl ei”, spune Neve încet.
„Amuzant, exact așa i-am spus și eu azi dimineață.”
„Și”, ridică ea din umeri. „Îmi place de ea, de fapt. E destul de cool.”
O parte din mine se întreabă cât de „mișto” ar fi crezut Neve noua ei
— la naiba , noua ei mătușă , tehnic vorbind — dacă ar cunoaște
detaliile istoriei acelei noi mătuși de a încerca să mă ucidă . Dar,
cealaltă parte a mea știe că are dreptate.
Aș fi putut face mult mai rău.
La naiba, ar fi putut fi normală . Lipsit de întuneric. Aș putea fi
căsătorit politic acum cu vreo gospodină din suburbie, sănătoasă,
plină de energie, a cărei idee despre întuneric și bagaj interior este
bomboana pe care a furat-o când era copil. A cărui îndoială cea mai
depravată este să țină luminile aprinse.
Ar fi fost o pastilă amară de înghițit, chiar dacă ar fi însemnat salvarea
imperiului.
Doar faptul că Una este deteriorată, întunecată și nenorocită ca mine
face ca acest lucru să fie plăcut. Nu. Mult, mult mai mult decât
„gustător”. Chiar dacă nu e la fel de nenorocită ca mine.
— Este ceea ce este, Neve.
Ea rânjește. „Ei bine, cred că ea ar putea fi de fapt bună pentru tine.”
Îmi dau deja ochii peste cap, dar ea mă oprește.
„Nu, vreau să spun că știu că e vorba de politică. Dar vreau să spun
că se potrivește bine cu tine. Și te poți relaxa, nu mă refer la
sentiment sau romantic. Adică, ai putea să te folosești cu sinceritate
de cineva care stă în fața ta uneori.”
Mă uit la ea peste marginea paharului meu de whisky. „Este felul tău
de a mă numi tiran?”
„ Asta a fost modul meu de a spune că este un lucru bun să ai pe
cineva care îți poate arunca rahatul înapoi în față. Crede-mă pentru
asta.”
Zâmbesc în timp ce ea aruncă o privire pe lângă mine, buzele ei
strângându-se într-un rânjet în timp ce îl vede pe Ares peste cameră,
vorbind cu Dylan O'Riordan și Castle.
— E doar politică, Neve.
Ea ridică din umeri. "Știu. Dar dacă a devenit vreodată mai mult de...
"Doar. Politică."
Ea zâmbește un zâmbet timid. „De asemenea, Ares și cu mine eram
doar politică .”
„Da, ei bine, data viitoare când voi căuta în mod activ sfaturi cu privire
la viața mea personală, vă voi anunța cu siguranță.”
Ea își dă ochii peste cap. „ Bine , auzit tare și clar. Am terminat. Și
acum mă duc să găsesc o băutură.”
Zâmbesc în timp ce ea pleacă, înainte ca o mână grea să ajungă pe
umărul meu.
„Cillian.”
Când mă întorc, Dominic Farrell este lângă cotul meu, cu o privire
întunecată pe față.
— Probleme, Dom?
Maxilarul îi strânge. „Mă gândeam că ai vrea să știi, l-am văzut pe
Liam McCarthy intrând înăuntru în urmă cu câteva minute, arătând
mai ales...” El își drese glasul. „ În cupele lui .”
Oh bine. Bărbatul care cere război civil din cauza tatălui Unei și a
fratelui meu este aproape ultima persoană la care vreau să apară
beată și supărată.
Asta ar trebui să meargă la naiba .
„La naiba. Bolnav-"
„Cillian.”
Mă încruntă în timp ce Dominic dă din cap pe lângă mine. Când mă
întorc, maxilarul mi se strânge.
La naiba .
Liam – arătând destul de în stare de ebrietate și cu o expresie
întunecată pe față – tocmai a mers până la Una. Dominic înjură și face
o mișcare de parcă ar fi vrut să se repeze. Dar ceva în felul în care îl
privesc pe Una stând înaltă, fără să se înghesuie, fără să arate vreo
slăbiciune, mă oprește și îl opresc pe Dom cu o mână pe braț.
"Aștepta."
„Cillian, el este...”
„Am spus să așteptați .”
În ciuda staturii ei mici, eu dintre toți oamenii știu că gândirea la Una
ca pe o mică deșteptă care are nevoie de salvare înseamnă să o
subestimez foarte mult.
Am o cicatrice proaspătă pe partea mea și vânătăi încă dureroase în
altă parte, de la pisica iadului, pentru a susține asta.
Așa că aștept, privind de la vreo douăzeci de metri depărtare cum
Liam se apropie de noua mea mireasă în negru.
„Felicitări, O'Conor ”, rânjește el.
Una doar zâmbește politicos, ignorând accentul pus pe numele ei de
familie. "Mulțumesc."
Buzele lui se îndoaie. „Știi măcar naibii de cine eu...”
"Da. Știu că tatăl meu a făcut lucruri oribile și de neiertat familiei
dumneavoastră, domnule McCarthy.
Interesant . Și-a făcut temele.
„ Da ”, șuieră Liam. „Sigur că naiba...”
„Mi-aș cere scuze pentru el. Dar nu o fac, niciodată nu am și nu voi
vorbi niciodată în numele tatălui meu. Sau de el, cu orice altceva
decât cu dispreț.”
Mă încruntă în timp ce Una întinde mâna și își pune mâna ușor pe
brațul lui Liam, care arată ușor confuz.
„Nu pot să-mi cer scuze pentru tatăl meu, domnul McCarthy, și nu pot
schimba ororile din trecut. Dar pot să-ți spun că îmi pare foarte rău
pentru ceea ce ți s-a făcut ție și ai tăi și, în plus, pot să-ți spun că,
dacă vrei vreodată ceva sau ai nevoie de o linie directă cu familia
Kildare, poți să mă contactezi personal, și mă voi asigura că este
îngrijit.”
Ei bine... dă-mi naiba .
Pot spune sincer că nu m-aș fi așteptat niciodată să folosesc cuvântul
„diplomatic” atunci când a fost vorba de a descrie micul aspirant
asasin cu care tocmai m-am căsătorit, rebel, sfidător și perpetuu care
ridică degetul mijlociu.
Dar iată-ne.
Sunt intrigat.
Foarte intrigat.
zâmbet real, sincer, nenorocit de Dumnezeu . Întinde mâna și îi ia
mâinile în ale lui – ceea ce are efectul bizar de a face să se aprindă
furie în mine, până în punctul în care dinții îmi fulgeră și încep să mă
îndrept spre ei.
„Nu știu unde ai găsit-o, Cillian...”
Vocea lui Dominic mă smulge din starea de fugă criminală în care am
căzut temporar.
Ajută și Liam luându-și mâinile de pe ale ei.
„Dar, slavă Domnului că ai făcut-o. Adică, e bună , Cill.
Ceața roșie se limpezește de pe fața mea în timp ce îl privesc pe Liam
zâmbind miresei mele.
— V-am... judecat greșit, doamnă Kildare.
doamna Kildare .
La naiba, s-ar putea să-mi placă un pic prea mult sunetul asta.
Una zâmbește în timp ce-i strânge brațul – aducându-mi în cap un nou
val de gânduri confuz de criminale.
— Apreciez asta, domnule McCarthy. Din nou, aveți cele mai profunde
condoleanțe ale mele pentru trecut.”
El zambeste. — Mulțumesc, doamnă Kildare. Organizația și Cillian
sunt norocoși să te aibă.”
"Esti prea bun. Și este doar doamna O'Conor, nu doamna Kildare.”
Maxilarul îmi pica.
Da, va trebui abordat.
Își strâng mâna încă o dată, amândoi zâmbind înainte ca Liam să se
retragă și să se îndrepte spre mine.
„Un al dracului de diplomat”, mormăie Dominic pe sub răsuflarea lui.
Da, și unde dracu a fost acel sentiment de diplomație când îmi
înjunghia lucruri ascuțite și ascuțite?
Liam se oprește în fața mea, dresindu-și vocea timid în timp ce își
întinde mâna.
„Cillian, îți datorez scuze.”
Partea cinică a mea vrea să-l numească un rahat trădător și, în plus,
să-i spună că voi arde nenorocitele de afaceri ale familiei lui până la
pământ pentru apelul lui la insurecție.
În schimb, iau o pagină de la mireasa mea surprinzător de
diplomatică.
— Trecutul este în trecut, Liam, mârâi eu. „Suntem buni?”
El rânjește. „Suntem mai mult decât buni, Cillian. Îți promit din nou
loialitatea familiei McCarthy față de tine și imperiului Kildare.” Și apoi
nenorocitul chiar se pune în genunchi înainte de a-mi strânge mâna.
Adică, ar avea un pic mai multă greutate dacă nu ar fi cerut un război
deschis cu cinci zile în urmă. Dar trebuie și să-mi amintesc cât de
adâncă este ura lui pentru Seamus O'Conor, fără îndoială.
La naiba. Dacă este gata să devină zâmbitor și iertător cu propria fiică
a lui Seamus, îmi pot renunța la capătul amărăciunii.
Îi iau mâna ferm – posibil un pic prea ferm, chiar dacă doar pentru a
face un punct.
„Familia Kildare este fericită să te aibă din nou în stâlp, Liam.”
El zambeste. — E bună, Cillian.
Se întoarce, iar privirea mea o urmărește pe a lui către locul în care
Una stă acum la masa de cap lângă Neve, vorbind fericită.
„Ești un bărbat norocos și deștept că te-ai căsătorit cu ea.”
"Mulțumiri."
"Domnul. Kildare?” Unul din personalul de catering îmi atinge nervos
brațul, atrăgându-mi atenția. „Suntem pregătiți dacă tu ești.”
Sprânceana mea se împletește. "Pentru?"
— Pentru tort, domnule.
Brăzda din fruntea mea se adâncește. „ Ce tort?”
Bărbatul zâmbește în gol. „Prăjitura, domnule. Tortul de nuntă?”
„Nu există prăjitură. Omitem asta.”
Se încruntă. „Avem unul care a fost livrat acum o oră…?”
"Scuzați-mă?"
"Oh! Nu contează, ei o servesc acum. Scuze că v-am deranjat,
domnule.”
Încruntat, mă uit pe lângă el, unde alți doi angajați de catering duc un
tort și îl pun în fața Una și Neve, așezate unul lângă celălalt la masă.
O prăjitură ciudată, roșie ca sângele. Cu o cruce neagră mată pe
lateral.
Mă înțepenesc, uitându-mă mai atent la el. Nu, nu doar o cruce... un
șir de mărgele rozarii împreună cu crucea.
O cruce care picură sânge și ciuruită cu...
Gauri de gloante.
Totul rămâne tăcut și nemișcat în timp ce îmi bate în cap. Cunosc acel
rozariu însângerat și împușcat – ca un tatuaj pe care l-a avut doar un
bărbat pe care l-am cunoscut vreodată, cu cerneală pe încheietura
mâinii și pe dosul mâinii sale îmbibate de sânge.
Și bărbatul acela era Seamus, dracului de O'Conor.
Mă mișc înainte să-mi dau seama, trecând prin cameră în timp ce Una
zâmbește și se aplecă curioasă peste tort.
Ea pufnește în timp ce mă ciocnesc de ea puternic, abordând-o în
Neve în timp ce noi trei ne izbim împreună de pământ.
… Aproximativ un sfert de secundă înainte ca tortul să explodeze.
Boom-ul este asurzitor, aruncând camera într-un haos total în timp ce
fumul sufocă aerul și bucăți de prăjitură mărunțită și blatul de masă
se stropesc.
Și apoi, am auzit.
Glasul unei fantome.
Un diavol. Un demon.
Un om mort .
„Voi tăia gâtul fiecăruia . Singur. La naiba Kildare.”
Seamus O'Conor.
Camera este liniștită de moarte, singurul sunet din înregistrarea
tonului distinctiv, groaznic al lui Seamus, repetându-se iar și iar.
„Voi tăia gâtul fiecăruia . Singur. La naiba Kildare.”
Fața Unei se transformă în alabastru sub mine. Fumul începe să se
risipească și deodată pot vedea ceva stând în ruinele tortului
explodat.
O altă cruce, picurând sânge, ciuruită de găuri de gloanțe, cu vocea
aia nenorocită din mormânt care iese din ea într-o buclă nesfârșită.
„Voi tăia gâtul fiecăruia . Singur. La naiba Kildare.”
„Voi tăia gâtul fiecăruia . Singur. La naiba Kildare.”
„ Este el ”, se sufocă Una.
Îmi smulg ochii de la cruce până la ea. Pentru o clipă, o frică ciudată
mă înjunghie când văd roșul împrăștiat pe fața și pe gâtul ei. Dar apoi
îmi dau seama că este doar glazura roșie de sânge.
Mă uit spre Neve, încă aplecat pe podea.
„Doar o înregistrare, Neve”, mârâi eu, întinzând mâna spre ea și
strângând-o de braț liniştitor. „Este doar un...”
Ea nu se mișcă.
La. Toate .
Apoi tot ce aud sunt zgomotele de sânge ale lui Ares care răcnește,
Una care țipă, sirenele care se apropie...
… Și propriul meu puls.
mârâind .
21
 CILLIAN
— COMOȚIE UȘOARĂ, asta-i tot. O să fie bine.”
NYPD-ul nu este întotdeauna prost. Astăzi, au fost suficient de
deștepți încât să trimită ofițeri care mă cunosc personal la
O'Bannon's când a venit apelul frenetic de la un cetățean îngrijorat
care a auzit explozia. Castle a vorbit cu ofițerii „prieteni” pentru a se
asigura că au înțeles clar povestea despre „focurile de artificii de
sărbătoare calculate greșit care, din păcate, au izbucnit prematur
înăuntru”.
Oricât de prietenoși ar fi, de obicei nu îmi place să amestec
chestiunile personale Kildare cu poliția. Și aceasta este cu siguranță o
chestiune foarte personală.
Dar nu conteaza. Important este că Neve va fi bine.
După ce a fost verificată la fața locului, am avut toată familia imediată,
împreună cu doi dintre medicii de urgență care soseau, să s-au mutat
de la O'Bannon's la casa din Upper East Side. Acolo ne aflăm cu toții
în prezent.
Dr. Blythe, medicul meu de familie pentru chestiuni cum ar fi să fiu
înjunghiat sau să explodeze răni de tort de nuntă, dă din cap spre
camera în care se odihnește Neve, Ares lângă ea.
— Câteva zgârieturi, probabil de la fragmente de lemn ale mesei de
banchet. Și va trebui să o ia mai ușor câteva zile. A fost lovită destul
de tare în cap. Dar o să fie bine, domnule Kildare.
Asta e mult mai mult decât pot spune pentru cine naiba este
responsabil pentru ceea ce s-a întâmplat astăzi, când îi găsesc.
O să-i jupuiesc de viu.
Când doctorul Blythe dispare, intru în biblioteca unde toți ceilalți sunt
adunați și sunt imediat abordat de un Eilish și Callie cu aspect
îngrijorat.
— O să fie bine, murmur eu încet. „Doar o comoție cerebrală.”
Eilish expiră vizibil uşurat, tremurând în timp ce Callie o strânge
strâns în jurul umerilor.
Mă întorc să mă adresez grupului. „Acum, toți trebuie să vorbim
despre ce...”
„Cillian...”
— O să fie bine, Eilish.
„Ceea ce este minunat, dar nu știu dacă este .”
Ea își întoarce fața, iar eu îi urmăresc privirea până unde ochii mei
aterizează pe Una, așezată singură pe una dintre canapele.
Arată ca o fantomă.
La dracu .
„Ea... chiar nu răspunde la... nimic”, spune Eilish încet.
Ea are dreptate. Una pare că e în altă parte. Ca și cum lumina ei s-ar
stinge înăuntru. Mâinile ei se strâng în poală, degetele îi strâng
cuticulele în timp ce se uită în gol la perete, cu obrajii albi. Fața ei și
rochia neagră sunt stricate de funingine și de petele tulburătoare de
glazură de culoarea sângelui de pe tort. Părul ei este împrăștiat cu
firimituri de tort și atârnă moale pe părțile laterale ale feței ei palide.
"Stai aici."
Îl las pe Eilish cu Callie. Una sare când îi ating umărul, ochii ei liberi
smulgându-se de pe perete pentru a se concentra asupra mea.
„ A fost el .”
Maxilarul meu se strânge în timp ce mă ghemuiesc în fața ei. Îi iau
mâinile într-una dintre ale mele, împiedicând-o să-și rupă cuticulele în
continuare. Cealaltă se ridică pentru a-și acoperi fața rece.
— Nu există fantome, Una. Cel puțin dintre toți capabili să pună
bombe și să ascundă dispozitive de înregistrare în prăjiturile de
nuntă.”
„ Vocea aia ...” se înfioară ea, o privire bântuită ridicându-i-se în ochi.
„ Vocea aia dracului ...”
„Asta a fost o înregistrare”, mârâi eu. „De luni în urmă, înainte de
moartea lui, când cineva era suficient de idiot încât să creadă că ar fi
o idee bună să faci un interviu live de la ADX Florence cu tatăl tău.
Trebuie să fi auzit despre asta. A ucis un gardian, l-a pus pe reporter
într-un scaun cu rotile și a apucat camera pentru a începe să latre
amenințări la adresa familiei noastre.”
Ea înghite în sec, cu fața cumva și mai rece.
„Dar apoi a murit ”, șuier eu încet. — A plecat , Una.
Și când voi afla cui dracu’ i s-a părut amuzant sau chiar drăguț să mă
trag așa cu familia mea, o să mă scald în țipetele lor.
Îmi dresesc glasul, stând în picioare și întorcându-mă să mă adresez
camerei. „Nici nu a avut o comoție mică, dar va fi bine.”
Relieful vizibil inundă fețele lui Castle, Kratos și Dimitra, alăturându-
se lui Eilish și Callie.
Fața lui Hades, totuși, înregistrează doar pentru scurt timp acea
emoție înainte de a deveni furtunoasă și întunecată.
„Da, așa,” mârâie el. „Vom discuta despre elefantul din cameră?”
Ochii mei găsesc în el, rece ca gheața.
„Mi-aș alege următoarele cuvinte cu mare grijă”, mârâi încet.
„Oh, vrei?” se repezi Hades. „La fel de atent cum ai luat decizia
luminată de a o aduce în această familie!?” Îi împinge cu degetul în
Una, rânjind.
„Hades”, murmură Kratos. "Fă o plimbare."
„ La naiba să faci o plimbare. Chestia aia i-ar fi putut să-i sufle Neve
din cap!”
„Și Una la fel!” se repezi Callie la el. „Hades, stătea și ea chiar lângă el
!”
Ochii mei nu clipesc când îl înjunghie.
„Da, poți să mă privești al naibii de psiho-ochi tot ce vrei, Cillian”,
șuieră el. „Nu schimbă ceea ce tocmai am auzit cu toții. Acesta a fost
Seamus .”
„Cine este mort.”
„Și încă declanșează bombe , cumva!”
„Hades!”
Dimitra înaintează cu pași mari și îi plesnește mâna cu o privire rece
pe față.
Acum e familie ! To aíma eínai aíma !”
Sângele este sânge .
Furia explodează peste chipul lui Hades. „Da, da?” se repezi el. „În
afară de sângele ei ”, împinge el cu degetul furios pe lângă mine la
Una – „este otravă ! Sângele ei aproape că l-a ucis pe fratele meu!
Ochii mei se transformă în fante periculoase în timp ce mâna îmi
alunecă în jachetă, pipăind cu degetul lama pe care o găsesc acolo.
Violența mea urlă înăuntru.
Masca mea de normalitate și umanitate... alunecare .
Repede.
Periculos.
— Aș sugera , șuier încet, să pleci. Acum."
Hades pare gata să explodeze în timp ce scutură din cap.
„Tatăl ei aproape i-a ucis pe Ares și pe Neve. Și asta nu dispare
pentru că ai organizat o nuntă prostită pentru a împiedica toți nebunii
irlandezi din propria organizație să se sfâșie ca niște câini turbați.
Degetele mele se îndoaie în jurul mânerului cuțitului.
„Cillian, e un nenorocit de O'Conor !”
"Da. Și îți spun pentru ultima oară să...”
„Vreau să spun de dragul naibii, omule!” urlă el. „Ea a încercat să te
omoare al naibii de...”
Mă repez pe el, mârâind, în timp ce lama îmi alunecă din jachetă și
vine să-i apese gâtul în timp ce restul camerei explodează în haos.
"ÎNCETEAZĂ!!!"
Totul îngheață la sunetul vocii lui Neve. Capul meu se învârte și o văd
stând în prag, rezemat de Ares, în timp ce el o ține strâns de talie.
Ochii ei se îndreaptă spre mine mai întâi și clătină din cap cu tristețe.
„Cillian... Doar pune-l deoparte.”
Maxilarul îmi strânge. Degetele mele se strâng în jurul cuțitului. Apoi,
încet, mă îndepărtez de Hades, strecurând lama înapoi în jachetă.
Neve dă din cap, mulțumesc, înainte de a-și întoarce ochii spre Hades.
„Orice mânie ai avea, Hades, trebuie să renunți la asta .”
Maxilarul i se strânge. „Neve…”
„ Am fost o dată inamicul, în caz că ai uitat?”
„A fost... diferit”, mormăie el.
Neve își dă ochii peste cap. „Exact cum a fost diferit? Te rog explica-
mi-o. Ares și cu mine ne-am căsătorit pentru că unchiul tău și tatăl
meu s-au împușcat unul pe altul și toată lumea credea că ne
îndreptăm spre al treilea război mondial pe străzi. Da. Ai dreptate,
Hades. Tatăl ei aproape ne-a ucis pe Ares și pe mine. Tatăl ei ”, se
repetă ea. „Nu ea.”
Neve se întoarce să se uite la Una, care încă stă arătând amorțită și
rece pe canapea.
„Dacă eu dintre toți oamenii pot să renunț la asta, al naibii de bine
poți și tu”, mormăi Neve către Hades.
„ Eínai sto parelthón aderfé ”, mârâie încet Ares.
Greaca mea este destul de limitată, dar știu că este cel puțin parțial
„este în trecut, frate”.
„Lasă naiba să plece , omule”, adaugă Ares aruncând o privire asupra
fratelui său mai mic. Îi aruncă o privire către Una, clătinând din cap și
respirând adânc. „Ea nu este inamicul aici. Oricine a trimis bomba aia
este.” Se uită cu privirea atât la Hades, cât și la mine. „Deci ce zici să
nu mai încercăm să ne ucidem unul pe altul și să ne dăm seama cum
să-l găsim pe nenorocitul ăsta?”
Îl fix pe Hades cu o privire. El face la fel cu mine. În cele din urmă,
expiră și întinde o mână.
"Îmi pare rău."
"Scuze acceptate."
Ne scuturăm, iar el zâmbește. — Chiar erai pe cale să mă tai, nu-i așa?
Expresia de pe chipul meu și înclinarea capului îmi răspunde la
întrebarea lui fără cuvinte.
Hades chicotește în liniște în timp ce se apropie și mă îmbrățișează
stângaci.
„Dacă erai pe cale să-mi tai nenorocitul de gât peste ea”, mormăi el la
ureche, „atunci sunt al naibii de vândut”. Se trage înapoi. "Aceeasi
echipa?"
Dau din cap. "Aceeasi echipa."
— În plus, spune Callie. „Nici nu știm dacă chestia aia a fost destinată
lui Neve sau...”
Gura ei se închide când își dă seama că era pe cale să exprime cu
voce tare ceea ce ne gândim cu toții.
Prea târziu.
Fața mi se întunecă când mă uit la palirea lui Una și mai tare.
„ Frumos, Callie ”, mormăie Kratos în timp ce sora lui tresări.
Mă uit la Castle, care dă din cap spre mine. „I-am pus deja pe unii
dintre băieții noștri să se uite la asta. Nu sunt mulți oameni în orașul
ăsta care ar putea conecta ceva atât de precis. Le vom găsi.”
„ Precis ?” Ares mârâie. „A fost o bombă trucată să explodeze în
fețele Una și ale soției mele . ”
Castle scutură din cap. „Ceea ce a făcut, dar pe măsură ce bombele
trec, nu a fost construit pentru deteriorare sau moarte.”
Ares pare să devină termonuclear, până când Neve își pune o mână
pe piept și îl sărută pe obraz.
„Știu că temperamentele sunt fierbinți acum”, mârâie Castle. „Dar
crede-mă, știu explozivi. M-am antrenat pe ele la Rangers. Și nu a fost
o ucidere sau un IED mutilat. O explozie mică, nimic rău îndesat în el,
cum ar fi așchii de metal sau rulmenți cu bile, care să provoace daune
semnificative.”
Callie se cutremură lângă el.
Castle scutură din cap. „Știu că a fost înfricoșător, dar asta era
ideea.” Se întoarce pentru a-și îndrepta privirea spre mine. — Asta nu
a fost menit să ucidă, Cillian. Acesta a fost menit să trimită un mesaj.”
Ceea ce cred că am fost cu toții tare și al naibii de clar. Singura
problemă este că oamenii morți nu trimite astfel de mesaje.
„Dublez securitatea casei. Eilish, îmi pare rău, știu că îi urăști, dar
acum ai un detaliu când trebuie să ieși.
Ea dă din cap, îmbrățișându-se.
„Vom face la fel din partea noastră”, mormăie Ares.
"Bun. Și, în ciuda a ceea ce am auzit cu toții venind de la difuzorul
acela,” mârâi, aruncând o privire către Neve, „nu cred al naibii în
fantome. Așa că haideți să-l găsim pe nenorocitul care încearcă să
joace unul.”
Mă întorc pe canapea și mă ghemuiesc din nou în fața Unei. Îi iau
mâinile în ale mele, în timp ce ochii ei mari se îndreaptă spre mine.
„Vino.”
Ea înghite în sec, umezindu-și buzele. "Unde mergem?"
"Acasă."
22
 UNA
— Știi de ce sunt aici, pasăre?
Dau din cap. „Da, tată.”
Dar oricum o să-mi spună din nou.
„Sunt aici”, mârâie el, trecându-și degetele prin părul lung și argintiu,
„pentru că lumea este plină de păcătoși și monștri, Una. Și pentru a
ucide monștri, trebuie să îmbrățișezi întunericul. Pentru a ucide
monștri, pasăre, trebuie să fii și tu.”
Dincolo de cameră, Dr. Thompson stă cu doi dintre asistenții ei. Îmi
place Dr. Thompson. Ea este întotdeauna atât de drăguță cu noi, cu
Finn și cu mine.
Mă face fericit când oamenii sunt drăguți cu Finn.
În prezent, îl urmărește pe Finn desenând o imagine a jocului de
baseball din liga minoră la care a fost văzut ziua trecută casa noastră.
— Uită-te la mine, Una.
Încep, trăgându-mi ochii înapoi la tatăl meu. Se uită fix la mine.
— Cumva, în pântecele acela comun, ai luat totul, fata mea.
mă încruntă. "Toate-"
strig, tresărind când îmi lovește vârful mâinii.
„Nu mă întrerupe când vorbesc.”
Dau din cap, trăgându-mi mâna înapoi și frecând-o cu cealaltă a mea.
„ Putere , Una. Abilitatea și impulsul de a fi brutal. Asta ai luat pe
toate. Fratele tau?" El batjocorește. „Nu are nimic din toate astea.
Finn nu va fi niciodată un monstru.”
Îmi rezist nevoii de a zâmbi.
Bun.
„Dar tu, fiica mea. Ai acel monstr înăuntrul tău. Vei fi un înger
răzbunător pentru Dumnezeu când va fi momentul potrivit.”
Când vede întrebarea în ochii mei, zâmbește.
„Poți vorbi.”
„Ce aș răzbuna, tată?”
„Păcat”, mârâie el. „Vei pedepsi pe cei răi pentru căile lor rele.” Ochii i
se îngustează. „Vei pedepsi monștrii care m-au pus în acest loc.”
Sunetul unui scaun zgâriind pe spate pe podea mă face să mă întorc
să-l văd pe Dr. Thompson și asistenții ei stând în picioare.
„Ei bine”, îmi zâmbește ea, mie, tatălui meu și apoi lui Finn. „Vom face
o scurtă pauză de la observație pentru a vă oferi celor trei puțin timp
singuri.”
Mi-aș dori să nu o facă. Știu că o face pentru că crede că este drăguță,
dându-ne timp singuri cu tatăl nostru, fără a fi urmărită.
Dar acestea sunt momentele de care mă tem cel mai mult.
Atunci ne dă lecțiile.
Își termină pedepsele.
Dar ea nu vede frica nespusă de pe chipul meu în timp ce zâmbește
din nou înainte de a pleca, închizând ușa în urma noastră.
Instantaneu, ochii tatălui meu se așează pe Finn.
"Băiat."
Finn se înțepenește, cu fața palidă în timp ce se ridică și se uită drept
înainte.
"BĂIAT."
Finn se întoarce să se uite la masa noastră. Tatăl meu zâmbește cu un
zâmbet lipsit de veselie. „Vino. Arată-mi ce desenezi.”
Finn înghite în sec, stând încet și ridicând desenul. Se amestecă și o
pune pe masă.
— Este un joc de baseball, domnule, spune el încet, muşcându-şi
buzele. „Am fost la unul săptămâna trecută cu...”
„Și ce este asta , pe spate...”
„Nu-i nimic”, scapă Finn, trântindu-și mâna pe marginea hârtiei.
Oh nu. Nu Nu NU NU NU.
Ochii tatălui nostru sclipesc de furie. „Ridică-ți mâna, băiete, sau o
voi ridica pentru tine.”
Ochii lui Finn, deja plini de lacrimi, se îndreaptă spre ai mei în apel.
— Tată, spun eu. „Uită-te la minge de baseball...”
Finn tresări când tatăl nostru își smulge mâna și aruncă hârtia.
Oh Doamne…
Ochii i se îngustează până la fante, buza curbată în timp ce se uită la
poza pe care Finn a început-o pe această parte. Încet, îi zâmbește
îngrozitor lui Finn.
— Și ce ai desenat aici, băiete? spune el liniştit. „Descrie-mi-o.”
Vreau să țip la Finn. Vreau să-l întreb ce l-a stăpânit să deseneze așa
ceva. Dar tac, neajutorat, în timp ce mă uit la desenul a ceea ce este
clar o celulă de închisoare, cu un bărbat în spatele gratiilor.
Un bărbat cu barbă argintie și păr lung argintiu. Un bărbat mârâind de
furie, cu ochi roșii furioși, o coadă roșie ascuțită și coarne roșii
ascuțite.
Camera este tăcută.
„ Ce este asta , băiete.”
Finn înghite în sec nervos.
"TE-AM ÎNTREBAT CEVA!!!" Burduf tata, făcându-ne pe amândoi să
tresărim.
„Este o închisoare!” scapă Finn.
"Si cine. Este. ACEA." Degetul lui înjunghie desenul în timp ce Finn se
micșorează.
„Eu...”
"Sunt eu?"
Finn palid. „Eu... este doar un desen, tată...”
Țipă când dosul mâinii tatălui nostru îl lovește peste față, trimițându-l
să se întindă pe podea. țip și sar în picioare. Dar tatăl nostru se
învârte asupra mea, mârâind.
"AŞEZAŢI-VĂ."
Se întoarce spre Finn, cu gura subțire, cu ochii plini de răutate.
„Cinstește-ți tatăl, băiete.”
"Papa! Vă rog!" țip eu. Mă ignoră.
Se îndreaptă spre colțul camerei unde Dr. Thompson ține pentru noi
rechizite de artă, cărți pentru copii și câteva jucării. Mâna lui strânge
frânghia subțire, roz de cauciuc, la care m-am priceput destul de bine.
Îl trage din cârlig, strângând ambele mânere de plastic în pumn și
înfășurând cablul o dată în jurul mâinii sale.
„Dacă crezi că eu sunt diavolul, fiule”, răpește el, „atunci voi învinge
diavolul din tine.”
Finn se ridică în picioare și încearcă să fugă. Dar tata este prea rapid.
Îl apucă de spatele cămășii, trăgându-l de pământ înainte de a-l trânti
de perete. El ridică pumnul, iar eu țip la fel de tare ca Finn, așa cum
frânghia de cauciuc roz cântă prin aer și îi biciuiește pe spatele lui
Finn.
"NU!"
Nu. Nu asta. Nu lui Finn, care este atât de amabil și dulce încât mă
doare inima. Înainte să-mi dau seama, iau un creion, mă grăbesc pe
tatăl meu și nici măcar nu clipesc când îi înjunghi vârful în umăr.
Rămâne adăpostit acolo. O, Doamne, ce am făcut.
Tata răcnește, învârtindu-se cu furie în ochi. El șuieră, lăsându-l pe
Finn și întinzându-se în sus și înapoi pentru a smulge creionul din
corp. O aruncă, ochii lui ridicându-se încet spre mine în timp ce stau
acolo, împietrit de frică.
Apoi zâmbește.
„Voința de a fi brutal. A ucide sau a fi ucis.” Ochii lui sclipesc. „ Acolo
este fiica mea.”
Zâmbetul se evaporă de pe chipul lui.
„Crezi că greșesc când l-am pedepsit pe fratele tău?”
Eu inghit. "Da."
"De ce?"
„Pentru că este doar o imagine.”
El dă din cap. "Gresit. Pentru că atunci când îi lași să te rănească și
să te trădeze în moduri mici, ei se vor întoarce și vor face asta de
două ori data viitoare. Acum, voi continua să-l corectez?”
Eu dau din cap. "Nu."
— Pedeapsa trebuie să vină, Una. Dacă nu vine pentru Finn...
"O să-l iau."
Finn se uită la mine îngrozit.
„Una...!”
„ Taci , băiete”, mârâie tatăl meu, uitându-se în continuare fix la mine.
„Finn, stai pe scaunul acela. Și apoi vreau să urmărești și să vezi ce
este pregătit să facă un adevărat O'Conor pentru familie.”
„Tată, te rog nu...”
„STAȚI PE SCAUN!”
Finn începe să plângă, dar eu dau din cap liniştitor spre el. „Este în
regulă”, șoptesc eu. "E în regulă-"
— Întoarce-te, Una, mârâie tata. „Și ridică-ți cămașa, ca să nu se rupă.
Aceasta este o lecție pe care nu o vei uita prea curând.”
Pe tot parcursul țipetelor, și senzația de foc care mi se sfâșie pe spate
și lacrimile umede care picură fierbinte pe fața mea în timp ce strâng
din dinți, la fiecare lovitură, îmi dau seama că are dreptate.
Nu voi uita curand asta.
Dar orice lecție ar vrea să învăț, cea pe care o voi lua din acea zi
împreună cu semnele de pe spate care nu se vor estompa niciodată
este că nu voi fi niciodată el.
Nu voi fi niciodată un monstru.
Vreodată.

CÂND UȘA este încuiată bine în spatele nostru, Cillian trece pe podeaua
penthouse-ului, aprinzând câteva lumini și ridicându-și din umeri
jacheta de costum neagră.
Nu mă pot mișca. Stau pur și simplu nemișcat în intrarea din față, cu
brațele moale în lateral.
Stomacul meu este înnodat, inima înghețată și vocea unui monstru
mort încă mă mârâie în cap.
Totul doare de când Cillian m-a lovit la podea. Mai sunt bucăți de
glazură, prăjitură și funingine încă în părul meu, pe față, întărit pe
rochie.
„Nu sunt multe în frigider”, mormăie Cillian din zona bucătăriei. „Dar
voi pune pe cineva să iasă pentru...”
Se întoarce, iar fața i se întărește.
„Una.”
Nu răspund, uitându-mă la un loc invizibil de pe podea, la cinci metri
în fața mea. Auzi, dar nu. Tot ce pot auzi cu adevărat este acea voce
mârâitoare, muşcatoare şi vicioasă a diavolului pe care l-am numit
cândva tată, pocnindu-mi călcâie.
„Una.”
Cillian e direct în fața mea, dar tot nu pot răspunde. Sau măcar
privirea departe de orice loc naiba la care mă uit pe podea.
„Ești în siguranță”, mârâie el încet. „Nimic nu va... Una !”
Nici nu-mi dau seama că cad până nu mă prinde. Parcă nu-mi mai
funcționează picioarele, împreună cu vocea.
Brațele puternice și musculoase ale lui Cillian mă înconjoară și,
deodată, mă ridică și mă leagăn în brațele alea la pieptul lui, de parcă
aș fi un copil mic. Aș protesta, dacă aș avea voce. L-aș lovi, dacă mi-
ar funcționa brațele.
Dar nu pot, așa că rămân nemișcat în timp ce el merge pe hol, în
dormitorul lui și apoi în baia privată. Se năpustește direct în dușul
uriaș, cu pereți de sticlă, folosind piciorul pentru a lovi cu piciorul în
dușul de deasupra capului.
Gâfâi, tresărind și tremurând în timp ce apa rece se revarsă peste noi
doi – haine, pantofi și tot. Dar repede devine fierbinte și aburoasă,
topind frigul și tensiunea.
Cillian mă coboară în picioare, ținându-mă ferm pe brațe în timp ce îmi
găsesc echilibrul. Încă nu pot vorbi și mă uit în gol la perete. Dar sunt
conștient că el îngenunchează sub zgomotul apei și alunecă de pe
călcâie.
Apoi a lui stând în picioare și trăgând fermoarul de pe rochie până
când îmi alunecă de pe umeri și cade într-o băltoacă neagră la
picioarele mele. Apa fierbinte îmi curge pe corp, transformându-mi
sutienul și chiloții transparente și lipindu-i pe piele.
Sunt vag conștient că Cillian își desfăcu cămașa și o aruncă deoparte
înainte de a ieși din pantaloni.
Tremur de ceva altceva decât frig când brațele lui mă înconjoară,
înconjurându-mă în forța și căldura lui. Buzele lui ating vârful capului
meu în timp ce apa se revarsă peste noi doi, umplând dușul cu aburi.
Și încet, mă desfășoară.
Încet, toată tensiunea, chinul, anxietatea și fantomele trecutului mă
părăsesc. Și în timp ce mă descleșc, sunt în sfârșit pe deplin
conștient de corpul muscular și de puterea din jurul meu.
„ De ce faci asta ?”
Mă întoarce până mă îndrept cu fața la el, cu o mână prinzându-mi
bărbia și ridicându-mi fața spre a lui.
"Ce?"
„De ce...” înghit în sec, simțindu-mă atât de... slabă. Atât de fragil.
Atât de aproape de rupere. „De ce mă ajuți?”
„Ești soția mea .”
„Cillian...”
„Totul ar putea fi pentru spectacol”, mârâie el, mâna lui cuprinzându-
mi obrazul în timp ce celălalt braț îmi înconjoară spatele. „Și s-ar
putea să mă fi înjunghiat, și ar putea exista o dată de expirare pentru
toate astea.”
Tremur când focul verde se aprinde în spatele ochilor lui.
„Dar nu voi lăsa niciodată să te rănească nimic sau pe nimeni.”
„Eu...”
„ Întotdeauna .”
Gura lui se zdrobește brusc de a mea.
Brutal. Vicios.
Mă consumă.
Mă înfior, scâncind în timp ce buzele lui le rumenesc pe ale mele, iar
limba lui se strecoară între ele. Geme în timp ce el mă sărută profund,
iar când mâinile lui alunecă în jos spre șoldurile mele, icnesc când mă
ridică brusc în brațele lui de parcă aș fi lipsit de greutate.
Brațele mele alunecă în jurul lui, pulsul bătând de frică și entuziasm –
cu poftă și o explozie care mă îngrozește și mă electrizează.
Gem în gura lui, scâncind la brutalitatea sărutului în timp ce iese din
baie, amândoi picurând apă în timp ce se mută în dormitor.
Adrenalina și dorința îmi sfârâie prin vene, iar pulsul îmi zvâcnește
când mă lasă brusc să cadă, lăsându-mă să cad liber până când
aterizez pe spate pe căldura moale a patului lui. Fără să piardă nici
măcar o bătaie, e deasupra mea, zdrobindu-și gura din nou de a mea
și sărutându-mă și mai rău decât înainte.
Buzele și dinții lui se mișcă spre gâtul meu, mușcând cu putere și
făcându-mă să strig în timp ce plăcerea îmi tremură prin miez.
„Te-am avut doar pentru o clipă prima dată”, îmi răpește el la ureche
în timp ce mă scâncesc și mă agățăm de el. „De data asta, poți fi sigur
că îmi voi petrece timpul cu tine .”
„Eu...”
„Și nu-ți face griji, iepurașule”, mârâie el cu putere. „ Voi fi sigur că o
să mă doară .”
Oh, la naiba da .
Dorința mârâitoare și mârâitoare explodează în mine în timp ce mă
mușcă și mai tare de gât, făcându-mă să strig într-un amestec păcătos
de delicios de durere și plăcere.
„Tu vei fi fata mea bună și vei implora asta mai tare?”
„ Da! ” Mă sufoc.
„Da, ce? ”
La dracu. Pe mine. Lateral.
Dacă nu eram deja o băltoacă nenorocită, sunt acum.
„ Da, domnule .”
" Fata buna ."
Mă înfioră când mă mușcă din nou, spărgându-mi nenorocitul de gât
în timp ce picioarele mele se înfășoară în jurul șoldurilor lui
musculoase. Îl simt acolo – chiar acolo – grosimea pulsatorie a
umflăturii lui apăsând pe păsărica mea prin chiloții puri și umezi
dintre noi.
Cillian coboară, muşcând şi sugându-mi sânii în timp ce îmi smulge
sutienul şi îl aruncă deoparte. Gura lui se închide în jurul unui sfarc,
iar eu mă pregătesc pentru atac, dar totuși mă doare atât de tare când
mușcă tare de nodul roz fraged și mârâie în pielea mea ca o fiară
furioasă.
Se mișcă de la un mamelon la altul, înainte de a aluneca mai mult pe
corpul meu tremurător. Pulsul îmi bate ca o tobă în urechi în timp ce
el cade în genunchi pe podea, trăgându-mă spre el cu fundul pe
marginea patului. El îmi dezlipește chiloții umezi de pe corp, iar eu
tremur de căldură sub privirea lui pătrunzătoare în timp ce ochii lui
aterizează între picioarele mele.
Încet, un mârâit scăzut în gât, ochii lui se ridică spre ai mei.
— Știi că o să te ruinez, nu-i așa?
„ Vă rog, domnule .”
Expresia de pe chipul lui când spun că este o poftă pură, violentă . Și
deodată, plâng în timp ce gura lui coboară printre coapsele mele.
Limba lui se târăște încet peste păsărica mea, iar eu icnesc când
mâinile lui puternice îmi prind coapsele și le ridică peste umerii lui.
Își înfige limba adânc înăuntru, făcându-mă cu ea în timp ce mă înfior
și mă zvârcesc sub el. Își întoarce capul, mușcându-mi coapsa
sensibilă, făcându-mă să țip de durere înainte de a o alina brusc luând
clitorisul dureros între buze și rostogolindu-și limba peste el.
Apoi mă mușcă din nou de coapsă, înainte de a se întoarce la
păsărică.
Îmi tremură tot corpul. Mi se învârte capul. Este ca și cum ai trece de
la apă cu gheață, la o cadă fierbinte arzătoare, apoi înapoi la gheață,
apoi înapoi la încălzire. Simțurile mele sunt supraîncărcate și aproape
de punctul de scurtcircuitare. Felul în care îmi cântă trupul ca un
muzician virtuoz mă face să pierd orice înțelegere a realității.
Apoi mâna lui alunecă pe corpul meu. Degetele lui se înfășoară în
jurul gâtului meu în timp ce îmi devorează păsărica. Și când începe să
strângă, cu putere, ultima piesă lipsă din puzzle-ul meu depravat se
fixează și mă aprinde în timp ce mă grăbesc spre explozie.
Pericol.
Senzația că mâna lui îmi strânge aerul în timp ce îmi smulge și smulge
plăcerea din corpul meu, cu limba lui șerpuind peste clitorisul meu,
îmi arcuiește spatele din pat, ochii mi se bombanesc și fața devine
roșie în timp ce plăcerea păcătoasă își scufundă ghearele în pe mine.
„Sper că vă amintiți cuvântul nostru sigur.”
Mâna lui începe să strângă mai tare.
Mult mai greu.
Mi se închide gâtul când Cillian îmi oprește complet alimentarea cu
aer.
Și e atât de bun încât mă sperie.
„Spune cuvântul, Una”, răpește el, devorându-mi păsărica în timp ce
ochii îmi dau înapoi. „Spune naibii de cuvânt dacă ai nevoie.”
Nu-mi amintesc cuvântul.
Și acea frică extremă - acea cunoaștere că nu știu cuvântul care m-ar
lăsa să respir din nou - care mă duce brusc de la pierderea controlului
în spațiul cosmic.
Pete negre se învârte la marginile vederii mele. Camera se învârte.
Singurul lucru pe care îl pot simți este mâna lui pe gâtul meu și limba
dansând peste clitorisul meu.
Nu-mi amintesc cuvântul sigur.
Nu-mi amintesc...
Albastru .
Cuvântul sigur din noaptea la Club Venom este albastru.
…Dar nu o spun. Și nu se lasă. Și dintr-o dată, întregul meu univers ia
foc în timp ce explodez în mod pozitiv .
„ ALBASTRU!!! ” Țig, sufocându-mă prin strânsoarea lui pe gâtul
meu, în timp ce vin mai tare decât am mai venit vreodată – chiar mai
tare decât în noaptea în care m-a lipit de perete și mi-a străbătut
virginitatea.
„ Albastru !” Mă sufoc iar și iar. „ Albastru! Albastru! Albastru… ”
Mă prăbușesc, trăgând în răsuflări zgomotoase și înecate de aer curat
și proaspăt, în timp ce mâna lui îmi părăsește gâtul.
Și apoi, deodată, mă acoperă cu trupul lui, mă acoperă din nou în
căldura și puterea lui... cuprinzându-mi fața în timp ce mă sărută. Îl
sărut înapoi, întorcându-mă în jurul lui și gustându-mă cu nerăbdare
pe buzele și limba lui.
Cillian îmi mângâie ușor pielea în timp ce respirația revine la normal și
petele îmi părăsesc vederea. Încet, se trage înapoi, cu ochii ațintiți
asupra ai mei.
Partea din față a boxerilor săi era obscenă .
Promisiunea a mult, mult mai mult scrisă cu foame pe toată fața lui.
Pulsul mi se accelerează și ochii mi se fac mari în timp ce dau încet
din cap. Degetele mari ale lui Cillian se prind în boxerii lui, glisând
centura mai jos pe șoldurile lui canelate, până când pot vedea baza
groasă a penisului său uriaș.
De data asta o să mă tragă cu adevărat.
Data trecută, a fost doar o lovitură - o primă lovitură care m-a făcut să
explodez... chiar înainte să-l înjunghiez și să fug.
Își scapă boxerii, iar gura mea se deschide în stare de șoc, în timp ce
penisul lui gros și mare se eliberează, legănându-se umflat și greu
între coapsele mele, la câțiva centimetri deasupra deschiderii mele
lunete.
Nu, de data asta, nu va fi doar o singură lovitură.
Ochii lui Cillian fulgeră cu foc verde în timp ce își înfășoară o mână în
jurul penisului și trece leneș capul peste buzele mele. Mă scânc,
tremurând de plăcere înainte ca dintr-o dată, realitatea tuturor mă
lovește în timp ce el se liniștește împotriva deschiderii mele.
„Amintește-ți acel cuvânt sigur”, mârâie el în timp ce mâna lui alunecă
pe corpul meu pentru a-mi ciupi unul dintre sfarcurile, făcându-mă să
tremur și să plâng când începe să-și împingă șoldurile.
„Doar...” sprâncenele mele se încruntă, buza mi se prind în dinți.
"Doar…"
Se încruntă, așteptând.
„ Doar... mergi încet ?”
Începe să zâmbească sadic. Dar brusc, se oprește. Sprânceana i se
încruntă, iar eu tremur când ochii lui se înjunghie în ai mei.
„Una.”
„Vreau să faci asta”, șuier eu. „La dracu-mă. Doar, când o faci, du-
te...”
„ Una .”
Ochii îmi alunecă spre ai lui și buzele îmi tremură în timp ce pulsul îmi
răcnește.
„ Iisus Hristos …”
„Nu, Cill...”
„Spune-mi că nu a fost prima oară.”
Mă înțepenesc, clipind în timp ce mi se strecoară respirația.
„ Una ”, șuieră el încet, cu sprânceana încruntă profund, o privire pe
care nu o pot plasa pe chipul lui. „Am nevoie să -mi spui dracului ...”
„ Nu pot face asta. ”
23
 CILLIAN
NU AU VENIT NICIODATĂ.
Amorțită, stând lângă patul de spital, mă uit la corpul neînsuflețit al
surorii mele, în timp ce asistenta îi trage cearceaful peste față. Preotul
își încheie ultimele ritualuri, aruncându-mi o privire nervoasă când
termină.
Dau din cap, eliberându-l.
Fiul de cățea aproape că a refuzat să facă bine de Saoirse, din cauza
modului în care a ajuns aici. Acea bucată de rahat m-a privit în ochi și
mi-a spus că sinuciderea este un păcat în ochii lui Dumnezeu, iar el
nu putea nici să-i citească ultimele ritualuri, nici să-i promită că va
ajunge în Rai.
Asta înainte să se uite din nou la ea și să vadă numele de familie pe
diagramele de la picioarele patului.
Înainte să se uite înapoi la mine cu groază în ochi, realizând cine sunt.
Și înainte să-i spun că mă voi asigura că nici una dintre bucățile din el
pe care le-am lăsat nu va ajunge vreodată în Rai.
Când el e plecat, când asistentele sunt plecate, îmi las privirea înapoi
spre trupul surorii mele sub cearșaf.
Nu a avut niciodată o șansă în lumea asta. Era prea dulce. Prea naiv.
Născut sub un nume blestemat, într-o casă blestemată, cu un monstru
în capul mesei.
Și totuși, ea a supraviețuit tuturor acestor lucruri – s-a născut Kildare,
vreau să spun. Fiind născută fata nedorită, destinată să fie schimbată
de tatăl nostru nenorocit ca un bibelou de aur pentru mai multă
bogăție sau putere.
Fiind victima acelui nenorocit atât de mult încât îmi vine să țip și să-
mi deschid propriile vene să mă alătur ei, chiar aici, chiar acum.
Cu câțiva ani în urmă, Saoirse fusese promisă unui porc dezgustător
– Atlas Drakos, fiul cel mare al lui Aeneas Drakos. A lor trebuia să fie
o căsătorie pentru a pune capăt vărsării de sânge dintre Kildare și
Drakos — și pentru a căptuși buzunarele lui Aeneas și ale tatălui meu.
Și apoi, într-o zi, după atâția ani, și de atâtea ori spunându-mi „Într-o
zi, Cill, voi ieși”, ea chiar a făcut-o.
Saoirse dispăruse.
A fugit cu un alt bărbat. Și eram atât de fericită pentru ea. Pentru
libertatea ei, chiar dacă a venit cu mânia tatălui nostru și alungarea
din familie.
Bun. Bun pentru ea.
Ea a ieșit.
Dar nouă luni mai târziu, era din nou în pragul ușii noastre – cu inima
zdrobită de bărbatul care de atunci o abandonase și gata să
izbucnească din copilul pe care îl pusese în ea înainte de a dispărea.
O fetiță tatăl nostru a făcut-o să renunțe imediat ce s-a născut.
Trandafir.
Nepoata mea.
A făcut-o pe Saoirse să părăsească acea fetiță dulce în pragul unei
mănăstiri – Casa Doamnei Noastră Hildegard pentru Surorile Milei.
Și asta a stricat-o în cele din urmă pe sora mea, după ce a supraviețuit
tuturor celorlalte lucruri care ar fi trebuit să o rupă. Nedorința.
Prădătorul pe care l-am numit tată îi vizitează camera noaptea iar și iar
și iar când era puțin mai mult decât un copil. Bărbatul care a furat-o
doar ca să o folosească și să o abandoneze în cele din urmă.
Ea a supraviețuit tuturor acestor lucruri.
Dar pierderea lui Rose a fost ultima picătură care a rupt-o.
Mă urăsc. Urăsc că am văzut asta venind cu luni în urmă, după acea
noapte îngrozitoare când a lăsat acel copil cu călugărițele. Am văzut-o
cum se înrăutăţea din ce în ce mai rău, până când nimic din ce
puteam spune sau face nu i-ar scoate vreodată un zâmbet.
Îmi plănuisem cu grijă pentru seara asta, cu scopul de a avea doar un
zâmbet. Filmele ei preferate. Floricele ei preferate cu unt și Skittles.
Noul album de la Velvet Guillotine, trupa ei preferată.
Nu era în camera ei când m-am dus să o caut. Am bătut la ușa băii,
strigând-o pe nume înainte de a hotărî că probabil că este în altă
parte. Chiar am început să mă întorc de la uşă înainte să aud.
Picură.
Cred că atunci am știut. Înainte chiar să țip numele ei. Înainte chiar să
trântesc ușa. Înainte chiar să-l zdrobesc, amorțind în timp ce ochii mei
au aterizat pe corpul ei, întins în cada cu apă roșie opac, cu briciul de
pe podea cu gresie într-o baltă mai mică de sânge.
Știam că era deja plecată, chiar dacă am înfășurat-o într-o pătură, fără
să-mi pese de sângele pe care l-am luat pe cămașă, am băgat-o în
mașină și am condus ca un maniac până la spital. Le-am ordonat să
aibă grijă de ea, deși știam cu toții că nu a mai rămas nimeni acolo de
care să aibă grijă. Am țipat la ei ca un nenorocit de diavol să o pună în
patul ăla de spital, să-i pună nenorocitele tuburi în ea ACUM și să o
readucă la viață.
Dar nu se mai putea întoarce de unde plecase Saoirse.
Și ei niciodată. La naiba. A venit.
Părinții noștri nu erau acasă când s-a întâmplat. Dar le-am lăsat
amândoi cu ușurință o sută de mesaje. Nimic.
Unul dintre cei de la spital mă întreabă cu blândețe dacă sunt gata să
vorbesc încă despre ultimele dorințe ale lui Saoirse. Despre
înmormântarea ei, sau poate despre incinerare, și despre pașii care
trebuie făcuți mai întâi.
Îi spun să nu se atingă de ea. Că mă voi întoarce.
Apoi, conduc acasă la fel de maniac ca înainte.
Mașina lor este pe alee.
Știu foarte bine ce monstr este tatăl meu. Știu că mama mea este
înclinată sub greutatea domniei lui ferme, până la punctul de a mă
ignora din când în când când țip la ea despre ce se întâmplă sub
acoperișul nostru.
Vreau să cred că undeva în spatele fricii soțului ei, mama este încă o
femeie bună în interior. Dar ea nici măcar nu a răspuns la niciunul
dintre mesajele pe care le-am trimis și mă face să vreau să sfâșie casa
bucată cu bucată în timp ce trântesc frâna și opresc motorul.
Nu prea măresc absența niciunuia dintre oamenii sau gardienii tatălui
meu. Dar observ că ușa bucătăriei este crăpată. Când îl dau cu
piciorul în restul drumului, totul îngheață.
Știu imediat că e moartă. Ochii ei sunt deschiși, dar nu există viață
acolo – capul ei atârnă moale într-o parte în timp ce tatăl meu o
scutură. Se oprește, întorcându-se spre mine cu whisky pe respirație
și nebunie în ochi, văzându-mă acolo, rece și nemișcat în prag.
"Ce-ai făcut?"
El se batjocorește la mine. „Nu te uita la mine și nu te preface că simți
o chestie dracului, Cillian,” mârâie el. „Nu mă minți și te preface că
ești normal. Sau un om cu suflet. Amândoi știm că nu ești.”
"Ce. Făcut. Tu. DO."
El chicotește întunecat, uitându-se la mama mea înainte de a o lăsa să
cadă, capul ei lovind podeaua cu o bufnitură răutăcioasă.
„Ea a vrut să mă părăsească. Îți poți imagina naibii? După tot ce i-am
dat.”
Aceasta se oprește. Acum.
Nebunia asta s-a terminat.
Tatăl meu se întoarce spre mine, cu ochii îngustați. „Nu te uita naibii
la mine așa, micuțule.”
Intru in bucatarie si inchid usa in urma mea. Brusc, totul e liniştit şi
liniştit.
— Ce ai de gând să faci în privința asta, micuțule?
Îl ignor, mergând spre blatul din bucătărie.
„La naiba crezi că mergi?”
Sunt absolut calm în timp ce mâna mea se închide în jurul mânerului
unuia dintre cuțitele mari de sculptat din blocul de lemn, exact când
mâna lui cărnoasă aterizează pe umărul meu.
„Nu mă ignora, ticălosule...”
Mă învârt și îi împing încet cuțitul în stomac.
Îi umflă ochii.
"De ce-?"
„Pentru Saoirse”.
Totuși, nu atunci moare. Oh nu.
Îl fac să aștepte asta, până a doua zi dimineață.

MĂ UIT LA UNA, ceva crud bubuind în capul meu. Ceva în neregulă mi se

târăște peste piele.
Asta a fost prima ei. La naiba. Timpul .
Ea poate încerca să mintă printre dinți despre asta tot ce vrea, dar
este scris pe toată fața în timp ce smulge husele pentru a-și ascunde
goliciunea.
„Cillian...”
„În noaptea aceea la club...” îmi îngust ochii. „A fost prima dată?”
Ochii îi coboară, brațele ei îmbrățișându-se. Și simt ceva ce simt rar,
rareori .
Remuşcare.
Regret.
Pentru că, cu toată întunericul meu și cu toate tendințele mele
sadice... n-aș fi atins-o niciodată, și mai puțin așa , dacă aș fi știut.
Prima dată a surorii mele a fost și cu un monstru care nu era blând.
Și ai mers înainte și ai continuat ciclul nenorocit.
Strâng din dinți, pulsul bătându-mi puternic în urechi în timp ce încerc
să înghit înapoi sentimentul de dezgust de sine complet pe care nu îl
simt niciodată, niciodată.
„Isus al naibii de Hristos.”
Mă năpustesc spre dulapul meu, punându-mă pe slip și blugi negri
înainte să aud pași. Când mă întorc, Una stă în pragul dulapului învelit
în pilota, cu ochii închiși în ai mei.
„ Te rog …”
"Asta a fost prima ta oara ?!" Scuip.
Expresia rugătoare de pe chipul ei scade în urma furiei mele.
"Scuzați-mă?"
„A fost, sau nu a fost?”
Poșeta buzelor ei. „La naiba contează pentru tine?”
„Pentru că da ”, mă răstesc eu.
Ea înghite în sec, privind în altă parte. "Amenda. Da. Era. Dar ce
naiba?”
"Hristos." Trec pe lângă ea, mă întorc cu furtună în dormitor.
„ Ce ? Ai fi fost blând sau drăguț în privința asta dintre toți oamenii?”
rânjește ea, cu vocea plină de sarcasm.
„Nu te-aș fi atins deloc .”
„Îți dai seama că sunt capabil să fac propriile mele alegeri, nu?!” ea
îmi aruncă în spate.
șuier, mă întorc spre ea. „Dar asta nu a fost alegerea ta, nu-i așa!?
Asta ai fost tu lucrând pentru oricine a fost...
„Acela am fost eu, un adult, care am făcut propria alegere să...”
„ Cine. Este. El ,” mârâiesc eu.
La naiba cu zgomotul asta. Am dansat în jurul întrebării, i-am dat mult
timp și spațiu să-mi spună ea însăși. Acum, am terminat de jucat. Una
gâfâie când mă îndrept spre ea, apucând o mână de huse în timp ce
mă uit în fața ei.
„Fără minciuni”, șuier eu. „Nu mai evită întrebarea. Cine dracu ’ ți-a
tras sforile, pentru că știu al naibii de bine că cineva a fost.”
Ea tremură.
— Una, mârâi eu încet. „ Spune-mi. ”
„Eu...” Ea se uită în jos. "Nu știu."
Când mârâi din nou, mai tare, ochii ei se ridică spre ai mei.
„Sincer, nu știu”, se sufocă ea cu o sinceritate totală înainte ca umerii
ei să se prăbușească încet. „Nu ne-am întâlnit niciodată față în față. A
folosit un schimbător de voce ori de câte ori suna.”
Maxilarul mi se slăbește puțin, ochii mi se înmoaie când văd o lacrimă
în colțul ochiului ei. Îmi ridic mâna, folosind degetul mare pentru a-l
da deoparte.
„Știu doar că se numește Apostol și că a fost unul dintre fanii tatălui
meu... Nu știu... Fani? Adepți?”
Îmi bate pulsul.
Apostol .
Dă-mi naiba. Am auzit acest nume o dată, apoi l-am uitat complet
când am fost cuprins de ea .
Apostol. Cumpărătorul Aaron Armstrong, comerciantul de arme, mi-a
spus despre, chiar înainte să-l ucid.
O altă lacrimă se prelinge pe obrazul Unei, apoi o a treia. Și înainte să
știu ce fac, o trag în mine și o îmbrățișez strâns în timp ce îi sărut
vârful capului.
Acesta nu este ca mine. Aceasta... umanitate. Această normalitate. Aș
putea spune că întunericul meu se întâlnește în ea. Dar, negru plus
negru este egal cu un negru mai închis și mai adânc.
Nu... Oricare ar fi asta.
„Nu e nimic altceva?”
Ea scutură din cap, lipindu-se de mine.
„Îmi pare rău”, murmură ea în pieptul meu.
"Pentru ce?"
Îi ridic bărbia când ochii ei îi găsesc pe ai mei.
„Eu... ar fi trebuit să-ți spun.”
„Atunci nu te-aș fi dus în camera aceea și nu ai fi făcut ceea ce
trebuia să faci și nimic din restul asta nu s-ar fi întâmplat.”
Ea zâmbește un zâmbet ironic și subțire.
— Îmbrăcă-te, murmur eu. „Atunci vino cu mine.”
24
 UNA
„TU TREBUIE SĂ FII UNA.”
Când am vorbit ultima dată, sora Angela m-a auzit în cel mai rău
moment – la telefon, când a confirmat că Finn a murit. S-ar putea să-
mi strâng în continuare mâinile în pumni dureros de strânși pentru a
scăpa de emoție de data aceasta, dar nu mă destrămăz acum, când ne
întâlnim față în față pentru prima dată.
Ea zâmbește în timp ce iese din spatele biroului ei în micul birou ușor
aglomerat, dar ciudat, din Hope House, la jumătatea drumului spre
casă pentru cei aflați în pericol și nevoiași de pe Staten Island.
Unde a murit Finn.
„Sunt sora Angela. Am vorbit...” ea zâmbește tristă și clătină din cap
în timp ce îmi ia mâinile în ale ei. „Îmi pare foarte rău pentru pierderea
ta, dragă.”
Forțez un zâmbet dureros, dând din cap. "Mulțumesc."
Cillian rămâne ca o stâncă în spatele meu, cu o mână pe partea mică a
spatelui meu.
„Atât de mulți dintre copiii lui Dumnezeu vin prin aceste uși”, oftează
ea. „Dar trebuie să spun că a fost ceva foarte, foarte special în
deranjarea ta. Era un suflet bun.”
„A fost cel mai bun”, murmur eu încet.
Ea tresări. „Mă tem că, din moment ce a trecut atât de mult până când
ne dăm seama că are familie, puținele lui bunuri au fost deja donate
celor aflați în nevoie.”
Eu dau din cap. „Nu, e în regulă. Nu de asta sunt aici.”
Ea dă din cap. „Bine, dragă. Pot să-ți arăt unde este îngropat, sau pot
să-ți spun doar numărul parcelei și poți să te duci chiar acolo, dacă
vrei.”
„Putem merge singuri.”
Fără să mă gândesc, mă întind în spate și-mi strec degetele în cele ale
lui Cillian – de parcă aș avea nevoie de ceva solid și real de care să
mă țin acum.
Se ține strâns și nu se lasă.
— Îl vei găsi în rândul M, numărul treizeci și patru.
"Mulțumesc."
„Oh, eu...” Ea se înroșește stânjenită. „Există un lucru al lui Finn de
care m-am ținut. Nu este tocmai o politică, dar nu aș putea să o arunc.
Și o parte din mine a sperat întotdeauna că cineva va veni pentru asta
într-o zi.”
Ea se întoarce la biroul ei, deschide un sertar și scotocește înăuntru
înainte de a scoate un caiet.
Nu, un caiet de schițe .
Ochii îmi lacrimă în timp ce ea zâmbește și mi-l întinde.
„Era foarte bun la desen.”
Zâmbesc cu un zâmbet strâmb, trist. „Întotdeauna i-a plăcut, când
eram copii.”
„El a fost cu adevărat bun. Nu știu când ai vorbit ultima oară. Dar
obișnuia să vorbească despre a deveni artist tatuator într-o zi.”
O lacrimă îmi alunecă pe obraz în timp ce deschid paginile, răsfoind
încet schițe cu creion cu adevărat incredibile și desene cu cerneală cu
idei de tatuaje: totul, de la chestii hardcore pentru motocicliști, până
la modele florale superbe, animale realiste și câteva linii de text cu
mâna liberă cu adevărat incredibile. — în cea mai mare parte versuri
din melodiile sale preferate.
Fac o pauză, sufocându-mă ușor când ajung la un design uimitor, pe
o pagină întreagă. În partea de jos a paginii, în scrisul lui de mână,
scrie „pentru Lunatic”.
Porecla lui pentru mine.
Designul este... ireal . Este complex și complicat și plin de linii
delicate și umbrire cu puncte. Sunt atât de „eu” încât doare. Și fiecare
parte a compoziției este semnificativă.
Accentul principal îl reprezintă nuferii, din dragostea mea pentru
lucrările lui Monet. Odată a fost o expoziție itinerantă care a venit prin
LACMA — Muzeul de Artă al Județului Los Angeles — pe care am
decis să mergem să o vedem. Cumva, am strâns și am furat destui
bani ca să luăm un taxi până la muzeu și să luăm bilete, deși asta
însemna să ne întoarcem acasă.
Săptămâna următoare, Finn m-a surprins cu o altă călătorie înapoi la
muzeu, doar pentru mine, pentru că știa cât de mult îmi iubeam nuferii
prima dată.
— Cum ai obținut banii, Finn?
"Nu vă faceți griji."
„Finn...”
„Am înțeles asta, lunatic. Te-am prins mereu.”
Încovoiat în jurul nuferilor este un dragon și zâmbesc când îmi dau
seama că este Smaug din The Hobbit , pe care obișnuiam să ne citim
pe rând unul altuia în casa grupului. Se ridică printre crini înșiși un
Phoenix cu flăcări complicate desenate și aripi întinse larg.
Acela eram noi – într-o zi, ne-am învia din cenuşă.
Mai sunt, de asemenea. Pandantivul în jumătate de lună atârnă de un
lanț care era al mamei noastre și se afla în prima casă mare a noastră
înainte de a trebui să plecăm. Cartea de tarot Nebunul - acesta este
Finn.
Și în partea de sus, înconjurată de filagree superbe și mai multe flori,
este expresia cu litere rafinate „Ce nu te ucide”.
„Ce nu te ucide, nu, nebunule?”
"Ce nu te omoara... ce?"
"Te face mai puternic. Cred că așa merge.”
"Dreapta. Sau te lasă schilod.”
„Nu. Ceea ce nu te ucide te face pe tine.”
"Ciudat?"
"Mai bine. Fără frică.”
"Îmi place asta."
Când încep să plâng, sora Angela îmi strânge strâns mâna înainte de
a o elibera, în timp ce Cillian mă prinde în brațe, luând caietul de
schițe de la mine.
„Mulțumesc foarte mult, soră.”

ÎN MOD CIUDAT, mă descurc mai bine când ne oprim în fața pietrei albe
cu „Finn Smith” gravat în negru, împreună cu cele două întâlniri ale
lui dedesubt. Poate pentru că deja mi-am plâns toate lacrimile în
biroul surorii Angela. Sau poate pentru că văzând de fapt mormântul
fratelui meu mă face să realizez că în sfârșit este în pace.
Cillian a adus florile din mașină. Zâmbesc, dând din cap în timp ce le
iau și le așez pe mormânt.
— Mai este și asta, spune el încet. "Dacă doriți să."
De data aceasta, ține în mână un marker permanent negru. Când mă
încruntă întrebător, el dă din cap spre piatră.
„Dacă ai vrut să repari numele de familie.”
Zâmbesc și iau stiloul. Îngenunchind, bifesc „Smith” și scriu
„O'Conor” deasupra lui.
Acesta este numele nostru . Nu al monstrului acela.
Când mă ridic, mâna îmi alunecă în cea a lui Cillian.
"Mulțumesc."

TOCMAI NE URCĂM în mașina lui Cillian când se deschide una dintre

ferestrele din față de la parter către Hope House, iar sora Angela își
scoate capul din birou.
"Aștepta! Una!” ea suna. "Inainte sa pleci! ”
Mă uit la Cillian, care dă din cap. "Merge. Luați orice timp aveți nevoie.
O să fiu aici."
Îmi mușc buza, zâmbindu-i înainte să mă întorc și să alerg înapoi spre
casă. Înăuntru, intru în biroul ei și o găsesc privindu-mă curioasă, cu
receptorul telefonului de la birou în mână.
„Îmi pare rău, dar tocmai au sunat când plecați.”
Sprânceana mea se împletește. "Ce? OMS?"
Ea ține receptorul în sus, ridicând un umăr.
„Nu a spus. Dar el te-a cerut pe nume.”
Inima mi se strânge, fața palid. „A fost... vocea lui este confuză?”
cronesc. — Ca un sunet mecanic ciudat?
Sora Angela se uită la mine de parcă aș avea două capete.
„Nu, dragă”, zâmbește ea, coborând vocea și acoperind telefonul în
timp ce mi-l întinde. „Sună ca un om perfect drăguț.”
o pierd .
Scutur din cap, zâmbind în timp ce ușurarea îmi inundă mușchii
încolăciți, relaxându-i. „Îmi pare rău, nu este atât de ciudat pe cât pare
dacă știi povestea. Dar mulțumesc."
Ea râde. "E în regulă. Voi fi afară, pentru a vă oferi puțină intimitate.”
"Mulțumesc."
Iau telefonul, aruncând o privire prin fereastra biroului spre locul în
care Cillian stă rezemat de mașină, fumând o țigară. ridic un deget. El
dă din cap în timp ce eu zâmbesc și îmi ridic telefonul la ureche.
"Buna ziua?"
„ Bună, pasăre ...”
Pământul cade sub mine. E ca și cum pământul s-ar opri zgomotos și
terifiant, făcându-mă să vreau să vomit, sau să rup în bucăți sau să
țip.
Pentru că vocea de la celălalt capăt aparține unui mort.
„ Cine este ăsta ”, mă sufoc, gâtul mi se închide în timp ce întunericul
se apasă peste tot în jurul meu.
Tatăl meu chicotește.
„Cum a fost nunta ta, Una?”
Camera se învârte. Culoarea se scurge de pe fața mea în timp ce mă
agăț de marginea biroului, uitându-mă drept înainte, dar fără să văd
nimic.
„ Asta… ” Încerc să înghit. „ Asta nu este real .”
— Oh, dar este, pasăre.
Nu Nu. NU. NU. NU.
„ Ești... ești mort...”
El chicotește acel râs întunecat, oribil și ruginit al lui. „ Totuși sunt
eu?”
E mort. Asta nu este real. Îți pierzi mințile.
— Întotdeauna am știut că tu ești cea puternică, Una. Finn era slab .”
Lacrimile încep să-mi curgă pe față în timp ce scutur capul violent
dintr-o parte în alta. Prin neclaritatea și țipetele din capul meu, mă
întorc să mă uit pe fereastră, văzându-l pe Cillian alergând deodată
cât de repede poate spre Hope House.
„Rămâneți puternică, Una. Și ține cursul. Ești atât de aproape de...”
„TU ESTI. NU. REAL !” Țig, vocea mi se rupe când ignor o soră
Angela îngrozită care deschide ușa.
„Așteaptă până când sângele începe să curgă”, șuieră fantoma tatălui
meu, exact în momentul în care Cillian trece peste sora Angela, cu
fața întinsă și hotărâtă.
„Atunci vei vedea cât de real sunt”.
Cillian smulge telefonul, exact când aud clicul liniei care se stinge. Mă
prăbușesc, plângând și tremurând, în timp ce el cade pe podea lângă
mine, trântindu-mă în pieptul lui.
„Una...”
„ El este în viață ”, mă sufoc.
"Ce?"
„ El este în viață… ”
Lacrimile de groază îmi curg pe obraji în timp ce mă înfior și mă
ghemuiesc într-o minge împotriva lui.
„Una, care... ”
„ Tatăl meu .”
Cillian rămâne nemișcat în timp ce îmi ridic fața plină de lacrimi spre a
lui.
„Tatăl meu este în viață .”
25
 CILLIAN
E tăcută în drum spre casă, cu fața pietroasă în timp ce ochii ei
albaștri țâșnesc prin fereastră în noapte.
La un moment dat, mâna mea alunecă de la schimbător în poala ei,
degetele mele strângându-le prin ale ei. Ea nu îmi întoarce spre mine,
dar îmi strânge mâna strâns, de parcă i-ar fi teamă că ar putea pluti
dacă nu ar fi legată așa.
Vreau să-i spun că nu pleacă nicăieri. Că am prins-o și nu o voi lăsa
să plece. Vreau să țip în noapte atât de tare încât oricine a fost la
telefon mă aude și plânge de frică.
Pentru că atunci când le voi găsi, voi redefini cuvintele durere și
suferință pentru ceea ce i-au făcut astăzi.
Trăiește. Tatăl meu este în viață.
Nu știu cine a fost nenorocitul ăla la telefon. Dar cu siguranță nu a
fost Seamus O'Conor. Piciorul meu apasă pe accelerație, trimițând
mașina să zvârnească înainte peste podul Verrazzano.
Fantomele nu sunt reale. Dar chiar dacă sunt?
Acesta va învăța să se teamă de mine.

ÎNAPOI ÎN BROOKLYN, la penthouse, o conduc pe Neve încă amețită spre

canapea și o fac să stea. Turnez câteva băuturi și strec un pahar în
degetele strânse ale Unei. Ea tremură, uitându-se la mine cu ochi
mari, îngroziți, în timp ce ia o înghițitură.
„Nu mă crezi.”
Nu este că nu cred că ea crede că și-a auzit tatăl. Doar că asta e al
naibii de imposibil.
„Una...”
Ochii ei se îngustează. — Am auzit ce am auzit, Cillian.
„Știu că ai auzit ce îți spune mintea ta...”
„Oprește-te”, șuieră ea încet. „Nu face asta.”
Fac o pauză, iau un pahar.
„Aceasta nu a fost „starea mea emoțională care se juca cu mintea
mea”, bine? Acesta nu era cineva care îl imite și nu sunt nebun al
naibii.”
„Știu că nu ești.”
„A fost el , bine?! L-am auzit al naibii !”
— Tatăl tău a murit , Una, mârâi eu. „I-am văzut cadavrul cu ochii mei.
La naiba, am trecut peste el, de două ori. Ares i-a făcut o gaură prin
inimă .”
Falca ei se strânge când scutur din cap.
„Crede-mă, eu dintre toți oamenii cunosc moartea și acel om este
mort .”
Nu este .”
„Una...”
Ea stă în picioare, învârtindu-se și aruncând deodată paharul în mână
cât de tare poate spre perete, spulberându-l.
„Atunci cu cine dracu’ vorbeam?!”
Lacrimile îi curg pe obraji când începe să tremure, îmbrățișându-se și
privind în stânga și în dreapta de parcă ar fi gata să explodeze.
„ Cine !? Pentru că nu sunt nebun, bine?! Nu sunt dracului...”
Se prăbușește când o prind în brațe și o strâng de pieptul meu. Una
suspină în mine, tremurând și sorbind aer în timp ce mâinile ei mici
mă strâng cu înverșunare de cămașă.
„ De ce ai nevoie ”, mârâi eu în părul ei.
„Trebuie să simt altceva decât senzația de a alerga fără să mă opresc
vreodată o dată în viața mea ”, se sufocă ea. Ea își ridică capul, cu
ochii mari și atât de plini de durere și nevoie în timp ce se uită în ai
mei. „Trebuie să simt ceva care nu este tristețe. Vă rog .”
Mâna mea se ridică, cuprinzându-i posesiv fața. Ceva întunecat și
vorace pâlpâie, scânteie și se prinde între noi ca un foc de sălbăticie.
Ca o forță a naturii.
O constrângere.
Trosnetul unui nor de furtună chiar înainte să tună.
„ Te rog ”, se sufocă ea. „Te rog, lasă-mă să simt...”
Ea scâncește, gemând în timp ce gura mea o captează pe a ei. În timp
ce buzele mele le învineți pe ale ei atât de tare încât să o fac să simtă
asta mereu.
„ Te rog ”, îmi șoptește ea în gură, în timp ce o iau în brațe și mă
năpustesc pe hol spre dormitorul meu. „ Fă-l să doară .”
26
 UNA
GÂFÂI, sufocându-mi respirația în timp ce Cillian mă lovește de
peretele dormitorului. Pentru o clipă, în timp ce mă sărută, sunt
îngrijorat că ceea ce știe acum despre acea primă noapte la club va
schimba felul în care mă privește.
Cum mă atinge.
Că se va... tempera sau se va reține cumva cu mine. De parcă i-ar fi
frică să nu mă rupă acum.
„ Nu …”
Se retrage, încruntându-se când cuvântul îmi scapă de pe buze.
„ Nu te abține ”, respir eu. „Vreau să faci tot ce e mai rău.”
O energie întunecată și răuvoitoare îmi furnică pielea în clipa în care o
spun. Și când văd privirea aproape supranaturală, demonică aprinsă
în ochii lui Cillian, știu că îl împing dincolo de punctul de rupere, în
acel loc întunecat în care merge când își pierde controlul.
Bun. Vreau să-și piardă controlul.
Pentru că chiar dacă ultimele fragmente presupuse normale ale
psihicului meu țipă la mine, întrebându-mă dacă sunt cu adevărat
nebun și dacă înțeleg cu adevărat ce fac, nu mă pot opri.
Nu vreau să mă opresc.
Pentru că acea parte vicioasă din mine pe care am ascuns-o, de care
mi-a fost frică și de care mi-a fost rușine de atâta vreme prinde viață
când mă atinge. Când mă sărută de parcă m-ar cuceri.
Când mă împinge până la linia propriei mele ezitari și apoi mă împinge
cu capul peste ea, țipând de plăcere hedonistă.
„O să fii o fată bună pentru mine?”
scânc, disperată după el. „ Da .”
Mâna lui se înfășoară instantaneu strâns în jurul gâtului meu, ținându-
mă de perete.
„ Ce naiba mi-ai spus ?”
Pentru o secundă, o frică reală mă năpădește când văd cum se
schimbă fața lui. Ceva se ondula chiar sub suprafață. Ochii i se
întunecă într-un gol verde întunecat, întunecat. Buzele lui se îndoaie
într-un mârâit animal și, în ciuda clopotelor de alarmă care sună în
capul meu, tot ce sunt conștient este cât de umed sunt .
Cât de mult îmi doresc asta, toate acestea, deși le-am ascuns uneori
chiar și de mine.
Dar nu se ascunde nimic de Cillian. Nu a mai fost din acel prim
moment în care am simțit prezența lui la spatele meu în club, ca o
gaură neagră, trăgându-mă în gol și nu mă lăsa niciodată să plec.
Într-un întuneric care se potrivește cu al meu. Mă trimite să mă
năpustesc spre un monstru care vede felurile în care sunt stricat și
vrea să mă consume, să mă revendice și să mă tragă în epavă.
Un psihopat care vede adevăratele profunzimi ale depravării mele și
vrea să mi se alăture acolo.
Și chiar dacă se uită la mine de parcă ar vrea să-și bage dinții în pielea
mea și să mă mănânce de viu, nu înseamnă că mi-e teamă că mă va
răni...
Este că știu că o va face .
Și știu că vreau să o facă.
„ Eu ...”
„Te-am pus o întrebare al naibii. Ai de gând să fii o curvă bună pentru
mine?
Mâna lui se strânge brusc.
Sunt atât de încântat, există șansa să vin înainte ca el să mă
dezbrace.
„ Da !” Mă sufoc, tremurând de plăcere. „ Da, domnule !”
„ Poate ”, bubui Cillian, cu vocea mult mai joasă decât este de obicei,
de parcă monstrul dinăuntru ar fi fost cu adevărat eliberat. „Poate că
ar trebui să te leg cu mâinile și genunchii de o bancă și să te sufoc în
timp ce fundul tău virgin îmi înghite până la ultimul centimetru din
penis.”
Căldura îmi explodează pe față în timp ce mă uit la el, cu ochii mari,
cu gura deschisă.
El stie. Mi-a văzut istoricul web, pentru că bineînțeles că s-a uitat.
„ Asta este ceea ce ți-ai dorit în noaptea aceea la Venom, nu-i așa,”
mârâie el aproape de fața mea. Mâna lui se strânge puțin mai mult pe
gâtul meu și mă scâncesc când simt grosimea penisului lui pulsand
puternic împotriva miezului meu, în timp ce picioarele mele se
înfășoară în jurul șoldurilor lui.
„Să fiu jucăria mea nerăbdătoare. Mica mea curvă lacomă . ”
Mă scânc, icnind în timp ce Cillian se învârte brusc și se învârte pe
podeaua dormitorului.
Mă aruncă cu fața în jos pe pat.
Și deodată îmi apucă jambierele și chiloții și îi strâng brusc peste
șolduri pentru a-mi încurca genunchii. scânc și încerc să mă întorc.
Dar apoi icnesc când Cillian îmi apucă un pumn de păr de scalp,
ținându-mă. Palma lui coboară brusc pe fundul meu gol, făcându-mă
să țip în timp ce sunetul umple dormitorul.
O face din nou, și apoi din nou, înainte ca brusc mâna lui să se
scufunde între coapsele mele pentru a-mi acoperi păsărica udă care
picură.
„ Fata rea .”
Gem când îmi răzbește cuvintele în ureche.
„O jucărie atât de lacomă și nerăbdătoare, încât faci o băltoacă pe
patul meu cu această păsărică dezordonată și lacomă .”
Îmi trage un deget prin buze, apoi deodată, fără nici un avertisment,
două dintre degetele lui se înfundă adânc în mine.
Sfinte dracu' da.
strig, corpul meu unduindu-se de placere in timp ce Cillian isi ondula
degetele adanc. Le trage afară doar pentru a le împinge imediat
înapoi, făcându-mi degetele de la picioare să se îndoaie în timp ce
scâncesc. Încă mă mânuiește cu degetele așa, când aud zgomotul
zgomotos al unei lame care se deschide.
„ Ce sunt... ”
Eu țip când îmi lovește din nou în fund înainte de a-și bătu degetele
înapoi în mine. Există senzația unei lame în spatele gâtului meu și
devin rigid ca frica aceea goală, adevărată, amestecată cu dorința
nenorocită dinainte de șuierat ca acidul pe pielea mea.
Dar nu mă taie. Lama nici măcar nu mă lovește.
Îmi taie hainele dracului .
Trec, gâfâind în timp ce Cillian îmi tăie violent cămașa și sutienul,
transformându-le în panglici pe care le smulge de pe mine și le aruncă
deoparte. Degetele lui încă mai zbârnâie în mine, umplând camera cu
sunete ude și lascive, în timp ce mă înfior și tremur de plăcere.
Cuțitul mă taie cu ascuțire chirurgicală prin jambiere și chiloți de la
genunchi, iar apoi și aceia sunt aruncați deoparte.
Gâfâi când el mă întoarce brusc pe spate. Mă înroșesc când el își
smulge cămașa neagră, iar ochii mei alunecă peste corpul lui.
Adică rahat sfânt.
Bărbatul are patruzeci și unu, cu fizicul unui tip de jumătate de vârstă
care face sport profesionist. Mușchi lați, bombați, brațe puternice, un
piept dur ca piatra și abdomene care se transformă în acele șanțuri pe
șolduri pe care le vezi doar la modelele Armani.
Și un ticălos...
Dulce Isuse...
Adică l-am mai văzut. Și bineînțeles, în acea primă noapte, când l-am
simțit lovindu-se în mine.
Dar de data asta, mă uit fix la el: fiecare. Singur. Gros. inch. De. L.
Dacă nu ar fi fost în mine înainte, aș jura că nu există nicio posibilitate
ca acel cocoș să încapă deloc în orice femeie umană, darămite eu , la
fel de mic ca mine.
Dar are. Vicios. Brutal. Dureros, dar în cel mai încrețibil mod care m-a
făcut să explodez dintr-o singură lovitură.
El se îndreaptă spre locul în care sunt întins pe pat.
Mai are cuțitul în mână.
Încep să mă dau înapoi pe pat. Adică până când apucă brusc o gleznă
și mă smulge până la margine. Încerc să-mi închid picioarele, dar
Cillian mârâie, clătinând din cap.
„ Nu, nu, jucărie mică ”, răspune el periculos, cu o licărire la fel de
letală în ochi. El aduce cuțitul înainte, iar eu tremur, îmi țin respirația,
când el trage brusc vârful în sus pe interiorul coapsei mele.
Oh, Doamne al naibii...
Nu mă taie și nici măcar nu mă rupe pielea. Dar senzația amețitoare a
acelei margini care mi-a tachinat atât de periculoasă pielea, trăgând
din ce în ce mai sus, de parcă ar continua să meargă până când
ajunge la păsărica mea, mi-a scurtcircuitat creierul.
Frica versus pofta.
Pericol versus nevoie.
Nevoia de a alerga versus dorința copleșitoare de a fi blocat și futut
într-un centimetru din viața mea .
Cillian se mișcă între coapsele mele, care se deschid pentru el fără ca
eu să-mi dau seama. Alunecă pe pat, planându-se peste mine,
șoldurile lui deschizându-mi coapsele și mai larg, în timp ce lama urcă
peste corpul meu. Peste stomacul meu, coastele, sfârcurile, făcându-
mi respirația înecată în timp ce mă uit la vârful letal cu delir.
Apoi se mișcă la gât.
Ochii i se înnegri .
Corpul meu se contorsionează de frică pură, nediluată.
Și exact atunci el împinge fiecare centimetru din mingile sale enorme
de penis adânc în mine.
Țip, strângându-mă și zvârcolindu-mă cu disperare în timp ce corpul
meu se adaptează la dimensiunea lui. Mârâie, urmărind vârful lamei
peste jugulara mea în timp ce își trage șoldurile înapoi până când
doar capul umflat al lui încă mă întinde.
Ochii lui verzi-negru mă înjunghie, la fel de ascuțiți ca lama din mâna
lui pe gâtul meu.
E nebun .
Pentru o secundă, gândul se îndoaie în marginile conștiinței mele atât
de rău, încât tresar. M-am referit întâmplător la acest om întunecat și
periculos ca la un psihopat, fără să înțeleg cu adevărat ce înseamnă
asta.
Este un al naibii de psihopat literal.
Lipsit de sentimente. Rece. Brutal. Dominator de egoist.
Sete de sânge y.
Dar apoi, Cillian intră din nou în mine, zdrobindu-mi aerul din plămâni,
în timp ce penisul lui mă umple până la punctul de rupere absolută și
nu-mi pasă. Gura lui se strivește de a mea, mușcând și sugându-mi
buzele în timp ce eu gemu din ce în ce mai tare. Pentru că cu cât mă ia
mai mult cu un abandon nesăbuit, cu atât loviturile lui sunt mai
brutale...
Cu cât sunt mai umedă.
Cu cât corpul meu se aprinde mai mult și fiecare îndoială ascunsă a
mea este dezgolită.
Cu cât îmi doresc mai mult să facă orice naiba vrea cu mine, oricât de
tare vrea el.
Cillian mârâie, dansând cu lama peste jugulara mea, înainte de a o
arunca brusc prin cameră. Mâna lui mă înfășoară în jurul gâtului,
strângându-mă și făcându-mă să geme și mai tare, în timp ce își
împinge penisul uriaș în mine iar și iar.
Brațele mele îl înconjoară. Deodată, le împinge deasupra capului meu
și le fixează acolo cu o mână puternică, cealaltă încă în jurul gâtului
meu, în timp ce corpul lui musculos și încolăcit se rostogolește în
mine. În timp ce penisul lui se lovește atât de adânc în mine, jur că e
în gâtul meu.
— De asta ți-ai dorit în noaptea aceea, iepureule? mârâie el la ureche.
„Să fii folosit și abuzat, să fii prins și futut ca o jucărie nerăbdătoare?
Să fie sfâșiată și pedepsită această pisică strânsă în felul în care știu
că îți poftești?
Ochii mi se rotesc înapoi în cap. Pete negre înoată la periferia vederii
mele în timp ce eliberez un sunet care ar putea să nu fie nici măcar
uman.
El alunecă aproximativ din mine. Înainte să pot reacționa, el mă
răstoarnă, așa că stau întins cu fața în jos, pe pat. Gem când corpul
lui îl acoperă pe al meu, genunchiul lui deschizându-mi picioarele
înainte ca, brusc, să-i simt cocoșul gras trăgându-mi buzele.
Îmi apucă un pumn de păr, împingându-mi brațele deasupra capului
meu și ținându-le acolo înainte de a se izbi brusc în mine cu toată
forța. Țip, zvârcolindu-mă și gemând pe pat, în timp ce el îmi dă rahat
absolut.
Ca o jucărie de folosit.
O curvă fără limite.
Doar găuri de umplut.
Mă înfior când dinții lui îmi mușcă lobul urechii.
„ Opriți. La naiba. Deținere. Afară ”, mârâie el. „Nu încerca naibii să
ascunzi asta, iepureule. Nu încerca să-l ții la distanță.”
Strig în timp ce mâna lui îmi părăsește gâtul și îmi lovește fundul atât
de tare încât involuntar îmi face păsărica să se prindă în jurul penei
lui, în timp ce sfârcurile mele trage electric peste plapumă.
„Și să nu îndrăznești să- mi ții orgasmul.”
Grosimea lui se îndreaptă spre mine. Palma lui mă lovește în fund
înainte să se înfășoare din nou în jurul gâtului meu. Pumnul lui în
părul meu se strânge împreună cu cel din jurul traheei, până când
deodată totul devine neclar.
Frica și pofta.
Pericol și nevoie.
Și senzația copleșitoare că sunt pe cale să vin atât de tare încât s-ar
putea să mă omoare.
„ Vino după mine ca o fată bună, la fel cum ai făcut-o în noaptea în
care virginitatea ta ruinată a sângerat peste tot penisul meu. ”
La dracu. eu .
Când vin, totul devine negru. Sunt doar vag conștient că mă zvârcesc
pe pat, ca într-un vis cu febră. A țipat și a scoate alte sunete care nu
sună umane. Întreaga mea lume se spulberă și explodează în jurul
meu, în timp ce Cillian își bate penisul adânc, inundându-mi interiorul
cu ceea ce se simte ca galoane de esperma lui fierbinte.
Habar n-am cât timp stăm așa, amândoi tremurând de inhalările
noastre disperate de aer. Încet, îl simt că alunecă din mine și tresar
puțin.
Asta o să doară mai târziu.
Așa că merită .
Sunt vag conștient că Cillian mă mișcă mai sus pe pat. De a se
prăbuși în perne când îi simt greutatea așezându-se lângă mine. Încet,
îmi ridic capul.
Ochii lui sunt încă atât de verde întunecat, aproape negru,
învolburându-se de dorință letală.
El este încă al naibii de tare.
Mă scânc, muşcându-mi buzele în timp ce privirea mea coboară spre
penisul lui.
„Ești... încă ești atât de dur.”
Când mârâie, mă tremur în timp ce ochii mei alunecă spre ai lui.
— Încă ești atât de dur, domnule .
Gemu, tremurând în timp ce el se ridică brusc, apucându-mi un pumn
de păr și trântindu-și gura de a mea.
„Și ce crede fata mea bună că ar trebui să facem în privința asta?”
„ Orice vrei , domnule, ” scâncesc eu, tremurând de așteptare când
văd întunericul aprins în ochii lui.
„Vreau să-l cureți cu limba .”
mă înţepenesc.
„ Ia. Pe. Ta. La naiba. Genunchi , răpește el, smulgându-mi un gât din
gât în timp ce își strânge strânsoarea în părul meu.
Poți sa faci asta. Este bine.
Nu este EL.
Dar clopotele de alarmă răsunând brusc în capul meu, în timp ce îi
permit încet să mă ghideze între picioarele lui, nu sunt cele erotice pe
care le primesc ori de câte ori fiorul acestui monstru îmi dă adrenalină
în creștere.
Acestea sunt din trecutul meu.
Acestea sunt dintr-o perioadă pe care mi-aș dori să nu mi-o mai
amintesc niciodată.
Acum, cine o să-mi dea un masaj pe spate? Care dintre voi vrea să mă
ajute să mă simt mai bine astăzi?
Camera se întunecă la margini, iar miasma roșie începe să-mi
întunece vederea.
„ Una .”
Ochii îmi dau înapoi când fiecare parte din mine se închide și devine
catatonic și amorțit.
„UNA!”
Totul se estompează.
27
 UNA
„FINN și cu mine aveam doisprezece ani când am ieșit din casa
grupului.”
Nu mi-am dorit niciodată să mă mai gândesc la asta, cu atât mai puțin
să vorbesc despre asta. Chiar și Finn și cu mine am avut un acord
nespus de a ne trece prin viața de parcă acea perioadă ar fi fost o
halucinație de coșmar care nu s-a întâmplat niciodată.
Chiar dacă a făcut-o.
Și totuși, din anumite motive, știu că îi pot spune lui Cillian. Este ca și
cum ai privi peste marginea unui canion negru și ți-ai țipa secretele în
întunericul abisului, știind că nimeni nu le va mai găsi vreodată.
Cillian îmi dă o băutură. Dau din cap în semn de mulțumire, luându-l
în ambele mâini în timp ce mă așez pe marginea patului, cu păturile
înfășurate în jurul meu. Cillian stă pe un scaun adânc de piele lângă
una dintre ferestrele vizavi de mine, gol, în afară de boxerii lui. Își
strecoară o țigară între buze – un obicei la care am observat că s-a
răsfățat cu tot mai puțină frecvență recent – și o aprinde cu o mișcare
din Zippo lui argintiu.
Înghit în sec, ridicându-mi ochii pentru a-i întâlni prin întunericul
dormitorului, luminat doar de luminile orașului care pătrund oblic prin
singura fereastră deschisă și de strălucirea țigării lui în timp ce
inspiră încet.
„A fost în Denver, așa că am putut...”
Privesc în altă parte, luând o înghițitură de whisky din paharul meu și
lăsând arsura să atenueze durerea din interior.
„Așa că ai putea să vizitezi acel monstr.”
Dau din cap liniştit, strâmbându-mă. „Am urât acele vizite cu fiecare
fibră a ființei mele. Și atunci, când aveam doisprezece ani, a fost ca o
minune. Doctorul i-a oprit cercetările asupra lui și asta a fost tot. Nu
ne-am mai întors niciodată în vizită și apoi a venit timpul să părăsim
grupul acasă.”
Închid ochii, hotărât să nu las demonii trecutului să-mi sufoce
cuvintele.
Nu mi-am dorit niciodată să mă întorc aici. Dar știu că nu o voi mai
face niciodată după azi, așa că asta este.
Voi vedea asta până la capăt — doar o dată, doar ca să-mi cauterizez
din memorie — chiar dacă mă omoară.
„Nu sunt mulți părinți asistenți care își doresc un adolescent. Suntem
prea stricați până atunci, prea rebeli, venim cu mult prea mult bagaj și
emoții, ca să nu mai vorbim de hormoni. Și sunt și mai puțini cei care
își doresc două dintre ele. Din când în când, aveam pe cineva
interesat doar de mine, sau doar de Finn...”
Clipesc, lacrimi fierbinți curgându-mi ochi.
„Dar am făcut mereu o miros imens. Nu aveam de gând să-i lăsăm să
ne despartă. Și apoi într-o zi…”
Într-o zi, diavolul a venit bătând.
„Una…”
Știu că poate vedea durerea mergând pe toată fața mea și călcându-
mă pe gât. Dar scutur din cap și merg mai departe.
„Un bărbat a venit într-o zi, cu această mașină foarte drăguță,
îmbrăcat într-un costum foarte drăguț, ne-a aruncat o privire și ne-a
spus pe loc că ne întoarcem acasă cu el.” Râd cu amărăciune. „Nu ne
venea să credem. Finn și cu mine am glumit că eram ca Micul Orfan
Annie și fratele ei, iar Tati Warbucks a venit în sfârșit aici pentru a ne
duce la viața bună. A depus actele în acea zi și, două săptămâni mai
târziu, se uita cu uimire la ușa din față a uriașei sale case. Trei mașini,
o piscină, totul.”
Lacrimile încep să-mi curgă pe obraji.
„Ne-am gândit că am câștigat la loterie. Și timp de aproximativ o lună,
așa s-a simțit.”
Privesc în altă parte.
„Atunci ne-am dat seama că suntem în Iad.”
Maxilarul lui Cillian se strânge, ochii lui sclipind în strălucirea țigării.
„El...” încep să plâng mai tare. Cillian se ridică brusc, stingându-și
fumul și trecând spre pat, lăsând în genunchi. Îmi ia mâinile în ale lui,
strângându-mă strâns în timp ce mă uit în gol la perete.
„Ar alege pe unul dintre noi și ne-ar spune că îl doare spatele. Că
avea nevoie de noi să-l ajutăm să se simtă mai bine ,” am scuipat
veninos, cu bila urcându-mi în gât.
„În genunchi, da, chiar așa.”
Inelul îi clipește pe deget. Inelul ăla al naibii – un inel ieftin pentru
Campionatul Superbowl de când au câștigat Denver Broncos.
Un inel care lasă urme atunci când dă înapoi dacă nu ești suficient de
rapid pentru a ajunge în genunchi.
Un inel care ți se prinde uneori în păr când îl apucă.
„Tu și fratele tău sunteți atât de buni cu mine, nu-i așa? Acum,
deschide larg...”
Prinderea lui Cillian asupra mâinilor mele se strânge atât de tare încât
doare. Dar mă întemeiază și pe mine. Mă împiedică să cad peste
margine în gol.
„Niciodată...” Îmi întorc privirea, clipind înapoi durerea, rușinea pe
care știu în inima mea că nu o merit, lacrimile. „Finn a luat-o de cele
mai multe ori. El era așa. M-a ferit mereu de prădători. La fel a fost și
mai târziu, când eram adolescenți pe străzile din LA. Și acele străzi
erau pline de monștri.”
Finn dă din cap către Lexus-ul care așteaptă la capătul aleii. — E bine,
Una. Mă voi întoarce în cel mai scurt timp.”
Unghiile îmi înfig în antebrațul lui, ochii mei implorând.
„Te rog, nu face asta...”
"Este bine. Într-adevăr. Hei,” ridică el din umeri, aruncându-mi acel
rânjet al lui pe care îl iubesc atât de mult. „Trebuie să mâncăm, nu?”
„Atunci dă-mi drumul de data asta...”
Zâmbetul se evaporă de pe chipul lui. „Nu se întâmplă naibii.”
„Finn, nu poți...”
„Nu, TU nu poți”, mârâie el. — Am asta, lunatic.
Se ridică, scoate din buzunarul din spate un balon cu vodcă ieftină și
bea o înghițitură. Apoi, o secundă și o a treia, ochii lui pălindu-i în
acea privire îndepărtată pe care o primesc de fiecare dată când face
asta.
Când se confruntă cu monștrii și prădătorii pentru noi doi, așa că nu
trebuie. Când se urcă în mașini ciudate cu oameni ciudați și oribil și
se întoarce douăzeci de minute sau o oră mai târziu cu bani și
mâncare, uneori droguri.
Zâmbind, deși ochii îi sunt întunecați.
„Finn!”
— Te-am prins, Una. Se întoarce și îmi zâmbește în timp ce merge
spre mașină. „Te-am prins mereu.”
Încep să tremur în timp ce lacrimile curg fierbinți pe obrajii mei.
„Acesta a fost întotdeauna pretextul. Că a vrut să se frece pe spate,
singur cu unul dintre noi. Doar că nu a fost niciodată doar un...
Cillian mârâie ceva vicios și inuman, învârtindu-se. Respirația îmi
zgârie la pierderea strângerii lui asupra mea – la absența puterii lui
care mă pune la pământ. Se învârte, plimbându-se pe podea în fața
mea cu o privire pe care nu am văzut-o niciodată pe chipul lui.
Ură pură.
Furie pură, nestăpânită.
Pur. La naiba. Răutate .
„Mai întâi au fost mâinile. Apoi a vrut guri…”
Cillian răcnește, iar eu sar când el apucă lampa de pe noptieră, se
învârte și o trimite să se izbească de perete.
„Atunci, într-o noapte, când aveam paisprezece ani, Finn și-a furat
portofelul, m-a trezit cu două genți deja împachetate și am plecat. Nu
ne-am întors niciodată.”
Plâng acum, agonia rănii redeschise atât de dureroasă încât simt că
aș putea muri. Dar apoi, deodată, brațele puternice și puternice se
rotesc în jurul meu, ținându-mă de pieptul lui lat și cald.
Mă sufoc cu lacrimile, agățandu-mă de el atât de tare încât știu că
unghiile îmi trag sânge. Dar Cillian nu tresări.
El nu se retrage.
Nu se uită la mine de parcă aș fi stricat, sau dezgustător, sau rușinos,
sau o curvă.
Doar mă ține în brațe, mă legănă și îmi mângâie părul ușor în timp ce
îmi țip durerea în pieptul lui, pentru că nici nu știu cât timp.
Când lacrimile se opresc în sfârșit, tot nu mă lasă să plec. Și nu vreau
ca el.
Încă mă simt mai în siguranță în brațele unui psihopat adevărat decât
m-am simțit vreodată.
„ Cine este el .”
Mă înțepenesc, pulsul îmi bate rapid.
„Cillian...”
„ Cine .”
Nu se latră și nici măcar nu ridică atât de mult vocea. Dar asta îl face
să fie cel mai înfricoșător lucru pe care l-am auzit vreodată. Este
modul liniștit și lipsit de emoții în care o întreabă.
„Cillian, te rog…”
„Spune-mi numele lui , Una.”
Îmi strâng ochii, lipindu-mi fața de pieptul lui înainte de a mă trage
încet înapoi, clătinând din cap. Ochii mei plini de lacrimi îi întâlnesc
pe cei reci și letali.
„Mi-am îngropat trecutul”, șoptesc eu încet, rugător. „Te rog, nu mă
obliga să-l dezgrop din nou.”
Maxilarul îi macină. El clipește. Și apoi încet, pot să văd crăpăturile
care se așează pe masca mortală pe care o poartă întotdeauna, până
când în sfârșit cade.
"Vino aici."
Se mută pe pat, stând lângă tăblia patului și trăgându-mă în brațele lui
în timp ce mă îngrozesc în el.
„Noi... pot să încerc din nou...”
"Nu. Uită asta."
Brațele lui mă înconjoară, ținându-mă strâns, posesiv.
Neclintit.
„Nimeni nu te va răni vreodată, înțelegi?” mârâie el în liniște în vârful
capului meu. „Nu voi mai lăsa niciodată să ți se întâmple ceva.”
Cel mai sigur pe care m-am simțit vreodată, în brațele monstrului.
Cine stia.
28
 CILLIAN
„ASTA NU ESTE AL NAIBII DE POSIBIL.”
Vocea autoritară a lui Ares trece prin liniștea uluită a biroului meu din
Upper East Side. Pe lângă Ares, celelalte fețe din cameră includ
Castle, Hades, Kratos, Dimitra și directorul de operațiuni FBI din New
York, Shane Dorsey.
Au trecut două zile de când Una și cu mine am vizitat Hope House,
unde a primit un telefon din viața de apoi. Tocmai le-am spus tuturor
ce sa întâmplat.
Una s-a ocupat să treacă peste tot ce mi-a spus, îngropându-se sub
pături timp de douăzeci și patru de ore înainte de a decide că trebuie
să iasă. În prezent, ea ia prânzul cu Neve, Eilish și Callie la
apartamentul penthouse al lui Neve și Ares.
Am rezolvat-o urmărind un violator în serie pe care poliția l-a căutat în
Sheepshead Bay, l -am înghețat , sufocându-l cu propriile sale mingi
tăiate, apoi tăiându-l de la bărbie până la buric și urmărind sângele în
spirală într-un canal de scurgere a furtunilor din mijlocul aleii
întunecate unde l-am găsit.
Încă nu mă simt mai puțin criminal. Sau odios. Sau plin de furie
absolută pentru lucrurile pe care acea bucată de rahat le-a făcut Unei
și fratelui ei în acea casă de plasament, când erau naibii de copii.
„ L- ai auzit?”
Accentul melodic, puternic mediteranean al Dimitrei emană
întotdeauna o anumită putere atunci când vorbește. S-ar putea să fie
un lucru micuț și fragil. Dar știu că oameni proști au murit crezând că
matriarha Drakos este ceva mai puțin decât forța uraganului care
trebuie socotită cu care este ea.
Eu dau din cap. "Nu eu am. Dar ea a auzit ce a auzit.”
„Sau inventează un rahat...”
Ares nu își termină cuvintele, iar camera explodează în strigăte în
timp ce eu închid distanța dintre noi într-un sfert de secundă și îl
prind de guler.
„Este ultima dată când vorbești despre ea așa”, mârâi eu în timp ce el
strânge din dinți și se apucă de propriul meu guler, ignorând țipetele
fraților săi și ale lui Castle să ne dăm înapoi, amândoi.
— Ea este nenorocita ta de soție, Cillian! îmi strigă el în față.
— Și ce este Neve , Ares? mă arunc înapoi. „Sau mai degrabă, ce a
fost Neve, când cele două familii ale noastre au oprit un război?!”
Camera tace. Ares își îndepărtează privirea, clătinând din cap. Își
eliberează gulerul meu și expiră încet. Când se întoarce, maxilarul îi
macină când ochii îi întâlnesc pe ai mei.
„Bine, îmi cer scuze. A fost mult în afara limitei.”
Îmi las strânsoarea asupra lui, amândoi ne întoarcem cu un pas înapoi
în timp ce tensiunea se topește puțin.
Ares își bagă degetele prin păr și mă privește. „Ai încredere în ea?”
"Fac."
Iese mai repede decât mă așteptam sau intenționam. Ares doar dă
încet din cap.
„Ei bine, atunci. Dar asta nu schimbă faptul că Seamus O'Conor este
al naibii de mort , Cillian. Gura i se subțiază în timp ce împinge un
deget pe umăr. „S-ar putea să fi uitat, dar l-am împușcat în inimă , prin
propriul meu corp.”
„Nu mi-a scăpat tocmai din minte.”
Nu va fi niciodată. Se prăbușesc prin ușa aia de vânătoare părăsită de
Dumnezeu din pădure.
Sânge peste tot.
Neve este atât de palid cu sângele ei de viață într-o băltoacă în jurul
ei, lângă un Ares pe moarte sau, probabil, deja mort.
În ziua în care aproape că am pierdut unul dintre puținii oameni la
care țin cu adevărat din această lume, din nou .
Nu, nu am uitat.
Arunc o privire spre un Castel cu aspect sumbru, despre care știu că
își amintește viu acea zi îngrozitoare. „Știu ce am văzut cu toții. Dar...
ea l-a auzit .”
Îmi încep o țigară în buze. Am fost din ce în ce mai bine în privința
asta, fumând mai puțin în fiecare zi în ultimele săptămâni. Sau am fost
, până acum două nopți, când Una și-a deschis sufletul pentru mine.
Hades își drese glasul, întorcându-se către Shane. „Ce s-a întâmplat
cu Seamus? Corpul lui, vreau să spun.”
Prietenul nostru din Birou dă încet din cap. „Îngropat la o unitate
criminalistică a Biroului din New Jersey. Doar un număr pe mormânt,
pentru a-și ține fanii departe.”
Kratos se încruntă. „De ce nu l-ai arde pe acel fiu de cățea sau l-ai
arunca în mare?”
Shane zâmbește ironic. „Politica biroului. O bucată de rahat că era,
era și catolic. Chiar și monștri ca ăsta primesc o înmormântare
corectă.”
Ares șuieră ceva răutăcios, sunând în greacă pe sub răsuflarea lui,
privind cu violență în altă parte.
Hades se încruntă. „Ce s-a întâmplat cu doctorul psihic?”
Shane ridică o sprânceană, aruncându-mi o privire înainte de a-și
drese glasul. „Nu sunt... nu sunt sigur ce vorbești...”
„Shane.”
Înghite în sec, aruncându-se din nou o privire la mine când îi mârâi
numele.
„Unde ai auzit despre asta?”
„ Nu de la tine”, mormăi eu sec. „Ceea ce ar fi fost mult mai frumos.”
— Hai, Cillian. Acestea erau dosare sigilate dinainte de promovarea
mea.” Se încruntă, întorcându-se să-l privească pe Hades. „De
asemenea, ai fi putut să întrebi înainte de tine, ce, să intri pe un server
pe undeva?”
Hades ridică din umeri. „Băieții de la Securitatea Internațională cu
probleme legate de jocurile de noroc pot fi de mare ajutor în situații
de vârf.”
Shane oftă, privind în altă parte. "Bine. Deci, pisica aia a ieșit din
geantă, cred...”
„Nu înțeleg al naibii. O'Conor a fost cel mai încarcerat bărbat din țară,
iar voi, genii, l-ați lăsat să meargă să se distreze într-o secție de
psihiatrie comodă, cu vizitele nenorociților săi de copii ? Ares şuiera.
„Cum naiba se aprobă așa ceva?”
Dorsey pufni. "Glumesti? Vorbești despre același FBI care a păstrat
muștele de supraveghere ilegale asupra lui Elvis, John Lennon și
Groucho Marx, ca să nu mai vorbim de alte câteva sute de persoane
celebre. Același FBI care a folosit dovezi false și război psihologic
pentru a discredita activiștii pentru drepturile civile precum Dr. King .”
El râde amar. „Nu voi înveli asta. Lăsarea unui psihiatru să studieze
un nebun ca să poată scrie o carte despre asta este al naibii de jos pe
lista de schelete pe care Biroul le are în dulapul său.
„L-am căutat pe doctorul din Coal Creek care îl intervieva, dr. Gail
Thompson”, spune Hades. „Dar parcă ea nu mai există. Ce naiba s-a
întâmplat cu ea și cu întregul proiect?”
Shane ridică din umeri disprețuitor. „Administrațiile vin și pleacă,
conducerea se schimbă. DOJ și Biroul au făcut o altă evaluare a
muncii ei și au hotărât că nu merită nici pe departe riscul ca el să
izbucnească. Deci, au oprit finanțarea și au anulat totul. Seamus s-a
întors în gaura lui și presupun că dr. Thompson s-a dus și a găsit un
alt psihopat pe care să-l pună la microscop. Sincer, nu am idee unde
se află acum și mă îndoiesc că cineva de la Birou îi pasă de ea.
Oftă, înclinându-și mâinile în timp ce ochii lui se ridică spre ai mei.
„Uite, tot respectul pentru soția ta, Cillian. Dar... se încruntă el.
„Seamus a murit . Erai acolo. Ai văzut răul pe care l-a făcut Ares și
este clar descris în raportul de autopsie pe care l-am citit – și l-am
semnat – care mă listează ca trăgător...
Da. Unele adevăruri au fost estompate pentru a ține ambele familii
departe de ziare în acea zi. A făcut, de asemenea, cariera lui Dorsey,
punând un prieten apropiat al imperiului Kildare într-un loc înalt.
Câștigă câștigă.
„„Traumă toracică masivă, distrugere arterială completă și pierdere
fatală de sânge”. Shane ridică un umăr. — E mort , Cill.
"L-ai văzut?"
Îmi aruncă o privire. „Cillian...”
"Făcut. Tu. Vezi . A lui. Mort. Corp."
— Ai făcut-o , Cillian, murmură Castle, intervenind în cele din urmă în
timp ce se ridică de locul unde a pândit în liniște în colț. „Uite, stresul
și traumele te pot distra. Poți auzi și vezi un rahat...
„Dacă sugerezi că Una este nebună”, șuier eu periculos. „Atunci
avem o serioasă...”
— Sugerez că mintea este o chestie complexă, omule. El mormăie. —
Seamus O'Conor a murit, Cill. L-am văzut amândoi – pe el și cu gaura
căscată în care se afla inima lui. Nu te resimți din asta, indiferent câte
naibii de vitamine ai lua în fiecare zi.” El dă din cap încet. — Urmăriți o
fantomă, Cillian.
Acest lucru ar fi mult mai ușor dacă aș fi de acord cu ei. Dacă aș
putea să-mi amintesc că Una provine dintr-o lungă istorie de abuz,
violență și stres major, chiar și dincolo de orice monstrul ei de tată a
înrădăcinat în ea și Finn când erau copii, vizitându-l în secret la acea
secție de psihiatrie.
Da, ea poate fi ruptă și deteriorată. Dar asta nu o înnebunește.
Cel puțin, nu așa de nebun.
Problema este că cred că Una a auzit vocea tatălui ei la telefon zilele
trecute. Ceea ce înseamnă că am deschis un nou nivel de nebunie
pentru mine.
Mai rău, că fantomele sunt reale.
29
 UNA
Cel de-al doilea comandant AL LUI CILLIAN ESTE TĂCUT ÎN TIMP CE NE
LUPTĂM DRUMUL PRIN STRĂZILE BLOCATE DIN MANHATTAN SPRE HELL'S
KITCHEN.
Suntem în drum spre vechiul meu apartament. Cu ceva timp în urmă,
Cillian a adus o grămadă de lucruri de acolo când a mers să-l ia pe
Bones. Dar mai devreme azi, mi-am dat seama cu o chinuri că nu
aveam vechiul album foto cu Polaroids of Finn și cu mine din zilele
noastre LA.
Este una dintre cele mai prețioase bunuri ale mele și urăsc că mi-a
luat atât de mult să observ că lipsește. Și am vrut să țip, dându-mi
seama că probabil a dispărut de mult, dat afară cu multe veacuri în
urmă.
Adică, până când Cillian a menționat în mod obișnuit că a plătit chiria
apartamentului în tot acest timp. Pentru care, evident, i-am cerut să-i
plătesc înapoi.
Pe care evident l-a ignorat.
Dar asta înseamnă că lucrurile mele sunt încă acolo. Prin urmare,
Castle m-a condus să-l recuperez.
Îmi dresesc stânjenit glasul. „Mulțumesc pentru condus.”
„Nici o problemă”, răspunde el pe un ton tăiat.
Îmi încruntă sprâncenele, ochii mei privindu-l lateral în timp ce
manevrează traficul întortocheat. Știu că nu este întotdeauna atât de
burlan și stoic. Am văzut cum interacționează cu Neve și Eilish și
chiar cu Callie.
Dar cu mine, el merge din plin pe tip puternic și tăcut.
„Deci, de cât timp lucrezi pentru Cillian?”
"Un timp."
Bine, asta e ridicol.
"Nu esti ca mine?"
Îl ascunde bine, dar înțeleg cum îi pâlpâie ochii, i se strânge maxilarul,
mâinile îi apucă puțin mai strâns volanul.
Castle are o chestie clasică de vedetă a fotbalului american, care sunt
sigur că le înnebunește pe majoritatea femeilor. Ochi blonzi, albaștri,
falci pătrate, hrănite cu porumb, înălțime de doi metri și jumătate și
construite ca un rezervor. Am căutat chiar și un flirt între el și Eilish
zilele trecute, având în vedere că el a fost și continuă să fie
bodyguardul ei de facto și, într-adevăr, povestea aceea salace se scrie
de la sine.
Dar eram departe. Cei doi sunt practic frați, felul în care se comportă –
el, fratele mai mare supraprotector; ea sora mai mică mereu
enervantă. De fapt, este al naibii de adorabil.
Dar nu este nimic adorabil în privirea dură pe care mi-o dă peste
consola centrală a Range Rover.
„Este o întrebare simplă da sau nu. Sentimentele mele nu vor fi rănite
dacă...”
„Mai mult încerc să-mi dau seama dacă pot avea încredere în tine.”
Înghit în sec când el smulge brusc SUV-ul într-o parte, îl blochează în
parc și se întoarce spre mine. Ochii i se îngustează.
"Bine?"
îmi dresesc glasul. "Puteți."
„Dacă ai fi eu și eu aș fi tu”, mormăie el. „ Ai avea încredere în mine?”
„Îmi pare rău, aș avea încredere în tine, fiind eu, să fii… eu?”
Se uită la mine în timp ce zâmbetul meu se micșorează.
„Îmi pare rău, trebuia să fie o glumă.”
„Încrederea se câștigă , Una”, mârâie el. „Vreau să am încredere în
tine. Dar sunt o persoană suspectă din fire. Și acea natură intră în
exces doar atunci când persoana care îmi spune că pot avea
încredere în ei este aceeași persoană care a pus un cuțit în partea
prietenului meu cu intenția de a-l ucide. Aceeași persoană care a mers
apoi și a încercat să facă asta a doua oară.”
Maxilarul mi se strânge. „Știi că am fost constrâns, nu?”
El dă din cap. "Fac."
„De un adept nebun al tatălui meu nebun – pe care l-am urât, în cazul
în care nu ai încă acel memoriu.”
— Da, un misterios adept nebun al tatălui tău. Cel pe care nu l-ai
întâlnit niciodată, nu i-ai auzit niciodată vocea adevărată, nu i-ai văzut
niciodată fața, nu ai decât un nume evident fals pentru...”
Mi se îngustează ochii. „ Și ?”
Inspiră încet, cu ochii ațintiți pe ai mei. „Soții Kildare ar putea fi la fel
de bine familia mea. Cillian este un frate, Neve și Eilish sunt surori, iar
eu sunt foarte protector cu acea familie.”
Obțin ferocitatea și greutatea la ceea ce spune. Aș fi ucis –
literalmente aproape că am ucis – pentru Finn.
„Uite, Una, nu încerc să mă cert cu tine. Îmi placi-"
„Da, nu, asta e foarte evident”, mormăi eu sec.
Castle zâmbește, ridicând un umăr. „Și nu-mi pot imagina prin ce ai
trecut, fiind un O'Conor...”
„Ai dreptate”, șuier eu. "Nu poţi. Nu știi nimic despre mine.”
El dă din cap. „Deci, hai să schimbăm asta.”
„Da. Hai să nu."
El chicotește. „Sunt de fapt unul dintre băieții buni, Una.”
„Cu probleme de încredere.”
"Vinovat."
suspin. — Nu crezi că dacă ar fi fost ceva subtil sau incomplet la
mine, că Cillian nu ar fi bătut din cap să-mi taie gâtul și să mă arunce
în Hudson înainte de a mă lăsa să mă apropii de familia lui?
Castle își înclină capul înainte și înapoi înainte de a se întoarce să se
uite gânditor pe fereastră la traficul care trece.
"Inainte de? Sigur. Acum?"
Expiră încet în timp ce pune Range Rover-ul pe drum și se
îndepărtează de bordură.
„Acum, sincer nu am nicio idee.”

LA NAIBA DA.
Zâmbesc în timp ce smulg cutia de pantofi prăfuită de sub vechiul
meu patul mizerabil, în vechiul meu apartament mizerabil. Mi-aș dori
să pot spune că am amintiri frumoase din timpul meu când mă
ghemuiam aici, dar nu este deloc adevărat.
Acele zile au fost pline de frică și de necunoscut. De îngrijorarea și
căutarea lui Finn. Acelea erau zilele telefoanelor ciudate de la Apostol.
De o listă de succes pe peretele ceea ce este acum familia mea
adoptată de facto.
mă încruntă. La naiba, Castle.
Poate că nu le-am cunoscut pe toate de foarte mult timp. Dar
niciodată nu m- am simțit acceptat în ceva atât de repede, atât de
călduros și din toată inima, cum am făcut-o cu familia Kildare; familia
Drakos, de altfel. Ei bine, unii dintre ei, cel puțin. Callie este minunată,
iar Kratos mi-a spus câteva lucruri amabile în treacăt. La fel și micuța
lor bunica.
Ares este împotrivă, dar e în regulă. Și înțeleg asta, având în vedere
istoria lui personală cu tatăl meu.
Hades încă se uită la mine de parcă ar vrea să facă din a mă împinge
în traficul din sens opus noul său hobby. Dar in fine. De asemenea,
este un băiat arogant și drăguț, așa că da, dă-l la dracu.
Dar despre Neve și Eilish? Poate că abia ne cunoaștem. Dar sunt unii
dintre cei mai drăguți, cei mai autentici oameni pe care i-am cunoscut
în... ei bine, probabil vreodată, în afară de Finn. Nu i-aș răni niciodată
sau nu i-aș trăda.
Același lucru este valabil și pentru Cillian.
Tremur, rânjind puțin în timp ce mă așez pe marginea patului. Aceasta
a fost o dezvoltare interesantă în ultima săptămână sau cam așa ceva:
de fiecare dată când sunt departe de el – sau, la naiba, chiar și cu el –
devin tot... lunar.
Furicând.
Necesar și dureros.
Și înroșit și tulburat, în acest mod ridicol de școlarizare. Ceea ce este
un lucru greu de învăluit în capul meu. Numărul unu, pentru că Cillian
nu este un tip de persoană „zdrobită”. Te îndrăgostești de băiatul de
alături. Doctorul de la clinica dumneavoastră OB cu zâmbetul ridicol
de fermecător și accent britanic drăguț.
Nu te îndrăgostești de un monstru sadic, periculos, mai mult decât
ușor dezorientat, care te-a forțat să te căsătorești cu el.
Adică, nu ar trebui să .
Dar, de asemenea, numărul doi, pentru că în ciuda relației noastre...
fizice , Cillian și cu mine nu suntem „adevărați”. Nu când se apropie o
dată peste câteva luni când toate acestea se vor schimba.
Când o să prefacem că mă ucide, și eu voi dispărea, sper, pentru
ultima oară. Acesta este un gând la care devine din ce în ce mai amar
să mă gândesc cu fiecare zi pe care o petrec în această nouă familie
adoptivă a mea.
Dar îmi scutur toate astea din minte când deschid cutia de pantofi și
mă uit înăuntru. Micul album foto este încă acolo și îmi simt buzele
curgându-se într-un rânjet drag când îl strec din cutie.
… Așa cum se aude o bătaie ușoară în uşă.
Inima îmi sare în gât, frica mă sugrumă în timp ce ochii îmi zboară
spre uşă. Când bate din nou, las albumul jos și iau pokerul de fier
care stă lângă noptieră – o descoperire ciudată la gunoi pe care mi-a
plăcut întotdeauna să o țin acolo, având în vedere caracterul schițat al
cartierului.
Strângând-o strâns, mă îndrept spre uşă şi o deschid o crăpătură,
lăsând lanţul la loc.
Îmi încruntă sprâncenele spre femeia mai în vârstă, cu părul întunecat
alunecat, într-o pălărie ciudată, cu boruri largi, ochelari groși cu rame
în corn și o rochie albastră destul de simplă, dar profesională, până la
genunchi.
"Vă pot ajuta? Cred că ai greșit adresa...
Ea se înțepenește, cu ochii mari în timp ce se uită înapoi la mine.
„Eu... da, asta este...” Ea înghite în sec. „ Una ?”
O senzație de frig se strecoară pe spatele meu.
Ce naiba .
„Una, tu ești?” Vocea ei este atât de plină de speranță încât își scoate
brusc pălăria și se uită direct la mine.
Sfinte rahat .
Am lăsat pokerul deoparte, desfac lanțul de pe ușă și îl leagăn larg
pentru a veni față în față, pentru prima dată în aproape treisprezece
ani, cu dr. Gail Thompson.
Ea zâmbește liniștită și nervoasă. „Bună, Una.”

AFARĂ, Castle izvorăște imediat din SUV și mărșăluiește.

„Ușor acolo, căpitane America”, oft. "Este bine."
Îl privește pe dr. Thompson în sus și în jos cu atenție. „Scuzați-ne
pentru o clipă.” Mă trage deoparte, cu vocea coborâtă. „Cine dracu
este acela?”
„Un vechi prieten, relaxează-te.”
Adică, e cam adevărat.
„Și unde naiba ești…”
— Să iau o cafea , Castle, gemu eu. „Nu complotează căderea
întregului imperiu Kildare.”
Se uită la mine. Mă uit imediat înapoi.
„Mergem chiar acolo la acea cafenea. Poți să stai chiar aici și să mă
spioni și să-i trimiți mici notițe lui Cillian. M ' kay ?”
Nu pare prea încântat, dar o las așa, în timp ce dr. Thompson și cu
mine traversăm strada spre cafenea.

„AM AUZIT că locuiești aici, în New York, și a trebuit doar să te găsesc

și să văd ce mai faci.”
Îmi duc cana cu cafea neagră la buze, suflând pe ea în timp ce îi
zâmbesc curios doctorului Thompson sau lui Gail, după cum a
insistat să o numesc acum.
"Cum? Adică cum m-ai găsit?”
„Eu...” zâmbește ea timid. „Am urmărit, sau ar trebui să spun că
încerc să vă dau de urmă, atât pe tine, cât și pe fratele tău de ani de
zile. Fața ei se întunecă cu o expresie tristă. „Tu... Erai atât de tânăr și
mă simțeam ca o parte din viața ta pe atunci.”
Ea nu greșește. Ea a fost o mare parte din viețile noastre. Chiar dacă
au fost atât de multe pe care ea nu le-a văzut niciodată și atât de
multe cu Finn și cu mine nu i-am fi spus niciodată într-un milion de
ani despre lecțiile tatălui nostru despre ucidere, infiltrare și răzbunare.
Totuși... Gail era drăguță cu Finn și cu mine pe atunci, chiar dacă nu a
văzut niciodată lucrurile oribile.
„Ce mai faci, Gail?”
Ea zâmbește în timp ce își sorbiește ceaiul. „Oh, bine, presupun.” Ea
ridică din umeri. „Nu mai practic psihiatrie.”
"Nu?"
„Nu după tine și deranjul tău. Nu am putut."
Fața ei cade și îi privesc ochii ridicându-și bine în timp ce își
îndepărtează privirea. „Una, mă simt foarte responsabil pentru atâtea
lucruri oribile pe care nu le-am văzut cu adevărat la vremea aceea. De
aceea te-am căutat. Amândoi ați fost supuși atât de multe și acum știu
că concentrarea mea asupra cercetării mele îmi întuneca umanitatea.”
Îmi adulmecă o lacrimă, clătinând din cap în timp ce se întinde peste
masă pentru a mă lua de mână. „ Nu ar fi trebuit să permit nimic din
toate astea și îmi pare incredibil de rău.”
Îi strâng mâna pe spate, zâmbind trist. "Este bine. Este în trecut. Și a
plecat acum.”
Ea dă din cap, privind în jos la ceaiul ei.
„Am fost atât de îngrijorat când au încheiat programul și, dintr-o dată,
nici tu și Finn nu mai erați la acea casă de grup. Și nici măcar nu au
putut să-mi dea adresa ta de plasament, pentru că, desigur, este
împotriva politicii. Dar, Una, eram îngrijorată pentru voi doi. Deși...”
zâmbește ea. „Se pare că te descurci bine?”
Înghit în sec, privind în jos. „Ea... Au fost niște ani nu grozavi acolo.
Dar, da.” Zâmbesc un zâmbet strâmb. „Da, sunt bine acum, cred.”
„Și Finn? E și el aici în oraș?”
O senzație de înjunghiere în piept mă face să tresar.
„Una?”
„El este... El a murit, de fapt. Acum vreo nouăsprezece luni.”
Fața lui Gail devine cretă, durere în ochi când se întinde și îmi strânge
mâna. „Doamne, îmi pare atât de rău să aud asta, Una. El a fost...” își
îneacă ea lacrimile. „Era un băiat atât de bun.”
„ Cel mai bun ”, șoptesc eu încet înainte de a expira durerea. „Dar mă
descurc bine.” Pufnesc în râs, dându-mi ochii peste cap în timp ce
ridic mâna pentru a-i arăta banda de aur simplă. „Sunt, uh... sunt
căsătorit, acum. Recent, de fapt.”
Ochii ei își pierd tristețea de moment în timp ce rânjește, ștergând
lacrimile. "Tu esti! Doamne, ce minunat!” Ea mi-a radiat. „Felicitări,
Una! Cine este soțul tău? Ce face ea?"
„Oh, el este...” Zâmbesc. „Este la conducere. Finanţa. Acel tip de
lucru."
Gail îmi face cu ochiul. „Pot să văd o poză?”
"Sigur."
Simțindu-mă ciudat de amețit și înroșit, scot smartphone-ul pe care
Cillian mi l-a cumpărat recent din geantă și deschid aplicația pentru
fotografii. Defilez la o fotografie a lui Cillian pe care am făcut-o
noaptea trecută – cu el stând lângă una dintre ferestrele penthouse-
ului, privind spre oraș. L-am luat din lateral, arătându-i profilul, o
ușoară reflexie în geam. Este o lovitură bună, dacă o spun și eu.
„Acesta este el.”
Gail gâfâie, cu ochii mari înainte să-mi zâmbească puțin salace.
„Doamne, Una! E foarte frumos.” Ea chicotește. „Și ceva mai în
vârstă, înțeleg.”
Ma inrosesc. "Puțin. Dar... funcționează.”
"Sunt gelos!" ea râde. „Sunt aici în oraș de doi ani și nu am întâlnit
încă bărbați înalți și mai în vârstă ca acesta. Cu atât mai puțin unul
căsătorit !”
rânjesc. — Acum locuiești aici în oraș?
„Da, da. În SoHo. Mi-am dorit mereu să locuiesc aici și nu mai
exersam. Așa că m-am gândit... de ce nu?"
Ea aruncă o privire înapoi la telefonul meu și merge să atingă
imaginea, ca și cum ar fi vrut să mărească. Dar glisează accidental la
următoarea poză. Mă înțepenesc pentru o clipă, întrebându-mă care
este efectul următoarei fotografii de pe telefonul meu? Dar oft în sinea
mea uşurată când văd chipul mic blănos.
Sunt Bones, întins pe patul camerei mele de oaspeți, întins pe tăblie,
practic cu capul în jos. De parcă stă în picioare pe cap.
„O, Doamne, cine este acesta ?!” ţâşneşte ea.
eu chicotesc. „Acela este Bones, pisica mea. E un ciudat.”
„Este adorabil! Iubesc pisicile”, oftă ea. „Din păcate, nu le pot avea în
apartamentul meu.”
Sprâncenele ei se arcuiesc brusc, amintindu-și. "Oh! De asemenea,
mereu am vrut să-ți dau asta, dacă te-am găsit vreodată.”
Scotocește în geantă și scoate dintr-o dată un plic de manila,
alunecându-l pe masă spre mine. Când o deschid, îmi ține respirația.
Sunt poze cu Finn și cu mine — jucându-ne pe iarbă la Coal Creek.
Desenând imagini în sala de clasă pregătită de Gail pentru noi.
Construiește lucruri cu Lego. Rânjesc atât de tare că mă dor obrajii
până întorc următoarea fotografie.
Și lumea se întunecă puțin.
Acesta este al tatălui meu – arătând sumbru, crud și pur și simplu rău,
în timp ce se apropie de Finn și de mine, desenând ceva pe masă în
fața noastră.
Nu-mi dau seama că sunt înghețată, uitându-mă la acei ochi smeriți și
reci până când mâna lui Gail cade pe a mea.
„Una?”
Tremur, tresărind. Ea tresări.
„Îmi pare atât de rău, nu am vrut ca asta să te rănească.”
— E în regulă, am grăbit eu repede.
„Este doar...” ea ridică din umeri. „Propriul meu tată a murit tânăr, iar
eu doar... Uite, știu cine și ce a fost tatăl tău. Dar un părinte...”
„Cred că le poți păstra, dar mulțumesc.”
„Familia este atât de rară…”
„Sunt dureros de conștient de asta”, răsturn eu.
Imediat, mă simt îngrozitor pentru că am lovit în timp ce îi privesc fața
căzând.
— Îmi... îmi pare atât de rău, Una, scapă ea, luând rapid pozele. „Te-
am supărat și am vorbit pe loc...”
"Este bine."
Nu este .” Ea se încruntă, privind în jos și scoțând rapid câteva
fotografii. "Aici. Aceștia sunt doar fratele tău și tu. Aș vrea să le ai.
Voi scăpa de restul, promit.”
Înghit în sec, dând din cap în timp ce fac pozele cu Finn și cu mine.
„Mulțumesc.”
Gail zâmbește. „Te rog, lasă-mă să revanșez asta?”
— Nu, Gail, chiar nu e deloc...
„Cine la mine în curând?”
"Într-adevăr?"
Își lasă puțin bărbia. „Eu... adică, dacă vrei?”
rânjesc. „Sună grozav, de fapt.”
Ea radiază. "Minunat! Aici, acesta este numărul meu. Sună-mă oricând
și hai să facem ceva în curând!” Mâzgăleește un număr pe unul dintre
șervețele de cafenea și mi-l alunecă cu un zâmbet. „Și adu acea
pisicuță adorabilă!”
Afară, ne îmbrățișăm strâns înainte ca ea să se retragă. „Sunt atât de
încântat că te-am găsit în sfârșit, Una. Am vrut să văd cum te descurci
de atâta timp.”
Promit să o sun curând înainte de a traversa strada și de a intra pe
scaunul pasagerului Range Rover al lui Castle.
„Uite, vrei încredere?” dau din umeri. "Amenda. A fost Gail
Thompson.”
Sprâncenele i se ridică. — Stai, ca în Doctor Gail Thompson?
„Oh, așa că te-ai uitat în trecutul meu privat.”
Își dă ochii peste cap. „Dă-mi o pauză, face parte din munca mea.” Se
încruntă în timp ce se uită la mine. — Una, a lucrat direct cu tatăl tău...
— Da, ceea ce înseamnă că e pe deplin conștientă de ce rahat era el,
scuip. „Am acoperit asta. Oricum, o să luăm cina cândva. Așadar, poți
să-i iei asta lui Cillian pentru un credit suplimentar. A, și nu mai
exersează.”
Se încruntă, dând încet din cap. "Cină…"
„Da, Castle. Cină. Știi, mâncare. Masă de seară. Este asta o
problemă?”
El pornește mașina. Apoi se oprește și se întoarce spre mine cu o
expresie curioasă. „De ce mi-ai spus?”
"Ce?"
— Ai spus înainte că era doar un vechi prieten. Ați fi putut să rămâneți
cu asta și să nu menționați niciodată că este Gail Thompson.”
— Da, aș fi putut, cu excepția faptului că – spoiler – nu sunt spionul
O’Conor pe care tu și Hades parcă credeți că sunt. Deci de ce dracu
nu ți - aș spune cine a fost?
Se încruntă.
„Încrederea se câștigă , Una”, mormăi eu cu o voce profundă,
mimându-l.
„Nu sună așa.”
— Am o veste tristă pentru tine, amice.
Pufnește, clătinând din cap cu un rânjet în timp ce iese în trafic.
„Genial, exact ce am nevoie. O altă gură ca Neve și Eilish.”
„Oh, sunt mult mai rău decât ei.”
El râde în timp ce plecăm. Zâmbesc, întorcându-mă să rânjesc pe
fereastră în timp ce orașul trece pe lângă.
Începe să-mi placă toată chestia asta cu „normalitatea cu o familie”.
Mult.
Poate prea mult.
30
 UNA
ÎMI TRAGochii de la carte în mâini și rânjesc când văd că Eilish mă
sună.
"Hei-"
"Cioc cioc."
Se aude o bătaie bruscă la uşă, zguduindu-mă când inima îmi sare în
gât. Eilish scoate un sunet de tresărire care îmi spune că tremurul
meu nu era tocmai tăcut.
„Îmi pare rău. Sunt doar eu să știi că suntem aici.”
Expirez, forțând un mic râs în timp ce închid și mă îndrept spre ușa
principală a penthouse-ului. Când îl debloc și îl deschid, Eilish și
Callie stau acolo cu Elsa Guin.
"Hei!" Eilish ţâşneşte. „Uite, îmi pare atât de rău dacă... wow.”
Cei trei clipesc, uitându-se cu uimire pe lângă mine. Mă întorc,
urmărindu-le privirea pentru a vedea ce le-a atras atenția și realizând
că este tot penthouse-ul.
„Locul ăsta este nebun ”, respiră Callie.
„Stai, băieți, nu ați mai fost aici?”
Eilish îmi aruncă o privire curioasă. „ Nu . Cillian nu aduce pe nimeni
aici. Este ca refugiul sau sanctuarul sau ceva de genul.” Ea face o
față. „De fapt, mă îndoiesc că ar trebui să fim deloc aici.”
„Sunt destul de sigură că nu suntem ”, spune Elsa, cu accent britanic
elegant. Ea se întoarce să-mi arunce un zâmbet de afaceri. — Și ce
mai faci, Una?
"Sunt bine, mulțumesc. Tu?"
Nu am văzut-o prea mult de când a oficiat nunta mea cu Cillian. Dar
dintr-un motiv oarecare, deși este atât de înfășurată și corectă tot
timpul, îmi place foarte mult Elsa.
Sau poate că sunt doar înfricoșată de ea. Vreau să spun că femeia are
doar douăzeci și șapte de ani și a fost la un moment dat clasată pe
unul dintre primii trei avocați – deși bănuiesc că ei se numesc avocați
sau avocați acolo – în Marea Britanie. Acum, ea este partener la
super-prestigioasa firmă de avocatură Crown and Black de aici, în
New York, când nu este consilierul neoficial al familiei Drakos, adică.
Și pe deasupra, femeia arată întotdeauna uimitor . Fuste sau costume
cu pantaloni croite impecabil. Părul alb-blond perfect , deloc deplasat,
întotdeauna întors într-un coc sever și machiaj rafinat - niciodată
peste vârf, doar un profesionist de vârf.
Ar fi atât de ușor să o urăști pe ea dacă nu ar fi atât de drăguță .
„Sunt bine, mulțumesc”, spune ea răspicat.
„Eram în drum spre Banshee pentru a analiza niște contracte cu
orașul”, explică Eilish. „Pe care avem nevoie de semnăturile Elsei.
Dar am vrut să trecem pe aici, pe drum, să vedem dacă vreți să vă
etichetați!”
Elsa dă din cap. „Locul vine de minune – uh, Callie…”
Callie a trecut deja pe lângă mine în penthouse. Elsa se încruntă.
— Callie, vorbeam serios. L-am asistat pe domnul Kildare la
achiziționarea acestui loc și l-am auzit clar că nu va intra nimeni...
„Oh, nu, chiar?” murmură Callie pe un ton sec. „Hopa. Ei bine, oricum
.” Ea chicotește, pășind mai departe în penthouse. Falca îi scade în
timp ce privește în jur.
Eilish îi dă din umeri Elsei. "Nu vă faceți griji. Cillian latră mai mult
decât mușcă uneori.”
Sau ambele …
Ea intră în penthouse după Callie, fluierând. „Absolut uimitor.” Ea se
întoarce să-mi zâmbească. „Nu pot să cred că poți să locuiești aici.
Gelos . ”
— Adică... Callie se încruntă. „Unele mobilier ar putea fi cool?” Apoi
ridică din umeri, întorcându-se spre mine. „Care cameră este a ta?”
Mă opresc, sperând, pentru Dumnezeu, că căldura de pe fața mea nu
este atât de evidentă pe cât cred că ar putea fi.
Asta e o intrebare buna. Până acum câteva săptămâni, camera mea
era încă camera de oaspeți. Apoi, s-a întâmplat coșmarul de la Hope
House, cu fantoma tatălui meu vorbind cu mine printr-o linie
telefonică din Iad.
După acea zi, ceva s-a schimbat.
În parte, pentru că a fost noaptea în care Cillian m-a tras în patul lui –
prima dată când am fost atât de apropiați de la acea scurtă întâlnire la
Club Venom. Dar știu că nu este singurul motiv pentru care am dormit
în patul lui și m-am culcat cu el , în fiecare noapte, de atunci.
Nu este vorba doar de sexul primordial care zdrobește aproape
fiecare fantezie pe care am avut-o vreodată și mă răsucește în moduri
încrețite pe care nu mi le-am imaginat niciodată. Este faptul că
împărțirea patului cu Cillian mă face să mă simt în siguranță. Ceea ce
este ceva de care chiar am nevoie acum.
Știu logic că fantomele nu sunt reale. Așa cum acum știu și accept că
ar fi fost stres și emoție care mă fac doar să cred că am auzit vocea
tatălui meu pe acel telefon.
Dar încă nu știu dacă aș putea dormi singură. Cred că Cillian pare să
înțeleagă asta fără ca eu să fi spus în mod explicit nimic despre asta.
De aceea, fără să discutăm cu adevărat, dormitul în patul lui tocmai a
devenit o normă.
Îmi dau seama că m-am îndepărtat și nu am răspuns la întrebare atât
de mult timp încât Callie îmi zâmbește larg.
„Oh, așa e . ”
Eilish face o față în timp ce face clic. „ Eww .”
„Omule, sunt căsătoriți ”, rânge Callie. „Serios, trebuie să încep să
explic păsările și albinele unui tânăr de douăzeci și unu de ani?”
Eilish se înroșește aprig. „ Nu , nu faci.”
„Ei bine, știu că datorită experienței tale vaste de întâlniri și
sexuale...”
„Uau, hei, nu am putea ? ” Eilish geme, cu fața roșie aprinsă în timp
ce gura i se răsucește.
Callie rânjește, glisând un braț în jurul ei pentru a o îmbrățișa. „Îți fac
doar un moment greu. De asemenea, eu sunt personificarea oalei care
numește ibricul negru pe acesta, bine?
Râd, clătinând din cap.
„Vreau să spun doar...” Eilish îmi aruncă o privire, cu fața încă roșie.
„Adică, fără supărare, pur și simplu nu am nevoie să aud despre viața
sexuală a unchiului meu ?”
Oh, Eilish, habar n-ai...
„Hai, nu ești măcar puțin curios ?” se tachinează Callie.
Eilish își îngroapă fața în mâini. „Niciun al naibii . Putem să-l scăpăm,
vă rog ?”
Callie rânjește în timp ce se întoarce spre mine. „E un ciudat total
între cearșafuri, nu-i așa?”
„ Callie !!!”
Râd atât de tare încât lacrimile îmi curg pe obraji. Parțial pentru că
acești doi sunt amuzanți. Și parțial pentru că acoperă înflorirea
căldurii care se răspândește pe fața mea la mențiunea despre viața
mea sexuală și a lui Cillian. Care este…
Intens.
Primal. Vicioasă și emoționantă. Brutal și mistuitor.
Literal, în fiecare noapte, bărbatul cu care sunt căsătorit dezvăluie
fiecare dorință întunecată ascunsă pe care o am. Fiecare fantezie.
Fiecare secret îngropat.
Sau, aproape.
Există o linie pe care nu a trecut încă. Pentru că adevărul este că încă
nu i-am spus despre asta.
Nu în cuvinte, cel puțin. Pentru că sunt prea îngrozită să o spun cu
voce tare. Pentru că, chiar și cu Cillian, prințul întunericului, este încă
atât de multă rușine și „greșit” învăluit în această parte deosebit de
întunecată a mea, încât nu îmi pot da seama cum să-i spun cu voce
tare și să deschid acea ușă.
Sau află dacă vreau să deschid ușa aceea.
Este ideea ca el să ia ceea ce vrea și să facă ceea ce vrea...
…Chiar dacă spun nu.
Chiar dacă țip la el să se oprească.
Știu că neconsimțământul consensual nu este cea mai nebunească
îndoială de acolo. Dar din o mulțime de motive, în mintea mea, încă se
simte dincolo de rușinos. Probabil puțin din cauza societății și mai
mult decât puțin din cauza a ceea ce sa întâmplat cu Finn și cu mine
la casa de plasament, cu el .
Unde nu nu era un cuvânt recunoscut. Unde „stop” însemna „voi
continua până când termin”.
Tremur, împingând acele gânduri înapoi în gaura lor întunecată,
undeva în fundul minții mele.
Elsa își drese glasul, aruncând o privire la un ceas superb de la
încheietura mâinii. „Urăsc să grăbesc pe oricare dintre voi, dar avem
inspectorul de licențe care vine într-o jumătate de oră și suntem încă
în Brooklyn.”
Eilish își arcuiește sprâncenele spre mine. "Bine? Vrei să vii și să vezi
cum arată să fii nebun și să cumperi un pub irlandez?”
rânjesc. "Categoric."

E târziu până ajung acasă și după lăsarea întunericului. Dar rânjesc de

la ureche la ureche și poate și eu bâzâit ușor.
Tocmai mi-am petrecut ultimele patru ore vizitând The Banshee, pub-
ul irlandez care va fi redeschis în curând pe care Neve, Eilish și Callie
l-au cumpărat acum câteva luni. În prezent, ei sunt în proces de
renovare a zonelor de relaxare de la etaj, mutând barul în cealaltă
parte a spațiului și extinzându-se în ceea ce era doar o cameră de
depozitare nefolosită în spate pentru a crea mai multe locuri. De
asemenea, au excavat subsolul pentru a-l adânci, transformând ceea
ce înainte era ceva dintr-un film de groază în ceea ce va fi o zonă de
lounge cu adevărat cool, cu o mică scenă pentru trupe.
După aceea, au insistat să facem o „degustare” a tuturor whisky-
urilor noi și a berilor artizanale pe care unii dintre reprezentanții
distribuitorilor de băuturi alcoolice le-au lăsat.
Da, bine, s-ar putea să fiu puțin mai mult decât „bâzâit”.
Rânjind, simțindu-mă înroșit, bâjbâiesc la tastatura de la Cillian’s –
sau cred că ar trebui să încep să-i spun – penthouse- ul nostru . Dar
apoi ceva îmi atrage atenția. Mă încruntă în timp ce scot cartonașul
alb de unde a fost blocat în sticlă.
Există doar un cuvânt scris pe el în scrierea de mână distinctă și
masculină a lui Cillian.
Albastru
mă încruntă. bine ?
Înăuntru, aprind luminile, îmi dau jos pantofii și îmi las geanta lângă
uşă. În bucătărie, beau un pahar plin cu apă pentru a încerca să
echilibrez băuturile pe care le-am băut la Banshee. Scot telefonul și îi
trimit lui Cillian un mesaj că sunt acasă, deoarece mi-a trimis un
mesaj mai devreme că va ajunge târziu la lucru. Mă apropii de
canapea să termin cartea pe care o citeam mai devreme.
Sunt la jumătatea drumului când se sting luminile.
Frica rece și goală mă smulge. O strângere în piept mă face să icnesc
după aer în timp ce mă învârt, încercând să privesc prin întuneric.
Doar că e negru absolut. Chiar și umbrele întunecate de pe geamul
uriaș al ceasului sunt închise.
Sunt complet pierdut în întuneric.
Și frica este reală .
"Buna ziua?"
Aud cel mai mic sunet, undeva în dreapta mea, care cred că ar putea fi
înapoi în direcția ușii din față, și sângele mi se transformă în gheață.
Mă răsucesc, gâfâind greu. Mă scot la buzunarul blugilor înainte de a-
mi da seama că mi-am lăsat telefonul pe blatul din bucătărie.
Merg nemișcat, încercând să nu mă sperii naibii în timp ce mă
străduiesc să aud un singur lucru.
Zgomotul ușor vine din nou.
Ca un... pas?
Gâfâi, mă învârt din nou în timp ce diavolii și demonii dansează prin
imaginația mea, întinzându-mă spre mine prin întuneric.
„Eu...” tremur. „Cillian?”
Nu există niciun răspuns.
„Cillian, asta nu e al naibii de amuzant!”
Sunetul vine din spatele meu. Tremur, gâtul mi se închide în timp ce
îmi înjunghie ochii în întuneric.
mă înţepenesc.
Cu siguranță e ceva acolo.
„Cillian?”
Înainte încet, simțindu-mi drumul, sfâșiat între a dori să știu ce este
acolo și a fi îngrozit să ating ceva. Respirația îmi vine rapid și scurt,
părul de pe spatele brațelor și gâtul mi se ridică.
„Cillian, este...”
Mă ciocnesc de canapea.
Tensiunea iese din mine cu răsuflarea în timp ce îmi trec degetele prin
păr.
„Îmi pierd dracului...”
Sunt prins din spate.
Lovitura vine atât de repede încât parcă corpul meu nici nu-și
amintește să țipe. Sau poate că nu pot, nu cu inima înghesuită în gât.
Brațe puternice și puternice mă înconjoară, strângându-mă și
împingându-mă cu brutalitate peste brațul canapelei. Adrenalina și
frica pură explodează prin sistemul meu în timp ce mă sufoc, cu fața
lipită de pielea pernelor canapelei.
Când aud zgomotul curelei desfăcute, mi se umflă ochii. Țig, dar
sunetul este întrerupt când o mână cărnoasă mă strânge cu putere
peste gura. O altă mână se împinge brusc sub mine, iar eu țip și mă
bat în timp ce simt că îmi trage cu îndemânare nasturele blugilor.
Sfinte Doamne .
Urlând în mână și înecându-mă în adrenalină și frică, mă retrag. Dar
atacatorul meu este mult prea puternic și mă scâncesc când simt că
un genunchi îmi lovește spatele piciorului, ținându-l de canapea. Îmi
ia din spate blugii și chiloții și un țipăt agonizant îmi iese din gât, în
timp ce îi strânge brusc peste fund și până în genunchi.
„ Țipă pentru mine .”
Totul merge nemișcat.
Sfânt. La naiba. rahat.
Bărbatul care mă manipulează brusc și mă împinge peste canapea
este Cillian .
Trec în timp ce palma lui mă plesnește puternic în fund.
„ Tipă. Pentru. EU .”
Și o fac, tremurând și gâfâind când îi simt mâna împinsă brusc între
coapsele mele.
… Unde sunt înmuiat, picurând ud.
El râde adânc și morocănos în urechea mea și îmi împinge două
degete fără avertisment. Gem, zvârcolindu-mă și răsucindu-mă în
strânsoarea lui în timp ce le încolăciază adânc.
„O târfă atât de nerăbdătoare”, îmi mârâie el în ureche. „Să fac o
mizerie cu această ticălosă lacomă, doar așteaptă să te trag în orice
fel, te rog.”
Degetele lui lovesc cu putere în mine, iar obrajii mei se înroșesc la
sunetele lascive, alunecoase și umede care umplu camera. Când le
scoate, mă scâncesc. Apoi mă lovește, tare – ca și al naibii de tare – și
strig în timp ce înțepătura ei sfârâie peste pielea mea delicată. Mă
lovește din nou și din nou și din nou, înainte să ajungă brusc între
picioarele mele și să-mi ciupească clitorisul.
Dulce dracului Isus .
Mă înfior, plăcerea — și rușinea de a simți plăcere la o atingere atât de
aspră — inundă în mine. Degetele lui se îndreaptă în mine, mâna
peste gura mea ținându-mă prins și aplecat grosolan peste cotiera
canapelei, cu fundul gol în aer și blugii și chiloții încurcați în jurul
genunchilor.
Cillian mă dă cu degetele și mai tare și mai aspre, până când
picioarele îmi tremură și un val de ceva puternic și întunecat începe
să se lovească peste mine.
Care este exact momentul în care își strecoară degetele din păsărică.
„ Nenorocitul ...”
„Cum naiba m-ai sunat?!”
Mă încântă la tonul neobișnuit de letal și periculos al vocii lui.
„ Eu ...”
„Este al naibii de da, domnule ”, mârâie el. „Este al naibii de clar ?”
Își scoate mâna de peste gura mea în timp ce eu scânc, dând din cap
cu nerăbdare. „ Da... mmph! ”
Degetele îmi alunecă în gură - exact aceleași degete care erau doar
adânc în păsărica mea.
„Acum, curăță păsărica aia lacomă de pe aceste degete în timp ce te
trag ca târfă înfiorată care știi că ești.”
Mă uit sălbatic când simt brusc căldura pulsatorie a capului lui umflat
chiar pe buzele mele. Apoi, într-o singură lovitură brutală, îngroapă
fiecare centimetru uriaș în adâncul meu.
Țig la bruscarea lui — la dimensiunea lui care mă umple până la refuz
și mă întinde delicios . Doare, dar este o rană bună - o rană foarte
bună . Și sunt atât de ud din cauza manipulării lui cu mine și a
modului nenorocit în care îmi vorbește și mă numește o târfă
încântătoare, încât pot să simt literalmente sucurile mele picurându-
mi pe coapse în timp ce el se lovește de mine.
Geme și scânc în jurul degetelor din gură, în timp ce el îmi apucă un
pumn de păr și mă trage ca un animal peste brațul canapelei.
Șoldurile lui mușchi se lovesc în mine fără încetare, învinețindu-mă,
făcându-mă să tresară. Dar plăcerea de a ne-a naibii de-real .
Știu că este el și știu că nu sunt într-un adevărat pericol... Și totuși, în
același timp, există un element de pericol aici.
Pentru că există întotdeauna cu Cillian.
Sclipirea sadica din ochii lui. Ideea care roade că lucrurile pe care le-
am auzit despre el nu sunt tocmai exagerări. Faptul că acest bărbat
este complet periculos și mai mult decât ușor dezorientat.
Un ucigaș.
Un psihopat.
Un sadic cu un apetit nesățios pentru țipetele și supunerea mea.
Dar partea care îmi aduce un fior proaspăt de frică și o năvală de
căldură în miezul meu este să-mi dau seama că nici măcar nu m-am
apropiat de a-i vedea limitele sau adâncimea totală a întunericului lui.
Și deodată, mi -e frică.
Delicios asa. Ilicit asa. Ca goana unui drog care îți lovește fluxul
sanguin.
Și atunci cravata de mătase îmi alunecă peste cap și mi se strânge în
jurul gâtului. Atunci mi se umflă ochii în timp ce el strânge și mai tare,
închizându-mi puțin aerul înainte de a-mi aduce încheieturile în
spatele gâtului și să-mi înfășoare celălalt capăt al cravatei de mătase
în jurul lor, strângând strâns.
Mă sufoc, realitatea mea este un amestec învârtitor de plăcere
hedonistă, delirantă, durere și frică, în timp ce Cillian smulge mijlocul
cravatei de mătase, întinzându-mi brațele în spatele meu, când gâtul
mi se închide și mai mult. Penisul lui gros se îndreaptă în mine cu
brutalitate și brutalitate, bilele lui grele plesnindu-mi clitorisul și
abdomenele lui tari lovind în fundul meu iar și iar în timp ce eu scârțâi
și mă zvârcesc și saliv pe canapea în timp ce lumea mea se
prăbușește în jurul meu.
Ceva umed și alunecos – degetul mare? – mă apasă pe fundul meu.
Scot un scâncet în plâns, abia măcar capabil să mă mișc, în timp ce
mă trage ca o păpușă de cârpă pe lateralul canapelei. Îi simt degetul
mare alunecând în fundul meu și un sunet urlet de durere și plăcere
imi smulge din gură în timp ce țip de extaz.
Lumea se estompează în jurul meu în timp ce senzații copleșitor de
puternice mă năpădesc – senzația lui care mă lovește cu brutalitate,
presiunea care se strânge din ce în ce mai mult în jurul gâtului meu,
până când abia mai pot să respir, în felul în care sunt atât de
neputincios și la mila lui.
Se întinde în jur, ciupindu-mi și răsucindu-mi sfarcurile în timp ce
strig, tremurând peste tot în timp ce presiunea pulsa și crește, până
când nu mai există cale de întoarcere.
Când vin, e transcendent.
Este catarsis.
Strigă tot răul, durerea și ororile a ceea ce a apărut înainte și pretinde
ceea ce vreau , chiar aici și acum.
Suspin pe canapea, sufocându-mă și tremurând – degetele de la
picioare lovin și zgâriesc dureros pe podea în timp ce explodez ca o
bombă în jurul penisului gros și nemiloasă al lui Cillian. Căldura mă
trântește, întorcându-mă pe dos și smulgându-mi un strigăt din gură,
în timp ce vin mai tare decât am venit vreodată în viața mea.
Cu un mormăit mârâit, Cillian se retrage din mine. Mă rostogolește,
astfel încât să fiu cu fața în sus, cu brațele încă la spate și cu
picioarele desfăcute peste brațul canapelei cu păsărica mea roz și
umflată chiar în fața lui în timp ce se mângâie.
Penisul lui pulsa, iar eu gemu în timp ce frânghiile fierbinți și groase
ale esperma lui îmi stropesc toată pielea — picurând peste păsărică și
stomac, coapsele și sânii. Îi pot simți esperma peste bărbia și buzele
mele și mă scâncesc în timp ce îmi trag limba peste ele pentru a-l
gusta.
Folosește ultimele rezerve ale puterii mele. Deodată, mă prăbușesc
într-o mizerie tremurândă.
Simt că încep să mă rostogolesc neputincios de pe canapea, ca și
cum ar fi să cad pe podea. Dar apoi brațele musculoase mă prind. Și
ridică-mă, ținându-mă de un cufăr puternic în timp ce Cillian se
întoarce și merge pe hol spre dormitor.
Dulce dracu milostiv. Abia suntem la început .
31
 UNA
CEI DEPRAVAȚI ȘI entuziasmați devin rutina noastră.
Ceva pe care îl aștept cu nerăbdare, toată ziua. Ceva pe care îl
întâlnesc cu nerăbdare și, când mă prinde prin surprindere, cu frică.
La fel ca atunci când mă prinde de podeaua unei băi întunecate și mă
ia la un centimetru din viața mea în timp ce îmi folosește un mic
comutator în fund.
O parte din asta este, da, sexul este al naibii de real . Ca un atac de
cord real. Dar cealaltă parte a ei este catarsisul .
De fiecare dată când mă ia atât de brutal, îmi doresc atât de mult să
văd cât de departe va merge cu mine, în speranța că voi primi o
bucată din mine înapoi. Nu am folosit niciodată cuvântul nostru sigur,
care rămâne „albastru”.
Am pierdut câteva părți din mine cu ani în urmă. Încerc să nu mă
gândesc la asta, pentru că este un coșmar. Și mi-am petrecut ani de
zile mințindu-mă, spunându-mi că sunt bine. Dar știu în adâncul
sufletului că nu sunt. Știu în adâncul sufletului că încă nu am dreptate
pe alocuri, după ce mi -a făcut în casa de plasament.
Urăsc, atât de mult, că încă mai are această stăpânire asupra mea.
Urăsc că, în timp ce Cillian mă va prinde și mă mănâncă timp de o oră,
până nu-l implor să mă lase să vin, nu pot să fac același lucru pentru
el .
Nici măcar nu-mi pot imagina să-i iau penisul în gură fără să am un
atac de panică. Ce naiba de naiba , pentru că mi-aș dori foarte, foarte
mult .
Este o miercuri seara întâmplătoare când mă trec întins pe patul lui
Cillian – capul pe abdomenul lui, cu părul ciufulit pe față. Îi aud pulsul
bătând la fel de repede ca al meu prin pielea lui din ceea ce tocmai am
făcut.
Tresesc, simțind cu prudență durerea dintre coapse care vine odată
cu teritoriul brandului nostru deosebit de brutal de dracului. Dar o voi
lua. Chiar am început să-l aștept cu nerăbdare. Pentru că durerea care
pune acea durere acolo mă împinge peste margine, de fiecare dată.
Nici măcar briciul nu-mi lipsește.
Nu mai trebuie să fac asta. Nu pentru evadare și nu pentru eliberare.
Și totuși, așa cum tocmai am avut o sesiune incredibilă și nenorocită
de hardcore, ceva mă deranjează.
"Ce este?"
Ochii mi se fac mari, pulsul sar când el pune întrebarea. Cum poate
acest om să-mi privească mereu gândurile?
„Ai o idee, știi”, mormăie el cu un chicotit mic și întunecat – de parcă
mi-ar fi citit din nou gândurile , la naiba. „Buzele tale se mișcă puțin
când încerci să-ți dai seama cum să formulezi ceva ce nu ești sigur că
îl spui cu voce tare.”
Îmi întorc capul, dându-mi părul deoparte indignat, în timp ce ochii
mei se întâlnesc cu ai lui. „Nici nu mi-ai putut vedea buzele!”
„Le-am simțit pe stomacul meu.”
Îmi strâng buzele, simțindu-mi obrajii încălziți.
"Asa de?"
Îmi sug dinții înainte de a-l scoate brusc.
„De ce te reții cu mine?”
Sprânceana lui Cillian se încruntă puțin în timp ce ochii lui verzi se
străpung în ai mei.
"Eu nu-"
"Tu faci."
Maxilarul îi ticăie. — Chiar cauți să fiu mai dur cu tine?
Ridic un umăr nesigur. "Nu neaparat."
Nici măcar nu sunt sigur că aș putea supraviețui fizic asta, să fiu
sincer. Sunt deja acoperit permanent de urme de mușcături și vânătăi
– peste coapsele, fundul, abdomenul și sânii. Sau mai rău, bietul meu
gât, care a început să mă determine să devin dintr-o dată purtător de
eșarfă de mătase.
Eilish crede că este foarte parizian din partea mea și se întreabă dacă
îi sugerez soțului meu că mi-aș dori o vacanță în Franța.
Ea nu va ști niciodată adevăratul motiv.
„Atunci ce mă întrebi?”
îmi mestec buza. „Îmi place ceea ce facem acum...”
Obrajii îmi înroșesc când recunosc asta cu voce tare.
„Dar... știu că sunt mai multe în tine. Știu că există.”
O umbră îi pâlpâie pe față și își îndepărtează privirea. „Orice altceva
este în mine, nu este pentru tine.”
Tresesc, de parcă tocmai m-ar fi pocnit.
„ Uau , bine…”
Se încruntă. „ Ușor , Una. Asta a iesit gresit. Nu vreau să spun că nu
este pentru tine, pentru că este pentru altcineva ”, mormăie el. „E că
este...” expiră el încet și greu. „Una, fântâna întunericului meu
coboară mult mai adânc decât trebuie să vezi sau să știi vreodată.”
"Dar-"
„ Una ”, mârâie el, ridicându-se. Tremur în timp ce el îmi prinde fața.
„Fără daruri pe acesta.”
„ Bine ”, mormăi eu petulant.
Se apleacă înăuntru și mă sărută, făcându-mă să scânc atunci când
îmi mușcă puternic buza.
„Ești un animal al dracului, știi asta?”
El ridică din umeri, zâmbind în timp ce se strecoară din pat pentru a
merge să se spele pe dinți.

E negru absolut când mă trezesc cu tresărire. Mă întorc și mă încrunc

când mă întind să-mi dau seama că patul de lângă mine este gol.
Din nou .
Pentru că aceasta este cealaltă parte a noii noastre rutine. De câteva
ori pe săptămână, de câteva săptămâni aproape în fiecare noapte, mă
voi trezi să-l găsesc plecat. Nu doar din pat, vreau să spun că am
plecat complet din apartament, doar pentru a se strecura – de obicei
proaspăt duș – înapoi în pat, la o oră nelegiuită a dimineții.
L-am întrebat o dată despre asta și mi-a spus doar că este o chestie
de afaceri. Dar nu sunt singurul cu un „spune”. Ori de câte ori Cillian
minte, mâna lui face o mișcare rapidă pentru cutia de țigări înainte de
a se opri. A încetinit mult cu nicotina. Deci, probabil că este un nou tic
de-al lui despre care nici măcar nu știe – psihicul său interior care se
întinde spre cârja unei țigări. Dar acum că am văzut acea mișcare, nu
o ratez niciodată.
Știu că minte.

„DECI, cât de des mergi la club?”

E dimineață, iar Cillian și cu mine stăm pe canapea, bem cafea și ne
uităm la reviste de mobilă.
Avem serios nevoie de mai multe lucruri aici.
Își ridică privirea din catalogul lui Lillian August, cu o sprânceană
înclinată spre mine deasupra ochelarilor. Ceea ce este atât de... ugh .
Complet nedrept. Pentru că încerc să integ și, eventual, să-l acuz de
ceva, iar el are curajul să poarte nenorocitul de ochelari cu ramă
neagră. Care au cumva puterea, incredibil, să-l facă și mai delicios de
atractiv.
„Scoate-le”.
"Ce?"
"Ochelarii. Scoate-le.”
Îmi aruncă o privire curioasă înainte de a le strecura. „Ce club?”
"Venin."
Cillian mă privește, fără să spună nimic, în timp ce secundele trec și
mă zvârnesc sub privirea lui.
"Ce ma intrebi?"
"Nimic. Uită-l."
Mă întorc să răsfoiesc catalogul meu de hardware pentru restaurare.
Apoi icnesc când el mi-l smulge din mâini și îl aruncă deoparte.
— Ce mă întrebi, Una?
"Nimic! Eu doar... întreb.”
Tot acolo merge. Oh, Dumnezeule, el tot merge acolo .
O parte din mine vrea să se înfurie și să țipe la el. Cealaltă parte din
mine își amintește... aceasta nu este o căsătorie adevărată .
S-ar putea să împărțim patul și să ne dracului – și, Doamne, suntem al
naibii – și din punct de vedere tehnic și legal, suntem căsătoriți. Dar
nu am avut niciodată vreo discuție despre ce înseamnă asta pentru
„noi”.
De exemplu, „Suntem un cuplu?” sau „Suntem exclusivi?”
Este al doilea care mă are... mârâind înăuntru, cu o furie vicioasă care
sincer mă sperie puțin.
Ce esti, gelos?
„Uite, serios, doar uită...”
Tremur când mă apucă de picioare, răsucindu-mă pe canapea, astfel
încât să mă înfrunt cu el.
„E un întuneric în mine, Una”, mârâie el. „Ceva...” ochii îi pâlpâie cu
un foc verde răuvoitor. „Ceva monstruos.”
Înghit în sec, mâna mea coborând pentru a o acoperi pe a lui în timp
ce se sprijină pe genunchiul meu. „Cillian, nu ești un...”
„Acesta este mai mult decât ai naibii de idee”, șuieră el subțire,
făcându-mă să tremur. „Și dacă îl țin îmbuteliat, voi exploda. Așa că
am... căi... să-l dau afară.”
Mi se face gura mică. „Avenue”.
El dă din cap.
„Ca să leagă fete la Club Venom și...”
Telefonul lui alege acel moment special pentru a se stinge. Cillian
geme, îndepărtându-se de mine și aruncându-se cu privirea la el. „La
naiba, trebuie să iau asta.” Ochii lui se întorc spre ai mei. „Una...”
„Uite, sincer, uită. Am dormit ciudat aseară, iar capul meu e nebun
astăzi...
„Vom continua această conversație mai târziu.”
Ridic din umeri, întinzând din nou mâna spre catalogul Hardware
pentru restaurare și lăsându-mi ochii să se bucure de canapele ridicol
de scumpe.
Dar „mai târziu” nu vine. Cillian stă la telefon aproape toată dimineața.
Apoi Castle trece să-l ia și a plecat pentru câteva ore. Se întoarce mai
târziu cu sushi la cină, ceea ce este grozav.
Apoi mă prinde de podeaua dormitorului și îmi trage luminile vii cu
mâna în jurul gâtului meu și, ceea ce este și mai grozav.
Apoi, ne prăbușim în pat și eu leșin, epuizat.
E târziu când mă trezesc, tresărită din somn. Mă întorc și încerc să nu
fierb când alunec o mână pentru a simți golul în patul de lângă mine.
La naiba cu asta .
Sunt pe cale să mă întorc în pat, când deodată aud sunete liniştite din
afara dormitorului. Încruntat, alunec din pat și în vârful picioarelor
spre uşă. Îl deschid și mă uit pe holul întunecat și îl văd pe Cillian
strecurând un cuțit cu aspect letal într-o teacă de la șold înainte de a-
și strecura jacheta neagră.
Apoi iese pe uşă.
nici nu ezit. Sunt schimbat în jambiere, hanorac și adidași și cobor
scările clădirii mai repede decât aș fi crezut vreodată că aș putea.
Afară, mă strec în spatele jardinierelor de lângă ușa din față, ignorând
privirea curioasă pe care mi-o aruncă portarul.
Când văd GTO-ul negru al lui Cillian alunecând tăcut din garajul
subteran ca un rechin, fac o mișcare. Mă năpustesc la drum și ridic
mâna, coborând taxiul care oprește repede până la bordură pentru a
mă lăsa să intru.
„Urmează acel GTO, te rog! Și doar... încearcă să o faci ca să nu
observe, te rog?”
Șoferul arcuiește o sprânceană înțelegătoare.
— Urmărind soțul, nu?
"Ceva de genul."
„Fără transpirație, doamnă. Nu este primul meu rodeo după soț.”
Atunci plecăm.
Și nu sunt sigur dacă sunt entuziasmat, gelos sau pur și simplu
îngrozit de ceea ce voi găsi.
32
 UNA
ȘOFERUL PARE nesigur în timp ce oprim în fața unei clădiri întunecate,
cu aspect deosebit de mizerabil, din East Brooklyn.
„Doamnă, orice ar fi asta, nu cred că ar trebui să ieși…”
"Sunt bine, mulţumesc."
Îi dau banii pentru plimbare și deschid ușa.
"Dragă-"
„Nu sunt o iubită.”
Închid ușa cu o lovitură și mă uit cum taxiul face o întoarcere grăbită
și se strecoară în noapte.
Ce naiba faci?
Arunc o privire spre locul unde este parcat GTO-ul lui Cillian și apoi
mă uit pe partea laterală a clădirii întunecate în direcția în care l-am
văzut îndreptându-se acum aproximativ patru minute.
În funcție de locul în care ne aflăm, sunt dispus să pariez că ideile
mele geloase că Cillian iese să întâlnească o altă fată sunt probabil
foarte incorecte. Dar e aici cu un motiv, și nu plec până nu aflu de ce
naiba s-a strecurat atât de mult noaptea.
Trebuie sa stiu. O să înnebunesc altfel.
Mă strecur pe partea laterală a clădirii. La fiecare pas, mă încruntă în
timp ce un fel de zgomot plictisitor și liniștit îmi umple urechile.
Devine mai tare cu cât mă apropii de colțul îndepărtat al clădirii și
brusc tremur când sunetul este punctat de un strigăt de durere.
Capul meu se uită după colțul clădirii...
… Și lumea mea rămâne în loc.
Cillian se mișcă ca un fel de creatură demonică a nopții. Bărbatul din
fața lui strigă în timp ce ceva sclipește și fulgeră metalic în mâna lui
Cillian. Când gheizerul roșu explodează din gâtul bărbatului, mă trag
înapoi și mă retrag după colț, trântindu-mi gura cu o mână.
Sfinte dracu'. Sfânt. LA DRACU.
Aud bubuitul surd al unui cadavru care lovește pământul. Apoi
mârâitul altui bărbat. Mă opresc, mă uit din nou în jur și am ochii mari
în timp ce beau din plin scena.
Există două trupuri care zac fără viață în bălți de sânge care se
răspândesc rapid. Un al treilea bărbat geamă, încercând să se gheare
și să se târască pe pământul murdar, cu picioarele rupte și moale,
trecând în spatele lui lungi dungi roșii.
Cillian rânjește ca un maniac și șuieră ca un animal în timp ce un al
patrulea bărbat îl atacă, ținând o bâtă de baseball. Într-o singură
mișcare fluidă, Cillian îl prinde la swing, îl smulge din mâna bărbatului
și apoi împinge cu putere lama din cealaltă mână în burta bărbatului.
Bila se învârte în stomac în timp ce îl privesc pe bărbatul cu care
împart patul și corpul meu cu o smucitură violentă a brațului. Bărbatul
pus în țeapă pe cuțitul lui se sufocă și gâlgâiește, în timp ce Cillian îl
dezmeticează, literalmente , în fața mea.
Sfinte al naibii de Hristos.
Mă învârt, încercând să-mi închid gura. Dar nu se poate opri
vărsăturile.
Nici nu poate opri sunetul pe care îl scoate.
Mă aplec înainte, cu mâinile pe genunchi, încercând să-mi trag
răsuflarea. Mă duc să mă uit din nou după colț...
… și țipă al naibii când mă întâlnesc față în față cu Cillian — sumbru,
ținând cuțitul în mână, sânge care clar nu este el înmuiat partea din
față a cămășii. Picurându-i mâinile. împroșcându-și pantofii.
Păstrindu-și maxilarul.
„ Una ”, se sufocă el, ochii lui pâlpâind în timp ce răutatea pe care
tocmai am văzut-o în ei se transformă în ceva mai familiar, dar încă
cataclismic de furios. „Ce naiba cauți aici?”
„Eu—eu—!”
Ochii mei trec pe lângă el spre cei trei morți. La al patrulea, care pare
că nu va mai rezista cinci minute.
„ Ce dracu ...”
„ Asta sunt cine sunt ”, mârâie Cillian cu fericire. Mă înfior, scâncind
în timp ce el îmi apucă hanoracul din față și mă strânge aproape ca
să-mi rânjesc în fața mea îngrozită și îngrozită. „Vrei întuneric , Una?!
Crezi că ceea ce ai în tine seamănă chiar cu otrava din mine?
Prepeliță sub cuvintele mârâite și privirea rece.
„ Aici !”
Mă înfior când îmi împinge mânerul cuțitului în mâinile mele amorțite.
Dintr-o dată, mă scoate din umbră și mă scoate la haos.
Am văzut sânge. Am văzut moartea. Tatăl meu s-a asigurat de ambele
lucruri. Dar asta este... altceva.
Acest lucru este dincolo de oribil.
Cillian ne năpustește la tipul care scâncește și târându-se pe
pământul murdar, apoi îl smulge și îl împinge înapoi de zidul de
cărămidă de lângă noi.
„ Te rog ...” omul se sufocă și gâlgâiește, ochii lui de groază pură, în
timp ce sângele i se prelinge din gură. „ Te rog ... nu... ”
„ Asta este, Una”, mârâie Cillian.
Mă sufoc când el mă apucă de mână ținând cuțitul și îl strânge brusc
de bărbat. Tipul suspine în timp ce vârful cuțitului îi apasă jugulara, la
un fir de păr de străpungerea pielii.
„ Cillian ...”
Pulsul îmi urlă în urechi atât de tare încât este aproape tot ce pot auzi.
Vederea mea se întinde, pielea se târăște și apoi tot ce văd sunt eu,
Cillian, bărbatul și cuțitul din mâna mea pe care Cillian îl apasă în
gâtul tipului.
„ Acesta este întunericul meu, Una”, mârâie Cillian, făcându-mă să
tremur în timp ce împinge cuțitul și mai tare.
Apoi, dă drumul. Mâinile îmi tremură, dar nu scot cuțitul.
"Acolo. Ăsta e nenorocitul care te-a rănit.”
Mă albesc, tremurând în timp ce capul îmi tremură dintr-o parte în
alta. "El nu este-"
„Dar el poate fi. El poate fi orice monstru care nu te va lăsa să pleci.”
Lumea mea se îngustează până la un punct, până când tot ce văd este
mâna însângerată a lui Cillian care o ține pe a mea. Și cuțitul, cu vârful
lipit de gâtul acestui bărbat, tocmai străpunge pielea acum.
„Acest rahat este un criminal și un violator de copii”, șuieră Cillian.
„Așa că poți pierde orice vinovăție ai putea avea.”
Se apropie, cu ochii înjunghiându-i în ai mei, în timp ce respirația îmi
vine rapid și superficial, cu privirea fixată pe înțepătura roșie chiar
sub vârful lamei la gâtul bărbatului.
„ Fă-o ”, mârâie Cillian. „Dacă vrei să cunoști monstrul care trăiește în
mine, atunci naibii de ...”
Atunci mă rup. Am sufocat un suspine, corpul meu tremurând și
convulsiv în timp ce lacrimile îmi inundă fața.
„ Nu pot !” Plâng. „ Nu pot pentru că nu sunt tu! ”
Gâfâi în clipa în care o spun, mâna mea liberă trântindu-mi gura, în
timp ce ochii mei se îndreaptă, îngroziți, spre ai lui.
Dar orice diavol a fost acolo înainte, mârâind la mine atât de plin de
răutate și venin, tot ce văd acum este el – Cillianul pe care îl cunosc.
„ Știu că nu ești ”, murmură el încet, trăgându-mi mâna și lama
departe de gâtul muribundului. „ Vino cu mine .”
Plâng și tremur în timp ce el mă conduce ușor până mă sprijin de un
zid de cărămidă la vreo trei metri distanță.
"Așteptați aici."
— Stai, Cillian...
Fără să clipească, Cillian se învârte, se întoarce cu pași pași spre
bărbatul care țipă și imploră și îi apucă un pumn de păr în față. Ochii
mi se umflă de groază când el smulge capul bărbatului pe spate.
Dintr-o singură lovitură, lama tăieturi îi deschid laringele.
Face totul cu ușurința, practica și nonșalanța de a comanda un
sandviș cu curcan pe secară.
Sfinte dracu'.
Cillian se lasă în cap, ștergând cu grijă lama de pe cămașa bărbatului
înainte de a o strecura înapoi în propria sa jachetă – în timp ce mă
dezbat dacă o să alerg până nu mai pot fugi.
Adică dacă mă pot mișca deloc.
Apoi se întoarce, iar eu sunt prins de perete de acei ochi verzi
pătrunzători. De pe buze îmi scapă un hohot de hohote, iar eu tresar
când el se îndreaptă spre mine și îmi apucă brusc bărbia în mână,
lovindu-mă de perete în timp ce mă forțează să mă uit la el.
„ Eu... nu voi spune ...”
„ Acesta sunt EU , Una ”, răspune el întunecat, cu vocea ca gheața
aburindă în timp ce ochii lui mă eviscerează. „Acesta este eu pe care
nimeni nu trebuie să-l vadă. Eu pe care nu vrei să-l cunoști. ”
Încă tremur de frică. Dar când mă uit în ochii lui, chiar și în spatele
măștii monstruoase care îi răsucește fața chiar acum, îl văd .
Cillianul pe care îl cunosc.
„Dacă o fac? Vrei să știi acea versiune a ta, adică?” cronesc.
Ochii lui Cillian se îngustează până la simple fante. „ Atenție ...”
„Ți-am pus o întrebare ”, scuip, apucându-l de încheietură.
„Și ți -am spus să fii ca...”
Tresește scurt când mâna mea se întinde și îi prinde ușor fața. Înghit
în sec, o lacrimă curgându-mi pe față în timp ce ochii ni se blochează.
"Vreau să te cunosc. Voi toți .”
— Îți promit, mârâie el. "Nu veţi."
„ Încearcă-mă .”
Mă înfior când ochii lui ard cu un foc verde care mă îngrozește și mă
captivează.
Asta mă sperie și mă face să alerg înapoi pentru mai mult, de fiecare
dată.
„Vei regreta asta”, murmură el.
"Să aflăm."
33
 CILLIAN
"AȘA M-AM NĂSCUT."
Înapoi la noi, Una stă pe podea lângă spătarul canapelei, înfășurată
într-o pătură și ținând în mână o cană aburindă cu ceai de plante. Sunt
lângă una dintre ferestre, care este deschisă o crăpătură, deschid și
închid Zippo-ul argintiu din mână, în timp ce vârful țigării strălucește
roșu.
Nu am vorbit prea mult de când a intrat în ceea ce a văzut mai
devreme.
Nu cel mai bun moment al meu.
Cu greu cel mai rău al meu.
Știu că ceva atârnă în balanță aici. Se uită la mine de parcă ar vedea
încă pe mine pe care îl cunoaște – bărbatul care pot să par a fi. Dar
masca a alunecat. Fațada a crăpat. Ea credea că știe întunericul din
mine înainte, dar acum, a văzut adevăratul diavol care trăiește sub
pielea mea.
Nimeni nu s-a uitat vreodată bine la asta și a rămas după aceea. Nici
măcar unchiul meu Lorcan.
Iau o lovitură lent de nicotină, scrâșnind din dinți în timp ce îmi trag
privirea înapoi spre Una.
„Sunt... diferit, Una. Știu că vezi un monstru...
"Eu nu-"
„Da, vrei. Pentru că asta sunt , mârâi eu încet. „Nu eram fiul pe care
și-l dorea tatăl meu. Dar eu eram cel de care avea nevoie , să aibă pe
cineva care să-i urce pe tron, din moment ce asta nu era în cărți
pentru fratele meu vitreg mai mare.”
Mă uit în altă parte, cu ochii care privesc în depărtare.
„La început, ei nu știau cu adevărat ce era cu mine. Eram fermecător
și îmi făceam prieteni, dar apoi îi răneam sau furam de la aceiași
prieteni, aparent fără a simți nici măcar o fărâmă de vinovăție sau
remușcare. Tatăl meu, tiran crud care era, era mândru de acest
comportament. A spus că este o dovadă a capacității mele de a fi rege
și că voi fi un lider puternic. Dar mai târziu, pe măsură ce am
îmbătrânit și violența din mine a devenit mai greu de stăpânit, el nu a
știut ce să facă cu mine. Nimeni nu a făcut-o.”
Sprânceana lui Una se prăbușește puțin, cu ochii ațintiți asupra mea
în timp ce ia o înghițitură de ceai.
„Atunci a intervenit Lorcan, fratele mamei mele. A văzut destul de
repede ce eram – sau cel puțin a crezut că a făcut-o. Și m-a ajutat să o
canalizez constructiv. Box, vânătoare... orice s-ar putea gândi să-mi
dea o ieșire pentru a elibera întunericul din mine.”
Până a văzut prea multe, adică .
„Este el...” înghite ea. „Încă mai trăiește?”
"Nu."
"Îmi pare atât de rău."
"Şi eu. Dar nu vorbisem de foarte, foarte mult timp când a murit.”
Sprânceana ei se împletește. "De ce nu?"
Maxilarul mi se strânge când privesc în altă parte. — Pentru că el
văzuse pe mine adevărat. A crezut că știe cât de rău este, dar apoi s-a
uitat bine la profunzimea adevărată a cât de diferit și de rupt eram.”
"Ce s-a întâmplat?" Ea tresări de îndată ce o spune. „Îmi pare rău, nu
este treaba mea...”
"Vrei sa stii?"
Ea clipește, uitându-se fix la mine în timp ce dă încet din cap. „Dacă
vrei să-mi spui, da.”
Nu știu de ce vorbim despre asta. Nimeni nu știe aceste lucruri despre
mine. Nici Neve, nici Eilish, nici măcar Castle.
Dar suntem aici acum. Ea a văzut deja o latură monstruoasă a mea pe
care puțini o au cu adevărat. Castle m-a văzut rău . A fost cu mine
când a ieșit sălbăticia. Dar Una a văzut o parte din mine în seara asta
pe care o țin ascunsă chiar și de Castle.
Bucuria tuturor . Fiorul absolut al uciderii.
Știu cât de entuziasmant a fost să distrug acele bucăți de rahat pe
aleea aceea în seara asta. Cunosc sentimentul de eliberare și fiorul
aproape senzual al comiterii de acte de violență care îmi aduce un
zâmbet sălbatic pe față.
Pe care ea a văzut.
Această femeie nu m-a văzut „furios” sau „nebun”.
M-a văzut la cel mai sociopat al meu – sângele picurându-mi pe mâini
și pe față, bucurie în ochi, îmbrăcat în moarte.
Și să ne bucurăm de asta .
Și totuși, ea nu sare într-un avion și nu se îndepărtează de mine cât
poate, așa cum a făcut Lorcan când m-a găsit într-o noapte. Ea nu țipă
sau se înghesuie de mine.
Ea încă stă aici. Ea se uită direct la mine. Ea vrea să cunoască
această parte din mine.
„Au fost acești doi băieți la școală care răspândeau zvonuri vicioase
și dezgustătoare despre sora mea.”
Ea se încruntă. "Tu ai o sora?"
„ A avut . Saoirse. Ea... a murit tânără.”
Fața Unei se prăbușește. — Îmi pare atât de rău, Cillian.
Dau din cap. „Oricum, acești doi ticăloși răspândeau minciuni despre
ea că lua bani pentru favoruri sexuale. A fost doar o prostie
prostească de adolescent. Dar asta…” Eu dau din cap. „A ajuns la
mine. S-a putred. Le-am dat o șansă. Le-am rugat să se oprească. Dar
când s-au dublat și s-a înrăutățit...”
Mă întorc să mă uit pe fereastră.
„Cillian...”
„I-am urmărit acasă într-o zi, i-am prins împreună într-unul dintre
acele tuneluri pietonale de sub șinele de tren și eu...”
Tăiați-le limba și ochii cu un creion, apoi i-a decapitat pe amândoi.
„I-a ucis.”
Unele detalii pe care nimeni nu trebuie să le știe.
„Lorcan m-a găsit imediat după ce s-a întâmplat și l-a împins dincolo
de limita lui cu mine.” mă încruntă. „A fost... dezordonat .”
Una înghite.
Îmi sting țigara și apoi traversez penthouse-ul către bucătărie. Îmi
spăl mirosul de fum de pe mâini și de pe față când o aud venind în
spatele meu.
„Ați menționat că ați învățat să o canalizați. Acea mânie din tine.”
Mă întorc, scoțându-mi bărbia și mâinile cu prosopul în timp ce mă
sprijin de blat.
„Cum faci? Canalizează-l, vreau să spun?
„Clubul, unul.”
Una se încremeni, gura i se subțiază.
„M-ai întrebat despre asta înainte.”
Ea își îndepărtează privirea. „Da, bine, nu trebuie să știu...”
„Ești primul, de fapt.”
Încet se întoarce să mă privească. "Ce?"
„M-ai întrebat să merg acolo și să leg fetele. Am fost la Club Venom
din când în când de când m-am mutat la New York. Dar nu am dus
niciodată pe nimeni într-o cameră privată până acum.
„ De ce eu ?” şopteşte ea ezitant.
— Pentru că arătai ca o pradă.
Se uită în jos la picioarele ei.
„Și pentru că am văzut cel puțin o sclipire a propriului meu monstru și
întuneric în tine”, mârâi încet.
Una mai bea o înghițitură de ceai.
„Ce mai faci? Ca priză?”
Maxilarul îmi strânge.
„Ai rănit oamenii, unul...”
Când tot nu răspund, i se strânge gura.
„Tatăl meu l-a durut...”
Nu sunt tatăl tău”, șuier. „ Nu sunt . Oamenii pe care i-am rănit... Mă
uit în altă parte. „Oamenii pe care i-am rănit merită.”
"Spune cine?"
„ Eu ”, mârâesc eu. „Bărbații ăia în seara asta? Pe lângă faptul că
erau al naibii de viol în serie, abuzau de gunoi asupra copiilor, au fost
și producători de bombe. Mă uitam la ce s-a întâmplat la nuntă.”
Ea tremură, trăgându-și pătura în jurul umerilor ei puțin mai strâns.
— Unii oameni merită să fie răniți, Una, murmur eu. „Și da, să mor.
Sunt monștri și apoi sunt monștri . Cu toții avem puțin din primul în
noi. Unii, mârâi eu, mai mult decât alții. Dar acesta din urmă?” Îmi
scrâșnesc dinții. „Aceștia din urmă nu au loc în societate.”
Respir încet, uitându-mă direct la ea.
„Tatăl meu a fost cel din urmă. Un adevărat monstru fără remușcări.”
De ce îi spun asta?
Nici măcar Eilish și Neve nu știu despre această parte a trecutului
meu. Nici Rose, fiica lui Saoirse pe care a fost forțată să o părăsească
cu călugărițele. Rose, care a crescut ferită de lume și de familia
Kildare pentru că o voiam în siguranță. Ea și cu mine nu suntem
apropiați, dar ne-am reluat acum că ea a crescut și s-a căsătorit. Dar
nici măcar ea nu știe povestea reală și completă a mamei ei.
Nimeni nu trebuie să știe această poveste. Și totuși, abia începe să se
prăbușească din gura mea către Una. De parcă mă simt obligat să-i
deschid fiecare colț întunecat al trecutului meu.
De parcă aș vrea ca ea să știe totul .
„Tatăl meu a fost un prieten .”
Ea se înţepeneşte. „Nu trebuie să...”
„El a abuzat sexual pe sora mea toți anii ei de adolescență. În cele din
urmă , a ieșit și a fugit cu un tip. Dar s-a întors nouă luni mai târziu,
însărcinată și singură, când bucata de rahat a abandonat-o. Tatăl meu
a făcut-o să renunțe la copil și a fost ultima picătură pentru ea.”
Privirea mea coboară.
„Și-a tăiat încheieturile în cadă. Și când m-am întors de la spital, unde
o dusesem în speranța zadarnică că va putea fi salvată, am găsit-o pe
mama mea, moartă de mâinile tatălui meu.”
Fața Unei devine albă. Ea își lasă cana jos și se îndreaptă spre mine
pentru a-mi lua mâna în a ei.
„Sunt... Cillian... îmi pare atât de rău.”
„Toți murim.” Privirea mi se întărește. „Dar încă nu era rândul ei. Așa
că i-am venit rândul . Încet."
Mâna ei coboară de pe a mea, groaza evidentă pe chipul ei.
Și tocmai așa, încă o dată, cineva a privit prea adânc. Cineva a privit
prea departe în întuneric.
Strângând din dinți, încep să mă îndepărtez – pentru a-i oferi spațiul
pe care sunt sigur că-i dorește între ea și monstrul pe care l-a văzut
cu adevărat acum.
Dar sunt oprit când brațele mici și flexibile îmi înfășoară mijlocul.
Când rama ei minuscul mă apasă, iar buzele ei moi mă sărută pe
spate.
„Nu cred că ești un monstru.”
„Atunci nu ai ascultat.”
„Simți ceva? Emoții?”
Tac un minut înainte să mă întorc. Brațele ei stau aproape în jurul
meu.
„Îi simt diferit față de ceilalți oameni. Când am rănit oamenii. Când îi
omor ”... ochii mei se uită adânc în ai ei... „nu există niciun regret. Nu
simt ce ar trebui să simtă o ființă umană când își ia o viață, chiar și o
viață proastă.”
Una își mestecă buza gânditoare. „Dar alte emoții?”
"Precum ce?
„Ca...” Obrajii ei se tentă de roz în timp ce privirea ei coboară. „Ce
simți când te uiți la mine?”
— Mai multe lucruri, răspund eu întunecat.
Ea tremură. "Ca…?"
„Ca... vreau să te feresc de lume. Ca și cum aș vrea să rănesc oamenii
care doresc să-ți facă rău.”
Fața Unei se înroșește în timp ce ochii ei se ridică spre ai mei.
„Ca și ideea ca cineva să-și pună mâna pe tine mă face să văd sânge
”, furăz eu.
Ea tremură. „Vrei să mă rănești?”
„Vreau să te eliberez .”
„Nu, vreau să spun...” Ea se mișcă, ochii ei aruncându-mi peste fața.
In cautarea. „Adică vrei să rănești – rănește -mă.” Ochii ei îi țin pe ai
mei. „Vrei să-ți provoci furia asupra mea?”
Nu există nicio ezitare.
"Nu. Doar în felul în care vrei să te rănesc.”
„Bine rănit?” şopteşte ea.
Dau din cap.
— Vrei să mă tai în un milion de bucăți mici?
Colțul gurii mi se ridică. "Nu."
"Bun."
Ea zambeste.
La fel și eu. Când ea se ridică să-mi ia fața, nu tresar atât de tare de
data asta.
„Bănuiesc că nu ești un monstru până la urmă.” Ea ridică din umeri.
„Îmi pare rău că ți-am spart bula.”
Rânjesc în timp ce îmi cobor gura la a ei și mă pierd în buzele ei.
34
 CILLIAN
DOAR CĂ, uneori, eu sunt unul.
Un monstru necesar. Un înger răzbunător al morții. O forță corectivă a
naturii.
Ca în seara asta, când sunt cel mai rău coșmar al lui Kevin Halcott.
" Te rog ... eu... "
— Cred că știi de ce sunt aici, Kevin.
Mă uit în jos la bărbatul corpulent în lenjerie intimă pe care tocmai l-
am târât din patul lui. Bărbatul cu sânge curgându-i pe bărbie, cu
groază în ochii lui plângători și fără dinți .
… În urmă cu aproximativ patru minute, când le-am spulberat pe toate
cu un ciocan.
„ Te rog… ”
— Câți, Kevin?
El plânge, cu chiloții udați de pipi, mai mult din acesta strângându-i la
genunchi. Și din anumite motive, asta mă enervează și mai tare. Se
sufocă, țipând și gâlgâind sânge în timp ce îl prind de o mână de părul
lui gras și cărunt.
„ Cum. La naiba. MULTI ?”
„Eu... nu știu! el suspine. „Nu știu ce vorbești...”
— Câți copii, Kevin?
Acolo. Iata. Privesc cu o foame grea cum se aprinde becul. În timp ce
mă privește cu un nou val de groază, realizând că acesta nu este un
coșmar, sau un caz de identitate greșită, sau un jaf.
Acea privire este Kevin realizând că păcatele trecutului său sunt pe
cale să se întoarcă și să-l omoare. În seara asta, chiar aici, pe
podeaua sufrageriei lui, plină de sânge și piș.
Monștrilor le place să se ascundă la vedere. Acesta s-a poziționat ca
îngrijitor. Un îngrijitor. Un umanitar dezinteresat, care primește
adolescenți captivanți abandonați de sistem, în casa sa de plasament
autorizată din Denver. Nenorocitul a fost chiar recunoscut ca un erou
local pentru întreaga sa viață de serviciu pentru a ajuta adolescenții
aflați în nevoie.
Adevărul oribil este că Kevin și-a folosit poziția de putere și poziția sa
de pilon de nerefuzat al comunității pentru a-și garanta un flux
constant de victime nevinovate.
Inclusiv Finn și Una.
Voi ucide și reputația lui Kevin în seara asta. Îi voi arde moștenirea
până la pământ în jurul cadavrului lui.
Când nu spune nimic, oft și scutur din cap. „Kevin, monștrii ca tine
știu întotdeauna numărul. Pentru că pentru tine, este o chestie de
putere. La bucăți de rahat ca tine, rănirea copiilor te face să te simți
puternic. Ca un om mare. Nu-i așa, Kevin?
„ P—te rog ! N-am vrut niciodată să rănesc...”
Râd rece. Apoi scot telefonul din buzunar, deschid camera video și
încep să filmez.
„O să te întreb din nou. Cum. Mulți."
Kevin își închide ochii în timp ce începe să plângă.
„Spune-mi și poate te voi lăsa să trăiești.”
O, minciunile pe care le spunem...
Se uită în sus la mine, o scânteie de speranță aprinzându-i în ochi.
„R—serios?”
"Desigur. Doar spune-mi. Și, te rog, zâmbește pentru cameră, Kevin.
Câți copii ai abuzat sexual în această „casă” de plasament din Iad?”
Începe să plângă, realizând că filmez.
„ Te rog ! Eu—sunt un om bun—”
El țipă crimă sângeroasă când îl dau cu piciorul cât pot de tare în
mingi, făcându-l să se dubleze și să vomite în timp ce cade în
băltoaica propriei sale urine care înmuiează covorul.
"CUM. MULTE .”
„T-treizeci și șase!”
tresare. Chiar și eu tresare.
Isus al naibii de Hristos .
Eu tremur. Și violența pe care o simt că se ridică în interiorul meu este
atât de crudă și atât de mare încât mă tem în mod legitim de
monstruozitatea care ar putea exploda din mine.
Dar doar pentru o clipă. După aceea, frica se transformă în încântare .
O să mă bucur de asta. Și o să-mi iau timpul.
„ Spune-o din nou ”, mârâesc eu. „Direct în cameră, Kevin.”
El plânge și se zvârcește pe pământ. „ Juri? Juri că mă vei lăsa să
trăiesc dacă...
„Nu vă poate afecta șansele, nu-i așa?”
Înghite în sec, dând din cap în timp ce sângele i se scurge din gura
zdrobită. "Bine! Bine! Treizeci și șase de copii!” Începe să plângă în
timp ce se uită în camera telefonului.
„Acum, spune-ne numele tău, vârsta, adresa și numărul de licență al
căminului tău de plasament.”
El enumeră totul, plângând și implorând iertare. Dar nu va găsi iertare
aici în seara asta. Nu de la mine.
Când am tot ce îmi trebuie, opresc înregistrarea și pun telefonul
deoparte. Voi găsi un program pentru a-mi edita sau a-mi masca
vocea mai târziu, înainte de a trimite asta la fiecare post de știri local
și național pe care îl pot.
Încet, mă întorc și îmi scot jacheta, drapând-o peste brațul canapelei
lui Kevin.
„T... tu... ai spus că mă vei lăsa...”
— Am făcut-o, dau din cap, scot în liniște o țigară din cutia de argint
și aprinzând-o. „Da, am spus asta.”
Apoi mă întorc și merg spre consola de-a lungul peretelui, unde am
așezat deja câteva lucruri din bucătăria lui Kevin.
Mai ales cuțite.
„Treizeci și șase ...” mârâi eu încet. Pielea mea palpită de ură și
violență.
Sângele îmi sfârâie ca moartea topită în timp ce dau cu degetul câteva
cuțite și apoi ridic satarul. L-am ridicat meditativ în mână, cu spatele
la Kevin.
— E un număr bun, Kevin. Mă întorc să-i arunc o privire peste umăr,
bucurându-mă de expresia confuză de pe chipul lui. „Un număr foarte
bun.”
„Eu... eu nu...” Ochii lui aterizează pe satarul din mâna mea când mă
întorc, învârtindu-l în degete. "NU!" El țipă. "Nu! Ai promis!! Balul de
bal...!”
— Treizeci și șase este numărul de bucăți în care te voi lăsa, Kevin.
„ Nu… ”
„Dar nu-ți face griji. Nu te voi lăsa să ratezi nicio distracție. Pot să
garantez că vei fi încă în viață până la numărul treizeci .
L-aș putea călușa. Dar vecinii sunt destul de departe și nu sunt prea
îngrijorat. De asemenea, o să savurez fiecare dintre țipete.
Au trecut puțin peste două ore când ies în sfârșit pe ușa din spate,
întorcându-mă pentru a arunca cartea de chibrituri pâlpâitoare din
mână înapoi în bucătărie. Gazul pe care l-am turnat peste tot prin casă
se prinde repede și expir încet, aprinzând un alt fum în timp ce
privesc cele treizeci și șase de bucăți ale lui Kevin Halcott și casa lui a
ororilor explodând în cenușă.
Mă încruntă, amintindu-mi brusc un ultim lucru. În buzunar, scot o
bucată de șervețele care conține degetul inelar al lui Kevin. Cu
îndemânare, scot inelul fals stupid de Super Bowl, îl arunc înapoi în
buzunar și apoi arunc degetul în flăcări.
Acum , sunt cele treizeci și șase de piese ale lui Kevin.
Privesc infernul furibund pentru o clipă.
Atunci am plecat.

E prima lumină când mă întorc în apartamentul nostru. În camera

noastră, o privesc pe Una dormind liniștit și profund, cu un mic
zâmbet curgându-mi buzele.
Ce mi-ai făcut, Una...
Las inelul pe noptiera ei. După un duș rapid, mă alunec în pat lângă
ea, învelindu-o în brațe. Ea se agită puțin, răsucindu-se și
deschizându-și somnoroasă ochii pentru a mă privi.
„ Bună, tu. ”
Mă aplec și o sărut ușor.
Una zâmbește și apoi se întinde leneș. „Tocmai te culci?”
„A fost ceva de care trebuia să mă ocup. Du-te înapoi la somn."
Ea rânjește în timp ce ochii ei se închid din nou. "Cât este ceasul?" Se
răsucește în brațele mele pentru a arunca o privire la ceasul de pe
noptieră.
Ea merge pe loc.
Aștept, lăsând secundele să treacă înainte ca ea să se întoarcă încet
în brațele mele. Fața ei este albă, buzele tremurând în timp ce ochii îi
cercetează pe ai mei.
„ Cillian ...”
— S-a terminat, murmur eu.
Ea îmi ține privirea încă un sfert de secundă, înainte de a se înfășura
brusc în jurul meu, strângându-mă strâns în timp ce plânge în pieptul
meu.
„ Nu trebuia. ”
„Dar o voi face mereu.”
Buzele ei se zdrobesc de ale mele în timp ce brațele mele o înconjoară
strâns.
Da. O voi face mereu .
35
 UNA
PSIHOPAT .
Mă simt aproape murdar să-l caut pe Google pe telefon, de parcă
chiar și citirea definiției, din motivele pentru care sunt, ar fi o
încălcare a încrederii sau o trădare de vreun fel.
Dar trebuie să știu. Trebuie să știu ce este el cu adevărat. Vreau să
spun că cuvântul a fost răspândit alături de numele lui de nenumărate
ori – asta a fost clar chiar înainte de a-l cerceta pentru a pune piciorul
în Club Venom. El a fost descris odată ca „genul de om care vrea să
privească lumea arzând pentru că îi place mirosul fumului”.
Dar asta l-ar face pe Cillian mai mult un agent al haosului sau al
anarhiei. Și nu este. El este meticulos de precis. îngrijit. Ordonat. Cred
că ar putea fi mai puțin să privească lumea arzând doar pentru a simți
mirosul de fum și mai mult „ar vedea lumea arzând pentru că i-a făcut
rău”.
Sau eu .
Tremur, reluând privirea calmă din ochii lui în acea noapte în care a
venit acasă atât de târziu cu acel inel fals de la Super Bowl pe care l-
am aruncat de atunci. Cum a privit atât de nonșalant, fără să spună
nimic trei zile mai târziu, când circuitul de știri se înnebunea despre
adevărul recent descoperit despre prădătorul care a condus o casă de
plasament în Denver atât de mult timp. Despre caseta de mărturisire
pe care o făcuse, în genunchi, în timp ce era plină de sânge.
Despre cum au fost găsite rămășițele sale în casa lui arsă în treizeci și
șase de bucăți diferite despre care detectivii spun că au fost tăiate
chirurgical.
Pe parcursul întregii știri, Cillian și-a băut în liniște cafeaua, fără să
clipească o dată.
O parte din asta mă sperie. Dar nu suficient pentru a alerga. Poate
pentru că nu înțeleg pe deplin ce înseamnă cu adevărat să fii el. De
aceea mă uit acum.
Psihopat: o persoană afectată de tulburare mintală cronică cu
comportament social anormal sau violent.
Eu inghit.
Un alt site oferă definiția ca: „o persoană cu o personalitate
psihopată, care se manifestă ca comportament amoral și antisocial,
egocentrism extrem și eșec de a învăța din experiență. Lipsa
capacității de a iubi sau de a stabili relații personale semnificative.”
Hmm. Acesta este... un fel de el. Dar cam nu. Amoral? Pot fi. Dar tot
ceea ce am văzut sugerează că este mai puțin „amoral” și mai simplu
că are propriul său set de morale și coduri. Antisocial? zambesc.
Uneori, sigur. Dar asta sunt si eu.
Egocentrism extrem? Ei bine, din nou, el are momentele lui acolo. Dar
„eșecul de a învăța din experiență” nu sună corect. În orice caz,
Cillian învață imediat dintr-o situație și își adaptează acțiunile în
consecință, cu o precizie aproape asemănătoare unei mașini.
, e ultima parte care mă încruntă cu adevărat .
„Lipsa capacității de a iubi sau de a stabili relații personale
semnificative.”
Nu știu despre dragoste. În afară de fratele meu, dragostea geamănă
pentru Finn, nu am știut niciodată ce este dragostea.
Adică, îmi place Cillian. Îmi place să fiu cu el. Aștept cu nerăbdare să-l
revăd când ne despărțim și, de obicei, mă gândesc la el în mod
constant. Îmi face plăcere să învăț ce îl face să treacă, ce îi place și ce
nu.
Îmi plac lucrurile pe care le facem, felul în care mă atinge. Și felul în
care până și atingerile non-sexuale sau agresive par să facă ceva să
dea un clic în pieptul meu și să-mi facă inima să se umfle.
Asta este dragostea? Nu știu.
Știu totuși care este această căsătorie. Așa cum știu că avem o dată
de expirare în doar câteva luni, în care va trebui să las toată această
nouă viață și această nouă familie în urmă și să dispar din nou.
Cel puțin, asta a fost afacerea inițială. A fost ideea mea , de dragul lui.
Acum, acel plan sună oribil.
Nici eu nu știu ce înseamnă asta.
Dar știu , oricum ai descrie relația dintre Cillian și mine, este
„semnificativă”, dacă nu altceva. Cel puțin pentru mine.
Așa că ia asta și dă-te dracu’, domnule dicționar.
Poate Cillian este un adevărat psihopat de manual. Sau poate că a
fost grav rănit și a învățat să facă față acestor daune în moduri
violente. Dar chiar dacă el este un psihopat, există o fâșie subțire de
umanitate care trece prin el. Știu asta, pentru că am văzut-o și am
simțit-o.
Deci acolo voi sta. Înfipt în siguranță în întunericul lui.
"Gata de plecare? Nu vreau să întârzii când Dimitra găzduiește cina în
familie.”
Sar, gâfâind de șoc în timp ce el mă tresări. Închid rapid fila de
browser pe care o aveam deschisă, sperând că Dumnezeu nu a văzut
ce căutam. "Sigur. Sa mergem."
„Apropo, sunt capabil de relații personale.”
Mă încremenesc, cu fața stacojie.
„Sunt... Îmi pare rău, nu am fost...”
„Ai fost curios.” El ridică un umăr. „În regulă, am înțeles. Eu însumi
m-am uitat la fiecare definiție. Am vorbit cu vreo cincizeci de psihiatri.
Cei mai mulți dintre ei mă clasifică drept psihotic, cel puțin într-o
anumită măsură. Dar... Ride din nou din umeri, ochii lui arzând
înfierbântați în ai mei. „ Sunt capabil de relații personale.”
Zambesc. "Știu. Văd cum ești cu Neve și Eilish, și Castle și...
„ Tu .”
Roșesc în timp ce ridic privirea la el. Buza mi se prinde de dinți,
înainte ca încet, ochii să coboare în partea din față a pantalonilor lui,
la egalitate cu locul unde stau pe canapea.
Ceva... murdar îmi trece prin cap. Ceva care îmi face pulsul să bată,
iar coapsele îmi strâng împreună.
Ceva pe care mi-am dorit – cu adevărat, cu adevărat – să încerc din
noaptea în care a ieșit să omoare monstrul din trecutul meu. Pentru
că, cu acea bucată de rahat dispărut... parcă aproape că blocul din
mine se prăbușește.
Trebuie sa stiu.
Trebuie să știu dacă sunt stricat pentru totdeauna în această privință.
Îmi arunc repede privirea către ai lui în timp ce mâna mea se ridică
pentru a-mi agăța degetele în catarama curelei lui. Sprâncenele lui se
arcuiesc în timp ce își aruncă privirea spre mine.
„Ce faci, mai exact?”
În miezul meu se acumulează căldură, împreună cu o anxietate
nervoasă. Încep să-i desfac cureaua, apoi nasturele pantalonilor
negri. Apoi încep să-i trag fermoarul.
Mâinile lui aterizează pe ale mele când încep să-i dezlipesc pantalonii.
„Una…”
Înghit în sec când ridic privirea la el. "Lasa-ma sa fac asta."
I se încruntă sprâncenele. „N-ai de ce să demonstrezi la naiba...”
„Poate nu pentru tine. Am ceva de dovedit mie însumi.”
Se încruntă. „Una, chiar nu trebuie să faci asta.”
„Dar vreau ” , șuier, adrenalină și dorința să alerg prin mine în timp ce
încep să-i împing pantalonii în jos. Bulbirea de rău augur din slipul lui
îmi face pulsul să sară, degetele îmi tremură când se strecoară în
talie.
Gâfâi în timp ce el îmi prinde maxilarul, ridicându-mi fața spre a lui. „
Ascultă ...”
„Nenorocitul ăla a luat ceva de la mine”, scuip, cu dinții fulgerând. „Și
acum, a dispărut. Pentru totdeauna. Și o vreau înapoi .”
Ceva se schimbă în fața lui. Vede întunericul învolburându-se în ochii
mei, vede foamea și nevoia crudă de a trece peste asta. Încet, el dă
din cap.
„Cu tine, știu că mă pot opri oricând dacă trebuie să fac cu seiful
nostru...”
„Nici o vorbă sigură”, mârâie el îngrozit. „Nu cu asta. Opriți înseamnă
că ne oprim. Fara jocuri."
Îmi mușc buza, dând din cap. Apoi privirea mea se întoarce la slipul
lui. Căldura bate în mine când încep să dezlipesc talia mai jos, din ce
în ce mai jos, din ce în ce mai jos, dezvăluind urmă de păr întunecat
pe abdomenul lui canelat.
Apoi baza groasă a lui. Și apoi, cu o ultimă tragere, cocoșul lui greu
se eliberează, clătinându-se chiar în fața feței mele.
Și nu mi-e frică .
Este un fior – o grabă de la realizarea că pot face asta. Că pot lua asta
înapoi.
Întind mâna, aproape tremurând, în timp ce îmi încolăc degetele în
jurul penisului lui și mă aplec încet înăuntru. Îmi ud buzele, uitându-
mă la el în timp ce îi sărut încet coroana umflată. Maxilarul lui Cillian
se strânge, cu ochii în flăcări. Mă împing mai mult, lăsându-mi gura să
se deschidă în timp ce las capul catifelat să-mi alunece în gură. Limba
mea dansează peste vârf, gustând o dulceață sărată.
Îmi place asta.
imi place mult asta .
Geme în timp ce îmi deschid maxilarul mai larg, ducându-l mai adânc
în gura mea. Nu există flashback-uri de care eram îngrijorat. De fapt,
nu există nimic în afară de el și eu și această intimitate. Mă scânc,
scoțându-l cu limba în timp ce îmi mișc capul în sus și în jos, cu
obrajii scobiți. Senzația de umflare și întindere a penei lui mari în
interiorul gurii mele este dincolo de palpitant.
Mă retrag cu un pop umed, mângâindu-l în timp ce dorința îmi
răcnește prin vene. Ridic privirea spre el, arzând de ferocitatea din
ochii lui.
„Eu...” roșesc.
Cillian ridică o sprânceană. "Spune-mi."
„Eu... ai putea, adică...”
„Putem opri orice...”
„ Vrei să-mi tragi gura ?”
Camera tace, dar pentru pulsul meu. Aproape că mi-e teamă că voi
vedea judecată sau dispreț în fața lui. Dar când în sfârșit îmi forțesc
privirea înapoi spre el, nu o fac.
Văd foame. Dorință crudă. O poftă primitivă, agresivă.
„ Una …”
„Știu că mi-ai văzut istoricul căutărilor. Știi cele mai întunecate părți
din mine. Și îți spun, te rog , asta vreau. Vreau ca tu sa-"
„Vrei să-mi trag gura asta drăguță până când îmi golesc bilele în
curvă mea bună?”
Oh. LA DRACU. Da .
El știe la ce îmi doresc. Și îmi place că el știe. Așa cum îmi place că el
știe că nu vreau o versiune PG, Disney, agresivă sau hard.
Îl vreau vicios .
Mâna lui alunecă în spatele părului meu. Tremur de nerăbdare. El îl
strânge strâns, iar eu gemu în timp ce îi văd penisul cum se umflă și
mai mult.
„Fii o fată bună și înghite- mi nenorocitul de penis.”
El împinge, împingând capul bombat pe lângă buzele mele în timp ce
eu scâncesc. Adrenalina și pofta explozivă îmi răcnesc în urechi și îmi
furnică pielea în timp ce Cillian îmi împinge brusc pula uriașă adânc în
fundul gâtului. Gag, dar când se trage înapoi, îmi ridic mâna și îmi
înfig unghiile în șolduri, oprindu-l.
„ Fata rea… ”
Gem în timp ce el se trage înapoi doar pentru a-și trage drumul înapoi
înăuntru. Șoldurile lui bat cu putere, penisul lui umflat trecând pe
lângă buzele mele umflate și peste limba mea pentru a se îngropa în
gâtul meu. Ochii mei lăcrimați, saliva și precum picură pe penisul lui
și pe bărbie când mă uit în sus la el.
Lăsându-l să mă folosească .
Vreau ca el. Pofta de ea.
Incredibil de umed din cauza asta.
„Desfă-ți naibii de picioare.”
scânc în timp ce o fac.
„Acum arată-mi cum se joacă o curvă lacomă cu păsărica ei
dezordonată, în timp ce ea își face gura.”
Este jenant cât de repede îmi împinge mâna între picioare sub fustă și
îmi îngroapă în chiloți. Tremur în clipa în care degetele îmi găsesc și
mă rostogolesc peste clitoris, deja atât de aproape . Mă scânc,
sufocându-mă și pufnind în timp ce saliv peste pula lui, jucându-mă
fără rușine cu mine însumi, în timp ce sunetele lascive și umede
umplu camera.
Abdominalii lui Cillian se îndoaie, penisul îi pulsa în timp ce geme. Îmi
strânge părul strâns cu ambele mâini, împingând agresiv în timp ce
îmi ia ceea ce ne dorim amândoi din gură.
Mă apropii și mai mult, degetele mele sunt neclare pe clitoris. Și când
geme că va veni, îmi pierd orice control. Încă mă frec în timp ce îmi
smulg gura de lângă el, mângâindu-l repede în timp ce mă uit în ochii
lui cu o față de poftă pură.
„ Vino după mine, domnule ”, scâncesc, privind verdele veninos din
ochii lui transformându-se în foc de smarald. „Vino în gura mea. Vino
pe fața mea... Domnule .”
Cu un mârâit, mă apucă de păr și își îngroapă penisul adânc în gâtul
meu. Împinge o dată, de două ori, apoi brusc, răcnește. Mă plâng,
înghițind cu nerăbdare jeturile fierbinți ale esperma lui care îmi inundă
gura. Apoi se retrage și se mângâie, iar eu vin brusc și eu, frecându-
mi clitorisul în timp ce esperma lui îmi stropește buzele, bărbia și
obrajii.
Abia mi-am reușit să-mi trag răsuflarea, când, dintr-o dată, Cillian mă
împinge pe canapea. Mă scânc în timp ce el îmi smulge bluza,
împrăștiind nasturi. Îmi smulge sutienul în jos, iar eu strig în timp ce
gura lui coboară la sânii mei, dinții lui mușcându-i și trecând peste
sfarcurile mele sensibile.
Îmi împinge brusc coapsele, iar eu tresar când simt metalul rece al
unei lame lângă coapsa mea. Cuțitul îmi taie chiloții, zdrobindu-i
înainte ca, brusc, îl simt fierbinte, tare și mare chiar la deschidere.
Gura lui se zdrobește de a mea, fără să bage în seamă cum este încă
la margini. Și într-o mișcare rapidă, el umple păsărica mea
nerăbdătoare cu fiecare centimetru din penisul său.
Țig, ținându-l cu ghearele, cu picioarele prinse în jurul taliei lui, în
timp ce Cillian continuă să mă tragă ca pe o păpușă de cârpă . Mâna
lui mă înfășoară în jurul gâtului, strângându-mă în timp ce mă trage cu
brutalitate la un centimetru din viața mea.
„ S-ar putea să fiu rupt, Una...”
Cuvintele îmi răsună la ureche în timp ce mă pierd în el, simțindu-l că
preia cu totul controlul, revendicând fiecare parte din mine.
„Dar niciodată nu m-am simțit mai fix decât atunci când sunt cu tine.”
Ochii ni se blochează, buzele la un centimetru distanță. Respirând
unul în aerul celuilalt. Înecându-se în intimitate.
Avariate și rupte împreună.
Când încep să vin, buzele mele le găsesc înfometate. Îl simt
prăbușindu-se peste margine cu mine, mârâind în gura mea, în timp
ce penisul lui perfect se lovește de mine la fel de brutal și de rău pe
cât îmi doresc, până îi pot simți cum se revarsă în mine.
„ Niciodată nu m-am simțit mai fix, ” îi șoptesc la ureche în timp ce
brațele și picioarele mele se înfășoară strâns în jurul lui.
Poate că e un monstru și un psihopat. Poate că suntem cu toții, puțin.
Dar poate două bucăți rupte se pot potrivi împreună pentru a fi din
nou întregi.
36
 UNA
„HM, DA, SALUT.”
Callie ne așteaptă când ușile liftului se deschid spre intrarea din față
plină de farmec către moșia Drakos. Am văzut ceva bogăție în acest
oraș. Adică penthouse-ul turnului cu ceas al lui Cillian trebuie să fie în
tărâmul celor opt cifre. Ca să nu mai vorbim de uimitoarea piatră
brună cu cinci etaje din Upper East Side sau de superbul penthouse
din sticlă al lui Neve și Ares din partea de vest.
Dar toți palid în fața acestui loc: un conac englezesc adevărat, sincer
față de Dumnezeu, în stil georgian, mutat cărămidă cu cărămidă din
peisajul rural englezesc în vârful unei clădiri de patruzeci de etaje din
Central Park South. Douăsprezece dormitoare, de două ori mai multe
băi, teren uniform , cu două piscine, grădini îngrijite și un teren de
tenis.
Ar fi obscen dacă nu ar fi făcut atât de frumos și de bun gust.
Când ieșim din lift, Callie îmi zâmbește cu o sprânceană ridicată.
— Da, Calliope? mormăie Cillian, cu brațul în jurul taliei mele. "Ce
este?"
— Ei bine, doar că cina a început acum zece minute.
„A fost trafic.”
Ochii lui Callie coboară spre eșarfa din jurul gâtului meu.
„ Eșarfă grozavă , Una.”
Roșesc profund. Ea rânjește. „ Ei bine, atunci ”, chicotește Callie.
„Cina este așa.”
Ne îndreptăm prin casa opulentă până ne apropiem de sunetele de râs
și conversații care vin din sala de mese formală. Cu toate acestea,
înainte de a interveni după Callie, Hades se strecoară. Își drese glasul
și închide ușa în urma lui.
„Aș putea, uh,” se încruntă el, aruncându-i o privire la Cillian. „Aș
putea să o împrumut pe Una pentru o secundă? Singur?"
"Nu."
Îmi mușc un zâmbet la nota posesivă care mârâia feroce din vocea lui
Cillian.
Hades zâmbește. — Hai, Cill, nu e așa. Trebuie doar să-i spun...”
„Atunci ce mai aștepți?”
Chicotesc în timp ce Hades oftă. „La naiba, bine. Stai, pentru tot ce-mi
pasă.”
„Mă bucur că suntem pe aceeași pagină.”
Hades își dă ochii peste cap și se întoarce spre mine. „Voiam doar să
spun că am fost puțin înțepător cu tine.”
Adică, el are, da. Dar e bine. Sunt un străin și da, tatăl meu aproape că
și-a ucis fratele. Înțeleg.
— Hades, îl asigur. "Totul este bine."
"Nu. Adică, pot fi un prost. Bine, sunt un fel de prost.”
„ Un fel de …?” mormăie Cillian.
Hades îl ignoră, împingându-și părul întunecat pe spate de la ochii lui
albaștri. „Am fost supărat înainte, când nenorocitul de chestia aia i-a
ieșit aproape în fața lui Neve la recepție. Și, din această cauză, am
vorbit pe loc.” Zâmbește ironic. — Tu nu ești tatăl tău, Una.
Întind mâna și îi strâng mâna, ignorând mârâitul cu fălcile strânse din
partea lui Cillian când o fac.
„Să începem din nou, da?”
Hades rânjește. "Perfect. Jur, nu sunt un prost tot timpul.”
„Asta trebuie să fie dezbătut”, murmură Cillian sumbru, smulgându-
mi mâna înapoi de pe Hades. „Acum, dacă ne-am sărutat cu toții și ne-
am împăcat... cred că probabil că toți murim de foame.”

DE FAPT, ESTE prima mea „cina în familie” la casa Drakos. Dar, în ciuda
nervilor mei, și poate parțial din cauza că Hades a curățat aerul în
prealabil, totul este perfect minunat .
Râd și beau vin cu Neve, Eilish și Callie. Ne batem la o poveste pe
care Ares ne spune despre Hades care ținea gustări sub pernă când
erau copii. Dimitra, pe cât de super intimidantă este, în ciuda staturii
ei mici, face un toast mare pentru Cillian și pentru mine, implicând
atât un proverb grecesc despre vin și miere, cât și ceva despre
„dragoste și bebeluși”.
Da, ușor acolo, Dimitra.
Vine chiar să mă îmbrățișeze și să-mi spună cât de bucuroasă este că
fac parte din această familie acum, care când mă gândesc la asta este
poate prima dată când aud asta în viața mea.
Îmi sprijin capul de umărul lui Cillian, mâinile noastre strânse în poala
lui și zâmbesc la toată dragostea și familia din jurul meu.
Viața este destul de grozavă.
TOȚI FRAȚII și Castle – care ar putea fi la fel de bine un frate Kildare –
coboară cu noi cu liftul după cină. Cu toții încă mai râdem de o glumă
pe care a făcut-o Hades când ne prăbușim pe ușile din față în Central
Park South.
Ares sufă, întorcându-se să arunce privirea spre clădirea de peste
strada laterală din colțul pe care se află clădirea lui Drakos. Cealaltă
clădire are deasupra o macara uriașă, completată cu o minge uriașă
de demolare, precum și schele și grinzi goale de fier.
„Toată rahatul acesta trebuia să fie terminat acum trei luni”, mormăie
el, făcând semn furios către construcție. „Vreau să spun că Ya-ya nu
are nevoie să audă aceste prostii zi de zi.”
Frumosul Aston Martin al lui Neve oprește la colț, iar un șofer cu valet
iese din cap cu un gest rapid din cap.
Callie rânjește, învârtindu-se spre Neve. „Bine, mai întâi, poți să spui
complet nu. Dar-"
„ Da , Callie”, râde Neve. „Îl poți conduce. Fă-l să faci o tură prin parc
sau ceva de genul ăsta.”
Ares geme în timp ce surioara lui strigă și o îmbrățișează cu
înverșunare pe Neve. „Doamne ajută pe pietoni și pe alți șoferi.”
Ceilalți dintre noi încă vorbim și râdem în timp ce Callie sare spre
mașina parcată la colț.
Totul după aceea se întâmplă cu încetinitorul.
Aud un pop plictisitor, îndepărtat . Sunt vag conștient de Castle care
urlă și se împinge pe lângă toată lumea, zvârnind spre locul în care
Callie rânjește și făcând un mic dans al victoriei lângă ușa deschisă
din partea șoferului a lui Aston Martin.
Se aud țipete în timp ce el se lovește de ea, apucând-o de mijloc și
smulgând-o din picioare în timp ce se rostogolește pe spate, lovind
de capota unui taxi care țipă până la oprire.
… La fel cum mingea de demolire care atârna de macara deasupra nu
acum patruzeci de secunde zdrobește mașina lui Neve în stradă cu
sunetul unei bombe care exploda.
37
 CILLIAN
„ORAȘUL NEW YORK se zguduiește astăzi de o defecțiune mecanică la
un șantier din centrul orașului, care a lăsat trecători zguduiți și o
mașină sport de lux aplatizată sub o minge de demolire. Directorul
regional al FBI New York City, Shane Dorsey, a lansat o declarație
conform căreia, în timp ce Biroul analizează rapoartele despre o
explozie care ar fi putut trimite mingea de nouă tone să se
prăbușească în Central Park South, el nu crede că acesta este un act
de terorism. . Directorul Dorsey a menționat, de asemenea, în
declarația sa că, deși accidentul a avut loc în imediata apropiere a
casei faimoasei familii Drakos, Biroul consideră că acesta este un
eveniment izolat, fără legătură cu acea familie sau presupusele sale
legături criminale. Directorul Dorsey a continuat să-i asigure pe new-
yorkezi că defecțiunea macaralei care a cauzat ruperea cablului cu
bile de demolare a fost rezultatul unei mașini prost întreținute și nimic
mai mult. Nimeni și nimic, cu excepția mașinii de lux, nu a fost rănit în
timpul evenimentului.”
Opresc televizorul cu o lovitură cu degetul mare pe telecomandă,
strângând maxilarul. Important este că nimeni nu a fost rănit. Sau cel
puțin, nu rău. Castle îi va fi greu să se aplece puțin din cauza loviturii
pe care a luat-o în spate împotriva taxiului. Dar va fi bine. Callie este
bine, de asemenea. Toata lumea este.
Sincer, pentru a nu ignora super-viteza și hiperconștientizarea
situațională a lui Castle, căpitanul America, este un miracol că nimeni
nu a fost rănit.
Mai ales că nu există nici un fel al naibii de a fi un accident.
Macaraua era mult prea extinsă, ieșind peste stradă, astfel încât să
poată fi chiar peste acel colț. Se auzi un zgomot, ca o mică explozie,
care, evident, a tăiat cablul și siguranța.
Și mingea a fost mult prea precisă când a aterizat direct pe mașina lui
Neve.
Din toate aceste motive, văd al naibii de roșu . Da, toată lumea e bine.
Dar am terminat de așteptat să văd cine va fi rănit următorul.
În biroul meu, mă întorc către Dorsey. E bine să ai prieteni în locuri
înalte, o să spun.
"Mulțumesc."
El dă din cap. "Pentru puțin."
Asta a fost cartea mea „frumoasă”. Acum vine cel mai greu.
— Cine dracu’ vine după familia mea, Jack.
Expiră încet. "Nu știu. Dar am o echipă...”
„Este el ?”
Îmi ține privirea rece. „Cillian, îți spun eu. Seamus este al naibii de
mort ...
Ușa biroului se deschide brusc, iar Hades intră.
Mă uit la el. "Vă pot ajuta?" șuier înghețat printre dinții strânși.
„Da,” se răstește el. „Aceasta a fost nenorocita mea de soră care
aproape că a fost transformată într-o nenorocită de clătite. Deci da,
Cillian, poți să mă ajuți să-l găsesc pe nenorocitul care este
responsabil pentru asta, ca să-i pot smulge capul.
Zâmbesc întunecat și dau din cap către un loc liber pe una dintre
canapele. „Ia loc, Dumnezeule Iadului.”
Când o face, mă întorc la Dorsey. "Spuneai?"
Oftă. „Cillian, Seamus a murit .”
„Atunci cine dracu’ încearcă să-mi omoare familia!” răcnesc, trântind
cu pumnul pe marginea biroului atât de tare, încât sticlele de pe
căruciorul barului de peste cameră zgâie. „Aceasta a fost mașina lui
Neve. Ea era ținta. Așa cum ea a fost ținta la recepție, când
nenorocitul de prăjitură cu tematică O'Conor cu glazură roșie sânge și
— în cazul în care ai uitat — o replică a nenorocitului lui de tatuaj i-a
explodat în față . Și astăzi, această violență aproape că a ucis-o pe
Callie, posibil și pe Castle.”
— Uite, mormăie Dorsey. „Știm că Seamus a avut adepți și grupări –
atât înainte, cât și în timp ce a fost încarcerat. Fani. Femeile care au
vrut să-l tragă. Adică, vorbim de niște prostii serioase de la dracu lui
Manson. Dar, băieți, mârâie el, aruncându-ne fiecăruia dintre noi o
privire dură pe rând. „Faptele sunt fapte. Tipul e pe cât de mort
devine.”
Hades bate cu degetele pe marginea canapelei, scrâșnind din dinți.
„Atunci pe cine dracu a auzit Una la telefon?”
Dorsey scutură din cap. Este o fantomă , puștiule. E al naibii de mort
și îngropat...
„Atunci să dezgropăm naibii și să ne asigurăm.”
Atât Dorsey cât și cu mine ne întoarcem către Hades. Dorsey pare
confuză și poate puțin îngrijorată. Eu doar zâmbesc, pentru că, ei
bine, sunt un psihopat, nu-i așa?
„Nu vorbești serios.”
Dorsey se întoarce să mă privească, aşteptându-se să fiu de partea lui
cu asta. În schimb, doar ridic din umeri.
„L-ai auzit pe Dumnezeul Iadului. Unde este mormântul ăsta?

LA PERIFERIA luxului Montclair, din New Jersey, Dorsey scutură din cap
în timp ce stăm cu toții în biroul alb curat de examinare medicală al
unității FBI. Ne uităm la cutia metalică de pe masa de autopsie din fața
noastră, care conține rămășițele lui Seamus O'Conor.
Sau cel puțin ar fi al naibii de bine să-i conțină rămășițele.
Tot ce am văzut înăuntru au fost rămășițe pete care erau în mare parte
oase – ceea ce a fost curios, având în vedere că Seamus a fost în
pământ doar de câteva luni. Corpurile nu se descompun atât de
repede.
Dar apoi Dorsey a explicat că, deși o înmormântare este politica FBI,
nu este chiar o înmormântare frumoasă . Sicriele metalice au fante în
părțile laterale, iar cadavrele sunt înfășurate în pânză înmuiată într-un
acid chimic - ambele menite să accelereze viteza de descompunere.
"Cât mai?"
Dorsey se întoarce spre mine și apoi își verifică ceasul. "Nu de mult."
El dă din cap printr-un perete de sticlă spre locul unde doi tehnicieni,
cu echipament alb de laborator, efectuează niște teste ADN pe mostre
pe care tocmai le-au luat din această cutie.
Ca la un semnal, o lumină devine verde în cealaltă cameră. Tehnicienii
se îndreaptă spre mașină și încep să studieze cu atenție un tipărit de
date.
"Vedea?" Dorsey dă din cap. „Mortă ca dracului...”
Unul dintre tehnicieni se grăbește brusc și deschide ușa dintre sala
de examen și laborator. Își scoate masca de pericol biologic, cu fața
îmbujorată. Sprâncenele îi sunt încruntate de confuzie.
„Cum arătăm?” Dorsey mormăie.
Bărbatul se încruntă. — Îmi pare rău, domnule director, dar cred că
trebuie să fie o greșeală.
Pulsul începe să-mi bată. Maxilarul îmi strânge.
Dorsey arcuiește o sprânceană. "Scuzați-mă?"
— Suntem siguri că avem sicriul potrivit, domnule director?
Jack îmi aruncă o privire nervos înainte de a se întoarce la tehnicianul
său. „Bineînțeles că facem naibii.” El împinge cu degetul în cutia de
metal, care are atât numele complet al lui Seamus, cât și numărul
terenului său de înmormântare șablonate pe o parte. "Vedea?"
— Doctore Lee, se încruntă Dorsey. „Sunt confuz ce...”
„Ce dracu a spus testul tău ?”
Doctorul se uită nervos la mine, apoi la Dorsey, care înghite și dă
repede din cap. Dr. Lee își drese glasul.
— Ei bine, nu știu ce să-ți spun, dar acesta nu este Seamus O'Conor.
Podeaua cade.
O naiba .
„Nu este nici măcar un cadavru masculin.”
Deci unde dracu este Seamus O'Conor?
38
 UNA
„UNDE mergeți la cină?”
Tremur când Cillian merge în spatele meu în oglinda din dressing și
se aplecă să-mi sărute ceafa.
Mă îmbrac să merg să iau cina cu Gail, fostul doctor Thompson,
despre care am vorbit când ne-am întâlnit acum câteva săptămâni.
Știu că vor apărea niște lucruri dureroase — tatăl meu, Finn — dar
oricum sunt entuziasmat.
— Locul ei, de fapt.
„Și unde e asta?”
Zâmbesc indulgent, întorcându-mă în brațele lui. A fost mai rezervat și
mai îngâmfat decât de obicei în ultimele zile, încă de la accidentul
înfiorător din fața clădirii familiei Drako.
„Se întâmplă ceva sau ești doar deosebit de posesiv în această
săptămână?”
Cillian mormăie, cu sprânceana încruntă. Buzele lui se curbesc ușor.
„Oamenii pe care îi iubesc aproape că s-au transformat zilele trecute
în clătite. Încă mă gândesc la asta.”
Oameni pe care ii iubesc .
Îmi mușc buza.
Mă întreb dacă fac parte din acel grup.
„Este în SoHo. Nimic superficial. Strada Greene numărul trei-oh-trei,
dacă vrei să o urmărești,” chicotesc.
Se încruntă, cu roțile de viteză întorcându-se în capul lui. „Cred că
chiar cunosc clădirea aia.”
"Serios?"
El dă din cap. „Da. Compania de construcții a lui Dominic Farrell a
făcut acel loc.” Cocoșurile din sprânceană. „Este o clădire frumoasă
.”
— Ei bine, cred că Gail are bun gust.
„Aceasta este o clădire scumpă .”
Îmi dau ochii peste cap. „Îmi pare rău, o acuzi de ceva?”
Zâmbește, clătinând din cap. „Doar să fac observații, asta-i tot.” Mă
sărută langouros înainte să se întoarcă să se îndepărteze cu pași
mari. „Oh, a mai rămas ceva în camera de oaspeți pe care ai vrut să-l
păstrezi? M-am gândit să șterg restul și să-l dau lui Goodwill sau așa
ceva.”
Îmi rezist impulsului de a zâmbi la ideea unui psihopat criminal ucigaș
care dă lucruri caritabile.
Evident, dorm permanent în dormitorul lui Cillian... al nostru acum. La
fel cum am partea mea din dressing, unde îmi păstrez toate hainele.
Dar sunt câteva lucruri care au venit din vechiul meu apartament și
alte haine pe care Cillian mi le-a luat când am ajuns prima oară aici –
mai ales hanorace și pantaloni de trening aleatoriu – de care pur și
simplu nu le port sau nu mai am nevoie.
„Nu, e în regulă. Orice poate merge acolo.” Îmi mușc buza înainte să
mă întorc. — Hei, de fapt, Cillian?
Își dă capul pe spate după colț. „Da?”
„Voiam să te întreb despre ceva.”
Se încruntă și intră înapoi în dulap. „Da?”
— Caietul ăla de schițe al lui Finn, spun eu încet. „Îți amintești
desenul care avea numele meu pe el, cum ar fi, el l-a desenat pentru
mine?”
Cillian zâmbește în liniște, apropiindu-se pentru a-mi prinde fața. „Îmi
amintesc. Cu balaurul și nuferii cu Ceea ce nu te omoară în vârf.”
Dau din cap, înghițindu-mi nervii. „Da, ăla. Mă gândesc să-l fac ca
tatuaj.”
Sprânceana i se arcuiește. "Oh?"
Dau din cap.
"Unde?"
"Spatele meu. Ca, tot spatele meu.”
Îi privesc mintea învârtindu-se în timp ce se gândește la asta. „Peste
cicatricile tale.”
„ Da .”
Nu m-a întrebat niciodată despre ele și nu i-am spus niciodată cum le-
am obținut. Dar din felul în care îl surprind uitându-se la ei cu furie în
ochi uneori, e evident că știe că sunt de la tatăl meu.
— Cicatricile tale fac parte din ceea ce te face să fii , Una, murmură el
încet.
"Știu."
„Când mă uit la ei...” ochii i se întunecă. „Știu că sunt de la el.”
Imi inchid ochii. Cillian îmi îmbracă fața, sărutându-mi vârful capului
cu un fel ciudat de tandrețe.
„ De aceea mă încrunți la ei”, mârâie el . „Nu pentru că cred că te
strică pe tine sau pe frumusețea ta în vreun fel. Dar pentru că mă fac
să mă gândesc la un moment în care ai fost rănit, iar eu nu eram acolo
să stau în fața ta.
Mă aplec în vârful picioarelor, sărutându-l mai întâi încet, apoi mult
mai tare, înainte de a mă îndepărta.
„Și te iubesc pentru asta...” Gura mea se închide. Am ochii mari de
groază. „Eu... oh... nu asta am vrut să spun...”
"Tu?"
Înghit în sec, privind în altă parte. „Cillian, nu am vrut să spun...”
"Tu."
La naiba .
„Da,” răstesc eu, întorcându-mă înapoi spre el și ridicând din umeri
„Da, te iubesc. Și înțeleg că asta nu face parte din planul nenorocit și
înțeleg că tu nu...
Cuvintele mele sunt reduse la tăcere în timp ce gura lui se zdrobește
de a mea, furându-mi respirația în timp ce pulsul îmi explodează în
urechi. Mă topesc împotriva lui în timp ce mă sărută încet și posesiv,
până când se trage înapoi cu o strângere ușoară pe buza mea de jos.
„Și eu te iubesc al naibii.”

„UNA!”
Gail rază, aruncând ușa larg și îmbrățișându-mă. Când ne despărțim,
ea mă primește în apartamentul ei – sincer – uluitor . Adică nu e locul
lui Cillian, sau cutia de cristal a lui Neve și Ares pe cer. Dar totusi e
superb.
Modern, plin de lumină și imens . Adică, mai ales că se află în SoHo,
unde majoritatea garsonierelor de mărimea unui dulap de la subsoluri
ți-ar face trei mii pe lună, ușor. Picturi moderne și neoclasice
împodobesc pereții, cu câteva statui în stil greco-roman pe socluri ici
și colo.
Gail oftă, dându-și ochii peste cap.
„Bine, bine, dezvăluire completă. Am bani de familie. Am gravitat spre
știință și psihiatrie pentru că mintea mă fascinează. Nu pentru salariile
mici din punct de vedere criminal.”
Privirea ei coboară spre micul purtător de pisici în care l-am adus pe
Bones. „Ooo!” ea tipă. „Și acesta este însuși băiatul frumos!”
„Pot să-l țin în asta...”
„O, nu, te rog! Se poate zburda în jur. Iubesc pisicile, dar nu pot avea
una aici. Consiliul cooperativ din acest loc sunt tirani, iar președintele
este alergic, ceea ce înseamnă că a interzis toate pisicile din toată
clădirea blestemata.”
„Nu voi spune dacă nu o faci.”
Ea râde. "Perfect. Pot să-ți aduc niște vin?”
"Sigur!"
L-am dat afară pe Bones, care fuge imediat să găsească, sunt sigur, o
toaletă pe care să stea deasupra. Apoi o urmăresc pe Gail prin
apartament până în bucătărie. Pe măsură ce ocolim, totuși, nasul meu
se încrețește brusc, când un miros îngrozitor îmi atinge simțurile.
„ Uf ”, geme ea. „Nu mă face să încep. Acesta este vecinul meu de la
etaj. Habar n-am ce gătește... sau ce prepară... acolo sus uneori, dar
miroase groaznic, nu-i așa?
fac o față. „Are un miros aproape ca de moarte .”
Ea râde, clătinând din cap. „Ei bine, este deosebit de rău chiar aici, în
holul de lângă biroul meu. Hai, hai să luăm vinul ăla.”
O urmăresc, cu un rânjet pe față.
O săritură în pasul meu pe care nu am mai simțit-o până acum.
O plinătate în inima mea pe care nu am simțit-o niciodată. Și un alt
sentiment complet nou care a luat stăpânire în mine toată călătoria
către acest loc.
Speranţă.
El ma iubeste .
Rânjesc ca un idiot.
Și îl iubesc.
„Roșu sau alb?”
— Știi ce, Gail, ridic din umeri în timp ce intru zâmbind în bucătărie.
„Nici măcar nu-mi pasă. Surprinde-ma."
39
 CILLIAN
„AL NAIBII DE odihnă la pat, omule”. Castle scutură din cap, cu o
încruntătură adâncă pe față. „Toate prostii. sunt bine .”
„Da?” Trec pe podeaua dormitorului spațios pe care Castle îl are în
Upper East Side și scot o minge de fotbal dintr-un mic suport de
trofee de aur pe unul dintre rafturile lui. O arunc în sus și în jos în
mână cu nonșalanță în timp ce mă întorc către el. „Vrei să te duci să
te joci puțin?”
Oricât ar vrea, desigur că nu poate. Castle are ordinele stricte ale
medicului să stea în pat din cauza unei coaste fracturate și a unor
mușchi rupti la spate de când l-a smuls pe Calliope din calea de a fi
zdrobit lângă mașina lui Neve. Dar asta nu-l împiedică să se uite la
mine.
„Nu”, mormăie el. „Dar doar pentru că este o colecție al naibii. Lasă-l
jos, apropo.”
— Este un fotbal folosit, Castle.
„Da, folosit de Emmitt Smith în ultimii câțiva yarzi din recordul său de
optsprezece mii, trei sute cincizeci și cinci de yarzi de natură în
carieră. Pune-l jos , te rog.”
„La naiba este o curte de papură?”
Își dă ochii peste cap. „Trebuie cu adevărat să vă facem să urmăriți
fotbalul american.”
„Da, chiar nu avem.”
Oftă. „Bine, la naiba cu asta. Mă trezesc. Am un rahat de...”
"Captură."
Castle se aruncă într-o parte, întinzându-și mâna spre fotbalul pe care
tocmai i l-am aruncat. El reușește, dar aspectul de durere de spate
mușcat de pe față și geamătul pe care îl scoate sunt de neratat. Și el
știe asta.
„Înțepătură”.
Rânjesc, ridicând un umăr. "Stai in pat. Vindecă-te. Flori frumoase,
apropo.”
Dau din cap la buchetul plin de gust de trandafiri galbeni care stă într-
o vază lângă patul lui.
"Mulțumiri. Callie i-a trimis.”
îmi arcuiesc o sprânceană.
„Pentru că ai salvat-o ,” oftă el. „Răciți-vă.”
„Femeile iubesc un erou.”
Își dă ochii peste cap. "Taci. Are vreo douăzeci de ani.”
„Spune bărbatul care are treizeci și doi de ani.”
„ Și într-o logodnă aranjată cu Luca dracului de Carveli, în caz că ai
uitat.”
„Îmi pare rău, încerci să mă convingi pe mine sau pe tine însuți chiar
acum?”
„Cillian?” mârâie el. "Serios. Aruncă-l.”
eu chicotesc. „Păcat că nu au prescris nimic pentru acea nebunie.”
„Da, nimic de făcut în privința asta, din păcate.” El rânjește. „Deci,
unde e Una în seara asta?”
„Cina cu doctorul cu care s-a lovit cu tine.” Mi se îngustează ochii.
„Uite, știu că te-ai uitat deja la ea…”
Am si eu.
"…dar?"
Îmi înclin capul înainte și înapoi. — Te-a părut ceva... dezactivat...
când ai văzut-o pe ea și pe Una?
El dă din cap. — Este o carte destul de deschisă, Cill. Deștept,
condus, a avut o carieră grozavă ca psihiatru criminalist bine privit
înainte de a se pensiona. Căsătorit o dată, doar pentru o perioadă
scurtă de timp. Fără copii. A divorțat înainte de a-i întâlni pe Una și pe
fratele ei.”
„Ea vine din bani?”
El dă din cap. "Nu. Mama ei era o mamă singură care lucra în ture
duble la un restaurant pentru a-l duce pe copil la școala de medicină.”
Mi se încruntă sprânceana. „Fostul soț?”
„Actuator fiscal în Missouri. Ce cauți, Cill?
Eu dau din cap. "Nimic."
El mă privește. — Nu-ți place când pleacă undeva, nu?
„Să sărim peste psihanaliza, nu? Îți promit că nu ți-ar plăcea ce ai
găsit dacă ai sări pe calea capului meu .
El chicotește. "Destul de corect. Dar cred că ai putea spune că
lucrurile devin destul de serioase cu soția ta?
"Foarte amuzant."
„Am vrut să spun doar pe jumătate ca o glumă.”
Îmi dresesc glasul, întorcându-mă să privesc pe una dintre ferestre.
„Ea face haosul în capul meu...” Ridic din umeri. „Puțin mai puțin
haotic. Chestia aia din mine — violența. E mai liniștit cu ea.”
Pentru o dată, Castle nu face glume. Cred că este pe deplin conștient
că acesta este unul dintre cei mai deschiși din punct de vedere
emoțional cu care am fost vreodată cu el. Posibil cu oricine.
— Atunci mă bucur pentru tine, Cillian, mârâie el încet. „Cu adevărat
vreau să spun asta.”
Zâmbesc pe fereastră. Chiar atunci, telefonul meu se stinge.
„Hei, ești acasă?”
Este Hades.
„La Brownstone, vreau să spun. Sunt afara. Trebuie să auzi asta.”
mă încruntă. „Da, sigur, haide. Suntem în camera lui Castle.”
Oamenii mei care păzesc ușa de la intrare îl cunosc pe Hades,
evident, și este pe lista verde. Nici măcar un minut mai târziu, se bate
o apăsare pe ușă și se bate înăuntru.
— Haide, mormăie Castle. „Intră în glume de odihnă în pat în timp ce
tu...”
„Da, nu sunt aici să fac glume sau să fac mingi, de fapt.”
Imi macina falca. Există un întuneric și o urgență în tonul lui Hades și
în expresia sumbră de pe chipul lui.
"Ce este?"
„Știi cum se spune că ar trebui să lași câinii adormiți să mintă? Ei
bine, sunt un rahat la asta. Și toată chestia asta cu Seamus m-a
deranjat naibii.”
Înțeleg de ce l-ar deranja . Există câteva teorii puțin mai tulburătoare
conform cărora Dorsey a dezvăluit motivul pentru care trupul lui
Seamus lipsește din terenul de înmormântare al FBI.
Jaf de mormânt. Al naibii de adorare a cadavrelor . Se știe că oamenii
care idolatrizează ucigașii în serie le fură părți din corpul lor, sau
chiar întregul trup, din cauza fascinației lor pentru ei. Există chiar și o
piață neagră pentru rahatul ăsta, iar oamenii plătesc. Dorsey a spus
că FBI a arestat un tip care vindea pula lui Ashville Axe Murderer pe
dark web cu o sută de mii.
Și oamenii mă numesc dezorientat.
„Uite, Dorsey a spus că toate rahaturile alea ciudate de tâlhari de
morminte s-au întâmplat înainte, mai ales cu cazuri de mare profil
precum O'Conor. Extrem de bolnav, dar nu neobișnuit.”
Hades dă din cap. "Pot fi. Dar m-a deranjat, așa că am început să caut
în alte chestii cu acest local din Coal Creek și am cerut încă câteva
favoruri.” Gura i se subțiază. „Așadar, acest Dr. Thompson... Ea
primește permisiunea de la DOJ și FBI pentru a face aceste mici
evaluări psihice neoficiale ale lui O'Conor. Pentru cartea ei, da? Dar
cartea nu a fost publicată niciodată.”
Castle se încruntă. „Dorsey a acoperit asta. Birocratie, omule. Este
ales cineva nou, care pune un nou șef FBI și lucrurile se amestecă. Au
tăiat programul.”
Hades dă din cap. „Ei bine, atunci m-am uitat la asistenții bunului
doctor. Erau trei la Coal Creek.”
Mi se încruntă sprânceana. "Și?"
„Toți sunt morți.”
O energie întunecată începe să-mi bată adânc în piept.
„Unul de la cancer, deci e deasupra bordului...”
„Hades...” Castle se încruntă. „Eu însumi sunt un tip sceptic. Dar
despre ce vorbești, despre un fel de conspirație?”
„Ei bine, cel de-al doilea asistent a fost împins pe o fereastră de zece
etaje într-un jaf în care nimic nu a fost de fapt furat. Iar al treilea s-a
sinucis cu un Magnum la piept. Deci... Spune-mi tu.”
Gura mea se trage la o linie și fața lui Castle se întunecă. „E o armă
mare cu care să te împuști în piept.”
Hades dă din cap. „Ar fi greu. Aș spune că este aproape imposibil
dacă ești o femeie de o sută și două de lire sterline, ceea ce victima a
fost...
„Unde te duci cu al lui?” Mormăi, cu inima bătută, mâna tremurând
neliniștită lângă mine.
„Dorsey a menționat că Seamus a avut vizite conjugale, chiar și după
ce toată problema psihică a fost închisă.”
"Și?"
„Și am dezgropat...” zâmbește el și se corectează. „Ei bine, agentul
DOJ de mijloc, care nu vrea ca soția sa să vadă videoclipul pe care îl
am cu el și doi escorte extrem de prietenoși, i-a dezgropat. Dar aici."
Își deblochează telefonul și îl împinge spre mine. „Înregistrări de vizite
conjugale de la Florence ADX.”
„Le-am văzut pe astea.”
El dă din cap. „Am văzut înregistrările vizitelor lui O'Conor dinainte de
observațiile din Coal Creek. Acestea sunt din timpul și după.”
Mă încruntă la barele negre de peste fotocopia unei foi de conectare.
— Cu numele redactate?
„Băiatul meu a jurat că nu ar putea să ocolească nimic. Practică
standard, cred. Poate a fost un nou birocrat la închisoare. Dar uită-te
la stânga.”
Ochii mei alunecă spre coloana de date și apoi timpii curg în lateral.
„La ce dracu ar trebui să mă uit aici?”
„Orele de check-in.”
„Toți sunt la fel.”
El dă din cap sumbru. „De asemenea, aceleași ore de check- out .
Ceea ce este mai puțin ciudat odată ce știi că Florența are intervale de
timp stricte. Ai doar o oră și jumătate să te pui la dracu în timpul unei
conjugale. Dar este același timp de check- in pentru toți cei care mi-au
atras atenția.
„Ar putea fi când încep orele de vizită”, mormăie Castle.
„Asta am crezut, până am verificat. Fereastra de vizitare începe cu
aproximativ două ore înainte de acele două și cincisprezece
verificări.” Maxilarul i se strânge. „Și uită-te la numele blocate. Fiecare
bară de cenzură are aceeași lungime .”
„Același nume ”, șuier.
Acelasi timp. De fiecare dată.
El dă din cap sumbru. „Cillian, astea nu sunt vizite conjugale aleatorii
de la fani psiho. Acestea sunt întâlniri .” Își ia telefonul înapoi și
aduce altceva. „Aceasta este cea mai bună lovitură pe care omul meu
ar putea să o facă. Este dintr-o casetă de securitate a oricine a fost
această tipă care a tot vizitat O'Conor.
Îmi arată clipul. Da, nu primim nimic din asta. Este neclar, iar femeia
în cauză poartă o pălărie cu boruri, o jachetă cu guler înalt și ochelari
de soare. Castle dă din cap spre mine și îi trec telefonul lui Hades cu
clipul video în buclă, ca să poată vedea.
„Oh, și acest doctor Thompson?”
„Am trecut prin asta. Castle s-a uitat cu totul în ea. E curată.”
Hades se încruntă. "Nu chiar."
eu merg in continuare. "Explica."
„Vreau să spun că da, nu este un jefuitor de bănci sau altceva. Dar, ea
nu este curată . I s-a retras permisul medical acum patru ani.”
Clopotele de alarmă încep să sune în capul meu. Arunc o privire
ascuțită către Castle, care arată la fel de nervos.
„S-a pensionat, Hades. M-am uitat în ea...
„ Castelul . Tocmai am plătit un administrator la ultima ei poziție
pentru a desigila nenorocitele înregistrări pentru mine. Nu s-a
pensionat, a fost concediată. De asemenea, i s-a retras permisul
medical după un „episod psihiatric” în urma unei audieri disciplinare
privind furtul de medicamente eliberate pe bază de rețetă.”
Ce. The. La naiba .
„Ea a încercat să-i dea în judecată, iar ei au fost de acord să renunțe
la acuzațiile penale și să sigileze totul dacă se dă înapoi, ceea ce a
făcut.”
Îmi arde pulsul când îmi scot telefonul din buzunar și formez numărul
lui Una. Sună și sună și sună, apoi trece la mesageria vocală. Încerc
din nou și se întâmplă același rahat. Dă-mi dracu '.
„Oh, și aproape că am uitat.” Hades pare sumbru. „Coal Creek nu a
fost prima dată când Dr. Thompson l-a observat pe O'Conor într-un
cadru profesional.”
„ Ce? ”
El dă din cap. „A primit un atac minor și o încărcare a bateriei cam cu
treizeci de ani în urmă. Mulțimea și-a plătit avocatul, așa că l-a luat în
judecată. Dar a făcut o perioadă în evaluarea psihică mandatată de
instanță. Și bănuiește-ți cine era psihiatra lui.
"Asta e imposibil. Nu l-ar accepta niciodată pe Thompson la Coal
Creek, având în vedere genul ăsta de istorie cu...
„Cu excepția faptului că ea nu era „Doctorul Thompson ” pe atunci”,
mârâie Hades. „Ea avea încă numele de fată. McCurdy.”
Fiecare sonerie de alarmă din lume îmi sună în cap în timp ce sparg
butonul pentru a o suna încă o dată pe Una.
Apoi podeaua cade cu adevărat.
„ O, la naiba .”
Îmi îndrept privirea spre Castle, care încă se uită la videoclipul de
supraveghere de pe telefonul lui Hades.
"Castel-?"
„ Dă-mă dracului, asta e dracu de ea. Bate pe ecran, cu fața albă, în
timp ce îl întoarce spre mine. „Cillian, asta e Gail, dracului de
Thompson.”
psihiatru al lui Seamus. Pe care l-a cunoscut înainte de închisoare.
Care a început să-l viziteze de rutină în închisoare.
Cu care Una ia dracu' de cină acum .
„La dracu”, respiră Hades. „Nu cred că era doar psihiatra lui. Cred că
era îndrăgostită de... Cillian ?
Am ieșit deja pe ușă, coborând scările.
Cred că tocmai l-am găsit pe Apostol.
Sar la volanul GTO-ului meu în garaj când telefonul meu se stinge.
Una .
Multumesc. La naiba. Dumnezeu.
„Una, trebuie să...”
„Bună, Cillian...”
Mă încordez. Vocea este metalică și zgomotătoare, dezordonată și
mecanică de la schimbătorul de voce prin care se vorbește.
„Jur pe Dumnezeu,” mârâesc eu. „Dacă ai...”
— E bine, domnule Kildare. Toate sunt bine. Deocamdată .”
Toate .
OMS. The. La naiba . Este. „ Toate ”?
Sângele îmi răcnește în urechi și maxilarul îmi strânge atât de tare
încât simt că dinții îmi sunt pe cale să se spargă.
„ Ascultă-mă ”, răspund eu. "OMS-"
„Dacă ai vrea să rămână bine, cred că știi unde să mă găsești.”
„Sunt pe...”
— A, și Cillian? Vocea scoate un sunet rece, de tuse robotică. "Fi
pregatit."
"Pentru ce?"
"A muri. Fii pregătit ca toți cei responsabili de moartea iubirii mele să-
și întâlnească socoteala finală la porțile judecății în această seară.”
40
 UNA
„COLECȚIA TA DE ARTĂ ESTE INCREDIBILĂ , GAIL.”
Mă uit cu uimire la ceea ce este în mod clar un original Warhol atârnat
pe peretele sufrageriei ei, deasupra șemineului.
Gail își dă ochii peste cap. "Știu, știu. Este un pic arătator. Dar, mereu
mi-a plăcut munca lui în creștere. Ceva despre nebunia și
concentrarea din spatele ei. Si acum?" Ea ridică din umeri elocvent.
„Uneori, trebuie să te tratezi, nu?”
— Corect, rânjesc, luând încă o înghițitură din fantasticul Bourgogne
pe care l-a deschis mai devreme.
„Deci...” se încruntă ea. „Finn.”
Respir adânc. „Da. El... avea o mulțime de demoni.”
„Cum a fost serviciul?”
tresar, privind în altă parte. „Nu a fost unul. Sau cel puțin, era unul
mic la casa de mijloc în care locuia când a murit. Eu...” Îmi înghit
lacrimile. „Nu am fost acolo. Încă îl căutam când s-a întâmplat. De
fapt, tocmai am aflat acum câteva săptămâni că chiar murise, habar n-
aveam.”
Fața lui Gail cade. „O, Doamne, dragă.” Ea își lasă vinul jos,
mișcându-se de pe scaunul ei din scaunul de vizavi de mine pentru a
mă îmbrățișa strâns. „Îmi pare foarte rău.”
Mă retrag, ștergându-mi ochii cu dosul mâinii. "Mulțumiri. S-ar putea
să am unul, de fapt. Un serviciu, vreau să spun.”
Este ceva la care tocmai m-am gândit. Dar dintr-o dată, știu că este
ceva ce vreau să fac.
„Cred că ar fi minunat. Voi fi sigur că voi veni. Era un băiat atât de
dulce.”
expir încet. „Da, chiar era.”
Gail oftă, scurgându-și ultimul vin înainte de a arunca o privire spre
paharul meu aproape gol. „Pot să te completez?”
„Eu…” rânjesc. "Sigur. Mulțumesc."
„Excelent”, zboară ea, privindu-mă cum ucid paharul înainte de a-l
lua. „Trebuie să mă duc să verific la cină oricum. Sper că Shepherd's
Pie este în regulă?”
eu chicotesc. „Vreau să spun că sunt irlandez, deci, absolut. Menajera
noastră când a crescut a fost și ea ca o irlandeză. Ea a făcut-o tot
timpul.”
Gail zâmbește. "La fel. Adică, nu menajera irlandeză, ci sângele
irlandez și apetitul pentru Shepherd's Pie, sută la sută.
„Nu aveam idee că ești irlandez!”
Ea râde. „În plin. Numele meu de fată este McCurdy și tot.
„Uau, nici eu nu știam că ești căsătorit.”
"Divorţat. Cu mult înainte ca tu și cu mine să ne întâlnim în Colorado.”
Ea oftă. „Bine, dă-mi cinci. Mă duc să ne umplu vinul și mă voi uita la
cină.
rânjesc. „Mă duc să-l găsesc pe Bones și mă voi asigura că nu face
caca pe unul dintre covoarele tale neprețuite undeva.”
Ea chicotește cu poftă. „Oh, sunt sigur că acel băiat bun se descurcă
bine.”
Când ea iese din cameră spre bucătărie, mă ridic și mă îndrept pe
cealaltă ușă în holul principal al superbului apartament al lui Gail.
"Oase?" Mă încruntă, uitându-mă în baia pentru oaspeți și găsind-o
goală. „Bones, unde ești, micuțule? Ai făcut-o păcălit să creadă că
ești un băiat bun, dar amândoi știm că asta e o prostie. Unde esti?
Jur, dacă ai făcut caca pe podeaua doctorului Thompson, vom avea
câteva cuvinte serioase.
Încă nu există răspuns. Verific din nou sala de mese formală, intrarea,
camera de oaspeți și baia doar pentru a mă asigura. Nimic. Chiar mă
apropii cu grijă de ceea ce este clar ușa dormitorului matrimonial. Din
fericire, ușa este ferm închisă. Și în timp ce Bones are un mod de a-și
folosi capul pentru a da ușile deschise, acesta a rezistat în mod clar
asaltului din partea lui cupola neclară.
„ Băi , hai . Unde esti?”
Mă întorc pe hol spre sufragerie când mă opresc, nasul mi se
încrețește îngrozitor.
Doamne, mirosul ăsta e foarte urât – mult mai rău decât atunci când
am intrat înăuntru. Aproape că sunt îngrijorat pentru vecina ei de la
etaj, e atât de rău. Sunt pe cale să mă întorc în bibliotecă când arunc o
privire în lateral și mă încruntă.
— La naiba, Bones.
Ușa biroului lui Gail, care era închis când m-a invitat mai devreme,
este acum întredeschisă. Spre deosebire de ușa dormitorului, aceasta
pare să fi cedat mișcării capului patentate a lui Bones.
Cu grijă, realizând că acesta este spațiul privat al cuiva, împing ușa
mai larg și intru.
"Oase?"
Aproape că fac vomita. Mirosul este aproape copleșitor aici. Ca
mâncarea putrezită sau laptele stricat. Mă îmbucuresc, acoperindu-mi
nasul cu curba brațului în timp ce mă uit în întunericul camerei.
Există un birou într-o parte în fața ferestrelor, cu umbrele închise. O
masă, o grămadă de rafturi superbe din lemn de esență tare și alamă.
Și, în mod ciudat, o perdea ornamentată trasă peste peretele din
partea opusă, acoperită cu modele de inspirație celtică.
„ Oase! ” șuier. „ Hai ! Nu putem fi aici! Acesta este spațiul privat al
cuiva, nu cutia ta de gunoi. Și în plus, nici unul dintre noi nu ar trebui
să respire acest aer. Iisus."
În genunchi, mă târăsc, mă apropii de biroul lui Gail și mă uit pe sub
el. "Oase?" Încă nimic. La dracu. Încep să stau în picioare. „La naiba,
nenorocit...”
Ceva strica. Ceva îmi sufocă aerul din plămâni în timp ce mintea mea
încearcă să proceseze ce dracu’ nebun la care mă uit pe biroul lui
Gail.
Fotografii.
De mine.
lui Cillian. Dintre noi doi împreună — ținându-ne de mână. sărut.
Fiecare fotografie sinceră realizată, evident, printr-un teleobiectiv de
la distanță.
Nu suntem doar noi.
Mai sunt și alte fotografii, cu Neve și Ares, amândoi împreună și
separat. De Eilish și Castle. Despre Hades, Kratos, Callie și Dimitra.
„Ce naiba…”
Un mieunat în spatele meu aproape că îmi provoacă un atac de cord.
"Oase!" șuier, învârtindu-mă în timp ce ochii mei împunsă lumina
slabă din cameră, încercând să-l găsesc. Cu jaluzelele jos, camera
este scăldată de umbră. „Bones, trebuie să plecăm naibii de aici,
acum ... Unde-"
Încremenesc când privirea îmi aterizează pe o masă de lângă birou.
O masă cu o armă întinsă pe ea.
O telecomandă de un fel.
Un pachet de colorant roșu pentru glazură pentru tort.
Pulsul începe să-mi bată rapid, gura mea se usucă în timp ce ignor
fiecare voce care țipă în capul meu să fug și, în schimb, mă apropii de
masă. Capul îmi înoată în timp ce privirea îmi alunecă peste pistol,
telecomandă și mai multe poze cu noua mea familie și cu mine, și o
jumătate de duzină de telefoane cu flip de unică folosință care se
încarcă de la o priză, până când în cele din urmă aterizează pe mască.
O senzație de amorțeală care îmi roade intestinele, mâinile îmi întind
tremurând, să-l ridic. Jumătatea superioară este neagră, cu două
lentile opace cu oglindă deasupra ochilor. Jumătatea inferioară este
metalică, cu ceea ce arată ca un difuzor peste zona gurii.
Ce naiba e asta .
Și ce naiba este mirosul ăsta?!
Ceva mă atinge piciorul. Trec, lăsând masca pe podea și trântesc cu o
mână peste țipăt înainte ca acesta să bule. Mă uit în jos, cu inima în
gât.
„ Nemernic absolut !” Îi șuier pe Bones, care se uită la mine, lingându-
și buzele. „ M-ai speriat! ”
Bones înghesuiește masca de la picioarele mele.
„Ew, nu atinge asta”, mormăi eu. "E infricosator."
Oasele miauna. Apoi își înfige fața în interiorul măștii înfiorătoare.
„Bones, te rog ...”
Aproape că țip din nou când miaună din nou.
Prin mască.
Prin difuzorul de deasupra gurii care îi transformă mieunatul dulce
într-un sunet rece, metalic, râpător.
Sfinte Hristoase.
Dintr-o dată, am o revelație, de parcă m-aș uita dincolo de ochiuri
pentru prima dată. Și simt că un cuțit rece mi-ar fi târât pe șira
spinării.
Acesta nu este biroul lui Gail.
Este al Apostolului .
Bones îi scoate fața din mască și miaună când mă întind repede după
el.
„Trebuie să scăpăm naibii de afară ... BONES! ”
Se aruncă peste podea spre perdea și bate la ea, miaunând.
„Vino aici!” şuier. „Trebuie să plecăm, ACUM!”
Dar continuă să miaună și să se joace cu perdeaua. Și capul îmi
continuă să se învârtească. Și gura îmi tot se usucă.
Si mirosul acela ...
"Oase!"
Incep sa obosesc.
De ce dracu obosesc?
"Oase! Vino aici!"
Dar continuă să bată și să miaună la perdea, iar și iar, până când
deodată se strecoară sub ea.
La naiba .
Mă zguduiesc, teroarea mă lovește când îmi dau seama că picioarele
mele nu funcționează așa cum ar trebui. Dar mă apuc de birou și mă
clătin de-a lungul lui, apoi de rafturi, până când stau nesigur în fața
perdelei, unde mirosul este copleșitor.
„ Oasele ...” mormăi. „ Oasele, noi... venim aici ...”
iau perdeaua. Și cu un efort ca să nu mă ia, îl deschid.
De data asta, chiar țip.
Eu țip un țipăt de groază pură, abjectă .
Pentru că sunt față în față cu cadavrul putrezit al tatălui meu, lipit de
perete.
„Speram că putem avea o mică reuniune de familie.”
Mă învârt, clătinându-mă în timp ce podeaua se rostogolește sub
mine. Obesc și plâng când încep să vomit. Îmi ridic capul greu în sus,
încercând să-mi șterg gura pe dosul mâinii, în timp ce ochii mei plini
de sânge se fixează pe cei ai lui Gail.
„Îmi pare atât de rău, dragă”, spune ea prin zâmbetul strălucit de pe
chip. „Sper că acest lucru nu va dăuna relației noastre. La urma
urmei, sunt mama ta vitregă . ”
Mă albesc din nou, tremurând în timp ce mă las în genunchi.
„ Ce dracu... ”
„Doar câteva medicamente care să te ajute să te relaxezi, dragă, nu-ți
face griji!” ţâşneşte ea. „Doar ca să te liniștesc! Știu că reuniunile de
familie pot fi uneori multe.”
„ Te rog …”
— Ai fost un sport atât de bun, făcând toate acele lucruri pe care ți-am
cerut, Una.
Privirea mea se îndreaptă spre masca de pe podea.
„Eu... n-am vrut niciodată să fiu crudă, desigur. Dar dreptatea trebuie
făcută. Oamenii care au calomniat, urmărit și ucis pe dulcele tău tată –
dragul meu, dragul Seamus – trebuie să fie trași la răspundere. Și
odată ce sunt... Una!” ea tipă. „Putem fi o mare familie fericită! Tu și
cu mine, bineînțeles…”
Ea dă din cap pe lângă mine la spectacolul de groază al cadavrului în
descompunere al tatălui meu de pe perete.
„Și dragul tău tată. Putem fi din nou o familie, Una.”
„ Gail... ”
„Oh, haide, Una!” ea râde. „Este doar mama, acum!”
Camera începe să înoate și se estompează în și defocalizat. Îmi simt
pulsul atât de, atât de lent.
— Ia un pui de somn, dragă. Destul de curând, vor fi aici. Toți vor fi
aici. Apoi, odată ce sunt...”
„ Cine… ”
„Desigur, ucigașii lui. Neve…”
Doamne .
„Și acel Ares oribil .”
Te rog nu. Te rog nu veni după mine.
— Și, desigur, acel monstr al soțului tău, Cillian.
O singură lacrimă curge pe fața mea în timp ce corpul meu începe să
cedeze întunericului.
„ Ei... nu vor... ”
Ea râde. „Oh, dar bineînțeles că o vor face! Îți garantez!”
Îi simt mâna care se blochează în buzunarul din spate al blugilor și îmi
smulg telefonul. Ea mi-o ține la față, iar eu tresar și mă duc să închid
ochii, dar e prea târziu. Telefonul se deblochează.
„Acum, dă-mi o clipă, dragă. Din această reuniune îi lipsește doar un
ultim lucru.”
Ea atinge ceva la telefon și îl aduce la ureche. "Oh, salut!" ciripit ea.
„Asta este Neve?”
„ Nu… ”
Doamne, Neve...
„Bună, Neve. Sunt o prietenă bună a lui Una și cred că are câteva
probleme cu stomacul. Luam cina la mine și... da, exact.”
„ Ești... un monstru... ”
Vocea mea este abia mai mult decât o respirație, când totul se
oprește.
„Uite, evident că poate sta aici cât dorește, dar mi-e teamă că nu
conduc și nu aș vrea să o pun într-un taxi în starea ei... Oh! ai vrea ?
Sunt sigur că are nevoie doar de o baie fierbinte și de puțină odihnă.
Desigur. Lasă-mă să-ți dau adresa mea.”
Încep să plâng în timp ce rânjetul se lărgește pe fața lui Gail.
"Excelent. Bine, Neve — oh, nu, deloc! Desigur, mi-ar plăcea să-l
cunosc și pe soțul tău. Ne vedem pe amândoi în curând!”
Ea încheie apelul. Privirea ei se îndreaptă spre locul în care plâng în
liniște pe podea, în timp ce întunericul amenință să mă cuprindă.
„Nu vrei să știi ce lipsește mica noastră reuniune?” Buzele ei se
îndoaie într-un mârâit. „Un sacrificiu de sânge”.
Inima mi se frământă când vederea mi se întunecă.
„Vor veni cu toții, Una”, oftă ea încet. „Și atunci vor muri.”
41
 CILLIAN
UȘA apartamentului lui Gail din SoHo este deja crăpată când mă
apropii. Pistolul scos, pulsul îmi fierbe ca napalmul în vene, îl deschid
ușor cu piciorul.
Mirosul mă lovește primul.
Putrezi.
Otravă.
Și moartea, atârnând în aer ca o ceață deasă și toxică.
Dar ignor asta deocamdată în timp ce merg mai departe. Merg încet,
încercând să mă mențin concentrat – încercând să nu mă întreb dacă
Una este încă în viață.
Ea trebuie să fie.
Ea trebuie să fie .
Eliberez intrarea, apoi holul plin de lumină, cu ferestre de dincolo,
înainte de a se vărsa într-o sufragerie de bun gust, cu o colecție
uriașă de artă pe pereți, completată cu ceea ce este destul de clar un
Warhol original deasupra șemineului.
Maxilarul îmi strânge.
Da, cred că știu acum ai cui bani au plătit pentru toate astea.
lui Seamus .
Când era în plină experiență ca armă de top al mafiei irlandeze,
bărbatul făcea bănci cu pumnul. Dorsey mi-a menționat chiar odată că
zeci de milioane au fost transferate în conturi offshore și în bănci
străine prietenoase în momentul în care O'Conor a fost luat de poliție.
Aproape nimic din el a fost recuperat.
Aparent, o parte – sau o mulțime – are.
Ea l-a iubit .
Gail, tânărul psihiatru criminal care s-a așezat cu Seamus O'Conor în
ședințele sale stabilite de tribunal, s-a îndrăgostit naibii de el.
Gail, care ani mai târziu a solicitat DOJ și FBI să o lase să-l studieze la
Coal Creek.
Nu pentru a scrie o carte.
Să fiu cu el. Pentru a-i face porunca. Să-și folosească poziția pentru a-
și aduce copiii nenorociți în acel loc. Așa că le-ar putea modela, și-i
antrena și abuza de ei.
Aceeași Gail care și-a canalizat fervoarea pentru răposatul monstru
Seamus O'Conor pentru a deveni îngerul său răzbunător pe nume
Apostol.
Având în vedere că Seamus era un fanat religios nebun care credea în
mod legitim că metodele sale de a ucide brutal pe nevinovați spălau
cumva păcatele celor răi – sau despre care el a decis că este „răi” –
decizia lui Gail de a alege termenul pentru un discipol al lui Isus ca ea.
nom-du-revenge are perfect sens.
Probabil că și-a folosit vasta bibliotecă de înregistrări audio pe care
le-a făcut despre Seamus în acele zile din Coal Creek pentru a pune la
punct un emulator de voce, pe care l-a folosit pentru a o speria pe
Una la telefon.
Ea a îngrozit-o pe Una să ne vâneze pe mine și pe familia mea,
amenințăndu-l pe Finn, despre care bănuiesc că știa deja că e mort.
Ea a trucat acel tort să sufle, să trimită mesajul și să semene frica. Ea
a trimis mingea aia de demoliu să se prăbușească pe mașina lui Neve.
Ea a făcut toate acestea pentru că îl iubea pe Seamus .
Pentru prima dată, poate vreodată, sunt al naibii de groază. Pentru că
știu ce sunt pregătit să fac pentru dragostea mea .
Și acum mă întreb ce este pregătită Gail să facă pentru a ei.
Urmează bucătăria. Sau, cred că am clarificat. Sunt pe cale să merg
mai departe, când ceva îmi atrage atenția. Mă învârt, mârâind, pistolul
urcând.
Bones miauna cand iese din camara.
Iisuse dracului . Mă uit la el, trăgând pistolul înapoi în timp ce îmi duc
un deget la buze.
„Suntem aici, Cillian!”
Vocea este veselă și plină de viață. Aproape de râs în bucuria lui.
Nu. Nebun . Asta este cu adevărat.
Când eram tânăr, înainte ca Lorcan să mă învețe cum să-mi
concentrez și să-mi canalizez violența și întunericul, și înainte ca
părinții mei să știe ce să facă cu mine, am petrecut câteva săptămâni
ici și colo în instituții liniștite, discrete și scumpe.
Am auzit oameni vorbind așa – cu vocea aceea aproape maniacală –
de mai multe ori decât vreau să îmi amintesc.
— În studiu, Cillian! Gail sună din nou strălucitor. „Suntem cu toții aici
și abia așteptăm să ni te alături!”
Toate.
Îmi scrâșnesc dinții.
Despre ce naiba vorbește.
Mă mut din bucătărie, mirosul devenind din ce în ce mai rău pe
măsură ce mă apropii de o ușă care s-a deschis.
„Intră, Cillian. Încet, acum.”
Deschid ușa și intru în...
Iisus Maria și Iosif și toți sfinții ...
Primul lucru pe care îl văd, întinsă în colțul din apropiere, este pe
Neve, legată și călușată pe podea, lângă o masă.
De ce este ea aici.
vreau să țip . Vreau să țip la ea, întrebând-o ce naiba face și ea aici.
Dar nu e timp. Îmi deschid ușa și ceva mi se rupe în piept.
Una este în genunchi, în genunchi pe un scaun cu spătar înalt – un
căluș pe gură, mâinile legate în spatele ei, lacrimile curgându-i pe
față. Gail stă în spatele ei, cu o țeavă de pistol blocată în capul femeii
pe care o iubesc .
Pe lângă ei, chiar și eu tresări la oroarea pură atârnată pe perete.
Cea moartă – bătută în cuie pe perete într-o ipostază a Răstignirii lui
Hristos, pentru că bineînțeles că a făcut-o – este Seamus. Un Seamus
foarte mort, foarte putrezitor, foarte descompus și dezgustător.
Omul încă în viață, legat de o cruce mai nouă, improvizată, lângă el,
pe același perete, îmi atrage cu adevărat atenția.
Ares.
Oh, la naiba .
Se aud un zgomot în urechi și o amorțeală în piept în timp ce încerc
să mă concentrez pe ceva în această cameră infernală care să mă
pună la pământ, cu trei dintre oamenii pe care îi iubesc cel mai mult în
această lume în necaz. Ochii mei se fixează pe cei ai Unei – atât de
mari și albaștri și plini de lacrimi, durere și groază.
Verde al meu, îngustat și plin de răzbunare.
— Pune pistolul pe podea, Cillian.
Privirea mea se îndreaptă spre Gail, privindu-mă letal, complet calmă.
„ Acum , dacă vrei, te rog? Încet."
Strâng din dinți, coborându-mă pentru a-mi pune pistolul pe podea.
„Dă-o cu piciorul aici.”
Mă uit la ea.
„ Acum , domnule Kildare.”
Degetul meu se conectează, trimițând pistolul să treacă prin cameră
să aterizeze lângă picioarele scaunului pe care stă Una.
Gail îmi zâmbește călduros, gazda perfectă. „Mă bucur să te cunosc
în sfârșit, domnule Kildare!” Apoi zâmbetul ei se evaporă instantaneu,
ochii i se întunecă. „ Șarpele. ”
— Gail, mârâi eu liniştit, ochii mei alunecând înapoi spre cei ai lui
Una. „Orice naiba ar fi asta, nu este vorba despre...”
"A ei?" scapă Gail, dând din cap spre Una. Ea rânjește. „O, dar este!
Vezi tu, aceasta este fiica mea!”
Sfinte dracu'.
Nu putea fi. Si totusi…
S-au întâlnit mai devreme, înainte de Coal Creek
Înainte să se nască Una...
— Ei bine, măcar vitregă, cel puțin.
Mulțumesc lui Dumnezeu .
Gail zâmbește un zâmbet amețit, sălbatic. „Nimeni nu știa că dragul
Seamus și cu mine ne-am căsătorit în timp ce era închis în acea
închisoare îngrozitoare, la fel ca Isus în temnița lui Ponțiu Pilat.”
„Ce naiba vrei ”, șuier eu. Mă uit la Neve, încercând să-i spun cu ochii
mei că va fi în regulă. Că o voi salva pe ea și pe Ares.
Mă uit la el în continuare, iar sprâncenele mele se încruntă în timp ce
eu încă.
— Ce dracu e asta, Gail.
Există tuburi care ies din brațul lui Ares cel mai aproape de cadavrul
lui Seamus – trei dintre ele, înfipte în el cu ace IV și care se termină cu
alte trei ace atârnând deasupra podelei la celălalt capăt.
Gail zâmbește. „Sânge de viață prețios, Cillian. Pentru dragul meu
Seamus.”
Îmi dau seama brusc și îngrozitor că am subestimat foarte mult cât de
abominabil de nebună este această femeie.
„Așa îl recuperez, vezi. Lăsându-l să bea sângele diavolului care l-a
ucis.”
La naiba .
Privirea mea se ridică spre chipul lui Ares. De asemenea, este călușat
– conștient, dar doar parțial și arată cu ochii înfloriți. Bănuiesc că
sângele care se prelinge pe partea laterală a craniului lui are ceva de-
a face cu asta. Privirea lui o găsește totuși pe a mea și asta pare să-l
trezească puțin. Îi dau din cap rapid din bărbie înainte să mă întorc
spre Neve pe podea.
Apoi violența îmi trece prin sânge ca un val negru când mă întorc spre
Gail, iar arma îndreptată spre capul lui Una.
"Las-o-"
„ Taci. SUS! ” țipă ea. „Ea va urmări cum tatăl ei este răzbunat și
renaște! Când sângele acelui nenorocit de om ,” rânjește ea, uitându-
se la Ares, ” curge ! Sângele omului care l-a ucis pe dragul meu
Seamus! Omul frumos pe care l-am iubit...
— Seamus a fost un monstru al dracului, Gail, mârâesc eu.
„Era al meu și l-am iubit !” Ea raveste inapoi. „Și bucata asta de rahat
l-a prins un glonț!”
„ Iubire ?” rânjesc, intenționând-o. „ L-ai iubit ? Dragostea ta
adevărată a ucis și a torturat copii . Stiai asta?"
„Minciuni!”
„Nu, fapte ”, murmur eu. — Femeia aia de acolo? Îi fac semn lui Neve.
„A pus-o legată de un nenorocit de crucifix, gata să o sângereze până
va muri.”
Buzele lui Gail se ondula. "Ea-"
„Avea nouă ani , Gail!” ma repez.
Clipește repede, dar ochii ei se îngustează din nou rapid. „Seamus
știa ce era ea și ce devenise! Sângele Kildare este otravă ! Și la fel ca
iubirea mea, voi scăpa lumea de fiecare...”
„Pierde dracu de nebun și spune-mi ce naiba vrei ”, latră eu la ea.
Ochii mei se îndreaptă spre cei ai lui Una și se fixează din nou asupra
lor.
Nu vei muri aici .
Gail zâmbește slab. „Atât de nerăbdător. Bine .”
Ea dă din cap spre masa de lângă mine. Mă întorc, cu ochii trăgându-
mi peste cele șase telefoane ieftine cu flip... telecomanda pe care
pariez a pornit fie prăjitura, fie taie cablul de la minge de demolare... o
trusă mică de prim ajutor... fotografii sincere cu Una și cu mine... până
aterizează. pe cuțitul mare, strălucitor, ascuțit de moarte, de calitate
militară.
„Oh, bine, ai observat. Ridic-o."
Mă înţepenesc, ochii mei îndreptându-mă spre Una.
„Nu este o capcană, Cillian”, râde Gail înainte de a bloca țeava
pistolului și mai tare în tâmpla lui Una. "Alege. Aceasta. Sus."
Degetele mele se întorc în jurul ei. Am ridicat greutatea în timp ce o
ridic, întorcându-mă înapoi spre ei.
„Ce dracu este asta.”
Ea zambeste. „Jertfa mea către Dumnezeu. Sângele celui nevinovat
spălă păcatele celor răi. Și sângele celor răi curăță și elimină
persecuția celor nevinovați.”
Ochii mei rămân ațintiți asupra ei, în timp ce psiho-seamus-balbuitul
vărsă din gura ei.
„Îl voi sângera pe Neve mai târziu, așa cum intenționa Seamus.”
„Te duci oriunde lângă nepoata mea și eu voi...”
„Și draga Una de aici...” Gail continuă ca și cum n-aș fi spus nimic.
„Ei bine, ea va vedea cu adevărat. Ea va vedea dincolo de vălul pe
care l-ai pus peste ea...
„Ascultă-mă, nebunule,” mârâesc eu.
Trebuie să o țin să vorbească. Trebuie să o mențin concentrată pe
mine , nu pe Una. Nu Neve. Nu Ares.
eu . Păstrează furia asupra mea .
Buzele lui Gail se ondula. „ Scuzați-mă ?”
"M-ai auzit. Tot ce aud sunt o grămadă de reluări ale discursului
nebun al lui Seamus de la o cățea nebună care miroase ca și cum și-
ar fi tras cadavrul în apartamentul pe care i-a cumpărat banii de
sânge.”
Fața ei devine lividă. „Ești dezgustător , ticălos...”
„Ce dracu ’ caut aici cu acest nenorocit de cuțit, Gail?!” urlă. „Doar
dacă nu ar fi mai mult din rătăcirile tale nebunești și delirii. Pentru că
sincer, nici măcar nu eram atent.”
— Vrei să știi ce faci cu cuțitul, Cillian? Ea zambeste. „Doamne, asta e
partea ușoară.”
Zâmbetul ei se lărgește într-un grad îngrozitor.
„O să-ți tai singur gâtul.”
Una țipă prin călușul ei, luptând să se elibereze. Dar ea este strâns
legată de scaun, iar Gail doar chicoti în timp ce îi apasă pistolul pe
capul Unei.
Ochii îmi ard când se fixează pe cei ai lui Gail.
— Și de ce aș face asta, Gail?
Ea ridică din umeri. „Pentru că dacă nu, ei bine...” Oftă ea,
îndreptându-și atenția către Una.
La naiba .
„Ochii ațintiți asupra mea, Gail,” mârâesc eu. „ Uită-te la mine .”
Ea nu.
— Vreau să o crut, Cillian. Eu într-adevăr. Adică, ea este fiica iubirii
mele adevărate. Sângele Lui.” Încet, ochii ei nebuni alunecă înapoi
spre mine. „Dar trebuie să mă ajuți acolo. Sinucide-te. Sau o voi
omorî. Este atat de simplu."
Nu este nimic simplu în toate astea. Sunt prea multe variabile. Prea
multe alte victime potențiale și probabile.
Respir, canalizând toată ura și violența și întunericul din interiorul
meu, în timp ce ochii îmi trage spre Neve. Către Ares. La Una, unde
ard în a ei.
Chestia este că aș face .
Mi -aș tăia singur gâtul pentru a-i salva viața. Dar Gail nu este stabilă.
Sau de la distanță în contact cu realitatea. Și nu există nicio îndoială
în mintea mea că ar putea foarte bine să o omoare pe femeia pe care o
iubesc oricum.
expir încet.
Apoi inspiră din nou.
Concentrează-te.
Trebuie să mă concentrez dincolo de un sentiment necunoscut care
mi se năpustește în suflet, în timp ce conceptul de a o eșua pe Una și
de a o lăsa să fie rănită sau ucisă îmi iese insidios în minte.
Sunt destul de sigur că sentimentul necunoscut este remuşcarea .
Îmi scrâșnesc dinții.
Da, nu naibii de azi .
Mă întorc să arunc o privire către Neve, cu ochii ei atât de mari și plini
de lacrimi de durere și frică în timp ce mă privește. Privirea mea
alunecă spre Ares.
Apoi Una.
Nu veți muri aici, niciunul dintre voi.
În liniște, ridicând greutatea cuțitului în mâini, mă întorc spre Ares
legat de cruce. Se uită la mine și la cuțitul în mână și îl privesc dând
încet din cap.
„ Cillian ...” mormăie el prin căluș. Deși sună mai mult ca „kuhleenn”.
Capul îi scutură încet dintr-o parte în alta. „Shull kuil ushh
hnnywhay.”
Ne va ucide oricum.
Focul îmi zvâcnește în inimă și mintea îmi funcționează când ridic din
nou cuțitul.
„Mă tem că suntem puțin presați de timp aici, Cillian”, se răstește
Gail. „Ai cinci secunde. Fă-o."
Privirea mea alunecă spre Neve, plângând pe podea. Neve, care a
trecut prin atâtea. Cine a fost deja nevoit să facă asta o dată - să-l uite
pe soțul ei aproape că moare.
"Cinci."
Ochii mei se întorc spre Una, pe care nu am văzut-o niciodată venind.
Cine m-a schimbat.
Cine mă face să mă simt în moduri în care nu credeam că sunt
conectat chimic să pot simți.
Pe cine iubesc, mai mult decât am iubit vreodată ceva, sau pe oricine,
în viața mea.
„Patru.”
Cine nu va. La naiba. A muri. Aici .
„Te iubesc”, murmur eu liniştit către ea, cu ochii închişi. Ea plânge,
smulgându-se și sufocându-se în timp ce lacrimile îi năpădesc corpul
și curg fierbinți și repede pe obraji.
Privirea mea se îndreaptă spre Ares și rămâne acolo.
Aceasta este o idee foarte proastă. Există un milion de moduri în care
ar putea merge teribil, teribil de greșit. Dar nu mă uit la niciunul dintre
ei murind.
— Trei, Cillian.
Am ridicat cuțitul în mână, testându-i greutatea, ducând lama la gâtul
gol.
Gail rânjește maniac.
— Seamus te-a învățat bine, Gail.
Ea radiază, cu ochii strălucind de veselie, mândrie și dragoste
întortocheată.
— Ai omis ceva, totuși.
Încep să rânjesc ca nenorocitul de psihopat care sunt.
„Încerci să te lupți nebun cu greșitul . La naiba. Persoana nebuna."
Într-o singură mișcare, dau cuțitul înapoi și îl arunc.
… Chiar la Ares.
El răcnește în timp ce i se scufundă cu lama în coapsă, sângele
țâșnind. Neve țipă în călușul ei, lovind și lovindu-se pe pământ în timp
ce Ares se zvârcește de agonie.
Gail devine albă.
"CE-AI FĂCUT?!"
Se întoarce spre mine, părând că e pe cale să explodeze. Neve încă
țipă și plânge.
„CE dracu’ ai…”
„ Aceasta ”, șuier eu sălbatic, „este artera lui femurală. Vrei un
sacrificiu de sânge pentru a readuce la viață cadavrul putred al lui
Seamus?!” mârâiesc. „Ei bine, sacrificiul tău are aproximativ un minut
înainte ca el să sângereze fiecare picătură din acel sânge de care ai
nevoie.”
Gail începe să hiperventileze. Ochii ei se aruncă peste tot, privindu-
mă la mine, la cadavrul de pe peretele din spatele ei, la Ares, la Una,
Neve, înapoi la mine. Umerii ei încep să se ridice.
"Tu tu tu…!"
„ Psihopat ”, șuier eu. „Acesta este cuvântul pe care îl cauți. Și ai
aproximativ patruzeci și cinci de secunde, Gail.
Ochii îmi cad spre micuța trusă de prim ajutor de pe masă.
„Aruncă asta aici!!” țipă ea la mine.
„Oh, asta? ”
Zâmbesc întunecat, ridicându-l ușor. "Aceasta?"
„ACUM, idiotule!!” Gail țipă, împingând pistolul în capul lui Una.
— Nicio problemă, ridic din umeri, aruncându-l peste camera unde
aterizează la picioarele lui Ares. „Iată.”
Gail se înțepenește, cu fața albă, când se uită între mine și trusa de
prim ajutor la trei metri distanță de ea, cu sângele lui Ares picurând
peste tot în timp ce el se zvârcește și geme.
Văd roțile învârtindu-se în mintea ei bolnavă. Va trebui să mute arma
departe de Una pentru a o lua.
„Tic-dracu- tac , Gail!” urlă. „Douăzeci și cinci de secunde! Nu știu,
îmi pare destul de palid, cățea nebună.”
"Taci! ÎNCHISE. SUS!"
„Inima lui se va opri în zece secunde.”
Gâfâie, umerii i se ridică în timp ce hiperventilează.
„ Sângele celor nevinovați... răutății. Păcatele lumii. Și nu mă voi teme
de niciun rău… ”
Râul de cuvinte nebunești începe din nou să burbuie din ea, iar buzele
mele se îndoaie rău.
"ZECE. La naibii. SECONDE. GAIL! E acum ori niciodată! Dacă moare,
poți să-ți iei rămas bun de la nenorocitul tău iubit...
„NUOO!”
Iata.
Asta este.
Asta e ruptura ei.
Și deodată, Gail o face să se miște. Ea șuruburi pentru trusa de prim
ajutor. Dar sunt mai rapid. Și în clipa în care pistolul acela iese din
capul Unei, mă grăbesc prin cameră cât de repede pot.
Am lovit-o atât de tare pe Gail, încât simt că ceva i se plesnește în
coloana vertebrală în timp ce ne izbim de peretele din spatele ei, cu
un sunet de scrâșnire umed. Gail gâgâiește și se sufocă și, dintr-o
dată, se îndreaptă împotriva mea.
Mă încruntă, trăgându-mă înainte să mă înțepenesc.
Capătul vârfului mare care ia fixat pe perete picioarele morți și
putredele lui Seamus iese acum curat prin gâtul rupt și deschis al lui
Gail. Ochii ei se întunecă.
Atunci s-a terminat.
E peste tot.
O iau pe Una, smulgând-o de căluș în timp ce ea plânge și se scutură.
"Vă rog!" ea se sufoca. "Ajuta-i!"
Mă repez spre Neve, dar ea se îndepărtează de mine în clipa în care îi
scot călușul și încep să lucrez la eliberarea încheieturilor.
„PRIAȚI ARES!!!” țipă ea cu o voce care îmi frânge inima. "PRINDE-L!
PRINDE-L!!" La naiba, m-a crezut.
„Neve, e bine...”
„LA VA FER!” ea suspine. "PRINDE-L-!"
„ NEVE ”, șuier, luându-i fața în mâinile mele, în timp ce ochii ni se
blochează. „Sunt nebun al naibii. Dar nu sunt așa de nebun.”
Mă ridic și merg spre locul în care Ares se zvârcește pe cruce și îi
smulg călușul.
„Nenorocitul irlandez PSYCHO !!” scuipă la mine, iar sângele încă
curge din picior.
rânjesc. „Îți voi da pe acela.”
Nu-i dau niciun avertisment. Mă întind doar în jos și smulg cuțitul din
coapsă, făcându-l să geme în timp ce un val proaspăt de sânge se
revarsă. Fața lui este albă ca creta în timp ce se uită în jos la rană.
„Serios asta e nenorocita mea artera femurală!?”
chicotesc linistit. — Dacă ar fi, Ares, ai fi deja mort. Deschid trusa de
prim ajutor pe care am aruncat-o mai devreme, lăsând să se
rostogolească articolele, un sul de tifon, un pachet de aspirină și o
pereche nenorocită de tăietoare de unghii. „Și nu ai fi salvat de un
nenorocit de leucoane.”
Ridic privirea, rânjind în timp ce îl mângâi pe obraz.
„Doar o zgârietură. Întărește-te, Dumnezeule Războiului.”
„La naiba, Cillian.”
Chicotesc, folosind cuțitul pentru a-l tăia, exact când Neve se
zvârnește, aparent că și-a zvârlit restul drumului din propriile ei
legături. Ea trece peste mine în el, ținându-l strâns în timp ce ochii ei
se îndreaptă spre ai mei. Ea încă arată supărată, ceea ce este bine.
Dar buzele ei se încurcă puțin la colțuri.
Voi lua asta.
Una aproape se prăbușește când o eliberez. O prind în brațe,
strângând-o la pieptul meu, în timp ce brațele ei mă înconjoară strâns.
„ Te iubesc atât de mult ”, se sufocă ea, plângând în mine.
O strâng strâns cu un braț, folosindu-l pe celălalt pentru a-l ajuta pe
Neve să-l sprijine pe Ares pe singurul lui picior bun.
„Hai să plecăm naibii de aici.”
42
 UNA
NU MI-AM DAT SEAMA cât de rău era aerul dinăuntru până când am ieșit
pe ușa din față în stradă. M-am agățat de Cillian ca un copil de când
m-a eliberat. Dar când începe să-l ajute pe Neve să-l întindă pe Ares,
îmi dau drumul pentru a-l lăsa.
Cei doi îl pun pe regele Drakos la pământ, Neve agățându-se de el și
plângând în fața lui, în timp ce Cillian îi smulge mâneca cămășii și o
leagă strâns de rana de înjunghiere din piciorul lui Ares.
„Doar mușchi și câteva vene minore”, mormăie Cillian încet. „O să
primești zece copci, o vaccinare împotriva tetanosului, niște
antibiotice și o mulțime de medicamente grozave . O să fii bine.”
„Ceea ce o să fiu este să te dau cu pumnul în nebuni, cu prima șansă
pe care o voi avea, nenorocit de psihopat.”
Cillian rânjește.
La fel și Ares.
Neve se întoarce și își aruncă brațele în jurul meu, uimindu-mă.
„Sunt atât de recunoscător că ești bine”, suspină ea în umărul meu.
Ceva cald se aprinde în mine. Și niște pereți întunecați și înghețați
care au stat de pază în jurul meu de ani de zile încep încet să crape,
să se ciobiască și să se topească.
Familia mea a fost formată dintr-o singură persoană de atâția ani.
Finn, care era la fel de rupt, dureros și pierdut ca mine.
Nu am știut niciodată asta . Și vreau să știu asta tot timpul acum.
Neve se retrage, plângând lacrimi de bucurie în timp ce ea se lasă în
genunchi lângă Ares și îi trage capul în poală. Privesc în sus, rânjetul
de pe fața mea atât de larg încât mă doare în timp ce mă uit la cerul
nopții din New York, inspirând adânc.
Aer proaspat.
O ardezie proaspătă.
Un nou început, o șansă de a renaște.
Sirenele țipă, scâncind din ce în ce mai aproape. Un Range Rover alb
țipă, Castle și Hades se prăbușesc din el și se îndreaptă spre treptele
din față, unde stăm cu toții. În spatele lor, o altă mașină alunecă pe
bordură, în timp ce Kratos și Callie vin în grabă.
Brațele puternice mă înconjoară. Mă întorc, lacrimile curgându-mi pe
obraji în timp ce suspine și mă uit la privirea incredibil de verde a lui
Cillian.
El îmi cercetează ochii. "Ești rănit?"
"Nu mai."
Gura lui se zdrobește de a mea, brațele mele înconjurându-i gâtul în
timp ce lumea din jurul nostru dispare.
Două bucăți rupte, care se potrivesc perfect.
Două inimi negre, învinețite, care bat împreună ca una singură.
EPILOG
 CILLIAN
DORMITORUL pe care l-am păstrat cândva în această casă este în
prezent ocupat de mireasa mea. În camera lui Castle, îmi îndrept
cravata în oglindă înainte de a da un pas înapoi să mă verific.
Cravată neagră. Verifica.
Cămașă neagră. Verifica.
Costum negru. Verifica.
Există părți din mine care nu se vor schimba niciodată. Nu există
nicio „reparare” sau tencuială peste întunericul, violența și
monstruozitatea din mine și nu va exista niciodată.
Dar există o temperare a ei.
Japonezii au o formă de artă numită kintsugi, care fixează ceramica
spartă folosind aur topit pentru a umple crăpăturile. Aurul este apoi
lăsat să se întărească, astfel încât piesa finală reparată să aibă linii de
aur care șerpuiesc prin ea, făcând-o și mai puternică.
Sunt eu și Una.
Eu sunt castronul negru spart. Ea este aurul care umple crăpăturile.
Netezirea marginilor zimțate. Înmuierea punctelor vicios de ascuțite.
Făcându-mă întreg.
Nu. Nu se poate schimba ceea ce sunt. Dar femeia pe care o iubesc,
cu care mă căsătoresc din nou astăzi, nu vrea să mă schimb, la fel
cum nu vreau să o schimb pe ea. Există o întuneric în ambele suflete.
Există răni care se vor întări încet cu țesutul cicatricial și cu timpul.
În afară, ne vom sparge, ne vom ofili și vom muri. Sau în cele din
urmă să cedem propriilor noștri demoni.
Împreună, suntem de neoprit.
Se aude o bătaie rapidă în uşă în spatele meu.
"Intrați."
Se deschide, iar Ares șchiopătează înăuntru, sprijinindu-se greu de
baston.
„Ziua nunții fericite, idiotule.”
Nu am avut ocazia să vorbim prea mult în ultimele două săptămâni, de
la nebunia care s-a prăbușit în apartamentul lui Gail. Dar, așa cum am
prezis, zece copci, niște antibiotice, o injectare împotriva tetanosului
și niște analgezice puternice care l-au făcut să spună mai târziu niște
prostii serioase, Ares o să fie bine. Va face niște terapie fizică pentru
picior, dar nu va fi o accidentare care să se lipească de el.
Crede-mă, mă pricep destul de bine cu anatomia umană. Și cu cuțite.
Știam ce fac.
Ei bine, mai ales.
Îi zâmbesc în timp ce mă întorc. „Frumos baston.”
Își mijește ochii. „Nici să nu începi.”
"Ce? Este un aspect foarte „Naș”, Ares. Și, vreau să spun, ești capul
unui criminal...
„Trebuia asta îți merge în fund dacă nu o dai jos.”
„Îmi faci o ofertă pe care nu o pot refuza?” Am cea mai bună impresie
de Brando.
Își dă ochii peste cap.
„Nu ai aici încă?”
El dă din cap. — Da, jos cu Callie și Eilish.
Nepoata mea este o altă persoană cu care nu am avut suficient timp în
ultimele două săptămâni, cu haosul de a face față replicilor lui Gail, de
a avea grijă de Una și de a mă asigura că nu mai sunt „Apostoli” care
pândesc acolo . . Nu se pare că există.
„E încă supărată pe mine?”
— Pentru că m-ai înjunghiat ? mormăie el înainte să scuture din cap și
să privească în altă parte. "Nu, de fapt. Nicidecum.”
Râd în timp ce el oftă din greu.
— Pentru că e la fel de nebună ca tine.
îmi arcuiesc o sprânceană. Ares își dă din nou ochii peste cap.
„Ei bine, nebună. Nu nivelul tău de nuci.”
"Tu speri. Nebunia Kildare se manifestă mai târziu în viață.”
Ares îmi aruncă o altă privire rece. rânjesc.
— Apropo, asta e o glumă.
„Apropo, nu al naibii de amuzant .” El dă din cap. „Nu sunt sigur că
am fost pe deplin informat despre pericolele căsătoriei în familia ta.”
„Da, probabil că nu. Doar că acum ești blocat. O lași vreodată și te voi
jupui de viu.”
Rânjim amândoi. De asemenea, amândoi știm că nu glumesc deloc.
Bine că amândoi știm că Ares nu va părăsi niciodată de partea lui
Neve.
Se încruntă în timp ce ridic o mână, trag lentă din micul dispozitiv din
mâna mea și expiră fum albicios.
„Vopi acum ?”
Îi arunc o privire întunecată. "Uşor. Încerc să renunț la țigările
adevărate și se pare că asta ajută.”
Sprâncenele lui Ares se arcuiesc. " Te lasi de fumat?"
„Se pare că este rău pentru speranța ta de viață.”
— Tocmai aud asta acum, nu?
rânjesc.
„Sau este că acum ai ceva pentru care ai vrea să-ți prelungești
speranța de viață? Cineva , poate ? ”
„Acea minte criminală a ta stăpână nu-i scăpa nimic, nu-i așa,
Dumnezeule Războiului?”
Ares chicotește și mă dă jos. Apoi se şochează şi îmi bate o mână pe
umăr. „Mă bucur pentru tine, știi. Sper că știi că meriți asta. Una și
amândoi faceți. Felicitări, Cillian.”
Îmi scufund bărbia. "Mulțumesc."
„Și, a doua nuntă este pentru că...?”
„Pentru că primul s-a simțit puțin forțat și rigid.”
„Poți să dai vina pe oficiantul tău pentru asta.”
Ne întoarcem amândoi la sunetul vocii lui Hades în timp ce el trece
prin uşă.
„Și, pot să întreb, ce este în neregulă cu Elsa?”
Geme. „Cum se face că sunt singurul care este deranjat de băţul ăla
dracului din fundul ei?”
„Nu știu și nu-mi pasă”, mârâie Ares. — Lasă-o pe Elsa Guin în pace,
omule. Încă lucrez să o atrag de la Crown și Black pentru a fi avocatul
nostru cu normă întreagă pentru familia Drakos.”
„Cumpărați doar un aparat de aer condiționat”, mormăie Hades. „Nu
va răci camera la fel de repede ca puiul acela, dar va fi mult mai
ieftin.”
Ares oftă, întorcându-se spre mine. „Serios, nu pot cu tipul ăsta, am
plecat. Felicitări, Cillian. Ne vedem acolo jos.”
Îi strâng mâna înainte de a-l vedea șochând înapoi pe ușă.
„Ei bine, acolo merge visul lui olimpic cu obstacole.”
Îmi dau ochii peste cap spre Hades. Când văd că zâmbetul se
estompează de pe fața lui, mă încruntă.
"Care-i treaba?"
„Uite, în ciuda evenimentelor recente, de obicei sunt de acord că
afacerea Drakos rămâne afacerea Drakos, iar afacerile Kildare rămân
afacerile Kildare…”
Dau din cap. Asta stă la baza armistițiului dintre familiile noastre:
prezentăm un front unit împotriva atacurilor, dar când vine vorba de
afaceri, ne păstrăm pentru noi înșine, dacă nu este un aranjament
special.
„...dar”, mormăie Hades, „s-ar putea să te preocupe și pe tine.”
"Ascult."
„Numele Leo Stavrin înseamnă ceva pentru tine?”
Maxilarul îmi strânge.
Sigur că da.
"Desigur. Avtoritet de top în Reznikov Bratva. Unul dintre cei mai
puternici subalterni ai lui Gavan Tsarenko...
„Cu reputația de a fi la fel de nebun ca și tine. Nici o supărare."
Ridic un umăr. "Punctul tau?"
„Unul dintre băieții mei se întâlnește cu o rusoaică. Fratele ei este
soldat la picior sub conducerea lui Stavrin. Fratele ei este, de
asemenea , un beat gura și, se pare, i-a spus că s-a vorbit despre a
face mișcări.” Ochii i se îngustează. „Împotriva bunurilor noastre .
Atât Drakos, cât și Kildare.”
Imi macina falca. „De ce naiba ar fi atât de proști încât să încerce
asta?”
El ridică din umeri. "Nici o idee. Ar putea fi nimic, doar prostii sau
bătaie în piept alimentată cu vodcă. Dar m-am gândit să-l transmit.”
"Apreciez asta."
„Oricand.” Își drese glasul. „Ghic că acest fel înseamnă că drumurile
noastre nu se vor încrucișa din nou la Club Venom în curând.”
„Mi-aș înjunghia ochii dacă ar face-o vreodată”, mormăi eu. "Dar nu.
Am terminat acolo.”
Am terminat cu multe dintre căile și punctele mele de desfacere. Nu
mai am nevoie de ele.
Aruncă o privire în jurul dormitorului lui Castle înainte ca ochii săi să
cadă pe florile încă din vaza de lângă pat. Hades chicotește în timp ce
se apropie și întinde mâna după card. „Cine a trimis sărmana floare
de castel...” Fața lui se întunecă înainte ca ochii să se apropie de ai
mei. „ Callie ?”
dau din umeri. „El a salvat-o de la acea minge de distrugere.”
„Cillian”, șuieră el. — Ține-l pe căpitanul al naibii de bodyguard al
Americii departe de sora mea, bine?
Încep să fredonez refrenul piesei I Will Always Love You de Whitney
Houston . Hades îmi aruncă o privire veninoasă înainte să-și
îndepărteze privirea și să redevină serios.
„Deci, ce vrei să faci cu Stavrin?”
„Sincer, vreau să-l alung din capul meu azi, pentru că mă căsătoresc,
Hades. Asta vreau să fac.”
El zâmbește, dând din cap. "Destul de corect. Adică doar...”
„Hades?” mormăi, întorcându-mă și nasturându-mi jacheta.
„Da?”
„Crezi că aș putea să mă căsătoresc acum? Vă rog?"
„Crezi că poți rezista să-mi înjunghii pe vreunul dintre frații mei pe
drum?”
"Voi face tot ce pot."

CERNEALA de pe spatele ei este frumoasă. Uimitor . Aștept în prag, nu

vreau să mă vadă încă, lăsându-mi ochii să bea în tatuaj pentru a
miliona oară de când l-a făcut săptămâna trecută.
Este încă proaspătă și puțin crudă. Dar s-a terminat. Ea a făcut toată
piesa într-o sesiune brutală de treisprezece ore. Artistul ei a fost uluit,
spunându-i că era cea mai puternică rezistență la durere pe care o
întâlnise vreodată pe scaunul ei.
Dar asta e soția mea pentru tine. Dur ca unghiile. Neclintit de curajos.
Foarte hardcore.
Ce nu te omoară .
Zâmbesc în timp ce ochii mei alunecă peste cuvintele de deasupra
designului lui Finn. Peste balaur, nuferi, Phoenix și cartea de tarot.
Dacă cineva ar fi putut-o captura pe Una așa, este fratele ei. Și dintre
toate schițele lui pe care le-am văzut în cartea lui, aceasta ar putea fi
capodopera lui. Este atât de ea încât îmi este imposibil să mă uit în
altă parte uneori.
Reluând prima noastră temă de nuntă, Una este din nou în negru. De
data aceasta, spatele rochiei coboară până la spatele ei, cu
prospețimea tatuajului și toate celelalte.
Arata al naibii de superb.
Regina mea întunecată.
„ La naiba !”
Se învârte, cu fața albă în timp ce se uită la mine. „M-ai speriat de
rahatul viu.”
„Arăți uimitor.”
Ea se înroșește. „Nu ar trebui să vezi...”
— Doar că suntem deja căsătoriți, iubirea mea.
"Adevărat."
„Și a trebuit să te văd înainte să plecăm acolo.”
Ea rânjește. "Într-adevăr? De ce?"
„Pentru că nu știu dacă fundul ăla ar fi aproape învinețit și s-a lovit
încă destul de mult ca să stea în fața unui altar cu mine.”
Fața Unei arde cu o intensitate aprigă. Dinții ei se trage senzual peste
buza de jos.
„Avem cincisprezece minute, cred...”
Ea scâncește în timp ce îmi dau jos jacheta din umeri și încep să-mi
suflec mânecile când mă apropii de ea.
„Atunci ar fi bine să te apleci naibii peste vanitatea aceea și să-ți ridici
rochia pentru mine.”
„ Da, domnule ...”
Gura mea se trântește de a ei.
Două inimi negre.
Două bucăți negre sparte, lipite înapoi împreună cu aur.

Seria Dark Hearts continuă cu povestea lui Hades în

Inimi păcătoase .

Nu te-ai săturat de Cillian și Una?

Obțineți scena suplimentară aici sau introduceți acest link în browser:
https://BookHip.com/QHRLTPC

Acesta nu este un epilog sau o continuare la Vicious Hearts. Dar

această poveste de „urmărire” foarte fierbinte este garantată să
mențină aburul.
 REGAT ÎNTUNEC
Vă mulțumesc foarte mult pentru că ați citit Vicious Hearts ! Dacă v-a
plăcut cartea, v-aș fi incredibil de recunoscător dacă ați putea lăsa o
recenzie!
După cum am menționat, seria Dark Hearts continuă cu povestea lui
Hades în Sinful Hearts . Puteți, de asemenea, să vedeți un Cillian mult
mai tânăr în Dark Kingdom , o altă poveste de dragoste mafioasă între
dușmani întunecați și iubitori și să rezervați una dintre seriale Kings
and Villains. Există chiar și o prezentare a acelei cărți în paginile
următoare pentru tine.
Puteți găsi liste complete de cărți și comenzi de lectură sugerate pe
site-ul meu.
www.jaggercolewrites.com

Derulați mai departe pentru a obține o prezentare a Regatului

Întunecat .

Prolog
Adrian

Cu patru ani în urmă, Ascot, Anglia:

Ploaia și ceața învăluie cimitirul, de parcă natura însăși s-ar fi
îmbrăcat pentru înmormântarea de astăzi.
Privesc amorțită în sicriul deschis care leagăn de trupul tatălui meu.
Este îmbrăcat într-un costum gri ardezie pe care nu și-ar fi putut
permite niciodată când era în viață. Sau cel puțin nu ar fi cheltuit
niciodată banii, chiar dacă i-ar fi avut.
Cuvinte precum „singur” și „orfan” îmi țușnesc încet în cap. Mai întâi
mama, când aveam patru ani, iar acum tatăl meu, la o lună după ce am
împlinit douăzeci de ani. Ea de la violența neclintită a focului de armă,
el de la asasinul târâtor al cancerului.
Preotul își termină cuvintele și tăcerea se lasă peste puțina mulțime
de bocitori. Sunt doar eu, menajera familiei și moșiei pe care tatăl
meu a lucrat pentru doamna Dubois, îngrijitorul de teren, domnul
Peddleton, și Chris, prietenul și partenerul de săgeți al tatălui meu de
la The Spotted Hen.
O mână fermă aterizează ușor pe umărul meu.
Și unchiul meu, Jonathan. Tatăl meu s-ar fi înfuriat să știe că fratele
său a participat la înmormântare. Dar, știi, este înmormântarea lui.
Cam greu să protestezi împotriva listei de invitați.
Îmi arunc privirea în jos la ceasul meu – cel pe care Jonathan mi l-a
dăruit aseară în timp ce stăteam la barul de la The Spotted Hen la
scotch. El și tatăl meu s-ar putea să nu fi vorbit în șaisprezece ani.
Istoria dintre ei ar putea fi motivul pentru care tatăl meu a rupt toate
legăturile cu restul familiei Cross și ne-a mutat din Manchester pentru
slujba aici în Ascot, care lucra pentru Jean Margaux.
Dar Henry Cross era încă fratele lui Jonathan. Și chiar și un bărbat la
fel de periculos, conectat și puternic ca unchiul meu poate simți în
continuare durere.
Privesc din nou la ceas înainte să ridic puțin capul și să mă întorc să
privesc prin ploaie, căutând pe altcineva care speram să fie aici.
Cineva pe care mi-aș dori să fie aici lângă mine chiar acum, mai
presus de oricine altcineva, chiar și de Jonathan. Cineva pe care nu i-
am cerut să fie aici pentru că, ei bine, cine știe de ce.
Ah, da. Pentru că sunt „fiul cu pipernicie emoțională crescută singur
de un tată cu pipernicie emoțională”, așa cum îi place să-mi spună cu
acel zâmbet viclean al ei care mă dă peste cap și îmi scoate vântul din
plămâni. Pentru că știu că vine dintr-un loc al umorului și al iubirii.
Și iubire .
O dragoste care a fost... un lucru și este acum, de acum două
săptămâni, cu totul altul.
În ciuda ploii și a ceții, și a doamnei Dubois plângând în liniște sub
vălul ei negru, și a trupului tatălui meu întins în fața mea gata să fie
pus în pământ, zâmbesc. Nu pentru că sunt psihopat. Pentru că atunci
când Celeste dansează în capul meu, devin neajutorat. Chiar și când
îmi imaginez acel zâmbet, este singura mișcare fizică pe care sunt
capabil să o fac, ca și cum inima mea ar fi prea plină pentru a face
altceva decât să rânjesc.
Dar ea nu este aici.
Știu în adâncul sufletului că este probabil un lucru bun. Dacă domnul
Margaux, francezul puternic și conectat care l-a angajat pe tatăl meu
în ultimii șaisprezece ani, nu este aici pentru înmormântarea lui
Henry, fiica lui fiind aici ar putea ridica... întrebări.
Aceste întrebări ar putea escalada dacă ea stă lângă mine, ținându-mă
de mână. Ceea ce ar fi, dacă ar fi aici.
Întrebări de genul „de ce fiica cea mică a lui Jean Margaux este
înfășurată în brațele fiului șoferului tatălui ei?” Băiatul care nu are
nimic de oferit decât mâinile pătate de grăsime și un nume de familie
periculos. Săracul cu mâinile pe prințesa franceză de elită aurita.
Nu ar fi doar întrebări. S-ar cere răspunsuri.
Celeste și cu mine am fost întotdeauna aproape, până la un punct.
Prietenii, într-o anumită măsură, au crescut practic sub același
acoperiș – ea rezidentă, iar eu fiul ajutorului. Dar cred că amândoi am
știut întotdeauna adevărul, sau l-am știut de când eram suficient de
mari pentru a realiza ce înseamnă:
Celeste Margaux și cu mine am fost doar „prieteni” pentru că a-i
spune mai mult sau a-l împinge mai departe ar fi periculos. Din cauza
tatălui ei. Din cauza familiei din care a venit tatăl meu, chiar dacă și-a
petrecut ultimii șaisprezece ani prefăcând altfel.
Și apoi acum două luni, la o săptămână după cea de-a optsprezecea
aniversare a ei și la două după cea de-a douăzeci de ani, am încetat să
mai fim „prieteni”.
Un singur sărut de peste un deceniu în pregătire a ars acea fațadă
până la pământ, lăsându-ne în cele din urmă amândoi să vedem ce a
fost întotdeauna cu adevărat acolo dedesubt. Și după acel sărut unic,
nu mai era cale de întoarcere.
Sângele meu freamăt de frigul din aer, în timp ce mintea mea reluează
toate momentele furate din ultimele paisprezece zile. Sărutări
răsuflate în cămara uriașei moșii Margaux, în timp ce doamna Dubois
este ocupată în bucătărie. Dinții Celestei mă mușcă de gât, încercând
să nu țipe în timp ce degetele mele pe partea din față a chiloților ei o
duc peste marginea din spatele garajului.
Corpul ei măcina febril pe al meu, pielea noastră lipită de piele, gura
noastră devorându-se reciproc în grădini înainte de zori.
Zâmbetul îmi apare din nou pe buze în timp ce îmi ridic ochii pentru a
scana drumul de lângă cimitir. Ea nu este aici. Zâmbetul meu se
estompează, dar dau din cap pentru mine.
Ea nu poate fi aici. Amândoi știm că asta ar ridica prea multe întrebări.
„Știi că nu o poți lăsa să facă parte din decizia ta, Adrian.”
Mă încordez și mă întorc încet să mă uit înapoi la unchiul meu. Tatăl
meu, când și -a crescut fratele, l-a considerat întotdeauna un criminal
sălbatic. O forță de haos însetată și nesăbuită care se dezlănțuie în
Marea Britanie.
Bărbatul care se uită înapoi la mine, omul pe care l-am cunoscut din
nou în ultimele două zile groaznice, nu este nesăbuit sau haotic.
Periculoasă, desigur. Dar cineva nu devine – cu atât mai puțin rămâne
– șeful organizației Cruce fiind nesăbuit. Unchiul meu este un om
rece, foarte inteligent.
Și acum vrea să stau lângă el și să învăț căile imperiului care îmi
poartă numele. Tatăl meu m-a ferit de acea lume. Dar știu că e în
sângele meu. Știu că acolo este destinul meu.
Așa că aici se află dilema: stai aici în Ascot și intră în pielea tatălui
meu lucrând pentru Jean Margaux. Fii șofer și mecanic personal
pentru omul de afaceri francez prost temperat și rece. Sau intră în
pielea în care m-am născut și învață cum să stai în fruntea mesei
familiei Cross într-o zi, după ce mantaua trece de la Jonathan la mine.
Ar trebui să fie o alegere extrem de ușor de făcut. Să stai în casa unui
bărbat pe care nu-l place ca slujitor al lui sau să caut tronul puterii,
bogăției și posibilităților nelimitate alături de unchiul meu? Dar,
desigur, nu este deloc o alegere ușor de făcut.
Nu atunci când gura mea vrea să guste doar buzele lui Celeste.
„Adrian...”
„ Știu ”, mârâi eu încet.
Jonathan dă încet din cap. Văd în ochii lui că înțelege ce-mi trece prin
cap. Nu doar o vede, dar o primește și. Nu i-am spus niciodată despre
Celeste, dar el a ghicit totul singur și mi-a vorbit despre asta aseară la
cârciumă când mi-a dat ceasul.
Există totuși o posibilă cale de mijloc aici. De când tatăl meu și cu
mine am părăsit Manchester, sediul operațional al familiei Cross s-a
mutat la Londra. Și Celeste are toate intențiile să urmeze la Kings
College, tot la Londra, începând cu trimestrul de toamnă.
Putem în sfârșit să ne oprim pe furiș. În câteva luni, putem fi
împreună.
Deci e în regulă dacă nu poate fi aici astăzi.
Mă întorc spre sicriu, privind amorțit la trupul tatălui meu, în timp ce
doamna Dubois suspine lângă el. Chris, prietenul de la pub al tatălui
meu, îmi strânge mâna solemn și apoi se întoarce să-i aducă un ultim
omagiu tatălui meu. Pune trei săgeți cu pene pe pieptul tatălui meu,
mângâindu-le cu o mână moale.
Zgomotul cauciucurilor de mașină pe pietriș îmi sare inima în gât. Mă
întorc și nu pot opri rânjetul care mi se răspândește pe față când
recunosc Bentley-ul negru și argintiu al familiei Margaux care se
oprește pe drumul de piatră albă la o duzină de metri distanță.
Inima mi se bate. A venit.
Mă îndepărtez de unchiul meu și merg repede prin ploaia ploioasă,
fără umbrelă, spre fata pe care o iubesc de când eram suficient de
mare ca să înțeleg ce înseamnă asta cu adevărat. Geamurile din spate
nuanțate se coboară când mă apropii, rânjind pe față...
"Domnul. Cruce."
Zâmbetul mi se sfărâmă și inima îmi zgâlțâie în timp ce chipul
sumbru, aliniat, aristocratic și deosebit de francez al lui Jean
Margaux, nu al Celestei, mă întâmpină din interiorul mașinii
întunecate. Mă bâlbesc până la capăt, fără cuvinte.
"Domnul. Margaux, nu mă așteptam...
— Tatăl dumneavoastră a fost un angajat loial, domnule Cross, spune
el laconic. „El va fi dor de el.”
Înghit în sec, dând din cap.
— Mulțumesc, domnule Marg...
„Sunt pe deplin conștient de cine te așteptai ”, șuieră el încet.
mă înţepenesc. Ochii i se îngustează, iar buzele i se curbesc ușor.
„Te așteptai la o față mai frumoasă, fără îndoială.”
"Domnul. Margaux...”
„Am de gând să-ți spun asta o dată și o singură dată, nemernicule,”
mârâie el.
Ochii mei coboară spre mâna lui care strânge mânerul de diamant al
bastonului său între genunchi. Îmi dau seama brusc că nu este
singur. Un bărbat corpulnic într-un costum negru stă lângă el pe
bancheta din spate a mașinii. Și în loc de baston, mâinile acestui
bărbat sunt înfășurate în jurul stocului unui Glock 17 enorm și
strălucitor.
„Stai dracu departe de fiica mea.”
Ochii mei se îndreaptă spre ai lui. Dar nu tresar. Nu mă prepelesc de
la acest om, nu-mi cer scuze sau nu-i cer iertare. Îl privesc direct în
ochi.
Nu este ceva cu care un bărbat ca Jean Margaux este obișnuit și văd
că îi umplu ochii de furie.
„Domnule”, mormăi eu înapoi. "Cu tot respectul-"
„Respect, Adrian,” se repetă el, „ar fi fost să-ți ții mâinile murdare
departe de Celeste mea în primul rând.”
„ Cu respect , domnule”, mârâi eu înapoi, „iubesc...”
Latră un râs rece și brutal.
„Ah, c'est l'amour , nu-i așa?” Zâmbește cu cruzime, batjocorindu-mă.
„ Da .”
El pufnește.
„Domnule, nu-mi puteți spune să stau departe de...”
„Crezi că acesta este ordinul meu ? Că sunt aici pur și simplu ca să
fiu crudă cu tine în această zi de doliu?”
Mi se îngustează ochii.
"Da, o iau."
El dă din cap.
„ Nu , Adrian. Deși acestea pot fi și dorințele mele , această cerere nu
vine de la mine.”
Zâmbește triumfător.
„Asta este ceea ce își dorește Celeste .”
Inima îmi bate cu bubuituri și gura mi se subțiază până la o linie în
timp ce mă uit la el.
— Vă mulțumesc că ați venit, domnule Margaux, mormăi eu. „Dacă mă
scuzați, trebuie să...”
„Tu ești proverbialul celălalt bărbat , Adrian.”
Încremenesc când cuvintele lui mă lovesc ca o palmă. Jean îmi
rânjește doar.
— Ai fost o aventură, băiete. O distracție cu „ajutorul”. Cu mizeria,
rânjește el. „Nu este aici pentru că nu însemni nimic pentru ea . E
ocupată să-și continue viața reală.”
Zâmbetul lui se lărgește.
„Se pregătesc pentru ziua ei cea mare de mâine.”
Mă momelă. Dar chiar dacă mă abțin să nu întreb despre ce naiba
vorbește, pot spune că vede că asta mă atinge. Mă sparg. Spărgându-
mă.
„Întreabă-mă”, șuieră el subțire. „ Întreabă-mă , ticălosule.”
Eu inghit.
„Ce dracu e mâine?”
Dinții îi clipesc.
„Ziua nunții ei, Adrian. Se căsătorește.”
Mă holbez. Vreau să văd minciuna din ochii lui. Vreau să-l văd
alunecând din crăpăturile măștii lui crude. Dar, cu cât mă uit mai greu,
cu atât adevărul arde mai puternic.
Nu minte.
"Aici. Convinge-te singur."
Una dintre mâinile de pe baston cade sub fereastră. Se întoarce
ținând o felicitare crem delicată cu caligrafie aurie peste ea. Îl smulg
din mână și mă uit la cuvintele care mă batjocoresc, invitându-mă să
sărbătoresc căsătoria dintre Celeste Meline Margaux și un anume
Amir El-Sayed.
Mâine.
Rain estompează literele aurii și începe să topească cartonașul delicat
din mâinile mele. L-am lăsat să cadă într-o băltoacă la picioarele mele
când Jean începe să râdă.
„Nu ai fost niciodată jocul final, Adrian. Vreodată." Ochii lui sclipesc
la mine periculos.
„Acum du-te dracu în lumea ta a crimelor mărunte și a nimicului.
Pentru viața ta neînsemnată, mizerabilă, fără ea în ea. Tu și bunurile
tatălui tău te vei aștepta la porțile casei mele. După aceea, dacă te mai
văd vreodată…” Se întoarce pentru a da din cap spre bărbatul tăcut
cu tunul de mână lângă el.
„Voi pune pe cineva să-ți sufle capul.”
Ochii lui trec pe lângă mine spre mica adunare de lângă mormântul
deschis.
„Acum, vă rog să spuneți doamnei Dubois și Peddleton să se întoarcă
imediat la locurile de muncă, dacă ar dori să fie angajați mâine.”
Își întoarce ochii spre mine și zâmbește subțire.
„Du-te dracu și zboară departe, băiețel.”
Geamul fumuriu se rostogolește înapoi și mașina alunecă, trimițând în
sus pietriș umed și noroi care îmi stropesc pantofii și tibia.
Dar nu simt asta. Nu simt nimic în timp ce inima mea începe să se
calcifieze, transformându-se în piatră în interiorul pieptului meu.
„Tu ești celălalt bărbat. O aventură. O distracție. Nu ai fost niciodată
jocul final.”
Buzele mele se îndoaie într-un mârâit în timp ce îmi las ochii în jos
spre invitația udă, întâmpinându-mă să sărbătoresc legătura eternă a
fetei pe care o iubesc cu un alt bărbat.
Călcâiul meu se lovește de el, zdrobindu-l până la o pulpă umedă,
înainte de a mă întoarce și de a merge uluit înapoi spre gaura din
pământ care îl ține pe bărbatul care m-a crescut și pe cel care stă
lângă el, care mă va ghida în următoarea fază a mea. viaţă.
Fara ea.
Jean Margaux poate crede că a câștigat astăzi. Dar el greșește. Viața
mea nu va fi nesemnificativă. Nu va fi meschin.
Sunt destinat să fiu rege .
Și într-o zi, el, ca toată lumea, se va închina în fața mea.

Capitolul 1
Adrian
Patru ani mai târziu, Londra:
Mormăi în timp ce alarma mă trage din somn. Îmi încruntă
sprâncenele și nuanța mahmurelii începe să mă muște în timp ce
corpul meu se trezește.
Doamne, încă mai pot gusta scotch-ul de pe buze.
Cu un geamăt, mă întind și sting alarma. Degetele mele găsesc și
înjunghie butonul pentru umbrele automate de pe ferestrele
dormitorului meu. Încet, cu un zumzet mecanic moale, nuanțele opace
se rostogolesc, lăsând lumina soarelui să intre.
Ochii mei se închid, tresărind. Dar am lucruri de făcut astăzi. Și nu
există odihnă, după cum se spune, pentru cei răi.
Sau mahmureala.
Arunc cuverturile înapoi și apoi mă rostogolesc din pat direct pe
degetele de la picioare și pe podeaua din lemn de esență tare. Mușchii
îmi încolăcesc și se flexează în timp ce împing în sus și în jos,
pompând un set de flotări care îmi fac sângele să curgă prin vene,
alungând rămășițele persistente de alcool.
Inima bate cu viteză, mă rostogolesc instantaneu pe spate, strângând
din dinți în timp ce alternez coatele cu genunchii, simțindu-mi
strângerea miezului la fiecare strângere. Când s-a terminat acel iad
proaspăt, mă dau înapoi pentru o altă rundă de flotări, apoi mă întorc
din nou pentru scăderi mai brutale. În cele din urmă, sunt niște
clopoței rapide, de mare intensitate, până când brațele și umerii îmi
țipă.
Dar măcar mahmureala se estompează.
Am străbătut dezbrăcată dormitorul cu lambriu elegant de la ultimul
etaj al casei mele cu trei etaje. Aud slab noul disc Velvet Guillotine
explodând din bucătărie, amintindu-mi că Noel s-a prăbușit aici
aseară, după noaptea noastră de scotch aparent fără fund.
Dar, pentru numele lui Hristos, omul trebuie să se oprească cu acel
nenorocit de album.
Dușul este rece, ceea ce mă face să strâng din dinți și să șuier. Dar
este ceea ce am nevoie și mahmureala se retrage și mai mult pe
măsură ce mă clătesc. Ies să mă bărbieresc repede - cu apă fierbinte,
mulțumesc foarte mult. Briciul drept argintiu îmi dă o pauză și îmi
permit zece secunde de melancolie, amintindu-mi de bărbatul căruia i-
a aparținut cândva.
Au trecut șase luni de când Jonathan a murit – crud și ironic de
același cancer pancreatic care l-a luat pe fratele său, tatăl meu. Dar în
cei doi ani și jumătate în care m-a avut sub aripa lui, am crescut în
moduri pe care nu mi-am imaginat niciodată că aș putea.
Acum eu sunt cel care sta în capul mesei Crucii. Este un act de
echilibru delicat, având în vedere că sunt atât liderul unei întreprinderi
criminale de miliarde de dolari, cât și un student în ultimul meu an la
școala de afaceri de la Lords College.
Există o șansă ca acest echilibru strâns să fie un factor care
contribuie la mișcările mele scotch-uri de joi seara.
Mă îmbrac pentru zi repede: costum gri cărbune închis, cămașă albă
clară, cravată și pătraț de buzunar albastru-mijloc, pantofi maro
închis. În momentul în care cobor scările spre bucătăria de la primul
etaj, mahmureala mea aproape dispăruse.
Wreck Me Gently de la Velvet Guillotine pare să fie la a cincea rotație
a dimineții când intru în bucătărie. Mai rău, Noel îi cântă al naibii în
boxeri și tricoul lui, în timp ce răstoarnă ceva pe plită, cu spatele la
mine.
"Acest cantec? Din nou?"
El chicotește fără să se întoarcă.
„La dracu de dragoste ăsta nenorocit de înregistrare.”
„Oh, tu?” mormăi sec. „Nu sunt sigur că nenorocitul de Scoție este
conștient de asta încă, dacă le-ai putea spune?”
Ceea ce face. Waker.
Gemu și trec pe lângă el, reducând volumul difuzorului din care sună.
„Există cafea?”
„Oh, da , dar desigur , domnule!”
Îmi dau ochii peste cap în timp ce el se întoarce să mă răstoarne și să
dau din cap spre oală.
„Fierbinte și puternică.”
"Minunat."
Mirosul de cârnați îmi face dintr-o dată să-mi gâfâie stomacul când
încep să turn o cană de cafea pe spate.
„Oi, vorbind despre Scoția...” Noel se întoarce să-mi arunce o privire
care spune că se luptă cu aceeași mahmureală pe bază de scotch ca
și mine. „Cum ți-a fost capul în această dimineață?”
„Răzbunător”, mormăi eu. "A ta?"
„Un nenorocit.” Oftă, împingându-și degetele prin părul întunecat.
„Mulțumesc că m-ai lăsat să mă prăbușesc.”
„Oricand.”
Avea sens. Am băut cu prietenii la Deluxe Lounge, care este la o
aruncătură de băţ de casa mea de lângă campus, dar mult mai departe
de apartamentul lui Noel. În plus, încep să-mi amintesc de sfârșitul
serii cu mai mult scotch la blatul din bucătărie, odată ce am ajuns aici.
„Am fost noi ultimii la Deluxe?”
Sprâncenele mele se încruntă, gândind. „Thomas și Cassandra au
plecat devreme, îmi amintesc asta.”
„Ei bine, este un șoc.”
rânjesc. Cei doi buni prieteni ai noștri sunt proaspăt logodiți și
proaspăt însărcinați și sunt încă la fel de perpetuu încâlciți unul în
brațele celuilalt ca întotdeauna. În ultimul timp, se pare că atunci când
ies, e doar pentru a ne face umor și doar atâta timp cât suportă să nu
fie singuri împreună.
„Lars vorbea cu acea roșcată...” Noel se încruntă. — Poate că au
plecat împreună?
Îi arunc o privire. El rânjește.
„Bine, de parcă asta nu s-ar fi întâmplat.”
Îi zâmbesc. „M-a surprins că ai observat.”
„Hmm?”
„Se pare că a fost ceva, sau ar trebui să spun cineva, care ți-a ocupat
atenția aseară.”
El se uită la mine. „Uite, am fost doar...”
— Noel, nu-mi pasă dacă ești prieten sau, știi, orice altceva, cu
Matilde.
Poate ar trebui să-mi pese. Poate că ar trebui să mă deranjeze mai
mult că, într-un fel, Matilde Laurent, născută Margaux - ca și sora mai
mare a fetei care mi-a băgat un glonț în inima de nicăieri - a devenit
cumva parte din micul nostru grup de aici, la Londra.
Poate m -ar deranja mai mult, dacă n-ar fi fost faptul că Celeste și
nenorocitul ei de soț, Amir , practic au scăpat de pe fața planetei
undeva în Dubai.
Cu nenorocita lor fiică .
Înghit ura care fierbe ca plumbul topit în pieptul meu, așteptând să se
răcească până la oțelul tivit în care se transformă mereu.
Matilde știe suficient să nu pomenească de sora ei în preajma mea.
Dar, din propria mea săpătură – și am săpat –, Matilde abia a mai fost
în contact cu propria ei soră în ultimii patru ani.
De asemenea, este suficient de deșteaptă încât să nu mai spun de
tatăl ei în preajma mea. Dar și acolo este același lucru. Ea și Jean nu
au mai vorbit de un an, de când Paul, soțul ei la acea vreme, a fugit cu
soția prietenului nostru Oliver Prince, Vanessa. Se pare că Jean a luat
asta personal și a hotărât că Matildei era vina că soțul ei de rahat a
vrut să-și înfigă țesutul în soția altui bărbat.
Jean Margaux: încă același fiu de cățea la patru ani.
„Pare a fi un lucru bun; ea iese mai des acum.”
„Bine pentru tine, vrei să spui.”
Noel se uită la mine. dau din umeri.
„Este un pachet, știi.”
„Da, Adrian, știu că copiii ei nu sunt un supliment opțional.”
„Spun doar că „tatăl vitreg” are un inel frumos...”
„Adrian?”
Se întoarce să se uite la mine. „Dacă vrei acest mic dejun pe farfurie
în loc să-ți bagi în fund, taci naiba.”
Rânjesc în cafeaua mea când termină cu slănină, cârnați, fasole și ouă
prăjite pe aragaz. Nu o engleză completă, dar îmi iau o jumătate de zi
în orice zi.
Nu-i dau rahat doar de dragul de a-i da rahat. Matilde Laurent vine cu
două mici adăugări: Naomi în vârstă de trei ani și Cora în vârstă de
opt luni - încă două victime ale aventurii lui Paul și Vanessa, împreună
cu fiul de trei ani al lui Oliver, Jacob.
Noel ne servește mâncarea și apoi se oprește, cu o încruntătură pe
față.
— Oricum, când a plecat prințul aseară?
suspin. Noel și Oliver sunt aparent în competiție perpetuă unul cu
celălalt pentru ceva . Și, cel mai recent, acel ceva pare să fie Matilde,
având în vedere modul în care amândoi se întreceau pentru atenția ei
aseară, înainte ca ea să scape devreme pentru a-și ușura bona.
"Târziu."
Îl privesc.
„ Mult mai târziu decât ea, relaxează-te.”
„Sunt perfect relaxat.”
Îmi dau ochii peste cap.
„Și s-a dus acasă. Casa lui . Are un fiu mic, îți amintești?
„Nu sunt sigur că aș putea uita, având în vedere de câte ori i-a spus
asta Matildei aseară.”
Scutur din cap în timp ce îmi bag mâncarea în gură.
— Amândoi s-au ars, Noel.
„Nu, s -a ars. Oliver Prince este un ticălos prost și lacom, care și-a
pierdut soția pentru că îi pasă doar de el însuși.”
Mă uit la el. „Trebuie să mă sprijin pe Thomas pentru a mă asigura că
voi doi intrați curând în ring?”
„Te rog,” chicotește Noel, înghițind micul dejun înainte de a-și
încrunta sprâncenele. Își ridică privirea spre mine.
— Ți- am scăpat în mod corespunzător noaptea trecută că am ignorat-
o complet pe blonda cu ochi albaștri în rochia neagră care era peste
tine, nu?
"Ai făcut."
„Și din nou spun, de ce naiba am fost eu cel care dormea la tine acasă
aseară în locul ei?”
Pentru că nu vreau păr blond și ochi albaștri. Vreau păr corb și verde
smarald.
— Pentru că știu cât de bun poți face un mic dejun, Ransom.
Pufnește, clătinând din cap.
„Uite, știu că ești destul de strâns cu școala și cu afacerile. Dar,
Hristos, Adrian. Cât timp a trecut?"
mă înţepenesc.
Noel chicotește. — Vorbesc al naibii de serios, știi. Când a fost ultima
dată când ți-ai permis niște complicitate feminine...
„Îmi permit exact atâta companie feminină cât vreau, Noel. Dar îți
mulțumesc pentru interesul tău față de activitățile mele din dormitor,
nenorocitule.”
Mormăie, întorcându-se să-și sorbi cafeaua și lăsând subiectul să
cadă.
Din punct de vedere tehnic, nu a fost o minciună. De fapt, îmi permit
atâta companie feminină cât vreau. Doar că cantitatea de companie
feminină pe care mi-o doresc în aceste zile este deloc.
Pur și simplu nu mai am acest impuls.
Singura fată pe care mi-am dorit-o vreodată să-mi taie inima, mi-a ars-
o și am ștampilat cenușa din fața mea acum patru ani. Celibatul meu
de când nu este nici un fel de torță sângeroasă pe care o port pentru
ea.
Doar că... este ceea ce este.
Mă uit la ceas – același pe care mi l-a dăruit Jonathan cu o seară
înainte de înmormântarea tatălui meu – și mă încruntă.
"La dracu. Trebuie să fug.”
— Te superi dacă folosesc dușul tău pentru a face curățenie aici?
Dau din cap. "Sigur. Dar dacă te masculi sub dușul meu sângeros, va
fi război.”
Noel oftă. „Adrian, te rog.” El rânjește. „Pentru asta sunt fetele tale de
pernă.”
„La naiba.”
El zâmbește. „Cum e dimineața ta?”
„Întâlnirea consilierului cu profesorul Higgins.”
Lucrul amuzant despre a fi la școala de afaceri aici, la Lords College,
este că doar douăzeci și cinci la sută sunt lucruri reale de învățat.
Restul este să faci conexiuni și să construiești relații. Și chiar și în
lumea mea, asta va fi la îndemână. La îndemână, dacă nu este
necesar.
Asta stiu si profesorii. Adică, Higgins nu este doar un profesor care
poartă tweed. Când nu consiliază la Lords College, este
vicepreședintele Rutger Capital, unul dintre cele mai mari și mai
agresive fonduri speculative din Marea Britanie. De asemenea, știe
exact cine și ce sunt. Și nu închide ochii și „nu-i pasă”, ci de fapt îi
pasă tocmai din cauza cine și ce sunt eu.
Pentru că locul în care se întâlnesc lumea aurita a elitei și lumea
întunecată a crimei este banii . Căsătoria păcatului. Higgins este
consilierul meu pentru că, în primul rând, vede în mine
perspicacitatea pentru afaceri, nu doar în hustler. Și doi, pentru că îl
vede și pe hustler. Rutger Capital știe foarte bine că se poate câștiga
mai mult decât o liră drăguță făcând afaceri în afara cărților cu oameni
precum familia Cross.
„Nu uita în seara asta.”
"Voi fi acolo."
— Știi că este noaptea luptei?
— Tocmai de ce voi fi acolo, mormăi eu. „Lasă-te afară când ai
terminat. Noroc pentru micul dejun.”
Apoi ies pe ușă și mă îndrept spre campus.
„Seara asta” despre care vorbește Noel este o întâlnire a celor opt
dintre noi: eu, Noel, Thomas, Oliver, Braddock, Lars, Kristoff și
Maddox.
La început, eram cu toții în mare parte străini – toți studenți din primul
an aici la Lords, cu tot felul de medii. Din avere și privilegii. Din nume
și titluri regale. Dar și de pe străzile și casele crimei — mafie, Bratva.
Firul comun care ne străbate pe toți a fost și rămâne Thomas. El a fost
cel care a ajuns să fie piciorul din acest grup bizar, care a ajuns
cumva să se numească prieteni, în ciuda diferitelor drumuri care ne-
au condus aici și a diferitelor titluri pe care le purtăm.
De aceea a decis să numească grupului ceea ce a făcut. Thomas a
fost cel care a spus că în noi toți, toți cei opt, există și regi și
răufăcători.
Universitatea Yale are craniul și oasele încrucișate. Universitatea din
Oxford are clubul Bullingdon care sună absurd de pretențios. Lords
College ne are pe noi: regii și ticăloșii.
Cea mai mare diferență între noi și ceilalți idioți? Ai auzit de ei.
Nu vei auzi niciodată de regi și ticăloși.
Societatea secretă sună... stupid. Fellowship, așa cum îi place să o
numească lui Thomas, sună ridicol, de parcă ne jucăm un joc
fantezist stupid care implică hobbiți și spiriduși sau ceva rahat.
Pentru mine, grupul este doar ... Opt bărbați cu ochii pe cucerirea
lumii, care s-au găsit unul pe altul prin diverse conexiuni cu unul
dintre ei.
Ne întâlnim vineri seara. Și la fiecare a treia sau a patra întâlnire, cum
ar fi în seara asta, avem o noapte de luptă între noi. Nu există un
mesaj sau un sens mai profund. Nu pentru că am văzut Fight Club de
prea multe ori. Nu e vreun jurământ de sânge sau prostii de genul
ăsta. Ca și grupul, pur și simplu... este . Boxăm, câte o rundă,
câștigătorul luptă cu câștigătorul, până când rămâne doar unul în
picioare.
În mod normal, ultimul care stă în picioare este fie Noel, fie Thomas.
Noel, pentru că tatăl său a fost boxerul relativ celebru Colin Ransom.
Thomas, pentru că, în ciuda înfățișării sale de contabil, el poate lupta
ca nenorocitul diavol. pot lupta. Cu toții putem. Braddock lovește ca
un nenorocit de camion în față, iar Maddox este un monstru
nenorocit. Kristoff aproape sigur a ucis oameni cu acele mâini ale lui.
Dar Thomas, cu toate că a crescut privilegiat și aurit... are un picior în
sus.
A fost antrenat să lupte ani de zile de faimosul tată al lui Noel, când
era antrenorul personal al familiei Ashford. Așa s-au împrietenit cei
doi băieți, de fapt. Este, de asemenea, modul în care – fără a fi lipsit
de respect – un tip ca Noel, cu lipsa de bani, influență sau putere pe
care o are familia lui, a intrat la Lords College.
Pentru că Sir Geoffrey Ashford, tatăl lui Thomas, l-a strălucit pe Noel
chiar de la început. Îl privea mereu ca pe un al doilea fiu. Probabil
pentru că cel de -al doilea fiu al său, James, fratele mai mare al lui
Thomas, este un nenorocit pretențios al fondului fiduciar. James nu
va face nimic cu viața lui, iar tatăl său știe asta. Thomas și Noel,
totuși, ca și noi ceilalți, o vor cuceri.
Mă bag în birourile facultății exact când începe să burniță afară.
Mintea mea ticăie, încercând să-mi amintesc programul de luptă din
această seară.
mă strâmb.
La naiba, mă lupt cu Kristoff în seara asta. Vreau să zâmbesc,
întrebându-mă dacă Thomas a făcut asta intenționat – punându-i pe
cei doi criminali ai grupului unul împotriva celuilalt. Eu, gangsterul din
zonele joase și Kristoff, al cărui drum spre Colegiul Lorzilor a fost
pavat cu bani de sânge, prin amabilitatea angajatorului său, oligarhul
Boris Tsavakov, legat de Bratva.
Încă încerc să calculez cel mai bun plan de atac pentru a evita laba de
sud a nenorocitului acelui rus, când Higgins deschide ușa biroului
său.
— Ah, domnule Cross.
"Domnul. Higgins.”
El rânjește. În spatele lui, văd deja hârtiile pe care a vrut să le treacă
cu mine săptămâna trecută. Nu era legat de școală. Era legat de
afaceri .
"Vom?"
"Absolut."
Două ore și o strângere de mână foarte semnificativă mai târziu, mă
îndrept către prelegerea mea de după-amiază. După aceea, ies din nou
afară. Plouă din nou în timp ce soarele apune. Bifez mental programul
pentru seara:
Acasă, să te schimbi. Apoi cina cu Thomas la Chesterford's, locul
nostru obișnuit de friptură de vineri seara. Și apoi la pub-ul Red
Dragon, unde vom bea mai întâi o halbă și apoi ne vom îndrepta către
camera privată din spate de care doar noi deținem cheile.
Acolo, e în jos pe scări către vechiul subsol de sub pub. Și acolo se
vor ciocni regii și răufăcătorii pentru seară.
Ploaia cade din ce în ce mai greu în timp ce trec prin campusul înapoi
la casa mea. Am capul în jos, cu ochii înjunghiând întunericul sumbru
din fața mea, pentru a găsi următorul semafor după colț. Când dintr-o
dată ceva mic, udat și gâfâit se lovește de mine.
Mârâiesc, strângând persoana de brațe, gata să o împingă – sau să
mă lupt cu ea, dacă insistă. Când, deodată, ne împiedicăm amândoi
sub un luminator, iar sclipirea lui de pe fața ei udă și lovită ia
pământul de sub mine.
Este ea .
Pentru prima dată în patru ani, sunt față în față cu Celeste Margaux.
Și timpul stă perfect pe loc.
M-am gândit la acest moment. Mi-am imaginat asta în mintea mea în
mii de moduri diferite. În unele dintre acele scenarii, o arunc departe
sau o mârâi în față pentru că m-a înjunghiat în inimă din spate. În alte
versiuni, o apuc, nu o las niciodată să plece și îmi zdrobesc buzele de
ale ei până când nu știe decât gura mea.
Durerea mea.
Răzbunarea mea, în formă carnală.
Dar acum că suntem de fapt aici, stând chiar unul în fața celuilalt?
Acum că o am în mâini, la propriu, pentru prima dată în patru ani ?
Nu știu dacă ar trebui să o sufoc sau să o sărut.
Timpul se oprește în jurul nostru. Ochii mei albaștri-oțel înjunghie
smaraldele ei învolburate. Buzele mele se îndoaie, încă nesigur dacă
am de gând să rânjesc sau să le lovesc de ale ei.
"Tu…"
„ Adrian. „Vocea ei se rupe, crocnind în timp ce ochii i se fac mari de
frică. Degetele ei strâng strâns cămașa mea udă, agățată de mine cu
disperare ca și cum aș fi o plută de salvare într-o mare furtunoasă.
„Ce naiba faci ...”
„ Am nevoie de ajutorul tău. ”
Ea înghite în sec, cu fața palidă și cu ochii incredibil de mari în timp
ce se ține de mine.
„Cineva încearcă să mă omoare și am nevoie de ajutorul tău.”

Continua să citești!

Dark Kingdom - Exclusiv pe Amazon și în Kindle Unlimited!

Vino în grupul meu de Facebook, destinat exclusiv cititorilor, pentru a

vedea primele coperți, cărți noi, oportunități ARC și lecturi live. Ne
vedem acolo!
 ȘI DE JAGGER COLE
Inimi întunecate :
Inimi deviante
Inimi vicioase
Inimi păcătoase

Regi și răufăcători :
Regatul Întunecat
Burned Cinder (Cinder Duet #1)
Empire of Ash (Cinder Duet #2)
Regele vânător (Duet vânat # 1)
The Hunted Queen (Hunted Duet #2)
Prințul urii

Moștenitori sălbatici :
Moștenitor sălbatic
Prințul întunericului
Regele brutal
Coroana interzisă
Dumnezeu zdrobit
Regina sfidătoare

Afirmația lui Bratva :

Plata datoriei Bratvei
Mireasa furată a lui Bratva
Vânat De Bestia Bratva
Prințesa sa captivă Bratva
Deținut de Regele Bratva
Dragostea încuiată a lui Bratva

Familia Crimelor Scaliami :

Obsesia lui Hitman
Tentația șefului
Slăbiciunea bodyguard-ului

Putere :
Tiran
Haiduc
Domnul războinic
Independenți :
Linii întrerupte
Bosshole
Grumpaholic
Stalker-ul meu
 DESPRE AUTOR

Cititor în primul rând, Jagger Cole și-a tăiat dinții de romantism

scriind diverse povești de fan-fiction pline de aburi în urmă cu ani.
După ce a decis să-și închidă cizmele de scris, Jagger a lucrat în
publicitate pretinzând că este Don Draper. Totuși, a funcționat
suficient pentru a convinge o femeie care iese din liga lui să se
căsătorească cu el, ceea ce este o victorie totală.
Acum, tată pentru două mici prințese și rege pentru o regină, Jagger
este încântat să se întoarcă la tastatură.
Când nu scrie sau citește cărți de dragoste, el poate fi găsit lucrând
lemnul, savurând un whisky bun și făcând grătar afară - ploaie sau
soare.

Puteți găsi toate cărțile lui la

www.jaggercolewrites.com