ETICA Ș I MORALĂ

Adela Cortina (Tecnos, Madrid 1990, ediț ia a 3-a 1995)

Ordinea morală: realitate sau ficț iune?

Aș a cum apare în Kant, necesitatea etică fundamentală a unei justiț ii care judecă din perspectiva
imparț ialitatea este satisfăcută în ultimul rând de Dumnezeu care garantează că bunul mers se reflectă
premiat ș i răul pedepsit... Această transcenden ț ă impar ț ială legitima puterea politică,
concret în drept. (Cfr. 15).
Religia a dat, de asemenea, moralei un legiuitor înț elept ș i un judecător imparț ial ș i interior. Dar
prin aceasta, amândouă ș i-au schimbat descoperirile centrale: gratuitate ș i o viaț ă bună prin lege ș i justiț ie.
16)
Cu moartea lui Dumnezeu, dreptul birocratic moș teneș te intangibilitatea ș i infailibilitatea (Cfr. p
17-18).
O etică a modernităț ii critice
Având în vedere legătura dintre ideea de justiț ie cu moralitatea, politica ș i dreptul, este greu să ne confruntăm
problema corectării normelor juridice sau al legitimităț ii politice fără a lua în considerare
fundamentele moralei. (Cf. p 40)
Etica nu poate fi mulț umită doar cu fundamentarea moralităț ii ș i enunț area principiilor raț ionale: a
de a arăta cum principiile pot fi întruchipate în viaț a socială ș i personală. (Cfr. p 41).

Clasificările etice
Kant nu identifică cunoaș terea raț ională cu cunoaș terea susceptibilă de adevăr sau falsitate...; din normele
nu se poate spune că sunt adevărate sau false, dar pot fi corecte sau incorecte. (Cfr. p 46)
Eticile pot fi clasificate în naturaliste sau nu, cognitiviste sau nu; ș i subdivizate în
Etica telefoanelor mobile ș i scopurile care consideră natura umană ca etalon de comportament.
46) materiale ș i formale (Cfr. p 50); formal de bunuri (Cfr. p 55); ș i procedurale sau
sustancialiș ti (Cfr. p 74)
falta de la 46 la 55

Mandatul care ordonă să urmăm anumite mijloace pentru a atinge fericirea este analitic
prin formă (din conceptul de a fi raț ional se extrage că cel care vrea scopurile vrea mijloacele), ș i
este sintetic a posteriori prin conț inut (pe care doar experienț a îl poate determina) (cfr. p. 60)
Pentru Zubiri, realitatea ș i ființ a nu se transformă una în cealaltă...
Nu este că realitatea este transcendentă ș i bună, cred, ci că este nedrept să alegem pentru ea.
contra propriei sale constitu ț ii... protomorala ne-a învă ț at că realitatea personală este
constituț ional diferit de celelalte lucruri; că oamenii tindem iremediabil la
fericire ș i că singura cale de a o atinge este să ne asumăm posibilităț ile care duc la ea
(apropiându-se)... asta nu ajunge să fundamenteze un imperativ de tipul ș i într-un mod astfel încât să te
aproape de posibilităț ile mai bune în privinț a atingerii fericirii tale ș i a perfecț iunii; în ordinea
deber (categoric), doar poate fundamenta imperativul categoric acț ionează în aș a fel încât să nu tratezi pe
oamenii, la fel ca lucrurile... Fericirea poate justifica reguli de prudenț ă sau
sfaturi, dar nu mandate categorice, nici măcar datorii propriu-zise (cfr. p. 69.)

Pentru Kant, principiile morale i se impun ca un fapt deoarece îi este imposibil

deducerile lor transcendental, nu deoarece este imposibil pentru subiect să aleagă între a le îndeplini sau

-
infringirlos. (cfr. p. 70)
Pentru eticile procedurale, a avea o bază în realităț i înseamnă a se ocupa de actele de vorbire ș i de
bugetele lor pragmatice care, în ceea ce priveș te aspectul practic, exprimă realitatea
social al unei lumi intersubiective generatoare de norme. Logica discursului practic va arăta
criteriile pentru a discerne care sunt corecte, deoarece va revela procedurile care le
legitim ș i în acelaș i timp fundamentul care nu este decât structura raț iunii. [L kantienii reduc
la bunătate la adevăr?]73

Proceduralism ș i substanț ialism în etică

...Pe de altă parte, procedurile, ducând formalismul universalist până la ultimele sale
consecinț e, nu vor face decât să operacionalizeze conceptul de voinț ă raț ională: conceptul de ceea ce
toț i ar putea dori [Interesant este că, în cele din urmă, voinț a tuturor este cea care determină ce este bun.
ș i rău] 75

-
 PÂNĂ LA UN SAT DE DEMONI

Cinci principii ale Iluminismului pentru Era Libertăț ii (12)

Autonomia oamenilor: Capacitatea fiecărei persoane de a se conduce după propriile sale legi
Civilitatea cetă ț enilor: prin care î ș i asumă responsabilitatea pentru via ț a publică
Legitimitatea legilor: care iau în considerare pe fiecare dintre cetă ț eni
ar putea dori
Justi ț ia institu ț iilor: care nu fac discriminare între oameni
Toleran ț a religiórelor: că descoperă valorile pe care le împărtă ș esc ș i respectă pe cele pe care nu le împărtă ș esc
Ilustratii credeau că toț i sunt stăpâni care au încheiat un pact cu obiectul de
a câș tiga în libertate. O existenț ă sălbatică, fără norme, nu beneficiază pe nimeni, deoarece oricine poate
a-ș i pierde viaț a din cauza altuia... 13
Pentru Hegel, libertatea nu constă doar în a alege, ci în a face acest lucru într-o comunitate politică.
care oferă alternative bune dintre care să alegi 13
Înț elepciunea morală constă în a-ș i asuma cele mai bune posibilităț i vitale pentru a-ș i modela un
caracter bun; acelei nevoi originare îi spunem libertate în sens fundamental.
De asemenea, organizaț iile, instituț iile ș i activităț ile profesionale sunt chemate să
a-ș i forma un caracter prin îmbogăț irea posibilităț ilor.
De ce trebuie să facem?: normele nu sunt decât aș teptări generalizate ale comportamentului
Într-o societate... sunt regularităț i sociale care ne permit să ne organizăm viaț a. 28... dar nu este suficient.
să vrea un grup ca normele să fie schimbate pentru ca soluț iile să fie justificate; pentru aceasta trebuie să
a adopta o perspectivă determinată. 29... cea a universalităț ii: aceste acț iuni sunt proprii
serul uman o deshumanizează? 30
Există lucruri valoroase în sine. Fără această incondiț ionare, toată moralitatea se distruge.
Conform lui Lamo, corupț ia va fi ridicată acolo unde există o discreț ionaritate mare în puterea publică
economic, o toleranț ă socială ridicată faț ă de aceste practici ș i puț ine mecanisme instituț ionale de
control. 44
Evitarea căderii în noile ortodoxii: ceea ce este etic ș i/sau politic corect

Mizeria individualismului
Individualismul nu este suficient, trebuie să apreciem, dincolo de propriul interes, ceea ce este
de sine –nu doar pentru mine– valoros. 60
Sectorul social este necesar statului deoarece este vorba despre voluntari care, prin compasiune
miseria ș i bucuria sunt pionierii în sarcina de a reaminti ce trebuie făcut.
Cu siguranț ă, un prim pas important al eticii publice este să descoperim ce este convenabil (chiar ș i
los demonios...) 61
Individul se înț elege ca fiind liber, stăpân al unui domeniu în care poate să se miș te fără
înjgerinț e externe... Acest ființ ă este fundamentul ș i sfârș itul tuturor legilor ș i relaț iilor morale ș i
politici. 62
În legătură cu aceasta, la sfârș itul secolului al XVI-lea, doctrina interesului era deja implantată, născută în
domeniul teoriei statului, care se înț elege ca dragoste de sine, motiv al acț iunilor,
referitor la toate aspiraț iile umane, dar ordonat de calcul ș i raț iune. 67 Conform
„Moral prin acord” de Gauthier, acest interes este suficient pentru a conveni legi morale ș i
să se angajeze să le îndeplinească. La acest interes se gândea Kant pentru a spune că chiar ș i un popor de
demonii ar fi dispuș i să încheie un pact pentru un stat de drept. 67. Interesul lui Gauthier este în modul în care

-
a convinge să ajungă la un pact moral oameni care nu au sentimente morale sau interes pentru justiț ie
(ca ș i narcotraficanț ii) 68... Gauthier presupune că raț ionalitatea este capacitatea pe care fiecare
cine avem de maximizat interesul nostru propriu... Hobbes îș i imagina această situaț ie iniț ială de
regateo ca o luptă între toț i.
Rezolvarea conflictelor, făcând justiț ie 71. Racionalitatea umană deplină nu este doar a acț iona prin
interes să nu iei interes în ceea ce valorează de la sine.

De la individualismul posesiv la liberalismul solidarist

Potrivit lui Macpherson, ceea ce îl face uman pe un om în cadrul individualismului posesiv este
liber adică, independent de voinț ele celorlalț i, de relaț iile cu ceilalț i la
excepț ia celor pe care vrea să le încheie (ș i pe care le poate desfăș ura), fiecare individ este stăpân pe capacităț ile sale
(ș i de ceea ce produc) pentru care nu datorează nimic societăț ii (Hobbes, Locke, Nozick). 80
Pentru liberalismul social, o societate este justă atunci când se supune acelora principii care
toț i ar alege dacă nu ar cunoaș te calităț ile sociale dobândite prin naș tere (care nu sunt
responsabilitatea fiecăruia). Are două principii: 1- a garanta tuturor cetăț enilor cel mai mare
marco posibil de libertăț i civile ș i politice, limitându-le doar în măsura în care îngrădesc
libertatea celorlalț i. 2- Asigurarea egalităț ii de distribuț ie sau a oportunităț ilor sociale ș i economice
ș i culturale tuturor cetăț enilor, cu excepț ia cazului în care o distribuț ie inegală favorizează pe cei mai puț ini
avantajaț i (principiul diferenț ei); este justă societatea care reuș eș te să facă asta. 82-83
Patru aspecte esenț iale ale acestei doctrine pentru o etică publică:
- Fiecare persoană datorează societă ț ii ceea ce este ș i, prin urmare, este rezonabil să împărtă ș ească poverile ș i
beneficii în mod corect.
Libertatea este cel mai de pre ț bun, atâta timp cât este articulată cu cea a celorlal ț i cetă ț eni
Justi ț ia este a ob ț ine distribu ț ia cea mai benefică pentru cei mai pu ț in avantaja ț i
Protejarea libertă ț ii obligă o societate, dacă vrea să fie justă, să îi dea o valoare de care to ț i.
se pot bucura. 83-84
În vremuri de economii globale, această distribuț ie trebuie să fie globală, deoarece bunurile sunt
produs al unei societăț i globale.
În esenț ă, acest liberalism solidar acceptă că oamenii pot realmente
autodeterminarea are o valoare în sine (ș i nu doar o utilitate socială)
Miș carea comunitaristă adaugă că pentru a universaliza autonomia trebuie să se aibă în vedere
vorbeș te comunităț ii în care se trăieș te 85. MacIntyre insistă asupra unei etici a virtuț ilor ș i nu doar asupra
drepturile (viziune individualistă care generează o lume juridificată în care etica se dizolvă în
drept). 86
Pentru a face justiț ie ș i a promova fericirea, este necesar să vorbim despre solidaritate cu cei vulnerabili ș i
cu cei slabi.
Conform lui Benjamin Barber (Democraț ia puternică), singura modalitate de a atinge autonomia este
comunitate. Numai prin deliberare/participare publică se poate trece de la eu prefer la
interes comun. 87 Conform acestei viziuni, apărarea drepturilor nu este originară, depinde ș i derivă
de a fi învăț at - comunitar - să valorizeze. 89 Dar pentru comunitarism, sunt cetăț eni
cei care au asemănări între ei ș i diferenț e faț ă de restul, ceea ce îi determină să se deosebească de acel
resto. 91