Ș coli, Curente ș i Sisteme ale Psihologiei ContemporaneUNC ╠ Joan L.

Gonzàlez ╣
5 Conferinț e despre psicoanaliză
(S. Freud)

➔Eu
Josef Breuer a fost primul care a aplicat pentru prima dată psihanalyse unei paciente
afectată de histerie cu tulburări corporale ș i afective.
Dacă aceste simptome apar într-un tablou clinic în care o investiga ț ie obiectivă
demonstrează că organele sale interne vitale sunt normale, dar că a experimentat violenț e
conmocț ii ale antreprizei, medicii nu vor judeca cazul ca fiind foarte grav.
Aș a a fost cazul lui Breuer, în care niciun medic expert nu ar greș i diagnosticul de isterie.

Se observase că, în momentele sale de absen ț ă, bolnava obi ș nuia să murmure între ea.
câteva cuvinte care păreau să provină din anumite legături în care să-ș i ocupe gândirea.
Medicii o puneau într-un fel de hipnoză ș i de fiecare dată i le repetau. De acel
modul, reproducea în fa ț a medicului crea ț ii psihice care guvernau în timpul
absenț e ș i se conturaseră în acele câteva cuvinte inconexate.
De fiecare dată când număra un anumit număr de fantezii, se simț ea eliberată ș i se vedea redirecț ionată.
a viaț a anemică normală. Alterarea psiho-emoț ională exteriorizată în absenț e era rezultatul
din stimulul provenit din aceste forma ț iuni de fantezie. Pacienta a botezat
tratament ca "cura de conversaț ie" sau "curăț are de coș uri"
chimenea)

În curând s-a descoperit cum se putea obț ine ceva mai mult decât o eliminare temporară a
perturbări anímice recurente. De asemenea, se reu ș ea să dispară
simptome patologice când în hipnoză îș i amintea ocazia ș i subiectul în urma
care simptome s-au prezentat pentru prima dată.
Până atunci, nimeni nu eliminase un simptom histeric prin această cale, nici nu pătrunsese atât de
adânc în inteligenț a cauzării sale. Existau ș i alte simptome care îș i aveau origenul în acest lucru.
modul ș i aceeaș i formă puteau fi suspendate.

Breuer a început să investigheze în mod simplificat patogeneza ș i a descoperit că mulț i

simptomele s-au născut ca niș te resturi ale experienț elor pline de afecț iune cărora din acest motiv
numim „traume psihice”, iar particularitatea sa se clarifica prin referinț a la scena
traumatică pe care le-a cauzat-o.
Această struț ă de amintiri patologice trebuia să fie reprodusă apoi în secvenț a sa.
cronologică.

Când ani mai târziu am început să aplic metoda de investigare ș i tratament de

Breuer, amici proprii pacienț i, am făcut experienț e care coincidau în întregime cu ale lui.
Bolnavii hist erici de ambele padeau de reminiscenț e. Simptomele lor hist erice sunt
resturi ș i simboluri amnezii ale anumitor experien ț e (traumatice) cum ar fi cele
monumente istorice din Londra în memoria incendiului izbucnit în 1666.
Nu doar că îș i amintesc de experienț ele dureroase, ci rămân aderenț i la ele. Aceasta
fixarea vie ț ii animoase la traumele patogene este unul dintre cele mai
importante ș i de o substanț ialitate practică mai mare a nevrozelor.
Ș coli, Curente ș i Sisteme ale Psihologiei Contemporane UNC ╠ Joan L. Gonzàlez ╣
5 Conferinț e despre psicoanaliză
(S. Freud)

Toate traumele pacientei lui Breuer proveneau din perioada în care îngrijea de ea
tată bolnav, iar simptomele sale pot fi concepute doar ca niș te semne de reamintire care
coresponde unui duel, dar la al ț i pacien ț i, cum ar fi cei ai lui Freud, ai căror
ocasionamente se remontau la mai mult de cincisprezece ș i zece ani, caracterul de aderenț ă
anormal din trecut se dovedeș te foarte clar, ș i este posibil ca pacienta lui Breuer să fi fost
dezvoltat la fel de bine dacă nu ar fi fost tratat atât de repede.

Trebuie menț ionat că, pacienta lui Breuer, a trebuit să îș i suprime o intensă excitaț ie în loc de
posibilită ț ile discursului său prin semnele corespunzătoare de afec ț iune, cuvinte ș i
acț iuni.
Când mai târziu a reprodus în fa ț a medicului acelea ș i scene, afec ț iunea atunci
inhibat a aflat cu o violen ț ă particulară, ca ș i cum s-ar fi rezervat pe parcursul întregii acelei
timp. Adică, simptomul îș i atinge cea mai mare intensitate pe măsură ce cineva se apropie de
motivul său pentru a dispărea după finalizarea completă a acestei ultime.
Pe de altă parte, s-a putut experimenta că a-ț i aminti scena în faț a doctorului nu
producía efecte atunci când din orice motiv aceasta se desfăș ura fără dezvoltarea afectului.
Destinaț iile acestor afecte erau decisive atât pentru contracț ia bolii
cum ar fi pentru resetare.
Această contracț ie s-a produs deoarece afectele dezvoltate în situaț iile patogene
au blocat o ie ș ire normală, iar esen ț a contrac ț iei lor consta în faptul că
atunci aceste afecte „strânse” erau supuse unei utilizări anormale.
În parte persistau ca un balast al vieț ii anormale ș i surse de excitaț ie constantă, ș i în
parte experimentau o transpunere a inervaț iilor ș i inhibiț iilor corporale neobiș nuite
care se constituiau ca simptome corporale ale cazului, numit conversie isterică.
O parte din excitaț ia noastră este ghidată de calea inervaț iei corporale ș i produce
expresia emoț iilor.

O a doua observaț ie a lui Breuer ne arată o semnificaț ie considerabilă la

stările de conș tiinț ă printre trăsăturile caracteristice ale desfăș urării patologice.
Studiul fenomenelor hipnotice ne-a indicat că în acelaș i individ sunt posibile
varii grupări anímice care pot menț ine independenț ă reciprocă, a nu ș ti

De asemenea, se observă cazuri de dublă conș tiinț ă atunci când, după această decizie a
personalitate, laconicitatea rămâne legată într-un mod constant de unul dintre cele două
stări, se numeș te starea animoasă conș tientă ș i inconș tientă a divorț atului de el.

Breuer a decis să adopte ipoteza că simptomele isterice se năș teau dintr-o

stări anormale de conș tiinț ă pe care le-a numit hipnoide. Excitaț ii care se încadrează în astfel de
statele hipnoide devin cu uș urinț ă patogene deoarece ele nu oferă condiț iile
pentru un discurs normal al proceselor excitatorii. Din acestea a apărut simptomul, care se
elevă ș i penetrează ca un corp străin în starea normală.

Acolo unde există un simptom, se găseș te de asemenea o amnezie, o lacună a memoriei; ș i

Umplerea acelei lagune implică anularea condiț iilor generatoare ale simptomului.
Ș coli, Curente ș i Sisteme ale Psihologiei Contemporane ╠ Joan L. Gonzàlez ╣
5 Conferinț e despre psikoanaliză
(S. Freud)

➔II
În ciuda tuturor eforturilor sale, Freud a reuș it să pună în stare hipnotică doar
o fracț iune din pacienț ii săi, motiv pentru care a decis să abandoneze hipnoza pentru tratament
catartic ș i a lucra cu starea sa normală.

Pentru a revigora amintirile, Sigmund a apelat la un experiment pe care l-a asistat împreună cu
Bernheim în Nancy, în 1889. Bernheim a demonstrat că persoanele pe care le-a pus
în stare hipnotică, păreau doar să fi pierdut amintirea a ceea ce au trăit
somnambule ș i era posibil să le trezeș ti astfel de amintiri chiar ș i în starea normală. Când le
întrebă despre trăirile lor somnambule, la început asigurându-le că nu ș tie nimic, dar dacă el
insista, în toate cazurile pacien ț ii ofereau informa ț ii despre ace ș tia
amintiri uitate.
În acest fel reu ș ea, fără a folosi hipnoza, să afle de la bolnavi tot ce
necesar pentru a restabili legătura între scenele patogene uitate ș i simptomele
ceea ce lăsaseră ca sechele, de ș i Bernheim căuta concluziile
decisive.

Ș i dacă amintirile uitate nu erau complet pierdute, ceva le împiedica să fie conș tiente.
Uno sim ț ea ca rezisten ț a bolnavului era acea for ț ă care men ț inea statul în picioare
patologic. Anularea acestor rezistenț e era munca psihanalistului pentru a restabili
amintiri. Rezistenț a care se opunea efortului de a face conș tient ceea ce era uitat avea
ce va fi cea care în momentul său va produce această uitare ș i va strădui în afara conș tiinț ei
experienț e patogene.
Acest proces de eliminare a experienț elor patologice din conș tiinț ă se numeș te represiune
(efort de evacuare) la acest proces dovedit de existenț a rezistenț ei.

Desigur, se punea întrebarea care erau acele forț e ș i care erau condiț iile de
reprimarea ș i răspunsul erau oferite printr-o investigare comparativă a situaț iilor
patogene de care se avusese cunoș tinț ă.
În toate acele trăiri a fost în joc apariț ia unei dorinț e care
se afla în opoziț ie acută faț ă de celelalte dorinț e ale individului, dovedind a fi
inconciliabile cu cerinț ele etice ș i estetice ale personalităț ii. Reprezentarea care
apărea în faț a conș tiinț ei ca purtătoare a acelei dorinț e inconciliabile, a cedat în faț a
reprimare (efort de evacuare) ș i a fost uitată ș i forț ată afară din conș tiinț ă împreună
conlos amintirile relative la ea.
Atunci, bolnavul era motivul (Motiv, forț a motivaț ională) represiunii ș i forț ele
reprezentau cererile etice ș i altele, ale individului.
Ș coli, Curente ș i Sisteme ale Psihologiei Contemporane UNC ╠ Joan L. Gonzàlez ╣
5 Conferinț e despre psicoanaliză
(S. Freud)

Freud se referă la un caz al unei tinere care ș i-a pierdut tatăl iubit pe care trebuia să-l aibă grijă ș i la
să se căsătorească cu sora sa mai mare, a simț it o simpatie puternică faț ă de cumnatul său, pe care îl considera ca pe o afecț iune

familiari. Când sora a murit, tânăra s-a gândit la oportunitatea de a se căsători cu ...
bărbat.
Când a ajuns la pacientă pentru tratamentul simptomelor sale isterice, uitase scena
lângă patul surorii sale din cauza represiunii îndreptate împotriva sentimentelor sale faț ă de ea
cumnat.

Diferenta dintre concepț ia noastră ș i cea a lui Janet constă în faptul că nu derivăm ecizia.
psihică (con ș tient-inconș tient) a unei insuficien ț e înnăscute pe care aparatului anemic
tuviera pentru sinteza informa ț iilor, ci explicăm sec ț iunea psihică
dinamically prin conflictul for ț elor animoase în luptă, ș i extragem din ea
rezultatul unei renun ț ări active a fiecărei dintre cele două grupări psihice
respect faț ă de celălalt.

Unic doar, afirmă Freud, dacă se respinge hipnoza, se pot observa rezistenț ele ș i
represiuni ș i a- ș i forma o reprezentare corectă a procesului patogen efectiv. La
hipnoza acoperă rezistenț a; zboară liber un anumit domeniu sufletesc, dar în schimb
acumula la rezistenț ă în frontierele acestui domeniu sub forma unei ziduri care se reîntoarce
inaccesibil tot restul.
Ceea ce am învăț at cel mai mult din observaț iile lui Breuer au fost ș tirile despre
legăturile dintre simptome ș i experienț ele patologice sau traumele psihice.

Când expulzarea represiunii nu va mai fi printre noi, cu siguranț ă ne

ne vom fi eliberat de prezenț a sa deranjantă, dar într-un anumit sens, efortul de evacuare nu
a avut succes. Prin investigarea istericilor ș i altor neurotici, am ajuns la
să ne convingem că în ei a eș uat represiunea ideii împletite cu dorinț a
insuportabil.
Este adevărat că au presat-o în afara conș tiinț ei ș i a amintirii, economisindu-se în
aparenta o mare sumă de displăcere, dar miș carea dorinț ei reprimate persistă în ceea ce
inconș tient, la pândă de oportunitatea de a fi activat ș i apoi reuș eș te să trimită
în interiorul conș tiinț ei o formare substitutivă, deformată ș i revenită nerecunoscută a ceea ce

economisindu-se prin reprimare. Această formare substitutivă a ideii reprimate (sintomul)

esinmunea atacurile eu-ului defensiv, ș i în loc de un conflict scurt, acum apare un
a suferit sintérmin în timp.

Ș i loreprimido este readus la activitatea animoasă conș tientă, ceea ce presupune depăș irea
rezistenț ele, conflictul psihic poate găsi, cu ajutorul analistului, o soluț ie mai bună
că cel care i-a procurat represiunea.
Guvernul conș tient se realizează prin înlocuirea mecanismului automat (ș i din acest motiv deficitar)
de la represiune) printr-un proces nefavorabil (veruteilung) cu ajutorul opera ț iunilor
spirituale ale ființ ei umane.
Adică (pentru că lui Freud nu-i în ț elege nimeni nimic), că pentru a face din nou
conș tiente de acț iunile reprimate pe care le facem în mod automat (fără să ne dăm seama),
trebuie să punem la îndoială aceste acț iuni prin analiza psihică.
Ș colile, Curentele ș i Sistemele Psihologiei Contemporane UNC ╠ Joan L. Gonzàlez ╣
5 Conferinț e despre psicoanaliză
(S. Freud)

➔III
Sigmund Freud a recunoscut greș elile recente ale conferinț ei sale anterioare. Filosoful însuș i
afirma că dacă îș i presa pacienț ii să comunice orice întâmplare temporară,
s-ar obț ine date relevante cu privire la simptomul de tratat. A corectat că dacă cineva continua
aplicând procedura, în toate cazurile apăreau ocazii care ar putea să nu fie
pertinente deoarece nu veneau cu un scop ș i proprii bolnavi le considerau neimportante din cauza
incorecte.

Agăț ându-se de prejudecăț i, aș a cum a spus el în conferinț ă, nu a putut crede că o întâmplare

a bolnavului, produsă de el într-o stare de atenț ie tense, ar fi fost complet arbitrari.
y cariera de nexos cu reprezentarea uitată care se căuta.

Autorul crede că acest lucru nu se întâmplă niciodată ș i că într-adevăr bolnavul are întotdeauna ceva de...
a spune, dar îș i rezervă sau pune deoparte evenimentul perceput. Modul de a se proteja de
Aici este să previi acest comportament. Sub o renunț are totală la o astfel de selecț ie critică, trebuie să spui
tot ce îi trece prin minte, chiar dacă consideră că este greș it, că nu este relevant sau
disparatado, ș i cu atât mai mult dacă îi este neplăcut să-i ocupe gândul
prin acea observaț ie. Prin respectarea acestui precept, ne asigurăm materialul
ce va trebui să ne punem pe pista complexelor reprimate.

În bolnavii aflaț i sub tratament, au acț ionat eficient două forț e opuse.
Pe de o parte, dorin ț a sa con ș tientă de a aduce în con ș tiinț ă ceea ce a fost uitat prezent în
incon ș tientă, iar pe de altă parte, bine cunoscuta rezisten ț ă care se răzvrătea împotriva acestui devenir
conș tiente de ceea ce este reprimat sau de substraturi.
Aș adar, apariț ia bolnavului, care venise în locul a ceea ce căutam, se născuse ea însăș i
la fel ca simptom.
Ș coli, Curente ș i Sisteme ale Psihologiei Contemporane UNC ╠ Joan L. Gonzàlez ╣
5 Conferinț e despre psicoanaliză
(S. Freud)

În domeniul vieț ii animice normale, cunoaș tem cazuri în care situaț ii analogice la
supusă de noi oferă de asemenea rezultate similare.
Pentru a ajunge la gândurile reprimate, Freud expune 3 procedee distincte.

CHISTE

Aici vine unul dintre glumele atât de amuzante ș i ingenioase pe care Freud le foloseș te ca exemplu. Fiț i atenț i:
Două personaje îș i expun portretele într-o mare expoziț ie artistică ș i de îndată ce criticii
de arte ii observă, le comentează "Ș i unde este salvatorul?"(xd)

Originea umoristică rezidă în faptul că opera este atât de teribilă încât vor termina crucificaț i
cum Iisus Hristos, Mântuitorul nostru măreț , amin, iar criticii nu îndrăznesc să i-o spună, pentru
ceea ce foloseș te ca o cale de represiune a unei glume pentru a se râde de ei.
De ce nu îi spune criticii noș tri direct celor doi hoț i ceea ce ș i-ar dori? Pentru că
alături de dorinț a lui de a-i spune fără masca, acț ionează în el motive eficiente opuse. Unul
poate suferi u ș or soarta pe care autorul a adus-o în conferin ț a anterioară ca
analogii pentru „efortul de evacuare” (reprimare). Din acest motiv, criticii nu îș i exprimă de
maniera directă insultul încercat, ci o face într-o formă desfigurată ca „aluzie
cu omisiune (una dintre tehnicile descrise despre glumă)

Lăsăm atunci bolnavul să spună ce vrea pentru a extrage informaț ii relevante, ș i

ne limităm la premisa că nu poate să-i vină în minte altceva decât ceea ce în mod
indirecta depinde de complexul căutat. Acesta este singurul drum transabil, conform lui Freud.
Ne poate deranja că bolnavul adesea întrerupe, blochează ș i afirmă că nu se...
nu i se întâmplă nimic, ș i dacă ar fi aș a, ar avea dreptate, căci cu adevărat nu ar ș ti ce să spună.

INTERPRETAREA VISURILOR

Interpretarea viselor este calea regală pentru cunoaș terea inconș tientului,
fundamentul cel mai sigur al psicanalizei ș i domeniul în care fiecare lucrător trebuie să
obț ineț i convingerea ș i formarea sa.

externe ș i parentaj intern cu creaț iile bolii mintale ș i, pe de altă parte, sunt
conciliabile cu sănătatea deplină a vieț ii treze.
Micul nostru dispre ț ș i respingerea ca ceva străin a visurilor invocă aspira ț iile
desinhibite ș i imorale care abundă în multe vise.
Pentru a parafundamenta această teorie de mare amploare, Freud afirmă că nu are nevoie de nimic.
din nou, de a prezenta ipoteze care să le susț ină.

Băieț elul visează întotdeauna la împlinirea dorinț elor care i s-au

s-a trezit ș i nu l-a satisfăcut. Nu este necesară nicio artă interpretativă pentru a găsi această soluț ie
simplu, ci doar să afli experienț ele pe care copilul le-a avut în ajun.
În cazul adulț ilor, dificultăț ile care împiedică această soluț ie pot fi eliminate
pas cu pas printr-o analiză mai profundă a visurilor.
Ș coli, Curente ș i Sisteme ale Psihologiei Contemporane UNC ╠ Joan L. Gonzàlez ╣
5 Conferinț e despre psicoanaliză
(S. Freud)

Prima obiec ț ie constă în faptul că visele înalte au, de obicei, un con ț inut
incomprehensibil, dar aceste vise au experimentat o dezintegrate. Procesul
psihic care ar fi trebuit să găsească ini ț ial o foarte diversă
expresie în cuvinte.
Trebuie să se diferenț ieze conț inutul manifest al visului de gândurile onirice latente.
Această desfigurare onirică este acelaș i proces de care au luat cunoș tinț ă în urma cercetării
formarea simptomelor isterice ș i este lucrarea unor forț e de apărare a eu-lui, niș te
rezistenț e care în viaț a de veghe interzic (verwehren) dorinț elor reprimate de la
inconș tient tot accesul la conș tiinț ă.

Ceea ce acum înlocuieș te conț inutul manifest al visului ca sensul său genuin este ceva
care este întotdeauna înț eles cu claritate.
Munca visului este în ț elegerea procesului prin care s-a produs
desfigurarea gândirii onirice inconș tiente în conț inutul manifest al visului. În
putem studia ce procese psihice sunt posibile în inconș tient ș i apare ca
rezultatul exciziei anemice, părând identic cu acea muncă de dezinformare care
Transforma complexe reprimat în simptome ca urmare a unei încercări eș uate de evacuare.

Prescizând de faptul că ș i aceste vise de neliniș te necesită interpretare înainte de

se poate formula un judecată despre ei, este necesar să spunem că anxietatea nu este legată de
con ț inutul visului într-un mod atât de simplu cum se imaginează atunci când lipse ș te
alte ș tiri despre condi ț iile anxietă ț ii neurastice. Anxietatea este unul dintre
reacț ii dezautorizante ale sinelui faț ă de dorinț ele reprimate care au atins intensitate.

ACTE EȘ UATE

Opera ț iile e ș uate sunt gre ș eli comise în vorbire, scriere, neîn ț elegere sau ac ț iune.
pe care oamenii le execută fără să observe ș i cărora nu li se atribuie niciun fel de
determinism psihic.

Operaț iile eș uate sau acț iunile simptomatice ș i cauzale au un sens plin din punct de vedere al
situa ț ii care apar ș i merită să fie considerate simptome care pot duce la

Elpsicoanalistul, conform lui Freud, se distinge printr-o credinț ă deosebit de riguroasă în

determinismul în viaț a psihică. Pentru el, nu există în exteriorizările psihice nimic
insignificant, capricios ș i contingent, ș i caută să descopere o motivaț ie multiplă a
acelaș i efect anemic.

Freud se referă la unii critici ai gândirii ș i ai psicoanalizei ca la o mulț ime de

prejudecaț i care nu ș tiu nimic despre această tehnică ș i nu o aplică, ș i apoi cer, să li se
probaț i corectitudinea rezultatelor, dar în ceea ce priveș te psicoanaliza, condiț iile
sunt mai puț in decât favorabile pentru recunoaș terea aceleaș i curente filosofice.

ahre
Ș coli, Curente ș i Sisteme ale Psihologiei ContemporaneUNC ╠ Joan L. Gonzàlez ╣
5 Conferinț e despre psihanalyse
(S. Freud)

➔IV
În cea de-a patra conferinț ă, Freud expune cunoș tinț ele despre complexe patogene ș i
emoț ii de dorinț ă reprimată ale neuroticilor.
Cercetarea psicoanalitică reîntoarce cu o regularitate uimitoare simptomele
patologice la impresiile vieț ii amoroase a bolnavilor. Miș cările de dorinț ă
patogenele sunt de natura unor componente pulsionale erotice, ș i trebuie să
să presupunem că cea mai mare semnificaț ie între acele influenț e care duc la boală este
atribuite perturbărilor erotismului.
Inclusiv cercetătorii simpatizan ț i ai lucrării sale consideră că autorul supraestimează
contribuț ia etilogică a factorilor sexuali, ș i acesta nu se opune acestuia.

În loc să vorbească cu plăcere despre via ț a lor sexuală, pacien ț ii adesea încearcă
ocultarla. Din când în când, explorarea psihanalitică nu reconduce simptomele la
experienț e sexuale, nu traumatizante ș i triviale, dar în acest fel poate pierde valoare.
Lucrul de analiză necesar pentru clarificarea radicală ș i vindecarea definitivă a unui
cazul clinic nu se opre ș te niciodată asupra experien ț elor din epoca în care a fost contractat
boală, ci se întoarce întotdeauna până la pubertate ș i prima copilărie a
îmbolnăvit.
În acest fel, psicoanalistul califică drept sexuale toate acele puternice emoț ii de
dorinț a din copilărie.

Copilul, cu vârsta între 3 ș i 5 ani, are suspensiuni ș i activităț i sexuale, ș i de la început

mismo le aduce cu sine, iar de acolo, printr-un dezvoltare semnificativă, bogată în etape,
surge la llamada sexualitate normală a adultului.

Freud face referire la lucrarea lui Sanford Bell intitulată „O studiu preliminar al emoț iei
despre dragoste între sexe
3 ani înainte de cele 3 eseuri despre teoria sexuală a lui Freud.
Sanford Bell a lucrat adunând peste 2.500 de observaț ii pozitive timp de 15 ani, de
dintre care 800 erau ale lui, despre semnele prin care se fac cunoscu ț i ace ș tia
îndrăgostiri. Exprimă că dragostea sexuală nu îș i face apariț ia pentru prima dată în
perioada adolescenț ei, aș a cum s-a gândit, ci mintea fără prejudecăț i, la
observi aceste manifestări în cuplurile de copii, nu se poate abț ine să le refere la
origini ale vieț ii sexuale.

Freud îș i bazează teoria pe analiza unui băiat de 5 ani, afectat de anxietate, care îș i
propria lui tată a început cu el urmând regulile artei, ș i observaț ia unei fetiț e la
mâni de C. G. Jung, care, în urma naș terii unui frăț ior, a avut aproape aceleaș i
emoț ii senzuale ș i formări de dorinț ă ș i de complex care sunt diferite de cazul precedent.

Sub educaț ia pentru cultură, bărbaț ii sexual reprimati ș i-au uitat propriul
comportamente sexuale infantile ș i acum nu vor să fie amintiț i de ceea ce este reprimat. Ar obț ine
alte convingeri dacă ar începe cercetarea cu o autoanaliză, o revizuire sau bine
interpretarea amintirilor sale din copilărie.
Ș coli, Curente ș i Sisteme ale Psihologiei Contemporane UNC Joan L. Gonzàlez
5 Conferinț e despre psicoanaliză
(S. Freud)

La pulsión sexual a copilului, independentă de orice func ț ie de reproducere, admite o

descompunere în multe elemente care provin din diverse surse. Se supune unei
câș tig de diverse tipuri de senzaț ie plăcută, reunite ca plăcere sexuală.
Principala sursă de plăcere sexuală infantilă este excitatia adecvată în anumite locuri
stimulabile în corp, cum ar fi organele genitale, gura, anusul, uretra, pielea ș i altele
suprafeț e sensibile numite zone erogene.

Această primă fază se numeș te autoerotism deoarece viaț a sexuală infantilă se află în
corpul propriu ș i se dispensează de obiect străin. A suge, a-ș i suge degetul sau a se masturba este
un exemplu de satisfacț ie autoerotică, iar aceasta din urmă tinde să rămână pentru totdeauna. El
Primul observator care a luat în considerare acest fenomen a fost Lindner, pediatru din Budapesta.

Libidoul (plăcerea sexuală) se află încă din foarte devreme ș i are ca premisă o persoană
ajena în calitate de obiect. Aceste pulsii se prezintă ca active ș i passive. Cele
pulsii pasive/masochism (Gegenspiel) corespund plăcerii de a provoca durere
(sadism) ș i se ramifică cu efortul care duce la expunerea artistică ș i actoricească, în timp ce
că deliciul de a vedea activ se ramifică mai târziu în apetitul de a ș ti.
O altă activitate sexuală este alegerea obiectului, al cărei subiect principal este o persoană străină
ce trebuie să-ș i datoreze valoarea originară unor consideraț ii ale pulsiunii de autoconservare.

Diferenț a dintre sexe nu se manifestă până într-un stadiu târziu, deoarece în această
etapa infantil nu joacă niciun rol decisiv ș i nu poate fi niciodată îndeplinită. La încheierea
pubertatea tinde să clarifice mai bine caracterul sexual al individului.
Pe de o parte, impulsurile singular se subordonează imperiului zonei genitale, prin care
toată viaț a sexuală intră în slujba reproducț iei ș i satisfacț ia acestora
conservă o valoare doar ca pregătitoare ș i favorizatoare a actului sexual în sens strict.
Pe de altă parte, alegerea obiectului trage înapoi către autoerotism, astfel încât
acum în viaț a amoroasă toate componentele impulsului sexual vor să se satisfacă
în persoana iubită.

Chiar înainte de pubertate, sub influen ț a educa ț iei, se impun represii în

extreme energice ale anumitor impulsuri. Când după aceea, în pubertate, apare fluxul

Sunt în special miș cările plăcute copofilice din copilărie (din excremente)
mai afectate în cel mai radical mod de represiune.

Nu toț i indivizii parcurg dezvoltarea funcț iei sexuale într-un mod lin, ș i
atunci lasă ca sequelă fie anormalităț i fie o predispoziț ie de a contracta
boală mai târziu pe calea involu ț iei (regresie). Dacă una dintre acele
pulsii parț iale a rămas independentă, apoi se produce ceea ce se numeș te pervaziune
ș i care poate înlocui meta sexuală normală cu a sa proprie.
Ș coli, Curente ș i Sisteme ale Psihologiei Contemporane UNC ╠ Joan L. Gonzàlez ╣
5 Conferinț e despre psicoanaliză
(S. Freud)

Predispoziț ia la neurosis derivă în diverse moduri dintr-o deteriorare a dezvoltării

sexual. În nevroze se urmăresc, ca purtători ai complexelor ș i formatori de
simptom, aceleaș i componente pulsionale ca ș i în perverziuni, dar produc
efecte din incon ș tient. O exteriorizare hiperintensă a acestor impulsuri în
epoci timpurii duce la un tip de fixare parț ială. Dacă exerciț iul funcț iei sexuale
normal în maturitate este obstruc ț ionat, se vor deschide bre ș e de represiune (efort de
desalojo ș i suplantare) a acelei epoci de dezvoltare.
Psihanalistul înț elege sexualitatea prin aprecierea sexualităț ii infantile.

La prima alegere a obiectului copilului, în primul rând vizează toate persoanele responsabile de
creș terea sa, părinț ii săi. Copilul îi ia pe ambii membri ai cuplului parental, ș i asupra
todo a uno de ellos como obiect al dorin ț elor lor erotice răspunde la tandre ț e
(activitate sexuală) a părinț ilor.
Ș i dacă tatăl o preferă pe fiică, aceasta va căuta să o înlocuiască pe mamă, iar dacă mama o vrea pe...
băiat, acesta va căuta să-l înlocuiască pe tată. Sentimentele pe care le trezesc aceste legături
paternele ș i fraternalele nu sunt doar pozitive, ci ș i negative ș i ostile.

Complexul format este destinat unei reprimări rapide, dar continuă să exercite din
inconș tientul are un efect grandios ș i durabil, ale cărui ramificaț ii constituie complexul
nuclear de la neurosă. Se foloseș te ca exemplu mitul regelui Oedip care îș i omoară tatăl ș i se
casa cu mama sa sau povestea lui Hamlet, pe care o luăm la o vârstă mai avansată
bariera a incestului.

În perioada în care copilul este guvernat de complexul nuclear încă nereprimat,

o parte semnificativă a activită ț ii sale intelectuale este pusă în slujba intereselor
sexuale. Ameninț area materială pe care o reprezintă un frate, în care vede la început doar
un competitor, trezeș te interesul său de cercetare.

Este inevitabil ș i complet normal ca copilul să-ș i transforme părinț ii în obiecte de

prima sa alegere amorasă. Dar libido-ul său nu tinde să rămână fixat la acele obiecte
primul, ci că adesea îi consideră apoi doar ca niș te arhetipuri ș i se lasă să alunece spre
persoane străine în perioada alegerii definitive a obiectului.

Când represiunea alege între impulsurile parț iale, acestea aparț in muncii.
pedagogice sarcini care în prezent nu sunt întotdeauna tratate într-un mod inteligent
inobjetabil. Tratamentul psihanalitic trebuie să fie considerat ca o educaț ie reluată
para a depăș i rămăș iț ele infantile.
Ș coli, Currente ș i Sisteme ale Psihologiei Contemporane ╠ Joan L. Gonzàlez ╣
5 Conferinț e despre psicoanaliză
(S. Freud)

➔V
Oamenii se îmbolnăvesc atunci când din cauza obstacolelor externe sau a unui
defectul intern de adaptare le este refuzată satisfacerea nevoilor lor erotice în
realitatea. Simptomele patologice conț in un fragment al activităț ii sexuale a
persona sau viaț a sa sexuală integrală, ș i găsim în păstrarea distanț ei faț ă de realitate
tendinț a principală, dar ș i principalul prejudiciu, al condiț iei de bolnavi.
Nu doar eu-ul bolnavului se arată reticent să renunț e la reprimaț ii, ci nici
puls iunile sexuale vor să renunț e la satisfacț ia lor substitutivă.

La fuga din realitatea nesatisfăcătoare (care oferă un câ ș tig imediat de plăcere) către
boală cauzată de nocivitatea sa biologică, se consumă pe calea involu ț iei
(regresie), întoarcerea la faze anterioare ale vieț ii sexuale pe care le-au avut la un moment dat
satisfacț ie deplină.
Această regresie este dublă:
- Temporal (deoarece retrocede la stadii de dezvoltare anterioare în timp)
- Formal (pentru că pentru a exterioriza această nevoie se folosesc mijloacele originare ș
primitivi ai expresiei psihice
Ambele clase de regresie vizează copilăria ș i se conjugă pentru a produce o stare
infantil al vieț ii sexuale.

Când persoana w război cu realitatea posedă talent artistic, care încă

constituit un enigmă pentru psihanalyse, poate transpune fanteziile sale în creaț ii
artistice în loc să le facă simptome, de aceea scapă de nevroză ș i recuperează
legătură cu realitatea.

Neuroza nu are un con ț inut psihic propriu care să nu se găsească ș i în

sănătoș i, ci aș a cum a spus C. G. Jung, se îmbolnăvesc din cauza aceloraș i complexe cu care
luchan ș i cei sănătoș i. În funcț ie de constelaț iile cantitative ș i relaț iile
între forț ele în luptă reciprocă, realitatea va fi înț eleasă într-un fel sau altul.

Cea mai importantă experienț ă pentru a confirma presupunerea despre forț ele pulsionale
sexualele nevrozei îi survine fenomenul transferului, care este acț iunea de
a exercita asupra terapeutului un exces de emoț ii care derivă din dorinț ele vechi
fantasma pacientului, care revine în relaț iile sale cu terapeutul acea parte a sa
viaț a sentimentelor pe care el nu le poate evoca în amintire.
Simptomele sunt precipitatele unor experien ț e timpurii de dragoste care doar pot fi
se poate soluț iona ș i transporta către alte produse psihice la temperatura ridicată a
experienț ă de transfer.
Conform lui Ferenczi, analistul joacă în această reacț ie rolul unui ferment catalitic
ceea ce, într-o manieră temporară, atrage către sine afecț iunile care devin liber ca rezultat al
proces
Ș coli, Curente ș i Sisteme ale Psihologiei Contemporane UNC Joan L. Gonzàlez
5 Conferinț e despre psicoanaliză
(S. Freud)

Transferul se produce în mod spontan în toate relaț iile umane, astfel

nu este psicoanaliza cea care o creează, ci o dezvăluie conș tiinț ei ș i se apoderează de
ea a terminat de ghida procesele psihice către obiectivele dorite pentru convingere
al bolnavului ș i al terapeutului.

Freud expune două motive pentru care crede că argumentările psicoanalitice nu

sunt recunoscute.
1) Lipsa obiceiului de a conta pe determinismul strict ș i fără excep ț ii al
viaț a anemică.
2) Necunoa ș terea particularită ț ilor pentru care anumite procese animice
inconș tienț ii se deosebesc de cei conș tienț i cu care suntem familiarizaț i.

Filozoful crede că nu una dintre cele mai răspândite rezistenț e la proiectul psihanalitic este
frica ca aspiraț iile etice superioare să fie covârș ite ș i să fie dezbrăcate de ale lor
achiziț ii culturale sau a cauza daune prin această miș care de divulgare ș i prejudecăț i.

De asemenea, el crede că psicoanaliza poate fi la înălț imea chirurgiei, dar afirmă că

moli ț iile pe care le suportă bolnavul în timpul tratamentului sunt incomparabilă
mai mici decât cele impuse de chirurg. Distrugerea caracterului cultural prin lucrările de...
pulsii emancipate ale represiunii, este complet imposibil, deoarece astfel de temeri
nu iau în considerare ceea ce ne-au învăț at cu certitudine experienț ele noastre, că
puterea anímică ș i somatică a unei emo ț ii de dorin ț ă, de fiecare dată când represiunea ei a avut loc
fracasat, este incomparabil mai intens când este incon ș tient decât când este
conș tiente, pentru că a o face conș tientă nu poate avea alt efect decât să o slăbească.

Lucrarea psicoanalitică ca substitut al represiunii neproductive se pune direct la

serviciul aspiraț iilor culturale supreme ș i cele mai valoroase.
Ceea ce este cel mai frecvent este că, deja în timpul muncii, destinaț iile dorinț elor inconș tiente
se consumă prin activitatea anímică a propunerilor care le sunt opuse. La
reprimarea este înlocuită de un proces nefavorabil (veruteilung) desfăș urat cu cei mai buni
medii. Acest lucru este posibil pentru că, în mare parte, trebuie doar să eliminăm consecinț ele de
stadiile cele mai timpurii de dezvoltare a sinelui.

intachablelo care este ostil.

Ș coli, Curente ș i Sisteme ale Psihologiei Contemporane UNC ╠ Joan L. Gonzàlez ╣
5 Conferinț e despre psicoanaliză
(S. Freud)

Un al doilea desenluc al ideii psihanalitice este de a aduce o contribu ț ie la pulsii

inconș tienț i descoperiț i acea aplicaț ie conform scopurilor care ar fi trebuit deja să fie găsite
înainte ca dezvoltarea să nu fie perturbată. Rădăcinile miș cărilor infantile ale
dorinț a în niciun fel nu constituie meta ideală a dezvoltării.
Un proces adecvat, până la urmă, este sublimarea, prin care energia miș cărilor
infantilele de dorin ț ă nu sunt blocate, ci rămân aplicabile dacă la mo ț iuni
singularelor li se pune, în locul obiectivului inutilizabil, unul superior, care eventual deja
nu este sexual. O reprimare apărută devreme exclude sublimarea impulsului
reprimată.

Al treilea desenlănț uire se leagă de miș cările libidinoase reprimate care trebuie găsite.
ș i a se satisface în viaț ă. Cerinț ele noastre culturale fac viaț a prea dificilă pentru
majoritatea organizaț iilor umane, ș i astfel promovează străinătatea faț ă de realitate
ș i geneza nevirozelor.

Nu trebuie să ne lăsăm aroganț a să ne facă să neglijăm complet animalul originar de

natura noastră, ș i nu ne este permis să uităm că satisfacț ia fericită a individului
nu poate fi eliminată din obiectivele culturii noastre.