Etica exerciț iului profesional (Berumen-Gomar-Gómez)

Compania Editorial Continental, 2001

Viaț a umană are o textură etică. Nu este vorba despre ceva care se poate sau nu se poate.
a avea, ci existenț a omului, înainte de a fi onestă sau neonestă, este morală.
Dr. Agustín Basave Fernández del Valle1

Introducere
Omul de-a lungul istoriei s-a considerat pe sine ca fiind ceva diferit de restul
de la natură, deja Sapfo din Mitilene (n. 600 î.Hr.), poetă lirică, o spune în felul următor
"...mi se pare că omul este egal cu zeii, acela care stă în faț a ta." Omul se
recunoaș te ca fiind unic în mijlocul mulț imii de ființ e vii care îl înconjoară: s-a întrebat
Din cauza originilor sale, s-a preocupat pentru destinul său, viitorul l-a obsedat ș i s-a pregătit.
pentru călătoria morț ii, de fapt, ideea nemuririi este parte a diferenț ei care o
separa de la viaț a meramente naturală.
Fiind distinct ș i unic conferă omului un grad de superioritate ș i demnitate proprie, în faț a
această demnitate omul revendică un loc de stăpân; el este singurul care deț ine capacitatea de
a acț iona conform unei voinț e, a sa, spre deosebire de acele ființ e al căror comportament obey.
la dictare oarbă a naturii sale. Voinț a umană se înalț ă puternică, liberă în faț a instinctului ș i
în faț a pasiunilor care freamătă în interiorul omului, această voinț ă se răzvrăteș te ș i împotriva forț elor
că din exterior o ameninț ă să o constrângă ș i să o condiț ioneze. A încerca să explice viaț a acelui
serul spaț ial că este omul a fost o preocupare care îș i găseș te diferitele nuanț e în
de-a lungul a mii de ani de civilizaț ie, strămoș ii au cercetat cerurile, s-au legat de
elemente fabricând cu ele divinităț i generatoare ș i reglementatoare ale vieț ii umane, astfel,
multe sate ș i-au explicat originea ca provenind de la zei, ș i cu ei au încercat o
dialog reconciliant ș i temător în faț a necunoscutului, în faț a a ceea ce au considerat superior.
Când s-a aflat în faț a a ceva mai puternic decât el, omul a căutat să-ș i îngrijească faptele, să le îndrume
într-un mod în care să corespundă cu ceea ce el a considerat că trebuie să fie, aceeaș i ordonare a cosmosului
îndemna la ordonarea vieț ii umane, frumuseț ea universului ar trebui să se reflecte în acț iunile
bărbaț ii.

1.1 Ce este etica

Deș i omul nu a fost niciodată străin de poziț ia sa specială în lume, nu întotdeauna a...
reflexionând asupra sa în modul în care au făcut-o grecii, care au atins un
cunoaș tere diferită: filosofia, pe care Aristotel a definit-o ca ș tiinț ă care "se ocupă de
primele cauze ș i primele principii ale lucrurilor.2
În filozofie, abordarea omului de către om a fost treptată, vagă la început,
metodic ș i sistematic după aceea, până când se concretizează într-o disciplină specială responsabilă
exclusiv de faptele oamenilor, stabilind structurile lor fundamentale ș i
condiț iile în care acestea au loc.
Ș tiinț a în discuț ie este etica, care a fost schiț ată încă de la primii filosofi până la
a se conforma ca o ramură a filozofiei al cărei obiect de studiu este omul, în mod specific
din punct de vedere moral. Scopul eticii este acela de a oferi o reflecț ie critică asupra
bărbat din punct de vedere moral. Există acte umane care răspund unui dictat natural, străin de
1
Basave Fernández Dr, Agustín del Valle, Tratatul de Filosofie, Iubirea de înț elepciune ca propedeutică
de salvación, Ed. Limusa, Noriega Editores, México, 1995, p. 103.
2
Aristotel, Metafizica 1:981 b. Opere, Ed. Aguilar, Madrid, 1977, p.911.
voinț a ș i uneori ș i conș tiinț a, ș i care nu se ordonează în funcț ie de un scop, acte
care nu discern între ceea ce trebuie sau nu trebuie făcut, caută binele propriu, de exemplu să fugă
de pericol, a susț ine ș i a îngriji copiii, etc., sunt acte care pot fi explicate cauzal date fiind
care aparț in omului, în măsura în care este un organism viu, raț ional ș i conș tient; a mânca ș i a se miș ca sunt
acte nu exclusive ale omului, animalele mănâncă ș i se miș că, iar plantele se
nutren, aceste acte sunt numite acte ale omului. Spre deosebire de acestea, actele umane sunt
proprii ai omului, în aceste acte intervin raț iunea, voinț a, conș tiinț a proprie. Astfel,
acto de a mânca sub aceste condiț ii trece de la a fi un act natural animal la a fi un act voluntar,
liber ș i conș tient.

Etimologie
Cuvântul etică provine din grecescul ethikós, care la rândul său provine dintr-un alt cuvânt, ethos care
înseamnă obicei, obiș nuinț ă. În latine, cuvântul obicei este desemnat cu termenul mos, moris,
care, de asemenea, se traduce ca morală. Datorită acestei derivaț ii etimologice, este comun să numim
morală la etică.
Obiceiul (ethos) este repetarea actelor non-mecanice, asemenea actelor unei maș ini de
mai automată decât aceasta ni se pare; de asemenea, nu se referă la actele animalelor, care
sunt împin ș i doar de instinct. În obicei, ethos, actele se repetă
conș tient, acordate raț iunii, voinț ei, ș i având în vedere consecinț ele pe care le-ar aduce
a acț iona într-un fel sau altul; fără aceste caracteristici, obiceiul nu ar fi diferit de acț iunea de
animalele sau miș carea lucrurilor.
Semnificaț ia conceptului de obicei, în calitate de ethos, se diferă de utilizarea comună a
cuvânt, deoarece ethos implică un caracter moral, în timp ce semnificaț ia comună se referă la
o simplă repetare, poate mecanică a anumitor fapte. Caracterul moral constă în modul de
serul omului prin care cunoaș te, judecă ș i acț ionează în conformitate cu binele ș i răul.
Obiceiul reprezintă condiț ia umană, este ca o marcă, devine aș adar în
caracterul său propriu, în modul său de a fi, în natura sa. Heidegger face aluzie la sensul de
morar care are cuvântul, ca cel de a se opri, a se distra, a rămâne, a persista, termeni
care se identifică cu „...semnificaț ia fundamentală a cuvântului ethos, trebuie să spună acum...
numele eticii pe care ea o consideră ș ederea omului.3
Modul de a trăi al omului este obiceiul, care nu este ceva adăugat care apare din pura
necesitate sau de oportunitatea de adaptare la mediu, ci este reflectarea sa
individualitate în rela ț ia sa ș i gestionarea sa cu sine, cu ceilal ț i indivizi ș i cu
lumea. Obiceiul este actul omului conform unei finalităț i care îl perfecț ionează.
Întrucât omul nu acț ionează doar din instinct, ci din voinț ă liberă, faptele sale se
ordonat către un sfârș it, sfârș itul său, obiectul care îi este propriu. Ca sfârș it care îl perfecț ionează, acesta trebuie să
să fii cel mai bun, cel mai bun ș i onest, cel care corespunde părț ii celei mai înalte a omului, care
pentru unii este raț iunea, pentru alț ii spiritul sau poate corpul.
Obiceiul, ethos, îș i are originile în omul însuș i, îl proiectează către un scop, îi
permite autodeterminarea oferind sens ș i calitate vieț ii umane.

Etica ș i morală
Din cauza etimologiei sale, ar putea părea că Etica ș i Morala sunt acelaș i lucru, totuș i, prin...
aplica ț ie ș i referin ț ă, ambele se disting între ele. Etica este o ș tiinț ă normativă,

3
Heidegger, Martín, Scrisori despre umanism, Caiete Taurus #21, Editori Taurus, Spania
1970, D. 57.
anterior numită Deontologie sau Teoria datoriilor; este normativă pentru că actele la care
care se referă, în măsura în care sunt acte con ș tiente, libere ș i voluntare, se remite
necesar la anumite norme generale care au ca bază 'valoarea'.
De aici că Axiologia sau Teoria valorilor este cea care aduce o fundamentare teoretică
a etică. Normele la care se referă etica se numesc în ansamblu: 'Morală'; de o
sau o altă formă toate acestea indică valoarea lor fundamentală: 'ceea ce este bun'.
Moralitatea este caracterul actelor umane în măsura în care sunt considerate bune sau rele.
Din punct de vedere al moralităț ii, se numesc acte morale acele acte conforme cu
binele ș i actele imorale sunt actele executate împotriva binelui, adică acte rele. Amoral este ceea ce
care nu are caracter moral.
Prin urmare, faptele oamenilor sunt de două tipuri, morale ș i naturale. Naturale
se consideră acte care nu sunt executate nici voluntar, nici liber, nici conș tient.
Actele morale, spre deosebire de cele naturale, sunt întotdeauna con ș tiente ș i voluntare.
indicând spre posibilitatea libertăț ii. Actele naturale au o origine psihologică ș i a lor
determinarea contrastează cu libertatea actelor morale.
Etica ș i casuistica diferă, având în vedere că în timp ce etica cercetează principii generale care
rigen ac ț iunile morale, casuistica enumeră ș i clasifică faptele morale particulare
propunând un judecat moral pentru astfel de probleme morale, în func ț ie de circumstan ț ele care le
rodeen.

Etica generală ș i etica particulară

Etica se împarte în etica teoretică sau generală ș i etica practică sau specială. Etica teoretică sau
general investighează principiile generale care reglează actul moral, natura voinț ei, de
libertatea ș i conș tiinț a; se întreabă despre posibila existenț ă a unui scop suprem al omului,
prin obligaț ia morală ș i fundamentele acesteia. La rândul său, etica practică sau specială se
întreabă despre ce să facă pentru ca individul să obț ină o viaț ă onestă, fericită ș i plăcută, ș i
va căuta să descopere ș i drepturile omului în plan individual, cât ș i în cel social. La
etica practică sau specială se numeș te de asemenea Drept natural, care nu trebuie confundat cu
dreptul, care este un ansamblu de legi care reglează grupurile sociale.