DEZVOLTAREA DURABILĂ A AGROTURISMULUI – UNA

DIN OPŢIUNILE PENTRU SALVAREA SATULUI

ROMÂNESC
DURABLE DEVELOPMENT OF AGRO-TOURISM–
ONE OF THE OPTIONS FOR SAVING ROMANIAN VILLAGES

CREŢU RALUCA FLORENTINA

Academia de Studii Economice Bucureşti

Abstract: Every day, we are drawing closer and closer to the 1st of
January 2007, when, as we all hope, Romania will join the big European
family. The contrary is proven by the experience of other countries that have
joined the E.U recently and yet the impact with the Western market was
extremely severe. One of the most affected categories was that of the farmers.
We are convinced that the same thing will also happen with the farmers in
Romania and, therefore, in this paper we intend to provide a few ideas
regarding an alternative that those who labour the earth and grow animals may
have, in their attempt to survive in rural areas – the durable development of
agrotourism.
Agrotourism is seen as a regenerative factor of rural economies and, at
the same time, as an element for preserving the rural environment. However, it
is known that this rural environment is extremely frail, easily changeable, and
tourism is a powerful agent of change, which by its influence might deteriorate
precisely the special attraction of the rural areas. Let us keep in mind that the
reasons of the tourists who choose these areas as their destinations, are related
to the extremely good quality of the environment, the absence of pollution, the
quiet atmosphere of calm and relaxation, which would disappear once with an
irrational touristic development and which would situate the area on the wane.

Conceptul de dezvoltare durabilă

Turismul reprezintă una dintre cele mai mari industrii ale lumii şi în
acelaşi timp unul dintre cei mai importanţi factori de dezvoltare economică
globală. În prezent, unul din cincisprezece angajaţi lucrează în domeniul turistic,
aproximativ 112 milioane de oameni din întreaga lume fiind implicaţi în acest
sector, (conform The World Travel and Tourism Council).
În anul 1991, profesorul Hans Kueng (Universitatea Tuebingen) afirma
că: „dacă vom continua să tratăm natura ca şi până acum, ne vom periclita
existenţa viitoare. Trăim în prezent într-o eră postsocialistă şi postcapitalistă, iar
economia viitoare va fi cu siguranţă una socială şi ecologică’’.
Conceptul de dezvoltare turistică durabilă, o noţiune dezbătută de peste
douăzeci de ani, este menit să contracareze ameninţările managementului deficitar
din domeniul turismului. În anul 1991, în urma colaborării dintre Uniunea
Internaţională de Conservare a Naturii (U.I.C.N.), Federaţia Mondială pentru
Ocrotirea naturii (W.N.F.) şi Federaţia Europeană a Parcurilor Naturale şi
Naţionale (P.N.A.B.E.), s-a definit conceptul de turism durabil ca dezvoltarea
197
tuturor formelor de turism, a unui management şi marketing turistic care să
respecte integritatea naturală, socială şi economică a mediului, cu asigurarea
păstrării resurselor naturale şi culturale şi pentru generaţiile viitoare.
Aflată în atenţia tuturor, dezvoltarea durabilă a turismului înseamnă
confruntarea cu faptul că cercetările de îmbunătăţire a calităţii vieţii prezintă o
constantă inerentă existenţa unei limite la care populaţia umană şi activitatea
planetei noastre se pot împotrivi.
Această teorie dă naştere unor provocări şi unor ocazii unice pentru
industria turismului:
¾ Activitatea de turism, condusă în mod corespunzător, poate fi o forţă
puternică în ceea ce priveşte conservarea mediului şi a moştenirii
culturale;
¾ Când se desfăşoară sub forma ecoturismului, turismul durabil poate
deveni un cult pentru turişti;
¾ Cererea turistică este proporţională cu calitatea mediului înconjurător al
destinaţiei turistice;
¾ Turismul duce la creşterea populaţiei din zonele de destinaţie;
¾ Adesea, turismul este considerat activitatea ce protejează mediului rural
mai mult decât alte industrii consumatoare de resurse ca mineritul,
construcţiile, etc.
Asupra mediului turismul poate avea un impact pozitiv şi unul negativ,
direct sau indirect, tangibil sau intangibil.
Pentru a aborda şi a înţeleg foarte bine aceste perspective şi impactul lor
este necesară o grupare a factorilor implicaţi:
9 Factori ecologici, în particular flora, fauna şi ecosistemul ;
9 Factori fizici, în particular, resursele naturale, spaţiul şi facilităţile ;
9 Factori culturali, în particular, tradiţiile, limba, religia, obiceiurile,
cultura;
9 Factori sociali, priviţi din două puncte de vedere:
• Din punct de vedere al gazdelor – cuprind totalitatea factorilor ce
corespund nivelului de trai al acestora;
• Din punct de vedere al vizitatorului – cuprind totalitatea factorilor
ce definesc nivelul de viaţă şi experienţa acestuia.
Avantajele promovării unui turism durabil din punctul de vedere al protejării
mediului înconjurător reies în următoarele aspecte:
• Turismul durabil favorizează utilizarea rentabilă a terenurilor cu randament
agricol scăzut;
• Turismul durabil favorizează înţelegerea efectelor pe care le au activităţile de
turism asupra mediului natural, cultural şi uman;
• Turismul durabil orientează realizarea unor dotări şi instalaţii de agrement
care aduc beneficii populaţiei locale şi contribuie astfel cu fonduri la
conservarea unor situri arheologice, a unor clădiri şi vestigii arheologice;
• Turismul durabil respectă şi asigură cerinţele de protecţie a mediului,
dovedind astfel cât de importante sunt resursele naturale şi cele cultural –
198
 istorice pentru creşterea bunăstării economice şi sociale ale comunităţilor
locale.

Principiile turismului durabil

Principiile majore de dezvoltare durabilă a turismului sunt:
• Mediul are o valoare durabilă, care este deosebit de mare pentru turism; de el
trebuie să se bucure şi generaţiile viitoare;
• Turismul trebuie văzut ca o activitate pozitivă de care să beneficieze mediul
ambiant, comunităţile locale şi vizitatorii;
• Relaţia dintre mediu şi turism poate fi dezvoltată astfel încât mediul să
susţină activitatea turistică pe termen lung, dezvoltarea turismului la rândul
său, nu trebuie să ducă la degradarea mediului;
• Dezvoltarea activităţii de turism trebuie să respecte caracteristicile locului
unde se desfăşoară ( ecologice, sociale, economice, culturale);
• Scopul dezvoltării turismului trebuie să fie întotdeauna echilibrarea nevoilor
turiştilor cu cele ale destinaţiilor şi gazdelor acestora;
• Industria turistică, guvernele, autorităţile responsabile cu protecţia mediului
şi organismele internaţionale trebuie să respecte aceste principii şi să
conlucreze pentru punerea lor în practică.

În literatura de specialitate întâlnim trei principii majore de dezvoltare

durabilă:
9 Durabilitatea ecologică – este cea ce asigură o dezvoltare
suportabilă cu menţinerea tuturor proceselor ecologice esenţiale,
în special a diversităţii resurselor biologice;
9 Durabilitatea socială şi culturală – garantează o dezvoltare
economică favorabilă membrilor societăţii compatibilă cu cultura,
cu valorile de cultură şi civilizaţie existente, cu păstrarea
identităţilor comunitare;
9 Durabilitatea economică – are un rol important în asigurarea unei
dezvoltări economice eficiente, resursele fiind astfel gestionate
încât să existe şi în viitor.
Durabilitatea economică a turismului se defineşte ca un model de
dezvoltare care asigură:
• Ameliorarea calităţii vieţii în aşezările umane care primesc turişti;
• Posibilitatea de a oferi vizitatorilor experienţele de primă calitate;
• Păstrarea calităţii mediului ambiant, element esenţial pentru vizitatori şi
gazde;
c) Ecoturismul şi dezvoltarea durabilă în domeniul agroturismului
Noţiunea de „ecoturism’’ a apărut în ţările cu o industrie turistică puternic
dezvoltată. Cunoscut sub mai multe denumiri : „turism verde”, „turism blând” sau
„turism ecologic”, ecoturismul s-a dezvoltat ca urmare a dorinţelor

199
consumatorilor de a-şi petrece vacanţa într-un mediu mai curat, fără a fi alterat
de intervenţiile moderne ale societăţii contemporane.
Ecoturismul reprezintă de fapt cea mai valoroasă formă de
manifestare a turismului durabil. În timp, datorită creşterii interesului faţă de
problemele de protecţie a mediului, ecoturismului i s-a acordat o tot mai mare
importanţă ajungându-se la o relaţie ca în fig.1 ( Bran, 2000).

TURISM CONVENŢIONAL

TURISM DURABIL

ECOTURISM

Fig.1 – Relaţia ecoturism– turism durabil - turism convenţional

Dezvoltarea durabilă trebuie să ţină seama, pe de o parte, de modul de

sosire şi, pe de altă parte, de interesele gazdelor şi vizitatorilor dintr-o anumită
regiune resursele turistice şi modul în care acestea sunt hotărâtoare în activitatea
ecoturistică.

Strategii de dezvoltare agroturistică durabilă

a) Strategiile de dezvoltare agroturistică durabilă – un element de
protejare şi conservare a mediului înconjurător
În ideea de dezvoltare durabilă, turismul este văzut ca un triunghi
relaţional format din trei laturi (fig.2).
9 aria gazdă;
9 turiştii „holiday makers”
9 industria turistică.

Populaţia gazdă

Turişti Industria
turistică

Fig. 2 - „Actorii” implicaţi în turism, în viziunea dezvoltării durabile.

200
 Menirea dezvoltării turistice durabile este aceea de reconciliere a relaţiilor
dintre cele trei laturi ale triunghiului, micşorându-se tensiunile dintre aceste trei
elemente şi menţinându-se astfel echilibrul pe termen lung.
Între cerinţele privind transformarea agroturismului în turism durabil pot
fi menţionate:
9 Protejarea culturii şi caracterul comunităţilor gazdă;
9 Protejarea peisajelor şi habitatelor;
9 Susţinerea economiilor rurale;
9 Susţinerea unei industrii turistice viabile pe termen lung prin promovarea
unei experienţe turistice pozitive;
9 Dezvoltarea unui parteneriat între factorii implicaţi în turism, autorităţile
locale şi populaţia gazdă;
9 Contrabalansarea puternicei dezvoltări turistice printr-o economie rurală
diversificată.
Într-o economie de piaţă liberă, este extrem de dificilă respectarea
acestor cerinţe, datorită faptului că sunt implicate multe părţi, care au dorinţe şi
interese diferite. Soluţia acestei probleme o constituie parteneriatul creat între
toate părţile implicate în turism, concretizat într-o strategie de dezvoltare turistică
durabilă.
Aproape toate afacerile de succes au la bază un plan şi o strategie clară.
Printr-o strategie bine definită se încearcă satisfacerea cererii, evitarea risipei de
investiţii şi de efort, cât şi identificarea unor nişe de piaţă.
Strategiile durabile în domeniul turismului au toate aceste atribute, plus
câteva foarte importante şi anume:
9 Încurajarea dialogului între partenerii implicaţi, formarea unor echipe
pluridisciplinare (guvern, întreprinzători, comunităţi locale, alte părţi
interesate de viitorul regiunii şi de rolul turismului);
9 Ghidarea şi încurajarea investitorilor; contribuţia la ameliorarea
infrastructurii locale în materie de transport, comunicaţii, cu mari
avantaje pentru populaţia zonei;
9 Asigurarea securităţii pe termen lung a investiţiilor în turism;
9 Cuprinderea ideii conservării naturii şi patrimoniului cultural specific
regiunii în strategia de dezvoltare turistică;
9 Protejarea prin strategia aleasă a vestigiilor, monumentelor, rezervaţiilor
din zona vizată;
9 Educarea ecologică a turiştilor;
9 Încurajarea noilor intraţi în turism;
9 Stabilirea clară a scopurilor de protecţie pentru fiecare zonă naturală cu
participarea specialiştilor şi a tuturor celor interesaţi în valorificarea
turistică a acestora;
9 Inventarierea tuturor particularităţilor naturale şi culturale ce pot constitui
baza potenţialului turistic şi analiza tuturor informaţilor obţinute;
9 Identificarea valorilor care pot sta la baza turismului durabil;
9 Aprecierea capacităţii de susţinere a diferitelor arii, care constituie părţi
201
 componente ale zonelor turistice avizate;
9 Stimularea economiilor rurale printr-o cerere suplimentară de produse
agricole şi aport de capital financiar;
9 Încurajarea ameliorării şi utilizării în agricultură a terenurilor slab
productive, ceea ce permite păstrarea intactă a suprafeţelor ocupate cu
vegetaţie naturală;
9 Aplicarea unui management specific.

CONCLUZII

Considerăm că, deşi drumul parcurs în elaborarea unei strategii durabile

în domeniul turistic este anevoios, lung şi cu multe obstacole, totuşi merită să
încercăm să găsim calea de a satisface atât nevoile oamenilor cât şi pe cele de
protejare a mediului înconjurător şi implicit a celui rural, care este atât de fragil.
Numai o evaluare riguroasă, ţinând cont de ofertă, de cerere, de
concurenţă, de tendinţele pieţei, va permite să se afirme dacă un teritoriu posedă
într-adevăr un potenţial turistic care să justifice investiţiile în domeniu şi
elaborarea de proiecte de dezvoltare turistică.
Evaluarea potenţialului turistic local ca premisă şi condiţie a dezvoltării
durabile presupune două faze iniţiale:
9 Analiza situaţiei turistice existente, în cadrul căreia sunt evaluate oferta,
cererea, concurenţa şi tendinţele pieţei;
9 Diagnosticul care, ţinând cont de rezultatele analizei situaţiei, va permite
să se identifice punctele forte şi punctele slabe ale teritoriului, să se
determine oportunităţile şi riscurile, ca în final să se decidă posibila
dezvoltare a turismului în zonă.

BIBLIOGRAFIE

1. Antonoaie N., Foriş T., Creţu R. ş.a., 2002 – Management în turism. Ecoturismul-
componentă a turismului modern. Editura Psihomedia, Sibiu.
2. Bran Florina, Marin Dinu, Şimon Tamara, 1998 – Economia turismului şi mediul
înconjurător. Editura Economică, Bucureşti.
3. Brown R. Lester, 2001 – Eco-Economie, crearea unei economii pentru planeta noastră.
Editura Tehnică, Bucureşti.
4. Creţu R., 2005 – Resurse agroturistice. Editura Cartea Universitară, Bucureşti.
5. Glăvan V., 2000 – Turismul în România. Editura Economică, Bucureşti.

202