Cuprins

Pagina de titlu
Drepturi de autor
Cuprins
Cărț i de Tracie Delaney
Rezumat
O notă de la Tracie
Avertisment privind conț inutul
Înscriere la newsletter
1. Marlowe
2. Nolen
3. Marlowe
4. Nolen
5. Marlowe
6. Nolen
7. Marlowe
8. Marlowe
9. Nolen
10. Marlowe
11. Nolen
12. Marlowe
13. Nolen
14. Marlowe
15. Nolen
16. Marlowe
17. Marlowe
18. Nolen
19. Marlowe
20. Marlowe
21. Nolen
22. Marlowe
23. Marlowe
24. Nolen
25. Nolen
26. Marlowe
27. Nolen
28. Marlowe
29. Nolen
30. Marlowe
31. Nolen
32. Marlowe
Epilog
Înscriere la newsletter
Leesa
Sedus de tine
Cărț i de Tracie Delaney
Mulț umiri
Despre autor
OceanofPDF.com
Fascinat de tine

OceanofPDF.com
Cartea a patra a miliardarilor Kingcaid

OceanofPDF.com
Tracie Delaney
OceanofPDF.com
 Drepturi de autor © 2023 Tracie Delaney

Editat de Bethany Pennypacker, Outthink Editing LLC

Corectură de Katie Schmahl ș i Jacqueline Beard

Copertă realizată de CT Cover Creations

Fotograf: Christopher John
Model de copertă: Jeff

Toate drepturile rezervate. Nicio parte a acestei publicaț ii nu poate fi reprodusă, stocată în niciun sistem de
recuperare a datelor sau transmisă, în mod uniform sau prin orice mijloace, electronice, mecanice, prin fotocopiere,
înregistrare sau în alt mod, fără permisiunea prealabilă scrisă a autorului.

Aceasta este o operă de ficț iune. Numele, personajele, locurile ș i incidentele sunt fie produsul imaginaț iei
autorului, fie sunt folosite fictiv, iar orice asemănare cu persoane reale, vii sau decedate, unităț i comerciale,
evenimente sau locaț ii este complet întâmplătoare.

OceanofPDF.com
 Cuprins
Cărț i de Tracie Delaney
Rezumat
O notă de la Tracie
Avertisment privind conț inutul
Înscriere la newsletter
1. Marlowe
2. Nolen
3. Marlowe
4. Nolen
5. Marlowe
6. Nolen
7. Marlowe
8. Marlowe
9. Nolen
10. Marlowe
11. Nolen
12. Marlowe
13. Nolen
14. Marlowe
15. Nolen
16. Marlowe
17. Marlowe
18. Nolen
19. Marlowe
20. Marlowe
21. Nolen
22. Marlowe
23. Marlowe
24. Nolen
25. Nolen
26. Marlowe
27. Nolen
28. Marlowe
29. Nolen
30. Marlowe
31. Nolen
32. Marlowe
Epilog
Înscriere la newsletter
Leesa
Sedus de tine
Cărț i de Tracie Delaney
Mulț umiri
Despre autor

OceanofPDF.com
 Cărți de Tracie Delaney
ROMANTICĂ DE MILIARDAR

Seria ROGUES

Seria Irezistibil de Mină

Seria Kingcaid Billionaire

PROTECTOR/ROMANTISM MILITAR

Seria Garda de corp neînfricată

ROMANTIC SPORTIV

Seria Asul Câș tigător

Seria Full Velocity

ROMANTISM CONTEMPORAN

Seria Fraț ii Brook

SETURI DE CUTII

Asul câș tigător

Brook Brothers

Viteză maximă

Cărț ile ROGUES 1-3

SPINOFF-URI/DE SINE AFARĂ

Nepotrivire (Un roman spin-off câș tigător al unui as)

Break Point (O nuvelă câș tigătoare)

Control (O lume condusă/Roman cu viteză maximă)

Cadoul meu pentru tine

OceanofPDF.com
 Mi-a promis că mă va iubi pentru totdeauna. A minț it.
Mi-am întâlnit sufletul pereche când aveam opt ani,
ș i avea ș ase ani.
La a doisprezecea mea aniversare, m-a cerut în căsătorie.
La o petrecere pentru a-mi sărbători 16 ani, mi-a dat un inel făcut din margarete.
Când am plecat la facultate, la optsprezece ani, a plâns.
Ș i la douăzeci ș i patru de ani, mi-a frânt inima, sfărâmând-o în milioane de bucăț i.

Dar acesta nu a fost sfârș itul poveș tii noastre.

Un deceniu mai târziu, suntem forț aț i să ne reunim ș i, încă o dată, el îmi ț ine viitorul
în mâini. Doar că de data asta, sunt mai în vârstă ș i mai înț eleaptă.
Se preface nevinovat, dar eu ș tiu adevărul.
De data asta, eu deț in controlul.
Nu mă mai fascinează.
Ș i domnul miliardar mare e pe cale să afle că nu poate avea ce îș i doreș te. Pe mine.

OceanofPDF.com
 O notă de la Tracie

Dragă cititorule,

E amuzant cât de repede trece timpul. Nu pare deloc lung când plănuiam seria
Kingcaid Billionaires, formată din nouă cărț i, ș i iată-ne deja la cartea a patra.

Îmi plac poveș tile cu o istorie lungă. Nolen ș i Marlowe au cu siguranț ă asta. S-au
cunoscut când el avea doar ș ase ani, iar ea opt. Fratele ei, tot de ș ase ani, era tachinat
de un copil mai mare, iar Marlowe, care a fost întotdeauna un fel de războinic, a
intervenit ș i i-a luat apărarea fratelui ei mai mic. Din acel moment, Nolen s-a
îndrăgostit ș i nu a încetat niciodată să o iubească pe femeia pe care o ș tia că este a lui.

Din păcate, viaț a este rareori împachetată în pachete mici ș i îngrijite, iar acesta este cu
siguranț ă cazul celor doi. Greș elile se fac de ambele părț i, rezultând o diferenț ă de
un deceniu. Dar soarta are alte gânduri, universul fiind conceput să-i aducă din nou
împreună pe cei doi.

Ș i atunci ies scânteile. Nolen nu-ș i ascunde dragostea pentru Marlowe, iar ea nu-ș i
ascunde antipatia faț ă de el. Ca scriitor, acest lucru oferă o tapiserie atât de bogată cu
care să construieș ti o poveste. M-am distrat atât de mult petrecând timp cu acest cuplu.
Sper din tot sufletul să vă placă lectura cărț ii „Fascinată de tine”. Mi-ar plăcea să aud
ce părere aveț i după ce terminaț i de citit. De ce nu vă alăturaț i grupului meu de
cititori de pe Facebook, Tracie's Racy Aces , ș i nu participaț i la discuț ia de acolo.

Între timp, întoarceț i pagina ș i cufundaț i-vă în a patra parte a seriei Kingcaid
Billionaires. Bucuraț i-vă de fiecare pagină.

Lectură plăcută.
Dragoste,
Tracie

OceanofPDF.com
 Avertisment privind conținutul
Conț ine scene de violenț ă domestică între personaje secundare. Vă rugăm să citiț i cu
atenț ie dacă acest lucru v-ar putea cauza disconfort.

OceanofPDF.com
Pentru a fi printre primii care află despre lansările viitoare, vă rugăm să vă abonaț i la
newsletter-ul meu. Drept mulț umire, primiț i un exemplar din Entwined, o prequelă
exclusivă a seriei mele de succes Billionaire, ROGUES, plus o mulț ime de conț inut
interesant, distribuit doar abonaț ilor.
ÎNSCRIE-TE ASTĂZI

Ș ase prieteni destinaț i măreț iei.

Doi îndrăgostiț i în negare.
O poveste captivantă care cu siguranț ă va frânge inimi.
Eș ti gata să-i întâlneș ti pe ROGUES?

Dacă e-mailul nu este pe gustul tău, alătură-te

Grupul de Facebook Racy Aces

Ș tiu că e-mailul nu funcț ionează pentru toată lumea. De aceea am creat grupul de
Facebook Racy Aces, unde discut în mod regulat cu cititorii ș i împărtăș esc fragmente,
fragmente, coperț i ș i, în general, mă distrez copios.

Mi-ar plăcea foarte mult să te alături mie ș i restului bandei nebune Racy Aces. Pur ș i
simplu dă clic pe acest link ș i vino alături de noi.
Sau dacă linkul nu funcț ionează, caută Tracie's Racy Aces pe Facebook ș i ne vei găsi
chiar acolo!

OceanofPDF.com
 Capitol 1
OceanofPDF.com
 Marlowe
Cât este lungă pedeapsa pentru crimă?

F URIA mi-a cuprins pieptul, iar mâinile îmi tremurau, chiar dacă le-am strâns atât de
tare încât unghiile mi-au lăsat urme în palme. Am mers cu paș ii prin sufragerie,
numărând a douăzecea curbă la ferestrele care dădeau spre piscina casei pe care o
împărț eam cu fratele meu, Jason.
Doamne, l-am urât. L-am urât pe el . Nu pe fratele meu. Nu, pe el l-am iubit. Cea mai
bună prietenă a lui, Nolen Kingcaid, pe de altă parte…
Ugh. Nu mă face să încep.
Bărbatul trăia ca să mă antagonizeze ș i, pentru că mă cunoș tea practic de o viaț ă,
ș tia exact ce butoane să apese. Dar ultima lui acț iune... mersese prea departe.
Sunetul unei uș i de maș ină trântindu-se m-a atras spre fereastră. M-am uitat prin
jaluzele când fratele meu a apărut din spatele unei maș ini de oraș . Ș oferul ș i-a luat
valiza din portbagaj ș i a pus-o pe jos. Au schimbat o vorbă. Jason a râs la ceva ce a spus
ș oferul, apoi m-a văzut la fereastră. Zâmbetul i-a tremurat.
Ah. Deci se dusese să-l vadă pe Nolen înainte să se întoarcă acasă. M-ai ș ocat. Nolen
trebuie să fi mărturisit ca să-l pregătească pe Jason pentru inevitabila mea furie.
Nu că ar fi contat.
Aș putea scrie un scenariu precis despre cum ar decurge totul. Aș fi tirat ș i l-aș fi
lăudat pe cel mai bun prieten al lui, iar Jason ar fi inventat scuze pentru el,
minimalizând ceea ce făcuse Nolen. După ce mi-aș fi scos furia din corp, am fi convenit
să nu fim de acord – până data viitoare când Nolen ar fi făcut ceva care să mă enerveze
– ș i întregul proces s-ar fi repetat.
Eu ș i Jason eram cât se poate de apropiaț i, dar eram oameni complet diferiț i. Eu
aveam un temperament iute, mai iute decât o erupț ie solară. Jason era relaxat, cu un
zâmbet mereu gata. Nu-mi aminteam când se enervase ultima dată din cauza a ceva.
Mi-am pierdut cumpătul destul pentru amândoi, nouăzeci ș i cinci la sută din ocazii
fiind cauzate de sau îndreptate împotriva unui singur bărbat.
„Nu trage.” Jason ș i-a aruncat geanta pe hol. A intrat în sufragerie, cu palmele în
sus, într-un gest conciliant. „Am vorbit deja cu Nolen. Ș tiu că eș ti nebun.”
„Nebună? Nebună! O, sunt complet nebună.” Mi-am pus mâinile în ș olduri ș i mi-
am reluat plimbarea neîncetată. „Ț i-a spus? Despre Charlotte?”
Charlotte obiș nuia să fie asistenta mea genială. Obiș nuia să fie cuvântul cheie.
Nolen mi-o furase chiar de sub nas.
„Da.” Îș i smulse cravata ș i o aruncă pe spătarul celui mai apropiat scaun. Sacoul de
la costum îl urmă. „Nu e ceea ce pare.”
Am pufnit. Tipic. Uneori, ar fi frumos să mă înș el. În privinț a asta, cel puț in.
„Exact aș a arată. Nolen, încă o dată, se bucură de ș ansa de a marca puncte ș i de a
obț ine ceea ce crede că este avantajul, din motive ș tiute doar de el.”
 Nu pentru prima dată am regretat decizia de a mă muta la Vegas. Faptul că eram în
orbita lui Nolen, după aproape un deceniu de despărț ire, îmi reamintise amintiri
amare pe care mă străduisem din greu să le înăbuș . Dar după prăbuș irea căsniciei
mele dezastruoase – o căsnicie pentru care îl consideram parț ial responsabil pe Nolen –
Jason mă rugase să mă mut aici pentru a sprijini creș terea firmei imobiliare pe care o
deț inea împreună cu Nolen. Să părăsesc New York-ul pentru un nou început în partea
opusă a ț ării păruse o idee bună la vremea respectivă.
Dacă m-aș fi gândit bine. De când m-am mutat aici acum douăsprezece luni,
resentimentele mele faț ă de bărbatul cu care mă aș teptam să mă căsătoresc se
înrăutăț iseră. O tumoare care a crescut până a ș ters toate amintirile fericite,
umplându-mi mintea cu imagini grafice din acea noapte de acum peste zece ani, la
petrecerea de absolvire a facultăț ii a lui Nolen.
Imagini cu el în pat cu o femeie în noaptea în care trebuia să ne consumăm relaț ia.
Imagini cu el penetrând-o iar ș i iar, mirosul de sex ș i transpiraț ie saturând aerul. N-
aș uita niciodată asta. N-aș ș terge niciodată acele imagini din mintea mea sau
mirosurile din nasul meu.
La început, am presupus că am dat peste camera greș ită, dar apoi i-am auzit
numele rostindu-se de pe buzele ei într-un geamăt prelung…
Oftatul greu al lui Jason m-a adus înapoi din trecut. Ș i-a scos butonii de manș etă ș i
ș i-a îndoit mânecile cămăș ii până la jumătatea antebraț elor. „Nu asta s-a întâmplat. E
o neînț elegere.”
O neînț elegere? Ce prostie.
„A,” mi-am dat o palmă peste coapsă, într-un mod dramatic. „Asta e, nu? Deci nu a
vrut să-i ofere asistentei mele un loc de muncă? Asta vrei să spui?”
„Nu, nu e asta.” Se prăbuș i în scaun, sprijinindu-ș i capul de jachetă. „Voia să-ț i
spună înainte să expire contractul. Dar directorul lui de resurse umane a intervenit
imediat, iar apoi, ei bine, cred că Charlotte te-a atins prima.”
Mi-am strâns buzele, nevrând să cedez niciun centimetru în lupta dintre mine ș i
Nolen. Chiar dacă ce spusese Jason era adevărat, nu era nevoie să-mi fure asistenta.
Existau zeci de persoane bine calificate care ar profita de orice ocazie să lucreze pentru
Nolen Kingcaid.
Mi-a fost milă de ei, dar, pe de altă parte, ei nu-l cunoș teau aș a cum îl cunoș team
eu.
Ceea ce nu-mi dădusem niciodată seama era de ce Nolen voia atât de mult să mă
rănească. Nu că l-aș fi confruntat cu asta. Faptul că am salvat aparenț ele mă copleș ise
atât de mult, încât atunci când avusese îndrăzneala să vină să mă caute în seara
petrecerii de absolvire a facultăț ii ca să afle de ce nu mă întâlnisem cu el aș a cum
plănuisem, i-am râs în faț ă ș i i-am spus că era doar un băiat ș i că aveam nevoie de un
bărbat. Sau ceva de genul ăsta. Nu-mi aminteam cuvintele exacte, eram prea ocupată să
încerc să mă ț in laolaltă.
L-am lăsat acolo, cu pupilele mari ș i o confuzie falsă pictată pe faț ă, ș i am fugit la
cel mai apropiat bar. Băusem cât puteam de mult în tequila ș i m-am trezit a doua zi
dimineaț ă în pat cu Alexander, bărbatul cu care mă căsătorisem în cele din urmă
câteva săptămâni mai târziu.
Am petrecut următorii zece ani regretând acea decizie. Am încercat să o fac să
funcț ioneze. Părinț ii mei îmi inculcaseră că mariajul necesită efort, dar de-a lungul
anilor, în loc să mă îndrăgostesc ș i mai mult de Alexander, am ajuns să realizez că nu-l
iubisem niciodată.
Nici pe departe.
Ș i acum, datorită rolului meu în compania lui Jason, ca să nu mai vorbim de faptul
că locuiesc în casa lui, l-am văzut pe Nolen mai mult decât aș fi anticipat vreodată.
Singurul avantaj a fost că implicarea lui Nolen în firmă a fost ca investitor ș i
partener tăcut. Dacă ar trebui să lucrez alături de el în fiecare zi, l-aș ... l-aș ... ucide cu
mâinile goale.
Sau să cad sub vraja lui ș i să mă deschid din nou suferinț ei.
Nu eram sigură ce ar fi mai rău. O condamnare pe viaț ă la Centrul Corecț ional
pentru Femei Florence McClure sau să fiu nevoită să trăiesc tot restul vieț ii cu
conș tientizarea faptului că făcusem aceeaș i greș eală teribilă de două ori.
„Poate fi adevărat, dar de ce Charlotte?” Nu am aș teptat răspunsul lui Jason înainte
să continui. „Îț i spun eu de ce. Pentru că a lucrat pentru mine. Niciun alt motiv.”
„Mi-a spus că a dat anunț pentru post ș i că ea a aplicat. A intervievat-o ș i a
evaluat-o ca fiind cea mai potrivită dintre toț i cei pe care i-a văzut. Asta e tot.”
„Asta e tot? Doamne Dumnezeule, Jason, ai putea să te bagi mai adânc în fundul
tipului ăluia? Dacă n-aș ș ti mai bine, aș spune că eș ti îndrăgostită de el.”
Fratele meu amabil a izbucnit în râs. „Doamne, te iubesc, surioară. Nu există nimeni
ca tine.”
Furia mi s-a stins în faț a reacț iei amabile a lui Jason la furia mea. Fratele meu
avusese întotdeauna talentul de a-mi stinge flăcările furiei. Mi s-au ridicat colț urile
gurii ș i am clătinat din cap.
„Eș ti un ticălos enervant.”
S-a ridicat ș i m-a îmbrăț iș at. „Ș i mie mi-a fost dor de tine.” M-a sărutat pe creș tet.
„Ș tii ce ar rezolva odată pentru totdeauna chestia asta dintre voi doi?”
Mi-am mijit ochii, ghicind unde voia să ajungă cu asta, dar am căzut în capcană cu
toate acestea. „Te rog, luminează-mă, dragă frate.”
„Dacă amândoi aț i accepta inevitabilul ș i v-aț i cupla.”
Am oftat direct din stomac. Jason nu a ascuns faptul că îș i dorea ca eu ș i Nolen să
fim împreună. Întotdeauna îș i dorise asta, încă de când eram copii. Credea că eram
perfecț i unul pentru celălalt.
Am numit-o prostie.
Nu fusese întotdeauna aș a. Îl cunoscusem pe Nolen când aveam opt ani.
Intervenisem ca să-l protejez pe fratele meu de ș ase ani de un bătăuș . Ș i iată-l, un
băieț el de aceeaș i vârstă cu Jason, stând deoparte, privindu-mă cum mă confrunt cu
altercaț ia, cu o expresie de uimire care îi mări ochii. Din ziua aceea, noi trei
deveniserăm inseparabili.
 Crescusem sigură că găsisem persoana cu care eram destinat să fiu ș i mă gândisem
că ș i Nolen simț ise la fel.
Ha! Mă dezavuase de această credinț ă în cel mai crud mod posibil.
„Cu el? Aș prefera să mă înjunghiu în inimă. În plus, nu eș ti un frăț ior prea bun.
Nu ar trebui fraț ii să se opună ca surorile lor să se agaț e cu cele mai bune prietene ale
lor? Asta se întâmplă în romanele de dragoste.”
A chicotit. „Mă rog, viaț a nu e un roman de dragoste.”
„Ce păcat”, am mormăit eu. „Nolen Kingcaid ar avea nevoie de o transformare din
partea unui scriitor priceput.”
Zâmbetul i s-a lărgit. „Faci mult mai mult caz de asta decât ar trebui. Charlotte are
dreptul să lucreze oriunde ș i pentru oricine doreș te. Ș i a ales să lucreze pentru
Nolen.”
„Ș tiam că are un defect de personalitate.”
Jason a dat ochii peste cap, disperarea din cauza atitudinii mele i se citea pe toată
faț a.
Am oftat. „Bine. Sub presiune severă, recunosc că poate ai dreptate, dar bărbatul ăla
pare să facă tot posibilul să mă enerveze ș i să mă bucur de fiecare secundă.”
„Pentru că se luptă pentru atenț ia ta. Dacă ai fi la grădiniț ă, ț i-ar trage de
codiț e.”
L-am privit cu privirea mijită, întrebându-mă dacă nu cumva îș i pierduse minț ile.
„Da, sigur.” Vocea mea era încărcată de sarcasm. „Ș i n-am purtat niciodată codiț e.”
Jason clătină din cap. „Amândoi sunteț i la fel de răi ca unul pe celălalt.”
„Orice ar fi”, am mormăit, ceea ce, la treizeci ș i patru de ani, mă făcea cu cel puț in
cincisprezece ani prea bătrân pentru un astfel de răspuns copilăresc. La naiba dacă
Nolen Kingcaid nu scotea la iveală ce era mai rău în mine.
„Terenul e perfect, în caz că te interesează”, a spus Jason.
Motivul călătoriei lui de afaceri. Desigur. Mă pierdesem atât de mult în furia mea pe
Nolen încât nu-l întrebasem pe Jason cum decursese. Eram o soră groaznică ș i o
parteneră de afaceri ș i mai rea.
M-am aplecat ș i l-am îmbrăț iș at. „Ș tiam că o să reuș eș ti.”
„Ei bine, nu e încă în pungă, dar aș tept ca contractul să ajungă în căsuț a mea
poș tală înainte de sfârș itul zilei.”
„Sunt mândru de tine.”
Pieptul i s-a umflat. Poate că avea treizeci ș i doi de ani, dar nu era prea bătrân
pentru laude din partea surorii lui mai mari.
„Mulț umesc, surioară. Venind de la tine, asta înseamnă mult.”
„Pentru că sunt zgârcit cu laudele mele?”
„Nu aș spune zgârcit . Aș spune că le oferi doar atunci când sunt meritate.”
„Nu mai încerca să mă cucereș ti cu complimente. Încă sunt supărată pe Nolen, dar
recunosc că s-ar putea să fi exagerat puț in.”
Jason a ridicat o sprânceană. — Crezi?
L-am împins cu degetul de la picior. „Fratelule.”
„Îi datorezi niș te scuze, mai ales pentru că l-ai înjurat în faț a familiei lui.”
 Ah, deci Nolen îi povestise tot episodul. Iuda.
„Johannes nu era deloc îngrijorat.” Johannes era vărul lui Nolen. Fusese cu Lucifer
când îl întrebasem în legătură cu braconajul Charlottei.
„Poate că e, dar tot îi datorezi scuze lui Nolen.”
Faț a mea trebuie să fi spus totul. A râs, m-a sărutat încă o dată pe creș tet ș i apoi
ș i-a cărat valiza sus.
Uram când fratele meu avea dreptate.
Ș i acum trebuia să mă împachetez cu diavolul.

OceanofPDF.com
 Capitol 2
OceanofPDF.com
 Nolen
Există multe asemănări între
Lucifer ș i cu mine… Se pare că.

A M COBORÂT CU liftul până la biroul meu de la parter, pulsul îmi bătea galopant din
cauza adrenalinei care îmi curgea prin sânge. Nu-mi venea să cred. Niș te bandiț i îl
atacaseră pe vărul meu. În hotelul meu. În ... Hotelul ăla afurisit . Mi-am trecut o mână
prin păr. Ca ș i cum Johannes n-ar fi îndurat destul. Bărbatul tocmai îș i punea
picioarele ș i acum asta.
Sub paza mea nenorocită. Ar fi trebuit să fie în siguranț ă aici. Toț i clienț ii mei ar
trebui să fie, al naibii, în siguranț ă aici.
O minge de bowling mi s-a zvârcolit în stomac în timp ce păș eam în hol, în drum
spre poliț ie. Am zărit o femeie care se îndrepta direct spre mine ș i am gemut.
Marlowe, pe curs de coliziune, cu maxilarul încleș tat de hotărâre. În mod normal, mă
bucuram de întâlnirile noastre. Nu ș i astăzi. Aveam o furtună de rahaturi cu care să mă
confrunt.
Am ridicat mâna în aer. „Orice ar fi, păstrează-l.”
Sprâncenele i s-au încruntat. „Nici măcar n-am deschis gura.”
„Da, ei bine, orice ai venit să mă cerț i acum, va trebui să aș tepte.” Mi-am ciupit
rădăcina nasului. „N-am timp sau energie să mă cert cu tine.”
Buzele i s-au subț iat ș i ș i-a pus mâinile în ș olduri. „Dacă vrei să ș tii, am venit să-
mi cer scuze pentru ce ț i-am spus ieri, dar ș tiam că nu ar fi trebuit să mă deranjez.” S-a
întors, s-a oprit, apoi s-a întors din nou cu faț a spre mine. S-a uitat mai atent,
examinându-mă ca pe un virus la microscop. „Ce s-a întâmplat?”
Am închis ochii pentru o clipă. „De ce-ț i pasă, Marlowe?”
„Pentru că ai mereu energia să te cerț i cu mine. Asta facem noi.”
„Ei bine, poate că m-am săturat”, am izbucnit eu.
Ochii ei chihlimbari s-au mărit. „Bine, acum ș tiu că ceva nu e în regulă. Nu mai fi
nesuferită ș i spune-mi.”
„Bine. Poliț ia mă aș teaptă în birou. Cineva l-a atacat pe Johannes în suita lui de
hotel.”
A gâfâit, ducându-ș i mâna la gură. „Dumnezeule! E bine? Ce s-a întâmplat?”
„Nu ș tiu ce s-a întâmplat. Doctorul meu este cu el. Are o comoț ie cerebrală ș i este
puț in lovit ș i învineț it, dar va fi bine după câteva zile de odihnă.”
Faț a ei s-a înmuiat ș i, pentru prima dată de când îș i făcuse apariț ia în viaț a mea,
acum douăsprezece luni, am văzut o urmă a lui Marlowe cu care crescusem. Cea de
care mă îndrăgostisem. Apărătoarea caldă, luminoasă ș i feroce care mă fascinase din
momentul în care o întâlnisem. Fata cu care îmi împărtăș isem toate speranț ele ș i
visele. Pieptul mi s-a strâns. Tânjeam după acea Marlowe în fiecare zi, dar să-mi arate o
urmă a femeii pe care o credeam dispărută pentru totdeauna, când aveam de-a face cu o
furtună de rahat, era culmea cruzimii.
 "Ce pot face?"
„Nimic. Am rezolvat.” or „Am rezolvat.”
"Dar-"
„Pentru numele lui Dumnezeu, Marlowe, n-am spus nimic . Nu am nevoie de
ajutorul tău. Tot ce trebuie să fac este să mă ocup de poliț ie ș i să mă întorc la vărul
meu. Bine?”
Fără să aș tept un răspuns, am trecut în viteză pe lângă ea ș i am intrat în biroul
meu. Mi-a trebuit toată voinț a să nu mă uit peste umăr, să alerg înapoi la ea ș i să-i
spun că, desigur, aveam nevoie de ea. Aveam nevoie de ea mai mult decât aveam
nevoie de oxigen ca să respir.
Interviul nu a durat mult. Nu prea aveam ce să le spun. Ofiț erul principal mi-a dat
cartea lui de vizită. Am promis să sun imediat ce Johannes se va trezi, iar doctorul i-a
dat undă verde să vorbească cu autorităț ile. Zandra i-a condus afară. Uș a s-a închis în
urma lor. Mi-am lăsat capul în mâini ș i mi-am acordat un moment.
Ar trebui să-i sun pe mătuș a Marie ș i pe unchiul Joshua, părinț ii lui Johannes, dar
cunoscându-l pe vărul meu cel neruș inat, m-ar lovi în faț ă dacă aș face-o. Ar
dispreț ui toată agitaț ia ș i nu e ca ș i cum sănătatea lui ar fi fost la limita dintre viaț ă
ș i moarte. Ar fi fost o situaț ie cu totul diferită.
Odată ce panica iniț ială a trecut, adrenalina care mă cuprinsese cu o oră mai
devreme a scăzut vertiginos, lăsându-mă epuizată. Am oftat adânc. Nu ar fi trebuit să
mă răzgândesc la Marlowe aș a cum o făcusem. Oricât de mult îmi plăcea să o atac, o
făceam întotdeauna cu un aer vesel. Ea era petarda cu un temperament mai aprig decât
Vegasul în iulie. Eu eram cea relaxată care o lăsa să-ș i descarce furia pe mine ș i savura
fiecare secundă de atenț ie. Cum spunea vechea zicală, „Dragostea ș i ura sunt feț e
opuse ale aceleiaș i monede.”
Oare moneda aceea se va întoarce într-o zi în favoarea mea? Nu-ț i mai rămâne
decât să speri.

Nu o mai văzusem pe Marlowe din ziua în care Johannes fusese atacat. Nu era de
mirare, având în vedere respingerea mea neobiș nuit de dură, deș i ea îmi dăduse
mustrări mult mai urâte. Dar aș a era cu noi. Ea, numai muchii ascuț ite ș i o limbă
ascuț ită. Eu, cea jovială ș i veselă. Ș i da, am recunoscut că îmi plăcea să joc rolul ăsta
din mai multe motive, nu în ultimul rând pentru cât de mult o înfuria.
Am sărit în maș ină ș i am condus spre casa lui Jason ș i Marlowe. Dacă ea nu era
acasă, mă îndreptam spre clădirea lor de birouri. Nu-mi părea bine că o răstisem aș a
cum o făcusem. Faptul că mă răstea tot timpul era irelevant. Aș a era relaț ia noastră.
Trebuie să fie atât de confuză. Dacă nu aș fi fost epuizată de la urmările atacului lui
Johannes, aș fi râs.
 Maș ina ei era parcată în alee, dar asta nu însemna că era acasă. Uneori mergea la
birou cu Jason. Dar când am coborât de pe partea ș oferului, ea a apărut la uș ă.
Braț ele întinse. Un semn pozitiv.
Am zâmbit. „Bună.”
Nu mi-a întors zâmbetul, dar nici nu mi-a spus să plec dracului de pe proprietatea
ei.
„Ai o secundă?”
Ș i-a frecat buzele, atrăgându-mi privirea spre gura ei. Trecuseră mai bine de zece
ani de când gustasem acele buze, iar amintirea era la fel de proaspătă ca ș i cum s-ar fi
întâmplat acum cinci secunde. Ori de câte ori mă gândeam la acea noapte, mă făcea să
vreau să o întreb – din nou – de ce nu numai că se răzgândise în privinț a noastră, dar
se bucurase ș i de faptul că mă făcuse să mă simt mică ș i minimaliza ceea ce
avuseserăm în acest proces. Dar de fiecare dată când impulsul mă invada, îl dădeam la
o parte. Refuzam să permit „de ce”-ului să mă cuprindă, pentru că nu-mi ajutase să
înț eleg mai bine. Nu mi-a dat niciodată un răspuns satisfăcător; prin urmare, care era
rostul urmăririi?
S-a întors pe călcâie ș i a dispărut în casă, lăsând uș a deschisă. Am urmat-o
înăuntru, blocând zgomotul unei motociclete care trecea pe lângă mine când am intrat.
Am găsit-o stând cu spatele la fereastră, lumina soarelui încadrând-o într-o strălucire
aurie, părul ei ca caramelul cu fire aurii împletite printre ș uviț ele groase. O fluturare a
început să-mi ia picioarele în piept, iar picioarele mă mânâncă să reduc distanț a dintre
noi, atât fizic, cât ș i metaforic.
Am rămas exact unde eram.
„Ce mai face Johannes?”
„În drum spre Oklahoma.”
Ochii i s-au luminat ș i ș i-a înclinat capul într-o parte. „Ce e în Oklahoma?”
„Femeia pe care o iubeș te.” I-am povestit pe scurt evenimentele din ultimele trei
zile. Descoperirea că prietena lui Johannes, Ella, se ascundea de soț ul ei traficant de
droguri. Că el o găsise ș i o dusese înapoi la complexul său din Oklahoma împotriva
voinț ei ei. Ș i cum cerusem o favoare unui prieten de-al meu de la DEA ca să o ajute să
o salveze.
Marlowe a ascultat în tăcere, emoț ii variind de la ș oc la îngrijorare citindu-i-se pe
faț ă. Când am terminat, a clătinat din cap.
„Dumnezeule mare.”
„Corect?” Am luat loc fără invitaț ie. Aș fi încărunț it dacă aș fi aș teptat ca
Marlowe să-mi ofere unul. A făcut o pauză, apoi s-a mutat să se aș eze pe canapeaua
alăturată. Cu mâinile în poală, nu a spus nimic.
Bine, atunci.
„Uite, îmi pare rău pentru ziua trecută, că te-am certat aș a. M-ai prins într-un
moment stresant.”
A făcut un gest cu mâna, o miș care impregnată de dispreț . Atitudinea lui Marlowe
era peste tot, mai ales când venea vorba de mine.
Sau, mai exact, doar atunci când venea vorba de mine.
 Ce n-aș da să o pun în genunchii mei ș i să o bat la fund. Urmat de sex fierbinte,
transpirat ș i furios.
Răbdarea era cheia succesului. Din fericire pentru mine – ș i din ghinion pentru ea –
fusesem în fruntea rândului când mi-au acordat acea trăsătură anume.
„Aveai lucruri mai importante pe minte”, a spus ea.
„Nu, nu mai important, doar mai presant în acel moment. Nu există nimeni mai
important pentru mine decât tine.”
Ea scotea acest sunet adorabil, ca ș i cum ar fi pufnit. Evident că voia să fie
batjocoritor, dar mie mi s-a părut înduioș ător. Tot ce făcea mă fermeca, fie că ț ipa la
mine, fie că mă ignora.
„Ai fi crezut că, la vârsta ta, te-ai fi oprit cu prostiile, dar tot le rosteș ti, nu-i aș a,
Nolen?”
Am zâmbit. „Ș i eu te iubesc.”
Ș i-a dat ochii peste cap ș i a pufnit. „În fine, dacă ne cerem scuze cu uș urinț ă, îmi
pare rău ș i că m-am înfuriat din cauza lui Charlotte. După cum mi-a subliniat succint
Jason, oamenii sunt liberi să-ș i aleagă propriile cariere.”
„Dar crezi că a ales-o pe cea greș ită?”
Ea ridică un umăr. „E înmormântarea ei. Eu aș prefera să lucrez pentru diavol decât
pentru tine.”
„Ș i eu presupunând că tu m-ai crezut diavolul .”
Degetele ei îș i bătea darabana pe lângă coapsă. „Nu mă surprinde că crezi asta.
Există multe asemănări.”
Am chicotit, apoi m-am ridicat în picioare. „Ne vedem, Marlowe.”
În timp ce păș eam pe hol, vocea ei m-a urmărit, tare ș i clar. „Nu dacă am de ales.”
Pasul mi-a ș ovăit, iar strângerea bruscă din stomac a reprezentat o răsturnare de
situaț ie surprinzătoare ș i nedorită.
Nu ar trebui să mă afecteze. Ar trebui să fiu obiș nuit cu respingerile sumarizate ale
lui Marlowe.
Dar la naiba, cuvintele ei dor.

OceanofPDF.com
 Capitol 3
OceanofPDF.com
 Marlowe
Am pierdut chiar înainte să încep.

N U AM CITIT NICIODATĂ ziare ș i nu m-am uitat la ș tiri. Nu păreau să relateze decât

lucruri rele, ș i cine avea nevoie de un astfel de baraj constant de evenimente depresive
îndreptate împotriva lor?
Nu eu.
A fost, aș adar, un noroc că am văzut articolul ăsta. Plictiseală, poate, sau
intervenț ie divină. Ceva m-a făcut să deschid ziarul local de azi ș i să răsfoiesc paginile
pătate de cerneală.
Elementul care mi-a atras atenț ia a fost cel din spate. La început, l-am sărit peste,
apoi m-am întors la pagina anterioară.
Chiar acolo, în mijloc, era un anunț pentru un teren scos la licitaț ie. Nu era nici pe
departe suficient de mare pentru a fi interesant pentru afacerea lui Jason... dar era
aproape perfect pentru o idee la care mă gândisem în ultimele luni, una care mă
cucerise ș i la care nu renunț asem.
O scânteie de entuziasm mi-a izbucnit în stomac, crescând ca o algă uriaș ă. Am
recitit detaliile. Licitaț ia avea loc joia viitoare, peste două zile. Ar fi fost scumpă ș i,
deș i aveam niș te bani proprii ca parte a acordului de divorț , nu ar fi fost suficienț i
pentru a cumpăra terenul complet.
Aș putea solicita o ipotecă, dar ce aș putea oferi drept garanț ie? Jason deț inea
casa ș i afacerea, deș i îmi dăduse acț iuni când am ajuns din New York. Ar fi suficiente?,
mă întrebam. Ș i cui i le-aș vinde?
Indiferent, a trebuit să încerc.
Dacă aș reuș i asta, nu numai că mi-ar oferi ceva al meu de cultivat, dar mi-ar
permite ș i să îndeplinesc o promisiune pe care mi-o făcusem înainte de a pleca din
New York.
O femeie pe care o cunoscusem acum câț iva ani prin intermediul fostului meu soț
la serviciu – ș i de care mă apropiasem – fusese ucisă de soț ul ei, un bărbat pe care
Alexander îl apărase în instanț ă pentru o acuzaț ie anterioară de agresiune. Moartea ei
fusese catalizatorul care zdrobise căsnicia mea deja decăzută ș i jurasem să nu permit ca
moartea ei să fie în zadar.
Am rupt pagina, apoi am aruncat rămăș iț ele de hârtie deoparte. Am citit cu
atenț ie reclama relativ scurtă, am împăturit-o în două ș i eram pe punctul de a o
strecura în poș etă când uș a de la intrare s-a trântit ș i Jason a apărut la intrarea în
sufragerie.
„Pari remarcabil de mulț umit de tine.” Ș i-a aruncat servieta lângă canapea. „Ce i-ai
făcut lui Nolen acum?”
Am clătinat din cap. „Nimic. Am netezit lucrurile. Cam aș a ceva.” Am fluturat foaia
de hârtie în aer. „Oricum, uită de el. Nu e important. Asta e.” I-am întins-o.
Încruntându-se, mi-a smuls-o din degete ș i a citit-o.
 „De ce îmi arăț i asta? Nu e de niciun folos afacerii.”
„Nu la al tău, nu. Dar la al meu.”
Nedumerirea i se citea pe chipul frumos. „N-ai nicio treabă.”
„Încă nu. Ș i, bine, nu va fi o afacere în sine. Mai degrabă o acț iune filantropică, una
care înseamnă enorm pentru mine.”
Jason ș i-a slăbit cravata, dar nu ș i-a scos-o ș i nici sacoul. Probabil era într-o vizită
rapidă acasă. Probabil uitase ceva când plecase la birou în dimineaț a asta. S-a trântit pe
canapea ș i a bătut uș or spaț iul de lângă el.
„Nu mai dansa pe vârfuri, stai jos ș i povesteș te-mi totul.”
M-am aș ezat lângă el, dar picioarele nu se opreau din miș cat, vârful de adrenalină
îmi umplea venele ș i îmi controla miș cările fizice. În cele din urmă, Jason ș i-a pus
mâna pe genunchiul meu.
„Termină. Mă faci să mă simt rău.”
„Îmi pare rău.” Mi-am apăsat tălpile în covor ș i mi-am înț epenit coapsele. „Îț i
aminteș ti de Gloria, prietena mea din New York, cea al cărei soț a ucis-o?” Am
tresărit, chiar dacă se întâmplase cu mai bine de douăsprezece luni în urmă.
Expresia lui Jason s-a îmblânzit. — Da.
„Ei bine, când a apărut vestea, am jurat să găsesc o modalitate de a-i onora memoria.
Nu o puteam salva, dar puteam salva ș i pe alț ii. Pur ș i simplu nu eram sigură cum.”
L-am strâns pe Jason de braț . „Dar acum ș tiu. Vreau să cumpăr terenul acela ș i să
construiesc un centru pentru supravieț uitorii violenț ei domestice. Undeva în
siguranț ă, unde să poată primi ajutor profesional ș i practic pentru a-ș i reconstrui
viaț a.”
Lui Jason i-a luat câteva clipe să răspundă, clipind spre mine de parcă ar fi crezut că
mi-am pierdut minț ile, când, de fapt, nu mă simț isem niciodată mai sigură de nimic.
„E o întreprindere extraordinară, Marlowe. Ș i nu vorbesc despre partea financiară.
Vorbesc despre riscul de a te implica în vieț ile acestor femei. Capcanele pe care le-ar
putea genera.”
„Nu mi-e frică, Jason. Sunt entuziasmat. ” L-am scuturat de braț . „Asta e ceea ce am
nevoie. Ceea ce vreau. Ceva al meu de care să fiu mândru.”
„Ai putea deschide orice afacere doreș ti. O brutărie, un magazin de haine de firmă,
o agenț ie de recrutare pentru directori sau…”
„O brutărie? Eu? Îț i aminteș ti de ultima tranș ă de fursecuri pe care am încercat-o.”
S-a înverzit puț in ș i ș i-a acoperit gura. „Vai de mine. Îmi iese vreodată.”
Am râs. „Uite, ș tiu că, în mintea ta, s-ar putea să nu fie o afacere ideală. În primul
rând, nu vine la pachet cu un bilanț sănătos. E mai degrabă un caz de «investeș te bani
ș i scoate la iveală sentimente bune». Dar, Jason, am nevoie de acele sentimente bune.
Îmi place să lucrez cu tine în domeniul imobiliar. Îmi place. Dar nu e pasiunea mea. Nu
e bucuria mea. E doar un loc de muncă ș i am nevoie de o vocaț ie.” Mi-am muș cat
interiorul obrazului. „Am nevoie ș i de investiț ii, ș i aici intervii tu. Pot finanț a o parte
din ele din acordul de divorț , dar nu am cum să-mi permit banii pe care s-ar cheltui
terenul ăla, darămite să finanț ez costurile de construcț ie.”
 Jason ș i-a bătut cu degetul peste buza de jos, sperând că analizează cu atenț ie
propunerea mea. Oricât de mult mă iubea fratele meu, el era, în primul rând, un om de
afaceri. Ș i, deș i dona cu generozitate multor organizaț ii caritabile, banii din acele
donaț ii proveneau din profiturile uriaș e pe care le genera afacerea sa. Să înceapă ceva
ș tiind că nu-ț i va aduce niciodată bani ș i că va fi întotdeauna o povară financiară, chiar
ș i cu donaț ii caritabile ș i eforturi de strângere de fonduri, a fost o schimbare uriaș ă
de mentalitate pentru el.
Am tăcut, dându-i timp să reflecteze. Dacă spunea nu, nu eram sigur care avea să fie
următoarea mea miș care. Cerș ituri? Ameninț ări? Lacrimi? Improbabil. Niciuna dintre
acestea nu eram eu.
Am surprins momentul în care a luat decizia să-mi împrumute banii chiar înainte să
deschidă gura. Ochii i-au strălucit, iar buzele i-au schiț at cel mai mic zâmbet.
Entuziasmul pe care îl ț inusem sub control a explodat. Am ț ipat ș i l-am îmbrăț iș at.
"Tu eș ti cel mai bun!"
„N-am spus nimic.”
„Nu e nevoie. Te cunosc ș i te iubesc.”
M-a apucat de braț e ș i mi-a aruncat una dintre cele mai serioase priviri ale lui.
„Nu-ț i scriu un cec în alb, Marlowe. Îț i voi da un buget de care să te ț ii, iar dacă
terenul se vinde mai mult de atât, atunci va trebui să accepț i că nu a fost menit să fie.”
Am dat din cap. „Sunt de acord. Oricât de entuziasmată sunt, nu sunt prostuț ă sau
nesăbuită, mai ales când e vorba de banii tăi, nu ai mei. Spune-mi care e oferta maximă
pe care o pot oferi ș i mă voi ț ine de ea.” Am bătut din palme. „E atât de incitant.”
„Da, aș a este. Chiar aș a este.”
Jason mi-a aruncat unul dintre acele zâmbete pe care le avea când era copil ș i nu
punea la cale nimic bun, dar eram prea entuziasmată că fusese de acord cu planul meu
ca să-l întreb ce pune la cale.
Ar fi trebuit să ș tiu mai bine.

Genunchii mi-au tresărit, entuziasmul licitaț iei pentru lotul pe care deja îl consideram
al meu aproape că m-a ridicat din scaunul dur de lemn din al patrulea rând de la
podiumul licitatorului. Am lovit paleta în coapsă, măruntaiele îmi tremurau în timp ce
lotul cincisprezece se închidea.
Începem.
Persoana care stătea lângă mine s-a ridicat ș i a trecut printre genunchii oamenilor
care se răsuceau într-o parte pentru a-i permite să treacă. În timp ce ieș ea de pe culoar,
privirea mi-a poposit asupra unui bărbat înalt, elegant îmbrăcat, care aș tepta să-i ia
locul. Un bărbat prea chipeș , ai cărui ochi verzi diabolici erau aț intiț i asupra mea. Ș i-
a trecut o mână prin părul ș aten ondulat, a făcut un semn din cap către femeie, apoi s-a
îndreptat spre singurul loc liber din încăpere. Cel de lângă mine.
 Trebuie să glumeș ti.
S-a aș ezat, întorcându-se spre mine cu un zâmbet larg.
„Ce caută o fată drăguț ă ca tine într-un loc ca ăsta?”
Am pufnit pe nas, l-am ignorat ș i mi-am ț inut ochii aț intiț i asupra licitatorului.
Chicotul lui Nolen îmi zgâria nervii zdrenț uiț i. De fiecare dată. De fiecare dată,
bărbatul reuș ea să mă enerveze, iar cel mai rău era că nici măcar nu părea să depună
prea mult efort. Tot ce trebuia să facă era să respire undeva prin apropierea mea, iar eu
îmi încleș team maxilarul suficient de tare încât să mi-l disloceam.
„În caz că te interesează, sunt aici pentru lotul ș aisprezece.”
Mi s-a întors capul atât de repede încât mi-a luat o secundă să-l prind din urmă.
„Tu… tu nu poț i fi.”
Nolen se încruntă. „De ce nu pot?”
„Pentru că pentru asta sunt aici.”
„Aș a e?” ș i-a netezit cravata. „Ei bine, atunci ar trebui să fie foarte distractiv.”
Aproape că am mârâit, retrăgându-mă în ultimul moment. Am simț it furnicături pe
ceafă, iar o dezamăgire amară mi-a cuprins umerii. De ce nu putea pur ș i simplu să
plece dracului ș i să spulbere visele altcuiva? Nu era de ajuns pentru el să-mi calce în
picioare inima? Voia oare să-mi distrugă ș i viitorul?
Furia mea s-a dezumflat ca un ac într-un balon. Lupta cu diavolul ș i speranț a de a
câș tiga era o misiune nesăbuită. Nolen Kingcaid avea buzunare fără fund, în timp ce eu
aveam un buget de respectat.
Pierdusem chiar înainte să înceapă licitaț ia.

OceanofPDF.com
 Capitol 4
OceanofPDF.com
 Nolen
Chiar ș i miliardarii pierd uneori.

M I - AM ÎNĂBUȘ IT surpriza când Marlowe a recunoscut că licita pentru acelaș i lot ca ș i

mine. Ce-ar fi putut dori de la un teren în acea locaț ie? Era mult prea mic ca să-i
stârnească interesul lui Jason ș i, în plus, dacă ar fi plănuit să licitaze, mi-ar fi spus.
Mi-am pus inima în gând să cumpăr acest teren când am auzit că actualul proprietar
a decis să-l vândă după ce căsnicia lui se destrămase, abandonând planurile sale de a
construi o casă pentru el ș i soț ia sa. L-am contactat în privat, oferindu-i o sumă
exorbitantă, dar el a insistat că lucrul corect de făcut era să-l scoată la licitaț ie.
Corect, ce bine. Singurul motiv pentru care scotea terenul la licitaț ie era pentru că
se gândea că ar aduce mai mulț i bani. Oricât de mult mi-aș fi dorit terenul, am refuzat
să plătesc considerabil peste valoarea de piaț ă. Kingcaids erau, în esenț ă, oameni de
afaceri perseverenț i. Rareori ne lăsam inimile să ne învingă. Aveam o sumă fixă în
minte ș i, dacă licitaț ia depăș ea această valoare, mă retrăgeam.
Cel puț in, acesta fusese planul meu până când antena mea tresărise, aș a cum se
întâmpla întotdeauna când Marlowe era în imediata apropiere. Ș i iată-o, aș ezată cu
grijă în al patrulea rând. Zeii străluciseră asupra mea ș i eliberaseră locul din stânga ei
exact la timp. Puteam să o întreb ce planuri avea cu pământul, dar nu voia să-mi spună,
aș a că de ce să mă mai obosesc să mă pun în situaț ia asta? Ș i dacă întrebam, iar ea îmi
spunea, atunci îi lăsa drumul liber să mă întrebe ce plănuiam să fac cu el.
Că nu i-am putut spune.
Licitatorul a început licitaț ia, iar eu am lăsat-o să urce treptat până la capătul
inferior al spectrului. Nu avea rost să liciteze imediat. Probabil era prima dată când
Marlowe juca aș a ceva, pentru că era acolo, de la început, aruncând paleta în aer la
fiecare câteva secunde. Nerăbdarea ei era o greș eală născută din lipsă de experienț ă.
Nu arăta niciodată ce ai prea devreme în nicio negociere sau cât de mult a însemnat
pentru tine să câș tigi. Tot ce a reuș it a fost să-ț i înarmezi adversarii cu mult prea
multă putere.
Pe măsură ce licitaț iile creș teau încet, numărul ofertanț ilor scădea. Curând, au
mai rămas doar doi în cursă: Marlowe ș i o altă femeie pe care n-o mai văzusem până
atunci. O străină, poate. Nu-mi arătasem încă mâna, dar o voi face în curând.
Marlowe se foia lângă mine. Dacă aș fi fost un parior – poate că aș fi fost directorul
general al unei flote de cazinouri, dar nu am jucat niciodată la mese sau la sloturi – aș fi
spus că preț ul terenului se apropia încet de bugetul ei maxim.
Dacă scopul acestui pământ nu ar fi însemnat atât de mult pentru mine, aș fi dat
înapoi ș i l-aș fi lăsat pe Marlowe să câș tige. Dar aș a a fost, ș i uram să pierd.
Al doilea licitator s-a retras. Umerii lui Marlowe ș i-au eliberat tensiunea care îi
făcuse să se ridice până în jurul urechilor ș i a oftat uș or, dar grăitor. Mă aș teptam să
mă întrebe când plănuisem să licitam, dar nu a făcut-o, probabil prea absorbită de
proces ca să-mi acorde atenț ie.
 Licitatorul a arătat spre Marlowe. „Licitaț ia este pentru doamna din rândul patru.
Mai am ș i alte oferte?”
Marlowe ș i-a ț inut respiraț ia. Am zâmbit, apoi mi-am ridicat paleta, ofertând cu
zece mii mai mult decât ultima ei ofertă. Privirea pe care mi-a aruncat-o ar fi zbârcit
testiculele majorităț ii bărbaț ilor, dar am ț inut minte motivul pentru care doream
acest pământ ș i pur ș i simplu i-am zâmbit.
A licitat din nou, la fel ca ș i mine. Am mers înainte ș i înapoi până când Marlowe
ș i-a coborât vâsla ș i a clătinat din cap. Faț a i s-a întunecat ș i părea... devastată.
Nu lăsa dezamăgirea ei să te afecteze. Aminteș te-ț i, faci asta pentru ea, pentru amândoi.
„Licitaț ia este pentru domnul din al patrulea rând. Mai sunt oferte?” Licitatorul a
aruncat o privire prin încăpere. Nimeni nu a ridicat paleta.
„Felicitări, Nolen”, a mormăit ea, ridicându-se în picioare. „Ai câș tigat. Ca
întotdeauna.”
„Merg o dată. De două ori.”
Marlowe ș i-a croit drum printre genunchii încovoiaț i ai publicului. Era deja la
jumătatea drumului spre ieș ire când licitatorul a vorbit din nou. Dar nu a anunț at
„vândut”, aș a cum mă aș teptam.
„Îmi cer scuze, domnule.” Ș i-a atins casca. „Tocmai am primit notificarea că
vânzătorul a retras lotul de la vânzare.”
„Ce?” M-am ridicat brusc în picioare.
Licitatorul a roș it. „Este o situaț ie extrem de neregulamentară, dar vânzătorul are
dreptul să se retragă până în momentul vânzării.”
Am prins privirea lui Marlowe. Triumfătoare era cuvântul care îmi venea în minte
pentru a-i descrie expresia feț ei. Nu obț inuse pământul, dar nici eu, iar acum, asta
însemna mai mult pentru ea decât licitaț ia care îi depăș ea limitele.
La ce naiba juca Johnson, actualul proprietar? Ce-i drept, în ultimul moment. Oricare
ar fi motivele lui, aș fi al naibii de bine să aflu.
M-am strecurat printre ceilalț i participanț i ș i am urmat-o pe Marlowe afară. S-a
întors spre mine în secunda în care am ieș it în căldura arzătoare a Las Vegasului din
iunie, exultantă, cu ochii strălucind de încântare.
„Ț i se cuvine. Îmi pare rău că n-am primit pământul, dar cum nici tu n-ai primit-o, o
să trăiesc cu dezamăgirea mea.”
„Mult mai sunt peș ti în mare”, am răspuns eu nepăsător. Amplasarea acestei
parcele fusese perfectă pentru scopurile mele, dar Marlowe nu avea nevoie să ș tie asta.
De fapt, mi-aș fi propus să mă asigur că nu va dezvălui niciodată dezamăgirea grea
care îmi stătea în stomac.
„Din punctul meu de vedere, aș spune «rechin» în loc de «peș te».”
„Totul e permis ș i în dragoste ș i în război, Marlowe. Ș i să fim serioș i, uneori
afacerile sunt război.”
„Eș ti un idiot.” or „Eș ti un nesuferit.”
„Sunt nemernicul tău . Pur ș i simplu nu eș ti încă pregătit să accepț i.” Privirea mea
aț intită ca laserul a străpuns-o. „Dacă aș îngenunchea pe un covor de sticlă spartă ș i
te-aș cere în căsătorie, ai spune da?”
 Neîncrezătoare, făcu ochii mari. „Eș ti nebun? Nu, idiotule, n-o voi face. Nu eș ti
nimic pentru mine decât un spin în coastă.”
„ Spinul tău . Destinul tău .”
Ea a mârâit. Penisul meu a tratat-o ca pe un chemător de împerechere ș i a prins
viaț ă.
„Fă sunetul ăsta din nou, Marlowe.” M-am apropiat. „Mă excită.”
„Eș ti dezgustător.” Ea a făcut un pas înapoi.
„Nu e dezgustător, pisicuț o. Murdar. Sunt două lucruri diferite. Pot să-ț i arăt
diferenț a dacă vrei.”
„Nu m-aș culca cu tine nici măcar dacă ai fi ultimul om de pe pământ. Ș i dacă tot
suntem la asta, mai spune-mi o dată „pisicuț o” ș i-ț i scot ochii.”
Am rânjit. „Îmi place puț ină durere în timpul orgasmelor. Scarpină-te, scapă.”
Rânjetul mi s-a lărgit. „Pisicuț o.”
S-a uitat urât la mine, cu nările dilatate. „Nu meriț i să-ț i rupi o unghie.”
„O, nu ș tiu. Hai să testăm teoria, da?”
Mă jucam cu focul. Reacț ia lui Marlowe putea varia de la plecare la lovitură în
faț ă, sau să-ș i aducă genunchiul ș i să se asigure că îmi petrec seara cu o compresă cu
gheaț ă între picioare. Totuș i, nu m-am putut abț ine. Îmi plăcea să o enervez pe
Marlowe. Alternativa era să dispar din gândurile ei ș i intenț ionam să mă asigur că
asta nu se va întâmpla niciodată. Credeam cu tărie că într-o zi, moneda se va întoarce de
la ură la iubire ș i, când se va întâmpla, voi fi chiar acolo să-mi revendic femeia.
Am mai făcut un pas spre ea. S-a retras atât de repede încât m-a surprins că nu a
căzut în picioare. Hmm. O reacț ie interesantă. Una care mi-a spus că nu era nici pe
departe atât de antipatică faț ă de mine pe cât se prefăcea a fi.
„Ș i dacă îmi place puț in prea mult să iau sânge?”
„Voi sângera bucuroasă pentru tine, pisoi.”
Un alt mârâit i-a răsunat în gât. M-am întărit până la punctul în care am simț it
disconfort. Femeia asta... O iubeam la naiba, chiar ș i atunci când nu arăta decât dispreț
faț ă de mine. Poate că ăsta era felul meu. Îmi plăcea să lupt pentru afecț iunea ei.
„O, pleacă.” Ș i-a miș cat mâna ca ș i cum ar fi lovit o muscă. „Nu meriț i să-mi mai
petrec timpul în tine.”
A fost rândul meu să afiș ez un zâmbet triumfător. „Ăsta e felul tău de a spune
unchiule?”
Ș i-a strâns buzele într-o linie fină. „E de mirare că nu mă interesezi când eș ti aș a
un copil?”
Comentariul ăla superficial s-a izbit de mine ca o bilă de demolare. Replica ei a fost
mult prea apropiată de cuvintele pe care mi le scuipase la petrecerea de absolvire. Dar
aș fi murit înainte să-i las să vadă cât de precisă a fost ț inta ei.
„Continuă să te minț i. Într-o zi, în curând, te vei trezi ș i eu voi fi…”
„Marlowe!”
Amândouă ne-am întors spre voce. O femeie cu un bob blond, mult machiaj ș i
tocuri atât de înalte încât ș i-ar fi rupt glezna dacă ar fi căzut în ele a venit repede spre
noi. Era ceva vag familiar la ea, dar mă gândeam adesea la asta când întâlneam străini.
Mulț i oameni treceau prin cazinoul meu.
„Hei!” Marlowe ș i-a întins braț ele, întâlnind-o pe femeie la jumătatea drumului. S-
au îmbrăț iș at, s-au sărutat în aer – al cărui sens nu l-aș înț elege niciodată – apoi s-au
îmbrăț iș at din nou.
— Să mergem, spuse Marlowe, apucând-o pe femeie de cot. Mi-e foame.
„Stai puț in.” S-a uitat la mine cu ochii mari ș i albaș tri. „Nolen?”
Acum că o priveam cum trebuie, mi-am amintit numele ei: Abi, cea mai bună
prietenă a lui Marlowe încă din gimnaziu. Nu o cunoș team prea bine în copilărie, dar
faptul că o cucerisem ar fi putut juca în favoarea mea. Mi-am afiș at cel mai fermecător
zâmbet ș i m-am îndreptat agale spre ea. „Abi. Arăț i fantastic. A trecut mult timp.”
„Da, aș a a fost.”
Era ceva în ochii ei pe care nu-l puteam identifica – poate o prudenț ă sau o
neîncredere. Pe de altă parte, fiind prietena lui Marlowe, era obligată să se alăture ferm
lui Marlowe pe liniile de luptă.
„Nu ș tiam că locuieș ti în Vegas.”
„Tocmai m-am mutat. Compania mea a deschis un birou satelit aici acum câteva
luni, aș a că am aplicat pentru un transfer.” I-a aruncat o privire pieziș ă lui Marlowe.
„Trebuie să fiu prin preajmă pentru fata mea, ș tii.”
„Abi, haide. O să pierdem rezervarea pentru prânz.”
— Stai puț in. Ridică mâna. Arăț i bine, Nolen. Căsătorită? Copii?
Am clătinat din cap, apoi mi-am îndreptat privirea spre Marlowe. „Încă nu. Sper că
în curând.”
Marlowe a pufnit ș i a mormăit în ș oaptă. I-am aruncat lui Abi un zâmbet,
usturimea cuvintelor lui Marlowe de mai devreme dispărând. „Mă iubeș te, chiar mă
iubeș te.”
Abi a chicotit. „Dacă tu spui.”
Marlowe se apropie cu paș i repezi, o prinse de braț pe prietena ei ș i trase de ea.
„Hai să mergem.”
„Bine, vin.”
S-a întors spre mine, a zâmbit ș i a adăugat: „Mă bucur să te revăd, Nolen”, apoi i-a
permis lui Marlowe să o tragă deoparte. Marlowe a urcat în maș ină, în timp ce Abi s-a
aș ezat pe scaunul ș oferului într-o maș ină sport roș ie, parcată la câteva locuri
distanț ă de cea a lui Marlowe. Cele două femei au ieș it din parcare. Marlowe nu s-a
uitat a doua oară la mine, dar Abi mi-a făcut cu mâna.
Hmm. Poate, dacă aș fi jucat bine, Abi ar fi fost talismanul norocos de care aveam
nevoie ca să-l încurajez pe Marlowe să-mi dea o ș ansă.
Având în vedere că rămâneam rapid fără opț iuni, nu ar fi stricat să încerc.

OceanofPDF.com
 Capitol 5
OceanofPDF.com
 Marlowe
Timpul nu este un vindecător
E o amantă crudă, cu o hotărâre serioasă.

A M AJUNS la restaurant cu cinci minute bune înaintea lui Abi. Nu e chiar aș a de

surprinzător, având în vedere că accelerasem la fund ș i încălcasem limita de viteză tot
drumul până aici. La naiba cu Nolen. Ș i la naiba cu Abi pentru că l-a băgat în
conversaț ie. I-am văzut perfect ș arada. Credea că, dacă reuș ea să-mi fermece cel mai
bun prieten, atunci propunerile lui stupide ș i afirmaț iile prosteș ti cum că el era
destinul meu ar avea ș anse mai mari de succes.
Mai degrabă o mare ș ansă. Avusese ș ansa ș i o ratase.
Poate că a trecut un deceniu, dar încă purtam în inimă agonia aprigă a acelei nopț i.
Credeam că oamenii se pot schimba ș i chiar s-au schimbat, dar existau unii care doar se
prefăceau că o făcuseră pentru a ieș i învingători. Când a venit vorba de Nolen, l-am
plasat ferm în acea categorie. Dintr-un motiv sau altul, el mă vedea ca pe o provocare pe
care era hotărât să o cucerească, iar eu eram la fel de hotărâtă să nu permit niciodată să
se întâmple asta.
Încă l-am vrut. Întotdeauna l-am vrut. Dar uneori trebuia să acceptăm că lucrul pe
care ni-l doream nu era bun pentru noi. Nu era sănătos. Pentru mine, Nolen Kingcaid
era o toxină cu puterea de a mă distruge, un avantaj pe care nu i l-aș fi acordat
niciodată. Nici a doua oară.
Am mototolit ș ervetul în mână. Un lup în blană de oaie. Aș a îl vedeam pe Nolen.
Numai zâmbete amabile ș i bunătate falsă, iar în tot acest timp, el aș tepta ocazia să
lovească ș i să-ș i înfigă colț ii. Cu mine ș i cu el, cliș eul „O dată muș cat, de două ori
timid” nu putea conț ine mai mult adevăr.
Păcat. Nu mai primea nicio îmbucătură din cireș a mea, ca să zic aș a.
Până când Abi mi s-a alăturat la masă, deja comandasem câte un pahar de vin
pentru fiecare ș i băusem jumătate din al meu. Poate mai beau un al doilea, sau un al
treilea. Sau un al patrulea, nenorocit de bun. Aș putea lăsa maș ina aici, Uber acasă, ș i
să o iau mâine.
„Stai uș or.” Abi se lăsă să cadă pe scaunul din faț a mea. „Nu am puterea să te car
de aici.” Râse, dar ceaț a roș ie încă îmi întuneca vederea.
„Îl urăsc.” Am mai luat o înghiț itură de vin. „Îl urăsc. Pe el.”
„Nu, iubito.” Abi m-a oprit să dau pe gât ce-mi mai rămăsese din paharul de vin.
„Nu-l urăș ti, ș i asta e problema. Dar ș tii că nu i-ai mai supravieț ui, ș i asta îț i este
greu să accepț i.”
Am ridicat din umeri, nevrând să confirm adevărul afirmaț iei ei.
Abi a oftat. „Întotdeauna erai atât de diferită în preajma lui. Ș i chiar ș i când eram la
facultate, de fiecare dată când te suna Jason, tot ce auzeam după aceea era Nolen una ș i
alta. Îț i aminteș ti cum glumeam cu tine ș i te întrebam: «Ș i ce mai face Jason?», iar tu
râdeai ș i îi spuneai câteva lucruri despre el înainte să te întorci la Nolen?”
 „De ce a trebuit să fii atât de drăguț ă cu el?”
Ea a râs. „Am fost politicoasă, nu drăguț ă.”
„Aproape că flirtai.”
Abi a rânjit. „Geloasă?”
„Nu.” Da. „Dacă îl vrei, e în întregime al tău.”
Întinzându-se peste masă, mi-a luat mâna în a ei, pielea ei caldă ș i moale. „Nu fi
prostuț ă. Ca să fiu sinceră, n-am înț eles niciodată atracț ia. Dar dacă aș fi în locul tău,
aș profita de fiecare ocazie ca să-i arăt ce a ratat.” Ș i-a trecut vârful degetului pe
marginea paharului. „Aș etala tipi musculoș i în faț a lui ș i m-aș asigura că vorbesc
cu entuziasm despre cât de uimitor a fost sexul ori de câte ori aș ș ti că mă ascultă.” Ea
a dat din cap. „Da, asta aș face.”
„Da, dar eu nu sunt tu.”
„Ș i slavă Domnului pentru asta.” A chicotit ea. „Universul ar imploda dacă am fi
doi.”
Am râs, starea mea proastă de a rata pământul ș i cearta ulterioară cu Nolen scăzând
în faț a personalităț ii vesele a lui Abi. Era exact ceea ce aveam nevoie. În afară de Jason
ș i părinț ii mei, ea fusese singura constantă din viaț a mea. Persoana al cărei umăr îl
plânsesem în noaptea în care Nolen o culcase cu femeia aia, cea la care m-am îndreptat
când mi-am dat seama că făcusem o greș eală teribilă căsătorindu-mă cu Alexander.
Prietena căreia îi cerusem sfatul când devenise clar că nu mai puteam rămâne căsătorită
cu el nici măcar o secundă în plus. Nu mi-aș fi putut dori o prietenă mai bună decât
Abi.
„Amin, soră.” Mi-am ridicat paharul ș i l-am atins de al ei.
„Deci, ai înț eles?”
Am clătinat din cap. „Depăș eș te licitaț ia.”
„O, iubito.” Ș i-a înclinat capul într-o parte. „Îmi pare atât de rău.”
„Nu a fost menit să fie.”
S-a întins peste masă ș i mi-a strâns mâna. „Vor mai fi ș i alte intrigi.”
"Aşa sper."
„Ah, la naiba.” Îș i miji ochii. „A înț eles Nolen? De asta vă certaț i voi doi?”
„Nu.” Am rânjit. „Ăsta e singurul aspect pozitiv în toată treaba asta. Ș i-a dorit-o,
dar a ratat ș i ocazia. Sincer, când s-a agăț at, s-a aș ezat lângă mine ș i a spus că
licitează pentru acelaș i lot ca ș i mine, am crezut că asta e tot. Nu l-aș fi întrecut
niciodată la licitaț ie, nu cu buzunarele lui adânci. Dar apoi, chiar când licitatorul era pe
punctul de a spune „vândut” ofertei sale, actualul proprietar a retras terenul de la
vânzare.”
„Vai de mine. Săraca Nolen.” Ș i-a dus o mână la piept ș i a chicotit. „Să piardă, ș i
chiar în faț a ta.”
„Ș tiu. Mi-a ridicat moralul la nesfârș it.”
„Îmi pot imagina.”
„În fine, destul despre el. Spune-mi ce se întâmplă cu tine. Te acomodezi bine?”
Abi se mutase la Vegas acum ș ase săptămâni. De îndată ce i-am spus că mă mut aici
ca să-l ajut pe Jason să-ș i conducă afacerea după ce se va termina căsnicia mea, ș i-a
propus să se mute ș i ea aici. Era o prietenă atât de valoroasă. Cea mai bună. Chiar îș i
găsise un loc de muncă în New York după ce mă mutasem acolo cu Alexander din
Seattle ș i, Doamne fereș te, îmi salvase minț ile mintale de atâtea ori în cei nouă ani pe
care i-am trăit cu el, încât le pierdusem ș irul. Ș i acum îș i schimbase din nou viaț a,
pentru mine. Nu eram sigură ce făcusem ca să merit o prietenă atât de minunată ca Abi,
dar îi eram extrem de recunoscătoare pentru sprijinul ei constant.
„E bine. Nu trebuie să-ț i faci griji pentru mine.” Îș i strânse buzele ș i îș i odihni
mâinile împletite pe masă, bronzul ei auriu contrastând cu faț a de masă albă ș i
imaculată. „Ș i nici nu trebuie să invoci tactici diversioniste. Ș tiu că încă eș ti
îndrăgostită de Nolen, dar el nu e bun pentru tine. Ș tii asta, nu-i aș a?”
M-am îndreptat în ș ezut, surprinsă de comentariul ei. „Nu sunt îndrăgostită de el.”
„O, iubito. Te cunosc de douăzeci de ani ș i timp de zece dintre aceș tia, am fost
martoră la cum te-ai purtat cu Nolen. Ș i crede-mă, nimic nu s-a schimbat. Poț i să-l iei
la rost ș i să-l critici cât vrei, dar nu mă păcăleș ti.” Oftă. „Nu mă înț elege greș it. Îmi
place Nolen ca persoană, dar nu e bărbatul potrivit pentru tine.”
Mi-am ciupit rădurea nasului. De ce insista Abi asupra acestui lucru? Nu aveam
nevoie să mi-l îndese în faț ă încontinuu.
Ugh. La naiba cu Nolen. Altercaț ia aceea stupidă cu el mă lăsase neliniș tită ș i mă
punea la îndoială intenț iile celui mai bun prieten al meu. Am tras adânc aer în piept.
„Ș tiu că nu e. Crede-mă, nu l-aș atinge nici cu o prăjină de trei metri acoperită cu
ciocolată.”
„Hăi, stai puț in, surioară. Acoperită cu ciocolată, ai zis? Ei bine, asta schimbă totul.”
Am izbucnit în râs, jovialitatea amabilă a lui Abi risipindu-mi proasta dispoziț ie.
„Doamne, mi-a fost dor de tine.” I-am strâns mâna. „Mă bucur atât de mult că te-ai
mutat în Vegas, chiar dacă îmi pare rău că ț i-ai tras din nou rădăcini doar pentru
mine.”
„Meh.” Ș i-a miș cat încheietura mâinii. „Oricum, mă săturasem de New York, mai
ales de iernile aspre.” A deschis meniul. „Gata cu bărbaț ii de rahat ș i oraș ele de rahat.
Hai să mâncăm.”
Am refuzat un al doilea pahar de vin, deș i tentaț ia de a potoli durerea care părea
să nu dispară niciodată cu alcool nu era una uș or de rezistat. Uneori treceau săptămâni
ș i nu-l vedeam pe Nolen. Acelea erau cele mai calme momente. Apoi apărea când mă
aș teptam mai puț in ș i trebuia să lupt din nou cu acele sentimente neplăcute.
La dracu’ cu el. Avea puterea să mă atace doar dacă i-o dădeam eu. Am refuzat să-l
las să-mi strice timpul petrecut cu Abi.
Am plecat de la restaurant la câteva minute după ora trei ș i am promis că ne vom
revedea curând. M-am urcat în maș ină ș i am pornit motorul, dar înainte să pot da cu
spatele, mi-a sunat telefonul. Am apăsat butonul de pe volan, iar vocea lui Jason s-a
auzit prin difuzoarele maș inii.
"Unde eș ti?"
„Tocmai am terminat prânzul cu Abi. Nu mi s-a luat pământul.” Am ieș it cu
maș ina din parcare ș i am intrat pe autostradă.
„Îmi pare rău, surioară. Vor mai fi ș i alte ocazii.”
 Părea superficial, netulburat de dezamăgirea mea, ceea ce nu era în stilul lui. Am
înăbuș it durerea că fratele meu nu mă susț inea mai mult. Avea multe pe cap,
semnarea contractelor pentru terenul pe care îl cumpărase recent ș i începerea unei
construcț ii noi – lucrurile astea îș i spuneau cuvântul. Nu era vorba, ș i nici nu ar
trebui să fie, doar despre mine.
„Ș tiu. Dar locul acela a fost perfect.”
„Eș ti în drum spre casă acum?”
„Nu plănuisem să merg. Aveam de gând să merg direct la birou, mai ales că am
lipsit toată ziua. Trebuie să angajez o nouă asistentă, îț i aminteș ti?”
„Cum aș putea uita?”, a tachinat Jason.
„Amuzant. Dă vina pe cel mai bun prieten al tău, care, apropo, a fost ș i el la
licitaț ie.”
„Da, mi-a spus.”
Bineînț eles că a făcut-o.
„Singura lumină e că nici el n-a înț eles.” Am râs. „Mi-a făcut ziua mai frumoasă.”
„Aroganț a nu ț i se potriveș te.”
„Aș a este când vine vorba de el. Se potriveș te ca un costum croit la comandă.”
„Doamne”, a mormăit el. „Voi doi o să fiț i, la propriu, moartea mea. Îmi imaginez
acum, înmormântarea mea transformându-se într-o continuare a filmului Zece lucruri pe
care le urăsc la tine, cu Marlowe Beck ș i Nolen Kingcaid în rolurile principale.”
„N-o să vină, pentru că nu vine.” Am frânat la semafor, uitându-mă în stânga când o
motocicletă mârâind a oprit lângă mine. Ș oferul a turat motorul ș i, când semaforul s-a
făcut verde, a demarat în fugă, împroș când praf ș i murdărie pe parbrizul meu.
„Doamne, e lumea plină de macho-idioț i?”
"Ce vrei sa spui?"
„Nu contează. Deci, eș ti la birou?”
„Nu, la casă. Trebuie să treci pe aici mai întâi.”
"De ce?"
„Pentru că ț i-am cerut eu.”
„De ce eș ti enigmatic?” Am ajuns motocicleta din urmă ș i, în timp ce se uita la
mine, am ridicat degetul mijlociu. Dacă fratele meu ar fi aici, m-ar certa, mi-ar spune că
nu ș tii niciodată cu cine ai de-a face ș i că furia la volan este un pericol real ș i prezent.
Avea dreptate, dar temperamentul meu îmi controla de obicei reacț iile în majoritatea
situaț iilor. Ș i, în plus, aveam o armă autorizată în poș etă ș i ș tiam cum să trag cu ea.
„Vino acasă. Trebuie să vorbesc cu tine.”
Motociclistul a plecat, de data asta mai calm. Bine. Îmi primise mesajul.
„Bine, în regulă. Ajung acolo în zece.”
Casa noastră era la capătul străzii, după o curbă. Pe măsură ce mă apropiam, am
gemut. Maș ina lui Nolen era parcată în locul meu, ceea ce însemna că trebuia să
parchez în spatele lui. O făcuse intenț ionat. Bărbatul nu rata niciodată ocazia să mă
ț ipă. Mici sau mari, în mintea lui, toate contau.
Bastard .
 Sufrageria era goală, la fel ș i bucătăria. Mi-am aruncat poș eta pe barul de mic
dejun ș i am luat o sticlă de apă din frigider. Voci se auzeau în casă din curte. Am ieș it
afară, în zona piscinei, unde Nolen ș i Jason leneveau, bând bere direct din sticlă.
Iritaț ia mea a crescut, provenind din dezamăgirea mea că am pierdut licitaț ia,
comentariul direct – ș i adevărat – al lui Abi că Nolen nu era bun de mine ș i acelaș i
idiot care parcase pe locul meu, în faț a propriei mele case.
Bine, casa lui Jason, dar eu am locuit aici. Aveam mai multe drepturi asupra acelui
spaț iu decât Nolen.
„E bine că familia ta e bogată ș i că interesele lor de afaceri sunt diversificate, pentru
că dacă ar fi după tine, ar fi dat faliment până acum. Nu eș ti niciodată la cazinoul ăla al
tău?”
Nolen a rânjit, ciugulind eticheta de pe sticla de bere. „Liderii pricepuț i se
înconjoară cu cea mai bună echipă, asigurându-se că maș ina funcț ionează fără
probleme chiar ș i atunci când ei nu sunt prin preajmă.” Râmbetul lui s-a mărit.
„Începând cu un asistent de primă clasă care se va asigura că sunt la curent cu tot ce se
întâmplă în afacerea mea, zi ș i noapte, permiț ându-mi să petrec timp de calitate cu
oamenii care contează pentru mine.”
Charlotte nu-ș i începuse încă rolul cu Nolen, deoarece încă îș i făcea treaba, dar
replica lui fusese bine ț intită ș i hotărâtă.
„Ș i eș ti parcată în locul meu.”
„O, îmi pare rău”, a spus Nolen, deloc rău. „Ai vrea să-l mut?”
„Da.” Morocănos ș i copilăresc, poate, ș i cunoscându-l pe Nolen, probabil făcându-i
joc. Dar nu m-am putut abț ine. Bărbatul a scos la iveală ce era mai rău în mine. M-am
întors în casă ș i mi-am luat cheile. Le-am trântit pe masă în faț a lui, observând că încă
nu se miș case. „Mi-am parcat maș ina în spatele a ta. Poț i muta ș i aia cât timp eș ti
acolo.”
„Marlowe.” Jason ș i-a ciupit rădăcina nasului. „Uită de nenorocita aia de maș ină.”
„Nu e vorba de maș ină, ș i ș tii asta. Ș i el la fel .” Am arătat cu degetul spre Nolen.
— Ș tim cine e , spuse Nolen, cu o notă de amuzament în glas. Nu e nevoie să arăț i
cu degetul. Se ridică în picioare ș i îmi ș terse cheile de pe masă. Relaxează-te, Marlowe,
înainte să-ț i explodeze vena aia umflată de pe frunte.
A trecut pe lângă mine ș i, sincer, mi-a trebuit toată tăria de suflet ca să nu-mi scot
piciorul ș i să-l împiedic. Adică, piscina era chiar acolo. Cât de grozav ar fi să-l văd pe
miliardarul Nolen Kingcaid, mereu bine îmbrăcat, ud leoarcă ș i stropind apă când a
ieș it din apă?
„Ș i nu schimba poziț ia scaunului. Nici oglinzile!”, am strigat.
„Marlowe, pentru numele lui Dumnezeu.” Oftatul lui Jason veni din adâncul
pieptului său. „Poț i, te rog, pentru o dată, să te abț ii de la a te certa cu el? Îmi dai
dureri de cap.”
„E vina lui. N-ar fi trebuit să parcheze în locul meu.”
„Sunt ambele defecte ale voastre. Dacă ai înceta să te mai ridici la înălț imea
aș teptărilor, s-ar plictisi ș i ar renunț a.”
„Nu mă pot abț ine.” M-am aș ezat lângă Jason ș i am răsucit capacul sticlei de apă.
 „Ș i el ș tie asta. Te cunoaș te la fel de bine ca mine.”
„Nu, nu o face.”
„Bine, nu o face. Nu o să mă cert cu tine pe tema asta. Dar voi doi îmi trageț i de
ultimul nerv, iar situaț ia escaladează. De aceea am decis să fac ceva ca să forț ez
problema odată pentru totdeauna.”
Mi-am mijit ochii spre el. „Ce vrei să spui?”
A arătat cu bărbia spre casă. „Aș teaptă-l pe Nolen să se întoarcă ș i vei afla.”
M-a furnicat scalpul, un semn sigur al unui presimț ire prevestitor.
Nu mi-a plăcut asta. Deloc.

OceanofPDF.com
 Capitol 6
OceanofPDF.com
 Nolen
Tocmai a fost de acord cu mine în privinț a a ceva?

A M MUTAT MAȘ INILE , parcând-o pe a mea pe stradă, blestemând ș i felicitându-mă

pentru încă un punct atribuit mie. Era ceva în faptul că eram victima furiei lui Marlowe
care mă făcea să o caut tot mai mult. Poate eram un masochist care se delecta cu tortura
emoț ională sau poate eram idiotul de care mă acuza adesea că sunt. Indiferent de
motiv, corpul ș i mintea mea tânjeau după mânia ei la fel de disperat ca un dependent
însetat de următoarea doză.
Luând încă două beri din frigider, m-am alăturat lui Jason ș i Marlowe în curtea din
spate. I-am dat o bere ș i i-am pus cheile pe masă.
„Maș inile s-au miș cat. Niciun scaun sau oglindă nu a fost avariată în timpul
manevrei.”
„O, maturizează-te, Nolen.”
Ș i-a tras cheile spre ea. Mi-am căzut privirea asupra unghiilor ei lungi ș i albe.
Doamne, am avut vise ude în care mi le zgâria pe spate în timp ce eu mă pierdeam în
ea. Mi-am retras gândurile de la o fantezie care părea să se îndepărteze tot mai mult cu
fiecare zi care trecea ș i i-am aruncat un zâmbet arogant.
„Mă urmez exemplul tău, pisoi.”
A scos acelaș i mârâit ca ș i în faț a casei de licitaț ii ș i a avut acelaș i efect asupra
mea. Dar, deș i Jason nu ascundea faptul că i-ar plăcea foarte mult dacă eu ș i Marlowe
ne-am întâlni, a face referiri sexuale la sora lui chiar în faț a lui era prea mult. Mi-am
păstrat gândurile despre a fi excită asupra mea ș i mi-am reluat locul.
„Ei bine?” Marlowe l-a împins pe Jason cu vârful roz al piciorului. „Suntem
amândoi aici. Hai să ne ocupăm.”
M-am încruntat. „Să continui cu ce?”
Jason mă invitase să trec pe la mine la o bere ș i să stau de vorbă. Nimic profund.
Dar rânjetul arogant de pe faț a lui Marlowe spunea o altă poveste.
„A, nu ș tii?” Ș i-a înclinat capul într-o parte, prefăcându-se a fi întristată. „Se pare că
Jason are răspunsul pentru a rezolva mica noastră problemă.” Ș i-a legănat mâna între
mine ș i ea. „Cu puț in noroc, se desparte de tine.”
Am râs. „Ș tire de ultimă oră, pisicuț o. Nu suntem un cuplu. Mă interesează doar o
singură Beck.” M-am uitat insistent la ea. „Ș i Beck-ul ăla anume n-are penis.”
„Nu, dar are tupeu”, a replicat ea.
Mi-am trecut limba peste buza de jos ș i am plimbat privirea peste ea lent ș i
măsurat, cuprinzând fiecare centimetru al corpului ei voluptuos ș i superb. „Oare o face
vreodată?”
Marlowe a pufnit. Întotdeauna făcea asta când ajungea la punctul de frustrare ș i îș i
dădea seama că nu avea de gând să mă enerveze. Doamne, era amuzantă. Ș i magnifică.
Ș i a mea.
 „Pentru numele lui Dumnezeu! Voi doi puteț i să vă tăceț i dracului din gură cinci
minute ș i să mă lăsaț i să vorbesc?”
„Da, Marlowe. Taci ș i lasă-l pe fratele tău să scape de orice îl enervează.”
Mi-am luat berea, aruncându-i lui Jason un rânjet caraghios în timp ce Marlowe îmi
ardea pielea de pe faț ă cu o privire arzătoare. I-am făcut cu ochiul. A scos un alt mârâit
adorabil, iar zona inghinală mi s-a încins până la punctul de fierbere. Dacă ar fi făcut
asta din nou, ar fi trebuit să mă scuz ș i să mă duc să mă masturbez în baia de oaspeț i.
„Îmi pare rău, prietene. Hai, hai.”
„Bine.” Jason s-a îndreptat în ș ezut, cu o expresie mai serioasă decât o mai văzusem
de ani de zile.
Oh-oh.
Orice era pe cale să spună, nu era deloc bun. La naiba. Dacă e bolnav? Nu, nu putea fi
asta. Marlowe insinuase că avea legătură cu mine ș i cu ea, nu cu Jason.
„Ș tiu că amândoi sunteț i dezamăgiț i că licitaț ia nu a mers aș a cum aț i vrut în
dimineaț a asta.”
„Subliniere”, mormăi Marlowe, arătându-ș i din nou mâna.
„Vor mai fi ș i alte intrigi”, am răspuns eu nepăsător, ț inându-mi cărț ile aproape
de piept.
„Ei bine, dacă asta crezi ș i tu, atunci s-ar putea să fie mai uș or decât credeam eu.”
Jason a băut din sticla de bere. „Vezi, am cumpărat-o.”
„Tu?” am bâlbâit.
„Ce?” Marlowe ș i-a mărit ochii. „Cum? De ce?”
„Am vorbit cu proprietarul ș i, când i-am explicat motivul pentru care aveam nevoie
de el, a fost de acord să-l retragă de la licitaț ie ș i să-l vândă direct mie.” A strâmbat
din nas. „Chestii de mică anvergură, după toate probabilităț ile.”
M-am încruntat. „Nu înț eleg. Terenul ăla e lipsit de valoare pentru afacerea ta. Nu e
nici pe departe suficient de mare pentru genul de proiecte în care eș ti implicat.”
„Ș tiu.” S-a uitat la Marlowe, apoi la mine ș i apoi din nou la sora lui. „De aceea ț i l-
am făcut cadou.”
Marlowe a ț ipat. Sărind de pe scaun, ș i-a îmbrăț iș at fratele. „Eș ti cel mai bun.
Cel mai bun!” Mi-a aruncat un zâmbet triumfător. „Ghinion, Nolen. Nu le poț i câș tiga
pe toate.”
M-am holbat la Jason, neîncrezător. De ce să-i permită surorii lui să liciteze? De ce să
nu vorbească cu proprietarul înainte de licitaț ie, aș a cum făcusem eu, ș i să-l pun să
retragă terenul cu mult înainte de începerea procesului? Evident, bărbatul preferase
raț ionamentul lui Jason pentru teren decât al meu - deș i minț isem despre motivul
pentru care îl doream, aș a că asta ar fi putut juca un rol. Nu voiam să risc ca ceva să
ajungă înapoi la Marlowe.
„Stai puț in.” Jason i-a desfăcut braț ele lui Marlowe din jurul gâtului său. „Mai e
ceva.”
„Sper că da”, am spus tărăgănat. „Pentru că nimic din toate astea nu are sens.”
— Are perfect sens, spuse Marlowe tăios, ocupându-ș i din nou locul. Eș ti supărată
doar pentru că ai pierdut.
 "Greşit."
„Doamne!” Jason a expulzat zgomotos tot aerul din plămâni. „Jur, vă voi îneca pe
amândoi într-o secundă dacă nu vă opriț i din ceartă ș i nu mă lăsaț i să termin.”
„Nu mi-am dat seama că eș ti aș a perversă.”
Jason a pufnit. „Ș tii, încep să înț eleg de ce vorbeș te Marlowe când vine vorba de
tine. Eș ti un idiot enervant uneori.”
„Uneori?” interveni Marlowe. „Eș ti generos.”
I-am trimis o sărutare.
Ea a urmărit marginea mesei cu degetul mijlociu.
Bravo, pisicuț ă. Mesajul a fost recepț ionat, tare ș i clar.
„Ei bine, merge de minune”, a spus Jason. „Deci, iată care e treaba.” Ș i-a fixat
privirea asupra mea. „Ț i l-am făcut cadou ș i ț ie. Cincizeci-cincizeci parte.”
„Ce?” Marlowe sări din nou în picioare, de data asta fără ț ipătul de entuziasm. „E o
glumă, nu-i aș a?”
Jason clătină din cap. „Nu glumesc. Ș i partea cea mai bună e că va trebui să
negociaț i între voi cine îș i va realiza viziunea asupra ț ării.”
„Nicio ș ansă”, a scuipat Marlowe.
„Grozav.” Mi-am împreunat degetele ș i mi le-am strâns la ceafă. „Atunci e rezolvat.
Am câș tigat.”
„Peste cadavrul meu.” S-a întors spre Jason. „De ce mi-ai face una ca asta? E crud ș i
fără inimă.”
Faț a lui Jason se strâmbă. „Nu asta e deloc intenț ia mea. Doar că…” Îș i trecu o
mână peste creș tetul capului. „V-aț i oprit vreodată voi doi să vă gândiț i la mine în
timp ce vă certaț i douăzeci ș i patru de ore din nenorocitul de zi? Vă iubesc pe
amândoi ș i urăsc această instigare la război constantă. Trebuie să se oprească, iar asta a
fost cea mai bună modalitate de a vă forț a pe amândoi să vă aș ezaț i ș i să vă daț i
seama cum putem trăi cu toț ii în acelaș i oraș ș i lucra împreună fără o explozie
nucleară iminentă la fiecare cinci nenorocite de minute.”
Mi-am ferit privirea, simț ind vinovăț ia ca o bucată de beton pe piept. Nu mă
gândisem cum îl afecta pe Jason certarea cu Marlowe. Îmi plăcea angoasa din toate
astea ș i, da, atenț ia pe care o aducea de la ea la mine. Ș i orice ar fi spus Marlowe, ș i ei
i-a plăcut. Nu mă aș teptam să recunoască asta cu voce tare, sau chiar să recunoască ea
însăș i. Dar a făcut-o.
„Îmi pare rău, omule.” L-am bătut pe cel mai bun prieten al meu pe umăr. „O să
încerc mai mult.”
Marlowe a pufnit. „Nu face promisiuni pe care nu le poț i respecta.” Ș i a arătat cu
degetul spre mine. „Ș i nu lucrez cu tine la proiectul meu.”
„Cum am spus, asta înseamnă că pot folosi pământul în scopurile mele.”
„Nu, nu trebuie.”
„Sigur că da. Ai renunț at.”
„N-am pierdut nimic!”, a strigat ea.
„Dacă tu…”
 „Opreș te-te!” a urlat Jason, înfundându-ș i degetele în păr. „Pentru numele lui
Dumnezeu, opreș te-te, la naiba.”
O tăcere ș ocată se lăsă. Jason nu-ș i pierdea niciodată cumpătul. Niciodată.
Marlowe era cel mai irascibil dintre fraț i, focul pe care-l lăsa gheaț a. Un nou acces de
remuș care m-a cuprins, un strat gros de gudron mi-a îngustat gâtul. I-am prins
privirea, iar vinovăț ia din a mea se oglindea în a ei. Indiferent de problemele noastre
personale, împărtăș eam o dragoste ș i un respect reciproc pentru Jason.
„Dacă mă iubeș ti…” Clătină din cap. „Vei găsi o modalitate să rezolvi asta.”
— Te iubesc mult, spuse Marlowe cu o voce joasă, iar furia arzătoare i se potoli. Eș ti
totul pentru mine.
„Atunci rezolvă problema, Marlowe.” Ș i-a mutat privirea spre mine. „Amândoi.
Rezolvaț i problema, altfel ceva va trebui să se schimbe.”
M-a furnicat pielea. Oricât de mult m-a iubit Jason, dacă ar fi să ia o decizie directă,
Marlowe ar câș tiga de fiecare dată. Ș i de ce nu ar câș tiga? Familia era pe primul loc,
întotdeauna.
Doar că pentru mine el era familia mea. Îl iubeam pe Jason exact în acelaș i fel în care
îmi iubeam fraț ii, Kadon ș i Blaize. Îl iubeam ș i pe Marlowe. Cu disperare. Dar
dragostea mea pentru ea era de un cu totul alt fel, una care ardea din ce în ce mai tare
pe măsură ce îmbătrâneam. Aș renunț a la tot pentru ea. Bogăț iile mele, familia mea,
viaț a mea aici, în Vegas. Chiar ș i la Jason. Dacă m-ar cere să aleg între el ș i ea, aș
alege-o pe ea. De fiecare dată, nenorocita de dată.
Vise. Fantezii stupide. În fiecare zi, Marlowe se îndepărta tot mai mult de mine.
Dar... dar... Poate că Jason avea dreptate. Faptul că am lucrat împreună ar fi putut fi
lucrul care să schimbe situaț ia, să ne forț eze într-o direcț ie sau alta. O ultimă
aruncare de zaruri. Fie aș obț ine două ș ase ș i aș câș tiga un cadou nepreț uit sub
forma iubirii lui Marlowe, fie aș pica examenul ș i aș o pierde pentru totdeauna.
Măcar aș fi ș tiut, odată pentru totdeauna. Trebuia să fie mai bine decât acest impas.
Acest teritoriu teritoriu.
„Bine, ce zici de asta? Marlowe ș i cu mine mergem undeva liniș tit ca să discutăm
despre asta. Fiecare dintre noi îi propunem celuilalt ideea noastră ș i, dacă nu ne putem
hotărî pe care să o alegem până la urmă, atunci ț i-o propunem ț ie, iar tu decizi.”
„Nu.” Jason ș i-a arătat ambele palme. „Nu mă las băgat în asta ș i nu vreau să vă
supăr pe niciunul dintre voi. Dacă nu vă puteț i hotărî, atunci nu văd altă opț iune
decât să vindeț i amândoi pământul ș i să plecaț i mai departe. Dar jur” – a arătat cu
degetul spre mine, apoi spre Marlowe – „asta e sfârș itul. Nu vreau să mai aud vreo
vorbă supărată între voi doi. M-am săturat.”
— Sună corect. Am aș teptat ca Marlowe să mă privească în ochi. — Eș ti de acord?
Privirea ei a oscilat între mine ș i fratele ei, apoi a dat din cap. „Sunt de acord.”
„Minunat.” Am făcut un gest spre faț ada casei. „Atunci hai să mergem.”

OceanofPDF.com
 Capitol 7
OceanofPDF.com
 Marlowe
O lovitură de maestru — sau
cea mai proastă decizie din viaț a mea?

„L UĂM MAȘ INA MEA ”, a declarat Nolen, cu o sclipire în ochi, în timp ce adăuga: „la
urma urmei, e parcată în spate.”
Prima mea reacț ie a fost să ripostez cu o remarcă sarcastică, dar izbucnirea lui Jason
– rară ș i, prin urmare, puternică – mă afectase profund. Ș tiam dintotdeauna că felul în
care eu ș i Nolen ne certam constant îl irita, dar astăzi arătase că îl afecta mult mai mult
decât o simplă iritare.
Realizarea m-a lovit ca un pumn în stomac, iar comentariul lui „Ceva trebuie să se
schimbe” m-a speriat. Jason îl adora pe Nolen. Încă din prima zi când ne-am întâlnit noi
trei în parc - Nolen ș i Jason, ș ase ani, ș i eu, opt - îl idolatrizase, îl admirase, îl urmase
peste tot. Cei doi erau mai apropiaț i decât fraț ii, iar eu mi-aș fi tăiat braț ul decât să
fiu cauza pierderii celui mai bun prieten pe care Jason îl avusese vreodată.
Dacă ar fi să se întâmple ceva, eu aș fi cel care ar pleca. Jason s-ar certa cu mine, ar
insista să rămânem împreună, dar, în cele din urmă, ar pierde disputa ș i ar rămâne
exact unde îi este locul.
"Sună bine."
Nolen a ridicat o sprânceană, miș carea fiind scurtă, dar i-am observat surpriza faț ă
de acordul meu amabil. Mi-a deschis portiera. După ce m-am aș ezat ș i mi-am pus
centura de siguranț ă, a închis portiera, a înconjurat capota ș i s-a urcat lângă mine.
Parfumul coloniei lui mi-a umplut nasul, accentuat de spaț iul închis. Respiraț ia mi
s-a accelerat ș i mi-am lipit coapsele, aș ezându-mă mai dreaptă decât era în mod
normal. M-am rugat să nu observe cât de mult mă afecta.
Eu… am observat totul.
Felul în care mirosea, citric, lemnos ș i curat. Cât de bine arăta într-un costum,
pantalonii eleganț i strânș i peste coapsele ferme ș i musculoase. Felul în care degetele
lui lungi ș i subț iri strângeau volanul. Cum i se ondula părul peste gulerul cămăș ii
albe orbitoare. Tânjeam să-mi trec degetele prin el, aș a cum făcusem în noaptea aceea.
Noaptea în care el, din motive ș tiute doar de el, mă încurajase să mă întâlnesc cu el
în dormitorul lui, unde era deja în pat cu o altă femeie. De-a lungul anilor, încercasem
să ș terg acele imagini din mintea mea, dar, în ciuda trecerii timpului, ele rămâneau
constante. Doamne, cum putea să mă doară pieptul atât de tare, ca ș i cum aș fi fost
îngropată sub o placă de beton? Trecuseră zece ani, pentru numele lui Dumnezeu.
Cumva, trebuia să găsesc puterea să merg mai departe, să las trecutul în urmă.
Problema era că dădusem o nouă viaț ă durerii mutându-mă în Vegas, unde era
aproape imposibil să-l evit.
„Unde mergem?”
„Cazinoul.”
 Am clătinat din cap. „Nu. Dacă tot e să facem asta, atunci ar trebui să fie pe teren
neutru.”
Nolen chicoti. „Nu cred că locaț ia contează, Marlowe.”
„Atunci de ce vă certaț i pe tema asta?”
„Nu mă cert. Afirm un fapt.”
„Vreau să merg undeva neutru.”
S-a uitat la mine cu coada ochiului când semaforul din faț ă s-a făcut roș u. A
încetinit până a oprit, a frânat ș i apoi s-a răsucit în scaun.
„Bine. Putem merge oriunde vrei. Tu alegi.”
Mi-am frecat degetele peste buze. Unde ar fi un loc bun pentru a purta această
discuț ie? Un hotel era disponibil. Prea aglomerat ș i nu aveam nicio ș ansă să închiriez
o cameră. Eu, Nolen ș i un pat? Asta însemna să caut probleme, mai ales că nu aveam
încredere în mine, darămite în el.
Ah! Am înț eles.
„Pământul.”
Semaforul s-a făcut verde, dar Nolen a ț inut maș ina staț ionară. „Vrei să purtăm
conversaț ia asta stând în picioare, în mijlocul unui teren prăfuit?”
„Unde ar fi mai bine? Pentru asta luptăm ș i s-a terminat, nu-i aș a?”
Persoana din spatele nostru a claxonat, iar Nolen a ridicat o mână în semn de scuze,
a schimbat banda, apoi a făcut o întoarcere ilegală.
„E în regulă, din punctul meu de vedere.”
Am călătorit restul drumului în tăcere, dar, în loc să ne simț im inconfortabil, a
fost... normal.
M-am simț it ca acasă. Ca locul unde ar fi trebuit să fiu.
Ai grijă, Marlowe. Nu puteam să-i permit lui Nolen să-ș i croiască drum în inima
mea. Dacă aș fi făcut-o, atunci viziunea mea de a deschide centrul pentru
supravieț uitorii violenț ei domestice s-ar fi terminat în zdrenț e. Nolen era pasionat de
afaceri. La fel ca Jason, dădea cu generozitate organizaț iilor caritabile – cu nivelul lui
de avere, cum ar fi putut să nu o facă? – dar dacă cumpăra ceva în scopuri comerciale,
atunci voia să se asigure că aducea profit.
Deș i nu am putut înț elege de ce îș i dorea acest teren anume. Nolen lucra la scară
largă. Un teren de cinci acri nu era ceva cu care putea face prea multe.
Ceea ce a dus la întrebarea: de ce a vrut asta?
Aveam să aflu curând când mi-a prezentat ideea lui. Nu că ar fi contat. De data asta
aveam să câș tig. Trebuia. În memoria Gloriei ș i pentru toate celelalte victime ale
abuzurilor, adesea prinse în case din care singura scăpare era moartea sau rănirea
gravă.
Nolen a oprit maș ina la marginea terenului, un afiș cu „Vândut” era deja în locul
celui anterior, detaliind ora ș i locaț ia licitaț iei. Am ieș it din maș ină ș i am admirat
peisajul deș ertic încadrat de munț i în depărtare. Existau câteva facilităț i în apropiere,
dar terenul era la marginea exterioară a zonei. Nu mă aș teptam să rămână aș a mult
timp. Vegas era un oraș în continuă expansiune, trei sferturi din populaț ia statului
locuind în zonă. Locuitorii din Las Vegas erau primitori ș i speram că planurile mele
pentru teren vor obț ine sprijinul de care aveam nevoie. Localnicii puteau face
obț inerea permiselor necesare fie uș oară, fie dificilă.
Am închis ochii ș i am lăsat viziunea să-mi pătrundă în minte. Un loc unde femeile
lovite de viaț ă, lovite de bărbaț i ș i lovite de legile inadecvate care ar fi trebuit să le
protejeze, dar nu le protejau, se puteau vindeca ș i reconstrui. Trei etaje, douăzeci de
apartamente cu două ș i trei dormitoare, fiecare cu un mic living ș i o chicinetă.
Facilităț i comune unde supravieț uitoarele se puteau aduna ș i începe procesul de
vindecare. O cameră de joacă pentru copii, o piscină, o grădină plină de flori parfumate
ș i o fântână calmantă. Camere private pentru ca terapeuț ii să se întâlnească cu femeile
ș i să le ajute să accepte ceea ce se întâmplase. O platformă de locuri de muncă unde
afacerile locale îș i puteau anunț a posturile vacante. Poate aș putea organiza un târg
lunar de cariere ș i să invit marii angajatori din zonă să participe.
Oportunităț ile erau nelimitate.
Mi-aș împărț i timpul între responsabilităț ile mele faț ă de afacerea lui Jason ș i
strângerea de fonduri pentru propria mea afacere. Ce-ar fi dacă... ce-ar fi dacă aș putea
înființ a cel puț in câte un centru în fiecare oraș important din Statele Unite? Un plan
îndrăzneț , dar nu imposibil de atins, dacă ar fi să am suficient timp ș i resurse.
Doamne, vreau asta. Îl vreau atât de mult încât îi pot gusta, aproape că îl pot atinge.
M-am întors spre Nolen ș i l-am văzut cum mă privea cu o expresie ciudată pe faț ă.
Curiozitate? Nu, nu asta. Am ridicat din umeri, metaforic. Orice ar fi fost, a pictat peste
el la o secundă după ce ni s-au întâlnit privirile, înlocuindu-l cu unul dintre rânjetele lui
enervante ș i arogante.
„Bine, atunci, pisoi. Hai să auzim.”
Am scrâș nit din dinț i. Nu te ridica. Nu muș ca. Ignoră-l.
Înghiț indu-mi frustrarea, am tras adânc aer în piept. Trebuia să fie captivant ș i să-i
stimuleze gena empatiei lui Nolen. Dacă ar fi avut una. Aveam ș i eu îndoieli.
Mi-am umezit buzele. „Ț i-a spus Jason de ce ne-am despărț it eu ș i Alexander?”
S-a încruntat. „Nu, nu a spus-o. A spus doar că nu ai fost fericită de mult timp. Când
am insistat, mi-a spus că nu era treaba lui să vorbească despre asta.”
Dumnezeu să-l binecuvânteze pe fratele meu. Existau niș te limite pe care nu le-ar fi
depăș it, nici măcar pentru cel mai bun prieten al său. „Nu eram fericit; e adevărat. Dar
a existat un punct de cotitură care m-a obligat să fac ceea ce ar fi trebuit să fac cu ani în
urmă ș i să-l părăsesc.”
Mi-am strecurat mâinile în buzunarele din spate ale blugilor ca să nu-i răsucesc.
Furia clocotea sub suprafaț ă, mânia provocată de nedreptatea din tot ce se întâmplase
nu se îndepărta niciodată de fiecare dată când mă gândeam la acel moment. Lui
Alexander care i-a dat vestea că Gloria era moartă.
„Alexander era extrem de ambiț ios, iar cu cât avea mai mult succes, cu atât
ambiț ia lui creș tea. Într-o zi, i s-a ivit o oportunitate să-l apere pe un alt avocat, un
prieten de-al său. Eram apropiat de Gloria, soț ia lui, ș i noi patru socializam destul de
des.”
„Ce făcuse?”
„A bătut-o pe Gloria până a făcut-o praf. I-a rupt maxilarul, braț ul ș i trei coaste.”
 „Doamne,” spuse Nolen ș i-a trecut o mână peste faț ă. „Asta e o încurcătură.”
„ A fi dat peste cap e un eufemism, ș i nici măcar asta nu e jumătate din cuvânt. Până
în acel moment, nu mă amestecasem niciodată în treburile lui Alexander. Dreptul la
reprezentare juridică este o parte fundamentală a Constituț iei noastre ș i o susț in. Dar
acest caz mi s-a părut prea personal. L-am implorat pe Alexander să nu-l apere, să-i dea
cazul unui alt avocat. El a refuzat. A spus că atunci când vor câș tiga – notaț i când , nu
dacă – îi va catapulta cariera în liga mare. Prietenul său avea o listă lungă ș i distinsă de
clienț i, iar Alexander a văzut asta ca pe o oportunitate de a face un pas uriaș pe scara
carierei. Nici măcar o dată nu a menț ionat nimic despre Gloria. Era ca ș i cum nu ar fi
existat. Nu conta.”
— Nu mă simt mai bine din cauza lui Alexander, mormăi Nolen.
Am zâmbit. Nu m-am putut abț ine. La reacț ia mea, faț a lui Nolen s-a luminat
precum luminile fântânilor Bellagio. O căldură nedorită mi-a umplut stomacul ș i s-a
strâns. Am continuat în grabă, nerăbdătoare să înăbuș dorinț a crescândă, împreună cu
orice idee pe care Nolen o avea de un fel de solidaritate în faț a fostului meu soț
ambiț ios.
„Alexander a câș tigat procesul, aș a cum prezisese. Prietenul său a fost eliberat ș i s-
a întors imediat în cabinet, viaț a lui continuându-ș i normal.”
„S-a întors Gloria la el?”
„Da, aș a a făcut-o.” Gâtul îmi zgâria, lacrimile rareori mă îndepărtau de fiecare dată
când mă gândeam la ea. „Se întâmplă des. Mult mai des decât ai crede. Oamenii cred
adesea că săracii sunt cei care se întorc întotdeauna la abuzatorul lor, având în vedere
lipsa lor de opț iuni, mai ales când sunt implicaț i copii. Dar nu este adevărat. Îș i avea
ghearele atât de adânc înfipte în Gloria încât la fel de bine ar fi putut avea un magnet,
unul căruia ea nu a putut să-i reziste. Am încercat să o conving să-l părăsească, dar ea a
spus că îl iubeș te ș i că are nevoie de ea.” Muș cându-mi buza, mi-am ferit privirea.
Aveam să mă lupt tot restul vieț ii cu adevărul că nu reuș isem să o conving. Nu
reuș isem să o salvez .
„Atunci ce s-a întâmplat?”
Nolen s-a apropiat de mine până când am ajuns la câț iva centimetri unul de celălalt.
Nevoia de a-mi odihni capul pe umărul lui ș i de a-l lăsa să mă îmbrăț iș eze ș i să mă
consoleze m-a copleș it într-atât încât aproape m-am aplecat.
„O lună mai târziu, a înjunghiat-o mortal.”
„O, Doamne!”
S-a întins spre mine, o miș care instinctivă, dar pe care nu mi-o puteam permite. Am
făcut un pas înapoi, înăbuș indu-mi o tresărire la vederea durerii care i se citi pe faț ă.
Problema cu Nolen era că sentimentele lui pentru mine erau reale. Dacă erau atât de
profunde pe cât pretindea el, era de discutat. Nu mă îndoiam de onestitatea lui în
această privinț ă. Dar nu aveam să-l pot ierta niciodată pentru ceea ce făcuse în noaptea
aceea. Nu aveam puterea să-l iert. Mă simț eam... slabă. Ca ș i cum, găsind în mine
puterea de a-l ierta, i-aș fi tolerat, într-un fel, acț iunile.
„Când Alexander mi-a povestit ce se întâmplase, nu am ț ipat, nu am strigat, nu am
urlat ș i nu am făcut nimic din ceea ce credeam că o să fac. I-am spus în liniș te că vreau
să divorț ez ș i m-am dus sus să-mi împachetez lucrurile.” Am râs amar. „Nici măcar
nu a încercat să mă oprească.”
„Probabil ș i-au dat seama că nu va folosi la nimic.”
„Da, poate.” Am închis ochii strâns, trăgând aer în piept de câteva ori ca să alung
tristeț ea adâncă în măduva oaselor.
"Îmi pare rău."
„Pentru ce? N-ai cunoscut-o pe Gloria.”
Te cunosc ș i văd cât de mult te-a afectat asta. De asta îmi pare rău. Ș i, dacă tot
suntem la capitolul ăsta, am voie să simt empatie pentru situaț ia Gloriei, chiar dacă n-o
cunoș team.” Ș i-a trecut o mână prin păr. „Doamne, Marlowe.”
Un gust acru mi-a umplut gura, ruș inea mi-a acoperit limba. „Ai dreptate. A fost
nedrept. Îmi cer scuze.”
Ca în stilul lui Nolen, mă aș teptam să facă vreo glumă. Doar că nu a făcut-o. În
schimb, a dat din cap. „Scuze acceptate.” Ș i-a îngropat mâinile în buzunarele
pantalonilor. „Ș i ce plănuieș ti să faci cu pământul ăsta?”
„Vreau să construiesc un centru pentru supravieț uitorii violenț ei domestice. Un
loc unde să se simtă în siguranț ă ș i să-ș i reconstruiască viaț a ș i să găsească ajutorul,
atât financiar, cât ș i emoț ional, de care au nevoie. Este modul meu de a onora
memoria Gloriei, de a mă asigura că nu este uitată. Vreau să-l numesc Centrul Gloria
Patterson.”
Ochii i s-au îmblânzit. „E o cauză nobilă.”
„Da.” Mi-am întors privirea ș i am mângâiat pământul prăfuit.
„Sunt mândru de tine.”
Mi-am ridicat brusc capul. Ce să fac cu asta? În cele din urmă, am mormăit forț at un
„Mulț umesc” ș i mi-am îndreptat privirea spre orizont. Intimitatea momentului,
precum ș i laudele neaș teptate ale lui Nolen, m-au îndemnat să merg mai departe cu
această conversaț ie, departe de orice fel de camaraderie. „Bine, e rândul tău.”
M-a privit cercetător, ochii lui plimbându-se peste faț a mea. Ș i-a băgat mâinile în
buzunare ș i a clătinat din cap. „Las-o baltă. Ai câș tigat. Nu pot concura cu asta, aș a că
nici nu voi încerca.”
Inima îmi bătea cu putere, bătându-mi în coaste. Nolen rareori se supunea atât de
uș or. În esenț ă, era un om de afaceri nemilos, dornic să obț ină ceea ce îș i dorea.
Puteam avea încredere în el sau era vorba de un alt joc de-al lui?
„Vorbeș ti serios?” or „Vorbeș ti serios?”
"Da."
Un ț ipăt a izbucnit din mine. Mi-am apăsat o palmă la piept. „Dumnezeule, Nolen.
Mulț umesc. Mulț umesc. Nu-mi vine să cred.”
„Există o condiț ie ataș ată.”
Inima mea, care bătea copios, a sărit brusc, apoi s-a prăbuș it la pământ. Bineînț eles
că există. E Nolen Kingcaid.
Mi-am strâns buzele ș i i-am făcut semn. „Continuă.”
„Vreau să fiu implicat. Cu adevărat implicat. Parteneri, la fiecare pas. Deț in
cincizeci la sută din teren ș i, prin urmare, vreau o cotă de cincizeci la sută din ceea ce
creș te din pământ. În schimb, voi finanț a sută la sută din costurile de construcț ie ș i
de funcț ionare.”
Uau. A fost o ofertă generoasă. Generoasă ș i... suspectă. Ș i îngrijorătoare. Mi-l
puteam imagina pe Nolen încercând să preia controlul sub pretextul perspicacităț ii
sale în afaceri mult superioare. Nu s-a întâmplat. Aceasta era aventura mea, viziunea
mea.
Dar... dacă aș accepta implicarea lui ș i banii lui, femeile ar putea primi ajutor mai
repede. Dacă se dovedeș te a fi o problemă, aș rezolva problema. Pot să mă ocup de el.
Am întins mâna. „Nu mă face să regret asta.”
Zâmbetul lui Nolen m-a umplut de groază în timp ce ne scuturam. „După expresia
de pe faț a ta, pisicuț o, deja ș tii.”

OceanofPDF.com
 Capitol 8
OceanofPDF.com
 Marlowe
Dacă mă mai numeș te „pisicuț ă” o dată...

„M IȘ CĂ -TE.” L-am împins pe fratele meu departe de frigider. „Am o zi aglomerată în

faț ă ș i ultimul lucru de care am nevoie este să întârzii ș i să-i dau lui Nolen un motiv
să mă sune.” Am luat laptele ș i ouăle într-o mână ș i brânza ș i ș unca în cealaltă.
„Ooh, dacă faci o omletă, mă implic ș i eu.”
Am dat ochii peste cap. „Sărmanul băieț el, incapabil să-ș i facă singur micul dejun.”
Am aruncat ingredientele pe tejghea ș i am făcut o mică plecăciune. „Femeie la salvare.”
„Amuzant.” M-a împins uș or în umăr. „Te pricepi mai bine la ele decât mine. Asta e
tot.”
„Linguirea n-o să aibă succes cu mine în dimineaț a asta.”
„Sau în orice dimineaț ă.” A chicotit el.
„O să-ț i pară rău când mă voi muta.”
Faț a i s-a întunecat. „Te gândeș ti să te muț i?”
Îmi plăcuse foarte mult să petrec ultimele douăsprezece luni cu fratele meu, după ce
abia îl văzusem timp de zece ani, dar mai devreme sau mai târziu, va trebui să-mi
găsesc propria locuinț ă. Prezenț a mea aici trebuie să-i strice stilul fratelui meu mai
mic.
„Nu imediat, dar ar trebui să încep să caut.”
„Nu din vina mea.” A luat o bucată de ș uncă de pe tejghea ș i a îndesat-o în gură.
„Îmi place să te am aici.”
„Pentru abilităț ile mele culinare.”
„Ș i să nu uităm de personalitatea ta veselă.” A rânjit. „În plus, nu are rost să te
muț i de două ori.”
"De două ori?"
„Da, ș tii tu, când tu ș i Nolen vă scoateț i în sfârș it capetele din funduri.”
Am oftat. „Când vei renunț a?”
„Hmm, stai să văd.” Ș i-a bătut uș or gura cu degetul arătător. „Astăzi e vineri, aș a
că… Niciodată.” A râs. M-am încruntat ș i l-am lovit pe braț .
„Au.” L-a frecat. „Ce-i atâta grabă, până la urmă?”
Am spart mai multe ouă într-un bol. „Nolen ș i cu mine ne întâlnim cu firmele de
construcț ii care au depus licitaț ia pentru proiect. Ceea ce înseamnă că trebuie să
petrec ziua închisă într-o sală de ș edinț e cu el.”
Jason ș i-a dus o mână la piept. „O, nu. Ce dezastru.”
„O, taci din gură, idiotule.”
A chicotit. De când îi spusesem că Nolen reuș ise să se angajeze în proiectul meu,
avusese acest zâmbet de mântuială pe care nicio insultă sarcastică din partea mea nu l-
ar fi ș ters. Nu eram singura care îș i făcuse treaba. Dar exista o muscă în borcanul
perfect de unguent al lui Jason. Nu mai petrecusem atâta timp cu Nolen de ani de zile,
încă dinainte să mă trădeze. Poate chiar înainte să merg la facultate. Ș i aveam un
presimț itor târâtor că nu va merge bine.
Am luat micul dejun, vorbăria jovială a lui Jason umplându-mi tăcerea mohorâtă, ș i
am promis că voi trece pe la birou imediat ce eu ș i Nolen terminăm ziua. Mă simț eam
vinovată că l-am lăsat pe Jason baltă, dar el mă asigurase de nenumărate ori că nu
trebuie să-mi fac griji, că se descurcă foarte bine.
M-a făcut să mă întreb dacă slujba mea la compania lui fusese vreodată reală. Că o
folosise ca o scuză ca să mă ț ină aproape după ce căsnicia mea implodase. Nu eram
sigură dacă scenariul ăsta mă încânta – pentru că arăta dragostea ș i afecț iunea lui
profundă – sau mă enerva. Rugăciunile lui fierbinț i ca să vin să-l ajut ș i să-l salvez de
la înec mă împinseseră înapoi în viaț a lui Nolen în moduri pentru care nu eram
pregătită. Moduri pentru care încă nu eram pregătită mai mult de un an mai târziu, mai
ales acum că era un partener cu drepturi depline într-un proiect care însemna enorm
pentru mine.
În secret speram că se va plictisi sau că afacerile Kingcaid îi vor ocupa din ce în ce
mai mult timp. Administrarea cazinourilor în întreaga lume era mai mult decât un job
cu normă întreagă ș i, deș i mulț i dintre membrii familiei lui Nolen aveau interese de
afaceri în afara firmei de familie, companiile Kingcaid erau întotdeauna pe primul loc.
Cafeneaua mea preferată m-a sunat în drum spre Kingcaid Casino, unde aveau loc
întâlnirile. Am intrat în drive-through ș i am luat o cafea cu gheaț ă ș i două shot-uri în
plus. Aveam nevoie de cofeină ca să trec peste încercările zilei care mă aș teptau. În
timp ce mă reîntorceam pe autostradă, m-a sunat Abi.
„Îț i doresc doar mult noroc pentru ziua de azi. Încearcă să nu-l omori. Vizitele la
închisoare sunt îngrozitor de restrictive.”
Am râs. Abi reuș ea întotdeauna să mă calmeze când iritaț ia mea creș tea. „Nicio
promisiune.”
„Lucrul cheie de reț inut este scopul final. Odată ce construcț ia este terminată, sunt
sigur că va dispărea. Adică, ț i-l imaginezi pe Nolen implicându-se în funcț ionarea
zilnică a centrului?”
Am reflectat la întrebarea ei. Era una la care mă gândisem încă de când semnasem
înț elegerea săptămâna trecută. Nu menț ionase că ar vrea să se implice după finalizarea
construcț iei. Ș i, la fel ca Abi, nu-mi puteam imagina că Nolen ar avea abilităț ile
necesare pentru a oferi confort unei femei îngrozite ș i temătoare de viitor sau copiilor
ei smulș i din casele lor în miez de noapte ș i aduș i într-un loc ciudat ș i înfricoș ător.
„Bănuiesc că nu.”
„Gata, atunci. Tot ce trebuie să faci este să treci peste partea asta ș i ce e mai rău a
trecut. Ș i sunt mereu la telefon dacă totul devine prea mult. În plus, există Vinerea
Vinului.”
„Vinerea cu vin? Credeam că e sâmbăta cu cocktailuri.”
„Aș a este. Da. Vinerea cu vin, sâmbăta cu cocktailuri ș i duminicile cu băuturi
gratuite.”
Am râs. „Ș i mahmureală de luni până joi.”
 „Cui îi pasă? Viaț a e pentru a fi trăită. Ș i nu avem nevoie de bărbaț i ca să ne
distrăm. Avem nevoie doar unii de alț ii.”
Un val de melancolie m-a cuprins. Când eram mai tânără, nu mă gândisem să am o
carieră ș i să devin o feministă de succes. Tot ce-mi doream era să mă căsătoresc cu
Nolen Kingcaid, să am mulț i copii ș i să trăiesc fericită până la adânci bătrâneț i. Poate
că aceasta nu este o dorinț ă populară în lumea modernă, dar crescusem cunoscându-
mi propria minte ș i ceea ce îmi doream. Ș i pe atunci, Nolen fusese singurul lucru pe
care mi-l doream.
Ș i îmi spusese că ș i el îș i dorise asta. Prima dată când Nolen m-a cerut în căsătorie,
eu aveam doisprezece ani, iar el zece. Era vara ș i petreceam ziua singuri pentru că
Jason făcuse o problemă la stomac ș i stătuse acasă. De obicei, eram noi trei,
muș chetarii din Seattle, aș a cum ne auto-identificasem, ș i aceasta era prima dată când
îmi aminteam că eu ș i Nolen eram singuri pentru o perioadă lungă de timp.
I-am acceptat cererea în căsătorie, iar el m-a cerut în căsătorie în fiecare an care a
urmat, culminând cu petrecerea mea de ș aisprezece ani, unde mi-a împletit un inel cu
margarete ș i mi l-a pus pe deget. Inocent, dar frumos. Nu am uitat niciodată ziua aceea.
Dar vieț ile noastre merseseră mai departe. La optsprezece ani, plecasem la facultate
ș i mă lăsasem cuprinsă de un alt fel de existenț ă. Doi ani mai târziu, la fel ș i el. Ne
mai vedeam când ne întorceam acasă de vacanț ă, dar problema căsătoriei nu se pusese
niciodată în discuț ie. Avusesem iubiț i, deș i niciunul serios. Nu reuș iseră niciodată să
ajungă la nivelul aș teptărilor. Îi comparasem pe fiecare dintre ei cu Nolen, iubita mea
inocentă din copilărie, ș i erau departe de idealul pe care ș i-l stabilise fără să ș tie.
La petrecerea lui de absolvire, ne-am sărutat pentru prima dată. Ne-a eliberat toată
pofta reprimată pe care o reprimasem de-a lungul anilor. Apoi, chiar când eram pe
punctul de a obț ine tot ce-mi doream vreodată, Nolen a făcut sex cu o fată oarecare ș i
a distrus ceva ce, până în acel moment, fusese frumos, pur ș i perfect.
Nu aflasem niciodată cine era, nu că ar fi contat.
„Pământul către Marlowe.”
Am clipit, smulgându-mă din trecut exact la timp ca să mă opresc la un semafor
roș u. Am frânat brusc, centura de siguranț ă înfigându-se în umăr. „La naiba. Adică,
scuze, ce?”
„Acelea scârț âiau frânele tale?”
„Poate. Visam cu ochii deschiș i.”
„Te gândeș ti la prima noastră extravaganț ă cu vinuri de vineri?”
„Credeam că se numeș te Vinerea Vinului.”
„Încă lucrez la detalii. Dă-mă în judecată.”
Am râs din nou. „Mulț umesc, Abi. Chiar m-ai înveselit.”
„Iubito, ș tiu că e greu să fii prin preajma lui Nolen, dar eș ti mai puternică decât
crezi. Ș i dacă rezistenț a ta începe să se clatine ș i există riscul ca el să te atragă înapoi
în mrejele lui de înș elăciuni, atunci pentru asta sunt aici.”
„Eș ti minunat.” or „Eș ti minunat.”
„ Ș tiu asta .” A râs. „Ne vedem la ș apte.”
 Câteva minute mai târziu, am ieș it de pe Strip ș i am intrat în Kingcaid Casino.
Eram pe punctul de a mă îndrepta spre parcarea publică când l-am zărit pe Nolen
venind spre mine, arătând la fel de impecabil ca întotdeauna, într-un costum bleumarin
croit la comandă, o cămaș ă albastru deschis ș i o cravată cu dungi bleumarin ș i alb. Mi
s-a întors stomacul. De ce arăta mereu atât de bine ? Chiar ș i când era mai tânăr, nu
avusese niciodată coș uri, piele grasă sau păr uscat ș i creț .
Am oprit maș ina ș i am coborât geamul. „Bună dimineaț a.” Păream rigidă ș i
impunătoare, deș i aș fi vrut să fiu profesionistă în toată regula.
Ca răspuns, Nolen mi-a aruncat unul dintre zâmbetele lui nepăsătoare. „Du-te până
în faț ă. Valetul îț i va lua maș ina.”
„Nu am nevoie de un tratament special. Pot parca în parcarea principală.” Spre
deosebire de Nolen, eu ș i Jason nu crescuserăm bogaț i. Nici săraci nu fuseserăm. Aș
spune că o situaț ie confortabilă. Ș i, în ciuda celor zece ani petrecuț i cu Alexander,
căruia îi plăcea să se frece de cei bogaț i ș i faimoș i, am preferat să mă amestec printre
mulț ime.
„Nu este un tratament special. Este o soluț ie oportună. Prima companie este deja
aici.”
„Deja?” M-am uitat la ceasul de pe bord. „Au venit mai devreme.”
„Nu cu mult. Ș i dacă parchezi în parcarea principală, care e aglomerată, până
găseș ti un loc liber, drumul până la sala de ș edinț e îț i va lua prea mult timp ș i
atunci vei întârzia.”
Mi-am încleș tat maxilarul. Uram când Nolen venea la mine cu logică.
„Bine.” Am condus până la valetul care aș tepta ș i am luat biletul pe care mi l-a
întins. Câteva secunde mai târziu, Nolen mi s-a alăturat. Mi-a făcut semn cu mâna, ca ș i
cum nu aș fi putut găsi intrarea singură. Mi-am mărit pasul ca să rămân în faț a mea,
dar el a urmat pasul cu pasul meu, cu o urmă de rânjet pe faț a lui bronzată ș i
frumoasă.
Micuț ă porcărie enervantă.
„Apropo, am vorbit cu primarul. Va vedea ce poate face pentru a obț ine
autorizaț iile necesare.”
„De ce ai făcut asta?”, am răspuns eu tăios.
S-a încruntat, cu o expresie de nedumerire sinceră. „M-am gândit că ai vrea să începi
cât mai curând posibil.”
„De asemenea, vreau să păstrez lucrurile transparente.”
Un chicotit i-a răsunat în piept. „Aici e Las Vegas. Întregul oraș lucrează la crearea
de reț ele cu oamenii potriviț i ș i la folosirea relaț iilor cuiva pentru a duce lucrurile
mai departe. Odată ce primarul a auzit că sunt implicat în acest proiect, i s-ar fi părut
ciudat dacă nu i-aș fi cerut ajutorul.”
„Da, ei bine, prefer să procedez într-un mod legal.”
„ E legitim. Ț i-am spus. Aș a funcț ionează Las Vegas. Ar trebui să ș tii asta. Ai
lucrat cu Jason destul de mult timp până acum.”
„Nu mă implic în acel aspect al afacerii.”
— Hmm, spuse el, trecându-ș i o mână peste bărbia netedă. Înț eleg de ce.
 „Ce ar trebui să însemne asta?”
M-a împins jucăuș , ca ș i cum am fi fost cei mai buni prieteni, nu adversari
înverș unaț i. „Calmează-te, pisoi. Te tachinez. Asta e tot.”
„Ei bine, nu face asta. Ș i nu-mi mai spune «pisicuț ă».” Pentru a mia oară.
„De ce aș face-o când te irită? Trăiesc pentru furia ta.”
M-am încruntat la el, cu mâinile încleș tate în lateral. „Într-o zi din astea, o să mori
de neuitat.”
A râs. „Doamne, te iubesc, Marlowe Beck.”
„Ș i te urăsc.”
Am plecat târându-mă, sunetul râsului lui continuu răsunându-mi în urechi. M-a
ajuns uș or din urmă, chiar alergând înainte ca să deschidă uș a sălii de ș edinț e. Am
intrat. Era goală.
M-am întors repede spre Nolen. „Credeam că ai spus că sunt deja aici.”
"Sunt."
Am scanat spaț iul, miș cându-mi teatral braț ul prin cameră. „Oare poartă pelerine
de invizibilitate?”
A rânjit, ochii lui verzi-smarald sclipind ca niș te bijuterii preț ioase. Ochii lui erau
unul dintre multele călcâiuri ale lui Ahile de care aveam nevoie când venea vorba de
reacț ia mea faț ă de Nolen. Respiraț ia mi s-a accelerat ș i o căldură nedorită mi-a
cuprins adâncul. Am invocat muș cătura trădării, iar sentimentul s-a evaporat.
„Doar pentru că au ajuns mai devreme decât ora stabilită nu înseamnă că trebuie să
las totul baltă ca să-i văd. Lasă-i să aș tepte.”
Gâfâind pe nas, mi-am pus mâinile în ș olduri. „Atunci care a fost rostul parcării cu
valet? Te-ai prefăcut că stăteau deja aici, iar eu eram cea care îi ț inea pe toț i în sus.”
„Am făcut-o?” Inocenț a lui falsă mi-a smuls ultima nervozitate. „Îmi cer scuze dacă
ț i-am dat impresia asta. În plus, dacă ai fi ieș it din parcare pe căldura asta, ai fi ajuns
toată transpirată.” M-a examinat cu privirea, evaluarea sa lentă ș i deliberată. „Poate că
ar fi trebuit să te las să pleci până la urmă.”
„O, pentru numele lui Dumnezeu, Nolen, termină cu insinuările sexuale. N-o să se
întâmple niciodată.”
„Niciodată să nu spui niciodată, pisoi. Încă nu am pierdut nicio bătălie.”
„Bătălie?” am pufnit. „Asta nu e o bătălie. O bătălie este ceva ce ambele părț i sunt
hotărâte să câș tige.”
„Dacă spui tu.” A zâmbit din nou.
Mă mânâna palma să-i ș terg expresia de îngâmfare de pe faț ă ș i să o înlocuiesc cu
o amprentă roș ie. Mi-am pus servieta pe masă, am luat documentul de licitaț ie depus
de prima companie ș i m-am aș ezat.
„Oricât de distractiv ar fi…” Zâmbetul meu era la fel de fals ca inocenț a lui. „Să
începem?”

OceanofPDF.com
 Capitol 9
OceanofPDF.com
 Nolen
Recunosc că nu e cea mai bună idee pe care am avut-o vreodată.

„M ULȚ UMESC CĂ AȚ I VENIT .” Am dat mâna cu managerul companiei finale care îș i

propunea construcț ia ș i l-am condus pe el ș i echipa lui spre uș ă. „Asistentul meu vă
va conduce afară.” Am închis uș a sălii de ș edinț e ș i m-am trântit pe cel mai apropiat
scaun. „Slavă Domnului că s-a terminat.”
Marlowe ș i-a pus capacul pe stiloul ei ș i l-a aș ezat cu grijă lângă blocnotes. Scrisul
ei era atât de îngrijit ș i precis, spre deosebire de mâzgălitura mea ilizibilă. Ș i-a trecut o
mână peste reverul jachetei gri închis, apoi ș i-a pus ambele palme pe masă.
„Am considerat că există niș te candidaț i excelenț i. Mi-a plăcut în mod special
Douglas. Părea să înț eleagă importanț a acestui proiect pentru mine.”
Mi-am încleș tat maxilarul. Cazinoul meu ar da faliment înainte să-l las pe Douglas
Bowman să conducă construcț ia asta. Acreditările lui erau incontestabile, dar am văzut
cum ochii lui zăboviseră asupra lui Marlowe puț in prea mult ș i cu prea multă
nebunie, după gustul meu. Gândul la ei, cu capetele laolaltă, studiind planurile
clădirii... nu în această viaț ă nenorocită.
„Îl prefer pe Evan Halshaw. A mai lucrat pentru mine ș i munca lui este exemplară.”
Nu spuneam asta doar ca să o îndepărtez de Douglas. S-a întâmplat să fie adevărat.
Ș i-a lins vârful degetului mare ș i a răsfoit caietul. Aș fi vrut să-mi folosească limba
aia. Mi-am ferit privirea. Să lucrez alături de Marlowe într-o cameră plină de oameni era
una, dar acum că eram singuri – lucru care se întâmpla rar – durerea din piept ș i din
zona inghinală creș tea. Trecuse atât de mult timp de când nu mai făcusem sex încât
eram aproape să pot pretinde statutul de virgină din nou. Dar ideea de a mă culca cu o
femeie oarecare doar ca să mă scarpin pe o mâncărime nu mă atrăgea. Nu ar funcț iona.
M-ar face doar să tânjesc ș i mai mult după ea.
„O, da, Evan. Mi-a plăcut prezentarea lui.”
„Atunci e rezolvat. Îl sun mâine. Îl las să se mocnească puț in. Apoi o voi ruga pe
Zandra să le scrie celorlalț i ș i să-i informeze că nu au avut succes.”
„Stai puț in. Nu am spus că am fost de acord să-i dau lui Evan postul. Am spus că
mi-a plăcut prezentarea lui.”
M-am scărpinat pe obraz. „Nu-i acelaș i lucru?”
A pufnit. Doamne, cât de mult mi-a plăcut când a făcut asta. Mica ei umflătură din
nări, licărirea arzătoare din ochii ei de culoarea cuprului care îmi amintea de scotch-ul
vechi de douăzeci de ani, felul în care i se subț iau buzele în timp ce se pregătea să mă
pună la punct.
„Tipic. Eș ti intenț ionat obtuz.”
„Sunt?” O noutate pentru mine.
„Ba da, eș ti.” Ș i-a bătut uș or unghia în blocnotes. „Prezentarea lui Evan a fost
bună, dar eu îl prefer pe Douglas.”
 „Ș i îl prefer pe Evan.” Mi-am încruciș at braț ele, gata să-mi apăr alegerea.
Amândoi erau la egalitate, ceea ce însemna că Evan câș tigase. Nu că i-aș fi putut
spune lui Marlowe factorul decisiv. Cunoscând-o, ar insista ș i mai tare.
„Bineînț eles că faci.”
„Ce ar trebui să însemne asta?”
S-a ridicat în picioare ș i ș i-a apăsat vârful degetelor pe masă. „Înseamnă că trebuie
să câș tigi, tot timpul, indiferent de preț .”
„Nu este adevărat.”
"Nu-i aşa?"
„Nu. Uite, Evan va face o treabă grozavă.”
„La fel ș i Douglas.”
„De unde ș tii? Ai mai lucrat cu el înainte?”
„Nu. Ai făcut-o?”
„Nu, dar, cum am spus, am lucrat cu Evan ș i nu-l pot învinovăț i nici pe acesta, nici
pe echipa lui.”
„Atunci suntem într-un impas, pentru că nu mă clintesc.” Ș i-a încruciș at braț ele,
uitându-se la mine cu iritare în ochi.
Ea. Este. Magnifică.
„Bine, atunci aruncăm o bandă.” Dacă ar câș tiga, aș găsi o modalitate să mă asigur
că Douglas refuză slujba asta. I-aș oferi una mai bună, la un alt proiect de-al meu, de
preferinț ă în afara statului. Erau o mulț ime din care să aleagă.
Am băgat mâna în buzunar ș i am scos o monedă de 25 de cenț i. „Poftim.”
„Nu fi ridicol.” or „Nu fi ridicol.”
„Atunci care este planul tău să rezolvi asta?”
Oftatul ei greu era încărcat de nerăbdare. „Bine. Fără probleme.”
Am întors moneda ș i am prins-o pe dosul palmei. Mi-am retras încet ș i cealaltă
mână. „E pajură.” Nu mi-am putut reț ine triumful din voce sau de pe buze, care s-au
întins într-un zâmbet larg.
Marlowe a înconjurat masa ca să inspecteze moneda. Era acolo, limpede ca lumina
zilei. Pajă. Mi-a smuls-o din mână, inspectând-o din toate părț ile. „E ponderată.”
„Nu, nu este. Ș i chiar dacă ar fi, te-aș lăsa să prezinț i partea cuiva.”
„Vreau să merg din nou. Ș i de data asta, voi întoarce cu una dintre monedele mele .”
„Nu aș a funcț ionează. Nu poț i continua până nu obț ii rezultatul dorit.”
Ignorându-mă, s-a întors în cealaltă parte a mesei ș i a scos o monedă din portofel.
„Anunț pajură.”
Am rânjit. „Bineînț eles că da. Ș i n-ar trebui să fie rândul meu să sun?”
„O, taci, Nolen.” A aruncat mâna în aer, a prins-o, apoi ș i-a retras mâna. Am ș tiut
instantaneu, după felul în care i s-a întors faț a, că i se ridicaseră ca niș te capete.
„Ai câș tigat.” A râs amar. „Trebuie să fii atât de fericită.” A lăsat moneda pe masă,
ș i-a pus deoparte caietul ș i pixul ș i ș i-a strecurat cureaua poș etei peste umăr.
„Sugerez să ne întâlnim luni ca să discutăm următorii paș i în timp ce aș teptăm
aprobarea de construire.”
 M-am poziț ionat ca să o împiedic să plece. „Nu trebuie să fie totul o competiț ie
între noi, Marlowe.”
„Atunci de ce să-l facem unul?”
Am făcut un pas mai aproape. „N-am făcut-o.”
„Moneda a fost ideea ta.”
„Doar pentru că amândoi eram ancoraț i în poziț ia noastră. Nu aveam de gând să
mă răzgândesc. Tu ai făcut-o?”
"Nu."
„Aș a e, atunci. Uite, Evan va face o treabă fabuloasă. Putem, te rog, să ne
concentrăm asupra scopului final? Să creăm un refugiu sigur pentru femeile aflate în
nevoie disperată.”
Expresia feț ei i s-a schimbat ș i, pentru o clipă, s-a înmuiat. Până să clipesc,
momentul trecuse ș i expresia obiș nuită a lui Marlowe de genul „Uf, tipul ăsta e un
idiot” îș i revenise.
„Nu mai încerca să mă mai înș eli cu prostiile tale. N-o să meargă cu mine. Ai
obț inut ce ai vrut. Bravo ț ie. Evan primeș te slujba.”
S-a întors spre stânga ca să mă ocolească.
„Aș teaptă.”
Un oftat greu s-a revărsat de pe buzele ei atrăgătoare. „Ce faci acum?”
„Ce-ar fi să paharăm cu ocazia noii noastre afaceri la un pahar?”
Nu voiam ca ziua să se termine. Oricât de agitată ș i obositoare fusese, nu-mi plăcea
să o las să plece.
„Nu pot. Am lucruri de făcut.”
„Ce lucruri?”
„Nu e treaba ta.” or „Nu e treaba ta.”
O senzaț ie inconfortabilă mi-a înflorit în piept. Avea o întâlnire. Trebuia să fie, mai
ales că era timidă. Doamne, gândul la mâinile unui alt bărbat pe ea, mângâindu-i talia
ș i ș oldurile, putând să o sărute, să o ț ină în braț e ș i să o fută. Nu puteam suporta.
Suferisem zece ani după ce se căsătorise cu acel avocat jegos, dar cel puț in locuise în
partea opusă a ț ării, unde nu trebuia să o văd cu el. Aici, ar fi fost chiar în faț a mea,
fără nicio scăpare.
M-am miș cat din nou, micș orând distanț a dintre noi. „Nu e demn de tine.”
Sprâncenele i s-au încruntat, iar tot ce voiam să fac era să-i netezesc pielea cutată cu
degetele mari ș i să o sărut.
„Cine nu este?”
Încă un pas ne-a apropiat ș i mai mult. „Întâlnirea ta.”
M-a privit cu o privire de avertisment, dar nu s-a dădu înapoi. „La ce dată?”
„«Lucrul» pe care trebuie să-l faci.”
„Am spus «lucruri». Plural.”
„Un trio, atunci.” Am rânjit, încercând să ascund durerea provocată de ideea că ea ar
fi cu un singur tip, darămite cu doi.
„Ș i dacă aș face un sex în trei, sau în patru, sau dacă aș culca-o cu o întreagă echipă
de fotbal, ce te-ar interesa pe tine?”
 „Tot ce faci e treaba mea.”
A clipit, retrăgându-se câț iva centimetri. — Mă scuzaț i?
Am redus distanț a rămasă dintre noi ș i i-am prins ș oldurile, trăgând-o aproape de
mine. Doamne, mirosea bine. „Nu te mai lupta cu mine, Marlowe. E timpul să
recunoș ti că mă vrei la fel de mult cum te vreau eu pe tine. Viaț a e scurtă. Hai să nu
pierdem mai mult timp decât am pierdut deja.”
Nu plănuisem să fac nicio miș care. Invitaț ia mea la o băutură fusese exact asta, o
modalitate de a prelungi ziua. Ș i dacă aș fi luat un moment să mă gândesc bine, mi-aș
fi ț inut mâinile deoparte. Dar când venea vorba de Marlowe, creierul meu rareori se
angaja la timp pentru a-mi salva inima de la o nouă bătaie.
„Ia-ț i mâinile de pe mine, Nolen. Chiar acum.”
Mi-am lăsat braț ele pe lângă corp ș i am făcut doi paș i înapoi. „Îmi cer scuze.”
„Care e problema ta? Ț i-am spus de o sută de ori că noi doi nu vom fi niciodată
nimic. Eș ti un tip deș tept. E timpul să accepț i asta.”
"Nu."
Ș i eu vorbeam serios. Au fost zile în care am avut îndoieli, dar, în mare parte, am
rămas convinsă că, într-o zi, eu ș i Marlowe vom rezolva lucrurile. Sigur, ea fusese cea
care mă aruncase la marginea trotuarului fără nicio explicaț ie, dar o iertasem de mult.
Cu toț ii făceam prostii în tinereț e; era un rit de trecere către maturitate. Dar să accept
că nu ne vom mai reuni niciodată? Nu. Nu era în ADN-ul meu să cedez. Ea însemna
prea mult pentru mine.
Am refuzat să accept că îmi voi petrece restul vieț ii singur, chiar dacă acea frică m-
ar fi cuprins de mai multe ori decât eram dispus să recunosc. Dar nici nu m-aș fi
mulț umit. Ea era aleasa mea. Aleasa. Sufletul meu pereche. Tot ce trebuia să fac era să
o conving de acest fapt.
Uș or ca prăjitura.
„Asta e alegerea ta.” or „Asta e alegerea ta.”
A încercat să plece pentru a treia oară. Am blocat-o ș i pe aceea.
„Înainte să pleci, răspunde-mi la un lucru.”
Ș i-a ridicat ochii spre tavan ș i a oftat. „Ce?”
„Spune-mi de ce.”
„De ce ce?”
„De ce m-ai respins în seara aceea la petrecerea mea de absolvire ș i de ce mă urăș ti
când amândoi ș tim că ai fost îndrăgostit de mine odată. N-am primit niciodată un
răspuns satisfăcător.”
A pălit, iar încheieturile degetelor i s-au albit sub mâna care îi strângea cureaua
poș etei. „Cum am spus, eș ti un tip deș tept. Să-ț i dai seama.”
A trecut pe lângă mine ș i a trântit uș a sălii de ș edinț e.
Am lăsat-o să plece, dar dacă ea credea că acesta era sfârș itul, o aș tepta o trezire
neplăcută. Se apropia rapid momentul în care eu ș i Marlowe ne vom exprima
nemulț umirile, odată pentru totdeauna. Atât îmi datora.
Ș i aveam al naibii de bună intenț ie să colecț ionez.
OceanofPDF.com
Capitol 10
OceanofPDF.com
 Marlowe
Amuzant cum răzbunarea nu are acelaș i gust.
bine aș a cum credeam că va fi.

M I - AM LĂSAT maș ina acasă ș i am luat un Uber până la Abi. În timp ce mă îndreptam
spre uș a ei, ea a deschis-o înainte să ajung eu, cu braț ele larg deschise să mă
întâmpine. Ne-am îmbrăț iș at, iar eu m-am agăț at de ea puț in mai tare decât de
obicei. Abi ș i Jason erau piatra mea, părț ile stabile ale vieț ii mele într-o mare
furtunoasă, ș i cum Jason nu era un mare îmbrăț iș ător, mă bazam pe Abi pentru acel
confort fizic atât de necesar. Mama era o îmbrăț iș ătoare grozavă, dar asta nu m-a
ajutat când era la kilometri distanț ă, în Seattle.
„O zi grea?”
„Ai putea spune ș i asta.” Mi-am aș ezat poș eta pe cuierul strâmb. DIY ș i Abi nu
erau prea prietenoase, dar măcar a încercat. Dacă aș încerca aș a ceva, probabil mi-aș
băga degetul în perete.
„Ei bine, ziua ta e pe cale să devină mult mai bună. Pizza e în cuptor, iar vinul e în
frigider.”
„Sună uimitor.” Am adulmecat aerul. „Ș i miroase uimitor.”
„Am luat pizza ta preferată, chiar dacă e un sacrilegiu faț ă de ea.”
„Hawaiană? Cu ananas în plus?” Când a dat din cap, am îmbrăț iș at-o din nou.
„Eș ti cea mai bună.”
„Da, dar pizza aia e cea mai rea. Dă-mi pepperoni cu ardei iuț i extra de fiecare dată
ș i câteva bucăț i de pui la grătar dacă mă simt extra.”
„O, liniș te. Îț i place ciudăț enia mea.” Am urmat-o în bucătărie ș i am luat două
pahare de vin Lolita din vitrină. Erau genul nostru. Îi cumpărasem primul pentru
împlinirea a douăzeci ș i unu de ani ș i de atunci am adăugat la colecț ia aceea la fiecare
zi de naș tere ș i Crăciun.
Am turnat vinul ș i i-am întins un pahar. „Noroc.”
A râs când a văzut ce pahar alesesem pentru ea, unul pe care scria „Trăiască
Bucătarul-Ș ef”.
„Nu cred că a deschide o cutie ș i a îndesa o pizza în cuptor se pune drept muncă de
bucătar.”
„Este „cheffing ” un cuvânt? Ș i dacă este, ar trebui să fie cu un f sau cu două?”
Ea ridică din umeri. „Cui îi pasă? Noi ne facem propriile reguli.”
„Amin la aceasta.”
Am stat picioarele încruciș ate pe canapea ș i ne-am băgat în pat, terminând pizza ș i
prima sticlă de vin fără să respir. Nu mâncasem toată ziua, eram prea agitată în preajma
lui Nolen ca să mă bucur de gama de sandviș uri ș i gustări pe care le adusese în sala de
ș edinț e între prezentări. Făcusem un comentariu despre cum mă privea silueta, la care
el se holbase mai mult decât era politicos ș i mormăise ceva despre cum s-ar uita
bucuros la asta pentru mine, lucru pe care m-am prefăcut că nu-l aud.
 Omul ăsta era un cliș eu.
Încă îi simț eam mâinile pe ș olduri, ca ș i cum m-ar fi marcat. Era prima dată când
mă atingea intim de la petrecerea lui de absolvire ș i aproape că mă aplecasem, inima
mea galopând la fel de repede ca un cal de curse care traversează linia de sosire. Apoi,
realitatea m-a muș cat de fund ș i mi-am amintit ce făcuse, indignarea mea
intensificându-se când a îndrăznit să mă întrebe de ce l-am respins, când el fusese cel de
vină.
Mă întrebasem adesea dacă fusese atât de beat în noaptea aceea încât pur ș i simplu
nu-ș i amintea să se fi culcat cu o altă fată, dar când ne-am sărutat, era treaz. Nici măcar
nu simț eam miros de alcool în respiraț ia lui. În plus, dacă ar fi fost atât de beat, atunci
nu ar fi putut să se trezească. Cu siguranț ă...
Mi-am ș ters mâinile pe un ș erveț el ș i am alungat toate gândurile legate de Nolen,
care avea o erecț ie, dar durerea a rămas, ca o amprentă de cerneală pe care n-o puteam
ș terge oricât de tare aș fi frecat. Când mă trădase, nu-mi pierdusem doar sufletul
pereche ș i viitorul. Îmi pierdusem ș i cel mai bun prieten.
„A fost delicios.” or „A fost delicios.”
„Sunt churros la desert, dacă ai loc.”
„N-ar trebui, dar ș tii că sunt preferaț ii mei ș i nu le pot rezista.”
„Ș i trei sosuri. Ciocolată, caramel ș i căpș uni.”
„Nu voi putea merge pe jos până la taxi în ritmul ăsta.”
„Atunci stai peste noapte. Pot pregăti camera de oaspeț i.”
M-am întins, frecându-mi stomacul. „S-ar putea să te înț eleg.”
Abi s-a ridicat de pe canapea ș i m-a strâns de umăr. „Camera aceea e a ta, oricând ai
nevoie de ea.”
Mi-a luat farfuria ș i s-a dus în bucătărie. Când se mutase prima dată în Vegas, îmi
sugerase să devenim colege de apartament. La momentul respectiv, refuzasem, dar
gluma mea semi-confuzie cu Jason de azi-dimineaț ă m-a făcut să cred că era timpul să-
i reconsider oferta. Orice ar fi spus Jason, nu avea nevoie să-i stric stilul mai mult decât
o făcusem deja. De când mă mutasem cu el, nu adusese nicio femeie înapoi la el acasă,
iar asta nu era corect. În plus, dacă mă mutam cu Abi, ar trebui să o văd pe Nolen doar
în timpul programului de lucru.
M-aș gândi la asta. Serios.
Am desfăcut nasturele de la blugi ș i am gemut. Nu era ț inuta potrivită pentru o
seară la Abi. Ar fi trebuit să port pantaloni de yoga.
S-a întors cu o farfurie de churros fierbinț i cu sosuri ș i a pus-o pe canapea, între
noi. Am luat una ș i am înecat-o în caramel.
„Mai bine decât sexul”, am gemut.
„Dacă crezi asta, atunci nu o faci bine.”
„Nu o fac deloc.”
„Aici greș eș ti.” or „Aici greș eș ti.”
M-am uitat fix la ea. „Eș ti aici de ș ase săptămâni. Nu-mi spune că ai marcat deja.”
„Bine, n-o să o fac.” Făcu o pauză pentru efect, privind în jos ș i apoi în sus la mine.
„Bineînț eles că aș minț i.”
 „Doamne, Abi. Lucrezi repede.”
„Viaț a e pentru a fi trăită, iubito. Spune-mi dacă vrei să-ț i prezint câț iva băieț i
drăguț i.”
„Voi reveni cu tine în legătură cu asta.”
„Ei bine, nu aș tepta prea mult. Ultimul lucru de care are nevoie o fată este ca fu-fu-
ul ei să se ofilească ș i să moară.”
Am râs. „Eș ti nebun.”
Am terminat tot platoul de churros. Mi-am înmuiat chiar ș i degetul în sosul de
ciocolată rămas.
„Nici măcar nu-mi pare rău.” Am făcut la fel ș i cu caramelul.
„Fără judecată.” Abi a strâns vasele ș i ne-a umplut paharele de vin. Ș i-a strecurat
picioarele sub ea ș i m-a privit cu privirea aceea. Cea care mi-a spus că distracț ia s-a
terminat ș i că ar fi bine să mă pregătesc pentru o analiză amănunț ită.
„Povesteș te-mi despre ziua de azi.”
M-am lăsat pe spate în canapea. „Ugh. A fost... dificil.”
„Nolen se poartă nesuferit?”
„Când este el altceva decât?”
Ș i-a mijit ochii albaș tri ca albăstrelele. „Nu îndrăzni să-l laș i să te atace. Tu deț ii
controlul, îț i aminteș ti? El nu are nicio influenț ă asupra ta.”
„Da, sigur că nu are. Deț ine jumătate din teren ș i finanț ează costul construcț iei.”
„Ăș tia sunt doar bani. Vorbesc despre aici.” Ș i-a dus un pumn strâns la inimă. „Ș i
aici.” A atins tâmpla cu un deget. „Tu ai toată puterea.”
„Chiar aș a?” Am oftat adânc. „Uneori nu prea mi se pare.” I-am povestit despre
aruncarea monedei. „Sunt convinsă că el a rezolvat cumva situaț ia.”
Abi a chicotit. „Acum pari iraț ional. Cum ar fi putut să rezolve problema?”
„Nu ș tiu. Dar nu i-aș pune nimic sub semnul întrebării. Probabil m-a hipnotizat să
aleg partea greș ită.”
Ea a râs. „Iubito, ce-ț i lipseș te.”
Buzele mi-au tresărit. „Asta mă face să vreau să fac.” Am apucat o pernă ș i am
lovit-o cu pumnii. „Pe faț a lui atât de arogantă.”
„Aș plăti bani frumoș i ca să văd asta.” Mi-a luat mâna ș i a strâns-o în ale ei.
„Ș tiam că va fi dificil pentru tine să te întorci aici ș i n-o să mint, Marlowe. Sunt
îngrijorată de impactul pe care îl are asupra sănătăț ii tale mintale faptul că eș ti mereu
în preajma lui Nolen. Eș ti sigură că merită proiectul ăsta?”
„Sută la sută. Pot să-l suport pe Nolen.”
„Nu mă îndoiesc că poț i, dar ceea ce mă îngrijorează este că te vei îndrăgosti din
nou de el, iar tu ș tii că ar fi un dezastru.”
Am clătinat din cap. „N-o să se întâmple.”
„Sentimentele sunt lucruri ciudate, iubito. Ne apucă pe furiș ș i, până ne dăm
seama ce se întâmplă, e prea târziu.” Mi-a frecat mâna. „Să creș ti sigură că deja l-ai
găsit pe bărbatul cu care plănuiai să-ț i petreci restul vieț ii, doar ca el să se cace pe
tine... e foarte greu de gestionat.”
„A fost acum mai bine de zece ani, Abi. O viaț ă întreagă.”
 „Da, dar în perioada aceea nu trebuia să-l vezi aproape în fiecare zi. Toată această
porcărie cu absenț ele care-ț i fac inima să crească ș i-ț i fac dragoste e doar asta. O
porcărie. Fii sinceră, cât de des te-ai gândit la el în timpul ș ederii tale în New York?”
Mi-am trecut dinț ii peste buza de jos. „Destul, la început. Dar ai dreptate. S-a mai
atenuat.”
„Exact. Nu te-ai zdrăngănit prin casa ta mare jelind ce pierduseș i. Ț i-ai mers mai
departe cu viaț a. Ș i, deș i Alexander nu era bărbatul potrivit pentru tine ș i mi-aș fi
dorit să nu te fi căsătorit niciodată cu el, asta a dovedit un lucru. Că nu ai nevoie de
Nolen. De fapt, nu ai nevoie de niciun bărbat în afară de, ș tii, câte o aventură
ocazională ca să menț ii fu-fu în perfectă stare de funcț ionare.”
Am râs din nou. „Te rog, nu mai spune fu-fu .”
„Bine. Dar ț ine minte, eș ti al naibii de grozavă exact aș a cum eș ti. Tânără, liberă
ș i frumoasă.”
„Ce m-aș face fără tine, Abs?”
M-a strâns în braț e. „Îț i promit că nu va trebui să afli niciodată. Surori de suflet
până la sfârș it.” M-a eliberat ș i a întins mâna după sticla de vin. „Acum, hai să uităm
complet de bărbaț ii jegoș i ș i să bem până la uitare.”
„Sună a un plan solid.”
Nu-mi amintesc să mă fi clătinat în camera de oaspeț i a lui Abi ș i nici să fi adormit,
complet îmbrăcată, pe pat. M-am trezit a doua zi dimineaț ă cu urma păturilor pe
partea stângă a feț ei ș i pe un braț , ș i cu o durere de cap infernală. Am reuș it să fac
un duș , să mă spăl pe dinț i – slavă Domnului că Abi avea periuț e ș i pastă de dinț i
de rezervă – ș i să mă îmbrac, totul fără să vomit. Cămaș a mea avea mai multe cute
decât faț a. Totuș i, tot ce trebuia să fac era să mă urc într-un taxi, să ajung acasă ș i apoi
să mă cad în pat pentru restul zilei.
Abi încă dormea dusă când mi-am băgat capul în dormitorul ei. I-am lăsat un bilet
pe blatul din bucătărie, mulț umindu-i pentru noaptea trecută, apoi am comandat un
Uber.
De câteva ori, în drumul spre casă, aproape că a trebuit să-l rog pe ș ofer să oprească
ș i să mă lase să cobor. Stomacul mi se răsucea ș i se zbătea la fiecare curbă pe care o
lua, iar când a oprit în faț a casei mele, eram atât de aproape să vomit încât a trebuit să
respir încet pe nas ca să potolesc greaț a care creș tea.
Maș ina lui Nolen era parcată în alee, în locul celei a lui Jason. Probabil că au plecat
undeva împreună. Bine. Pace ș i liniș te, iar patul meu era combinaț ia perfectă pentru
remediul împotriva mahmurelii.
Am intrat împleticindu-mă pe uș a din faț ă ș i m-am îndreptat direct spre
bucătărie. În timp ce treceam prin faț a sufrageriei, o voce a răsunat, tremurând de
furie.
„Unde dracu’ ai fost?”
Ah, la naiba. Atât despre pace ș i liniș te.
M-am întors încet ș i hotărât. Miș cările bruș te erau o idee groaznică, deș i a vomita
peste costumul impecabil al lui Nolen Kingcaid ar fi fost o îmbunătăț ire faț ă de
începutul zilei mele.
 „Unde e Jason?”
„Într-un zbor spre Los Angeles.”
Mi-am încruntat sprâncenele. „N-a spus niciodată că merge la Los Angeles.”
Nolen ș i-a scos telefonul din buzunar ș i a atins ecranul cu ambele degete mari. „O
să-l anunț că nu zaci mort într-un ș anț .”
Mi-am dat seama atunci că nu-i spusesem lui Jason că dorm peste noapte la Abi. Pe
de altă parte, stătea plecat tot timpul ș i nu-mi spunea unde era. Amândoi eram adulț i,
pentru numele lui Dumnezeu.
„Am nevoie de un pahar cu apă.” Am mers ț esut pe hol, sprijinindu-mă de perete
cu mâna ca să mă ghidez. Am dat pe gât două pahare pline. Nolen vibra de o furie
reprimată în timp ce aș tepta să termin.
De parcă m-ar păsa.
Am pus paharul pe tejghea ș i mi-am ș ters gura, privindu-l cu o privire agresivă.
„Ce faci aici?”
„Jason m-a rugat să vin ș i să te aș tept să te întorci acasă.”
„De ce? Nu am ș ase ani.”
„Atunci de ce te porț i ca ș i cum ai avea ș ase ani?”
Am făcut ochii mari, mâinile mi-au fost atrase automat spre ș olduri, ca ș i cum ar fi
fost magneț i cusuț i în piele. — Mă scuzaț i ?
„Ar fi durut să-i trimiț i un mesaj în care să-i spui că nu plănuieș ti să vii acasă?”
„Jason stă plecat tot timpul. Nu-mi trimite niciun mesaj. Ș i, în caz că ț i-a scăpat din
vedere, am treizeci ș i patru de ani, cu doi ani mai mare decât voi amândoi.”
Buzele i s-au subț iat. „Era îngrijorat. Ș i eu la fel.”
„Ei bine, după cum vezi, zvonurile despre moartea mea sunt extrem de exagerate.”
Am scotocit prin dulapul din bucătărie unde, în mod ciudat, Jason ț inea ibuprofenul.
Am deș urubat capacul, am vărsat două tablete ș i mi-am umplut din nou paharul cu
apă, băgând ambele tablete dintr-o dată.
— Nu-i amuzant, Marlowe. Se apropie. Unde erai?
Am surprins scânteia de gelozie din ochii lui, posesivitatea la care avusese cândva
dreptul. Dar timpul ca Nolen să se comporte ca ș i cum i-aș fi aparț inut trecuse de
mult.
Îngropat. Mort. Decedat.
Am decis că e nevoie de o mică răzbunare distractivă.
„Am o viaț ă, Nolen.” Mi-am băgat mâinile în buzunarele din spate ale blugilor.
Poziț ia îmi făcea sânii să iasă în evidenț ă. Ochii lui Nolen, aș a cum era de aș teptat, s-
au coborât spre locul unde sânii mei se încordau pe cămaș a de bumbac ș ifonată.
„Apropo, a fost magnific. Într-o noapte, fără obligaț ii. Seara perfectă.”
Nările i s-au dilatat, un vârtej de emoț ii i-a străbătut faț a. A deschis gura. A închis-
o. A deschis-o. A închis-o. Apoi s-a întors repede ș i a ieș it din bucătărie. Sunetul uș ii
de la intrare trântindu-se a răsunat prin casă. Reacț ia lui ar fi trebuit să mă facă fericită.
În schimb, mi-a lăsat o gaură cavernoasă în piept.

OceanofPDF.com
Capitol 11
OceanofPDF.com
 Nolen
Asta numesc eu progres.

A MUȚ IT DE O FURIE NEOBIȘ NUITĂ, m-am aruncat în maș ină ș i am ieș it repede cu
spatele din alee. Roț ile au scârț âit când am accelerat la fund, partea din spate s-a
înfăș urat în coadă de peș te până când cauciucul a prins aderenț ă pe asfalt.
Marlowe petrecuse noaptea cu un alt bărbat.
Încă unul. La naiba. Omule.
Mi-am trântit mâna în volan, iar ș i iar, bătând în hohote. Mă îngrozea inima la
gândul că Marlowe se culcă cu cineva care nu eram eu. Destul de rău încât Alexander
reuș ise să doarmă lângă ea în fiecare noapte timp de zece ani nenorociț i, dar măcar nu
suferisem din cauza asta frecată în faț ă.
Ș i partea cea mai rea? Se bucurase de fiecare secundă, se delectase cu durerea pe
care nu o puteam ascunde, cu agonia care îmi brăzda faț a.
Felul în care o tachinasem ieri că avea lucruri de făcut se întorsese ș i mă muș case
zdravăn. Nu prea credeam că avea o întâlnire. Doamne, cât de mult mă înș elasem!
Cine era el? Evident, Jason nu ș tia, altfel mi-ar fi spus. Nu ne ascundem secrete unul
faț ă de celălalt, deș i îmi aminteam adesea că Marlowe era sora lui ș i că loialitatea lui
supremă îi aparț inea. Dacă l-ar ruga să nu-mi spună nimic, nu ar fi făcut-o. Dar îl
cunoș team pe Jason la fel de bine cum îi cunoș team pe fraț ii mei. Îl puteam citi ca pe
o carte. În plus, de ce m-ar fi rugat să-l aș tept acasă până se întoarce, dacă ar fi ș tiut că
va apărea purtând hainele de aseară?
Ș i unde era maș ina ei? La el acasă? Doamne, ce n-aș da pentru un localizator.
Deș i, să mă năpustesc asupra casei unui străin în starea asta nu era cea mai bună idee.
Ultimul lucru de care aveam nevoie era să petrec douăzeci ș i patru de ore într-o celulă
de poliț ie cât să mă liniș tesc.
Am oprit maș ina în faț a cazinoului ș i am ț âș nit din maș ină, lăsând portiera
deschisă. Valetul avea să o parcheze. La naiba, putea să o ardă sau să o distrugă, din
câte-mi păsa. Am traversat holul cu paș i mari, strecurându-mă printre cozile de la
recepț ie pentru check-in, chiar dacă ora oficială de check-in era abia la ora patru.
E sâmbătă.
Asistenta mea manager a venit spre mine. A zâmbit ș i a încetinit. Nu azi. Am ridicat
mâna în aer.
„Nu e un moment bun, Di, decât dacă se prăbuș eș te clădirea.”
„Încă în picioare, din câte ș tiu eu.”
„Bine. Anunț ă-mă dacă se schimbă.” Am aruncat ultimul comentariu peste umăr,
deja la câț iva metri de ea. M-am îndreptat spre biroul meu. Charlotte, noua mea
asistentă, stătea cocoț ată pe marginea biroului Zandrei ș i vorbea. A sărit jos când am
suflat prin el, obrajii ei înroș indu-se de culoare.
„Domnule Kingcaid, cum…”
 „Fără apeluri, Zandra”, am lătrat eu. „Nu-mi pasă dacă e preș edintele sau Papa. Ai
înț eles?”
Nu am aș teptat niciun răspuns. Două feț e ș ocate s-au uitat la mine în timp ce
trânteam uș a biroului meu. Nu mi-am pierdut niciodată cumpătul. Nici nu am fost
nepoliticos sau brusc cu angajaț ii mei. Fără îndoială, înainte ca fundul meu să atingă
scaunul de piele din spatele biroului meu, ar fi avut capetele împreună ș i ar fi bârfit.
Nu că mi-ar fi păsat. Tot ce mă interesa era Marlowe.
Un ratat nenorocit îș i petrecuse noaptea îngropat în vulva ei, cu mâinile pe ea,
însemnând-o în marcă, revendicând-o.
Mi s-a făcut rău. Jucasem totul greș it. Răbdarea era un joc prostesc. Venise
momentul să lupt pentru femeia mea. Ș i aveam să lupt. Mizează pe asta.

Interfonul de pe biroul meu a bâzâit, vocea Zandrei s-a auzit în difuzor. „Doamna Beck
e aici, Nolen.”
Îmi cerusem scuze Zandrei pentru comportamentul meu de sâmbătă, imediat ce
ajunsesem la serviciu în dimineaț a asta. Ea nu lucra duminica, aș a că aceasta fusese
prima mea ocazie. A acceptat-o cu graț ie, dar a subliniat că poate ar fi bine să o asigur
pe Charlotte că nu luase o decizie teribilă venind să lucreze pentru mine. Am aranjat
imediat să fie trimise flori la domiciliul lui Charlotte, însoț ite de un bilet prin care să o
asigur că ceea ce văzuse sâmbătă nu era modul meu obiș nuit de operare. Speram că
Zandra îi spusese acelaș i lucru.
„Trimite-o înăuntru, Zandra, mulț umesc.”
Marlowe a năvălit în biroul meu, îmbrăcată într-o rochie neagră, mulată, fără
mâneci, care se mula pe fiecare dintre formele ei fabuloase, oprindu-se la câț iva
centimetri sub genunchi. Pantofii stiletto extrem de înalț i îi accentuau gambele subț iri
ș i gleznele elegante. Am băut până la ureche, ridicându-mi privirea spre faț a ei abia
după ce ș i-a dres glasul. Expresia ei combativă mi-a încălzit zona inghinală. Această
cantitate de furie s-ar traduce într-o întâlnire infernală ș i pasională între cearș afuri. Tot
ce trebuia să fac era să o conving că era menit să fim împreună.
Dacă ar fi fost atât de simplu.
„Bună dimineaț a.” Mi-am păstrat vocea uș oară ș i degajată. „Doriț i o cafea?”
Ea clătină din cap. „Nu, mulț umesc. Credeam că Evan va fi aici.”
„Soseș te la zece. M-am gândit că putem vorbi înainte să sosească.”
„Despre ce?” Ș i-a pus servieta pe podea ș i s-a aș ezat pe un scaun de partea opusă
a mesei.
„O, nu ș tiu. Sunt sigură că ne vom gândi la ceva. Vremea, cine va câș tiga alegerile
primare anul acesta. Tipul cu care ai petrecut vineri seara.” Mi s-a strâns stomacul.
Simplul gând la ea cu el mă făcea să vreau să vomit.
 A tras adânc aer în piept pe nas. „Nu discut despre viaț a mea privată cu tine, aș a
că, dacă despre asta vrei să vorbeș ti, atunci îț i sugerez să stăm în tăcere până soseș te
Evan.”
Încruciș ându-ș i picioarele, ș i-a bătut uș or vârful degetelor, privirea ei aț intită
asupra peisajului de afară.
Am ignorat atât afirmaț ia ei despre intimitate, cât ș i cererea ei de a păstra tăcerea.
„Unde l-ai întâlnit?”
"Treaba ta."
„Cum îl cheamă? Cu ce se ocupă?”
M-a privit în ochi, o licărire de iritare întunecându-i irisurile de la cupru ars la un
coniac învechit. „Eș ti surdă? Sau doar beligerantă?”
„Niciuna. Mă interesează.”
"De ce?"
„Pentru că vreau să mă asigur că e demn de tine.” O minciună. Voiam să aflu cine e
nenorocitul ăsta ca să-l pot avertiza că, dacă se mai apropie la un centimetru de ea, îi voi
smulge braț ele din orbite ș i le voi da de mâncare pumelor din deș ert.
„Cum eș ti ș i tu, vrei să spui?” a pufnit ea. „Sunt o femeie matură, Nolen. Îmi iau
singure deciziile.”
Erau multe lucruri pe care nu aveam nevoie să mi le sublinieze Marlowe. Statutul ei
feminin se încadra ferm în categoria aceea. Dumnezeu ș tia că m-am gândit suficient la
formele ei de „femeie matură” în fiecare minut al zilei mele.
„L-a întâlnit Jason?”
A pufnit, clătinând din cap. „Cum am spus, a fost o chestie de o noapte. Nu am de
gând să mă mărit cu tipul ăla, pentru numele lui Dumnezeu.”
Ar trebui să mă simt uș urată că îl condamnase la o singură noapte. În schimb,
gustul geloziei îmi ardea gâtul. Pusese mâna pe femeia mea. De fiecare dată când mă
apropiam la câț iva centimetri de ea, se retrăgea. Mă durea al naibii, dar, în ciuda
hotărârii mele de a lupt pentru ea, nu ș tiam de unde să încep.
„Ei bine, asta e…”
Zandra a deschis uș a ș i l-a condus pe Evan înăuntru înainte să apuc să-mi termin
propoziț ia. Am lăsat gândurile ucigaș e la o parte ș i mi-am afiș at pe faț ă un zâmbet
cald ș i profesional.
„Ah, Evan. Grozav. Ai venit mai devreme. Să începem?”
Ne-a luat câteva ore să analizăm planurile lui Marlowe pentru centru. I-am făcut
una sau două sugestii, pe care le-a acceptat fără obiecț ii, ș ocându-mă teribil. Nu că aș
fi plănuit să-i contest statutul de persoană agreabilă. O Marlowe ascultătoare nu era
ceva ce întâlneam prea des.
Evan a promis că ne va trimite schiț e de planuri în patruzeci ș i opt de ore, pe care,
odată aprobate, le-aș putea depune la primărie, în loc să le folosesc pe canalele oficiale.
În ciuda aversiunii lui Marlowe faț ă de a trage sforile, aș a funcț iona Vegasul când
familia ta avea la fel de multă influenț ă în oraș ca a mea. Dacă folosirea contactelor
mele îi permitea viziunii ș i viselor ei să devină realitate mult mai repede, plănuiam să
le folosesc la maximum.
 În timp ce Evan pleca, Marlowe ș i-a strâns lucrurile. Ea a făcut o miș care să-l
urmeze. Am păș it în faț a ei. Asta a devenit un obicei.
„Ce facem acum?”
Părea mai degrabă obosită decât irascibilă. Am încercat să nu mă gândesc că încă îș i
revenea după gafele de vineri seară.
„Nu cred că ai timp de prânz.”
„Îmi fac întotdeauna timp pentru prânz.”
„Minunat. Atunci să…”
„Dar nu cu tine.” Ș i-a pus poș eta peste umăr ș i a luat servieta.
„Ș i eu mă gândeam că ne înț elegem atât de bine.”
I-am aruncat un zâmbet larg. S-a uitat la mine, stoică, neimpresionată.
„Nu am chef, Nolen.”
„Nu, eș ti obosit ș i morocănos, iar o salată de pui cu focaccia e tot ce ai nevoie ca să
te înviorezi.”
Marlowe obiș nuia să iubească pâinea focaccia. Nu conta ce era înăuntru; o devora
oricum. Mă bazam pe faptul că va rămâne una dintre preferatele ei. Stomacul ei –
evident un fan al meu – a ales acel moment să bombăne.
„Vezi?” Am arătat spre abdomenul ei. „Stomacul tău e de acord.”
Am zărit o urmă de zâmbet, pe care mi l-a ascuns muș cându-ș i buza de jos. „Bine.
Un prânz rapid.”
A trecut în viteză pe lângă mine, lăsându-mă să o urmăresc. Nu că m-ar deranja. L-
aș urma pe Marlowe până la capătul pământului dacă asta ar însemna să petrecem
timp unul cu altul.
Am dus-o la magazinul alimentar de lângă hol ș i am aș ezat-o într-o cabină, apoi m-
am îndreptat spre tejghea să iau prânzul. Am semnat pentru mâncare ș i băuturi – chiar
ș i la hotelul meu, trebuia să fie evidenț iate contabilităț ile – ș i i-am pus sandviș ul în
faț ă.
"Poftim."
„Mulț umesc.” A luat-o ș i a muș cat din ea, ș tergându-ș i gura cu un ș erveț el.
„Destul de bună.”
Mi-am dus o mână la piept. „Venind din partea ta, asta e o laudă deosebită.”
Ș i-a dat ochii peste cap. „N-ai fost niciodată atât de enervant.”
„Întotdeauna am fost aș a enervantă. Era unul dintre lucrurile pe care le iubeai la
mine.”
S-a oprit cu sandviș ul la jumătatea gurii, apoi a mai luat o muș cătură. — Ce vrei,
Nolen?
„Tu.” Nu făcusem niciun secret din acest fapt de când se mutase la Vegas, acum un
an. Nu avea rost să mint acum.
„Eș ti ca un disc stricat.”
„Ș i voi rămâne distrus. Până mă vei repara.”
„Nu se va întâmpla. Eș ti iremediabil.”
„Dragostea vindecă totul.”
 A îngustat ochii, dar în loc să mă atace cu încă un comentariu aspru, ș i-a mâncat
sandviș ul, terminându-l din încă trei muș cături. Piciorul mi-a tresărit. Am simț it că
era pe punctul de a pleca.
Gândeș te-te. Alege un subiect apropiat inimii ei. Orice ca să o ț ină aici mai mult timp.
„Povesteș te-mi despre Gloria.”
Tresărind, înghiț i în sec. Îș i ș terse mâinile de un ș erveț el, îl înfăș ură într-o bilă
ș i îl scăpă pe masă. „De ce?”
„Pentru că ea este motivul principal al acestei construcț ii. Aș vrea să aflu mai
multe despre femeia care a fost.”
Ș i-a strâns buzele, a răsucit dopul sticlei de suc pe care i-o cumpărasem ș i a băut
adânc. „Gloria era genul de femeie pe care, odată ce o întâlneai, nu o uitai niciodată.”
Ș tiu sentimentul. „Aceș ti oameni sunt speciali.”
— Da. Umerii i se lăsară. — Chiar sunt. Clătină trist din cap. A fost minunată.
Frumoasă, amabilă ș i pur ș i simplu... atât de al naibii de bună , ș tii? Nu merita ce i s-a
întâmplat.
Mi-am miș cat mâna peste masă până când vârful degetelor mele a ajuns la mai
puț in de un centimetru de ale ei. Când nu s-a mai retras aș a cum făcea de obicei, le-am
miș cat înainte, reducând distanț a până când ne-am atins.
„Îmi pare rău. Să pierzi un prieten în circumstanț e atât de oribile lasă o cicatrice de
durată, dar ceea ce faci aici, Marlowe, este important. Mai mult decât atât, schimbă
viaț a, sau va fi pentru supravieț uitorii abuzurilor pe care îi primeș ti în centrul tău.”
Pentru o fracț iune de secundă, Marlowe a mea a revenit pe neaș teptate. S-a uitat la
mine aș a cum făcea când eram copii. Cu adoraț ie. Deș i era cu doi ani mai mare decât
mine, apelase mereu la mine pentru aproape orice. De la descurcarea părului când i se
prindea într-o cravată, până la alergarea la magazin să-ș i ia smoothie-ul preferat.
„Mulț umesc. Apreciez că spui asta.”
„E adevărat. Ar trebui să fii mândru/mândră.”
Ș i-a muș cat buza. „Poate. Mai e cale lungă de parcurs. Tot ce ș tiu e că, dacă Gloria
nu s-ar fi întors la soț ul ei abuziv, ar fi fost în viaț ă astăzi. Nu-i putem ajuta pe toț i,
dar dacă salvăm o singură persoană, atunci va merita, ș tii?”
Încurajată de momentul de solidaritate petrecut împreună, i-am acoperit mâna cu a
mea ș i am strâns-o. „Ș tiu.”
S-a uitat la mâna mea bronzată care o învăluia pe a ei palidă, apoi mi-a alunecat-o
uș or pe a ei de sub a mea. Nu mi-a smuls-o înapoi ș i nici nu m-a privit urât. Am numit
asta progres.
„Ar trebui să plec. Te anunț miercuri, când verific planurile. Apoi poț i să te
întâlneș ti sau să faci ce faci în continuare.”
Buzele i s-au ridicat într-un zâmbet slab. Aproape că am lovit aerul cu pumnul.
Într-adevăr, progres.
„Voi ț ine legătura.” or „Vă voi contacta.”
M-a salutat cu o plecăciune a bărbiei, apoi s-a retras spre capătul separeului. Cu o
ultimă înclinare a capului, a părăsit magazinul. Am urmărit-o la fiecare pas până când
mulț imea de oameni care miș una prin hol a înghiț it-o.
 Poate că până la urmă exista speranț ă pentru noi. Un lucru era sigur: nu aveam să
renunț la Marlowe Beck până când ultima suflare nu-mi va părăsi trupul.

OceanofPDF.com
Capitol 12
OceanofPDF.com
 Marlowe
Când instinctul îț i spune că nu
a face ceva… ascultă.

T RECUSERĂ CINCI SĂPTĂMÂNI de când tacticile viclene ale fratelui meu mă obligaseră să
lucrez cu Nolen. La naiba, fuseseră cinci săptămâni lungi. Dar, oricât de mult mă durea
să recunosc, Nolen avusese niș te idei grozave. În rarele ocazii în care uitasem de istoria
noastră, chiar îmi plăcuse să lucrez alături de el. Uneori trecuseră ore întregi în care
reuș isem să-i alung trădarea. Acelea fuseseră cele mai productive, cele mai puț in
combative momente ale noastre. Aș merge până la a le numi plăcute.
Lui Nolen nu-i lipsea niciodată farmecul ș i îș i perfecț ionase această abilitate pe
măsură ce maturizase. Dar de când venisem la Vegas, cu puț in peste un an în urmă,
eram prea amărâtă ș i prea cufundată în ură faț ă de ceea ce mi-a făcut, faț ă de noi , ca
să-i permit să-ș i arate acea latură a personalităț ii.
Doamne, se vedea acum. Ș i chiar mai mult. Îi încântase chiar ș i pe cei din echipa de
construcț ii, care erau cam neîndemânatici. Munca lor, însă, era ireproș abilă. Primisem
aprobarea de a începe construcț ia abia acum două săptămâni, iar progresul mă uimise.
Clădirea principală avea deja acoperiș , iar pereț ii interiori erau montaț i, deș i
designul modular făcea construcț ia mai uș oară. Dacă ritmul continua, ne-ar fi permis
să deschidem porț ile înainte de termen. Planificasem un termen de trei luni, dar în
ritmul ăsta, am fi gata în două.
Uimitor cum investirea banilor ș i resurselor în ceva a făcut lucrurile să avanseze
rapid.
Deș i Nolen se ocupase practic de partea de construcț ie, eu îmi folosisem timpul
pentru a contacta organizaț ii caritabile locale ș i forț ele de ordine, precum ș i pentru a
începe procesul de angajare a personalului pentru clădire. Ori de câte ori mă aș ezam de
vorbă cu Nolen ca să trecem în revistă cifrele, care erau exorbitante ș i păreau să meargă
doar într-o singură direcț ie, el ignora costurile exorbitante ș i transfera o altă sumă de
bani în contul bancar al companiei.
Nu-mi părea rău să spun asta, dar n-aș fi putut face asta fără el. Fratele meu nu era
deloc sărac, dar fluxul de numerar al lui Jason era blocat în proprietăț i. În plus, nu i-aș
fi cerut niciodată să-ș i lichideze activele pentru a-mi finanț a proiectul. Chiar ș i banii
pe care îi primisem de la Alexander ca parte a acordului meu de divorț fuseseră
consumaț i în câteva zile. Când m-am gândit la începutul acestei idei, am râs de cât de
naivă fusesem să cred că aș putea să-mi dau viaț ă viziunii cu banii pe care îi aveam la
dispoziț ie.
Dar trebuia să fiu atentă. Să mă îndrăgostesc de farmecele lui Nolen era o idee
groaznică, totuș i mult prea uș or de realizat. Abi era conș tiinț a mea, lumina mea
călăuzitoare. Cea la care mă îndreptam ori de câte ori mă simț eam prinsă în vraja lui,
fascinată de ochii lui verzi sclipitori, de părul lui des ș i ondulat ș i de zâmbetul lui cald
ș i poznaș . De fiecare dată când o chemam pentru ajutor, îmi amintea de noaptea aceea
de acum mai bine de zece ani ș i de consecinț ele care avuseseră loc după aceea.
Lacrimile, furia, înghiț irea câtorva tequila. Trezirea a doua zi dimineaț ă în patul
lui Alexander. Nunta forț ată ș i un deceniu de suferinț ă. Puteam urmări fiecare dintre
aceste evenimente până în acea noapte. În timp ce eram un adult responsabil pentru
propriile decizii, Nolen aprinsese fitilul care a explodat bomba.
Nu-mi puteam permite să uit rolul lui în deciziile proaste care au urmat. Nici măcar
o secundă.
„Bine, gata să parcurgem cifrele?” Nolen intră repede în sala de conferinț e,
impecabil ca întotdeauna în costumul său gri închis de firmă, cravata cu dungi verzi
asortată cu ochii lui ș i o cămaș ă albă impecabilă, călcată perfect.
S-a aș ezat lângă mine, puț in prea aproape ca să mă simt confortabil. M-am miș cat
câț iva centimetri spre dreapta, surprinzându-i rânjetul cu coada ochiului. M-am
pregătit pentru o replică spirituală, dar el ș i-a împreunat pur ș i simplu mâinile în
poală ș i a aș teptat să încep.
Trebuia să recunosc că lui Nolen i se părea. Deseori părea nepăsător, dar când venea
vorba de afaceri, era meticulos. Fiecare aspect era analizat cu atenț ie. Nu e de mirare că
tatăl său îl pusese la conducerea afacerilor cu cazinouri când avea doar douăzeci ș i
cinci de ani. Majoritatea băieț ilor de vârsta aceea încă se îmbătau în weekenduri ș i se
prefăceau că nu terminaseră niciodată facultatea, în timp ce Nolen stătea la cârma unei
afaceri globale de miliarde de dolari. Nu eram sigur câte cazinouri Kingcaid existau în
lume. Erau multe, dar nu părea niciodată zdruncinat sau panicat de nivelul de
responsabilitate care îi cădea pe umeri.
„Arată bine. Fluxul de numerar este constant. Cum merge recrutarea?”
„Ei bine, cred. Având în vedere progresele pe care le-au făcut Evan ș i echipa lui,
lucrez la o dată de deschidere mai devreme. Pot oricând să o amân dacă întâmpinăm
niș te obstacole.”
— Excelent. Ș i-a înclinat capul într-o parte. Un zâmbet lent s-a conturat, unul care
mi-a făcut să mă simt o mulț ime de fluturi în stomac. Ce planuri ai pentru prânz?
Ș tiu unde duce asta. Nolen mă invitase în oraș de câteva ori pe săptămână, sub
pretextul că îș i va continua discuț iile de afaceri la o masă. De fiecare dată,
răspundeam cu un „Nu” categoric. Nu că refuzul meu l-ar fi oprit. De fapt, aproape că
l-a stimulat.
„Nu am timp pentru prânz.”
„Sigur că da. Dacă eu am timp, ș i tu ai.”
Uff. Am urât când a venit la mine cu logică.
„Bine, atunci lasă-mă să fiu direct. Nu vreau să iau prânzul cu tine.”
"De ce?"
Râsul meu nu a fost deloc vesel. „Ș tii foarte bine de ce.”
„E un local minunat, deschis chiar lângă Tropicana. Serveș te cele mai bune burrito-
uri. Chiar aș sări după un suc ș i churros.” Ș i-a întors capul în cealaltă parte. „Cu
sosuri de ciocolată ș i caramel.”
 Asta era chestia enervantă la Nolen. Crescuserăm cam împreună, iar el îmi cunoș tea
slăbiciunile, mai ales când venea vorba de mâncarea mexicană.
La naiba . O făcea din nou. Chestia cu farmecul. Dacă aș fi alcoolic, aș suna imediat
cu sponsorul meu, dar nu puteam s-o sun pe Abi chiar în faț a lui Nolen ș i să încep o
conversaț ie despre cum mă clătinam sub vraja lui.
„Cu o singură condiț ie.”
Ochii i s-au luminat ș i s-a îndreptat în scaun. „Spune-mi ce vrei.”
„Este un prânz de afaceri, iar singurul subiect de discuț ie este proiectul nostru
comun.”
A întins mâna. „În regulă.”
N-am crezut o vorbă. I-am lăsat mâna atârnând în aer. „Trimite-mi adresa prin
mesaj. Ne vedem acolo la ora unu.”

„Ai înț eles.” or „Ai înț eles.”

Am găsit restaurantul fără probleme, parcând maș ina între o camionetă neagră ș i
strălucitoare ș i un mic ș i elegant model sport, roș u aprins. Probabil că era
proprietarul unui tip chel de vreo ș aizeci de ani care îș i deplângea tinereț ea pierdută.
Nu puteam vedea maș ina lui Nolen, deș i uneori îș i punea ș oferul să-l transporte prin
oraș .
Mirosul de ceapă prăjită ș i pui chipotle m-a întâmpinat când am intrat în restaurant.
Mi s-a lăsat gura apă, iar stomacul mi s-a alăturat unui mormăit puternic. Aș a cum
bănuiam, Nolen nu era acolo. Am ales o masă lângă fereastră ș i am răsfoit meniul,
devenind tot mai flămând cu fiecare secundă. Cum de nu auzisem de locul ăsta până
acum? Aș putea mânca literalmente tot ce era listat ș i apoi să cer al doilea fel de
mâncare.
Am comandat o băutură răcoritoare în timp ce aș teptam. Cinci minute după unu.
Probabil că se pusese la curent. Au mai trecut cinci minute, apoi zece. O bilă de furie mi
s-a aș ezat în stomac.
La dracu’ cu el. Mi-era prea foame ca să mai aș tept.
Am comandat bolul cu burrito ș i, în timp ce bucătarul îmi pregătea mâncarea, am
făcut efervescenț e, m-am foit ș i am plănuit răzbunarea. Era oare răzbunarea lui Nolen
pentru toate dăț ile când mă invitase în oraș ș i eu refuzasem? Nu i-aș fi trecut prin
minte.
Sau…
O, la naiba.
Ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi avut un accident de maș ină?
 Mi-am deschis poș eta ș i am scos telefonul. Un apel pierdut de la Nolen ș i un mesaj
vocal. De ce nu l-am auzit sunând?
Am verificat butonul din lateral. Era pe mut. Nu-mi amintesc să fi făcut asta. Am
format numărul căsuț ei poș tale ș i am ascultat mesajul lui Nolen. Era vorba de o
problemă pe care nu o putea rezolva. După scuza jalnică pentru absenț ă, ș i-a cerut
scuze ș i a spus că mă va suna mai târziu.
Am rupt un ș erveț el, împrăș tiind bucăț ile pe masă.
Mă apărase din „motive” după neobosita lui căutare din ultimele săptămâni ș i nici
măcar nu avusese amabilitatea de a-mi lăsa un mesaj în care să-i explice absenț a.
„Dacă eu am timp de prânz, ș i tu ai.”
L-am sunat înapoi. Când, aș a cum era de aș teptat, telefonul lui a intrat pe
mesageria vocală, i-am lăsat un mesaj de două cuvinte. „Nu te deranja.”
Chelnerul mi-a adus mâncarea, dar, oricât de delicioasă era, nu am putut înghiț i
din cauza nodului de furie care îmi stătea în gât. Am plătit, am lăsat un bacș iș
consistent ca să nu creadă că nu mi-am terminat prânzul pentru că era groaznic ș i m-
am urcat în maș ină. Mi-a luat câteva minute să respir adânc înainte să mă simt suficient
de stăpân pe mine ca să ies din parcare. M-am dus direct acasă, incapabil să mă duc la
ș antier în caz că era acolo.
Chiar în această secundă, nu aș fi tras la răspundere pentru acț iunile mele.
Idiotule.

OceanofPDF.com
Capitol 13
OceanofPDF.com
 Nolen
Deciziile vin cu consecinț e.

C U TREIZECI DE MINUTE MAI DEVREME…

Valetul mi-a adus maș ina în faț a cazinoului. Am urcat înăuntru, un râu de entuziasm
curgându-mi prin vene. De când pornisem Operaț iunea Charm Marlowe la viteză
maximă, am rămas ferm în hotărârea mea că de data aceasta nu o voi lăsa să fugă. De
data aceasta , aveam să-i testez apărarea iar ș i iar până când va capitula.
Nimic nu m-ar fi abătut de la planul meu.
Ș i astăzi, în sfârș it spusese da prânzului, deș i sub pretextul că ar fi fost o atmosferă
serioasă.
O cerere la care fusesem de acord.
O promisiune pe care aș încălca-o.
Am băgat maș ina în viteză. În timp ce porneam, mi-a sunat telefonul. Am tras pe
dreapta să răspund. Nu-mi plăcea să vorbesc la telefon în timp ce conduceam. În aceste
circumstanț e, niciuna dintre activităț i nu mi-a atras întreaga atenț ie.
Am răspuns apelului... ș i totul s-a schimbat.
Când Marlowe ne-a prezentat planul ei pentru terenul pe care Jason ni-l cumpărase
ș i ni-l dăruise împreună, nu a existat nicio îndoială. Câș tigase. Fără îndoială. Dar de
atunci, căutam o altă parcelă de teren care să se potrivească viziunii mele despre casa
perfectă pentru familie. Ei bine, o descriere mai exactă ar fi viziunea lui Marlowe despre
casa perfectă pentru familie. Desenase o imagine a casei în care ș i-o imaginase că vom
locui când avea zece ani, iar eu am păstrat desenul acela până în ziua de azi.
Adăugasem câteva extrase la planuri, dar odată construită, nu ar fi existat nicio
confundare între casa finalizată ș i o reprezentare a desenului lui Marlowe de acum
atâț ia ani.
Acum o săptămână, găsisem terenul perfect. Era chiar mai perfect decât terenul
iniț ial pentru care mă certasem cu Marlowe. Negociasem cu proprietarul în ultimele
ș apte zile. La început, nu fusese prea încântat să vândă. Acest apel de la avocatul meu a
schimbat totul. Proprietarul fusese de acord să vândă cu condiț ia ca eu să semnez
actele înainte de ora două, când expira contractul. O cerere ciudată, având în vedere că
se împotrivise mai multor oferte prea generoase pe care le făcusem în ultimele zile, dar
de ce să te uiț i în gura unui cal cadou ș i să decizi că are dinț i stricaț i?
Nimeni nu ș tia de planurile mele, nici măcar Jason. Intenț ionam să rămân aș a.
Uneori credeam că mă port ca un nebun, plănuind să-mi construiesc o casă ș i să-mi fac
o viaț ă cu o femeie care mă ura. Dar faptul că am condus o afacere de miliarde de
dolari de la o vârstă fragedă m-a învăț at să mă bazez pe instinct. De-a lungul anilor,
mi-am perfecț ionat instinctul până când am avut suficientă încredere în el încât să-l
ascult ș i să acț ionez în consecinț ă. Încă de când Marlowe sosise în Vegas, cu divorț ul
ei în curs de desfăș urare, instinctul meu îmi ț ipa că aceasta era ș ansa pentru care mă
rugasem. O a doua ș ansă pentru noi.
Mintea mea transformase această casă într-un simbol, o manifestare fizică a cât de
profund o iubeam. A modului în care păstrasem acea bucată de hârtie timp de douăzeci
ș i patru de ani ș i, acum, intenț ionam să o aduc în realitate.
Nimic nu m-ar împiedica să merg la prânz cu Marlowe — în afară de asta.
Am sunat-o. Mesajul a ajuns la mesageria vocală. I-am lăsat un mesaj umil, mi-am
ț inut pumnii să nu stric munca depusă până în acel moment ș i am pornit spre biroul
avocatului meu.
La un an ș i patruzeci ș i cinci de ani, eram mândrul proprietar al unui teren care
avea să devină viitoarea mea casă. Viitoarea noastră casă. A mea ș i a lui Marlowe, ș i a
oricăror mici versiuni ale noastre care apăreau.
Îmi doream cel puț in doi copii. Trei, poate. Îmi puteam imagina acum. Să-i învăț
să meargă cu bicicleta în curte, în timp ce Marlowe se uita, cu ochii ei chihlimbari plini
de dragoste. Să stăteam lângă paturile lor citind poveș ti de seară. Să luam mese în
familie în jurul unei mese confortabile. Sărbători de Crăciun în Aspen, unde ne puteam
petrece zilele schiând ș i nopț ile ghemuite în jurul unui foc adevărat.
O fantezie, ar putea spune unii.
Am numit-o destin.
În timp ce ieș eam din biroul avocatului meu, mi-am verificat telefonul. Marlowe
îmi lăsase un mesaj vocal. M-am pregătit pentru o tiradă. O făcusem să iasă în oraș de
nenumărate ori, ș i meritam o mustrare fermă, deș i nu genul pe care mi-ar fi plăcut să-l
primesc de la ea.
În schimb, mesajul de două cuvinte pe care mi-l lăsase mi-a dat fiori.
„Nu te deranja.” or „Nu te deranja.”
Bănuiam că nu va sări de bucurie când va fi înfruntată. Mai ales când continuasem
strategia neobosită de a o invita în oraș săptămâni întregi, iar apoi, prima dată când a
spus da, am renunț at. Era necesar să mă umilesc. Nu regretam decizia mea. Asigurarea
acestui pământ făcea parte din viitorul nostru, oricât de nebunesc ar putea părea pentru
un observator extern. Aveam acest sentiment, în adâncul sufletului meu, că aceasta era
calea cea bună pentru noi. Călătoria mea spre fericire alături de Marlowe nu trebuia să
fie uș oară. Fie că era un test pus de o putere superioară, cine ș tia? Dar odată ce
ajungeam la destinaț ia finală, răsplata sublimă avea să facă agonia să merite.
Nicio plăcere fără durere.
Calculând unde s-ar putea afla, am condus spre ș antier. Lucrările înaintau într-un
ritm rapid. Ș antierul abundea de muncitori. Marlowe luase decizia corectă de a accelera
recrutarea personalului. Această construcț ie nu ar fi durat nici pe departe trei luni.
L-am întâlnit pe Evan, absorbit de o discuț ie cu arhitectul. „Hei, omule. L-ai văzut
pe Marlowe?”
El clătină din cap. „N-a trecut pe aici azi.”
„La naiba”, am mormăit. „Bine, mulț umesc. E totul în regulă?”
„Transport cu camionul.” or „Transport cu camionul.”
 „Bine, păi, dacă apare, vrei să...? Lasă.” Nu avea rost să-l rog pe Evan să o convingă
să mă sune. Ar ignora cererea lui ș i, cunoscându-mi norocul, m-ar acuza că bârfesc pe
la spatele ei – chiar râd – de faptul că i-am ț inut piept.
Nimic nu putea fi mai departe de adevăr.
Nu existau decât trei alte locuri în care putea fi: acasă, la biroul lui Jason sau la Abi.
De când Abi se mutase la Las Vegas, ea ș i Marlowe îș i petreceau cea mai mare parte a
timpului liber unul în compania celuilalt – un motiv de invidie pentru mine. Fuseseră
apropiaț i de când se cunoscuseră în gimnaziu. Chiar urmaseră aceeaș i facultate. Abi o
urmase mai târziu pe Marlowe la New York, când Marlowe se căsătorise cu Alexander,
iar acum se mutase aici. Oriunde mergea Marlowe, Abi o urma.
Îmi plăcea Abi, dar aveam această presimț ire că, oricât de drăguț ă era, în culise
încuraja furia lui Marlowe – alimenta focul, ca să zic aș a. Nu aveam dovezi care să-mi
susț ină teoria, dar instinctul meu rareori mă dezamăgea.
Casa lui Abi era cea mai apropiată, dar când am ajuns, maș ina lui Marlowe nu era
parcată în alee. Am bătut oricum. Nu a răspuns nimeni.
Următoarea oprire, la casa lui Jason.
Bingo.
Locul în care parcase Jason a rămas gol. Bine. Era între mine ș i Marlowe. Deș i Jason
fusese mult timp un susț inător al urmăririi mele pentru sora lui, unele lucruri era mai
bine păstrate private.
Cum ar fi eu să o ridic în picioare pe femeia pe care am implorat-o săptămâni întregi
să iasă cu mine.
O urmă de îndoială mi-a sărit în piept. Poate ar fi trebuit să-i dau dreptate
proprietarului terenului. Să-i spun că termenul limită era inacceptabil ș i să mut ora la
patru. Problema era că îmi doream terenul acela. Enorm. Totul era perfect. De la
dimensiunea parcelei la zona înconjurătoare, până la fantastica ș coală pentru copii de
la două străzi distanț ă.
Nu. Luasem decizia corectă. Sută la sută.
Am parcat pe stradă ș i am coborât din maș ină. În timp ce urcam pe alee, am bătut
la uș ă. Niciun răspuns. Am bătut din nou. Tot nimic. Niciun ț ipat sau o crimă de idiot.
De data asta am lovit mai tare.
„Marlowe, deschide uș a. Pot să-ț i explic.”
Tăcere.
M-am uitat pe fereastră în sufragerie. Nici urmă de ea. Era înăuntru, însă. Ș tiam
asta. Am simț it asta.
Cu ani în urmă, cu mult înainte ca Marlowe să vină să locuiască cu Jason, acesta îmi
dăduse o cheie de la casa lui ca să o folosesc în caz de urgenț ă.
Păi, asta a fost o nenorocită de urgenț ă.
Am băgat cheia în broască, am întors-o spre stânga ș i apoi am împins uș a.
„Marlowe, eu sunt.” Era mai bine să strige în caz că ar fi crezut că un hoț a intrat prin
efracț ie ș i ar fi venit la mine cu o bâtă sau, mai rău, cu o armă. Nu aveam chef să fiu
împuș cată în picior.
Dacă ar fi lăsată în seama lui Marlowe, probabil ar ț inti spre testiculele mele.
 Nu era în sufragerie, nici în bucătărie, nici în camera de zi. Nevrând să urc la etaj în
dormitorul ei din mai multe motive decât puteam număra, cel mai mic dintre ele fiind
încălcarea intimităț ii ei, m-am îndreptat spre curtea din spate.
„Aici eș ti. Nu m-ai auzit bătând la uș ă?”
Încremenită, privea peste curte, spre un rând de palmieri care mărgineau
perimetrul. Soarele strălucea în piscină, apa fiind nemiș cată din cauza lipsei de briză.
Mi-am trecut un deget peste guler ș i mi-am slăbit cravata.
„Putem vorbi?” Am tras scaunul de lângă ea ș i m-am aș ezat. S-a ridicat imediat în
picioare ș i a intrat în casă.
Uau…
Marlow îș i afiș a furia pe dinafară. Întotdeauna o făcuse. Să mă trezesc întâmpinată
de o Marlowe tăcută ș i rănită… Nu- mi plăcea sentimentul care îmi sfâș ia pieptul.
Am urmat-o înăuntru ș i am găsit-o în bucătărie. Era cu spatele la mine, cu o mână
sprijinită pe chiuvetă în timp ce sorbea dintr-un pahar cu apă. Am deschis gura să
vorbesc, apoi am închis-o la loc. Nu aveam să port această conversaț ie până nu puteam
să o privesc în ochi ș i ea să se uite în ai mei. Aveam nevoie ca ea să-mi vadă căinț a.
Au trecut ș aizeci de secunde. Am rămas blocaț i pe loc, fiecare dintre noi alesese o
tabără ș i niciunul nefiind dispus să renunț e la poziț ia sa. Dar era vina mea. Scuzele
trebuiau să le cer.
„Îmi pare rău. A fost inevitabil.”
Spatele i s-a înț epenit. A pus paharul jos ș i s-a întors, cu miș cări lente ș i
deliberate. „Inevitabil? Mama ta e bolnavă? Investitorii tăi au ameninț at că îș i retrag
finanț area pentru unul dintre noile tale cazinouri dacă nu participi la o întâlnire cu ei
chiar în acel moment? Ceva mai rău?”
Am clătinat din cap. Oricât de mult mi-ar fi plăcut să-i spun, acesta era cel mai rău
moment posibil, relaț ia noastră – aș a cum era – fiind la un nivel minim. Ar crede că
sunt nebună. Puteam auzi conversaț ia în mintea mea ca ș i cum am fi purtat-o pe bune.
„ Te-am dat în pace pentru că exista o constrângere de timp pentru un teren pe care voiam
să-l cumpăr ș i unde urma să ne construim casa visurilor. Undeva unde vom locui până vom
îmbătrâni ș i vom fi încărunț i, înconjuraț i de copii ș i nepoț i.”
„Teren? O casă? Eș ti nebun? Te urăsc îngrozitor. Aș prefera să mă mărit cu Ted Bundy.”
„Cred că Bundy e mort.”
„O, taci dracului din gură, Nolen.”
Da, nici urmă de ș ansa să am conversaț ia asta. Mai întâi, trebuia să-i câș tig
iertarea, deș i îmi era greu să-mi imaginez cum ar arăta.
„Niciunul dintre toate astea. Dar te rog să mă crezi când îț i spun că a fost extrem de
important pentru mine. Nu ț i-aș fi ț inut piept niciodată dacă ar fi existat altă
modalitate. Sunt devastată că am ratat întâlnirea noastră.”
„Întâlnire?” Nările i s-au umflat. „Nu a fost o întâlnire, Nolen. A fost o întâlnire de
afaceri la un bol de burrito. Nu exagera cu asta.” Ș i-a pus mâinile în ș olduri. „Spune-
mi, te descurci des fără să vii la întâlnirile cu partenerii tăi de afaceri?”
Pieptul mi s-a strâns ș i chiar ș i cravata slăbită simț eam că mă strangulează. Mi-am
desfăcut nasturele de sus al cămăș ii. Mai bine.
 „Îmi pare sincer rău, Marlowe. Lasă-mă să mă revanș ez.”
„A trebuit să stau în restaurantul ăla ș i să mănânc în timp ce personalul îmi trimitea
zâmbete pline de milă. Greș eala mea a fost să cer două meniuri. Nu, stai. Greș eala mea
a fost să fiu de acord să iau prânzul cu tine în primul rând.”
A trecut pe lângă mine. A ajuns până la hol când s-a întors repede.
„Stai o secundă. Cum ai ajuns aici?”
Mi-am frecat bărbia. „Jason mi-a dat o cheie, acum ani de zile.”
„Pentru ce naiba?”
„Urgenț e.” I-am zâmbit timid.
Ochii ei chihlimbari mă holbau. Căldura de la băgatul mâinii într-un cuptor nu
putea arde mai tare.
„Nu e o urgenț ă, Nolen.”
„Pentru mine este.”
Ș i-a strâns buzele ș i a întins mâna. „Cheie.”
"Nu."
„Dă-mi nenorocita aia de cheie.”
„Jason mi-a dat cheia. Dacă o vrea înapoi, poate să mi-o ceară.”
Un mârâit, unul care îmi provoca întotdeauna o erecț ie instantanee, a vibrat în
gâtul ei. Ce n-aș da să aud acel sunet în timp ce zăcea sub mine. Am închis ochii,
imaginându-mi scena. Din cauza ultimei mele aventuri, fantezia se îndepărtase mai
mult ca niciodată.
Mergând cu greu spre uș a din faț ă, a smucit-o. „Ieș i afară.”
M-am gândit să-mi menț in poziț ia ș i să continui să-mi pledez cauza, dar o
cunoș team atât de bine pe Marlowe încât am considerat imediat planul acesta sortit
eș ecului. Avea nevoie de timp să se calmeze înainte să încerc din nou să-mi cer scuze.
„Ne vedem luni la ș antier.”
„Nu este nevoie. Talentele tale speciale nu sunt necesare.”
Să mă respingă era o altă tactică a lui Marlowe, de obicei însoț ită de o doză de
sarcasm. Dovada A. Doar că de data aceasta nu avea să funcț ioneze. Punusem o
condiț ie pentru finanț are să fim de acord cu acest proiect. Intenț ionam să urmez
această condiț ie până la capăt.
„O, nu ș tiu.” Mi-am plimbat privirea peste ea. „Nu le-ai văzut încă pe cele mai
bune, pisicuț ă. Dar le vei vedea.” I-am zâmbit, am lovit-o sub bărbie – ceea ce ar fi
înnebunit-o – ș i am pornit agale pe alee spre maș ina mea.
Sunetul uș ii de la intrare trântindu-se a răsunat pe stradă. Mi-am păstrat zâmbetul
până am plecat cu maș ina, permiț ându-i să dispară în timp ce casa dispărea din
oglinda retrovizoare.
Am jucat bine, punând toate jetoanele pe roș u. Când roata norocului s-a învârtit,
am sperat ca bila să nu aterizeze pe negru.

OceanofPDF.com
Capitol 14
OceanofPDF.com
 Marlowe
Uff... cred că are utilitatea lui.

S- A DOVEDIT că Nolen Kingcaid putea să se ț ină de o promisiune – atunci când îi

convenia. Am ajuns la faț a locului luni dimineaț ă ș i iată-l acolo, vorbind ș i râzând cu
Evan, aș a cum spusese că va face. Ca ș i cum nu ar fi avut nicio grijă pe lume. Nu conta
ce-i rezerva soarta lui Nolen; reuș ea întotdeauna să treacă cu vederea, cu daune
minime – dacă nu chiar deloc – costumului său croit ș i să treacă prin viaț ă. După
altercaț ia noastră de vinerea trecută, am crezut, în mod stupid, că ar putea petrece
câteva zile stând cu căinț a lui. Poate chiar să încerce să-ș i mai ceară scuze o dată sau
de două ori.
Ce idiot naiv am fost să mă gândesc la aș a ceva, fie ș i pentru o fracț iune de
secundă.
Nu-ș i reiterase scuzele nici luni, nici marț i, nici ieri. Se comportase ca ș i cum nimic
nu s-ar fi întâmplat ș i m-a deranjat. La început, fusesem supărată că mă lăsase în
picioare, dar mâncasem destule mese singură. Alexander ratase multe cine. Întotdeauna
apărea ceva mai important, care îi distragea atenț ia de la mine. Nu că mi-ar fi păsat în
mod special. Preferasem propria mea companie decât să-l ascult cum vorbeș te aiurea
despre un alt criminal care se entuziasmase pe o tehnicalitate datorită apărării sale
geniale, fără să se gândească măcar la victimele crimei.
Nu, ceea ce mă irita la Nolen era că îmi doream să se umble mai mult decât o făcuse.
Îmi doream să se simtă inconfortabil, să simtă căldura jenei arzându-i obrajii. O merita,
dar dacă i-aș fi înț eles corect comportamentul, ș i-ar fi cerut scuze ș i asta era tot. Ia-o
sau las-o.
Bărbatul ăla m-a scos din minț i. I-am cerut lui Jason să-mi ia înapoi cheia pe care i-o
dăduse lui Nolen. El a refuzat, iar eu am petrecut tot weekendul într-o stare de
confuzie, oscilând între furie ș i disperare.
Ce m-a durut cel mai tare? Credeam că eu ș i Nolen ajungem undeva. Sigur, am dat
de înț eles că prânzul a fost doar o afacere, dar o mică parte din mine prinsese viaț ă.
Îndrăznisem să sper că ar putea fi începutul a ceva mai mult.
Păcăleș te-mă o dată…
Biata Abi a suportat cea mai mare parte a indignării mele, ascultându-mă cu
compasiune în timp ce enumeram toate defectele lui Nolen Kingcaid, una câte una. La
sfârș itul tiradei mele, mi-a mângâiat părul, m-a îmbrăț iș at ș i mi-a dat vestea bună:
acum aveam dovezile de care aveam nevoie ca să mă conving că nu se schimbase.
Nolen făcea ce voia, când voia, fără să se gândească la nimeni sau la ceva din afara
propriei agende.
Am ieș it de pe Charleston Boulevard pe Rainbow Boulevard, îndreptându-mă spre
sud, spre biroul lui Jason. Nu prea aveam ce face pe ș antier astăzi, iar planurile de
recrutare erau deja în curs de desfăș urare. La fel de bine puteam să-mi folosesc timpul
ajutându-l pe fratele meu. Îmi neglijasem îngrozitor îndatoririle de când începuse
construcț ia, dar lipsa mustrării din partea lui Jason mi-a întărit ș i mai mult
convingerea că inventase jobul ca pe o modalitate de a mă „încuraja” să mă mut la
Vegas.
În faț ă, bariere blocau drumul, iar dincolo de acesta, un camion zăcea pe o parte, cu
încărcătura împrăș tiată pe toată autostrada. Muncitori cu veste de protecț ie solară
dirijau traficul pe Flamingo. Am înjurat. Asta însemna că va trebui să sar pe autostrada
215. Am virat pe ș osea ș i m-am oprit în spatele unui ș ir de maș ini care aș teptau la
semafor.
O altercaț ie pe trotuar mi-a atras atenț ia. Un bărbat ț ipa la o femeie care se
ghemuia, agăț ându-se de doi copii mici de vreo patru sau cinci ani. Bărbatul a ridicat
mâna ș i a lovit-o peste faț ă. I-a dat capul pe spate ș i s-a împiedicat.
Ce naiba?
M-am aruncat din maș ină ș i am alergat spre cuplu.
„Hei, tu! Las-o în pace!” M-am băgat între el ș i ea, ridicând mâinile în faț ă ca să-l
ț in la distanț ă. „Să nu îndrăzneș ti să o atingi.” Suspinele ascuț ite ale copiilor,
împreună cu plânsul liniș tit al femeii, mi-au aț âț at furia.
„Miș că-te, doamnă. Nu e treaba ta.”
„Da, ei bine, fac din asta afacerea mea.”
Jason m-ar fi omorât pentru asta, pentru că m-am pus în calea pericolului, dar am
refuzat să las frica să învingă. Am refuzat să dau înapoi ș i să las această femeie fără
apărare ș i copiii ei în seama acestui monstru. Faț a Gloriei mi-a trecut prin faț a
ochilor, întărindu-mă în hotărârea că idiotul ăsta ar putea pleca dracului dacă ar crede
că mă poate intimida.
Mi-am lărgit poziț ia ș i l-am privit direct în ochi. „ Ai făcut-o, idiotule !” Era un risc
calculat, dar credeam că bătăuș ii sunt, în adâncul sufletului, laș i. Îl întâlnisem pe
Nolen în ziua în care mi-am apărat fratele împotriva unui bătăuș . El dădea înapoi când
era provocat. Am pariat că tipul ăsta se va comporta la fel, în ciuda faptului că avea
peste treizeci de ani de vechime faț ă de puș tiul de opt ani care îl luase de Jason.
Dacă greș eam... atunci ar trebui să suport consecinț ele. Dar un lucru pe care nu l-
aș face ar fi să mă dau deoparte. Dacă ar fi vrut să o lovească din nou, ar fi trebuit să
treacă mai întâi de mine.
Bărbatul s-a înroș it, ochii i s-au ieș it din orbite, cu mâinile ca niș te lopăț ici strânse
în corp. Inima mi-a ț âș nit ca o rachetă în timp ce aș teptam să facă miș carea.
„Te rog”, a ș optit o voce din spatele meu.
Nu ș tiam dacă rugămintea ei era îndreptată către mine, sau către el, sau chiar ce
implora. Am întins mâna la spate până i-am găsit-o. Am strâns-o.
„Pleacă acum. Înainte să chem poliț ia. Fratele meu îl cunoaș te personal pe ș erif.”
Nu-l cunoș tea, dar aș paria că Nolen îl cunoș tea. „Ș i mă voi asigura că aruncă cartea
în tine dacă nu pleci chiar în secunda asta.”
Coapsele îmi tremurau ș i, dacă nu aș fi ț inut mâna femeii atât de strâns, ș i
degetele mele ar fi făcut-o. Mi-am ț inut ochii aț intiț i asupra lui, fără să clipesc, jucând
rolul războinicului neînfricat. „Prefă-te până reuș eș ti” nu sunase niciodată atât de
adevărat.
 „Nu s-a terminat.” A arătat cu degetul peste umărul meu spre femeia care încă
plângea în spatele meu. „O să regreț i.”
Nu eram sigur dacă ameninț area era îndreptată spre mine sau spre ea ș i nici nu-mi
păsa. Voiam doar să-l scot de acolo ca să pot avea grijă de biata femeie ș i de copiii ei. În
timpul altercaț iei, nimeni nu se oprise să mă ajute. Unii claxonaseră pentru a-ș i arăta
nemulț umirea faț ă de maș ina mea care stătea nemiș cată pe banda de circulaț ie.
Alț ii pur ș i simplu o ocoliseră ș i îș i plecaseră de drum, cu privirea întoarsă. Mă
îngrozea să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă aș fi făcut acelaș i lucru.
Numai că n-aș fi făcut-o. Niciodată. Ș i nu doar din cauza centrului sau a Gloriei, ci
pentru că era datoria mea moralistă, înrădăcinată în ADN-ul meu.
S-a întors brusc ș i a coborât pe Flamingo spre Strip. Femeia s-a lăsat în jos. Am
prins-o exact la timp, ț inând-o în braț e în timp ce tremura, plângea ș i se agăț a de
fiecare dintre copiii ei.
„Te am eu”, am murmurat. „E în regulă.”
Nu era în regulă. Încă. Dar avea să fie. M-aș asigura de asta.
"Care e numele tău?"
„D-Donna.”
„Sunt Marlowe.” M-am asigurat că stătea bine pe picioare, apoi m-am ghemuit ca să
mă aduc la nivelul ochilor copiilor. „Cum te cheamă, draga mea?”
„Anya.” Buza fetiț ei i-a tremurat. „Ș i acesta este Andrew, frăț iorul meu.”
„Anya, un nume atât de frumos pentru o fată drăguț ă.” Mi-am îndreptat atenț ia
către Andrew. „Vrei o îngheț ată, Andrew?”
Faț a i s-a luminat de lacrimi. A dat din cap energic, apoi ș i-a băgat degetul mare în
gură. I-am ciufulit părul.
„Hai să te urcăm în maș ină.”
„Trebuie să mă duc acasă”, a ș optit Donna, cu ochii ei căprui sălbatici ș i neclari.
„Mă va omorî dacă nu sunt acasă când se întoarce.”
Nu eram terapeut sau asistent social. Nu aveam abilităț ile necesare pentru a ș ti
care este cea mai bună metodă de a gestiona o situaț ie ca aceasta. Dar instinctul îmi
spunea că cel mai rău lucru pe care îl puteam face era să nu acord atenț ie dorinț elor
unei femei terorizate ș i căreia îi fusese spulberată încrederea în sine, bucată cu bucată.
Să o ignor ș i să o tratez ca ș i cum nu ar avea o gândire proprie nu era abordarea
corectă.
Pe de altă parte, iadul ar fi îngheț at înainte să o duc înapoi într-un cămin abuziv.
Dacă ar fi ales să plece, atunci nu prea aveam ce face să o opresc, dar ce puteam face era
să-i cumpăr timp să se gândească.
„De ce nu le luăm copiilor îngheț ată mai întâi?”
Ș i-a ș ters ochii, obrazul ei purtând încă amprenta mâinii de unde o lovise.
"Bine."
Mi-am reț inut un oftat de uș urare. Paș i mici. I-am aș ezat pe copii în spatele
maș inii ș i i-am legat cu centura, în timp ce Donna practic se prăbuș ea pe scaunul din
dreapta. Îmi imaginez că adrenalina o părăsise, simț indu-i picioarele fără oase.
 Zece minute mai târziu, am intrat în parcarea unei cofetării. Donna nu scosese niciun
cuvânt pe drum, dar copiii vorbiseră între ei, ceea ce a fost o uș urare. După ce copiii s-
au aș ezat cu îngheț ată, iar Donna ș i cu mine cu câte o ceaș că de cafea, ea a vorbit în
sfârș it.
„Mulț umesc.”
„Nu-i nimic.” Ș i chiar am vorbit serios. „Te pot ajuta, dacă asta vrei.”
Ș i-a muș cat buza, a aruncat o privire către copii, care erau prea ocupaț i să-ș i
îndese gura ca să fie atenț i la conversaț ia noastră, apoi s-a întors cu faț a spre mine.
„Ș tii, era un om bun. Apoi ș i-a pierdut slujba ș i a găsit alinare pe fundul unei
sticle. Suntem căsătoriț i de zece ani, iar timp de opt dintre aceș tia, a fost un soț ș i un
tată minunat.”
Era o poveste familiară, spusă de mii de femei din toată ț ara. Mi-am ț inut
gândurile pentru mine, dar furia m-a cuprins. Ce drept avea vreun bărbat – sau vreo
femeie, de altfel – să abuzeze fizic pe altcineva pentru că nu putea face faț ă eș ecurilor
sale? Nimeni nu i-a pus bărbatului sticla în mână ș i nici nu l-a obligat să bea
conț inutul. El a ales această cale, iar soț ia ș i copiii lui au fost cei care au suferit.
Donna, ș i mulț i alț ii ca ea, au fost motivul pentru care am construit centrul. Dar
până la deschiderea acestuia, a trebuit să găsesc o altă soluț ie.
„Vrei să te întorci la el?”
A închis ochii ș i a strâns ceaș ca de cafea puț in mai tare, apoi a clătinat din cap,
părul ei castaniu, lung până la umeri, plutindu-i în faț a feț ei în timp ce se miș ca. „Dar
ce altceva pot face? Nu am familie, nu am loc de muncă, nu am cum să-mi hrănesc
copiii ș i să le ofer un acoperiș deasupra capetelor.”
I-am pus o mână pe antebraț . „Poț i aș tepta aici o secundă? Trebuie să dau un
telefon rapid.”
Panica i se prelingea pe faț ă, ochii i se măriră. „Nu poliț ia. Vă rog să nu sunaț i la
poliț ie.”
„Nu e poliț ia. N-aș face niciodată asta fără permisiunea ta.”
Umerii i s-au relaxat ș i a expirat adânc. — Bine.
„Nu pleca nicăieri. Mă întorc imediat.”
M-am strecurat din cabină, le-am zâmbit copiilor care încă îș i devorau îngheț ata ș i
apoi m-am strecurat pe coridorul de lângă toalete. Jason ar fi ș tiut ce să facă. Dacă
Donna ar fi decis să nu se întoarcă la soț ul ei abuziv, atunci m-aș fi asigurat că i-am
păstrat un loc în cadrul centrului, unde să se poată vindeca ș i să primească ajutorul
mental, fizic ș i financiar de care avea nevoie. Între timp, aveam nevoie de un loc
temporar unde să o adăpostesc pe ea ș i pe copii.
Jason nu a răspuns la mobil sau la telefonul de la birou. Nici asistenta lui nu a
răspuns, iar eu încă nu-mi pusesem telefonul la loc după ce Nolen îl furase.
I-am lăsat lui Jason un mesaj vocal în care i-am cerut să mă sune urgent, dar în timp
ce mă îndreptam înapoi spre Donna ș i copii, m-am întors brusc.
Nolen. Dacă cineva ar ș ti unde e Jason, acela ar fi el. Încă eram supărată pe el, dar
avea rostul lui.
Spre deosebire de fratele meu, Nolen a răspuns la primul apel.
 „Marlowe. Ce surpriză plăcută.”
Am scrâș nit din dinț i. De ce trebuia să fie atât de amabil tot timpul? Nu era
normal, mai ales în faț a antipatiei mele.
„L-ai văzut pe Jason?”
„Nu azi. De ce?”
"La dracu."
Nolen a chicotit. „Dacă începi cu «hai», atunci răspunsul este «numeș te un moment
ș i un loc».”
„O, taci, Nolen. N-am chef de glumele tale stupide.”
„În primul rând, vorbesc extrem de serios. În al doilea rând, ce s-a întâmplat?”
„Nimic. Trebuie să vorbesc cu Jason.”
„Vorbeș te-mi în schimb.”
Am pufnit. Eram pe punctul de a-i spune că aș prefera să-mi îndes pudră de chili în
fund, dar cunoscându-l pe Nolen, ar face ș i el o aluzie sexuală din asta.
Dar poate... poate că m-ar putea ajuta. Dacă nu l-aș fi putut găsi pe Jason, atunci
Nolen ar fi putut fi singura mea speranț ă. Gândeș te-te la Donna. Gândeș te-te la copii.
„Bine, dar taci ș i nu mă întrerupe.” L-am pus la curent cu situaț ia Donnei ș i,
trebuie să-i recunosc, a tăcut tot timpul. „Aș adar, am nevoie de un loc unde să o
adăpostesc temporar pe ea ș i pe copii până se deschide centrul.”
„Adu-o aici”, spuse Nolen fără nicio ezitare. „O să alocaț i un apartament.”
Am simț it o uș urare. Va fi în siguranț ă la cazinou. Nolen avea sisteme de
securitate ș i camere peste tot. Într-un fel, aceasta era soluț ia ideală, mult mai bună
decât să o cazeze într-una dintre proprietăț ile lui Jason.
„Eș ti o salvatoare.” or „Eș ti o salvare.”
Am închis înainte să se poată bucura de strălucirea recunoș tinț ei mele. Nu
plănuisem să fac din asta un obicei.

OceanofPDF.com
Capitol 15
OceanofPDF.com
 Nolen
S-a terminat războiul?

A M ARANJAT o suită pentru oaspeț ii mei improvizaț i, apoi m-am îndreptat spre
exterior ca să o aș tept pe Marlowe să sosească cu Donna ș i copiii ei. Nu m-aș fi văzut
făcând să mă implic în viaț a supravieț uitorilor abuzurilor. Nu pentru că nu mi-ar fi
păsat, ci pentru că nu trăisem niciodată în lumea aceea. Părinț ii mei erau fericiț i, la fel
ca unchii ș i mătuș ile mele, iar întreaga noastră familie ducea vieț i fermecate. Nu că
mama ș i tata ar fi fost reticenț i faț ă de disciplină. Cu trei băieț i gălăgioș i prin casă,
ș tiau unde să tragă linia ș i cum să o respecte. Dar nu-mi puteam imagina o situaț ie în
care vreunul dintre părinț ii mei ar fi pus un deget pe vreunul dintre noi ș i nici tatăl
meu nu s-ar fi gândit să o lovească pe mama.
Cunoscând-o pe mama, ea îi tăiase virilitatea în timp ce dormea.
Dar asta era problema, nu-i aș a? Din puț inele cercetări pe care le făcusem de când
mă angajasem în acest proiect cu Marlowe, acest tip de bărbaț i păreau să-i caute pe cei
pe care îi considerau mai slabi ș i să profite de temerile ș i anxietăț ile lor. Doar că
aceste femei nu erau slabe. Erau războinice.
A trecut o oră între apelul telefonic al lui Marlowe ș i momentul în care am văzut
maș ina ei apropiindu-se de faț a hotelului. Am ridicat o mână ș i i-am arătat un loc
unde putea parca. M-am îndreptat spre ea în timp ce cobora din maș ină. Mi-a pus
mâna pe braț ș i o explozie de electricitate mi-a străbătut venele. Marlowe mă atingea
atât de rar, iar corpul meu a reacț ionat cu plăcere la anomalie.
„E extrem de fragilă. Aproape că nu am reuș it. Nu sunt sigur dacă va mai fi aici
mâine dimineaț ă sau dacă se va întoarce direct la el.”
„Hai să ne ocupăm de câte ceva pe rând. O vom ajuta pe ea ș i pe copii să se aș eze,
apoi, dacă vrea, voi chema un doctor să vină să-i verifice pe toț i. Vom merge din oră în
oră, bine?”
Ea dădu din cap, încruntându-ș i sprâncenele.
„Cum te descurci? Ai făcut un lucru curajos.”
„Curajoasă sau proastă?” Buzele ei au schiț at o vagă urmă de zâmbet.
„Poate puț in din ambele.” Am strâns-o de braț , speranț ele unui început de
împăcare fiind întărite când nu s-a mai retras din faț a mea.
Donna a coborât din maș ină ș i a întins mâna pe bancheta din spate pentru a-ș i lua
copiii. Vederea acestei femei micuț e, cu urme de lacrimi uscate pe faț ă ș i o urmă de
vânătăie sub ochiul stâng, agăț ată de cei doi copii ai ei, a declanș at ceva în mine. O
dorinț ă de a proteja, dar ș i de a mă răzbuna.
„Dacă se apropie de aici, îl omor”, i-am mormăit lui Marlowe.
M-a atins din nou, palma ei caldă mi-a strâns bicepsul. Mi s-a făcut pielea de găină
pe ceafă, iar pielea mi s-a furnicat de plăcere.
 „Înț eleg cum te simț i, dar trebuie să fim atenț i, Nolen. Nu o putem forț a pe
această femeie să facă ceea ce credem noi că ar trebui să facă, chiar dacă nu suntem de
acord cu alegerile ei.”
„Da, ș tiu.” Am zâmbit când Donna s-a apropiat de noi ș i mi-am întins mâna. „Sunt
Nolen Kingcaid, un prieten de-al lui Marlowe.”
Mi-a strâns mâna, apoi ș i-a cuprins ambii copii cu braț ele protectoare. „Vă
mulț umim pentru ospitalitate. Vom rămâne peste noapte ș i vom fi departe de voi
mâine dimineaț ă.”
Am surprins privirea pieziș ă a lui Marlowe spre mine. Da, dacă nu o convingem
altfel, ar fugi direct la soț ul ei abuziv. Niciuna dintre noi nu avea abilităț ile necesare
pentru a o sfătui cu privire la abordarea corectă. Pentru Marlowe ș i pentru mine, era
simplu, dar pentru această biată femeie, situaț ia ei era incredibil de complicată.
„De ce nu vă ducem pe toț i înăuntru?” am făcut un semn spre uș ă. „E cald afară,
nu-i aș a?” I-am făcut cu ochiul băiatului, care s-a întors ș i ș i-a ascuns faț a în fusta
mamei sale. Fata, pe de altă parte, se holba deschis, cu gura căscată, în timp ce intram în
hol.
„Uau!”, exclamă ea, scanând întreaga recepț ie cu atmosfera ei animată, podeaua de
marmură ș i decorul opulent.
„Există ș i o piscină.”
Ș i-a întins gâtul ca să se uite la mine. „Serios?”
Mi-am pus o mână peste inimă. „Jur pe Dumnezeu.”
„O, mami. Putem merge? Te rog?”
Întărirea rugăminț ii ei i-a adus Donnei un zâmbet sincer. Acel simplu zâmbet i-a
schimbat complet faț a. Cutele de îngrijorare au dispărut, iar ochii i-au dansat.
„Vom vedea” a fost tot ce a promis, dar a fost suficient ca să… Anya, am crezut că
spusese Marlowe la telefon, să zâmbească.
În timp ce urcam cu liftul până la etajul treizeci ș i opt, aș fi putut jura că degetul
mic al lui Marlowe mi-a atins exteriorul palmei, dar când m-am uitat în jos, ea era la
câț iva centimetri distanț ă. Doamne, doar o dorinț ă. Mi-am ridicat privirea spre ea.
Mă privea aproape cu curiozitate, încruntându-ș i sprâncenele ș i apoi desprinzându-
ș i-le. I-am zâmbit crispat, cu buzele strânse, iar ea mi-a răspuns cu un zâmbet al ei.
Mai mult progres.
Poate că iertarea era posibilă. Nu puteam decât să sper. Oricât de mult îmi plăcea să
mă lupt cu Marlowe, existau momente în care îmi doream să putem lăsa deoparte toată
angoasa ș i să vorbim. Să vorbim cu adevărat, aș a cum făceam înainte. Poate atunci am
putea lăsa trecutul în urmă ș i merge mai departe. În ciuda dispreț ului vizibil al lui
Marlowe ș i, uneori, a urii sale, trebuia să cred că, sub suprafaț ă, dragostea ei pentru
mine dăinuia. Tot ce trebuia să fac era să descopăr motivul animozităț ii ei ș i să găsesc
o modalitate de a dărâma zidurile pe care le construise în ultimii zece ani în care
fuseserăm despărț iț i.
Mai uș or decât pare .
„Aici am ajuns.” Am deschis uș a apartamentului. „Două dormitoare, un living ș i
două băi.”
 Copiii au alergat direct la televizorul cu ecran mare agăț at pe perete ș i au rămas în
faț a lui, uimiț i. Marlowe a luat telecomanda ș i a pornit televizorul, navigând pe un
canal care difuza desene animate. O lovitură de maestru. Să-i ț ină pe copii distraț i în
timp ce Donna cugeta la evenimentele din ultimele două ore. S-au trântit imediat pe podea,
cu picioarele încruciș ate, ș i s-au holbat, fascinaț i în câteva secunde.
„Ce-ar fi să...” Marlowe se opri brusc ș i îș i scoase telefonul din poș etă. „E Jason.
Nu durează o secundă.”
S-a îndepărtat să răspundă la apel. M-am dus în dormitorul principal ș i am deschis
uș a. I-am făcut semn Donnei ș i mi-am coborât vocea. „I-am rugat pe angajaț ii mei să
pună ș i câteva paturi pliante aici, în caz că vrei să ț ii copiii aproape.”
Lacrimile i s-au adunat în ochi, apoi au dat ș i ele pe dinafară. Ș i-a apăsat palma
dreaptă peste inimă ș i ș i-a dat capul pe spate ca să se uite la mine. „De ce faci asta?”, a
ș optit ea.
I-am zâmbit uș or. „Vrem să te ajutăm. Dacă ne permiț i. Dar fiecare decizie, fiecare
alegere, îț i aparț ine. Nu te vom împinge să faci nimic, dar sperăm că faptul că eș ti aici
îț i va oferi timp să te gândeș ti bine ș i să ajungi la cea mai bună soluț ie. Pentru tine ș i
copiii tăi.”
Ea clătină din cap, cu bărbia în piept. „Nu ș tiu ce să fac.”
„Nu trebuie să iei nicio decizie acum. Ț i-e foame?”
Donna ș i-a muș cat buza. „Puț in.”
„Uite.” Am luat meniul de la room service de pe noptieră ș i i l-am înmânat. „Alege
ce vrei ș i, când eș ti gata, sună la 7 pentru room service. Dacă există ceva ce vrei să
mănânci ș i nu este pe listă, spune-le ș i vor pune unul dintre bucătari să ț i-l
pregătească.”
A luat meniul, apoi l-a lăsat atârnat lângă ea fără să-l parcurgă cu atenț ie. „Nu pot
să-l înț eleg pe tot.”
„Nu trebuie. Ai trecut prin multe. Ia-o oră cu oră.”
Bărbia i-a tremurat. „Mi-e atât de frică.”
„Nu eș ti singură.” În timp ce m-am întors să-i acord un moment de intimitate, am
surprins-o pe Marlowe uitându-se la mine, cu telefonul atârnând din mâna dreaptă ș i o
expresie ciudată pe faț ă.
„Ce s-a întâmplat? E Jason?”
Ea clătină din cap. „Nu. Nu, e bine. L-am pus la curent. E...” S-a dus spre locul unde
stăteam eu, s-a întins pe vârfuri ș i m-a sărutat pe obraz. „Mulț umesc, Nolen.”
Înainte să pot răspunde – deș i, ca să fiu corectă, gestul neaș teptat mă lăsase fără
cuvinte – a trecut pe lângă mine ș i a cuprins-o pe Donna cu braț ul, ș optindu-i ceva la
ureche.
M-am holbat după ea, ș ocul făcându-mă să deschid ș i să închid gura ca un peș te
care se luptă pentru oxigen în timp ce se zbătea pe chei.
Ce naiba a fost asta?
Marlowe mă sărutase. Mă sărutase . Mi-am apăsat vârful degetelor pe obraz, privirea
mea trecând de la Marlowe la Donna, iar copiii stăteau întinș i în faț a televizorului.
Însemna asta... că războiul se terminase? Sau pur ș i simplu hotărâse un armistiț iu
temporar ș i, de îndată ce eram singuri, avea să reîncarce tunurile ș i să ț intească?
Anya m-a tras de pantaloni, apoi a arătat spre podea. Am redescoperit puterea
miș cării ș i m-am aș ezat lângă ea. S-a apropiat mai mult ș i, fără să-mi dau seama, mi
s-a târât în poală. Nu aveam prea multă experienț ă cu copiii ș i braț ele îmi erau
înț epenite când i-am strâns în jurul ei. Totuș i, nu părea să se deranjeze, ghemuindu-se
la pieptul meu, cu atenț ia încă concentrată asupra televizorului.
Băieț elul — nu-mi aminteam cum îl chema — ș i-a sus degetul mare în timp ce se
holba la sora lui, apoi s-a apropiat ș i el de mine.
Poate că aveam puteri speciale.
Poate că în sfârș it lucrau la Marlowe.
Probabil am stat acolo douăzeci de minute, relaxându-mă treptat în noul meu rol,
deoarece... ei bine, nu eram sigură care era. Dar ș tiam un lucru: îmi plăcea. Senzaț ia
Anyei cuibărite la pieptul meu ș i a băiatului lipit de mine mi-a consolidat dorinț a de a
avea propriii mei copii într-o zi.
Marlowe deschisese uș a. Trebuia să ridic miza la Operaț iunea Farmec Marlowe.
De fiecare dată când încercam să mă apropii de ea, soarta intervenea ș i îmi punea în
cale încă un set de bariere.
Dar nu ș i de data asta. Nu, de data asta, ș ansele se schimbaseră în favoarea mea.
Marlowe a ieș it din dormitor cu Donna după el. Ochii lui Marlowe s-au mărit când
m-a văzut stând pe podea cu un copil ghemuit în poala mea ș i celălalt cuibărit lângă
mine.
„Anya, Andrew, lăsaț i-l în pace pe domnul Kingcaid”, l-a certat Donna.
Andrew. Asta a fost tot.
„E în regulă. Ne distrăm de minune, nu-i aș a, copii?”
Andrew, care încă nu scosese niciun cuvânt de când sosise, dădu din cap furios, în
timp ce Anya izbucni: „Îmi place cum miroase.”
Marlowe a chicotit, un râs sincer, ș i unul atât de rar împărtăș it în prezenț a mea. În
ultima vreme, cel puț in. Am absorbit strălucirea iriș ilor ei ca whisky-ul ș i felul în care
obrajii i se umflau ș i îi apăreau mici riduri în jurul ochilor.
O iubeam. Aveam nevoie de ea. Fără ea, trăiam o jumătate de viaț ă, una fără sens,
direcț ie sau valoare.
Însă, să o conving se dovedea mult mai dificil decât anticipasem. Când se mutase la
Vegas, crezusem cu naivitate că eram pe punctul de a obț ine tot ce mi-am dorit
vreodată.
Gluma e din partea mea.
„Mergem, Nolen? Lasă-o pe Donna ș i pe copii să se aș eze la loc.” Îș i înclină capul
spre uș ă ca să-i facă semn că cererea ei era mai mult un ordin.
„Idee bună.” I-am făcut cu ochiul Anyei ș i i-am ciufulit părul lui Andrew. „Sunt
jucării în camera ta acolo.” Am arătat cu degetul ca să le arăt unde voiam să spun. „Ș i
mai e ș i un televizor mare acolo.”
Anya s-a dat jos din poala mea atât de repede încât am evitat cu greu să primesc un
cot în faț ă.
 "Există?"
„Să-mi sfiesc inima.” or „Să-mi sfiesc inima.”
L-a apucat pe Andrew de mână, iar cei doi au traversat în fugă sufrageria ș i au
intrat în al doilea dormitor. Câteva clipe mai târziu, am auzit ț ipete de încântare. Mi-
am întins picioarele înț epenite ș i m-am ridicat în picioare.
„N-ar fi trebuit”, a spus Donna, ochii ei mutându-se de la mine la dormitor, unde
hohotele de râs ale copiilor ei umpleau aerul.
„Sunt ș i haine în dulap. Ar trebui să-ț i vină, dar anunț ă-mă dacă ai nevoie de ceva
ce nu e aici.” I-am întins o carte poș tală. „Numărul meu e acolo. Mă poț i contacta
oricând. Zi sau noapte, nu contează.”
„Uite-l ș i pe al meu”, a spus Marlowe. „Pentru orice eventualitate.”
Donna a citit cărț ile de vizită, apoi le-a aș ezat pe măsuț a de cafea. „Amândouă
aț i fost incredibil de amabile. Nu ș tiu cum vă voi răsplăti vreodată.”
„Nu este necesară nicio plată.” Am zâmbit. „Ia-ț i tot timpul necesar ca să-ț i dai
seama ce vrei să faci.” Vânătaia pe care o observasem mai devreme era acum mai
pronunț ată. „Ș i dacă vrei să vezi un doctor, pot să-l chem pe al meu să vină să te
examineze.”
Trebuie să fi înț eles la ce mă refeream, pentru că ș i-a atins cu grijă pielea sensibilă
de sub ochi.
„E în regulă. Am avut parte de ș i mai rele.”
Mi-am strâns pumnii, dar mi-am ț inut gândurile pentru mine, chiar dacă era o
luptă nenorocită. A mă enerva era reacț ia complet greș ită la ceea ce avea nevoie
Donna. Calmul, compasiunea ș i înț elegerea erau alegerile corecte. Dar, la naiba, aș
vrea să pun mâna pe nenorocitul ăla.
Marlowe a îmbrăț iș at-o pe Donna ș i am plecat amândoi. Conform instrucț iunilor
mele, ș eful securităț ii mele desemnase un membru al echipei sale să stea de pază în
faț a camerei Donnei. Nu aveam de gând să risc, nu după ce se întâmplase cu vărul
meu Johannes ș i prietena lui, Ella, când soț ul Ellei venise după ea. Singurele persoane
care aveau acces în acea cameră erau cele aprobate de mine personal.
— Mulț umesc. Marlowe ș i-a atins mâna de a mea, într-o a doua demonstraț ie de
afecț iune. Eș ti un om bun, Nolen Kingcaid.
M-am oprit brusc ș i i-am apucat mâna, trăgând-o la piept. „Spune asta încă o dată.”
S-a zvârcolit, dar când am ț inut-o, mâna ei s-a relaxat sub a mea. „Ce ai făcut acolo.
Jucăriile ș i hainele ș i agentul de pază. Ș i lucrurile alea pe care i le-ai spus.”
„M-ai auzit vorbind cu ea?”
„Da. Am auzit. Ai depăș it aș teptările, Nolen.”
„Nu. Tot ce am făcut a fost să arăt umanitate ș i bunătate unei femei aflate în nevoie
disperată. Oricine ar face la fel.”
"Nu sunt de acord."
Am rânjit. „Bineînț eles că da. Suntem tu ș i eu.”
Buzele i s-au crispat ș i a clătinat din cap. „Haide, poț i să-mi cumperi o cafea.” Ș i-a
tras mâna de sub a mea ș i s-a îndepărtat, legănându-ș i ș oldurile ș i etalându-ș i
fundul perfect, unul pe care tânjeam să pun mâna.
 Pentru prima dată de când se mutase în Vegas, am crezut că, într-o zi, s-ar putea să
mi se împlinească dorinț a.

OceanofPDF.com
Capitol 16
OceanofPDF.com
 Marlowe
O evadare la momentul potrivit — sau cel mai ghinion?

N U A TREBUIT să mă uit peste umăr ca să ș tiu că Nolen mă privea în timp ce mă

îndepărtam. Am accelerat pasul, întrebându-mă dacă simț ise schimbarea de sub
picioarele noastre în ultimele minute ș i ce credea el că înseamnă. După o săptămână
dificilă, plină de agitaț ie de fiecare dată când intram în contact unul cu celălalt, trecerea
la o relaț ie mai apropiată a fost o uș urare. Eram sătulă să lupt, sătulă de lupta
constantă pentru supremaț ie într-un război pe care niciunul dintre noi nu putea spera
să-l câș tige.
Pieptul mi se strânsese în timp ce îl ascultasem pe Nolen mângâind-o pe Donna. Ca
ș i cum asta nu ar fi fost de ajuns, după ce ieș isem din dormitor mulț umită că o
convinsesem măcar să rămână peste noapte ș i să reevalueze situaț ia a doua zi
dimineaț ă, imaginea lui Nolen stând pe podea cu un copil în poală ș i celălalt lipit de el
mă uluise. Dar mai mult decât atât, mă făcuse să tânjesc.
Dacă aș fi întrebat-o pe mine, cea mai tânără, cum ar arăta viaț a mea la treizeci ș i
patru de ani, mi-ar fi spus că eu ș i Nolen vom fi căsătorite ș i vom avea cel puț in trei
copii. Poate patru. Vieț ile noastre erau pline de jocuri de-a taxiul cu ei, de învăț area
lor cu bicicleta, de statul cu ei să-ș i facă temele, de cititul lor seara. Ș i odată ce se
duceau în pat, venea ș i momentul nostru. Ne cuibăream pe canapea, sorbind un vin
franț uzesc proaspăt ș i împărtăș eam evenimentele zilei, apoi ne retrăgeam în
dormitorul nostru, unde ne pierdeam unul în celălalt.
În loc de asta, iată-mă. Treizeci ș i patru de ani. Divorț ată. Fără o casă proprie. Fără
copii. Fără o căsnicie fericită cu iubitul meu din copilărie.
Mă simț eam gol pe dinăuntru, o prăpastie de nimic creată de Nolen. Mă temeam că
doar el putea umple golul. Dar, oricât de mult încercam, nu puteam accepta trădarea lui
ca pe cea a unui tânăr care încă se regăsea ș i să am încredere că se schimbase. Mă rănise
prea adânc ca să o las pur ș i simplu la o parte ș i să mă prefac că nu s-a întâmplat
nimic.
Ș i totuș i... îl doream. Cu disperare. Cum aș fi putut să-mi permit să-l am, totuș i?
Inima mea nu ar fi supravieț uit unei alte încălcări a încrederii.
Mi-a făcut semn să intru primul în lift, apoi l-a urmat. După ce a apăsat butonul
pentru hol, s-a apropiat de mine. Am respirat mirosul curat de săpun, subtilitatea
ascunsă a coloniei sale fiind o sărbătoare pentru simț uri. Anya avea dreptate; într-
adevăr mirosea bine. Spre deosebire de remarca inocentă a fetiț ei, însă, mi-am păstrat
gândurile pentru mine. Dacă aș fi împărtăș it efectele pe care mirosul lui Nolen le avea
asupra mea - bătăi rapide ale inimii, puls între picioare, piele de găină pe ceafă - ar fi
văzut asta ca pe o oportunitate de a-mi testa hotărârea.
Un test pe care l-aș pica.
Am dat vina pe evoluț ie, pe inevitabila atracț ie asupra ovarelor ei atunci când o
femeie vedea un bărbat mângâind cu tandreț e copii care suferiseră o traumă. Ș i pe
bunătatea ș i înț elegerea pe care i le arătase Donnei. La naiba cu omul. De ce nu putea
fi un ticălos? Rece, lipsit de sentimente, fără inimă. Un astfel de comportament ar fi fost
mult mai uș or de suportat.
Avea puterea să se comporte aș a. Comportamentul său la petrecerea de absolvire a
fost o dovadă în acest sens.
Se schimbase? Erau leoparzii capabili să schimbe petele cu dungi? Sau erau
cameleoni, mascand prada până când aceasta era încolț ită ș i neajutorată?
Nu-mi puteam permite să aflu.
„Ce doriț i?”, a întrebat Nolen, arătând spre o cabină de lângă o fereastră care dădea
spre hol. Indiferent de ora din zi, cafeneaua era mereu plină de oameni.
„Cafea cu gheaț ă, vă rog.”
S-a îndreptat spre tejghea, provocându-l pe barman într-un vârtej de activitate. Ca
să-i acorde respectul cuvenit lui Nolen, nu s-a comportat niciodată ca un ș ef, cu
pretenț ii nerezonabile sau tratamente speciale. S-a aș ezat la coadă ca toț i ceilalț i, ș i-
a plătit nota, chiar dacă deț inea hotelul ș i tot ce era în el, ș i i-a zâmbit angajatului
nervos.
Ț inând în echilibru două ceș ti umplute până la refuz pe o tavă, ș i-a croit drum
printre mesele înghesuite fără să verse o picătură. A aș ezat băuturile pe masă
împreună cu un teanc de ș erveț ele ș i s-a aș ezat pe banca din faț a mea.
„Cum ai convins-o pe Donna să rămână?”
Mi-am sorbit cafeaua. Delicios. Pe de altă parte, Nolen se asigura întotdeauna că
echipa lui angaja cei mai buni dintre cei mai buni. Inclusiv asistenta mea. Mi-am
înăbuș it iritarea care mi-a cuprins pieptul. Ceea ce era deja făcut era... ei bine, făcut.
Charlotte nu se întorcea de bunăvoie, iar Nolen era puț in probabil să o concedieze.
Am întins mâna după un pachet de Sweet 'n Low ș i l-am bătut uș or peste mână.
Nu am pus îndulcitori în cafea, dar mi-a dat mâinilor ceva de făcut.
„Nu sunt sigur că am făcut-o. A fost de acord să rămână peste noapte ș i să
reevalueze mâine, dar sincer, nu m-ar mira dacă ar aș tepta să plecăm, ș i-ar aduna
copiii ș i ar fugi.”
Am scăpat pachetul roz pe masă ș i, în schimb, mi-am lovit unghiile în ceaș că.
„Marlowe.” Nolen ș i-a pus mâna peste a mea, oprind bătăile neîncetate. S-a retras
imediat. „Ai făcut ce ai putut. Amândoi am făcut-o. Dacă Donna decide că nu se
întoarce la soț ul ei, atunci vom fi acolo să o ajutăm. Dar dacă alege această cale…” A
ridicat din umeri.
„Ș tiu. Doar că…” am oftat.
„Frustrant?” Când am dat din cap, ș i el a făcut la fel. „Ba da, este. Dar uneori
oamenii trebuie să atingă fundul prăpastiei înainte de a fi pregătiț i să accepte ajutorul
oferit.”
„Sau soț ul/soț ia lor abuziv/ă îi ucide înainte să atingă fundul.” Durerea mi-a
cuprins pieptul, aș a cum se întâmpla întotdeauna când îmi trecea prin minte Gloria.
„Da”, a răspuns el încet. „Dar nu poț i salva pe toată lumea.”
M-am uitat fix în ochii lui, verdele atât de orbitor în lumina asta încât nu-mi puteam
lua privirea de la el. Întotdeauna avusese genul acela de ochi care mă fascinau. O
amintire mi-a scăpat în minte, una cu mine ș i Nolen întinș i în iarba din curtea
părinț ilor lui, privind cerul în timp ce soarele apunea la orizont. Probabil eram la
începutul adolescenț ei. Se rostogolise pe o parte, iar rămăș iț ele razelor soarelui îi
luminaseră ochii, iar în jurul iriș ilor era o luminozitate. Îmi amintise de acel moment
din timpul unei eclipse totale când luna bloca soarele ș i peste tot în jur era o strălucire
divină. Cerească.
„Unde te-ai dus?”, a ș optit el.
Am clipit. O dată, de două ori, a treia oară. Am simț it că mă aplec în faț ă, dar
miș carea nu a fost intenț ionată. Era ca un magnet, o atracț ie căreia i-am rezistat atât
de mult timp doar pentru că nu fusesem expusă la ea de mai bine de un deceniu. Încă
de când mă mutasem în Vegas, am avut grijă să păstrez distanț a faț ă de Nolen cât mai
mult posibil. Dar aceste ultime săptămâni fuseseră pline de atâtea suiș uri ș i
coborâș uri. Momente de furie ș i momente de neputinț ă de a rezista bărbatului de
care mă îndrăgostisem când eram mult prea tânără ca să înț eleg ce însemna cu
adevărat.
„Mă gândeam la perioada când eram copii.”
„A, da? Ș i eu mă gândesc mult la perioada aceea.”
Am înghiț it în sec, simț ind că ne îndreptam spre ape periculoase, dar incapabil să
mă opresc din a naviga în direcț ia aceea.
„Îț i aminteș ti de inelul cu margarete pe care ț i l-am făcut pentru cei ș aisprezece
ani ai tăi?”
Bineînț eles că îmi aminteam. Încă aveam acel cerc de margarete. Le strecurasem
într-o carte. Nu că i-aș fi spus vreodată lui Nolen.
„Da. Prostiile alea pe care le făceam când eram copii, nu-i aș a?”
Ochii lui au sclipit durerea. „Nu mi s-a părut o prostie.”
Ah, la naiba.
„Eu… eu… nu am vrut să…”
O bătaie puternică în geamul cafenelei m-a făcut să tresar. Abi stătea afară, rânjind.
Mi-a făcut semn, apoi mi-a arătat spre ieș ire.
Salvată de cea mai bună prietenă pe care ș i-ar putea-o dori vreodată o fată? Sau... oare, fără
să vrea, ruinase momentul pe care îl râvnisem ani de zile?
„Mulț umesc pentru cafea.” Am mers târș âind picioarele pe bancă, întinzând mâna
după poș etă.
„Marlowe, stai.” Nolen mi s-a alăturat, strângându-mă cotul cu fermitate ș i
autoritate. „Rămâi. Spune-i lui Abi că o vezi mai târziu.”
„Nu pot.”
Era cât pe ce să fug afară. Am luat-o de braț pe Abi ș i am târât-o practic prin hol.
„Fetiț o, ce bucur să te văd.”
„Aia a părut… intensă.”
„Habar n-ai.”
Mi-a oprit marș ul. „Vorbeș te-mi.”
„El e... el e...” Mi-am strâns părul în mână. „E în capul meu, Abs.”
„Ș tiam ș i eu.” Ea clătină din cap. „Această colaborare avea să fie mereu dificilă.”
 „Ai undeva unde să fii?”
Ea clătină din cap. „Am fost aici pentru o întâlnire, dar s-a terminat acum. Sunt
liberă pentru restul zilei.”
„Atunci hai să mergem.”
Valetul mi-a adus maș ina ș i ne-am urcat înăuntru. Am lăsat în urmă Kingcaid
Casino, o combinaț ie de uș urare ș i ceea ce aș putea descrie doar ca o pierdere teribilă
care mă umbrise chiar ș i după ce condusesem vreo trei kilometri. Abi a stat tăcută,
probabil aș teptând să încep conversaț ia. Problema era că nu ș tiam de unde să încep.
Felul în care se purtase cu Donna ș i copiii ei nu făcea decât să-mi amintească de ceea ce
pierdusem, de bărbatul pe care îl crezusem dintotdeauna că este Nolen.
„Dacă…?” Mi-am muș cat buza. „Dacă am făcut o greș eală, Abs?”
„O greș eală?” Sprânceana i s-a încruntat. „Ce vrei să spui?”
Fără să ș tiu încotro mă îndreptam, am ieș it de pe Strip. „În noaptea aceea.
Petrecerea de absolvire a lui Nolen. Dacă nu era el în pat cu fata aia? Sau dacă...
dacă...?”
Abi m-a atins pe coapsă. „Trage maș ina pe dreapta, iubito.”
Am făcut aș a cum mi-a sugerat, intrând într-un mic centru comercial. Am oprit
motorul ș i m-am răsucit în scaun.
„De unde vine asta?”, a întrebat ea.
Am clătinat din cap. „Nu ș tiu. El e... el e diferit.”
„Sunt sigură că aș a este. Zece ani e mult timp ș i cu toț ii ne-am schimbat. Dar
întrebarea la care trebuie să răspunzi este: ai putea vreodată să ai cu adevărat încredere
în el din nou?” Mi-a dat părul peste umăr. „Pentru că el era, iubito. Era singurul Nolen
de acolo. Ș i eș ti convinsă că oricine ar fi fost fata aceea, cu siguranț ă i-a spus numele,
nu-i aș a?”
Am dat din cap. „Aș a a făcut.” Oricât de mult mi-aș fi dorit să nu fie adevărat.
„Atunci a trebuit să fie el.”
„Ș tiu.” Mi-am rezemat capul de spătarul scaunului de maș ină ș i am povestit-o
despre Donna, copiii ei ș i rolul lui Nolen în toată treaba asta. „A fost… uimitor,
Abdominalul. Ș i copiii sunt ca câinii, nu? Nu au cumva un fel de al ș aselea simț ?”
Abi a izbucnit în râs. „Ai avut o cucuie în cap?”
Am rânjit. „Sunt sigur că am văzut ceva despre asta pe Discovery Channel.”
„Eș ti nebun. Întotdeauna ai fost.”
„Nu pot nega.”
A râs din nou. Ș i-a strecurat mâna în jurul ceafei mele ș i ne-a apropiat frunț ile
până ne-am atins.
„Ș tiu că încă îl iubeș ti, Marlowe, dar nu mi-aș face datoria de cel mai bun prieten
al tău dacă nu ț i-aș aminti cât de mult te-a rănit. Întrebarea la care trebuie să răspunzi
– ș i numai tu poț i – este dacă crezi că te-a înș elat a fost o întâmplare izolată sau dacă e
unul dintre acei tipi care nu-ș i pot stăpâni privirea rătăcită. Ș i dacă eș ti dispusă să
riș ti să te rănească din nou dacă i-ai da o a doua ș ansă.”
„Tehnic vorbind, nu era vorba de infidelitate”, am ș optit. „Nici măcar nu eram
împreună.”
 Abi m-a sărutat pe frunte. „O, iubito.”
Am oftat. „Ș tiu. Ai dreptate. Sunt norocos că te am aici ca să mă salvezi de mine
însumi.”
„Cum am spus de o sută de ori, Nolen e un tip grozav. Îmi place de el. Dar e toxic
pentru tine.”
„Ugh. Ai dreptate.” Mi-am apăsat vârful degetelor pe tâmple.
„Omul potrivit e acolo pentru tine, Marlowe. Te aș teaptă.”
Nu eram sigur că sunt de acord, dar am dat din cap oricum. „Mi-e foame. Hai să
luăm prânzul. Ș i singurul lucru care nu apare în meniu este menț ionarea numelui lui
Nolen Kingcaid.”
Abi a chicotit. „Iubito, ai făcut o înț elegere.”

OceanofPDF.com
Capitol 17 ani
OceanofPDF.com
 Marlowe
Uneori primeș ti tot ce ț i-ai dorit, doar ca să realizezi că este ultimul lucru pe care ț i-
l doreș ti.

P ENTRU O FETIȚ Ă MICĂ DE STATURĂ, Abi putea pune deoparte o grămadă de mâncare.
După ce a mâncat o pizza întreagă mare ș i o porț ie de grissini cu usturoi, a comandat
cheesecake la desert. Dacă aș fi mâncat atât de mult, aș fi intrat în comă de
carbohidraț i timp de o săptămână.
Prânzul prelungit cu cea mai bună prietenă a mea a fost panaceul de care aveam
nevoie pentru a potoli vârtejul de emoț ii care îmi învăluia stomacul ș i pieptul. Ce era
asta, la cazinou, cu Nolen? Orice ar fi fost, trebuia să-l opresc cu foc. Ș i cu înălbitor. Una
dintre acele mărci care promiteau să eradicheze 99,999% dintre germeni.
Problema mea era că Nolen avea norocul irlandezilor, deș i, din câte ș tiam eu, nu
avea nici măcar o picătură de sânge irlandez în corp. Ar fi fost supravieț uitorul a tot ce
i-aș fi aruncat ș i ar fi ieș it purtând un zâmbet arogant ș i o erecț ie proeminentă.
La naiba! Trebuia să nu mă mai gândesc la Nolen cu erecț ie. Poate ar trebui să mă
prefac că are disfuncț ie erectilă. Doar că văzusem dovezile de mai multe ori cum ies
din fermoar, iar bărbatul băga înăuntru mai mult decât un cârnat de mic dejun.
Doamne, Marlowe! Opreș te-te pur ș i simplu.
„Te-ai cam înroș it în obraji, iubito. Nu o să te strici ceva, nu-i aș a?”
face sex oral era mai aproape de adevăr – în imaginaț ia mea. Am schiț at un
zâmbet. „E din cauza mâncării aia picante.”
„Ai mâncat o pizza cu ș uncă ș i brânză.” S-a încruntat. „Eș ti sigură că eș ti bine?”
„Superbă,” am rânjit. „Mulț umesc, mamă.”
Ș i-a ridicat mâinile. „Uau, domniș oară. Nu iau locul mamei tale înfricoș ătoare.”
Am râs. „Aș a e. E înfricoș ătoare.”
„Ș i uimitor.”
Privirea lui Abi s-a transformat în nostalgie. Mama ei o abandonase când Abi avea
mai puț in de un an ș i nu mai fusese văzută de atunci. Deș i tatăl lui Abi se recăsătorise
cu o femeie minunată, Abi îș i jelise întotdeauna mama biologică. Nu avea să
recunoască niciodată, dar ș tiam că îmi invidia familia, în special relaț ia strânsă pe care
o aveam cu mama.
Conș tientă că nu ar vrea să vorbească despre asta, mi-am terminat sucurile ș i i-am
făcut semn chelnerului care stătea pe loc că eram gata pentru nota de plată. Am băgat
mâna în poș etă după portofel când a sunat telefonul. Număr ascuns.
"Buna ziua?"
„H-salut, Marlowe. Sunt... sunt Donna.”
M-am îndreptat aș ezat, cu privirea aț intită asupra lui Abi. „Bună, Donna.”
Ochii lui Abi s-au mărit ș i a scos ceva din buze, dar nu am putut să înț eleg.
"Te simț i bine?"
 „Da. M-m-am gândit.” A făcut o pauză. Am rămas tăcut, aș teptând să vorbească
atunci când va decide că este pregătită. „Cred că vreau să depun plângere.”
Aproape că am lovit aerul cu pumnul. Când i-am auzit vocea, mă aș teptam la un
„Mulț umesc pentru ajutor” urmat de „Mă întorc la soț ul meu”. Asta era mai mult
decât aș fi putut spera. Prima dintre multele femei pe care speram să le ajut.
„Bine”, am spus cu o voce mai mult decât ezitantă. Acesta era genul de situaț ie care
se afla pe muchie de cuț it, iar un cuvânt sau o reacț ie greș ită ar fi putut-o trimite în
direcț ia opusă.
„Ai… ai veni cu mine la secț ia de poliț ie?”
Inima mi s-a frânt în două. Rugăciunea ei era a unei femei a cărei încredere fusese
zdrobită. Prefăcută în praf sub picioare. Ei bine, gata. Intenț ionam să mă asigur că
primeș te ajutorul potrivit pentru a se transforma din nou în femeia care fusese înainte
ca soț ul ei să se apuce de băut ș i de a-ș i bătea soț iile ca hobby-uri principale.
„Bineînț eles că voi face asta. Eș ti la hotel?”
"Da."
„Sunt pe drum. Ajung în treizeci de minute.” Am închis. „Trebuie să mergem. Te las
acasă pe drum.”
„Maș ina mea e la Cazinoul Kingcaid. Ce se întâmplă?”
„Donna vrea să depună plângere.”
„Minunat!” Abi m-a tras de braț . „Hai să mergem.”
„Trebuie să plătim mai întâi.”
„Deja am avut grijă de toate cât timp vorbeai la telefon. Următorul prânz e din
partea ta.”
"Tu eș ti cel mai bun."
Abi ș i-a dus mâna la faț ă ș i ș i-a fluturat genele. „Ba da, sunt.”
Mi-am lăsat maș ina la valet, am îmbrăț iș at-o pe Abi ș i i-am promis că o voi ț ine
la curent. Ea a pornit spre parcarea publică, iar eu am intrat în hotel, zgomotul
cazinoului răspândindu-se prin hol.
Ca ș i cum aș fi privit o oală căreia i-a luat o veș nicie să fiarbă, liftul părea să se
târască pe lângă fiecare etaj, chiar dacă, în realitate, trecea în viteză. Mă miș cam în
vârful picioarelor, nerăbdător să profit de ocazie înainte ca Donna să se răzgândească.
Mă aș teptam aproape să se fi retras deja când am ajuns eu. Dacă ar fi făcut-o, aveam
deja un discurs întreg pregătit, unul care să mă linguș ească, nu să insiste.
Am mers cu paș i mari pe hol ș i am bătut la uș a Donnei. Dar în loc ca Donna să
deschidă, a deschis-o Nolen.
La naiba cu mine . Chiar mi-ar fi prins bine o zi sau două înainte să intru din nou în
contact cu el. Era timpul să consolidez crăpătura mare pe care o săpase cu ciocanul în
peretele pe care îl construisem în noaptea fatidică ș i care de atunci rezistase testului
timpului.
"Ce faci aici?"
„Donna m-a rugat să vin. Vrea să depună plângere”, a anunț at el cu un zâmbet
triumfător, ca ș i cum ar fi dat publicităț ii cea mai importantă ș tire din ultimii ani.
 „Da, ș tiu.” Tonul meu era cuprins de iritare. „De ce crezi că sunt aici?” L-am împins
fără să aș tept un răspuns, mi-am afiș at un zâmbet pe faț ă în loc de o privire
încruntată ș i am traversat camera până unde Donna stătea cu spatele drept pe canapea.
Tenul ei palid avea o tentă verzuie, iar mâinile îi sfâș iau un ș erveț el.
„Hei.” M-am aș ezat lângă ea, uitându-mă în jur după copii. Nu-i puteam vedea.
„Ce mai faceț i?”
„Îngrozită.” Ș i-a muș cat buza. În repetate rânduri. „Dacă... nu mă cred?”
„O vor face. Ș i, în plus, sunt martor, nu uita.” Mi-am pus braț ul în jurul ei. „Voi fi
acolo la fiecare pas, dacă asta vrei.”
„Ai vrea?”
"Absolut."
„Dar… de ce? Nici măcar nu mă cunoș ti.”
Am deschis gura să-i povestesc despre centru, dar m-am răzgândit. Nu era
momentul potrivit. Ultimul lucru pe care mi-l doream era să creadă că eu îi ghidam
povestea, că o împingeam într-o direcț ie pentru care nu era pregătită.
Un pas minuscul pe rând. Primul lucru a fost să o duc în maș ina mea.
„Cu toț ii avem nevoie de ajutor uneori. Eș ti pregătit? Sau ai nevoie de mai mult
timp?”
A închis ochii ș i, când i-a redeschis, erau plini de hotărâre. „Sunt gata.”
M-am ridicat de pe canapea, aș teptând ca Donna să se adune. Mi s-a alăturat, iar eu
i-am întins mâna. Mi-a luat-o. Îi era atât de frig, de fragilă ș i de speriată. Furia mi-a
cuprins stomacul. Mi-am strâns mâna liberă, ț inând-o uș or de a ei.
„Unde sunt copiii?”
„Am aranjat ca cineva să-i ducă la locul de joacă pentru copii”, a spus Nolen. „Am
ș i pază cu ei. Ca măsură suplimentară de precauț ie.”
Am clipit spre el. În timp ce mă ocupam de Donna, aproape uitasem că era acolo.
„A. Bine.” Am condus-o pe Donna pe hol. Ne-a urmat afară, închizând uș a
apartamentului ei în urma lui. „Ei bine, mulț umesc. Mă ocup eu de aici.”
"Vin."
Mi-am îndreptat umerii. „E în regulă. Pot să mă descurc.”
Buzele i s-au crispat. „Nu mă îndoiesc nici măcar o secundă. Dar Donna m-a rugat
să vin ș i eu să o susț in.”
Nu ar fi trebuit să mă deranjeze că îl rugase. Nu era vorba despre mine. Totuș i, nu
puteam opri izbucnirea geloziei care îmi străpungea stomacul. Nu putea să mă lase să
am asta fără să se implice. O voce mică a ș optit că sunt nedreaptă, dar nu aveam chef să
o ascult pe ea ș i logica ei stupidă.
„Numai dacă nu e nicio problemă.” Donna a început să-ș i muș te din nou buza.
„Nu vreau să vă enervez pe niciuna dintre voi, mai ales când amândouă aț i fost atât de
minunate.”
— Nu-i nicio problemă, răspunse Nolen nepăsător. Corect, Marlowe?
Mi-am încleș tat maxilarul. Aroganț a lui mă enerva la culme, dar o ceartă în faț a
Donnei nu ar face decât să o facă să se simtă inconfortabil. Aveam să păstrez asta pentru
mai târziu, când vom fi doar noi două.
 Ș i apoi i-aș lăsa să o aibă.
Nu i-am răspuns direct, ci mi-am transmis replica prin Donna. „Suntem amândouă
aici pentru tine. Pentru orice ai nevoie.”
Nolen îș i aș tepta limuzina afară. M-am gândit să insist să o duc eu cu maș ina, dar
dacă făceam asta, m-ar putea acuza că sunt meschină, iar eu uram orice fel de
meschinărie. Cu excepț ia celor care veneau la Nolen. Apoi a apărut de nicăieri Petty
McPetterson, nerăbdător să se joace.
Bărbatul a scos la iveală ce era mai rău în mine. Era mai bine că nu eram împreună.
Cum spusese Abi, nu aveam nevoie de un bărbat în viaț a mea. Mai ales de acest bărbat
anume.
M-am aș ezat lângă Donna. Nolen a ocupat unul dintre locurile din faț ă. Ș i-a
strecurat mâna în buzunarul interior al costumului său mereu impecabil ș i ș i-a scos
telefonul.
„O să-l sun pe avocatul meu ș i o să ne întâlnim acolo.” Îș i ț inea ochii aț intiț i
asupra Donnei în timp ce vorbea.
S-a albit, încleș tându-ș i mâinile în fustă. „Avocat? De ce am nevoie de un avocat?
Am probleme?”
Privirea mea a avut puterea să-i ardă pielea de pe faț ă lui Nolen. Pentru o dată, a
părut luat prin surprindere, o uș oară roș eaț ă i-a cuprins obrajii când ș i-a dat seama
că a dat-o în bară.
„Nu. Doamne, nu. Deloc”, a tunat el. „E... e pentru protecț ia ta. Asta e tot.”
„Protecț ie?” Donna ș i-a încreț it nasul. „De la cine? De la poliț ie? O, Doamne.” S-a
întors spre mine, atingându-ș i faț a cu mâinile în mod repetat. „ O să dea vina pe mine,
nu-i aș a?”
„Nu, eu…”
„Ascultă-mă.” Am vorbit peste Nolen înainte să apuce să strice lucrurile ș i mai mult
decât o făcuse deja. „Poliț ia n-o să te învinovăț ească pentru nimic. Bărbaț i ca Nolen
cred că au nevoie de avocaț i pentru orice.” Am dat ochii peste cap ș i am râs. „Jur că
probabil îș i cer avocaț ii ce părere au despre mersul la toaletă.” I-am aruncat un
zâmbet dulceag. „Nu e nevoie de avocat aici, Nolen. Donna ș i cu mine ne putem
descurca singure de toaletă.”
Donna s-a relaxat vizibil, umerii i-au revenit la poziț ia normală ș i chiar a reuș it să
chicotească puț in. Între timp, eu mă bucuram de gloria faptului că l-am făcut de râs pe
perfectul Nolen Kingcaid ș i că i-am dovedit, atât lui, cât ș i mie, că nu avea întotdeauna
dreptate.
S-a dovedit că Petty McPetterson chiar voia să joace azi.
— Îmi pare rău. I-a aruncat Donnei unul dintre zâmbetele lui copilăreș ti care
odinioară îmi topiseră inima. Marlowe are dreptate. Sunt atât de obiș nuit să-i spun
avocatului meu majoritatea lucrurilor încât e aproape un reflex. Ș i-a întors privirea spre
mine. — Ș i cu băile, însă, mă descurc.
Donna a chicotit din nou, aș ezându-se înapoi în scaun ș i întorcându-ș i faț a spre
fereastră.
Am scos un ș oaptă: „Idiotule.”
 Nolen s-a strâmbat ș i a răspuns: „Îmi pare rău.”
Am clătinat din cap ș i m-am alăturat Donnei în a aprecia priveliș tea asupra Strip-
ului.
Când m-am uitat înapoi, Nolen se uita la mine cu o expresie ciudată pe faț ă, cam ca
ș i cum ar fi avut constipaț ie sau poate ar fi încercat să rezolve o problemă dificilă de
matematică. Apoi, expresia lui s-a transformat într-una de uimire. Stomacul mi s-a
întors ș i, oricât am încercat să-mi iau privirea de la ea, era ca ș i cum ochii mei ar fi fost
aț intiț i asupra unei bucăț i de elastic, atraș i de el iar ș i iar. Am aș teptat să-mi arunce
unul dintre zâmbetele lui stupide, dar el doar... s-a holbat.
O căldură mă cuprinse adânc ș i m-am foit, mascând semnele revelatoare ale
excitaț iei trecându-mi mâinile peste fustă. Inima îmi bătea din ce în ce mai repede ș i
am tras în piept mici gură de aer, incapabilă să-mi umplu plămânii la capacitate
maximă.
Nolen a clipit mai întâi, întorcându-ș i atenț ia asupra telefonului său. Am oftat
uș urată că mă eliberase din captivitatea privirii lui. Telefonul meu a vibrat cu un mesaj.
Uș urată că aveam ceva la care să mă concentrez, l-am scos din poș etă.
Mesajul era de la Nolen. M-am uitat din nou la el. A miș cat brusc din bărbie, un
semn clar că voia să-l citesc. Am dat cu degetul peste ecran.
Nolen: Îmi pare rău.
Eu: Ar trebui să fii. Aproape că ai stricat totul.
Un mic zâmbet i-a împodobit buzele. Le-am privit fix, amintirea acelui singur sărut
fierbinte ș i transpirat pe care l-am împărtăș it acum mai bine de zece ani izbindu-mi-se
în minte fără permisiune. A apăsat butonul de pe telefon, iar al meu a vibrat.
Nolen: Putem vorbi? După aceea?
Eu: Nu.
Nolen: Te rog.
Eu: Nu e nimic de vorbit.
Nolen: Nici măcar nu știi ce o să spun.
Eu: Sigur că da. O să-mi spui că mă iubești și că ar trebui să fim împreună, iar eu o să-ți spun că îți
pierzi timpul. Din nou. Gata. Am vorbit.
Mi-am ț inut privirea întorsă, dar am simț it căldura ochilor lui verzi ș i izbitori
aț intiț i asupra mea. Efortul de a nu mă uita mi-a pus voinț a la încercare la limită.
Telefonul meu a vibrat din nou.
Nolen: De fapt, voiam să-ți spun că mă predau. Ai dreptate. Nu se va întâmpla niciodată. Și avem
lucruri mult mai importante pe care să ne concentrăm. Sper să putem fi prieteni.
Inima mi-a stagnat, sângele mi-a îngheț at în vene. Am recitit textul. Doamne
fereș te. Gatase cu mine. Finito. Gata. Câș tigasem. Nu va mai trebui să mă apăr de
laudele lui constante de dragoste ș i adoraț ie sau să evit încercările lui flagrante de a
mă cuceri cu prânzuri de afaceri false. Obț inusem ceea ce mi-am dorit dintotdeauna.
De ce durerea bruscă a abandonului? De ce prăpastia căscată a neantului din pieptul
meu? Îl împingesem prea departe ș i, în cele din urmă, renunț ase la ideea de a avea noi
doi. Ar trebui să fiu exultantă, încântată, victorioasă.
În schimb, ar trebui să înfrunt adevărul. Pierdusem tot ce conta.
Donna m-a rugat să stau cu ea în timpul interogatoriului poliț iei. Ofiț era care a
interogat-o nu putea fi mai înț elegătoare ș i, treptat, Donna s-a deschis, dezvăluind
amploarea abuzului comis de soț ul ei.
Mi s-a făcut rău ascultând toate modurile odioase în care o abuzase. Ș i nu doar fizic.
Îi controlase fiecare miș care, minimalizând-o, răpându-i încrederea în sine, reț inând-o
de bani ș i forț ând-o să aleagă între mâncare pentru ea ș i pentru copiii ei. Donna, ca
orice mamă, îș i alesese copiii, ceea ce însemna că fuseseră zile în care nu mâncase
deloc.
Pe măsură ce interogatoriul se apropia de sfârș it, ofiț erul a confirmat că soț ul
Donnei va fi adus pentru interogatoriu ș i că probabil va trebui să mai vorbească cu
Donna de câteva ori. Mâinile îi tremurau când a dat din cap, iar eu le-am luat în ale
mele ș i le-am strâns.
Furia mea a crescut exponenț ial. Nu aveam să ș tiu niciodată cum am reuș it să o
împiedic să explodeze. Pe parcursul schimbului de replici, ofiț era îmi aruncase din
când în când câte o privire, plină de solidaritate. Probabil auzise de atâtea ori
experienț a Donnei de la alte femei.
a înfuriat , întărindu-mi hotărârea de a face din Centrul Gloria Patterson prima
dintre multele unităț i care să ajute femei ca Donna. Slavă Domnului că încă mai existau
bărbaț i buni, bărbaț i ca fratele meu. Ca Nolen.
Pieptul mi s-a strâns. Glumea. Probabil că o făcuse. Nimeni nu putea pune capăt atât
de brusc unei căutări de un an. Un deceniu, sau chiar mai mult, dacă aș fi numărat anii
dinaintea petrecerii lui de absolvire. Nu, acesta era un joc nou pe care hotărâse să-l
joace.
Te rog, Doamne, fă să fie un joc nou.
Numai că... dacă nu era aș a. Dacă...? Fiecare avea limitele respingerii persistente.
Dacă l-aș fi împins în sfârș it pe Nolen la ale lui?
Dacă ar fi fost adevărat, ar fi trebuit să trăiesc cu frigul care se instalase în oasele
mele – ș i nu aveam de vină decât pe mine.
Nolen s-a ridicat în picioare când am ieș it din camera de interviu. „Hei.” Ș i-a băgat
mâinile în buzunare. „Ai terminat?”
Am dat din cap. Donna a scanat în jurul ei ca ș i cum s-ar fi aș teptat să-ș i vadă
soț ul, privind ș i aș teptând. Îș i miș ca picioarele ș i îș i strângea ș i desfăcea mâinile.
„Ce voi face acum?”
— Te vei întoarce cu noi la hotel, a spus Nolen.
„Dar nu mă pot baza pe bunătatea ta la nesfârș it. Ce se va întâmpla cu mine?”, a
murmurat ea, arătând mult mai tânără decât avea treizeci de ani. Părea… pierdută.
 Nolen mi-a atras privirea. Mi-am plecat bărbia. Era timpul să-i povestesc Donnei
despre centru ș i despre locul ei garantat. Nu abordasem subiectul înainte, în caz că se
simț ea presată în vreun fel. Să-ș i acuze soț ul era o decizie pe care trebuia să o ia
singură, fără nicio influenț ă din exterior. Dar acum că...
Mi-am pus braț ul în jurul umerilor ei. „Nolen ș i cu mine construim un loc pentru
femei ca tine. Supravieț uitoare. Femei curajoase care au nevoie de un spaț iu sigur
unde ele ș i copiii lor să se poată vindeca ș i să-ș i dea seama ce vor să facă cu restul
vieț ii lor. Nu este încă gata, dar când va fi, va exista un loc pentru tine, Anya ș i
Andrew.”
„Ș i până atunci, vei rămâne la hotel ca oaspetele meu.”
„Dar... eu...” Sprânceana i s-a încruntat. „De ce eș ti atât de drăguț cu mine?”
„Pentru că o meritaț i. Tu ș i copiii tăi meritaț i un viitor, unul lipsit de violenț ă ș i
frică. Te rog, spune da.”
Ochii căprui calzi ai Donnei străluceau, iar lacrimi tăcute i se prelingeau pe obraji.
Le-a lăsat acolo unde au căzut. „Da”, a ș optit ea. „Doamne, da. Mulț umesc. Nu voi
putea niciodată să te răsplătesc pentru asta.”
O menghină mi-a strâns pieptul. „Nu trebuie să mă răsplăteș ti.” Cuvintele au ieș it
strangulate, pline de emoț ie. Am făcut un gest spre uș ă. „Eș ti gata de plecare?”
Ea a dat din cap.
Ne-am îndreptat spre ieș ire, dar când am ajuns la uș ile glisante, o voce ne-a strigat.
„Doamna Lawrenson?”
Toț i trei ne-am întors. Ofiț era care îi luase declaraț ia Donnei s-a apropiat, cu o
grămadă de hârtii în mână. „Îmi pare foarte rău, dar aveț i un minut? Aț i omis să
parafaț i câteva pagini pe declaraț ia dumneavoastră.” I-a făcut semn Donnei să o
urmeze la recepț ia de la capătul holului.
„Vom aș tepta chiar aici”, am spus.
În timp ce se îndepărta, m-am uitat la Nolen. Mi-a oferit un zâmbet prietenos, lipsit
de rânjetul său obiș nuit. Genul de zâmbet pe care îl oferea unui membru al
personalului sau unui client al hotelului.
Un zâmbet distant.
Am urât asta.
„Ascultă, în legătură cu ce ai spus în mesajele alea. Eu…”
„Nu-ț i face griji, Marlowe. Am vorbit serios despre fiecare cuvânt. Ai avut dreptate
de la bun început. E timpul să-mi continui viaț a ș i să pun capăt acestei... fantezii
prosteș ti. Sincer, mi-e jenă de comportamentul meu. Se apropie de hărț uire ș i, având
în vedere unde ne aflăm, nu vreau să fiu aruncat într-o celulă.” A chicotit, dar nu i-a
lipsit lejeritatea obiș nuită.
Mi s-au lăsat umerii. „ Hărț uirea e cam dură.”
„Nu cred că e aș a. Te-am antagonizat la fiecare pas, am făcut comentarii sexuale
nepotrivite ș i am folosit orice metodă la care m-am putut gândi ca să-ț i atrag atenț ia.
M-am comportat ca ș i cum am fi fost încă cei mai buni prieteni ș i aș fi putut spune ș i
face ce voiam. Dar nu suntem. Ș i nu sunt sigur că ne vom mai întoarce vreodată la acea
camaraderie uș oară pe care am avut-o în copilărie. Aș vrea să încercăm măcar să fim
politicoș i ș i poate, într-o zi, să fim mai mult decât niș te simple cunoș tinț e.”
Doamne! Îmi frânsese inima o dată. La petrecerea lui de absolvire. Acum o făcea din
nou. Nu eram sigură că voi supravieț ui a doua oară. Durerea, vinovăț ia, toate dăț ile
de când îl respinsesem, sec - chiar cu cruzime. Da, ș i eu aș arunca prosopul.
La dracu.
A fost cea mai brutală trezire la realitate, cea mai dură lecț ie despre cum să-i tratezi
pe ceilalț i.
Unul pe care l-am meritat pe deplin.

OceanofPDF.com
Capitol 18 ani
OceanofPDF.com
 Nolen
Uau. Nu m-am aș teptat la asta.

A VUSESEM multe momente de mândrie în viaț a mea, dar statul în faț a Centrului
Gloria Patterson, ferm conș tient că ceea ce creasem eu ș i Marlowe avea să salveze
multe vieț i, a depăș it toate celelalte momente la un loc. Filantropia curgea prin venele
Kingcaid, dar, spre ruș inea mea, venea de obicei sub forma unei note de plată mari sau
a unei cine festive cu o taxă de masă ridicol de mare.
Dar asta... investisem timp în această aventură. Mi-am pus sufletul în ea. Ș i
Marlowe o făcuse.
Ne câș tigasem dreptul de a simț i acest sentiment important de împlinire. Marlowe
lucrase săptămâni întregi cu organizaț ii caritabile locale ș i cu forț ele de ordine, ș i
deja eram la optzeci la sută din capacitate înainte să tăiem panglica la ceremonia oficială
de deschidere care urma să aibă loc în această dimineaț ă, în faț a mai multor
demnitari.
Acest centru era mult mai mult decât o clădire. Era o reprezentare vizibilă a
speranț ei.
„Ne-am descurcat bine.”
Am tresărit când Marlowe s-a aș ezat lângă mine, iar inima mi-a prins ritmul rapid
obiș nuit ori de câte ori era aproape. Trecuseră mai bine de trei săptămâni de când
schimbasem strategiile ș i mă prefăcusem că renunț asem la noi după ce încercasem
toate trucurile posibile ca să-l cuceresc pe Marlowe.
Bărbaț ii disperaț i fac lucruri disperate, ș i la naiba, ce disperat eram ș i eu.
Ce era amuzant era că, încă de când ț inusem discursul acela important de la secț ia
de poliț ie, Marlowe căutase modalităț i de a petrece timpul cu mine. O văzusem mai
mult în ultimele trei săptămâni decât în anul precedent. Ș i acum râdea cu mine – chiar
mă tachina – Marlowe-ul acru ș i sarcastic din ultimele paisprezece luni dispărând din
faț a ochilor mei.
Un tip cu „paharul pe jumătate gol” ar spune că era pentru că încetasem să o mai
curtez ș i că, în sfârș it, se simț ea confortabil în compania mea. Dar eu eram un pahar
pe jumătate – sau mai degrabă trei sferturi – plin ș i credeam că Marlowe suferea de
vechiul sindrom „vreai ce nu poț i avea”.
Atâta timp cât îi spusesem clar că voi fi mereu acolo, ea mă respinsese. Dar odată ce
i-am dat jos covorul de sub picioare, ș i-a deschis ochii ș i ș i-a dat seama ce pierduse.
Asta am decis să cred, oricum.
I-am împins braț ul cu al meu. „Sigur că am făcut-o.”
„Nu-mi vine să cred că în sfârș it a sosit ziua. Sunt atât de entuziasmat.”
„Ai tot dreptul să fii aș a. Ai muncit din greu.”
S-a mutat ș i s-a oprit în faț a mea. „Vreau să-ț i cer o favoare.”
Pulsul mi s-a accelerat. „Continuă.”
 „Ei bine... ce părere ai avea despre continuarea parteneriatului nostru? Ș tii că
ambiț ia mea este să deschid mai multe centre ca acesta ș i am identificat deja o
oportunitate în Henderson. Este un depozit vechi pe care, cu puț ină viziune, l-am
putea converti uș or.” Ș i-a muș cat buza. „Voi strânge fonduri pentru asta. Nu mă
aș tept să continui să torni bani într-o groapă fără fund. Pur ș i simplu... mi-a plăcut să
lucrez împreună.”
M-am prefăcut că leș in. „Dumnezeule! Ai fost răpit de extratereș tri? Ț i-am spus să
nu te mai învârț i prin Zona 51.”
A râs, izbindu-mă de râs. „Ce comedian! Vorbesc serios. Cred că facem o echipă
extraordinară.”
„Da, aș a este.” Mi-am trecut o mână peste bărbie, prefăcându-mă că aș fi luat cea
mai uș oară decizie pe care aș fi luat-o anul acesta. „Hai să vorbim despre asta în seara
asta, la cină.”
M-am pregătit pentru o respingere instantanee. Mă obiș nuisem cu refuzul din
partea lui Marlowe.
Dar nu ș i de data asta.
„Sună grozav.” or „Asta sună grozav.”
Scor.
„Perfect. O să ne rezerv o masă la Maurice .”
„Ooh, faci tot posibilul.” or „Foloseș ti toate stăpâniile.”
„Nu chiar. Mă aș tept să plăteș ti jumătate.” Am rânjit.
Ea clătină din cap, râzând. „Aș a devin bogaț ii cei bogaț i.”
"Poveste adevărată."
„Bine. Poț i să ajungi la ora opt. Ne întâlnim acolo.”

Mi-am îndreptat cravata ș i am scuturat o bucată invizibilă de scamă de pe costumul

meu bleumarin, sorbind apă în timp ce ș ampania stătea pe gheaț ă. Întârziase. Cinci
minute s-au transformat în zece, apoi în cincisprezece. Mi-am amintit de ziua în care o
lăsasem să stea pe pat la prânz. Asta era ideea ei de răzbunare? Nu, cu siguranț ă nu.
Trecuserăm de mult de genul ăsta de jocuri.
Mi-am verificat telefonul. Nimic. Niciun apel pierdut. Niciun mesaj. Cod poș tal.
Chelnerul a venit ș i mi-a umplut din nou apa, retrăgându-se cu ceea ce am crezut a
fi o grimasă de milă. Grozav. Exact ce nu aveam nevoie. Empatie din partea
personalului.
Am navigat la lista de contacte cu apelare rapidă. Degetul mi-a trezit numărul lui
Marlowe. Eram cam disperat. Mai bine aș teptam puț in mai mult . Mi-am fixat privirea
asupra intrării. Oamenii veneau ș i plecau, dar Marlowe tot nu era.
Aș aș tepta până la opt ș i jumătate, apoi aș pleca. O, aș urî asta, dar ce altă
opț iune aș avea? Sigur, ar ș opti chelnerii pe la spatele meu. La naiba, probabil că
acum îș i fac un calcul cu cât timp voi sta. Dar la dracu’ cu ei. Aș pleca de aici cu
spatele drept, după ce am scăpat o mână de bancnote pe masă, chiar dacă dezamăgirea
mi-ar smulge stomacul.
La opt ș i douăzeci, a năvălit pe uș ă, cu părul ei ca caramelul împrăș tiat într-o
valuri.
În sfârș it!
Am oftat uș urat ș i m-am ridicat de la masă. Ea a trecut în viteză pe lângă persoana
care o întâmpina ș i s-a grăbit spre ea.
„Îmi pare atât de rău. Ș oferul Uber a făcut pană. Eram într-o zonă fără semnal
pentru telefonul mobil ș i nu aveam semnal. Ș i apoi, când am pornit în sfârș it, mi s-a
stricat telefonul.” Ș i-a ridicat mâinile în aer. „E noroc de mine.”
„Am crezut că m-ai dat în picioare.” Am rânjit, prefăcându-mă că glumesc, când n-
aș fi putut fi mai serioasă.
Marlowe fiind Marlowe, a văzut prin mine, aș a cum făcuse întotdeauna.
„Răzbunare pentru prânzul ăla pe care l-ai încălcat acum câteva luni?” a chicotit ea.
„Ai merita-o dacă aș fi făcut-o.”
„Nu pot contrazice asta.” I-am făcut semn chelnerului să deschidă ș ampania pe care
o băusem cu gheaț ă mai bine de treizeci de minute. Am aș teptat până ne-a umplut
ambele pahare, apoi l-am luat pe al meu ș i l-am ridicat în aer. „Mă bucur că sunteț i
aici. Pentru Centrul Gloria Patterson, sper că va fi primul dintre multe, ș i pentru
Marlowe Beck, o femeie incredibilă care este hotărâtă să schimbe lumea.”
Ea a pufnit un râs. „Eș ti drogat?”
Am făcut un semn cu bărbia spre paharul ei de ș ampanie. „Liniș teș te-te ș i ajută-
mă să toastez. A fost o zi minunată.”
„Aș a este.” A sorbit, punând paharul pe masă. „Feț ele femeilor când ș i-au văzut
noile case ș i entuziasmul copiilor alergând ș i jucându-se ș i, ș tii tu, fiind copii. Atât de
umilitor.”
„Da, sunt de acord. Te face să priveș ti lumea printr-o altă perspectivă.”
„Aș a este. Am vorbit ș i cu Donna.”
„Încă o îngrijorează că soț ul ei va afla unde se află?” De când Donna vorbise cu
poliț ia, refuzase să părăsească suita de hotel. Mi-a frânt inima să-i văd frica. Poliț ia îl
acuzase de agresiune, dar fusese eliberat pe cauț iune.
„Da. Cred că îi va lua ceva timp să se aș eze, dar avem echipa potrivită care să o
ajute, iar ea ne are pe noi.” A aruncat o privire rapidă asupra meniului, apoi l-a închis,
sprijinindu-ș i mâinile împletite pe faț a de masă albă imaculată. „Ei bine, eș ti aici?”
Am chicotit. „Nu aș a se fac afacerile.”
„A, da?” S-a lăsat pe spate în scaun. „Spune-mi, o, măreț ule, cum ar trebui să
conduc afacerile?”
Am omologat poziț ia ei. „Ei bine, mai întâi, trebuie să încălzeș ti puț in cealaltă
parte. Flatează-o, joacă-te cu ego-ul ei, înmoaie-o ș i, când este într-o dispoziț ie
maleabilă, te băga în treabă.”
„Aș a este?” Îș i flutură genele. „Trebuie să spun, domnule Kingcaid, că este un
costum atât de frumos. Ș i cravata se potriveș te bine cu ochii dumneavoastră.” Începu
să râdă. „Îmi pare rău, nu pot să o fac. Nu vă mai jucaț i. Aveț i de gând să mă ajutaț i
sau nu?”
Mi-am atins marginea paharului de ș ampanie cu vârful degetului. „Vai de mine,
doamnă Beck. Sunteț i groaznică la negocieri. Măcar daț i-mi ceva.”
"Ca?"
„Un beneficiu. Practic, ce câș tig eu?”
„Ai ocazia să lucrezi alături de o femeie care va schimba lumea.” Ș i-a desfăcut larg
braț ele. „Ta-da.”
Doamne, te iubesc.
Cuvintele îmi pluteau pe vârful limbii. Le-am înghiț it în ultimul moment. Miș care
greș ită, idiotule. Începusem să văd frânturi din Marlowe-ul pe care îl cunoș team când
eram copii. Iubitor de distracț ie, vesel, mereu gata cu o glumă ageră. Să o stric acum ar
fi un act de nebunie, iar eu nu eram încă pregătit pentru celula mea căptuș ită.
„M-ai înț eles.” Am făcut din nou semn chelnerului. „Hai să comandăm ș i apoi
putem pune la punct detaliile mai fine.”
În timpul unei cine delicioase cu stridii ș i muș chiuleț de vită Kobe, am schimbat
idei ș i planuri, stabilindu-ne în cele din urmă cinci centre în următoarele douăsprezece
luni, toate în Nevada, unde puteam rezolva singuri orice problemă, înainte de a replica
planul în întreaga ț ară. Dacă executam corect acest lucru, marile organizaț ii s-ar
implica în toate. Nu mă aș teptam să obț in profit, dar nici nu aș strâmba din nas la o
situaț ie de rentabilitate.
Dacă cineva putea face să funcț ioneze, aceea era femeia care stătea vizavi de mine,
cu ochii ei fermecători strălucind, obrajii roș ii ș i mâinile animate. Emana entuziasm ș i
ambiț ie. Acest proiect ar fi putut începe ca un omagiu adus Gloriei, dar evoluase mult
dincolo de atât.
M-am lăsat cuprins de entuziasmul ei. Era imposibil să nu o fac. Fraț ii ș i verii mei
ar fi susț inut cu bucurie o cauză atât de nobilă. Mi-am propus să aduc asta în discuț ie
la următoarea ș edinț ă a consiliului de administraț ie. Tatăl meu, în calitate de
preș edinte al Kingcaid Vacations, ț inea o ș edinț ă a consiliului de administraț ie o
dată pe lună, dar în fiecare trimestru, el ș i cei doi fraț i ai săi au reunit întreaga
companie, incluzând ș i Kingcaid Continental ș i Kingcaid Entertainment.
Amândoi am refuzat desertul, iar eu am achitat nota de plată, în ciuda faptului că
declarasem mai devreme că o puneam să plătească jumătate. Ea a argumentat.
Ce surpriză.
„Poț i plăti data viitoare”, am spus.
S-a uitat fix la mine, dar i s-au ridicat colț urile gurii. „Ce te face să crezi că va exista
o dată viitoare?”
„Este o afacere importantă, doamnă Beck. Va fi nevoie de ș edinț e regulate pentru a
demara acest proiect.”
„Ș i aceste întâlniri trebuie să aibă loc în timpul cinei?”
Mă tachina, iar eu i-am urmat jocul. „Da, aș a e. Ar trebui să fii încântat. Sunt cel mai
maleabil când am stomacul plin cu mâncare bună ș i un vin alb proaspăt.”
 Ea dădu din cap cu înț elepciune. „Mulț umesc pentru pont. Îl voi lua în
considerare.”
„Ai grijă pe cine angajezi să te sfătuiască.” M-am ridicat de la masă. „Sunt niș te
rechini groaznici pe-aici.”
Ș i-a înăbuș it un rânjet, dar nu suficient de repede pentru a-ș i opri cea mai mică
miș care în sus, spre buze. — Da, există.
Am făcut un gest spre ea. „Ce-ar fi să te ducem acasă? Nu vrei să riș ti să mai
explodeze o anvelopă. Măcar dacă limuzina are parte de una, putem sta confortabil în
spate ș i să ne bem ginul tonic.”
De data aceasta, zâmbetul i s-a eliberat. „Ah, capcanele teribile ale bogăț iei. Cum te
descurci?”
„Abia.” Mi-am întins braț ul ș i, fără ezitare, ea ș i-a strecurat mâna înăuntru.
Aproape că am gemut. Aproape. Doamne, imaginează-ț i dacă aș fi făcut-o? Ce-ar fi să-
mi dau jocul de gol. Îș i plăcuse considerabil, dar Operaț iunea Farmec Marlowe mai
avea cale lungă până să pot face miș carea mea ucigaș ă.
Limuzina a parcat la bordură, ș oferul meu stând în poziț ie de drepț i lângă uș a
din spate deschisă. I-am făcut semn lui Marlowe să urce primul. Mi-a oferit o vedere
incredibilă asupra fundului ei în timp ce urca înăuntru. Penisul meu s-a excitat complet,
săracul de el. Să poftesc o femeie pe care nu o puteam avea – deocamdată – era o durere
pe care nu i-aș fi dorit-o celui mai rău duș man al meu.
Mi-am rearanjat vechiturile ș i m-am urcat lângă ea. Ș oferul a închis portiera,
închizându-ne pe amândoi înăuntru. Cabina întunecată, scaunele din piele moale ș i
panourile din fibră de carbon erau cadrul ideal pentru seducț ie. Mi-am sucit capul. Ce-
ar face dacă m-aș apleca ș i i-aș lua gura? De fapt, nu voiam să ș tiu. Probabil că mi-ar
tăia testiculele doar pentru că ș i-a trecut un deget pe braț ul gol.
Maș ina a pornit. Am continuat să mă holbez la ea. Nu se uita la mine, dar poate
simț ea greutatea privirii mele. S-a întors, cu un zâmbet încordat.
„Mulț umesc pentru seara asta, Nolen. M-am distrat de minune.”
„Ș oc.” Am rânjit, continuând cu glumele uș oare sub pretextul prietenei care trebuia
să fiu, mai degrabă decât al rolului de iubită pe care tânjeam să-l ocup.
„Ș tiu. Cine ar fi crezut că mă poț i ț ine distrată o seară întreagă?”
Îmi era pe punctul de a spune că aveam modalităț i mult mai bune de a o distra
decât o simplă cină ș i o conversaț ie plăcută. Genul de divertisment la care mă
gândeam nu implica prea multă vorbărie.
Trebuie să fi învăț at din greș elile mele. N-am spus nimic de genul ăsta.
„Ar trebui să o facem din nou cândva. Poate să-l invităm ș i pe Jason. A trecut mult
prea mult timp de când am ieș it noi trei.”
O străfulgerare din ceea ce am citit ca o dezamăgire i-a traversat faț a. Ș i-a ascuns-o
cu viteza unui ghepard care aleargă prin prerie. Prea târziu, pisoi. Ne îndreptam în
direcț ia corectă. În sfârș it ...
„I-ar plăcea asta.”
„Ce, ș i tu n-ai face-o?” Continuă să insist. Nu puteam face nicio miș care, dar dacă ar
face-o... jocul începea.
 Ș i-a netezit fusta. Cunoscându-l pe Marlowe la fel de bine ca mine, era unul dintre
semnalele ei de alarmă atunci când se simț ea inconfortabil în orice situaț ie în care se
afla. Nu conversaț ia o stânjenea, ci mai degrabă reacț ia ei la aceasta.
„Desigur.” Vocea ei părea încordată. „O să-i spun asta când ajung acasă.”
„Excelent.” Mi-am împreunat mâinile ș i m-am lăsat pe spate în scaun, îndreptându-
mi atenț ia spre fereastră. Am parcurs restul călătoriei în tăcere, dar de fiecare dată
când riscam să arunc o privire pieziș ă spre Marlowe, o surprindeam muș cându-ș i
buza, o expresie dureroasă ridicându-i sprâncenele.
Runda asta mi-a revenit mie.
Dacă aș fi vrut eu, toate rundele ar fi pentru mine.
„Am ajuns”, am spus în timp ce maș ina se oprea în faț a casei ei.
— O, da. A apucat poș eta de sus, lăsând bretelele să atârne. Mulț umesc încă o dată.
„Cu plăcere. Ne vedem peste câteva zile.”
„De ce? Unde te duci?”
A scos o întrebare muș cându-i capul, cererea ei fiind presărată cu un ton posesiv la
care visasem de ani de zile. Mi-a luat tot efortul să-mi împiedic faț a să iasă într-o
lumină care mi-ar da în vileag acoperirea.
„Am niș te treburi de rezolvat în Reno, apoi trebuie să zbor la Atlantic City. Maxim
patru, cinci zile.”
„A,” spuse ea, strângând mai tare poș eta. „Dacă am nevoie de tine?” roș i. „Adică,
pentru orice are legătură cu centrul.”
Da. Cu siguranț ă mă încălzesc.
„Suna-mă. Oricând. Zi sau noapte. În plus, nu ai nevoie de mine. Eș ti mai mult
decât capabil să gestionezi orice problemă care apare.”
— Presupun. Îș i desfăcu centura de siguranț ă ș i puse mâna pe uș ă, gata să o
deschidă. — Nolen?
„Da?”
A mormăit ceva ce n-am înț eles, apoi mi-a cuprins faț a cu ambele mâini ș i m-a
sărutat.

OceanofPDF.com
Capitol 19
OceanofPDF.com
 Marlowe
Nu mă poț i păcăli de două ori.

A MINTIRILE MELE NU mă minț iseră. Sărutul lui Nolen pentru a doua oară, chiar dacă
cele două evenimente erau separate de mai bine de zece ani, era tot ce-mi aminteam ș i
chiar mai mult. Îl luasem prin surprindere, dar uimirea lui a durat mai puț in de o
secundă. Ș i-a trecut mâna pe ceafa mea ș i a preluat controlul complet asupra sărutului.
Ș i mi - a plăcut foarte mult .
Dominaț ia lui, puterea lui, limba lui care declanș a o mulț ime de artificii în mine,
toate acestea îmi făceau să cânte. Avea gust de ș ampanie ș i whisky. Nu mă puteam
sătura. I-am strâns părul, trăgând suficient de tare cât să-i smulg un geamăt, pe care l-
am înghiț it, răsplătindu-l cu unul al meu. Ani de frustrare sexuală reprimată au
explodat între noi, electricitatea mi-a zumzăit prin vene, izbucnind din vârful degetelor.
Le-am înfipt în părul lui des ș i ondulat, înfigându-mi unghiile în scalpul lui.
am devorat .
a ruinat .
Tot aerul mi-a ieș it din plămâni. Nu puteam respira. Nu voiam, nu când puteam
respira prin el. M-am pierdut. Mâinile mele i-au mângâiat corpul, trăgându-l de jachetă
ș i de cămaș ă, cerând cu nerăbdare mai mult. Mai multă atingere, mai multă piele.
Doar mai mult.
Căldura palmei lui pe pieptul meu a rupt vraja, amploarea înș elăciunii sale
năvălind asupra mea, un torent furios de înț elegere.
Nu.
El minț ise.
Îmi spusese că suntem prieteni, că ș i-a dat seama că nu suntem potriviț i unul
pentru celălalt.
El m -a păcălit .
Acesta fusese planul lui viclean de la bun început. Psihologie inversă aplicată de un
maestru al manipulării.
Omul ăla lucra în afaceri cu cazinouri, pentru numele lui Dumnezeu. M-aș fi
aș teptat să exceleze la jocuri de noroc.
„Stai.” L-am apucat de încheietură. „Dă-mă jos.”
Cu părul o smoc dezordonat de bucle căzute de pe degetele mele, încruntându-i-se
confuzia, provocată de întoarcerea mea rapidă, Nolen ș i-a ridicat mâinile în aer.
„Uș urel. E în regulă.”
„Uș or?” am pufnit. „Nu sunt cal, Nolen.” Pufnitul meu spunea altceva . „Deș i, într-
adevăr, m-ai tratat ca pe un animal prost.”
Ș nurul s-a adâncit. „Despre ce naiba vorbeș ti?”
„Jocul s-a terminat. Ș tiu ce faci.”
 S-a îndreptat spre el, încheind nasturii pe care i-i desfăcusem în nerăbdarea mea de
a-i atinge pielea caldă a pieptului ș i a stomacului. Undeva, în ceaț a poftei, îș i pierduse
cravata.
„Atunci te rog să mă luminezi, pentru că sunt în întuneric aici.”
„Mai degrabă ca în Evul Mediu. Chiar ai crezut că nu-ț i voi descifra strategia?”
Râsul meu a fost plin de amărăciune. „Prefă-te că ai renunț at, împrieteneș te-te cu
mine, mulț umeș te-te viselor ș i dorinț elor mele, apoi năvăleș te când ai crede că m-
am înș elat.”
Ș i-a ridicat cravata de pe jos ș i a rulat-o în jurul pumnului. „Ca să fie clar, tu ai fost
cel care a făcut atâta fugă.” Ș i-a strecurat cravata în buzunar. „Tu m-ai sărutat pe mine,
nu invers.”
„Exact”, am spus eu. „Ș i acesta a fost planul tău de la bun început.”
Ș i-a tras buzele spre interior, deja formate ș i impecabile, în timp ce eu probabil
arătam de parcă aș fi fost târâtă printr-un dud. Sânul meu ardea, amintirea mâinii lui o
amprentă, un tatuaj cu care va trebui să trăiesc tot restul vieț ii. La fel cum sărutul lui
era unul pe care îl retrăiam iar ș i iar până când înnebuneam încet.
Era timpul să înfrunt realitatea. Încă îl iubeam. Întotdeauna l -aș fi iubit. Bărbatul
ăla mă distrusese pentru orice altceva. Aș fi murit fată bătrână, înconjurată de pisici, ș i
nici măcar nu-mi plăceau pisicile prea mult. Îmi păreau niș te complotiș ti mai răi decât
acest Iuda care încerca din răsputeri să afiș eze un rânjet inocent.
„Sărutul acela mi-a spus totul, Marlowe. Poț i să te prefaci cât vrei, dar ț i-am
simț it dragostea. Aici.” Îș i lovi pumnul în piept. „Mă iubeș ti. Te iubesc. Tot ce facem
este să pierdem timp preț ios când viaț a e făcută din sfori fragile, oricare dintre ele s-ar
putea rupe aș a.” Pocni din degete.
„Nu te iubesc. Te dispreț uiesc.” Am deschis portiera, ieș ind atât de repede încât
m-am împiedicat ș i aproape am ajuns în jgheab. Mi-am băgat capul înapoi în maș ină.
„Stai departe de mine, stai departe de afacerea mea. Îmi voi găsi alț i investitori. Nu am
nevoie ș i nu vreau mâinile tale murdare peste tot.”
Părea complet nepăsător faț ă de tirada mea, fluturând mâna dispreț uitor. „Dar
vrei mâinile mele murdare peste tot pe tine, nu-i aș a, Marlowe? Peste tine, în interiorul
tău, să te posed aș a cum numai eu pot.” Buzele i s-au întins într-un zâmbet de bărbat
plin de încredere. „Eș ti atât de strâns încolăcit încât probabil te-aș putea face să ai
orgasm timp de trei ore încontinuu.” S-a întins ș i a apucat mânerul uș ii. „Anunț ă-mă
când frustrarea asta devine prea greu de gestionat pentru încă o secundă ș i voi fi
acolo.”
A închis uș a brusc ș i m-a lăsat să bâlbâi pe trotuar.
Am deschis gura ș i am ț ipat.
Uș a de la intrare s-a deschis, iar Jason a ieș it în fugă din casă. „Ce naiba se
întâmplă? Eș ti bine?”
„Nu, nu sunt bine.” Lacrimi de furie mi-au ș iroit pe obraji. „Îl urăsc.”
„Cine?” Confuzia lui a durat mai puț in de o secundă. „O, Doamne, te rog spune-mi
că armistiț iul nu s-a terminat.”
„Făcut praf în bucăț i.”
 Ș i-a trecut o mână prin părul negru. „Dar vă înț elegeaț i atât de bine. Ce naiba s-a
întâmplat?”
„M-a sărutat.” Am clătinat din cap. „Nu, l-am sărutat, apoi el m-a sărutat la rândul
lui.”
„Păi, ț ine nenorocita de prima pagină. Doi oameni, îndrăgostiț i nebuneș te, chiar
dacă unul dintre ei refuză să recunoască, se sărută. Ar trebui să-l sun pe preș edinte. Să-
i spun că avem o urgenț ă naț ională.”
L-am lovit pe fratele meu pe braț . „Nu mă mai tachina. Nenorocitul ăla de prieten
al tău m-a cântat ca pe o vioară. S-a prefăcut că a renunț at la ideea noastră, s-a
strecurat în afacerea mea, în încrederea mea ș i, tot timpul, a aș teptat ca ș ansele să cadă
de partea lui.”
Jason dădu din cap cu înț elepciune. „E o trădare demnă de trădare, cu siguranț ă.”
L-am lovit din nou. „Ar fi trebuit să ș tiu că o să-i iei partea.”
Un oftat adânc i-a ieș it de pe buze. „Marlowe, nu am nicio parte în această ceartă.
Vă iubesc pe amândoi, ș i cel mai rău e că, ca străin, văd cum vă desparte pe amândoi.
Ș i totuș i eș ti prea încăpăț ânat să admiț i că el e cealaltă jumătate din tine. Până nu
vei înfrunta acest adevăr, va lipsi întotdeauna o piesă, iar pe măsură ce anii trec, acea
piesă va creș te ș i mai mare până când va înghiț i cele mai bune părț i din tine.”
„Nu ș tii ce mi-a făcut”, am ș optit.
„Nu, nu. Ș i asta e tot vina ta, pentru că nu ai împărtăș it-o niciodată cu niciunul
dintre noi. Dumnezeu ș tie de ce.”
„Pentru că e umilitor ș i jignitor ș i…” am pufnit. Nu eram încă pregătită să-i spun
lui Jason. Poate că nu aș fi fost niciodată pregătită. „Nu contează, bine? Sunt obosită ș i
mă duc la culcare.” Am intrat în casă, am urcat scările în fugă ș i am trântit uș a
dormitorului.
M-am trântit în pat ș i m-am uitat la tavan, exasperarea ș i resentimentul luptându-
se pentru primul loc. Exasperare pentru că i-am permis lui Nolen să se joace cu mine –
din nou – ș i pentru că nu i-am înț eles ș arada mai devreme. Resentiment pentru că a
văzut prin mine, iar eu uram că mă citise atât de bine. Asta am simț it pentru că mi-am
petrecut anii de formare vărsându-mi toate speranț ele ș i visele unui copil care se
transformase într-un bărbat care îș i folosise acele cunoș tinț e împotriva mea.
M-am uitat la ceasul de lângă pat. Unsprezece ș i jumătate. Târziu, dar nu chiar atât
de târziu. Trebuia să mă descarc, iar cum Jason – ugh – era mereu de partea prietenului
său idiot, depindea de prietenul meu non-idiot să echilibreze balanț a.
A răspuns după trei apeluri, cu o voce somnoroasă. „Hei, Marlowe. Ce s-a
întâmplat?”
„Te-am trezit?”
„Da.”
„Argh. Îmi pare rău. Pot suna din nou mâine dimineaț ă.”
„Nu e nevoie. M-am trezit acum. Trage.”
Nu exista nicio îndulcire sau încercare uș oară de a-l face să pară. Singura soluț ie
era să spună totul pe nesimț ite. „L-am sărutat pe Nolen.”
„Ce?” a urlat ea.
 Am mutat telefonul mai departe de ureche. „Ș tiu. Ș tiu.”
„Dar... dar cum? Loveș te-l. Ș tiu cum. Adică, de ce?”
Mi-am acoperit ochii. „O, Doamne, Abs. Nu ș tiu. Cel mai rău a fost cum m-a făcut
să mă simt.”
„Care a fost?”
Minunată. Exuberantă. Ca o femeie. „Vie. M-a făcut să mă simt vie, Abs.”
A făcut o pauză, iar la telefon s-a auzit un foș net. „Stai puț in. Mă ridic. Nu pot
purta conversaț ia asta fără un pahar mare de brandy.”
„Ia ș i mie unul.”
„După acea uș oară încurcătură a vocii tale, aș spune că ț i-ai săturat.”
Certărea ei uș oară a nimerit-o. N-ar fi trebuit să ating nici măcar o picătură de
alcool în prezenț a lui Nolen. Toată lumea ș tia că alcoolul reduce inhibiț iile. Dacă aș
fi stat departe de ș ampania, nu l-aș fi sărutat.
Nu aș face-o .
Argh. Chiar ș i a mă convinge pe mine însămi s-a dovedit a fi o performanț ă
imposibilă. Îl sărutasem pe Nolen nu pentru că eram puț in sub influenț a alcoolului, ci
pentru că îl iubeam.
Ș i m-am urât pentru asta.
„Bine, m-am întors, cu brandy în mână. Hai să începem.” Am auzit-o inspirând. „Ce
naiba faci, Marlowe?”
„Nu ș tiu”, am gemut eu. „Sunt un idiot.”
Nu eș ti idiot. Să nu îndrăzneș ti să vorbeș ti aș a despre tine. Ș tiam că se va
întâmpla asta. Bărbatul ăla era chiar în fruntea rândului când Dumnezeu a împărț it
farmecele, dar, iubiț ilor, el nu e alesul vostru.”
„Dar asta e chestia. El e alesul meu. De aceea nu pot merge mai departe. Greș eș te
complet ș i are atât de multă dreptate.”
„Marlowe, ascultă-mă. Trebuie să rămâi puternic. Omul ăla ț i-a frânt inima ș i, dacă
îl laș i să intre înapoi în viaț a ta, ț i-o va frânge din nou. Doamne, mă învinovăț esc.”
„Pentru ce?” Abi nu fusese decât o susț inere atât acum, cât ș i în trecut. Nu puteam
să-i găsesc nicio reproș ă pentru prietenia ei. Întotdeauna avea cele mai bune intenț ii,
chiar dacă nu-mi plăcea mesajul.
„Ar fi trebuit să fac mai mult ca să-ț i amintesc cât de distrusă erai. Cred că timpul
ț i-a estompat amintirile.”
„Îmi amintesc”, am ș optit.
„Atunci fă-mi o favoare ș i scoate amintirea asta în faț ă. Dă-le la o parte pe toate
celelalte ș i ț ine-o minte pe asta. Lasă cum te-ai simț it când ai deschis uș a
dormitorului ș i ai auzit-o pe femeia aceea gemând ș i rostind numele lui să te ghideze
în ceea ce faci de aici înainte.” Abi a scos un sunet, aproape un suspin. „Nu pot să te
văd trecând prin toate astea din nou. Nu pot.”
„Hei, hei, e în regulă, Abs. Sunt mult mai puternic decât eram pe atunci.”
„Nu când vine vorba de el. El a fost întotdeauna călcâiul tău lui Ahile.”
 Nu greș ea. Pieptul mi s-a strâns. Nu puteam respira complet. Închizând ochii, am
permis ca tulburarea emoț ională din acea noapte ș i consecinț ele care au urmat să-mi
pătrundă în minte.
Agonia mă ardea pe dinăuntru, durerea era la fel de proaspătă ca în noaptea aceea.
Mi-am deschis ochii brusc. „Nu va trebui să mă priveș ti cum trec prin nimic.”
„Dar te-ai sărutat. Asta schimbă totul. Nu se va opri din a te urmări acum, că i-ai dat
o fărâmă de speranț ă. Până la urmă te va epuiza.”
„Nu, n-o va face. Nu am de gând să-l mai sărut niciodată.”
Doamne, vreau să-l sărut.
„Promiț i?”
„Da. Acum bea coniacul ș i du-te înapoi în pat. Îmi pare rău că te-am trezit.”
„Sună-mă mâine. Putem aranja prânzul pentru mai târziu în cursul săptămânii.”
„Ai înț eles.” or „Ai înț eles.”
Am închis, dar în loc să simt îmbrăț iș area caldă a prieteniei, un văl de depresie m-a
cuprins. De ce se culcase Nolen cu femeia aia în loc de mine? De ce? Trebuia să existe un
motiv. Ș i, deș i ș tiam că Abi juca rolul lui Debbie Downer ca să mă protejeze, o mică
parte din mine îș i dorise ca ea... oh, nu ș tiu... să-mi dea permisiunea să întind mâna ș i
să apuc exact lucrul pe care mi-l dorisem dintotdeauna.
M-am ridicat ș i am lovit perna cu putere, vărsându-mi frustrarea pe sutele de raț e
care îș i donaseră preț ioasele pene pentru a-mi oferi confort.
Cum am trecut peste asta? Practic, am mers pe acelaș i drum în ultimul deceniu.
Nimic nu se schimbase. Am realizat încetul cu încetul. Dacă aș continua pe această
linie, nimic nu s-ar schimba. Aș purta mereu în mine acest gol teribil, cauzat de faptul
că dragostea vieț ii mele a devenit trădătoare.
Până să obț in răspunsurile pe care le evitasem ani de zile, aveam un sentiment
oribil că voi ajunge legat de această cale pentru totdeauna.
Exista o singură cale de a scăpa.
Sosise momentul să limpezim atmosfera.
A trebuit să vorbesc cu Nolen.

OceanofPDF.com
Capitol 20
OceanofPDF.com
 Marlowe
Când zidurile se prăbuș esc,
este imposibil să eviț i o vătămare gravă.

A M CONDUS până la intrarea în Cazinoul Kingcaid ș i, pentru o dată, am ales serviciul

de valet parking. După ce aș teptasem răspunsuri mai bine de zece ani, m-a cuprins
urgenț a, iar timpul era esenț ial.
În timp ce aș teptam lângă ș irul mare de lifturi, s-au auzit urale puternice din
cazinou. M-am dat câț iva paș i înapoi ca să arunc o privire în interiorul spaț iului vast.
Un cuplu care stătea lângă una dintre numeroasele mese de ruletă ș i-a dat palma unul
altuia, apoi le-a dat palma celor care stăteau lângă ei. Am zâmbit. Trebuie să fie un
câș tig mare.
Evitând un grup de oameni de douăzeci ș i ceva de ani care se înghesuiau din lift,
am intrat ș i am apăsat butonul pentru ultimul etaj, unde se afla apartamentul lui
Nolen, dar uș ile au rămas deschise. Am apăsat butonul ca să le închid, dar nu s-au
miș cat.
Ce naiba se întâmpla?
O lumină a clipit pe panou ș i, în timp ce mă uitam mai atent, am gemut. Introduceț i
cardul. Ar fi trebuit să ghicesc că nu puteam avea acces la etajul lui fără aprobare.
M-am îndreptat spre recepț ie ș i am aș teptat să se elibereze un agent. Nu conta că
era trecut de miezul nopț ii. Hotelurile din Vegas erau aglomerate 24 de ore din 24.
După ce mi-am făcut semn să mă apropii, m-am apropiat de recepț ie.
„Salut, am venit să-l văd pe Nolen Kingcaid.”
Tânărul tresări, îndreptându-ș i coloana vertebrală. Poate că eram prima persoană
pe care o întâlnise care ceruse să-l vadă pe ș ef. Poate că nu era sigur de protocol.
Oricare ar fi fost motivele sale, nu scoase niciun cuvânt. Se uită în stânga ș i în dreapta,
disperarea lui fiind evidentă când îș i dădu seama că toț i ceilalț i agenț i de serviciu
erau ocupaț i să servească clienț ii.
„E în regulă”, am spus pe un ton pe care speram să-l liniș tească. „Mă cunoaș te.
Sunt partenera lui de afaceri. Sună-l pur ș i simplu.”
La fel de bine i-aș fi putut spune să apese pe buton ș i să înceapă un război nuclear.
Maxilarul i-a fost aproape dezechilibrat, ochii i s-au mărit de panică.
Ridică un deget. — Vă deranjează să aș teptaț i aici puț in, domniș oară?
„Sigur.” Mi-am bătut unghiile în tejghea în timp ce el dispărea printr-o uș ă marcată
„Doar pentru angajaț ii hotelului”. M-am uitat în jur în speranț a că îl voi zări pe Nolen
prin preajmă. N-am avut noroc.
„Domniș oară?”
M-am întors. Junior adusese ajutor. A făcut un pas înapoi, permiț ându-i membrului
superior al personalului să preia controlul.
„Cred că aț i dori să-l vedeț i pe domnul Kingcaid. Aveț i o programare?”
 Am ridicat o sprânceană. Având în vedere ora, întrebarea lui m-a surprins. Oare
Nolen îș i făcea adesea treaba în miez de noapte?
Oh .
El a crezut că sunt o prostituată?
Aș teaptă.
A folosit Nolen prostituate?
Creierul meu goneș te cu o viteză de milioane de kilometri pe oră în timp ce domnul
recepț ioner senior aș tepta cu răbdare un răspuns la o întrebare simplă.
„Nu. Dar nu contează. Sunt partenerul lui de afaceri.”
Chipul lui vorbea pentru el. În cazul acesta , scria, nu ar trebui să fie nevoie să mergi la
recepț ie ca să iei legătura cu el.
Ș i… nu am făcut-o.
Doamne, Marlowe. Ț i-ai pierdut naibii minț ile.
„Lasă-o baltă. Îl sun eu.” Am scotocit prin poș etă. Unde era nenorocitul meu de
telefon? Chiar ar trebui să-mi iau una din acele poș ete cu slot pentru mobil. Ah, am.
Am dat apelul. A ajuns la mesageria vocală. Grozav.
„Nu răspunde. Dar uite, iată-l, ca contact în telefonul meu.” Mi-am dus telefonul la
faț a bărbatului, conș tientă că păream dezechilibrată. Dar chiar trebuia să vorbesc cu
Nolen despre noaptea aceea. Faptul că evitasem această conversaț ie timp de zece ani
era irelevant; luasem decizia ș i trebuia să o fac acum. În seara asta. Înainte să-mi pierd
cumpătul.
„Îmi pare rău, domniș oară, dar avem o politică strictă. Dacă nu aveț i o
programare, mă tem că nu vă pot ajuta.”
— Bine, am replicat eu. Dar dacă îl vezi, spune-i că Marlowe Beck a trecut pe aici. Ai
înț eles?
„Desigur, domniș oară.”
Ar putea omul să acț ioneze mai e ceva arogant?
M-am rătăcit de la recepț ie ș i am început să traversez holul spre ieș ire. Nu
ajunsesem prea departe când o voce m-a strigat.
„Marlowe?”
M-am întors repede – ș i aproape mi-am înghiț it limba. Nolen s-a apropiat de mine,
purtând un tricou ud ș i pantaloni de trening gri care îi atârnau jos pe ș olduri.
Pantaloni de trening gri, nenorociț i.
Ș i, din câte se părea, îș i lăsase zonele inferioare să zboare libere.
Părț ile mele feminine s-au aprins, pulsând ș i tremurând. Dacă ar putea vorbi, mă
aș teptam să-mi strige în ureche: „E timpul să petrecem!”
Tipul îș i făcea bagajele – ș i chiar mai mult. Sper că nu e cultivator; altfel, am probleme.
Doamne Dumnezeule, la ce mă gândeam?
Mi s-a uscat gura. Mi-am lins buzele, dar când am încercat să înghit, gâtul meu a
decis să imite gura. Am făcut mai multe încercări, moment în care Nolen mă ajunsese
din urmă.
„Eș ti bine? Arăț i de parcă ai înghiț it o muscă.”
 Mi-am forț at saliva să coboare pe gât, dar a venit cu o miș care exagerată a capului,
care părea că i-aș fi indicat zona inghinală drept motiv pentru zăpăceala mea.
Adică... ăsta era motivul, dar Nolen nu avea nevoie să ș tie asta.
Se poate spune cu siguranț ă că nava a plecat.
Rânjetul îngâmfat al lui Nolen îl făcea pe domnul recepț ioner senior să pară un
amator.
„Ar trebui să vorbeș ti cu personalul de la recepț ie”, am spus. „Au refuzat să-ț i
spună că sunt aici.”
„E ca să-i împiedic pe numeroș ii mei urmăritori să ajungă la mine.”
Am dat ochii peste cap. „O, te rog. Am venit aici să purtăm o conversaț ie serioasă.”
Încă o navă care a navigat atâta timp cât poartă pantalonii aceia de trening.
„Despre ce?”
„Ar trebui să te schimbi înainte să prinzi frig.”
„Sunt nouăzeci de grade afară.”
„Ș i mult mai frig aici.”
A privit în jos, apoi ș i-a ridicat încet ochii răutăcioș i spre ai mei. „Parcă mă
descurc.”
„Ș tii ce? Las-o baltă. Nu pot vorbi cu tine în starea asta.”
Am făcut un singur pas. Mâna lui mi-a cuprins bicepsul brusc.
„Marlowe, opreș te-te.” Ș i-a lăsat mâna să cadă când m-am uitat urât la ea. „Mă voi
purta frumos. Promit. Ș i dacă vederea penisului meu scos din închisoare te ofensează
atât de tare, mă voi schimba.”
„Eș ti imposibil.” or „Eș ti imposibil.”
„Dar adorabil.” Ș i-a înclinat capul. „Haide, pisicuț o. Să mergem.”
Mi-am scrâș nit molarii. „Urăsc porecla asta.”
„Nu, nu-ț i place. Îl iubeș ti la nebunie. Îț i dansează ochii de fiecare dată când îl
folosesc.” Se întoarse pe călcâie ș i se îndreptă spre lifturi.
La naiba cu omul. Ș i fundul lui arăta grozav în trening.
Rămasă cu doar două opț iuni – să-l urmez sau să plec – am ales-o pe prima. A
apăsat pe o cartelă pe tastatură ș i a apăsat butonul pentru ultimul etaj. Uș ile s-au
închis, iar liftul a urcat lin. Nu a vorbit; nici eu. Oricât am încercat, nu-mi puteam opri
privirea să nu-i privească zona inghinală. De fiecare dată când o îndepărtam, se întorcea
brusc. Nolen îș i ț inea ochii îndreptaț i înainte, dar înclinarea în sus a buzelor sale –
aceleaș i buze pe care le devorasem cu câteva ore în urmă – mi-a dat de gol jocul.
Prins.
M-a condus în apartamentul lui, lăsându-mă să închid uș a. Apucându-ș i tricoul de
guler, ș i l-a tras peste cap, bucurându-mă de muș chii lui ondulaț i ai spatelui ș i de
pielea netedă ș i bronzată. Ș i-a strâns cămaș a în mână ș i a dispărut pe o altă uș ă.
„Simte-te ca acasă”, a strigat el. „Mă duc să fac un duș rapid.”
Sunetul apei curgătoare se filtra în sufragerie. În timp ce mă aș ezam, Nolen a
reapărut, cu abdomenul ș i deliciosul V expuse în vizor, o dâră de păr dispărând în
pantalonii de trening gri.
„Doar dacă nu vrei să mi te alături?” El a făcut cu ochiul.
 I-am oferit cel mai dulce zâmbet fals al meu, chiar dacă clitorisul meu a sărit în sus
ș i în jos la oferta nesolicitată, ț ipând: „Da!”
"Voi trece peste."
„Păcat.” Îș i trecu limba peste buza superioară. „Aș putea să încep ș i eu cu
orgasmele alea.”
„Nu am nevoie de tine pentru orgasme.”
Ochii i s-au luminat. Ș i-a încruciș at braț ele peste pieptul lat. „Spune-mi mai multe.
Sau, ș i mai bine, arată-mi.”
L-am privit urât. „Fă un duș , Nolen. Trebuie să vorbim.”
„Da, doamnă.” M-a salutat – putea oare bărbatul să fie mai enervant? – ș i a dispărut
în dormitorul lui, lăsându-ș i pantalonii de trening gri pe podea ș i arătându-mi mai
mult decât o clipă fundul său musculos.
Întoarceţi-vă .
Nu, nu.
Da, fac.
Argh!
M-am ridicat de pe canapea ș i m-am îndreptat spre ferestrele cu vedere spre Vegas
Strip. Nu e de mirare că acest oraș atrăgea milioane de vizitatori în fiecare an. Devenise
mult mai mult decât un loc de jocuri de noroc. În zilele noastre, era un loc de joacă
pentru adulț i, un oraș unde puteai lua masa în stil fastuos, puteai sta în cele mai
luxoase hoteluri, puteai vedea spectacole la fel de bune sau chiar mai bune decât cele de
pe Broadway. Se putea dansa până în zori. Orice îț i dorea inima.
Al meu îl dorea pe bărbatul de cealaltă parte a peretelui.
Am expirat adânc ș i m-am aș ezat. Curgerea apei s-a oprit ș i, în mai puț in de
două minute, a apărut Nolen îmbrăcat în blugi rupț i ș i un tricou negru. Purta mereu
costum. Faptul că l-am văzut într-o ț inută casual, nu o dată, ci de două ori, m-a
dezechilibrat. Puteam să mă descurc cu directorul executiv Nolen Kingcaid, mereu
elegant îmbrăcat, dar această versiune, cu părul lui ud ș i ciufulit, umbra lui de noapte
ș i hainele mai potrivite unui student, era mult mai dificilă.
„Ai gura căscată.” or „Ț i stă gura căscată.”
Am clipit. „Nu, nu este.”
„Nu acum. Dar a fost.”
Am expirat frustrat pe nas. „Nolen, te rog.”
S-a trântit pe canapea lângă mine, un zâmbet băieț esc dându-i aerul cuiva mult mai
tânăr decât treizeci ș i doi de ani.
„Trăiesc ca să-ț i fac pe plac, Marlowe. Spune-mi doar cum.”
„A tace ș i a mă lăsa să vorbesc ar putea fi un început.”
Ș i-a ciupit degetul arătător ș i degetul mare ș i le-a trecut peste buze, apoi a făcut cu
ochiul.
Mi-am încleș tat maxilarul. „Vreau să vorbesc despre noaptea aceea.”
„În ce seară? În seara asta? Te gândeș ti ș i la sărut? Pentru că trebuie să-ț i spun,
sărutul acela a fost demn de un premiu. Ar trebui să existe un Oscar pentru un astfel de
sărut.”
 „Nolen, pentru numele lui Dumnezeu! Vreau să vorbesc despre petrecerea ta de
absolvire.”
Rânjetul lui poznaș a dispărut mai repede decât contul unui jucător. S-a îndreptat în
ș ezut, trecându-ș i o mână peste părul ud.
„De ce acum?”
Mi-am muș cat buza, acordându-mi câteva secunde să-mi adun gândurile. „E
timpul.”
Privirea lui era un amestec de neîncredere, exasperare ș i regret. Cu siguranț ă
regret. Clătină din cap. „Nu, Marlowe. A fost acum mai bine de zece ani, nenorociț ii.
De ce? Acum?”
Mi-am ridicat mâinile în aer. „Nu ș tiu. E important?”
„De fapt, aș a este. Dar cred că putem amâna asta până după ce în sfârș it – în
sfârș it, al naibii – îmi spui ce se presupune că am făcut de te-a făcut să-mi smulgi inima
din piept ș i să o calci în picioare, apoi să pleci dracului ș i să te măriț i cu Alexander,
când ar fi trebuit să te măriț i cu mine! ”
Doamne, poziț ia lui de parte vătămată mă înfuria. Aș fi putut să-l lovesc cu un
pumn. Îmi promisesem că voi rămâne calmă indiferent de situaț ie, dar era o
promisiune stupidă. Obrajii îmi ardeau ca o fire vulcanică, alăturându-se furiei mele
mereu la suprafaț ă. Am sărit în picioare, degetul meu lovindu-l ca un ciocan
pneumatic.
„Ai tupeu. Ț i - am smuls inima? E o mare realizare, având în vedere că tu ai fost cel
care a înș elat.”
A pălit sub bronz. Clipind de mai multe ori în succesiune rapidă, a bâlbâit. „... D-...
ce?”
„Ai înș elat. Mi-ai spus să ne întâlnim în dormitorul tău, dar când am ajuns acolo
sus, erai deja cu testiculele într-o altă fată. Ăsta a fost momentul cel mai tare, Nolen? Să
ș tii că te-am văzut? Poate sperai la un sex în trei? Asta a fost tot?”
A sărit în picioare. „Ce fată nenorocită?”
„O, nu te preface prostuț . Ș tii exact despre ce vorbesc. Erai în camera aia ș i te
culcai cu o altă femeie.”
„Ăsta. N-am fost. Eu.” Fiecare cuvânt era rostit cu sforț a, rostit printre dinț i.
„Nu minț i. Au fost destule minciuni. Am auzit -o gemând numele tău. Am stat
acolo cu inima sfâș iată, în timp ce ea... ș i tu...” M-am întors, nesuferită să-l văd martor
la suferinț a mea.
„Marlowe.”
Palmele lui îmi cuprindeau braț ele, corpul lui fiind cald ș i primitor în spatele meu.
Fie că era ora târzie, fie schimbul de replici aprinse, fie că eram doar obosită, m-am
rezemat de el.
„N-am fost eu.” or „N-am fost eu.”
Blândeț ea vocii lui a rupt barajul. Am înghiț it în sec, încercând să mă ț in. Uram să
plâng. Detestam sentimentele care veneau odată cu lacrimile sărate. Dar am pierdut
bătălia. Umerii îmi tremurau, tristeț ea ș i furia reț inute pe care le purtasem atât de
mult timp izbucnind în aer. Mi-am îndesat pumnul în gură, îndesând emoț ia în
stomac.
„Marlowe.” Nolen m-a întors. Mi-am ț inut ochii în podea.
„Trebuia să fii tu. Am auzit-o rostindu-ț i numele.”
„Pentru a treia oară, n-am fost eu. Jur, pe viaț a mamei mele.” Mi-a ridicat bărbia
până când a trebuit să mă uit la el. Un nerv i-a pulsat în obraz. „De ce naiba nu ai vorbit
cu mine în noaptea aceea? Am fi putut lămuri asta în trei minute. Zece ani nenorociț i,
Marlowe. Un deceniu de timp pierdut. Ce te-a posedat?”
„Eu...” Un suspin mi-a izbucnit din gât. De data asta, l-am lăsat să curgă liber.
„La naiba. Eș ti alb ca o pânză.” M-a apucat de încheietură ș i m-a împins spre
canapea. „Ș ezi. Doamne, ce tremuri.” Ș i-a trecut dosul degetelor peste obrazul meu
scăldat de lacrimi. „Ai fost dragostea vieț ii mele, Marlowe. Eș ti dragostea vieț ii mele.
M-aș fi căsătorit cu tine în ziua în care am împlinit optsprezece ani, dar tu erai deja la
jumătatea facultăț ii din Boston, iar eu eram pe cale să merg la Stanford, iar tatăl meu
m-a sfătuit să nu ne leg până nu ne terminăm amândoi studiile. Petrecerea mea de
absolvire trebuia să fie începutul noii noastre vieț i. În schimb, a fost începutul unui
coș mar de zece ani.”
Mi-am dus mâinile la faț ă. Nu înț elegeam. O auzisem rostindu -i numele.
Nu mă minț ea. O adora pe mama lui. N-ar înjura niciodată pe viaț a ei dacă n-ar fi
fost sută la sută sincer.
Venisem aici, hotărâtă să-l confrunt, dar, sincer, eram îngrozită că faptul că l-aș fi
auzit confirmând că a înș elat, cuvintele care spuneau că fusesem atât de insignifiantă
pentru el, m-ar fi zdrobit într-un mod căruia nu i-aș fi supravieț uit.
Dar asta… nu mă pregătisem pentru asta.
Prost, prost, prost.
Naivitatea tinereț ii mele ș i nevoia mea nenorocită de a păstra rămăș iț ele inimii
mele zdrenț uite m-au împins pe un drum presărat cu distrugere, înș elăciune ș i
falsitate.
„Îmi pare rău”, am ș optit eu. „Îmi pare rău.” Nu m-am putut opri din scandat.
„Doamne, îmi pare rău.”
„Hei. Vino aici. Nu plânge. Nu mai suport.” M-a băgat în braț e ș i mi-a mângâiat
părul în timp ce mă prăbuș eam.
Zece ani. Cultivasem acest adevăr – adevărul meu – timp de zece ani blestemaț i,
lăsând noaptea aceea să se înroș ească, să devasteze ș i să distrugă.
Ș i în tot acest timp, fusese o minciună.

OceanofPDF.com
Capitol 21 de ani
OceanofPDF.com
 Nolen
Ceea ce cere universul, universul primeș te.

M ARLOWE SE UITA la mine cu dâre de lacrimi pe obraji. Mă ucidea să o văd plângând.

Din ziua în care o întâlnisem, când aveam ș ase ani, se comportase mereu dură, stăpână
pe sine, puternică. Nimic nu o putea atinge. De fapt, nu eram sigură că o văzusem
vreodată plângând. Nu aș a. Nu cu suspine chinuite care îi sfâș iau tot corpul.
I-am mângâiat părul ș i i-am ș optit cuvinte blânde, reconfortante, la ureche. O
cunoș team pe această femeie la fel de bine ca ș i ea însăș i. Se agăț ase de această
convingere timp de zece ani, iar realizarea că nu era adevărată ar fi rănit-o profund.
Adânc în măduva oaselor. S-ar fi învinovăț it că nu mi-a vorbit la momentul respectiv,
dar, chiar dacă am spus asta, cine nu făcuse prostii în tinereț e care, cu avantajul
maturităț ii ș i al retrospectivei, păreau absurde?
„Dacă nu ai fost tu, cine era tipul? Ș i de ce ț i-a spus femeia aceea numele?”
Am strâns-o mai tare în braț e. „Nu ș tiu.”
M-am întins spre măsuț a de cafea, am luat o cutie de ș erveț ele ș i i-am oferit una.
S-a ridicat, ș i-a suflat nasul ș i ș i-a ș ters ochii. Am aș teptat până a terminat,
smulgând ș erveț elul folosit de pe degete ș i aruncându-l într-un coș de gunoi de
lângă canapea. I-am dat încă una.
„Mi-ai fost dor de tine”, a ș optit ea, înclinându-ș i faț a spre a mea. „Mi-ai fost atât
de dor de tine. Vreau să ș tii că nu l-am iubit niciodată pe Alexander. Mi-am dat seama
de greș eala mea la câteva luni de la începutul căsniciei noastre, dar era prea târziu
până atunci. Îmi făcusem patul. Trebuia să stau întinsă în el.”
Presiunea mi se acumula în piept. Am uitat să respir. Mă durea inima, iar
amorț eala mi se răspândea prin membre. Atât de mult timp pierdut ș i pentru ce?
Noaptea aceea o frânsese atât de tare încât se mulț umise cu cineva cu care nu ar fi
trebuit niciodată să se căsătorească.
Deș i nu a fost vina mea, ar fi trebuit să o presez mai tare.
Ar fi trebuit să am încredere în relaț ia noastră.
Ar fi trebuit să ș tiu că se întâmplase ceva cu adevărat îngrozitor, suficient de rău cât
să o facă să mă respingă, să fugă într-un bar ș i să se căsătorească cu primul tip pe care
l-a întâlnit.
Am renunț at la ea, la noi, ș i asta era ceva ce nu mi-aș fi iertat niciodată. La fel cum
mă îndoiam că ș i ea s-ar fi iertat pentru că a fugit în loc să mă înfrunte ș i să înfrunte
ceea ce crezuse că făcusem. Poate că împreună ne-am fi vindecat unul pe altul.
„Îmi pare rău că am fost dur cu tine mai devreme, dar trebuie să te întreb, Marlowe.
De ce nu ai vorbit cu mine la petrecere? De ce te prefaci că nu însemn nimic pentru
tine?”
Ș i-a ridicat picioarele, strângându-ș i genunchii la piept. „Dacă ț i-aș fi spus ce am
văzut ș i ț i-aș fi arătat cât de mult m-ai rănit, atunci ai fi câș tigat.” Ș i-a ciupit
rădăcina nasului. „Doamne, sună atât de penibil. Ridicol. Singurul mod în care pot să o
descriu este... când crezi că ai fost păcălit, salvarea aparenț elor devine crucială pentru
autoconservare. Nu mă aș tept să înț elegi. Nu sunt sigură că înț eleg. Dar, de - a lungul
anilor, am devenit din ce în ce mai înrădăcinată în poziț ia mea ș i din ce în ce mai
puț in capabilă să vorbesc cu tine despre ce s-a întâmplat.”
„Ș i ce s-a schimbat? De ce în seara asta?”
„Nu sunt sigură.” Oftă ea. „Cred că m-am săturat să tot merg pe acelaș i drum vechi
ș i obosit, ș tii? Când te-am sărutat în maș ină, a fost atât de bine , ca ș i cum m-aș fi
întors acasă după ce am trăit singură în pustietate atât de mult timp. În sfârș it, mi-am
dat seama că, dacă nu voi limpezi lucrurile, efectele acelei nopț i vor continua să-mi
domine viaț a. Aveam nevoie de răspunsuri. Trebuia să ș tiu de ce .”
„Ș i acum ș tii.”
— Da, zise ea, frecându-ș i spaț iul dintre sprâncene. Sunt atât de supărată pe mine
însămi, Nolen. E vina mea în întregime.
„Hei.” I-am aruncat o ș uviț ă de păr peste umăr, vârful degetelor mi-a dansat pe
gâtul ei neted ca satinul. „Eram tineri, nerăbdători, nebuni de nerăbdare. Te-ai
confruntat cu ceea ce credeai a fi o trădare oribilă. Era întuneric. Ai auzit ce ai auzit. Pe
atunci, niciunul dintre noi nu avea instrumentele necesare pentru a discuta. Ai fugit. Te-
am lăsat să pleci. Amândoi avem o responsabilitate comună aici.”
„Doamne, ce harababură.” Ș i-a frecat ochii înroș iț i. „Tot timpul pierdut. Toată
nefericirea pe care am provocat-o. De toate dăț ile în care te-am tratat oribil, ca ș i cum
nu erai nimic mai mult decât băiatul meu.”
Am văzut o oportunitate de a destinde atmosfera ș i am profitat de ea.
„Dacă te interesează biciurile... putem vorbi despre asta.”
Gluma mea a avut efectul dorit. Ea a râs. „Nu te merit.”
„Întotdeauna am dat tot ce am putut, pisicuț o. Ș i nu am minț it când ț i-am spus
cât de tare mă enerva furia ta. Îmi plăceau sesiunile noastre regulate de sparring. Sper
să continue mulț i ani de acum încolo.”
S-a cuibărit mai aproape. „Mă întreb cine a fost în camera ta în noaptea aceea.”
„După tot acest timp, mă îndoiesc că vom ș ti vreodată. Au fost mulț i oameni la
petrecere în seara aceea.”
„Da, cred.” or „Da, cred.”
Mi-a apăsat o palmă pe piept. Căldura a radiat prin mine, iar membrele mele aveau
o senzaț ie de uș urinț ă, o senzaț ie de imponderabilitate. Am îmbrăț iș at-o ș i am
strâns-o aproape. Corpul meu zumzăia, plăcerea era o durere nesfârș ită, una după care
tânjeam. Aș da un rinichi să o iau pe Marlowe în braț e ș i să o duc în pat, dar noaptea
asta nu era noaptea potrivită. Amândouă ne clătinam, ne chinuiam să ne adaptăm la
această nouă realitate. Îmi doream ca prima noastră experienț ă să fie specială,
memorabilă, perfectă. Să-mi iau timp ș i să explorez fiecare centimetru al corpului ei. Să
o transformăm în ceva ce ne vom aminti amândouă peste patruzeci de ani.
În plus, trebuia să fiu la aeroport la ș ase dimineaț a ș i era deja trecut de ora două.
Patru ore nu erau nici pe departe suficiente pentru lucrurile pe care voiam să i le fac
acestei femei ș i să mi le facă ea mie.
 Buzele ei întredeschise erau o invitaț ie pe care nu o puteam refuza. Mi-am plecat
capul ș i am sărutat-o, uș or, o explorare a ceva preț ios ș i delicat. Nu puteam suporta
gândul de a o lăsa să plece. Mângâindu-i părul de pe faț ă, am privit-o pe femeia pe
care o cunoș team de douăzeci ș i ș ase de ani ș i, deș i irosisem atât de mult timp, nu
aveam de gând să mai pierd nicio secundă.
„Vino cu mine la Reno.”
„Reno?” Sprânceana i s-a încruntat.
„Da, îț i aminteș ti că ț i-am spus la cină? Trebuie să plec câteva zile. Vreau să fii cu
mine. Nu vreau să mai petrecem nicio secundă despărț iț i.”
„O, Nolen, nu pot.” Mi-a cuprins faț a. „Sunt prea multe de făcut la centru. Nu
vreau să dispar a doua zi după ce se deschide.”
Avea dreptate. Una validă. Totuș i, nu a împiedicat un râu de dezamăgire să curgă
prin mine.
„Nu, nu, ai dreptate.” M-am rostogolit într-o parte, contopindu-mi corpul cu al ei.
„O să încerc să o întrerup. Dacă n-ar fi nevoie să plec, n-aș face-o.”
Ș i-a pus palma plată pe pieptul meu. „Ce înseamnă câteva zile diferenț ă când
avem restul vieț ii împreună?”
Am privit-o, această femeie care îmi furase inima cu mult înainte să ș tiu ce
înseamnă dragostea adevărată ș i, făcând asta, îș i crease o înveliș ă de bărbat după ce
părăsise viaț a mea ș i ajunsese în braț ele altei persoane.
„Jason o să înnebunească.” Am râs. „Ș tii că micul nostru Cupidon îș i va asuma tot
meritul pentru asta.”
„Uf, ș tiu. E un ticălos.”
„Hai să-i spunem împreună. Când mă întorc din călătorie.”
„Sau... hai să nu.” Buzele ei s-au desfăcut într-un rânjet malefic. „Am putea să ne
distrăm puț in pe cheltuiala lui. Să o mai ț inem pentru noi o vreme ș i poate să ne mai
plângem unul de celălalt.”
„Uau. Eș ti nemilos.”
A râs din nou. „Merită asta pentru trucul ăla pe care l-a făcut cu terenul.”
„Totuș i, a funcț ionat.” I-am dat o ș uviț ă din părul ei după ureche. „Dacă nu ne-ar
fi forț at să lucrăm împreună, poate că nu ai fi luat decizia pe care ai luat-o în seara
asta.”
„Hai să facem un pact să nu-i spunem niciodată asta.”
Mi-a scos degetul mic, iar eu l-am înfăș urat pe al ei, chicotind. Dar, privind în ochii
ei arămii, am devenit serioasă. Cuprinzând-o în jurul feț ei cu ambele mâini, am
sărutat-o, lung ș i adânc.
„Te iubesc.” Faptul că am spus asta fără riscul ridiculizării sau respingerii mi-a făcut
sufletul să cânte. „Nu m-am oprit niciodată. Niciodată. Nici măcar când te-ai mutat la
New York ș i nu te-am mai văzut ani de zile. Chiar ș i când te-ai întors în viaț a mea ș i
mi-am dat seama că mă dispreț uiai mai mult ca niciodată. Chiar ș i atunci când fiecare
încercare pe care am făcut-o să-ț i recâș tig inima a eș uat în mod spectaculos,
îndepărtându-te ș i mai mult de mine. Nu am renunț at niciodată la speranț a că ne
vom găsi drumul înapoi unul către celălalt. Universul mi-a cerut asta.” Am zâmbit, dar,
în schimb, Marlowe părea afectat.
„Te-am rănit atât de rău. Nu mă voi ierta niciodată.”
„Liniș te.” Am sărutat-o pe creș tet, strânsoarea mea în jurul ei. „Amândouă am
avut un rol de jucat. Ar fi trebuit să te urmez, să te împing mai tare să-mi spui ce se
presupunea că făcusem. M-am gândit că îț i va lua câteva ore să te calmezi înainte să
mă cauț i să-ț i ceri scuze. A fost o greș eală.” Mi-am mângâiat uș or degetele peste
obrazul ei moale. „Asta e, Marlowe. Tu ș i cu mine. Pentru totdeauna.”
„Pentru totdeauna”, repetă ea, apropiindu-se mai mult.

Am ț inut-o în braț e până a adormit ș i am urmat-o în tărâmul viselor.

După patru dintre cele mai lungi zile din viaț a mea – ș i trei dintre cele mai singuratice
nopț i – avionul meu a aterizat pe aeroportul din Las Vegas cu câteva minute înainte de
ora ș ase, sâmbătă seara. Am coborât din avion ș i am traversat sala de sosiri VIP. Dar,
în loc să mă întâmpine ș oferul limuzinei, mă aș tepta o priveliș te mult mai frumoasă,
îmbrăcată într-o rochie neagră ca o a doua piele, cu părul coafat în valuri ș i aș ezat
peste umerii ei subț iri, odihnindu-se pe sânii ei vioi, a căror gustare, Doamne , îmi
dorea să fie plăcută.
În seara asta e noaptea.
„La naiba, mi-a fost dor de tine.” Mi-am strecurat ambele palme în jurul ceafei ei, am
înclinat-o după bunul meu plac ș i am devorat-o. Ș i-a strecurat mâinile pe sub sacoul
meu, plimbându-se pe spatele meu cu o grabă oglindită de a mea.
„Cum a fost călătoria?”, a întrebat ea când am ieș it amândouă la suprafaț ă să luăm
aer.
„Singură.” Mi-am pus un braț pe după umeri ș i am ieș it afară. „Data viitoare, vii
cu mine, fără certuri.”
A râs. „Asta sunt eu, Nolen. Întotdeauna vor fi certuri.” M-a condus la maș ina ei.
„Haide, am rezervat o masă pentru noi la Maurice . Mi-e foame.”
„Ș i eu”, am mormăit, sorbindu-i curbura fundului în timp ce se învârtea după
capotă spre partea ș oferului. „Dar nu pentru mâncare.”
„Am auzit asta. Nu te poț i aș tepta ca o femeie să se culce pe stomacul gol.”
Mi-a făcut cu ochiul ș i aproape am avut un orgasm chiar în mijlocul parcării VIP a
aeroportului din Las Vegas. M-am asigurat că Marlowe era aș ezată pe partea ș oferului
în maș ină, apoi m-am urcat pe partea pasagerului.
„Nu poț i spune lucruri de genul ăsta dacă te aș tepț i să mănânci la Maurice ”, am
spus, uitându-mă la umflătura evidentă din pantalonii mei. „Ei descurajează în mod
activ erecț iile vizibile.”
 A râs din nou. În copilărie, mă prefăcusem adesea pe prostul sau făcusem glume ca
să-l încurajez pe Marlowe să râdă. După toț i aceș ti ani, nimic nu se schimbase.
Când am ajuns la restaurant, douăzeci de minute mai târziu, i-am prins mâna în
timp ce ne îndreptam spre intrare. Oare va dispărea vreodată emoț ia de a putea face
asta? Mă îndoiam.
„I-ai spus ceva lui Jason despre noi?”, l-am întrebat după ce am pus comanda.
„Nimic. Nici lui Abi nu i-am spus.”
Asta m-a surprins. Chestia aia cu Jason pe care am avut-o. Discutasem despre asta.
Dar mă aș teptam să-i spună celei mai bune prietene a ei. Din câte am înț eles,
împărtăș eau totul.
"De ce nu?"
Ș i-a ciugulit colț ul buzei de jos, iar eu m-am gândit doar cât de mult îmi doream să
fac asta. Poate nu la Maurice , dar cu siguranț ă mai târziu.
„Am fost ocupat la centru. În majoritatea zilelor nici măcar nu am avut timp de
prânz, darămite de câteva momente să stau de vorbă la telefon. Ș i nu pare genul de
veste de dat prin SMS. Ș tii? Ș i mi se pare ș i puț in... neloial să-i spui lui Abi înaintea
lui Jason. Ș tiu că e cea mai bună prietenă a mea, dar el e fratele meu, iar tu eș ti cel mai
bun prieten al lui . Cred că ar trebui să fie primul care află.”
„E corect.” or „Corect.”
„Am făcut mai multe referiri la cât de idiot eș ti ș i cât de sfânt sunt că te suport. I-
am spus că ne întâlnim în seara asta ca să discutăm despre un posibil teren pe care l-ai
găsi în Reno ș i că, dacă ajung la închisoare pentru că te-am ucis, mă aș tept să plătească
cauț iunea.”
Am râs. „O să ne omoare pe amândoi.”
„Nu. O să fie prea ocupat să-ș i umfle pieptul ș i să-ș i asume tot meritul ca să stea
supărat mult timp. Îi vom spune mâine. Să-l lăsăm să se culce cu suferinț a lui.” S-a
uitat la mine de sub gene. „Seara asta e despre noi.”
M-a străbătut un fior văzând ce însemnau acele cuvinte. În seara asta. După atâta
timp. În sfârș it, Marlowe era al meu.
Ne-am jucat picioarele pe sub masă ș i am rememorat trecutul, evitând orice
menț iune a anilor irosiț i, privind doar spre viitor. În câteva ocazii, era cât pe ce să-i
povestesc despre casă, care mergea bine, dar m-am oprit în ultimul moment. Nu mai
trebuia să o folosesc ca pe o modalitate de a-i dovedi ce însemna pentru mine, dar o
mare dezvăluire odată ce era terminată i-ar fi arătat profunzimea iubirii mele.
Am plătit nota de plată, uitându-mă urât la Marlowe când a argumentat că ea
rezervase cina, aș a că ar trebui să plătească ea nota de plată. S-a retras mai repede decât
de obicei ș i, în timp ce ne instalam în maș ină, am observat un uș or tremur al
degetelor când a pornit motorul. I-am prins mâna înainte să plece, ducând-o la buzele
mele. I-am sărutat vârfurile fiecăruia dintre degete, ochii mei fiind aț intiț i asupra ei tot
timpul.
"Nervos?"
Ea dădu din cap. „M-am gândit la acest moment mult prea mult timp ș i, uneori,
ș tii, o mare acumulare de emoț ii se termină cu dezamăgire.”
 Am chicotit. „Vorbeș te în numele tău. Sunt un tip ascuns sub cearș afuri.”
M-a atins de braț cu dosul palmei. „Vorbesc serios.”
„Crede-mă, pisoi, ș i eu la fel.”
„Nu-mi mai spune «pisicuț ă»!”
„De ce aș face-o când e clar că îț i place?” Am înfăș urat o mână în jurul gâtului ei
ș i am sărutat-o pe furiș . Mare greș eală. În câteva secunde, dorinț a ș i-a croit drum
prin pieptul meu. Cumva, a ajuns pe partea mea de maș ină, cu coapsele de o parte ș i
de alta ale mele, cu sânii lipiț i de pieptul meu.
M-a lovit, miș cându-ș i ș oldurile de pula mea, împingându-mă prea aproape. Am
refuzat să orgasm în boxeri ca un adolescent care se bucură de prima sa pipăit. Aveam
treizeci ș i doi de ani, pentru numele lui Dumnezeu. Treizeci ș i trei peste ș apte zile. Ce
naiba s-a întâmplat cu savurarea ei, cu gustul meu delicios, cu venerarea ei ca pe regina
care era?
Mi-am schimbat poziț ia, împingând-o mai în spate, pe coapsele mele, dându-i
penisului meu pauza de care aveam nevoie ca să-mi controlez nenorocitul de libido. „La
naiba. Îmi pare rău. Eu... Hai să mergem. Trebuie să fiu în tine, dar nu aș a. Nu aici,
într-o maș ină, unde nu e suficient spaț iu să fac ce vreau să-ț i fac.”
„Ai dreptate. În plus, cineva s-ar putea să ne vadă.” S-a întors în partea ei de
maș ină, mângâindu-ș i părul cu mâinile.
„Ca să fiu clar, nu-mi pasă câtuș i de puț in cine ne vede. Ceea ce mă interesează
este să facem din asta o noapte pe care o vom ț ine minte amândoi tot restul vieț ii. Am
suficient timp să te fac pe tine pe cartier.”
„Ce romantic.” or „Ce romantic.”
„Ăsta sunt eu, pisoi.”
Mi-am odihnit mâna pe coapsa ei tot drumul spre hotel. În ciuda bravadei mele,
nervii mă cuprinseseră pe măsură ce ne apropiam. Poate că Marlowe a avut ideea
corectă. O fută rapidă ca să mă calmez, urmată de ore întregi de explorare.
Prea târziu acum. Valetul era pe drum. Slavă Domnului că nu insistase să parcheze
în parcarea publică. Am luat-o de mână ș i am condus-o spre un lift care aș tepta. Inima
îmi bătea furios, iar adrenalina îmi venea în minț i. Aș teptasem toată viaț a acest
moment. Trebuia să fie perfect.
Câț iva clienț i ni s-au alăturat. M-am mutat în spate ș i am cuprins-o pe Marlowe
cu braț ele, trăgând-o la piept, cu spatele la mine. I-am sărutat gâtul cu sărutări, i-am
ciugulit lobul urechii, mi-am frecat pula de fundul ei. În timp ce ultima persoană ieș ea
din lift la etajul treizeci ș i doi, am întors-o ș i am lipit-o de perete, sărutând-o ca ș i cum
acesta ar fi fost primul ș i ultimul sărut pe care l-am fi dat vreodată.
Liftul s-a deschis în holul penthouse-ului meu de la ultimul etaj al hotelului. Am
ieș it cu spatele, încă sărutând-o, incapabilă să mă desprind de buzele ei pline ș i de
formele ei feminine. Mă aprindea cu fiecare geamăt, fiecare respiraț ie stăvilită, fiecare
atingere. Noaptea asta avea să mă ruineze. Ș tiam asta.
A trebuit să mă opresc din sărut suficient de mult timp cât să-mi apăs degetul mare
pe panoul de lângă uș ă ș i să introduc codul. Luându-i mâna în a mea, am murmurat:
„Gata?”
 Ea a dat din cap. Am deschis uș a ș i…
"Surprinde!"
Luminile m-au orbit. Am clipit în timp ce stelele dansau în faț a ochilor mei.
Sufrageria mea era plină de baloane ș i bannere pe care scria „La mulț i ani”. Toată
familia s-a năpustit înainte, bătându-mă pe spate ș i strângându-mi mâna. Mi s-a
strâmbat falca – ș i penisul meu a plâns.
„E ziua mea abia săptămâna viitoare.”
„Asta e surpriza, idiotule”, a spus fratele meu Kadon. Celălalt frate al meu, Blaize, a
dat din cap cu înț elepciune, ca ș i cum întrebarea mea ar fi fost printre cele mai stupide
pe care le auzise vreodată.
M-am uitat înapoi la Marlowe. Ș tia ea despre asta? O singură privire la expresia
uluită de pe faț a ei mi-a spus că fusese la fel de mult în întuneric ca ș i mine. Am
observat camera plină de oameni. Toată lumea era acolo. Părinț ii mei ș i fraț ii mei.
Veriș orii mei Asher ș i Penn ș i partenerii lor respectivi. Ceilalț i veri ai mei, Aspen,
London ș i Roman. Mătuș ile ș i unchii mei. Ș i în spate, cu un zâmbet arătos, ochii
fixaț i asupra mâinilor mele ș i ale lui Marlowe, stătea Jason.
„Jocul s-a terminat”, i-am ș optit lui Marlowe, arătând cu bărbia în direcț ia lui
Jason. Am continuat prin a-i duce mâna la buze ș i a o săruta pe dos. Mi-am întors
privirea spre Jason ș i am ridicat din umeri. Zâmbetul lui s-a lărgit, iar ochii i-au
strălucit, bucuria lui fiind la egalitate cu cea a câș tigătorului la loterie pe care îl
văzusem intervievat la televizor săptămâna trecută.
Familia mea m-a smuls de lângă fata mea. Am încercat să fiu atent la ce spuneau,
mai ales că pe unele dintre ele nu le mai văzusem de ceva vreme. Cel puț in în carne ș i
oase. I-am văzut pe toț i la ș edinț a trimestrială a consiliului nostru de administraț ie
prin videoconferinț ă. În timp ce vorbeam cu fiecare dintre ele, mi-am dat seama că
lipsea un membru al familiei mele.
„Unde e Johannes?”, l-am întrebat pe Asher.
„Nu voia să o părăsească pe Ella, iar ea nu era încă prea încântată să se întoarcă la
Vegas.”
Deloc surprinzător, având în vedere că soț ul ei înstrăinat o răpise pe ea ș i pe fiica
ei ultima dată când fusese aici.
„E bine, totuș i?” După ce trecuse vărul meu, nu puteam fi mai fericită că găsise pe
cineva care îi înț elegea provocările specifice ș i îi oferea sprijinul de care avea nevoie
pentru a lăsa trecutul în urmă. Erau aproape la fel de potriviț i ca mine ș i Marlowe.
„E bine. Mai mult decât bine. Cred că mi-am recuperat fratele.”
„I-a luat doar ș ase ani.” Am rânjit.
Asher ș i-a îndreptat bărbia spre Marlowe, absorbit de conversaț ia cu fratele meu
Kadon. „Oameni în case de sticlă, Nolen. Ț i-au luat mai mult de zece.”
Mi-am ridicat mâinile de o parte ș i de alta a capului. „M-ai prins.”
Asher m-a bătut pe umăr. „Te aș teaptă o călătorie de neuitat. Nimic nu se compară
cu dragostea unei femei extraordinare ca să-l facă pe un bărbat să se simtă ca un rege.”
Privirea i s-a îndreptat spre soț ia lui, Kiana, care stătea de vorbă cu Penn ș i logodnica
lui, Gia.
 „Amin la aceasta.”
Propria mea privire a căutat-o pe Marlowe. Aproape ca ș i cum ar fi simț it că o
privesc, ochii ei s-au întâlnit cu ai mei. Un fior mi-a străbătut ș ira spinării. Nu aș a
plănuisem să merg în seara asta ș i, deș i îmi adoram familia ș i îmi plăcea că îș i luaseră
timp din vieț ile lor aglomerate pentru a zbura la Vegas ca să petreacă timp cu mine,
exista cineva mult mai important cu care tânjeam să petrec timp chiar acum.
M-ar ierta.
Am luat un pahar ș i l-am lovit uș or cu o lingură. În cameră s-a lăsat treptat tăcerea.
Am respirat adânc, sperând că Marlowe nu mă va ucide pentru asta.
„Băieț i... vă mulț umesc foarte mult că aț i venit. Habar n-aveam.” M-am uitat la
fratele meu, Kadon, apoi la Blaize. „Ș i dacă voi doi credeț i că asta înseamnă că nu
trebuie să-mi cumpăraț i un cadou scump, sunt aici să vă spun că nu e nevoie.”
Un hohot de râs a umplut camera.
„După toate acestea, aveam alte planuri pentru diseară.” Am pus paharul ș i lingura
pe măsuț a de cafea ș i am traversat camera pentru a mă opri în faț a lui Marlowe.
Luându-i ambele mâini în ale mele, i-am sărutat vârful degetelor, apoi m-am întors să
mă înfrunt din nou cu familia mea. „Ș i, oricât de mult vă iubesc pe toț i, o iubesc pe
această femeie de aici din toată inima. De aceea, aș vrea să vă rog, respectuos, să
duceț i petrecerea la parter, la unul dintre cluburile de noapte, ș i ne întâlnim mâine
dimineaț ă la micul dejun.”
Marlowe a gâfâit. Am luat-o în braț e ș i i-am mângâiat ș oldul cu degetul mare. Îmi
cunoș team familia ș i nu exista niciuna dintre ele care să se simtă cât de puț in ofensată
de cererea mea.
„L-ai auzit pe om!”, a strigat Gia. „Hai să-l lăsăm în pace să ia niș te.”
Au izbucnit mai multe hohote de râs, cel mai zgomotos fiind din partea lui Penn,
care a chicotit la izbucnirea nefiltrată a Giai. Mi-am înăbuș it un rânjet. Din câte ș tiam
despre Gia, nu avea nevoie de nicio încurajare.
Unul câte unul, familia mea a plecat. Jason a fost ultimul care a făcut miș care, dar în
loc să se îndrepte spre ieș ire, a venit agale spre noi. Arătând cu degetul spre fiecare
dintre noi pe rând, ș i-a încruntat sprâncenele. „Voi doi aveț i niș te explicaț ii de dat.”
L-a tras pe Marlowe în braț e, m-a bătut pe umăr ș i a plecat purtând cel mai larg
zâmbet pe care l-ar putea avea un frate.
Uș a s-a închis cu un clic ș i, în sfârș it, am rămas singuri.
„Nu-mi vine să cred că ai făcut asta.” Marlowe, cu buzele întredeschise, clătină din
cap. „Toț i ș tiu ce...” Ș i-a apăsat palmele pe faț ă. „ Nu iau micul dejun cu ei mâine
dimineaț ă. Poț i să te descurci singură cu jena asta.”
„Am luat act.” Mi-am îndoit genunchii ș i am ridicat-o, aruncând-o peste umăr. A
ț ipat, apoi a râs.
„Pune-mă jos!”
Am pălmuit-o la fund. „Sș ș t, femeie. Lasă-mă să-mi trăiesc fanteziile de om al
cavernelor măcar de data asta.” Am intrat în dormitor ș i am trântit-o pe pat, sărind pe
saltea după ea. Dar la vederea ei – cu părul răsfirat pe cearș afurile albe, rochia suflecată
până la jumătatea coapsei, ochii sclipind de nerăbdare – atmosfera glumeaț ă s-a
estompat, înlocuită de una de uimire.
„Am aș teptat atât de mult asta. Pe tine.” Mi-am plecat capul ș i am sărutat-o.
„Vreau ca seara asta să fie perfectă.”
„Nu vreau perfecț iune. Te vreau doar pe tine.”
Mi-a trecut vârful degetului peste pometul meu ș i peste buze. Limba mi-a ieș it ca
să o gust. Am încercuit vârful, apoi i-am tras degetul în gură. Cu greu puteam să cred.
În sfârș it, îmi aparț inea. Puteam s-o ating, să o gust ș i să-i strâng corpul lipit de al
meu.
Să o simt din interior.
M-am ridicat din pat ș i am întins mâna. „Ridică-te.”
M-a luat de mână. Am întors-o încet, întinzându-mă după fermoarul rochiei. L-am
desfăcut, câte un dinte pe rând, ș i, pe măsură ce pielea ei mătăsoasă mi se dezvăluia,
am sărutat-o fiecare centimetru. Rochia i-a căzut pe podea, iar sutele de vise pe care le
avusesem despre acest moment s-au spulberat. Visele nu se puteau compara cu
realitatea. Curba gâtului ei, panta umerilor ei. Talia ei îngustă ș i ș oldurile evazate.
Fundul perfect învelit în chiloț i de dantelă. Acele picioare lungi, lungi pe care, la un
moment dat în seara asta, le-aș fi prins în jurul taliei, sau mai bine zis, în jurul gâtului.
A tremurat ș i, pentru o secundă, am crezut că îi este frig, dar apoi am simț it
tremurul în vârful degetelor ei ș i mi-am dat seama că tremura. Am cuprins-o de
ș olduri ș i m-am lipit de ea, aruncându-i un ș ir de sărutări pe umeri. A încercat să se
întoarcă. Am strâns-o mai tare.
„Încă nu. Rămâi acolo pentru mine. Respiră. Lasă-te să simț i.”
A oftat mulț umită, corpul ei relaxându-se sub mâinile ș i gura mea.
„Asta e. Ce fată cuminte.”
S-a aranjat copios, cu capul atârna pe umărul meu. Cine ar fi crezut? Sub ghearele ei
ascuț ite, pisoiul meu avea un nod de laudă.
„Eș ti al naibii de superbă”, am ș optit. „Întoarce-te.”
S-a încordat din nou, cu bărbia înfiptă în piept în timp ce se întorcea cu faț a spre
mine. Marlowe cea încrezătoare ș i obraznică pe care o cunoscusem dintotdeauna nu
era nicăieri. În locul ei era o femeie care, bănuiesc, anticipase acest moment la fel de
mult ca ș i mine, iar acum, că sosise, aproape că îi era frică. Dacă nu ne-am fi întors
acasă la familia mea înghesuită în casa mea, atunci evenimentele s-ar fi desfăș urat
natural, de la sărutul din lift, continuând pe hol ș i direct în dormitor.
Din momentul în care ne-am revăzut, acum câteva zile, plănuisem să-mi iau timpul
necesar, să savurez fiecare clipă înainte de a face dragoste încet cu ea. Acum, aveam
îndoieli că aceasta era abordarea corectă.
„Ar fi trebuit să te las să mă urci în maș ină.” Am rânjit. „Gata cu cavalerismul.”
„Mă cunoș ti atât de bine.” A scos un sunet de frustrare ș i tot nu s-a uitat la mine.
„Nu ș tiu de ce sunt atât de nervoasă. Nu e ca ș i cum aș fi virgină.”
Mi-am reț inut o tresărire pe care nu aveam dreptul să o deț in. Din punct de vedere
evolutiv, masculul speciei nu ajunsese chiar atât de departe. Eram fericiț i să ne
semănăm roadele, în timp ce ne doream ca femeia cu care intenț ionam să ne căsătorim
să rămână pură.
„E din cauza anticipării, ca să nu mai vorbim de familia mea stupidă care a dat-o
peste cap pe toată lumea.” I-am împreunat degetele. „Închide ochii.”
A făcut aș a cum i-am cerut. Mi-am plimbat privirea peste corpul ei. Nu-mi venea să
cred că această femeie minunată era a mea. Pierdusem atât de mult timp din cauza
imaturităț ii, încăpăț ânării ș i orgoliului idiot, dar anii de dor se estompaseră. Tot ce
puteam vedea era un viitor lung ș i fericit care se întindea în faț a noastră.
Mi-am trecut vârful degetului peste umflătura sânului ei. Respiraț ia i s-a oprit, iar
ochii i-au clipit.
„Ț ineț i-le închise”, am ordonat.
I-am desfăcut sutienul, strecurându-i bretelele pe braț e. Ignorând impulsul de a-mi
îngropa capul între sânii ei, mi-am strecurat degetele mari în chiloț ii ei ș i i-am
rostogolit pe picioarele ei lungi. Ș i-a pus o mână pe umărul meu pentru a mă echilibra
în timp ce ieș ea din ele.
„Doamne, Marlowe. Există frumuseț e, ș i apoi eș ti tu.” Pieptul mi s-a strâns. Mi-
am coborât fruntea spre a ei. „Îț i promit că îmi voi petrece întreaga viaț ă adorându-te
ș i punând fericirea ta mai presus de a mea. Orice îț i doreș ti, este al tău. Orice îț i
doreș ti, îț i voi oferi.”
Ea ș i-a deschis ochii. Aceș tia străluceau. „Am fost atât de singură fără tine.”
Inima mi s-a frânt, s-a sfărâmat în mii de bucăț ele. Am îmbrăț iș at-o ș i am ț inut-o
strâns lipit de corp. Am stat acolo câteva minute lungi, ea complet goală, eu încă
purtând costumul ș i cravata de la cină.
„Sunt o adevărată încântare”, a murmurat ea, dând un pas înapoi ca să se
distanț eze câț iva centimetri între noi. „Am nevoie să faci ceva pentru mine.”
Te rog, nu lăsa să fie o amânare. Penisul meu n-ar mai suporta. „Orice.”
Cu excepț ia a ceea ce tocmai am crezut.
„Fute-mă. Repede. Nu-mi da timp să mă gândesc. Poț i să mă seduci mai târziu.
Acum, mi-e teamă că m-ai construit în mintea ta să fiu această... femeie perfectă ș i că
voi ajunge să fiu cea mai mare dezamăgire.”
Am clătinat din cap. „N-o să se întâmple niciodată. Dar dacă asta e ceea ce ai
nevoie...” Am rânjit. „Cine sunt eu să mă contrazic?”
M-am dezbrăcat în câteva secunde. Mi-am trecut mâna în jurul gâtului ei ș i am tras-
o spre mine, trântindu-mi gura peste a ei. Mi-am împins limba peste dinț ii ei,
devorând-o, fără să-i dau nici măcar o secundă de răgaz.
„Treci în pat”, am spus eu răguș it. „Desface picioarele.”
O emoț ie i-a înroș it pielea, iar ochii i-au dansat, frica anterioară dispărând nicăieri.
Mi-am fixat privirea asupra părului de pe picioarele ei.
„Deschide-ț i buzele pentru mine. Vreau să văd această păsărică drăguț ă.”
I s-a făcut pielea de găină. Ochii ei erau fixaț i asupra mea, somnoroș i de poftă.
Ohhh. Femeia mea perfectă nu numai că avea un flirt cu laude, dar îi plăcea ș i niș te
conversaț ii obscene în timpul preludiului. Acum că puteam să mă îndeplinesc.
 Am îngenuncheat între picioarele ei depărtate în timp ce ea se apleca. Pula mea
tresărea ș i se clătina, vârful deja plângând. Oricât de mult îmi strigau instinctele să mă
întind peste ea ș i să o trag în culise pentru victorie, nu era vorba despre mine. Era
vorba despre ea. Da, ceruse o fută rapidă, dar existau mai multe modalităț i decât „pulă
în vulvă” de a-i da ceea ce ceruse.
Ceea ce avea nevoie cu adevărat era să se relaxeze.
„Cât de udă pentru mine, pisicuț ă.” I-am miș cat clitorisul. Ș i-a arcuit spatele,
gemând. „Ț i-a plăcut?”
„Da.” A gâfâit când am făcut-o din nou. „Doamne, da.”
„Vrei limba mea acolo?”
Un alt geamăt lung ș i prelung i-a ieș it de pe buze. „Da.”
„Implor.” I-am frecat clitorisul cu miș cări circulare. „Spune-mi cât de disperată
eș ti.”
„Te rog, Nolen.” S-a zvârcolit când mi-am schimbat direcț ia. „Doamne, te rog!”
Am strecurat un deget în interiorul ei, miș cându-l încet, miș cându-l ș i atingându-i
peretele frontal al vulvei. Acum gâfâia, se zvârcolea, iar orgasmul îmi curgea pe mână.
„Atinge-te.” Mi-am retras degetul ș i i-am prins încheietura mâinii ca să-i arăt ce
voiam să spun. „Lasă-mă să văd cum te bucuri.”
Un alt geamăt i-a ieș it de pe buze. „Te vreau.”
„Ș i o să mă prinzi.” I-am apăsat două degete pe buze ș i le-am băgat uș or înăuntru.
„Gata, pisicuț ă.” Nu-mi puteam lua ochii de la vagina ei. „Doamne, ce sexy e.
Continuă, pur ș i simplu.” Mi-am aplecat capul ș i i-am supt clitorisul în gură. A atins
orgasmul cu un ț ipăt, ș oldurile i se zbăteau sălbatic, degetele i se miș cau în
continuare înăuntru. M-am ridicat în ș ezut, înlocuindu-mi buzele cu degetul mare,
menț inând presiunea asupra clitorisului ei în timp ce îș i ducea orgasmul până la
sfârș it.
Am iubit-o. Această femeie care îmi cucerise inima când aveam ș ase ani. În mod
nebunesc, periculos, complet.
Ș i-a ridicat braț ele deasupra capului ș i s-a întins, languroasă ș i satisfăcută. Mi-am
trecut mâna peste corpul ei, de la gât până la vulvă. Pielea ei părea aproape prea moale
pentru palma mea aspră, ca cea mai luxoasă mătase sau ca opulenț a petalelor de
trandafir. A o atingea era noua mea obsesie, un drog puternic creat doar pentru mine.
Am sărutat-o de-a lungul claviculei, de-a lungul gâtului, savurând parfumul ei.
Vanilie ș i caprifoi ș i mirosul de transpiraț ie curată pe corpul ei.
„Nolen?” Părea somnoroasă.
„Da, pisoi?”
Un zâmbet ironic i-a atins buzele. „Cred că va trebui să trăiesc cu porecla asta, nu-i
aș a?”
M-am cuibărit lângă ea, sărutându-i curba umărului. „Dacă chiar urăș ti asta, o să
mă gândesc la alta.”
„Nu urăsc asta.”
„Ș tiam ș i eu.” M-am aș ezat încălecat pe ea ș i m-am aplecat să-i prind gura. „Ce
vrei, pisoi?”
 "Tu."
A întins mâna între noi ș i mi-a înconjurat penisul. Fanteziasem despre acest
moment, dar realitatea mi-a tăiat respiraț ia. Strângându-mă ferm, mi-a mângâiat
penisul, de la rădăcină la vârf, oprindu-se doar pentru a îndepărta picătura de umezeală
de pe vârf cu vârful degetului mare.
Mi-am îndoit maxilarul, apropiindu-mă prea mult de linia de sosire. „Dacă continui
aș a, o să-ț i acoperi stomacul cu sperma mea.”
A clipit, cochetă ș i adorabilă. „Ar fi un lucru chiar atât de rău?”
„Da. Pentru prima noastră dată, vreau să intru în tine.”
Înclinându-ș i pelvisul, ș i-a înfăș urat picioarele în jurul taliei mele ș i ș i-a apăsat
călcâiele în fundul meu. „Atunci nu mai amâna ș i dă-mi imediat pula asta groasă ș i
delicioasă.”
Hristos.
Nu am fost singurul care a adus vorbe murdare.
„Tu eș ti cel care o ț ine în mână. Tu deț ii controlul.”
„Aș a sunt.” or „Aș a sunt.”
A strâns vârful, mi-a mai mângâiat ferm, apoi mi-a ghidat capul spre intrarea ei.
Natura a preluat controlul, iar eu am împins, suficient de tare cât să o ridic în pat
câț iva centimetri. S-a ț inut de ș olduri în timp ce o împingeam. Sudoarea îmi ș iroia
de pe frunte, aterizându-i pe umăr. Ș i-a trecut degetul mare peste ea ș i l-a lins.
„La dracu’, Marlowe.” Mi-am trecut limba peste buzele ei, sărutând-o, dar ferocia
corpurilor noastre care se loveau unul de celălalt făcea imposibilă conectarea. Mi-am
îngropat capul în gâtul ei, inhalând mirosul de parfum ș i transpiraț ie ș i mirosul
puternic al sexului.
Vintrele mă ardeau, coloana vertebrală mă furnica, sfârș itul venea prea repede, prea
tare. M-am prăbuș it, fizic ș i emoț ional, timpul oribil petrecut separat, culminând cu
cea mai grozavă experienț ă sexuală din viaț a mea. M-am prăbuș it peste ea ș i - la
naiba - oare plângeam?
Mi-am atins faț a cu vârful degetelor. Umed. Doamne, nu-mi aminteam când
plânsesem ultima dată. Marlowe mi-a cuprins obrajii, ș tergându-mi lacrimile.
„E mult, nu-i aș a?”
M-am ridicat, sprijinindu-mă pe antebraț e. „Am sperat ș i m-am rugat să te
recâș tig, dar au fost momente în care nu am fost sigur, ș tii? Rareori mi-am permis să
mă gândesc la asta.” Am făcut o grimasă. „Prea dureros.”
„Îmi pare rău că te-am făcut să aș tepț i. Îmi pare rău că am fost aș a idiot.”
M-am retras uș or din ea ș i m-am rostogolit într-o parte, întorcând-o cu faț a spre
mine. „Aș fi aș teptat o veș nicie.”
"Ș tiu."
Mi-a mângâiat faț a, trecându-ș i degetele mari peste fruntea mea, împletindu-ș i
degetele în părul meu ud. Am înț eles. Tânjeam ș i eu să o ating peste tot. Să mă
conectez la nivel fizic, ca să mă conving că era reală ș i că nu visam.
„Nu am folosit prezervativ.”
Mi-a zâmbit poznaș . „Vai de mine.”
 M-am sprijinit. „Ce se întâmplă dacă eș ti însărcinată?”
„Dacă sunt eu?” Ș i-a păstrat zâmbetul fix, dar întrebarea ei avea o urmă de
îngrijorare.
Am sărutat-o pe vârful nasului. „Primul dintre multe, sper.”
„Vrei să spui asta?”
„Marlowe, sunt îndrăgostită de tine. Tu eș ti tot ce am nevoie pentru mine.
Întotdeauna am visat să am copii cu tine.” I-am cuprins sânii, aplecându-mă să mă
desfătez cu sfârcurile ei. „Poate ar trebui să mergem din nou. Ș tii, să ne dublăm
ș ansele.”
Ea a chicotit.
Am lipit-o pe spate ș i m-am aș ezat între picioarele ei despărț ite. „O să iau asta
drept un da.”

OceanofPDF.com
Capitol 22
OceanofPDF.com
 Marlowe
Nu-i amuzant cât de repede se poate schimba viaț a într-o clipă?

D IMINEAȚ A ASTA A FOST o premieră pentru mine. M-am trezit cu cel mai larg zâmbet
pe faț ă. Era acolo, ferm la locul lui din momentul în care am deschis ochii. Ș i motivul
bucuriei mele se afla lângă mine, cearș aful strâns în jurul taliei lui, scoț ându-i în
evidenț ă pectoralii bronzaț i ș i tonifiaț i ș i patru dintre abdomenul său. M-am gândit
să ridic cearș aful ca să arunc o privire la cei doi rămaș i, ca să nu mai vorbim de V, de
traseul fericit, de corpul generos...
„Bună dimineaț a, pisicuț ă.” A împins cearș aful în jos, dezvăluind o erecț ie
impresionantă. Una chiar mai impresionantă decât cea de aseară. Probabil era din cauza
luminii naturale. „Serveș te-te.”
Căldura mi-a năvălit în obraji. „Sunt chiar atât de transparent?”
„Deloc. În afară de salivă ș i de felul în care te tot lingeai pe buze.”
„Nu salivez!”
„Eș ti cam puț in.” Mi-a trecut colț ul gurii cu degetul mare. „Gata. Am înț eles.”
„Eș ti un nesimț it.” Am dat cearș afurile la o parte, ajungând doar să pun picioarele
pe covorul gros înainte ca Nolen să-ș i pună braț ul în jurul taliei mele ș i să mă tragă
înapoi în pat.
„Unde crezi că te duci, pisoi?”
„Ăă, baia.”
„Nu.” M-a mângâiat pe gât ș i mi-a trecut dinț ii peste umăr. „Te ț in aici pentru
totdeauna.”
„Dar ce se întâmplă cu urinatul ș i alte nevoi fizice?”
A făcut un gest dispreț uitor. „Vom găsi o soluț ie.”
„Probabil că cel mai bine e să-ț i spun direct că ploile aurii nu sunt pe gustul meu.”
M-a întors ș i s-a întins peste mine, sprijinindu-ș i greutatea pe antebraț e. „Dar
amândoi ș tim că ai o tendinț ă spre laude.”
„Nu”, am minț it. O revelaț ie din noaptea precedentă pe care încă nu eram
pregătită să o recunosc.
„Da, aș a e. Fetiț a mea cea bună.”
Plăcerea mi-a umplut pieptul până la punctul în care s-a umflat, iar buzele mi-au
schiț at un zâmbet larg.
Nolen a râs. „Proba A.”
M-a sărutat pe buze ș i, chiar dacă niciunul dintre noi nu se spălase pe dinț i – lucru
pe care de obicei îl uram – mi-am înfăș urat braț ele în jurul gâtului lui ș i am adâncit
sărutul. Erecț ia lui mi-a atins abdomenul. Mi-am încolăcit picioarele în jurul taliei lui
ș i i-am apăsat fundul cu călcâiele. S-a strecurat înăuntru.
„Doamne”, a gemut el, miș cându-ș i ș oldurile aproape leneș . „Asta numesc eu o
dimineaț ă perfectă. Acum nu mai pleci niciodată.”
 Telefonul lui a sunat. S-a uitat la ecran ș i... o, Doamne! S-a întins ș i a răspuns,
punându-l pe difuzor.
Nici măcar nu a încetinit pasul.
„Da?”
„Hei, aproape sărbătoritul meu”, a spus o voce tărăgănată la difuzor. „Vii la micul
dejun sau ce?”
Era Kadon? Sau Blaize? Doamne, ce conta? Am încercat să-l împing pe Nolen de pe
mine. Mi-a aruncat cel mai rău rânjet pe care l-am văzut vreodată, mi-a lipit
încheieturile de pat ș i a continuat, mângâindu-ș i ș oldurile ca să-mi atingă clitorisul.
Am gâfâit.
„Dă-te jos de pe mine!”, am murmurat.
Mi-a ignorat rugămintea, frecându-se mai tare. Am gemut, clitorisul îmi pulsând.
„Vin ș i eu.” A rânjit văzându-ș i dublul înț eles. „Dă-mi câteva.”
„Ei bine, nu mai sta prea mult. Mi-a luat o veș nicie să-i conving pe nesimț iț ii
ăș tia să zboare până la Vegas. E mai rău decât să păstorez pisici. Nu-i voi mai distra
mult.”
„Promit că nu-mi va lua mult să vin.” Încă o lovitură bruscă. Încă un rânjet
răutăcios.
„Omule, te rog spune-mi că nu faci ce cred eu că faci.”
„Depinde ce crezi tu că fac.”
O pauză, apoi. „Doamne! Marlowe, ascultă-mi sfatul ș i lasă-l baltă pe tipul ăsta. E
un idiot.”
M-am chinuit să-mi eliberez încheieturile, miș cându-mi ș oldurile. „Eș ti mort.” Am
tras aer printre dinț i ș i am ș uierat spre el. „Mort.”
Nolen a râs. „Pe curând, frate.” A încheiat apelul. „Acum, unde eram?”
„Nu-mi vine să cred că ai făcut asta.”
„Dovada că nu doar femeile pot face mai multe lucruri simultan.”
„Doamne, Nolen. Ca ș i cum noaptea trecută n-ar fi fost destul de jenantă.”
„Pisicuț o, calmează-te. Oamenii îndrăgostiț i fac sex. Mult sex. Nu e de mirare că s-
ar putea să fim în mijlocul unei partide erotice atât de devreme. Kadon n-ar fi trebuit să
mă sune.” Mi-a lăsat sărutări de la gât la sân, luându-mi sfârcul între dinț i.
Doamne... atât de bine.
Nu.
Nu-l lăsa să te distragă!
„Oamenii nu fac sex în timp ce familia lor ascultă!”
„Hmm. Laudă fetiș ismul, dar nu voyeurismul.” El a dat din cap. „Am observat.”
„Jur pe Dumnezeu, Nolen, că voi…”
Ș i-a schimbat poziț ia, iar eu mi-am pierdut capacitatea de a vorbi. Mi-am înclinat
pelvisul, căutând cu nesaț mai mult, toate gândurile de a-i tăia penisul ș i de a-l da
păsărilor spulberându-se în urma plăcerii arzătoare.
„La naiba, pisicuț o, continuă să mă strângi aș a. Nu te opri, dracului.”
M-a luat în braț e, sărutul lui fiind aproape brutal. Dinț ii ni s-au ciocnit, iar eu am
simț it gustul sângelui pe limbă, dar nu-mi păsa. Singurul lucru care conta era că el
continua. Mâinile mele l-au mângâiat, atingându-l, cuprinzându-l, mângâind fiecare
centimetru pe care îl puteam atinge. Gemete ș i rugăminț i confuze îmi ieș eau de pe
buze, purtate de gâfâieli de încântare.
„Nolen, Doamne, sunt… la naiba.”
Orgasmul meu a atins punctul culminant, dar în loc să mă trimită în viteză pe
cealaltă parte a Dealului Hedonismului, a plutit pe prăpastie, doar pentru o secundă
sau două, dar în acea frântură de timp, am experimentat... raiul.
Nolen a gemut. L-am apucat de faț ă ș i l-am sărutat, înghiț indu-i gâfâiturile de
extaz. Nu mă puteam apropia suficient, oricât de intimi am fi fost. Mă înfometasem mai
bine de zece ani, iar acum...
M-am îndopat.
S-a prăbuș it peste mine. Atât de greu, dar nu mi-a păsat. L-am ț inut aproape,
corpurile noastre transpirate răcindu-se în timp ce ne trăgeam respiraț ia.
„Asta a fost…”
Nolen s-a ridicat de pe mine, o ș uviț ă de păr umed căzându-i pe frunte, dându-i
un farmec inocent care contrazicea cei aproape treizeci ș i trei de ani ai săi. Îmi amintea
de băiatul de care mă îndrăgostisem în adolescenț ă, dar bărbatul care devenise era
mult mai mult decât acele vise fanteziste despre o tânără fată care se îndrepta spre
feminitate.
„Uluitor”, a terminat el pentru mine.
„Nu sunt sigur că există un cuvânt pentru asta.”
„Deci sunt iertat?”
„Ai parte de o graț iere temporară de la răzbunare, aș a că nu te aroga prea tare.”
Râzând, s-a rostogolit de pe mine ș i s-a prăbuș it pe spate. „Am notat.” Ș i-a
încleș tat braț ele la ceafă. „Pot să-ț i spun ceva?”
M-am întors pe o parte ș i mi-am băgat mâinile sub pernă. „Întotdeauna.”
Ș i-a întors capul să se uite la mine. „M-ai făcut cel mai fericit om în viaț ă.”
Pieptul mi s-a strâns, iar terminaț iile nervoase mi s-au furnicat sub suprafaț a pielii.
„Te iubesc.”

"Te iubesc mai mult."

„Nu plec.” M-am smuls din strânsoarea lui ș i mi-am încruciș at braț ele.
— Marlowe, haide. Oftatul lui avea o tentă de exasperare. Nu le pasă.
„ Îmi pasă. Toată lumea va ș ti ce făceam când a sunat Kadon.”
„Doamne Dumnezeule.” El clătină din cap. „Ce se întâmplă dacă eș ti însărcinată ?
Ai de gând să încerci să o prezinț i drept o concepț ie imaculată?”
 Doamne. Da. Aproape că uitasem de conversaț ia noastră despre sex neprotejat ș i
sarcină. Mi-am atins stomacul. Ce-ar fi fost dacă am fi avut un copil aseară? Sau în
această dimineaț ă? Eram pregătită să o împărtăș esc pe Nolen când abia ne-am reunit?
A fost o miș care inteligentă aducerea unui copil în relaț ia noastră în plină dezvoltare?
Deja, s-ar putea să fie prea târziu.
„Nu prea are rostul.” or „Nu e vorba despre asta.”
„ Exact asta e ideea.” or „ Exact asta e ideea.”
Am scos un sunet de frustrare. „Speram cumva ca împăcarea noastră să te facă mai
puț in enervant.”
A chicotit. Mi-a cuprins talia cu ambele braț e ș i m-a tras aproape de corpul lui.
„Doamne, te iubesc la naiba, femeie. Acum pune-ț i pantofii în picioare, ia-ț i poș eta ș i
hai să mergem.”
„Ț inuta asta nu e potrivită pentru micul dejun.” Am făcut un semn spre rochia
neagră mulată pe care o purtasem aseară la cină. „Sunt prea bătrână ca să mai fac
plimbarea ruș inii.”
A închis ochii ș i a clătinat din cap, ridicându-ș i umerii într-o uș oară ridicare. O.
Cedase. Gândul acesta m-a dezamăgit într-un mod ciudat. Aș fi vrut să lupte mai cu
spor.
Doamne ! Nu e de mirare că bărbaț ilor le era greu să înț eleagă femeile. Eram o rasă
dihotomică. Nu că i-aș recunoaș te vreodată asta lui sau oricărui alt tip, de altfel.
Surorile erau unite.
„Bună, Angela. Sunt Nolen Kingcaid.”
Am clipit, vocea lui Nolen smulgându-mă din minte ș i readucându-mă în realitate.
„Sunt bine, mulț umesc. Ascultă, am nevoie de o favoare. Poț i să-mi aduci în
apartament o selecț ie de haine pentru femei?” M-a privit din cap până în picioare.
„Mărimea opt. Ah, ș i pantofi. Orice se potriveș te cu ț inutele.”
M-am uitat la el cu gura căscată. Ce naiba credea că face?
„Minunat. Mulț umesc. Poț i folosi codul 8-2-7-5-4 pentru lift.” A închis telefonul
fix. „Gata. Problemă rezolvată. Va fi aici în cinci minute.”
„Tu… Eu… Tu eș ti…”
„Un geniu. Ș tiu.”
„Nolen!” am strigat. „E complet nepotrivit.”
„Ce e nepotrivit la asta? Nu voiai să porț i asta.” A arătat spre mine. „Ș i la parter
există o selecț ie de magazine de haine de firmă.”
Mi-au căzut falca, cuvintele mă lipseau.
„A, acum înț eleg ce vrei să spui.” A dat din cap în sus. „Ț i-am stricat scuza de a nu
lua micul dejun cu familia mea.” Ș i-a strâmbat buzele. „Păcat, pisoi. Tu arunci mingile,
iar eu le voi da afară.”
Oricât de mult mi-ar fi plăcut să-l lovesc, trebuia să-i admir ingeniozitatea. Am fiert
de furie. A rânjit. M-am uitat urât. S-a apropiat cu paș i mari, m-a aplecat pe spate ca ș i
cum am fi dansat valsul ș i m-a sărutat apăsat pe buze.
O bătaie în uș ă ne-a întrerupt. M-a îndreptat, m-a sărutat pe vârful nasului, a
murmurat: „Te iubesc, pisicuț ă”, ș i s-a dus să deschidă uș a. Angela – am presupus că
era ea – a intrat, trăgând după ea un balustradă plină cu rochii, fuste ș i pantaloni,
împreună cu o gamă întreagă de bluze ș i cămăș i.
De obicei, dacă mă trezeam depăș it într-un mod atât de spectaculos, fierbeam de
furie zile întregi. Dar Nolen... ugh! Bărbatul mă vrăjise. Am zâmbit chiar ș i eu,
clătinând din cap exasperată.
„Mulț umesc, Angela.” Nolen făcu un semn spre uș ă. „Le luăm noi de aici. Ce nu
folosim, voi returna.”
„Desigur, domnule Kingcaid. Vă rog să mă anunț aț i dacă mai aveț i nevoie de
ceva. Sunt la dispoziț ia dumneavoastră.” A făcut această mică plecăciune ca ș i cum ar
fi fost primită de o familie regală. Pe de altă parte, pentru ea, Nolen era probabil cel mai
apropiat lucru de regalitate. Asta nu m-a împiedicat să mă prefac că tuș esc ca să-mi
ascund un chicotit.
Nolen a condus-o afară. Imediat ce a închis uș a, râsul pe care mă străduisem din
greu să-l reprim mi-a scăpat. Am copiat plecăciunea Angelei.
„Ș i eu sunt la dispoziț ia dumneavoastră, domnule Kingcaid.”
Nolen m-a futut în ochi, din cap până în picioare, ș i ș i-a trecut limba pe sub dinț ii
de sus. „Ai dreptate! Îmi pot imagina o mulț ime de moduri în care să mă faci să
mănânci, dar acum mergem la micul dejun. Aș a că nu mai amâna, du-te în dormitor ș i
schimbă-te în orice crezi că se potriveș te.”
„Sau?”, am tachinat-o.
„O, pisicuț o. Oricât de tentantă eș ti, n-o să meargă.” A târât ș ina cu haine în
dormitor. „Schimbă-te. Acum.”
Pielea m-a furnicat ș i un fior mic mi-a trecut pe ș ira spinării. Poate că aveam ș i o
fetiș că de supunere, precum ș i una de laudă. Ș i una de vorbe murdare. Atât de multe
fetiș uri pe care nu le ș tiam se ascundeau sub suprafaț ă.
Ș tiam un lucru, totuș i: demonstraț ia de forț ă a lui Nolen mă excita.
Termină, Beck. Să împărtăș eș ti astfel de gânduri nu ar face decât să-i umfle ș i mai
mult ego-ul.
Cinci minute mai târziu, îmbrăcată corespunzător într-o fustă evazată bleumarin,
discretă, ș i o jachetă mulată pe care le-am asortat cu o bluză de mătase crem ș i pantofi
cu toc mic – părea potrivit – m-am alăturat din nou lui Nolen în sufrageria
apartamentului său penthouse.
„Gata?” a întrebat el.
"Nu."
"Excelent."
M-a luat de mână. Probabil ca să mă împiedice să evadez. Un om deș tept.
După cum s-a dovedit, micul dejun a fost destul de distractiv. Nu-i mai văzusem pe
familia lui Nolen de ani de zile ș i au fost la fel de încântători pe cât îmi aminteam. Tatăl
lui ne-a delectat cu poveș ti de mult uitate despre tinereț ea noastră, iar pe mama lui s-a
uitat la noi doi ș i a zâmbit.
Le spusese Nolen motivul înstrăinării noastre de un deceniu aseară? Speram că nu.
Nu am ieș it prea bine. În momentul în care aveam puț in timp pentru mine, ș tiam că
aveam să mă gândesc la prostia ș i încăpăț ânarea mea până când mă înnebuneau.
Logica îmi spunea că „dacă” ar fi fost o risipă inutilă de energie. Dar nu ascultam
întotdeauna de logică.
„Ar trebui să mergem să-l vedem pe Jason”, mi-a murmurat Nolen la ureche în timp
ce chelneriț a ne strângea farfuriile de la micul dejun.
„Ugh. Chiar trebuie?”
A chicotit. „Scoate plasturele, pisoi. E cea mai uș oară cale.”
Despărț irile au durat douăzeci de minute. Cea mai mare parte a familiei lui Nolen
pleca astăzi, vizita lor fiind una zburătoare. Ceea ce m-a făcut să mă simt ș i mai rău că
îș i întrerupsese petrecerea aseară. Fraț ii lui rămâneau însă câteva zile. Kadon venise
din Franț a. Locuia în Saint Tropez ș i conducea afacerea cu cluburi de plajă. Blaize
venise din Miami, unde conducea afacerea cu nave de croazieră Kingcaid. Am avut
impresia că cei trei nu se prea văzuseră de ceva vreme, iar cei doi fraț i mai mici voiau
să profite de această ocazie să petreacă timp cu fratele lor mai mare.
— Mă bucur să te revăd, Marlowe. Kadon s-a aplecat să mă sărute pe obraz.
Sfinț enia ta e prin poș tă.
Mi-am încruntat sprâncenele. „Sfinț enie?”
— Da, zise el, arătând cu bărbia spre Nolen, absorbit de conversaț ia cu tatăl său.
Pentru că l-ai suportat pe idiotul ăla.
„Am auzit asta”, a strigat Nolen, făcându-ș i o mică replică ș i primind o palmă
peste cap de la mama lui pentru că se chinuia. „Au!” Ș i-a frecat urechea. „E un
nemernic, iar eu primesc palme. Cum funcț ionează asta?”
„Privilegiile fratelui mai mic”, a spus Kadon.
A urmat o altă rundă de îmbrăț iș ări înainte să scăpăm în sfârș it. Maș ina mea era
deja la intrare. Nolen probabil a aranjat să fie adusă din parcarea cu valet, deș i
Dumnezeu ș tie când. Încă o dovadă a puterilor sale magice.
„Vezi? N-a fost chiar aș a rău.” Ș i-a pus centura de siguranț ă. „Ț i-am spus că o să
fie bine.”
I-am zâmbit uș or. „Uitasem cât de minunată e familia ta. A trecut mult timp.”
„Mama e încântată că suntem din nou împreună. Aproape că renunț ase la ideea de
a avea parte de o viaț ă fericită.”
A ascuns o străfulgerare de durere cu unul dintre zâmbetele lui poznaș e. Nu
suficient de repede, totuș i. Era încă o amintire a cât de mult îl rănisem pe două planuri.
În primul rând, pentru că nu i-am vorbit ș i, în al doilea rând, pentru că am crezut că ne
apreciază atât de mult încât se va culca cu altcineva exact când ne va veni în sfârș it
vremea.
M-aș revanș a faț ă de el. Cumva.
Am negociat traficul nebun ș i omniprezent de pe Strip, virând la prima ocazie ș i
strecurându-mă prin zonele mai puț in turistice. Drumul s-a deschis ș i, la scurt timp
după aceea, am intrat pe aleea casei lui Jason. Abia pusesem piciorul din maș ină când
fratele meu a apărut la uș a din faț ă, cu braț ele încruciș ate, piciorul bătând pe treaptă
ș i cu o aroganț ă care m-a făcut să gem.
„Nici măcar să nu o faci”, am strigat, arătând cu degetul spre el.
 „Cine, eu?” A arătat spre sine, apoi a râs. „Surioară, o să profit la maximum de asta.
Am aș teptat mai bine de zece ani, nenorociț ii, ocazia.” S-a întors pe călcâie ș i a intrat
în casă.
„Omoară-mă acum”, am mormăit.
Nolen mi-a pus un braț în jurul taliei. „Dă-i jumătate de kilogram de carne. Odată
ce ș i-o scoate din corp, asta e tot.”
„Serios?” Am ridicat din sprâncene. „Îl cunoș ti măcar puț in?”
A chicotit. „Haide, pisoi. Dacă se dă prea tare, poț i oricând să-i arăț i ghearele.”
Jason zăcea întins pe scaunul de lângă fereastră, cu bucuria întipărită pe faț ă. „M-
am gândit să vă las canapeaua vouă, îndrăgostiț ilor.”
Am dat ochii peste cap. „Trebuie să lucrez azi. Dă-i drumul, domnule
Sanctimonios.”
„E duminică.”
„Ș i? Tu lucrezi duminica. Nolen lucrează duminica. Suntem în secolul XXI.
Lucrurile nu se opresc în weekend.”
„Nici măcar pentru noii iubiț i?” El a făcut cu ochiul.
Mi-am băgat degetele în gât. „Ugh. Opreș te-te.”
„Bine, bine. Strică-mi toată distracț ia. Răspunde-mi doar la asta. Ce s-a schimbat? În
ultimele zile, n-ai făcut altceva decât să te plângi de el, chiar mai mult decât de obicei.”
Mi-am înăbuș it un rânjet. Nolen nu a avut chiar atât de mult succes.
— O, grozav, zise Jason, ridicând mâinile în aer. M-ai păcălit. Cât timp?
„Câteva zile, atât. A fost distractiv cât a durat.”
Jason ș i-a mijit ochii. „Felicitări. Următorul loc de muncă, Broadway. Deci…” Făcu
un semn cu mâna. „Vărsă.”
Am păstrat detaliile sumar. Ca ș i cum i-aș fi povestit fratelui meu toate faptele
intime. În afară de tachinele la care mă aș teptam, era sincer extaziat că cel mai bun
prieten al lui ș i sora lui îș i scoseseră în sfârș it capetele din fund ș i cedaseră
inevitabilului.
„ Acum , ai să-mi spui ce a făcut Nolen de te-a enervat atât de tare încât te-ai
căsătorit cu nenorocitul ăla de Alexander?”
Nolen s-a aș ezat în faț ă, iar mâna lui s-a aș ezat pe genunchiul meu. Nu a trebuit
să mă uit la el ca să simt că ș tia că mă învinovăț eam.
„Am crezut că s-a culcat cu altcineva în noaptea petrecerii de absolvire.”
Lui Jason i-a căzut falca. „El?” A arătat spre cel mai bun prieten al său. „Crezi că s-a
culcat cu altcineva? Eș ti nebun? Tipul ăla a trăit pentru tine. Chiar ș i în timpul
facultăț ii, nu vorbea decât despre tine. De ce naiba ș i-ar risca un viitor mult dorit
pentru o tură rapidă cu o tipă?”
„Ș tiu. A fost o prostie.” Mi-am băgat bărbia în piept, cu remuș cări ș i tristeț e
apăsându-mi greu umerii.
„Totuș i, ce te-a făcut să crezi asta?”
„L-am văzut. Sau ce credeam că e el. Era întuneric ș i nu puteam vedea bine.” Mi-am
muș cat buza. „Nolen m-a invitat să ne întâlnim cu el în dormitorul lui ca… ș tii tu.”
Am miș cat încheietura mâinii. „În fine, când am ajuns acolo, camera era deja ocupată.
Crezând că întrerupsem un alt cuplu, m-am dat înapoi. Atunci am auzit-o pe femeie
spunând numele lui Nolen.”
Privirea lui Jason a oscilat între mine ș i Nolen. Sprâncenele i s-au încruntat ș i ș i-a
frecat fruntea.
„Stai puț in. Asta s-a întâmplat la petrecerea lui de absolvire, ai spus? Cea de la casa
părinț ilor lui din Seattle?”
„Omule, am avut o singură petrecere de absolvire.” Nolen a chicotit.
„Da, ș tiu. Îmi pare rău.” Privirea lui s-a întors spre mine. „Vorbeș ti despre noaptea
în care l-ai întâlnit pe Alexander?”
"Da."
„Fută-mă.” Îș i lăsă capul între umeri ș i îș i sprijini antebraț ele de coapse. „N-a fost
Nolen.”
„Spune-mi ceva ce nu ș tiu”, a spus Nolen.
„Nu, adică…” S-a îndreptat, ochii lui fixându-i în ai mei. Nu-l văzusem niciodată, în
toț i cei treizeci ș i doi de ani ai lui, pe fratele meu arătând atât de serios. Jason era un
glumeț . Nu vorbea serios.
„Ce?”, am întrebat eu insistent.
„Eu eram. În dormitorul lui Nolen, eu eram.”
„Tu?” Mi-am înăbuș it gândul că îl văzusem pe fratele meu făcând sex. Nu era
nevoie să mă mai gândesc la asta nici măcar o secundă. „Nu înț eleg.”
„Doamne!” Ș i-a frecat din nou fruntea, privind în depărtare. „Mă întrebam de ce i-a
spus numele, dar, până la urmă, făceam sex. Nu-mi păsa deloc dacă striga numele
echipei de fotbal Seahawks, atâta timp cât eu eram cel care îmi uda pula.”
„Stai... deci fata asta, chiar a rostit numele lui Nolen? Nu mi-am imaginat asta în
toț i aceș ti ani?”
"Nu."
„Dar… cine era ea?”
„Abi.”
Am clipit repede. Abi? Fratele meu ș i Abi. Cea mai bună prietenă a mea se culcase
cu fratele meu ș i nu-mi spusese.
Nu, mai rău decât atât.
A fost mult mai rău decât atât.
„M-a implorat să nu-ț i spun. A spus că nu ț i-ar plăcea ideea să ne culcăm. Nu
conta pentru mine. Nu plănuisem să mă căsătoresc cu fata. Niciunul dintre noi n-a mai
pomenit vreodată de asta.”
Cuvintele lui s-au estompat într-un lung ș ir de conș tiinț ă, în timp ce profunzimea
trădării m-a cuprins.
Nu trădarea lui Nolen, aș a cum presupusesem timp de mai bine de un deceniu.
A lui Abi.
„Ș tia”, am ș optit. „Ș tia că trebuia să mă întâlnesc cu Nolen în noaptea aceea. În
camera lui. Ș i ea... ea te-a dus acolo. Ea... o, Doamne.” Greaț a mi s-a năpustit asupra
stomacului, iar saliva mi-a inundat gura.
 „Marlowe?” Nolen ș i-a trecut vârful degetelor în sus ș i în jos pe braț ul meu. „Ce
este?”
Mi-am împreunat mâinile ș i le-am dus la buze ca ș i cum m-aș fi rugat. Am clătinat
din cap. „Îmi amintesc că am coborât scările împleticindu-mă ș i o căutam peste tot pe
Abi. Nu am putut să o găsesc. Când am găsit-o în cele din urmă, mi-a spus că avea grijă
de o fată care vomitase în curtea din spate. I-am povestit ce văzusem ș i ea... ș i ea...”
Sângele îmi bubuia în urechi, gâtul îmi era uscat, gura la fel.
„Ea a plănuit asta”, am ș optit. „Nici nu pot să-mi dau seama care sunt motivele ei,
dar sunt sigură de asta. Voia să ne împiedice să ne întâlnim.”
„De ce?” Sprâncenele lui Nolen s-au înclinat. „Cu siguranț ă, singurul motiv pentru
care ar vrea să ne facă probleme ar fi dacă m-ar vrea pentru ea însăș i, totuș i nu a arătat
niciodată cel mai mic interes romantic pentru mine. Nici atunci, nici acum.”
„Ș tiu. Nu are niciun sens.” Mi-am înfipt vârful degetelor în tâmple, ca ș i cum aș fi
putut cumva să obț in răspunsurile. O căldură mi-a cuprins corpul, iar creierul mi-a dat
târcoale. Abi, cea mai bună prietenă a mea, femeia cu care îmi împărtăș isem cele mai
profunde sentimente ș i cele mai întunecate temeri, mă minț ise. Ș tia că ea fusese în
camera aceea cu fratele meu. Rostise intenț ionat numele lui Nolen când am deschis
uș a. Trebuia să fi ș tiut că eram eu ș i voia să cred că se culcă cu Nolen.
„Trebuia să ș tie că o simplă conversaț ie între noi va lămuri curând totul.”
„Dar asta e.” I-am atins braț ul. „M-a sfătuit să nu spun nimic, să mă răzbun pe tine
respingându-te mai întâi. Eram în stare de ș oc. Rănită, confuză. Furioasă. Ceea ce a
spus avea atât de mult sens. Cum ț i-am spus, salvarea aparenț elor m-a consumat. A
devenit o chestie atât de mare ș i, odată ce am pornit lucrurile în miș care, a fost prea
târziu să opresc.” Am clătinat din cap. „Ș i de când m-am întors în Vegas, ea a subliniat
cât de mult te-ai înș elat pentru mine. A repetat, iar ș i iar, că suntem toxici împreună,
că nu mă vei face niciodată fericită. Ș i în tot acest timp, ea a fost cea care a provocat
durerea.”
Mânat de o furie care mă făcea să vreau să ț ip, m-am ridicat în picioare.
„Unde te duci?”, a întrebat Jason.
Mi-am luat poș eta ș i am căutat cheile de la maș ină. „Ca să obț in răspunsuri.”

OceanofPDF.com
Capitol 23 de ani
OceanofPDF.com
 Marlowe
Jocul s-a terminat.

„D U -TE DUPĂ EA!”, a strigat fratele meu.

Prea târziu. Până când Nolen a ieș it din casă, eu deja mă dădusem înapoi pe alee ș i
ieș isem pe ș osea.
„Marlowe!” Mi-a făcut semn să mă opresc.
Nicio ș ansă, naiba.
Am apăsat pedala de acceleraț ie, privindu-l prin oglinda retrovizoare cum îș i
ridică mâinile în aer. Drumul s-a întors ș i el a dispărut din vedere. Nu aveam prea mult
avantaj. Nolen avea să mă urmeze cu maș ina lui Jason. Nu-l învinovăț eam. Gândurile
ucigaș e care îmi treceau prin minte trebuie să se fi văzut pe faț a mea, limpede ca
lumina zilei.
Mâinile mele au strâns volanul până când încheieturile mi-au albit. Abi. Tot timpul,
cea mai bună prietenă a mea trădătoare a complotat, m-a manipulat ș i m-a făcut să cred
că sufletul meu pereche, bărbatul pe care îl cunoș team de când aveam opt ani, se
culcase cu altcineva chiar în noaptea în care trebuia să ne consumăm relaț ia. Ș i nu
numai atât, dar m-a lăsat să cred că el fusese cel care complotase, complotase ș i
manipulase ș i s-a asigurat că am fost martoră la trădarea lui teribilă.
Abi mă jucase. Ani de zile. Ani de zile! Dar de ce? Nimic din toate astea nu avea sens.
Aș a cum spusese Nolen, nu-l voia pentru ea; altfel, ar fi rămas în Seattle ș i apoi l-ar fi
urmat la Vegas după ce tatăl lui îl pusese la conducerea afacerilor cu cazinoul.
În schimb, m-a urmat la New York, mutându-se la Vegas abia după ce m-am mutat
ș i eu aici. În acei ani dureroș i, turbulenț i ș i singuratici ai căsniciei mele cu Alexander,
Abi fusese ancoră de salvare pentru mine.
Care a fost scopul final al târfei?
Maș ina ei era parcată în locul ei obiș nuit. Am frânat brusc în faț a casei ei ș i m-am
aruncat din maș ină. Mergând pe alee, am lovit cu pumnul în uș a ei de la intrare.
„Abi! Deschide uș a!”
Lanț ul a lovit lemnul când l-a desfăcut, ș i am avut prima mea vedere pe fosta mea
cea mai bună prietenă trădătoare.
„Marlowe, ce naiba...”
Am trecut pe lângă ea ș i am intrat în sufragerie, unde petrecusem multe seri de
vineri ș i sâmbătă vărsându-mi sufletul, căutând alinare ș i sprijin. A, ș i mi le dăduse
ș i mie, nu-i aș a? Din belș ug.
„Mă sperii. Ce se întâmplă?”
„M-am culcat cu Nolen.”
„O, Marlowe.”
S-a întins spre mine. Am făcut un pas înapoi. S-a încruntat. Sprâncenele i s-au ridicat
spre interior.
"Ce s-a întâmplat?"
 „Am vorbit, Abi. Pentru prima dată după ani de zile, am vorbit.”
Ș i-a târș âit picioarele ș i, dacă nu cumva devenisem groaznică la citit feț ele
oamenilor, părea categoric... îngrijorată.
„A,” spuse ea, mângâindu-ș i ș olduri cu ambele mâini ș i luând loc.
„Da. Vrei să ș tii despre ce am vorbit?”
Ș i-a strâns buzele. „Numai dacă vrei să-mi spui.”
„O, vreau să-ț i spun.” Curvă. „Vreau să-ț i spun atât de tare.” Mi-am pus ambele
mâini pe braț ele scaunului ș i m-am aplecat deasupra ei. „Am vorbit despre petrecerea
lui de absolvire.”
Chiar în faț a ochilor mei, faț a ei s-a colorat până când pielea i-a semănat cu
alabastrul. Ș i-a dres glasul ș i ș i-a înfăș urat braț ele în jurul corpului. Am aș teptat să
spună ceva - orice - în apărarea ei. Nu m-a întâmpinat decât tăcerea.
Amenda.
Nu are rost să mai lungim lucrurile.
„Ș tiu, Abi.”
A înghiț it în sec atât de tare încât am auzit-o. O înghiț itură plină de frică. „C-ce
ș tii tu?”
Am izbucnit în râs. „Vorbeș ti serios acum?” M-am îndreptat, mâinile mi
strângându-se ș i desfăcându-se de la sine. „Jocul s-a terminat, Abi. Dacă există o mică
parte din tine care nu mă urăș te, e timpul să o las să vorbească.”
„Te urăsc?” S-a ridicat repede, apoi a ezitat, întinzând o mână ca să se echilibreze.
„Nu te urăsc, Marlowe. Te iubesc.”
„O, te rog”, am pufnit. „Ai minț it , Abi. Am plâns pe umărul tău, iar tu te-ai
prefăcut că mă consolezi ș i, tot timpul, ai ș tiut. Tu erai femeia care gemea numele lui
Nolen, doar că nu Nolen se culca cu tine, nu-i aș a?”
Ș i-a muș cat buzele, acum posomorâtă – chiar defensivă. „Nu ș tiu despre ce
vorbeș ti.”
„Nu te băga la mine cu porcăria asta. Mi-a spus Jason, Abi. A spus că s-a culcat cu
tine în noaptea aceea ș i că l-ai strigat pe Nolen în loc de al lui ș i apoi l-ai implorat să
nu-mi spună despre voi doi pentru că nu mi-ar plăcea. Fratele meu nu e un mincinos.
Aș a că te mai întreb o dată. Tu erai femeia din dormitorul lui Nolen. Dar nu cu Nolen
te culcai, nu-i aș a?”
Ea nu a spus nimic.
„Aș a a fost?”, am strigat.
„Nu. Nu a fost Nolen.”
„Nu.” Am tras adânc aer în piept de câteva ori, încercând să controlez furtuna care
se contura în mine. Am închis chiar ș i ochii, dar tot ce am văzut în spatele pleoapelor a
fost imaginea lui Abi culcându-se cu fratele meu ș i rostind numele lui Nolen. De când
dădusem peste cuplul ăla care se culca, femeia nu avusese niciodată chip. Fusese o
umbră. Îmi înălț asem multe rugăciuni, dorindu-mi să mi-o pot imagina.
Acum... aș da orice să mă întorc în întuneric.
„Îmi pare rău”, a ș optit ea.
 Palma mea i-a atins obrazul. Abi a gâfâit, apăsându-ș i mâna pe pielea ei înroș ită.
Mi-am strâns cămaș a în pumn ș i am făcut un pas înapoi. Palma m-a furnicat,
amintindu-mi că, pentru prima dată în viaț a mea, lovisem pe cineva.
Am lovit fizic o persoană.
„A meritat-o”, a spus o voce interioară.
Asta nu însemna că lucrurile erau corecte, dar acum era gata. Nu puteam da timpul
înapoi ș i nu eram sigur că aș putea face-o, chiar dacă ar fi fost posibil. O trădare atât
de mare a stârnit o reacț ie la fel de mare.
Un suspin i-a ieș it din gât, lacrimi de crocodil i-au ș iroit pe obraji. Inima mi s-a
transformat în piatră. Nu am simț it nici cea mai mică urmă de compasiune.
„Spune-mi doar de ce.”
O bubuitură în uș ă i-a întrerupt începutul confesiunii. A făcut un pas spre hol.
„Lasă-o aș a”, am cerut eu. „E Nolen.”
Chiar la comandă, a strigat: „Marlowe! Abi! Deschideț i uș a!”
"Dar-"
„Am spus să laș i aș a . Vreau să ș tiu de ce, Abi. Îmi datorezi atât.”
„Pentru că te iubesc!”, a gemut ea. „Întotdeauna ai fost atât de obsedată de el. Când
eram la liceu, am pierdut ș irul de câte ori ai abandonat planurile cu mine pentru că a
pocnit degetele. A trebuit să scap de el, să-l scot din viaț a ta, ca să ai timp pentru
mine!”
La început, izbucnirea ei m-a uluit. Cât de egoistă. Cât de posesivă. Ce al naibii de
ciudată. Ca ș i cum n-aș putea avea mai mult de un prieten.
Dacă nu cumva…
M-am strâmbat, scărpinându-mă pe obraz. Spunea ce credeam eu că vrea să spună?
„Eș ti…? Adică… nu ș tiam că eș ti gay.”
Abi a râs, dar a ieș it complet greș it. Amar ș i sarcastic. „Nu sunt gay.”
„Atunci… eu nu…”
„Marlowe!” Nolen a reluat să bată în uș ă. „Deschide nenorocita aia de uș ă. Chiar
acum.”
„Ar trebui să-l laș i să intre”, a spus Abi. „Merită să audă asta la fel de mult ca tine.”
Era cât pe ce să refuz, cu cuvintele „E vorba despre tine ș i mine” pe vârful limbii.
Dar Abi, fosta mea cea mai bună prietenă vicleană, avea dreptate. Minciunile ei îmi
ruinaseră viaț a, ș i pe a lui Nolen.
Când am deschis uș a, faț a lui Nolen s-a citit uș urată. „Nu, n-am omorât-o”, am
spus, întorcându-mă în sufragerie. „Încă”, am aruncat peste umăr.
Cumva, faptul că l-am avut lângă mine a început procesul de calmare, înăbuș ind
furia vulcanică în jar incandescent, cu câte o explozie ocazională de raze solare. M-a
apucat de cot ș i m-a îndemnat să mă aș ez, ca ș i cum am fi fost trei prietene care
stăteau de vorbă lângă foc. La început m-am împotrivit, dar când Abi s-a întors la
scaunul ei, m-am aș ezat lângă Nolen. Coapsele ni s-au atins. M-a consolat asta.
„Abi era cât pe ce să-mi spună de ce m-a minț it în ultimul deceniu.” Tonul vocii
mele emana amărăciune ș i abia îș i stăpânea furia. Abi tresări. Nolen mi-a pus mâna pe
genunchi.
 „Ș tii despre trecutul meu.” Abi a făcut un semn cu bărbia spre mine. „Dar nu cred
că Nolen ș tie. Vezi tu, când eram doar un bebeluș , mama m-a abandonat ș i…”
„O, scuteș te-mă”, am întrerupt-o. „Aceasta nu este o ș edinț ă de terapie ș i nu am
timpul sau interesul să ascult divagaț iile tale.”
„Totul e legat.” Abi mi-a evitat privirea. „Ai spus că vrei să ș tii de ce. Ei bine, iată
de ce.”
„Stai puț in.” Am ridicat mâna în aer. „Îmi spui că te-ai culcat cu fratele meu, că ai
plănuit să te găsesc ș i că te-ai prefăcut că tipul cu care erai era Nolen, totul pentru că
mama ta te-a părăsit?” Am izbucnit în râs. „Ce porcărie.”
Nolen m-a tras în jos când mă ridicasem pe jumătate. „Stai.”
Puterea acelui singur cuvânt m-a oprit brusc. În ciuda gravităț ii situaț iei, o sferă de
plăcere a crescut în adâncul meu. Nolen, domnul Mellow, un om care rareori îș i punea
piciorul în prag. Faptul că o făcuse folosind un singur cuvânt era cam excitant.
Tot felul de lucruri fierbinț i.
„Hai,” a spus el, dând din cap către Abi. „Ascultăm.”
Ș i-a mototolit poalele cămăș ii, apoi a netezit-o. „Tata m-a crescut. S-a recăsătorit
când aveam opt ani ș i, oricât de drăguț ă e mama mea vitregă...” S-a uitat la mine. „O
cunoș ti, Marlowe. E bună ș i grijulie ș i nu m-ar fi putut trata mai bine dacă aș fi fost a
ei.”
A făcut o pauză, ca ș i cum ar fi aș teptat să spun ceva. Când am spus că nu am
spus-o, a continuat.
„Oricât de drăguț ă ar fi, nu era mama mea. După ce s-au născut gemenii, tata a
uitat complet de mine. Toate lucrurile pe care le făceam împreună - camping la munte,
caiac vara, excursii de pescuit. Toate s-au oprit. Mama vitregă a încercat tot posibilul să
compenseze, dar în mintea mea, ambii părinț i mă abandonaseră acum. Trebuie să fie
ceva în neregulă cu mine, nu-i aș a?”
Încă o pauză. Mi-am înăbuș it impulsul de a tărăgăna: „Crezi?”
„În fine, când ne-am întâlnit la gimnaziu, am ș tiut că mi-am găsit persoana. Tu ș i
cu mine ne conectam într-un mod în care nu o făcusem cu alț i copii din copilărie. Te
adoram. În ochii mei, nu puteai greș i cu nimic.” Se jucă din nou cu tivul tricoului ș i
oftă adânc. „Ceea ce nu ș tiam era că poziț ia de cea mai bună prietenă era deja ocupată,
împingându-mă pe locul doi. Din nou.”
— Te referi la mine, spuse Nolen.
Ea a dat din cap. „Am pierdut numărul de ori de câte ori aveam planuri ș i apoi el
pocnea din degete ș i tu alergai. Te luminai de bucurie ș i ameț eai, iar apoi scuzele
începeau să curgă. «Îmi pare rău, Abs, dar nu te superi, nu-i aș a? Vom face ceva
mâine.» Ș i apoi săreai fără să se uite înapoi, abandonându-mă. La fel ca mama ș i tata.”
O urmă de compasiune mi-a năvălit în inimă. Am trântit uș a cu piciorul,
întrerupând nenorocitul.
„Deci, pentru că erai gelos, ai crezut că-mi vei ruina viaț a.”
„Nu a fost aș a.” or „Nu a fost aș a.”
„A fost exact aș a. Din cauza ta ” – am arătat cu degetul spre ea – „am crezut că
Nolen se culcase cu altcineva. Din cauza ta , l-am întâlnit pe Alexander în noaptea
aceea. Din cauza ta , mi-am pierdut sufletul pereche ș i am petrecut următorii zece ani
urându-l pentru ceva ce nu făcuse.” Mi-am tăiat maxilarul cu foarfeca, scrâș nindu-mi
molarii suficient cât să justifice o vizită la dentist. „Ș i ș tii care e cel mai rău lucru? De
fiecare dată când mă gândeam să abordez subiectul cu el, mă convingeai să nu mai fac
asta. Îmi întăreai iar ș i iar ceea ce se presupunea că a făcut până când mi se întipărea în
minte, consolidându-mi decizia de a mă preface că nu a însemnat nimic pentru mine.
Când el însemna totul!”
„Îmi pare rău.” Un suspin a izbucnit din ea ș i ș i-a dus mâinile la faț ă. „Nu te
puteam pierde. Am sperat toată facultatea că îl vei uita, dar nici măcar nu ai fi vrut să
ieș i cu alț i tipi. M-am rugat să întâlnească pe altcineva, dar nu a făcut-o. Când a
absolvit ș i s-a mutat înapoi în Seattle, am ș tiut că timpul meu se scurge. Trebuia să fac
ceva radical.”
„Tot nu înț eleg cum ai reuș it, totuș i.” Nolen ș i-a scărpinat tâmpla. „Adică, ce-ar fi
fost dacă eu aș fi ajuns primul în dormitorul meu în loc de Marlowe?”
„Când Marlowe mi-a spus că te-ai sărutat ș i că se întâlneș te cu tine în dormitorul
tău peste treizeci de minute, am ș tiut că trebuie să lucrez repede. Jason flirtase cu mine
toată noaptea, aș a că tot ce trebuia să fac era să-l duc în dormitorul tău ș i să mă asigur
că eraț i altfel angajate.”
„Dar cum?” Sprâncenele i s-au încruntat, apoi ochii i s-au mărit. „Bătaia?”
„Da. L-am luat deoparte pe Johnny Collins ș i i-am spus că l-am văzut pe Brad
Wolsten sărutând-o pe prietena lui Johnny. Ș tii cum era Johnny. Un exaltat, mai ales
după ce băuse câteva pahare. A plecat furios să-l caute pe Brad. M-am dus direct la
Jason ș i... ei bine, ș tii restul.”
„Totuș i, multe ar fi putut merge prost.”
Cum putea Nolen să fie atât de calmă? Îmi venea să arunc cu lucruri, să dau uș a cu
piciorul, să-i dau lui Abi o palmă peste celălalt obraz.
„Am avut noroc.” or „Am avut noroc.”
Norocos? Am sărit în picioare, furia izbucnind în mine. Am cedat, sătulă să lupt cu
furia toxică. „Norocos? Glumeș ti?” Am apucat-o ș i am smuls-o de pe scaun. „Te
urăsc!”, i-am ț ipat în faț ă. „Te urăsc, la naiba ! ”
„Marlowe.” Braț ele lui Nolen m-au cuprins în jurul taliei. „Stai.”
Nu mă puteam opri. Mi-am pierdut controlul. Roș ul era singura culoare pe care o
puteam vedea. M-am luptat cu strânsoarea lui Nolen, ț ipând insulte la adresa femeii
care distrusese singurul lucru care conta. Toț i acei ani pierduț i, ș i pentru ce? Pentru
că nenorocita asta mă voia doar pentru ea.
A fost o nebunie.
Picioarele mi-au cedat. M-am prăbuș it pe jumătate pe podea, susț inută doar de
strânsoarea fermă a lui Nolen de talia mea. M-a întors în braț e, ț inându-mă,
consolându-mă, murmurându-mi cuvinte calmante la ureche. Adrenalina care mă
alimentase s-a epuizat, fiind înlocuită de lacrimi pe care nu le puteam opri. O epurare
de emoț ii care m-a lăsat epuizată ș i goală.
„Sunt bine.” M-am zbătut să mă eliberez. „Lasă-mă să plec, Nolen. Sunt bine.”
 A făcut aș a cum i-am cerut, aș ezându-se suficient de aproape ca să mă prindă în
caz că mă reaprindea furia. Abi zăcea pe podea, cu genunchii la piept, plângând în
hohote.
„Îmi pare rău.” Ș i-a dat capul pe spate, iar obrajii ei pătaț i m-au lăsat rece. „N-am
vrut niciodată să se întâmple asta.”
„Vrei să spui că am aflat eu?” am pufnit. „Pun pariu că nu ai aflat.”
„Nu, vreau să spun…”
„Spune-mi ceva. De ce nu ai încercat să ne desparț i pe mine ș i pe Alexander? M-ai
urmărit până la New York. Ai avut o mulț ime de oportunităț i. De ce era el atât de
diferit de Nolen?”
„Nu l-ai iubit. Nu l-ai ales niciodată în locul meu. În New York, eu eram singura
care conta, cea la care apelai când aveai nevoie de un prieten. Alexander nu reprezenta
o ameninț are la adresa prieteniei noastre. Dar când l-ai părăsit ș i ai venit la Vegas, nu
am avut de ales decât să te urmez. Am simț it cum minciunile pe care le construisem se
năruie, mai ales când aț i început voi doi să lucraț i împreună. Chiar ș i aș a, speram că
nu se va ajunge aici.”
„Doamne!” Mi-am frecat faț a cu o mână. Nu era de mirare că mă gândisem adesea
că o să-mi fie mai bine singur? Dacă cel mai bun prieten al meu din lume a putut să mă
mintă atât de uș or timp de mai bine de un deceniu, asta punea la îndoială capacitatea
mea de a citi oamenii, de a ș ti în cine să am încredere. „Eș ti bolnav. Ș tiai asta?”
Abi s-a ridicat în picioare cu greu, întinzând mâna spre mine. „Marlowe, stai. Te rog.
Nu te pot pierde. Am făcut asta pentru tine. Eș ti diferită în preajma lui. Te pierzi pe
tine însuț i. E ca ș i cum te-ar înghiț i cu totul până nu mai rămâne nimic. Te-am salvat
de la asta. Ț i-am dat independenț a.”
Mi-a căzut falca. Era femeia asta serioasă? „Putrezi în iad, Abi.”
Mi-am luat poș eta ș i am fugit de casă.

OceanofPDF.com
Capitol 24
OceanofPDF.com
 Nolen
Dau foc canapelei astea.

M ARLOWE STĂTEA cu mâinile sprijinite pe capota maș inii, cu umerii încovoiaț i ș i

capul plecat. M-am apropiat cu precauț ie, întinzându-mă să-i ating umărul.
„Hei”, am spus încet. „Te-am prins.”
S-a întors cu faț a spre mine, cu ochii plini de genul acela de durere care dura o
viaț ă întreagă. O trădare profundă, viscerală a încrederii cuiva, pe care nicio vorbă nu
ar putea-o alina. Timpul ar putea atenua agonia sfâș ietoare, dar experienț a i-ar
schimba pentru totdeauna perspectiva. Nu puteam decât să sper că nu va influenț a
relaț ia ei cu mine. Oricât de nevinovată fusesem – partea vătămată, ar spune unii –
Marlowe crezuse mult timp că o trădasem. Acest tip de neîncredere era adânc
înrădăcinat în psihicul cuiva. Singura cale care îmi era deschisă era să fiu acolo pentru
ea ș i să-i arăt, prin acț iunile mele, că poate avea încredere în mine.
„Nu-mi vine să cred.”
„E mult de suportat.” Am deschis portiera. „Tremuri. Haide. Te duc eu acasă. Nu
poț i conduce în starea asta.”
„Dar maș ina lui Jason?”
„O să trimit pe cineva după asta.”
Am luat-o de cot ș i am condus-o înăuntru, asigurându-mă că era bine poziț ionată
înainte să închid portiera. M-am urcat pe partea ș oferului. Marlowe se uita fix la casă,
clătinând uș or din cap.
„Nu-mi vine să cred că n-am văzut.” Ș i-a ridicat braț ele ș i le-a lăsat să-i cadă în
poală. „Cât de proastă sunt?”
„Nu eș ti prost. Cum s-ar putea să te aș tepț i să ș tii? Să ascunzi ceva atât de
important tot timpul ăsta... poate că a devenit atât de mult o parte din ea încât chiar ș i
ea a început să creadă că este adevărat.”
S-a răsucit, cu faț a spre mine. „De ce nu eș ti mai furioasă?”
„Eș ti suficient de supărată pentru amândoi. Nu sunt sigură că universul mai poate
suporta explozii fără ca Pământul să ia foc.” Am lovit-o uș or sub bărbie, smulgându-i
un zâmbet crispat. „Sunt îngrijorată pentru tine. Acolo se duce energia mea acum.”
Ș i-a trecut degetul mare ș i degetul mare pe cureaua poș etei. „Toț i aceș ti ani
irosiț i. De ce nu ț i-am vorbit mai devreme, Nolen? Dacă aș fi vorbit, atunci toată
această... această... agonie ar fi putut fi evitată.”
„Stai.” Am ridicat mâna în aer. „Nu te duci acolo. Nu voi permite. Nu e vina ta. O
aveai pe Abi încontinuu în ureche, spunându-ț i să stai departe de mine. Că nu sunt
bună pentru tine. Practic, te-a stârnit.” Stomacul mi s-a strâns, un amestec de emoț ii
învăluie totul în mine. Emoț ii pe care nu le puteam arăta sau împărtăș i. Nu acum. Da,
ș i Abi îmi făcuse o nedreptate, dar trădarea era mult mai rea pentru Marlowe. Ea era
prioritatea mea. Propriile mele sentimente în această privinț ă trebuiau să aș tepte.
„Nu era niciun tip, ș tii.”
 Mi-am înclinat capul într-o parte. „Ce tip?”
„Tipul despre care ț i-am povestit în dimineaț a în care am ajuns acasă ș i mă
aș teptai. Nu era niciun tip. Am dormit peste noapte la Abi.”
Un val de uș urare m-a străbătut la auzul acestei mărturisiri superficiale. „Ce mi-a
adus asta în minte?”
Ș i-a tras de buza de jos, cu ochii încă aț intiț i asupra uș ii de la intrarea lui Abi.
„Mă gândeam doar la toate acele nopț i petrecute la ea acasă, bând vin, mâncând pizza,
spunându-i cele mai intime gânduri ș i temeri ale mele ș i, în tot acest timp, ea mă
înș ela.”
I-am strâns degetele. „Presupun că vei avea parte de destule momente de genul ăsta.
Ai avut un ș oc cumplit.”
„Da.” Ș i-a luat privirea de la casa lui Abi. „Putem merge?”
Am îndepărtat maș ina de bordură ș i m-am îndreptat spre casa ei. Nu mersesem
prea departe când Marlowe mi-a pus mâna pe genunchi, trimiț ându-mi o senzaț ie de
plăcere în zona inghinală. Chiar ș i în cele mai grave circumstanț e, mă excita.
„Du-mă la tine acasă.”
"Sunteţi sigur?"
„N-am fost niciodată mai sigur de nimic în viaț a mea.”
Mi-am schimbat direcț ia. „Ai înț eles, pisoi.”
Marlowe s-a prăbuș it pe canapea în clipa în care am ajuns în apartamentul meu. În
câteva secunde, ochii i s-au închis ș i respiraț ia i s-a adâncit. Nu m-a surprins că se
prăbuș ise. Tulburarea emoț ională îș i va spune cuvântul. Am acoperit-o cu o pătură
de lână ș i m-am strecurat în dormitor, închizând uș a în urma mea. L-am sunat pe
Jason.
— Suntem la hotel, am spus când a răspuns.
„Este bine?” or „Este bine?”
„Puț in bătută – metaforic vorbind – dar va fi bine.”
„Ce s-a întâmplat?”
L-am informat despre aspectele pe care le ș tiam. Nu avusesem ocazia să o întreb pe
Marlowe ce se întâmplase înainte să mă lase să intru, dar semnul roș u de pe obrazul lui
Abi spusese de la sine. Nu puteam să o învinovăț esc pe Marlowe pentru că a recurs la
o izbucnire violentă. Ș i să mă gândesc că în toț i aceș ti ani, Abi ț inuse pasul cu
minciunile răutăcioase pe care le spusese la petrecerea mea de absolvire.
Probabil ș tia că se pot prăbuș i în orice moment. Am fost surprins că nu îș i pusese
la cale un fel de plan de rezervă. A ț esut o altă poveste pentru a-ș i explica
raț ionamentul, o poveste mai bună decât una impregnată de gelozie fundamentală ș i
care îș i folosea problemele legate de abandon pentru a-ș i scuza comportamentul.
„Doamne!” Jason a oftat adânc. „Ce tipă atât de rea.”
„Nu pot să nu simt o urmă de empatie. E clar că e afectată de abandonul mamei ei
biologice ș i de faptul că tatăl ei i-a favorizat pe ceilalț i copii în detrimentul ei. A spus
că Marlowe era persoana ei. Asta mi se pare obsesiv. În seara aceea, la petrecerea mea
de absolvire, a văzut-o pe Marlowe mergând mai departe cu viaț a ei ș i a intrat în
panică.”
 „Întotdeauna ai fost o persoană blândă.”
„O, nu mă înț elege greș it. Sunt agitat. Am pierdut zece ani cu femeia pe care o
iubesc din cauza născocirilor lui Abi despre evenimentele din noaptea aceea, dar acum,
grija mea este cu Marlowe. Dacă o las să vadă cât de supărat sunt din cauza asta, o să-i
alimenteze furia ș i asta o va face să se simtă mult mai rău pe termen lung.”
„Te aud. Ascultă, spune-i că o iubesc, bine? Trec pe la hotel joi când mă întorc din
Henderson.”
„A, da, am uitat că plecai din oraș . La naiba. Ț i-am lăsat maș ina la Abi. Marlowe
nu era în stare să conducă a ei. Vrei să trimit pe cineva să o ia?”
„Nu, e în regulă. Am un set de chei de rezervă. O să iau un taxi până acolo ș i mă
rog ca Abi să nu fi dus-o cu o bâtă de baseball.” A chicotit. „Pe curând, prietene. Ș i...
mulț umesc că ai grijă de sora mea.”
„Întotdeauna.”
Am încheiat apelul ș i am aruncat telefonul pe noptieră. Marlowe nu se miș case. I-
am scris un bilet prin care i-am spus că voi fi la birou. Nu voiam să-ș i facă griji când se
trezeș te ș i eu nu sunt acolo, dar nici nu voiam să o deranjez când are nevoie de
odihnă. Călătoria lui Jason în afara oraș ului mi-a dat o idee. Marlowe s-ar fi opus, mai
ales că centrul era deschis doar de ș ase zile ș i voia să fie prin preajmă pentru a le ajuta
pe femei să se acomodeze. Dar angajase o echipă capabilă. Se vor descurca ș i fără ea
pentru scurt timp.
În plus, aveam un as în mânecă. Nu exista nicio ș ansă să refuze.
Am închis uș a biroului meu ș i am făcut aranjamentele. Un e-mail mi-a atras
atenț ia, o problemă la cazinoul nostru din Muntenegru, ș i până am rezolvat-o, trecuse
deja o oră. M-am întins. Stomacul mi-a mârâit ș i, când am verificat ora, am fost
surprins să văd că era deja trecut de ora unu. Aveam să iau prânzul de la magazin ș i
să-l duc la Marlowe. După ce a cheltuit toată energia aceea, probabil că moare de foame.
În timp ce închideam computerul, s-a auzit o bătaie în uș ă ș i Marlowe a aruncat o
privire înăuntru.
„Vă întrerup?”
„Chiar dacă ai fi, nu mi-ar păsa.” M-am ridicat în picioare să o salut. Ea a ocolit
biroul până la partea mea ș i m-a împins înapoi în scaun. Fundul meu a aterizat cu un
zgomot surd.
„M-ai părăsit.”
Ș i-a ridicat fusta ș i s-a aș ezat peste coapsele mele. Vagina ei mi-a atins pula. Am
prins-o de ș olduri ș i le-am înclinat pe ale mele, frecându-mă de ea.
„Aveai nevoie să te odihneș ti.”
„Nu am optzeci de ani.”
Am aruncat o privire lascivă asupra ei. „Nu, pisicuț ă. Cu siguranț ă nu ai optzeci
de ani.”
„M-am trezit singur. Nu mi-a plăcut.”
„Îmi place latura asta posesivă a ta.”
— Bine. Ș i-a coborât capul, buzele ei apropiindu-se la câț iva centimetri de ale mele.
Există vreo ș ansă să fim întrerupț i?
 Am ridicat din umăr. „Asistenta mea nu lucrează în weekenduri ș i se ocupă de
interceptarea problemelor în locul meu, aș a că... da.”
Ș i-a mijit ochii. „Încă nu te-am iertat că ai ciupit-o pe Charlotte.”
„Hmm.” Mi-am trecut mâinile pe picioarele ei. „Poate ar trebui să mă pedepseș ti.”
Miș cându-ș i ș oldurile, a zâmbit. „Ai dreptate. Ar trebui.” S-a dat jos de pe mine,
lăsându-mă să mă doară penisul. Am încercat să o prind, dar a sărit ș i a scăpat de sub
control.
„Ăăă.” A fluturat din deget. „Ai făcut sugestia ca să te pedepsesc. Eu doar o pun în
aplicare.”
M-am plimbat în jurul biroului meu. Ea a chicotit, dându-se înapoi, oprindu-se din
evadarea ei prefăcută abia când a ajuns la uș ă. Tensiunea de pe umerii mei s-a
diminuat. O tachinare jovială a înlocuit tristeț ea care i se prelinguse pe faț ă din cauza
trădării lui Abi. Una pe care eram mai mult decât bucuroasă să o încurajez. Dacă sexul o
va distrage de la evenimentele din ultimele ore, atunci nu aveam de gând să mă cert.
Am întins mâna în spatele ei ș i am răsucit încuietoarea. Cuibărindu-mă în corpul ei,
mi-am strecurat genunchiul între coapsele ei ca să le despartă. „ Acum nu vom mai fi
deranjaț i.”
„Cum te pedepseș te asta?” M-a căț ărat pe picior ș i ș i-a înclinat gâtul, un semn
clar ca să mă apropii. Am sărutat-o de-a lungul maxilarului până am ajuns la urechea ei.
„Nu e”, am ș optit, strângându-i fusta în jurul picioarelor. „Vrei să mă opresc?” I-am
frecat clitorisul prin chiloț i.
Ea a gâfâit. „Nu joci după reguli.”
„N-am fost niciodată de acord.” Am ridicat-o ș i am dus-o la biroul meu, aș ezând-o
pe margine. „De atâta timp am vrut să mă fut cu tine deasupra biroului meu.” M-am
pus în genunchi ș i am apucat-o de talia chiloț ilor ei de dantelă. „Ridică-ț i fundul.”
M-a ascultat, dispărând orice prefăcătorie, pielea ei roș ie ș i entuziasmată ș i la fel
de pregătită pentru asta ca ș i mine. I-am dat lenjeria intimă pe picioare ș i mi-am
îndesat-o în buzunar.
„Nu-mi vine să cred că eș ti în sfârș it a mea.” Mi s-a tăiat respiraț ia când a văzut-o,
goală pentru mine. Doar pentru mine.
Expresia ei s-a întunecat. Am adus-o înapoi la mine cu o singură miș care a limbii.
„Doamne.” S-a arcuit, iar pletele ei caramel căzându-mi pe birou. „Asta ar trebui să
fie ilegal.”
„Aș încălca legea în fiecare zi pentru tine.” Am suflat în clitorisul ei, tachinând-o,
luându-mi timpul necesar. De mult timp umblam la această fantezie ș i nimic nu m-ar fi
făcut să o grăbesc. Fiecare întâlnire, fiecare apel telefonic, fiecare contract plictisitor pe
care îl petreceam nenumărate ore citind avea să fie uș urat pentru totdeauna de
amintirea lui Marlowe, Marlowe- a mea , întinsă pe biroul meu cu fusta în jurul taliei,
chiloț ii în buzunarul meu, cu vulva udă, strălucitoare ș i delicioasă.
„Mă omori.” or „Mă omori.”
M-a prins de păr, împingându-mă mai aproape. Biata copilă credea că poate grăbi
lucrurile. I-am răspuns cu o miș care leneș ă a limbii, împingându-i coapsele ș i mai
mult.
 „Nolen, te rog. Mai repede.”
M-am oprit, aș teptând până când mi-a întâlnit privirea. „Lasă-mă să te iubesc,
Marlowe. Te rog. Am aș teptat atât de mult.”
O multitudine de emoț ii i-au traversat faț a, ochii îi străluceau, adoraț ia pe care o
simț eam pentru ea reflectându-se în mine.
„Îmi frângi inima.” or „Îmi frângi inima.”
„O să o montez la loc. Bucată cu bucată.”
O singură lacrimă i-a scăpat din colț ul ochiului. „Eu nu plâng, iar tu mă faci să
plâng.”
„Nici eu nu plâng, decât cu tine.”
Mi se învârtea capul văzând cât de repede trecusem de la jucăuș enie la sentimentele
profunde care îmi zdrobeau pieptul ș i îmi prindeau inima într-o menghină. M-am
ridicat în picioare, am ridicat-o uș or ș i am dus-o pe canapeaua din cealaltă parte a
biroului meu.
Fantezia cu biroul avea să aș tepte.
Trebuia să fac dragoste cu prietena mea.

„Aminteș te-mi să-mi cumpăr o canapea nouă.”

Marlowe se sprijini în cot. „De ce? Din cauza petelor de sex?”
Am izbucnit în râs. „Pete de sex?”
„Sună mai bine decât «ejaculare».”
„Doamne, te iubesc. Ș i nu, nu din cauza «petelor de sex».” am citat. „Pielea mi-e
lipită de fund.”
A chicotit. „Vai de mine. Vei avea nevoie de grefe de piele?”
„Posibil.” Am împins-o să se ridice, tresărind în timp ce-mi desprindeam fundul gol
de pe canapea. „Nu-i distractiv.”
„O, nu ș tiu. Expresia de pe faț a ta e destul de amuzantă.” Ș i-a aranjat fusta la loc.
Cum de am ajuns eu gol, iar ea complet îmbrăcată?
„Eș ti o adevărată comediană.” Mi-am îndesat picioarele în boxeri ș i i-am tras în
sus. Am băgat mâna în buzunarul blugilor, i-am scos chiloț ii, înfăș urându-i în jurul
degetului. „Ca răzbunare pentru că m-a tachinat, îi păstrez pe aceș tia.”
S-a aruncat. Le-am ț inut deasupra capului. Marlowe nu era scundă de înălț ime,
dar tot o depăș eam.
„Dă-le înapoi!”
"Nu."
„Nolen, dă-mi-le înapoi, sau jur că o să…”
„O să ce?” Le-am mai răsucit o dată.
 „Bine. Păstrează-le.” Ridică din umeri, prefăcându-se că nu-i pasă. „Am destule mai
multe în dulap.”
„Dar nu în al meu.” Mi-am scăldat rânjetul în răutate.
„Se rezolvă uș or mergând acasă.”
„Dar atunci vei pierde zborul.”
„Zbor? Ce zbor?” Sprâncenele i s-au încruntat.
„Ai nevoie de o pauză, Marlowe, mai ales după ce s-a întâmplat azi. Totul e aranjat.”
„Nu e posibil. Dar centrul? Ș i noul complex rezidenț ial? Sunt prea multe de făcut.
Nu pot fugi din capriciu. Unde plănuiai să mă duci, oricum?”
Mi-am jucat asul. „Seattle. Părinț ii tăi ne aș teaptă.”

OceanofPDF.com
Capitol 25
OceanofPDF.com
 Nolen
Pentru fiecare problemă, există o soluț ie.

„M ULȚ UMESC PENTRU CÂTEVA ZILE MINUNATE.” Marlowe s-a aplecat peste consola
centrală care separa scaunele ș oferului ș i pasagerului ș i m-a sărutat. „Să-i văd pe
mama ș i pe tata ș i să petrec timp cu ei a fost exact tonicul de care aveam nevoie.”
Mi-am suflat în degete, mângâindu-le reverul sacoului. „Morala poveș tii este
«Ascultă-l întotdeauna pe Nolen».”
„Cealaltă morală a poveș tii este să ne amintim că Nolen poate fi un ticălos extrem
de arogant, iar a vorbi despre sine la persoana a treia este cel mai ciudat obicei dintre
multele sale ciudate obiceiuri.”
„Când am vorbit eu vreodată despre mine la persoana a treia?”
„Ăă... acum câteva secunde. Doamne. Eș ti cam tânăr pentru demenț ă.”
Am râs, aplecându-mă peste ea ca să deschid portiera. „Ieș i afară. M-am săturat de
tine pentru o zi.”
„Minciuni.” Mi-a trimis un sărut care mi-a topit inima ș i a ieș it din maș ină.
Am coborât geamul. „Te iau la cină la ș ase.”
„Vezi? Ț i-am spus că e o minciună. Nu te poț i sătura de mine. Nu întârzia.”
A sărit pe potecă spre centru, bucuria ei de a fi acolo fiind evidentă la fiecare pas. Nu
făcuse prea multe altceva decât să vorbească despre planurile ei de expansiune în
zborul din Seattle. Marlowe era chintesenț a unei femei care îș i găsise adevărata
chemare, iar eu aveam să mă asigur că îș i va îndeplini fiecare vis.
Soț ie fericită, viaț ă fericită. Nu că eu ș i Marlowe eram căsătoriț i. Totuș i. Voiam să
termin casa mai întâi. Plănuisem să i-o arăt, să îngenunchez ș i să o cer în căsătorie chiar
acolo, în curtea din faț ă.
Apropo de asta... mai bine mă duc acolo. Managerul de proiect pe care îl angajasem
să supravegheze construcț ia mă sunase înainte să ne îmbarcăm în avion la Sea-Tac, din
cauza unei probleme sau a alteia. Când a rostit cuvântul magic „întârzieri”, am anulat
imediat ș edinț ele pe care le plănuisem pentru după-amiaza asta. Nimic nu era mai
important decât să termin construcț ia.
Încă mai aveam câte o clătinare, mai ales după toate porcăriile care se întâmplaseră
cu Abi. Încrederea lui Marlowe în cei pe care îi iubea luase lovitura, iar iată-mă,
ascunzându-i un secret. Dar am văzut asta mai mult ca pe o surpriză decât ca pe un
secret. A o duce într-o casă pe jumătate terminată nu ar avea impactul pe care mi-l
doream.
Plănuisem să o uimesc.
Ca să o uimească.
Să-i facă visele să devină realitate.
Să-i arăt cât de mult însemna pentru mine, atât de mult încât păstrasem un desen
zdrenț uit pe care îl făcuse în copilărie ș i să-i dau viaț ă viziunii.
 Telefonul meu a vibrat, distrăgându-mă de la gânduri. Am gemut când am văzut
bannerul cu mesaje. Abi. Din nou. O sunase pe Marlowe de mai multe ori cât timp eram
în Seattle, lăsându-i mesaje vocale implorând iertare, ca Marlowe să vorbească cu ea. În
cele din urmă, Marlowe îi blocase numărul, aș a că începuse să mă sune pe mine în
schimb. Când nu am răspuns, a recurs la a-mi trimite mesaje spam.
Habar n-aveam cum îmi făcuse rost de numărul ș i nu-i spusesem lui Marlowe că
îș i îndreptase atenț ia către mine. Simpla menț ionare a numelui lui Abi a fost
suficientă pentru a o face să intre într-un acces de furie, urmat de o depresie profundă
care a durat ore întregi.
Dintr-un anumit motiv, însă, nu m-am putut îndura să blochez numărul lui Abi.
Poate era din cauza asprimei mesajelor ș i mesajelor ei vocale. Îmi părea rău pentru ea
ș i nu voiam să fiu eu cel care o presa prea mult. Nu răspunsesem la niciun mesaj, dar
ea ar fi văzut că le-am citit.
Am deschis mesajul.
Abi: Nolen, te rog, te rog, te rog, roagă-l pe Marlowe să mă sune. Îmi pare rău. Aș face orice. Îmi este
atât de dor de ea. Sunt pierdut fără ea. Te rog. Te implor.
O puzderie de milă mă cuprinsese. Îmi cunoș team prietena, iar Abi era distrusă. Nu
vedeam o cale de întoarcere pentru ea. Îl rănise pe Marlowe la nivel celular, iar acel tip
de daună, pentru cineva cu tipul de personalitate al lui Marlowe, era ireparabilă. Nu
conta cât timp trecuse sau ce făcuse Abi pentru a repara greș eala. Trădarea ei era prea
profundă, prea dăunătoare.
Oftând, am aruncat telefonul în consola centrală ș i am pornit de pe bordură. Am
ajuns la casă patruzeci de minute mai târziu. Managerul de proiect a ridicat mâna în
semn de salut în timp ce parcam în zona desemnată. Nu reuș isem să ajung aici de o
săptămână, iar progresul pe care îl făcuseră m-a uimit. Am ieș it din maș ină ș i mi-am
pus casca de protecț ie pe care mi-a dat-o.
„Arată grozav, Glen.”
„Da, băieț ii s-au descurcat bine.”
„Deci, care e problema?”
Ș i-a scos casca de protecț ie, ș i-a ș terse o mână peste tunsul scurt, apoi ș i-a pus
casca la loc. „Pardoseala pe care ai ales să o pui pe tot parterul a sosit în această
dimineaț ă.”
Aleseam parchet din abanos de Macassar, originar din India ș i Sri Lanka, ș i durase
săptămâni până era expediat din Asia. „Ș i?”
Buzele i s-au strâmbat. „Redacț ia e scurtă.”
Mi s-a încleș tat stomacul. „Cu cât?”
„Treizeci de metri pătraț i.”
„La naiba.” A fost rândul meu să-mi scot pălăria ș i să-mi strecor o mână prin păr.
„Cum?”
Ridică din umeri. „Nu-mi vine să cred. Am verificat din nou comanda. E corectă.
Probabil s-a întâmplat la încărcare.”
„Minunat. Ce opț iuni avem?”
 „Ei bine, putem comanda din nou, dar am sunat deja producătorul ș i cel mai bun
lucru pe care îl pot face este să livreze deficitul peste ș ase săptămâni.”
Am clătinat din cap. „Nu se întâmplă.” Am refuzat să-i ascund lui Marlowe această
construcț ie pentru tot acest timp. „Ce altceva?”
Ș i-a muș cat buza de jos, adâncit în gânduri. „Am putea pune o insulă în
bucătărie?”
„Nu. Asta o să strice fluxul. În plus, nu-mi plac. Ca să nu mai spun că ar trebui să fie
o insulă al naibii de mare ca să acopere atâta podea lipsă.”
„Un covor?” Aproape că a zâmbit până când a observat expresia de pe faț a mea.
„Îmi pare rău. Nu am vrut să fiu superficial.”
Am oftat. Aș putea trimite unul dintre avioanele corporaț iei în Asia ca să aducă
nenorocitele alea, dar risipa de a trimite un avion în jurul lumii pentru niș te podele,
oricât de importante ar fi fost pentru mine, îmi mustra conș tiinț a. Nu aș spune că
sunt un zelot ecologist, dar nici nu provocam în mod flagrant daune planetei fără un
motiv întemeiat.
Lipsa pardoselii, oricât de rară ar fi fost, nu a fost relevantă.
„Am putea pune altă pardoseală în bibliotecă. Poate gresie porț elanată italiană. Aș
putea să le aduc până mâine.”
„Nu.” Am refuzat să fac compromisuri în privinț a viziunii mele. „Stai puț in.”
Mi-am scos telefonul ș i am plecat. Jason ar putea avea o idee de unde aș putea face
rost de acest parchet, deș i ar trebui să mint despre motivul pentru care aveam nevoie
de el. Nu era mai potrivit să-l mint pe cel mai bun prieten al meu decât să-l mint pe
Marlowe, dar totul era pentru o cauză bună. Jason nu i-ar fi spus niciodată intenț ionat
lui Marlowe ce plănuiam, dar exista întotdeauna riscul unei scăpări de limbă
neintenț ionate. Nu puteam să-mi asum acest risc. Nu atât de departe cu proiectul. Încă
vreo două săptămâni ș i aș fi fost gata să dezvălui totul.
A răspuns la al doilea apel. „Aww, deja îț i este dor de mine, draga mea?”
„Da. Ca o doză de aplauze.”
A chicotit. „Ce s-a întâmplat?”
„E cam puț in probabil, dar nu ș tii cumva de unde aș putea face rost de zece metri
pătraț i de parchet din abanos Macassar, nu-i aș a?”
Un fluierat înăbuș it s-a auzit pe fir. „Nu este exact stejarul tău comun sau de
grădină. La ce ai nevoie de el?”
Iată minciuna. „Nu e pentru mine. Un asociat de afaceri de-al meu a primit o
comandă rapidă ș i trebuie să pună mâna pe ea cât mai repede.”
„Stai să văd ce pot face. Te sun înapoi.”
M-am plimbat în sus ș i în jos în timp ce aș teptam. Dacă Jason nu putea găsi lemnul,
atunci nu aveam de ales decât să fac un compromis. Uram ideea. Casa asta trebuia să fie
perfectă , iar asta însemna executarea fiecărui aspect al planului.
A sunat mai puț in de zece minute mai târziu. „Am primit. Unde vrei să fie
expediat?”
„Îț i trimit adresa prin SMS. Mulț umesc, prietene. Îț i datorez una.”
„Îmi datorezi cam o sută, dar cine numără?”
 „Tu, evident.”
Am închis, am trimis mesajul cu locaț ia casei ș i m-am dus să-l găsesc pe Glen ca să-
i dau vestea bună. Am rătăcit prin casă dintr-o cameră în alta, un val de entuziasm
crescându-mi în stomac cu fiecare cameră pe care o vizitam. Ideea iniț ială fusese să
folosesc casa ca o modalitate de a-i arăta lui Marlowe că vorbeam serios despre noi ș i
de a o face să-mi spună în sfârș it de ce mă ura atât de mult. Acum, lucrurile se
schimbaseră.
De aceea trebuia să fie perfect.
"Ce crezi?"
M-am uitat peste umăr când Glen s-a apropiat. Am rămas privind în jos spre curtea
din spate, un focar de activitate. „Îmi place la nebunie, Glen. Este exact ce mi-am
imaginat.”
„Sper că ș i soț ia ta crede acelaș i lucru. Când vine în vizită? Sau plănuieș ti să
aș tepț i până când va fi mai puț in un ș antier?”
Amuzant cum oamenii făceau presupuneri despre alț ii.
„Nu sunt căsătorit.”
„A?” Sprânceana lui s-a încruntat. „Îmi pare rău. Am crezut... ei bine, e o casă de
familie.”
„Aș a este.” Mi-am trecut mâna peste pervazurile de lemn din ceea ce avea să fie
dormitorul nostru. „Ș i ar trebui să spun că încă nu sunt căsătorit .” Nu ș tiam ce m-a
apucat, dar am ajuns să-i povestesc detaliile istoriei mele agitate cu Marlowe. Îl
angajasem pe Glen pentru că era din afara oraș ului, aș a că nu era ca ș i cum ar fi
cunoscut-o.
A fluierat. „Eș ti un bărbat curajos pentru că ai ascuns secrete faț ă de doamna ta.”
„Totul este pentru o cauză bună.”
Mi-a pus mâna pe umăr. „Sper, prietene. Pentru binele tău. Ș i dacă nu merge” – a
ridicat din umeri – „putem face câteva ajustări ș i să-l transformăm într-un apartament
de burlac superb. Cameră roș ie, vrea cineva?”
A plecat agale, chicotind. M-am uitat la spatele lui care se retrăgea. Semănase
seminț ele îndoielii în mintea mea. Să-i ascund planurile mele lui Marlowe când mă
dispreț uise era un lucru. Dar să păstrez secrete acum că eram un cuplu era cu totul
altceva.
Dacă ar înnebuni ș i ar pune capăt lucrurilor dintre noi? Marlowe avea un
temperament legendar care se aprindea la orice provocare. Am renunț at la gând
înainte să aibă timp să prindă rădăcini. Nu s-ar despărț i de mine pentru aș a ceva. Nu
era genul ăsta de secret.
I-ar plăcea la nebunie.
Ea ar face-o.
Garantat.
Am stat de vorbă cu câț iva dintre muncitori în timp ce mă plimbam prin restul
casei, asigurându-mă că le spun cât de încântat sunt de progresul lor. O mică laudă a
fost de mare ajutor din experienț a mea, iar orice timp câș tigat cu această construcț ie
însemna că puteam să-i arăt lui Marlowe asta mult mai devreme - ș i să risipesc orice
îndoieli persistente exprimate de Glen.
„Încă eș ti aici? Am crezut că ai plecat.”
Vorbeș te despre diavol.
„Am vorbit cu câț iva dintre băieț i, le-am spus cât de mulț umit sunt.”
„Vor aprecia asta. Sunt o gaș că bună. În fine, plecăm peste noapte, aș a că…” A
făcut un semn spre uș ă. „Poate că e casa ta, dar e a mea. Afară.”
„Pleci? Deja?”
„Da. E trecut de ș ase.”
„Ce?” M-am uitat la ceas, atingând ecranul ca ș i cum asta ar fi făcut timpul să se
întoarcă cu cel puț in o oră. „Ah, la naiba. Am întârziat.”

OceanofPDF.com
Capitol 26
OceanofPDF.com
 Marlowe
Nu sunt sigur că mai pot suporta alte minciuni.

A M BĂTUT din picior când maș ina lui Nolen s-a apropiat ș i mi-am încruciș at braț ele.
El a oprit brusc ș i s-a aplecat peste scaune ca să deschidă portiera.
„Îmi pare rău. M-am lăsat dus de treabă ș i am uitat să mă uit la ceas. Ar fi trebuit să
aș tepț i înăuntru.”
M-am aș ezat pe scaunul din dreapta. „Proastă idee. Pentru tine. Femeile alea erau
gata să te linș eze pentru că m-ai pus în picioare. Sunt o gaș că de temut.”
A râs. „Mulț umesc că m-ai protejat.” Ș i-a pus o mână pe după ceafă ș i m-a tras
spre mine sărutându-mă. „Eroul meu.”
„Nu mai încerca să mă laș i cu unt. Sunt supărat pe tine.”
Ș i-a scos buza de jos ș i mi-a făcut una dintre clipirile lui lente, băieț eș ti ș i timide,
exersate, ca de obicei. „Ce pot face ca să mă revanș ez faț ă de tine?”
„Hrăneș te-mă. Mor de foame.”
Ș i-a prins limba între dinț i ș i m-a plimbat cu privirea lui verde. „Ș i eu.”
I-am dat cu dosul mâinii în partea de sus a braț ului. „Nu sunt chiar atât de
flămând.”
"Ruşine."
„Eș ti insaț iabil. Nu te-ai săturat cât timp am fost în Seattle?”
„Nu. Mă recuperez după zece ani petrecuț i în sălbăticie.”
Un val de vinovăț ie m-a lovit drept în piept. Bărbia mi s-a lăsat în jos ș i umerii mi
s-au lăsat. M-aș simț i mereu vinovată că am fugit în loc să-l înfrunt? Dacă aș fi făcut-
o, atunci...
— Hei, zise Nolen, mângâindu-mă sub bărbie ș i ridicându-mi privirea spre el. Nu
face asta. Glumă proastă din partea mea.
„Nu, ai dreptate. E vina mea.”
„Greș it. E vina lui Abi. Nu fi un martir, Marlowe. Nu ț i se potriveș te.”
„Uau!” Am fost zbârlit la replica lui dură. „Loveș te o fată cât e la pământ.”
„Sau dă-i o mână zdravănă ș i fă-o să se gândească de două ori înainte să continue
prostiile astea.” Mi-a mângâiat obrazul ca să-ș i îndulcească cuvintele. „Ș i acum cine
vorbeș te la persoana a treia?”
„Uff. Cum se face că îț i aminteș ti totul?”
„Îmi amintesc doar lucrurile care merită ț inute minte.”
„Cum ar fi standardele mele duble.”
„Exact.” Râmbind, a băgat maș ina în viteză.
„Uitasem cât de enervantă poț i fi.”
„Dar iscusinț a mea între aș ternuturi compensează, nu-i aș a?” El a făcut cu ochiul.
Mi-ar fi plăcut să mă cert, dar ar fi fost o minciună evidentă, una asupra căreia
Nolen i-ar face mare plăcere să atragă atenț ia. Adevărul era că eram enorm de
compatibili. În pat, ne potriveam ca o lacătă ș i o cheie bine unse. Din pat, ne certam,
râdeam ș i ne bucuram sincer de compania celuilalt.
Eram departe de a fi perfecț i — dar eram perfecț i împreună.
„Condu maș ina, Nolen.”
Un chicotit i-a ieș it din gât. „Aww, pisoi. Te predai cu atâta graț ie.”
Am înghiț it o replică sortită eș ecului, buzele mele arcuindu-se în sus fără
permisiunea mea. Bărbatul putea fermeca un ș arpe să-i facă pe plac.
A oprit maș ina în faț a restaurantului italian Angelo's, un restaurant italian intim,
departe de principalele atracț ii turistice. Jason mă adusese aici în prima mea
săptămână petrecută în Vegas ș i, împreună cu Maurice , devenise unul dintre
preferatele mele. Mâncarea era delicioasă, ambianț a proaspătă ș i primitoare, iar
Angelo, proprietarul, o încântare absolută. Îi pomenisem pe scurt lui Nolen despre asta
când eram în Seattle. Mă dusese la un restaurant italian pe malul apei care, în opinia
mea, nu era nici pe departe la fel de bun ca Angelo's, iar eu i-am spus asta.
Mi-am dus o mână la piept. „Îmi place locul ăsta.”
„Ș tiu că faci asta. De aceea suntem aici.”
Angelo m-a salutat ca pe fiica lui pierdută de mult. Mi-a luat mâinile în ale lui ș i m-
a sărutat pe ambii obraji. Nolen s-a strecurat practic între noi, întinzând o mână către
Angelo ș i proclamând, cu o voce suficient de tare cât să ajungă la bucătarul-ș ef din
bucătărie, că este iubitul meu. Am zâmbit uș or, lovindu-l în coaste în timp ce Angelo
ne-a condus la o cabină confortabilă. A anunț at specialităț ile cu genul de gest elegant
pe care italienii îl stăpânesc atât de bine, a luat comanda noastră de băuturi ș i a plecat
grăbit.
„Te loveș te mereu aș a?”
De data asta, rânjetul i s-a scăpat. „Maul? E italian.”
„E priceput la minte ș i nu-mi place asta.”
„O, ș ș ș t. Gelozia nu ț i se potriveș te, la fel cum nici martiriul nu mi se potriveș te
mie.”
„Au!” Ș i-a dus o mână la inimă. „Mă omori. Chiar mă omori.”
Am aș teptat ca ospătarul să ne aș eze băuturile, apoi am deschis meniul ș i am atins
pagina. „Alege ceva ș i fă-l repede înainte să leș in din cauza lipsei de mâncare.”
„Întotdeauna erai morocănos când ț i-era foame.”
„Ș i, după cum vezi, nimic nu s-a schimbat. Decide, sau voi decide eu pentru tine.”
A simulat un tremur în tot corpul. „O, iubito, mă exciț i.”
„Majoritatea lucrurilor te excită. Fii sinceră. Nu eș ti decât o minge de hormoni
excitaț i.”
„Nu majoritatea lucrurilor în sine.” Închise meniul. „Majoritatea lucrurilor pe care le
faci mă excită.”
Mi-am ridicat mâinile în aer. „Renunț .”
„Lovitura a doua? Îț i pierzi talentul, pisoi.”
„Nu. Mi-e prea foame ca să pierd energia certându-mă cu tine.” Am închis ș i eu
meniul ș i i-am făcut semn unui chelner care stătea în pat. „Aș vrea puiul Alfredo ș i o
porț ie de pâine cu usturoi.”
 „Ș i eu la fel.” Nolen a aș teptat ca ospătarul să se retragă. „Cum a fost totul la
centru, în afară de faptul că doamnele mi-au folosit poza pe post de darts?”
Am zâmbit. „Minunat. Toată lumea pare să se fi acomodat bine, iar personalul este
minunat.”
„Asta pentru că ai angajat cel mai bun. Donna, e bine?”
„Da, aș a este. Ș tiu că au trecut doar câteva săptămâni, dar ea ș i copiii arată atât de
diferit. Mai liberi ș i mai uș ori, iar copiii au râs tot timpul cât am fost acolo, chiar ș i
Andrew.”
„Este îngrozitor cum se manifestă frica ș i uimitor transformarea atunci când acea
frică dispare.”
„Ai dreptate. De aceea vreau să continui cu următorul. Am văzut cu ochii mei ce
diferenț ă face ș i aș tept cu nerăbdare să încep.”
„Nimic nu te poate opri.”
M-am întins peste masă ș i l-am prins de mână. „Mulț umesc.”
A clătinat din cap. „Când eș ti în locul meu, semnarea cecurilor e partea uș oară.
Asta e tot ce trebuie să faci, Marlowe. Acceptă laudele. Le meriț i.”
Ceea ce m-a dezamăgit a fost blândeț ea din ochii lui în timp ce vorbea ș i felul în
care i se umfla pieptul. Vederea mi s-a înceț oș at. Am clipit de câteva ori la rând. Dacă
Nolen nu ar fi capitulat ș i m-ar fi lăsat să construiesc instalaț ia, dacă nu ar fi finanț at
totul, dacă nu ar fi condus alegerea antreprenorului potrivit pentru lucrare, nimic din
toate astea nu ar fi fost posibil. Iar acele femei ș i copiii lor au fost adevăraț ii
câș tigători.
„Nu mi-ai spus niciodată ce plănuiai să faci cu pământul.”
„Ce pământ?”
„Terenul pe care am construit centrul.”
S-a înț epenit, forț ându-ș i un zâmbet care nu i-a ajuns chiar în ochi. „Nu e
important.”
Nu mi-a plăcut deloc răspunsul acela. Sau, mai degrabă, nu mi-a plăcut felul în care
privirea lui sărea în jur în loc să se fixeze asupra mea. Nolen nu era genul de om care să
aibă probleme în a privi oamenii direct în ochi.
„A fost suficient de important pentru tine să vii la licitaț ie ș i să te lupț i cu mine
pentru ea.”
A făcut un gest de dispreț . „A fost un mic proiect secundar. Asta e tot. Când am
auzit planurile tale, ale mele au pălit ș i au devenit insignifiante.”
„Care a fost proiectul?”
A luat solniț a, s-a uitat inutil la fundul de unde curgea sarea ș i apoi a pus-o jos. „O
treabă plictisitoare.”
Am simț it furnicături pe ceafă. Numiț i-o intuiț ie feminină sau simț păianjen, dar
orice ar fi fost, a strigat tare ș i clar că Nolen Kingcaid minț ea printre dinț i. Am
deschis gura să-l înfrunt, dar înainte să scot un cuvânt, a sosit mâncarea noastră, iar
saliva mi-a umplut gura în secunda în care mirosul îmbietor mi-a ajuns în nări. Oricum,
un restaurant nu era locul potrivit pentru un interogatoriu. L-aș fi abordat când am fi
fost într-un loc mai retras.
 — Bună alegere, spuse Nolen, aplecându-se să inspire aromele incredibile care
radiau din bolul său.
O tactică de distragere a atenț iei, dacă am auzit vreodată una. O, nu era nicio
problemă cu sentimentul, dar, oricât de mult evitasem să mă gândesc la Nolen în toț i
aceș ti ani, îl cunoș team mai bine decât oricine. Ș i uș urarea care i-a străbătut faț a
când am răspuns cu „Mulț umesc” ș i m-am înfruptat cu poftă din bolul meu de paste,
care mi-a întărit convingerea că îmi ascundea ceva.
El a ț inut cea mai mare parte a conversaț iei, în timp ce eu stăteam liniș tită,
gândindu-mă la cea mai bună modalitate de a-l aborda. După trădarea lui Abi, nervii
mei erau încă la cote maxime, iar ideea că bărbatul pe care îl iubeam ascundea ceva s-a
transformat într-o furtună de frică ș i furie care ameninț a să dea frâu liber ș i să-i
provoace arsuri de gradul trei.
Chiar dacă Angelo făcea cel mai bun tiramisu din afara Italiei – după spusele lui –
am refuzat desertul. Nolen m-a privit ciudat, ca ș i cum abia ș i-ar fi dat seama că nu mă
comportam normal. A achitat nota de plată, iar eu l-am lăsat fără un murmur de
dezaprobare. Am observat o licărire de confuzie întipărită pe faț a lui, dar nu a spus
nimic, conducându-mă spre parcare cu o palmă la spate. În timp ce ne apropiam de
maș ină, s-a oprit ș i m-a apucat de cot.
„Bine, Marlowe, ce contează?”
Mi-am pus mâinile în ș olduri ș i, fără să-mi pese că clienț ii coborau din maș ini ș i
se îndreptau spre restaurant, i-am dat-o în braț e.
„M-ai minț it.”
Ochii i s-au mărit, sprâncenele i s-au ridicat pe frunte ca două omizi care scapă
dintr-o flacără. „Despre ce?”
„Pământul. Ai spus că îl vrei pentru o muncă plictisitoare. Asta e o minciună.”
Soarele nu apusese încă complet, păcat de Nolen. Dacă ar fi apus, poate că n-aș fi
observat roș eaț a revelatoare care i-a cuprins pomeț ii ascuț iț i ca briciul.
„Uite, eu…” A înjurat el. „Stai puț in.” Scoț ând telefonul din buzunar, s-a uitat la
ecran. Buzele i s-au strâmbat ș i l-a îndesat înapoi în buzunar fără să răspundă.
„Cine a fost acela?”
"Nici unul."
Mi-am scrâș nit din dinț i. „Încă o minciună. Nimeni nu poate forma un nenorocit
de telefon, Nolen.” M-am întors brusc, traversând parcarea. La dracu’ cu el. Aveam să
iau un Uber până acasă. Cel mai bun prieten al meu mă minț ise timp de zece ani
nenorociț i ș i căzusem în plasă. Nu aveam să mai cadă în plasă de alte minciuni, mai
ales nu din partea unui bărbat care pretindea că mă iubeș te.
Tot timpul, crezusem că eram mai bine singur. Aveam dreptate să cred asta. Singura
persoană pe care mă puteam baza cu adevărat eram eu. Ș i Jason. Ș i părinț ii mei. Dar
asta era tot. Oricine altcineva putea sări în fugă de pe un dig scurt într-o grămadă de
stânci zimț ate.
„Marlowe, aș teaptă.”
 Nolen m-a apucat de braț . L-am scuturat, mai mărș ăluind câț iva metri înainte să
mă ajungă din urmă pentru a doua oară. A sărit în faț a mea, cu braț ele întinse.
Aproape că am râs. Ca ș i cum m-ar fi putut împiedica să trec de el dacă aș fi vrut.
"Mişcare."
Ș i-a împreunat mâinile în semn de rugăciune. „Marlowe, opreș te-te. Te rog.”
Mi-am încruciș at braț ele la piept. „Bine. Spune-mi cine te-a sunat.”
„A fost un mesaj text, nu un apel.”
Ohhh, omule. Mă enervezi.
„Du-te dracului, Nolen.” L-am dat la o parte cu umărul. El m-a apucat de cot.
„Bine, bine. A fost Abi.”
Am învârtit o tură de 180 ș i m-am apropiat imediat. „Abi? Trăpătoarea aia de Abi?”
„Da.” Ș i-a ș terse capul cu o mână. „Când i-ai blocat numărul cât eram în Seattle, a
început să mă sune. Nu am răspuns”, a continuat el grăbit când buzele mele s-au
despărț it. „Dar apoi a început să-mi trimită mesaje, implorându-mă să vă iau împreună
ca să puteț i vorbi.”
„Să vorbeș ti?” am râs pufnind. „Are tupeu. Ș i tu la fel.” I-am împins un deget spre
piept. „De ce nu i-ai blocat ș i numărul?”
„Nu ș tiu.” S-a uitat în pământ, apoi s-a uitat din nou la mine. „Sunt îngrijorat
pentru ea.”
„Eș ti... eș ti îngrijorat? Pentru ea? Dar eu ?” Strigătul meu a atras atenț ia unui cuplu
din apropiere care ieș ea din maș ină. Au rămas pe loc câteva secunde înainte ca
bărbatul să o împingă pe femeie în restaurant.
„Nu am vrut să spun asta. Mesajele ei devin din ce în ce mai disperate. Dacă…?
Dacă…?”
„Se sinucide?” Am completat golurile pe care părea să nu le poată spune.
"Da."
„O, Nolen.” Mi-am plecat capul, umerii îmi tremurau de râs. El a confundat râsul cu
tristeț ea.
„Pisicuț o, nu plânge.”
S-a dus să mă îmbrăț iș eze. Am făcut un pas înapoi, iar râsul mi-a fost împrăș tiat
în vânt.
„Bărbaț ii sunt atât de creduli. Abi nu se sinucide, Nolen. E prea narcisistă ca să-i
treacă prin minte gândul ăsta. Se joacă cu tine , pentru că ș tie că eș ti un tip de treabă,
iar dacă cineva mă poate face să mă aș ez cinci minute ș i să-i ascult diatriba, acela eș ti
tu. Din păcate pentru ea, cu ocazia asta, n-o să funcț ioneze.”
Ș i-a scărpinat obrazul. „Chiar crezi asta?”
„Da. Ș i dacă mă iubeș ti atât de mult pe cât spui, bloch-o.” Am arătat spre
buzunarul în care îș i îndesase telefonul. „Acum.”
A băgat mâna în buzunar ș i ș i-a scos telefonul. După câteva atingeri, l-a pus la loc.
„Gata. Putem merge acasă acum, te rog?”
"Nu."
„Ă?” Ș i-a scărpinat din nou obrazul.
 „Vreau să ș tiu de ce ai luat pământul. Ș i dacă încerci să-mi vinzi încă una dintre
minciunile tale, am terminat. Aș prefera să fiu singură decât cu un bărbat care mă
minte.”
Faț a i s-a încreț it. „Nu”, a ș optit el. „Nu spune asta cu furie, tristeț e sau pentru
răzbunare. Să nu spui niciodată că am terminat.”
„Atunci nu-mi da niciun motiv să o fac.”
Mi-a apucat o mână ș i a dus-o la piept, punând-o peste inimă ș i acoperind-o cu
mâna. „Îmi doream pământul acela pentru ceva important ș i de atunci am găsit un loc
ș i mai potrivit scopului meu. Dar te implor, te implor, să ai încredere în mine. E o
surpriză ș i am muncit atât de mult la ea. Te rog, nu o strica când sunt atât de aproape.”
A prins o ș uviț ă rătăcită din părul meu ș i a trecut-o printre degete, apoi mi-a băgat-o
după ureche. „Dar dacă mă rogi să-ț i spun ce este, o voi face. Dacă este atât de
important pentru tine, nu ț i-o voi ascunde nici măcar o secundă. E decizia ta.”
Prima mea reacț ie a fost să-i cer să-mi spună. După ce făcuse Abi, capacitatea mea
de a absorbi secrete ș i minciuni era sub zero. Nu mai puteam accepta loviturile. Dar
expresia de pe faț a lui, un amestec de implorare ș i dezamăgire, m-a oprit brusc.
Oricare ar fi fost această aș a-zisă surpriză, a însemnat mult pentru Nolen. Ș i, prin
urmare, a însemnat mult pentru mine. Dacă plănuise o dezvăluire importantă, atunci
cine eram eu să i-o stric?
Mi-am înăbuș it curiozitatea furioasă. „Urăsc surprizele.”
A chicotit, prinzându-mi buzele într-un sărut rapid. „Mincinosule.”
Mi-am trecut limba peste buza de jos. „Bine. Păstrează-ț i secretul, Kingcaid. Dar te
avertizez, acesta este singurul tău permis de trecere.”
„Am luat act.” A rânjit, apoi ș i-a întins braț ul. „ Acum putem merge acasă?”
„A cui casă?”
„Păi...” El a ridicat din sprâncene. „Jason nu se întoarce până mâine ș i nu putem
face sex în piscina hotelului, nu-i aș a?”

OceanofPDF.com
Capitol 27
OceanofPDF.com
 Nolen
Fericirea înseamnă să te trezeș ti lângă femeia pe care o iubeș ti.
Ș i sex la duș .

M IROSUL de caprifoi ș i vanilie m-a trezit. Am deschis ochii, încruntându-mă la spaț iul
gol în care dormise Marlowe. Am dat păturile la o parte ș i am urmărit sunetul apei
curgătoare, parfumurile fiind mai puternice aici. Probabil era gelul ei de duș sau
ș amponul. Am deschis cabina ș i m-am strecurat în spatele ei.
„Bună dimineaț a, frumoasa mea.” Am sărutat-o peste umăr. „M-aș putea obiș nui
cu asta.”
Se învârtea în braț ele mele, cu faț a netedă, toate urmele furiei care o izbucnise în
noaptea trecută dispăruseră. Pentru o clipă, inima mi se oprise. De fapt, încetase să mai
bată. Ideea că ceea ce râvnisem atât de mult timp ar putea dispărea într-o secundă îmi
provocase o durere fizică atât de ascuț ită încât am crezut că am un atac de cord. Ș i
oricât de mult plănuisem, plănuisem ș i visasem să-i ofer o casă a noastră, una pe care
ș i-o crease când era copil, până la urmă i-aș fi spus totul.
A trebuit să recunosc, totuș i, că eram mai mult decât uș urată că mă lăsase să-mi
păstrez secretul. Era o prostie, într-adevăr, dar ajunsesem atât de departe, iar
construcț ia era aproape finalizată. Abia aș teptam să-i văd faț a când voi face marea
dezvăluire.
„Cum ai dormit?” Ș i-a trecut mâinile pe lângă mine, smulgându-mi un fior delicios.
„Ca morț ii. Îmi place să dormi lângă mine. Mă calmează.”
Ea a râs. „Te calmează? Eș ti cel mai calm bărbat de pe planetă. Mai calm chiar ș i
decât Jason, ș i practic e la orizontală.”
„Poț i te rog să nu pomeneș ti numele fratelui tău când sunt pe punctul de a-ț i băga
pula în vulvă?”
Am întors-o cu faț a spre perete, punându-i ambele mâini pe faianț ă. Am băut din
ea până m-am săturat. Pielea netedă ș i palidă, talia ei subț ire, ș oldurile largi, fundul
pe care intenț ionam să-l posed într-o zi. Mi-am trecut vârful degetului pe cută,
încercuind orificiul ei, testând apele. Ea a gemut ș i ș i-a flexat ș oldurile, aplecându-se
uș or din talie.
„Îț i place asta?” i-am murmurat la ureche, rupând sigiliul cu vârful degetului.
„Da, ș i nu credeam că o să o fac.”
Am împins puț in mai departe, până la a doua încheietură. A gâfâit, muș chii i se
încordau în jurul meu.
„Oh”, a ș optit ea. „Oh, da.”
„Vrei să încerci mai mult?”
„N-nu sunt sigur.”
„Atunci ne oprim.” Mi-am retras degetul. „Fundaș ii au nevoie de dresaj oricum. Nu
poț i pur ș i simplu să te bagi acolo.”
A râs ș i s-a întors în braț ele mele. „Să ara acolo?”
 „Da. În viaț a reală, nu e ca la pornografie.”
„Aș a este?” ș i-a înclinat capul. „Ș i ce ai de unde să ș tii despre asta?”
Am chicotit. „Prezintă-mi un tip care nu s-a uitat niciodată la pornografie ș i îl voi
numi direct mincinos.”
„Dar ai făcut asta… pe bune?”
Mi-am întors privirea. Nu intenț ionam să deschid uș a asta. Mă întâlnisem odată cu o
fată, pe la douăzeci ș i ceva de ani, căreia îi plăcea doar să se culce. Am ieș it poate o
lună înainte să mă despart. Era în perioada în care „treceam peste Marlowe”, una care
eș uase. În cele din urmă, am încetat să mai întâlnesc. De ce să continui să fac ceva ce
mă făcea nefericit ș i scotea în lumină tot ceea ce nu-mi doream încă?
„De câteva ori.” Mi-am strâmbat buzele. „Putem să nu vorbim despre relaț iile
anterioare? Mă face să mă simt inconfortabil.”
„De ce?” Sprâncenele i-au fost încovoiate. „Amândoi avem un trecut, Nolen.”
„Ș tiu. Dar mă interesează prezentul ș i viitorul.” Am ridicat-o ș i i-am agăț at
picioarele peste ș oldurile mele, folosind peretele ca să o ț in la loc în timp ce îmi
apăsam penisul în ea. „Cu tine.”
Mi-am înclinat pelvisul, atingându-i clitorisul în timp ce mă împingeam înainte. Ea a
gemut.
„Spui cele mai dulci lucruri.”
„Crede-mă, nu am gânduri dulci.”
Am împins din nou. A ț ipat, trăgându-mă de rădăcina părului. Îmi plăcea la
nebunie când mă trăgea de păr. Îndemnată, am mers mai repede. Pielea ni s-a lovit,
respiraț iile ni s-au amestecat, buzele ș i limbile ni s-au luptat pentru supremaț ie. Un
torent de fericire m-a inundat. Aveam tot ce mi-am dorit vreodată ș i era mai bine decât
cele mai strălucite fantezii ale mele.
„Nolen, sunt aproape”, a gâfâit ea. „Nu te opri.”
„Nu plănuiesc să fac asta.”
Am mormăit. Testiculele mele s-au izbit de fundul ei în timp ce acceleram ș i mai
mult ritmul. Nu a fost uș or din unghiul ăsta, dar am reuș it să sug un sfârc obraznic ș i
copt între dinț i. L-am muș cat uș or, iar ea a ț ipat, vulva ei tremurând ș i strângându-
mi pula, forț ându-mi propriul orgasm să explodeze. Ameț ită, m-am ț inut de ea în
timp ce baia se învârtea în jurul meu. Am continuat să pulsez, umplând-o cu sperma
mea.
Al meu .
M-am simț it ca un rege în timp ce o coboram pe podea. Am folosit-o ca pe o ancoră
în timp ce coboram dintr-o euforie care mi-a furat respiraț ia, mi-a făcut picioarele să se
transforme în jeleu ș i mi-a umplut inima cu genul acela de iubire care m-a speriat de
moarte.
Faptul că l-am pierdut pe Marlowe când aveam douăzeci ș i doi de ani m-a rănit
până la măduva oaselor.
Să-l pierd pe Marlowe la treizeci ș i doi de ani m-ar ucide.
„Nolen, lasă-mă să plec. Mă doare.”
 „La naiba, scuze.” Am eliberat-o, frecându-mi mâinile peste corpul ei. „Unde mă
doare? Să o sărut mai bine?” Am prefăcut un râs ca să ascund emoț iile care mă
cuprinseseră.
A apucat un prosop de pe bară ș i mi l-a întins, apoi s-a înfăș urat într-unul în jurul
corpului. „Ieș i afară. Trebuie să mă îmbrac ș i să fiu în centru pe la zece.”
„Din nou?” Mi-am atârnat prosopul în jurul taliei.
„Da. Donna are prima ș edinț ă cu terapeutul care i-a fost desemnat ș i m-a rugat să
fiu acolo.”
„O, asta e bine.” or „O, asta e bine.”
„Da.” Ieș i din cabină ș i întinse mâna după un al treilea prosop pentru păr. „E încă
un pas în recuperarea ei.”
„Ai auzit ceva de la poliț ie despre soț ul ei ticălos?”
„Nu. Din câte am auzit, încă anchetau.” Pufni ea. „Deș i, ce naiba ar putea fi
investigat, mă depăș eș te.” A aruncat prosopul în coș ul cu rufe. „Ț i-am spus că
suntem plini acum?”
„Nu ai făcut-o.”
„Adică, e grozav, dar e... ș i cam deprimant, ș tii? A trecut doar o săptămână de
când am deschis ș i toate locurile sunt ocupate.”
„Sunt o mulț ime de oameni răi acolo.”
„Ș i niș te femei rele. Am citit undeva zilele trecute că unul din zece incidente de
violenț ă domestică raportate autorităț ilor sunt acum femei care lovesc bărbaț i.”
„Doamne, ce deprimant e.”
„Oamenii sunt oameni, indiferent de sex. Ș i pun pariu că cifrele reale sunt ș i mai
rele. Este nevoie de un curaj imens pentru o femeie să-ș i reclame partenerul la poliț ie,
dar pentru un bărbat să-l reclame pe al său... este un cu totul alt set de probleme de
depăș it.”
Am luat micul dejun împreună, îndreptând conversaț ia către subiecte mai puț in
sumbre. Ideea că, în câteva săptămâni, am putea sta în propria noastră casă făcând exact
asta era în egală măsură incitantă ș i terifiantă. Dacă refuza să se mute cu mine? Dacă
îmi respingea cererea în căsătorie? Nu ne întâlniserăm de mult timp ș i, în timp ce eu
presupusesem, având în vedere tot timpul pe care îl pierdusem, că mersul mai departe
era inevitabil, Marlowe s-ar putea să gândească diferit.
„Ce planuri ai pentru astăzi?”, a întrebat ea.
Am dat pe gât ce mi-a mai rămas din cafea. „Ș edinț ă trimestrială a consiliului de
administraț ie cu familia.” M-am uitat la ceas. „Apropo, trebuie să plec. Trebuie să mă
schimb mai întâi.” Am făcut cu ochiul. „Din moment ce mă pui să fac plimbarea ruș inii
ș i tot ce trebuie.”
Ea ș i-a dat ochii peste cap. „Vrei să te duc eu cu maș ina?”
„E în regulă. I-am trimis ș oferului meu un mesaj să vină să mă ia cât timp găteai
micul dejun.”
„Trebuie să fie atât de greu să fii miliardar.”
„Aș a este.” Am oftat, înăbuș indu-mi un rânjet. „Habar n-ai.”
 „Sunt sigură.” A luat vasele noastre ș i le-a pus în maș ina de spălat vase. „Să nu
crezi nici măcar o secundă că am de gând să-mi petrec viaț a făcând curăț enie după
tine.”
„Nici nu mi-ar fi trecut prin cap.” Am prins-o de talie ș i m-am apropiat să o sărut.
„Am crezut că întârzii.”
„Meh.” Am sărutat-o din nou. „O să-i spun tatălui meu că e vina ta că eș ti o
vrăjitoare sexy care m-a vrăjit.”
„Ar trebui să fie o ș edinț ă de consiliu interesantă.”
„Mult mai interesant decât randamentele, profiturile ș i indicatorii cheie de
performanț ă.” M-am smuls din situaț ie, tentaț ia de a sări de la serviciu ș i de a
petrece ziua în pat cu ea fiind mult prea atrăgătoare. „Mă scoț i afară?”
„Ca o soț ie din anii cincizeci?” Mi-a scuturat scame invizibile de pe reverele
jachetei. „Un sărut pe treptele din faț ă ș i o promisiune că vom lua cina la masă până la
ș ase?”
„Mi-ai citit gândurile.” Am sărit la o parte când ea se pregătea să mă lovească. „Ce
comportament ș ocant, domniș oară Beck.”
Nu-ș i putu înăbuș i rânjetul. „Eș ti un nemernic enervant.”
„Dar mă iubeș ti.”
Ș oferul meu a coborât din limuzină când am ieș it din casă ș i a deschis uș a din
spate. Mi-am strecurat braț ele în jurul taliei lui Marlowe ș i am ț inut-o aproape de
mine.
„Parcă nu te pot lăsa să pleci.”
„Ei bine, o să fie destul de greu să umblu aș a toată ziua.”
„E greu, într-adevăr.” Mi-am miș cat ș oldurile.
„Doamne Dumnezeule. E ca ș i cum aș fi cu un adolescent excitat.” Cuvintele ei
puteau fi pline de reproș , dar ochii îi sclipeau.
„Ce pot să spun? Recuperez timpul pierdut.”
Ș i-a trecut degetele prin părul meu, cu o expresie solemnă. „Avem tot timpul din
lume.”
O bandă mi s-a strâns în jurul pieptului, toate semnele de tachinare împrăș tiindu-se
în greutatea momentului.
„Te iubesc atât de mult încât mă doare.” I-am pus mâna pe pieptul meu. „Chiar
aici.”
„O, Nolen, eu…” Privirea ei s-a aruncat peste umărul meu, iar expresia feț ei i s-a
întunecat. „Ce naiba?” S-a desprins din braț ele mele.
I-am urmărit privirea. Ah, la naiba. Abi.
Marlowe a înaintat cu greu spre fosta ei prietenă cu pumnii strânș i ș i o coloană
vertebrală dreaptă ca o tijă de oț el. Am alergat după ea. Când venea vorba de
temperamentul lui Marlowe, orice era posibil, iar ultimul lucru de care aveam nevoie
era ca ea să o lovească pe Abi ș i să se trezească prinsă de poliț ie sub acuzaț ia de
agresiune.
„Pleacă dracului de la mine acasă.”
„Marlowe, te rog. Vreau doar să vorbesc.”
 I-am ajuns din urmă pe amândoi, punându-i o mână pe partea inferioară a spatelui
lui Marlowe, o atingere care speram că o va calma, dar o va ș i avertiza să-ș i păstreze
calmul.
„Ce naiba, Abi. Nu vreau să vorbesc cu tine. Acum pleacă dracului de pe
proprietatea mea înainte să chem poliț ia.”
Abi s-a uitat implorator spre mine. „Nolen, te rog.”
Cu faț a contorsionată de furie, Marlowe stătea faț ă în faț ă cu Abi. M-am
înț epenit, pregătindu-mă să intervin. Dacă ar ridica pumnul măcar un centimetru, aș
apuca-o.
„Să nu îndrăzneș ti să-i rosteș ti numele.” Marlowe muș că fiecare cuvânt printre
dinț i. „Trebuie să obț in un ordin de restricț ie ca să-ț i dau naibii mesajul că am
terminat? Asta e tot, Abi?”
„Nu. Te rog, tot ce cer este o ș ansă să-ț i explic.”
„Ai explicat deja. Nu am nevoie să se repete povestea ta jalnică. Ș i ce dacă mama ta
te-ar părăsi când erai bebeluș ș i nu ai mai suporta faptul că tatăl tău s-a recăsătorit ș i a
mai avut copii? Asta nu te scuză că ai ales să-mi ruinezi viaț a.”
— Ș tiu. Un suspin strangulat i se înăbuș i în gât. Nu crezi că ș tiu asta?
„Nu. Nu cred că crezi. Vezi tu, Abi, problema cu comportamentul narcisist e că
individul nu-ș i dă seama că e narcisist. E prea absorbit de propriul sentiment de
importanț ă încât nu poate empatiza cu sentimentele celorlalț i. O, tu joci rolul. Prea
bine. Dar, în adâncul sufletului, nu-ț i pasă de nimeni altcineva în afară de tine.”
„Nu e adevărat”, a ș optit ea.
Am mers la limită între a o lăsa pe Marlowe să-ș i scape furia ș i a interveni pentru a
opri vărsarea de sânge. Dacă ar fi devenit fizic, aș fi intervenit, dar Marlowe merita
asta. Abi îi datora ș ansa de a-ș i spune cuvântul. La urma urmei, Abi fusese cea care
venise aici. Probabil ș tia că Marlowe nu o va invita la o cafea ș i la o discuț ie lângă foc.
„E la fel de adevărat precum iarba e verde ș i norii sunt albi. Sau ai de gând să-mi
spui că ăsta e «adevărul tău»? Ei bine, păcat. Nu mă interesează. Am trecut mai departe,
Abi. Nu însemni nimic pentru mine. În câteva săptămâni, abia dacă-mi voi aminti cum
te cheamă.” Făcu un gest măreț , uitându-se la ceas. „Trebuie să mă pregătesc pentru
muncă. Sunt femei care se bazează pe mine la centru. Femei care au probleme reale , nu
imaginare.”
Întorcându-se, mi-a cuprins faț a ș i m-a sărutat, făcând un spectacol pentru Abi.
Am sărutat-o ș i eu, chiar dacă făceam parte din spectacol. Marlowe merita asta, iar
dacă avea nevoie să mă folosească pentru a-ș i susț ine punctul de vedere, nu aveam de
gând să mă cert.
„Îț i doresc o zi minunată. Ne vedem diseară.” A intrat în casă, trântind uș a
suficient de tare cât să zdrăngăne geamul.
„Nolen.”
Am ridicat mâna ș i am clătinat din cap. „Nu vreau să aud asta, Abi. Voi fi mereu de
partea lui Marlowe. Dacă spune că a terminat cu tine, atunci asta e tot. Acum, te rog, fă-
ne nouă tuturor trei o favoare ș i du-te acasă.”
 M-am aș ezat pe bancheta din spate a limuzinei ș i am închis portiera. „Stai puț in”,
i-am spus ș oferului. Voiam să mă asigur că Abi nu mai zăboveș te prin preajmă.
S-a uitat fix la casă preț de câteva clipe, apoi, cu umerii plecaț i, a pornit pe trotuar
spre locul unde îș i parcase maș ina. Abia după ce Abi a plecat i-am dat permisiunea
ș oferului să pornească.
Mi-am rezemat capul greu de scaun ș i am închis ochii, rugându-mă să am un rest
de zi fără dramă.

OceanofPDF.com
Capitol 28 de ani
OceanofPDF.com
 Marlowe
Pericolul este întotdeauna acolo unde te aș tepț i mai puț in.

A M Ț INUT -o strâns până când uș a de la intrare s-a închis. În secunda în care zăvorul s-
a închis, picioarele mi-au dispărut de sub mine. Am alunecat pe podeaua gresie a
holului, aterizând cu un zgomot surd. În ciuda temperamentului meu iute, uram
conflictul. Uram felul în care mă făcea să mă simt.
Dar mai presus de toate, o uram pe Abi. Ș i mai rău, uram faptul că o uram. Nu eram
sigură că asta avea sens, dar era singura modalitate prin care îmi venea să descriu
sentimentele sălbatice care mă cuprindeau. Adrenalina avea un gust acru în gura mea,
iar membrele tremurânde simț eam nevoia să se ducă la furie.
Folosind mânerul uș ii, m-am ridicat ș i am privit prin geamul pătrat în timp ce
Nolen urca în maș ină. Abi s-a uitat fix la casă câteva secunde. M-am pregătit în caz că
s-ar fi hotărât să vină la uș ă. În cele din urmă, s-a întors ș i a mers pe stradă. Limuzina
lui Nolen a oprit la bordură, plecând doar după ce Abi a plecat cu maș ina ei.
Mi-am dus o mână la piept. Dumnezeu să-l binecuvânteze. Rămăsese ca să se
asigure că Abi mă lasă în pace. Am închis ochii, sprijinindu-mi fruntea de geam. Cât va
dura această durere arzătoare a trădării? O lună, ș ase luni, un an? Mai mult? Abi fusese
alături de mine la bine ș i la rău. Asta mă durea cel mai tare. Îi spusesem totul. Îi
împărtăș isem speranț ele ș i temerile mele, visele ș i coș marurile mele. Gândurile
mele cele mai intime.
Ș i în tot acest timp, ea ș tia ce făcuse. Mă lăsase să cred că băiatul cu care crescusem,
băiatul cu care plănuisem să-mi petrec restul vieț ii, mă înjunghiase pe la spate. Doar că
ea fusese cea care mânuise cuț itul.
Aș vrea să fie moartă.
Nu. Nu, nu am făcut-o.
Mi-aș fi dorit să dispară din mintea mea, din viaț a mea. Mi-aș fi dorit să dispară
ș i să nu mai trebuiască să mă gândesc niciodată la ea.
Străduindu-mă să alung orice gând legat de Abi – ș i tot nu am reuș it – mi-am pus o
jachetă, mi-am luat poș eta ș i am pornit spre centru. Donna avea nevoie de mine ș i nu
aveam să o dezamăgesc.
Sunetul copiilor care râdeau ș i se jucau m-a întâmpinat în timp ce mergeam spre
intrarea principală. Am schimbat câteva cuvinte cu agentul de pază – o cerinț ă tristă,
dar necesară – ș i am continuat pe hol spre livingul comun, mare. În momentul în care
am intrat, tensiunea care mă cuprinsese de la vizita neaș teptată a lui Abi la mine acasă
a dispărut ș i, în loc de o încruntare, un zâmbet mi-a deschis buzele.
„Marlowe!”
Anya s-a dat jos de pe podea ș i a alergat spre mine, cu codiț ele fluturând. Ș i-a
aruncat braț ele în jurul coapselor mele ș i s-a uitat la mine cu ochi mari, căprui ș i
inocenț i. Inima mi s-a topit. Întotdeauna mi-am dorit copii, dar Alexander fusese prea
ocupat să-ș i construiască cariera ca să discute despre asta, darămite să facă lucrul care
ar fi adus un copil. Pe atunci, credeam că un copil ar putea cosi bucăț ile zdrenț uite ale
relaț iei noastre. Acum, privind în urmă, eram uș urată că iubise legea mai mult decât
pe mine. Dacă nu ar fi făcut-o, aș fi fost legată de el pentru totdeauna, iar asta ar fi
fost... o moarte lentă.
„Vrei să te joci cu mine?”
— Nu acum, Anya. Donna ș i-a mângâiat fiica pe cap, ochii încordaț i trădând
anxietatea legată de ș edinț a de terapie care urma.
„Awww, mami.” Anya a clipit din ochii lui mari. Chiar ș i la vârsta ei fragedă, îș i
dăduse seama cum să obț ină ceea ce îș i dorea sau măcar să o oblige pe cealaltă
persoană să-i ia în considerare cererea.
M-am ghemuit la nivelul ei. „Poate mai târziu. Eu ș i mami avem ceva de făcut mai
întâi.”
„Pot să vin?”
„Nu de data asta, draga mea.” Donna a sărutat-o pe Anya pe creș tetul capului ș i i-a
trecut o mână peste ș uviț ele mătăsoase ș i castanii.
Buza de jos i-a tremurat. I-am făcut semn lui Carole, una dintre membrele
personalului nostru. S-a grăbit spre mine ș i mi-a salvat situaț ia promiț ând o
delicatesă în bucătărie. Donna a spus din gură: „Mulț umesc”, în timp ce Carole a luat-o
de mână pe Anya ș i a condus-o departe. Andrew era prea ocupat să se joace cu David,
unul dintre noii lui prieteni, ca să fie atent la ce făcea sora sau mama lui.
"Gata?"
Donna făcu o grimasă. — Cred că da.
I-am atins braț ul. „Tu deț ii controlul. Nu trebuie să spui sau să faci nimic ce nu
vrei.”
„Mulț umesc că ai venit. Trebuie să ai o mulț ime de lucruri care necesită atenț ia
ta.”
„Chiar acum, e doar unul. Unul foarte important.”
Mi-a zâmbit uș or. „Hai să o facem.”
Am stat în tăcere în timp ce Samantha, una dintre terapeutele noastre voluntare, o
încuraja cu blândeț e pe Donna să vorbească despre unele dintre cele mai dureroase
experienț e din viaț a ei. Puterea ei m-a umilit. Să trăiască în frică, conș tientă că pacea
pe care ș i-o construise cu grijă se putea spulbera în orice moment, era un fel de tortură
pe care nicio femeie nu ar trebui să o sufere. Cum reuș ise să meargă până la capăt,
călcând pe coji de ouă în timp ce aș tepta ca bărbatul pe care odinioară îl iubise să-l
cucerească, era o experienț ă impresionantă pentru mine. Nu puteam să o fac.
În timp ce Samantha îș i termina treaba, holul se umpluse de o gălăgie. Paș i
grăbiț i, bubuituri, voci ridicate. Sălile de terapie se aflau într-o parte liniș tită a
unităț ii, din motive evidente, ș i toată lumea respecta regulile.
Nu astăzi.
„Ce se întâmplă afară?” Samantha ș i-a închis laptopul ș i s-a ridicat în picioare. O
femeie a ț ipat. Apoi alta.
Mi-am pus mâna pe umărul Donnei. „Aș teaptă aici.”
 Am deschis uș a câț iva centimetri ș i m-am uitat afară. Zgomotul era mai departe
acum, la parter. Un alt ț ipăt s-a auzit la etaj. M-am întors spre Samantha. „Sună la 911.”
Mergând în vârful picioarelor pe hol, cu spatele la perete, m-am uitat peste scări
spre etajul de dedesubt. Câț iva oameni, ca ș i mine, se îndreptau spre locul unde se
găsea zgomotul.
„Duceț i-vă în camerele voastre”, am ș uierat, gesticulând. „Repede. Încuiaț i
uș ile.”
S-au întors în fugă spre apartamente. Am continuat să cobor scările, un sentiment
crescând de presimț ire îmi strângea aerul în plămâni. Gură de aer îmi croia drum
printre gâtul îngroș at, iar gura îmi era aridă, în timp ce adrenalina îmi inunda sângele.
Poate că exageram, dar instinctul îmi spunea altceva. Mai bine să primesc o lecț ie
despre cum să le irosesc timpul poliț iei decât alternativa.
Am ajuns la parter fără să mă lovesc de nimeni altcineva. Haosul se diminuase,
devenind un zumzet înăbuș it, ș i apoi l-am auzit. Vocea unui bărbat. Furioasă,
puternică. Ameninț ătoare.
„Unde e nenorocita mea de nevastă?”
Mi-am dus mâna la gură. Cea mai înț eleaptă cale de acț iune era să trec prin
bucătărie ș i să ies în curtea din spate, dar picioarele mă purtau înainte, spre un pericol
clar ș i prezent. Le asigurasem pe aceste femei că sunt în siguranț ă aici ș i că siguranț a
fusese încălcată. Am refuzat să le abandonez.
Pe vârfurile picioarelor, m-am îndreptat spre sufrageria comună. Urletele bărbatului
atinseseră proporț ii asurzitoare, cererea lui fiind repetată iar ș i iar. Am văzut scena
pentru prima dată ș i inima mi-a tresărit. Femeile ș i copiii erau înghesuiț i laolaltă, cu
obrajii înlăcrimaț i ș i strigătele înăbuș ite, iar un bărbat de vreo 1,90 m se plimba în jur
ca un taur furios, fluturând o armă în aer.
O armă.
Avea o nenorocită de armă.
Tanya, prima femeie care s-a mutat cu cei trei copii ai ei după Donna, s-a uitat la
mine ș i m-a văzut. I s-au mărit ochii. Mi-am dus degetul la buze. Cât va dura până va
ajunge poliț ia aici? Ar trebui să aș tept până sosesc ajutoarele sau să folosesc abilităț ile
diplomatice pe care le aveam pentru a încerca să calmez situaț ia?
Decizia a fost luată pentru mine când bărbatul ș i-a îndreptat arma spre o femeie
care era cu spatele la mine. „Adu-mi soț ia, sau nenorocita asta îmi poate spune noapte
bună.”
Omul… îl mai văzusem.
Oh, la naiba.
Era soț ul Donnei.
Am ieș it din umbră, cu mâinile în aer. „Nu-i face rău.”
A îndreptat pistolul departe de ea ș i l-a îndreptat spre mine. Nu mă mai uitasem
niciodată în ț eava unui pistol. Toate lucrurile pe care mă gândisem că le voi face în
faț a unui pericol iminent au dispărut în realitatea rece ș i dură a faptului că, ș tiind că,
printr-o singură apăsare pe trăgaci, viaț a mea se va sfârș i.
 Inima mi-a accelerat mai repede decât o maș ină la o cursă de dragstere, iar părul de
pe ceafă mi s-a zbârlit. Mi-am încleș tat mâinile ca să nu-mi mai tremure ș i m-am
ridicat cât de dreaptă am îndrăznit.
„Te rog. Lasă-le să plece. Eu sunt cel care conduce aici. Aceste femei nu au nicio
legătură cu tine ș i soț ia ta.”
Am încercat să scanez camera fără să-mi miș c capul. Unde erau Anya ș i Andrew?
Nu-i puteam vedea. Fuseseră luaț i în grabă când soț ul Donnei intrase prima dată în
casă? Unde era agentul de pază? De ce nu era locul plin de poliț iș ti?
Întrebările îmi băteau mintea, devenind amestecate, gândurile mele clare de obicei o
încurcătură de fire încruciș ate ș i terminaț ii nervoase defecte.
Doamne, Samantha, sper că ai chemat poliț ia.
Nu a coborât arma. Nu puteam să mă opresc din a privi în jos, în ț eava întunecată.
În orice moment, un glonț putea să ț âș nească de acolo ș i să se izbească de mine.
Genunchii îmi tremurau. Nu puteam înghiț i.
„Tu.” A năvălit printre femeile ghemuite ș i mi-a îndreptat pistolul spre frunte. „Te
cunosc, la naiba.”
Gâfâieli ș i ț ipete se răspândeau în aer, femeile ț inându-se mai tare una de alta, în
timp ce eu stăteam acolo cu un pistol la tâmplă.
Am să mor. Am să mor. Respiră. Doar respiră. Stai calmă. Nolen, Doamne. Te rog nu mă
lăsa să mor.
Acei oameni care înfruntaseră moartea ș i povestiseră cum le trecuseră vieț ile prin
faț a ochilor... Acei oameni minț eau. Nu vedeam nimic altceva decât bărbatul puternic
ș i furios, cu ochii ieș iț i din orbite ș i faț a roș ie, cu o expresie încărcată de ură ș i sete
de răzbunare. Nu simț eam nimic altceva decât frica copleș itoare care mă încremeni.
„Eș ti nenorocita care mi-a furat soț ia ș i copiii. Care le-a umplut capetele cu
minciuni.” A apăsat ț eava mai tare pe fruntea mea. „Unde sunt?”
Am încercat să vorbesc, dar limba mea era prea groasă pentru gura mea. Mi-am
ciulit urechile pentru a auzi sunetele sirenelor poliț iei, dar tot ce am auzit a fost
bubuitul sângelui în urechi ș i bubuitul inimii mele care îmi bătea nebuneș te.
„Unde. Dracu’. Sunt. Ei?” Se înălț a deasupra mea, respiraț ia lui o combinaț ie de
usturoi, whisky ș i trabucuri. Era cât pe ce să vomit din cauza duhorii.
„Nu ș tiu”, am ș optit. „Nu ș tiu unde sunt.”
Corect, cel puț in în cazul Anyei ș i al lui Andrew. Poate că asta ar fi de ajuns să mă
poarte, ca el să audă adevărul din vocea mea.
„Mincinosule!” a urlat el. „Crezi că nu te împuș c, târfo? Te împuș c direct între ochi.
Îț i împroș c creierii pe toț i pereț ii ăș tia galbeni ș i frumoș i. Ș i apoi îl împuș c pe
următorul ș i pe următorul, până când cineva îmi aduce nenorocita de nevastă- mea !”
„Sunt aici.” Vocea, slabă, ezitantă ș i plină de frică, se auzea din spatele meu. Am
închis ochii strâns. Donna, nu.
„Pune pistolul jos, Michael. Pe mine mă vrei. Sunt chiar aici.”
Presiunea armei a dispărut. Picioarele mi-au cedat. M-am prăbuș it pe podea. Când
mi-am revenit, uș urarea momentană a fost înlocuită de o frică paralizantă de alt fel.
Frica pentru altcineva în afară de mine.
O ț inea pe Donna de gât, cu pistolul lipit de tâmpla ei.
Ș i nu puteam face nimic în privinț a asta.

OceanofPDF.com
Capitol 29
OceanofPDF.com
 Nolen
Nu se poate întâmpla asta.

C U PATRUZECI Ș I CINCI DE MINUTE MAI DEVREME…

Ș edinț a consiliului de administraț ie s-a încheiat în mai puț in timp decât mă

aș teptam. Pentru o dată, tata nu ne-a interogat pe fiecare cu exactitate, ceea ce
înseamnă că am reuș it să prezentăm declaraț iile de profit pentru luna aceasta într-un
timp record. Bineînț eles, avea să fie diferit la ș edinț a trimestrială a consiliului de
administraț ie, unde întregul imperiu Kingcaid se unea. Ș edinț a aceea a durat ore
întregi, fiecare aspect al firmei fiind examinat cu atenț ie de tatăl meu ș i fraț ii lui.
Poate că le-ar fi dat ș tafeta copiilor lor pentru gestionarea zilnică a afacerii, dar
preș edinț ii celor trei afaceri Kingcaid erau încă la conducere.
Mi-am deschis e-mailul ș i am scanat topul zece pe care Charlotte, asistenta pe care o
luasem de la Marlowe acum câteva luni, îl selectase pentru atenț ia mea urgentă. Nu e
de mirare că Marlowe voise să o păstreze; era un diamant. Pierdusem ș irul orelor pe
care mi le economisea în fiecare săptămână ocupându-se de lucruri pe care foș tii mei
asistenti executivi aveau nevoie să le ț in sub control. Am început să răspund la primul
mesaj când uș a mea s-a deschis brusc ș i a apărut Abi, cu Charlotte chiar în spatele ei.
„Îmi pare rău, Nolen. A trecut chiar pe lângă mine.”
„E în regulă, Charlotte.” I-am zâmbit crispat. „Mă ocup eu de aici.”
Mi-am împins scaunul de lângă birou ș i mi-am încruciș at o gleznă peste
genunchiul opus, cu degetele împreunate sub bărbie. Am aș teptat ca Charlotte să iasă
din birou ș i să închidă uș a. La auzul clicului, mi-am înăbuș it expresia fizică, privirea
mea fiind inexpresivă ș i neprietenoasă.
„Poate că nu m-am exprimat suficient de clar în dimineaț a asta, Abi, dar asta
trebuie să înceteze. Se apropie de hărț uire.”
„Nolen, te rog, îmi pare rău. Îmi pare rău pentru tot. Te rog ascultă-mă.”
Mi-am lăsat mâinile în jos ș i m-am îndreptat. „Te-am ascultat. De două ori. Nu va
conta nimic pentru Marlowe. Ai terminat, Abi. Nu are puterea să te ierte ș i refuz să fac
nicio încercare să o conving să nu o facă. O iubesc prea mult ca să o lipsesc de respect.
Va avea întotdeauna sprijinul meu.”
— Ș tiu asta. Bărbia i-a căzut în jos, iar ochii i s-au întunecat de înfrângere.
În sfârș it.
„Vrei sfatul meu?”
"Da."
„Du-te acasă, Abi. Du-te acasă la familia ta ș i începe să-ț i construieș ti o viaț ă
pentru tine, în loc să fii legat de hainele altcuiva.”
„Familia mea mă urăș te”, a ș optit ea. „Eu sunt cea excepț ională.”
 „Nu te urăsc. Ș i eș ti doar cel în afară, pentru că acesta este rolul pe care ț i l-ai
ales.” M-am ridicat, mi-am încheiat sacoul ș i m-am îndreptat spre ea. „Du-te acasă”,
am repetat. „Cred că vei fi surprinsă de întâmpinarea pe care o vei primi.”
Îș i muș că buza. „Poate că ai dreptate.”
„Ș tiu că am dreptate.” Am mângâiat-o pe braț .
Ochii îi străluceau de lacrimi nevărsate în timp ce se uita la mine. „Mulț umesc,
Nolen. Nu merit bunătatea ta, dar îț i sunt recunoscătoare pentru ea.”
„Cu plăcere.” Am făcut un gest spre uș ă, arătând clar că ș edinț a se terminase. „Ne
vedem…”
Pentru a doua oară la rând, uș a s-a deschis brusc ș i Jason a intrat împleticindu-se în
biroul meu. „Nolen. Vino repede. Sunt Marlowe.”
O răceală m-a cuprins. „Ce s-a întâmplat? E rănită?”
A clătinat din cap. „Nu ș tiu. A avut loc un incident la centru.”
„Incident? Ce fel de incident? De unde ș tii despre el?”
„Eram în cafeneaua din hol cu un prieten de la poliț ie când a venit apelul.” Ș i-a
prins două mâini de păr. „Hai să mergem , dracului .”
Am strigat după maș ina mea în timp ce alergam spre faț a hotelului. Până am ieș it
din clădire, era deja acolo, aș teptând. Slavă Domnului.
„Intră!”, i-am strigat lui Jason.
„Vin ș i eu.”
Abi. La naiba. Uitasem că e aici. Nu era timp de ceartă. Nu a aș teptat niciun
răspuns, urcându-se pe bancheta din spate. Am sărit pe partea ș oferului. Jason a trântit
portiera. Am accelerat la fund, evitând la limită un grup de turiș ti care traversau
strada. Unul dintre ei a ț ipat ceva ș i a gesticulat.
„Spune-mi tot ce ș tii”, am spus eu.
„Habar n-am.” Jason s-a agăț at de bord în timp ce luam un viraj prea repede.
Maș ina a făcut o coadă de peș te. „La naiba, omule. Ai grijă.”
„Îmi pare rău”, am mormăit, chiar dacă nu eram.
„Tot ce ș tiu este că a avut loc un fel de altercaț ie la centru ș i cineva a anunț at-o.”
Am apăsat butonul Bluetooth de pe volan. „Sună-l pe John Fuller.”
John era ș eriful ș i un prieten apropiat de-al meu. Ș tia ce se întâmplă. Telefonul lui
a sunat de trei ori înainte să răspundă.
„John, sunt Nolen Kingcaid.” Am încetinit la un semafor roș u. M-am uitat în stânga
ș i în dreapta. Nu venea nimic. Am apăsat motorul la maximum, ignorând claxoanele
celorlalte maș ini care aș teptau semaforul verde. „Am înț eles că ceva nu e în regulă la
Centrul Gloria Patterson.”
„Vestea circulă”, a spus el. „Am o echipă acolo ș i un negociator de ostatici pe
drum.”
Mi-am îndreptat brusc capul spre Jason. Ochii lui mari i se oglindeau cu siguranț ă
ai mei. „Negociator de ostatici?” Am înghiț it în sec. Nu puteam respira adânc. „Ce
naiba se întâmplă, John?”
„Un bărbat a intrat prin efracț ie. Credem că are o armă.”
 Lumea mea s-a prăbuș it. Vederea mi s-a înceț oș at, drumul din faț a mea
dispărând într-o ceaț ă densă. Am clipit, apăsând mai tare pedala de acceleraț ie.
„O armă?” Mi-am lins buzele. „Eș ti sigur?”
„Nu, de aceea am spus că credem că are o armă. Informaț iile sunt neclare acum.”
„Ne întâlnim acolo.”
Am închis înainte să apuce să-mi dea ordin să stau departe. Chiar dacă ar fi făcut-o,
nu m-ar fi oprit, dar ar fi cauzat un conflict la sosire, de care m-aș fi putut lipsi. Caii
sălbatici nenorociț i nu m-ar fi putut ț ine departe dacă ar fi existat măcar o ș ansă de
unu la sută ca Marlowe să fie în pericol. Nu era nevoie să-l întreb ca să ș tiu că Jason ar
fi simț it la fel.
„O armă.” Vocea lui Jason tremura. „Doamne, Nolen.”
„Ș tiu.” Mi-am îndoit maxilarul, scrâș nind din molari. „O să fie bine. E deș teaptă ș i
ingenioasă.”
„Ș i guraliv.”
În mod normal, ar zâmbi sau ar chicoti la o glumă de genul ăsta, dar nu ș i de data
asta. Am înț eles. Temperamentul legendar al lui Marlowe putea să-i dea peste cap o
grămadă de rahaturi în situaț ia asta. Doamne! Ar fi bine să-ș i păstreze calmul, iar dacă
era vreun trăgător înăuntru, ar fi bine să facă tot ce i-a spus nenorocitul ăla până când
poliț ia îl putea scoate de acolo.
„Trebuie să fie soț ul sau partenerul uneia dintre femei, nu?”, mi-am exprimat
gândurile. „Cum a reuș it să treacă de agentul de pază de la intrare?”
„Speculezi.”
„Nu mă pot abț ine. Mintea mea e peste tot.”
„Ș i al meu.”
Am tăcut. Am verificat cum stătea Abi în spate. Se uita pe fereastră, trăgându-ș i în
mod repetat de buza de jos, ș i era mai palidă decât un litru de lapte. Orice i-ar fi făcut
lui Marlowe ș i mie, nu puteam nega dragostea ei pentru prietena ei. Metodele ei erau
oribile, dar inima ei era pură.
O bandă galbenă atârna între câteva felinare când am ajuns la clădirea pe care eu ș i
Marlowe o deschisesem cu puț in timp în urmă. O zi fericită în care am primit femei ș i
copii într-un loc sigur. Un loc unde se puteau vindeca.
Furia m-a cuprins. Dacă aș pune mâna pe nenorocitul ăsta, i-aș smulge membrele
din corp. Ș i dacă i-ar răni femeii mele măcar un fir de păr, l-aș omorî. La dracu’ cu
consecinț ele.
M-am oprit pe cealaltă parte a benzii. Mai multe maș ini de poliț ie erau parcate la
întâmplare afară, cu luminile intermitente. Nu l-am putut vedea pe John când am
coborât din maș ină ș i nu cunoș team niciunul dintre ofiț eri.
„L-ai văzut pe prietenul tău?” l-am întrebat pe Jason.
S-a uitat în jur. „Nu. Hai să-l luăm pe unul dintre ceilalț i.”
„Uau, nu puteț i fi aici.” Un ofiț er în uniformă a alergat spre noi, fluturând din
braț e. „Daț i-vă înapoi.”
„Prietena mea, sora lui, este în clădirea aceea.”
 „Nu-mi pasă dacă eș ti Iisus Hristos ș i Fecioara Maria este în clădire. Nu poț i fi
aici.”
„Mă ocup eu de aici, domnule ofiț er Houghton.”
M-am întors brusc. „John. Slavă Domnului.” I-am strâns mâna.
„Aș fi vrut să nu fi venit, Nolen.”
„Pierzi o bătălie, John. Hai să ne concentrăm pe bătălia pe care o putem câș tiga.
Cine a decis-o?”
„Unul dintre terapeuț i. Era cu o clientă în acel moment. A auzit gălăgie, iar
Marlowe i-a spus să sune la poliț ie.”
„Marlowe-ul meu?” O întrebare stupidă. Câț i Marlowe erau acolo?
„Da.”
„Suntem siguri că e doar un singur tip?” a întrebat Jason.
„Credem că da, dar vom afla mai multe odată ce negociatorul ostaticilor va ajunge
aici.”
„Ș i până atunci?”
M-a privit dur, încărcat de avertisment. „Aș teptăm.”
„Cum a trecut de controlul de securitate?”, din nou Jason.
„L-a lovit pe gardian în cap. Săracul de el a reuș it să iasă afară, iar unul dintre
membrii echipei mele l-a ridicat. E dezorientat. Poate că are o comoț ie cerebrală. Nimic
mai rău de atât. Avem medici cu el.”
Ar fi trebuit să insist asupra unei mai mari securităț i. Dar Marlowe voia ca femeile
să se simtă cât mai normale posibil, aș a că am cedat. O greș eală care, în cele din urmă,
ar fi putut costa vieț i.
A costat-o viaț a pe Marlowe.
Nu am putut suporta.
Nu ea. Nu acum. Nu când ne-am regăsit.
„Nolen, mă asculț i?” John mi-a fluturat mâna prin faț a ochilor. „Ț i-am spus să stai
aici . Vorbesc serios. Nu mă face să te pun încătuș uri ș i să te bag în spatele uneia dintre
maș inile mele de poliț ie.”
„Bine. Bine. Pentru numele lui Dumnezeu. Te aud.”
John s-a îndreptat spre un grup de ofiț eri absorbiț i de o conversaț ie. Mi-am fixat
privirea asupra casei, întrebându-mă ce orori se petreceau înăuntru, când Jason a luat
cuvântul.
„Unde e Abi?”

OceanofPDF.com
Capitol 30
OceanofPDF.com
 Marlowe
Nu preț uim ceea ce avem până nu dispare.

N U PUTEAM VEDEA pe fereastră, dar auzisem sirenele urlând. Toț i auzisem, inclusiv
Michael, soț ul Donnei. În acel moment m-am temut cel mai mult pentru viaț a mea ș i
pentru viaț a femeilor ș i copiilor înghesuiț i laolaltă în sufrageria comună. El îș i
pierduse cumpătul, năvălind prin cameră, lovind mese ș i scaune cu piciorul ș i lovind
pereț ii cu pumnul.
Din fericire, momentul de furie oarbă trecuse fără ca el să fi tras cu arma. Ar trebui
să fim recunoscători pentru micile îndurări, am presupus, dar emoț ia mea
predominantă era o furie atât de puternică încât mă temeam că nu o voi putea stăpâni.
Frica anterioară care mă încremenise pe loc dispăruse, iar ura îi luase locul.
Am continuat să-mi strig să rămân calm, dar pe măsură ce timpul trecea ș i poliț ia
nu acț iona, am început să mă simt neliniș tit. Ce naiba căutau acolo? De ce nu luaseră
cu asalt clădirea ș i nu-l luaseră pe tipul ăsta în custodie? Era un singur om.
Ș i unde era Samantha? Probabil că mi-a urmat ordinul ș i a sunat la 911, dar nu o
văzusem. Reuș ise să iasă? Speram că da. Ș i speram că i-a luat cu ea pe toț i ceilalț i
rezidenț i care nu erau aici cu mine.
Michael s-a îndreptat din nou spre fereastră. S-a uitat prin jaluzele. Făcuse asta de
mai multe ori de când începuse poliț ia să sosească cu puț in timp în urmă ș i, de
fiecare dată, mă gândisem să iau cât mai multe femei ș i copii ș i să fug. Dar gândul
trecător fusese curând înlocuit cu unul de bun simț . Nu aveam cum să reuș im. Cea
mai bună cale de acț iune era să aș teptăm ș i să lăsăm poliț ia să se ocupe de el.
Trebuiau să aibă o grămadă de experienț ă cu psihopaț ii.
Am prins privirea Donnei ș i i-am zâmbit liniș titor. O să fie bine. Mi-am dat seama
că nu mă credea. Arăta atât de învinsă, ca un prizonier care gustase libertatea doar
pentru a se regăsi înapoi în celulă, momentul lor de libertate nefiind decât un vis.
Donna s-a ridicat în picioare ș i s-a îndreptat spre soț ul ei. I-a atins uș or braț ul.
„Michael, te rog, lasă aceste femei ș i copii să plece. Voi merge cu tine. Oriunde vrei tu.
Dar sunt nevinovaț i. Nu merită asta.”
Încercase această pledoarie de mai multe ori. De fiecare dată, nu a fost ascultată. De
data aceasta, a primit o reacț ie.
„Taci dracului din gură, târfo.” A spus că a lovit-o cu dosul mâinii peste faț ă.
Un geamăt general a răsunat prin cameră, iar câț iva dintre copiii mai mici au
început să plângă. Donna nu a spus nimic. S-a ridicat de pe podea, ș i-a tamponat gura
însângerată cu două degete ș i s-a întors la locul ei de lângă ș emineu. S-a aș ezat pe
podea, cu picioarele lipite de piept ș i cu spatele la perete. Am făcut o miș care, dar ea a
clătinat din cap. Doar o dată.
„Rămâi acolo”, a spus.
 Un nou torent de furie s-a năpustit asupra mea, un gheizer care, dacă l-aș fi lăsat să
explodeze, ar fi putut avea consecinț e oribile. Nu eram obiș nuit să-mi reprim furia,
dar cu ocazia asta ș tiam că nu-mi pot pierde din fire. Nu jucam doar viaț a la ruletă.
Ș tia Nolen ce se întâmplase? Nu. Cum putea? Doamne, voiam să-l ț in în braț e ș i
ca el să mă ț ină în braț e. Cu siguranț ă soarta nu putea interveni ș i să ne despartă
chiar când ne găsiserăm unul pe celălalt. Putea fi viaț a atât de crudă?
Michael s-a întors la fereastră. Mi-am trecut încet degetele pe podea ș i am luat mâna
persoanei din dreapta mea – Josie, o tânără de douăzeci de ani care sosise aici cu câteva
zile în urmă. Ocupase ultimul loc pe care îl aveam. I-am strâns mâna, sperând că e o
încurajare.
„E în regulă”, am ș optit. „O să fie…”
Mi-am pierdut vocea, ș ocul mi-a slăbit maxilarul. Fosta mea cea mai bună prietenă
stătea la intrare, mânuind o bâtă de baseball. Până acum, eram singura care o observase,
dar dacă vreunul dintre ceilalț i ar fi văzut-o, ar fi putut ț ipa ș i să-l alerteze pe
Michael. M-am uitat la el. Nu o văzuse. I-am făcut semn să plece, o miș care rapidă a
încheieturii mâinii ș i o mărire a ochilor. Ea a clătinat din cap ș i a ridicat bărbia spre el,
apoi a ridicat bâta de baseball mai sus.
O, Doamne!
Frica pe care o înăbuș isem a revenit. Ce naiba face? O bâtă nu se putea compara cu o
armă. Donna mi-a urmărit privirea. Buzele i s-au întredeschis. Ș i ea s-a uitat la Michael,
apoi la Abi ș i apoi la mine. Ș i-a întins picioarele. Am ghicit ce era pe cale să facă ș i am
luat-o înainte. Anya ș i Andrew aveau nevoie de mama lor. Eu deschisesem această
instituț ie. Eu le adusesem pe aceste femei aici. Angajasem pază – nu suficientă, după
cum s-a dovedit. Acesta era riscul pe care mi-l asum.
M-am învârtit spre stânga. Din acest unghi, ar fi trebuit să se întoarcă cu faț a spre
mine, dându-i lui Abi o fugă directă. Dacă avea de gând să încerce asta, atunci îi
datoram să creez o situaț ie care să aibă cele mai mari ș anse de succes.
M-am chinuit să respir bine ș i tot corpul mi-a tremurat pe măsură ce mă apropiam
de Michael. M-a văzut cum mă întorceam brusc ș i îndreptam arma direct spre mine.
"Aşezaţi-vă!"
„Vă rog.” Mi-am ridicat mâinile lângă cap. „Copiii sunt obosiț i ș i înfometaț i. Pot
măcar să le aduc ceva de băut?”
„Nu. Acum stai jos dracului înainte să-ț i trag un glonț în rotula.”
Mi-am ț inut ochii aț intiț i asupra lui, chiar dacă îl vedeam pe Abi apropiindu-se
prin vederea mea periferică. Încă câteva secunde. Trebuia să-l ț in în vorbă.
„Sunt copii. Nevinovaț i. Ca Anya ș i Andrew. Nu vrei să faci asta, Michael. Nu lor.
Nu vreau să le faci asta vreunui alt copil.”
Pomenirea copiilor lui i-a străpuns furia ș i, pentru o fracț iune de secundă, tot ce
am văzut în faț a mea a fost un bărbat distrus căruia îi era dor de familia lui ș i care ș i-a
dat seama că el îș i provocase propria moarte. Umerii i s-au îndoit ș i a coborât arma
câț iva centimetri.
A fost de ajuns.
Abi a lovit bâta.
 Michael s-a prăbuș it pe podea.
A izbucnit un haos. Femeile au ridicat copiii în braț e, câte unul în fiecare braț , ș i
au fugit ț ipând din cameră. M-am împiedicat ș i am căzut în fund. Abi a pus capul
bâtei pe podea ș i s-a uitat în jos la Michael.
„Cred că am…”
S-a rostogolit pe spate ș i a tras cu arma. Abi a primit un glonț în piept. Am ț ipat
ș i m-am aruncat la Michael. Ceva m-a lovit în picior. Durerea a explodat deasupra
genunchiului ș i, pentru o secundă, totul s-a întunecat.
„Încetaț i! Nimeni să nu se miș te!”
Cizmele trosneau pe podeaua de lemn. Vocile lătrau ordine. Mai multe focuri de
armă. Am tresărit, acoperindu-mi urechile. Capul mi-a căzut într-o parte. Michael zăcea
la câț iva metri distanț ă, cu ochii deschiș i, dar lipsiț i de viaț ă, cu o gaură perfect
rotundă în centrul frunț ii.
„Abi.” M-am târât pe podea. „Ajutor”, am croncănit. „Cineva să mă ajute.”
Sângele i-a îmbibat bluza, răspândindu-se rapid. I-am ț inut mâna îngheț ată în a
mea în timp ce ea gâfâia după aer.
„Doamne, Abi, îmi pare atât de rău.”
Ea a vorbit, dar n-am putut să o aud. Mi-am pus urechea la gura ei.
„Te iubesc ș i îmi pare rău. Iartă-mă.”
„Vă iert”, am strigat în timp ce încăperea s-a umplut de medici. „Vă iert.”

OceanofPDF.com
Capitol 31 de ani
OceanofPDF.com
 Nolen
Practic, acum e bionică.

S CENA care se desfăș ura în faț a mea amintea de o zonă de război. Nu că aș fi fost
vreodată într-o zonă de război, dar strigătele de frică ș i mirosul de sânge din aer
trebuiau să aibă o oarecare asemănare. Un bărbat alb de vreo treizeci de ani zăcea pe
spate, cu o gaură în mijlocul frunț ii, iar la câț iva metri distanț ă, medicii se înghesuiau
în jurul unei femei.
„Marlowe!” Am strecurat mâna printre poliț iș ti. „Doamne, Marlowe.”
Nu a fost ea. O, la naiba. Abi.
O medic de urgenț ă îi făcea resuscitare cardiopulmonară în timp ce alta îi
introducea o linie intravenoasă în braț .
Am zărit un alt medic plasând o mască de oxigen peste nasul ș i gura unui pacient.
„Marlowe!” Am căzut în genunchi lângă ea. Jason s-a prăbuș it lângă mine, cu faț a
lipsită de culoare.
A tras de mască în jos. „Sunt bine. Abi... ea... ea...” Un suspin i-a izbucnit din gât, iar
inima mi s-a frânt. Paramedicul i-a pus masca la loc, în timp ce un al doilea a tratat ceea
ce părea a fi o rană împuș cată la coapsă. Nu că aș fi fost expert, dar sub ea se adunase
al naibii de mult sânge. I-a legat un garou în jurul piciorului.
„Nu-ț i face griji pentru nimic. Sunt aici. Sunt aici.” Am ț inut-o de mână. „Va fi
bine?” am întrebat-o pe asistenta medicală cea mai apropiată de mine.
„O vom duce la spital. Doctorii vor afla mai multe când o vor examina.”
„Vin cu ea.”
— Ș i eu la fel, spuse Jason.
Cei doi paramedici stăteau la fiecare capăt al targii ș i o ridicau. „E loc doar pentru
unul dintre voi în ambulanț ă, aș a că hotărâț i-vă ș i repede. Nu vom aș tepta.”
„Du-te tu.” Jason m-a strâns de umăr. „Te urmez cu maș ina ta.”
Am alergat după medici ș i m-am urcat în spatele ambulanț ei. Uș ile s-au trântit.
„Nolen.” Vocea ei suna înăbuș ită prin mască, dar când a ridicat mâna să o scoată,
am oprit-o.
„Lasă-l pornit.”
Ochii i s-au umplut de frică. A încercat să o ascundă, dar nu a putut ascunde nimic
de mine. O cunoș team prea bine.
„Ce este? Vorbeș te cu mine.”
A ezitat, doar o secundă. „O să-mi pierd piciorul?”
Un nod de frică mi-a căzut în stomac. Am riscat să arunc o privire către medicul de
urgenț ă care călătorea cu noi în spatele ambulanț ei. A rămas stoic, fără să confirme ș i
fără să nege. Am bănuit că nu ș tia. Doar un chirurg putea pune un astfel de diagnostic.
Mi-am trecut dosul degetelor peste obrazul ei. „Hai să te ducem la spital, bine? Vom
ș ti mai multe când te va consulta doctorul.”
„Abi a murit?” A vorbit atât de încet încât a trebuit să mă apropii ca să o aud.
 „Nu ș tiu”, am răspuns sincer. Din câte văzusem, nu arăta bine. Ce naiba credea că face
strecurându-se în clădire cu un bărbat înarmat ș i furios în libertate?
„M-a salvat”, a ș optit Marlowe. „Ne-a salvat pe toț i.”
Cred că am răspunsul meu.
„Încearcă să-ț i conservi energia, bine, iubito?”
„Ce s-a întâmplat cu «pisicuț a»?”
O adiere de speranț ă m-a luminat. L-am surprins pe medicul de urgenț ă zâmbind.
„«Pisoiul» va reveni când te vei simț i suficient de bine ca să-mi arăț i ghearele
alea.”
A râs pe jumătate, apoi a tuș it. „Nu mă face să râd.”
„Tu eș ti cea care face glume.” Am sărutat-o pe fruntea ei umedă ș i rece.
„Odihneș te-te. Vom fi acolo curând.”
Haosul a domnit din momentul în care am ajuns la spital. Medici în halate albe s-au
înghesuit în jurul targii lui Marlowe ș i m-au dat la o parte în grabă. Au împins-o cu
scaunul cu rotile printr-o pereche de uș i batante duble. Am încercat să o urmez, dar un
asistent masculin corpolent, cu câț iva centimetri mai înalt decât mine, stătea în cale.
„Domnule, vă rog să luaț i loc.”
„Are nevoie de mine”, am implorat eu.
„Acum, ea are nevoie de un doctor, nu de tine. Te rog, stai jos. Vin să te găsesc
imediat ce aflăm în ce stare se află rănile ei.”
M-am holbat la ceafa lui în timp ce intra în fugă prin uș i. S-au întors spre mine,
aproape provocatoare. M-am gândit să-i ignor ordinul ș i să-l urmez. Într-adevăr, aș a a
fost. Dar, oricât de mult m-ar fi durut să recunosc, nu am putut să o ajut. Ei aveau
abilităț ile necesare, iar eu nu.
Nu mă simț isem niciodată atât de neputincios.
În timp ce mă îndreptam spre recepț ie, Jason a ț âș nit prin intrare. Încă nu-ș i
revenise, pielea îi era palidă ș i rece.
„O examinează.” Mi-am pus mâna pe umărul lui. „A fost conș tientă pe tot
parcursul călătoriei.”
„O doare?” or „O doare?”
Am ridicat din umeri. „O ș tii pe Marlowe. Probabil că n-ar spune nici dacă ar
spune.”
„Doamne, cât sânge ăsta.” A ezitat, a apucat un scaun ș i s-a trântit în el. Eu am luat-
o pe cea de alături.
„Pune-ț i capul între genunchi.” Uitasem până acum că Jason ura să vadă sângele.
Un lucru uș or de uitat când nu era ceva ce întâlneai atât de des.
A urmat sugestia mea. Mi-am pus mâna pe spatele lui.
„Respiră pe nas.”
S-a îndreptat după câteva respiraț ii adânci. „Sunt bine. La naiba, Nolen. El a
împuș cat-o. Nenorocitul a împuș cat-o.”
„N-ar fi trebuit să o las să meargă acolo. Nu singură.”
 „Nu fi prostuț . În primul rând, încercarea de a îngrădi independenț a lui Marlowe
e o stradă cu sens unic spre castrare. Ș i în al doilea rând, habar n-aveai că va apărea
vreun nebun cu o armă.”
„Ar fi trebuit să insist asupra mai multor paze. Asta e vina mea.” Am înghiț it în sec.
„M-a întrebat dacă o să-ș i piardă piciorul.” L-am privit posomorât. „Dacă îș i pierde
nenorocitul de picior, Jason?”
„Nu o va face.”
Încercarea lui de a mă convinge a eș uat.
„Nu ș tii asta.”
„Nu, nu ș tiu. Dar până nu avem faptele, care e rostul să facem presupuneri?”
Abordarea calmă ș i sensibilă a lui Jason faț ă de aproape orice mi-a dat o clipă de
liniș te. Avea un punct de vedere valid.
„Urăsc aș teptarea.”
„E partea cea mai rea.”
„Ț i-ai sunat părinț ii?”
„Nu. O voi face imediat ce vom afla mai multe.”
Ne-am cufundat în tăcere. Am tot păș it, am stat, am tot păș it ș i am băut prea
multă cafea oribilă, dar aveam nevoie să-mi fac ceva cu mâinile.
„Ai auzit cum se simte Abi?”
Am clătinat din cap. „Nu arăta bine din centru.”
„Mă duc să văd ce pot afla.” S-a îndreptat spre recepț ie, aș teptând la coadă să
vorbească cu o recepț ioneră. Mă îndoiam că i-ar spune ceva, având în vedere că nu era
din familie, dar m-am întrebat dacă cineva încercase să-i contacteze pe tatăl lui Abi ș i
pe mama ei vitregă. Nu aveam numărul lor de telefon, dar l-am putut găsi destul de
uș or.
Cinci minute mai târziu, a păș it de la recepț ie, iar expresia de pe faț a lui mi-a spus
tot ce trebuia să ș tiu. La naiba.
„N-a reuș it.” Ș i-a reluat locul ș i părea al naibii de obosit. „Ce mizerie.”
„Ș tii numărul de telefon al părinț ilor ei?”
„Nu.” Ș i-a trecut ambele mâini prin păr ș i le-a lăsat acolo. „Ș tiu că a făcut o chestie
oribilă, dar nu merita asta.”
„Nu, nu a făcut-o. O voi ruga pe Charlotte să-mi afle un număr de contact pentru
părinț ii lui Abi.” Am scris rapid un mesaj. Nu l-am menț ionat pe Marlowe.
La patru ore lungi după ce am ajuns la spital, asistenta corpolentă care îmi blocase
calea mai devreme s-a apropiat din stânga mea. M-am ridicat în picioare, la fel ca ș i
Jason.
„Chirurgul va veni să te vadă în curând, dar am vrut să te anunț cât mai curând
posibil.” A zâmbit. „A trecut foarte bine prin operaț ie. Va fi bine.”
„O, slavă Domnului.” Mi-au cedat genunchii. Jason m-a sprijinit. Aș a fusese
întotdeauna între noi. Unul îi dădea celuilalt putere când avea nevoie, deș i probabil că
ș i el avea nevoie de puterea mea. „Putem s-o vedem?”
„Într-o clipă. E în recuperare. Odată ce ajunge într-o cameră, te voi duce la ea.”
 Nu a trecut mult timp până când chirurgul care operase piciorul lui Marlowe a venit
să ne vadă. Reuș ise să scoată glonț ul, deș i acesta îi zdrobise femurul când intrase în
corp, ceea ce însemna că chirurgul a trebuit să folosească plăci metalice pentru a-l fixa la
loc. Marlowe avea o recuperare lungă în faț ă, dar pentru mine nu conta. Aveam să fiu
alături de ea tot timpul.
Aș a cum promisese, asistenta s-a întors să ne ducă la Marlowe. Nervurile mă
copleș eau în timp ce stăteam în faț a uș ii ei. Prostie, într-adevăr. Nu aveam de ce să fiu
nervoasă.
„Intră tu primul. Eu voi aș tepta aici.”
I-am zâmbit recunoscător lui Jason. Ca rudă apropiată a ei – deocamdată – avea tot
dreptul să-ș i vadă sora înaintea mea, dar acela era Jason.
Am bătut la uș ă ș i am împins-o pentru a o deschide. Piciorul lui Marlowe era în
gips ș i suspendat deasupra patului cu un dispozitiv de sârmă. S-a uitat la mine ș i a
izbucnit în lacrimi.
„Hei.” M-am repezit spre ea, având grijă să nu-i zdruncin piciorul în timp ce mă
aș ezam pe marginea patului. Am luat-o în braț e cât de uș or am putut. „E în regulă.
Eș ti bine. Sunt aici.” I-am mângâiat părul ș i am lăsat-o să plângă. Stresul pe care
trebuie să-l fi suportat din momentul în care evenimentele începuseră să se desfăș oare
trebuie să fi fost monumental. Marlowe era o femeie puternică, dar fiecare avea limitele
sale.
"Te doare?"
„Nu. Mi-au dat morfină.”
A tras nasul pe spate ș i ș i-a ș ters nasul cu un ș erveț el ș erveț el mototolit. Am
luat cutia de pe măsuț a de lângă patul ei ș i i-am dat-o. A luat una ș i ș i-a suflat nasul.
„Mi-au pus plăci de metal în picior.”
„Ș tiu. Chirurgul mi-a spus.”
„Sunt practic bionic acum.”
Am chicotit. Ea e fata mea. „Te las sigur să treci singură prin controlul de securitate al
aeroportului.”
"Cur."
„ Furul tău .” Glumele au încetat, fiecare dintre noi holbându-se la celălalt ca ș i cum
nu am fi putut absorbi pe deplin evenimentele zilei. O să dureze ceva, am presupus.
„Am crezut că o să mă omoare”, a ș optit ea. „Ne omoară pe toț i.”
Simț eam o presiune apăsătoare pe piept. Mi-am strecurat braț ele în jurul ei,
ț inând-o cât de aproape am putut, fără să-i desprind firele din braț e. „Te iubesc. Te
iubesc atât de mult.”
Corpul îi tremura, dar probabil nu-i mai veneau lacrimile, pentru că nu i-au venit. S-
a agăț at de mine, iar eu m-am agăț at de ea. Am pierdut noț iunea cât timp am stat în
poziț ia aceea, îmbrăț iș aț i unul altuia.
„Abi a…?”
M-am îndepărtat, am privit-o direct în ochi ș i am clătinat din cap. „Îmi pare atât de
rău.”
 Ș i-a împreunat mâinile în poală ș i s-a holbat la ele. „Mi-aș fi dorit să fie moartă,
Nolen. Chiar în dimineaț a asta, mi-aș fi dorit să fie moartă. Doar pentru o fracț iune
de secundă, dar gândul mi-a trecut prin minte. Nu am vrut să spun asta. Jur că nu am
vrut să spun asta.” A întins mâna spre mine, apoi s-a retras. „E vina mea. E toată vina
mea.”
„Nu, Marlowe. E vina celui care a tras cu arma. Cu toț ii ne-am gândit la lucruri în
focul momentului, dar asta nu înseamnă că vrem ca ele să se împlinească. Nu lua asta
pe umerii tăi. O să te mănânce.”
„Ea a fost acolo doar ca să mă salveze.”
„Ș i aș a a făcut-o. În cele din urmă, a făcut ceva eroic. Te-a salvat pe tine, pe Donna,
pe Anya, pe Andrew ș i pe toț i ceilalț i supravieț uitori.”
„I-am spus că o iert. Era măcar ce puteam face.”
„Ș i ai făcut-o?”
Ea dădu din cap. — Am făcut-o.

OceanofPDF.com
Capitol 32
OceanofPDF.com
 Marlowe
NU m-am aș teptat la asta.

P ATRU SĂPTĂMÂNI MAI TÂRZIU…

I-am făcut cu mâna Donnei ș i le-am trimis sărutări Anyei ș i lui Andrew, care mi-au
răspuns cu atâta mâna încât braț ele lor riscau să se desprindă de corp. Acum trei
săptămâni, Donna se mutase înapoi în casa familiei pe care o împărț ise cândva cu
soț ul ei. La început, decizia ei mă surprinsese, până când mi-a spus că era doar
temporară. Plănuia să o vândă ș i să se mute într-o casă nouă ș i, în sfârș it, să alunge
umbrele întunecate ale trecutului. O îndemnasem să rămână la centru, dar ea se ț inuse
de decizia ei. După cum spunea ea, „Cineva aflat în mare pericol are nevoie de spaț iul
meu”.
„E o persoană bună”, a spus Nolen în timp ce pleca cu maș ina. „Va fi o completare
excelentă pentru afacerea Kingcaid.”
„Mulț umesc că i-ai oferit un rol în companie.” I-am atins genunchiul. „Merită un
nou început.”
„Ș i o să-ș i ia una.” Ș i-a muș cat buza. „I-am oferit să-i cumpăr locuinț a ca să se
poată muta mai repede, dar a refuzat.”
Altruismul lui Nolen nu m-a surprins, dar nici respingerea ofertei lui de către
Donna. Prea mult timp, soț ul ei îi controlase viaț a. Era de înț eles că îș i dorea să-ș i
exercite propria putere, să fie responsabilă de propriul destin.
„Sunt sigură, totuș i, că a apreciat.” M-am uitat în spate în timp ce Nolen trecea cu
maș ina direct pe lângă intrarea pe autostradă. „Ai ratat virajul.”
„Aș a am făcut.” Ș i-a ridicat buzele.
M-am încruntat. „Unde mergem?”
„Ai să vezi.” Mi-a luat mâna ș i mi-a sărutat vârful degetelor. „Răbdare, pisoi.”
„Iar ai secrete, Kingcaid. S-ar putea să trebuiască să te cert dacă nu recunoș ti.”
Un chicotit i-a răsunat în piept. Mi-a pus mâna înapoi în poală. „Îmi place cum sună
asta. Ce implică certarea asta? Va fi ș i o bătaie pe buze pe parcurs?”
Am mârâit. Nu ș i-a putut reprima un rânjet triumfător. „Totul se va dezvălui la
timpul său.”
„Sunt bolnavă.” Era o carte pe care o jucasem de multe ori de când părăsisem
spitalul, acum trei săptămâni, ziua în care Donna îmi spusese că se mută din centru.
„Bună încercare, pisoi.” M-a bătut uș or pe picior.
„Uff. Eș ti atât de enervant.”
„Aș a mi-ai spus. De multe ori.”
Mi-am încruciș at braț ele ș i am pufnit, smulgându-l din nou pe nerăsuflate.
„Îmi place când te bosumfli.”
„Nu mă bosumflez.” or „Nu mă bosumflez.”
 „Serios? Atunci ce-i asta?” Mi-a mângâiat buza de jos. „Mie mi se pare că fac o
bosumfleală.”
„O, ș ș ș t, domnule Perfect.”
O îngâmfare i-a stropit faț a ca într-un tablou de Jackson Pollock. M-am uitat pe
fereastră în timp ce încercam să-mi dau seama în ce direcț ie ne îndreptam. Nu a durat
mult până când Nolen a intrat în parcarea unui magazin. M-am scărpinat pe obraz,
confuz.
„Aici m-ai adus? La un 7-Eleven?”
„Nu.” A băgat mâna în buzunarul uș ii ș i a scos o mască de somn de la o companie
aeriană, cu sigla Kingcaid gravată într-un colț . „Pune-ț i asta.”
"De ce?"
„Pentru că vreau ca locaț ia noastră finală să fie o surpriză.”
„Dacă îmi radeț i sprâncenele, mă voi asigura că nu veț i mai putea avea copii.”
Râsul lui din toată inima mi-a încălzit sufletul. Nu eram sigură ce m-aș fi făcut fără
el în ultimele săptămâni, mai ales că până ș i îmbrăcatul mă epuiza. Toate acestea
făceau parte din procesul de recuperare, potrivit kinetoterapeutului meu. Asta nu
însemna că nu puteam urî asta. O, uram asta. Cu o pasiune arzătoare, de-a dreptul
arzătoare.
„Te leg la ochi, nu te droghez. Cred că ai observa dacă ț i-aș rade sprâncenele.”
„Da, ei bine, eș ti… ingenios.”
„Mulț umesc pentru compliment. Acum nu mai amâna ș i pune-ț i nenorocita aia.”
„Bine, bine. Doamne, ce irascibil eș ti.” Am lăsat masca la loc. „Dacă mă
îmbolnăvesc, mă voi asigura că ț intesc direct în poala ta.”
„Cât de norocos sunt că am găsit o astfel de doamnă?”
De data asta am râs. Nolen avea mereu o revenire la fiecare ocazie.
Era dezorientant să simt miș carea maș inii, dar să nu pot vedea prin parbriz. Am
încercat să urmăresc curbele de pe drum, dar am renunț at după câteva minute. Din
câte ș tiam eu, putea să conducă în cerc doar de dragul chicotelilor ș i a chicotirilor. Nu
i-aș fi dat nimic în bară.
Maș ina s-a oprit brusc. Nolen ș i-a desfăcut centura de siguranț ă, ceea ce am
interpretat ca însemnând că ajunseserăm la destinaț ie, nu ne opriserăm la un semafor.
„Suntem aici?”
„Suntem.”
„Ș i unde e aici?”
„O să vezi. Păstrează-ț i legătura la ochi. Vin să te ajut.”
Uș a lui s-a trântit, apoi a mea s-a deschis. Mi-a desfăcut cureaua. „O să te răsucesc
ca să poț i scoate piciorul.”
Am chicotit. „Spre deosebire de a trece tu cu piciorul peste.”
„Mai întâi lucrurile pe primul loc.”
Între noi, am reuș it să pun picioarele pe pământ. Abia aș teptam să scot gipsul ăsta,
dar mai aveam încă patru săptămâni. Cel puț in. Era al naibii de greoi.
„Bine, ridică-te pentru mine. Ai grijă la cap.”
„Ai grijă la capul meu. Nu văd nimic.”
 „Hai să începem.” M-a apucat de umeri. „Stai liniș tită. Pune mâna pe uș ă. Gata.
Sprijină-te de mine. Te am.”
„Pot să-mi iau cârjele.”
"Nu este nevoie."
Am înaintat încet. Dacă m-am uitat în jos, am putut distinge o potecă pavată cu
piatră de culoarea cremului ș i iarbă tunsă cu grijă de o parte ș i de alta.
„Urcă-te. Asta e tot. Bine, aș teaptă acolo.”
„Unde mă voi duce? Sunt orb.”
Un alt chicotit i-a răsunat în piept. „Gata?”
Am tresărit. Nu-l auzisem venind în spatele meu. Respiraț ia lui mi-a ș optit la
ureche, mâinile lui fiind calde ș i reconfortante în timp ce mă strângea de braț e.
„Da.” Inima îmi bătea mai repede, iar ființ a mea vibra de entuziasm ș i anticipare.
Poate ș i puț ină anxietate.
Mi-a ridicat legătura de la ochi. Am clipit în timp ce soarele strălucitor din Vegas mi-
a străpuns retinele. Mi-a luat câteva secunde să văd mai bine. În faț a mea se afla o casă
întinsă, cu un acoperiș roș u ș i iederă care creș tea deasupra uș ii. O casă frumoasă.
Uimitoare.
Stai. Cunosc casa asta. Cam aș a ceva.
M-am concentrat intens. O amintire m-a împins. O amintire de mult uitată care mi-a
reapărut brusc în minte.
"Oh, Doamne."
„Îl recunoș ti?”
Mi-am dus o mână la piept. „Da. E casa noastră. Cea pe care am desenat-o când
eram copii.”
„Aș a este. Cu câteva ajustări necesare. Câteva lucruri nu ar funcț iona în lumea
reală.”
„Vrei să spui coș ul de fum în spirală ș i uș a de la intrare făcute din ciocolată?”
„Exact.” A scos o foaie de hârtie laminată ș i mi-a întins-o. Era desenul pe care îl
făcusem când aveam… zece sau unsprezece ani, poate? Nu-mi aminteam exact.
„L-ai păstrat tot timpul ăsta?”
„Da. Era o legătură către tine, una pe care am preț uit-o.”
Mi-am dus mâna la gură, cu lacrimi de pură fericire ș iroindu-mi în ochi. Până de
curând, nu plânsesem de ani de zile. De când ne-am reunit cu Nolen, simț eam că nu
făcusem altceva decât să plâng. „L-ai păstrat. Nu-mi vine să cred că ai făcut asta.”
„Îț i place? Casa, adică?”
„Îț i place?” Căldura mi-a înflorit în piept. „Îmi place la nebunie!” Mi-am aruncat
braț ele în jurul gâtului lui. Aș fi făcut la fel ș i cu picioarele, dar nu puteam ridica
gipsul în jurul taliei lui.
„A trebuit să-mi iau niș te libertăț i ș i cu interiorul, dar sper să-ț i placă ce am făcut.
Ș i dacă nu-ț i place, îl vom renova.”
„Nu. O să-l ador, pentru că tu l-ai creat.”
Ș i-a întins braț ul. „Ț ine-te bine de mine ș i te voi ghida.”
 Am ș chiopătat printr-o casă în care dragostea era revărsată în fiecare podea, în
fiecare faianț ă de pe pereț i, în fiecare piesă de mobilier. Nolen îmi luase dragostea
pentru culorile vii ș i crease o casă în care aveam să fiu fericită până în ziua morț ii.
„Asta ai plănuit de la bun început? Motivul pentru care ai vrut terenul pe care am
construit centrul?”
„Da. Mi-ai stricat planurile.” M-a pocnit în vârful nasului. „Nenorocitule.”
„Dar...” Mi s-a încreț it fruntea. „Nu eram împreună atunci.”
A râs. „Elevătura anului. Cred că vrei să spui că m-ai dispreț uit, aș a că de ce aș
vrea să ne construiesc o casă?”
„Nu te-am dispreț uit niciodată. Te-am iubit, dar eram orbit de durere ș i chin ș i
încă mă dureau din cauza unei trădări vechi de un deceniu.”
O durere ascuț ită mi-a străpuns pieptul gândindu-mă la Abi. Părinț ii ei veniseră să
mă vadă la spital ș i eu împiedicasem să ne certăm. Din punctul lor de vedere, fiica lor
murise ca o eroină, nepătată de acț iuni motivate de gelozie ș i de teama de abandon.
„Nu face asta.” Nolen m-a adus înapoi cu un sărut. „Astăzi e o zi de sărbătoare. Ș i
ca să răspund la întrebarea pe care nu mi-ai pus-o, am crezut întotdeauna că vom găsi o
cale să ne întoarcem unul la celălalt. Dar, pe măsură ce timpul a trecut ș i tu păreai ș i
mai hotărâtă să ne ț ii despărț iț i, chiar ș i convingerea mea ferventă a început să
scadă. Atunci am decis să construiesc casa visurilor noastre ca o modalitate de a-ț i
arăta cât de mult însemni pentru mine ș i că te voi aș tepta pentru totdeauna.”
„M-am purtat destul de oribil cu tine.”
„Da, ai fost.” A rânjit. „Poate că îmi place să fiu tratat dur.”
„Aș a e?” Mi-am trecut degetul mijlociu peste buză. „Va trebui să vedem ce putem
face – imediat ce scot gipsul ăsta.”
„Te voi ț ine de asta.” M-a cuprins de talie ș i m-a sărutat. „Mai am o surpriză.
Întoarce-te.”
„De data asta fără legătură la ochi?”
„Nu dacă te porț i cum trebuie ș i faci ce ț i se spune.”
M-a condus de ș olduri până am ajuns cu faț a spre bucătărie. M-a lăsat să plec ș i
am simț it cum îi pierdeam căldura. Mi-am ciulit urechile, ascultând cu atenț ie.
„Bine, sunt gata.”
M-am întors – ș i am gâfâit. Nolen, în genunchi, ț inea o cutie în palma mâinii. Dar
era prea mare ca să cuprindă un inel de logodnă. Mi-am atins gâtul, inima îmi bătea
nebuneș te, eliberată. Asta credeam eu că era?
„Deschide-l.”
M-am aplecat în faț ă ș i am deschis capacul cutiei. Înăuntru era un inel... făcut din
margarete. Lacrimi proaspete îmi curgeau pe obraji. Nolen ne-a înviat preț ioasa
copilărie, o perioadă a inocenț ei, nepătată de realităț ile vieț ii.
„Mă gândeam că putem alege împreună un inel potrivit. Până atunci, speram că asta
va fi de ajuns.” Ș i-a apăsat palma pe piept. „Marlowe Beck, te iubesc de când aveam
ș ase ani. Ș i, deș i soarta noastră intenț ionată a fost întreruptă de evenimente
independente de voinț a noastră, am crezut întotdeauna, în adâncul sufletului, că
destinul va învinge ș i că ne vom găsi drumul unul către celălalt. Nu vreau să mai pierd
nicio secundă, aș a că, pentru cel puț in a cincea oară când mă ceri, te rog să fii soț ia
mea.”
Pe jumătate râzând, pe jumătate plângând, am dat din cap. Nolen a luat inelul cu
margarete din cutie ș i mi l-a pus pe deget, exact aș a cum făcuse la dulcea mea
petrecere de ș aisprezece ani. S-a ridicat în picioare ș i m-a sărutat.
„Am păstrat inelul original de margarete pe care mi l-ai dat. Le-am presat într-o
carte.”
„Ș i nu l-ai aruncat după ce ai crezut că o să…?” Vocea lui s-a oprit.
„Nu. La fel cum ai păstrat desenul pentru că ai crezut mereu în noi, poate în adâncul
sufletului, nici eu nu mi-am pierdut niciodată speranț a.”
M-a tras aproape. „Te iubesc.”
M-am agăț at de el. Iubirea mea. Viaț a mea. Sufletul meu pereche.
Ș i de data asta, nu aveam să renunț niciodată.

OceanofPDF.com
 Epilog
OceanofPDF.com
 Nolen
În sfârș it am prins-o pe fată.

U N AN MAI TÂRZIU …

„Ce-i în neregulă cu cravata asta?” Am smuls-o pentru a treia oară. Degetele mele
tremurânde erau incapabile să o prindă.
„Uite, draga mea, lasă-mă.” Mama mi-a aranjat cravata în jurul gâtului ș i a prins-o
cu priceperea unei femei care făcuse asta de o mie de ori. Probabil că o făcuse, pentru
tata.
„Mâinile mele nu se opresc din tremurat.”
„E o zi importantă.” Mi-a netezit gulerul cămăș ii mele albe ș i impecabile. „Gata.
Perfect.”
M-am privit în oglindă. Aveam ochii prea strălucitori, pupilele prea dilatate, părul
prea... zburlit. Am încercat să-l aplatizez cu palma. A sărit la loc.
„Ar fi trebuit să te tunzi”, a spus tata. „Ca Kadon.”
Fruntea mi s-a încreț it. I-am întâlnit privirea prin oglindă. „Kadon s-a tuns?”
Fratele meu cel mic era renumit pentru ș uviț ele lui blonde murdare, de tipul surfer.
Nu le-ar fi pierdut niciodată de bunăvoie. „E bolnav?”
Tata a chicotit, aruncând o privire pieziș ă spre mama. „Să presupunem doar că a
fost constrâns – adică ameninț at – să facă asta de mama ta.”
Încordarea care mă cuprinsese din momentul în care deschisesem ochii în
dimineaț a asta s-a evaporat. Am fluierat. „Vai, băiete. O să se supăre pe tine, mamă.”
Făcu un gest de dispreț , miș când mâna prin aer. „O să-mi crească la loc. Nu vreau
ca unul dintre fiii mei să arate ca un hippie drogat la nunta fratelui său cel mare.”
„Puteai să o laș i aș a, mamă. Nu e ca ș i cum ar fi cavaler de onoare sau ceva de
genul ăsta.”
Cu mult timp în urmă, eu ș i fraț ii mei am pus la cale un sistem pentru a stabili cine
va fi cavalerul cui. Blaize va fi al meu, eu al lui Kadon, iar Kadon al lui Blaize. În felul
acesta, aveam cu toț ii rândul nostru, iar discuț iile se terminaseră din timp. Mi-ar fi
plăcut să-l am pe Jason, dar el înț elesese legăturile familiale ș i se dăduse la o parte fără
să murmure.
„Asta nu e nimic important. Unii dintre cei mai influenț i asociaț i de afaceri ai lui
Kingcaid participă ș i, ca atare, Kadon este un reprezentant al acestei familii la fel de
mult ca noi toț i. Poate arăta ca un vagabond fără adăpost în Saint Tropez. Sunt sigur că
francezilor nu le pasă, dar mie da.”
Am râs. „Săracul Kadon.”
„Săracul de nimic. Ș i dacă se îmbufnează, o să-i reamintesc că nu e prea bătrân
pentru o clemă în jurul urechii.”
 Tata ș i cu mine ne-am privit. Ș i-a înăbuș it chicotitul în spatele unei tuse prefăcute.
Mama era o femeie formidabilă care ne iubea pe toț i cu înverș unare. Nu exista nicio
neînț elegere cine conducea această familie. Din fericire pentru ea, tata era la fel de calm
ca mine.
„Bate, bate.” Blaize a intrat în suita de hotel pe care o numeam acasă, cu un zâmbet
larg cât barajul Hoover. „Eș ti gata, frate?”
M-am adunat ș i am dat din cap. „Hai să mergem.”
În stilul Kingcaid autentic, transformasem una dintre sălile de conferinț e într-un loc
de nuntă demn de o familie regală. Tata îl adusese pe ministrul nostru de familie din
Seattle, iar locul era plin de familie ș i prieteni, precum ș i de mulț i dintre partenerii
noș tri de afaceri.
Din păcate, bunica ș i bunicul meu nu erau suficient de bine pentru a călători din
casa lor din Grand Cayman ș i nu era practic să organizez fiecare nuntă Kingcaid în
Insulele Cayman. Asher avusese una pentru echipă acum câț iva ani, dar când Penn s-a
căsătorit cu Gia în septembrie anul trecut - eveniment pe care l-am ratat din cauza
recuperării lui Marlowe - ș i-au ț inut nunta în New York. Bunica acceptase cu
reticenț ă că va trebui să se mulț umească cu fotografii ș i filmări.
„Nu leș ina. Te las întinsă acolo pe podea.” Blaize m-a împins ș i mi-a făcut cu
ochiul. „Respiră adânc. Gata. În sfârș it ai prins-o pe fată.”
Mi-am croit drum pe culoar, schimbând câteva cuvinte cu câteva feț e familiare pe
măsură ce treceam pe lângă mine. Ryker Stone, membru al consiliului de administraț ie
ROGUES, o companie cu care familia mea a colaborat în mai multe proiecte, s-a ridicat
de pe scaun când m-am apropiat. M-am oprit să-i strâng mâna ș i să-i mulț umesc lui
ș i soț iei sale pentru prezenț ă.
Kadon, cu ș uviț ele sale lungi tunse scurt, la spate ș i pe laterale, stătea în primul
rând. S-a întors când eu ș i Blaize ne-am apropiat.
„Nu spune un cuvânt, sau îț i tai pula ș i îț i stric luna de miere.”
„Cine, eu?” Mi-am întipărit o expresie inocentă pe faț ă. „Aș face-o?”
„Da, ai face-o. Aș putea s-o omor pe mama.”
„Eș ti un bărbat matur. Ai fi putut spune nu.”
A pufnit în râs. „O cunoș ti pe mama noastră?”
„Ai dreptate,” i-am ciufulit creș tetul capului. Mi-a dat mâna la o parte.
„Dă-te dracului jos.” or „Dă-te dracului jos.”
„E aș a irascibil.” Blaize rânji. „Buna dispoziț ie s-a manifestat ș i la montaj, nu-i
aș a, Kadon?”
„Har har. Următoarea oprire, clubul de comedie.”
I-am lăsat pe Blaize ș i Kadon luptându-se ș i am privit rândurile de scaune. Inima
mi-a înflorit de două ori când am văzut ce căutam. Sau, mai degrabă, pe cine.
„Uite-o pe fetiț a mea.” Am luat-o pe fiica mea de două luni din braț ele lui Jason ș i
i-am acoperit faț a cu sărutări. La scurt timp după ce lui Marlowe i-au scos gipsul, am
descoperit că era însărcinată. Conform calculelor doctorului, Marlowe era deja
însărcinată în ziua în care fusese împuș cată. Cel mult câteva zile, au calculat ei.
 Micuț a noastră Makenna era un miracol. Toate acele sesiuni sexuale pe ascuns la
părinț ii lui Marlowe ne-au oferit un cadou preț ios care, deș i nu fusese planificat în
sensul tradiț ional, nu fusese o surpriză prea mare, având în vedere că nu folosiserăm
protecț ie. Ș i niciunul dintre noi nu ar fi schimbat rezultatul nici măcar o secundă.
Vestea însemnase o amânare a nunț ii, dar nu ne păsa. Pentru noi, prezenț a lui
Makenna a făcut ziua ș i mai specială.
„Ce mai face?” am întrebat-o pe mama lui Jason, care a luat-o pe Makenna din
mâinile mele ș i a cuibărit-o în cotul braț ului ei cu priceperea unei femei care avea ani
de practică.
„Nervos. Entuziast.”
„Un pic ca mine, atunci.”
Muzica s-a schimbat, iar Jason m-a împins uș or. „Spectacolul e pe cale să înceapă.
Ne vedem pe partea cealaltă, frate.”
M-am aplecat ș i l-am îmbrăț iș at. Întotdeauna fusese ca un frate pentru mine, dar
căsătoria cu Marlowe a oficializat totul. Îl iubeam în acelaș i fel în care îi iubeam pe
Blaize ș i Kadon.
„Bine.” Am tras adânc aer în piept ș i mi-am ț inut respiraț ia o secundă ca să-mi

potolesc nervii care-mi frământau stomacul. „Hai, începem.”

Marlowe, purtând încă rochia de mătase ivory în care mersese la altar cu câteva ore mai
devreme, a băgat-o pe Makenna în pătuț ș i i-a sărutat obrazul dulce ș i dolofan. Ambii
părinț i s-au oferit să o ia peste noapte, dar noi am refuzat. Makenna era familia noastră
ș i nu puteam suporta să fim despărț iț i de ea. Asta avea să se schimbe într-o zi, dar
deocamdată voiam să o ț inem aproape.
În plus, Marlowe încă o alăpta, iar ea ura să folosească pompa de sân.
„Mi-ai tăiat respiraț ia azi.”
S-a îndreptat ș i a venit spre mine, rochia fluturându-i în jurul gleznelor. Ș i-a pus
braț ele în jurul gâtului meu ș i ș i-a sprijinit capul pe umărul meu. „A fost o zi
minunată.”
„Da.” Am sărutat-o pe păr.
„Nolen?”
„Ce, pisoi?”
"Sunt gata."
M-am lăsat pe spate. Ea ș i-a înclinat capul ca să se uite la mine. „Pregătită pentru
ce?”
"Sex."
 Marlowe avusese dificultăț i în a o naș te pe fiica noastră ș i, de când doctorul îi
dăduse undă verde acum câteva săptămâni, am încercat, dar de fiecare dată se
încordase.
„Sigur? Voi aș tepta. Nu e nicio grabă.”
„Poate că nu pentru tine. Dar am nevoi.”
Am chicotit. „Există multe modalităț i de a-ț i satisface nevoile, pisoi.”
„Nu. Vreau să fac dragoste cu soț ul meu.” Mi-a zâmbit poznaș . „Poț i să mă laș i
pe mine mai târziu.”
Mi-am înghiț it un hohot de râs, trăgând-o din camera lui Makenne ș i în dormitorul
nostru de alături. În câteva secunde, rochiile noastre de mireasă zăceau grămadă pe
podea. Ș i-a strâns burtica cu mâinile, o încruciș are de vergeturi. Menț ionase de câteva
ori cât timp era însărcinată cât de mult le ura ș i cât de urâte erau, dar pentru mine, erau
semnul unui dar minunat: fiica noastră bebeluș ă. Nu mă gândisem cu adevărat la
minunea sarcinii ș i a naș terii înainte, dar experienț a aceea cu Marlowe m-a lăsat
uimită. Femeile erau creaturi cu adevărat uimitoare, femeia mea fiind cea mai uimitoare
dintre toate.
„Nu.” Am prins-o de încheieturi ș i i-am despărț it braț ele. „Nu trebuie să te
ascunzi de mine. Nu de mine.”
„Dar sunt… oribile.”
„Doar în ochii tăi. Pentru mine, sunt o emblemă fizică a celui mai preț ios dar pe
care l-am primit vreodată. Corpul tău este la fel de frumos pentru mine acum ca înainte
să rămâi însărcinată. Poate chiar mai frumos.”
„Sunt mai rele decât cicatricea de pe piciorul meu.”
„Totuș i, pentru mine, acesta este un semn al puterii tale.” Am căzut în genunchi ș i
am sărutat-o pe burtă, apoi am trecut la cicatricea de pe piciorul ei ș i am sărutat-o ș i pe
aceea. Despărț indu-i uș or coapsele, i-am despărț it buzele ș i mi-am plimbat limba în
jurul clitorisului ei. A oftat, corpul ei relaxându-se.
„Am crezut că o să-mi faci pe limbă mai târziu.”
Am chicotit lipindu-mă de păsărica ei.
„O, da. Îmi place. Fă-o din nou.”
„Uite-o pe fata mea cea bună.” Am ridicat-o ș i am întins-o pe pat. M-am urcat pe
saltea în spatele ei ș i am tras-o spre mine, cu spatele la mine. „Relaxează-te.”
Am mângâiat-o, luându-mi timp, observând-o cu atenț ie pentru orice semn de
disconfort. S-a întins, împingându-ș i fundul pe erecț ia mea, picioarele zvârcolindu-i-
se. Bine. Îș i lăsa mintea să se liniș tească ș i corpul să se ghideze. Am continuat să o
mângâi, luând indicii de la zgomotele pe care le scotea ș i de la gâfâiturile ei de plăcere.
„Sunt gata.” S-a rostogolit pe spate, îndemnându-mă să mă urc deasupra ei. „Te rog,
Nolen. Nu mă lăsa să gândesc.”
De teamă să nu o rănesc, dar dorind să-i respect dorinț ele, am împins-o brusc
înăuntru. A gâfâit, înfigându-ș i unghiile în umerii mei în timp ce muș chii i se
încleș tau în jurul meu. Am rămas nemiș cat.
„Eș ti bine?” or „Eș ti bine?”
„Voi fi când te vei muta.”
 Zâmbind, mi-am lăsat fruntea pe umărul ei ș i m-am retras încet înainte de a
împinge la loc. Mi-am luat timp, împingând leneș , permiț ându-i corpului ei să se
adapteze la mine.
„Mergi prea încet. Nu voi ceda.”
Am izbucnit în râs. „La naiba, Marlowe. Mă omori. Încerc să fiu un gentleman.”
„Nu am nevoie de un gentleman. Am nevoie de o bestie.” Ș i-a înfăș urat picioarele
în jurul taliei mele ș i ș i-a înfipt tocurile în fundul meu. „Miș că-te, Nolen.”
Trei luni fără sex – una prenatală ș i două postnatale – mă lăsaseră în echivalentul
sexual al purgatoriului. Ș i iată-mă pe soț ia mea dându-mi permisiunea să o distrug.
„Trebuie să mă opresc, spune-mi tu.” Nu eram sigur cum aș putea să mă opresc,
dar aș putea reuș i. Cumva. Poate să-mi tai pula.
„O, taci ș i fute-mă înainte să se trezească Makenna ș i să-mi strice noaptea nunț ii.”
M-a apucat de ș olduri ș i m-a împins înapoi, apoi ș i-a înclinat ș oldurile ș i s-a
împins în mine.
„La dracu’, Marlowe.” Mi-am pierdut stăpânirea de sine, izbind-o atât de tare încât
ș i-a crăpat capul de tăblia patului. „Doamne, îmi pare rău.”
Mi-am înfăș urat mâna în jurul capului ei ca să-i ofere puț ină protecț ie. Gâfâielile
ei de plăcere m-au stimulat. Am făcut puț in spaț iu între noi ș i i-am rotit clitorisul
între degetul mare ș i arătător. A ejaculat, sunetul plânsurilor ei fiind glorios. Am
urmat-o peste margine, vulva ei pulsând lipită de penisul meu, prelungindu-mi
orgasmul până când aș jura pe o Biblie că am leș inat pentru o secundă sau două.
„Doamne Dumnezeule.” M-am rostogolit într-o parte, cu pieptul îngrozitor de greu,
transpiraț ia ș iroind de pe mine. Am dat păturile jos cu piciorul, savurând aerul
răcoros. „Ce revenire.”
A râs, s-a întors pe o parte ș i mi-a luat penisul încă semi-tare în mână.
„Ce faci?”
„Îmi place să simt cum se înmoaie ș i apoi se întăreș te din nou.” Ș i-a plimbat mâna
de sus în jos pe toată lungimea, de la rădăcină la vârf.
„Continuă să faci asta ș i nu se va înmuia.”
„O, ce bine.” M-a sărutat pe umăr în timp ce continua să-mi mângâie penisul. „Deș i
simt că ar trebui să te anunț de riscuri.”
„Riscuri?”
„Da.” Îș i ridică capul, un zâmbet timid îi lăsă buzele larg. „Se spune că o femeie este
cea mai fertilă în cele câteva luni de după naș tere.”
„Oare chiar acum?” Am rostogolit-o sub mine, închizând-o cu corpul meu. „Cred că
suntem datori faț ă de ș tiinț ă să testăm teoria. Tu nu crezi?”
I-am alungat râsul cu săruturi, cu inima gata să-mi explodeze. Timp de zece ani,
trăisem separat de singura femeie pe care mi-o dorisem vreodată.
Nu ne-am mai despărț i niciodată.

O notă de la Nolen
Am reuș it! Am prins fata. Perseverenț ă pentru victorie.
Corect?

A fost ceva tensionat o vreme, dar când ș tii, ș tii, ș i am ș tiut întotdeauna că Marlowe
Beck era singura femeie pentru mine.

Nu facem ș i noi niș te greș eli prosteș ti când suntem mai tineri? Presupun că toate
acestea fac parte din învăț ăturile vieț ii, dar ar fi frumos dacă, uneori, lecț ia nu ar fi
chiar atât de dureroasă.

Totuș i, nu aș fi renunț at niciodată. Visele ș i obiectivele sunt cele care ne fac să

mergem înainte ș i, deș i nu există garanț ii, singurul eș ec adevărat este să nu încerci
niciodată.

Nu e ultima dată când ne veț i vedea pe mine ș i pe Marlowe. Ne vom întoarce, dar,
deș i povestea noastră s-ar putea să se fi încheiat, mai sunt multe de văzut de la familia
Kingcaid, aș a că rămâneț i prin preajmă.

Următorul este „Sedusă de tine” . Fratele meu cel mic, Kadon, este îndrăgostit de cea
mai bună prietenă a lui, Leesa, de mult timp. Problema este că ea nu vede lucrurile chiar
aș a. Iată cea mai nebunească idee a celui mai nebunesc frate al meu... o relaț ie falsă ca
să i-o ț ină pe fosta ei logodnică atunci când aceasta este invitată la nunta lui.

Dumnezeu să ne ajute pe toț i…

Puteț i precomanda SEDUCED BY YOU astăzi sau puteț i citi mai departe pentru o
avanpremieră a Capitolului Unu.

Abonează-te la newsletter-ul lui Tracie ș i primeș te un epilog special la „Captivate By

You”, în care vărul meu, Asher, îș i duce logodnica să o cunoască pe ilustrul nostru
bunică.

Faceț i clic AICI pentru a descărca exemplarul gratuit.

Abia aș tept să vezi mai mulț i miliardari? Atunci ai citit deja seria ROGUES? Ia-ț i
exemplarul din prima carte, Entranced. astăzi..
INTRARE CU UN SINGUR CLICK!

OceanofPDF.com
Pentru a fi printre primii care află despre lansările viitoare, vă rugăm să vă abonaț i la
newsletter-ul meu. Drept mulț umire, primiț i un exemplar din Entwined, o prequelă
exclusivă a seriei mele de succes Billionaire, ROGUES, plus o mulț ime de conț inut
interesant, distribuit doar abonaț ilor.
ÎNSCRIE-TE ASTĂZI

Ș ase prieteni destinaț i măreț iei.

Doi îndrăgostiț i în negare.
O poveste captivantă care cu siguranț ă va frânge inimi.
Eș ti gata să-i întâlneș ti pe ROGUES?

Dacă e-mailul nu este pe gustul tău, alătură-te

Grupul de Facebook Racy Aces

Ș tiu că e-mailul nu funcț ionează pentru toată lumea. De aceea am creat grupul de
Facebook Racy Aces, unde discut în mod regulat cu cititorii ș i împărtăș esc fragmente,
fragmente, coperț i ș i, în general, mă distrez copios.

Mi-ar plăcea foarte mult să te alături mie ș i restului bandei nebune Racy Aces. Pur ș i
simplu dă clic pe acest link ș i vino alături de noi.
Sau dacă linkul nu funcț ionează, caută Tracie's Racy Aces pe Facebook ș i ne vei găsi
chiar acolo!

OceanofPDF.com
 Leesa
Când va veni apocalipsa,
pisicile vor stăpâni lumea.

F ELICITAREA ÎN RELIEF , cu marginile sale festonate ș i caligrafiată de mână, mă râdea de

pe măsuț a de cafea. O aruncasem acolo cu cincisprezece minute în urmă, uluită ș i
nedumerită. Ș i furios. Ca un taur care fornăie, gata să-l înjunghie pe matador înfuriat.
Cum îndrăzneș te? Cum Îndrăzneș te el! Pura aroganț ă a acelui om. Ce naiba l-a
apucat să-mi trimită mie, dintre toț i oamenii, o invitaț ie la nunta lui? Era oare atât de
narcisist încât a crezut, pentru o singură secundă, că aș vrea să particip? Sau doar îmi
freca nasul în asta, stoarcând ultimele picături de umilinț ă din mine când deja îș i
înghiț ise mai mult decât kilogramul lui de carne?
Cunoscându-l pe Benedict, probabil pe amândoi.
Deș i, motivul pentru care amânase atât de mult invitarea era un pic misterios. Pun
pariu că avusese loc o anulare, iar părinț ii îngrozitor de bogaț i ai miresei sale nu voiau
ca vreun loc liber să strice estetica revistei Hello !. Ș i, cum jumătate din Anglia fusese
deja invitată, probabil că rămâneau fără candidaț i potriviț i.
Eram cel mai departe de a fi un candidat potrivit. Nimeni nu ș i-a invitat fosta
logodnică la nuntă. Se părea că nimeni, în afară de fostul meu logodnic.
În momente ca acesta, mă întrebam adesea cum de fusesem atât de oarbă la bărbatul
adevărat de sub imaginea publică, ș lefuită, pe care se străduia atât de mult să o
menț ină. Presupuneam că atunci când eș ti îndrăgostit – sau crezi că eș ti – e uș or să
crezi minciunile care ies de pe buzele lui perfecte, arcuite.
Purtam vina că nu am văzut adevărul mai devreme, dar având în vedere că trăisem
toată viaț a într-o bulă, mai întâi ca copil ș i apoi ca adult, poate ar trebui să fiu mai
blândă cu mine însămi. Comunitatea modelling-urilor mă alintase de la vârsta de ș ase
ani, protejându-mă de lumea dură de afară. Aș a că atunci când viaț a reală mă ridica
ș i mă lovea pe fund , mă durea al naibii de tare.
Dacă nu era Kadon, nu ș tiam ce aș fi făcut.
Acum nouă luni, când întorsesem spatele modellingului – spre furia părinț ilor mei
– Kadon mă găsise plângând pe o plajă din Saint-Tropez, literalmente la cinci minute
după ce Benedict mă părăsise. De atunci, devenise cel mai bun prieten al meu,
confidentul ș i angajatorul meu. Salvatorul meu. Îmi oferise o ș ansă la un viitor atunci
când cel pe care îl plănuisem implodase cu o bruscheț e ș ocantă.
„Îl iubim pe Kadon, nu-i aș a, Dash?”
Am scărpinat burta pisicii mele, cândva vagaboande, pe care o adoptasem acum
ș ase luni. S-a întins ș i m-a zgâriat când am încetat să-i mai satisfac nevoile. Am reluat
frecarea lui pe burtă, cu un obraz cocoț at pe marginea celui mai însorit scaun din
sufragerie. Obiș nuia să fie locul meu preferat, până când a sosit Dash ș i l-a revendicat
ca fiind al lui. Nici măcar nu merita să merg în luptă. Pisicile ieș eau întotdeauna
învingătoare. Când venea apocalipsa, mă asiguram că urmez exemplul lui Dash. El avea
să-ș i dea seama de toate.
Lăsându-l pe Dash la soare, m-am întors la măsuț a de cafea ș i am luat invitaț ia de
nuntă. Am lovit-o uș or în palmă, furia mea ca o bilă de sentimente neplăcute mi se
miș ca în stomac.
Nenorocit/ă.
Ca ș i cum i-aș fi oferit satisfacț ia de a participa la nunta lui jegoasă cu logodnica
lui jegoasă – cineva pe care o numeam cândva prietenă, deș i nu una apropiată – la
conacul lor jegoasă. Sau, mai degrabă, la conacul viitorului său socru. Benedict spusese
din plin de clar în salva lui de rămas bun, în ziua în care mă părăsise, de ce o alesese pe
Fenella Grange, fiica secretarului Apărării din Marea Britanie, Sir Darren Grange, în
locul meu.
Haide, Annaleesa. Întotdeauna mi-a folosit numele complet, în ciuda insistenț elor
mele că preferam versiunea mai scurtă. Încă te iubesc, dar nu eș ti de niciun folos când vine
vorba de ambiț iile mele politice. Adică, eș ti mult mai frumoasă decât Fenella, dar aspectul ș i
corpul tău nu-mi vor ajuta cariera, nu-i aș a?
Pizdă.
Am chicotit în sinea mea. Tatăl meu francez adora cuvântul ăsta. Maman era
englezoaică; ea ș i tata se cunoscuseră acum treizeci de ani la Universitatea Oxford, în
Anglia. Îl folosise la prima lor întâlnire, când o maș ină se apropiase prea mult de
bordură ș i trecuse printr-o baltă de ploaie, udându-i pe amândoi. Maman ț ipase
insulta, scuturând pumnul spre stopurile care dispăreau, în timp ce tata zâmbise de
bucurie ș i îl pronunț ase ca fiind cuvântul lui preferat.
Scurtul moment de bucurie a dispărut. Părinț ii mei încă nu mă iertaseră că am
renunț at la modelling la douăzeci ș i ș ase de ani. Viaț a de model de podium era
suficient de scurtă fără să-ț i distrugi propria carieră, spusese Maman. S-au schimbat
cuvinte, vorbe furioase, amare care nu puteau fi retrase odată spuse, ș i nu-mi mai
văzusem părinț ii de atunci.
Am refuzat să fac primul pas. Îmi datorau mie scuzele, nu invers.
Vechile ș i familiarele îndoieli au izbucnit din umbră, împungându-mă cu beț e
ascuț ite.
Poate că Benedict avea dreptate. Poate că părinț ii tăi aveau dreptate. Poate că eș ti doar o
faț ă frumoasă care nu va avea niciodată succes în nimic în afară de modelling, afundându-te în
obscuritate, amintită doar ca acea fată atrăgătoare care cândva avusese lumea la picioare.
Nu.
La dracu’ cu Benedict. La dracu’ cu părinț ii mei. La dracu’ cu lumea superficială a
modellingului, unde cele mai mari griji ale fetelor erau că mâncaseră două frunze de
salată la prânz în loc de una. Lumea aceea era acum în urmă. Aveam o viaț ă nouă, o
viaț ă mai bună, una în care puteam să-mi folosesc creierul ș i personalitatea, în loc să
trăiesc o existenț ă în care eram judecată doar după aspectul meu.
Toate acestea datorită lui Kadon Kingcaid. În ziua aceea pe plajă, îmi ascultase
necazurile, mă consolase ș i apoi mi-a oferit un loc de muncă ca manager de operaț iuni
VIP pentru Kingcaid Saint Tropez. Mă ajutase să găsesc un loc de muncă, departe de
cartierul lui Benedict din Londra. Îmi dăduse un scop, o ș ansă să arăt lumii că nu eram
nebuna pe care o prezentau presa ș i nici fosta logodnică a lui Benedict, care suferise
umilinț e publice. Eram eu însămi. Annaleesa Sabine Alarie, pe jumătate franț uzoaică,
pe jumătate englezoaică, o femeie nenorocită.
Amuzant, aș adar, cum, în momentele mele mai liniș tite, era mai uș or să cred
lucrurile rele.
Ugh. Haide, Leesa. Bine că Kadon s-a întors la muncă astăzi, după ce a participat la
nunta fratelui său din Las Vegas. În curând va lăsa această atitudine de „vai de mine” la
mijlocul săptămânii viitoare.
Am citit cartea poș tală încă o dată, dar în loc să o arunc la gunoi, am strecurat-o în
poș etă. Dacă m-ar fi întrebat cineva de ce, nu aș fi primit un răspuns. Poate că voiam
să-mi păstrez furia încă puț in. Era mult mai bine decât durerea. Emoț ia aceea
neplăcută m-a slăbit. Furia ș i indignarea m-au alimentat.
După ce m-am asigurat că Dash are mâncare ș i apă, am descuiat uș a pentru pisici
ș i l-am scărpinat din nou în urechi.
„Poartă-te cuminte, mizerabilule. Să nu-ț i aduci prieteni cât timp sunt plecat.”
A răspuns lingându-ș i labele, ochii lui albastru-cenuș ii, surprinzători, îngustându-
se ca ș i cum ar fi spus: „Voi face ce vreau ș i nu ai ce face în privinț a asta.”
Cel mai rău lucru a fost că nu am putut contrazice logica lui.
Am încuiat uș a ș i am pornit pe cărarea îngustă spre SUV-ul meu. Am gemut pe
măsură ce mă apropiam. Unul dintre puț inele dezavantaje ale vieț ii lângă mare era
abundenț a de excremente de păsări, iar unul dintre micii cerș etori îș i făcuse nevoile
chiar în mijlocul parbrizului meu. M-am întors acasă să iau produse de curăț enie ș i,
câteva minute mai târziu, cu parbrizul sclipind, am plecat la serviciu.
Kingcaid Beach Club Saint Tropez era situat chiar pe malul mării, ocupând o
suprafaț ă considerabilă. Dacă aș risca să calculez doar valoarea terenului, aș spune că
se ridică la zeci de milioane. Poate chiar la sute de milioane. Toț i cei importanț i
veneau aici din momentul în care clubul s-a deschis, în martie, până în ziua în care s-a
închis pentru iarnă, pe 31 octombrie.
De aici ș i nevoia unui Manager de Operaț iuni VIP. Rolul meu era să mă asigur că
toț i cei mai importanț i oaspeț i ai noș tri au fost satisfăcuț i. Uneori, era o pacoste, dar
de cele mai multe ori îmi plăcea slujba mea. Nu era uș or. Din cauza sezonului aici, în
sudul Franț ei, lucram ș apte zile pe săptămână, cu doar câte o zi liberă ici ș i colo.
Acesta era primul meu sezon ș i, am recunoscut, eram epuizat. Abia aș teptam să treacă
următoarele patru săptămâni. Plănuisem să plec într-un loc cald, să lucrez la obiectivele
mele pe termen lung ș i pur ș i simplu să mă relaxez.
Nu plănuisem să particip la stupida nuntă a lui McJerky din noiembrie, în rece ș i
umeda zonă rurală englezească.
Nicio ș ansă.
Paznicul s-a oprit să-mi verifice acreditările, apoi a ridicat bariera ș i m-a lăsat să
trec. Având în vedere natura oaspeț ilor noș tri, securitatea era, din necesitate, strictă.
Nu puteam permite niciunui vizitator neaprobat în clubul de plajă. Clientela noastră
plătea sume enorme de bani în fiecare an pentru un abonament la resorturile Kingcaid
din întreaga lume. Ar fi fost suficient ca un aș a-zis fan să se apropie de o vedetă în
bungaloul ei executiv ș i reputaț ia câș tigată cu greu a afacerii Kadon ar dispărea pe
apa sâmbetei.
Kadon se mândrea cu faptul că asigura confidenț ialitatea ș i oferea servicii de
primă clasă, iar în calitate de membru al echipei sale de management superior, m-aș
asigura că susț in valorile acestei organizaț ii cât mai bine posibil.
Mi-am manevrat maș ina în spaț iul alocat ș i am ieș it. O briză răcoroasă mi-a suflat
ș uviț e de păr peste faț ă. Le-am dat după urechi ș i mi-am încheiat jacheta.
Temperaturile urmau să ajungă încă la ș aptezeci de grade Fahrenheit astăzi, dar mă
îndoiam că majoritatea clienț ilor aveau să sosească mult înainte de prânz. În mijlocul
verii, aceș tia apăreau adesea pe la nouă dimineaț a ș i plecau mult după apusul
soarelui, dar atât de aproape de sfârș itul sezonului se înregistra întotdeauna o scădere.
Cel puț in asta îmi spusese Kadon.
Aston Martin-ul gri-metal al lui Kadon era parcat în locul lui. Nu m-a surprins să-l
văd deja aici. Cunoscându-l, ar fi fost nerăbdător, verificând cifrele din ultimele zile ș i
asigurându-se că totul era în ordine. Kadon nu era degeaba un descendent al familiei
ridicol de bogate Kingcaid. Când venea vorba de afaceri, foarte puț ine lucruri îi
scăpau. Dar în afara serviciului, Kadon era cât se poate de departe de a fi un miliardar.
Păr blond lung până la umeri, ciufulit, rar văzut în altceva decât haine casual, iubitor de
distracț ie, amabil, atent la ceilalț i. Era mult mai potrivit să petreacă timpul cu surferii
care frecventau plaja Galiote decât în cămaș ă ș i cravată ș i să stea în jurul unei mese în
sala de ș edinț e. Nu e de mirare, aș adar, că tatăl său îl pusese la conducerea acestei
ramuri a afacerii.
M-am îndreptat direct spre biroul lui Kadon. Am bătut o dată în uș ă ș i am deschis-
o. L-am găsit stând în spatele biroului său — dar nu era Kadon-ul care plecase de aici cu
câteva zile mai devreme.
Mi-a căzut gura.
Am izbucnit în râs.
„Ce naiba s-a întâmplat cu tine?”

UN CLIC PENTRU A AFLA MAI MULTE

OceanofPDF.com
 Sedus de tine
Întâlnirile false nu ar trebui să fie atât de excitante.

Când fostul meu logodnic are tupeul să mă invite la nunta lui, reacț ia mea instinctivă
este „La naiba, nu”.
Până când cel mai bun prieten al meu, Kadon Kingcaid, îmi propune o altă idee; mă va
însoț i ca iubit mai bogat ș i mai arătos.

Nebun, nu-i aș a?

Sunt un fost model de podium, nu actriț ă.

Totuș i, sunt trei zile.

Pot să mă prefac că sunt îndrăgostit/ă pentru un weekend

dacă asta înseamnă să mă răzbun pe seama mea.
 Totul merge atât de bine.
Apoi Kadon mă sărută chiar în faț a fostului meu iubit.
Dintr-o dată, nu mai pare atât de fals.

Dar orice s-a aprins între noi nu este real.

Nu jucăm pentru totdeauna... Sau nu?
În curând pe Amazon!

OceanofPDF.com
 Cărți de Tracie Delaney
ROMANTICĂ DE MILIARDAR

Seria ROGUES

Seria Irezistibil de Mină

Seria Kingcaid Billionaire

PROTECTOR/ROMANTISM MILITAR

Seria Garda de corp neînfricată

ROMANTIC SPORTIV

Seria Asul Câș tigător

Seria Full Velocity

ROMANTISM CONTEMPORAN

Seria Fraț ii Brook

SETURI DE CUTII

Asul câș tigător

Brook Brothers

Viteză maximă

Cărț ile ROGUES 1-3

SPINOFF-URI/DE SINE AFARĂ

Nepotrivire (Un roman spin-off câș tigător al unui as)

Break Point (O nuvelă câș tigătoare)

Control (O lume condusă/Roman cu viteză maximă)

Cadoul meu pentru tine

OceanofPDF.com
 Mulțumiri
Uneori simt că repet mulț umirile mele echipei mele, dar sunt atât de incredibili încât
merită atenț ia ș i recunoș tinț a mea nemuritoare.

Soț ului meu minunat - un diamant ș i un bărbat de care sunt atât de norocoasă ș i care,
după treizeci ș i cinci de ani de căsnicie, încă mă suportă.

Pentru minunata, bună, amuzanta ș i generoasa mea asistentă personală, Loulou.

Regina graficii! Te iubesc până la lună ș i înapoi.

Incy, partenera mea de critică. Încă îi mulț umesc stelelor mele norocoase că ne-am
întâlnit. Nu te abț ii niciodată ș i îț i sunt enorm de recunoscătoare pentru asta. Mwah!

Lasairona, partenera mea de sprint din zori ș i o tipă minunată, per total. Îț i
mulț umesc că îi iubeș ti pe Nolen ș i Marlowe aproape la fel de mult ca pe mine ș i
pentru feedback. Îl apreciez cu adevărat, mai mult decât îț i poț i imagina vreodată.

Bethany - îț i mulț umesc foarte mult pentru editarea ta excelentă, ca întotdeauna.

Katie - ce m-aș face fără tine? Nu răspunde la asta. Sper să nu trebuiască să aflu
niciodată. De asemenea, te rog să ș tii că sunt un urmăritor genial! Cum spune Liam
Neeson, „Te voi găsi”, deș i pur ș i simplu te voi strivi! Nu e vorba de nimic viu
implicat.
Jacqueline - ZERO ERORI DE CONTINUITATE ș i doar câteva greș eli de scriere. Am
stabilit ș tacheta - ceea ce înseamnă, bineînț eles, că sunt pe cale să cad ș i să stric ceva
la următoarea întâlnire LOL. Îț i mulț umesc pentru atenț ia ta extraordinară la detalii
ș i pentru compania ta de la întâlnirile noastre regulate la cafea. Le aș tept cu nerăbdare
enorm.

Către cititorii mei ARC. Sunteț i uimitori! Sunteț i ultimii mei ochi ș i urechi înainte ca
bebeluș ul meu să fie lansat pe lume ș i vă apreciez pe fiecare dintre voi pentru că v-aț i
dedicat timp lecturii.

Ș i nu în ultimul rând, vouă, cititorilor. Vă mulț umesc că sunteț i alături de mine în

această călătorie ș i că v-aț i asumat riscul unei noi serii. Sunt al naibii de norocoasă că
fac asta pentru un loc de muncă, dar fără voi nu aș fi putut. Sper să continuaț i ș i să
devoraț i restul seriei Kingcaid. Mai sunt multe altele de acum încolo.

Dacă aveț i timp liber, v-aș fi extrem de recunoscător dacă aț i lăsa o scurtă recenzie pe
Amazon, Goodreads sau Bookbub. Recenziile nu numai că îi ajută pe cititori să
descopere cărț i noi, dar îi ajută ș i pe autori să ajungă la noi cititori. Aț i face o favoare
enormă acestei minunate comunităț i literare din care facem parte cu toț ii.

OceanofPDF.com
 Despre autor
Tracie Delaney este o autoare Kindle Unlimited All Star a peste douăzeci ș i cinci de romane de dragoste
contemporane, pe care le scrie din biroul ei din nord-vestul geros al Angliei. Biroul fusese odată un garaj, dar avea
nevoie de un loc liniș tit pentru a scrie, aș a că l-a furat de la bietul ei soț , care suferise mult ș i încă este în doliu
pentru că a fost dus la ș opron!

O cititoare avida de când se ș tie, Tracie era ș i o băieț oasă pe vremuri ș i obiș nuia să se caț ere în copaci cu
încrezătoarele ei Enid Blyton ș i să citească ore întregi, întorcându-se acasă când se întuneca aproape cu fundul
amorț it ș i mai mult de câteva aș chii!

Cărț ile lui Tracie au o temă comună: femeile care demonstrează că adevărata putere vine în toate formele ș i
bărbaț ii alfa care duc o luptă puternică (pe care în cele din urmă o pierd!).

Noaptea, îi place să se cuibărească pe canapea cu cei doi Westie ai ei, Murphy ș i Cooper, ș i să se uite la seriale pe
Netflix. S-ar putea să fie ș i vin la mijloc.

Vizitaț i site-ul ei web pentru informaț ii de contact ș i mai multe informaț ii www.authortraciedelaney.com

OceanofPDF.com