PLAN DE INTERVENȚIE ÎN

SITUAȚIE DE CRIZĂ
EDUCAȚIONALĂ
Grupa: Avram Maria-Alexandra
Chelaru Angel-Teodor
Chitic Maria-Magdalena
Marin Daria
 SUBIECTUL:

Prezentarea cazului:
• băiețelul manifestă un comportament inadecvat în prezența copiilor, nu îi accepta, dacă se apropie
de el începe să plangă și să țipe;
• este agitat aproape tot timpul, împrăștie toate jucăriile, se urcă în dulap, nu suportă decât
prezența educatoarei, câteodată nici a ei;
• nu suportă să împartă jucăriile și se supără foarte tare dacă un alt copil îi ia un lucru;
• nu cooperează la activitățile organizate de bunăvoie, doar „împins de la spate”;
• vorbește doar în limba engleză și la grădiniță, dar și acasă, din cauza tehnologiei oferite prematur;
• părinții nu vor să recunoască că băiețelul are un comportament care trebuie remediat, poate chiar
și verificat de un medic specialist.
 ETAPELE DE INTERVENȚIE

a) Identificarea și cunoașterea situației de criză;

b) Etiologia;
c) Decizia;
d) Program de intervenție:
1.Terapia educațional;
2. Terapia cu părinții;
3.Terapia psihologică.
f) Controlul
 a)IDENTIFICAREA ȘI CUNOAȘTEREA
SITUAȚIEI DE CRIZĂ
Modelul comportamentului inadecvat cazului analizat:
• nesociabil și nesigur în prezența copiilor;
• comportament inadecvat(plâns, țipat) ca modalitate de obținere a
atenției;
• atenția duce la calmare emoțională;
• respingerea celorlați îi creează satisfacție;
• Ascunderea în diferite locuri pentru siguranță.
 b)ETIOLOGIA
Cauze(am încercat să dau răspunsul la următoarele întrebări):
 Când au apărut acest comportament?- de la începutul grădiniței.
 În ce momente manifestă comportamente neadecvate pentru a atrage atenția?- în timpul
activităților, când un copil se apropie, când i se spune să facă ceva.
 Față de cine se manifestă greșit?- față de copii, în special, în adulți simte o oarecare încredere.
 Cum sunt manifestările sale?- plâns, țipat, luat în brațe, ascuns în diferite compartimente.
 Cum este copilul în familie?- ușor neglijat, îi sunt date desene animate sau dispozitive mobile
pentru a lăsa mama să-și facă treaba(sunt evitate activitățile interactive cu părinții sau
individuale, dar practice, nu pe baza tehnologiei).
 Cum este familia?- familie modestă, cu puțin timp liber (însă în weekend mereu ies în parc),
buncii nu sunt prezenți. Copilul mare, de 14 ani, are și el mici probleme de integrare în
societate.
 Cum influențează tehnologia?- influențează foarte mult, copiază comportamentele
neadecvate,prima limbă învățată este engleza din cauza device-urilor, dar și încurajarea
părinților că dacă învață prima data engleza „este mai deștept”.
 c)DECIZIA

În urma analizării tuturor aspectelor și cauzelor comportamentului și investigației

amănunțițe impreună cu un consilier școlar, am ajuns la concluzia că acțiunile băiatului
pot fi rezultate din mai multe cauze: tehnologia, neincluderea în societate, timpul
insuficient petrecut cu ambii părinți(oboseala mamei îl poate influența).
Pentru acest băiețel, am organizat o intervenție pe trei planuri(program de
intervenție):
– Terapia educațională;
– Terapia cu părinții;
– Terapia psihologică.
d) PROGRAM DE INTERVENȚIE
 1.TERAPIA EDUCAȚIONALĂ
Băiatul va trebui învățat de către mediul educațional, desigur cu sprijin în timpul în care este
acasă ,cum să se integreze în societate, cum să scape de dependența tehnologiei și să o înlocuiască cu jocul
și învățarea limbii române.
1. Discuția calmă și empatică: Am încercat să creez o relație de încredere, vorbindu-i pe un ton blând, în engleză și
română, pentru a-l ajuta să se simtă în siguranță. Am oglindit emoțiile („Văd că ești supărat…”) și i-am oferit un colț
liniștit unde să se calmeze.
2. Exprimarea rustrării prin joc/mișcare fizică: Pentru a-l ajuta să se descarce, i-am propus activități fizice: dans,
plastilină, tropăit sau desen. Acestea l-au ajutat să-și exprime emoțiile într-un mod controlat.
3. Învățarea limbii române: Am introdus cuvinte simple în română în timpul jocului și al activităților, fără presiune.
Am folosit cântece, povești și comenzi scurte, repetate, pentru a-l familiariza treptat cu limba.
4. Socializare și împărțirea jucăriilor: Am început cu jocuri în pereche, cu un coleg calm. L-am învățat cum să
ceară frumos și să aștepte rândul, prin modelare și încurajare constantă.
5. Oferirea de afecțiune și siguranță: L-am sprijinit emoțional prin îmbrățișări, validare și calm, mai ales când
refuza contactul cu ceilalți. I-am arătat că este acceptat și iubit.6. Aprecierea comportamentului pozitiv:Am lăudat
orice progres („Ai împărțit jucăria, bravo!”), încurajând astfel repetarea comportamentului adecvat.
 2.TERAPIA CU PĂRINȚII
Probleme identificate în cadrul familiei:
 Tatăl este angajat, director la o bancă renumiă, profesor de matematică și meditator, cu puțin
timp alocat familiei. Mama este casnică, se ocupă de cei 2 copii, unul de 4 ani și celălalt de
14, aceasta îl aduce la grădiniță și este prima înștiințată de comportamentul copilului, tatăl
fiind influențat negativ că, citez:„Educatoarea este nebună, copilul nostru nu are nicio
problemă de comportament!”. În nenumărate rânduri s-a discutat cu mama, tatăl refuză să se
prezinte la ședințele individuale sau colective, comportamentul pe parcursul a 4 module nu s-
a schimbat deloc, ceea ce se remedia la grădiniță, se uita acasă.
 Obiective vizate în terapia părinților:
 Consilierea părinților(ambilor) pentru a înțelege și accepta problemele și nevoile copilului;
 Formarea unui program de petrecere a timpului cu copilul în locul tehnologiei, chiar
eliminarea ei;
 Implicarea de către părinți a copilului în activități casnice și introducerea cât mai mult în
societate și dezvoltarea vocabularului prin exerciții suplimentare celor de la grădiniță;
 3.TERAPIA PSIHOLOGICĂ

Având în vedere că grădinița are cosilier, le-am sugerat părinților ca

după activități să meargă la acesta cu băiatul pentru a remedia problema de
integrare în societate, gestionare a emoțiilor și renunțarea la adicția
tehnologiei prin înlocuirea cu alte activități. Părinții au fost de acord la prima
recomandare, însă nu l-au dus, susțin că acasă lucrează cu el, nu au nevoie de
consilire psiho-pedagogică, cu riscul că în timp problemele se pot accentua.
 f) CONTROLUL

În aceste cazuri, pentru a controla un copil agitat și dependent de

telefon, este esențial să se stabilească reguli clare, să se limiteze accesul la
dispozitive, să fie implicată familia în supraveghere și să se ofere alternative
sănătoase, precum activități fizice și sociale. În plus, este important să fie
încurajat să interacționeze cu alți copii și să participe la activități de grup,
pentru a dezvolta abilități sociale și a se integra mai ușor în societate.
 CONCLUZIE

Izolarea copiilor mici în fața ecranelor, în locul interacțiunilor reale și a

jocului în aer liber, are consecințe grave asupra dezvoltării lor emoționale și
lingvistice. Lipsa implicării părinților în activități sociale și educative limitează
oportunitățile copilului de a învăța să comunice firesc. Astfel, mulți ajung să nu
vorbească deloc sau să folosească doar cuvinte învățate de pe internet,
adesea în limba engleză, fără să poată interacționa adecvat cu alți copii la
grădiniță. Este esențial ca părinții să conștientizeze impactul mediului digital și
să încurajeze comunicarea prin joacă, socializare și interacțiune reală, pentru a
sprijini dezvoltarea sănătoasă a limbajului și a relațiilor sociale. Trebuie
acordată o atenție deosebita ca și cadru didactic acestor crize.